Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 64

Ședința publică de la 12 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Otilia Susanu

JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 375 din data de 05 iunie 2006 Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul, în stare de deținere asistat de av., apărător ales, inculpații intimați și, acesta din urmă asistat de av., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Av. pentru inculpatul apelant depune la dosar motivele de apel avute în vedere de către inculpat și acte în susținerea apelului formulat.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 70 al.2 din Codul d e procedură penală și anume faptul că are dreptul de a da sau a nu da declarație în cauză, atrăgându-i totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Inculpatul consimte să dea declarație în prezenta cauză, declarația sa fiind consemnată într-un proces verbal atașat separat la dosarul cauzei.

Interpelate părțile prezente arară că nu mai au de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților atât pe excepția tardivității introducerii apelului declarat de inculpatul, excepție pusă în discuție la termenul anterior, cât și cu privire la fondul cauzei.

Av. pentru inculpatul apelant, pe excepție, în opinia sa apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 365 al.1 din Codul d e procedură penală, este îndeplinită prima condiție prevăzută de lege, faptul că inculpatul a lipsit de la judecată cât și de la pronunțare. De asemenea inculpatul a fost lipsit de apărare, toate declarațiile au fost luate fără ca inculpatul să aibă asigurată asistența juridică. Apelul a fost declarat în termenul de 10 zile de la data începerii executării pedepsei.

Pe fondul apelului solicită a se avea în vedere că din probatoriul administrat, respectiv din declarațiile celorlalți doi inculpați și declarațiile părții vătămate rezultă că inculpatul nu a avut o contribuție majoră la săvârșirea infracțiunii. După ce inculpatul a lovit partea vătămată, ceilalți doi inculpați au fost cei care a sustras bunurile părții vătămate iar nu a avut nici un beneficiu de pe urma infracțiunii de tâlhărie.

În concluzie față de lipsa de apărare a inculpatului, în cursul urmăririi penale, faptul că nu a fost prezent la judecată și s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta, solicită, în principal achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 10 coroborat cu art. 11 din Codul d e procedură penală.

În subsidiar solicită aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, conf. Art. 86 din Codul d e procedură penală.

Av. pentru inculpatul intimat, lasă soluția la aprecierea instanței.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul solicită, pe excepție, respingerea apelului declarat de inculpat ca fiind tardiv. Situația de fapt nu se încadrează în dispozițiile art. 365 din Codul d e procedură penală privind apelul peste termen.

Inculpatul nu poate afirma că nu a avut avocat și nu a cunoscut consecințele, mai mult era obligat să înștiințeze organul de urmărire penală ori instanța de judecată despre orice schimbare a domiciliului sau reședinței.

Consideră că nu poate fi primită argumentația apărării.

Pe fond, apelul declarat de inculpat este nefondat, soluția dată de prima instanță fiind legală și temeinică.

Inculpatul având cuvântul, achiesează la concluziile apărătorului său.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față.

Prin sentința penală nr. 375 din 5.06.2006 Tribunalul Iașia condamnat pe inculpații:

1., fiul lui și, născut la 17.02.1983 în comuna, județul I, CNP -, cu domiciliul în sat, comuna, județul I, absolvent 6 clase, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie", prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 74 al. 1, lit. a, art. 76 lit. b și art. 80 Cod penal, la pedeapsa de 4(patru) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c și e Cod penal.

2., fiul lui și, născut la data de 05.05.1985 în comuna, județul I, CNP -, cu domiciliul în sat, comuna, județul I, absolvent 8 clase, agricultor fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 74 al. 1, lit. a și c, art. 76 lit. b și art. 80 Cod penal, la pedeapsa de 2(doi) ani și 6(șase) luni închisoare.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c și e Cod penal.

3.,fiul lui și, născut la data de 09.05.1989 în municipiul I CNP -, cu domiciliul în sat, comuna, județul I, elev în clasa a IX -a, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie", prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. și art. 74 al. 1, lit. a și c, art. 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare.

În baza disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3(trei) ani, perioadă ce constituie pentru inculpat termenul de încerc are, calculat în conformitate cu disp. art. 110 Cod penal.

În baza disp. art. 1101Cod penal, s-a dispus pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredințarea supravegherii minorului Serviciului de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Iași.

S-a dispus ca după împlinirea vârstei de 18 ani, pe durata termenului de încercare, inculpatul minor să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. a,b și d Cod penal:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Iași, ca organ desemnat de instanță pentru supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență, precum și modalitățile de petrecere a timpului liber;

S-a dispus respectarea de către inculpatul minor, pe durata termenului de încercare și după împlinirea vârstei de 18 ani a următoarelor obligații prev. de art. 863Cod penal:

- să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare și

- să participe la programele educative și de terapie comportamentală, derulate de organul de supraveghere.

S-a atras atenția inculpatului minor asupra disp. art. 1101alin.3 Cod penal referitor la consecințele neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor stabilite de instanță, potrivit disp. art. 863Cod penal.

În baza art. 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală, cu referire la art. 998 -999 și art. 1000 al. 2 și art. 1003 Cod civil, au fost obligați în solidar, inculpații, și, ultimul în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească părții civile, cu domiciliul în sat/comuna, județul B, suma de 470.000 lei ROL, cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 191 alin. 2 și 3 Cod procedură penală au fost obligați inculpații să plătească statului cheltuieli judiciare, după cum urmează:

- inculpații și, fiecare câte o sumă de 400 lei RON, din care 100 lei RON reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu și

- inculpatul, ultimul în solidar cu părțile responsabile civilmente și, suma de 440 lei RON, din care 140 lei RON reprezintă onorarii avocat oficiu, onorariile urmând a fi avansate Baroului de Avocați I din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență, următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 30.01.2005, partea vătămată se afla în localitatea, sat, județul I în vizită la un coleg de serviciu pe nume.

În jurul orelor 02,00 partea vătămată a mers la barul "" SRL din sat, sperând că-și va găsi colegii de serviciu acolo. În bar, partea vătămată nu s-a întâlnit cu colegii săi, ci cu inculpații, și.

Partea vătămată și-a comandat 50 gr de băutură și în timp ce-și consumau băutura a intrat în vorbă cu inculpații. După circa 30 de minute partea vătămată a părăsit barul.

Inculpații, cât au discutat cu partea vătămată, au observat că aceasta avea asupra sa bani și telefon mobil marca Nokia 6110. După ce partea vătămată a părăsit barul, inculpatul a propus celorlalți doi să o urmărească pe partea vătămată după care să o atace și să-i sustragă banii și telefonul mobil. Ceilalți doi inculpați se aflau sub influența băuturilor alcoolice și au acceptat imediat propunerea făcută de primul inculpat.

Imediat au pornit în urmărirea părții vătămate pe care au ajuns-o din urmă în apropierea locuinței lui unde era găzduit.

Acolo, inculpatul a strigat-o pe partea vătămată să vină să-i spună ceva, determinând-o pe aceasta să vină spre dânsul. În momentul în care partea vătămată s-a apropiat de gardul inculpaților, inculpatul a început să o lovească cu pumnii și picioarele până a doborât-o la pământ. Aici, acest inculpat a imobilizat partea vătămată, iar inculpații și i-au sustras acesteia telefonul mobil marca Nokia 6110 (pe care-l ținea în buzunarul din partea față a pantalonilor), și respectiv, portofelul, banii și biletele de transport.

Inculpații au sustras din portofel sumele de 50 euro (bancnotă ce a rămas la inculpatul pentru aos chimba) și 300.000 lei, sumă pe care au împărțit-o între ei.

Cartela telefonului mobil și biletul de transport al părții vătămate au rămas la, iar inculpatul și-a oprit telefonul mobil al părții vătămate. Referitor la biletele de transport sustrase, inculpații și au declarat că nu ei le-au sustras, ci inculpatul.

Partea vătămată a susținut în cursul urmăririi penale că inculpatul i-a sustras din portofel suma de 100 euro formată din două bancnote de 50 euro și suma de 400.000 lei, valori ce nu au fost recunoscute de către inculpați, ci doar sumele mai sus arătate. În consecință, în lipsa altor probe în dovedirea sumelor reclamate de partea vătămată a fi sustrase, instanța a reținut că, în fapt, inculpații au sustras doar bunurile și sumele de bani în cuantumul recunoscut de către aceștia.

A doua zi, partea vătămată și martorul au mers acasă la inculpatul unde au găsit telefonul mobil fără cartelă. Ulterior, inculpații, și l-au trimis pe martorul - acasă la numitul unde se afla partea vătămată ca să restituie suma de 300.000 lei, cartela telefonică și bancnota de 50 euro.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele de 50 euro, 160.000 lei și contravaloarea biletului de transport, respectiv 470.000 lei.

Inculpații și, audiați fiind pe tot parcursul procesului penal au recunoscut comiterea faptei, declarând că au comis fapta la sugestia inculpatului. Acest din urmă inculpat a fost audiat doar în faza urmăririi penale, când a recunoscut că în noaptea comiterii faptei a agresat-o pe partea vătămată și că ulterior a împărțit cu ceilalți doi inculpați bunurile sustrase. În faza cercetării judecătorești deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței.

Vinovăția inculpaților a fost dovedită pe deplin din următoarele mijloace de probă:

- declarațiile părții vătămate -filele 5-8 dosar urm. penală;

- procesul verbal de cercetare la fața locului -fila 9 dosar urm. penală;

- raportul de expertiză medico -legală psihiatrică a inculpatului minor cu nr. /1018 din 10.03.2005 întocmit de către IML I, din conținutul căruia rezultă că minorul prezintă tulburare de conduită, cu act antisocial pe fond de intelect de limită și la inducția negativă a unor adulți și are discernământ asupra faptei comise -fila 17 dosar urm. penală;

- declarațiile martorilor și, primul martor fiind de față când inculpatul a predat părții vătămate telefonul mobil, fără cartelă, iar c el de-al doilea a declarat că a fost trimis de către inculpați să înmâneze părții vătămate o parte din bunurile sustrase comiterii faptei date pe parcursul procesului penal.

Așa fiind, instanța a reținut vinovăția inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie", prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2, lit. b și c și al. 21lit. a Cod penal și, pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie", prev și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. inculpații fiind condamnați în baza acestor texte de lege.

La individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, gradul concret de pericol social conturat, de modalitățile și împrejurările comiterii faptei, respectiv pe timp de noapte prin folosirea violenței, de trei persoane împreună, de natura importantă a relațiilor sociale încălcate, și nu în ultimul rând de prejudiciul produs părții vătămate, precum și persoana inculpaților care sunt infractori primari, inculpații și au un nivel de pregătire intelectuală mediu, absolvind 6 și respectiv 8 clase, iar inculpații și au avut o poziție procesuală corespunzătoare pe parcursul procesului penal, manifestă prin prezentarea în fața autorităților și recunoașterea comiterii faptei, drept pentru care instanța a reținut în sarcina acestora circumstanța atenuantă prev. de art. 74 al. 1 lit. c Cod procedură penală.

De precizat este faptul că inculpatul s-a sustras de la cercetarea judecătorească.

Având în vedere că inculpații nu au antecedente penale și au avut o conduită corespunzătoare în familie și societate anterior comiterii faptei, instanța a reținut în sarcina acestora circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a Cod penal.

Totodată, s-a reținut în sarcina inculpaților majori și circumstanța agravantă a comiterii faptei împreună cu un minor prev. de art.75 lit. c Cod penal.

În ce-l privește pe inculpatul minor au fost întocmite în cauză o anchetă socială și un referat de evaluare psiho -socială, din conținutul cărora rezultă că minorul provine dintr-o familie organizată cu patru copii, ce are o situație materială corespunzătoare. Minorul este elev în clasa a IX -a, având relații bune atât cu colegii de clasă cât și cu profesorii. S-a apreciat că minorul este integrat în societate, fiind eficientă supravegherea exercitată de părinți, supraveghere care ar putea fi întărită de o instituție abilitată, care să includă minorul în programe de asistență și consiliere.

Față de cele arătate, instanța a constatat că reeducarea, reinserția socială a inculpaților majori și nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea a câte unei pedepse cu închisoarea cu executare efectivă în regim de detenție, dozată în funcție de circumstanțele reale și personale menționate sub minimul special, ca urmare a reținerii disp. art. 74 lit. a și c și art. 80 Cod penal.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie trebuie precizat faptul că art. 71 alin. 2 Cod penal prevede, în mod expres, că o condamnare la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 Cod penal, printre care și drepturile părintești.

Dar această prevedere legală, respectiv de a interzice în mod automat și absolut, cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea drepturile părintești în absența oricărui control exercitat de către instanțele judecătorești și fără a lua în considerare tipul infracțiunii sau interesul minorilor, intră în conflict cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului, mai exact încalcă dreptul la respectarea vieții private și de familie garantat de art. 8 din Convenție, încălcare constatată de Curtea Europeană în cauza Sabou și împotriva României, în hotărârea din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 484 din 08.06.2005.

Cum potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, în cazul unui conflict între dispozițiile Convenției, ca tratat privitor la drepturile omului la care România este parte și reglementările interne, au prioritate "reglementările internaționale", cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, instanța, în cauza de față, a dat eficiență prevederilor Convenției și jurisprudenței Curții Europene care este direct aplicabilă în sistemul de drept român.

Astfel, instanța a constatat, având în vedere atât activitatea infracțională a inculpaților majori cât și persoana acestora, că nu sunt date care să conducă la concluzia că acesta a avut un comportament deosebit de nedemn ce ar fi incompatibil cu autoritatea părintească, doar o astfel de conduită putând determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești în interesul copilului.

Pentru aceste considerente s-a interzis inculpatului, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, doar exercițiul drepturilor prev. de art. 24 lit. a,b și e Cod penal.

Referitor la inculpatul minor, apreciind că săvârșirea faptei a fost un accident în viața acestuia, că reeducarea, reinserția lui socială poate avea loc și fără privare de libertate, că judecata în prezenta cauză constituie un avertisment suficient pentru a-l determina ca, pe viitor, să se abțină de la comiterea de alte fapte antisociale, instanța a stabilit și, ulterior, aplică o pedeapsă cu închisoarea, dozată în funcție de circumstanțele reale și personale menționate sub minimul special al pedepsei prevăzut de lege, ca urmare a aplicării disp. art. 74 lit. a și c și art. 76 lit. c Cod penal, a cărei executare a suspendat-o condiționat, în conformitate cu art. 81 și 110 Cod penal.

Având în vedere concluziile referatului de evaluare, potrivit cărora minorul prezintă perspective de integrare în societate, în condițiile unei supravegheri adecvate în cadrul familiei, tribunalul a dispus în baza disp. art. 1101Cod penal, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredințarea supravegherii minorului Serviciului de Protecție a Victimelor și Reintegrarea Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Iași.

Se va dispune ca după împlinirea vârstei de 18 ani, pe durata termenului de încercare, inculpatul minor să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prev. de art. 863alin. 1lit. a,b și d Cod penal;

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Iași, ca organ desemnat de instanță pentru supravegherea lor;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență, precum și modalitățile de petrecere a timpului liber.

Totodată, s-a dispus și respectarea de către inculpat, pe durata termenului de încercare și după împlinirea vârstei de 18 ani a următoarelor obligații prev. de art. 863Cod penal:

- să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare;

- să participe la programele educative și de terapie comportamentală, derulate de organul de supraveghere.

A fost atenționat minorul asupra faptului că potrivit disp. art. 1101alin. 3 Cod penal sustragerea acesteia de la îndeplinirea obligațiilor prev. de art. 103 al. 3 poate atrage revocarea suspendării condiționate, iar în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor stabilite de instanță, potrivit disp. art. 863Cod penal, se poate dispune, în temeiul disp. art. 864Cod penal, revocarea suspendării executării pedepsei dispunând executarea în întregime a acesteia, sau prelungirea sau prelungirea termenului de încercare cu cel mult trei ani.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că în faza de urmărire penală partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 50 euro, 160.000 lei și, respectiv 470.000 lei. Așa cum s-a arătat în situația de fapt prezentată mai sus în cauză s-a dovedit că au fost sustrase de la inculpat următoarele bunuri: un telefon mobil, biletele de călătorie, 50 euro și suma de 300.000 lei.

În ziua următoare comiterii faptei inculpații au restituit părții vătămate sumele de bani și telefonul mobil, iar în aceste condiții prejudiciul cert în acest moment, și care nu a fost acoperit, este de 470.000 lei ROL și reprezintă contravaloarea biletului de transport.

În consecință, în baza disp. art. 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și 999 cod civil și art. 1000 alin. 2 și art. 1003 Cod civil au fost obligați în solidar inculpații, și, ultimul în solidar și cu părțile responsabile civilmente și, să plătească părții civile suma de 470.000 ROL lei, plată la care ambii ultimii doi inculpați au achiesat.

Hotărârea a fost apelată de inculpatul, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivându-și apelul, inculpatul a susținut că pe parcursul cercetării judecătorești procedura de citare în privința lui, nu a fost legal îndeplinită și din acest motiv nu a putut participa la proces și nu și-a formulat probe în apărare.

Inculpatul a mai susținut că a fost în imposibilitate de a-și dovedi nevinovăția fiindu-i încălcate drepturile garantate prin Constituția României și că prejudiciul la plata căruia a fost obligat, în solidar cu ceilalți inculpați este mult mai mare decât cel efectiv cauzat.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele prev. de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală constată că apelul promovat este tardiv, excepție ce a fost pusă din oficiu în discuția părților.

Astfel, potrivit disp. art. 363 alin. 1 Cod procedură penală termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune astfel, iar pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Inculpatul a fost condamnat prin sentința apelată la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executarea în regim de detenție.

Întrucât inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată și la pronunțarea sentinței penale, i-a fost comunicată copie de pe dispozitivul hotărârii la data de 08.06.2006, dovada de primire fiind semnată de tatăl său care locuia împreună cu inculpatul în satul, comuna, județul

În cursul judecății la prima instanță pentru fiecare din termenele acordate inculpatul a fost citat la această adresă iar procedura a fost legal îndeplinită.

Instanța a dispus și emiterea unui mandat de aducere față de inculpatul iar din procesul -verbal întocmit de organele de poliție la data de 16.04.2006 rezultă că în urma discuțiilor purtate cu tatăl inculpatului - au aflat că inculpatul este plecat la muncă în Spania și nu i se cunoaște adresa.

Aceeași împrejurare rezultă și din declarația martorului -fratele inculpatului.

Potrivit disp. art. 177 Cod procedură penală, inculpatul se citează la adresa unde locuiește. În alineatul 3 al aceluiași articol se menționează că dacă inculpatul își schimbă adresa indicată în declarație, acesta este citat la noua adresă numai dacă a încunoștințat instanța de judecată de schimbarea intervenită.

Inculpatul știa de existența procesului penal întrucât, după săvârșirea faptei a fost audiat de organul de cercetare penală; la dosarul de urmărire penală se află declarația olografă a inculpatului (filele 58,59) pe care a recunoscut-o cu ocazia audierii în apel, precum și declarația luată pe formulat de învinuit de organul de cercetare penală.

În ambele declarații și-a indicat o singură adresă de domiciliu, cea din satul comuna, județul

Față de această situație de fapt în mod corect prima instanță l-a citat la această adresă și tot aici i-a comunicat copia dispozitivului sentinței penale.

Inculpatul prin apărătorul ales a invocat incidența în cauză a disp. art. 365 Cod procedură penală vizând apelul peste termen.

Potrivit textului sus -citat, partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Pentru inculpatul, sentința penală nr. 375/05.06.2006 a Tribunalului Iașia rămas definitivă prin neapelare și a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 449/2006 din 23.06.2006.

La data de 22.12.2006 judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Iași - secția penală a dispus emiterea Mandatului de Urmărire Internațională în vederea extrădării nr. 6/2006 din 22 decembrie 2006.

Din adresa nr. -/24.11.2006 emisă de - Inspectoratul de Poliție al Județului I rezultă că inculpatul se sustrage de la executarea mandatului și a fost dat în urmărire internațională cu nr. 41213 din 28.09.2006.

La data de 22.01.2007 împotriva lui a fost emis Mandatul European de Arestare nr. 2/2007 din 22.01.2007 și în baza căruia condamnatul a fost identificat în Elveția, unde a fost încarcerat la data de 24.12.2008.

A fost predat autorităților române la data de 23.01.2009 când a fost adus în România și a fost depus în Penitenciarul Rahova.

Cum cererea de apel a fost întocmită de inculpatul la data de 09.04.2009, depășindu-se cu mult termenul de 10 zile prev. de art. 365 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul promovat este tardiv, urmând a fi respins în baza art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală.

Aceste aspecte rezultă atât din actele aflate la dosar cât și din declarația inculpatului în care a mai precizat că atunci când a fost audiat în cursul urmăririi penale nu și-a indicat o altă adresă și nici nu a arătat că intenționează să părăsească teritoriul României.

Inculpatului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța a luat măsuri din oficiu și i-a fost desemnat un apărător care l-a reprezentat la toate termenele de judecată, inclusiv la data de 29.05.2006 când au avut loc dezbaterile pe fond.

Întrucât apelul promovat este tardiv, nu vor fi analizate motivele de fond invocate de către inculpatul.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 17.02.1983, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 375/5.06.2006 Tribunalului Iași.

Obligă inculpatul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

20.05.2009

Tribunalul Iași:

-

Președinte:Otilia Susanu
Judecători:Otilia Susanu, Maria Cenușă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Iasi