Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 67/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2808/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.67
Ședința publică de la 12 IANUARIE 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca
JUDECĂTOR 2: Ciobanu Corina
JUDECĂTOR 3: Constantinescu Mariana
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.607 A din data de 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalului București - Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales avocat - cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind intimata parte civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat învederează instanței că a perfectat angajamentul de reprezentare juridică astăzi și nu a avut timpul necesar studierii cauzei în vederea pregătirii apărării, sens în care solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a avea posibilitatea de a depune motivele de recurs în scris.
Curtea, verificând actele preparatorii ședinței de judecată, constată că la data de 22 decembrie 2009, conform referatului întocmit de către grefierul de ședință, domnul avocat a fost încunoștiințat cu privire la prezenta cauza, iar pe de altă parte, personal a formulat cererea de recurs.
Avocat arată că, într-adevăr, a formulat cererea de recurs însă astăzi a fost angajat, astfel încât trebuie să motiveze recursul și să susțină apărarea, cu atât mai mult cu cât la data formulării recursului nu era motivată hotărârea atacată.
Curtea pune în vedere apărătorului inculpatului că la termenul anterior inculpatul a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.
Avocat arată că termenul a fost solicitat de inculpat și nu de el.
Reprezentantul Ministerului Public, față de împrejurarea că la termenul din 15 decembrie 2009 inculpatul a formulat o cerere în vederea angajării unui apărător, cerere admisă, iar din acel moment au trecut aproape 30 zile, precum și față de împrejurarea că același apărător a asigurat asistență juridică inculpatului și la instanța de apel, apreciază că domnul avocat putea să-și pregătească apărarea până în prezent.
Avocat arată că astăzi a fost plătit și a încheiat contractul de asistență juridică și din acest motiv solicită acordarea unui nou termen de judecată.
Curtea pune în vedere domnului avocat să aibă o atitudine corespunzătoare și lasă cauza la a doua strigare pentru a-i da posibilitatea domnului avocat să studieze dosarul.
Avocat arată că instanța nu-i poate impune să studieze cauza în sala de judecată, având în vedere că inculpatul se află în stare de arest și este condamnat la o pedeapsa de cinci ani închisoare, astfel că solicită acordarea unui nou termen de judecată, apreciind că instanța îi încalcă dreptul la apărare în cazul în care nu încuviințează cererea formulată.
Curtea, deliberând, respinge cererea domnului avocat de amânare a cauzei pentru a-și pregătii apărarea în raport de împrejurarea că de la data de 22 decembrie 2009 - data la care a fost încunoștiințat, a avut timp suficient pentru pregătirea apărării, cu atât mai mul cu cât a asigurat asistență juridică inculpatului și la Tribunalul București și a promovat calea de atac, personal.
Avocat, pe ton ridicat, arată că plecă din sala de judecată, întrucât "nu se joacă cu libertatea omului, să nu-i susțină recursul", timp în care părăsește sala de judecată.
Față de împrejurarea că apărătorul ales al recurentului inculpat a părăsit sala de judecată, iar în cauză la termenul anterior apărarea a fost asigurată de avocat din oficiu, prezent și la acest termen de judecată, lasă cauza la a doua strigare, astfel încât apărătorul din oficiu să poată studia actele și lucrările dosarului.
La a doua strigare a cauzei la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu - avocat - ce substituie pe avocat - cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind intimata parte civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Pentru recurentul inculpat, apărătorul din oficiu, în principal, solicită a se dispune admiterea recursului în temeiul art.3859pct.18 Cod de procedură penală, casarea încheierii și, pe fond, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap la art.10 lit.c Cod de procedură penală, iar în subsidiar, invocând cazul de casare prev de art.3859pct.14 Cod de procedură penală, solicită a se dispune redozarea pedepsei.
În susținerea motivelor de recurs, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul susține că este nevinovat, iar din întregul material probator administrat în cauză nu există nici o dovadă din care să rezulte vinovăția acestuia. În cazul în care însă, instanța va aprecia că inculpatul se face vinovat de faptele ce-i sunt imputate, solicită ca în cauză să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante, și, rejudecând, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei, cu aplicarea disp. art.81 Cod penal sau art.861Cod penal, având în vedere că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, are o vârstă destul de fragedă, cu atât mai mult cu cât timpul executat în prevenție și-a atins scopul coercitiv.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea declaraților părți vătămate, care pe tot parcursul procesului penal a precizat că inculpatul a fost cel care i-a sustras geanta prin exercitarea de acte de violență, a recunoașterii efectuate de către aceasta, declarația părții vătămate coroborându-se cu faptul că telefonul - aparținând acesteia - a fost găsit la mama inculpatului. Totodată sub același aspect a cerut a se avea în vedere poziția oscilantă a inculpatului, astfel că, în mod corect cele două instanțe inferioare au înlăturat depozițiile acestuia ca fiind vădit nesincere întrucât nu se coroborează cu celelalte mijloace de probe administrate în cauză. Mai solicită a se avea în vedere susținerile inculpatului care a aratat că a cumpărat telefonul cu mult timp în urmă, iar ulterior coroborându-si declarația cu ce a martorului, au încercat să acrediteze ideea că o altă persoană a fost cea care a sustras respectivul bun, înlocuindu-l cu telefonul mamei inculpatului
Cu privire la cererea de reindividualizare a pedepsei, apreciază că pedeapsa a fost corect individualizată, fiind avute în vedere modul de săvârșire a infracțiunii, gravitatea acesteia - tâlhărie prev de art.211 al.1 și la.2 lit.b, c Cod penal, circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale și vârsta acestuia fiind dfeja avute în vedere ca circumstanțe atenuante, iar în defavoarea acestuia fiind avută în vedere atitudinea nesinceră, dar și împrejurarea că este cercetat și în alte cauze pentru infracțiuni contra patrimoniului.
Concluzionând, apreciază că pedeapsa aplicată în cauză - egală cu minimul de cinci ani - a fost în mod corect individualizată și se impune respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat arată că-și însușește concluziile apărătorului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prinsentința penală nr.541/07.07.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr-, în baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b și c Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus prevenția de la 26.03.2009 la zi.
În baza art. 350 Cod de procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art.116 Cod penal s-a interzis inculpatului să se afle în municipiul B pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
Inculpatul a fost obligat la 600 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale către partea civilă, domiciliată în B, sector 6,-, - se. 2,. 1,. 43.
Inculpatul a fost obligat la 600 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B nr.10512/P/2008, din data de 07.05.2009, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, c Cod penal, reținându-se în sarcina sa că la data de 30.10.2008, în jurul orelor 23:00, in timp ce se deplasa de pe B-dul - -, în apropierea stației de metrou Armata Poporului, partea vătămata a observat pe o banca doi tineri, iar lângă ei, un al treilea, inculpatul, stand în picioare. Când a ajuns în dreptul acestora, inculpatul s-a apropiat de ea și a început sa tragă de geanta pe care o purta pe umăr. s-a opus sustragerii genții, însă una din barete a cedat iar geanta a căzut pe trotuar. a ridicat geanta si a încercat sa fugă cu ea. Pentru ca a fost prins de haine de către partea vătămată, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu geanta peste cap. Odată cu inculpatul au fugit de la fața locului și ceilalți doi tineri care îl însoțeau, si.
Printre bunurile ce se aflau in geanta părții vătămate si care au fost sustrase, era si un telefon mobil marca Sonny Ericsson cu seria - -. Actele de proprietate ale telefonului au fost atașate la dosar.
Pornind de la listing-urile telefonice s-a stabilit ca în terminalul mobil sustras au fost introduse cartele cu numere de apel 0732.074.766 si 0733.25.37.03. De pe acest telefon mobil a fost apelat G, care deține un abonament pentru numărul 0723.87.84.81. Fiind audiat, Gas usținut că a fost apelat de către, ce a folosit cartele cu numere de telefon amintite, cartele introduse în terminalul mobil sustras.
Telefonul mobil marca Sonny Ericsson cu seria - - a fost recuperat de către organele de politie de la mama inculpatului care a declarat in data de 26.03.2009 ca 1-a achiziționat in urma cu trei luni de la un anume " ", zis "".
Fiind audiat, inculpatul a declarat ca mama sa a achiziționat telefonul amintit in primăvara anului 2008 de la sau "", iar el a fost de față.
Telefonul sustras se afla în posesia părții vătămate în primăvara anului 2008, iar telefonul achiziționat de inculpat de la martorul, care la rândul sau 1-a primit de la, are o alta serie -, și anume -.
Inculpatul a folosit telefonul mobil sustras, la prima ora a zilei care a urmat tâlhăriei.
Partea vătămata l-a recunoscut pe inculpat din grup.
Soțul părții vătămate a recuperat geanta din apropierea locului faptei. genții s-a desprins ca urmare a smulgerii. Aspectele respective sunt consemnate într-un proces verbal si sunt surprinse pe planșe foto.
Fiind audiat de către procuror a declarat: "Arat ca pe la începutul lunii noiembrie, a venit la mama mea și i-a oferit spre vânzare un telefon marca Sonny Ericsson. Telefonul arata ca nou si avea culoarea neagra cu dungi portocalii- Am greșit atunci când am declarat ca telefonul a fost achiziționat in primăvara anului 2008- Arat eu ca sunt cercetat pentru alte doua infracțiuni de furt calificat, nu pentru patru de astfel de infracțiuni- Consider că sunt nevinovat."
Inculpatul care a pretins ca nu știe nimic despre fapta care i s-a imputat ("Declar ca nu cunosc împrejurările in care s-a comis fapta si nu am comis eu aceasta fapta") și-a schimbat declarațiile în fața judecătorului, afirmând: "In luna noiembrie a anului 2008, mă aflam în cartierul Militari, împreuna cu si. Eu împreuna cu stăteam pe o banca iar i-a smuls acesteia geanta. In acel moment eu împreuna cu am fugit." Inculpatul susține ca a rămas peste noapte la el acasă si i-a înlocuit telefonul, lăsându-i-l lui pe cel sustras.
Partea vătămata a arătat că se constituie parte civilă in cauza cu 600 de lei, reprezentând banii pe care îi avea în geanta si care nu i-au fost restituiți.
Partea vătămata l-a recunoscut fără niciun dubiu pe inculpat ca fiind autorul faptei de tâlhărie, atât prin declarația data în instanță la data de 16.06.2009, cât si prin declarațiile date la urmărirea penala și recunoașterile după fotografie efectuate la politie, planșele foto efectuate cu ocazia recunoașterii de pe fotografii de către partea vătămata la 16.04.2009.
Analizând probatoriul cauzei, instanța fondului a apreciat ca vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedita prin plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, și G, procese-verbale de cercetare la fata locului, procese-verbale de recunoaștere de pe planșe foto, cazier, actele de proveniența ale telefonului mobil Sony Ericsson.
În consecință, instanța fondului a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive prevăzute de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b, c Cod penal.
Pentru fapta săvârșită, instanța fondului a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenție, apreciind că rolul educativ al pedepsei poate fi atins prin privarea acestuia de libertate în executarea pedepsei.
La individualizarea pedepsei, instanța fondului a avut în vedere criteriile generale prev.de art.72 Cod penal, că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, dar este cercetat in mai multe furturi de autoturisme si motociclete in același grup infracțional (fila 22-23 p), gravitatea faptei săvârșite, pericolul social al acesteia, atitudinea nesinceră de recunoaștere a faptei în declarațiile date la urmărirea penală și în instanță.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal (respectiv la data de 09 iulie 2009)a declarat apel inculpatul,criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că a solicitat în esență achitarea sa, întrucât nu este vinovat, fapta nefiind săvârșită de el, iar în subsidiar, să i se aplice o pedeapsă sub minimul special a cărei modalitate de executare să fie suspendarea condiționată.
Prindecizia penală nr.607/A din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penalăa fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.541/07.07.2009 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Sector 6
În baza art.383 Cod de procedură penală s-a dedus perioada prevenției de la 26.03.2009 la zi.
În baza art.383 Cod de procedură penală rap. la art.350 Cod de procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel astfel invocate, cât și din oficiu, conform art.371 alin.2 Cod de procedură penală, Tribunalul a constatat că apelul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reevaluând întreg materialul probator existent în cauză, Tribunalul a constatat că situația de fapt a fost corect stabilită iar soluția pronunțată, în sensul unei condamnări, are la bază tocmai rezultatul probelor administrate.
Astfel, Tribunalul a constatat că instanța de fond a analizat în mod judicios toate probele existente la dosar, în ambele faze ale procesului penal pe care le-a evaluat prin coroborarea lor.
În ceea ce privește criticile formulate de inculpat, în apel, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu este săvârșită de el, Tribunalul a apreciat-o ca fiind nesusținută de materialul probator existent în cauză.
În analiza criticii s-a plecat de la poziția procesuală a inculpatului în decursul întregului proces penal.
Astfel, s-a reținut că în cadrul primelor audieri efectuate, în prezența apărătorului inculpatul apelant nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a cărei victimă a fost.
Într-o declarație dată ulterior în faza urmăririi penale inculpatul, fără a recunoaște fapta a încercat să găsească explicații cu privire la modul în care mama sa a intrat în posesia telefonului mobil la care se face referire în actul de inculpare. Aceeași poziție procesuală a fost adoptă și la momentul prezentării la judecător în vederea discutării propunerii de arestare preventivă, de astă dată descriind și împrejurările în care fapta a avut loc, indicând însă ca autor pe numitul.
Totodată s-a reținut că edificatoare în cauză este depoziția părții vătămate care a declarat că la momentul tâlhăriei l-a văzut pe inculpat, acesta fiind și motivul pentru care l-a recunoscut cu ușurință, nu numai după geacă, ci și după semnalmente.
Cu privire la depoziția martorului potrivit căreia cel care a comis fapta este și nu inculpatul apelant, Tribunalul a înlăturat-o ca nesinceră, întrucât nu se coroborează cu materialul probator existent în cauză.
De altfel, s-a constatat de către instanța de apel că toate pistele învederate de apelantul inculpat nu și-au găsit pe parcursul cercetării judecătorești susținere în materialul probator administrat.
Coroborând toate mijloacele de probă, instanța de control judiciar a constatat că analiza judiciară realizată de prima instanță este una susținută de materialul probator.
Astfel, în mod corect prima instanță a înlăturat ca nesincere declarațiile inculpatului care nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă.
În concluzie s-a considerat că esențial pentru stabilirea adevărului judiciar este rezultatul coroborării declarațiilor părții vătămate cu cele ale martorilor și nu în ultimul rând cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, de recunoaștere după planșe foto și actele de proveniență ale telefonului mobil marca Sony Ericsson.
Față de aceste elemente, instanța de apel a decis că nu poate fi acceptată critica formulată în apel în sensul existenței unor dubii vis-a-vis de declarația părții vătămate care nu numai că a depus în sensul că l-a văzut pe inculpat (lucru posibil chiar dacă locul era întunecat), dar a făcut și o recunoaștere din grup conform procesului-verbal încheiat.
Faptul că această poziție a părții vătămate nu converge cu depozițiile inculpatului și cu mărturia lui nu exclude vinovăția apelantului inculpat.
De altfel, Tribunalul speculat că este posibil ca inculpatul și martorul să fi încercat să mute vinovăția în persoana martorului, constatând că acesta nu este găsit și nu poate fi audiat.
Referitor la acest neajuns constând în imposibilitatea audierii acestui martor, instanța de prim control judiciar a constatat că instanța fondului a depus toate diligențele spre aof ace conform Codului d e procedură penală. Această împrejurare însă nu poate fi sancționată cu ceea ce în termeni juridici se numește dubiu ce-i profită inculpatului pentru că în speța dedusă judecății stabilirea vinovăției inculpatului s-a făcut pe baza altor mijloace de probă.
Concluzionând, Tribunalul a apreciat că în cauză sunt suficiente mijloace de probă care să demonstreze că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este săvârșită de el, motiv pentru care s-a considerat că susținerile acestuia în sensul unei achitări întemeiată pe disp. art.10 lit.c Cod de procedură penală, nu se susțin.
Cu privire la pedeapsa aplicată, Tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a analizat criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, pe care le-a dezvoltat și motivat prin raportare la limitele de pedeapsă, la circumstanțele reale ale faptei, dar și la aspectele ce circumstanțiată persoana inculpatului cercetat în prezent și pentru alte fapte.
S-a evidențiat astfel necesitatea nereținerii circumstanțelor atenuante ale inculpatului față de considerentele de mai sus, remarcându-se totodată că pedeapsa aplicată este stabilită la minimul special.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, față de natura infracțiunii, cuantumul pedepsei aplicate și elementele ce circumstanțiază persoana inculpatului, în opinia Tribunalului, s-a apreciat în mod corect de către instanța de fond că singura modalitate legală și oportună este modalitatea de executare în regim de detenție, aptă să corespundă scopului pedepsei în accepțiunea art.52 Cod penal.
În afara aspectelor analizate Tribunalul a constatat că în cauză nu sunt incidente alte elemente care să justifice reformarea hotărârii apelate.
În consecință, Tribunalul, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Împotriva sentinței și a deciziei penale sus-menționate, în termen legal (respectiv la data de 11 noiembrie 2009),a promovat recurs inculpatul.
Cu prilejul dezbaterilor orale ce s-au desfășurat în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010, inculpatul recurent, invocând, în principal, incidența cazului de casare prev. de art.3859alin. 1 pct 18 din Codul d e procedură penală, a criticat hotărârile pronunțate în cauză de către instanțele inferioare sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a cărei victimă a fost partea vătămată, întrucât probatoriul administrat în cauză nu dovedește vinovăția sa, solicitând ca atare admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și pe fond pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe disp. art.11 pct.2 lit.a rap la art.10 lit.c Cod de procedură penală.
În subsidiar, inculpatul recurent a invocat cazul de casare prev de art.3859pct.14 Cod de procedură penală, solicitând a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante, și, ca atare să se dispună reducerea cuantumului pedepsei, cu aplicarea disp. art.81 Cod penal sau art.861Cod penal, având în vedere că este la primul conflict cu legea penală, are o vârstă destul de fragedă, iar timpul executat în prevenție și-a atins scopul coercitiv.
Analizând actele și lucrările dosarului, conform disp. art.38510alin. 21din Codul d e procedură penală, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, în limita celorlalte cazuri de casare prev. de art. 3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursul promovat de inculpatul este fondat,pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
În ceea ce privește critica adusă hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare, referitoare la greșita soluție de condamnare a sa, pentru infracțiunea de tâlhărie reclamată de partea vătămată, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859pct 18 din Codul d e procedură penală, Curtea o găsește ca fiind nefondată în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art.3859alin.1 pct 18 din Codul d e procedură penală, hotărârile sunt supuse casării."când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare".
În legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 3859alin. 1 pct 18 din Codul d e procedură penală, în mod constant în doctrina de specialitate și în practica judiciară s-a statuat că pentru a constitui caz de casare în sensul reglementărilor legale sus-menționate, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute în absența cărora nu poate fi socotită ca fiind gravă: să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar și să fie esențială, adică să influențeze hotărâtor soluția în cauză, și aceasta pentru a se da eficiență principiului că recursul este o cale de atac devolutivă în drept.
Examinând hotărârile pronunțate în cauză de către instanțele inferioare prin prisma cazului de casare analizat, Curtea constată că incidența acestuia nu se confirmă întrucât situația de fapt reținută de instanțele inferioare și care constituie fundamentul pronunțării soluției de condamnare a inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 345 alin. 2 din Codul d e procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie dedusă judecății, are o reflectare deplină în ansamblul probelor certe de vinovăție existente în cauză.
Astfel, întocmai ca și instanța de fond și respectiv cea de apel, Curtea observă că în cauză există probe temeinice și legal administrate care ilustrează dincolo de orice îndoială și contrar susținerilor inculpatului, împrejurarea că acesta în seara zilei de 30 octombrie 2008, aflându-se într-un loc public a sustras prin întrebuințarea de violențe geanta părții vătămate în care se aflau bani și mai multe bunuri personale, printre care și un telefon mobil marca Sonny Ericsson.
În acest sens sunt avute în vedere plângerea și declarațiile constante ale părții vătămate prin care a înfățișat împrejurările și modalitatea în care în seara zilei de 30 octombrie 2008 fost deposedată prin întrebuințarea de acte de violență de geanta în care avea bani și alte bunuri personale, cu prilejul efectuării procedurii recunoașterii din grup de persoane, aceasta recunoscându-l fără nici un dubiu pe inculpat ca fiind autorul faptei reclamate.
În total dezacord cu susținerile inculpatului recurent, Curtea nu găsește nici un motiv plauzibil pentru a pune la îndoială veridicitatea sau forța probantă a afirmațiilor părții vătămate conform cărora inculpatul este una și aceeași persoană cu cea care i-a smuls geanta din mână în seara zilei de 30 octombrie 2008, ci dimpotrivă constată că plângerea și declarațiile sale servesc pe deplin la aflarea adevărului, întrucât se coroborează cu alte elemente probatorii existente în cauză așa cum impun dispozițiile art. 75 Cod de procedură penală,
Astfel, imediat după săvârșirea faptei, partea vătămată a prezentat organului de cercetare penală documentele de proveniență ale telefonului mobil ce-i fusese sustras, iar pe baza verificărilor efectuate în listingurile telefonice ale acestui telefon identificat după seria de - s-a stabilit că în terminalul mobil respectiv au fost introduse cartelele cu nr. de apel 0732 074 766 și 0733 25 37 03, de pe acest telefon fiind apelat numitul G care deține un abonament pentru nr.0723 87 84 81. Fiind audiat, martorul Gac onfirmat faptul că a fost sunat de către prietenul său care folosea cartela cu nr. de apel 0733 25 37 03, iar la data de 13 03 2009 fost sunat tot de către acesta de la nr. 0732 074 766.
Ulterior, telefonul mobil marca Sonny Ericsson cu seria - -, aparținând părții vătămate a fost recuperat de către organele de poliție de la mama inculpatului, martora.
Pe de altă parte, incoerența cu care inculpatul recurent și-a construit apărarea de-a lungul procesului penal, mergând de la negarea vehementă a deținerii oricărei informații cu privire la fapta reclamată de partea vătămată, până la plasarea responsabilității săvârșirii faptei asupra făptuitorului - și în cele din urmă până la încercările asidue de a justifica dobândirea licită de către mama sa a posesiei telefonului mobil marca Sonny Ericsson cu seria - -, lipsește de orice urmă de credibilitate susținerile acestuia în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea faptei imputate.
Faptul că în cauză au fost administrate și anumite mijloace de probă care în mod aparent confirmă teoriile inculpatului, nu este de natură să influențeze cu nimic valoarea de adevăr a susținerilor sale nesincere, întrucât pe de o parte declarațiile mamei sale, martora au fost apreciate în mod corect ca fiindpro causa,iar pe de altă parte, declarațiile martorului, bun prieten al inculpatului și totodată posibil partener al acestuia în cadrul altor presupuse activități ilicite, se înscriu în registrul eforturilor concertate având ca scop mutarea responsabilității comiterii faptei asupra numitului -, persoană care, în pofida diligențelor întreprinse de organele judiciare, nu a putut fi identificată pentru a fi audiată.
Prin urmare, de vreme ce în cauză nu poate fi reținută o contrarietate evidentă și necontroversată între ceea ce spune dosarul, prin probele sale, pe de o parte și ceea ce au afirmat instanțele inferioare prin hotărârile lor, pe de altă parte. Curtea constată că este exclusă incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct 18 din Codul d e procedură penală, critica formulată sub acest aspect de către inculpatul fiind ca atare nefondată.
În ceea ce privește incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct 14 din Codul d e procedură penală, vizând greșita individualizare a pedepsei, Curtea constată că nici această critică nu poate fi acceptată, întrucât instanța de fond și respectiv cea de apel au apreciat în mod just asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului, la stabilirea duratei acesteia, dar și a modalității sale de executare, dând eficiență deplină tuturor criteriilor de individualizare prevăzute în art.72 din Codul penal.
În concret, pedeapsa respectivă - de 5 ani închisoare - egală cu însuși minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului (pedepsibilă cu închisoarea de la 5 până la 20 ani), este proporțională cu gravitatea propriu-zisă a faptei săvârșite și reflectă în mod corespunzător, atât împrejurările reale de comitere a acesteia, cât și datele ce caracterizează persoana autorului său.
Astfel, sustragerea de către inculpat, în loc public, la adăpostul întunericului și prin întrebuințarea de acte de violență fizică, a unei genți aparținând unei persoane de sex feminin, în scopul însușirii de bunuri pe nedrept, relevă un grad de periculozitate socială suficient de ridicat pentru a justifica aplicarea unei pedepse privative de libertate într-un cuantum moderat.
Totodată, deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, totuși în aprecierea conduitei sale în raporturile sociale nu poate fi ignorată realitatea juridică a cercetării sale în alte patru cauze privind furtul unor autovehicule, elemente ce justifică aplicarea, pentru infracțiunea dedusă judecății, a unei pedepse mai drastice, tocmai în scopul de a asigura îndreptarea socială a acestuia.
De altfel, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și-a găsit deja în mod adecvat expresie la determinarea cuantumului pedepsei, prin stabilirea de către instanța de fond a unei pedepse situate la nivelul minimului special prevăzut în norma de incriminare.
În plus, datele dosarului evidențiază faptul că inculpatul nu conștientizează gravitatea și consecințele faptei sale, dovadă în acest sens fiind împrejurarea că acesta nu a înțeles să își asume responsabilitatea faptei comise, negând în mod constant săvârșirea ei, încă de la începutul urmăririi penale și pe tot parcursul judecății, în toate gradele de jurisdicție, în pofida probelor evidente de vinovăție care îl încriminează dincolo de orice îndoială drept autor al faptei deduse judecăți.
În sfârșit, din punctul de vedere al profilului socio-moral al inculpatului, Curtea constată că acesta nu are ocupație și nici loc de muncă și este slab școlarizat, asemenea referințe personale îndoielnice creând pentru acesta o vulnerabilitate sporită față de comiterea de fapte antisociale, în scopul de a-și asigura disponibilitățile financiare necesare asigurării subzistenței.
În ceea ce privește cererea recurentului inculpat, de a se dispune acordarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei conform art.81 Cod penal sau cel puțin a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere conform 861Cod penal, Curtea, în raport de împrejurarea că în cauză nu au fost identificate argumente pertinente pe baza cărora pedeapsa aplicată inculpatului să fie coborâtă sub limita minimului special prevăzut de lege, constată că o asemenea individualizare a modalității de executare a pedepsei nu este posibilă din pricina neîndeplinirii celei dintâi condiții impuse de lege pentru suspendarea executării pedepsei, condiționat sau sub supraveghere - cuantumul pedepsei aplicate - care ar trebui să se situeze la un nivel de maxim 4 ani închisoare, or în cazul de față pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul - de 5 ani închisoare - depășește această limită, făcând deci imposibilă aplicarea disp. art.81 sau 861Cod penal.
Curtea constată însă, din oficiu, că recursul inculpatului este fondat din perspectiva incidenței cazului de casare prev.de art.3859alin.1 pct.171din Codul d e procedură penală, întrucât instanțele inferioare au făcut o aplicare greșită a legii prin dispunerea și respectiv menținerea față de inculpat a măsurii de siguranță prev.de art.116 Cod penal, constând în interdicția de a se afla pe raza municipiului Bop erioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
Astfel, examinând dispozițiile art.116 Cod penal care reglementează măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în anumite localități, Curtea constată că această normă legală are un caracter dispozitiv, iar nu unul imperativ, astfel încât instanța trebuie să aprecieze asupra oportunității instituirii unei atare măsuri.
Din această perspectivă, în speța de față Curtea observă că măsura de siguranță a interzicerii de a se afla pe raza municipiului Boa numită perioadă de timp după executarea pedepsei închisorii, dispusă față de inculpat, apare ca justificată prin prisma pericolului social pentru ordinea publică pe care l-ar implica prezența acestuia în Capitală, totuși având în vedere împrejurarea că inculpatul își are atât domiciliul, cât și reședința în județul I, iar majoritatea instituțiilor acestui județ își au sediul în municipiul B, rezultă că aplicarea unei astfel de măsuri creează pentru acesta imposibilitatea de a se prezenta la oricare dintre aceste instituții pentru rezolvarea unor probleme referitoare la viața sa privată sau la exercitarea drepturilor sale cetățenești în raporturile cu instituțiile publice, ceea ce constituie o restrângere nepermisă și nejustificată a libertății de mișcare a persoanei.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată alte motive legale de casare a hotărârilor pronunțate în cauză, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.607/A din data de 10 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-, va casa în parte decizia recurată, precum și sentința penală nr.541/07 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B și rejudecând va înlătura aplicarea față de inculpat a măsurii de siguranță prev.de art.116 Cod penal, menținând ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Totodată, în temeiul art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 26 martie 2009 la zi.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de inculpat vor fi lăsate în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, admite recursul formulat de nculpatul împotriva deciziei penale nr.607/A/10 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală și a sentinței penale nr.541/07 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria sector 6 B în dosarul penal nr-.
Casează în parte decizia și sentința recurată și rejudecând în fond:
Înlătură aplicarea față de inculpatul recurent a măsurii de siguranță prev.de art.116 Cod penal, constând în interzicerea de a se afla în municipiul Bop erioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței recurate.
În temeiul art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 26 martie 2009 la zi.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
.
GREFIER,
a
Red.jud.
Ex.2
Red. jud. - -
Jud.
Red.jud. - Jud.Sect.6
Președinte:Moroșanu RalucaJudecători:Moroșanu Raluca, Ciobanu Corina, Constantinescu Mariana
