Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI --SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 98.
Ședința publică de la 14.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
GREFIER - - - -
Pe rol se află pronunțarea cererilor de apel formulate de către apelanta - pârâtă Grup și apelantul - reclamant ( de Produse din ) împotriva sentinței civile nr. 881/14.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Dezbaterile pe fondul cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera respectiv, pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea pentru data de 05.05.2009, 12.05.2009 și apoi la 14.05.2009 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Princerereaînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 20.07.2007, sub nr- reclamanta ( de Produse din ) a solicitat în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - OSIM și SC Grup SRL, anularea înregistrării mărcii verbale înregistrată în Registrul Național al cu nr. 65390/01.02.2006 pentru clasele 6,7,8,11,20, anularea certificatului de înregistrare a acesteia, radierea din Registrul Național al, publicarea hotărârii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială și obligarea pârâtei SC SRL la plata cheltuielilor de judecată; la capătul de cerere privind suspendarea efectelor înregistrării mărcii verbale până la rămânerea definitivă și irevocabilă a unei hotărâri, reclamanta a renunțat la termenul din 09.11.2006).
În motivarea cererii, reclamanta a susținut următoarele:
La data de 02.04.2005 în timpul unui control vamal - distribuitorul reclamantei SC SRL Sal uat cunoștință despre existența certificatului de înregistrare a mărcii nr. 65390/01.02.2006 având denumirea pe numele SC GRUP SRL, care a încercat să împiedice operațiunile de import și relațiile de afaceri între societatea reclamanta și dealerul SC SRL Din informațiile găzduite pe site-ul Grup.ro rezultă că această societate "comercializează o gamă de produse diverse" printre care și produse. În urma unor cercetări efectuate de reclamanta, a reieșit că SC GRUP SRL nu este producător de discuri abrazive, ci comerciant și este sau a fost clientul SC SRL, celălalt distribuitor al reclamantei din România, achiziționând marfa reclamantei de la aceștia.
Practic, există situația prin care un comerciant (care ori face discuri abrazive într-un garaj ori le importă din, dar din când în când cumpără și discurile reclamantei de la unul din distribuitorii acesteia pentru a avea acoperire legală), încearcă să oprească relațiile de afaceri ale producătorului de peste 100 de ani a discurilor abrazive cu distribuitorii săi din România, încercând prin înregistrarea mărcii cu rea-credință și în frauda legii să provoace prejudicii. Peste tot în lume conflictul între o marcă utilizată de peste 100 de ani (notorie) și marcă înregistrată cu rea-credință și în frauda legii, se soluționează cu anularea mărcii înregistrate cu rea credință, producătorul în toate cazurile nu-și poale opri producția sau comercializarea, doar pentru că un fost client face experimente juridice.
Reclamanta este o societate pe acțiuni de tip deschis cu capital străin (Germania), care împlinește anul acesta 100 de ani, fiind cea mai mare uzină de producere a instrumentului abraziv. La uzină lucrează 2,5 mii persoane, iar in 2005 produs și a vândut 184 milioane de discuri armate de editare și rectificare (cod vamal 6804 18 0000). Producția uzinei este livrată în multe țări ale lumii, inclusiv în SUA, Canada, Australia, România și alte țări europene. O informație mai detaliată se poate găsi pe site-ul reclamantei. reclamantei (marcă comercială), este bine cunoscută în toată lumea de peste 100 de ani și este asociată cu producția de discuri abrazive, este înregistrată în Rusia, în curs de înregistrare în Europa, are prioritate în anul 2000 și aparține uzinei reclamantei. O particularitate deosebită și ca parte integrantă o reprezintă simbolul informă de cerc cu crestătură si litera rusească "JT" (L), precum și caracterele special concepute. Pe toate etichetele produselor reclamantei, în componența mărcii înregistrate se aplică acest simbol. În ultimii ani în Rusia, ca și pe piața altor țări, au început să apară falsuri ale produselor reclamantei cu etichetă care conține marca comercială, care se deosebesc printr-o calitate proastă și prețuri mici (taxe vamale mici). Aceste discuri nu corespund Normelor europene de securitate, conțin substanțe cancerigene și alte substanțe nocive, în timpul lucrului cu aceste discuri este inevitabilă ruperea acestora și, ca urmare, traume și alte accidente
Societatea reclamanta are în România doi dealeri SC SRL (fostă AF ) și SC SRL, aceștia având drept de vânzare pe teritoriul României, întrucât au din partea reclamantei certificatul de origine a mărfurilor, certificat de calitate, certificat de conformitate, sistemul de certificare STAS Întrucât colaborarea cu dealerii români era la început, nu s-a înregistrat marca pe teritoriul României încă de la începutul intrării pe piață, deoarece practica europeană este ca mai întâi să se atingă un anumit standard al vânzărilor, să se facă un studiu al pieței, să se cerceteze nivelul contrafacerilor pe piață și mai apoi să se procedeze la înregistrarea acesteia.
Pârâta a cumpărat o perioadă marfă de la dealerul SC SRL și mai apoi a procedat la înregistrarea mărcii verbale pe numele ei, sperând că astfel poate să facă discuri abrazive pe teritoriul României, să le asocieze mărcii reclamantei și să confiște istoria și tradiția de 100 de ani a uzinei reclamantei în beneficiul său.
Astfel, Camera de Comerț și Industrie a Regiunii prin adresa 1864/05.06.2006 confirmă că a eliberat certificate de origine pentru discurile livrate in România și că " începând din anul 1985 sub această marcă comercială, " de produse abrazive din a participat de nenumărate ori la diferite expoziții internaționale". De asemenea se confirmă că uzina," împlinește anul acesta 100 de ani de activitate si este cea mai mare uzina de fabricare a instrumentelor abrazive din Rusia si a vândut în 2005, 184.000.000 de discuri armate de debitare si rectificare (cod vamal 6804 22 1800) si că producția uzinei este livrată în mai multe țări ale lumii."
Mai mult, societatea a comandat o expertiză tehnică la departamentul de expertiză și certificări la Camera de Comerț și Industrie din Regiunea, cu scopul de a determina dacă pe etichetele de pe discurile de debitare distribuite pe teritoriul României de către SC SRL, s-au folosit concepțiile de și coloristică ale discurilor de debitare cu liant bachelitic fabricate de către de Produse din și dacă sunt deosebiri între cele două discuri. În concluziile expertului s-a stabilit că pe etichetele discurilor pârâtei, s-au folosit toate concepțiile de și coloristică ale discurilor fabricate de către, de Produse din, FR, dar informația tipărită pe etichete este diferită, ceea ce induce consumatorii în eroare în ceea ce privește producătorul și locul de fabricare al mărfii, proprietăților de consum si calitatea mărfii. Acțiunile pârâtei, care distribuie discurile de debitare pe teritoriul României, reprezintă o formă de concurenții neloială și provoacă pagube, prejudiciind reputația firmei " de Produse, din, FR. "
Reclamanta distribuie prin SC SRL S discuri abrazive începând cu 24.06.2004 în baza contractului 642/00547 și a facturilor ce au urmat contractul, (până la această dată distribuind prin AF care are aceiași asociați ca si SC SRL, modificându-se numai firma prin care se face distribuția) si a contractului de cesiune a dreptului de folosire a mărcii din data de 01.08.2004. De asemenea, dovedește că participă cu marca la târguri și expoziții din anul 1985.
Pârâta este fost client al distribuitorilor reclamantei în România, iar prin înregistrarea cu rea-credință la OSIM a mărcii verbale, poate să preia clienții societății reclamante care au fost obișnuiți să li se garanteze un anumit standard de calitate prin asocierea cu numele societății și cu standardele de calitate ale produselor. Se poate vedea că pârâta nici măcar nu s-a preocupat să schimbe culorile și formatul desenului și nici numărul de telefon rusesc (care a fost până de curând numărul de telefon al societății reclamante), dar folosește adresa site-ului reclamantei, care să inducă în eroare cu privire la originea produsului și nu în ultimul rând să folosească numele uzinei ( ) - copia certificatului de înmatriculare preschimbat în anul 1992 - și numele orașului unde are sediul, din regiunea.
În conformitate cu art. 48 lit. c din Legea nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, orice persoană interesată poate cere Tribunalului București anularea unei mărci dacă aceasta a fost înregistrată cu rea-credință. Reaua-credință a pârâtei, definită ca fiind incorectitudinea, respectiv atitudinea unei persoane care săvârșește un fapt contrar legii sau altor norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale, este evidentă în cazul pârâtei, care cunoștea că această marcă aparținea reclamantei, ale cărei produse le-a achiziționat înainte și după înregistrarea mărcii pe numele său. Prin înregistrarea mărcii, pârâta a dorit cu rea-credință să obțină un avantaj în preluarea clienților reclamantei, tradiției și a beneficiilor. Pârâta, prin înregistrarea mărcii verbale, a tins la obținere exclusivității pe piața românească a vânzării produselor reclamantei, fără acordul acesteia.
În conformitate cu art. 6 al. 3 al Convenției d l Paris - o marcă înregistrată reglementar întruna din țările Uniunii va fi considerata independentă. Noțiunea de marcă înregistrată reglementar, impune a fi îndeplinită condiția de înregistrare cu bună credință de către titular.
Împrejurarea că marca utilizată de 100 de ani de societatea reclamantă și înregistrată în Rusia din anul 2000, nu a fost înregistrată în România ca marcă, nu are relevanță în aprecierea relei-credințe a pârâtei la înregistrarea acesteia, în sensul că neînregistrarea acesteia la OSIM nu se va opune reținerii relei-credințe a SC SRL care a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 84/1998. Reaua credință vizează orice atitudine culpabilă a unui comerciant, săvârșită în scopul prejudicierii unui concurent pe piață care a folosit anterior marca înregistrată de acesta la OSIM, independent de faptul că cel care a folosit marca înaintea celui care a înregistrat-o, nu are asigurată protecția mărcii în sistemul atributiv prevăzut de legislația mărcilor.
Reclamanta a considerat că prin aceste fapte, pârâta a încălcat art.48 lit. c din Legea nr.84/1998 și Directiva 89/104/CEE, în sensul că a înregistrat această marcă cu rea-credință.
De asemenea a considerat că marca este susceptibilă de a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau la proveniența geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată, întrucât conține numele societății și numele orașului unde societatea reclamanta își are sediul. În conformitate cu art. 5 al. 1 lit. f și g din Legea nr. 84/1998, nu pot fi înregistrate mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului precum și mărcile care conțin o indicație geografică sau sunt constituite dintr-o astfel de indicație, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicații este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la locul adevărat de origine si face parte din motivele de anulare a mărcii privind nesocotirea motivelor de refuz la înregistrare.
În drept, acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe prevederile Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, a Directivei 89/104/CE și a Convenției d l Paris, fiind învederate instanței art. 48 al. c, art. 5 al.1 lit. f și g din Legea nr. 84/1998.
Pârâtă SC GRUP SRL a formulat întâmpinare, solicitând pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
S-a arătat că în fapt, este titulara mărcii, conform certificatului de înregistrare emis de sub nr. 65930/17.11.2004 și desfășoară în mod legal acte de comerț, de peste zece ani, pe piața produselor de feronerie, sanitare și electrice, dobândind în timp o poziție de vârf, datorită calității produselor și serviciilor oferite și a seriozității. Din anul 2003 activează pe piața discurilor abrazive în calitate de reprezentanți ai societății chineze International Co., față de care s-a angajat să înregistreze marca pe teritoriul României.
Pârâta nu are și nu a avut relații comerciale cu reclamanta.
Societatea reclamantă nu are protejate în Federația, elementele verbale, ci doar marca combinată cu element figurativ nr. -, în privința căreia există disclaimer pentru componentele "luga" și "abrasiv".
Sintagma a obținut protecția, îndeplinind cerințele legale, fără a fi o marcă deceptivă. Cuvântul "luga" nu este perceput de consumatorul român ca fiind o indicație a originii geografice, el nu este asociat cu numele localității la care face referire reclamanta.
verbală este o marcă distinctivă tocmai pentru că referirea la indicația geografică nu induce o asociere cu localitatea rusească și cu atât mai mult, cu cât marca verbală a pârâtei este o sintagmă.
reclamantei nu este una notorie, nefiind făcută dovada în acest sens.
Pe teritoriul României SC SRL, distribuitorul reclamantei nu are un drept de folosire a mărcii. Contractul de cesiune nu poate să transmită dreptul de folosire a mărcii pe teritoriul României, de vreme ce semnul reclamantei nu are protecție decât în Federația
Prin cererea reconvențională depusă la dosarul cauzei la data de 10.10.2006, aceeași pârâtă SC Grup SRL, a solicitat:
- să se constate că, prin actele de comerț - export și distribuție pe teritoriul României, a gamei de produse din care fac parte și discurile abrazive, purtând însemnul, identic cu marca înregistrată, al cărei titular este, reclamantă - pârâtă aduce atingere drepturilor sale exclusive de proprietate intelectuală asupra mărcii înregistrate nr. 65930/17.1 -, pentru produse din clasele 6, 7, 8,11, 20;
- să se dispună interzicerea imediată a comerțului, exportului, a distribuirii, precum și a oricărei alte forme de folosire neautorizată a însemnului, de către reclamanta-pârâtă;
- să fie obligată pârâta la plata unei sume de 40.000 Euro cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 20.000 cu titlu de despăgubiri morale (total prejudiciu provizoriu: 60.000 Euro), sub sancțiunea plății unei sume de 5.000 Euro pe zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, până la îndeplinirea obligațiilor din dispozitivul hotărârii ce urmează a se pronunța;
- să se dispună publicarea în presă, pe cheltuiala reclamantei-pârâte, a dispozitivului hotărârii judecătorești, în două publicații de circulație națională și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
S-a argumentat prin dreptul exclusiv de proprietate intelectuală al pârâtei-reclamante asupra mărcii, conform certificatului de înregistrare nr. 65930/17.11.2004 emis de Pe de altă parte, reclamanta-pârâtă exportă pe teritoriul României, prin intermediul unor distribuitori interni, produse identice cu cele pe care le comercializează pârâtă-reclamantă, produse inscripționate fără drept, cu însemnul verbal - identic cu marca pârâtei-reclamante. Or, folosirea neautorizată a unui însemn similar cu o marcă ce beneficiază de protecție pe un anumit teritoriu, este un act de contrafacere, sancționat de legea aplicabilă privind mărcile și indicațiile geografice nu numai pe tărâmul delictului civil, dar și ca infracțiune.
S-a precizat că înregistrarea mărcii în România conferă, în temeiul legii, o protecție împotriva oricăror fapte ilicite din partea terților. Această protecție implică un drept exclusiv asupra mărcii, iar în exercitarea acestui drept, art. 35 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 84/1998 prevede în termeni foarte clari că "titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comerciala, fără consimțământul titularului: (. ) b) un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul".
Pârâta-reclamantă a considerat că fapta reclamantei-pârâte de a folosi în activitatea sa comercială, pe teritoriul României, însemnul identic cu marca înregistrată, constituie acte de contrafacere a mărcii, ce aduce prejudicii de imagine, creând un risc de confuzie în rândul publicului consumator și de aceea se impune a fi sancționată.
Fapta ilicită constă în acte de contrafacere a mărcii săvârșite de reclamanta-pârâtă, pe teritoriul României. În urma demersurilor privind apărarea drepturilor exclusive de proprietate intelectuala asupra mărcii, s-a aflat că societatea reclamantă - pârâtă este expeditorul unor produse purtând însemnul către două societăți din România, care importă frecvent produse de acest gen.
Totodată, s-a evidențiat lipsa unei justificări legitime din partea reclamantei pârâte: în justificarea actelor sale de export, societatea reclamantă din Rusia se prevalează de faptul că este titulara unor drepturi de proprietate intelectuală asupra unei mărci combinate cu element figurativ "marcă comercială pentru servicii" -. Argumentul reclamantei pârâte este inexact. Din cuprinsul certificatului de marcă anexat de reclamanta pârâtă, rezultă însă, că această marcă este protejată pe teritoriul Federației, numai în ceea ce privește elementul figurativ, componentele principale ale mărcii - cele verbale nefiind protejate, în privința acestora existând disclaimer.
combinata cu element figurativ a societății reclamante, este ușor de observat că are drept componente principale tocmai elementele verbale și, elemente lipsite de protecție pe teritoriul Federației. Elementul figurativ protejat reprezintă o parte secundara a combinației înregistrate ca marcă.
Mai mult, din felul în care este folosită marca societății reclamante-pârâte, rezultă fără echivoc că elementul principal al mărcii este sintagma, în privința căreia nu există protecție de altfel, disclaimer-ul acordat în acest sens rezultând din certificatul de înregistrare anexat.
Față de considerentele expuse, rezultă că societatea reclamantă-pârâtă folosește pe produsele sale, fără o justificare legitimă, însemnul verbal, identic cu marca înregistrată, săvârșind astfel acte de contrafacere a mărcii, prin exportul și distribuția pe teritoriul României a produselor purtând fără drept însemnul.
De asemenea, s-a arătat că prejudiciul creat GRUP, în calitate de titular al mărcii, prin actele de contrafacere ale reclamantei-pârâte, este considerabil, pe măsura eforturilor depuse pentru promovarea și impunerea pe piața de profil a discurilor abrazive a mărcii. Pârâta-reclamantă a estimat în principiu valoarea prejudiciului material provizoriu ce i-a fost cauzat, la suma de 40.000 Euro, echivalentul în lei, reprezentând atât prejudiciul efectiv cauzat (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), prejudiciul moral fiind estimat tot provizoriu, la suma de 20.000 de Euro, constând în atingerea adusă pârâtei-reclamante ca urmare a distribuției pe piața românească, fără drept a produselor purtând însemnul. A fost rezervat dreptul de a modifica cuantumul daunelor, prin raportare la concluziile unei expertize contabile, care să stabilească volumul exporturilor către distribuitorii din România de către reclamanta-pârâtă, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute de art. 14 lit. a din OUG100/2005.
Forma de vinovăție cu care au fost săvârșite faptele de contrafacere este intenția, în materia răspunderii delictuale forma de vinovăție nefiind un element care să îl poată exonera de răspundere pe autorul faptei. În materie de contrafacere toate daunele provocate titularului dreptului protejat sunt de principiu previzibile, astfel încât invocarea bunei - credințe nu exonerează de răspundere pe contrafăcător și nu este de natură să restrângă răspunderea acestuia.
În stabilirea raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu au fost invocate prevederile art. 14 alin. 1 din nr.OUG 100/2005 ("La cererea părții vătămate, instanța judecătoreasca competentă va ordona persoanei care cu intenție a desfășurat o activitate de contrafacere să plătească titularului dreptului încălcat daune interese corespunzătoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real ca urmare a încălcării săvârșite"), potrivit cărora, în cazul constatării unor de acte de contrafacere, instanța va acorda despăgubiri, iar la modul de calculare al acestor despăgubiri va trebui să țină cont de criteriile stabilite prin alin. 2 al art. 14 amintit.
În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 119. proc. civ. art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 5 și 14 din nr.OUG 100/2005 privind asigurarea drepturilor de proprietate industrială.
Prinsentința civilă nr. 881/14.06.2007pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, s-a admis acțiunea restrânsă în parte, fiind anulată înregistrarea mărcii nr. 65390 pentru clasa de produse 8, ca și certificatul de înregistrare a mărcii pentru această această clasă; a fost respinsă cererea de anulare a înregistrării mărcii și a certificatului de înregistrare pentru clasele de produse 6, 7, 11 20, ca neîntemeiată. S-a dispus publicarea de către OSIM în a hotărârii și întocmirea mențiunii în Registrul Național al în condițiile Regulii 32 alin.5 din HG nr.833/1998. Cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a reținut că solicitarea de înregistrare a mărcii s-a făcut cu rea - credință.
Tribunalul a constatat că marca 65390 cu durata de valabilitate începând din 17.11.2004, verbală, are ca titular pârâta-reclamantă Grup Înregistrarea mărcii a fost admisă pentru clasele de produse 6 (articole de feronerie), 7 (scule acționate electric), 8 (scule de mână discuri abrazive) 11 (instalații sanitare) și 20 (accesorii mobilier - mânere, butoni, șine).
În data de 22.02.2002 s-a înregistrat la Agenția rusă de patentare și mărci comerciale (fila 17) cererea de înregistrare a mărcii, combinată pentru lista de mărfuri și servicii enumerate în certificatul de la fila 17. al mărcii înregistrate în Federația este reclamanta-pârâtă din. Oficiul de înregistrare a mărcilor din Federația a respins la înregistrare elementele și, marca reclamantei fiind una combinată (desen, culori și caractere revendicate precum și combinația ). Semnul înregistrat ca marcă în 2000, este prezumat a fi folosit pentru produsele fabricate de reclamantă, cel puțin de la data înregistrării - anul 2000 (societatea comercială reclamantă are o activitate de 100 de ani). Că pârâta cunoștea despre existența activității reclamantei, rezultă din facturile enumerate la fila 222 și depuse la filele 225-236, din care rezultă că pe teritoriul României s-au făcut importuri cu produsele reclamantei.
Oricum, indiferent de comercializarea pe teritoriul României a discurilor abrazive produse de reclamantă, având în vedere că activitatea acesteia durează de 100 de ani, potrivit înscrisului de la fila 185 și că potrivit înscrisului de la fila 26, începând cu anul 1986, reclamanta a participat cu produsele sale la diferite expoziții internaționale, instanța reține caracterul notoriu al mărcii reclamantei, care se opune posibilității de înregistrare a mărcii. Un aspect care conturează intenția frauduloasă a pârâtei este și folosirea cuvântului - nume propriu în conținutul mărcii (fără a deveni aplicabile disp. art. 5 lit. f și g din legea 84/1998, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare). Nu se poate reține că marca induce în eroare publicul cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului, având în vedere că produsele reclamantei - discuri abrazive nu fac parte din acea categorie de produse a căror calitate să fie influențată de originea geografică. Nici că marca ar conține o indicație geografică nu se poate reține, având în vedere că marca nu comunica ideea fabricării discurilor în. Dar, împrejurarea că pârâta a ales să folosească pentru produsele sale tocmai numele orașului în care se afla sediul reclamantei, fără ca activitatea sa să aibă vreo legătură cu acest oraș, indica reaua-credință a acesteia - intenția de a se folosi de împrejurarea că pe piață există discuri abrazive produse de uzina din Rusia (orașul ), care au fost comercializate anterior și a căror origine este cunoscută de clienți.
Anularea înregistrării mărcii a fost dispusă numai pentru clasa de produse 8, având în vedere că motivele cererii reclamantei privesc doar aceste produse.
S-a reținut, totodată, că înscrierea mențiunii în Registrul Național al și publicarea hotărârii în se dispune în condițiile Regulii 32 alin. 5 din HG 833/1998, la cererea persoanei interesate, astfel că nu există temei pentru pronunțarea unei dispoziții judecătorești în acest sens. Participarea în judecată a OSIM este justificată de necesitatea opozabilității hotărârii, dar o obligație dispusă de instanță în sensul solicitat de reclamanta, nu se impune față de caracterul nelitigios al atribuțiilor pe care le are OSIM în acest caz.
Având în vedere că potrivit considerentelor de mai sus, s-a reținut lipsa de legitimitate a folosirii mărcii de către pârâta-reclamantă, Tribunalul a constatat că nu se poate reține că aceasta are un drept de a se opune folosirii mărcii de către reclamanta-pârâtă, respingând pentru aceste motive cererea reconvențională. Pentru clasele de produse pentru care certificatul de înregistrare a fost menținut, nu s-a făcut dovada că reclamanta folosește în vreun fel marca verbală.
Împotriva acestei sentințe, au formulat apel în termen legal:
-pârâta-reclamantă SC GRUP SRL, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată și admiterea cererii reconvenționale.
În motivarea apelului pârâtei-reclamante, s-a arătat în esență, că:
1. Instanța nu s-a pronunțat pe toate argumentele apelantei-pârâte folosite în susținerea respingerii cererii de chemare în judecată:
- disclaimerul existent în ceea ce privește elementele verbale și din combinația ce constituie marca intimatei-reclamante, aceasta neavând protejate în Federația elementele verbale și - componentele principale ale mărcii, ci doar marca combinată cu element figurativ DT. - ("marcă comercială pentru servicii") în privința căreia există disclaimer pentru componentele "luga" și "abrasiv". Elementul figurativ protejat reprezintă o parte secundară a combinației înregistrate ca marcă. Or, se observă cu ușurință că în România, marca pârâtei este protejată numai ca marcă verbală, având ca elemente componente cuvintele "luga" și "abrasiv".
- argumentul referitor la obligația asumată de apelanta-pârâtă prin contractul încheiat în 03.09.2003, cu societatea chineză INTERNATIONAL BUSINESS CO.. de a înregistra marca în România, susțineri de natură a circumstanția împrejurările în care a fost înregistrată marca și care dovedesc buna credință a apelantei-pârâte, urmare a raporturilor comerciale existente cu partenerii din. Din anul 2003, pârâta activează pe piața de profil, în calitate de reprezentanți ai societății chineze
2. Tribunalul s-a pronunțat din oficiu, asupra unor lucruri care nu au fost cerute de intimata-reclamantă prin acțiunea introdusă:
Deși intimata-reclamantă și-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată privind anularea mărcii pârâtei, pe dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice (respectiv pentru înregistrare cu rea credința) și, ulterior, prin precizarea temeiului de drept, în limitele dispozițiilor art. 48 lit. a și c și ale art. 5 lit. f și g din Legea nr. 84/1998, instanța, din oficiu s-a pronunțat asupra invalidării mărcii, pe motivul prevăzut la art. 48 alin. 1 lit. b), adică cu încălcarea dispozițiilor referitoare la marca notorie, apreciind că se opune înregistrării mărcii, caracterul notoriu al mărcii figurative aparținând reclamantei. Este adevărat că intimata-reclamantă a susținut notorietatea mărcii sale, însă nu ca motiv distinct de anulare a mărcii verbale aparținând reclamantei, ci numai în încercarea de a demonstra reaua-credință a pârâtei. Or, motivul de nulitate a înregistrării mărcii verbale, nu a fost pus în dezbaterea părților, instanța pronunțându-se pe acest aspect din oficiu, extra petita.
3. Instanța de fond, în mod greșit, prin încheierea din 08.03.2007, a respins cererea pârâtei dechemare în judecată a altor persoane, pe de o parte ca tardivă, iar pe de altă parte, ca nefondată. Hotărârea instanței este greșită și criticabilă atât din punct de vedere procedural, cât și pe fond.
Din punct de vedere procedural, respingerea, pe de o parte, ca tardivă a cererii de chemare în judecată a altor persoane, formulată de pârâtă, în temeiul art. 57 alin. 2 și 3, este greșită, sancțiunea în acest caz, fiind una specifică prevăzută de art. 135.pr.civ. disjungerea și judecarea separată a acestei cereri, opinie manifestată și in doctrina de specialitate. ca tardivă a cererii conduce la o discriminare nejustificată, față de dispozițiile art. 16 alin. 1 și art. 124 alin 2 din Constituția României, având în vedere și dispozițiile art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, respingerea cererii de chemare in judecată ca nefondată este o eroare judiciară. Sancțiunea nu poate fi respingerea cererii ca nefondată, considerentele instanței fiind greșite, față de faptul că s-a invocat prin cerere, că, și ar putea pretinde aceleași drepturi ca și pârâta în cererea reconvențională, (acela de a comercializa în mod legal și exclusiv produsele purtând însemnul, și în calitatea de distribuitori autorizați ai produselor purtând însemnul ); cu toate acestea, instanța nu se pronunță pe acest aspect, ci motivează doar în situația existenței unui contract de cesiune. În al doilea rând, instanța apreciază că hotărârea ar fi opozabilă terților (cesionari), însă față de aceștia, care nu au calitatea de parte în dosarul cauzei, hotărârea nu ar fi executorie, astfel că pârâta nu și-ar putea valorifica dreptul de a interzice terților (cesionari) orice formă de folosire a mărcii sale verbale, aceștia neavând calitatea de parte în cauză. Pe fond, dreptul subiectiv civil invocat de apelanta-pârâtă prin cererea reconvențională, ar putea fi invocat de intervenientele RL. și; fiecare dintre societățile chemate în calitate de interveniente în cauză ar putea pretinde în orice moment că dreptul fiecăreia de a folosi pe diverse temeiuri juridice, în România, semnul figurativ, solicitând în consecință anularea mărcii verbale nr. 65390/17.11.2004 -, pentru înregistrare cu rea-credință, prevalându-se de calitatea de cesionar sau distribuitor autorizat al reclamantei-pârâte.
4. Pe fondul cauzei, hotărârea instanței de fond este criticabilă sub aspectul rețineriirelei-credințea apelantei pârâte, marca verbală fiind înregistrată în România, cu bună credință, conform cerințelor legii, în împrejurările prezentate, fără a exista relații comerciale cu societatea reclamantă din Rusia, fără a avea cunoștință despre activitatea acesteia și fără a achiziționa produse de la această societate, care își comercializează produsele în România prin intermediul unor distribuitori ce acționează pe aceeași piață ca și pârâta. Ar fi greu de înțeles ca, pe o cale ocolită, autoritățile române să acorde mărcii din Rusia o protecție mai mare decât cea de care se bucură chiar în statul unde este înregistrată.
Instanța a apreciat că marca verbală aparținând apelantei-pârâte, a fost înregistrată cu rea-credință, având în vedere două considerente, ambele fiind criticabile:
Nu a fost probată reaua-credință la înregistrarea mărcii, conform disp. art. 1899 alin. 2 Cod Civil, deoarece înscrisurile administrate pe parcursul desfășurării procesului, nu sunt concludente, unele neavând forță probantă, putând fi apreciate cel mult ca început de dovadă scrisă, fiind lipsite de dată certă, iar altele fiind înscrisuri "pro causa". Instanța, în mod greșit, a reținut înscrisurile de la filele 222 și 225-236, acestea fiind lipsite de relevanță pe aspectul relei-credințe, la momentul înregistrării mărcii verbale de către apelanta-pârâtă. Or, înscrisurile invocate și avute in vedere de instanță nu au forță probantă, pentru că sunt lipsite de dată certă, pe de o parte, iar pe de altă parte provin de la intimata-reclamantă însăși, fără a avea semnătura vreunuia din reprezentanții societății pârâte. Cărțile de vizită, permisul de intrare nu pot face dovada situației de fapt invocate, a relei-credințe la înregistrarea mărcii verbale, pe teritoriul României. Mai mult, înscrisurile având data ulterioară momentului introducerii cererii de chemare in judecată, nu pot fi acceptate ca probă în dosar, fiind înscris uri "pro causa", pe care instanța nu poate să le ia în seamă. Reaua-credință presupune existența elementului intențional la momentul înregistrării mărcii sau la un moment anterior, care în speță lipsește, apelanta-reclamantă nedovedind cu nici o probă că au existat relații comerciale între părți, că au fost efectuate vânzări ori că au fost contacte între cele două societăți în litigiu. Reaua-credință rămâne, astfel, la stadiul de motiv invocat in sprijinul anulării mărcii, dar nedovedit prin probele administrate de intimata-reclamantă.
Existența orașului, în care își are sediul intimata-reclamantă, nu este un element relevant pentru reținerea relei-credințe a apelantei-pârâte. Nu există nici o dovadă în sensul că apelanta-pârâtă ar fi avut cunoștință, la momentul înregistrării mărcii, de existența produselor intimatei-reclamante sau că ar fi existat vreun raport comercial între părți. B-credință se prezumă, iar reaua-credință trebuie dovedită.
Instanța a pornit de la premisa greșită că marca figurativă aparținând intimatei-reclamante, este o marcă notorie pe teritoriul României. În mod greșit s-a reținut activitatea de peste 100 de ani a reclamantei în Rusia, sau participarea la diferite expoziții internaționale, dar în afara României. Nu există nici o probă la dosarul cauzei din care să rezulte o cifră de afaceri în România, volumul vânzărilor sau o intensă promovare, prin publicitate și nu numai, pe teritoriul României. Atâta timp cât intimata-reclamantă nu face dovada cunoașterii de către publicul consumator din România, a mărcii al cărei titular este, nu poate fi reținută notorietatea pe teritoriul României. Simpla afirmație în acest sens, fără a fi susținută de probe neechivoce, nu este suficientă, și mai mult simpla folosire a unei mărci, chiar și pentru o lungă perioadă de timp, nu duce la dobândirea caracterului notoriu pentru acea marcă. Deși reține "caracterul notoriu al mărcii reclamantei, care se opune posibilității de înregistrare a mărcii", Tribunalul nu explică, atunci, susținerile intimatei-reclamante, conform cărora in România, marca nu a fost înregistrată pentru că trebuia "ca mai întâi să se atingă un anumit standard al vânzărilor". Este un alt aspect pe care instanța îl ignoră și nu se pronunță asupra lui, în schimb se pronunță pe ceea ce intimata reclamantă nu a solicitat, anularea pe temeiul art. 48 alin. 1 lit.b).
5. Argumentele privind admitereacererii reconvenționale, pornesc de la dreptul exclusiv de proprietate intelectuală al apelantei-pârâte asupra mărcii verbale, conform certificatului de înregistrare nr. 65930/17.11.2004, emis de M, înregistrarea fiind făcută cu bună-credință, pentru produse din clasele 6, 7, 8, 11, 20, conform clasificării de la.
Sintagma a obținut protecția, îndeplinind cerințele legale, fără a fi o marcă deceptivă, Cuvântul "luga" nu este perceput de consumatorul român ca fiind o indicație a originii geografice a produsului, el nu este asociat de publicul român cu numele localității la care face referire reclamanta, astfel că termenul nu este lipsit de caracter distinctiv, îndeplinind astfel condiția esențială pentru a fi protejat ca marca. Cu atât mai mult caracterul distinctiv este evident cu cât, marca verbală a pârâtei, este o sintagmă în care se regăsește cuvântul, alături de termenul. Pe de altă parte, o comparație între marca verbală astfel cum este folosită pe produse și marca figurativă a societății reclamante nu este posibilă. Elementul figurativ alăturat mărcii pârâtei, este fără îndoială diferit de elementul figurativ protejat prin înregistrarea mărcii societății reclamante. Mai mult, din felul în care este folosită marca societății reclamante, rezultă fără echivoc că elementul principal al mărcii este sintagma, în privința căreia nu există protecție de altfel în Rusia, disclaimer-ul acordat în acest sens rezultând din certificatul de înregistrare anexat.
Înregistrarea mărcii în România conferă, în temeiul legii, o protecție împotriva oricăror fapte ilicite din partea terților, protecție care implică un drept exclusiv asupra mărcii, în exercitarea căruia, vine art. 35 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 84/1998. Fapta reclamantei-pârâte de a folosi în activitatea sa comercială, pe teritoriul României, însemnul identic cu marca înregistrată, constituie acte de contrafacere a mărcii pârâtei, care aduce prejudicii de imagine, creând un risc de confuzie în rândul publicului consumator, și de aceea se impune a fi sancționată.
Fapta ilicită constă în actele de contrafacere a mărcii săvârșite de reclamanta-pârâtă, pe teritoriul României, aceasta exportând pe teritoriul României, prin intermediul unor distribuitori interni, produse identice cu cele pe care le comercializează pârâtă-reclamantă, inscripționate fără drept, cu însemnul verbal, identic cu marca înregistrată. Or, folosirea neautorizată a unui însemn similar cu o marcă ce beneficiază de protecție pe un anumit teritoriu este un act de contrafacere, sancționat de legea aplicabilă privind mărcile și indicațiile geografice nu numai pe tărâmul delictului civil, dar și ca infracțiune.
Lipsa unei justificări legitime din partea reclamantei-pârâte rezultă din cuprinsul certificatului său de marcă, din care rezultă că marca pretinsă drept justificare legitimă pentru actele sale de comerț cu produse inscripționate cu însemnul, este protejată pe teritoriul Federației, numai în ceea ce privește elementul figurativ, componentele principale ale mărcii -cele verbale- nefiind protejate, în privința acestora existând disclaimer.
Prejudiciul creat pârâtei, în calitate de titular al mărcii, prin actele de contrafacere ale reclamantei-pârâte este considerabil, pe măsura eforturilor depuse pentru promovarea și impunerea pe piața de profil a discurilor abrazive a mărcii. Prejudiciul solicitat este cert, atât sub aspectul existenței acestuia, cât și sub aspectul evaluării, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, iar până în prezent acesta nu a fost recuperat de către apelantă. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă ex re.
Forma de vinovăție cu care au fost săvârșite faptele de contrafacere este intenția, în materia răspunderii delictuale forma de vinovăție nefiind un element care să îl poată exonera de răspundere pe autorul faptei. Intimata-reclamantă, însă, avea cunoștință de faptul că încalcă un drept de proprietate intelectuală protejat, dar a continuat, după prima reținere în vamă, când a aflat, cel mai târziu posibil de existența mărcii pârâtei, să distribuie, fără o justificare legitimă, produse purtând însemnul.
-reclamanta-pârâtă ( DE PRODUSE DIN Rusia, solicitând anularea înregistrării mărcii verbale înregistrată în Registrul Național al cu nr. 65390/01.02.2006 și pentru clasele 6, 7, 11, 20 pentru care aceasta a fost înregistrată, respectiv completarea motivelor pentru care a fost anulată marca verbală pentru clasa 8.
În motivarea apelului reclamantei-pârâte, s-a arătat în esență, că:
1. Din corespondența între OSIM și pârâta-reclamantă existentă la dosarul de fond, rezultă că societatea în cauză a avut nevoie de clarificări cerute de OSIM pentru care dintre clase să facă această înregistrare, solicitând la început înregistrarea pentru discuri abrazive, OSIM fiind cea care a identificat clasa principală și clasele adiacente pentru discuri abrazive. Cum clasele 6, 7, 11, 20 sunt clase adiacente discurilor abrazive rezultă în mod evident că, dacă pârâta va rămâne cu marca înregistrată pe clase adiacente, va continua importul din a acestor mărfuri în scopul inducerii în eroare a clienților reclamantei. Astfel, există un risc de confuzie și un risc de asociere cu marca combinată proprietatea reclamantei.
2. Instanța nu s-a referit și nu a reținut o serie de probe, care ar fi relevat complexitatea fraudelor și a relei-credințe la înregistrare:
- faptul că reclamanta este proprietara mărcii combinate, dobândite mai întâi prin folosință și mai apoi prin înregistrarea numelui comercial în Registrul comerțului din Rusia, la data de 24 iulie 1992. În conformitate cu art. 8 al Convenției d l Paris "Numele comercial va fi protejat în toate țările Uniunii, fără obligația de depunere sau de înregistrate, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă"; astfel, reclamanta este titularul dreptului de proprietate a componentei aflată în numele său comercial, având drept de folosință exclusivă și în România, fără obligația de înregistrare la OSIM.
- atitudinile culpabile săvârșite de pârâtă nereținute de instanță:
Din adresa Gărzii Financiare I cu nr. -/IF/22.08.2006 rezultă că pârâta a achiziționat discuri abrazive de la intern în perioada 15.12.2003-11.05.2005 și din import în perioada 07.04.2005 - 04.07.2006. Coroborând această probă cu adeverința nr. 06-73 din 09 ianuarie 2007 Camerei de Comerț și Industrie a Regiunii (care certifică că singurele firme românești către care au fost livrate discuri abrazive sunt I, SRL S și AF rezultă că pârâta în mod indirect s-a aprovizionat din producția uzinei reclamante, cunoscând astfel caracteristicile discurilor abrazive, pe care mai apoi le-a copiat din ce în ce mai bine. De asemenea, se află la dosarul de fond a cauzei, dovada achiziționării directe de către pârâtă de la distribuitorul reclamantei SC SRL I, cu factura nr. -/23.03.2006.
În luna noiembrie 2004, odată cu depunerea cererii la OSIM, societatea pârâtă a procedat la trimiterea unui e-mail către reclamantă, în intenția de a încheia o afacere, acesta reprezentând o dovadă de rea-credință la înregistrarea solicitată în aceeași lună.
În data de 16 martie 2006 la sediul reclamantei, s-au deplasat reprezentanții pârâtei, încheindu-se un proces-verbal privind desfășurarea tratativelor privind calitatea de distribuitor exclusiv a pârâtei, situație ce poate fi confirmată și prin formalitățile de intrare în uzină, ca și prin cele de cazare la hotelul care i-a găzduit.
Din anexa adresei Inspectoratului de Politie al Județului S nr. 55185/19.04.2007 rezultă că au fost confiscate discuri abrazive marca de la SC SRL S, achiziționate cu factura nr. -/27.12.2006 de la SC GRUP SRL
Expertiza extrajudiciară realizată de expert tehnic aflată la dosar, constată că discurile SC GRUP SRL sunt cu 40% calitativ mai proaste, existând precizarea că pe discurile pârâtei sunt înscrise adresa, telefonul, email si pagina web ale reclamantei, ultimele două având terminația în (.ru) ceea ce în limbaj internațional înseamnă Rusia. S-a considerat că este o dovadă flagrantă de rea-credință, încercarea de inducere în eroare a consumatorilor cu privire la originea geografică a unor produse.
Probele menționate relevă că pârâta nu folosește marca sa înregistrată în România, ci marca proprietatea combinată a reclamantei, care este precedată de un L rusesc. Acest fapt este încă o dovadă a relei-credințe mai ales că reclamanta dovedește că marca sa combinată, pentru care are certificat de înregistrare în Rusia din 2000, face obiectul unui contract de autor. Mai mult, desenul aflat pe discurile abrazive, face și el obiectul unui contract de autor aflat la pagina 257-260 vol. 2 din dosarul de fond.
O altă dovadă a relei-credințe a pârâtei, este răspunsul la interogatoriu, unde afirmă că nu avea cunoștință de existența uzinei reclamantei.
Cercetarea discurilor făcută de către instanță a dus la concluzia că pe discurile pârâtei se află adresa, nr. de telefon e-mail, web și marca combinată înregistrată de uzina reclamantei încă din anul 2000 în Rusia. Aceste discuri au fost achiziționate cu facturile, chitanțele și declarațiile pe propria răspundere ale unor terți aflate în anexa expertizei tehnice extrajudiciare.
Traducerea mărcii este "abrazive din " și nu din cum încearcă pârâta să impună.
SC GRUP SRL, fost client al distribuitorilor reclamantei în România, a gândit că prin înregistrarea cu rea-credință la OSIM a mărcii verbale poate să preia clienții reclamantei, care au fost obișnuiți să li se garanteze un anumit standard de calitate prin asocierea cu numele acestei societăți și cu standardele de calitate ale produselor acesteia. Se poate vedea că pârâta nici măcar nu s-au preocupat să schimbe culorile și formatul desenului și nici numărul de telefon rusesc, dar folosește adresa site-ului reclamantei, pentru a induce în eroare cu privire la originea produsului, și nu în ultimul rând să folosească numele uzinei reclamantei. Reaua credință a pârâtei definită ca fiind incorectitudinea respectiv atitudinea unei persoane care săvârșește un fapt contrar legii sau altor norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale - este evidentă, deoarece cunoștea că această marcă aparținea reclamantei ale căror produse le-a achiziționat înainte și după înregistrarea mărcii pe numele său. Prin înregistrarea mărcii, pârâta a dorit cu rea-credință să obțină un avantaj în preluarea clienților reclamantei, tradiției și a beneficiilor. Pârâta, prin înregistrarea mărcii verbale, a tins la obținere exclusivității pe piața românească a vânzării produselor reclamantei fară acordul acesteia. Drepturile reclamantei derivă din convențiile internaționale: a art. 4 al. 5 al Directivei 89/104/CEE sunt prevăzute motivele pentru care o marcă poate fi declarată nulă, iar la punctul b se precizează, dacă și în măsura în care: "Drepturile la o marcă neînregistrată sau la alt semn utilizat în lumea afacerilor au fost dobândite înainte de depunerea cererii mărcii ulterioare. ". În mod evident, marca a cărui proprietar este reclamanta din 2000 prin utilizare, este o marcă neînregistrată în România, dar conform textului marca pârâtei poate fi anulată de instanță dacă dreptul de proprietate dobândit prin nume comercial în 1992 și prin utilizare în 2000 fost dobândit înainte de depunerea cererii mărcii ulterioare, deci înainte de 17.11.2004 data depunerii data depunerii de către pârâta a cererii la OSIM. De asemenea, la punctul g al art. 4 al. 5 Directivei 89/104/CEE se precizează că poate fi declarată nulă de către instanță dacă "marca poate fi confundată cu o marcă utilizată în străinătate în momentul depunerii cererii și care continuă să fie utilizată, dacă cererea a fost făcută cu rea voință de către solicitant." În mod evident, în momentul depunerii cererii pârâtei la OSIM, marca era o marcă utilizată în străinătate de către societatea reclamantă, fiind dovedit că cererea a fost făcută cu rea credință de către pârâtă.
pârâtei este susceptibilă de a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau la proveniența geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată, întrucât conține numele societății reclamante și numele orașului unde aceasta își are sediul. În conformitate cu art. 5 al. 1 lit. f și g din Legea nr. 84/1998, nu pot fi înregistrate mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului, precum și mărcile care conțin o indicație geografică sau sunt constituite dintr-o astfel de indicație, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicații este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la locul adevărat de origine și face parte din motivele de anulare a mărcii privind nesocotirea motivelor de refuz Ia înregistrare.
Apelanta pârâtă-reclamantă a formulat întâmpinare la apelul advers, prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, evidențiind totodată inadmisibilitatea cererii formulate în apel d e către reclamantă, de completare a motivelor pentru care a fost anulată marca pentru clasa 8.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul pârâtei-reclamante este neîntemeiat, urmând a fi respins, în vreme ce apelul reclamantei-pârâte este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Cât priveșteapelul pârâtei-reclamante:
Prealabil, Curtea va reține că nu poate fi vorba despre o solicitare în apel a reclamantei-pârâte, de adăugare la motivele pentru care a fost solicitată anularea mărcii adverse. Atât notorietatea, cât și folosirea mărcii sale anterioare, se regăsesc între considerentele acțiunii, iar în cererea din apel a fost formulată critica de nerelevare a unor probe în legătură cu aceste aspecte, cu efect în planul reținerii relei-credințe a pârâtei-reclamante la înregistrarea mărcii verbale nr. 65390/01.02.2006. În acest context, apare ca neîntemeiată nu numai susținerea din cadrul întâmpinării la apel, ci și critica pârâtei-reclamante referitoare la pronunțarea instanței de fond asupra unor lucruri care nu au fost cerute prin acțiune (extra petita), pentru a considera aplicabile disp. art. 294 alin. 1 Cod pr. civilă, deoarece considerentele instanței sunt explicite încă din preambul în privința motivului de rea-credință la înregistrare, fără a puncta asupra celui evidențiat în apelul pârâtei ca fiind art. 48 lit. b din Legea nr. 84/1998.
Criticile privind nepronunțarea asupra unor argumente în susținerea cererii de chemare în judecată, vor fi tratate în mod unitar alături de aspectele învederate de apelanta-pârâtă asupra fondului cererii. Se reține, totodată, din interpretarea doctrinară și practică a textelor care consacră ipoteza nemotivării hotărârii, că din punct de vedere procedural, instanța nu este obligată a răspunde tuturor argumentelor părților, ci a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere.
Se constată că susținerile părților interesează, pe de o parte, condițiile înregistrării mărcii pârâtei-reclamante (marca verbală, conform certificatului de înregistrare nr. 65930/17.11.2004 emis de România), sub aspectul bunei/relei credințe a pârâtei-reclamante, prin urmare aplicarea disp. art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998 modificată privind mărcile și indicațiile geografice, iar pe de altă parte, întinderea protecției mărcii anterioare a reclamantei-pârâte (marca combinată cu element figurativ nr. -, protejată în Federația din 22.02.2000 și având elementele verbale ).
Legea română a mărcilor nu conține o definiție a relei-credințe, nici criterii obiective de determinare a acesteia. Reaua-credință trebuie, așadar, analizată de către instanță, prin raportare la datele concrete ale speței, în contextul obligației legale a comercianților de a-și desfășura activitatea cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite, în limitele unei concurențe loiale.
Contrar susținerilor pârâtei-reclamante, se reține că anterior înregistrării mărcii sale, aceasta a avut relație comercială cu unul dintre distribuitorii reclamantei-pârâte, concluzie rezultând din coroborarea consemnării adresei Gărzii Financiare I nr. -/IF/22.08.2006 privind achiziționarea de către pârâta a discurilor abrazive de la intern în perioada 15.12.2003-11.05.2005, livrate în România în exclusivitate de către distribuitorii autorizați ai reclamantei (adeverința nr. 06-73 din 09 ianuarie 2007 Camerei de Comerț și Industrie a Regiunii ). Se reține astfel, cunoașterea de către pârâta-reclamantă a produselor reclamantei-pârâte și implicit a mărcii acesteia.
Acest presupus raport comercial, deși nu dovedește cunoașterea înregistrării mărcii în altă jurisdicție, are relevanță din perspectiva ulterioară a înregistrării în România de către pârâtă, a mărcii în formă identică și pentru produse și servicii identice/similare, ceea ce nu poate constitui o simplă coincidență, ci un demers deliberat, în cunoștință de cauză, cu scopul înlăturării de pe piață a unui concurent și în condițiile eludării regulilor concurenței loiale.
Nu poate fi primită interpretarea pârâtei-reclamante privind disclaimerul (renunțarea la exclusivitate) reclamantei, asupra elementelor verbale și din combinația ce constituie marca sa, ca îndreptățind o nouă înregistrare cu aceeași combinație de elemente verbale, pentru produse și servicii identice/similare.
Această împrejurare nu poate fi circumstanțiată de existența unui contract al solicitantului înregistrării cu un terț, al cărui reprezentant în piața de profil este, deoarece semnarea unui angajament în acest sens, nu presupune cu necesitate lipsa oricărei condiționări.
Cât privește chemarea în judecată a altor persoane, Curtea constată că, deși prin raportarea disp. art. 135 Cod pr. civilă la disp. art. 57 alin. 2 și 3, sancțiunea în cazul depunerii peste termen a unei atare cereri, este judecarea separată, soluționarea prin respingerea ca tardivă a cererii pârâtei-reclamante (de chemare în judecată a unor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta), în sensul îndepărtării de la judecata prezentă și nu prin înlăturareade planoa posibilității de soluționare a cererii, nu a produs o vătămare procesuală solicitantei, deoarece finalitatea judecării separate nu a fost împiedicată.
în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și pârâta-reclamantă, a fost corect respinsă ca neîntemeiată, nefiind necesară introducerea în proces a distribuitorilor autorizați ai reclamantei-pârâte, pentru opozabilitatea hotărârii în legătură cu acte de încălcare a dreptului pârâtei-reclamante, câtă vreme eventualele acte de comerț efectuate de către aceștia, derivă dintr-un raport juridic subsecvent celui în discuție.
Reținând ca întemeiată soluția pronunțată în privința înregistrării cu rea-credință a mărcii de către pârâta-reclamantă și înlăturând dreptul exclusiv de proprietate intelectuală asupra acesteia, constatând întinderea protecției mărcii reclamantei-pârâte astfel cum a fost evidențiată prin prisma dispozițiilor art. 4 al. 5 Directivei 89/104/CEE, Curtea constată că nu se mai impune analiza argumentelor asupra soluționării cererii reconvenționale, această din urmă parte fiind îndreptățită la folosirea mărcii sale în limitele conferite de propria înregistrare.
Cât priveșteapelul reclamantei-pârâte:
Criticile privind relevarea unor probatorii sub aspectul relei-credințe la înregistrarea mărcii în discuție, au fost analizate în precedent.
Din punctul de vedere al claselor de produse/servicii pentru care s-a solicitat anularea înregistrării, Curtea constată că este greșit argumentul instanței de fond privind restrângerea motivelor cererii de chemare în judecată, doar la clasa de produse 8.
Analizând clasele de produse pentru care s-a făcut înregistrarea mărcilor părților, precum și definirea acestora (conform consemnărilor dicționarului explicativ al limbii române), Curtea constată caracterul complementar și corespondența acestora, cu efect în planul riscului de confuzie pentru public asupra mărcii pârâtei-reclamante, incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară, astfel:
Lista de mărfuri (servicii) din certificatul mărcii reclamantei-pârâte, include la clasa 9, protecția asupra retortelor ( de sticlă în formă de balon, cu gâtul și îndoit, folosit în laboratoare pentru distilare), alambicurilor (aparat metalic pentru distilarea lichidelor) și creuzetelor ( fabricat dintr-un material rezistent la căldură, folosit pentru reacții chimice la temperaturi înalte), ceea ce se află în legătură cu protecția ulterior acordată pârâtei-reclamante prin clasa de produse 11 - instalații sanitare (care se referă la sănătate, destinat ocrotirii și îngrijirii sănătății publice).
Pe de altă parte, nu poate fi înlăturată legătura complementară dintre produsele incluse în clasele 6 (articole de feronerie) și 20 (accesorii mobilier - mânere, butoni, șine) din certificatul pârâtei-reclamante, cu procesul de prelucrare a acestora prin folosirea de produse incluse în clasa 8 de protecție a pârâtei-reclamante (pietre de ascuțit (segmenți), discuri cu șmirghel, discuri de polizor (de ascuțit).
În baza aceluiași raționament, asocierea poate fi realizată raportând clasa de produse 7 (scule acționate electric) din certificatul pârâtei-reclamante, la produse incluse în clasa 8 de protecție a pârâtei-reclamante (mai sus evidențiată).
Ca atare, pentru a beneficia de protecția în limitele câștigate de reclamantă, este necesară anularea înregistrării pârâtei, inclusiv pentru clasele adiacente nr. 6, 7, 11 și 20, identificate de altfel, de către OSIM, în cursul procedurii de înregistrare a mărcii în discuție.
Observând că această rezolvare pe fondul cauzei, este opusă celei pronunțate de instanța de fond, Curtea va constata, în baza art. 296 Cod procedură civilă, că se impune admiterea apelului reclamantei-pârâte, cu schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul anulării mărcii și pentru clasele de produse nr. 6, 7, 11 și 20, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza disp. art. 274 Cod pr. civilă, apelanta-pârâtă va fi obligată la plata către apelanta-reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6,15 lei reprezentând taxe judiciare pentru această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelanta - pârâtă GRUP. cu sediul social în, Șos. B-U nr. 6A, județul I și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la mandatarul Societatea Civilă de Avocați &, din B, str. -. - nr. 62, Sector 5, împotriva sentinței civile nr. 881/14.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu apelanta - reclamantă ( de Produse din ) Rusia, Localitatea, Regiunea, str. -, 32, -, cu sediul procesual ales în S - România-,. 12,. A,. 12, județ S și intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI cu sediul în B- sector 3.
Admite apelul formulat de către apelanta - reclamantă.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că anulează marca înregistrată sub nr. 65390 și pentru clasele de produse nr. 6, 7, 11 și 20.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6,15 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
-
GREFIER
- - -
Red. /.red. / 5 ex.
Judecător fond - Secția a V-a Civilă:
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu
