Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 914/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 211 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 914
Ședința publică de la 02 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Diaconu JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
JUDECĂTOR 3: Mircea Mugurel
Judecător - -
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Pe rol, soluționarea recursurilor promovate de inculpații și - ambii deținuți în Penitenciarul d e Minori și C - împotriva deciziei penale nr. 53 de la data de 02 iunie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Pentru Minori și Familie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul - inculpat (în stare de arest) asistat de avocat ales și avocat ales; recurentul - inculpat (în stare de arest) asistat de avocat ales; intimații - părți responsabile civilmente și; au lipsit intimatul - parte vătămată, intimat - reprezentant legal și intimatul Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, apărătorul recurentului depune la dosar motive de recurs, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, pentru recurentul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței, întrucât în mod greșit s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpat, din probele administrate în cauză nerezultând că inculpatul și-ar fi însușit lanțul părții vătămate, ci a avut numai un conflict cu aceasta, împrejurare care rezultă și din declarația părții vătămate; menționează că inculpatul nu a observat când a fost sustras lănțișorul părții vătămate și chiar inculpatul recunoaște că el a luat acest lănțișor de la partea vătămată, inculpatul luând cunoștință despre acest aspect abia după ce au plecat de la locul faptei; întrucât nu a existat o înțelegere prealabilă între inculpați în legătură cu sustragerea lănțișorului părții vătămate, se solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Al doilea motiv de recurs se referă la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în raport de circumstanțele personale ale acestuia solicitându-se reducerea pedepsei către minimul special prevăzut de lege, deoarece s-a reținut în mod greșit că inculpatul a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul, solicită, de asemenea, admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței, întrucât acest inculpat a aplicat numai lovituri părții vătămate, fără a-i sustrage lănțișorul, impunându-se astfel schimbarea încadrării juridice, așa cum s-a solicitat, iar în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei către minimul special, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului și suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul, învederează că renunță la critica formulată în scris și care vizează schimbarea încadrării juridice, susținând numai motivul de recurs privind greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și, pe fond, aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a, b și c Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei aplicată inculpatului și schimbarea modalității de executare a acesteia, respectiv suspendarea condiționată sau sub supraveghere; s-au invocat în acest sens circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că a cooperat cu organele de urmărire penală pe tot parcursul cercetărilor, recunoscând participarea sa la conflict, mai exact, s-a arătat că inculpatul nu a negat faptele pentru care este trimis în judecată - așa cum în mod greșit s-a reținut de instanța de fond, a stăruit pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii și repararea pagubei pricinuite, acesta beneficiază de un climat familial care l-ar feri ca, pe viitor, să aibă o conduită antisocială, iar până în prezent a executat circa 8 luni în detenție.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați, ca nefondat, întrucât hotărârile recurate sunt legale și temeinice, încadrarea juridică dată faptelor fiind cea legală, din probe rezultând intenția celor doi inculpați de aod eposeda pe partea vătămată de lănțișor, iar individualizarea pedepselor s-a efectuat în raport cu dispozițiile legale.
Recurentul, având cuvântul, își însușește concluziile formulate de apărătorii aleși.
Recurentul, având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 1039 din 21.04.2009 pronunțată de Judecătoria Craiova, s-au dispus următoarele:
"Respinge cererile inculpaților și de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care aceștia au fost trimiși în judecată.
În baza art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a cu Cod Penal aplic. art. 74 lit. a Cod Penal, art. 75 lit. c și art. 76 lit. b Cod Penal, condamnă pe inculpatul - fiul lui G și, născut la 21.10.1988, în oraș M, jud. G, CNP -, cetățenia română, studii 9 clase, necăsătorit, ocupația agent de pază, domiciliat în C, str. - -, - 1,. 90, jud. D, fără forme legale în com., jud. D, în prezent deținut în Penitenciarul d e Minori și C - la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii si arestării preventive de la data de 09.02.2009 la zi, iar in baza art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a cu Cod Penal aplic. art. 99 și urm. Cod Penal, art. 74 lit. a și Cod Penal art. 76 lit. c Cod Penal, condamnă pe inculpatul - fiul lui și, născut la 06.07.1992, CNP -, cetățenia română, studii 9 clase, ocupația elev, starea civilă necăsătorit, domiciliat în C, str. - -,. 62B,. 2,. 14, D, fără forme legale în C, str. -,. 24,. 1,. 17, D, în prezent deținut în Penitenciarul d e Minori și C - la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul 71 Cod penal, interzice inculpatului, după împlinirea vârstei de 18 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii si arestării preventive de la data de 09.02.2009 la zi, iar in baza art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului.
- act că partea vătămată, domiciliat în C,-, jud. D, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191 Cod pocedură penală, obligă inculpații la plata sumei de 400 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat ".
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, rin p. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 2087/P/2009, au fost trimiși în judecată - în stare de arest preventiv - inculpații și, pentru săvîrșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c, alin. 21lit. a cu Cod Penal aplicarea art. 99 și următ. și Cod Penal respectiv art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c, alin. 21lit. a cu Cod Penal aplicarea art. 75 lit. c
Cod PenalAnalizând întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța de fond a constatat în fapt că, la data de 08.02.2009, în jurul orelor 1900, partea vătămata s-a deplasat la domiciliul prietenei sale, unde a stat până în jurul orelor 2300, oră la care s-a hotărât să meargă spre casă. Partea vătămată s-a deplasat pe bulevardul I până la intersecția cu strada - cel M și de aici a continuat drumul pe strada -.
În timp ce se afla pe la jumătatea străzii, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpații și. A purtat o scurtă discuție cu inculpatul pe care îl cunoștea, întrucât au fost colegi la școala generală. La solicitarea acestui inculpat, care îi declarase că dorește să cumpere pâine, partea vătămată s-a deplasat cu aceștia către o aflată pe str. -.
Au mers împreuna circa 30- 40, traseu pe care inculpatul a ținut partea vătămată amical de gât, însă, la un moment dat, inculpatul a început să-l lovească pe partea vătămată, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele. Ulterior, inculpatul a început să lovească și el partea vătămată cu pumnii și picioarele. Partea vătămată a căzut la pământ, a încercat să se apere, ținând mâinile deasupra capului, moment de care a profitat inculpatul, care sub pretextul că dorește să îl ridice, i-a smuls lănțișorul de la gât.
După ce partea vătămată a fost deposedată de lănțișor, atât inculpații, cât și partea vătămată au părăsit locul faptei. Partea vătămată a fugit la locuința sa situată la aproximativ 100 metri de locul incidentului și și-a anunțat tatăl și unchiul care, însoțiți de martorii și, au plecat în căutarea agresorilor. La scurt timp, inculpatul a fost prins în timp ce se deplasa cu inculpatul pe. I, de către martorii și, tatăl, respectiv unchiul părții vătămate, cel din urmă inculpat reușind însă să fugă cu bunul sustras asupra sa.
La fața locului s-au deplasat organele de poliție, care au identificat pe inculpatul și l-au condus la sediul secției de poliție în vederea audierii, bunul sustras fiind ulterior restituit părții vătămate, prin intermediul martorei.
S-a procedat la efectuarea unei recunoașteri din grup, ocazie cu care partea vătămată l-a indicat pe inculpatul ca fiind cel care, alături de inculpatul, l-au agresat și cel care i-a smuls lănțișorul de la gât. De altfel, inculpatul a fost recunoscut și de către martorul ca fiind unul dintre cei care au agresat partea vătămată.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a coroborat declarațiile părții vătămate cu declarațiile martorilor, și, concluziile certificatului medico-legal nr. 259/A2/09.02.2009 emis de Institutul de Medicină Legală C și procesele-verbale de recunoaștere din grup.
În cursul cercetării judecătorești, apărătorii inculpaților au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimiși în judecată din infracțiunea prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod Penal, în infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2.Cod Penal, motivat de faptul că inculpații nu au avut intenția de a sustrage lănțișorul de la partea vătămată, inculpatul nu a observat că ar fi luat lănțișorul, iar acesta din urmă a observat că lănțișorul s-a agățat de mâna sa doar după ce partea vătămată a plecat.
Instanța de fond a respins cererile inculpaților și de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, având în vedere că întregul material probator administrat în cauză, astfel cum a fost analizat anterior, a arătat intenția clară a inculpaților de a deposeda partea vătămată, prin violență, de lănțișorul din aur. De altfel, inculpații nu au oferit nici o explicație logică legată de împrejurarea că au păstrat bunul, acesta trecând din posesia inculpatului în posesia inculpatului, care a și reușit să-l păstreze până a doua zi, când l-a predat organelor de poliție prin intermediul martorei. Astfel, s-a dovedit a fi evidentă așadar și intenția inculpaților de a păstra bunul sustras, eventual de a-l valorifica, aspect care dovedește intenția inițială de a și-l însuși prin folosirea de violențe.
Instanța de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului minor - astfel cum a fost descrisă mai sus - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod Penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod Penal, iar fapta inculpatului - conform celor menționate anterior - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod Penal cu aplicarea art.75 lit. c
Cod PenalLa alegerea sancțiunii și individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul foarte ridicat de pericol social concret al faptei, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, prin violență, locul săvârșirii faptei, în public, persoana inculpatului, minor, atitudinea nesinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, prin negarea faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Din cuprinsul referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, a rezultat că au fost identificați factori negativi, în măsură să accentueze conduita infracțională, respectiv, implicarea în mai multe fapte antisociale, prezența în anturajul apropiat a unor tineri care pot avea și o influență negativă, existența unui anumit consum de alcool care, deși nu se concretizase într-un viciu, a avut o influență negativă asupra comportamentului inculpatului, dar au fost identificați și factori pozitivi, în măsură să inhibe pe viitor apariția unui comportament infracțional: sprijinul material și moral din partea familiei, modelele pozitive de comportament existente în cadrul acesteia, continuarea cursurilor școlare, dorința de schimbare comportamentală care poate avea rezultate pozitive în măsura în care primește o susținere semnificativă din exterior.
Față de considerentele expuse anterior, apreciind că o măsură educativă nu este suficientă pentru reeducarea minorului, instanța de fond a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a și Cod Penal a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a cu Cod Penal aplic. art. 99 și urm. Cod Penal, art. 74 lit. a și Cod Penal art. 76 lit. c Cod Penal, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
S-a mai reținut că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.3229/01.11.2007 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare, la pedeapsa de 6 luni închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 81, art. 110 Cod penal (termenul de încercare fiind de un an) pentru săvârșirea în concurs a unei infracțiuni de tâlhărie și a unei infracțiuni de furt calificat, în privința căreia a intervenit reabilitarea de drept, împlinindu-se termenul de încercare.
Apreciind astfel că scopul preventiv-educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate, instanța de fond a interzis inculpatului menționat mai sus, în baza art. 71 Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social concret al faptei foarte ridicat, modul și mijloacele de săvârșire a faptei ( prin violență), locul săvârșirii faptei( în public), vârsta părții vătămate( minor), persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, negând faptele pentru care a fost trimis în judecată, dar care anterior comiterii faptei a avut o conduită bună, după cum a rezultat din declarația martorului în circumstanțiere, audiat în cauză.
Față de considerentele expuse, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a cu Cod Penal aplic. art. 74 lit. a Cod Penal, art. 75 lit. c și art. 76 lit. b Cod Penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare, apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate.
Totodată, Judecătoria Craiovaa interzis inculpatului, în temeiul art. 71 Cod penal, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind acoperit prin restituirea bunului sustras.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de apel depuse la dosar, inculpatul a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins ca nefondată cererea sa de schimbare a încadrării juridice din fapta de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. l, alin. 2, lit. b, c și alin. 21lit. a cod penal, în fapta de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 cod penal, motivat de faptul că nu a săvârșit fapta de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată, neexistând probe certe de vinovăție cu privire la coautorat, dubiu procesual ce îi profită. A precizat că, din declarațiile sale coroborate cu susținerile părții vătămate și cu cele declarate de coinculpatul, a rezultat că nu el a fost cel care efectiv a luat lănțișorul de la gâtul părții vătămate și că, în momentul în care celălalt inculpat a făcut acest lucru, el se afla la 2-3 distanță, neavând posibilitatea să vadă ce anume făcea celălalt inculpat. S-a susținut astfel că, sub aspectul laturii obiective dar și subiective, în cauză, în ceea ce privește activitatea desfășurată de el, nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea sa de către instanța de fond.
Al doilea motiv de apel a vizat greșita individualizare a pedepsei, instanța de fond reținând în favoarea sa doar circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal, nu și pe cea prevăzută la litera "c", apreciind în mod greșit că acesta a avut o atitudine nesinceră pe parcursul urmării penale și cercetării judecătorești, în sensul că, în prima fază a declarat că a observat când inculpatul a sustras lănțișorul părții vătămate, iar ulterior a declarat că a observat lănțișorul abia 2-3 minute după sustragere.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat că nstanța de fond a respins în mod greșit cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimiși în judecată, având în vedere că, din analiza materialului probator administrat în cauză, nu a rezultat nicidecum intenția lor clară de a deposeda partea vătămată de lănțișorul din aur, nici ca urmare a unei înțelegeri și nici în urma unei hotărâri ad-hoc a acestora, intervenită în momentul conflictului. Astfel, instanța de fond a reținut că explicația oferită de către inculpați în legătură cu împrejurarea că au păstrat bunul - aceea că intenționau să-l înapoieze părții vătămate - nu este una logică. Tot în mod greșit, instanța de fond a reținut și faptul că probele administrate în cauză au dovedit intenția inițială a inculpaților de a-și însuși bunul prin folosirea de violențe, ceste interpretări fiind categoric infirmate de către
totalitatea probele administrate.
Faptul că inculpații au păstrat bunul care ajunsese în posesia lor, chiar și în momentul în care au văzut că sunt urmăriți de rudele părții vătămate, nu face decât să confirme susținerile acestora că intenționau să-1 înapoieze (motiv pentru care lănțișorul a și fost predat inculpatului, care fusese coleg cu partea vătămată, ). Totodată, acest fapt se coroborează perfect cu acela că inculpații nu intenționau să-și însușească și să valorifice bunul.
În teză subsidiară, inculpatul a arătat că instanța de fond nu a procedat la justa individualizare judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul că s- acordat o relevanță minimă prevederilor art. 72 - 74 Cod penal, coroborate cu prevederile art. 76 Cod penal. În concret, a menționat atitudinea sa sinceră a fost pusă la îndoială în mod nejustificat de către instanța de fond, în condițiile în care a cooperat cu organele de urmărire penală pe tot parcursul cercetărilor, recunoscând participarea sa la conflict și faptul că a săvârșit o faptă antisocială, contestând doar încadrarea juridică a acesteia și nu "negând faptele pentru care a fost trimis în judecată", așa cum în mod eronat s-a reținut.
S-a mai arătat că instanța de fond nu a dat importanță circumstanțelor sale personale, precizând că anterior comiterii faptelor avea un loc de muncă și cu toate că a comis fapta împreună cu un minor, nu el a fost inițiatorul faptei și nu el este cel care anterior s-a mai aflat în conflict cu legea. S-a menționat că instanța de fond trebuia să aibă în vedere că inculpatul provine dintr-o familie organizată, care respectă regulile de conviețuire socială și care poate constitui un sprijin pentru el, dacă se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, perioada petrecută în arest preventiv fiind suficientă pentru a putea conștientiza gravitatea faptei săvârșite și consecințele acesteia.
În ceea ce privește latura civilă, a arătat că prejudiciul - care a avut o valoare redusă - a fost recuperat, urmare a restituirii bunului părții vătămate, care nu a mai formulat pretenții civile în cauză.
Prin decizia penală nr. 53 de la data de 02 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Pentru Miori și Familie, s-a dispus respingerea apelurilor formulate de inculpații și; deducerea în continuare a detenției preventive, la zi, pentru fiecare dintre inculpații-apelanți și menținerea stării de arest preventiv pentru aceștia din urmă,
A fost obligat fiecare dintre inculpații-apelanți la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare statului.
Instanța de prim control judiciar, verificând hotărârea atacată, a constatat că, în ceea ce privește primul motiv invocat în ambele apeluri formulate de inculpați, în sensul că cei doi nu au urmărit sustragerea vreunui bun de la partea vătămată și că, prin urmare, nu au comis infracțiunea de tâlhărie, a fost contrazis de întreg materialul probator administrat în cauză. Astfel, așa după cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, susținerile contradictorii ale inculpaților din cuprinsul propriilor declarații, date în perioada de timp imediat următoare comiterii faptei, au demonstrat că aceștia au comis infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată cu forma de vinovăție cerută de textul de lege pentru existența infracțiunii de tâlhărie. În plus, în susținerea celor arătate au pledat și declarațiile martorilor (37 pen.) și (41), care au precizat că cei doi inculpați, siguri pe ei, s-au oprit pe drum să arate unui tânăr lănțișorul sustras, aspect ce demonstrează, coroborat chiar cu cele declarate de inculpați despre momentul în care l-au întâlnit pe partea vătămată, că scopul întregii activități infracționale a fost acela de a-l deposeda pe tânăr de bunul de valoare ce-l avea asupra lui. Așa se explică de ce inculpatul profitând de împrejurarea că fusese coleg cu partea vătămată l-a convins pe acesta să-i însoțească o parte din drum pentru ca atunci când acesta s-a hotărât să plece să "acționeze" aplicându-i acestuia mai multe lovituri. Și pentru că potrivit înțelegerii anterioare dintre cei doi inculpați fapta trebuia comisă împreună i-a cerut și inculpatului să-l lovească pe partea vătămată. Împrejurarea că doar inculpatul a smuls lănțișorul de la gâtul părții vătămate nu constituie un argument pentru înlăturarea vinovăției celuilalt inculpat câtă vreme, fizic, această acțiune în mod normal este greu de săvârșit în același timp de două persoane cu atât mai mult cu cât riposta părții vătămate a fost inexistentă o eventuală acțiune comună a celor doi ar fi fost nejustificată. Nu în ultimul rând, vinovăția inculpatului rezultă din acțiunile desfășurate în momentele imediat premergătoare și imediat următoare momentului sustragerii bunului. Astfel, nici unul dintre cei doi nu justifică de vreo manieră ce anume i-a determinat să parcurgă împreună cu partea vătămată o bucată de drum. Faptul că unul dintre inculpați fusese coleg cu partea vătămată nu reprezintă o motivație câtă vreme nici unul nu a susținut existența unei relații colegiale mai strânse în timpul școlii. În plus inculpații nu justifică care ar fi motivul pentru care l-ar fi lovit pe partea vătămată, cele prezentate de inculpatul (54 verso, dosar de urmărire penală), trebuind a fi analizate și privite prin prisma celor declarate de coinculpatul, dar mai ales, prin prisma celor ce au făcut ambii inculpați după săvârșirea faptei când erau interesați de bunul pe care tocmai și- însușiseră (declarațiile martorilor și ) fără să bănuiască reacția promptă a familiei și prietenilor părții vătămate.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a respins cererile de schimbarea încadrării juridice și a dispus condamnarea inculpaților pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, expus în ambele apeluri ale inculpaților și care a vizat greșita individualizare a pedepselor, tribunalul a apreciat că este neîntemeiat, întrucât instanța de fond a dat relevanță dispozițiilor art.72 cod penal și a aplicat ambilor inculpați pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenție.
S-a mai motivat că, în mod greșit instanța de fond a dat mai M relevanță circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. c cod penal, reținută cu privire la inculpatul, în condițiile în care inițiatorul conflictului a fost inculpatul minor. Raportat însă la toate împrejurările de fapt și de drept reținute de instanța de fond pentru individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, tribunalul a constatat că susținerile apelantului sunt nereale și, oricum, chiar dacă ideea comiterii faptei a aparținut inculpatului minor, apelantul, major fiind și deci cu o capacitate de a discerne între bine și rău conturată pe deplin, ar fi trebuit să împiedice sau, cel puțin să încerce să împiedice pe minor să săvârșească fapta și nu să-i întărească acestuia hotărârea luată asigurându-l de concursul și sprijinul său.
Infracțiunea de tâlhărie reținută de instanța de fond în mod corect în sarcina ambilor inculpați este o infracțiune cu un grad de pericol social ridicat, aspect ce rezultă, printre altele, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, iar fapta inculpaților nu se limitează - așa după cum s-a susținut - la un "simplu scandal " între cunoscuți, iar temerile în rândul populației și rezonanța în rândul opiniei publice, dacă s-ar fi produs, ar fi justificat - eventual - aplicarea unor pedepse orientate în cuantum spre maximul special prevăzut de lege.
Instanța de apel a constatat și că aspectele de fapt ce caracterizează persoana inculpatului apelant - invocate în apărare, referitoare la faptul că anterior arestării avea un loc de muncă, că provine dintr-o familie ce respectă regulile de conviețuire socială - au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a cod penal.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că atât încadrarea juridică stabilită prin hotărârea atacată, cât și cuantumul și modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților de către instanța de fond, au fost corect stabilite, apreciindu-se că doar astfel se poate atinge scopul educativ-preventiv al pedepsei, așa după cum prevăd dispozițiile art. 52 cod penal.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs - în termen legal - inculpații și.
Astfel, inculpatul a criticat hotărârile ca nelegale și netemeinicie, solicitând casarea acestor hotărâri în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 14 și 17 Cod procedură penală, în sensul că faptei reținută în sarcina sa i s-a dat o greșită încadrare juridică; se arată că, din probe nu rezultă că el ar fi deposedat-o pe partea vătămată de lănțișor, așa cum prevăd dispozițiile art. 211 Cod penal, împrejurare care rezultă din chiar declarația inculpatului, care recunoaște că el a luat lănțișorul părții vătămate atunci când o ridica de jos și din declarația părții vătămate, care a perceput că inculpatul i-a luat lănțișorul, iar inculpatul se afla în acel moment la o distanță de 2- 3 metri. Ca urmare, se solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicată de prima instanță, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, în mod greșit instanța reținând că acesta a avut o atitudine nesinceră, deși nu a negat participarea la conflict.
Inculpatul a învederat cu ocazia dezbaterilor că nu susține primul motiv de recurs care vizează greșita încadrare juridică a faptei, susținând numai motivul de recurs referitor la greșita individualizare a pedepsei, în sensul că instanța de fond și cea de apel nu au făcut o justă individualizare a pedepsei aplicată acestui inculpat, nesocotind prevederile art. 52 Cod penal, art. 72, 74 Cod penal, respectiv au pus la îndoială atitudinea sa sinceră, în mod nejustificat, deși a cooperat cu organele de urmărire penală pe tot parcursul cercetărilor, recunoscând participarea sa la conflict și faptul că a comis o faptă antisocială, mai exact nu a negat fapta pentru care a fost trimis în judecată, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond și nici nu a avut intenția de a minimaliza consecințele faptei comise, așa cum a reținut instanța de apel; s-a criticat decizia, întrucât instanța de apel nu a motivat aplicarea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. b Cod penal, deși chiar instanța de fond a făcut referire la stăruința depusă de inculpatul pentru a înlătura rezultatul infracțiunii și a repara paguba pricinuită; de asemenea, se arată că instanțele anterioare nu au avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei, modalitatea concretă de săvârșire a faptei și împrejurările în care a fost săvârșită, respectiv persoana vătămată era o persoană pe care inculpații o cunoșteau, iar ca urmare a loviturilor primite, i s-au produs leziuni care au necesitat pentru vindecare circa o săptămână de îngrijiri medicale. Ca urmare, se arată că fapta inculpaților, săvârșită pe o stradă necirculată în momentul respectiv, nu a produs rezonanță în rândul opiniei publice și nici temeri în rândul populației, gradul de pericol social al acesteia fiind redus. S-a invocat și faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală și că beneficiază de susținerea materială și morală a familiei, anterior arestării avea un loc de muncă stabil și este arestat de circa 8 luni, scopul preventiv-educativ al pedepsei apreciindu-se că poate fi îndeplinit și fără executarea în continuare a pedepsei în stare de detenție, solicitându-se astfel reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal, sau art. 861Cod penal.
Recursurile formulate de inculpați sunt fondate.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și care corespund cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 14 și 17 Cod procedură penală și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, se constată următoarele aspecte:
Recurenții - inculpați au fost trimiși în judecată și condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c și alin. 21lit. a Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 08/09 februarie 2009, au deposedat-o prin violență pe partea vătămată de un lănțișor din aur, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 6 - 7 zile îngrijiri medicale de la data producerii.
Este nefondat motivul de recurs invocat de recurentul - inculpat, în sensul că acesta a săvârșit numai acte de violență asupra părții vătămate și nu acte de sustragere a lănțișorului, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire sau alte violențe, deoarece, pentru încadrarea juridică legală a faptelor săvârșite de cei doi inculpați, este lipsită de relevanță împrejurarea că aceștia au participat în mod diferit la realizarea laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie - unul dintre inculpați, respectiv comițând numai acte de violență asupra părții vătămate, iar celălalt inculpat, respectiv săvârșind nu numai acte de violență, cât și de însușire a lănțișorului - din moment ce ei au desfășurat în mod concordant activitățile materiale prin care s-a realizat infracțiunea de tâlhărie, în baza unui plan conceput în comun; în asemenea condiții, ambii inculpați sunt coautori ai infracțiunii de tâlhărie, așa cum în mod corect s-a reținut de instanța de fond și instanța de apel.
Sunt fondate însă criticile inculpaților referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate de prima instanță, respectiv cuantumul pedepselor la care au fost condamnați, întrucât această instanță nu s-a orientat la un cuantum al pedepselor care să aibă drept consecință recuperarea inculpaților. Și aceasta, întrucât ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată unui inculpat să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă. Mai mult, pedeapsa nu trebuie percepută ca o răzbunare din partea societății pentru că inculpatul a greșit, ci ea trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final la redarea lui societății.
O pedeapsă poate fi corectivă numai dată ține seama de natura morală a omului și de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Ca urmare, având în vedere circumstanțele personale ale celor doi inculpați, respectiv faptul că sunt infractori primari, au acoperit prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii, provin din familii organizate, în cazul inculpatului minor, acesta a beneficiat de modele pozitive de comportament, iar evoluția sa comportamentală poate fi influențată favorabil prin întreruperea legăturii cu anturajul negativ și implicarea într-o activitate constructivă, stabilită, așa cum rezultă din referatul întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, instanța de recurs apreciază că a proceda în sensul reducerii pedepselor aplicate celor doi inculpați, ar însemna ca acestea să-și atingă finalitatea înscrisă în dispozițiile art. 52 Cod penal.
Însă, în raport chiar de concluziile raportului de evaluare menționat mai sus, care sugerează o întrerupere a legăturii cu anturajul negativ - în cazul inculpatului - se apreciază că scopul educativ al pedepsei și prevenția generală, pentru ambii inculpați, în raport și de gravitatea faptelor săvârșite, poate fi atins numai prin executarea pedepselor în regim de detenție.
În raport de aceste considerente, constatându-se existența cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, se apreciază că recursurile inculpaților sunt fondate, astfel încât, în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, se vor admite, se va casa în parte decizia și sentința penală recurate, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, în sensul reducerii pedepsei aplicată inculpatului în baza art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal, art. 76 lit. b Cod penal, de la 4 (patru) ani închisoare, la 2 (doi) ani închisoare, iar pentru inculpat, reducerea pedepsei aplicată în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a, Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit. a, Cod penal, de la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, la 1 (unu) an închisoare.
Se vor menține celelalte dispoziții din hotărârile recurate.
În baza art. 38516alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 381, se va deduce din pedepsele aplicate timpul de arestare scurs de la pronunțarea hotărârii atacate cu recurs, respectiv de la 02 iunie 2009 la zi, pentru fiecare inculpat.
Cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariile avocat oficiu în cuantum de 500 lei și respectiv 300 lei, vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de inculpații și - ambii deținuți în Penitenciarul d e Minori și C - împotriva deciziei penale nr. 53 de la data de 02 iunie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Pentru Minori și Familie și sentinței penale nr. 1039 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul cu același număr.
Casează în parte decizia și sentința penală recurate, menționate anterior, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal, art. 76 lit. b Cod penal, de la 4 (patru) ani închisoare, la 2 (doi) ani închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a, Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit. a, Cod penal, de la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, la 1 (unu) an închisoare.
Menține celelalte dispoziții din hotărârile recurate.
Deduce din pedepsele aplicate, detenția preventivă de la 02 iunie 2009 la zi, pentru fiecare inculpat.
Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariile avocat oficiu în cuantum de 500 lei și respectiv 300 lei, vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2009
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - ---
Grefier,
Red. jud.: -
Jud. apel:
Șt.
Dact. 3 ex./ - 22 Octombrie 2009
-02 octombrie 2009 -
- Emis două extrase penale;
- C va urmări și încasa de la recurenții - inculpați și, câte 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Constantin DiaconuJudecători:Constantin Diaconu, Liana Balaci, Mircea Mugurel
