Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 47/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
2196/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 47
Ședința publică din data de 04 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Sofica
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de inculpații și împotriva Sentinței penale nr. 1039/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.02.209, respectiv 04.03.2009, când în aceeași compunere,
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1039 din 11 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor și, în baza art.346 Cod procedură penală raportat la art.14 Cod procedură penală, au fost obligați, în solidar, inculpații și la plata către partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor a sumei de 19.510 dolari SUA în echivalentul în lei la data efectuării plății, reprezentând drepturi vamale, a sumei de 23640,87 lei reprezentând penalități și dobânzi calculate până la data de 21.09.2006 și în continuare la plata dobânzilor și penalităților ce se vor înregistra de la data de 21.09.2006 până la data plătii efective.
S-a dispus anularea actelor false, reprezentând chitanțe vamale, fișe de înmatriculare, contracte de vânzare - cumpărare, cărți de identitate a autoturismelor, acte notariale și documente redactate în limbi străine aferente autoturismelor introduse în țară și înmatriculate în mod fraudulos în regim de scutire de taxe vamale pentru persoanele repatriate respectiv:
- - chitanța vamală nr. 95652/502/02.03.1995 și filele 246-241;tJ, 249, 251-262, 265 vol.I;
- Ford - chitanța vamală nr.95691/541/07.07.1995 și filele 331-336, 337, 338-340, 342.I;
-Mercedes 190 E- chitanșa vamală nr.96225/1075/22.06.1995 și filele 454-456, 458-467, 469-478 I;
-Citroen - chitanța vamală nr.96055/905/23.05.1995 și filele -, 384-387, 390-400 I;
-Jeep - chitanța vamală nr.96324/1174/11.07.1995 și filele 360-361, 363-364, 366-377, 370.I
- Mercedes 400E-chitanța vamală nr.96073/923/24.05.1995 și filele 418, 421-424, 429-434, 435-436, 441-442 vol. I.
A fost obligat fiecare dintre inculpați la plata către stat a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut, în fapt, că,prin sentința penală nr.191 din 8.02.2007, Tribunalul București Secția a II-a Penală a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, iar în baza art.346 Cod procedură penală, raportat la art.14 alin.3 lit.b Cod procedură penală, a dispus obligarea - în solidar - a inculpaților și la plata, către partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor, sumei de 19.510 dolari SUA, în echivalent lei, la data efectuării plății, reprezentând drepturi vamale; 226.706.345 lei vechi, reprezentând dobânzi și penalități calculate până la data de 30.06.2005 și în continuare la plata dobânzilor și penalităților ce se vor înregistra de la 01.07.2005 până la data efectuării plății (dobânzile și penalitățile sunt calculate și pentru suma de 19.510 dolari SUA - prejudiciu cauzat Autorității Naționale a Vămilor).
Au fost anulate actele false, reprezentând: chitanțe vamale, fișe de înmatriculare contracte de vânzare-cumpărare, cărți de identitate a autovehiculelor, acte materiale și documente redactate în limbi străine, aferente autoturismelor introduse în țară și înmatriculate în mod fraudulos în regim de scutire de taxe vamale pentru persoanele repatriate, respectiv pentru:
- -chitanța vamală 95.652/502/02.03.1995 și filele 246- 247, 249, 251-262, 265 (vol.l );
- Ford - chitanța vamală 95.691/341/7.VII.1997 și filele 454-456, 458-467, 469-478 (vol.1.);
-Mercedes 190 E- chitanța vamală nr.96.225/1075 /22.06.1995 și filele
-, 458-467, 469-478 (vol.l p);
-Citroen - chitanța vamală nr.96055/23.05.1995 și filele 379-382, 384-387, 390-400 (vol.l p);
-Jeep - chitanța vamală nr.96324/1174/11.06.1995 și filele 360-361, 363-364, 366-367, 370 (vol.I p);
-Mercedes 400E - chitanța vamală nr.96073/932/24.05.1995 și filele 421-424, 429-434, 435-436, 441-442 (vol.I p).
A obligat pe inculpați la cheltuieli judiciare către stat.
Prin sentința penală nr.126 din 28.09.2005 a Tribunalului Militar Teritorial B, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor, dispunându-se obligarea în solidar a inculpaților la plata sumelor de:
-19.510 dolari SUA, reprezentând drepturi vamale ori Ia plata contravalorii acestei sume în lei, la data efectuării plății și
-226.706,345 lei vechi, reprezentând dobânzi și penalități calculate până la data de 30.06.2005 și în continuare, la plata dobânzilor și penalităților ce se vor înregistra de la data 1 iulie 2005 și până la data efectuării plății.
Prin această sentință, au fost anulate și o serie de acte false.
S-a reținut că, prin sentința nr.44 din 19.03.2001 a Tribunalului Militar Teritorial Ba fost condamnat inculpatul plt.maj.rez., la: 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal; câte 2 ani închisoare pentru, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (două infracțiuni); 2 ani închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; 2 ani închisoare pentru uz de fals, prevăzută de art.291 teza a II-a Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.1 lit.a din Legea nr.137/1997, prima instanță a constatat grațiate în întregime, pedepsele de 2 ani închisoare ce i-au fost aplicate inculpatului.
Pe perioada prevăzută de art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 Cod penal.
Prin aceeași sentință, a fost condamnat și inculpatul la: 2 ani închisoare pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; 2 ani închisoare pentru complicitate la fals în declarații, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.292 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 Cod penal; 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art.289 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.254 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.1 lit.b din Legea nr.137/1997, prima instanța de condamnare a constatat grațiate integral pedepsele de 2 ani închisoare aplicate inculpatului și grațiată cu J pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat.
În temeiul art.33 lit.a Cod penal și art.34 lit.b Cod penal, prima instanță a contopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (rămasă negrațiată) cu pedeapsa de 7 ani închisoare, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
S-au aplicat inculpatului dispozițiile art.71 și 64 Cod penal.
În temeiul art.118 lit.c Cod penal, inculpatul a fost obligat la plata către stat, cu titlu de confiscare specială, a sumei de 900 dolari SUA sau c/val, acesteia în lei la data plății.
În baza art.254 alin.3 Cod penal, inculpatul a fost obligat către stat la plata sumei de 6400 dolari SUA sau echivalentul acestora în lei, la data plății.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.10 din Legea nr.137/1997, privind revocarea beneficiului grațierii.
Prima instanță i-a obligat pe inculpați - în solidar - la plata către Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor a sumelor de: 37.429.038 lei reprezentând c/val. taxe vamale neîncasate; 90.408.841 lei reprezentând penalități de întârziere la plata taxelor vamale până la 7 mai 1999; penalități de întârziere (de 0,30/0 pentru fiecare zi) pentru suma de 37.429.038 lei, începând cu 7 mai 1999 și până la achitarea sumei menționate.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, în perioada 1991 - 1993, inculpatul a lucrat la de Poliție Rutieră B, ca agent de circulație. Odată cu înființarea birourilor de circulație la nivelul sectoarelor de poliție, inculpatul a fost repartizat la Secția 20 și apoi, la Secția 21 Poliție, activitatea sa desfășurându-se tot pe linie de circulație, până în anul 1997.
Astfel, în această perioadă, prin natura funcției, inculpatul a făcut cunoștință cu inculpatul, care în perioada 1991 1995 a lucrat la Biroul Vamal B -, în calitate de vameș.
La începutul anului 1995, inculpatul a făcut cunoștință cu inculpatul, cetățean român cu domiciliul în Canada.
Din discuțiile purtate, inculpatul a aflat că inculpatul se ocupa de procurarea și introducerea în România a unor autoturisme de proveniență străină pentru sine sau pentru alții. La rândul său, inculpatul a aflat despre inculpatul că este polițist și lucrează pe linie de circulație. Având în vedere cuantumul ridicat al taxelor vamale ce trebuiau achitate pentru indigenarea unor autoturisme procurate din străinătate și existența reglementărilor speciale în ceea ce privește regimul de scutire de taxele vamale pentru persoanele repatriate, cei doi inculpați s-au gândit să găsească o modalitate de a eluda taxele vamale.
S-a precizat că, inculpatul încercase să efectueze formalitățile vamale în regim de scutire de taxe vamale, abordându-l în acest sens pe inculpatul, dar fără succes.
La rândul său, fără a avea cunoștință de demersurile făcute de la vamă și fără a-i spune acestuia de propriile demersuri ce urma să le întreprindă, inculpatul a luat legătura cu inculpatul, discutând cu acesta despre posibilitățile indigenării unor autoturisme fără plata taxelor vamale.
De această dată, poate și în considerarea calității de lucrător de poliție a inculpatului, care conferea o anumită "siguranță" activităților ilicite ce trebuiau desfășurate, inculpatul a acceptat să-l ajute pe acesta, stabilind de comun acord modalitățile de lucru.
Astfel, în momentul când la vamă se prezenta o persoană repatriată care solicita indigenarea numai a unui autoturism de proveniență străină, în regim de scutire de taxe vamale, inculpatul îl anunța pe inculpatul care, dacă avea vreun "client" îi aducea vameșului actele originale ale mașinii care urma să fie indigenată ilicit.
De la vameș, inculpatul primea actele de repatriere ale persoanei, care în mod legal solicita îndeplinirea formalităților vamale în regim de scutire de taxe conform nr.HG269/1994, un formular tipizat în alb de cerere declarație, adresată directorului punctului vamal și un formular tipizat de contract de vânzare-cumpărare străin în alb.
Inculpatul trebuia ca, pe baza datelor persoanei repatriate și a datelor privind autoturismul care urma să fie vămuit ilicit, să completeze cele două formulare, să le semneze și să le dateze, formând un dosar pe care să-l înmâneze inculpatului, acesta eliberându-i chitanța de vămuire în regim de scutire de taxe vamale, pe numele repatriatului, dar pentru autoturismul al cărui proprietar sau beneficiar real nu ar fi avut dreptul la aplicarea prevederilor nr.HG269/1994.
Formularul tipizat de cerere-declarație era completat de inculpatul, la indicațiile inculpatului, în fals, cu numele persoanei repatriate, cu marca, datele tehnice și de identificare ale autoturismului ce trebuia indigenizat ilicit, formular ce era semnat în fals. Data trecută, pe această cerere era completată astfel încât să coincidă cu cea din ziua în care, persoana repatriată solicitase în mod real scutirea de taxe vamale, deoarece conform legii în vămuirea tuturor bunurilor pe care o persoană repatriată avea dreptul să le introducă în România fără plata de taxe vamale, nu se putea face decât o singură dată.
Tot din indicațiile și chiar în prezența inculpatului, inculpatul completa în fals tipizatul contractului de vânzare-cumpărare a unui automobil, la rubrica "vânzător" trecând cetățeanul străin care în realitate, vânduse mașina cetățeanului român care nu avea dreptul la scutire de taxe vamale, iar la rubrica "cumpărător" trecând fictiv persoana repatriată.
părților contractante erau contrafăcute, data trecută în actul de vânzare-cumpărare fiind anterioară datei aprobării repatrierii și stabilirii domiciliului în România.
Pe baza acestor date false, pe care le primea de la inculpatul, inculpatul întocmea, semna, ștampila și elibera un document (chitanță) prin care atesta în mod oficial, dar fictiv, că, la solicitarea persoanei repatriate și ca urmare a verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de nr.HG269/1994 s-au efectuat formalitățile vamale, conferindu-se autoturismului respectiv (trecut în acest act) regimul de scutire de taxe vamale.
Cu acest document însoțit de actele de repatriere în xerocopie - certificate de vameș pentru autenticitate - inculpatul proceda în continuare la înmatricularea autoturismului în circulație pe numele persoanei care l-a cumpărat sau pentru care s-a cumpărat.
În acest scop, trebuia să se completeze și să se semneze, de asemenea, în fals, un contract de vânzare-cumpărare între persoana repatriată și beneficiarul autoturismului în cauză, după care urma să se facă declarația de impunere la administrația financiară, omologarea și revizia la, plata taxelor de înmatriculare, depunerea dosarului la de Poliție Rutieră B, unde se făcea înmatricularea propriu-zisă și eliberarea certificatului de înmatriculare pe numele beneficiarului dorit de inculpați.
S-a reținut că inculpatul, pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu, acceptând și eliberând documente false, dar care să confere o aparentă legalitate operațiunilor de vămuire ilegală pe care le făcea de conveniență cu inculpatul și indirect cu, a pretins și primit diferite sume de bani care variau în funcție de caracteristicile autoturismelor indigene ilicit.
De asemenea, inculpatul, pentru faptul că se ocupa de îndeplinirea formalităților premergătoare înmatriculării (luarea în evidență la administrațiile financiare, plata impozitului și a taxei de înmatriculare, prezentarea autoturismului la și obținerea certificatului de înmatriculare) a primit de la beneficiarii înmatriculărilor câte 100 dolari. Nici persoanele repatriate și nici beneficiarii autoturismelor nu cunoșteau cine și în ce manieră întocmește actele false.
Cele șapte autoturisme au fost introduse în țară înmatriculate, astfel:
1.Autoturism marca, procurat de inculpatul din ia de la cetățeanul. Acest autoturism a fost introdus în România și vândut pe bază de chitanță de mână de către inculpatul firmei, prin reprezentantul acesteia, cu suma de 800 dolari. În prețul negociat, părțile contractante au stabilit să fie incluse și taxele vamale.
Întrucât achitarea integrală a prețului urma să se facă în momentul perfectării actelor de vânzare-cumpărare și înmatricularea mașinii, inculpatul a apelat la inculpatul, iar acesta la rândul său la inculpatul, pentru a se efectua formalitățile de vămuire pe numele repatriatului, în regim de scutire de taxe de impozit.
La scurt timp după ce inculpatul i-a solicitat inculpatului ajutorul, la punctul vamal B s-a prezentat martorul care, având aprobarea de repatriere, a solicitat aplicarea prevederilor nr.HG269/1994, pentru un autoturism marca FORD ORION, proprietatea sa, pe care intenționa să-i introducă în România.
Cererea repatriatului sus-menționat a fost repartizată spre rezolvare vameșului inculpat.
Acesta intrând în posesia documentului de repatriere și constatând că nu solicită decât pentru un autoturism scutirea de taxe vamale, l-a anunțat pe inculpatul căruia i-a spus că-i poate rezolva problema indigenării fictive a autoturismului lui, pretinzându-i suma de 1000 dolari.
În această situație, inculpatul a luat legătura cu inculpatul, căruia i-a adus la cunoștință cuantumul sumei necesare pentru indignarea autoturismului marca pe numele unui cetățean repatriat, fără însă a-i relata în concret, prin intermediul cui va acționa și va obține documentele necesare acestei operațiuni.
Întrucât suma de 1000 dolari era mult sub nivelul cuantumului taxelor vamale, pe care în mod legal ar fi trebuit să le plătească pentru importul mașinii (3.418 dolari), inculpatul a acceptat să plătească suma pretinsă de inculpatul, dându-i banii inculpatului, plus încă 100 dolari, aceștia din urmă reprezentând plata serviciilor ce urma să le facă inculpatul, el oferindu-se să se ocupe personal de îndeplinirea formalităților premergătoare înmatriculării - deplasării la, vamă, administrația financiară, CEC, societate de asigurări, poliție rutieră etc.
În vederea întocmirii dosarului necesar obținerii scutirii de taxe vamale, inculpatul a solicitat și a primit de la inculpatul, prin intermediul inculpatului, actele originale privind proveniența și caracteristicile autoturismului marca adus din ia.
Pe baza acestor acte, precum și a celor privind datele personale ale repatriatului, aflate în posesia vameșului, inculpatul, sub "îndrumarea" vameșului a întocmit (completat), în mod fictiv, un contract de vânzare-cumpărare tipizat, nemțesc, din care rezulta că proprietarul al mașinii Marca - cel care figura în mod real în actele originale ale autoturismului - ar fi vândut bunul respectiv, în ia, la o dată anterioară obținerii repatrierii martorului, deși în realitate, vânzarea-cumpărarea mașinii se făcuse între cetățeanul neamț și inculpatul, acesta din urmă însă neavând dreptul să beneficieze de prevederile nr.HG269/1994.
De asemenea, tot sub "îndrumarea" inculpatului, inculpatul a întocmit în numele lui și cererea adresată directorului punctului vamal B, prin care acesta solicita (lucru nereal) scutirea de taxe vamale, conform nr.HG269/1994 pentru autoturismul marca adus din ia de inculpatul.
Aceste două documente, împreună cu actele de repatriere ale lui și certificatul de înmatriculare nemțesc al mașinii au format dosarul "primit" de inculpatul de la inculpatul, pe care l-a înregistrat și catagrafiat, eliberând chitanța cu nr.95652/502 din 2 martie 1995, prin care atestă, sub semnătura sa și ștampila vămii, în mod nereal, că urmare cererii făcute de a verificat actele depuse și constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de nr.HG269/1994, a dat liber la vamă, stabilind regimul juridic al autoturismului marca, importat în România, ca fiind în scutire de taxe vamale.
Chitanța emisă de inculpatul, după primirea celor 1000 dolari, precum și certificatele actelor de repatriere, inculpatul le-a dat inculpatului, care pentru a definitiva și legaliza convenția intervenită anterior între el și reprezentantul a completat un formular tipizat românesc de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, trecând la rubrica "vânzător" pe, în locul căruia a semnat el în fals, iar la rubrica "cumpărător" pe, pentru această firmă semnând și ștampilând actul respectiv numitul.
La această activitate inculpatul nu a avut nici un fel de participare, de formalitățile necesare înmatriculării autoturismului, marca, pe numele firmei sus-menționate, ocupându-se inculpatul și (cel din urmă având procură în acest scop).
2.Autoturism marca FORD, a fost cumpărat pe numele inculpatului, în luna aprilie 1995 din ia, de la cetățeanul.
Destinatarul acestei mașini era cetățeanul român, care s-a deplasat împreună cu inculpatul pentru a achiziționa autoturismul.
La punctul vamal de intrare în România, Nădlac, prezentându-se actele de cumpărare ale autoturismului și stabilindu-se regimul vamal de import al acestuia, a plătit o garanție vamală în sumă de 1.800.000 lei, urmând ca diferența până la suma reprezentând taxele aferente să le plătească în B, la punctul vamal B unde trebuia să se vămuiască efectiv bunul respectiv.
Ajunși în B, inculpatul s-a oferit să se ocupe el de îndeplinirea formalităților de vămuire și înmatriculare a autoturismului, spunându-i lui că acestea costă 4.000.000 lei, sumă pe care i-a plătit-o lui în două tranșe.
Prima tranșă de 800 dolari (echivalentul a 2.500.000 lei) a dat-o lui și, aceasta reprezentând suma pretinsă de și cei 100 dolari care i se cuveneau lui pentru serviciile prestate în legătură cu deplasările și plata taxelor aferente înmatriculării autoturismului.
A doua tranșă de 1.500.000 lei, i-a dat-o lui, după ce a primit de la acesta certificatul românesc de înmatriculare al mașinii și cartea de identitate a vehiculului, bani pe care i-a păstrat pentru sine, de aceștia neavând cunoștință.
Inculpatul, pe baza înțelegerii prealabile cu inculpatul, primind actele originale ale autoturismului destinat lui, la indicațiile vameșului, care avea în lucru cererea reală a repatriatei (fostă ), a completat un formular tipizat de vânzare-cumpărare nemțesc procurat în alb, trecând în mod nereal ca și cumpărător pe repatriata în locul cumpărătorului real care era inculpatul.
De asemenea, a întocmit în fals, în numele aceleiași repatriate, cererea de scutire de taxe vamale.
Pe baza acestor acte, precum și cele privind aprobările de repatriere, inculpatul a întocmit, înregistrat, semnat, ștampilat și eliberat chitanța vamală nr.96003/853/8 mai 1995, prin care atestă în mod nereal că autoturismul marca FORD este proprietatea lui, care I-a importat în România, beneficiind de prevederile nr.HG269/1994.
După primirea acestui document, a întocmit și semnat în fals și un contract românesc de vânzare-cumpărare al autoturismului susmenționat, între și, după care a îndeplinit toate formalitățile necesare înmatriculării mașinii, obținând certificatul de înmatriculare pe numele lui, pe care i I-a dat acestuia prin intermediul lui.
3.Autoturism marca FORD, cumpărat în luna aprilie 1995 din ia de la un magazin specializat în astfel de vânzări, de către inculpatul. Destinatarul acestei mașini, care l-a însoțit pe în ia cu ocazia achiziționării autoturismului sus-menționat, era.
Autoturismul a fost introdus în România cu numere e de export, provizorii, cu plata garanției de import, fiind folosit o bună perioadă de timp de.
În luna iunie 1995, s-a hotărât să vândă mașina numiților și.
Inculpatul s-a oferit să îl ajute pe și să se ocupe el de îndeplinirea formalităților de indigenare (vămuire) și înmatriculare.
Din banii primiți de la, inculpatul, conform înțelegerii prealabile, i-a dat lui 1000 dolari, bani pretinși și primiți ulterior de și încă 100 dolari bani păstrați de inculpatul care s-a ocupat de vămuirea autoturismului.
Pe baza actelor originale de proveniență ale autoturismului marca FORD, pentru care dorea să eludeze plata taxelor vamale și a actelor de repatriere ale numitei a, aflate în lucru la inculpatul - pentru vămuirea legală conform HG269/1994 a unui autoturism marca, proprietatea sus-numitei - pe care acesta i le-a pus la dispoziție, inculpatul a procedat la completarea unui formular nemțesc tipizat de vânzare-cumpărare, procurat în alb, trecând la locul cumpărătorului real, care așa cum rezulta din declarația lui era inculpatul, pe repatriată.
Inculpatul după ce a completat personal, în numele lui a și cererea de scutire de taxe vamale, i-a înmânat lui suma de 1000 dolari, precum și actele falsificate, acesta întocmind și eliberând chitanța vamală nr.95691/541/7 iulie 1997, prin care se atesta, în mod oficial, vămuirea autoturismului marca FORD ca urmare a cererii repatriatei, în regim de scutire de taxe vamale.
După obținerea documentului vamal, inculpatul s-a ocupat împreună cu o persoană rămasă neidentificată de îndeplinirea formalităților necesare înmatriculării autoturismului pe numele celor doi cumpărători, activitate care a presupus și întocmirea unui contract de vânzare-cumpărare românesc între repatriată și și, act în care semnăturile părților contractante sunt falsificate, neputându-se stabili cine le-a măsluit, precum și o declarație pe proprie răspundere de neînstrăinare a mașinii pe o perioadă de 90 zile de la înmatriculare, declarație întocmită și semnată în numele cumpărătorilor de către inculpatul.
Înmatricularea autovehiculului s-a făcut direct pe numele cumpărătorilor, care au primit certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului, plătind legal prețul cerut.
4.Autoturism marca JEEP, cumpărat tot în luna aprilie 1995 de și inculpatul din ia, de la cetățeanul.
Și acest autoturism a fost introdus în România cu plata garanției vamale de import, fiind folosit de, având numere provizorii de export e, până în luna iulie 1995, când inculpatul s-a oferit să se ocupe el de indignarea și înmatricularea acestei mașini pe numele lui.
Modul de operare a fost similar ca și în cazul precedent, de această dată actele false (contractul tipizat nemțesc de vânzare-cumpărare al autoturismului JEEP, cererea de scutire de taxe vamale în regimul nr.HG269/1994, chitanța vamală nr.96324/1174/11 iunie 1995 și contractul românesc de vânzare-cumpărare), fiind întocmite de inculpatul, și în numele repatriatului (filele 365 - 369), fără ca acesta să aibă cunoștință de acest lucru, autoturismul introdus în România de către repatriat, în mod legal, conform nr.HG269/1994, fiind un altul - marca BMW 728.
5. Autoturism marca CITROEN BX, cumpărat în luna aprilie 1995 din Italia, de la cetățeanul italian, de către.
După introducerea în România a acestei mașini, "neavând timp" să se ocupe de formalitățile de vămuire și înmatriculare, a întrebat în cercul său de cunoștințe despre posibilitatea găsirii unei persoane care, contra unei sume de bani să fie dispusă să rezolve aceste probleme.
La un moment dat, numitei i-a fost recomandat inculpatul, cu care aceasta a luat legătura.
După ce a obținut acordul inculpatului în ceea ce privește înmatricularea ilicită a autoturismului marca CITROEN pe numele repatriatului loniță Preda, contra sumei de 700 dolari, inculpatul s-a oferit să o ajute pe, primind de la aceasta 1000 dolari.
Din acești bani, 700 dolari inculpatul i-a dat inculpatului, odată cu contractul fals ce vânzare-cumpărare italienesc și cererea de scutire de plata taxelor vamale întocmite, primind în schimb de la vameș, chitanța falsă vamală nr.96055/905/23 mai 1995 pe numele aceluiași repatriat.
După obținerea chitanței vamale, în contul celor 300 dolari rămași lui, inculpatul a îndeplinit în numele lui toate activitățile și a plătit taxele și impozitele aferente înmatriculării autoturismului pe numele acesteia, înmânându-i la sfârșit proprietarei, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a mașinii.
Pentru înmatricularea autoturismului pe numele lui, inculpatul a fost nevoit să facă legătură juridică între persoana repatriată și sus-numita. În acest scop este întocmit un contract de vânzare-cumpărare fictiv între cele două persoane, semnăturile acestora fiind contrafăcute.
6.Autoturism marca MERCEDES BENZ 400 SE, cumpărat în luna mai 1995 din ia de către G de la un magazin de specialitate în astfel de vânzări.
În vederea achiziționării acestui autoturism, Gaf ăcut deplasarea în ia împreună cu numitul, la întoarcere, cei doi intrând în România prin punctul vamal Nădlac, unde, declarând că importă autoturismul cumpărat din ia, au plătit garanție vamală în sumă de 800 dolari.
Întrucât avea ca și coleg de serviciu pe numitul care susținea că are relații la vamă și poliție, pentru a urgenta efectuarea formalităților de import și de înmatriculare, Gaa pelat la acesta, dându-i pentru plata taxelor și impozitelor aferente suma de 4.000.000 lei.
care, în prezent este decedat nu i-a spus numitului G nimic în legătură cu cele întreprinse în vederea indignării și înmatriculării mașinii, dându-i acestuia doar certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a mașinii, acte emise pe numele lui
Cei care s-au ocupat de falsificarea actelor pe baza cărora s-a eludat plata taxelor vamale aferente importului mașinii în cauză, a fost tot inculpatul la care a apelat și inculpatul la care a apelat inculpatul.
Inculpatul, după ce a avut confirmarea din partea inculpatului că poate rezolva vămuirea autoturismului marca MERCEDES 400 pe numele repatriatului (care solicitase în mod legal scutirea de plata taxelor vamale pentru importul autoturismului proprietate personală marca Ford Escort), a întocmit în fals contractul de vânzare cumpărare nemțesc și cererea de scutire de plata taxelor de vămuire, primind în schimb de la vameș chitanța vamală nr.96073/24 mai 1995, pe numele lui.
Inculpatul a fost acela care s-a ocupat exclusiv și de îndeplinirea formalităților de înmatriculare, inclusiv ridicarea certificatului de înmatriculare, a cărții de identitate a mașinii, acte pe care le-a înmânat numitul, care la rândul său le-a dat lui
7.Autoturism marca MERCEDES 190, cumpărat din Belgia de și revândut în România lui.
După cumpărarea mașinii, a circulat o vreme de numerele de înmatriculare belgiene, după care a fost nevoit să o indigenizeze și să o înmatriculeze în România.
Întrucât îl cunoștea pe și aflase de la acesta că intenționează să indigenizeze autoturismul pe care-l cumpărase, inculpatul s-a oferit să se ocupe el de aceste formalități, "în timpul liber, pentru a mai câștiga un ", asigurându-l că există posibilitatea de a înmatricula mașina prin intermediul unui repatriat, el cunoscând astfel de persoane, taxa vamală în acest caz fiind mai mică. Inculpatul a primit de la suma de 1000 dolari, reprezentând costul tuturor formalități lor, plus 100 dolari "comisionul" său și l-a dat acestuia certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului eliberate pe numele său.
În vederea eludării plății taxelor vamale, inculpatul a apelat tot la inculpatul care, în schimbul sumei de 1000 dolari a acceptat să-și încalce atribuțiile de serviciu și să-i elibereze chitanța vamală falsă nr.96225/1075/22 iunie 1995 pe numele repatriatului escu, acceptând să primească actele, despre care știa că sunt false, întocmite de inculpatul, tot pe numele acelui repatriat.
După obținerea chitanței vamale, inculpatul s-a ocupat în continuare de formalitățile de înmatriculare, ocazie cu care a întocmit în fals contractul românesc de vânzare-cumpărare între escu și, precum și declarația de neînstrăinare a mașinii pe termen de 90 zile.
Rejudecând cauza sub aspectul laturii civile, Tribunalul Militar Teritorial Ba reținut că Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat contravaloarea dobânzilor și penalităților în cuantum de 226.214.040 lei (calculate până la 8 iunie 2005), ca accesorii la despăgubirile solicitate prin cererea de constituire ca parte civilă, respectiv la despăgubirile în sumă de 19.510 dolari SUA.
Din sentința penală nr.44/19 martie 2001, rezultă că din indicațiile și chiar în prezența condamnatului, completa în fals tipizatul contractului străin de vânzare-cumpărare a unui automobil, la rubrica vânzător, trecând cetățeanul străin care, în realitate vânduse mașina cetățeanului român (ce nu avea dreptul la scutire de taxe vamale), iar la rubrica cumpărător, trecând fictiv persoana repatriată.
părților contractante erau contrafăcute, iar data trecută în actul de vânzare-cumpărare fiind anterioară datei aprobării repatrierii și a stabilirii domiciliului în România.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambii inculpați.
Printr-un unic motiv de apel, aceștia au criticat hotărârea atacată, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, întrucât cuantumul majorărilor de întârziere nu poate depăși nivelul sumei datorate și neplătite.
Apelurile inculpaților au fost respinse prin decizia penală nr.4 din 7 februarie 2006 a Curții Militare de Apel.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticii aduse, s-a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor privitoare la calculul datoriilor vamale.
Împotriva deciziei penale nr.4 din 7 februarie 2006 a Curții Militare de Apel, în termen legal, au declarat recurs inculpații, solicitând casarea acesteia și a sentinței nr.126 din 28 septembrie 2005 a Tribunalului Militar Teritorial; obligarea - în solidar - numai la plata sumei de 7459,17 RON, din care: 3729,59 RON - contravaloarea în lei a sumei de 19.510 USD pentru care Autoritatea Națională a Vămilor s-a constituit parte civilă, iar diferența de 3729,59 RON - reprezintă dobânzi și penalități de întârziere calculate până la data de 21 septembrie 2006.
În motivarea recursului se arată de către recurenți că - în mod greșit - Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat dobânzi și penalități de întârziere în sumă totală de 23640,87 RON întrucât nr.OG34/1995 și Norma Metodologică nr.14681/1995 prevăd în mod expres că majorările de întârziere nu pot depăși cuantumul sumei totale.
Inculpații și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.3859pct.17 Cod procedură penală.
Prin decizia penală nr.5820/12.10.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au admis recursurile declarate de către recurenții-inculpați și împotriva deciziei nr.4/07.02.2006 a Curții Militare de Apel, s-a casat decizia atacată și sentința penală nr.126/28.09.2005 a Tribunalului Militar Teritorial B și s-a trimis cauza spre competentă soluționate Tribunalului București.
Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut că, inițial, competența instanțelor militare a fost determinată de calitatea inculpatului, acesta fiind lucrător de poliție cu gradul de plutonier major.
Ulterior, prin apariția Legii nr.360/2002 privind statutul polițistului, competența de a judeca infracțiunile săvârșite de polițiști a revenit instanțelor civile, excepție făcând infracțiunile contra siguranței statului săvârșite de polițiști, care se judecă de către instanțele militare.
Într-o atare situație, s-a reținut că, dosarele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr.360/2002, trebuiau preluate de către instanțele civile; procedând la soluționarea cauzei, cu încălcarea normelor de procedură privind competența după calitatea persoanei, instanța de fond - Tribunalul Militar Teritoriala pronunțat o hotărâre lovită de nulitate absolută.
Prin decizia penală nr.302/07.09.2007, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția I-a Penală, în dosarul penal nr.15/- (657/2007), s-au admis apelurile declarate de inculpații ȘI împotriva sentinței penale nr.191/8.02.2007, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală.
S-a desființat sentința penală apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Față de această împrejurare Curtea a constatat că, în fața instanței de fond, cauza a fost soluționată fără ca inculpatul să fie legal citat, aspect care impune rejudecarea cauzei de către prima instanță, această situație având efecte și în privința apelantului-inculpat, deoarece instanța este învestită numai cu soluționarea laturii civile, iar cei doi inculpați se află în solidaritate pasivă.
Cauza a fost reînregistrată la data de 26.02.2008, sub nr- pe rolul Tribunalului București Secția I Penală. Rejudecând, după casare, analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de judecată a reținut că, în fapt, prin activitatea infracțională desfășurată de către inculpați, s-a creat în patrimoniul părții civile Autoritatea Națională a Vămilor, un prejudiciu în cuantum de 23640,87, reprezentând dobânzi și penalități, ca accesorii la despăgubirile solicitate prin cererea de constituire ca parte civilă, respectiv la despăgubirile în sumă de 19.510 dolari SUA, dobânzi și penalități de întârziere calculate în baza nr.OG61/2002 și nr.OG92/2003 (fila 70- decizia penala nr.25/F/2005 al Tribunalului Militar Teritorial ).
Astfel, s-a apreciat că suma cu care autoritatea vamală s-a constituit parte civilă a fost calculată în conformitate cu dispozițiile art.148 din Legea nr.141/1997, privind Codul Vamal al României, care în alin. 1 prevede că, cuantumul drepturilor de import se stabilește pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale.
Întrucât, în cazul îndeplinirii formalităților legale de import, datoria vamală ia naștere în momentul vamal de referință, în cazurile în care au fost încălcate normele legale, au fost luate în considerare momentele (datele) când autoritatea vamală a fost înștiințată că mărfurile respective se află într-o situație care generează o datorie vamală, mai precis lunile martie, mai, iunie și iulie 1995.
În consecință, având în vedere cele menționate, potrivit nr. 1131/1994 și nr.672/1995, privind valoarea în vamă pentru bunurile prevăzute la art.1 din nr.HG580/1994 și nr.HG950/1994, privind vămuirea unor categorii de bunuri, nr.OG22/1995, cu privire la modificarea și completarea unor reglementări cu privire la accize, taxa pe valoarea adăugată și comisionul vamal și nr.OG3/1992, privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, în mod corect prima instanță i-a obligat pe apelanți la plata sumei de 19.510 dolari SUA, reprezentând drepturi vamale de import, la care se adaugă dobânzi și penalități ce se vor înregistra până la data efectuării plății în mod efectiv.
Cât privește obligațiile de plată accesorii debitului principal, Tribunalul a menționat că, în conformitate cu dispozițiile legale în materie, respectiv nr.OG14/1992, nr.OG34/1995, nr.OG11/1996, nr.OG61/2002 și nr.OG92/2003, dobânzile și penalitățile se datorează până la data plății efective a creanței bugetare, cum în mod corect s-a reținut prin hotărârea criticată.
Față de actele justificative depuse la dosar, instanța de judecată a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile nr.672/1995, nr.OG3/1992 republicată, nr.OG22/1997 aprobată și modificată prin Legea nr.100/1995 și Legea nr.8/1994, o persoană fizică ar fi datorat următoarele drepturi de import: autotransporter, cilindree 2428 cmc, sarcina utilă maximă autorizată 1095 kg, anul primei înmatriculări 1989 = total drepturi vamale datorate 3418 $, din care taxe vamale 1920 $ i 1498 $; autotransporter Ford, cilindree 2496 cmc, sarcina utilă maximă autorizată 706 kg, anul primei înmatriculări 1991 = total drepturi vamale datorate 3204 $, din care taxe vamale 1800 $ i 1404 $; autoutilitara Ford, cilindree 1954 cmc, sarcina utilă maximă autorizată 706 kg, anul primei înmatriculări 1992 = total drepturi vamale datorate 3653 $, din care taxe vamale 2052 $ și 1601$; autoturism Citroen, cilindree 1769 cmc, an fabricație 1987 = total drepturi vamale datorate 1441 $, din care taxe vamale 605 $ și 836 $; autoturism Mercedes 190 E, cilindree 1996 cmc, an de fabricație 1998 = total drepturi vamale datorate 1637 $, din care taxe vamale 688 $ și 949 $; autoturism Jeep, cilindree 3954 cmc, an de fabricație 1990 = total drepturi vamale datorate 2729 $, din care taxe vamale 1147 $ și 1582 $; autoturism Mercedes 400E, cilindree 4196 cmc, an de fabricație 1992 = total drepturi vamale datorate 3328 $ din care taxe vamale 1398 $ și
Având în vedere și dispozițiile nr.OG61/2002 și nr.OG92/2003, conform cărora dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează până la data plăților efective a creanței bugetare, precum și acordul parțial al inculpaților privind achitarea prejudiciului de 19.540 dolari SUA (filele 83 și 84 Dosarul penal nr.25/F/2005 al Tribunalului Militar Teritorial ), instanța de judecată a apreciat ca fiind temeinică și legală cererea părții civile Autoritatea Națională a Vămilor de acordare a daunelor materiale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații și, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile, respectiv greșita stabilire a cuantumului despăgubirilor civile la care au fost obligați inculpații.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de apărătorii celor doi inculpați, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelurile promovate de cei doi inculpați sunt fondate, urmează a fi admise, însă în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Se constată că, referitor la momentul nașterii datoriei vamale, nu există controverse între părți, acestea fiind de acord că acest moment coincide cu data emiterii chitanțelor constatatoare a respectivelor datorii; la calculul acestor debite, autoritatea vamală a aplicat - potrivit reglementărilor în materie - cursul valutar de la momentul de referință (adică nașterea datoriei vamale), calcul în urma căruia a rezultat suma de 37.295.834 lei (rol), reprezentând, la acel moment, contravaloarea sumei de 19.510 dolari
Nici sub acest aspect părțile nu au ridicat vreo obiecție, ele fiind de acord cu acest cuantum total al datoriei vamale pe care cei doi apelanți ar fi trebuit să o achite la datele la care au fost emise chitanțele vamale.
Având în vedere aceste împrejurări, Curtea constată, însă, că - în mod greșit - instanța de fond a dispus obligarea inculpaților la plata sumei de 19.510 dolari, reprezentând creanță inițială, de vreme ce această creanță rezultă din cuprinsul chitanțelor emise la data nașterii datoriei vamale, fiind exprimată în lei, respectiv 3729,6 lei (ron).
Cât privește obligațiile de plată accesorii debitului principal, tribunalul a stabilit cuantumul acestora în mod greșit, prin raportare la acte normative apărute ulterior datei nașterii datoriei vamale, deci care nu erau în vigoare la acea dată, respectiv nr.OG34/1995, nr.OG11/1996, nr.OG61/2002 și nr.OG92/2003; pe lângă faptul că instanța anterioară nu a indicat articolele (din actele normative enumerate) incidente cauzei, a apreciat că "dobânzile și penalitățile se datorează până la data plății efective a creanței bugetare".
Apelanții inculpați au contestat această dispoziție a instanței, arătând că, potrivit art.32 din nr.OG34/1995, majorările de întârziere nu pot depăși cuantumul sumelor datorate, iar potrivit art.2 din Norma metodologică nr.14681/1995, de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe, cuantumul majorărilor de întârziere nu poate depăși nivelul sumei datorate și neplătite, pentru care acestea s-au calculat.
Aceste observații învederate de apelanți, cu privire la prevederile nr.OG34/1995, corespund realității, numai că, articolul 4 din aceeași ordonanță prevede că acest act normativ (OG nr.34/1995) se aplică începând cu data intrării sale în vigoare, stipulându-se în mod expres că, "pentru perioada anterioară, plata majorărilor pentru sumele datorate și neachitate în termen se face conform reglementărilor aflate în vigoare la acea dată.
Pornind de la aceste repere, Curtea constată că nr.OG34/1995 (prin care s-a dorit o reglementare unitară a majorărilor de întârziere) a fost emisă la data de 25 august 1995, a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 31 august 1995 și a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 1995; or, chitanțele prin care s-a constatat prejudiciul creat Autorității Naționale a Vămilor de către inculpați, adică data nașterii datoriei vamale, se situează în lunile: martie, mai, iunie și iulie 1995 (chitanțele vamale: nr.502/02.03.1995; nr.853 din 08.05.1995; nr.905 din 23.05.1995; nr.923 din 24.05.1995; nr.1075/22.06.1995; nr.541/07.07.1995 și nr.1174/11.07.1995), așadar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.34/1995.
Prin urmare - potrivit art.4 din această ordonanță, invocată de inculpați în sprijinul susținerilor lor, se impune a se aplica actul normativ ce era în vigoare anterior datei de 1 septembrie 1995.
Astfel, în intervalul martie - iulie 1995, majorările de întârziere se calculau potrivit nr.OG14/1992, referitoare la veniturile cuvenite bugetului de stat; această ordonanță - în articolul 1, alineat 2 - prevede că "majorările de întârziere se calculează până în ziua plății, inclusiv".
Așadar, susținerea inculpaților, vizând modul de calcul al majorărilor de întârziere, este lipsită de fundament legal și, ca atare, nu poate fi primită.
O altă problemă aptă a suscita discuții în această cauză, este cea referitoare la înțelesul noțiunii de "majorări de întârziere".
Este de observat însă că - sub acest aspect - Legea nr.210/4.05.2005, privind aprobarea nr.OG20/2005, pentru modificarea și completarea nr.OG92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, lămurește pe deplin sintagma majorări de întârziere; astfel, în art.4 alin.2, precitata lege prevede că "în toate actele normative în care se face referire la noțiunile de dobânzi și/ sau penalități de întârziere, aceste noțiuni se înlocuiesc cu noțiunea majorări de întârziere".
Așadar, dobânzile și penalitățile de întârziere, datorate de inculpați părții civile Autoritatea Națională a Vămilor, reprezintă de fapt majorări de întârziere și ele urmează a fi calculate potrivit art.1 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.14/1992, actul normativ aflat în vigoare la data nașterii creanței bugetare în discuție.
Curtea nu poate primi nici susținerea inculpaților,potrivit cu care majorările de întârziere datorate părții civile s-au prescris, invocând în acest sens prevederile aceleiași nr.OG34/1995.
Este de observat însă că, în acest caz, prescripția a fost întreruptă, între părți existând acest proces care a determinat întreruperea cursului termenului de prescripție, astfel cum stipulează dispozițiile art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958, ce reprezintă dreptul comun în materie și care se aplică oricărui termen de prescripție, în sensul că un atare termen este susceptibil de întrerupere, suspendare etc.
Așa fiind și, pentru considerentele și în limitele expuse, Curtea - în baza art.379 pct.2, lit.a Cod procedură penală, urmează a admite apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr.1039 din 11 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, pe care o va desființa, în parte și, în fond:
n baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală, va obliga pe inculpații și, în solidar, la plata, către partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor, a sumei de 3729,5834 lei și a majorărilor de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data achitării efective a creanței.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr.1039 din 11 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală.
Desființează, în parte, sentința menționată și, în fond:
n baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală, obligă pe inculpații și, în solidar, la plata, către partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor, a sumei de 3729,5834 lei și a majorărilor de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data achitării efective a creanței.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în sumă de 200 lei, se suportă din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact./2.04.2009
Ex.3
Red.--
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica
