Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 7
Ședința publică de la 03 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 129 din data de 29 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică SE PREZINTĂ INCULPATUL, personalo, asistat de av., martorul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Inculpatul apelant, depune la dosar, prin intermediul apărătorului său, un memoriu, înscris ce este primit, datat și semnat de președintele completului de judecată.
Sub prestare de jurământ este audiat martorul, depoziția sa fiind consemnată într-un proces verbal atașat separat la dosarul cauzei.
Interpelat, inculpatul arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului de față.
Av. pentru inculpatul apelant solicită admiterea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 129 din data de 29 februarie 2008 Tribunalului Iași, considerând că sentința pronunțată este netemeinică cu privire la modalitatea stabilită privind situația de fapt și stabilirea infracțiunilor pentru care este condamnat inculpatul, și anume 2 infracțiuni de furt și o infracțiune de "tâlhărie".
Din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă probe care să conducă la concluzia că inculpatul ar fi participat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Chiar partea vătămată a spus că a fost lovită de către G și nu a făcut referire la faptul că inculpatul ar fi participat la săvârșirea faptei. Nici unul din martorii audiați în cauză, chiar și martorul audiat azi, nu au arătat că a participat și inculpatul la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Pentru infracțiunile de furt privind pe părțile vătămate, și, pentru care inculpatul a fost condamnat, apreciază că s-a reținut în mod greșit că inculpatul a participat la săvârșirea acestor infracțiuni împreună cu ceilalți inculpați. Inculpatul doar a transportat acele bunuri, sustrase de către ceilalți inculpați, fără a ști că acele lucruri sunt sustrase. Chiar dacă ar fi știut într-o mică măsură că acele bunuri erau sustrase, putea să se rețină în sarcina inculpatului infracțiunea de complicitate la furt dar în nici un caz că a participat.
Arată că inculpatul este nevinovat pentru infracțiunile de furt și tâlhărie, reținute în sarcina acestuia.
Solicită, în concluzie, admiterea apelului și achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. c din Codul d e procedură penală.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că situația de fapt descrisă în actul de inculpare are o corectă susținere și în drept, iar probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpatului.
Pedeapsa cea mai mare aplicată inculpatului a fost cea pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, unde a participat împreună cu ceilalți inculpați la tâlhărirea părții vătămate, de la care au sustras bani și bunuri.
Pentru că se aduc critici privind lipsa vinovăției inculpatului și a faptului că nu există probe ce să dovedească vinovăția acestuia, considerând sentința atacată ca fiind netemeinică prin injustețea cuantumului pedepsei aplicate, solicită a se avea în vedere că așa cum rezultă și din fișa de cazier a inculpatului, în mod corect s-au reținut dispozițiile art. 37 lit. a din Codul penal, ceea ce justifică, de altfel și sporul de pedeapsă aplicat.
Consideră pedeapsa aplicată inculpatului, legală, față de vinovăția inculpatului și raportat la persoana acestuia.
Formulează concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat,ca nefondat, și de menținere a sentinței aplicate, ca fiind legală și temeinică.
Inculpatul având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față.
Prin sentința penală nr. 129 din 29 februarie 2008 Tribunalul Iași, a dispus următoarele:
În baza art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor imputate inculpaților prin rechizitoriu după cum urmează:
a) pentru inculpatul Gdin infracțiunilede: 1) "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal (comisă la data de 09.11.2005 - parte vătămată ), 2) "furt calificat" în formă continuat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (fapte comise la datele de 25/26.08.2005 și 06.11.2005 - părți vătămate și ), 3) "violare de domiciliu" prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal (faptă comisă la data de 06.11.2005 - parte vătămată ) și 4) "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal (faptă comisă la data 02/03.11.2005 - parte vătămată ), toate cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal și art. 33 lit. "a" Cod penal,în infracțiunile de:1) "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal (comisă la data de 09.11.2005 - parte vătămată ), 2) "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "g" Cod penal (faptă comisă la data de 25/26.08.2005 - parte vătămată ), 3) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (fapte comise la datele de 02/03.11.2005 și 06.11.2005 - părți vătămate și ), 4) "violare de domiciliu" în formă continuată prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (fapte comise la datele de 06.11.2005 și 09.11.2005 - părți vătămate și ), toate cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal și art. 33 lit. "a" Cod penal,
) pentru inculpatuldin infracțiunilede: 1) "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal (comisă la data de 09.11.2005- parte vătămată ), 2) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (fapte comise în perioada mai-noiembrie 2005- părți vătămate, și ); 3) "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal (faptă comisă în noaptea de 01/02.08.2005- parte vătămată ), toate cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal și art. 33 lit. "a" Cod penal,în infracțiunile de:1) "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal (comisă la data de 09.11.2005 - parte vătămată ), 2) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "g", "i" Cod penal cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. "a" Cod penal (fapte comise în luna mai 2005- parte vătămată ); 3) "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal (faptă comisă în noaptea de 01/02.08.2005- parte vătămată ), 4) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. "a" Cod penal (fapte comise la datele de 02/03.11.2005 și 06.11.2005 - părți vătămate și ); 5) "violare de domiciliu" în formă continuată prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. "a" Cod penal (fapte comise la datele de 06.11.2005 și 09.11.2005 - părți vătămate și ), toate cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal;
) pentru inculpatuldin infracțiuneade: 1) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 (fapte comise în perioada august-noiembrie 2005 - părți vătămate și ),în infracțiunile de:1) "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal (faptă comisă în noaptea de 01/02.08.2005- parte vătămată ) și 2) "complicitate la furt calificat" prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal (faptă comisă la 06.11.2005 - parte vătămată ), ambele cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal.
II. Condamnă pe inculpatul G, zis "", fiul lui și, născut la data de 17 iunie 1979 în sectorul 1, B, domiciliat în municipiul B,-, sectorul 1, fără forme legale în satul, comuna, jud. I, cetățean român, necăsătorit, în concubinaj, 2 copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, studii 8 clase, fără ocupație, recidivist, 1.79.06.17.41.60.21, la pedepsele de:
) 8(opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal (comisă la data de 09.11.2005- parte vătămată );
) 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "g" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal (faptă comisă la data de 25/26.08.2005- partea vătămată );
) 3(trei) ani și 4(patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "violare de domiciliu" în formă continuată prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. "b" Cod penal (fapte comise la datele de 06.11.2005 și 09.11.2005 - părți vătămate și );
) 4(patru) ani și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. "b" Cod penal (fapte comise la datele de 02/03.11.2005 și 06.11.2005 - părți vătămate și ).
În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele anterior menționate în pedeapsa cea mai grea dintre ele, aceea de 8(opt) ani închisoare, pe care o sporește cu 8(opt) luni închisoare,inculpatul G urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8(opt) ani și 8(opt) luni închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, modificat și completat prin Legea nr.278/2006, cu aplicarea art.13 Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 15.11.2006, orele 16,00 la 16.11.2006, orele 16,00 și de la 25.11.2005, orele 15,30 până la 08.08.2007.
III. Condamnă pe inculpatul, zis "", fiul lui - și, născut la data de 02 iulie 1980 în I, domiciliat în satul, comuna, jud. I, cetățean român, necăsătorit, în concubinaj, 3 copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, studii 5 clase, fără ocupație, recidivist, 1.80.07.02.22.67.11, la pedepsele de:
) 7(șapte) ani și 4(patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal (comisă la data de 09.11.2005- parte vătămată );
) 4(patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. "a" Cod penal (fapte comise în luna mai 2005- parte vătămată ).
) 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal (faptă comisă în noaptea de 01/02.08.2005- parte vătămată );
) 4(patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. "a" Cod penal (fapte comise la datele de 02/03.11.2005 și 06.11.2005- părți vătămate și );
) 3(trei) ani și 4(patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "violare de domiciliu" în formă continuată prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. "a" Cod penal (fapte comise la datele de 06.11.2005 și 09.11.2005 - părți vătămate și );
În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele anterior menționate în pedeapsa cea mai grea dintre ele, aceea de 7(șapte) ani și 4(patru) luni închisoare, pe care o sporește cu 6(șase) luni închisoare,inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7(șapte) ani și 10(zece) luni închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 modificată prin nr.OUG 18/2003 s-a revocat beneficiul grațierii condiționate în ceea ce privește restul de 1038 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4(patru) ani închisoare ce-i fusese aplicată prin sentința penală nr. 6176/18.12.2001 a Judecătoriei Iași (rămasă definitivă prin sentința penală nr. 306/18.04.2002 a Curții de APEL IAȘI ) și s-a dispus executarea acestuia în întregime, alături de pedeapsa rezultantă anterior arătată, inculpatul având deci de executat pedeapsa totală de7(șapte) ani și 10(zece) luni închisoare și 1038 zile închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, modificat și completat prin Legea nr.278/2006, cu aplicarea art.13 Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 25.11.2005, orele 17,00 și până la 08.08.2007.
IV.-. Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 29.08.1982 în I, cu domiciliul în satul, comuna, jud. I, cetățean român, necăsătorit, în concubinaj, stagiul militar nesatisfăcut, studii 7 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, 1.82.08.29.22.68.01, la pedepsele de:
) 2(doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal (faptă comisă în noaptea de 01/02.08.2005 - parte vătămată ) cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. "a" și "c" Cod penal cu referire la art. 76 lit. "c" Cod penal;
) 2(doi) ani și 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "complicitate la furt calificat" prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal (faptă comisă la 06.11.2005 - parte vătămată ) cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. "a" Cod penal cu referire la art. 76 lit. "c" Cod penal.
În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele anterior menționate în pedeapsa cea mai grea dintre ele, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 2(doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, modificat și completat prin Legea nr.278/2006, cu aplicarea art.13 Cod penal.
În baza dispozițiilor art. 861alin.1 raportat la art.71 alin.2 și 5 Cod penal, modificat și completat prin Legea nr.278/2006, cu referire la art.13 Cod penal s-a suspendat, sub supraveghere, executarea pedepsei rezultante principale și a celei accesorii aplicată inculpatului.
În baza dispozițiilor art. 862alin.1 Cod penal s-a stabilit termen de încercare pentru inculpat cu o durată de 5(cinci) ani.
În baza dispozițiilor art. 863Cod penal, modificat și completat prin Legea nr.278/2006, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună și să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași (organ desemnat de instanță cu supravegherea sa), la datele fixate de acesta;
) să anunțe Serviciului de Probațiune, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;
) să comunice Serviciului de Probațiune și să justifice schimbarea eventualului loc de muncă;
) să comunice Serviciului de Probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;
) să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare.
În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal, modificat și completat prin Legea nr.278/2006, respectiv cu privire la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare ori în ipoteza neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite de instanță ori în cazul neexecutării obligațiilor civile.
În baza art. 88 Cod penal s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la 25.11.2005, orele 17,00 și până la 25.04.2007.
- În baza art. 357 alin 2 lit. "b" și "f" Cod procedură penală raportat la art. 1603Cod procedură penală cu referire la art. 1605alin. 6 Cod procedură penală s-a ridicat măsura controlului judiciar instituită față de inculpatul prin încheierea din data de 24.04.2007 (rămasă definitivă prin nerecurare) pronunțată în același dosar (prin care s-a dispus liberarea sub control judiciar a acestuia) și s-a dispus încetarea stării de liberare provizorie.
În baza art. 350 alin 7 Cod procedură penală raportat la art. 1605alin. alin. 4 lit. "d" Cod procedură penală s-a dispus restituirea, de îndată, a cauțiunii de 2000 lei noi, consemnată de numita pe numele inculpatului și la dispoziția Tribunalului Iași, la CEC cu "recipisa de consemnare" nr.0 -/1 din 20.04.2007 (sumă încasată de CEC cu chitanța nr. -/1 din 20.04.2007).
S-a dispus ca o copie după prezenta hotărâre se fie comunicată inculpatului, Poliției comunei, jud. I, I, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră.
Executorie în ceea ce privește dispozițiile de la pct. IV, lit.
. În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 cod civil au fost obligați inculpații la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:
. -pe inculpații G, și, în solidar, către partea civilă Gh., domiciliat în satul, comuna, jud. I, la plata sumei de 2350 lei noi cu titlu de despăgubiri pentru bunurile sustrase și nerecuperate;
.-pe inculpații și, în solidar, către partea civilă domiciliat în satul, comuna, jud. I, la plata sumei de 100 lei noi, reprezentând c/v unor păsări nerecuperate;
.-pe inculpatul la plata sumei de 2500 lei noi către partea civilă domiciliat în satul, comuna, jud. I;
.-pe inculpații și G, în solidar, către partea civilă, domiciliat în I,-, --7,.2,. 18, jud. I, fără forme legale în satul, comuna, jud. I, la plata sumei de 120 lei noi.
S-a luat act că partea vătămată domiciliat în I,-, bloc 1-A,.1,. 5, jud. I, fără forme legale în satul, comuna, jud. I nu a mai formulat pretenții civile în cauză.
VI.-În baza art. 118 alin. 1 lit. "e" și alin. 4 Cod penal s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a următoarelor sume:
- de la toți inculpații suma de 670 lei noi, reprezentând prețul obținut din vânzarea drujbei sustrase de la partea vătămată și recuperată (câte 223,33 lei noi de la fiecare inculpat);
- de la inculpatul suma de 200 lei noi, reprezentând prețul obținut din vânzarea combinei muzicale sustrasă de la partea vătămată și recuperată;
- de la inculpații G și suma de 650 lei noi (câte 325 lei noi de la fiecare inculpat), reprezentând contravaloarea bunurilor și sumelor de bani sustrase la 09.11.2005 de la partea vătămată, bunuri la a căror recuperare aceasta renunțat;
- de la inculpații și suma de 350 lei (câte 175 lei noi de la fiecare) reprezentând prețul obținut din vânzarea stâlpilor metalici sustrași de la partea vătămată și recuperați;
- de la inculpatul suma de 250 lei noi, reprezentând prețul obținut din vânzarea unui circular sustras de la partea vătămată, bun ce a fost recuperat.
În baza art. 118 lit. "b" Cod penal s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a unei brichete de culoare albastră, ridicată în cursul urmăririi penale și care a aparținut inculpatului
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarea situație de fapt.
Inculpații G, și locuiesc în satul, com., jud. Inculpatul Gam ai fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și tâlhărie, fiind liberat condiționat la data de 19.11.2004 cu un rest de pedeapsă de 172 zile. La rândul său, inculpatul mai fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de "furt calificat", fiind pus în libertate ca urmare a intervenirii unei legi de grațiere condiționată la data de 09.10.2002, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 1038 zile.
În același sat locuiește și familia numitei în vârstă de 51 ani. Din relația cu, numita are un băiat pe nume în vârstă de 35 ani care este căsătorit cu. Din relația cu (deținut în Penitenciarul Iași într-o altă cauză), numita are un fiu, respectiv pe inculpatul în vârstă de 25 ani și o fiică, în vârstă de 22 ani. Dintr-o a treia relație, numita mai are o fiică, pe - în vârstă de 16 ani.
De asemenea, numita are ca frate pe G în vârstă de 46 ani din satul, com. Acesta are și el două fiice, pe în vârstă de 17 ani care trăiește în concubinaj cu inculpatul și pe a în vârstă de 25 ani, care trăiește în concubinaj cu inculpatul, aceștia doi fiind veri drepți. Inculpatul G trăiește în concubinaj cu, sora inculpatului.
De precizat, că în aceeași curte cu locuiesc separat, într-un alt corp de imobil, inculpatul și a, iar în aceeași curte cu părinții acestui inculpat, și, locuiau într-un corp de imobil separat inculpatul G și concubina acestuia,. Inculpatul și concubina sa, locuiau în casa numitei, bunica inculpatului.
S-a impus prezentarea legăturilor de rudenie, de afinitate ori de concubinaj dintre persoanele sus arătate, pentru a evidenția motivele pentru care depozițiile anumitor martori au fost luate în considerare cu rezerve sau chiar înlăturate. De asemenea, această prezentare a fost necesară pentru că explică anumite acțiuni ale inculpaților și de ce unele bunuri au fost ascunse în anumite locații, precum și alte aspecte faptice.
În perioada mai-noiembrie 2005, cei trei inculpați, singuri sau împreună, au comis mai multe fapte de natură penală. Dintre acestea furtul calificat comis la locuința părții vătămate și tâlhăria comisă asupra părții vătămate au o legătură temporal-cauzală, după cum se va arăta mai jos.
Cronologic faptele deduse judecăți și reținute de către instanță în sarcina unuia sau altuia dintre cei trei inculpați s-au comis după cum urmează:
1.-La data de 30.05.2005, partea-vătămată, care locuiește în municipiul I, a reclamat faptul că, în cursul lunii mai 2005, persoane necunoscute i-au sustras din imobilul său (o casă de vacanță, cu anexe, în care locuiește doar sezonier), situat pe raza satului, com. jud.I, prin forțarea unui geam, mai multe bunuri, printre care un circular și un televizor marca "".
Astfel, partea vătămată a reclamat faptul că la data de 15.05.2005 a venit la casa sa din satul, după câteva luni de absență (întrucât a fost internat într-un spital), constatând atunci că i-au fost sustrase din locuință, prin forțarea unui geam, cât și din curte, mai multe bunuri, respectiv: o butelie de aragaz, o pompă submersibilă, 50 de m de cablu cu ștecăr și o priză, un circular (compus din motor, masă și placă), un scrânciob (scaun), doi tamburi, articole de îmbrăcăminte, un de plastic și piese de fier vechi uzate. La acel moment - a arătat partea vătămată - nu a făcut sesizare penală. Dar, pe data de 29.05.2005, când a revenit în satul a constatat că din locuință, i-au fost sustrase, tot prin forțarea aceluiași geam, și alte bunuri, printre care un televizor color marca "".
La data de 30.05.2005, organele de poliție au efectuat o cercetare la fața locului constatându-se urme de forțare la unul din geamurile locuinței părții vătămate din satul. Trebuie precizat că, în acest context, s-a constatat și faptul că locuința și curtea părții vătămate era înconjurată cu grad, precum și lipsa din locuință a obiectelor indicate în plângerea penală.
Cu privire la aceste fapte inculpatul a recunoscut inițial, în prezența apărătorului ales, că le-a comis împreună cu inculpatul, declarând că, pe timp de noapte și prin forțarea unui geam, au pătruns, în două rânduri (în aceiași noapte), în locuința părții vătămate de unde au sustras televizorul, iar din curte au sustras un circular, compus dintr-un motor, o masă și un placaj, bunuri pe care le-au transportat cu căruța lui. Circularul l-au vândut, în aceeași seară, martorului contra sumei de 2.500.000 lei vechi, iar televizorul l-au transportat tot în aceeași seară la domiciliul fratelui său,.
Cu ocazia verificărilor ce au urmat a fost identificat circularul, împreună cu polizorul trifazic și butoiul de plastic de 200 la numitul, de la care au fost ridicate, pe bază de dovadă și predate părții vătămate. Audiat fiind, acest martor a declarat, în ambele faze procesuale, că, în luna mai-iunie 2005, inculpatul i-a vândut contra sumei totale de 4.800.000 lei vechi un polizor, un motor trifazic, un circular și un de plastic de 200, despre care i-a spus că le-a obținut de la cineva la care muncise. A mai arătat martorul, că același inculpat i-a mai oferit și saci de ciment și o betonieră, dar nu le-a cumpărat. Martorul nu a formulat pretenții față de inculpatul în ceea ce privește prețul plătit pentru bunurile care i-au fost ulterior ridicate de organele de poliție și restituite părții vătămate. De aceea, această suma (250 lei noi) urmează a fi confiscată.
De asemenea, televizorul "" a fost identificat cu ajutorul martorului și predat, pe bază de dovadă, părții vătămate. Acest martor a declarat că inculpatul i-a dat fratelui său, care apoi a plecat în Spania, un televizor color marca "" în schimbul unei datorii, lucru petrecut cu circa 4 luni înainte de audierea sa (05.12.2005), iar martorul l-a depus la un atelier de reparații de pe raza mun.
Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză (respectiv: plângerea și declrațiile părții vătămate; procesul-verbal de cercetare la fața locului; declarațiile martorilor, - 261 - căruia partea vătămată i-a comunicat că i s-ar fi sustras bunuri din locuință prin efracție, - 267-270 - care, printre altele, a arătat că a cumpărat, în anul 2005, de la inculpatul prize, tuburi și cabluri electrice contra sumei de 150.000 lei vechi; dovezile de predare-primire a televizorului, a circularului și a celorlalte bunuri sus-menționate; declarațiile succesive ale inculpatului și ale inculpatului, analizate coroborat), instanța a reținut că faptele comise în dauna părții vătămate, în luna mai 2005, au avut loc în baza aceleiași rezoluții infracționale, în aceiași modalitate, respectiv pe timp de noapte, prin escaladarea gardului și efracția unui geam, și au constat în sustragerea mai repetată, inclusiv la date diferite, a mai multor bunuri, printre care cele mai semnificative sunt: un televizor color marca "", un circular, compus dintr-un motor, o masă și un placaj, un de plastic, cabluri, faptele fiind comise de inculpatul.
Ca atare, acest inculpat a comis, în dauna părții vătămate, o infracțiune de "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "g", "i" Cod penal cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. " " Cod penal. C mai probabil, inculpatul a fost ajutat la comiterea acestei infracțiuni și de o altă persoană (probabil de inc., sens în care există doar unele indicii, după cum se va arăta), însă probele administrate în cauză în acest sens nu sunt suficiente, pentru a se trage o concluzie certă.
În acest sens, se impune precizarea că în ceea ce-l privește pe inculpatul, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pe considerentul că nu s-a putut stabili și dovedi, indubitabil, participarea sa la comiterea infracțiunii de "furt calificat" în dauna părții vătămate.
Prin urmare, în ceea ce privește faptele comise în dauna părții vătămate doar inculpatul a fost trimis în judecată.
Inculpatul a adoptat o poziție procesuală oscilantă în ceea ce privește această acuzație. Astfel, dacă, inițial, așa cum s-a arătat mai sus, în prezența avocatului ales, a recunoscut detaliat modalitatea de comitere acestei infracțiuni (precizând că a comis-o împreună cu inc. ), ulterior a revenit și a negat constant, fără o explicație plauzibilă, orice implicație.
În concret, tot în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că, într-o noapte, el doar i-a împrumutat căruța inculpatului, în care, atunci, când a revenit la locuința lui, a constatat că se aflau un televizor și un circular. Nu cunoaște provenința acestor bunuri. L-a ajutat pe inculpatul să vândă circularul martorului contra sumei de 2.500.000 lei vechi, fără a primi nimic în schimb. Inculpatul i-a lăsat lui televizorul în contul unei datorii mai vechi pe care o avea față de el. Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul nu a mai recunoscut nici o faptă ( 334 ). Tot în cursul urmăririi penale, nculpatul a refuzat confruntarea cu inculpatul.
Nici în fața instanței inculpatul nu a mai recunoscut aceste fapte, susținând că nu el i-a vândut circularul martorului, ci inculpatul, căruia el i-a împrumutat căruța, cu care a adus acel circular, mai întâi la locuința sa, fără a-i spune de unde îl are.
Inculpatul a declarat, în cursul urmăririi penale, în legătură cu această faptă că, în vara anului 2005, numitul, care avea o datorie către el, i-a dat în schimbul acesteia un televizor marca "". El a împrumutat căruța inculpatului pentru a transporta televizorul pe care i l-a dat apoi acestui inculpat, în contul unei datorii mai vechi de 1.100.000 lei vechi. Ulterior, în cursul judecății, într-o primă declarație, inculpatul a susținut că el a săvârșit fapta în dauna părții vătămate, singur, și că a sustras un televizor și un circular pe care le-a cărat cu căruța lui, circularul vânzându-l martorului.
Însă acest martor a declarat constant că inculpatul este cel care i-a vândut atât circularul cât și alte bunuri, împrejurarea ce dovedește nesinceritatea inculpatului, sub acest aspect, care, în cursul judecății, a încercat să-l exonereze de răspundere pe inculpatul, știind că el a fost scos de sub urmărire penală pentru această faptă. Mai mult, într-o altă declarație dată tot în cursul judecății, inculpatul a susținut că fapta în dauna părții vătămate ar fi fost comisă de el, dar împreună cu numitul. Ulterior, a revenit și a susținut că el a participat doar la comiterea faptelor în dauna părților vătămate și.
C mai probabil - așa cum s-a arătat anterior - inculpatul a participat și el la comiterea faptei. Dar cum, în cauză nu sunt probe certe în acest sens și cum el nici nu a fost trimis în judecată sub această acuzație, iar obiectul judecății este limitat, conform art. 317 Cod procedură penală la persoana arătată în rechizitoriu, instanța nu poate reține participarea inculpatului la comiterea acestei fapte.
Partea vătămată a evaluat inițial prejudiciul total ce i-a fost cauzat la suma de 50.000.000 lei vechi (5.000 lei noi), iar după recuperarea parțială a bunurilor, a precizat că se mai constituie parte civilă în cauză doar cu suma de 2.500 lei noi reprezentând contravaloarea bunurilor nerecuperate.
Instanța a apreciat că această suma reflectă corect valoarea bunurilor sustrase și nerestituite, nefiind exagerată și, de aceea, statuând în echitate, pe latura civilă, l-a obligat pe inculpat la plata acesteia către partea civilă.
Legal citată, partea vătămată nu s-a prezentat deloc în fața instanței.
2. La data de 09.08.2005, partea vătămată, în vârstă
de 68 ani, din municipiul Iar eclamat faptul că, în noaptea de 01/02.08.2005, autori necunoscuți i-au sustras, prin efracție, de la locuința sa construită pe un teren de pe raza satului din comuna, un număr de aproximativ 30 păsări în valoare 10.000.000 lei vechi (1.000 lei noi), iar, cu ocazia audierii sale, a sesizat și sustragerea unui număr de 28 de stâlpi metalici pregătiți pentru a fi montați la gard, valoarea acestora fiind de 25.000.000 lei vechi (2.500 lei noi).
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că la comiterea acestei fapte a participat inculpatul care, fiind audiat, a recunoscut că a sustras, prin forțarea porții de la curte, bunurile reclamate de partea vătămată împreună cu făptuitorul și inculpatul, cu ajutorul căruței acestuia din urmă. De altfel, inculpatul a predat 8 păsări părții vătămate, iar ulterior, împreună cu făptuitorul, i-a restituit părții vătămate 28 de stâlpi din metal.
În concret, în noaptea respectivă, inculpații și, împreună cu făptuitorul, s-au deplasat la locuința părții vătămate cu căruța inculpatului cu intenția de a sustrage mai mulți stâlpi metalici. Ajunși aici, au pătruns prin efracție în curtea părții vătămate (care locuia în I în acea perioadă), de unde, mai întâi, prin acțiuni conjugate, au sustras un număr de 28 de stâlpi metalici, pe care i-au încărcat în căruță. Apoi, s-au deplasat la poiată de unde au sustras mai multe păsări respectiv: 30 de pui de, trei pui de, o pereche de păsări din specia "americană" și patru pui din aceiași specie, folosindu-se de saci găsiți într-o magazie a părții vătămate.
În cursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, în noaptea de 08/09.08.2005, în jurul orelor 24,00, inculpații și, împreună cu făptuitorul s-au deplasat cu căruța la familia din satul unde au vândut martorului (ginerele primului) cei 28 stâlpi metalici contra sumei de 3.500.000 lei vechi (350 lei noi), banii fiind primiți de inculpatul. eclarațiile martorilor și, date n cursul urmăririi penale, sunt elocvente în acest sens, ele coroborându-se perfect atât între ele, cât și cu restul mijloacelor de probă.
Pe 11.08.2005, inculpatul împreună cu făptuitorul și martorul s OG-au prezentat din proprie inițiativă la domiciliul părții vătămate și i-au restituit cei 28 de stâlpi metalici. În prealabil ei se prezentaseră la locuința martorilor și (după cum rezultă din declarațiile acestora) de unde inculpatul a luat stâlpii metalici, aducând la cunoștință martorilor că sunt furați.
În cursul judecății, martorul nu a putut fi audiat fiind plecat în străinătate. În schimb a fost audiat martorul care, deși și-a modificat parțial depoziția (fără o justificare plauzibilă), în sensul că nu ar fi fost efectiv de față la achiziționarea stâlpilor de ginerele său, și-a menținut totuși declarația din cursul urmăririi penale, confirmând faptul că a cumpărat "stâlpi din țeavă" de la de la inculpații și și de la făptuitorul, stâlpi ce au fost depozitați în curtea sa.
În ceea ce privește prețul plătit pentru acești stâlpi de către martorul, în condițiile în care acesta nu a cerut restituirea lui, instanța a dispusconfiscarea sumei de 350 lei noi.
De asemenea, tot în urma cercetărilor întreprinse, a mai rezultat faptul că inculpatul încercat, în perioada următoare, să schimbe păsările cu cele aparținând martorului, care însă a refuzat. Martorul a confirmat acest lucru atât în declarația dată în cursul urmăririi penale, cât și în cea dată în fața instanței - de la termenul din 09.01.2007).
În cursul urmăririi penale, a fost audiat și martorul și - care a susținut că inculpatul (fratele său), la începutul lunii august 2005, i-a povestit că împreună cu ceilalți doi participanți mai sus menționați, ar fi sustras de la locuința părții vătămate păsări și stâlpi metalici.
Pe 09.08.2005, partea vătămată a recunoscut la domiciliul inculpatului 6 pui de și 2 de, pe care și i-a recuperat.
Partea vătămată s-a mai constituit parte civilă în cauză doar cu suma de 100 lei noi, reprezentând contravaloarea bunurilor nerecuperate și pentru care nici nu a fost despăgubită.
Instanța a apreciat că această reflectă corect valoarea bunurilor sustrase și nerestituite, nefiind exagerată și, de aceea, statuând în echitate, pe latura civilă, a obligat pe inculpații și, în solidar, la plata acesteia către partea civilă.
Legal citată, partea vătămată nu s-a prezentat deloc în fața instanței.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, a fost probată, fără echivoc, cu următoarele mijloace de probă: a) plângerea și declarațiile părții vătămate; b) declarațiile martorilor, și -, date în cursul urmăririi penale c) procesul-verbal de predare-primire a unora din păsări; d) declarațiile succesive ale inculpatului și ale inculpatului (ale acestuia fiind constante și de recunoaștere), analizate coroborat; e) declarațiile făptuitorului, date în cursul urmăririi penale, în care a recunoscut și detaliat participarea sa la comiterea faptelor, împreună cu inculpații și.
Astfel, a arătat, printre altele, că: toți trei au plecat spre locuința părții vătămate cu căruța lui pentru a sustrage stâlpi metalici; că au pătruns în curte prin efracție, de unde au luat 28-29 de stâlpi, după care, din poiată, au sustras mai multe păsări, câte o parte din acestea fiind apoi la locuințele fiecăruia dintre ei; ulterior au dus stâlpii metalici la locuința numiților și a ginerelui acestuia, unde i-au vândut, fiind cel care a negociat prețul.
Inculpatul, a recunoscut inițial, într-o declarație olografă, în cursul urmăririi penale, participarea sa la comiterea faptelor (modalitate de redare a faptelor relevă implicarea sa directă, cel puțin ca și complice -însă a declarat că nu știa cine este proprietarul țevilor, acestea aflându-se la capătul unei alei din "Doi ", iar păsările au fost sustrase de către și, acceptând să primească o parte din ele. Ulterior, inculpatul a negat constant comiterea acestei fapte, susținând că el doar l-a ajutat cu căruța pe inculpatul și a prestat pentru acesta servicii de cărăușie, pentru care a și fost plătit ("cu 300.000 lei vechi și 2 pui"), fără să cunoască proveniența bunurilor.
Cu privire la făptuitorul - care, ulterior audieri sale, nu a mai fost găsit la domiciliu, s-a apreciat că se sustrage urmăririi penale (întrucât ar mai fi cercetat și în alte cauze penale), motiv pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei în privința acestuia.
Inculpatul a recunoscut constant comiterea acestei fapte, în ambele faze procesuale.
3. La data de 26.08.2005, partea vătămată (atunci, în vârstă de 48 de ani) a sesizat lucrătorii de poliție din comuna despre faptul că, în noaptea de 25/26.08.2005, inculpatul G i-a sustras din fața casei sale 7 saci cu ciment a câte 50 kg fiecare și 6 pachete a câte 10 scânduri fiecare (în total 60 de scânduri) din brad cu lungimea de 1,5 și lățimea de 15 cm, în valoare totală de 2.185.000 lei vechi (218,5 lei noi).
Se impune a fi precizat faptul că partea vătămată era locuitor al municipiului I, dar, în anul 2005 își construia în satul, comuna, jud. Ioc asă, motiv pentru care stătea mai mult în această localitatea. La data comiterii acestei fapte, casa din satul era parțial locuibilă, iar partea vătămată locuia efectiv în aceasta. La lucrările de construcție a acestui imobil, partea vătămată a fost ajutat ca zilier și de către inculpatul G, pe care l-a plătit pentru serviciile prestate.
În aceeași noapte de 25/26.08.2005, în jurul orelor 03,00-04,00, auzind un zgomot de căruță în apropierea locuinței sale, partea vătămată s-a trezit și a constat lipsa bunurilor sus-menționate. -se că doar inculpatul G i-ar fi putut sustrage bunurile, partea vătămată s-a deplasat, mai întâi, la locuința numitului (tatăl inculpatului ) și, întrucât nu l-a găsit aici, împreună cu acesta din urmă, s-a deplasat la locuința inculpatului, care nu era acasă. Aici au găsit căruța inculpatului în care se mai aflau 2 saci cu ciment, iar lângă căruță cele 60 scânduri ale părții vătămate. Partea vătămată i-a solicitat concubinei inculpatului - numita () a - să-i restituite bunurile sustrase. Aceasta i-a spus că inculpatul G adusese aceste bunuri la domiciliul său, în acea noapte, cu căruța pe care o împrumutase de la concubinul său. Restul sacilor cu ciment, fiind din hârtie și manevrați greșit de către inculpatul G, s-au spart, conținutul acestora curgând pe trase, cât și în lada căruței.
La solicitarea părții vătămate, în aceiași noapte, martora () aat ransportat scândurile și cimentul rămas în căruță înapoi la locuința părții vătămate, precizând, cu ocazia audierii sale, că bunurile menționate mai sus au fost aduse în noaptea respectivă de către inculpatul G care, în aceeași seară, i-a cerut cu împrumut căruța, iar, la întoarcere, a venit cu bunurile indicate.
Martorul (tatăl inculpatului ), în declarația sa din cursul urmăririi penale dată în prezența martorului, a confirmat toate aceste împrejurări și, mai ales, faptul găsirii căruței și a bunurilor la locuința fiului său. Martorul a confirmat și numărul scândurilor găsite.
În declarațiile sale din cursul urmăririi penale, martora a susținut că ea i-a împrumutat căruța inculpatului G pe la orele 21,00, acesta reîntorcându-se după câteva ore cu bunurile menționate. A văzut că inculpatul era sub influența alcoolului, iar atunci când a venit partea vătămată și numitul la locuuința sa, inculpatul s-a ascuns după un stog de fân.
Din procesul-verbal întocmit la data de 26.08.2005, în prezența a doi martori asistenți,cu prilejul reconstituirii traseului parcurs de inculpat în noaptea precedentă, precum și cu ocazia cercetărilor la fața locului întreprinse, a fost identificat locul de unde s-au sustras bunurile și s-a constatat existența unei urme (dâre) de de ciment care pornea din fața locuinței părții vătămate și se în dreptul locuinței lui, acolo unde fusese găsită căruța cu parte din bunurile sustrase. De asemenea, în aceiași zi s-a întocmit și un alt proces-verbal cu prilejul verificării căruței (tractată de un ) găsite la locuința martorei a din care rezultă că în coșul acesteia erau multiple urme de de ciment ( 178 ).
Fiind audiat, pe data de 26.08.2005 ( 182-183 ) cu privire la această faptă, inculpatul Gar ecunoscut, într-o declarație olografă, săvârșirea acesteia, declarând că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, el a precizat că lucrase în acea zi chiar la partea vătămată până în jurul orelor 20,00, după care s-a deplsat la un magazin din sat unde a consumat alcool. Apoi, s-a deplsat la locuința lui și de la concubina acesteia a împrumutat căruța și calul cu care s-a dus la casa părții vătămată din curtea căreia a sustras 6 saci de ciment și 6 pachete de scândură, pe care le-a transportat la imobilul lui. Pe trase 4 saci cu ciment s-au spart și au curs. Aici, el s-a apucat să descarce bunurile sustrase în prezența martorei a, când, la un moment dat, a venit partea vătămată însoțită de martorul. În aceste condiții el a fugit și s-a ascuns.
În cursul urmăririi penale, cu prilejul reaudierii sale, în prezența unui avocat ales, în trei rânduri inculpatul a recunoscut din nou comiterea faptei, precizând că a sustras 6 saci de ciment și 60 de scânduri, profitând de faptul că partea vătămată era în stare de ebrietate și dormea.
Însă, în cursul judecății, inculpatul și-a modificat totalmente poziția procesuală, negând categoric săvârșirea faptei. Inculpatul a precizat, cu acest prilej, că nu el a sustras sacii de ciment și scândurile de la partea vătămată, ci numitul. Mai mult a negat chiar și că ar transportat bunurile cu căruța la locuința lui. Această variantă nu are însă nici o susținere în materialul probatoriu administrat în cauză, fiind în contradicție chiar și cu declarațiile anterioare ale aceluiași inculpat.
Partea vătămată a estimat inițial prejudiciul cauzat prin comiterea faptei la suma totală de 2.185.000 lei vechi (2.185 lei noi). -și mare parte din bunuri, în cursul urmăririi penale, ea a precizat că se mai constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 750.000 lei (75 RON), reprezentând contravaloarea a 4 saci cu ciment ce nu au fost recuperați.
Audiată fiind, în cursul judecății partea vătămată a precizat însă că nu mai are nici o pretenție.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, a fost probată, fără
echivoc, cu mijloacele de probă menționate și analizate anterior.
4. La data de 07.11.2005, partea vătămată (atunci, în vârstă de 62 ani) din mun. Iar eclamat faptul că, în noaptea de 02/03.11.2005, persoane necunoscute, prin folosirea de chei potrivite, au pătruns în magazia și anexa la un imobil de-al său, construit pe un teren din satul, com., jud.I, de unde i-au sustras mai multe bunuri (două cuverturi cu decor cărămiziu-roșcat, unelte - foarfece de tăiat la vie, coasă, o toporișcă, o secure, un fierăstrău de mână etc.; burlane de sobă din tablă ) în valoare totală de cca. 1.500.000 lei vechi (150 lei noi).
În urma perchezițiilor domiciliare desfășurate la, data de 07.12.2005, la locuințele inculpatului G (a se vedea procesul-verbal de percheziție autorizată din data de 04.12.2005 -și a martorului, tatăl inculpatului (a se vedea procesul-verbal de percheziție autorizată din data de 04.12.2005, ambele amplasate la cca. 300-400 de proprietatea părții vătămate, au fost descoperite o parte din bunurile sustrase de la partea vătămată, fiind recunoscute de către aceasta și ulterior predate pe bază de dovadă. Concubina inculpatului G, numita, a declarat că aceste bunuri au fost aduse la domiciliu de către concubinul ei. Astfel, partea vătămată, în prezența martorului asistent și-a recunoscut (din grup de obiecte - a se vedea procesul-verbal din data de 07.12.2005 și planșele foto anexă un foarfece de tăiat la vie, un fierăstrău manual și o, care fuseseră ridicate de la locuințele inculpatului G și a numitului, cu ocazia perchezițiilor domiciliare
Ulterior, pe data de 12.12.2005 inculpatul (care nu a participat la comiterea acestei fapte) a recunoscut cuvertura găsită la percheziția efectuată la locuințele familiei, ca fiind aceea pe care o văzuse la domiciliul inculpatului și despre care aceasta i-ar fi spus că el o furase, la începutul lunii noiembrie 2005, împreună cu inculpatul G, de la locuința părții vătămate. Ulterior, în declarația dată în calitate de martor a reconfirmat aceste împrejurări și a detaliat cele povestite lui de către inculpatul, precizând că văzuse efectiv, la domiciliul acestuia, cuverturile și unele unelte sustrase de la domiciliul părții vătămate.
Cu prilejul cercetării la fața locului a fost identificat locul din magazia părții vătămate din care lipseau bunurile sustrase, constatându-se că accesul în magazie nu fusese forțat, dar că nu mai existau lacăte.
În declarația sa, martorul a arătat că,pe data de 04.12.2005, aflând că la locuința lui se face percheziție, concubina inculpatului (în care el se afla atunci, fiind găzduit temporar întrucât fusese dat afară de, după arestarea lui ), numita a și au luat din imobil două cuverturi și le-au ascuns în niște boscheți situați la cca. 50-70 de locuința lor.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat olograf, în prezența apărătorului ales, că această faptă a comis-o împreună cu inculpatul G, pe fondul consumului de alcool, iar bunurile le-au împărțit. Cu această ocazie inculpatul a susținut că împreună cu inculpatul G au sărit gardul proprietății părții vătămate și s-au deplasat la magazie și la o anexă ce erau asigurate cu lacăte. Au spart lacătele, folosindu-se de un levier pe care îl aveau asupra lor, după care au sustras o sacoșă cu două cuverturi, un foarfece de tăiat la vie, un, un fierăstrău, o secure și alte unelte.
În cursul urmăririi penale, inculpatul G și-a exercitat dreptul de a nu da declarații în legătură cu această faptă, iar inculpatul a revenit și a negat totalmente săvârșirea faptei, declarând că bunurile respective i-ar fi fost aduse la domiciliu de către inculpatul G, fără ca el să cunoască proveniența lor. Deși, în cursul urmăririi penale, s-a încercat confruntarea celor doi inculpați pentru stabilirea adevărului, acest lucru nu s-a reușit datorită faptului că inculpații au început să discute între ei sau să adreseze întrebări anchetatorului, fără însă a răspunde la întrebările adresate acestora.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul Gan egat, de asemenea, participarea la comiterea faptei, susținând paradoxal (și contrar mențiunilor din procesul-verbal de percheziție) că bunurile ridicate de polițiști nu au fost găsite la locuința sa, ci, de fapt, la cea a unui vecin pe nume. A mai arătat inculpatul G că el a deținut la locuință anumite bunuri de ale părții vătămate("niște carpete și mai multe obiecte de uz casnic"), dar pe acestea le-a cumpărat în 2003 de la numitul (dar, părții vătămate bunurile i-au fost sustrase în anul 2005, deci nu puteau fi "cumpărate" cu doi ani mai înainte).
Nici inculpatul nu a mai recunoscut, în faza de judecată, comiterea acestei fapte, precizând că "acele bunuri au fost cumpărate de G în anul 2003 de la ". Apărările inculpaților sunt lipsite de fundament probatoriu, fiind infirmate de analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză. Inculpatul nu a oferit vreo explicație plauzibilă a revenirii asupra declarației de recunoaștere a faptei, pe care o dăduse în prezența unui avocat. Mai mult, ulterior a fost oscilant susținând ba că bunurile i-au fost aduse la domiciliu de coinculpatul, ba că, de fapt, acesta le-ar fi cumpărat de la un terț.
Partea vătămată s-a mai constituit, în cursul urmăririi penale, parte civilă în procesul penal cu suma de 1.200.000 lei vechi (120 lei noi), reprezentând contravaloarea celorlalte bunuri rămase nerecuperate. În cursul judecății partea vătămată și-a majorat însă pretențiile la suma de 5-6 milioane lei vechi, fără o motivare temeinică.
Instanța a apreciat însă că suma inițial solicitată (120 lei noi) reflectă corect valoarea bunurilor sustrase și nerestituite (împrejurare probată indubitabil), nefiind exagerată și, de aceea, statuând în echitate, pe latura civilă, a obligat pe inculpații și, în solidar, la plata acesteia către partea civilă.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, a fost probată, fără
echivoc, cu mijloacele de probă menționate și analizate anterior: a) plângerea și declarațiile părții vătămate; b) procesul-verbal de cercetare la fața locului; c) procesul-verbal de recunoaștere a unor bunuri; d) procesele-verbale de percheziție domiciliară; e) dovada de predare-primire a unor bunuri; f) declarațiile inculpaților și, analizate coroborat; g) declarațiile în calitate de martor ale inculpatului (ce nu a participat la comiterea acestei fapte).
5. În după-amiaza zilei de06.11.2005, partea vătămată (atunci, în vârstă de 47 ani), din satul, comuna, jud. I, a consumat băuturi alcoolice la un bar din sat, în intervalul orar 16.00-19.00, după care s-a deplasat la domiciliul său și s-a culcat.
Inculpații G, și au consumat, de asemenea, băuturi alcoolice în acea zi, iar, în jurul orelor 19,30, aflându-se în apropierea casei lui, la propunerea lui, cei trei inculpați s-au hotărât să sustragă din locuința acestuia bunuri și bani, cunoscând că partea vătămată era sub influența băuturilor alcoolice, iar concubina acestuia nu se afla acasă.
Conform înțelegerii, inculpatul a rămas de pază la poartă, iar ceilalți doi inculpați au pătruns, pe poarta neasigurată, în curte și în casă. Inculpatul Gai eșit cu o drujbă marca pe care i-a lăsat-o inculpatului, după care s-a întors în casa părții vătămate de unde, împreună cu inculpatul, au mai sustras o haină din piele de culoare neagră (în care avae un telefon mobil), un lănțișor din aur și o combină muzicală cu două boxe marca.
Inculpații au transportat bunurile sustrase la domiciliul inculpatului unde se afla și concubina acestuia,. Au lăsat aici bunurile sustrase până a doua zi dimineața, când inculpatul a plecat de acasă, iar în urma lui inculpatul Gar evenit cu un taxi, a luat drujba și combina muzicală și a plecat spre I să le valorifice împreună cu inculpatul.
Aceste aspecte au fost confirmate de martorii și care au mai povestit și numitei, precum și inculpatului.
În seara zilei de 08.11.2005, inculpatul s-a deplasat la locuința inculpatului pentru a solicita partea sa de bani ce i s-ar fi cuvenit din valorificarea drujbei și a combinei muzicale. A constatat că acestea nu fuseseră încă vândute, ci se aflau la locuința inculpatului.
În dimineața zilei de 09.11.2005, inculpații G, și au pus drujba într-o geantă neagră și s-au deplasat în mun. I, în zona - cu scopul de aov inde. Au ajuns în piață în jurul orei 06,00 și au intrat în barul unde era de serviciu martora, o mătușă a inculpatului și căreia acesta i-a solicitat să țină pentru un timp geanta lor.
Inculpații G și au ieșit în piață pentru a căuta un potențial cumpărător, găsindu-l, în jurul orei 09,00, pe martorul, vânzător ocazional în piață, care-i cunoștea pe cei doi inculpați. Acesta a intrat în bar, iar inculpatul i-a arătat drujba din geantă, după care inculpații și cumpărătorul s-au înțeles cu privire la prețul de 6.700.000 lei vechi (670 lei noi).
Cu aceeași ocazie, cumpărătorul a aflat, de la inculpatul, că în ziua precedentă a mai vândut la un preț convenabil un telefon mobil și un lanț din aur. Acest aspect se coroborează și cu declarația părții vătămate (care a indicat că, într-un buzunar de la haina de piele ce i-a fost sustrasă, avea și un telefon mobil), precum și cu declarațiile martorilor și (care au indicat că, de la locuința părții vătămate, s-a sustras un lanț din aur).
Martorul a revândut după trei zile, în bazarul din mun. I, drujba cumpărată de la inculpați unei persoane necunoscute, aceasta nemaiputând fi recuperată.
După ce inculpatul a primit de la martorul suma de 6.700.000 lei vechi, acesta și-a oprit suma de 100.000 lei vechi, restul banilor lăsându-i inculpatului G, după care a plecat. Inculpatul G s-a certat în continuare, pe tema împărțirii banilor, cu inculpatul care a luat suma de bani provenită din vânzarea drujbei, i-a remis lui G suma de 2.200.000 lei vechi, restul urmând să-l împartă în sat cu inculpatul.
După aproximativ 15 minute, inculpatul Gac hemat la bar pe numitul, zis "" (în vârstă, atunci, de 30 ani), care l-a chemat, la rândul său, pe numitul, tot la solicitarea inculpatului
Cei trei (inculpatul G și cunoscuții săi, și ), împreună cu inculpatul, au plecat apoi de la acel bar din I și s-au deplasat, în jurul orelor 11,00 - 12,00, cu un taxi de culoare galbenă, până în satul, comuna, jud.
Inculpatul G, aflat sub influența alcoolului, încerca să plănuiască agresarea numitului, sub pretextul că în urmă cu câteva zile i-ar fi amenințat familia. Tocmai de aceea, i-a chemat pe amicii săi, martorii (cu acesta se cunoscuse anterior în Penitenciarul Iași ) și, pentru ca să-l ajute să-l bată pe martorul. Acerste aspecte de fapt rezultă din analiza coroborată a declarațiilor martorilor, și a inculpatului.
Martora (vânzătoare la acel bar din I) a confirmat toate aceste împrejurări, în detaliu, atât în declarația din cursul urmăririi penale, cât și în cea dată în fața instanței.
Ajuns în satul, taxiul a oprit la locuința inculpatului Inculpatul a plecat însă la domiciliul său, a luat combina muzicală și cele două boxe (sustrase anterior de la locuința părții vătămate ) și s-a deplasat în comuna, satul, jud. I, unde locuiește mama sa,.
Acest aspect se coroborează și cu declarația martorului (ce - așa cum s-a arătat mai sus, în nota de subsol - a locuit în perioada respectivă în casa martorului și a numitei ), care s-a deplasat în seara zilei de 09.11.2005 la locuința numitei. Martorul a aflat aici că, în ziua anterioară, martora aaa dus de la locuința sa la locuința martorei o combină muzicală pe care inculpatul, a luat-o să o vândă în acea zi.
În data de 14.11.2005 inculpatul s-a deplasat în satul, com., jud. I unde a vândut combina muzicală martorului (concubinul surorii sale, ), cu suma de 200 lei noi, fără a indica proveniența ilicită a bunului. Despre aceste aspecte a luat la cunoștință și mama inculpatului, martora, combina muzicală fiind predată de către martora lucrătorilor de poliție, care, la rândul lor, au predat-o părții vătămate pe bază de dovadă. De asemenea, inculpatul a restituit părții vătămate și haina de piele.
Martorul nu a cerut restituirea sumei de bani de 200 lei noi plătită cu titlu de preț inculpatului (ce a fost singurul ce a profitat de aceasta), motiv pentru care instanța va dispune confiscarea specială a acestei sume.
După ce inculpatul G și amicii săi, și (zis "") au ajuns cu taxiul în satul și după ce inculpatul a plecat spre locuința sa, inculpatul a mers la un chioșc (magazin) din apropiere unde era martorul și prietena sa, (aceasta prsta serviciile de vânzătoare, fiind fiica martorei ). Văzându-l pe, inculpatul a început să adreseze cuvinte jignitoare la adresa fratelui acestuia, (care nu era prezent și care locuia în același imobil cu fratele lui), să se manifeste agresiv și să-i ceară să-și cheme fratele pentru că "are de discutat cu el." Fiind chemat, martorul, zis "", a sosit la fața locului, moment în care a fost recunoscut de martorul (zis "") care i-a spus inculpatului G că el nu poate să-l bată pe acest martor pentru că ei doi se cunosc.
Ca urmare a scandalului provocat de către inculpatul, la fața locului s-au adunat mai multe persoane. Văzând că amicii săi din I cu care venise nu mai doresc să-l ajute să-i aplice o corecție martorului, inculpatul G și cei cu care venise, s-au liniștit, s-au retras (nu înainte ca inculpatul să cumpere 5 sticle de bere de la magazinul ) și au plecat spre I, în jurul orelor 13,00, cu același taxi cu care veniseră. La plecare, cu prilejul manevrelor de întoarcere, taxiul a acroșat cu partea din spate un gard din scândură, incident perceput de martorii ( 61 ) și ( 141 ). Inculpatul Gar evenit însă în satul în aceiași după-amiază.
Toate aceste împrejurări au fost percepute nemijlocit de martorii:, și (unchiul și fraților ), ce locuiesc în zonă, și, evident, de martorii și.
aceste ultime aspecte faptice nu au legătură directă cu fapta mai sus-descrisă. În realitate, ele prezintă relevanță probatorie atât în ceea ce privește fapta comisă în dauna părții vătămate C-tin, dar mai ales în ceea ce privește fapta ce va fi descrisă mai jos, comisă în seara aceleiași zile de 09.11.2005, în dauna părții vătămate. Aceste aspecte faptice, deși colaterale, fac legătura temporal-cauzală între faptele comise în dauna acestor două părți vătămate și dovedesc netemeinicia apărărilor inculpatului G care, în mai multe depoziții, a susținut că, în ziua de 09.11.2005, nici nu a fost în localitatea. După cum se va arăta mai jos, depozițiile mai multor martori confirmă faptul că în după-amiaza acestei zile inculpatul a revenit în sat fiind văzut și discutând cu mai multe persoane.
Inculpatula indicat că a săvârșit faptă de "furt calificat" comisă în dauna părții vătămate C-tin, singur, iar inculpatul (într-o declarație olografă, detaliată) a negat participarea sa la sustragerea bunurilor de la locuința părții vătămate, însă a recunoscut că a însoțit pe ceilalți doi inculpați în mun. I la vânzarea drujbei Cu toate acestea, în ziua de 09.11.2005 atât inculpatul G, cât și inculpatul au recunoscut, în fața martorilor, și, că au comis această faptă împreună cu inculpatul.
În mod indirect au luat la cunoștință despre participanții la comiterea acestei fapte și martorii, și.
În cursul urmăririi penale, la data de 22.11.2005 (a se vedea procesul-verbal de reconstituire în prezența martorilor asistenți și, cât și a părții vătămate, precum și planșa foto anexă - inculpatul a condus lucrătorii de poliție la locuința părții vătămate unde, în urma unei reconstituiri, a indicat modul în care, împreună cu inculpații G și, au comis această faptă. De asemenea, tot în cursul urmăririi penale, s-a încercat confruntarea celor doi inculpați cu inculpatul, însă aceștia au refuzat.
Tot în faza de urmărire penală, în două din declarațiile sale, inculpatul Gaa vansat ipoteza, a ajutării sale la comiterea faptei de către martorul (care ar fi stat de pază). Ulterior a revenit ( 300 ) și a susținut că martorul doar îi comunicase faptul că partea vătămată C-tin fusese pe la barul la care el vindea și s-a îmbătat.
În cursul judecății, inculpatul Gar ecunoscut comiterea faptei, însă a susținut nereal că a săvârșit-o singur și că ulterior a dus bunurile la locuința inculpatului, fără a-i preciza provenința lor. A declarat, contrar probelor administrate în cauză, că doar inculpatul l-a ajutat la valorificarea bunurilor sustrase.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut constant comiterea acestei fapte, împreună cu inculpații și G, arătând modalitatea de săvârșire (inclusiv în declarația olografă. În cursul judecății însă, în primele sale declarații (cel mai probabil la sugestia celorlalți inculpați, care aveau o anumită ascendență asupra sa), inculpatul a negat că ar fi participat la comiterea acestei fapte, susținând că ea ar fi fost comisă doar de inculpatul, singur, și că el a ajutat ulterior la vânzarea combinei muzicale. La un termen ulterior însă, atunci când inculpații și nu erau prezenți (se discuta doar cererea sa de liberare pe cauțiune), inculpatul a revenit și a recunoscut că a participat și la comiterea faptei în dauna părții vătămate C-tin, împreună cu ceilalți doi inculpați.
Inculpatul, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, a negat categoric participarea la săvârșirea acestei fapte, susținând că nici măcar nu a contribuit/ajutat la valorificarea bunurilor sustrase de la locuința lui C-tin și că nu a fost niciodată, împreună cu inculpatul, la barul din I unde vindea martora, pe care o cunoaște.
Partea vătămată, în cursul urmăririi penale, a estimat valoarea totală a bunurilor sustrase la suma de 36.000.000 lei vechi (3.600 lei noi), din care a recuperat haina de piele și combina muzicală, fapt pentru care a precizat că se mai constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 3.000 lei noi.
În cursul judecății aceasta și-a limitat pretențiile la suma totală de 2350 lei noi (din care 1700 lei noi-c/v drujbei nerecuperate și 650 lei noi -c/v lănțișorului nerecuperat), renunțând la pretențiile derivând din sustragerea telefonului mobil.
Instanța a apreciat că această ultimă sumă solicitată (2350 lei noi) reflectă corect valoarea bunurilor sustrase și nerestituite (împrejurare probată indubitabil), nefiind exagerată și, de aceea, statuând în echitate, pe latura civilă, a obligat pe inculpații, și, în solidar, la plata acesteia către partea civilă. În acest sens, s-au avut în vedere toate probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile depuse de partea vătămată din care rezultă că la nivelul anului 2005 o drujbă cca. 1600 lei noi. Însă, repararea prejudiciului trebuie să fie actuală, avându-se în vedere valoarea actuală a bunului și lipsa de folosință.
Pentru bunurile nerecuperate, instanța a dispus confiscarea sumelor obținute de inculpați cu titlu de preț din vânzarea lor către terți cumpărători de bună-credință, având în vedere că în privința acestora partea vătămată nu a mai formulat pretenții.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, a fost probată, fără
echivoc, cu mijloacele de probă menționate și analizate anterior, respectiv cu:
a) plângerea și declarațiile părții vătămate, date în ambele faze procesuale;
b) procesul-verbal de cercetare la fața locului ( 196-197 );
c) înscrisuri originale (facturi, chitanțe, certificate de garanție), puse la dispoziție de parte vătămată cu care se probează că acesta achiziționase unele din bunurile a căror sustragere a reclamat-o (combina muzicală, drujba);
d) declarațiile martorilor: 1) - mama inc., care a confirmat că pe 09.11.2005, la orele 17,00, fiul său ajunsese la domiciliul său din satul, aducând cu el într-o geantă o combină muzicală, cu care, pe 12.11.2005, a plecat în satul, la fiica sa, care locuia cu concubinul ei, ); 2) (sora inc. - a predat polițiștilor combina muzicală și boxele); 3) (a confirmat atât în declarația dată în cursul urmăririi penale, cât și în cea dată în fața instanței, că a cumpărat de la cei trei inculpați, care se aflau în zona pieței - din I, într-un bar unde vânzătoare era unuia din ei, o drujbă); 4) - (care a arătat că pe 06.11.2005, orele 23,00, în timp ce dormea cu, în una din camerele casei bunicii sale, - acolo unde locuia și inculpatul cu concubina sa, - au venit cei trei inculpați care au adus o combină muzicală, o drujbă și o haină de piele; a doua zi, inculpatul a venit cu un taxi și a luat drujba și combina, amenințându-l că-l va "dacă va spune cuiva despre acest furt" - 206 ); 5) (concubina inc. - care a confirmat aspectele relatate de martorul -); 6) (în dimineața zilei de 10.11.2005, inculpatul i-a făcut cinste la un bar din sat, ocazie cu care a observat că avea sume mari de bani la el; a aflat de la, care este concubinei inculpatului, că acesta ar fi sustras bunuri de la și că ar fi intrat și în casă "peste unul " -: este vorba de partea vătămată ); 7) - inc., în locuința căreia acesta stătea - confirmă aspectele relatate de concubina acestui inculpat, pe baza relatărilor acesteia); 8) locuiește în satul și este martorului căruia inculpatul i-a vândut combina muzicală - confirmă această operațiune, la care a asistat); 9) - locuiește în comuna, jud. V - a arătat că în casa sa locuiește ocazional și numitul, cunoscut de-al inculpatului; a precizat că pe la mijlocul lunii noiembrie 2005 la locuința sa a venit inculpatul, care-l căuta pe inculpatul pe motiv că i-ar fi furat niște bani, o combină muzicală și o geacă din piele); 10) () - a aflat de la femeile apropiate inculpaților că aceștia ar fi sustras bunurile de la locuința părții vătămate, pe care le-au dus la locuința bunicii lui, martora ); 11) - despre care, într-una din declrațiile sale, inculpatul a susținut, nereal, că ar fi participat la comiterea faptei, ajutându-l ca și complice (acesta era vânzător la un bar administrat de numita; a arătat că, în seara de 06.11.2005, a vândut la bar până la orele 23,00 și că, în acea seară, la bar fusese și partea vătămată C-tin care a consumat alcool, plecând spre casă în stare de ebrietate; a auzit prin sat că cei trei inculpați ar fi aceia care i-au sustras bunuri părții vătămate; de altfel, "aceștia au și dispărut de acasă" la scurt timp); 12) și - martori asistenți la reconstituirea făcută în prezența inculpatului, ultimul percepând și o parte din evenimentele derulate pe 09.11.2005, în jurul prânzului; 13) ( inc. și vânzătoare la barul din I unde cei trei inculpați i-au vândut drujba martorului ); 14) (dată în cursul urmăririi penale - 139-142 - a arătat că l-a cunoscut pe inc. în detenție; că pe 09.11.2005 s-a întâlnit cu acesta în zona pieței - din I, fiind însoțit și de inculpații și; cei trei inculpați erau sub influența alcoolului și a aflat de la ei, care se cam certau de la niște bani, că vânduseră o drujbă; inc. i-a spus că are probleme cu un tânăr din satul și i-a cerut să meargă cu el să-l liniștească pe acesta; martorul a susținut că l-a chemat și pe amicul său; cu un taxi, el, și inculpații și au mers în satul ); 15) ( 146-147 - a confirmat susținerile lui și ale inculpatului ); 16), și (aceștia au relatat despre evenimentele derulate pe 09.11.2005, în jurul prânzului, când inculpatul venise să-l bată pe cu amicii săi, după ce vânduse (împreună cu ceilalți inculpați) drujba în I;
e) procesele-verbale de ridicare, de predare-primire a unor bunuri recuperate (combina muzicală și cele două boxe, haina de piele);
f) procesele-verbale de recunoaștere după fotografie (și planșele foto anexă) a martorului, de către martorii, și de către inculpatul;
g) declarațiile inculpaților (primul a recunoscut constant participarea doar a lui) și, date în ambele faze procesuale, analizate coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză;
h) declarațiile, în calitate de martor, ale inculpatului (ce nu a participat la comiterea acestei fapte);
i) procesul-verbal de reconstituire (și planșele foto anexă) întocmit cu participarea inculpatului, ocazie cu care acesta a detaliat modalitatea de comitere a faptei și contribuția fiecăruia dintre cei trei inculpați.
6. În data de 09.11.2005, partea vătămată (atunci, în vârstă de 48 ani), din com. satul, se afla în locuința sa, pe care a construit-o în vara anului 2005 în această localitate. Partea vătămată locuia singur, aspect cunoscut și de către inculpatul G care l-a ajutat ocazional la construirea casei.
În după-amiaza aceleiași zile - așa cum s-a arătat mai sus - inculpatul Gac onsumat băuturi alcoolice, atât în municipiul I, zona -, cât și în satul, la un chioșc alimentar unde vindea martora.
Așa cum s-a arătat mai sus, în fața acestui chioșc, situat în vecinătatea locuinței martorului, inculpatul Gav enit cu un taxi, în jurul orelor 12,00-13,00, din municipiul I însoțit de inculpatul, precum și de martorii (zis "") și, ocazie cu care inculpatul Gaa dresat amenințări și injurii la adresa membrilor familiei. Atunci când a sosit la fața locului, martorul, a fost recunoscut de martorul (aceștia fiind amici), fapt pentru care acesta din urmă i-a reproșat inculpatului G că nu-l putea. În aceste împrejurări conflictul s-a aplanat, iar martorii și, precum și inculpatul G au plecat în orașul I cu același taxi.
Inculpatul Gar evenit în sat după circa 1-2 ore, singur, fiind văzut de către martorii și și afirmând, față de aceștia, în stare de ebrietate fiind, că: el a comis furtul de la, că se va preda poliției și că va mai face o faptă, respectiv că va intra peste partea vătămată și îi va lua banii. Apoi, inculpatul G a plecat din nou din sat.
În aceeași seară, în jurul orelor 20,30, partea vătămată se afla singur în locuința sa, menționată mai sus. La un moment dat a auzit bătăi în geamul ferestrei de la cameră, precum și glasul inculpatului G chemându-l afară. Partea vătămată s-a apropiat de fereastră, l-a recunoscut pe inculpatul G la lumina lunii și a deschis ușa. În acel moment inculpatul G l-a lovit cu pumnul în zona feței și a intrat peste el în locuință.
Partea vătămată a arătat că din urma inculpatului au mai intrat în casă încă doi tineri pe care nu i-a putut recunoaște. Însă, în cursul judecății, partea vătămată a indicat că unul dintre ceilalți doi făptuitori este inculpatul, prezent în sala de judecată. Aici, persoanele necunoscute l-au imobilizat, târât în cameră unde l-au trântit cu fața la pardoseală și, în timp ce unul îi ținea un cuțit la gât, inculpatul G îi cerea să scoată banii, căutând prin casă după aceștia și întrebându-l repetat: "unde sunt euroii?".
În continuare unul dintre necunoscuți a lovit-o pe partea vătămată, iar celălalt l-a controlat în buzunarul de la spate al pantalonilor blue-geans de unde au sustras suma de 200.000 lei vechi. La scurt timp, agresorii au ieșit din casă și au fugit prin vie, abandonând partea vătămată care a constatat apoi că de sub pernă îi lipsea un portmoneu cu suma de 300.000 lei.
Cunoscând că telefonul său era descărcat și datorită distanței mari până la celelalte case din sat, partea vătămată a așteptat până a doua zi dimineață, dată la care a constatat și lipsa telefonului său mobil marca Sony Ericsson în valoare de 2.000.000 lei vechi (200 lei noi), având carcasa de culoare gri și tastele albastre și a unei scurte din piele în valoare de 4.000.000 lei vechi (400 lei noi).
Analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză conduce la concluzia că unul dintre cei doi agresori necunoscuți de partea vătămată este inculpatul din următoarele considerente:
Mai întâi, în cursul judecății, partea vătămată l-a indicat cu certitudine, pe inculpatul ca fiind unul dintre cei trei autori.
Apoi, în aceeași seară de 09.11.2005, după săvârșirea faptei de tâlhărie, inculpatul G s-a deplasat împreună cu inculpatul pe drumul dinspre ferma, unde se află și casa părții vătămate.
Pe drum cei doi inculpați se certau de la bani și pentru faptul că îl bătuseră prea tare pe. Aceste aspecte au ajuns la cunoștința martorilor, și care i-au văzut și auzit pe cei doi inculpați în timp ce, în jurul orelor 20,30-21,00, aceștia se deplasau dinspre casa părții vătămate spre locuința martorului (tatăl inculpatului ). -i cum se ceartă, concubinele inculpaților au ieșit în stradă și i-au condus la locuința lui.
În jurul orelor 21,00, inculpatul G, fiind în stare de ebrietate, s-a deplasat la chioșcul unde vindea martora căreia i-a cerut sa-i numere niște bani pe care îi scosese din buzunar, iar după ce aceasta a constatat că avea suma de 960.000 lei, inculpatul i-a cerut telefonul ei să-și sune niște rude din B, precizând că el are telefon, dar nu are credit. Martora l-a refuzat, iar inculpatul s-a deplasat la locuința lui.
Aici, inculpatul Gar ecunoscut furtul comis la locuința lui și i-a comunicat martorului că s-a bătut cu cumnatul său, și că se va preda poliției, sens în care i-a solicitat telefonul mobil pentru a-l anunța pe șeful postului de poliție despre intenția sa. Inculpatul i-a arătat martorului un telefon mobil marca Sony Eriscsson cu carcasă de culoare gri și taste albastre și i i-a înmânat pentru a constata și el că era descărcat și că nu-l putea anunța pe șeful de post. Martorul l-a refuzat și pentru a scăpa de el, l-a condus pe inculpat la locuința lui .
Aici nu se afla inculpatul, iar inculpatul Gaî nceput să se certe cu.
La scurt timp, inculpatul G care ieșise în stradă agitat, în dreptul locuinței lui, s-a întâlnit, în jurul orelor 21,00, cu martorul, ce se întorcea din I de la locul de muncă și care l-a întrebat ce se întâmplase. Inculpatul Gar ecunoscut că îl "jecmănise pe unul din deal", iar apoi i-a cerut martorului să-l însoțească până la locuința "cumnatului" său, inculpatul.
Aici cei doi l-au găsit pe inculpatul singur, concubina acestuia a fiind plecată cu copiii ei la martora, bunica inculpatului. Martorul i-a lăsat pe cei doi inculpați în locuință și s-a deplasat în continuare către locuința martorei unde spera să- găsească pe inculpatul, care locuia la aceasta. Aici le-a găsit pe martorele și a care discutau despre furtul comis de către cei trei inculpați la locuința părții vătămate, blamându-l pe inculpatul G de racolarea concubinilor lor.
În aceste împrejurări, în jurul orelor 23,00, a venit și inculpatul, în stare de ebrietate, care și-a dojenit concubina, iar martorei i-a reproșat că inculpatul, concubinul acesteia, trebuia sa-i dea niște bani. Însă, la acea oră, inculpatul era plecat deja de la locuință -așa cum s-a arătat mai sus - într-o altă localitate, să vândă combina muzicală. Martorul a plecat apoi spre locuința numitului (unde locuia), găsindu-l pe acesta lovit și în stare de ebrietate.
De asemenea, martorul a asistat și la o discuție dintre inculpatul G și martora a, concubina lui (aceștia venind din uram sa la locuința lui ), care îi reproșa inculpatului că-i luase concubinul la comiterea tâlhăriei asupra părții vătămate. Martorul a susținut că din discuțiile la care a asistat în acea seară între inculpații și, din relatările concubinelor lor și ale altor persoane a "înțeles" că cei doi inculpați împreună cu un tânăr poreclit "" l-ar fi "tâlhărit" în acea seară pe. Martorul a mai susținut chiar că, în aceiași noapte, inculpatul Gap lecat pentru cca. o oră, întorcându-se apoi însoțit de numitul "". A văzut că inculpatul avea o geantă mare și că i-a dat lui "" suma de 300.000 lei vechi.
Întrucât se așteptau să fie căutate de către polițiști la domiciliile lor, dar și din frică de inculpatului G, martorele, și a, împreună cu copii au mers, în noaptea de 10/11.11.2005, să doarmă la locuința martorei. Această împrejurarea rezultă din declarațiile martorilor și.
Cu această ocazie, martora a afirmat că, în seara zilei de 09.11.2005, inculpatul G s-a întors, pe timpul nopții cu același taxi cu care venise în timpul zilei, însoțit de "" (martorul ), a urmat o ceartă, după care inculpatul a trântit pe jos un telefon mobil care s-a spart (aspecte confirmate de martora în declarațiile sale). Fiind audiate rudele inculpatului G, acestea au arătat - în cursul urmăririi penale - că la data de 09.11.2005 acesta nu avea telefon mobil.
Acest aspect se coroborează și cu declarația martorului care a susținut că, în ziua de 10.11.2005, în jurul orelor 07,00-08,00, a văzut la inculpatul G telefonul din seara precedentă, de această dată crăpat în mod vizibil, precum și cu declarațiile martorului care, aflându-se între orele 10,30-11,00, în mun. I, zona pieței - (acolo unde lucra) s-a întâlnit cu același inculpat, văzând la acesta un telefon mobil cu sticla crăpată, pe care acesta chiar i l-a oferit spre cumpărare. Tot martorul a mai declarat că în seara zilei de 10.11.2005, când a ajuns, în jurul orelor 21,00, acasă, de la serviciu, i-a găsit la locuința lui pe inculpații G și, împreună cu concubinele lor, inculpații discutând "despre tâlhăria comisă în seara precedentă asupra lui ", ocazie cu care și-a adus aminte că și-a pierdut bricheta la locul faptei, ceea ce l-a determinat pe "să încerce să-l convingă pe acesta să ia asupra sa toată fapta", reușind acest lucru.
Martorul a recunoscut după fotografie pe numitul "", ca fiind. De asemenea, a recunoscut din grup de obiecte similare bricheta ce-i aparținea inculpatului G și care a fost găsită, cu ocazia cercetării la fața locului, în curtea părții vătămate. Martorul a mai recunoscut geaca din pile pe care o purtase inculpatul în noaptea de 09/10.11.2005, geacă ce fusese ridicată de polițiști de la numitul și care a fost recunoscută ulterior de către partea vătămată, ca aparținându-
La scurt timp după comiterea faptei de tâlhărie, respectiv în jurul datei de 11.11.2005, inculpații G și au plecat din localitatea.
Prin intermediul martorului care venise în dimineața zilei de 10.11.2005 la, partea vătămată și-a anunțat fiul, pe martorul și i-a povestit ce se întâmplase. Martorul s-a deplasat cu un autoturism prin sat căutându-l pe inculpatul G, care, auzind acest lucru,a devenit foarte agitat și atent și s-a ascuns. n acest sens au făcut susțineri martorii -, și.
Inculpatul Gaa doptat o poziție procesuală oscilantă și necorespunzătoare. Astfel, el a declarat olograf, la data de 15.11.2005, în prezența unui avocat că a participat la comiterea acestei fapte împreună cu inculpații și (acest inculpat cu siguranță nu a participat la comiterea faptei, în acea seară fiind plecat într-o altă localitate), aceștia fiind cei care au agresat-o pe partea vătămată, aspect pe care nu l-a mai recunoscut apoi în fața procurorului.
Însă, în fața judecătorului care a dispus arestarea sa preventivă, inculpatul Gar ecunoscut participația sa alături de inculpatul și de oat reia persoană al cărei nume nu-l cunoaște. Într-o altă declarație olografă, dată tot în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că a săvârșit fapta de tâlhărie împreună cu inculpatul și cu un anume "".
Ulterior, tot în cursul urmăririi penale, inculpatul Gar etractat cele declarate, dând numeroase declarații și depunând memorii, încercând să-și creeze diverse alibiuri sau să indice ca participanți la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie alte persoane. Astfel, încă înainte de a fi arestat preventiv, inculpatul i-a solicitat martorului, vecin cu inculpatul, să declare în fața polițiștilor că, în noaptea de 09/10.11.2005, a dormit împreună cu acesta la el acasă (împrejurare infirmată de acest martor -.Tot în timpul urmăririi penale, inculpatul a invocat, la data de 04.04.2005, o altă versiune și anume că alte trei persoane au comis fapta de tâlhărie asupra lui, indicându-le numele și prenumele acestora, precum și un martor, aflat, de asemenea, în Arestul În acest sens inculpatul a făcut și un autodenunț din arest. Martorul propus de inculpat a indicat, cu ocazia audierii, detalii discordante de afirmațiile inculpatului, fapt pentru care i s-a prezentat inculpatului G planșă foto cu fotografiile persoanelor nominalizate de acesta ca fiind cei ce au comis fapta. Dar, inculpatul nu a fost în măsură să recunoască vreuna din persoanele indicate de el ca autori ai tâlhăriei, deși a declarat că i-a însoțit până la locuința părții vătămate și a stat cu ei la masă într-un bar. Ca urmare a acestui fapt, nu s-a mai procedat la audierea persoanelor indicate de inculpat, întrucât nu era pertinentă și nici utilă pentru soluționarea legală a cauzei.
În cursul urmăririi penale, inculpatul nu a putut prezenta un alibi plauzibil, acesta indicând în apărarea sa că, în perioada critică săvârșirii faptei de tâlhărie, se afla, mai întâi la niște rude din mun.I, respectiv la și, iar mai apoi că împreună cu inculpatul G s-a aflat într-un bar în - unde a consumat băuturi alcoolice până la orele 23,00, aspecte ce nu au fost confirmate nici de, vărul inculpatului, nici de martora, vânzătoarea de la barul din -.
Nici un moment (nici în fața instanței), inculpatul nu a recunoscut participarea sa la comiterea faptei de tâlhărie.
Cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la domiciliul părții vătămate, așa cum s-a arătat, a fost descoperită o brichetă în curtea locuinței acestuia care ulterior a fost recunoscută de către martorul, declarând că îi aparține inculpatul Martorul a mai declarat că în seara zilei de 10.11.2005 aflându-se în casa inculptului G acesta a afirmat că și-a pierdut bricheta în casă sau în curtea părții vătămate.
Tot cu ocazia cercetării la fața locului, părții vătămate i-au fost făcute fotografii ce evidențiază leziunile prezentate de aceasta și s-a constat că hainele cu care era îmbrăcată prezentau urme de culoare brun-roșcată(sânge), dar și că obiectele din casă erau răvășite.
În privința învinuitului care a fost văzut la data de 09.11.2005 pe raza satului, acesta a indicat în apărarea sa că la ora critică săvârșirii faptei de tâlhărie se afla în mun. I și a răscumpărat un telefon mobil amanetat pe numele lui, aspect care nu a mai putut fi verificat de anchetatori, înregistrările video din memoria unui calculator de la casa de amanet fiind șterse după 30 zile. Învinuitul a prezentat totuși un contract de împrumut cu garanție, precum și bonul de la casa de amanet corespunzător orelor 20,33. Apreciind că nu există suficiente mijloace de probă certe care să ateste participarea acestuia la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, procurorii, prin rechizitoriu, au dispus scoaterea lui de sub urmărire penală.
Partea vătămată a fost examinată medico-legal, iar prin certificatul nr.3087 din 11.11.2005 al I, s-a concluzionat că a prezentat leziuni (echimoze și excoriații în zona capului, a feței, nasului, cervicală și a toracelui), ce pot data din 09.11.2005 și care s-au putut produce prin loviri cu mijloace contondente, necesitând pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale.
În cursul urmăririi penale partea vătămată a estimat prejudiciul total cauzat la suma de 650 lei noi, însă, în cursul judecății, a precizat expres că deși nu și-a recuperat nici un bun, nu mai are nici o pretenție materială.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, a fost probată, fără echivoc, cu mijloacele de probă menționate și analizate anterior, respectiv cu:
a) plângerea și declarațiile părții vătămate, date în ambele faze procesuale; b) procesul-verbal de cercetare la fața locului, inclusiv examinarea fizică a părții vătămate și a hainelor purtate de aceasta și planșeele fotă anexă; c) certificatul medici-legal nr.3087 din 11.11.2005 al I; d) declarațiile martorilor sus-menționați analizate coroborat, cu anumite rezerve în privința depozițiilor date de unii martori în cursul judecății; e) procesele-verbale de încercare a confruntării dintre unii inculpații, cât și cele de confruntare dintre inculpatul și partea vătămată, dintre același inculpat și martorul; f) procesele-verbale de recunoaștere după fotografie (și planșele foto anexă), precum și alte procese-verbale întocmite cu ocazia verificării apărărilor formulate de inculpatul G; g) declarațiile inculpaților și, date în ambele faze procesuale, analizate coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză; h) declarațiile, în calitate de martor, ale inculpatului (ce nu a participat la comiterea acestei fapte); i) procesele-verbale de recunoaștere a brichetei din grup de obiecte și a numitului.
După cum s-a arătat mai sus, anumiți martori (respectiv, și ) și-au modificat, în cursul judecății, parțial și chiar total ( ) declrațiile date în cursul urmăririi penale, fără justificări întemeiate. Astfel, analiza conținutului declarațiilor date în fața instanței de acești martori evidențiază totuși o serie de detalii minore (de pildă:, confirmă totuși că atunci când a plecat din I cu căruța ce-i fusese împrumutată de, s-a întâlnit cu inculpatul G, ce a venit cu ea), care se regăsesc și în conținutul declarațiilor date de ei în faza de urmărire. Aceste elemente coroborate cu faptul că, în cursul urmăririi mai mulți martori au refuzat confruntarea cu inculpatul G (de pildă: - a se vedea procesul-verbal din 15.02.2005 pe considerentul că le este teamă de el, demonstrează că depozițiile inițiale sunt cele ce corespund adevărului.
În acest sens, s-a mai avut în vedere și faptul că anumite împrejurări faptice relevate de declarațiile inițiale (care oricum sunt declarații indirecte) ale acestor martori sunt confirmate și de declarațiile altor martori sau chiar a unora dintre ei, date în cursul judecății (de pildă: confirmă că se afla pe uliță împreună cu, și, când i-a văzut trecând pe inculpații și certându-se). De aceea, aceste declarații din cursul judecății, urmează a nu fi avute în vedere, ori a fi reținute doar parțial, în măsura în care se coroborează cu restului probatoriului.
Alți martori, rude cu inculpații, nu au mai dorit să dea declarații și în cursul judecății. Însă această împrejurare nu lipsește de valoare probantă depozițiile lor din cursul urmăririi penale, mai ales că acestea se coroborează și cu alte mijloace de probă.
ÎN DREPT:
1) Fapta inculpatului G, care, în noaptea de 25/26.08.2005, singur, pe timp de noapte, i-a sustras părții vătămate, din fața casei sale 7 saci cu ciment a câte 50 kg fiecare și 6 pachete a câte 10 scânduri fiecare (în total 60 de scânduri) din brad, bunuri în valoare totală de 2.185.000 lei vechi (218,5 lei noi) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "g" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal.
2) Faptele inculpatului G, care, la datele de 02/03.11.2005 și 06.11.2005, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la scurte intervale de timp și în aceiași modalitate (respectiv pe timp de noapte, împreună cu alte persoane și prin pătrunderea în imobilele unor persoane), a sustras (împreună cu inculpatul ) prin escaladarea gardului și folosirea de chei potrivite, din imobilul (magazia și anexa) părții vătămate mai multe bunuri (unelte, cuverturi ) în valoare totală de cca. 1.500.000 lei vechi (150 lei noi), precum și prin pătrunderea, fără drept, în curtea și apoi în locuința părții vătămate, de unde (împreună cu inculpații și ) sustras mai multe bunuri (o drujbă, o haină de piele, o combină muzicală cu boxe ) în valoare totală de cca. 3.600.000 lei vechi (3.600 lei noi), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal.
3) Faptele inculpatului G, care, la datele de 06.11.2005 și 09.11.2005, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la scurte intervale de timp și în aceiași modalitate (respectiv pe timp de noapte, împreună cu alte persoane și prin intrarea în imobilele unor cetățeni), a pătruns, fără drept, în curțile și imobilele neasigurate ale părților vătămate și, cu intenția de a sustrage bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "violare de domiciliu" în formă continuată prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal.
Date fiind elementele anterior arătate este evident că inculpatul a comis o infracțiune de "violare de domiciliu" în formă continuată și nu una în formă simplă. Ambele acte materiale sunt descrise explicit în expozitivul rechizitoriului și în ambele situații inculpatul a intrat în curtea și casele părților vătămate fără a efracta vreun sistem de închidere sau a escalada vreun gard.
4) Faptele inculpatului G, care, în seara de 09.11.2005, în jurul orelor 20,30, pe timp de noapte, împreună cu alte două persoane (dintre care una era inculpatul ), a pătruns, fără drept, în curtea și apoi în locuința părții vătămate, unde, prin acțiuni conjugate, au imobilizat-o, după care, prin amenințări, inclusiv cu un cuțit și lovirea repetată a acesteia, au sustras mai multe bunuri, în valoare totală de cca. 650 lei noi (bani, o geacă din piele, un telefon mobil), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal.
Greșit s-a reținut prin rechizitoriu forma continuă a infracțiunii de "furt calificat" pentru actele materiale comise la datele de 25/26.08.2005 și 06.11.2005 în dauna părților vătămate și. Intervalul mare de timp scurs între aceste fapte și împrejurarea că una a fost comisă doar de o singură persoană, iar cea de-a doua de mai multe, relevă că, între aceste acte materiale, lipsește rezoluția infracțională unică. Prin urmare, fapta din 25/26.08.2005 constituie o infracțiune de "furt calificat" distinctă. În schimb, există rezoluție infracțională unică și este evident că e vorba de o infracțiune de "furt calificat" în formă continuată între faptele comise la datele de 02/03.11.2005 și 06.11.2005, în dauna părților vătămate și (pentru aceasta pledează cel puțin intervalul foarte scurt de timp dintre actele materiale și săvârșirea ambelor prin participarea mai multor persoane).
Pentru toate considerentele anterior arătate, în baza art. 334 Cod procedură penală, instanța a schimbat încadrarea juridică dată faptelor imputate inculpatului G prin rechizitoriu din infracțiunile de: 1) "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal (comisă la data de 09.11.2005 - parte vătămată ), 2) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (fapte comise la datele de 25/26.08.2005 și 06.11.2005 - părți vătămate și ), 3) "violare de domiciliu" prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal (faptă comisă la data de 06.11.2005 - parte vătămată ) și 4) "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal (faptă comisă la data 02/03.11.2005 - parte vătămată ), toate cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal și art. 33 lit. "a" Cod penal, în infracțiunile de: 1) "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal (comisă la data de 09.11.2005 - parte vătămată ), 2) "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "g" Cod penal (faptă comisă la data de 25/26.08.2005 - parte vătămată ), 3) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (fapte comise la datele de 02/03.11.2005 și 06.11.2005 - părți vătămate și ), 4) "violare de domiciliu" în formă continuată prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (fapte comise la datele de 06.11.2005 și 09.11.2005 - părți vătămate și ), toate cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal și art. 33 lit. "a" Cod penal.
Aceste schimbări de încadrare juridică au fost puse în discuția contradictorie a părților și ele sunt pe deplin justificate, raportat la argumentele expuse mai sus.
Inculpatul a săvârșit aceste infracțiuni în condiții de concurs real prevăzut de art. 33 lit. "a" Cod penal, respectiv prin acțiuni distincte și mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. De asemenea, inculpatul a comis toate aceste infracțiuni în stare de recidivă mare postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. "b" Cod penal, prin raportare la condamnarea din antecedență la pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1059/F/04.11.2003 a Tribunalului București - Secția I-a Penală (rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.11.2003) pentru săvârșirea la data de 09.06.1998 (deci în majorat -inculpatul fiind născut la 17.06.1979) a infracțiunii de "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. "a", "d", "e" Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod și art. 74- art. 76 Cod penal. Inculpatul a executat parțial această pedeapsă în perioada 09.01.2004 - 19.11.2004 (pe parcursul procesului mai fusese arestat preventiv 59 de zile), când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 172 zile închisoare. Inculpatul a comis infracțiunile deduse judecății după împlinirea celor 172 zile, dar nu înainte de a se fi împlinit și termenul de reabilitare judecătorească, motiv pentru care sunt operabile dispozițiile art. 37 lit. "b" Cod penal.
Cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în sensul înlăturării reținerii art. 37 lit. "b" Cod penal ( 45,. 47,. 87- încheierile din 06.02.2007, 20.02.2007 și 20.03.2007), pe motiv că infracțiunea din antecedență ar fi fost comisă în minorat nu poate fi primită, deoarece aceasta a fost săvârșită după ce inculpatul devenise major, el fiind judecat și condamnat definitiv pentru aceasta abia în anul 2003.
1) Faptele inculpatului, care, în cursul lunii mai 2005, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la scurte intervale de timp și în aceiași modalitate (respectiv pe timp de noapte și prin efracție), a pătruns, singur, prin efracție (respectiv prin forțarea unui geam) în casa părții vătămate din satul, de unde a sustras, mai multe bunuri (printre care un circular, un televizor color marca "", o butelie de aragaz, o pompă, 50 de m de cablu, un de plastic ) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "g", "i" Cod penal cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. " " Cod penal.
probabil că inculpatul a comis aceste fapte împreună cu o altă persoană însă, în cauză, nu s-a putut proba cu certitudine acest lucru.
2) Faptele inculpatului, care, în noaptea de 01/02.08.2005, împreună cu alte două persoane (respectiv cu făptuitorul și inculpatul ), au pătruns, prin escaladare și efracție, în curtea părții vătămate, de unde, prin acțiuni conjugate, mai întâi, au sustras un număr de 28 de stâlpi metalici (pe care i-au încărcat în căruța cu care veniseră), după care, din poiată, au sustras un număr de peste 30 de păsări, cauzând un prejudiciu total estimat la cca. 3.500 lei noi, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. " " Cod penal.
3) Faptele inculpatului, care, la datele de 02/03.11.2005 și 06.11.2005,în baza aceleiași rezoluții infracționale, la scurte intervale de timp și în aceiași modalitate (respectiv pe timp de noapte, împreună cu alte persoane și prin pătrunderea în imobilele unor persoane), a sustras (împreună cu inculpatul G) prin escaladarea gardului și folosirea de chei potrivite, din imobilul (magazia și anexa) părții vătămate mai multe bunuri (unelte, cuverturi ) în valoare totală de cca. 1.500.000 lei vechi (150 lei noi), precum și prin pătrunderea, fără drept, în curtea și apoi în locuința părții vătămate, de unde (împreună cu inculpații G și ) sustras mai multe bunuri (o drujbă, o haină de piele, o combină muzicală cu boxe ) în valoare totală de cca. 3.600.000 lei vechi (3.600 lei noi), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal.
4) Faptele inculpatului, care, la datele de 06.11.2005 și 09.11.2005,în baza aceleiași rezoluții infracționale, la scurte intervale de timp și în aceiași modalitate (respectiv pe timp de noapte, împreună cu alte persoane și prin intrarea în imobilele unor cetățeni), a pătruns, fără drept, în curțile și imobilele neasigurate ale părților vătămate și, cu intenția de a sustrage bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "violare de domiciliu" în formă continuată prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal.
Date fiind elementele anterior arătate este evident că inculpatul a comis o infracțiune de "violare de domiciliu" în formă continuată. Ambele acte materiale sunt descrise explicit în expozitivul rechizitoriului și în ambele situații inculpatul a intrat în curtea și casele părților vătămate fără a efracta vreun sistem de închidere sau a escalada vreun gard. Pe de altă parte, se impune și observația că deși, prin rechizitoriu, s-a reținut în sarcina inculpatului G comiterea unei infracțiuni de "violare de domiciliu" (chiar și numai în formă simplă), în dauna părții vătămate C-tin, aceasta nu s-a reținut și în sarcina inculpatului cu toate că s-a arătat că și el a pătruns, fără drept, în curtea și locuința acesteia.
5) Faptele inculpatului, care, în seara de 09.11.2005, în jurul orelor 20,30, pe timp de noapte, împreună cu alte două persoane (dintre care una era inculpatul G), a pătruns, fără drept, în curtea și apoi în locuința părții vătămate, unde, prin acțiuni conjugate, au imobilizat-o, după care, prin amenințări, inclusiv cu un cuțit și lovirea repetată a acesteia, au sustras mai multe bunuri, în valoare totală de cca. 650 lei noi (bani, o geacă din piele, un telefon mobil), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal.
Greșit s-a reținut prin rechizitoriu forma continuă a infracțiunii de "furt calificat" pentru actele materiale comise în luna mai 2005, la 02/03.11.2005 și la 06.11.2005 în dauna părților vătămate, și. Intervalul mare de timp scurs între aceste fapte și împrejurarea că una a fost comisă doar de o singură persoană, iar restul de mai multe, relevă că, între aceste acte materiale, lipsește rezoluția infracțională unică. Mai mult, probele administrate au relevat că în luna mai 2005, în dauna părții vătămate, s-au săvârșit mai multe fapte de furt calificat, la scurte intervale, în aceiași manieră, ceea ce îndreptățește a se considera că, mai degrabă, acestea sunt acte materiale ale unei infracțiuni unice de furt calificat în formă continuată.
De asemenea, există o rezoluție infracțională unică și este evident că e vorba de o infracțiune de "furt calificat" în formă continuată între faptele comise la datele de 02/03.11.2005 și 06.11.2005, în dauna părților vătămate și (pentru aceasta pledează cel puțin intervalul foarte scurt de timp dintre actele materiale și săvârșirea ambelor prin participarea mai multor persoane).
Pentru toate considerentele anterior arătate, în baza art. 334 Cod procedură penală, instanța a schimbat încadrarea juridică dată faptelor imputate inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunile de: 1) "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal (comisă la data de 09.11.2005- parte vătămată ), 2) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (fapte comise în perioada mai-noiembrie 2005- părți vătămate, și ); 3) "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal (faptă comisă în noaptea de 01/02.08.2005- parte vătămată ), toate cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal și art. 33 lit. "a" Cod penal, în infracțiunile de: 1) "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 21lit. "a", "b", "c" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. " " Cod penal (comisă la data de 09.11.2005 - parte vătămată ), 2) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "g", "i" Cod penal cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. " " Cod penal (fapte comise în luna mai 2005- parte vătămată ); 3) "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. " " Cod penal (faptă comisă în noaptea de 01/02.08.2005- parte vătămată ), 4) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. " " Cod penal (fapte comise la datele de 02/03.11.2005 și 06.11.2005 - părți vătămate și ); 5) "violare de domiciliu" în formă continuată prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. " " Cod penal (fapte comise la datele de 06.11.2005 și 09.11.2005 - părți vătămate și ), toate cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal.
Aceste schimbări de încadrare juridică au fost puse în discuția contradictorie a părților (în mai multe rânduri) și ele sunt pe deplin justificate, raportat la argumentele expuse mai sus, cât și la cele ce vor fi arătate mai jos.
Inculpatul a săvârșit aceste infracțiuni în condiții de concurs real prevăzut de art. 33 lit. "a" Cod penal, respectiv prin acțiuni distincte și mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
De asemenea, inculpatul a comis atât primele două infracțiuni (de la pct. 1 și 2 - respectiv cele din luna mai 2005 și din 01/02.08.2005), cât și celelalte trei, în stare de recidivă mare postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. "a" Cod penal, prin raportare la condamnarea din antecedență la pedeapsa de 4(patru) ani închisoare ce-i fusese aplicată prin sentința penală nr. 6176/18.12.2001 a Judecătoriei Iași (rămasă definitivă prin sentința penală nr. 306/18.04.2002 a Curții de APEL IAȘI ) și din care a fost pus în libertate la data de 09.10.2002 ca urmare a constatării grațierii integrale, dar condiționate (conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 modificată prin nr.OUG 18/2003) a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 1038 zile închisoare. Potrivit art. 7 din Legea nr. 543/2002 modificată prin nr.OUG 18/2003, această grațiere era condiționată de faptul ca, în termen de trei ani, condamnatul să nu mai comită o nouă infracțiune intenționată, situație în care operează revocarea grațierii cu consecința executării integrale a restului de pedeapsă rămas neexecutat. În speță, inculpatul era obligat, în fapt, ca o perioadă de 1038 zile (după expirarea căreia, pedeapsa de 4 ani era considerată ca executată; se observă că 1038 zile= cca. 3 ani și 57 zile) să nu mai comită noi infracțiuni intenționate.
Cum infracțiunile săvârșite în luna mai 2005 și la 01/02.08.2005 au fost comise mai înaintea împlinirii celor 1038 zile închisoare, pedeapsa anterioară nu mai poate fi considerată executată, operând revocarea de drept a grațierii condiționate, iar noile infracțiuni (atât cele din mai și august 2005, cât și restul din noiembrie 2005) au fost comise în stare de recidivă mare postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. "a" Cod penal. De aceea, se impune reținerea acestei forme de recidivă pentru toate infracțiunile comise de inculpat. Această schimbare de încadrare juridică a fost pusă în discuție la termenul din 20.03.2007 ( 87) cu privire la toate infracțiunile comise de inculpat.
1) Faptele inculpatului, care, în noaptea de 01/02.08.2005, împreună cu alte două persoane (respectiv cu făptuitorul și inculpatul ), au pătruns, prin escaladare și efracție, în curtea părții vătămate, de unde, prin acțiuni conjugate, mai întâi, au sustras un număr de 28 de stâlpi metalici (pe care i-au încărcat în căruța cu care veniseră), după care, din poiată, au sustras un număr de peste 30 de păsări, cauzând un prejudiciu total estimat la cca. 3.500 lei noi, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal.
2) Fapta inculpatului, care, la data de 06.11.2005, pe timp de noapte, i-a ajutat pe inculpații G și (prin aceea că a asigurat paza și a preluat o parte din bunurile sustrase), care au pătruns, fără drept, în curtea și în imobilul neasigurat al părții vătămate, să sustragă mai multe bunuri (o drujbă, o haină de piele, o combină muzicală cu boxe ) în valoare totală de cca. 3.600.000 lei vechi (3.600 lei noi), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "complicitate la furt calificat" prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal.
Greșit s-a reținut prin rechizitoriu forma continuă a infracțiunii de "furt calificat" pentru actele materiale comise la 01/02.08.2005 și la 06.11.2005 în dauna părților vătămate și. Intervalul mare de timp scurs între aceste fapte (dar și modalitățile de săvârșire, precum și contribuția efectivă) relevă că, între aceste acte materiale, lipsește rezoluția infracțională unică specifică infracțiunii continuate, fiind vorba, în fapt, de două infracțiuni distincte.
Pentru considerentele anterior arătate, în baza art. 334 Cod procedură penală, instanța a schimbat încadrarea juridică dată faptelor imputate inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea de: 1) "furt calificat" în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 (fapte comise în perioada august-noiembrie 2005 - părți vătămate și ), în infracțiunile de: 1) "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a","g", "i" Cod penal (faptă comisă în noaptea de 01/02.08.2005- parte vătămată ) și 2) "complicitate la furt calificat" prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. "a", "g", "i" Cod penal (faptă comisă la 06.11.2005 - parte vătămată ), ambele cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal.
Inculpatul a săvârșit aceste infracțiuni în condiții de concurs real prevăzut de art. 33 lit. "a" Cod penal, respectiv prin acțiuni distincte și mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
Față de aspectele de fapt și de drept expuse s-a dispus condamnarea inculpaților.
La individualizarea judiciară a pedepselor și a modului lor de executare, instanța va ține cont de dispozițiile art. 72 Cod penal. Astfel, se va ține cont, pe de o parte, de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială (de la 3 la 15 ani închisoare pentru "furt calificat" ori complicitate la această infracțiune, de la 3 la 10 ani închisoare pentru "violare de domiciliu" și de la 7 la 20 de ani pentru "tâlhărie"), de împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, de mobilul urmărit de inculpați, de mijloacele folosite, de contribuția efectivă a fiecăruia, de urmările efectiv produse și de prejudiciile cauzat - care au fost recuperate doar într-o foarte mică măsură, cât și de gradul de pericol social concret al faptei. Pe de altă parte, se va ține seama de: poziția procesuală adoptată de fiecare inculpat, precum și de persoana inculpaților, cât și de faptul dacă sunt sau nu cunoscuți cu antecedente penale, dar și de circumstanțele personale ale fiecăruia.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, pe lângă criteriile enunțate mai sus, s-a ținut cont în special de: faptul că acesta a avut inițiativa comiterii unora din faptele reținute în sarcina sa, precum și o contribuție esențială; de împrejurarea că acesta a adoptat constant o poziție procesuală, în esență, necorespunzătoare, negând categoric toate faptele imputate, deși inițial, în curul urmăririi penale, recunoscuse anumite fapte; de faptul că este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist; de faptul că, în ciuda unor probe evidente și indubitabile, și-a declinat orice responsabilitate; precum și de celelalte circumstanțe personale ale sale (vârsta tânără, faptul că are 3 copii minori ).
În funcție de toate aceste criterii, instanța i-a aplicat acestuia câte o pedeapsă cu închisoarea orientată peste limitele minime prevăzute de legea penală, pentru fiecare infracțiune comisă.
Apoi, în baza art. 33 lit. "a" Cod penal raportat la art. 34 lit. "b" Cod penal, dată fiind concurența celor cinci infracțiuni reținute în sarcina acestuia, instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cele mai grea dintre ele, căreia i-a aplicat un spor de pedeapsă ce este pe deplin justificat de perseverența infracțională a inculpatului, care într-un termen relativ scurt a comis mai multe infracțiuni, sfidând avertismentul primit anterior. Prin urmare, inculpatul urmează să execute pedeapsa principală astfel stabilită (de 7 ani și 10 luni închisoare), în regim de detenție.
Având în vedere că inculpatul a comis noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare al grațierii condiționate (iar parte chiar mai înainte ca pedeapsa din antecedență să fi fost considerată executată), în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 modificată prin nr.OUG 18/2003, instanța a revocat beneficiul grațierii condiționate în ceea ce privește restul de 1038 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4(patru) ani închisoare ce-i fusese aplicată prin sentința penală nr. 6176/18.12.2001 a Judecătoriei Iași (rămasă definitivă prin sentința penală nr. 306/18.04.2002 a Curții de APEL IAȘI ) și a dispus executarea acestuia în întregime, alături de pedeapsa rezultantă anterior arătată, inculpatul având deci de executat pedeapsa totală de 7(șapte) ani și 10(zece) luni închisoare și 1038 zile închisoare.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 25.11.2005, orele 17,00 și până la 08.08.2007.
Celor trei inculpați li s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, modificat și completat prin Legea nr.278/2006, cu aplicarea art.13 Cod penal.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie s-a reținut că, în cadrul acesteia, nu se impune și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. "c" Cod penal întrucât inculpații au comis infracțiunile reținute în sarcina lor fără a se folosi de o anumită funcție, de o anumită profesie ori de o anume activitate. Nu se impune nici interzicerea drepturilor prevăzut de art. 64 lit. "d" și "e" Cod penal date fiind natura și împrejurările săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina acestora, precum și persona inculpaților.
S-a dispus ca inculpații și să execute pedepsele rezultante aplicate lor în regim de detenție.
În cea ce privește latura civilă a cauzei, în baza art. 14 și art. 346 Cod pr. pen. raportat la art. 998 Cod civil, instanța îi va obliga pe inculpați la plata de despăgubiri civile, așa cum s-a arătat mai sus, argumentat, în cazul fiecărei infracțiuni, cu prilejul prezentării situației de fapt. Se va ține seama de probele administrate, de sumele solicitate și de contribuția fiecărui inculpat.
Astfel, instanța a obligat pe inculpați la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:
. -pe inculpații G, și, în solidar, către partea civilă Gh., domiciliat în satul, comuna, jud. I, la plata sumei de 2350 lei noi cu titlu de despăgubiri pentru bunurile sustrase și nerecuperate;
.-pe inculpații și, în solidar, către partea civilă domiciliat în satul, comuna, jud. I, la plata sumei de 100 lei noi, reprezentând c/v unor păsări nerecuperate;
. -pe inculpatul la plata sumei de 2500 lei noi către partea civilă domiciliat în satul, comuna, jud. I;
. -pe inculpații și G, în solidar, către partea civilă, domiciliat în I,-, --7,.2,. 18, jud. I, fără forme legale în satul, comuna, jud. I, la plata sumei de 120 lei noi.
S-a luat act că partea vătămată nu a mai formulat pretenții civile în cauză.
Așa cum s-a arătat detaliat mai sus, în cazul fiecărei infracțiuni, cu prilejul prezentării situației de fapt, se impune confiscarea sumelor de bani obținute de inculpați cui titlu de preț ca urmare a valorificării unora dintre bunurile sustrase și în legătură cu care părțile vătămate nu au mai formulat pretenții.
Prin urmare, în scopul prevăzut de art. 111 Cod penal, instanța, în baza art. 118 alin. 1 lit. "e" și alin. 4 Cod penal, s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a următoarelor sume:
- de la toți inculpații suma de 670 lei noi, reprezentând prețul obținut din vânzarea drujbei sustrase de la partea vătămată și recuperată (câte 223,33 lei noi de la fiecare inculpat);
- de la inculpatul suma de 200 lei noi, reprezentând prețul obținut din vânzarea combinei muzicale sustrasă de la partea vătămată și recuperată;
- de la inculpații G și suma de 650 lei noi (câte 325 lei noi de la fiecare inculpat), reprezentând contravaloarea bunurilor și sumelor de bani sustrase la 09.11.2005 de la partea vătămată, bunuri la a căror recuperare aceasta renunțat;
- de la inculpații și suma de 350 lei (câte 175 lei noi de la fiecare) reprezentând prețul obținut din vânzarea stâlpilor metalici sustrași de la partea vătămată și recuperați;
- de la inculpatul suma de 250 lei noi, reprezentând prețul obținut din vânzarea unui circular sustras de la partea vătămată, bun ce a fost recuperat.
În baza art. 118 lit. "b" Cod penal s-a mai dispus și confiscarea specială în folosul statului a unei brichete de culoare albastră, ridicată în cursul urmăririi penale și care a aparținut inculpatului
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul prev. de art. 363 Cod procedură penală, inculpatul, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.
Motivându-și apelul, inculpatul a susținut că probele care au fost administrate în cauză nu dovedesc participarea sa la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Partea vătămată a afirmat cu prilejul audierii că a fost lovită de inculpatul G și nu a făcut nici o referire la participarea inculpatului la săvârșirea faptei. Nici unul din martorii audiați nu au arătat că inculpatul ar fi participat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
A mai arătat inculpatul că în mod greșit a reținut prima instanță participarea sa la săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în dauna părților vătămate:, și, în calitate de coautor.
El a precizat că doar a transportat bunurile sustrase de ceilalți coinculpați, fără a ști că ele provin din furt, împrejurare față de care, în sarcina sa putea fi reținută cel mult o complicitate la săvârșirea acelor fapte.
Întrucât se consideră nevinovat de săvârșirea infracțiuni lor de furt și tâlhărie a solicitat admiterea apelului promovat, reaprecierea întregului material probator, desființarea sentinței penale pronunțate și pe fond achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. "a", raportat la art. 10 lit. "c" Cod procedură penală.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate dar sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, constată că hotărârea pronunțată este legală și temeinică.
1) Așa cum rezultă din amplul material probator administrat în cursul urmăririi penale și reconfirmat în faza cercetării judecătorești, în cursul lunii mai 2005, la intervale scurte de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a pătruns prin efracție -respectiv prin forțarea unui geam în imobilul aparținând părții vătămate, situat în satul, comuna, județul I și a sustras următoarele bunuri: un circular, un televizor color marca "", o butelie de aragaz, o pompă submersibilă, 50 metri cablu cu ștecăr și o priză, un scrânciob, doi tamburi, un din plastic și articole de îmbrăcăminte, bunuri în valoare totală de 50.000.000 lei vechi.
În cursul urmăririi penale au fost identificate parte din bunuri, respectiv: circularul, polizorul trifazic și butoiul din plastic cu capacitatea de 200 la locuința martorului care a declarat că le-a cumpărat de la inculpatul. Bunurile au fost recunoscute de partea vătămată și i-au fost restituite pe bază de dovadă.
De asemenea, a fost găsit și televizorul color marca "" sustras de la partea vătămată, bun pe care inculpatul i l-a dat fratelui său, iar acesta din urmă l-a depus la un atelier de reparații de pe raza municipiului
A rămas nerecuperat un prejudiciu în valoare de 25.000.000 lei, la plata căruia a fost obligat inculpatul, în folosul părții civile.
Față de această situație de fapt, în mod corect a fost reținută vinovăția inculpatului apelant cu privire la săvârșirea acestor fapte.
2. Din același material probator mai rezultă că în noaptea de 01/02.08.2005 inculpatul, împreună cu inculpatul și cu făptuitorul -, folosind căruța inculpatului, s-au deplasat la locuința părții vătămate situată pe raza satului, comuna, județul I, au forțat poarta de la intrarea în curte, au pătruns în interior de unde au sustras 30 găini, trei pui de, o pereche de păsări din specia "americană", 4 pui aparținând aceleiași specii și 28 stâlpi metalici.
În cursul urmăririi penale au fost găsiți cei 28 stâlpi metalici pe care inculpații îi vânduseră martorului cu suma de 3.500.000 lei, banii fiind încasați de inculpatul. După începerea cercetărilor, inculpatul, împreună cu făptuitorul - și cu martorul au OG mers la cumpărătorul de bună credință i-au spus că stâlpii provin din furt și acesta le-a permis să-i ridice și să-i restituie părții civile.
Parte din păsările sustrase de la partea vătămată au rămas la inculpatul care a încercat să le schimbe cu păsări aparținând martorului care a refuzat. La domiciliul acestui inculpat, partea vătămată și-a recunoscut 6 pui de și 2 pui de, păsări ce i-au fost restituite pe bază de dovadă.
Așa fiind și coroborând declarația părții vătămate cu declarațiile martorilor, procesele verbale de constatare și cu dovezile de restituire rezultă fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului.
3.În noaptea de 02/03.11.2005 inculpatul împreună cu inculpatul G, folosind chei potrivite, au pătruns într-o magazie și o anexă a imobilului aparținând părții vătămate de pe raza satului, comun a, județul I și i-au sustras următoarele bunuri: două cuverturi, unelte agricole -foarfece de tăiat vie, coasă, o secure, o toporișcă, un ferăstrău de mână, burlane de tablă, în valoare totală de 1.500.000 lei.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la locuința inculpatului G și la tatăl inculpatului au fost găsite parte din bunurile sustrase de la partea vătămată, care au fost recunoscute de aceasta și i-au fost restituite.
Important de menționat este faptul că locuințele inculpatului și a martorului - - tatăl inculpatului se află amplasate la aproximativ 300 -400 metri de locuința părții vătămate, iar concubina inculpatului Gad eclarat că bunurile găsite la locuința lor cu ocazia percheziției domiciliare, au fost aduse de către inculpat.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea acestei fapte, relatând modul de operare și contribuția coinculpatului
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în parte, în natură prin restituirea bunurilor.
Și în privința acestei fapte există probe certe care dovedesc vinovăția inculpatului.
4.În noaptea de 6.11.2005, știind că partea vătămată este în stare de ebrietate, iar concubina acestuia este plecată de acasă, inculpații G, și s-au hotărât să-i sustragă bunuri din locuință.
În acest scop inculpatul a rămas la poarta imobilului pentru a asigura paza, iar ceilalți doi inculpați au pătruns pe poarta neasigurată în curte și apoi în locuință. Inițial inculpatul Gal uat o drujbă marca "" pe care i-a adus-o inculpatului după care s-a întors în locuință de unde, împreună cu inculpatul au sustras o haină din piele de culoare neagră care avea în buzunar și un telefon mobil, un lănțișor din aur, o combină muzicală cu două boxe, marca.
Inițial bunurile sustrase au fost la locuința inculpatului iar a doua zi au fost luate de inculpatul G cu un taxi și transportate la - pentru a fi vândute.
Drujba a fost vândută martorului cu suma de 6.700.000 lei. În aceeași împrejurare, martorul a aflat de la inculpatul că în ziua precedentă acesta vânduse un lanț din aur și un telefon mobil, la un preț convenabil.
Inculpații s-au certat între ei de la modul în care au împărțit banii rezultați din vânzarea drujbei.
Inculpații au dat declarații contradictorii cu privire la săvârșirea acestei fapte; inculpatul Gas usținut că a comis singur această infracțiune, inculpatul a recunoscut constant comiterea faptei împreună cu inculpații G și, iar acesta din urmă a negat categoric participarea sa.
Probele care au fost administrate dovedesc fără putință de tăgadă participarea inculpatului la săvârșirea acestei fapte.
5) Tot în seara zilei de 06.11.2005, în jurul orelor 20,30, în timp ce partea vătămată se afla singur în locuința sa din satul comuna județul I, a bătut în geamul de la cameră inculpatul G care l-a rugat să iasă puțin afară.
Partea vătămată îl cunoștea bine pe inculpat întrucât îl ajutase la construcția casei, fiind plătit pentru munca depusă.
Când partea vătămată a deschis ușa, inculpatul G l-a lovit cu pumnul în zona feței și a intrat peste el în locuință. După inculpat au mai intrat încă doi tineri dintre care, partea vătămată l-a recunoscut pe ca fiind unul dintre agresori. Aceștia din urmă au imobilizat partea vătămată, au târât-o în cameră și în timp ce unul îl amenința cu cuțitul pe care i-l ținea la gât, inculpatul G îi cerea să spună: "unde ține euroii"?
În timp ce unul dintre necunoscuți aplica lovituri părții vătămate, celălalt l-a controlat prin buzunare luându-i suma de 200.000 lei vechi și de sub o pernă un portmoneu conținând 300.000 lei.
După plecarea agresorilor, partea vătămată a constatat că aceștia i-au mai luat telefonul mobil marca Sony Ericsson T 300, având carcasă de culoare gri și tastele albastre și o scurtă din piele.
Participarea inculpatului la săvârșirea acestei infracțiuni rezultă din următoarele mijloace de probă: declarația părții vătămate care l-a recunoscut ulterior ca fiind unul dintre agresori; primele declarații ale inculpatului G în care l-a indicat ca fiind coautor la săvârșirea faptei, declarațiile martorilor:, și nu care, i-au văzut în seara de 6.11.2005, în jurul orelor 20,30-21,00 pe cei doi inculpați împreună, venind dinspre casa părții vătămate, certându-se. Declarațiile martorilor și care au relatat că în seara de 6.11.2005 inculpatul G avea o sumă importantă de bani asupra lui și un telefon mobil marca Sony Ericsson, cu carcasă gri și taste albastre, de pe care nu putea vorbi întrucât nu avea credite. Inculpatul G era în stare de ebrietate și afirma că dorește să se predea poliției. Față de martorul a recunoscut furtul comis din locuința părții vătămate, iar față de martorul a recunoscut tâlhăria comisă asupra părții vătămate.
Acest din urmă martor a asistat și la o discuție consumată între inculpatul G și martora a, discuție în care martora îi reproșa împrejurarea că i-a luat concubinul - pe, la jefuirea părții vătămate.
Că inculpatul G și au spus adevărul, atât cu privire la împrejurările în care au comis faptele pentru care au fost condamnați, cât și modul de participare și implicare a autorilor mai rezultă și din împrejurarea că cei doi nu au declarat apel împotriva sentinței primei instanțe.
Așa fiind, susținerile inculpatului din motivele de apel vizând neparticiparea sa la comiterea faptelor sunt nereale, nesusținute probator, urmând a fi înlăturate. mai precizat inculpatul că el doar a transportat bunurile furate de ceilalți, cu căruța pe care o avea și a solicitat schimbarea încadrării juridice a situației de fapt din coautorat în complicitate la săvârșirea acestor fapte.
Probele administrate însă au dovedit că el a participat efectiv la săvârșirea faptelor și că într-adevăr, transportul bunurilor sustrase se realiza cu căruța sa. Acest din urmă aspect nu este de natură a justifica schimbarea calității de participant la săvârșirea infracțiunii din autor în complice.
Pe cale de consecință, prima instanță evaluând materialul probator administrat, a reținut corect vinovăția inculpatului făcând o justă încadrare în drept a faptelor comise de acesta și nu se justifică achitarea sa.
Prima instanță a respectat criteriile prev. de art. 72 Cod penal și față de natura relațiilor sociale lezate, de modul de operare: pe timp de noapte, prin efracție, de mai mulți făptuitori împreună, folosind o căruță care să-i ajute la transportul bunurilor sustrase și la părăsirea în grabă a locului săvârșirii, de starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla și de poziția sa procesuală, a apreciat în mod corect că reeducarea se va realiza prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, dozate ușor peste minimul special și prin aplicarea unui spor de pedeapsă de numai 6 luni închisoare.
Acest spor este justificat de numărul celor cinci infracțiuni concurente care au fost contopite, de natura acestora și de perseverența infracțională dovedită prin calitatea sa de recidivist postcondamnatoriu.
Fiind verificată legalitatea și temeinicia sentinței, urmează ca în baza art. 379 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală să fie respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 129 din 29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe apelant să plătească statului suma de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 3.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
10.02.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Maria Cenușă