Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 435/2008. Curtea de Apel Brasov

ROM NIA

CURTEA DE APEL

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 435/ DOSAR NR-

Ședința publică din 4 iunie 2008

Completul de judecată format din:

PREȘEDINTE: Simona Franguloiu JUDECĂTOR 2: Radu Gheorghe

- G - JUDECĂTOR 3: Constantin Epure

- - - Judecător

- - - Grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 92/A din data de 8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat asistat din oficiu de avocat C, lipsă fiind intimații părți civile și.

Procedură îndeplinită.

Întrebat fiind recurentul inculpat precizează că nu are posibilități materiale să își angajeze avocat astfel că este de acord să fie asistat de un apărător din oficiu.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 Cod procedură penală.

Avocat C susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia.

Recursul vizează netemeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare raportat la circumstanțele reale și personale ale faptei, respectiv făptuitorului.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii atacate. Apreciază că la stabilirea pedepsei instanțele au avut în vedere circumstanțele reale și personale, astfel că în situația în care s-ar da acestora o mai mare relevanță pedeapsa nu și-ar mai atinge scopul propus, respectiv reeducarea inculpatului.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului său solicitând admiterea recursului.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Constată că, prin sentința penală nr. 176/8 februarie 2008, Judecătoria Brașova dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin.(21) lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în infracțiunile de:

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.(1) și (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, pentru care l-a condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, și

- tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, pentru care l-a condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) Cod penal a contopit cele două pedepse și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare. I-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.

A admis în parte acțiunea civilă a părții civile și l-a obligat pe inculpat să-i plătească suma de 1000 lei cu titlu de daune morale. A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă. L-a obligat pe inculpat să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în noaptea de 19/20 martie 2006, în jurul orelor 0,30, inculpatul a pătruns în curtea locuinței părților civile și din comuna, folosind cheia de la poartă care era agățată într-un, intrând apoi într-o magazie, de unde a sustras două hamuri din piele. În timp ce intenționa să părăsească imobilul, a fost surprins de partea vătămată în care, pentru a-și asigura scăparea, a aruncat cu o piatră lovind-o în zona abdominală, leziunile cauzate necesitând 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 92/8 aprilie 2008, Tribunalul Brașova respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, prin care se solicita majorarea pedepsei aplicate inculpatului, și a admis apelul declarat de inculpat cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei principale. Astfel, reținând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) Cod penal, a redus pedeapsa de 7 ani închisoare la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa de 3 ani închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare, rezultând în urma contopirii pedeapsa de 5 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, critica vizând tot individualizarea judiciară a pedepsei principale. S-a motivat că pedeapsa este prea mare în raport cu împrejurările în care s-au săvârșit infracțiunile și ținând seama de persoana sa.

Recursul nu este fondat.

Instanța de apel a făcut o justă individualizare judiciară a pedepsei, cu respectarea criteriilor prevăzute în art. 72 Cod penal, dând relevanță atitudinii sincere pe care inculpatul a avut-o în cursul procesului, prin reținerea circumstanței judiciare atenuante prevăzute în art. 74 alin.(1) lit. c) Cod penal, ceea ce a avut ca efect reducerea substanțială a pedepselor stabilite, sub minimul special prevăzut de lege.

Invocarea de către inculpat a altor circumstanțe reale și personale nu are suport în datele dosarului. Deși inculpatul a urmărit inițial numai sustragerea unor bunuri din gospodăria părților vătămate, în momentul în care a fost surprins de partea vătămată, pentru a păstra bunurile sustrase și pentru a-și asigura scăparea a aruncat cu o piatră în aceasta lovind-o în zona abdominală. De asemenea, este de observat că inculpatul a săvârșit infracțiunile în sare de recidivă postexecutorie, primul termen constituindu-l o pedeapsă aplicată tot pentru o infracțiune contra patrimoniului, respectiv o infracțiune de furt calificat.

Pentru aceste motive, în baza ar. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, se va respinge recursul, urmând ca, potrivit art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, să se dispună obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.92/8 aprilie 2008 Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Obligă inculpatul să plătească statului 150 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu și se avansează din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

aflat în concediu semnează

președintele completului

- -

Grefier,

- -

Red. - 18.06.2008

Dact.-23.06.2008-2 ex.

Jud.fond.:

Jud.apel: /

Președinte:Simona Franguloiu
Judecători:Simona Franguloiu, Radu Gheorghe, Constantin Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 435/2008. Curtea de Apel Brasov