Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 549/2009. Curtea de Apel Brasov

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 549/R DOSAR NR-

Ședința publică din data de 19 august 2009

PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C - - JUDECĂTOR 2: Elena Barbu

- - - JUDECĂTOR 3: Constantin

- - Judecător

- Grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public E. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 31/A din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat asistat din oficiu de avocat, avocat - apărător din oficiu pentru intimatul inculpat lipsă, lipsă fiind intimatul parte civilă, intimata parte responsabilă civilmente și intimatul Serviciu de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.

Procedură îndeplinită.

Se constată că din eroare a fost citat în cauză inculpatul care nu a declarat recurs și pentru care hotărârea pronunțată în apel a rămas definitivă.

Avocat - solicită a i se acorda onorariul pentru asistență juridică acordată inculpatului conform protocolului încheiat între Baroul Brașov și Ministerul Justiției.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.

Avocat susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate apreciind că instanțele nu au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor. Susține că probele administrate în cauză dovedesc comiterea infracțiunii de furt calificat și nu aceea de tâlhărie.

De asemenea apreciază că în mod greșit instanța de fond și cea de apel nu au dat eficiență dispozițiilor art. 74, 76. pr.pen. a se avea în vedere că partea vătămată nu a prezentat un certificat medico legal din care să rezulte zilele de îngrijiri medicale, ceea ce creează un dubiu privind existența infracțiunii de tâlhărie, dubiu ce profită inculpatului. Mai mult din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul nu și-a însușit bunurile deposedate de la partea vătămată, respectiv telefonul mobil și suma de 350 lei, acesta fiind luate de coinculpați.

Pentru aceste considerente apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este prea severă astfel că reanalizând probele administrate în cauză solicită reducerea acesteia până la minimul special prevăzut de lege. La individualizarea pedepsei cere a se avea în vedere atitudinea sinceră a inculpatului de recunoaștere și regret a faptelor, precum și faptul că a declarat în mod constant că nu s-a gândit la consecințele acțiunilor sale.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii atacate. Raportat la probele administrate apreciază că instanța de fond și cea de apel au făcut o corectă apreciere a stării de fapt și au dat o corectă încadrare juridică faptelor comise de inculpat. Susține că în cauză nu poate fi vorba de comiterea unei infracțiuni de furt calificat în condițiile în care deposedarea părții vătămate de bunurile pe care le avea asupra sa s-a făcut prin întrebuințarea de violență.

De asemenea apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată nefiind necesară reținerea circumstanțelor atenuante raportat la persoana inculpatului și modalitatea comiterii faptelor.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului pentru considerentele expuse de apărătorul său.

CURTEA

Constată că, prin sentința penală nr. 328 din 2 martie 2009, Judecătoria Brașov, în baza art. 211 alin. 1,2 lit b, c, alin. 2/1 lit. a penal cu aplicarea art.75 lit. c penal si art. 37 lit. b penal a condamnat inculpatul, la o pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru savarsirea infracțiunii de tâlhărie fata de partea vătămată.

In baza art. 357 alin. 3.pr.pen a interzis inculpatului drepturile prev. de art 64 lit a teza a II a, b penal pe durata prev de art 71.penal.

In baza art. 350 alin.1.pr.pen a menținut măsura de arest preventiv a inculpatului.

In baza art. 88.penal a dedus din pedeapsa aplicata reținerea si arestul preventiv din 14.04.2008 la zi.

In baza art. 211 alin. 1,2 lit b,c, alin. 2/1 lit a penal cu aplicarea art. 99 si următoarele penal a condamnat inculpatul, la o pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare, pentru savarsirea infracțiunii de tâlhărie fata de partea vătămată.

In baza art. 357 alin. 3.pr.pen a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit a teza a II a, b penal pe durata prev. de art. 71.penal.

In baza art. 86/1 penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, pe durata unui termen de incercare de 7 ani.

In baza art. 86/3 alin 1.penal inculpatul se va supune următoarelor masuri de supraveghere:

sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul I la termenele stabilite de aceasta instituție

sa anunțe, in prealabil, către aceasta instituție orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea

sa comunice acestei instituții informații de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 penal rap. la art. 83.penal.

In baza art. 71 alin 5.penal pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei aplicate a suspendat si executarea pedepsei accesorii.

In baza art. 346.pr.pen s-a respins acțiunea civila formulata de partea civila.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 13.04.2008 sub pretextul intretinerii de relatii sexuale, numitele si au atras partea vatamata - care se afla sub influenta bauturilor alcoolice, deplasandu-se impreuna in Parcul Tractorul, aceasta dupa o intelegere prealabila cu inculpatii si minorul; partea vatamata a fost atras intr-un loc intunecat, conform indicatiilor inculpatului, fiind lovit cu pumnii si picioarele de cei doi inculpati, in timp ce si au deposedat partea vatamata de un telefon mobil marca Nokia si de suma de 350 lei; partea vatamata a sesizat de indata Postul de Politie TF, care a procedat la identificarea si la conducerea la sediul politiei, unde minorul a declarat verbal ca a sustras din posesia partii vatamate telefonul mobil marca Nokia, pe care ulterior i l-a dat lui in fata, fara a-i preciza provenienta acestuia; banii ramanand la.

Telefonul sustras a fost ridicat de la si predat partii vatamate, motiv pentru care partea vatamata se constituie partea civila in procesul penal cu suma de 380 lei, pretins a fi sustrasa.

Conform propriei declaratii, partea vatamata nu a dorit sa se prezinte la SML B in vederea eliberarii unui pentru constatarea numarului de zile ingrijiri medicale necesare in urma agresiunii suferite, desi aceste leziuni sunt vizibile, asa cum rezulta din plansa foto efectuata dupa savarsirea faptei.

Prin decizia penală nr. 31/A din 18 iunie 2009 Tribunalul Brașova respins apelul declarat de inculpatul delme împotriva sentinței penale nr. 328/2.03.2009 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul nr-, care a fost menținută.

S-a respins cererea de extindere a efectului apelului pentru inculpatul .

În baza art. 350. pr.pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 381. pr.pen. s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului, timpul arestării preventive scurs începând cu data de 2 martie 2009 și până la zi.

Pentru a decide astfel, tribunalul specializat a reținut următoarele:

Cererea de schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat este nejustificată în condițiile în care prima instanță a analizat în mod detaliat probele administrate, stabilind că furtul a avut loc prin întrebuințare de violențe. Instanța de apel a remarcat faptul că însuși inculpatul, în cuprinsul declarației dată în cursul cercetării judecătorești, a arătat că inculpatul i-a spus că se pot duce să sustragă bunuri de la persoana în stare de ebrietate din parcul tractorul, iar apoi că a lovit-o pe partea vătămată în zona capului iar cele două fete au luat de la partea vătămată 350 lei și un telefon mobil.

Prima instanță a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, conform dispozițiilor art. 72 XC. Pen. gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Instanța de fond a ținut seama de circumstanțele personale ale acestui inculpat, care a mai fost condamnat anterior pentru același gen de fapte, aplicându-i totuși o pedeapsă egală cu minimul prevăzute de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și desființarea sentinței sub aspectul încadrării juridice dată faptei, aceasta neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, ci de furt calificat. În motivarea recursului se arată că din probele administrate în cauză există un dubiu privind existența infracțiunii de tâlhărie, dubiu ce profită inculpatului, neexistând vreo dovadă că inculpatul și-a însușit bunurile de la partea vătămată. Se mai arată că, la individualizarea pedepsei trebuiau reținute circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea sa de recunoaștere și regret a faptei săvârșite.

Examinând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, curtea reține următoarele:

Instanțele de fond au stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate. Din declarațiile martorei rezultă faptul că a vorbit cu și, spunându-le, referitor la propunerea vătămate de a întreține relații sexuale cu aceasta, "să-l lovească și să-i ia banii și bunurile". Astfel, martora și partea vătămată au fost urmați îndeaproape de inculpați, care, în timp ce ținea partea vătămată de mână, au lovit-o pe aceasta cu pumnii și picioarele, iar în final, i-a luat acesteia telefonul mobil. Și din declarația inculpatului rezultă că scopul lor a fost de lua banii părții vătămate, după ce aceasta e atrasă de cele două fete în parc, iar inculpatul a lovit partea vătămată cu genunchiul și cu pumnul.

Fapta inculpatului, care în data de 13.04.2008, orele 21,00-22,00, împreună cu inculpatul minor și, în baza unei înțelegeri prealabile au atras partea vătămată în parcul Tractorul B, au agresat-o pe aceasta, după care i-au sustras un telefon mobil și o sumă de bani-350 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c, alin. 2/1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost, de asemenea, individualizată în mod judicios, conform criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal. În raport de antecedentele penale ale inculpatului, de reținerea stării de recidivă postexecutorie și a circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. c Cod penal, pedeapsa în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege corespunde atât gradului de pericol social concret al faptei, cât și persoanei inculpatului.

Față de aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de inculpatul și va menține decizia atacată ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 385/16 alin. 2Cpp, raportat la art. 381 Cod procedură penală, se va adăuga la durata prevenției inculpatului timpul scurs din data de 18.0.2009 până în prezent și se va menține starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților și se va include în cheltuielile judiciare.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 31/18.08.2009 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pe care o menține.

la durata prevenției inculpatului timpul scurs din data de 18.06.2009 până în prezent și menține starea de arest a inculpatului.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților și se include în cheltuielile judiciare.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.08.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- C - - - -

GREFIER

Red. EB/21.09.2009

Dact.BD/25.09.2009 - 2 ex.

Jud. fond

Jud. apel /

Președinte:Alina Constanța Mandu
Judecători:Alina Constanța Mandu, Elena Barbu, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 549/2009. Curtea de Apel Brasov