Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 5/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 5/
Ședința publică din 15 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Duțescu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de apelul declarat de revizuient R, împotriva sentinței penale nr. 509 din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul revizuient, în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din oficiu, nr. 134/2008, emisă de Baroul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se depune de apărătorul apelantului revizuient împuternicirea avocațială.
Potrivit art. 172 alin. 7 Cod procedură penală, s-a încuviințat apărătorului să ia legătura cu apelantul revizuient în vederea pregătirii apărării.
Apelantul revizuient precizează că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul apelantului revizuient și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată apelul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul apelantului revizuient solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelante, iar pe fond admiterea cererii, având în vedere probatoriul administrat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate ca fiind legală și temeinică, întrucât motivele invocate de revizuient nu se încadrează în vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 Cod procedură penală.
Apelantul revizuient, având ultimul cuvânt, arată că își întemeiază cererea de revizuire pe dispoz. art. 394 alin. b și c Cod procedură penală, instanța nu s-a pronunțat pe acestea. Solicită admiterea apelului, efectuarea unei noi expertize, întrucât suma avută în vedere anterior este abuzivă și eronată.
CURTEA
Asupra apelului penal;
Prin sentința penală nr.509 din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-a dispus: în temeiul art.403 alin.3 Cod pr.penală, respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr.18/MF din 26 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, definitivă prin decizia penală nr.38/MF din 19 decembrie 2006 Curții de APEL PITEȘTI și prin decizia penală nr.4428 din 26 septembrie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de revizuientul condamnat R, fiul lui și, născut la data de 1 septembrie 1967, actualmente deținut în PRMS Colibași, -.
In temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă revizuientul condamnat R la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce include onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
Prin sentința penală nr.18/MF din 26 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, definitivă prin decizia penală nr.4428 din 26 septembrie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuientul Raf ost condamnat la 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.18 din Legea nr.508/2004, art.19 din Legea nr.682/2002 și 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
In baza disp.art.33, 34 Cod penal, s-au contopit pedepsele și s-a dispus ca revizuientul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare, sporită cu un an, în total 7 ani și 6 luni închisoare, în condiții de detenție.
In fapt, s-a reținut că revizuientul împreună cu condamnata, în perioada anilor 2002 - 2005, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a recrutat direct sau prin intermediul condamnatului, mai multe persoane de sex feminin, pe care le-a cazat atât la domiciliul din comuna de, județul A, cât și la reședința sa din localitatea - Spania, în scopul exploatării sexuale în cluburile din Spania, trăgând foloase de pe urma practicării prostituției de către acestea.
Cererea de revizuire formulată de condamnat precizează că au apărut elemente de fapt și împrejurări noi, necunoscute organelor de urmărire penală la data trimiterii sale în judecată.
Astfel: suma de 143.000 Euro este rezultatul unui calcul greșit; părțile vătămate minore nu l-au acuzat în mod direct de trafic prin exploatare; martorii V și dar și partea vătămată au depus mărturie mincinoasă; în sfârșit, el doar a înlesnit traficarea unor persoane, dar nu se face vinovat de infracțiunile pentru care a fost condamnat.
In drept, tribunalul a învederat că argumentele invocate de petiționar nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prev. de art.394 Cod pr.penală, consecința fiind inadmisibilitatea cererii.
Impotriva sentinței penale a declarat apel condamnatul-revizuient, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a solicitat desființarea ei iar, pe fond, admiterea cererii de revizuire.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate precum și potrivit art.371 alin.2 Cod pr.penală, curtea constată că apelul este nefondat.
In conformitate cu art.393 Cod pr.penală, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, cazurile de revizuire fiind expres prevăzute de lege.
Astfel, dispozițiile art.394 lit.a, pe care le invocă petiționarul, menționează că revizuirea poate fi cerută când "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".
Acest caz însă, așa cum reiese din cuprinsul aliniatului 2 al aceluiași articol, constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penale ori de condamnare.
Examinând cererea condamnatului-revizuient se constată că ea nu întrunește cerințele legii procesual penale pentru a fi admisă.
Pe de o parte, nu este realizată condiția că faptele și împrejurările noi să nu fi fost cunoscute de instanța de judecată la soluționarea cauzei iar, pe de altă parte, aceste fapte să conducă la dovedirea netemeiniciei soluției atacate, soluția adoptată fiind deci opusă.
In ceea ce privește reducerea cuantumului sumei cu privire la care s-a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale, se va concluziona că, fiind un element ce ține de latura penală a cauzei (și nu de latura civilă), motivul nu poate fi acceptat cu consecințele ce decurg din aceasta, întrucât, faptul nu ar atrage o schimbare în rezolvarea acțiunii penale (respectiv constatarea netemeiniciei soluției adoptate).
Referitor la celelalte motive existente în cererea de revizuire, urmează a se constatat că ele puteau fi analizate în contextul căilor ordinare de atac (apel, recurs), fiind străine unei căi extraordinare de atac cum este revizuirea.
Așa fiind, pentru considerentele ce precede, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, apelul revizuientului va fi respins ca nefundat, iar în sarcina lui se va institui, potrivit art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligarea de a plăti statului cheltuieli de judecata avansate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul-condamnat R, fiul lui și, născut la data de 1 septembrie 1967, deținut în Penitenciarul Colibași, județul A, împotriva sentinței penale nr.509 din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe apelant la 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru revizuientul-condamant.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4
Jud.fond
19 ianuarie 2009
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Constantin Duțescu