Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 712/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.712/

Ședința publică din data de 06 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu JUDECĂTOR

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul-inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art.211 Cod penal, și de port fără drept a unui cutit, prev. de art. 1 ind. 1 pct. 1 din Legea 61/1991, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva deciziei penale nr.335/28.07.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat G, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind intimatul-parte vătămată.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a intimatului-parte vătămată nu este indicat motivul afișării citației la domiciliul acestuia; la data de 05.10.2009, intimatul-parte vătămată a comunicat, prin Serviciul registratură, memoriu prin care arată că nu se poate prezenta în instanță din motive financiare și fiindu-i teamă să nu fie bătut de cineva din partea inculpatului, precizând că menține declarațiile date, după care;

Curtea pune in discuție modalitatea de citare a părții vătămate, in raport de cererea acestei părți.

Avocat G apreciază că procedura a fost acoperită. Nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază procedura ca fiind legal îndeplinită. Nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.

Avocat G, având cuvântul in susținerea recursului promovat de inculpatul, arată că in fața instanței de apel, acesta a precizat că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie deoarece nu a sustras nicio sumă de bani de la partea vătămată iar, in ceea ce privește telefonul mobil, acesta i-a fost înmânat de martora, după ce s-a urcat in taxi.

Astfel, un prim motiv de recurs il constituie acela că inculpatul solicită să se dispună achitarea sa, in baza art.11 pct.2 lit.a in ref. la art.10 lit.c Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, urmând să execute pedeapsa pentru infracțiunea de port fără drept a unui cuțit, faptă pe care a recunoscut-

În subsidiar, recurentul-inculpat apreciază că pedeapsa care i-a fost aplicată este prea mare și solicită reducerea acesteia.

Lasă la aprecierea instanței starea de arest preventiv a inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că recursul declarat de inculpatul este nefondat, situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite, având in vedere probele administrate in cauză, in special declarația martorului, care îl cunoaște pe inculpat și care in ziua respectivă a constatat că acesta avea . pe cap și l-a văzut pe inculpat cu portmoneul in mâini, a scos banii din el, apoi l-a aruncat părții vătămate și a auzit-o pe acesta cum ii cerea banii înapoi, apoi a văzut cum inculpatul a bătut-o pe partea vătămată și i-a luat și telefonul (declarații filele 44 - 47 dosar urmărire penală).

De asemenea, martora a confirmat sustragerea portmoneului și telefonului și faptul că șoferul taxiului le-a cerut să coboare pentru ca inculpatul lovea partea vătămată (declarație filele 49 - 58).

Martorul confirmă că a doua zi Poliția a găsit la inculpat telefonul (declarații de la filele 59 - 64) iar martorul a fost martor asistent la audierea martorilor, și.

Față de toate acestea, solicită să fie respins ca nefondat recursul declarat de către inculpat, fiind dovedită vinovăția acestuia iar pedepsele fiind stabilite intr-un cuantum îndestulător, având in vedere și starea sa de recidivă.

Solicită să fie menținută măsura arestării preventive a inculpatului și să se deducă reținerea și arestarea de la 4.06.2008 la zi, in baza art.88 Cod penal.

Recurentul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, apreciază ca fiind exagerat de mare cuantumul pedepsei in raport cu fapta săvârșită.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, inculpatul a formulat recurs împotriva deciziei penale nr.335/A/28.07.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

Prin decizia penală nr.335/A/28.07.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr-, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.814/04.05.2009 a Judecătorie G, pronunțată în dosarul nr-.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, Tribunalul Galați, a avut în vedere că prin sentința penala nr. 814 din 04.05.2009 a Judecătoriei Galați (dosar fond nr-, inculpatul fost condamnat la o pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 1,2 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal.

Același inculpat fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de port fără drept a unui cuțit, prev. de art. 1 ind. 1 pct. 1 din Legea 61/1991, cu aplic. art. 37 lit. a od penal.

S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 3 ani si 2 luni închisoare aplicata de Judecătoria Brăila prin sentința penala nr. 9/2009, in pedepsele componente de 3 ani închisoare si restul neexecutat de 537 zile închisoare.

In baza art. 33-34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele de 6 ani, 3 ani si respectiv 4 luni închisoare si s- dispus executarea pedepsei mai grele sporita la 6 ani si 2 luni închisoare.

Conform art. 61 din Cod penal, a fost contopit restul de pedeapsa de 537 zile închisoare cu pedeapsa de 6 ani si 2 luni închisoare si s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa mai grea sporita la 6 ani si 4 luni închisoare.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II si b Cod penal.

S-a menținut starea de arest a inculpatului iar in baza art. 88 Cod penal s-a dedus pedeapsa executata de la 04.06.2008 la zi.

S-a anulat mandatul emis in baza sentinței penale nr. 9/2009 si s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Conform art. 14 Cod procedură penală si art. 998 cod civil inculpatul fost obligat la plata sumei de 67 lei despăgubiri materiale si 2000 lei daune morale către partea civila.

S-a dispus restituirea către partea vătămata a unui telefon mobil si s-a dispus confiscarea de la inculpatul unui briceag cu lama de 7 cm lungime.

Conform art. 189 si 191 Cod procedură penală inculpatul fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond reținut următoarele:

La data de 03.06.2008, inculpatul si martora s-au deplasat in zona Centrale din G, unde s-au întâlnit cu martorul, după care au plecat in zona CFR

La un bar din zona se afla partea vătămata, care era in stare avansata de ebrietate, inculpatul s-a apropiat de acesta si i-a sustras o suma de bani din buzunar. Partea vătămata a sesizat ca i s-au sustras banii de către inculpat, a cerut acestuia restituirea banilor, dar inculpatul nu a fost de acord si a lovit partea vătămata in timp ce aceasta voia sa anunțe organele de politie despre cele întâmplate, cu ajutorul telefonului mobil pe care il avea asupra sa.

In timp ce partea vătămata era lovita, acesteia i-a căzut telefonul mobil din mana, iar inculpatul si l-a însușit.

Imediat inculpatul si martora au urcat intr-un taxi aflat in zona, dar partea vătămata încercat sa oprească pe inculpat pentru a-i restitui bunurile sustrase.

Văzând ca nu îsi poate recupera bunurile si banii, partea vătămata anunțat de îndată organele de politie care au început cercetările.

In cursul zilei următoare organele de politie l-au identificat pe inculpat in zona centrale si asupra sa a fost găsit telefonul mobil luat de la partea vătămata si un briceag.

Inculpatul avut in general poziție procesuala nesincera dar situația de fapt si vinovăția acestuia au fost dovedite cu: plângerea si declarația părții vătămate, declarații de martori, proces-verbal de constatare încheiat de organele de politie, raport de constatare medico-legala, coroborate cu celelalte probe administrate in cauza.

Împotriva sentinței penale nr. 814/04.05.2009 a Judecătoriei Galați, in termen legal a declarat apel inculpatul.

In motivarea cererii de apel, inculpatul, prin apărător, a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de tâlhărie deoarece nu a tâlhărit pe partea vătămata si nu a lovit-o pe aceasta.

S-a mai arătat ca inculpatul este vinovat doar pentru purtarea fără drept a unui cuțit in locuri publice.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea apelului declarat de inculpatul, deoarece hotărârea pronunțată de Judecătoria Galați este legală si temeinică sub toate aspectele.

Tribunalul Galația apreciat că apelul declarat de inculpatul este nefondat.

Verificând sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate de inculpatul apelant, prin apărător, dar si din oficiu conform art. 371 al. 2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că Judecătoria Galația pronunțat o hotărâre legală si temeinică, motivat de următoarele:

Instanța de fond a manifestat rol activ in aflarea adevărului, administrând toate probele necesare pentru clarificarea exacta a situației de fapt si a stabilit corect vinovăția inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății, iar la aplicarea pedepselor au fost respectate criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal.

In privința infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 al. 1,2 lit. c Cod penal, pentru care s-a solicitat achitarea conform art. 10 lit. c pen, s-a constatat că aceasta fapta a existat in materialitatea sa si a fost comisa cu intenție directa de către inculpatul.

Din probele reținute de instanța de fond rezulta ca la data de 03.06.2008, profitând de starea avansata de ebrietate a părții vătămate, inculpatul a sustras acesteia din buzunar un portofel cu bani, iar la solicitarea părții vătămate de a-i restitui banii, inculpatul a lovit-o cu pumnii si palmele.

Când partea vătămata a încercat sa anunțe organele de politie prin telefonul pe care il avea asupra sa, despre cele întâmplate, inculpatul a lovit din nou partea vătămata, acesteia i-a căzut telefonul mobil din mana, iar inculpatul si-a însușit telefonul mobil si a refuzat sa-l restituie părții vătămate, deși aceasta a insistat.

Partea vătămata a mers personal la organele de politie si a povestit ce i s-a întâmplat, ocazie cu care s-a încheiat un proces-verbal din care rezulta cele arătate de partea vătămata, faptul ca aceasta prezenta urme de lovire si era in stare de ebrietate.

Martorul a relatat ca inculpatul a sustras banii părții vătămate din buzunar, după care lovit-o cu pumnii si totodată i-a sustras si un telefon mobil marca "Nokia 1600".

Martora, prietena cu inculpatul si prezenta la fata locului, a arătat ca inculpatul a sustras o suma de bani de la partea vătămata, profitând de starea de ebrietate a acestuia, după care a lovit victima si i-a sustras si un telefon mobil.

Aceeași martora a mai relatat ca inculpatul a încercat sa plece de la fata locului cu un taxi, partea vătămata a încercat sa îsi recupereze bunurile, dar a fost lovita din nou de către inculpatul.

Situația de fapt si vinovăția inculpatului au fost confirmate si prin declarațiile martorului, date atât la urmărirea penala cat si in fata instanței de judecata, acesta fiind prezent in zona CFR G, unde au avut loc incidentele dintre inculpat si partea vătămata.

Existenta violentelor si a leziunilor pe corpul parții vătămate este confirmata si prin certificatul medico-legal din 06.06.2008.

Audiat in fata instanței de judecată, inculpatul a recunoscut ca avea asupra sa un briceag, dar nu a recunoscut ca a lovit pe partea vătămata sau ca i-ar fi sustras banii sau telefonul mobil.

La percheziția corporala efectuata la data de 04.06.2008, asupra inculpatului, organele de politie au descoperit telefonul mobil marca "Nokia 1600", acest telefon fiind recunoscut de partea vătămata ca fiind al sau după semnalmente bine definite.

S-a constatat, așadar ca probele existente la dosar dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului.

Cu privire la temeinicie, instanța de apel a constatat că, deși inculpatul este recidivist si cunoscut cu mai multe antecedente penale, instanța de fond a aplicat totuși acestuia pedepse reduse, orientate către limita minima prevăzuta de lege si nu se impune o redozare a acestora in apel.

Așa fiind, instanța de control judiciar a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, cu consecința obligării acestuia la plata de cheltuieli judiciare către stat in apel.

Împotriva deciziei penale nr.335/A/28.07.2009 a Tribunalului Galația formulat recurs inculpatul, criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie.

A arătat inculpatul că din probele administrate nu rezultă că el ar fi autorul faptei de tâlhărie comise la data de 03.06.2008 asupra părții vătămate și a solicitat achitarea, conform prevederilor art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală în referire la art.10 lit.c Cod procedură penală.

Pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă, constatată la 04.06.2008, inculpatul a solicitat acordarea de circumstanțe atenuante judiciare și coborârea pedepsei aplicate până la echivalentul detenției preventive efectuate în prezenta cauză, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, potrivit art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând să fie respins.

Fapta de tâlhărie comisă la data de 03.06.2008 (parte vătămată ) este pe deplin dovedită cu declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, certificatul medico-legal, precum și procesul-verbal de percheziție corporală, ocazie cu care asupra inculpatului s-a descoperit telefonul mobil marca "Nokia 1600", proprietatea părții vătămate.

În cauză nu se impune acordarea de circumstanțe atenuante judiciare, motivat de faptul că inculpatul a avut pe durata procesului o atitudine nesinceră, de negare a infracțiunii de tâlhărie, nu se află la prima confruntare cu legea penală, iar la data săvârșirii faptei se află în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a Cod penal.

Așa fiind și văzând și prevederile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.335/A/28.07.2009 a Tribunalului Galați.

În baza prevederilor art.38517Cod procedură penală, în referire la art.383 alin.2 Cod procedură penală și art.350 Cod procedură penală, Curtea va menține starea de arest preventiv a inculpatului și va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând cu 04.06.2008 la zi.

În baza prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul-inculpat va fi obligat și la plata de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 25.06.1979 în Tg. B, județul G, domiciliat în comuna, sat, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva deciziei penale nr.335/A/28.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (sentința penală nr.814/04.05.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-).

Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsa aplicată durata executată de la 04.06.2008 la zi.

În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică din 06 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. /12.11.2009

Tehnored. -/ 2 ex./26.11.2009

Fond: /Apel:,

Președinte:Liviu Herghelegiu
Judecători:Liviu Herghelegiu, Maria Tacea, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 712/2009. Curtea de Apel Galati