Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 769/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
2496/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 769
Ședința publică din data de 27 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Sofica
JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și de inculpatul împotriva Decizie penale nr. 12 din data de 25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția penală Cauze Generale, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27.05.2009, astăzi, când în aceeași compunere,
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului,constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.2068 din 14.11.2007, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, din nfracțiunile prev. de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. g și i pen. și art.211 alin.2 lit. a,b și alin.2/1 lit. a și c pen. ambele cu aplicarea art. 37 lit. a pen. și art.33 lit. a pen. în infracțiunile prev. de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. g și i pen. și art.211 alin.2 lit. b și alin.2/1. a și c pen. ambele cu aplicarea art.37 lit. b pen.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. g, i pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.211 alin.2 lit. b și alin.2/1 lit. a și c pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art.33 lit.a pen și art.34 alin.1 lit. b pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a, b pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art.88 alin.1 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de la 25.10.2006 la 26.10.2006.
S-a luat act că părțile vătămate ASOCIAȚIA AGRICOLĂ AGRO BĂNEASA și nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut - în fapt - următoarea situație:
Prin rechizitoriul nr.1299/P/12.02.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul pentru săvârșirea în concurs a unei infracțiuni de furt calificat prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. g,i pen. și a unei infracțiuni de tâlhărie prev. de art.211 alin.2. a, b și alin.2/1. a și c pen. cu aplicarea art.37 lit. a pen. și art.33 lit. a pen.
S-a reținut că, în noaptea de 04/05.06.2006 inculpatul s-a deplasat în apropierea Asociației Agricole Agro SA Băneasa, a pătruns în curtea asociației și a sustras piesele componente ale unui tăvălug format din 13 roți dințate și un ax metalic pe care le-a transportat la unchiul său, iar la data de 22.08.2005, același inculpat împreună cu alte persoane au pătruns în casa părții vătămate, au exercitat violențe asupra sa, forțând-o să spună unde ține banii și au sustras suma de 800 dolari și 400 lei, lăsând partea vătămată legată de mâini și în stare de șoc.
La termenul din 14.11.2007, instanța de fond a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în actul de sesizare în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art. 208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. g și i pen. și art.211 alin.2 lit. a,b și alin.21lit. a și c pen. ambele cu aplicarea art. 37. a pen. și art.33 lit. a pen. în infracțiunile prevăzute de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. g și i pen. și art.211 alin.2 lit. b și alin.21lit. a și c pen. ambele cu aplicarea art. 37. b pen.
Din analiza ansamblului probatoriu administrat în speță, prima instanță a reținut că, în noaptea de 04/05.06.2006, inculpatul s-a deplasat în apropierea Asociației Agricole Agro SA Băneasa, a pătruns în curtea asociației și a sustras piesele componente ale unui tăvălug format din 13 roți dințate și un ax metalic pe care le-a transportat la unchiul său și fără cunoștința acestuia le-a ascuns în ieslea calului, acoperindu-le cu iarbă.
S-a reținut că, potrivit declarațiilor martorilor audiați cât declarațiilor inculpatului, date în faza de urmărire penală, prin care acesta a recunoscut comiterea faptei de furt, rezultă că inculpatul a comis infracțiunea de furt calificat. După cum au fost descrise faptele, instanța de fond a concluzionat că fapta inculpatului - de a sustrage anumite bunuri mobile din posesia altei persoane, fără a avea consimțământul acesteia, în scopul însușirii pe nedrept - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, acesta acționând cu intenție directă în scopul de a-și apropria anumite bunuri fără drept, fapt dedus din chiar atitudinea inculpatului care în faza de urmărire penală a recunoscut comiterea acestei fapte.
În privința celei de-a doua infracțiuni reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, instanța de fond a reținut că în noaptea de 21/22.08.2005, același inculpat împreună cu alte persoane au intrat în casa părții vătămate, au pătruns în camera de la stradă după care au ajuns în camera în care se afla partea vătămată, au exercitat violențe asupra acesteia, au legat-o de mâini, au lovit-o și au forțat-o să le spună unde ține banii, după care aceștia au sustras anumite sume de bani din posesia părții vătămate.
S-a reținut că, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați cât și din declarațiile părții vătămate inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie.
S-a mai reținut că, deși inculpatul a negat tot timpul comiterea infracțiunii de tâlhărie, totuși declarația acestuia este contrazisă de declarațiile martorilor audiați.
Astfel, martorul a declarat că în data de 20.08.2005 inculpatul a venit de la B și s-au oprit la locuința sa din satul, acesta fiind împreună cu încă 2 băieți, după care și-au continuat drumul spre comuna Băneasa, iar în dimineața zilei de 22.08.2005 l-a găsit pe inculpat dormind în locuința martorului, acesta spunându-i ulterior că a intrat peste o persoană în casă și i-au luat banii.
Martorul a declarat că l-a văzut în aceeași dimineață pe inculpat care avea urme de sânge pe pantaloni și bani asupra sa și era în căutarea unei mașini cu care să plece de urgență la B, martora arătând că inculpatul i-a cerut să îi găsească o mașină care să îl ducă la
Partea vătămată a declarat că a putut să îl recunoască după voce pe inculpat pe care îl cunoștea mai dinainte și l-a putut chiar observa întrucât în cameră era o lumină obscură provenind de la lumina din camera alăturată, iar ulterior partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat din fotografiile prezentate ca fiind persoana care a intrat peste el în casă.
S-a mai reținut că, deși în fața instanței unii dintre martori ale căror declarații sunt elocvente sub aspectul reținerii infracțiunii de tâlhărie în sarcina inculpatului, și-au schimbat declarațiile în fața instanței, în sensul că cele declarate în fața organelor de urmărire penală nu corespund adevărului, aceștia declarând fals deoarece erau în dușmănie cu inculpatul, nu este de natură a înlătura declarațiile date de aceștia în faza de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât este greu de crezut că cele declarate de martori, în special de martorul reprezintă doar o închipuire a acestora având în vedere descrierea faptelor în detaliu.
În plus, instanța fondului a arătat că reprezentantul Parchetului s-a autosesizat pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă în privința acestor martori, iar înlăturarea acestor declarații din principiu, în sensul că acestea ar fi false, ar conduce la considerarea ab initio a acestor martori ca fiind autorii infracțiunii de mărturie mincinoasă; o eventuală condamnare a acestor martori pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă ar putea eventual constitui un motiv pentru promovarea unei căi extraordinare de atac.
Astfel fiind, instanța de fond a concluzionat că fapta inculpatului - care împreună cu alte persoane a sustras anumite sume de bani din posesia altei persoane, fără a avea consimțământul acesteia, în scopul însușirii pe nedrept, folosind ca mijloc de realizare a acțiunii principale de furt, acțiunea de violențe asupra persoanei, punând-o pe aceasta în imposibilitatea de a se apăra - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
S-a reținut că, sub aspectul laturii subiective, vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, acesta acționând cu intenție directă în scopul de a-și apropria anumite bunuri fără drept, chiar și prin folosirea violenței.
Sub aspectul încadrării juridice a faptelor, instanța a reținut că în cazul infracțiunii de tâlhărie, în mod greșit, s-a reținut și circumstanța prevăzută de art.211 alin.2. a pen. respectiv infracțiunea comisă de o persoană mascată, deghizată sau travestită, neexistând elemente din care să rezultă comiterea infracțiunii în această modalitate agravantă.
De asemenea, instanța de fond a constatat că în mod eronat a fost reținută starea de recidivă postcondamnatorie, în raport de trecutul infracțional al condamnatului, acesta fiind condamnat ultima dată la o pedeapsă de 4 ani închisoare prin sentința penală nr.975/2003 a Judecătoriei Giurgiu, pedeapsă a cărei executare a început în anul 2001 și a expirat în anul 2005.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate, instanța fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 pen. respectiv faptele săvârșite, circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului, reținerea stării de recidivă postexecutorie, atitudinea inculpatului, în stabilirea pedepsei instanța urmărind realizarea scopului pedepsei prev. de art.52 pen. respectiv constrângerea și reeducarea inculpatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie și reducerea pedepsei pentru infracțiunea de furt calificat.
Prin decizia penală nr.12 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, fost admis apelul declarat de inculpatul; a fost desființată sentința penală nr. 2068 din 14.11.2007 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, în parte, numai pe latură penală în sensul că, s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, iar în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art.211 alin.2 lit. b și alin.21lit.a și c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, iar în baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul - ca instanță de apel - a apreciat ca fiind fondat apelul declarat de inculpat, în următoarele limite și pentru argumentele ce urmează:
Astfel, s-a reținut că inculpatul a avut o poziție constantă încă de la prima declarație și a negat la fiecare audiere existența acestei infracțiuni.
În rechizitoriul nr.1299/P/12.02.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, în privința infracțiunii de tâlhărie s-a reținut că în noaptea de 21/22.08.2005, inculpatul împreună cu alte persoane, au pătruns în locuința părții vătămate, în vârstă de 72 de ani (în realitate 82 de ani), situată în comuna Băneasa, județul G, au scotocit în fiecare cameră până au ajuns în camera în care se afla partea vătămată, au exercitat violențe împotriva acesteia forțând-o să le spună unde ține banii, respectiv într-o revistă ce se afla pe un dulap. Autorii au luat sumele de 800 dolari SUA și 400 de lei RON și au lăsat partea vătămată legată de mâini și în stare de șoc.
S-a susținut că, deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea acestei fapte, inculpatul a fost recunoscut de către partea vătămată, căreia i s-au prezentat 5 fotografii cu persoane suspectate de comiterea tâlhăriei, și a indicat fără dubiu fotografia nr.1 care este a inculpatului. De asemenea, s-a susținut că săvârșirea faptei de tâlhărie de către inculpat rezultă din declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorii, și.
Instanța de fond a reținut situația de fapt descrisă prin rechizitoriu și ajuns la concluzia condamnării inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie, respectiva reținerii vinovăției acestuia în comiterea faptei, prin ignorarea mai multor probe, și fără să facă o analiză amănunțită a tuturor probelor administrate pe parcursul cercetărilor. Astfel, în declarația dată la data de 22.08.2005, imediat după agresiune, partea vătămată, a declarat că în noaptea de 21/22.08.2005, două persoane au intrat în locuința sa, I-au întors cu fața în jos, i-au legat la mâini și la picioare cu un cablu, I-au lovit în timp ce eraacoperitcu lenjeria de pat și l-au forțat să le spună unde ține banii. Partea vătămată a precizat că nu a reușit să-i vadă pe cei doi agresori și nu poate da nici un fel semnalmente sau informații (filele 26-28 din dosarul de urmărire penală). În continuarea acestei declarații, la 25.08.2005, partea vătămată a declarat că îl cunoaște pe (), zis "", pe care l-a văzut trecând de multe ori pe ulița unde se află locuința sa dar, acesta nu a intrat niciodată în curtea sau locuința sa (fila 27 verso).
Martora, nepoata părții vătămate, a declarat că deși l-a întrebat, imediat după agresiune, cine a intrat peste el, partea vătămată a spus că nu și-a putut da seama după voce despre cine este vorba, nu a văzut pe nimeni întrucât era întuneric, dar crede că au fost mai multe persoane (fila 71 din dosarul de fond).
După mai mult de un an de zile, la data de 28.09.2006, i se ia părții vătămate o nouă declarație în care arată că și-a adus aminte că a văzut pentru o fracțiune de secundă trăsăturile unuia dintre agresori și că,dacă i s-ar prezenta o fotografie a autorului crede că l-ar recunoaște cu siguranță.
Probele administrate conțin mai multe contradicții care creează serioase semne de întrebare în legătură cu realitatea celor afirmate de partea vătămată care, după mai bine de un an a afirmat că inculpatul este unul din agresori și l-a recunoscut după fotografie.
De asemenea, declarațiile martorilor, din cursul urmăririi penale conțin și ele o serie de contradicții, ulterior fiind retractate în fața instanței, cu excepția declarației martorului nu a putut fi audiat de instanța de fond.
În cursul urmăririi penale, martorul, care trăise în concubinaj cu, sora inculpatului și de care se despărțise în urmă cu o săptămână, a declarat la data de 24.08.2005, că în ziua de 20.08.2005, în jurul orei 20,30, în timp ce se afla în comuna, sat, a trecut pe șosea, către comuna Băneasa, zis "", însoțit de doi bărbați, care i-a spus că merge în comuna Băneasa la bunica sa care este grav bolnavă. În noaptea de 21.08.2005, în jurul orei 2,00-2,30 când s-a întors acasă împreună cu, care locuiește în aceiași casă, i-a găsit în camera lui, dormind, pe și cei doi bărbați. Cei trei au plecat din satul cu autobuzul care vine de la Oltenița la ora 8,45 (fila 71).
Același martor, în declarația din data de 20.10.2006 a susținut că cei trei erau "disperați" să ajungă la B, că în dimineața zilei de 22.08.2005 a observat pe pantofii de culoare deschisă pe care îi purta inculpatul câteva de sânge și că inculpatul i-a spus că, împreună cu și au intrat în casă peste cineva, în comuna, care le datora bani. Ulterior, după ce s-a împăcat cu sora inculpatului, aceasta i-ar fi spus că inculpatul împreună cu cei doi au pătruns în locuința lui din comuna Băneasa, și după ce l-au bătut i-au luat banii (filele 68-70).
În fata instanței de fond martorul a declarat că nu menține declarațiile din cursul urmăririi penale și că a declarat astfel pentru a-i face rău inculpatului, pe care avea ură. A menționat că organele de poliție i-au spus că inculpatul împreună cu alte persoane ar fi intrat peste și i-au rugat să-i ajute, în sensul de a declara împotriva inculpatului dar, în realitate nu s-a întâlnit cu inculpatul nici în 20 august și nici după acea zi (fila 76).
Martorul a declarat, în cursul urmăririi penale, că în noaptea de 21.08.2005, în jurul orei 4,30 când s-a întors acasă împreună cu, care locuiește în aceiași casă. a intrat în casă iar martorul a rămas la poartă vorbind cu alte persoane. Apoi, a ieșit din casă cu o persoană, aflând de la acesta că este au intrat în casă peste cineva, în comuna, care le datora bani cumnatul său. A mai declarat că, în casă a văzut alte două persoane, despre care" " a spus că sunt prietenii săi și că au fost, în comuna și au intrat peste o persoană în casă și au bătut-o pentru că i-a păcălit la, dar nu au spus dacă i-au luat ceva acelei persoane. Martorul a mai declarat că a observat că " " avea sânge pe pantofi și pe pantaloni, iar ulterior, i-a spus că" " avea asupra lui 800 -1000 de dolari și aproximativ 2 milioane de lei vechi (filele 85-88).
În cursul cercetării judecătorești martorul nu a putut fi audiat întrucât nu mai locuiește pe raza comunei, dar este căutat pentru comiterea unor fapte penale și se sustrage cercetărilor.
Martora, mama martorului a declarat, în cursul urmăririi penale, că în ziua de 20.08.2005, în jurul orei 16,00, zis "", însoțit de doi bărbați, a venit pe jos dinspre G, la locuința ei și i-a spus că merge în comuna Băneasa, unde are o importantă, iar în noaptea de 21/22.08.2005, în jurul orelor 1,30 a fost strigată la poartă de zis "", care a întrebat-o unde este fiul său ( ) și i-a spus că nu știe.
În jurul orelor 2,30 acesta a revenit însoțit de cei doi bărbați și a plecat din nou la locuința fiului ei, iar dimineața când a mers la locuința fiului ei, i-a găsit pe aceștia dormind și le-a spus să plece (filele 72- 76).
În fața instanței această martoră a declarat că nu știe nimic despre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și că nu menține declarațiile anterioare, pe care le-a dat la sugestia fiului ei (fila 45).
În fata instanței, martora a declarat că nu este adevărat că inculpatul ar fi venit la fratele ei într-una din serile lunii august 2005 și că ar fi dormit la acesta, iar anterior a declarat ceea ce i-a spus fratele ei, care la acel moment "avea pe inculpat" (fila 43).
În fața instanței, martorul a declarat că nu îl cunoaște pe inculpat și, ceea ce a declarat anterior a fost pus să declare de către nepotul său ( ) care i-a dat un pahar cu Ť. (fila 44).
Și în cursul urmăririi penale, și în fața instanței, martorii și au declarat că l-au văzut pe inculpat a venit în data de 21.08.2005,în jurul orei 15,00, în comuna Băneasa, în vizită la unchiul său, iar acesta a spus că va pleca la B cu trenul, după amiază la ora 5, iar unchiul acestuia, a declarat că el l-a chemat, și că inculpatul a plecat la ora 5 după amiază cu trenul (filele 32,46,73 dosar fond și 89-91,101,105 dosar de urmărire penală).
Martorul asistent, prezent la recunoașterea după fotografii, a declarat că partea vătămată era în biroul În care s-a făcut identificarea când a sosit martorul (fila 72 din dosarul de fond), iar martorul asistent a declarat că nu are cunoștință despre faptele inculpatului (fila 79 din dosarul de fond).
A apreciat Tribunalul că, deși retractarea în fața instanței, de către martori, a unor declarații nu conduce automat la înlăturarea lor din ansamblul probator supus aprecierii instanței, instanța de fond a înlăturat declarațiile date în fața instanței de martorii care au revenit asupra celor declarate în cursul urmăririi penale, chiar dacă nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor.
S-a arătat că, argumentația dezvoltată în rechizitoriu de parchet și preluată de instanța de fond nu constituie o demonstrație bine fundamentată din punct de vedere juridic Întrucât acreditează ideea că prezența unei persoane la o anumită dată pe raza unei localități face dovada unei activități infracționale a acelei persoane săvârșită în data respectivă.
Chiar dacă declarațiile martorilor din cursul cercetării judecătorești care au retractat declarațiile anterioare nu ar fi fost Înlăturate, prezența inculpatului, . de două persoane, În comuna, sat, În seara zilei de 20.08.2005 și În seara zilei de 21.08.2005 și prezența acestuia În comuna Băneasa În ziua de 21.08.2008 nu fac dovada că el este unul din autorii infracțiunii de tâlhărie.
În cursul urmăririi penale, s-a întocmit raportul de constatare tehnico - științifică biocriminalistică nr.- din 04.09.2006 care a concluzionat că, pe fragmentul de cablu telefonic pus la dispoziție nu s-au găsit urme biologice genotipale, deci nici profilul genetic al inculpatului prezentat în anexa raportului (filele 46 50 din dosarul de urmărire penală).
De la fața locului, la data de 22.08.2005 au fost prelevate impresiuni papilare care au fost comparate cu impresiunile papilare ale inculpatului și cu ale altor suspecți, rezultatul fiind negativ (fila 57 din dosarul de urmărire penală).
Tribunalul a arătat că nu se explică de ce, nici parchetul - în rechizitoriu, nici instanța de fond - în sentința atacată, nu au făcut vreo referire cu privire la aceste probe.
Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe În privința vinovăției inculpatului, se impunea se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului"(in dubio pro reo).
Regulain dubio pro reoconstituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat În art. 3 proc. pen. se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului În legătură cu fapta imputată, instanța nu-și putea forma o convingere care să se constituie Într-o certitudine și, de aceea, ea trebuia să concluzioneze În sensul nevinovăției inculpatului și să-I achite pentru infracțiunea de tâlhărie. Prezumția de nevinovăție nu poate fi răsturnată cu declarații contradictorii și făcute de persoane care urmăresc anumite interese, iar orice dubiu trebuie să fie interpretat În favoarea inculpatului.
În ceea ce privește solicitarea apelantului - inculpat, de redozare a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de furt calificat, în sensul micșorării cuantumului acesteia, Tribunalul a constatat că instanța de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă egală cu minimul special și nu există vreun temei pentru a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante care să justifice aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul Giurgiua dispus în consecință,astfel cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei decizii,în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și, respectiv inculpatul.
La data de 21 ianuarie 2009, această instanță a pronunțat decizia nr.86/2009, prin care a admis recursurile declarate de Parchet și de către inculpatul împotriva deciziei tribunalului, pe care a casat-o cu reținerea cauzei spre rejudecare, conform art.38516Cod procedură penală, cu scopul de a se reface și suplimenta probatoriul administrat în cauză, apreciindu-se că atât instanța de fond, cât și cea de apel și-au fundamentat soluțiile pe un probatoriu insuficient conturat și contradictoriu.
Așa fiind, instanța de recurs a procedat la reaudierea martorilor și și a dispus testarea inculpatului cu tehnica poligraf, context în care să se verifice prezența unor modificări specifice comportamentului simulat.
Analizând întreg ansamblu probator produs cauzei, prin prisma motivelor de recurs formulate de către Parchet și inculpat și a textelor legale incidente cauzei, Curtea reține și constată următoarele:
soluția de achitare a inculpatului, instanța de apel a acordat o eficiență nejustificată declarațiilor date de martorii și în fața instanței de fond,minimalizând împrejurarea că aceștia martori - în faza de urmărire penală - au confirmat săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de tâlhărie, declarațiile din această fază fiind în concordanță cu toate celelalte probe ce fuseseră administrate de către organele de urmărire penală; în plus, martorul a cărui depoziție din faza de urmărire penală, prezintă o relevanță deosebită, sub aspect probatoriu, nu a mai fost audiat de către instanță, așa încât se impunea a fi reținută această depoziție, astfel cum fusese ea administrată, în momentul imediat următor producerii faptei, fiind luată în calcul și împrejurarea că elementele legate de circumstanțele săvârșirii unei infracțiuni pot fi relatate cu mai multă acuratețe de către martori atunci când aceștia depun mărturie chiar în acele momente.
În contextul existenței unor elemente care nu se conciliază, instanța de apel avea sarcina de a aprecia în concret, în raport de fiecare declarație, care dintre acestea constituie o reflectare exactă a faptului perceput, reținându-le - motivat - doar pe acestea din urmă, iar dacă nu erau edificatoare, se impunea a se dispune suplimentarea probelor.
În orice caz, schimbarea poziției procesuale a martorilor în fața instanței de fond, reprezenta cel mai important indiciu care trebuia să o determine pe instanța de apel să dispună reaudierea martorilor, pentru a clarifica toate neconcordanțele pe care nu le-a elucidat instanța de fond, deoarece adoptarea unei soluții de achitare, fără a fi administrate dovezi suplimentare este, cel puțin, susceptibilă de interpretări.
Pornind de la aceste repere și având în vedere declarațiile martorilor și date în fața acestei instanțe, precum și concluziile raportului de constatare tehnico științifică din 20.03.2009, care atestă faptul că la efectuarea testului cu tehnica poligraf, inculpatul răspunzând la întrebările relevante ale cauzei - a manifestat modificări specifice comportamentului simulat, Curtea conchide că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, deoarece probele demonstrează, fără dubiu, săvârșirea de către acest inculpat a infracțiunii de tâlhărie.
Chiar dacă testarea cu tehnica poligraf, nu este acceptată ca probă în sistemul nostru de drept procesual, aceasta oferă indicii cu privire la aspectele controversate, putând fi coroborată cu alte probe care, împreună, configurează o realitate verosimilă; astfel, martora a declarat în fața instanței de recurs că își menține declarațiile de la urmărirea penală și că și-a schimbat această declarație în fața instanței de fond, la îndemnul fiului său, care era rudă, prin alianță, cu inculpatul.
Aceste dovezi, administrate de către instanța de recurs, completează și consolidează probele produse în faza de urmărire penală, confirmând faptul că instanța de fond a făcut o evaluare corectă a acestora.
Dezvoltând această idee, Curtea notează că instanța de apel, în raport de prevederile art.63 alin.2 Cod procedură penală, ținând cont că probele nu au o valoare dinainte stabilită, ar fi trebuit să constate că declarațiile date în faza de urmărire penală au aceeași valoare probatorie și credibilitate, ca și cele administrate în fața instanței și să constate că declarațiile părții vătămate, date în faza de urmărire penală, se coroborau cu declarațiile martorilor, cu procesul verbal de recunoaștere după fotografii, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și cu certificatul medico-legal, în ceea ce privește indicarea inculpatului ca autor al infracțiunii de tâlhărie.
Examinând, în parte, fiecare din aceste probe, se constată că:
Referitor la declarațiile părții vătămate, acestea nu pot fi puse sub semnul îndoielii deși, inițial, partea vătămată a declarat că nu i-a văzut pe autorii faptei, a precizat totuși că persoanele care au agresat-o au aprins lumina și purtau mănuși (fila 27 ), declarație dată chiar în dimineața zilei de 22.08.2005, în care nu a putut oferi detalii privind pe autorii faptei, fiind într-o explicabilă stare de șoc după cele întâmplate, față de vârsta sa înaintată, (83 ani) și de împrejurările comiterii faptei (noaptea, amenințată, lovită sufocată cu perna, legată cu cablu de mâini și de picioare, cu un cearșaf introdus în gură).
Ulterior, partea vătămată și-a completat depoziția, precizând că l-ar recunoaște cu siguranță pe autor, întrucât în camera alăturată era lumina aprinsă; este privită ca plauzibilă această precizare în raport de aceeași mențiune, referitoare la lumina aprinsă, pe care o făcuse anterior și care i-ar fi permis să-l vadă pe inculpat, dar și ca urmare a reeditării în timp, a faptelor petrecute - lucru pe care, de altfel, l-a și făcut, recunoscându-l pe inculpat în fotografiile prezentate.
Pe de altă parte, declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului, (date la ), din care rezultă că, pe 21.08.2005, pe la orele 03 - 04,00, l-a găsit pe inculpat și cei doi bărbați cu care vorbise anterior în camera sa, dormind, iar la momentul la care s-au trezit, erau disperați să ajungă la B, de teamă să nu fie suspectați de șeful de post că ar fi comis vreo infracțiune; că inculpatul avea pantofii murdari de sânge și că acesta i-a relatat că în noaptea de 21/22.08.2005, au "intrat peste unul din com., în casă, l-au bătut și i-au luat banii", pentru că le datora o plată din camătă sau; aceste detalii le-a auzit și ulterior, de la concubina sa, care i-a spus că, de fapt, aceștia au intrat în locuința părții vătămate și, după ce l-au bătut, i-au luat banii (fila 69-70 urm. pen.), în această împrejurare aflând faptul că inculpatul a scos din buzunar o bancnotă de 50.000 lei (de tipul celor enumerate de partea vătămată ca fiindu-i sustrase - fila 27 verso);
- declarația martorului (Ia care locuia cu chirie ), care confirmă prezența inculpatului și a celorlalte două persoane, în noaptea de 21/22.08.2005 la locuința sa, și subliniază faptul că inculpatul a relatat că împreună cu alte persoane a intrat peste victimă în casă, pe care au bătut-o pentru că i-a păcălit la;martorul a mai arătat că chiriașul său a observat urme de sânge pe pantofii și pantalonii inculpatului, acesta din urmă confirmând că provin de la persoana care a fost bătută, martorul observând și că inculpatul avea asupra sa 800-1000 de dolari și circa 2.000.000 lei vechi (filele 85-86; 87-88 );
- declarația martorei (dată la urmărirea penală și menținută în fața instanței de recurs), care relatează că, în noaptea de 21.08.2005, la ora 01,30, inculpatul l-a căutat pe fiul ei, pentru a- duce la B, după care a revenit la 02,30 cu doi bărbați, pentru același motiv, oferind în detaliu semnalmentele acestora și ale martorei, care confirmă și ea prezența inculpatului și a celorlalte două persoane în locuința fratelui său și că inculpatul a scos din buzunar o bancnotă de 50.000 lei, pe care i-a dat-o martorului; acesta, la rândul său, a precizat că, în momentul în care inculpatul i-a dat cei 50.000 lei, în prezența a încă două persoane, acesta avea asupra lui o importantă sumă de bani.
De asemenea, instanța de control ar fi trebuit să țină cont și de faptul că versiunea inculpatului, privind plecarea sa din Băneasa în ziua de 21.08.2005, nu a fost confirmată de martorii propuși de inculpat, respectiv și (în ambele faze procesuale), ca și faptul că ar fi venit în comuna Băneasa singur, neînsoțit de alte două persoane - cum au susținut toți martorii.
Cu privire la celelalte probe, la care instanța de fond face trimitere, respectiv declarația martorului, era de remarcat în depoziția acestuia nu numai faptul că a găsit-o pe partea vătămată la sediul poliției, când s-a făcut prezentarea recunoașterii din fotografii, ci și aspectul că la acel moment fotografiile nu erau pe masă, recunoașterea având loc ulterior - amănunt ce nu dă naștere la interpretări și suspiciuni, cum a se înțelege instanța de apel.
Referitor la aprecierea acestei din urmă instanțe, în sensul că, în mod inexplicabil, nu s-a dat eficiență juridică raportului de constatare tehnico - științifică biocriminalistic și rezultatului comparării impresiunilor papilare ridicate de la Jocul faptei, trebuie subliniat că, tocmai datorită rezultatului negativ al acestora s-a procedat astfel, deoarece ele nu puteau servi ca probe în acuzare, nefiind concludente și utile cauzei, dar nici nu conduc la certitudinea că inculpatul nu este autorul faptei, când s-a găsit o singură amprentă aptă de a fi comparabilă și care nu neapărat trebuia să aparțină inculpatului, atâta timp cât din probe rezultă că la săvârșirea faptei au participat și alte persoane rămase neidentificate, față de care s-a dispus disjungerea cauzei.
De asemenea, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică biocrimlnalistic, "că fragmentul de cablu telefonic - nu prezintă microurme biologice genotipale" (deci nu se regăsește profilul genetic al inculpatului), în mod justificat nu au fost luate în considerare de că organul de urmărire penală și de către instanța de fond, neavând relevanță la soluționarea cauzei, mai ales că singura persoană care a suferit leziuni a fost partea vătămată.
Ca urmare, în mod temeinic și legal, instanța de fond, în urma coroborării întregului material probator administrat, a reținut vinovăția inculpatului și faptul că el este autorul tâlhăriei din data de 21/22.08.2005, constatând că schimbarea poziției procesuale a martorilor în fața instanței (de fond ) nu reflectă adevărul, motivele invocate nefiind credibile și nici susținute de vreun indiciu sau probă din dosar.
Cât privește recursul declarat de inculpatul, este de observat că acesta, prin apărător, nu a avansat nicio critică vizând decizia pronunțată de tribunal, ci doar a formulat apărări cu privire la recursul Parchetului, insistând în menținerea soluției de achitare pentru fapta de tâlhărie și subliniind că nu se face vinovat de săvârșirea acesteia, cum de altfel inculpatul a declarat și în fața Curții la data de 14.01.2009, când a consimțit să dea o declarație.
Poziția constantă de negare a acestei fapte, adoptată de inculpat, este însă contrazisă de toate dovezile administrate în această cauză pe tot parcursul procesului penal, ele (dovezile) atestând fără putință de tăgadă - astfel cum s-a dezvoltat pe larg, în cele ce preced, vinovăția acestuia.
Astfel fiind, în temeiul prevăzut de art.38515pct.2, lit.a Cod procedură penală, Curtea va admite recursul promovat de Parchet, va casa în totalitate decizia pronunțată de Tribunalul Giurgiu și va menține sentința penală nr.2068 din 11 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Giurgiu.
În conformitate cu dispozițiile art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul și constatând că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Casează - în totalitate - decizia penală nr.12 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu și menține sentința penală nr.2068 din 11 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Giurgiu.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul și îl obligă la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.-Trib.
Red.-Jud.
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica, Bădescu Liliana
