Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 44/AP DOSAR NR-

Ședința publică din 18 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Barbu judecător

- - - vicepreședinte instanță

- - - grefier șef secție

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror șef secție - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și de inculpații și împotriva sentinței penale nr. 24 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza penală de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 17 iunie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp penru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 18 iunie 2009.

E

Constată că, prin sentința penală nr. 24 din 19 martie 2009, Tribunalul Covasnaa dispus în baza art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor celor doi inculpați după cum urmează:

1. Față de inculpatul:

- din infracțiunea prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i,176 al. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal ( săvârșită asupra părții vătămate ).

- din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. și d Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal (săvârșită asupra părții vătămate ).

2. Față de inculpatul:

- din infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. și d Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal ( săvârșită asupra părții vătămate ).

Cu reținerea dispozițiilor art. 33 lit. a și b Cod penal cu privire la toate infracțiunile săvârșite de fiecare din cei doi inculpați.

A fost respinsă cererea formulată de cei doi inculpați de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal (inculpatul ) și respectiv prev. de art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal (inculpatul ) în două infracțiuni prev. de art. 181 Cod penal cu privire la fiecare din cei doi inculpați.

În baza art. 211 al. 1, 2 lit. b și c, al. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal l-a condamnat pe inculpatul - la pedeapsa de 4 ani închisoare - parte vătămată fiind.

În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare - parte vătămată fiind.

În baza art. 20 raportat la art. 211 al. 1, 2 lit. b și c, al. 21lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare - parte vătămată fiind .

În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. c și d Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare - parte vătămată fiind.

În baza art. 33 lit. a și b, 34 lit. b Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de 64 al. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului dispusă prin încheierea nr. 10/19.02.2008 a Judecătoriei Brașov.

A respins cererea formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În temeiul art. 88 Cod penal, a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la data de 19 februarie 2008 la zi.

II. În baza art. 211 al. 1, 2 lit. b și c, al. 21lit. a, b Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul-la pedeapsa de 4 ani închisoare - parte vătămată fiind.

În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, l-a condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare - parte vătămată fiind.

În baza art. 20 raportat la art. 211 al. 1, 2 lit. b și c, al. 21lit. a și b Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare - parte vătămată fiind .

În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 al. 1 lit. i, 176 al. 1 lit. c și d Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare - parte vătămată fiind.

În baza art. 33 lit. a, b, 34 lit. b Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de 64 al. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului dispusă prin încheierea nr. 10/19.02.2008 a Judecătoriei Brașov.

A respins cererea formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În temeiul art. 88 Cod penal, a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la data de 19 februarie 2008 la zi.

În baza art. 113 Cod penal, a obligat pe ambii inculpați la tratament medical psihiatric, în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, până la însănătoșire.

În baza art. 357 al. 2 lit. e Cod procedură penală, a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, a următoarelor bunuri:

- către partea vătămată: o geacă bărbătească din material textil de culoare gri petrol cu dungi orizontale, o pereche de pantaloni bărbătești din material textil de culoare neagră mărimea 50 și o sacoșă din material textil.

- către inculpatul: o pereche de blugi de culoare albastru deschis.

- către inculpatul: o geacă de fâș cu de culoare maro.

În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999, 1000 al. 2 Cod civil, a obligat, în solidar pe cei doi inculpați, - iar pe inculpatul în solidar și cu partea responsabilă civilmente a și pe inculpatul în solidar și cu părțile responsabile civilmente și a - la plata de despăgubiri civile după cum urmează:

- către partea civilă: suma de 15343,2 lei din care suma de 343,2 lei reprezintă daune materiale și suma de 15000 lei reprezintă daune morale;

- către partea civilă: suma de 15000 lei daune morale.

A respins restul pretențiilor civile formulate de părțile civile și.

În baza art. 346 al. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 998, 999, 1000 al. 2 Cod civil, a obligat, în solidar pe cei doi inculpați, - iar pe inculpatul în solidar și cu partea responsabilă civilmente a și pe inculpatul în solidar și cu părțile responsabile civilmente și a - să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență B suma de 2015,13 lei, reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate părților vătămate și.

În baza art. 191 al. 1 și 3 Cod procedură penală, a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente a și pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și a să plătească fiecare către stat câte 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 15.02.2008, inculpatul minor, în vârstă de 17 ani, de față fiind și martorul minor -, a achiziționat pentru sine, contra sumei de 35-40 Ron, o sabie de panoplie de la magazinul aparținând SC "" SRL, situat pe str. - din mun. B, cartierul. După achiziționarea acestei săbii, de către inculpat, cei doi s-au deplasat la locuința coinculpatului, unde toții au consumat băuturi alcoolice, respectiv vin și whiski până în jurul orelor 16.00 - 16.30 aproximativ. S-au deplasat apoi la un internet din zona, unde au rămas până în jurul orelor 19.00. De la internet cu toții s-au deplasat acasă la un alt prieten pe nume a cărui adresă nu a putut fi precizată, de către inculpați și martor, unde au continuat să consume băuturi alcoolice, până aproximativ în jurul orelor 23.00, când s-au hotărât să plece și să se deplaseze la un alt prieten pe nume -. Tot timpul inculpatul a avut sabia achiziționată asupra sa.

În jurul orelor 23.00-23.30, în timp ce inculpații și martorul se deplasau pe str. F din mun. B, către domiciliul martorului -, au observat-o pe partea vătămată care se deplasa singură, moment în care inculpatul a propus, să o atace pe partea vătămată și să o deposedeze de bani și bunuri, iar cu banii astfel obținuți să cumpere băuturi alcoolice.

Martorul nu a acceptat propunerea făcută de către inculpatul și și-a continuat drumul deplasându-se la domiciliul martorului conform înțelegerii inițiale, unde i-a așteptat pe cei doi inculpați.

Întrucât coinculpatul a fost de acord propunerea inculpatului, s-au îndreptat spre partea vătămată. Inculpatul a ieșit în fața părții vătămate și cu sabia în mână, i-a solicitat acesteia, să le remită toate bunurile și banii pe care îi are asupra sa. Până ca, partea vătămată să reacționeze în vreun fel, inculpatul cu pumnul a lovit-o pe acesta în zona tâmplei stângi, partea vătămată dezechilibrându-se și căzând la pământ, după care ambii inculpați au început să o lovească cu picioarele și pumnii pe întreg corpul. Inculpatul, a prins-o apoi pe partea vătămată de geaca cu care era îmbrăcată și i-a tras-o peste cap, cu scopul de aoi mobiliza și aod ezbrăca de giacă, timp în care coinculpatul cu sabia a început să o lovească pe aceasta pe întreg corpul. Partea vătămată în tot acest timp a reacționat față de agresiunea îndreptată împotriva sa din partea inculpaților și a loviturilor repetate de sabie, primite de la inculpatul, zbătându-se și încercând să se apere, iar la un moment dat chiar a reușit să-l prindă de mâna în care avea sabia și cu care lovea pe inculpatul, care a reușit să se elibereze, și i-a aplicat părții vătămate o lovitură puternică cu sabia peste dosul mâinii drepte. Urmare a agresiunii îndreptate împotriva acestei părți vătămate, inculpații au reușit să o deposedeze de suma de 140 Ron și telefonul mobil marca Siemens A 57 precum și de plasa în care se afla 1 pet de 2. cu bere, un pet de 2. cu palincă, cheile apartamentului, o franzelă începută. Activitatea infracțională a celor doi inculpați a fost întreruptă de intervenția unei persoane, rămase neidentificate, care astfel cum rezultă din declarația părții vătămate, a strigat repetat "nu mai dați că îl omorâți", fapt pentru care inculpații s-au speriat și au fugit 16,23,25,28-32,84-95,99-112, 123-128, 144-148.

După comiterea acestor fapte, asupra părții vătămate, inculpații aflați în imediata apropiere a pasajului pietonal CFR, din dreptul Haltei CFR, situată pe str. - -, în jurul orelor 24.00-24.30 din aceeași noapte, o observă pe partea vătămată, care era singură și se deplasa înspre pasajul pietonal, având în mână un telefon mobil, scop în care s-au hotărât să o atace și să o deposedeze de acel telefon și eventualele sume de bani.

Când partea vătămată a ajuns în dreptul pasajului pietonal, inculpatul a prins-o pe aceasta, din spate de după gât, imobilizând-o însă lăsându-i mâinile libere, moment în care inculpatul aflat în fața părții vătămate și cu sabia în mână a lovit-o în zona parietală dreapta, producându-i o plagă de cca. 8 cm. Imediat după această primă lovitură aplicată, inculpatul a ridicat din nou sabia, cu care a început să o lovească repetat pe partea vătămată loviturile fiind îndreptate asupra capului acesteia, însă de fiecare dată partea vătămată a reacționat reușind să pareze loviturile de sabie cu brațul drept. Inculpatul, văzând acestea, a continuat să o lovească pe partea vătămată cu sabia și în alte zone ale corpului, înjunghiind-o de mai multe ori în zona costală, concomitent îi solicita părții vătămate să spună unde se află telefonul mobil.

Partea vătămată a reușit de data aceasta cu mână să prindă lama sabiei, însă inculpatul, a tras cu putere în sus, de sabie, lama tăindu-i în profunzime tendoanele flexoare de la mână. Activitatea infracțională a fost întreruptă de apariția unei mașini a poliției, cu semnalele luminoase în funcțiune, aspect sesizat de către inculpatul, fapt pentru care aceștia au fugit, nereușind să sustragă nici un bun de la partea vătămată.

Raportul de constatare medico-legală nr. 567/E din 19. 02.2008 al Serviciului Județean de Medicină Legală B, în privința părții vătămate, concluzionează că, acesta prezintă leziuni traumatice respectiv un traumatism prin tăiere cu secțiune tendon extensor degetele I, II, III, IV mâna dreaptă, traumatism cranio-cerebral grad I, ce s-au putut produce cu instrument tăietor - înțepător și lovire, necesitând 28-30 zile timp de îngrijiri medicale, datând din data de 15/16.02.2008. Prin actul adițional din 25.02.2008 al Serviciului Județean de Medicină B, au fost majorate zilele de îngrijiri medicale acordate inițial de la 28-30 zile la 40-45 zile, apreciindu-se totodată că, leziunile suferite de partea vătămată, pot fi calificate ca leziuni de apărare, prin ridicarea reflexă a mâinii în fața agentului traumatic. Se arată că, aprecieri cu privire la o eventuală infirmitate fizică permanentă se pot face după minim 3 luni de zile de la data produceri leziunilor. 67-69

Raportul de constatare medico-legală nr. 556/E din 19.02.2008 al Serviciului Județean de Medicină Legală B, în privința părții vătămate, concluzionează că, acesta prezintă leziuni traumatice, respectiv un traumatism prin tăiere degetele II, III, IV mâna cu secțiuni tendoane flexoare profunde, secțiune nervi digitali ulnari II,III,IV, plăgi față dorsală deget I, II, III, mâna dreaptă, traumatism cranio-cerebral parietal plagă de cca 8 cm. necesitând 30-35 zile îngrijiri medicale, datând din data de 15/16.02.2008. Prin actul adițional din 25.02.2008 al Serviciului Județean de Medicină Legală B, au fost majorate zilele de îngrijiri medicale acordate inițial de la 30-35 zile la 50-55 zile, apreciindu-se totodată că leziunile suferite de partea vătămată, pot fi calificate ca leziuni de apărare, prin ridicarea reflexă a mâinii în fața agentului traumatic. Se arată că, aprecieri cu privire la o eventuală infirmitate fizică permanentă se pot face după minim 3 luni de zile de la data producerii leziunilor. 70-72.

Prin adresa din 26.02.2008 a Serviciului Județean de Medicină Legală B, cu referire la cele mai arătate, se concluzionează în sensul că, gravitatea mare a leziunilor de violență suferite de părțile vătămate, cu producerea de secțiuni totale de tendoane și nervi, la nivelul mâinilor, denotă intensitatea mare a loviturilor repetate cu corpul tăietor-înțepător. 73 - dosar fond.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpații și.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, potrivit declarației de apel din data de 30.03.2009 a formulat apel împotriva sentinței penale sus menționate, privind pe inculpatul. În motivele de apel, depuse la dosar în data de 22.04.2009, parchetul a invocat nelegalitatea sentinței constând în aceea că instanța de fond a aplicat inculpatului minor, născut la data de 4 august 1991, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- și lit. b Cod penal, fără a menționa în dispozitivul hotărârii că executarea pedepsei accesorii va începe de la data când acest inculpat va împlini vârsta de 18 ani, adică de la data de 4 august 2009.

Pe cale de consecință, în memoriul scris privind motivul de apel invocat de către parchet, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea parțială a sentinței primei instanțe, numai în limita motivului de apel enunțat și în urma rejudecării cauzei, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie eliminată nelegalitatea semnalată.

În ședința publică din data de 17 iunie 2009, reprezentantul Ministerului Publica solicitat suplimentarea motivului de apel cu un altul, și anume netemeinicia sentinței în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați.

Curtea, având în vedere efectul devolutiv ala apelului și dispozițiile art. 372 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cărora în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța nu poate agrava situația acesteia, nu va judeca decât apelul declarat de către parchet cu privire la inculpatul și numai cu privire la modalitatea aplicării pedepsei accesorii față de acest inculpat.

Inculpații și au criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate și al daunelor morale la care au fost obligați, considerate prea mari în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și de circumstanțele lor personale.

Inculpatul a arătat în dezvoltarea motivelor de apel că a avut o atitudine procesuală cooperantă, că a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor și a manifestat interes pentru recuperarea prejudiciului, astfel că se pedepsele puteau fi reduse până la minimul special prevăzut de lege. Cuantumul daunelor morale acordate părților civile este apreciat ca exagerat de către inculpat.

Inculpatul a arătat în dezvoltarea motivelor de apel că încadrarea juridică dată faptelor este greșită, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. 1 lit. i, art. 176 lit. d Cod penal față de partea vătămată, respectiv infracțiunile prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. 1, lit. i, art. 176 lit. c și d Cod penal, față de partea vătămată în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, 2, lit. b, c, alin. 2/1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal față de partea vătămată și art. 20 raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c, alin. 2/1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal față de partea vătămată.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate arată că pedepsele pot fi orientate spre minim, având în vedere că a avut un comportament corespunzător în familie și societate, se află la prima confruntare cu legea penală, existând posibilitatea reintegrării sale în societate, bucurându-se de sprijinul familiei. Cuantumul daunelor morale este considerat prea mare și de către acest inculpat.

Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului și a motivelor de apel invocate, curtea reține următoarele:

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță și a dat o calificare juridică corespunzătoare faptelor.

Faptele inculpaților și, au constat în aceea că în noaptea de 15/16.02.2008 au atacat părțile vătămate și în scopul de a le deposeda de bunuri, în realizarea acestui scop, inculpatul fiind acela care, în fiecare situație, a aplicat fiecărei părți vătămate mai multe lovituri cu o sabie, precum și cu mâinile și cu picioarele după ce victima era imobilizată de inculpatul, care la rândul său, în cazul părții vătămate, a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii. părți vătămate i-a fost pusă viața în primejdie, astfel cum rezultă din concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală, și cum relevă intensitatea loviturilor aplicate fiecărei părți vătămate și zonele vitale vizate. Astfel, încadrarea juridică a faptelor nu poate fi alta decât cea dată de prima instanță, respectiv două infracțiuni de omor deosebit de grav în forma tentativei și două infracțiuni de tâlhărie, în cazul fiecărui inculpat, aplicabile fiind regulile concursului de infracțiuni, prevăzute de art. 33, 34 b Cod penal.

De asemenea, prima instanță a realizat o justă individualizare judiciară a pedepselor, ținând seama de gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptelor, relevat de modalitatea și împrejurările săvârșirii faptelor, în loc public, pe timp de noapte, prin acte de violență extremă și prin folosirea unor obiecte periculoase, cât și de suferințele produse părților vătămate, gravitatea mare a leziunilor produse acestora. Astfel, prima instanță a dat eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal și a aplicat în mod temeinic inculpaților pedepse de natură a asigura reeducarea acestora și realizarea scopului preventiv al pedepselor, în general. Circumstanțele personale ale inculpaților, analizate prin prisma referatelor de evaluare întocmite în cauză de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, cât și prin prisma gravității deosebite a faptelor nu pot fi evidențiate prin aplicarea unor pedepse în cuantum mai redus, asemenea pedepse necorespunzând nici gradului de pericol social al faptelor, nici periculozității inculpaților.

Pe cale de consecința, curtea constată că apelurile declarate de inculpații și sunt nefondate.

Necesitatea aplicării unor pedepse mai severe celor doi inculpați nu poate fi examinată de către instanța de apel, date fiind limitele apelului declarat de parchet și dispozițiile art. 372 alin. 2 Cod procedură penală.

Este întemeiat, în schimb apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov în favoarea inculpatului, referitor la data de la care va începe executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 alin. 1, raportat la art. 64 lit. a teza a II-a, și lit. b Cod penal. Având în vedere că acesta va împlini vârsta de 18 ani la dat de 4 august 2009 se impune menționarea în dispozitivul sentinței apelate a acestei date ca fiind data de la care începe executarea pedepsei accesorii, existând posibilitatea ca prezenta hotărâre să rămână definitivă înainte de această dată.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 379 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, curtea va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna pe care o va desființa sub aspectul nemenționării datei de la care va începe executarea pedepsei accesorii.

Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 71 Cod penal, se va interzice inculpatului minor dreptul prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, începând cu data împlinirii vârstei de 18 ani.

Celelalte dispoziții ale sentinței atacate vor fi menținute.

În baza art. 379 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, apelurile declarate de inculpații și împotriva aceleiași sentințe vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 381 Cod procedură penală, se va adăuga la durata prevenției inculpaților timpul scurs începând din data de 19.03.2009 până în prezent și în baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, se va menține arestarea preventivă a acestora.

În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 150 lei se avansează din fondurile Minsterului Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, inculpații vor fi obligați să plătească statului câte 125 lei, cheltuieli judiciare, iar restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive

În numele legii

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva sentinței penale nr. 24 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o desființează sub aspectul nemenționării datei de la care începe executarea pedepsei accesorii.

Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului minor dreptul prevăzut de art. 64 lit. a, teza a II-a și lit. b Cod penal, începând cu data împlinirii vârstei de 18 ani.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge apelurile declarate de inculpații și împotriva aceleiași sentințe.

la durata prevenției inculpaților timpul scurs începând din data de 19 martie 2009 până în prezent șimenține arestarea preventivă a acestora.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 150 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă inculpații să plătească statului câte 125 lei cheltuieli judiciare, iar restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare cu inculpații, partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență B și partea responsabilă civilmente și de la pronunțare cu restul părților.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - pt. - - aflat în

concediu de odihnă semnează

PREȘEDINTE COMPLET

- -

GREFIER

pt. - - aflată în

concediu de odihnă semnează

Prim-grefier

Red.EB/06.07.2009

Tehnoredact.DS/07.07.2009/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Elena Barbu
Judecători:Elena Barbu, Alexandru Șerban Daniela Budilean

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Brasov