Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 718/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
1038/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 718
Ședința publică din data de 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Sofica
JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei Penale nr. 260/ din data de 17.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurentul-inculpat, pentru care a răspuns apărător din oficiu în baza delegației avocațiale nr. -/07.05.2009, lipsind intimata-parte-vătămată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Apărătorul din oficiu al recurentul-inculpat solicită în temeiul art. 38515pct. 2 lit. a Cod procedură penală admiterea recursului formulat împotriva Deciziei Penale nr. 260/ din data de 17.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, casarea deciziei și menținerea hotărârii nr. 20/14.01.2008 a Judecătoriei Sectorului 32 B ca fiind temeinică și legală, având în vedere că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat, față de declarațiile contradictorii ale martorilor iar din materialul probator administrat în cauză nu rezultă indici temeinice că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de către inculpat ca nefondat, apreciind hotărârea Tribunalului București ca fiind legală și temeinică, având în vedere materialul probator existent în cauză din care rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei, având în vedere și expertiza efectuată în cauză.
CURTEA
Deliberând, prin sentința penală nr.20/14.01.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 2 B, în dosar nr-, in baza art.334 Cod procedură penală, s-a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea de tâlhărie, prev. de art.211 al.1, 2 lit.c Cod penal, în infracțiunea de abuz de încredere, prev. de art. 213 Cod penal.
În baza art.334 Cod procedură penală, s-a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea de tâlhărie, prev. de art.211 al.1,2 lit.c Cod penal, în infracțiunea de furt calificat, prev. de art.208 al.1 - 209 al.1 lit.e Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1-209 al.1 lit. e Cod penal, întrucât fapta nu a fost comisă de către acesta.
S-a constatat că inculpata a fost reținut de la 26.05.2006 la 27.05.2006.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul infracțional fiind acoperit prin restituire.
În baza art.10 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 22.05.2006, în jurul orelor 9.00, în timp ce mergea pe str. - -, partea vătămată s-a întâlnit lângă Barul cu un grup de indivizi, iar unul dintre aceștia l-a prins de mână și i-a smuls telefonul mobil.
În aceeași zi, 22.05.2006, a fost întocmit un proces - verbal de cercetare la fața locului săvârșirii infracțiunii, ocazie cu care partea vătămată a indicat locul unde se afla în momentul sustragerii bunului.
Partea vătămată a recunoscut în aceeași zi, 22.05.2006, de pe planșe foto, pe inculpatul ca fiind persoana care i-a smuls telefonul mobil.
A mai reținut prima instanță că probele administrate în cauză nu fac dovada pe deplin a vinovăției inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 B care a criticat soluția ca nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei achitări a inculpatului.
Prin decizia penală nr. 210/A/01.04.2008, Tribunalul București - Secția l-a Penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 B, desființând sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:
În baza art. 211 alin. I și 2 lit. c Cod penal a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a teza finală și lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii din data de 26.05.2006.
S-a luat act partea vătămată și martorul cumpărător nu s-au constituit părți civile.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța de apel și-a argumentat soluția apreciind că fapta inculpatului care, în ziua de 22.05.2006, aflat pe str. - -, în apropierea barului, a acostat-o pe partea vătămată solicitând telefonul mobil, iar la refuzul acesteia i l-a smuls din mână, proferând amenințări la adresa părții vătămare și părăsind apoi locul faptei cu bunul sustras, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal.
Împotriva deciziei a declarat recurs nemotivat inculpatul, Curtea a examinat recursul prin prisma cazului de casare, care potrivit art. 3859alin. 3 Cod procedură penală se iau în considerare întotdeauna din oficiu.
Curtea a constatat incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru inculpat, de natură a-i garanta drepturile și a influența soluția în cauză, respectiv nu s-a pronunțat pe cererea Parchetului, care constituie unul din motivele de apel, de efectuare a unei expertize psihiatrice in ceea ce-I privește pe inculpat despre care se știa că a avut probleme de asemenea natură.
Totodată, Curtea a constatat încălcarea dispozițiilor art. 378 alin. 11Cod procedură penală, prin aceea că, instanța de apel nu a purces la ascultarea inculpatului prezent, față de care instanța de fond a pronunțat o hotărâre de achitare, deși aceasta era obligatorie, încălcându-i astfel și dreptul la apărare.
Prin decizia penala nr.829/23.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția l-a Penală s-a admis recursul inculpatului împotriva deciziei penale nr.210/1.04.2008 pronunțata de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
S-a casat în întregime decizia si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a II-a Penală, sub nr-.
Prin decizia penală nr. 260/17.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 B, s-a desființat în parte sentința și a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. e Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a, teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii din 26.05.2006.
S-a luat act că partea vătămată și martorul cumpărător nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În baza art. 118 lit. e Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 350 lei.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs inculpatul, critica sa vizând soluția greșită de condamnare.
Susține inculpatul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa și să se imune soluția de achitare adoptată prin sentința penală nr.20/14.01.2008, pronunțată de Judecătoria Sector 2
Examinându-se cauza prin prisma motivului invocat, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, se constată că recursul este fondat.
În cauză este incident cazul de casare prev. de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală.
Astfel, prin decizia penală nr.210/01.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 B împotriva sentinței penale nr. 20/14.01.2008, pronunțată de Judecătoria Sector 2 B, a fost desființată sentința, iar în baza art. 211 alin.1 și 2 lit. c Cod penal a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare.
După casarea cu trimitere spre rejudecare, tribunalul a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin1, 209 alin. 1 lit. e Cod penal la 3 ani și 6 luni închisoare, fără a motiva soluția și fără a face o interpretare a probelor, ci doar s-a mulțumit să copieze considerentele deciziei penale nr. 219/01.04.2008.
Astfel, se constată că de la ultimul paragraf al filei 23 verso din decizia susmenționată până la paragraful 3 al filei 24 verso considerentele sunt identice cu cele aflate în decizia nr. 260/17.04.2009 - filele 81 verso - paragraful 6 până la paragraful 10 al filei 82.
Deși, considerentele sunt identice, soluțiile sunt total diferite, una fiind o condamnare pentru infracțiunea de furt, alta fiind o condamnare pentru infracțiunea de tâlhărie.
Mai mult, se reține în considerente că nu se poate pune problema schimbării încadrării juridice din tâlhărie în furt în condițiile în care din declarațiile martorilor și (filele 22, 23 dosar urmărire penală) rezultă cu certitudine că inculpatul a cerut mai întâi telefonul părții vătămate, iar ca urmare a refuzului acesteia i l-a smuls din mână, dar în dispozitiv inculpatul este condamnat tocmai pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Se constată deci, că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, iar pe de altă parte hotărâre nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de condamnare pentru infracțiunea de furt.
În consecință, în baza art. 38515pct. 2 lit. c rap. la art. 3859pct. 9 Cod procedură penală, se va admite recursul inculpatului, se va casa decizia tribunalului și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Onorariul de avocat din oficiu, de 200 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 260/17.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Onorariul de avocat din oficiu de 200 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
G -
Red.
Dact./25.06.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Red. - Judecătoria Sector 2 B - Secția Penală
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica, Bădescu Liliana