Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 31/2008. Curtea de Apel Craiova

Comentarii

0

Dosar nr- - Art. 13 din Legea nr. 678/2001 -

(Număr în format vechi 106/MF/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR. 31

10 iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu

- - - - PREȘEDINTE SECȚIE

GREFIER: - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

***************************************

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința nepublică de 25 iunie 2008, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțare amânată succesiv la data de 03 iulie 2008 și la data de 10 iulie 2008, conform încheierilor de la aceleași date, care fac parte integrantă din prezenta decizie, privind apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - BIROUL TERITORIAL MEHEDINȚI și de inculpații (), trimiși în judecată prin rechizitoriul - Biroul TERITORIAL MEHEDINȚI nr. 37D/P/2005, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. 1 și 2 și art. 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 71 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, împotriva sentinței penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secție Penală în dosarul nr-.

Deliberând,

CURTEA:

Asupra apelurilor declarate.

Prin sentința penală nr 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secție Penală în dosarul nr-, s-au hotărât următoarele:

În baza art.334 C.P.P.

S-a schimbat încadrarea juridică, privind pe inculpatul ( ), din infracțiunea prev. de art.13 din Legea 678/2001, în două infracțiuni, respectiv infracțiunea prev. de art.13 alin.1, 3 și 4 teza III din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.13 Cod Penal, privind partea vătămată, și infracțiunea prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001, privind pe partea vătămată.

În baza art.11 pct.2 lit. a rap.C.P.P. la art.10 lit. c C.P.P.

A fost achitat inculpatul ( ) pentru infracțiunea prev. de art.13 alin.1, 3 și 4 teza III din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.13 Cod Penal, privind pe partea vătămată.

În baza art.334 C.P.P.

S-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001, în infracțiunea prev. de art. 329 alin.1 și 3.Cod Penal, privind pe partea vătămată.

În baza art.11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art.10 lit.d

C.P.P.

A fost achitat inculpatul ( ) pentru infracțiunea prev. de art.329 alin.1 și 3.Cod Penal, privind pe partea vătămată.

În baza art.334 C.P.P.

S-a schimbat încadrarea juridică, pentru inculpatul ( ), din infracțiunea prev. de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, în infracțiunea prev. de art. 329 alin.1 Cod Penal, privind pe partea vătămată.

În baza art.329 alin.1 Cod Penal,

A fost condamnat inculpatul ( ),fiul lui și, născut la 14.03.1975 în M, Județul M, cu domiciliul în comuna, sat, Județul M, cetățean român, studii 10 clase, căsătorit, 5 copii minori, fără ocupație, fără antecedente penale, la 2 ani închisoare și la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II și lit.b Cod Penal, conform art.65 Cod Penal, privind pe partea vătămată.

În baza art.71 alin.1 din OUG nr.105/2001, a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art.33-34.Cod Penal,

S-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul ( ) să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod Penal, în condițiile art.71 Cod Penal, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod Penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art.88 Cod Penal,

S-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată, urmare a reținerii și arestului preventiv, începând cu 11.04.2007 și până la pronunțare.

În baza art.350 C.P.P.

S-a menținut starea de arest a inculpatului ( ).

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

În baza art.11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art.10 lit.d C.P.P.

A fost achitat inculpatul ( ) pentru infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.

În baza art.329 alin.4 și Cod Penal art.118 lit.e Cod Penal,

S-a dispus confiscarea, în folosul statului, a sumei de 1050 euro sau /val. acesteia în momentul executării de la inculpatul ( ).

În baza art.334 C.P.P.

S-a dispus schimbarea încadrării juridice, privind pe inculpatul, din infracțiunea prev. de art.13 din Legea nr.678/2001, în infracțiunea prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001.

În baza art.11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art.10 lit.d C.P.P.

S-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 și prev. de art. 13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001.

În baza art.11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art.10 lit. d

C.P.P.

S-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.

În baza art.71 alin.1 din OUG nr.105/2001,

A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 10.02.1967 în M,Județul G, cu domiciliul în DTS,-, - 12,.2,.4,.13, studii 12 clase, căsătorit, 2 copii minori, ocupația administrator la SC "" SRL DTS, fără antecedente penale, la 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II și lit.b C.P.P. în condițiile art.71

Cod Penal

În baza art.81 Cod Penal,

S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 4 ani, termen de încercare.

În baza art.359 C.P.P.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83

Cod Penal

În baza art.88 Cod Penal,

S-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv, de la 11.04.2007, la 16.04.2007, când a fost liberat.

În baza art.118 lit.e Cod Penal,

S-a dispus confiscarea, în folosul statului, de la inculpatul, a sumei de 200 euro sau /val. acesteia în momentul executării.

În baza art.191 alin.2 C.P.P.

A fost obligă inculpatul la 1.500 lei, cheltuieli judiciare în folosul statului, și inculpatul ( ) la 3.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele împrejurări de fapt și de drept:

La data de 20 iunie 2007 prin rechizitoriul T- Biroul TERITORIAL MEHEDINȚI, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului ( ), fiul lui și, născut la 14.03.1975 în M, Județul M, cu domiciliul în comuna, sat., Județul M, cetățean român, studii 10 clase, căsătorit, 5 copii minori, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru infracțiunea prev. de at. 7 din Legea nr.39/2003, art.12 al 1 și 2 și art.13 din Legea nr.678/2001 și art.71 al 1 din OUG nr. 105/2001 și în stare de libertate a inculpatului, fiul lui și, născut la 10.02.1967 în M, Județul G, cu domiciliul în Tr. S,-, -2, Sc.2,.4,.13, Județul M, român, 12 clase, căsătorit, 2 copii minori, administrator la." " SRL DTS, fără antecedente penale pentru infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, art.12 al 1 și 2 și art.13 din Legea nr.678/2001 și art.71 al 1 din OUG nr.105/2001.

Ca situație de fapt, s-a reținut că familia este compusă din și fii săi Inspectorul, și ( ), iar în perioada 2002-2007 aceștia s-au organizat cu scopul de a recruta și transporta în Italia persoane pe care le-au obligat la practicarea cerșetoriei, precum și tinere minore provenind din familii sărace, pe care le induceau în eroare, promițându-le asigurarea unor locuri de muncă, însă în realitate, o dată ajunse acolo, erau obligate să practice prostituția, iar banii astfel obținuți erau însușiți de către membrii familiei. În anii 2006-2007, la acest grup au aderat și inculpatul și învinuiții și.

Astfel, s-a reținut că în vara anului 2002 partea vătămată, pe atunci în vârstă de 17 ani a fost racolată de către care i-a promis asigurarea unui loc de muncă bine plătit la un restaurant în Italia. Întrucât tânăra nu poseda pașaport, a fost găzduită o perioadă de două săptămâni la locuința din, timp în care s-a ocupat de formalitățile necesare obținerii documentului de călătorie și a achitat toate taxele legale.

La data de 27.08.2002 minora a ieșit din țară prin punctul de trecere a frontierei Porțile de I, prin același punct ieșind din România, la aceeași dată și,împreună cu inculpatul (), aspect confirmat de evidențele de trafic ale poliției de frontieră( vol. I, fila nr.132).

În Serbia, partea vătămată a fost preluată de către inculpatul () și transportată la la un restaurant, unde a fost regizată organizarea unei nunți în care victima a fost îmbrăcată mireasă, timp în care minora a fost vândută unui cetățean străin, de naționalitate sîrbă, inculpatul () și fratele său primind de la acesta suma de 4.000 euro și un autoturism, după care au plecat.

Ulterior, cetățeanul străin i-a confecționat fraudulos un act de identitate cu aparența unui înscris oficial aparținând Croația și a transportat-o în Spania, unde a ținut-o sechestrată într-o rulotă până în luna aprilie 2003, când poliția spaniolă l-a arestat pe cetățeanul străin și victima a avut posibilitatea să revină în țară cu sprijinul autorităților spaniole din. Aspectele relatate s-a arătat că sunt dovedite cu depoziția părții vătămate și a mamei sale și de imprimatul înscrisului purtând numele de .

Deși inculpatul ( ) și nu au recunoscut această stare de fapt, susținând că nici nu o cunosc pe, s- apreciat că probatoriul administrat în cauză a confirmat faptul că atât inculpatul cât și, au încercat prin diverse mijloace să influențeze pe partea vătămată, cât și pe mama acesteia să-și revizuiască declarațiile. În acest sens, s-au reținut declarațiile lui, și procesul verbal de supraveghere.

În drept s-a precizat că fapta comisă de inculpatul ( ) de a induce în eroare pe partea vătămată, în sensul de a-i promite un loc de muncă în străinătate, dar în realitate de a urmări vânzarea acesteia în scopul obținerii de venituri, lucru care s-a și realizat, constituie infracțiunea de trafic de minori prevăzut de art.13 al 1 din Legea nr.678/2001.

De asemenea, în actul de sesizare s-a mai reținut că la începutul lunii decembrie 2006, părțile vătămate în vârstă de 19 ani și minora în vârstă de 17 ani au fost recrutate de care le-a promis locuri de muncă în Italia, cele două tinere fiind de acord cu propunerea acestuia.

Cele două tinere au fost transportate din România în Italia, ieșind din țară prin punctul de trecere a frontierei Nădlac în data 14.12.2006 cu autoturismul aparținând învinuitului Inspectorul, care era condus de către martorul. Ajunse în insula orașul, numiții Inspectorul și le-a obligat pe cele două să practice prostituția pentru a le achita o presupusă datorie de 3.500 euro ce reprezenta o sumă impusă de cei doi, drept cheltuieli ocazionate cu obținerea pașaportului și de transport din România până în Italia.

Părțile vătămate au fost nevoite să se prostitueze timp de 3 săptămâni, veniturile obținute din prestarea acestei activități - în sumă de 300-350 euro pe zi, trebuind să le predea în fiecare seară membrilor familiei, mai precis câte 50 euro fiecare inculpatului (), drept taxă de stradă, iar restul în schimbul achitării altor pretinse datorii.

S-a menționat că faptele descrise sunt dovedite cu declarațiile victimelor, procesele -verbale de interceptări și depoziția martorului.

În drept, s-a arătat că, faptele inc. () și ale învinuiților și de a exploata pe cele două tinere în scopul obținerii de venituri constituie infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, precum și constituirea unui grup organizat în scopul comiterii unor infracțiuni.

S-a mai menționat că din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că cele două victime au fost racolate de către, transportate în Italia de către Inspectorul și aici obligate să practice prostituția de către cei doi cât și de inc. ( ).

În depozițiile lor, victimele arată că în locul în care au fost cazate pe "" un loc unde erau amenajate mai multe barăci în care trăiesc la marginea orașului mai multe persoane în condiții insalubre, respectiv fără apă sau curent electric, mai erau găzduite încă 12 tinere românce care erau obligate să practice prostituția în folosul membrilor familiei.

În acest sens, au făcut referire la numitele, ( ), și.

În timpul urmăririi penale, aceste aspecte au fost învederate atât de victima minoră, cât și de martorul, însă aceștia datorită presiunii și influențelor exercitate de către membrii familiei, ulterior audierii la parchet, au revenit asupra declarațiilor și au făcut afirmații mincinoase.

Astfel, a revenit asupra declarației anterioare, din care rezultă implicarea în activitatea infracțională atât a inculpatului (), cât și a celorlalți membrii ai grupului și a susținut că nu cunoaște membrii familiei cu excepția lui și, afirmație contrazisă categoric de interceptările convorbirilor telefonice înregistrate, cât și de actele întocmite de organele de poliție cu prilejul unor activități de investigație, materializate în procesul verbal de supraveghere, planșa foto și declarația martorei.

Din procesele verbale de supraveghere operativă și planșele foto întocmite la 6.03.2007; 11.03.2007 și 16.03.2007 s- arătat că rezultă faptul că, îi cunoștea atât pe, cât și pe și pe inculpatul (), cu care s-a întâlnit în datele respective.(. III, nr.3-12).

Pe de altă parte, în data de 18.04.2007, prin intermediul martorei a fost determinată, în schimbul obținerii sumei de 400 euro să-și modifice declarația în favoarea inculpatului (), aspect ce rezultă din procesul verbal și planșa foto întocmite de organele de poliție, precum și din declarația martorei.(.I, f,nr.140-147).

Totodată, din conținutul interceptării convorbirilor telefonice rezultă faptul că aceeași victimă cunoaște pe învinuitul, care i-a dat îndrumări în sensul de a determina pe martorul să manifeste prudență în ceea ce declară organelor în drept, de asemenea, recomandându-i și ei același lucru ( Note interceptări. V file nr.86-111).

Aspectele învederate în primele declarații ale victimelor și și ale martorului sunt confirmate și de poliția Italiană, care a comunicat prin Centrul de Cooperare Internațională că în luna martie 2007, în orașul - Italia, au fost identificate numitele, (), și practicând prostituția împreună cu alte tinere românce.

Începând cu luna august 2006, o parte dintre tinerele ce au fost semnalate ca prostituate în - Italia și care au fost exploatate de către membrii familiei, au fost transportate din România în Italia de către inculpatul, acesta cunoscând scopul deplasării acestora și obținând venituri din această activitate.

Mai mult decât atât, s-a mai reținut că, inculpatul facilita deplasarea în străinătate a unor minori prin întocmirea unor procuri de însoțitor pe numele său.

Împrejurarea că inculpatul cunoștea scopul pentru care însoțea până în Italia pe tinere,s-a reținut că rezultă fără echivoc, din conținutul convorbirilor telefonice purtate atât cu Inspectorul,cât și cu, precum și cu inculpatul ().

În aceste discuții, persoanele traficate erau denumite "bagaje" și trebuiau să ajungă în Italia, stabilindu-se să le fie reținute de către inculpatul atât buletinul, cât și pașaportul până la preluarea acestora. Inculpatul era contactat în mod frecvent de membrii familiei, pentru a transporta în insula " băieți și fete" și a contribuit la influențarea unor victime ale traficului de persoane, în sensul că acestea să nu declare adevărul organelor de poliție( procese-verbale de interceptare. V nr.2-3, 12-13, 36-42, 194-197).

Tot din interceptările convorbirilor telefonice rezultă faptul că inculpatul intermedia trimiterea de anumite sume de bani din Italia în România la membrii familiilor persoanelor traficate, tăinuind totodată locul unde se află victimele și modul în care sunt câștigați banii de către acestea ( procese-verbale de interceptare. V, nr.44-50).

În luna februarie 2007, inculpatul și inculpații () și, au organizat scoaterea din țară a doi migranți cetățeni indieni, respectiv pe Sindir și, folosind cărți de identitate false, întocmite pe numele de și respectiv ( a se vedea acte autorități I nr.65-90).

Din probele administrate în cauză, s-a reținut că în ziua de 20.02.2007, la autogara din Tr. S, inculpatul s-a întâlnit cu inculpatul ( ), după ce în prealabil vorbiseră la telefon și aici, alături de martorul, au inițiat trecerea ilegală peste frontieră a celor doi indieni ( proces-verbal I, f nr.51).

Din autogara Tr. S, în după amiaza zilei de 20.02.2007, au plecat cele trei microbuze aparținând firmei SC"", administrată de inculpatul încărcate cu pasageri cu destinația Italia.Unul dintre microbuze cu nr. SJ 5554 era condus de cu ajutor, celălalt cu număr -, condus de cu ajutor, iar cel de al treilea cu număr SJ 6449 condus de către,.

Cele trei microbuze au ajuns în Ungaria, iar la granița cu Austria, în microbuzul condus de au fost descoperiți în dimineața zilei de 21.02.2007 cei doi cetățeni indieni care trecuseră fraudulos frontiera de stat a României.

Ca urmare a anchetei autorităților maghiare, a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de trafic de migranți, necunoscându-se în acel moment și participarea altor persoane. Deși nu se cunoaște cu exactitate locul de unde au fost luați migranții și nici câștigul financiar al martorului și al inculpaților și, coautoratul acestora din urmă s- precizat în rechizitoriu, că rezultă indubitabil din probatoriul administrat.

Astfel, martorii și, șofer pe microbuzele care au transportat persoane în străinătate la acea dată,au declarat că toți pasagerii din toate cele trei microbuze care au plecat din D Tr. S au fost verificați și controlați de către administratorul firmei, respectiv inculpatul, iar pe traseu, până în Ungaria, nu au mai fost îmbarcați alți pasageri, fapt ce demonstrează împrejurarea că inculpatul a cunoscut de la început că în unul din microbuzele firmei sale sunt pasageri ce urmau să fie scoși ilegal din țară (. I,nr.110-112).

Pe de altă parte, implicarea în traficul de migranți, atât a lui, cât și a lui rezultă din interceptarea convorbirilor telefonice purtate între cei doi, cât și între inculpatul și martorul, precum și din convorbirile purtate de acesta din urmă și și.

Din conținutul acestor convorbiri rezultă în esență faptul că cei doi inculpați, împreună cu martorul aveau cunoștință despre trecerea ilegală a migranților peste frontieră și că aceștia aveau documente de identitate false. Mai mult decât atât, din conținutul acelorași convorbiri rezultă faptul că inculpatul i-a indicat fratelui său să fugă și să se ascundă pentru a nu fi descoperiți de organele de poliție.

În data de 11.04.2007, cu prilejul percheziției domiciliare efectuată la locuința inculpatului au fost descoperite un număr de 19 pașapoarte și 9 buletine de identitate.

Referitor la susținerile numitei, conform cărora ar fi fost vândută în anul 2005 unor cetățeni germani, pe teritoriul acestei țări de către inculpatul împreună cu alții, avându-se în vedere contradictorialitatea declarațiilor victimei, precum și necesitatea administrării de noi probe, s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce o privește pe aceasta.

În drept s-a precizat că faptele inculpaților ( ) și a de a se constitui într-un grup infracțional organizat în scopul obligării părților vătămate la practicarea prostituției sau pentru a facilita ieșirea ilegală din țară constituie infracțiunile prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, art.12 al 1 și art.13 al 1 din Legea nr.678/2001 și art.71 al 1 din OUG nr.105/2001.

În continuarea rechizitoriului s-a arătat că în definiția sa, în art. 2 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, grupul infracțional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar.

Astfel s-a menționat că activitatea infracțională a inculpaților și a învinuiților s-a desfășurat pe o perioadă lungă de timp( anii 2002 - 2007 ), a fost coordonată în mod principal de către și a urmărit prin aceasta comiterea mai multor infracțiuni grave în scopul obținerii unor beneficii financiare.

Faptul că " " împreună cu ceilalți membrii a familiei obligau mai multe tinere să se prostitueze în Italia și că aceștia au reușit să-și creeze un grup bine structurat în acest scop, s-a stabilit că rezultă din Notele transmise de în datele de 16.03.2007 și 26.03.2007 conform cărora autoritățile italiene au descoperit practicând prostituția pe, (), și, existând indicii în sensul că familia întreține strânse legături cu numitul, cetățean italian, cunoscut ca fiind cercetat de către poliția italiană pentru exhibiționism violent, tâlhărie, tentativă de omor, distrugere, furt, deținere ilegală de arme, comportare abuzivă și găzduire de persoane clandestine.

Pe de altă parte, s- menționat în rechizitoriu că existența grupului infracțional organizat, constituit pentru comiterea infracțiunilor descrise, rezultă și din conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice pe care le-au avut în lunile februarie-martie purtate între, ( ) și ceilalți membrii ai familiei, din care reiese că exista o repartiție a unui număr de femei într-o zonă, pe străzi sau sectoare din, care erau obligate să predea sumele obținute din practicarea prostituției.

Mai mult decât atât, interceptarea convorbirilor telefonice purtate între și o altă persoană necunoscută, confirmă faptul că inculpatul () " a vândut strada" unde tinerele românce practicau prostituția în schimbul sumei de 15.000 euro, unei alte persoane, iar de aici s-au iscat disensiuni între membrii familiei.

S-a mai precizat că există indicii temeinice că la săvârșirea infracțiunilor alături de inculpații ( ) și, au participat și alte persoane, respectiv, Inspectorul, a, față de care s-a dispus disjungerea pentru că se sustrag urmăririi penale.

Tribunalul, procedând la soluționarea cauzei, după ce li s-au adus la cunoștință inculpaților drepturile care le au potrivit art.322 C.P.P. și au fost de acord să dea declarații în cauză, s-au luat interogatorii acestora și s-a trecut la cercetarea judecătorească.

Inculpatul () a declarat că din anul 1997 până în 2003 stat în Italia și a revenit pentru că nu a avut forme legale de ședere, fiind returnat de autoritățile italiene. În 2004 plecat clandestin în Italia și pentru această împrejurare i-a fost aplicată o amendă administrativă. În anul 2005 s-a căsătorit, și-a schimbat numele și a obținut alt pașaport, astfel că în 2006 plecat în Anglia. A fost și în Italia, dar de acolo pleca în Anglia sau Franța. A mai precizat că pe inc. îl cunoaște de circa 3-4 ani pentru că avea o firmă de transport și l-a rugat doar să-i transporte rude ale sale. Referitor la data de 20.02.2007 recunoaște că s-a întâlnit cu inculpatul la autogară, dar nu cunoaște dacă acesta a transportat doi cetățeni indieni.A mai arătat că nu cunoaște nici părțile vătămate și nici martorii conceptați în rechizitoriu.

Inculpatul a declarat că îl cunoaște pe inc. () din anul 2006, dar înainte cu 6-7 luni au vorbit la telefon pentru că îl ruga să-i transporte la soția, copiii, părinții sau alte rude. Recunoaște că a transportat și minori, dar cu procură de la părinți. Referitor la pașapoartele și buletinele găsite la domiciliul său a aratat că acestea erau fie uitate de călători, fie o parte din ele erau lăsate pentru a fi returnate în țară, atunci când s-a putut trece și pe bază de buletin.

Inculpatul a mai precizat că toți clienții care erau transportați erau stabiliți de el. Nu recunoaște că a transportat doi cetățeni indieni, dar la granița cu Austria au fost găsiți în mașina fratelui său doi indieni și a aflat de la acesta că i-a luat din Ungaria. Precizează de asemenea că s-a întâlnit cu inc. ( ) la autogară și l-a rugat să meargă la o cafea, dar pentru că nu a avut timp, l-a refuzat.

Și-a explicat prezența la autogară a inculpatului (), susținând că majoritatea călătorilor erau rude cu acesta. Cu privire la călătorii pe care îi transporta, precizează că le verifica actele și îi trecea pe un tabel pentru a fi prezentat la vamă, însă pentru mașina condusă de fratele său nu era nevoie de astfel de tabel, aceasta fiind asimilată autoturismelor.

De asemenea, tribunalul a audiat în continuare părțile vătămate.

Partea vătămată fostă nu a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale cu motivarea că doar a fost întrebată de procuror despre anumite aspecte și ea răspundea afirmativ. Arată că a plecat în 2002 din țară, singură cu banii adunați de la părinți și în Italia a stat în niște barăci și își asigura existența cerșind dar nu a practicat prostituția. Declarațiile de la urmărirea penală au fost date, fiindu-i frică de mama sa prezentă la audieri. Pe inculpatul declară că nu îl cunoaște, deși a semnat pe o fotografie că l-a cunoscut. În Italia recunoaște că a cunoscut cu un băiat pe nume cu care a făcut un fel de nuntă și a stat cu acesta până a fost returnată de poliția spaniolă.

Totodată precizat că își menține numai declarația scrisă personal la data de 26.05.2003.

Partea vătămată nu a menținut declarațiile date la urmărirea penală cu motivarea că a fost obligată de tatăl său și de poliția de frontieră să declare ceea ce s-a consemnat. În continuare arată că nu îl cunoaște pe inc. și că a plecat din țară cu două persoane poreclite "Inspectorul" și "". În Italia a fost la prieteni și acolo nu a practicat prostituția, trăind din banii ce îi ofereau aceștia. Cu ea a plecat și prietena sa.

Partea vătămată nu a menținut prima declarație, susținând că a fost obligată de poliția de frontieră să nu declare adevărul și menține numai ultima declarație dată la procuror. Recunoaște că în 2006 plecat în Italia cu mașina unei persoane numită" Inspectorul" și care a fost condusă de poreclit "", fiind însoțită de partea vătămată, dorind să ajungă la un prieten în regiunea, pe nume, unde a stat trei săptămâni.

A mai arătat că nu l-a cunoscut pe () și nu a primit bani de la, pentru a nu declara adevărul.

Au fost audiați martorii cauzei, iar martorul menținut doar ultima declarație de la urmărirea penală, susținând că prima a fost dată în prezența polițiștilor de frontieră care l-au amenințat și i-au spus ce să declare. Arată că a condus mașina cu care au călătorit părțile vătămate și o persoană minoră, mașina fiind proprietatea unui căruia i se spunea"Inspectorul", iar la întoarcerea în țară a venit cu altă mașină.

În declarația sa precizează că nu îl cunoaște pe inc. ( ) și că nu le-a văzut cerșind sau practicând prostituția pe cele două fete, respectiv pe și prietena ei și nici nu știe dacă se practica prostituția în locul unde au ajuns.

Martora a menținut doar declarația dată la poliție și scrisă de aceasta și nu pe cea de la procuror, susținând că a fost obligată de părinții săi să declare altceva. Referitor la inc. ( ) a arătat că nu îl cunoaște, iar pe inc. îl știe pentru că are o firmă de transport și a plecat cu acesta din țară, prima dată la 17 ani cu procură de la părinții săi și a ajuns în Italia la o prietenă. Acolo a găsit de lucru la o pizzerie unde a lucrat două luni. A revenit în țară și după o lună a plecat cu altă firmă de transport în Italia unde s-a reangajat la aceeași pizzerie. De data aceasta a fost însoțită și de o verișoară pe nume care a lucrat tot la pizzerie. Arată de asemenea că pe un poreclit "" îl cunoscuse din țară și s-a împrietenit cu el, dar nu știe ce lucra el în Italia.

Martora declarat că îl cunoaște pe inc. cu care a plecat din țară la sora sa, întrucât avea o firmă de transport. A plecat legal cu procură de la mama sa. A fost de două ori în Italia, dar nu a practicat prostituția.

Martora a declarat că a plecat în Italia cu inculpatul care a fost recomandat de vărul său În Italia a practicat prostituția de bună voie pentru a face rost de bani și mai erau românce care făceau la fel. Nu recunoaște că se plătea o taxă de stradă de 50 euro și a precizat că prima dată când a plecat din țară, a plecat cu o persoană numită"Inspectorul".

Martora nu menținut declarația dată, în cursul urmăririi penale și a precizat că a fost rugată de procuror și polițist să declare că tatăl inculpatului i-a oferit 500 euro. Nu îl cunoaște pe inculpatul (), iar pe tatăl său l-a cunoscut cu 38 ani în urmă. Referitor la fiica sa arată că aceasteia, când a fost audiată de procuror i se puneau întrebări, iar ea declara. de la fiica sa că în Italia a cerșit și că s-a căsătorit cu un băiat de care s-a despărțit. Declarațiile de la urmărire le-a dat sub amenințarea polițiștilor, iar procurorul nu a amenințat-o, dar i-a spus să dea declarație pentru a termina dosarul.

Martorul și sunt șoferii care au condus mașinile inc., precizând că firma acestuia din urmă, are trei mașini, din care una este asimilată autoturismelor, astfel că pentru ieșirea din țară, pasagerii din ultima mașină nu trebuie trecuți pe un tabel. A rezultat din declarațiile lui că primele microbuze aveau 14 respectiv 16 locuri, iar cel condus de fratele inculpatului avea 9 locuri. Martorul arătat că fratele inculpatului a fost reținut în vamă fiind prins transportând două persoane cu acte ce nu erau în regulă. Mașina condusă de fratele inculpatului a fost luată din vamă de acesta din urmă și mai erau în mașină 3-4 persoane. Pe inculpatul ( ) îl cunoaște că a mers de două ori cu mașina condusă de el, dar în acea zi nu l-a întâlnit la autogară.

Martorul a declarat că de îmbarcarea pasagerilor se ocupa inc., iar în autoturismul condus de fratele inculpatului erau circa 5-6 persoane când au plecat din Tr. Ulterior acesta a fost reținut la intrare în Austria.

Martorii și au fost propuși în apărare de inc.. Prima declarat că a aflat de la soțul său, că a luat din Ungaria doi cetățeni și că a fost reținut pentru acest fapt, iar cel de al doilea martor declarat că pe cei doi indieni i-a luat din Ungaria, fără a cunoaște cetățenia acestora și faptul că au acte false. A mai precizat că din România a plecat doar cu doi pasageri, în contradicție cu cele declarate de referitor la numărul pasagerilor.

În apărare au fost audiați și martorii și, propuși de inculpatul ( ) pentru a dovedi că la sfârșitul anului 2006 începutul anului 2007 a fost în țară. Astfel, primul martor a declarat că nu îl cunoaște pe inculpat și nu știe nimic în cauză, iar a auzit că la un bar din comuna unde era organizată o petrecere, niște persoane denumite " ai lui din " discutându-se de unul și unul, au tulburat acea festivitate.

Pentru verificarea susținerilor din rechizitoriu privind ieșirea din țară la aceeași dată cu partea vătămată și inculpatului ( ) "" respectiv în august 2002, s-au cerut relații de la Poliția de Frontieră care a comunicat faptul că în anul 2002 inculpatul () nu apare cu intrări sau ieșiri din țară.

În cursul judecății, prima instanță a pus în discuție încadrarea juridică a faptei de trafic de minori reținută a fi comisă de inculpatul (), cât și încadrarea juridică pentru aceeași faptă reținută în sarcina inculpatului, avându-se în vedere starea de fapt cu care a fost investită conform art.317 cât C.P.P. și încadrarea juridică incompletă reținută de rechizitoriu.

La termenul din 5.11.2007 prin încheiere s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de inculpatul (), din infracțiunea prev. de art.13 din Legea 678/2001 în două infracțiuni prevăzute de art.13 al. 1,2 și 3 din Legea nr. 678/2001 reținute ca fiind comise față de partea vătămată în anul 2002 și față de partea vătămată în anul 2006 și din infracțiunea prev. de art.13 din Legea 678/2001 în infracțiunea prev. de art.13 al. 1,2 și 3 din Legea 678/2001 față de inculpatul.

Înainte de dezbaterile în fond, avându-se în vedere că Ordonanța de urgență nr.79/2005 aprobată cu modificări prin Legea nr.278/2005 care a modificat art.13 din legea nr.678/2001, s-a pus în discuție în raport cu incidența art.13 Cod Penal, față de fapta din anul 2002 privind pe partea vătămată, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.13 al 1,2 și 3 din Legea nr.678/2001 reținută în sarcina inculpatului ( ) în infracțiunea prev. de art.13 al 1,3 și 4 din Legea 678/2001 cu aplicarea art.13 p, avându-se în vedere că prevederile Legii 678/2001 nemodificată prin OUG nr.79/2005 sunt mai favorabile în ceea ce privește limitele speciale de pedeapsă prevăzute de art.13 din Legea 678/2001.

De asemenea, s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul ( ) din infracțiunile prev. de art.13 al.1,2 și 3 și art.12 al.1 și 2 din Legea 678/2001, comise în anul 2006 în infracțiunile prevăzute de art. 329 al.1 și Cod Penal art.329 al.1 și 3.Cod Penal,privind părțile vătămate și.

Tribunalul, analizând întreg materialul probator, a constatat următoarele:

O primă infracțiune reținută în sarcina inculpatul ( ) prin actul de sesizare se referă la fapta din anul 2002 privind pe partea vătămată în vârstă de 17 ani, arătându-se în rechizitoriu că aceasta a fost racolată de către care i-a promis asigurarea unui loc de muncă bine plătit în Italia și pentru că partea vătămată nu avea pașaport a fost găzduită o perioadă de două săptămâni la locuința lui, timp în care s-a ocupat de formalitățile necesare obținerii pașaportului și a achitat toate taxele legale.

S-a mai reținut prin același act că la data de 27.08.2002 minora a ieșit din țară prin F Porțile de I, prin același punct ieșind din România și la aceeași dată și împreună cu inculpatul (), susținându-se că acest fapt este dovedit cu evidențele de la poliția de frontieră ( vol. I, fila 132).

Instanța, verificând aspectul de mai sus, a constatat că la acea dată inculpatul () nu a ieșit din România și mai mult decât atât, din relațiile poliției de frontieră rezultă că inculpatul în cursul anului 2002 nu apare cu ieșiri sau intrări în țară.

În continuare se precizează în rechizitoriu că, din Serbia partea vătămată a fost preluată de inculpat și transportată la, la un restaurant unde a fost vândută unui cetățean străin de naționalitate sârbă și pentru aceasta inculpatul și fratele său ar fi primit 4000 de euro și un autoturism, menționându-se că starea de fapt descrisă este dovedită cu declarația părții vătămate și a mamei sale și cu imprimatul înscrisului purtând numele de i, înscris confecționat fraudulos de acel cetățean străin.

Avându-se în vedere probele invocate în rechizitoriu, instanța de fond a reținut că, martora și partea vătămată nu au mai menținut declarațiile date la procuror.

Astfel, partea vătămată arată că, menține doar declarația dată la 26.05.2003 pe care a scris-o personal și din care nu se desprinde faptul că la comiterea infracțiunii ar fi participat și inculpatul (), iar la vânzarea sa către cetățeanul rezultă că erau prezenți și.

Ulterior, în anul 2007,deci după 4 ani, în declarația de la parchet, arată că după ce a trecut granița din România, autoturismul în care se afla aceasta a oprit într-o parcare unde a oprit și un alt autoturism în care erau () și fratele său și a fost preluată de aceștia. Așa cum rezultă din relațiile comunicate de poliția de frontieră, inculpatul nu a trecut granița la acea dată, situație în care este credibilă prima declarație a părții vătămate dată în anul 2003, mai aproape de data săvârșirii faptei, cât și cea de la instanță, întrucât acestea se coroborează cu evidențele traficului de frontieră comunicate de poliție, iar organele de urmărire penală nu au reușit să lămurească contradicțiile existente între declarațiile părții vătămate date în această fază a procesului penal.

De asemenea, martora, mama părții vătămate nu a menține declarația dată la procuror cu motivarea că cele scrise au fost dictate de polițist și tot aceștia i-au spus să declare că a fost rugată de tatăl inculpatului cu suma de 500 euro. Referitor la cele aflate de la fiica sa, precizează că aceasta i-a spus că în Italia a cerșit și că s-a căsătorit. Se constată că și martora are declarații contradictorii la urmărirea penală, nelămurite de către organele de anchetă, având în vedere că la 08.11.2002 în declarația scrisă de aceasta a relatat faptul că a aflat de la că a dus-o pe partea vătămată la un pe nume pentru a se mărita și a fost și aceasta de față, afirmațiile martorei coroborându-se cu cele relatate de fiica sa, partea vătămată, în declarația dată în anul 2003 pe care și-o menține, probe din care nu rezultă participarea inculpatului ( ).

În ceea ce privește acel înscris de identitate falsă, acesta a fost întocmit de cetățeanul și nu are nici o legătură cu faptele reținute în sarcina inculpatului (), înscrisul dovedind că partea vătămată a ajuns la acest, aspect recunoscut și de încă din declarația din anul 2003, dar prin intermediul lui și.

Mai mult decât atât, partea vătămată precizează în instanță că nu îl cunoaște pe inculpatul (), iar mențiunea făcută pe fotografia acestuia s-a datorat presiunii exercitată de mama sa, cum de altfel susține că tot de frica mamei nu a declarat adevărul în fața procurorului și pentru acest considerent menține doar declarația pe care a scris-o personal în anul 2003.

Instanța față de faptul că infracțiunea descrisă în rechizitoriu se reține că a fost comisă în anul 2002 și având în vedere disp. art.13 constată Cod Penal că încadrarea corectă a faptei este în disp. art.13 al 1,3 și 4 din Legea 678/2001 cu aplicarea art.13 Cod Penal, lege mai favorabilă față de modificările intervenite prin OUG nr.79/2005 și drept urmare, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.13 al 1,2 și 3 din Legea 678/2001, în infracțiunea prev. de art.13 al.1,3 și 4 din Legea 678/2001 cu aplic. art.13

Cod Penal

De menționat că nici procesul verbal de supraveghere din 16.06.2007(fila 129, vol.1) din care rezultă că soția inc. () și sora acestuia au fost depistați în zona Podul din Tr. S, mai exact într-un autoturism parcat pe str. -, cu str. - nu poate duce la concluzia că prezența lor în acel loc s-a datorat faptului că în apropiere locuia partea vătămată, întrucât aceasta locuiește pe str. -, astfel că prin prezența celor două persoane în cartierul unde domiciliază partea vătămată nu se poate prezuma că s-a urmărit contactarea părții vătămate sau a mamei sale, câtă vreme nu s-a putut demonstra acest fapt.

Pentru această faptă, având în vedere materialul probator administrat în fața instanței, contradicțiile existente în declarațiile părții vătămate și ale martorei de la urmărirea penală, relațiile comunicate de poliția de frontieră care infirmă susținerea din rechizitoriu că inculpatul a trecut frontiera în anul 2002, s- constatat că nu s-a dovedit fără nici un dubiu că inc. () a participat la comiterea acestei infracțiuni, situație în care s- dispus achitarea inculpatului în baza art.11,pct.2 lit.a C.P.P. rap. la art.10 lit. c C.P.P.pentru infracțiunea de trafic de minori prev. de art.13 al. 1,3 și 4 din 678/2001, cu aplic. art.13 privind Cod Penal pe partea vătămată, în prezent purtând numele de prin căsătorie.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, s-a mai reținut că la data de 14.12.2006, părțile vătămate și minora în vârstă de 17 ani care au fost recrutate de și care le-a promis locuri de muncă în Italia, au trecut frontiera cu autoturismul învinuitului care era condus de martorul și ajunse în insula, orașul, învinuiții Inspectorul și le-a obligat pe cele două părți vătămate să se prostitueze pentru a le achita o presupusă datorie de 3500 euro. S-a mai reținut că părțile vătămate au fost nevoite să se prostitueze timp de 3 săptămâni, obținând venituri de 300-350 euro pe zi, care erau predate în fiecare seară membrilor familiei, mai precis 5o euro fiecare inculpatului (), drept taxă de stradă, iar restul pentru achitarea altor pretinse datorii. S- arătat că aceste fapte sunt dovedite la urmărirea penală cu declarațiile părților-vătămate, declarația martorului și procesele-verbale de interceptări.

Instanța de fond constatat că la urmărirea penală partea vătămată declară că a dat 50 euro, inculpatului () în fiecare zi pentru locul pe trotuar.

În fața instanței partea vătămată nu a mai menținut declarația de la procuror și a arătat că a fost obligată de tatăl său și de poliția de frontieră să declare astfel. În declarația de la instanță precizează că nu îl cunoaște pe inculpatul (), iar în Italia a fost la niște prieteni și nu a practicat prostituția. Martorul declară la urmărirea penală că fiecare din tinerele care se prostituau plăteau 50 euro zilnic taxă pentru că foloseau trotuarele străzii, însă tot în cursul urmăririi penale acesta revine și nu mai menține afirmația făcută privindu-l pe inculpat, declarând ulterior că nici nu îl cunoaște. În fața instanței, acesta menține ultima declarație dată la procuror cu motivarea că prima declarație a dat-o sub amenințarea lucrătorilor de poliție și în prezența acestora. În continuare precizează că nu îl cunoaște pe inc. () și că nu a văzut pe cele două părți-vătămate pe care le-a transportat în Italia că se prostituau.

Partea vătămată declară la urmărirea penală că nu a practicat prostituția, dar primea bani de milă de la diverși italieni și acești bani erau luați seara de. Mai precizează că a văzut că inculpatul percepea zilnic fiecărei fete care se prostitua câte 50 euro taxă, iar ulterior această taxă a fost dată lui Inspectorul. Tot la urmărirea penală revine la declarație și precizează că afirmațiile privind taxa de 50 euro sunt mincinoase și că nici nu îl cunoaște pe inculpat.

In instanță, menține doar ultima declarație dată procurorului cu motivarea că prima declarație a dat-o fiind învățată ce să declare de către poliție. Face din nou precizarea că nu a practicat prostituția în Italia și că nu îl cunoaște pe inculpat.

Prima instanță reține că din interceptările convorbirilor telefonice ale învinuitului cu o persoană necunoscută rezultă că întradevăr inculpatul () " închiriase "o stradă pe care apoi a vândut-o unei alte persoane cu 15.000 euro, aspect ce l-a deranjat pe acesta.

Coroborând aceste probe, instanța a concluzionat că inculpatul () deținea controlul unei străzi și pentru folosirea acesteia în vederea racolării unor persoane de cele care practicau prostituția se plătea o taxă, așa cum a afirmat martorul în prima declarație luată de procuror, cât și partea vătămată în declarația dată la urmărirea penală.

Referitor la partea vătămată,aceasta a precizat că nu a practicat prostituția în toate declarațiile și că a primit doar anumite sume de bani de milă, fiind minoră, din partea unor persoane, iar faptul că ar fi practicat prostituția nu este dovedit nici cu alte probe.

Reținerea din rechizitoriu că cele două victime au fost obligate să practice prostituția de inculpatul (), s- apreciat astfel, că nu are suport probator.

În concluzie, din probatoriul administrat privind pe cele două părți vătămate rezultă că activitatea inc. () se limita la a percepe o taxă de 50 euro de la persoanele care practicau prostituția și în speță s-a dovedit că de la partea vătămată primit 50 de euro zilnic conform declarației dată la urmărirea penală, apreciată ca reflectând realitatea, întrucât motivarea din fața instanței că a fost obligată de tatăl său să nu spună adevărul, nu poate fi primită câtă vreme aceasta nu a dat declarațiile în prezența tatălui.

Potrivit art.12 din Legea 678/2001, constituie infracțiune recrutarea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă și înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

În cauză s- apreciat că nu s-a dovedit că inculpatul () a comis fapta în formele( recrutare,transportare,transferare, găzduire sau primire) și nici modalitățile cerute de textul de lege menționat.

Ceea ce s-a probat este faptul că acesta a perceput 50 euro zilnic taxă de stradă de la partea vătămată, deci activitatea sa infracțională privește doar obținerea unui folos material de pe urma practicării prostituției, fără ca acesta să exercite acte de constrângere asupra părții vătămate.

Cum partea vătămată cât și au fost racolate de și transportate în Italia de în scopul practicării prostituției, împotriva acestora existând indicii că se fac vinovați de infracțiunile prev. de art.12 al.1 și 2 și 13 al.1,2 și 3 din Legea 678/2001, acțiuni infracționale care s-au consumat prin comiterea uneia din formele de trafic de persoane în condițiile reglementate de Legea 678/2001 și s-au epuizat prin încetarea acestei activități infracționale a celor doi învinuiți față de cele două părți vătămate.

- între inc. (), și, nu exista nici un fel de înțelegere prealabilă sau concomitentă la comiterea acestei infracțiuni s-a apreciat că rezultă din convorbirile telefonice purtate de care era supărat că inculpatul () a vândut acea stradă cu 15.000 euro unei alte persoane, ceea ce denotă că activitatea fiecăruia era independentă și necondiționată de un eventual acord.

Același aspect este dovedit și prin aceea că inculpatul percepea doar 50 euro, neinteresându-l cât realiza fiecare prostituată zilnic pentru a percepe un eventual procent din suma obținută, banii rezultați fiind dați celor care le-au racolat și constrâns să practice prostituția.

De asemenea, este cert că părțile vătămate, cât și au fost constrânse să practice prostituția de învinuiții și, dar această constrângere nu a fost exercitată și de inc. (), care nu rezultă că știa sau că îl interesa dacă cele care practicau prostituția și plăteau acea taxă, o făceau de bună voie sau pentru că erau constrânse de alte persoane, singurul aspect dovedit este acela că persoanele care foloseau acea stradă plăteau 50 euro zilnic inculpatului ().

Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângeri, trage foloase de pe urma practicării prostituției, săvârșește infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 al 1.Cod Penal Cum în cauză s-a dovedit că cele două părți vătămate au fost traficate de și, nerezultând vreun act de constrângere din partea inculpatului și nefiind probată cunoașterea de către () că persoanele ce se prostituau și plăteau acea taxă erau constrânse să practice prostituția, din interceptările telefonice rezultând că unele persoane au făcut- de bună voie, s-a apreciat că inculpatul () se face vinovat de infracțiunea de proxenetism prev. de art.329 al 1.Cod Penal față de partea vătămată și drept urmare s- dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.12 al 1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001 în infracțiunea prev. de art.329 al 1.Cod Penal faptă pentru care urmează a fi condamnat.

Pentru aceleași considerente s-a schimbat încadrarea juridică față de inculpatul () și din infracțiunea prev. de art.13 al 1,2 și 3 din Legea 678/2001 privind pe partea vătămată în infracțiunea prev. de art.329 al 1 și 3.Cod Penal, faptă pentru care inculpatul () urmează a fi achitat în baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. a C.P.P. nerezultând din probele administrate că această parte vătămată i-a plătit vreo sumă de bani cu titlul de " taxă de stradă".

Infracțiunea de proxenetism restrânge exploatarea persoanei doar la forma specifică de exploatare sexuală, în timp ce infracțiunea de trafic de persoane se concentrează și asupra condițiilor de muncă forțată, aservire, ținere în stare de sclavie și asupra altor procedee de lipsire de libertate, ceea ce nu a rezultat din activitatea infracțională desfășurată de inculpatul ().

De asemenea, prima instanță a reținut că în cazul proxenetismului, constrângerea este prevăzută ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii în formă agravată, iar în cazul infracțiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie unul din mijloacele de realizare a elementului material al laturii obiective acestei din urmă infracțiuni,în toate modalitățile ei de săvârșire( recrutare, transportare, transferare, cazare sau primirea unei persoane).

Or, pentru inculpatul () nu s-a probat că ar fi comis vreuna din aceste modalități reglementate de legea nr.678/2001, față de părțile vătămate și.

În rechizitoriu se explică revenirea asupra declarațiilor a părții vătămate și a martorului urmare a intervenției membrilor familiei inculpatului (), aspect reținut ca demonstrat de procesul verbal de supraveghere, planșele fotografice și declarația martorei care relatează că la 18.04.2007 i-a dat părții vătămate, suma de 400 euro de la soția învinuitului,. Despre întâlnirea dintre martoră și partea vătămată, poliția a fost încunoștințată de însăși partea vătămată, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 18.04.2007 ( fila 140 dos., vol.I). De asemenea, martorul în prima declarație de la urmărirea penală arată că a primit amenințări prin telefon pentru că a fost la poliție și ulterior se constată că revine la declarația inițială.

Din aceste probe, instanța reține că este de necontestat faptul că partea vătămată și martorul au fost influențați, însă nici anterior intervenirii acestor influențe, partea vătămată nu a declarat că ar fi practicat prostituția și nici că i-ar fi dat bani inculpatului (), ea afirmând doar că alte fete care se prostituau îi plăteau acestuia 50 euro ca "taxă de stradă".

De altfel, din declarația martorei, prima instanță a reținut că aceasta a fost contactată de și că banii i-a primit de la soția acestuia, astfel că nu s-a dovedit că banii au fost dați părții vătămate pentru a schimba declarația în favoarea inculpatului (), câtă vreme inculpatul era cercetat în aceeași cauză, fiind începută urmărirea penală și împotriva sa pentru infracțiunea de trafic de persoane, iar banii proveneau de la soția învinuitului, iar nu de la soția inculpatului ().

De asemenea, din interceptările telefonice s-a concluzionat faptul că rezultă că același a vorbit cu partea vătămată, dându-i îndrumări acesteia de a-l determina pe martorul să fie prudent în ceea ce declară la poliție, recomandându-i și părții vătămate același lucru,ceea ce demonstrează că cel care a încercat să influențeze mersul anchetei în favoarea sa a fost și nu inculpatul ().

- partea vătămată îl cunoștea și pe inculpatul ( ) se arată în rechizitoriu că rezultă din procesele verbale de supraveghere operativă și planșele foto întocmite la 6.03.2007, 11.03.2007 și 16.03.2007(filele 3-12 vol.III urm. penală).

Observând aceste procese verbale tribunalul a constatat că din procesele verbale de supraveghere din 6.03.2007 și cel din 16.03.2007 partea vătămată s-a întâlnit cu alte persoane, iar nu cu inculpatul ( ), ele neconfirmând cele reținute în rechizitoriu.

Din procesul verbal din 11.03.2007 rezultă că partea vătămată s-a întâlnit la acea dată cu și și încă două persoane necunoscute. Împreună au plecat la restaurantul " " unde au stat circa o oră după care la orele 19,10 au fost opriți de organele de poliție, stabilindu-se că la aceea întâlnire au participat, și partea vătămată.

După control poliția constatat că autoturismul cu care circulau aceștia s-a defectat, iar numitul l-a sunat pe inculpatul ( ) care a venit în ajutor, în autoturismul lui urcând, partea vătămată și celelalte două tinere și. În localitatea a coborât, apoi a coborât cu, după care au stat de vorbă 10 minute în scara blocului Z5, în timp ce inculpatul ( ) a rămas în mașină cu partea vătămată. La orele 20,00, se precizează că cele două tinere au plecat spre locuință, iar inculpatul a plecat cu.

Ori, din aceste procese verbale tribunalul a reținut că se poate trage concluzia că partea vătămată l-a văzut cu aceea ocazie pe ( ), nedovedindu-se faptul că aceasta îl cunoscuse anterior datei de 11.03.2007, mai ales că inculpatul nu a participat la aceea întâlnire, fiind chemat de pentru că autoturismul se defectase.

Partea vătămată a declarat în fața instanței că nu îl cunoaște pe inculpat, dar indiferent de faptul că îl cunoștea sau nu pe inculpat, aceasta nu a declarat niciodată că a plătit vreo taxă inculpatului și nici alte probe nu dovedesc că inculpatul a perceput bani de la partea vătămată.

Din aceste considerente, prima instanță a stabilit că nu se poate reține că inculpatul ( ) a comis vreo faptă penală față de partea vătămată, neconfirmându-se nici în cursul urmăririi penale și nici în fața instanței vinovăția inculpatului pentru obținerea unor foloase materiale din practicarea prostituției de către aceasta.

Tribunalul a concluzionat totuși că, apărarea inculpatului în sensul că nu putea percepe nici o taxă de la persoanele care se prostituau în Italia, întrucât în perioada când se susține în rechizitoriu că ar fi perceput aceste taxe el se afla în România, nu este dovedită, având în vedere că martorul nu cunoaște nimic în cauză, iar martorul nu îl cunoaște pe inculpat, dar a auzit că cei din familia, unul și unul au provocat un scandal în comuna pe 26 decembrie 2006, această afirmație nedemonstrând că inculpatul ( ) a fost prezent în la aceea dată câtă vreme martorul nu îl cunoștea.

În aceiași ordine de idei, prima instanță a reținut din relațiile comunicate de F la 23.03.2007 aflate la fila 29 dosar urmărire penală vol.I, rezultă că inculpatul la 15.12.2006 a ieșit din țară, iar de la fila 68 vol.3 urmărire penală, rezultă că a revenit în țară la 29.12 2006, ceea ce probează că până la sfârșitul anului 2006 s-a aflat în Italia, confirnându-se susținerea părții vătămate că i-a plătit inculpatului 50 euro zilnic circa trei săptămâni.

Prin același rechizitoriu inculpații () și au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de trafic de migranți, comisă la 20.02.2007, reținându-se că la această dată, în autogara din Tr. S inculpatul s-a întâlnit cu inculpatul (), după ce în prealabil vorbiseră la telefon și aici au inițiat trecerea ilegală peste graniță a doi cetățeni indieni.

În această privință, tribunalul a reținut următoarele:

Din autogara Tr. S, în după amiaza zilei de 20.02.2007 au plecat cele trei microbuze aparținând firmei SRL administrate de inculpatul, încărcate cu pasageri cu destinația Italia.

Unul dintre microbuze cu nr. SJ 5554 era condus de cu ajutor de șofer, iar celălalt microbuz cu nr. - era condus de inc. ajutat de, iar cel cu nr. SJ 6449 era condus de.

Cele trei microbuze au ajuns în Ungaria, iar la granița cu Austria, în microbuzul condus de au fost depistați în dimineața de 21.02.2007 cei doi indieni care trecuseră fraudulos frontiera de stat a României. Urmare anchetei efectuată de autoritățile maghiare, a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării.

Referitor la coautorul celor trei, s-a apreciat că aceasta este dovedit cu probatoriul administrat în cauză.

Astfel, martorii și, șoferi pe microbuzele care au transportat călători în străinătate la acea dată au declarat că toți călătorii din cele trei microbuze care au plecat din Tr. S au fost verificați de inc., iar pe traseu până în Ungaria nu s-au mai urcat alți pasageri.

De altfel, comiterea acestei infracțiuni de cei doi inculpați și de martorul, s-a reținut ca fiind dovedită fără nici un dubiu de interceptările convorbirilor telefonice purtate între inc. și inc. ( ) cât și între inc. și fratele său, precum și din convorbirile telefonice purtate de acesta din urmă cu martorele și.

Din conținutul acestor convorbiri rezultă clar că cei doi inculpați aveau cunoștință despre trecerea ilegală a celor doi migranți, despre naționalitatea acestora, cât și despre documentele de identitate false.

De asemenea, coautoratul celor doi inculpați s- apreciat că rezultă și din procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare (fila 51,vol.I urmărire penală)în care s-a menționat că la data de 20.02.2007 inculpatul () s-a întâlnit cu inculpatul și că în mașina cu care a venit inc. pe bancheta din spate se mai aflau două persoane. După ce au discutat cei doi inculpați, rezultă că inc. a coborât din autoturismul nr. CG 380 însoțit de cele două persoane și toți trei s-au îndreptat spre cele trei microbuze proprietatea inculpatului. Mai rezultă că la această întâlnire a participat și numitul.

Din convorbirile telefonice interceptate și purtate între inculpatul și în noaptea de 20/21.02.2007, rezultă că inculpatul a trecut granița din România în Ungaria cu cei doi migranți în schimbul unei sume de bani primiți de la inculpatul () și inculpatul primește indicații unde să-i transporte.

Din convorbirile telefonice din zilele de 21 și 22.02.2007 purtate de martorul cu inc., și, rezultă clar că cei doi migranți au fost preluați de inc. de la inculpatul () în schimbul sumei de 100 euro fiecare și că la trecerea frontierei în Austria au fost descoperiți în auto J 6449 proprietatea inculpatului,condus de fratele său.

Tribunalul a apreciat că toate aceste probe se coroborează și cu afirmațiile inc. și () care recunosc că s-au întâlnit în autogară pe 20.02.2007, dar nu recunosc că au discutat și despre cei doi migranți.

Inculpatul explică prezența inculpatului la acea dată în autogară prin faptul că mulți din călătorii din acea zi erau rudele sale.

Această susținere este însă infirmată de tabelele depuse de inculpat în instanță, cuprinzând numele călătorilor transportați în 20.02.2007 cu cele două microbuze și se constată că nu este consemnată nici o persoană cu numele de sau.

De asemenea, din declarația martorului dată în instanță, rezultă că în mașina condusă de s-au urcat din autogara D Tr. S la 20.02.2007, 5-6 persoane. Martorul arată că după ce martorul a fost reținut la granița ungară, inc. s-a întors și a luat mașina din vama ungară,iar în aceasta a observat că erau 3-4 persoane în mașină, deci mai puțin cu două persoane decât cele care urcaseră din autogara Tr. S, așa cum relateaază martorul.

Ori, coroborând aceste aspecte relatate de cei doi martori, prima instanță a stabilit că cei doi migranți indieni au plecat din autogara Tr. S, în mașina condusă de, cu știința inc., care verifica fiecare pasager și care i-a preluat de la inculpatul.

În concluzie, instanța a apreciat că în cauză s-a făcut dovada că cei doi inculpați și au comis infracțiunea de trafic de migranți prev. de art.71 al. 1 din OUG nr.105/2001, fapte pentru care au fost condamnați.

Deși în instanță, martorii propuși în apărare, respectiv și au declarat că cei doi migranți au fost luați de pe teritoriul Ungariei, tribunalul a stabilt că aceste declarații sunt izolate, necoroborându-se cu alte probe și neducând la infirmarea probelor mai sus menționate și dat fiind și gradul de rudenie apropiată cu inculpatul, nu au fost luate în considerare, fiind nesincere și infirmate chiar de propriile lor convorbiri telefonice interceptate, când martorii nu cunoșteau că împotriva fratelui și respectiv cumnatului se derulează o anchetă penală.

În ceea ce privește infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, prev. de art.12 al 1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001 și art.13 al.1,2 și 3 din Legea nr.678/2001, instanța a apreciat că probatoriul administrat nu dovedește vinovăția inculpatului pentru comiterea acestor fapte.

De altfel, în actul de sesizare al instanței nu se descrie starea de fapt reținută în sarcina acestuia și ce activități infracționale a săvârșit inculpatul și care sunt victimele, mai ales că au fost conceptate ca părți vătămate doar, și, care s-a stabilit că au fost transportate în Italia de, Inspectorul, iar nu de inculpatul.

Faptul că s-au găsit la domiciliul inculpatului mai multe pașapoarte și buletine nu a fost apreciat ca probând traficul de persoane, având în vedere că deținea o firmă de transport, că făcea curse în străinătate în mod legal și că nici o persoană căreia îi aparținea vreun act de identitate găsit la domiciliul său nu s-a plâns că a fost traficată de acesta.

S-a stabilit că martorele audiate în cauză, au declarat că au apelat la inculpatul să le ducă în Italia, aflând că are firmă de transport și i-au plătit doar contravaloarea călătoriei. Prima instanță a apreciat că nu rezultă din nici o probă faptul că inculpatul ar fi efectuat aceste transporturi în scopul exploatării vreunei persoane și nici nu s-a dovedit că știa că peroanele transportate în Italia, vor urma să practice prostituția. De asemenea, persoanele minore transportate aveau procuri date de părinții lor, neexistând nimic nelegal în aceste transporturi și nici plângeri penale formulate împotriva inculpatul că ar fi indus în eroare pe cineva în scopul obținerii unui profit.

Față de cele de mai sus, inculpatul a fost achitat în baza art.11,pct.2 lit. a rap. la art.10 lit.d pentru C.P.P. infracțiunile prev. de art.12 al.1 și 2 lit.a și art.13 al.1,2 și 3 din Legea nr.678/2001, nefiind dovedită vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Tribunalul constatat că singura persoană care a formulat plângere împotriva inculpatului pentru trafic de persoane este, dar pentru această faptă s-a dispus disjungerea cauzei.

Referitor la infracțiunea prev. de art.7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 prima instanță constatat că vinovăția inculpaților și () nu s-a dovedit, întrucât acțiunile celor doi inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale faptelor incriminate prin legea menționată, având în vedere că latura obiectivă a acesteia se poate realiza prin una din următoarele acțiuni: inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui asemenea grup.

Prin acțiunea de inițiere a unui grup infracțional organizat se înțelege efectuarea de acte menite să determine și să pregătească constituirea grupului. Prin acțiunea de constituire se înțelege intrarea într-un grup infracțional, activitatea acestuia fiind caracterizată prin durata în timp și realizarea unui scop infracțional comun.

Astfel, prima instanță a reținut că inculpatul () a tras foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către partea vătămată fără a rezulta că a întrebuințat acțiuni de constrângere împotriva vreunei persoane. Astfel, activitatea infracțională a inculpatului () nu a avut drept scop realizarea traficului de persoane și ea s-a desfășurat independent de cea a membrilor familiei sale față de care s-a disjuns cauza.

De asemenea, tribunalul a afirmat că pentru reținerea acestei fapte, se impunea a se stabili și dovedi vinovăția a cel puțin trei persoane care să constituie un grup, cât și o ierarhie și o structură organizatorică a grupului.

Neexistând în cauză asemenea dovezi, instanța a dispus achitarea inculpatului () pentru infracțiunea prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, nefiind îndeplinite cerințele cerute de lege.

Cu atât mai mult, în ceea ce-l privește pe inculpatul, față de care nu s-a dovedit vinovăția sa pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane și minori, s-a concluzionat că implicit nu s-a probat nici aderarea sa la un grup infracțional constituit în acest scop.

În aceiași ordine de idei, instanța a concluzionat că această infracțiune nu subzistă nici în ceea ce privește traficul de migranți unde chiar dacă s-a constatat existența unui grup de 3 persoane, înțelegerea acestora a fost spontană, fără a exista o desfășurare în timp și în mod repetat a unor activități cu scopul traficării unor migranți, așa cum cer dispozițiile art.7 alin1 din Legea nr.39/2003.

În consecință, inculpații au fost achitați în baza art.11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art.10 lit.d.C.P.P. pentru infracțiunea prev. de art.7 alin1 din Legea nr.39/2003.

La individualizarea pedepselor pentru faptele care s-au dovedit și care au fost reținute în sarcina inculpaților, instanța a avut în vedere pericolul social concret al acestora, limitele speciale de pedeapsă, lipsa antecedentelor penale și poziția procesuală nesinceră.

Prin urmare inculpatul () a fost condamnat pentru infracțiunile prev. de art.329 alin.1 privind Cod Penal pe partea vătămată și pentru infracțiunea prev. de art. 71 alin.1 din OUG nr.105/2001, fapte aflate în concurs real și ținându-se cont și de numărul înfracțiunilor și gravitatea lor, s- apreciat că pentru realizarea cerințelor art.52 pen. s- impus aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată la minimul prevăzut de lege, iar în baza art.33-34.pen. s- dispus să se execute pedeapsa cea mai grea.

Întrucât, infracțiunea de proxenetism prevede și o pedeapsă complementară, inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 teza II lit. și lit.b pe o durată de 2 ani, în conformitate cu dispozițiile art.65 pen.

S-a apreciat că în ceea ce-l privește pe inculpat nu se impune a i se interzice dreptul de vot, întrucât ar însemna o restricție și limitare nejustificată a acestui drept recunoscut și garantat de Constituție și ar duce la încălcarea nejustificată a unui drept fundamental al omului ocrotit de normele, astfel că pentru aceleași motive aceleași drepturi au fost interzise și ca pedeapsă accesorie, în baza art.71 pen.

Potrivit art.329 alin.4 pen. și art.118 lit.d pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul () a sumei de 1050 euro sau contravaloarea acesteia în momentul executării, reprezentând suma primită de la partea vătămată câte 50 euro pe zi în perioada celor trei săptămâni cât aceasta a practicat prostituția.

În ceea ce-l privește pe inculpatul, găsit vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, s-a apreciat că față de lipsa antecedentelor penale, de faptul că are asigurată existența din prestarea unei activități în societatea al cărei administrator este, că are 2 copii minori în întreținere, și că comis o singură infracțiune s- apreciat că aplicarea minimului de pedeapsă cu suspendarea executării acesteia creează garanția reeducării inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale.

S- apreciat că atitudinea de a nu recunoaște fapta săvârșită este o reacție instinctivă și nu este determinantă la individualizarea pedepsei, întrucât inculpatul a dovedit o bună comportare anterior comiterii infracțiunii, cât și ulterior acesteia prin faptul că a fost prezent și a răspuns la fiecare chemare în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței.

În conformitate cu art.359 inculpatului C.P.P. i s-a atras atenția și asupra condițiilor în care se poate dispune revocarea suspendării condiționate a pedepsei potrivit art.83 pen.

În baza art.118 lit.d s C.P.P.-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul a sumei de 200 euro sau contravaloarea acesteia în momentul executării, bani care au fost primiți pentru traficul de migranți.

În baza art.191 inculpații C.P.P. au fost obligați și la cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel inculpații și DIICOT - Biroul TERITORIAL MEHEDINȚI, în termen și motivat, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, astfel:

1. Apelul PÎCCJ - DIICOT - Biroul TERITORIAL MEHEDINȚI se referă în esență la următoarele critici: în mod greșit tribunalul a ajuns la concluzia de achitare a inculpaților pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată și la schimbarea încadrării juridice, ca urmare a neobservării probelor sau aprecierii acestora într-un mod defectuos.

Cu privire la prima parte - vătămată, solicită să se constate că în faza de urmărire penală a fost audiată, dar ulterior aceasta și mama sa și-au schimbat declarațiile. Solicită să se aprecieze dacă această schimbare de declarații este justificată.

Cu privire la celelalte părți vătămate solicită să se constate că revenirile asupra declarațiilor nu se justifică, că în cazul este dovada că i s-a înmânat de către familie inculpatului suma de 400 euro, că urma să se stabilească o întâlnire, întâlnire care a avut loc și a primit suma de 400 euro.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice, aceste părți vătămate n-au fost racolate direct de inculpatul, dar există indicii că au fost obligate de către inculpatul să se prostitueze.

În ceea ce privește infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, se arată că în mod greșit prima instanță nu a avut în vedere că față de inculpații pentru care s-a disjuns cauza, ca membrii ai grupului, se continuă cercetările. Solicită să se aibă în vedere împrejurarea în ceea ce o privește pe partea vătămată că în străinătate se află arestate alte persoane care au preluat-o și au vândut-

Se susține că există la dosar dovezi că inculpatul a transportat în străinătate minore pe care le-a avut trecute pe propria procură; bagajele la care se referă sunt persoanele transportate de și acesta știa ce transportă.

Se solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, să se constate că încadrarea juridică este cea din actul de sesizare și să se condamne inculpații cu privire la aceste fapte.

2. Apelul inculpatului () se referă în esență la următoarele critici: privind infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. 1 din OUG105/2001, în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și a dispus condamnarea sa. Susține că în cauză nu există probe de natură a demonstra că ar fi coautor la infracțiunea de trafic de imigranți, instanța de fond bazându-se doar pe simple presupuneri, nesusceptibile de a demonstra vinovăția acestuia. Mai susține că s-a luat în considerare procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare existent la dosar la fila 51 din dosarul de urmărire penală, în conținutul căruia se fac referire la evenimente care s-au petrecut atât anterior cât și ulterior datei întocmirii sale. Din conținutul acestui proces - verbal rezultă că este un act pro causa, susținând că ar fi fost necesar să existe o ordonanță a parchetului în acest sens.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 329 alin. 1 cod penal solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d cod procedură penală. Susține că instanța de fond a aplicat în mod greșit criterii diferite când a procedat la stabilirea forței probante a declarațiilor. Cu privire la partea vătămată, neexistând nici un motiv justificat pentru înlăturarea declarației dată de aceasta în fața instanței de judecată și menținerea celei dată la urmărirea penală. Susține că în acest dosar nu sunt probe, că înregistrarea convorbirii telefonice s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. 2 cod procedură penală și că instanța de fond și-a încălcat rolul activ.

Solicită admiterea apelului, achitarea sa pentru infracțiunile prevăzute de art. 71 alin. 1 din nr.OUG 105/2001 și art. 329 alin. 1 cod penal.

În subsidiar solicită suspendarea condiționată, iar în situația în care va fi găsit totuși vinovat, să se reducă în mod corespunzător pedeapsa aplicată și să se constate că a executat practic pedeapsa aplicată de instanța de fond.

3. Apelul inculpatului se referă în esență la următoarele critici: în mod greșit prima instanță a reținut că inculpatul a săvârșit fapta de trafic de migranți și nu a stabilit în concret în ce a constat activitatea infracțională a inculpatului, neexistând nici o dovadă care să probeze racolarea, îndrumarea sau călăuzirea migranților indieni. Raționamentul folosit de instanță la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de minori, este aplicabil și în acest caz.

Instanța de fond a avut în vedere declarațiile a doi martori audiați, cei doi șoferi angajați ai inculpatului care au declarat cum decurge procedura îmbarcării, iar din conținutul acestor declarații nu se poate deduce vinovăția acestuia, depozițiile de martori fiind în favoarea inculpatului.

Mai arată că instanța de fond ia în considerare procesul - verbal de întocmire a actelor premergătoare întocmit de către lucrătorii poliției de frontieră, care nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 91 cod procedură penală. Susține că acest proces - verbal este întocmit pro causa pentru că nu putea să fie cunoscută la acea dată sancțiunea aplicată fratelui inculpatului. Solicită să nu fie luat în considerare la reaprecierea probelor.

Susține că există o convorbire telefonică la 22.02.2007 ora 20¹⁸ce se află în volumul V din dosarul cauzei, între și în care într-un moment de sinceritate, îi comunică fratelui său că a fost nevoit să modifice declarația sinceră dată în fața autorităților ungare. Solicită să se aibă în vedere că este esențială această sinceritate.

Mai susține că există o serie de întreagă de incertitudini care generează dubii serioase și de elemente care dovedesc nevinovăția.

Sub aspectul celui de-al doilea motiv de apel solicită să se constate că în mod greșit inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 și pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d cod procedură penală.

Apreciază că temeiul juridic corect este art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală, probele dovedesc că faptele pentru care a fost sesizată instanța nu există, art. 17 cod penal care reglementează noțiunea de infracțiune arată că infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Însăși instanța a reținut că nu este dovedită vinovăția inculpatului.

Solicită achitarea în temeiul art. 11 pct.2 lit.a cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală.

Solicită în final admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală și în urma reaprecierii probelor administrate la instanța de fond să se pronunțe o nouă hotărâte legală și temeinică prin care să se dispună achitarea și pentru infracțiunea prevăzută de art.71 alin. 1 din OUG105/2001, temeiul achitării constituindu-l art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală, fapta nu există.

1. Apelul PÎCCJ - DIICOT - Biroul TERITORIAL MEHEDINȚI, se va respinge ca inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit disp. art.2 alin. 3 din Legea 508/2004 - lege specială, privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii parchetelor de pe lângă instanțele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanțelor de judecată în cauzele de competența Direcției, precum și la judecarea în fond și în căile de atac în cauzele în care Direcția a sesizat instanțele de judecată,punând concluzii și exercitândcăile legale de atac, cu excepția cazurilor în care procurorii Direcției încunoștințează parchetul de pe lângă instanța competentă și instanța că vor participa în mod direct.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă următoarele concluzii:

- Participarea procurorilor parchetelor de pe lângă instanțele competente la judecarea oricărei cereri adresate instanțelor de judecată, precum și participarea acestora la judecarea în fond și în căile de atac în cauzele de competența Direcției, este regula;

- participarea procurorilor DIICOT în asemenea cauze, la judecarea oricărei cereri, precum și în fond și în căi de atac, esteexcepția de la regulă;

- în cazul participării acestora din urmă, parchetul de pe lângă instanța competentă și instanța competentă, trebuie încunoștințate în acest sens;

- în lipsa unei încunoștințări din partea Direcției, Ministerul Public este întotdeauna reprezentat prin procurorii parchetelor de pe lângă instanțele competente.

- participarea procurorilor parchetelor de pe lângă instanțele competente la judecarea oricărei cereri, precum și la judecarea în fond și în căile de atac, implicăpunerea de concluziiși exercitarea căilor legale de atac;

- sintagma din partea finală a alineatului ce reglementează excepția de la regulă, în sensul de "participare directă" a procurorilor Direcției, nu schimbă sensul și conținutul participării, respectiv cea explicitată în precedent și prevăzută în prima teză a alineatului, în sensul depunere de concluziișiexercitare a căilor legale de atac.Din rațiuni de tehnică legislativă, nu s-a repetat în ce constă participarea acestora din urmă. În orice caz, calificarea ca directă a participării, reprezintă și o referire clară la împrejurarea că respectivele cauze privesc infracțiuni atribuite prin lege în competența Direcției, alcătuită din procurori care pot prin excepție să participe și la judecată, reprezentând Ministerul Public.

- încunoștințarea la care se referă textul de lege este prealabilă desfășurării propriu-zise a unei proceduri judiciare și se adresează de către Direcție atât parchetului de pe lângă instanța competentă, cât și instanței competente pe rolul căreia se află cererea sau cauza.

Se ridică problema de a știi - dincolo de chestiunea legată de necesitatea și modalitatea de încunoștințare, ce devine secundară - dacă este posibil în raport cu dispozițiile legale enunțate ca, activitatea de participare la judecarea unei cereri sau la judecata în fond și în căile de atac, să fie divizată, respectiv partajată între procurorii parchetelor și cei ai Direcției, în sensul că unii să pună concluzii și ceilalți să exercite căile legale de atac, precum și dacă într-o asemenea situație este afectată legalitatea reprezentării Ministerului Public.

În orice caz, dacă un răspuns corect ar fi acela că este posibilă o asemenea divizare a activității de participare între parchet și structura specializată, s-ar ridica o altă problemă discutabilă sub aspectul rezolvărilor posibile, respectiv aceea referitoare la instanța ce trebuie încunoștințată numai cu privire la exercitarea căii de atac - privită ca formă a participării: tribunalul care tocmai s-a dezinvestit, sau instanța ierarhic superioară acestuia, devenită instanță competentă în calea de atac.

Or, din modul de redactare a textului de lege, rezultă că încunoștințarea privind participarea se face punctual înainte de punere de concluzii, cauza fiind pe rolul unei anumite instanțe competente pe lângă care funcționează un anumit parchet, ceea ce presupune subsecvent și exercitarea căii de atac în baza aceleiași participări astfel încunoștințate.

Nu este posibilă deci, încunoștințarea numai cu privire la punere de concluzii care se face parchetului de pe lângă instanța competentă și acestei instanțe, urmată de o încunoștințare privind exercitarea căii de atac adresată aceluiași parchet, dar nu și aceleiași instanțe, ci celei superioare competente să soluționeze apelul, căci încunoștințarea celei dintâi care s-a dezinvestit, apare inutilă.

Așadar, este evident că textul de lege se referă la încunoștințarea asupra unei participări directe adresată aceleiași instanțe pe rolul căreia se află dosarul, etapa procesuală respectivă nefiind epuizată - instanță pe lângă care funcționează parchetul competent abilitat ca regulă să participe și care este încunoștințat, iar nu și/sau a instanței superioare acesteia.

Dacă s-ar admite un alt punct de vedere, s-ar ajunge la două rezolvări posibile ce nu pot fi acceptate: 1. fie tribunalul dezinvestit, care a fost instanță competentă în fond, dar nu mai este în prezent instanță competentă, va fi inutil încunoștințat că Direcția va participa în viitor la proces doar prin declararea apelului, totodată cu încunoștințarea utilă adresată parchetului de pe lângă tribunal, pentru a se evita o dublă apelare; 2. fie Curtea - instanță competentă în apel, va fi încunoștințată ca Direcția a participat deja declarând doar apel, în condițiile în care încunoștințarea corespunzătoare cu privire la declarare trebuie să se facă parchetului tribunalului, iar nu parchetului Curții. Or, dacă se admite că totuși încunoștințarea în acest caz trebuie făcută Curții, deși este necesară și o încunoștințare a parchetului de pe lângă C ca instanță competentă, încunoștințarea dublă nu este prevăzută de lege și, oricum cea din urmă este inutilă, întrucât nu acest parchet declară apelul, ci doar l-ar susține prin participarea ca regulă.

În concluzie, încunoștințarea Direcției se adresează întotdeauna parchetului și instanței egale în grad, ceea ce presupune obligatoriu că respectiva cauză se află încă pe rolul acestei instanțe și trebuie să se refere punctual la participare prin punere de concluzii, ceea ce implică subsecvent și condiționat exercitarea căilor de atac de către același participant.

Deci, răspunsul corect la întrebarea pusă, se desprinde fără nicio îndoială din concluziile ce au rezultat din interpretarea dispozițiilor legale aplicabile și care au fost expuse în precedent.

Așadar, pornind de la premisa că participarea la judecată (în cereri, în fond și căi de atac) a procurorilor, indiferent că se referă la procurorii parchetelor de pe lângă instanța competentă sau la procurorii Direcției, presupune cumulativ pentru o reprezentare legală a Ministerului Public, atât punerea de concluzii, cât și exercitarea căilor legale de atac - se justifică pe deplin concluzia inadmisibilității căii de atac exercitată de către procurorii Direcției care nu au participat la judecată în faza procesuală anterioară (fond), nepunând concluzii și nereprezentând legal Ministerul Public.

Cu alte cuvinte, este posibilă exercitarea căii legale de atac de către procurorii Direcției, numai în situația în care aceștia au participat la judecată anterior punând concluzii, după cum nu este posibilă exercitarea căii de atac de către parchetul de pe lângă instanța competentă și care nu a reprezentat Ministerul Public, în situația de excepție în care Direcția a participat direct la judecată și a pus concluzii, reprezentând Ministerul Public.

De asemenea, este posibilă participarea procurorilor Direcției în faza procesuală a apelului, după încunoștințarea parchetului de pe lângă instanța competentă în apel și a Curții, în condițiile participării în fond prin punere de concluzii și exercitare a căii de atac a apelului de către procurorii parchetului de pe lângă tribunal, urmând ca procurorii Direcției să pună concluzii în apel și să exercite în mod corespunzător calea legală de atac a recursului.

Este adevărat că, potrivit disp. art. 362 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, procurorul face parte din persoanele care pot face apel și că Ministerul Public exercită prin procurori căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, potrivit art. 63 lit. f din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară,darîn condițiile prevăzute de lege.

În aceiași ordine de idei, procurorii participă la ședințele de judecată, dar în condițiile legii, în conformitate cu art. 63 lit. e din Legea 304/2004.

Astfel, având în vedere că Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, iar în cadrul Parchetului ÎCCJ, potrivit art. 75 alin. 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, funcționează DIICOT - ca structură specializată - cu atribuții, competențe, structură, organizare și funcționare stabilite prin lege specială, respectiv 508/2004 - ale cărei norme cuprinse în art. 2 alin. 3 referitoare la participare prin punere de concluzii și exercitare a căilor legale de atac, sunt de procedură și de strictă interpretare - rezultă că în cauza de față, nu orice procuror putea declara calea de atac a apelului, ci doar procurorul din cadrul parchetului care a participat la judecată, punând concluzii și reprezentând legal Ministerul Public - respectiv al Parchetului de pe lângă instanța competentă, Tribunalul Mehedinți.

Or, acest parchet nu a declarat apel, iar PÎCCJ - DIICOT nu a participat direct la fond, nu a pus concluzii, nu a reprezentat legal Ministerul Public, astfel că exercitarea căii de atac în aceste condiții, conduce la inadmisibilitatea apelului declarat.

În raport cu această concluzie, apare inutilă în cauză verificarea sub aspectul legalității a formalităților ce trebuie sau nu îndeplinite în scopul încunoștințării parchetului de pe lângă instanța competentă și a instanței, de către procurorii DIICOT cu privire la participarea acestora din urmă.

Curtea este instanță de control judiciar, iar soluțiile ce se pot adopta în cauză asupra tuturor apelurilor declarate sunt cele prev. de art. 379 pct. 1 și 2 Cod procedură penală și se pronunță printr-o decizie unică, motivată potrivit art. 383 Cod procedură penală și supusă căii de atac a recursului, potrivit art. 385 ind. 1 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, nefiind aplicabile disp. art. 301 și 302 Cod procedură penală invocate de inculpat, iar instanța nu este ținută să pronunțe două hotărâri, respectiv o încheiere premergătoare și o decizie.

Practic, prin invocarea nerespectării dispozițiilor legale la care s-a referit inculpatul () - prin avocat, dincolo de termenii folosiții, respectiv "excepție" sau "nulitate a apelului", acesta a invocat inadmisibilitatea apelului declarat de DIICOT în cauză, tinzând la o respingere a acestuia, împrejurare ce a avut prioritate în examinare.

Dar, având în vedere faptul că apărătorul aceluiași inculpat, în argumentarea punctului său de vedere consemnat în practicaua prezentei decizii, a arătat că într-o anumită ipoteză s-ar putea trage concluzia că în apel ar fi trebuit să participe un procuror DIICOT - chestiunea legată de încunoștințare va fi examinată de C din altă perspectivă, respectiv aceea a reprezentării legale a Ministerului Public în faza procesuală a apelului, având în vedere participarea procurorului de la parchetul de pe lângă instanța competentă, iar nu unui procuror al Direcției.

În această privință, Curtea constată că Ministerul Public este reprezentat legal și participarea procurorului de pe lângă parchetul curții - ca instanță competentă, se realizează în condițiile prev. de art. 376 Cod procedură penală rap. la art. 2 alin. 3 teza I din Legea 508/2004, care enunță regula, neexistând cazul de excepție prev. în acest din urmă articol teza finală, întrucât la dosar nu există dovada vreunei încunoștințări adresată parchetului curții și instanței, în acest sens.

De vreme ce în cauză nu s-au declarat două apeluri, nu e nicio îndoială că între Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și Direcție a existat după examinarea sentinței pronunțate, o comunicare referitoare la necesitatea declarării în cauză a căii de atac, dar și cu privire la care dintre cele două entități vor exercita apelul, dar în nici un caz declararea căii de atac de către Direcție nu echivalează cu o încunoștințare a Parchetului Curții și a Curții, cu privire participarea DIICOT în faza procesuală a apelului.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse în precedent în baza art. 379 pct.1 lit. a teza II Cod procedură penală, se va respinge ca inadmisibil apelul declarat de PARCHETUL DE PA LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - Biroul TERITORIAL MEHEDINȚI împotriva sentinței penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secție Penală în dosarul nr-.

Față de soluția ce s-a impus, este inutilă examinarea pe fond a aceluiași apel, declarat în cauză în defavoarea inculpaților.

2. Apelul inculpatului () este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Față de soluția pronunțată asupra apelului parchetului, urmează ca apelul acestui inculpat să fie analizat avându-se în vedere motivele de apel, dispozițiile legale aplicabile și lucrările dosarului, în raport cu următoarele premise de lucru: neagravarea situației în propria cale de atac; măsura în care este dovedită săvârșirea cu vinovăție faptelor de proxenetism prev. în art. 329 alin. 1 Cod penal reținută în sarcina inculpatului privind pe partea vătămată, în urma schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată și de trafic de migranți prev. în art. 71 alin. 1 din OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României; măsura în care în cauză s-a procedat la o individualizare justă a pedepsei aplicate inculpatului, precum și a modalității de executare a acesteia.

- În ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de proxenetism prevăzută și pedepsită în art. 329 alin. 1 Cod penal, Curtea reține că prima instanță în mod corect a stabilit că inculpatul a săvârșit cu vinovăție această infracțiune față de partea vătămată, în baza probelor administrate în cauză și evaluate prin coroborare, dând faptei o corectă încadrare juridică, astfel:

Potrivit art. 329 alin. 1 Cod penal îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate să servească, direct sau indirect, la comiterea infracțiunii prevăzute la alin. 1 - 3 și cele care au fost dobândite prin săvârșirea acesteia se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, în conformitate cu art. 329 alin. 4 Cod penal.

În cauză, prima instanță a reținut în sarcina inculpatului că a tras foloase materiale de pe urma practicării prostituției în Italia de către partea vătămată, activitate desfășurată în cursul lunii decembrie 2006, stabilindu-se că aceasta a fost recrutată, transportată și constrânsă de alte persoane, iar nu de către inculpat.

Se ridică problema de a știi dacă o astfel de concluzie are sau nu suport probator în cauză și respectiv, dacă susținerile inculpatului în sensul că se afla în România în acea perioadă și că nu a avut nicio legătură cu această persoană, sunt reale.

Tribunalul a concluzionat în mod corect că, apărarea inculpatului în sensul că nu putea percepe nici o taxă de la persoanele care se prostituau în Italia, întrucât în perioada când se susține în rechizitoriu el se afla în România, nu este dovedită, având în vedere că martorul propus de inculpat nu cunoaște nimic, iar martorul nu îl cunoaște pe inculpat, dar a auzit doar că cei din familia, unul și unul ar fi provocat un scandal în comuna pe 26 decembrie 2006, această afirmație singulară nedemonstrând că inculpatul ( ) a fost prezent în la aceea dată, iar nu în Italia - câtă vreme martorul nu l-a văzut personal.

În aceiași ordine de idei, în mod judicios prima instanță a reținut din relațiile comunicate de F la 23.03.2007 aflate la fila 29 dosar urmărire penală vol.I, că inculpatul la 15.12.2006 a ieșit din țară, precum și la filele 68, 74 vol.3 urmărire penală, că a revenit în țară la 29.12 2006 cu autoturismul înmatriculat în Italia nr., ceea ce demonstrează că până la sfârșitul anului 2006 nu s-a aflat în țară, contrar susținerilor sale.

În ceea ce privește prezența în Italia în aceiași perioadă de timp a părții vătămate, este probat că la data de 14.12.2006, Nădlac cu autoturismul - fila 60 dosar UP vol. II partea vătămată și minora în vârstă de 17 ani, recrutate de care le-a promis locuri de muncă în Italia, au trecut frontiera cu autoturismul învinuitului, autoturism condus de martorul. Ajunse în insula, orașul, învinuiții Inspectorul și le-a obligat pe cele două părți vătămate să se prostitueze pentru a le achita o presupusă datorie de 3500 euro.

S-a reținut că acestea au fost nevoite să se prostitueze aproximativ de 3 săptămâni, obținând venituri de 300-350 euro pe zi, care erau predate în fiecare seară membrilor familiei, mai precis 5o euro fiecare inculpatului (), drept taxă de stradă, iar restul pentru achitarea altor pretinse datorii. S-a apreciat că aceste fapte sunt dovedite la urmărirea penală cu declarațiile părților-vătămate, declarația martorului și procesele-verbale de interceptări.

Instanța de fond constatat că la urmărirea penală partea vătămată a declarat că a dat 50 euro inculpatului () în fiecare zi ca taxă pentru locul pe trotuar.

În fața instanței partea vătămată nu a mai menținut declarația de la procuror și a arătat că a fost obligată de tatăl său și de poliția de frontieră să declare astfel, în declarația de la instanță precizând că nu îl cunoaște pe inculpatul (), iar în Italia ar fost la niște prieteni și nu a practicat prostituția.

Ca și instanța de fond, nici Curtea nu apreciază că aceste din urmă susțineri reflectă realitatea sunt apreciate ca reflectând realitatea, având în vedere și următoarele motive:

Partea vătămată este majoră, nu a dat nicio declarație în aceste condiții în prezența tatălui său și nu furnizat nici un argument credibil și convingător cu privire la motivele pentru care tatăl său ar fi procedat așa sau vreun element care să creeze dubii cu privire la modul de luare de declarației sale inițiale din faza procesuală a urmăririi penale, în condițiile în care audierea s-a făcut de procuror la data de 9 martie 2007, după declinarea competenței de către Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră M de la data de 27 ian. 2005 (fila 19 vol. urmărire).

Partea vătămată nu a plecat singură în Italia, ci cu prietena sa minora - ea însăși indicată de parchet ca fiind victimă a traficului de persoane și însoțite de Inspectorul, el însuși acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și de constituire în grup infracțional organizat, având aceiași destinație: Italia, insula, oraș.

Or, în măsura în care aceasta ar fi intenționat să facă o vizită prietenilor săi eventual exclusiv turistică, așa cum susține că a fost gândită și desfășurată, deplasarea nu s-ar fi făcut cu aceste persoane, în condițiile în care drumul spre, în nici un caz nu trece prin, pe ruta România- Ungaria, Austria - Italia, iar partea vătămată nu susține că nu ar fi avut probleme financiare, dimpotrivă.

Mai mult decât atât, din declarațiile părții vătămate, dar și ale minorei, care se coroborează cu cele ale martorului din data de 18 aprilie 2007 - fila 269 vol.- I urmărire, rezultă că cele două persoane de sex feminin însoțite de, trebuiau să plece neapărat împreună, căci au încercat să plece mai devreme de 14 dec. 2007 din țară, dar nu a fost posibil întrucât actele de trecere frontierei ale minorei nu erau în regulă, cu privire la procură - fila 31 volum III urmărire.

Or, în măsura în care nu exista un plan comun cu privire la aceste persoane și nu ar fi avut aceiași destinație, nimic nu o împiedica pe partea vătămată să plece singură și/sau cu un alt mijloc de transport, neaparținând lui și direct la destinația pretinsă.

De asemenea, există o neconcordanță între susținerile părții vătămate și ale martorului, ce arată că este tatăl al părții vătămate și care, în orice caz, are același domiciliu cu aceasta, în sensul că primul susține că fiica sa și-a făcut pașaport urgent pe 4 dec. 2007 și că nu i-a dat nici un în acest scop- filele 34 - 36 volum III urmărire, iar în instanță declară că banii pentru pașaport i-a avut de la părinții săi.

Această neconcordanță se înscrie în șirul de inconsecvențe cărora partea vătămată nu le dea o explicație credibilă și convingătoare și care sunt de natură să conducă la concluzia că declarațiile ulterioare, nu sunt sincere și nu reflectă realitatea.

În aceiași ordine de idei, partea vătămată care susține că ar fi stat la numai o zi și că nu a câștigat nici un în Italia, deși în același timp arată că neavând bani ar fi primit bani de la prietenii, s-a întâlnit chiar la cu martorul, care s-a întors în țară la data de 29 dec. 2006 - fila 40 volum III urmărire, rămânând toată perioada pe insulă și i-a spus acestuia că și-ar fi găsit de muncă - fila 63 dosar fond.

De asemenea, declarația martorului propus în apel d e către inculpatul () și audiat de instanță nu este apreciată de C ca fiind convingătoare, având în vedere următoarele elemente: este singulară și nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză; între declarația acestui martor și declarațiile date de partea vătămată există o serie de contradicții, de natură să genereze serioase îndoieli cu privire la reflectarea realitatății, de exemplu: susține că a stat la doar o zi și apoi a plecat la cunoștințele sale frații, iar martorul audiat arată că a luat-o din gara la înainte de Cul anului 2006, ori de la plecarea din țară pe 14 dec. 2006 până la C, respectiv de la pretinsa plecare din odată ajunsă, au trecut mai multe zile; arată că nu a avut bani câștigați din Italia și că banii pe care i- avut sunt de la prietenii săi, iar martorul declară că partea vătămată s-a întreținut din sume de bani cu care aceasta venise din România, el asigurându-i uneori hrană și că i-ar fi dat bani dar de drum, pentru întoarcere în România; partea vătămată vorbește de prietenii săi de la - la plural, iar martorul nu furnizează nici măcar un indiciu cu privire la o altă persoană, respectiv fratele său, referindu-se numai la singular atunci când indică cine a luat-o de la gară, cine a găzduit-o și cine a ajutat-o cu mâncare și bani.

În orice caz, în privința celui de-a doilea martor propus de inculpat, nu s-a mai dispus citarea acestuia, revenindu-se asupra probei, câtă vreme acesta nu este fratele lui, așa cum rezultă din adresa Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor - Dr.Tr. S nr. 40207/2008 - fila 114 dosar apel, nefiind fiul lui și și având alt domiciliu, iar altă persoană nu a fost solicitată ca martor.

În ceea ce privește legătura dintre inculpat și partea vătămată, în perioada lunii decembrie a anului 2006, aceștia aflându-se în același timp și în același loc așa cum s-a arătat în precedent, sunt de făcut următoarele precizări:

Inculpatul a tras foloase de pe urma practicării prostituției, fiind demonstrat acest lucru prin faptul că "gestiona" în acest sens o stradă ("uliță") din orașul, așa cum rezultă fără dubiu din conținutul convorbirii telefonice interceptate autorizat, ce a fost purtată la data de 13 martie 2007, deci ulterior lunii decembrie 2006, de la postul telefonic aparținând fratelui inculpatului.

Astfel, rezultă că, deci () a dat strada unei persoane numită pentru suma de 15.000, iar fratele inculpatului s-a supărat din această cauză, amenințând că dacă acest va primi bani, referindu-se la taxa de trotuar, el va goni toate fetele acasă - filele 23- 24 volum VI urmărire.

Din context și din modul de exprimare, rezultă că inculpatul () nu va mai primi bani, deci "nu mai centrează nimic", ceea ce înseamnă că înainte de a "vinde" strada, încasa bani de la persoanele care practicau prostituția pe acel trotuar.

Se cuvine aici a se înlătura critica neîntemeiată a inculpatului cu privire la împrejurarea că nu sunt valabile interceptările convorbirilor telefonice ca mijloace de probă, întrucât s-au purtat în limba romă și transcrierile nu poartă semnătura unui traducător autorizat.

Instanța constată că respectiva convorbire telefonică nu s-a purtat în această limbă, nefiind făcută nicio mențiune în acest sens și un argument în această privință este acela că, la toate celelalte note privind conținutul convorbirilor telefonice interceptate, acolo unde a fost cazul, s-a făcut mențiunea: "în continuare discuția s-a purtat în limba romă", acestea nefiind reproduse nici traduse, nici netraduse - de exemplu: filele 42, 57 și 73 volum V urmărire.

În ceea ce privește plata acestei taxe către inculpat și cuantumul ei zilnic, în mod judicios prima instanță a reținut că s-au dovedit și prin coroborarea primelor declarații date de partea vătămată, de minora și martorul, apreciate în mod just că reflectă realitatea.

Așa cum s-a arătat în precedent privind credibilitatea celor declarate de, argumentele prezentate cu privire la revenirea asupra primei declarații, sunt valabile în mod corespunzător și în ceea ce-i privește pe ceilalți doi.

Niciunul dintre aceștia nu prezintă argumente convingătoare care să justifice motivele pentru care au revenit asupra propriilor declarații, susținând existența altor împrejurări care nu se confirmă contrazicându-se și mai ales, arătând că polițiștii de frontieră i-au determinat să declare într-un anumit mod, deși așa cum s-a arătat, cauza fusese anterior declinată fiind în anchetă la procuror.

De exemplu, martorul arată în prima declarație de la 7 martie 2007 că a stat în Italia 2 săptămâni, iar din amănuntele pe care le furnizează rezultă că a stat în același loc, iar la data de 29 mai 2007 când revine asupra declarației inițiale, arată că a stat în oraș doar 4 zile, iar în declarația dată în fața instanței, deși susține că-și menține cea de-a doua declarație din 29 mai 2007, se contrazice atât în privința duratei șederii, cât și a locului unde a șezut, arătând în același timp că a împrumutat bani de la o persoană prin intermediul lui Inspectorul, și nu pare sigur cu privire la nu numele prietenului la care a susținut că a stat marea majoritate a timpului.

Toate aceste imprecizii, neclarități și aproximații, dublate de inexistența unei explicații credibile cu privire la motivele revenirii asupra primei declarații, permit și instanței de apel să concluzioneze în același sens ca prima instanță, în privința valorii probatorii date în prima etapă procesuală și a coroborării tuturor acestor probe, ce au justificat stabilirea activității infracționale a inculpatului () în luna dec. 2006 în Italia oraș, care deținea controlul unei străzi și percepea o taxă de 50 euro de la persoanele care practicau prostituția, în speță dovedindu-se că de la partea vătămată primit 50 de euro zilnic cca. 3 săptămâni.

În concluzie, aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. în art. 329 alin. 1 Cod penal, în modalitatea tragerii de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană, infracțiune în raport de care în mod temeinic s-a stabilit răspunderea penală a inculpatului ( ).

- De asemenea, în ceea ce privește condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de migranți prev. în art. 71 alin. 1 din OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, Curtea reține că prima instanță în mod corect stabilit că inculpatul a săvârșit cu vinovăție această infracțiune în baza probelor administrate în cauză evaluate prin coroborare, dând faptei o corectă încadrare juridică, astfel:

Potrivit art. 71 alin. 1din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României, fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzește una sau mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și a celei care organizează această activitate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Astfel din probatoriul administrat în cauză evaluat prin coroborare, rezultă în mod direct că inculpatul () în ziua de 2o februarie 2007, împreună cu coinculpatul, după o discuție prealabilă, au organizat trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României de către cei doi cetățeni indieni, faptă descoperită ca atare pe teritoriul Ungariei, la granița cu Austria, aceștia din urmă având documente de identitate românești falsificate.

se impune a se preciza că orice discuție legată de falsificarea documentelor de identitate a celor două persoane, este lipsită de obiect câtă vreme inculpații nu au fost trimiși în judecată și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Prin urmare susținerea inculpatului, potrivit căreia nu are legătură cu cei doi migranți, întrucât nu este verosimil că ar fi procurat acte false din A, iar nu din M, nu se va analiza din această perspectivă.

Prin urmare, se ridică doar problema de a știi în raport cu actele, lucrările dosarului și cu apărările inculpatului, dacă fapta rezultă fără dubiu și în caz afirmativ, cum au organizat cei doi inculpați trecerea frauduloasă a frontierei României a celor doi cetățeni indieni.

Astfel, instanța de apel reține că este corectă concluzia instanței în această privință, având la bază probele administrate în cauză evaluate prin coroborare și care conturează următoarea stare de fapt.

În autogara din Tr. S inculpatul s-a întâlnit cu inculpatul (), după ce în prealabil vorbiseră la telefon și aici au inițiat trecerea ilegală peste graniță a doi cetățeni indieni în după amiaza zilei de 20.02.2007, când au plecat cele trei microbuze aparținând firmei SRL administrate de inculpatul, încărcate cu pasageri cu destinația Italia.

Unul dintre microbuze cu nr. SJ 5554 era condus de cu ajutor de șofer, celălalt microbuz cu nr. - era condus de inc. ajutat de, iar cel cu nr. SJ 6449 era condus de, fratele inculpatului.

Cele trei microbuze au ajuns în Ungaria, iar la granița cu Austria, în microbuzul condus de au fost depistați în dimineața de 21.02.2007, la orele 7,45 cei doi indieni care trecuseră fraudulos frontiera de stat a României. Urmare anchetei efectuată de autoritățile maghiare, a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării.

Referitor la coautorul celor trei, și instanța de apel apreciază că este dovedit cu probatoriul administrat în cauză.

Astfel, martorii și, șoferi pe microbuzele care au transportat călători în străinătate la acea dată au declarat că toți călătorii din cele trei microbuze care au plecat din Tr. S au fost verificați de inc., iar pe traseu până în Ungaria nu s-au mai urcat alți pasageri.

De altfel, comiterea acestei infracțiuni de cei doi inculpați și de martorul, s-a reținut ca fiind dovedită fără nici un dubiu de interceptările convorbirilor telefonice purtate între inc. și inc. ( ) cât și între inc. și fratele său, precum și din convorbirile telefonice purtate de acesta din urmă cu martorele și.

Din conținutul acestor convorbiri rezultă clar că cei doi inculpați aveau cunoștință despre trecerea ilegală a celor doi migranți și despre naționalitatea acestora.

Susținerile și apărările inculpatului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea acestei fapte, sunt infirmate de probele administrate în cauză și se înlătură cu următoarele argumente:

. din autogară a celor doi inculpați cu puțin timp înainte de plecarea în cursă, nu este întâmplătoare sau o coincidență.

Astfel, din convorbirea telefonică interceptată autorizat, în ziua de 20 feb. 2007 orele 12,30, purtată în limba română între cei doi inculpați, - Nota conținut fila 19 volum V urmărire, rezultă foarte clar faptul că cei doi și-au dat întâlnire în autogară înainte de plecarea în cursă, la orele 15,30 - 16,00.

De asemenea, la locul întâlnirii aceștia au stat de vorbă, altfel planificarea întâlnirii nu ar fi avut sens, astfel că apărarea inculpatului, în sensul că se grăbea și "nu a mai luat o cafea", este nesinceră.

Susținerea inculpatului în sensul că prezența sa se justifică în autogară prin aceea că ar fi condus niște rude care plecau în Italia, dar pe care nu le nominalizează pentru a se putea verifica, nu este corespunzătoare realității, câtă vreme din tabelele depuse de inculpatul în instanță, cuprinzând numele călătorilor transportați în 20.02.2007 cu cele două microbuze se constată că nu este consemnată nici o persoană cu numele de sau.

Este adevărat că în aceste tabele nu figurează și numele celor două persoane din actele de identitate false ale cetățenilor indieni, pentru a se demonstra direct faptul că aceștia au fost îmbarcați în România, respectiv în Dr. Tr. S, dar așa cum s-a arătat de către inculpatul, dar și de cei doi șoferi, pentru mijlocul de transport în care au fost depistați cei doi indieni nu era necesară întocmirea unui astfel de tabel.

În aceiași ordine de idei, tot din conținutul unei convorbiri telefonice purtate între cei doi inculpați în 21 feb. 2007 la câteva ore după plecare - orele 02,34 în limba română - rezultă fără dubiu interesul, preocuparea și îngrijorarea inculpatului () - având în vedere ora la care are loc discuția, cu privire la transport, punctual la trecerea frontierei (România - Ungaria), precum și "satisfacția" celor doi că: au reușit "să treacă dincolo", "cu ", "liber", inculpatul fiind "șmecher".

Este limpede că discuția se referă la trecerea unor persoane, iar nu a unor obiecte, și în nici un caz a unor rude, câtă vreme inculpatul îi transmite inculpatului să le dea bani de mâncare și să aibă grijă de ei.

De asemenea, din partea finală a convorbirii ce s-a purtat cu aceiași ocazie între inculpatul și o altă persoană zisă, aflată lângă inculpatul, rezultă clar că discuția se poartă în legătură cu două persoane, întrucât inculpatul este sfătuit să- ia "ăluia mai slăbuț, mai tinerel" o cartelă, deci nu celuilalt.

De aceea, ideea care s-a încercat a se acredita, în sensul că cei doi migranți nu a au fost îmbarcați pe teritoriul României, nu este susținută de nicio probă, dimpotrivă fiind infirmată de probele existente în cauză.

Astfel, inculpatul nu făcea curse Ungaria - Italia, ci România - Italia.

De asemenea, același inculpat declară că nu întotdeauna cele trei mijloace de transport plecau în cursă și că plecarea în cursă a acestora, era condiționată de cereri cum este și firesc din punct de vedere economic, astfel că acestea plecau la "capacitate".

Această împrejurare este confirmată și de martorul, șofer - inclusiv în instanță.

Dacă ar fi reală susținerea fratelui inculpatului, în sensul că cei doi migranți au fost îmbarcați din Ungaria fără știrea acestuia, în condițiile în care mai erau în mașină alte două sau trei persoane ce circulau legal, ar fi însemnat că din Dr.Tr.S s-a plecat numai cu două - trei persoane, deși capacitatea acesteia era de 8+1.

De asemenea, nu se reține ca sinceră afirmația aceluiași martor, care susține că uneori mai lua persoane fără știrea fratelui său și că în acest sens mai obișnuia să rămână în urmă, ceea ce contrazice plecarea la capacitate mașinilor, fiind contrazisă de chiar inculpatul și confirmată și de ceilalți șoferi care arată că au așteptat în ziua respectivă, mașina rămasă în urmă.

Faptul că fratele inculpatului susține că în fața autorităților ungare ar fi declarat că i-a luat pe cei doi migranți din Ungaria - contrazisă de datele dosarului, sau gradul de sinceritate a acestuia în fața acelor autorități, sunt nerelevante în cauză. Rezultă clar că declarațiile au fost date în propriul său interes și așa cum susține în discuția telefonică interceptată - filele 22 - 24 volum V Urmărire, purtată între frații, în aceiași zi în care s-a dat și sentința instanței maghiare, fiind dispusă suspendarea executării, fiind deja liber în țară - ar fi fost învățat să procedeze așa de translator, de avocatul din oficiu, pentru a scăpa mai repede și cu o pedeapsă mai ușoară.

Din convorbirile telefonice din zilele de 21 și 22.02.2007 purtate de martorul cu inc., și - în limba română, rezultă clar că cei doi migranți au fost preluați de inc. de la inculpatul () în schimbul sumei de 100 euro fiecare.

De altfel, dacă s-au dat sume de bani, dacă s-au primit, de către cine, sau cuantumul acestora - sunt aspecte nesemnificative din perspectiva încadrării juridice a faptelor, întrucât în conținutul constitutiv al infracțiunii nu intră și obținerea de foloase.

De asemenea, din declarația martorului dată în instanță, rezultă că în mașina condusă de s-au urcat din autogara D Tr. S la 20.02.2007, 5-6 persoane. Martorul arată că după ce martorul a fost reținut la granița ungară, inc. s-a întors și a luat mașina din vama ungară, iar în aceasta a observat că erau 3-4 persoane în mașină, deci mai puțin cu două persoane decât cele care urcaseră din autogara Tr. S, așa cum relateaază martorul.

Ori, coroborând aceste aspecte relatate de cei doi martori, în mod corect prima instanță a stabilit că cei doi migranți indieni au plecat din autogara Tr. S, în mașina condusă de, cu știința inc., care verifica fiecare pasager și care i-a preluat de la inculpatul.

Împrejurarea că în actul de sesizare a instanței se menționează că nu se cunoaște cu precizie locul îmbarcării - este nerelevantă, câtă vreme instanța a avut posibilitatea să facă cercetări în acest sens și să tragă propriile concluzii.

În orice caz, parchetul cu siguranță nu se referă la loc ca țară, ci probabil ca locație în România.

De asemenea, un eventual control al persoanelor și mijloacelor de transport care ar fi avut loc la, - A, nu este privit ca un argument în sprijinul ideii că cei doi cetățeni indieni nu au fost depistați întrucât nu erau în mașină, deoarece este posibil ca acel control - ca activitate umană, să nu fi fost riguros, având în vedere faptul că în Ungaria, suspiciunea autorităților maghiare cu privire la actele de identitate ale acestora s-a verificat numai prin analizarea documentelor și supunerea acestora unor examinări specifice.

Deși în instanță, martorii propuși în apărare, respectiv și au declarat că cei doi migranți au fost luați de pe teritoriul Ungariei, tribunalul a stabilit în mod judicios că aceste declarații ale unor persoane care nu au fost de față sunt izolate, necoroborându-se cu alte probe și neducând la infirmarea probelor menționate. Dat fiind și gradul de rudenie, respectiv afinitate foarte apropiate cu inculpatul, în mod corect nu au fost luate în considerare, fiind nesincere și infirmate chiar de propriile lor convorbiri telefonice interceptate, când martorii nu cunoșteau că împotriva fratelui și respectiv cumnatului se derulează o anchetă penală.

De asemenea, coautoratul celor doi inculpați în mod corect s- apreciat că rezultă și din procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare (fila 51,vol.I urmărire penală)în care s-a menționat că la data de 20.02.2007 inculpatul () s-a întâlnit cu inculpatul în autogară și că în mașina cu care a venit inc. pe bancheta din spate se mai aflau două persoane. După ce au discutat cei doi inculpați, rezultă că inc. a coborât din autoturismul nr. CG 380 însoțit de cele două persoane și toți trei s-au îndreptat spre cele trei microbuze proprietatea inculpatului. Mai rezultă că la această întâlnire a participat și numitul.

Contrar susținerilor inculpatului - prin apărător, acest act nu este întocmit pro causa, fiind întocmit la data de 22 feb. 2007, când deja erau cunoscute informațiile cu privire la condamnarea, durata pedepsei și suspendarea acesteia dispuse de către instanța ungară - într-o procedură rapidă și conținutul convorbirilor telefonice interceptate purtate între cei doi inculpați și redate mai sus, de care se face vorbire chiar în cuprinsul procesului verbal respectiv.

Neaudierea de către instanță a martorului, la care de altfel inculpatul a renunțat, nu reprezintă o lipsă de rol activ al instanței în aflarea adevărului, întrucât nu sunt elemente că această persoană a cărei convorbire cu coinculpatul, a fost ea însăși interceptată așa cum s-a arătat anterior, cunoaște alte elemente ale stării de fapt de natură să răstoarne categoric situația în favoarea inculpaților și să înlăture celelalte elemente probatorii care au demonstrat suficient și direct, activitatea infracțională a acestora.

În concluzie, faptele descrise anterior întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. în art. 71 alin. 1 din OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, în modalitatea de organizare a activității de trecere frauduloasă a frontierei de stat, infracțiune în raport de care în mod temeinic s-a stabilit răspunderea penală a inculpatului ().

- În cauză, operațiunea de individualizarea judiciară a modalității de executare, s-a realizat în mod corect și judicios, instanța dispunând motivat executarea pedepsei cu închisoarea rezultantă, în modalitatea proprie naturii acesteia, respectiv cu privare de libertate.

Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în disp. art. 81 cod penal, ce privesc: pedeapsa aplicată, persoana condamnatului și aprecierea instanței că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru condamnat, care se va îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei.

Se în vedere în acest sens faptul că, deși sunt îndeplinite condițiile prev.de art.81 alin.1 lit b și alin. 2 Cod penal referitoare la limita de pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni și la inexistența unor condamnări anterioare cu pedepasa închisorii mai M de 6 luni, totuși nu este îndeplinită condiția prev.de lit.c a acestui text legal.

Astfel, nu se poate aprecia că simpla pronunțare a condamnării, fără executarea efectivă, poate constitui un avertisment pentru inculpat în sensul de a nu mai săvârși alte infracțiuni în viitor, în raport de coordonatele ce privesc persoana sa, dar și circumstanțele reale ale infracțiunilor comise, natura și împrejurările concrete de săvârșire, urmările unor asemenea activități infracționale, având în vedere și dimensiunile unor astfel de fenomene infracționale ce au proliferat, dar și imperativul social categoric de prevenire și diminuare a acestora printr-un răspuns prompt, ferm și adecvat din partea statului.

Prin urmare, modalitatea de executare aleasă este individualizată corespunzător, având în vedere și disp. art. 52 cod penal, potrivit cărora pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, având ca scop prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește reintegrarea socială acestuia și reabilitarea sa comportamentală.

- Pedeapsa de 2 ani aplicată de prima instanță pentru fiecare din cele două infracțiuni se situează la limita minimului special, fiind just individualizate în raport cu totalitatea criteriilor legale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 cod penal, avându-se în vedere pericolul social generic și concret al faptelor, modalitățile în care au fost săvârșite, faptul că inculpatul nu a conștientizat gravitatea și importanța deosebită a valorilor sociale ocrotite prin normele incriminatoare, dar și poziția procesuală relativ necooperantă a inculpatului, cu o disponibilitate destul de redusă în a-și reprezenta consecințele unor asemenea fapte asupra propriei persoane și de a-și asuma în viitor o conduită conformă în raport cu normele penale.

Pentru reducerea legală a pedepsei sub pedeapsa aplicată de 2 ani, care reprezintă limita minimului special, s-ar impune reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante judiciare, în sensul celor prev. de art. 74 Cod penal potrivit disp. art. 76 alin. 1 Cod penal

Pentru a se reține însă circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, este necesar ca împrejurările pe care acestea le invocă în favoarea sa, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, vârsta și apartenența la o familie organizată, să-l caracterizeze într-o măsură atât de M și de semnificativă pe inculpat, încât numai o reducere a pedepselor sub minimul special să corespundă unei dozări proporționale sancțiunii penale și să satisfacă imperativul unei juste individualizări a pedepsei.

Or, toate aceste împrejurări invocate de inculpat în favoarea sa, nu sunt apreciate nici de ca având valoarea unor circumstanțe atenuante judiciare care să impună în mod categoric reducerea pedepsei sub minimul special și reține că au fost corect valorificate în primă instanță în condițiile prescrise de art. 72 Cod penal în operațiunea de individualizare a pedepsei și de orientare a acesteia între limitele legale de pedeapsă, stabilindu-se ca urmare, câte o pedeapsă la limita minimului special prevăzut de lege pentru fiecare dintre acestea.

În sprijinul acestei concluzii se aduc drept argumente și următoarele date personale din istoricul inculpatului, ce sunt de natură să contureze existența unei atitudini destul de refractare a acestuia în cunoașterea, înțelegerea și respectarea unor anumite reguli sociale, precum și aceea de a-și asuma consecințele unor fapte proprii: returnarea dintr-un stat străin; trecerea frontierei românești ulterior acestui incident - în condiții nelegale; plecarea în străinătate în perioada interdicției sub un alt nume de familie, ca urmare a schimbării acestuia în cea de-a doua căsătorie, împrejurarea că inculpatul nu a găsit de cuviință să declare pentru o caracterizare a sa completă, dacă desfășoară activități permanente aducătoare de venituri, transparente și controlabile, evitând în a face mențiuni referitoare la natura activităților desfășurate și a veniturilor obținute în străinătate.

În orice caz, hotărârea primei instanțe este motivată în această privință, fiind satisfăcute exigențele art. 356 Cod procedură penală cu privire la conținutul expunerii, iar diferențierea existentă între inculpați cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate, este justificată și nu este generatoare de inechități, câtă vreme în sarcina inculpatului (), s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni.

În concluzie, pedepsele aplicate în cauză pentru săvârșirea celor două infracțiuni sunt just individualizate, neimpunându-se reducerea acestora, având un cuantum corespunzător pentru a satisface scopul preventiv educativ al pedepsei, în sensul disp. art. 52 cod penal, potrivit cărora pedeapsa este o măsură de constrângere, un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul acesteia este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, urmărindu-se prin executarea pedepsei formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Pentru o soluționare completă a apelului în baza art. 381 alin. 1 teza II cod procedură penală, în limitele prev. de art. 371 Cod procedură penală și în condițiile art. 372 Cod procedură penală, în urma verificării - Curtea constată că prima instanță făcut aplicare corectă a dispozițiilor legale privitoare la: pedeapsa complementară, pedeapsa accesorie, concursul de infracțiuni, computarea reținerii și arestării preventive prev. de art. 88 cod penal, confiscarea specială prev. de art. 118 cod penal rap. la art. 329 alin. 4 Cod penal, dar și aplicare corespunzătoare a disp. art. 350 alin. 1 cod procedură penală, prin pronunțarea asupra stării de arest a inculpatului.

3. Apelul inculpatului este fondat și se va admite ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează, dar numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal cu privire la suspendarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Față de soluția pronunțată asupra apelului parchetului, urmează ca apelul acestui inculpat să fie analizat avându-se în vedere motivele de apel, dispozițiile legale aplicabile și lucrările dosarului, în raport cu următoarele premise de lucru: neagravarea situației în propria cale de atac; măsura în care este dovedită săvârșirea cu vinovăție faptei de trafic de migranți prev. în art. 71 alin. 1 din OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României; temeiul corect al achitării inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin. 1 și 2, art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea 678/2001 și art. 7 din Legea 39/2003, respectiv incidența în cauză a disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală, așa cum a solicitat inculpatul prin motivele de apel.

-În baza art. 371 alin. 2 cod procedură penală, în cadrul limitelor prev. de art. 371 alin. 1 cod procedură penală, examinând cauza Curtea constată că prima instanta a stabilit in mod corect pe baza probelor administrate in cauza, evaluate prin coroborare ca și în cazul inculpatului (), o stare de fapt pe deplin lamurita in ceea ce priveste activitatea infractionala a inculpatului, stabilind in mod clar vinovatia acestuia si dand faptei retinute, o corecta incadrare juridică.

Starea de fapt, încadrarea în drept, argumentele și concluziile expuse și dezvoltate în precedent cu ocazia analizării apelului declarat de inculpatul () privind infracțiunea de trafic de migranți, sunt valabile în egală măsură și în mod corespunzător și în cazul coautorului, astfel că nu vor mai fi reluate.

S- arătat în detaliu, atât activitatea desfășurată de fiecare inculpat în parte - coautori, probele administrate în cauză care demonstrează desfășurarea acelor activități, cât și modul de valorificare a acestora, prin coroborare.

În plus, Curtea subliniază că toate convorbirile telefonice interceptate autorizat, al căror conținut a fost consemnat în Notele atașate dosarului de urmărire penală și la care s-a făcut trimitere de către instanță ca mijloace de probă, apar purtate în limba română fiind transcrise ca atare, nefiind necesar un interpret și neexistând nicio mențiune în cuprinsul acestora, care să conducă la altă concluzie.

De altfel, așa cum s-a mai arătat în precedent, se impune a se face precizarea suplimentară că în situația în care a fost cazul și anumite discuții nu au fost purtate în limba română, cele purtate în limba romă nici nu au fost reproduse pentru a fi necesar vreun interpret, făcându-se doar mențiunea în cuprinsul Notei respective a faptului că "discuția se continuă în limba romă", cum ar fi Notele de la filele 42, 57, 73 volum V urmărire.

În concluzie și fapta reținută în sarcina inculpatului așa cum a fost descrisă în precedent cu ocazia evaluării probelor administrate și analizării activității desfășurate de către cei doi inculpați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. în art. 71 alin. 1 din OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, în modalitatea de organizare a activității de trecere frauduloasă a frontierei de stat, infracțiune raportat la care în mod temeinic s-a stabilit răspunderea penală a inculpatului.

- În cauză, în raport cu motivele invocate de inculpat privind incidența disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală - respectiv "fapta nu există", Curtea reține că temeiul corect al achitării inculpatului pentru faptele prev. de art. 12 alin. 1 și 2, art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea 678/2001 și art. 7 din Legea 39/2003, este cel hotărât în primă instanță, respectiv art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, în sensul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Într-adevăr, acțiunea penală având ca obiect tragerea la răspundere penală, nu poate fi pusă în mișcare, sau dacă a fost totuși pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată, atunci când nu există temeiul juridic al răspunderii penale - infracțiunea.

De asemenea, pentru a se reține existența unei infracțiuni, este necesară săvârșirea cu vinovăție a unei fapte care este prevăzută de legea penală și care are pericolul social al unei infracțiuni.

Or, aceasta înseamnă ca, în primul rând este necesar să existe o faptă în realitate, respectiv în lumea exterioară și obiectivă, o modificare a acesteia, în sensul de acțiune sau inacțiune a unei persoane.

Deci, pentru a opera cazul de împiedicare prev. de art. 10 lit. a Cod procedură penală și pentru a concluziona că fapta nu există, trebuie să se constate că o faptă nu a avut loc în realitate, căci poate să existe faptă dar să nu existe infracțiune, iar inexistența infracțiunii nu este echivalentă cu inexistența faptei.

Dar, în cazul de față, în nici un caz nu se poate susține că faptele nu au existat în realitate și în lumea exterioară, cele referitoare la: deplasarea unor persoane minore sau majore în Italia legat de care au existat suspiciuni ca au fost traficate în scopul exploatării lor sexuale; existența mai multor persoane care se cunoșteau între ele, față de care a existat suspiciunea că s-au constituit și au acționat ca un grup infracțional organizat.

Astfel, în legătură cu toate aceste evenimente și fapte petrecute indiscutabil în realitate, fiind prevăzute de legea penală, organele abilitate potrivit legii au efectuat cercetări și au indicat ca persoane care le-ar fi săvârșit cu vinovăție, pe cei doi inculpați.

Or, în aceste condiții, după efectuarea cercetării judecătorești și a evaluării probatoriului administrat în cauză, a stabilirii complete a stării de fapt și a încadrării juridice a faptelor reținute diferențiat în sarcina fiecărui inculpat și a vinovăției fiecăruia dintre aceștia, deci a activității infracționale în vederea stabilirii răspunderii penale, Curtea reține că prima instanță în mod corect a concluzionat că temeiul corect al achitării în ceea ce-l privește pe inc. nu este cel prev. de art. 10 lit. a Cod procedură penală, ci cel prev. de art. 10 lit. d Cod procedură penală, în sensul că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori - sub aspectul laturii subiective și de inițiere sau constituire de grup infracțional organizat - sub aspectul laturii obiective.

- Apelul inculpatului este privit ca fondat în ceea ce privește neaplicarea corespunzătoare în cauză a disp. art. 71 alin. 5 Cod penal cu privire la modul de executare a pedepsei accesorii.

Potrivit disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În cauză, în ceea ce-l privește pe inculpat, prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 81 Cod penal, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite în art. 71 alin. 1 din OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României.

De asemenea, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal.

Analizând sentința apelată, instanța de apel constată că în mod greșit tribunalul nu a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Având în vedere acest aspect, precum și disp. art. 372 alin. 1 Cod procedură penală, potrivit cărora instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel, Curtea va face aplicarea disp. art. 71 alin. 5 Cod penal și va dispune suspendarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului în cauză, întrucât o astfel de soluție nu este nefavorabilă acestuia.

Pentru o soluționare completă a apelului în baza art. 381 alin. 1 teza II cod procedură penală, în limitele prev. de art. 371 Cod procedură penală și în condițiile art. 372 Cod procedură penală, în urma verificării Curtea constată că prima instanță făcut aplicare corectă a dispozițiilor legale privitoare la: interzicerea diferențiată a drepturilor prev. de art. 64 Cod penal ca pedeapsă accesorie în raport cu disp. art. 71 alin. 3 Cod penal, aplicarea disp. art. 82 și 83 Cod penal, computarea reținerii și arestării preventive prev. de art. 88 cod penal, confiscarea specială prev. de art. 118 lit. e Cod penal.

În cauză - în timpul judecății, instanța de apel a dispus față de inculpatul (), măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, înlocuind măsura arestării preventive.

Întrucât măsura este luată, iar în timpul judecății nu este reglementată o durată a acesteia, de asemenea - măsura preventivă nu a încetat de drept în sensul disp. art. 140 alin. 1 lit. b teza finală Cod procedură penală și nu se impune revocarea acesteia, instanța de apel nu are a se pronunța, respectiv a motiva asupra vreunei măsuri în sensul disp. art. 350 alin. 1 teza II Cod procedură penală.

Pentru toate considerentele mai sus expuse:

În baza art. 379 pct.1 lit. a teza II Cod procedură penală, se va respinge ca inadmisibil apelul declarat de PARCHETUL DE PA LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - Biroul TERITORIAL MEHEDINȚI împotriva sentinței penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secție Penală în dosarul nr-.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul ( ) împotriva aceleiași hotărâri.

În baza art. 379 pct. 2 Cod procedură penală, va admite ca fondat apelul declarat de inculpatul.

- desființa în parte sentința penală nr. 415 din 27 decembrie 2007 Tribunalului Mehedinți pronunțată în dosar nr-, referitor la acest inculpat și numai în ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicată.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal

- dispune suspendarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

- menține restul dispozițiilor sentinței.

În baza art. 88 Cod penal

- deduce pentru inculpatul ( ), din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 11 aprilie 2007 la 23 februarie 2008, inclusiv - data punerii sale în libertate, potrivit documentelor de la dosarul cauzei.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală și văzând soluția pronunțată în ceea ce-l privește pe acest inculpat, va obliga pe inculpatul ( ), la 150 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, în apel.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală și văzând soluția pronunțată în ceea ce-l privește pe acest inculpat, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, privind pe inculpatul, din care 65,25 lei - onorariu traducător, potrivit încheierii de la data de 7 mai 2008, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de PARCHETUL DE PA LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - Biroul TERITORIAL MEHEDINȚI împotriva sentinței penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secție Penală în dosarul nr-.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul ( ) împotriva sentinței penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secție Penală în dosarul nr-.

Admite ca fondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secție Penală în dosarul nr-.

Desființează în parte sentința penală nr. 415 din 27 decembrie 2007 Tribunalului Mehedinți pronunțată în dosar nr-, referitor la acest inculpat și numai în ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicată acestuia.

În baza art. 71 alin. 5 cod penal

Dispune suspendarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

În baza art. 88 Cod penal

Deduce pentru inculpatul ( ), din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 11 aprilie 2007 la 23 februarie 2008, inclusiv.

Obligă pe inculpatul ( ), la 150 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, în apel.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, privind pe inculpatul, din care 65,25 lei - onorariu traducător, potrivit încheierii de la data de 7 mai 2008, rămân în sarcina statului.

Ce recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 10 iulie 2008.

Președinte, Judecător,

Grefier,

Red. TR/4ex

11.08.2008

Jud.fond.

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Tatiana Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal: