Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE PENAL Nr. 6/A/2009

Ședința ne public de la 04 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica

Judector - - -

Grefier - -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism -

Serviciul Teritorial Alba - reprezentat de - procuror

Pe rol se afl pronunțarea asupra apelurilor declarate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism-Serviciul Teritorial Alba,și inculpații:, împotriva sentinței penale nr. 268/20.10.2008 pronunțat de Tribunalul Alba - Secția Penal în dosar nr-

Cauza a fost dezbtut la data de 23 februarie 2009 când cei prezenți au pus concluzii orale consemnate în încheierea din acea zi, dup care s-a amânat pronunțarea pentru data de 2 martie 2009, ambele încheieri fcând parte integrant din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de faț;

Constat c prin sentința penal nr.268/20.- pronunțat de Tribunalul Alba - Secția Penal:

Inculpata a fost condamnat la:

- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod Penal, pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 teze ultim din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41, 42.Cod Penal, art. 74 al. 1 lit. a și art. 76 al. 1 lit. a și art. 80.

Cod Penal

- 1 an închisoare pentru svârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1 cu aplic. art. 41, 42.Cod Penal, rap. la art. 74 al. 1 lit. a și art. 76 al. 1 lit. d, art. 80.

Cod Penal

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b au Cod Penal fost contopite pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b

Cod Penal

În baza art. 71.Cod Penal au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata executrii pedepsei principale, în baza art. 350.C.P.P. a fost menținut arestul preventiv al inculpatei și în baza art. 88.s Cod Penal-a dedus arestul preventiv din data de 9.01.2008 pân la data de 20.10.2008.

Inculpatul a fost condamnat la:

- 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod Penal, pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 teze ultim din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41, 42.Cod Penal, art. 74 al. 1 lit. a și art. 76 al. 1 lit. a și art. 80.

Cod Penal

În baza art. 71.Cod Penal au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata executrii pedepsei principale, în baza art. 350.C.P.P. a fost menținut msura preventiv a obligrii de a nu prsi localitatea luat faț de inculpat și în baza art. 88.s Cod Penal-a dedus arestul preventiv din data de 9.01.2008 pân la data de 8.07.2008.

Inculpatul a fost condamnat la:

- 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod Penal, pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 teze ultim din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41, 42.Cod Penal, art. 74 al. 1 lit. a și art. 76 al. 1 lit. a și art. 80.

Cod Penal

În baza art. 71.Cod Penal au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata executrii pedepsei principale, în baza art. 350.C.P.P. a fost menținut msura preventiv a obligrii de a nu prsi localitatea luat faț de inculpat și în baza art. 88.s Cod Penal-a dedus arestul preventiv din data de 9.01.2008 pân la data de 7.05.2008.

Au fost admise acțiunile civile formulate de prțile civile:, și.

Inculpata a fost obligat în baza art. 14 și 346.C.P.P. rap. la art. 998.civ s plteasc cu titlu de daune morale în favoarea prții civile suma de 3000 Euro în echivalent lei la data plții efective.

În baza art. 14 și 346.C.P.P. rap. la art. 998 ȘI 1003.civ inculpații, și au fost obligați s plteasc în solidar cu titlu de daune morale sumele de 10.000 lei în favoarea prții civile și 5000 lei în favoarea prții civile.

În baza art. 19 din Legea 678/2001 s-a dispus confiscarea sumelor de 15.000 lei de la inculpata, 1.500 lei de la inculpatul și 1.500 lei de la inculpatul.

În baza art. 329 al. 4 Cp. s-a dispus confiscarea sumei de 4.000 lei de la inculpata.

În baza art. 191.C.P.P. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar sumele de 300 lei reprezentând onorarii aprtori din oficiu în cursul urmririi penale și 450 lei onorariu aprtor din oficiu în cursul judecții vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

În motivarea acestei hotrâri instanța de fond a reținut urmtoarele:

Prin rechizitoriul nr. 66D/P/2007 al DIICOT Biroul Teritorial Alba au fost trimiși în judecat în stare de arest preventiv inculpații pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori în form agravat prev. de art. 13 al. 1,2 și 3 teza ultim din 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 Cp și proxenetism prev. de art. 329 al.1 Cp cu aplicarea art. 41, 42 Cp, pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori în form agravat prev. de art. 13 al. 1,2 și 3 teza ultim din 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 Cp și, pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori în form agravat prev. de art. 13 al. 1,2 și 3 teza ultim din 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 Cp.

În sarcina inculpatei s-a reținut c a racolat, transportat și gzduit succesiv în baza aceleiași rezoluții infracționale un numr de 3 minore (, și ) în scopul exploatrii sexuale a acestora prin folosirea amenințrii și a altor forme de constrângere, profitând de imposibilitatea minorelor de a se apra și a înlesnit practicarea prostituției, împreun cu alte dou persoane și tragerea de foloase de pe urma practicrii prostituției de ctre numitele și.

În sarcina inculpatului s-a reținut c a recrutat și transportat succesiv, în baza unei rezoluții infracționale unice, un nr. de 2 minore ( și ) în scopul exploatrii sexuale a acestora prin folosirea amenințrii și a altor forme de constrângere, profitând de imposibilitatea minorelor de a se apra, împreun cu alte dou persoane.

În sarcina inculpatului s-a reținut c a transportat succesiv, în baza unei rezoluții infracționale unice, un nr. de 2 minore ( și ) în scopul exploatrii sexuale a acestora prin folosirea amenințrii și a altor forme de constrângere, profitând de imposibilitatea minorelor de a se apra, împreun cu alte dou persoane.

Cauza a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba la data de 31.01.2008 sub dosar nr-.

Pe parcursul procesului s-a dispus înlocuirea msurii obligrii de a nu prsi localitatea faț de inculpații prin încheierea de la termenul de judecat din 05.05.2008 și prin încheierea de la termenul de judecat din 07.07.2008.

În cursul urmririi penale au fost administrate urmtoarele mijloace de prob: au fost audiate prțile vtmate, și fil. 10-18, 36- 37, 44-48, inculpații fil. 60-64, 80-81, 92-95; martorii iu fil. 114-116, fil. 121-124, fil. 128-129, 155-157, fil. 130-131, 152-154, 132-133, fil. 134-135, - 136-137; fil. 138-139, fil. 140, A fil. 141-142, fil. 143-144, fil. 145-146, fil. 147-149, G fil. 150-151; - fil. 158-159, fil. 164 și fil. 165; au fost depuse fișele de cazier ale inculpaților fil. 75, 89, 103, proces verbal de percheziție fil. 107-111, proces verbal de înscriere a capcanei chimice fil. 175, planș fotografic privind banii marcați chimic fil. 177-181, planș fotografic privind urmele capcanei chimice pe corpul inculpatei, privind înregistrarea video a prților vtmate și, note interceptri telefonice - 2 volume.

În faza cercetrii judectorești au fost audiați inculpații fil. 46-50, prțile vtmate 29, 51-53, martorii: () fil. 292, fil. 73, fil.75, 142, fil. 141, - 182, fil. 107, fil. 236, A fil., fil. 78, fil. 77, fil. 108, G fil. 109; - fil. 106, fil. 183, fil. 144, fil. 144, fil. 145, fil. 184, fil. 185, fil. 186, fil. 187, G fil. 215, fil. 217, fil. 293, acte medicale ale inculpaților fil. 43-45, 79-88, 194-201, 294, "caracterizri" ale inculpaților 138, 140, un înscris în care martora () arta c este amenințat cu moartea de frații și alte rude ale inculpatei fil. 276.

Analizând materialul probator administrat în cauz instanța a reținut urmtoarea situație de fapt:

Inculpații zis "", zis "" și zis "" locuiesc în A Inculpata este mama inculpatului, iar inculpatul este cunoștinț a celorlalți doi inculpați, fiind angajat de inculpata pe post de șofer. Inculpata se ocup cu prostituția.

În cursul anului 2006 inculpata a recrutat-o pe minora nscut la data de 15.11.2. pe care a gzduit-o în locuința sa din A I- A,. 8.. 46, jud. A dup care a obligat-o prin amenințare și violenț s întrețin relații cu diverși clienți în mai multe hoteluri de pe raza orașului contra unor sume de bani ce erau luați de inculpat. La un moment dat minora a reușit s fug de la inculpat, îns a fost cutat inclusiv acas, a fost gsit și obligat s se întoarc la locuința inculpatei unde a fost din nou exploatat. În timpul cutrilor minorei inculpatul l-a agresat pe fratele acesteia - martorul atunci când acesta din urm ieșea de la școal. În toamna anului 2007 minora a reușit s fug din nou de la inculpata și a plecat în Germania.

În luna septembrie 2007 inculpata a "cumprat-o" pe minora nscut la data de 09.09.1992 de la o persoan din municipiul Deva, contra sumei de 300 euro, ulterior obligând-o timp de dou luni s se prostitueze în folosul inculpatei. Alturi de inculpata, minora era supravegheat și amenințat cu btaia și de inculpatul. Pentru a fi exploatat minora era dus la diverse hoteluri de ctre inculpații și, iar cel care conducea mașina cu aceste ocazii era inculpatul. În luna noiembrie a anului 2007 minora a reușit s sune la Poliție și a fost recuperat din mâinile inculpaților.

În luna decembrie 2007 inculpata a acostat-o în gara din A I pe minora nscut la data de 31.12.2. Aceasta este o persoan cu handicap mintal fiind alungat de acas de rudele ce o aveau în îngrijire. Inculpații și au dus-o pe minor la locuința inculpatei unde a stat trei zile. În aceast perioad minora a fost dus în prima zi la un client de ctre inculpații și, a doua zi la un alt client de ctre inculpații și, iar a treia zi a fost trimis la un alt client cu un taxi fiind însoțit de inculpatul. Pe drum organele de poliție au interceptat mașina, au luat-o pe minora și au dus-o la un centru de plasament.

Tot în luna decembrie 2007 inculpata a abordat-o pe numita zis "" (cstorit între timp ), în zona Pârâul din județul Inculpata i-a propus acesteia s vin în AIp entru a practica prostituția, inculpata urmând s ia J din suma primit de la clienți. Numita () a fost adus în A I cu mașina de ctre inculpata în mai multe rânduri, de fiecare dat întreținând relații sexuale cu mai mulți clienți contra cost, banii obținuți fiind împrțiți cu inculpata.

În cursul lunii decembrie 2007 inculpata a adus-o în A I și pe numita de trei ori pentru a întreține relații sexuale contra cost cu diverși clienți, banii obținuți fiind împrțiți cu inculpata. A treia oar inculpata a dus-o pe numita împreun cu numita () pentru a întreține relații sexuale cu un client contra sumei de 200 lei. Acest client era de fapt un investigator sub acoperire, banii ce urmau a fi dați inculpatei având aplicat capcana chimic. Organele de urmrire penal au organizat cu aceast ocazie un flagrant, îns în cursul desfșurrii activitții de prindere a inculpatei aceasta a înghițit banii dați de investigatorul sub acoperire.

Situația mai sus expus reiese din urmtoarele mijloace de prob:

-declarațiile prților vtmate, și 10-18, 36- 37, 44-48 dosar urmrire penal, fil. 29, 51-53 dosarul instanței acestea artând modalitatea în care au fost racolate de inculpat, faptul c erau obligate s întrețin relații sexuale cu diverși clienți contra unor sume de bani care erau luați de inculpat. Prțile vtmate și au mai învederat c erau transportate la locul unde urmau s întrețin relații sexuale cu clienții fie de ctre inculpatul, fie de inculpatul. Partea vtmat a artat c a întreținut raporturi sexuale cu aproximativ 90 de clienți suma cerut fiind în medie de 150 lei/client, toți banii obținuți fiind luați de inculpat și c a fost agresat atât de inculpat cât și de fiul acesteia inculpatul.

-declarațiile martorelor iu fil. 114-116 dosar urmarire penala, () fil. 121-124 dosar urmarire penala, fil. 292 dosar instanț care au învederat c erau aduse în A I de ctre inculpat care le gsea clienți, iar dup ce martorele întrețineau relații sexuale cu clienții cea mai mare parte a sumelor de bani obținute era luat de ctre inculpat.

Martora () a mai artat c a vzut cum inculpata o folosea pentru prostituție pe partea vtmat având cunoștinț c aceasta din urm era minor.

Schimbarea parțial a declarației martorei () din faza cercetrii judectorești a fost pus de ctre instanț pe seama fricii inspirate de rudele inculpatei care au amenințat-o pe martor cu moartea în ipoteza în care nu va da declarații favorabile acesteia fil. 276 dosarul instanței.

-declarațiile martorilor fil. 128-129, 155-157 dosar urmrire penal fil. 73 dosar instanț, - fil. 158-159 dosar urmrire penal fil. 106 dosar instanț, fil. 130-131, 152-154, dosar urmrire penal fil.75 dosar instanț - prinții respectiv fratele prții vtmate crora aceasta le-a relatat cum a fost sechestrat de inculpat și obligat s se prostitueze.

Mai mult martorul a învederat instanței c la un moment dat, dup ce sora sa a reușit s plece de la inculpat, a fost acostat la ieșirea din școal de ctre inculpatul care l- btut și a vrut s-l bage cu forța în mașin. Martorul a mai artat c inculpatul o cuta pe sora sa partea vtmat.

- declarațiile martorilor 132-133 dosar urmarire penala fil.142 dosar instanț, fil. 138-139 dosar urmrire penal fil. 107 dosar instanț, A fil. 141-142 dosar urmrire penal fil. 143-144 dosar urmrire penala fil. 78 dosar instanț fil. 145-146 dosar urmrire penala fil. 77 dosar instanț, G fil. 147-149 dosar urmrire penal fil. 108 dosar instanț G fil. 150-151 dosar urmrire penal fil. 109 dosar instanț, fil. 165 dosar urmrire penal fil. 144 dosar instanț, fil. 134-135 dosar urmrire penal, fil. 141 dosar instanț care au artat modalitatea în care o contactau pe inculpat precum și sumele de bani convenite cu acestea drept plat pentru serviciile sexuale oferite de fetele aduse în acest scop.

-proces verbal de înscriere a capcanei chimice fil. 175, planș fotografic privind banii marcați chimic, planș fotografic privind urmele capcanei chimice pe corpul inculpatei fil. 171-180 dosar urmrire penala din care reiese modalitatea în care inculpata a încercat s scape de banii dați de investigatorul sub acoperire drept plat pentru prestațiile sexuale ale martorelor iu și (). Astfel inculpata a înghițit banii capcanați chimic activitate specific persoanelor conștiente c sunt implicate în activitți ilicite.

-procesele verbale privind transcrierea convorbirilor telefonice interceptate vol. I și analiza acestora vol. II, din care reiese faptul c cea care coordona activitatea infracțional era inculpata aceasta racolând și plasând victimele la diverși clienți ajutat fiind de inculpații și ambii având atribuții în ce privește paza și supravegherea victimelor și, precum și transportul acestora la și de la clienți.

Astfel, instanța a reținut ca fiind deosebit de relevante convorbirile telefonice de la fil. 1-4, 7-19, 21-32, 36-37, 43-48, 50-58, 92-110 vol. 1 interceptri în care inculpata este contactat sau contacteaz ea persoane de sex masculin pentru a le livra fete cu care aceștia s întrețin relații sexuale contra cost, inculpata impunând și tariful ce trebuie achitat de aceștia, modalitatea și locul de întâlnire.

În convorbirile telefonice de la fil. 35, 23, 24, 59 vol. 1 interceptri inculpatul contacteaz personal și respectiv este contactat pentru a aduce unor clienți o fat tânr.

În convorbirile telefonice de la fil. 83-86 vol. 1 interceptri inculpata vorbește cu inculpatul zis "" dându-i dispoziție s aduc o fat din Orștie (pe partea vtmat ) pentru un client. Ulterior inculpata îi ordon inculpatului s supravegheze o fat (pe partea vtmat ) și s nu-i dea drumul.

Într-o alt convorbire purtat de inculpata cu inculpatul reiese modalitatea în care inculpații, și împrțeau banii obținuți din activitatea infracțional fil. 33 vol. 1 interceptri.

În convorbirile telefonice de la fil. 87-89, 127-132 vol. 1 inculpata vorbește cu inculpatul zis "" stabilind tarifele ce urmau s fie încasate de la diverși clienți precum și ce anume urmau a presta fetele.

În convorbirile telefonice de la fil. 5, 6, 19, 20, 117, 118, 121 vol. 1 interceptri inculpata o contacteaz pe martora () zis "" comunicându-i faptul c i-a gsit clienți și sumele ce urmau s fie încasate din prestația martorei.

- martorii fil. 140 dosar urmarire penala fil. 236 dosar instanț; - fratele inculpatei fil. 164 dosar urmarire penala fil. 183 dosar instanț, fil. 184 dosar instanț, fil. 185 dosar instanț, fil. 186 dosar instanț au încercat s acrediteze ideea c inculpata nu s-ar ocupa cu proxenetismul sau traficul de persoane îns vinovția inculpatei reiese din celelalte probe astfel cum au fost expuse mai sus.

-martorii G fil. 215 dosar instanț și fil. 217 dosar instanț, fil. 293 dosar instanț au artat c partea vtmat era prostituat, îns acest lucru nu duce la înlturarea vinovției inculpatei. Dimpotriv, tocmai persoanele aflate într-o situație dificil din punct de vedere material și social sunt ținta predilect a traficanților de persoane, fiind mai ușor de manipulat și intimidat.

-martorii fil. 144 dosar instanț, fil. 145 dosar instanț, fil. 187 dosar instanț au artat c inculpatul din câte cunosc ei a avut un comportament bun. Totodat martorul a confirmat faptul c porecla inculpatului este "".

- în declarațiile lor inculpații și fil. 60-64, 80-81, 92-95 dosar urmarire penala au recunoscut parțial comiterea faptelor, iar inculpatul a refuzat s dea declarații.

Astfel inculpata a recunoscut c a exploatat-o pe partea vtmat cunoscând c aceasta este minor, precum și faptul c a racolat-o pe minora și a început s o exploateze. Totodat inculpata a recunoscut c le-a adus pe martorele și din jud. H în AIp entru a se prostitua.

Inculpatul a recunoscut c prțile vtmate și au fost exploatate de inculpați, precum și faptul c inculpatul ducea fetele la clienți cunoscând și scopul în care le ducea. Totodat inculpatul a mai artat c inculpata le aducea "la produs" pe martorele și, iar banii obținuți erau împrțiți cu inculpata.

În declarațiile date în fața instanței fil. 46-50 dosarul instanței inculpații au revenit asupra recunoașterii inițiale artând în esenț c nu se fac vinovați de comiterea nici unei fapte de natur penal, îns vinovția lor este reținut de ctre instanț din analiza celorlalte probe astfel cum au fost expuse mai sus.

În drept, fapta inculpatei de a racola, transporta și gzdui succesiv, în baza unei rezoluții infracționale unice, un numr de 3 minore (, și ), în scopul exploatrii sexuale a acestora, prin folosirea amenințrii, violenței și altor forme de constrângere, profitând de imposibilitatea minorelor de a se apra, inculpata acționând împreun cu inculpații zis "" și zis "" întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în form agravat prevzut de art. 13 al. 1,2 și 3 teza ultim din 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 Cp.

Fapta aceleiași inculpate de a înlesni practicarea prostituției și de a trage foloase de pe urma practicrii prostituției de ctre numitele () și, în baza unei rezoluții infracționale unice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prevzut de art. 329 al. 1 Cp cu aplicarea art. 41, 42 Cp.

În drept, fapta inculpatului de a recruta și transporta succesiv în baza aceleiași rezoluții infracționale un numr de dou minore ( și ) în scopul exploatrii sexuale a acestora, prin folosirea amenințrii, violenței și altor forme de constrângere, profitând de imposibilitatea minorelor de a se apra, împreun cu inculpații și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în form agravat prevzut de art. 13 al. 1,2 și 3 teza ultim din 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 Cp.

În drept, fapta inculpatului de a transporta succesiv în baza aceleiași rezoluții infracționale un numr de dou minore ( și ) în scopul exploatrii sexuale a acestora, prin folosirea amenințrii, violenței și altor forme de constrângere, profitând de imposibilitatea minorelor de a se apra, împreun cu inculpații și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în form agravat prevzut de art. 13 al. 1,2 și 3 teza ultim din 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 Cp.

Având în vedere cele mai sus expuse instanța a aplicat inculpatei o pedeaps de 5 (cinci) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevzute de art. 64 lit. a, b Cp pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori și 1 (un) an închisoare pentru svârșirea infracțiunii de proxenetism care s rspund scopului pedepsei conform art. 52 Cp.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatei instanța a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevzute de art. 72 Cp și anume dispozițiile prții generale a Cp cu referire la forma continuat a infracțiunilor de care este acuzat inculpata, limitele de pedeaps fixate în partea special a Cp pentru svârșirea infracțiunii de proxenetism și în L 678/2001 pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori, gradul ridicat de pericol social al celor dou infracțiuni, persoana inculpatei care pe de o parte a avut o atitudine nesincer pe parcursul procesului penal dar care, pe de alt parte, a avut un comportament bun anterior comiterii infracțiunilor pentru care este judecat în prezentul dosar în sensul c nu este cunoscut cu antecedente penale fil. 75 dosar urmrire penal.

În consecinț instanța a reținut în favoarea inculpatei circumstanța atenuant prevzut de art. 74 al. 1 lit. a creia îi va da eficienț conform art. 76 al. 1 lit. a, d și art. 80 Cp în sensul c a coborât limitele pedepselor aplicate inculpatei sub minimele prevzute de art. 13 al. 3 din L 678/2001 și respectiv art. 329 al.1 Cp.

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cp au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevzute de art. 64 lit. a, b Cp, iar în baza art. 71 Cp s-au interzis inculpatei drepturile prevzute de art. 64 lit. a, b Cp pe durata executrii pedepsei principale având în vedere natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpata și disprețul manifestat de aceasta faț de ființa uman prin faptul comiterii infracțiunilor de care este acuzat, aspect valabil și pentru ceilalți doi inculpați.

În baza art. 350 Cpp a fost menținut starea de arest a inculpatei având în vedere c se mențin temeiurile avute în vedere la luarea msurii arestrii subzist, iar aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertatea a inculpatei. În baza art. 88 Cp s-a dedus durata arestului preventiv de la 09.01.2008 la zi.

În ce-l privește pe inculpatul instanța i-a aplicat acestuia pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevzute de art. 64 lit. a, b Cp pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori. Instanța a avut în vedere dispozițiile prții generale a Cp cu referire la forma continuat a infracțiunii de care este acuzat inculpatul, limitele de pedeaps fixate în L 678/2001 pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, persoana inculpatului care pe de o parte a avut o atitudine parțial sincer pe parcursul procesului penal dar care, pe de alt parte, a avut un comportament bun anterior comiterii infracțiunii pentru care este judecat în prezentul dosar în sensul c nu este cunoscut cu antecedente penale fil. 89 dosar urmrire penal.

În consecinț, instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuant prevzut de art. 74 al. 1 lit. a creia i-a dat eficienț conform art. 76 al. 1 lit. a și art. 80 Cp în sensul c a coborât limitele pedepsei ce s-a aplicat inculpatului sub minimele prevzute de art. 13 al. 3 din L 678/2001. În baza art. 71 Cp s-au interzis inculpatului drepturile prevzute de art. 64 lit. a, b Cp pe durata executrii pedepsei principale, iar în baza art. 350 Cpp a fost menținut msura obligrii de a nu prsi localitatea AIl uat faț de inculpat având în vedere c se mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acestei msuri. În baza art. 88 Cp s-a dedus durata arestului preventiv de la 09.01.2008 la 08.07.2008.

Instanța a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevzute de art. 64 lit. a, b Cp pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori luând în considerare dispozițiile prții generale a Cp cu referire la forma continuat a infracțiunii de care este acuzat inculpatul, limitele de pedeaps fixate în L 678/2001 pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, persoana inculpatului care pe de o parte a avut o atitudine nesincer pe parcursul procesului penal dar care, pe de alt parte, a avut un comportament bun anterior comiterii infracțiunii pentru care este judecat în prezentul dosar în sensul c nu este cunoscut cu antecedente penale fil. 103 dosar urmrire penal. Totodat instanța a avut în vedere și faptul c acest inculpat a avut o contribuție mai redus la traficarea prților vtmate și.

În baza art. 71 Cp s-au interzis inculpatului drepturile prevzute de art. 64 lit. a, b Cp pe durata executrii pedepsei principale, iar în baza art. 350 Cpp a fost menținut msura obligrii de a nu prsi localitatea AIl uat faț de inculpat întrucât se mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acestei msuri. În baza art. 88 Cp s-a dedus durata arestului preventiv de la 09.01.2008 la 07.05.2008.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța a reținut c prțile vtmate, și s-au constituit prți civile, cu suma de 3000 (trei mii) Euro, cu suma de 10.000 (zece mii) RON și cu suma de 5000 (cinci mii) RON, fiecare sum fiind solicitat cu titlu de daune morale.

Având în vedere modalitatea de comitere a faptelor, situația prților civile care au fost reduse la stadiul de a fi folosite ca simple instrumente sexuale în scopul aducerii de beneficii inculpaților, durata efectiv în care fiecare din cele trei minore au fost exploatate, instanța a apreciat c pretențiile acestora sunt întemeiate, astfel c a admis acțiunile civile formulate de prțile civile și, iar în baza art. 14 și 346 Cpp rap. la art. 998. Civ. a obligat-o pe inculpata la plata sumei de 3000 (trei mii) Euro în echivalent lei la data plții efective în favoarea prții civile. În baza art. 14 și 346 Cpp rap. la art. 998 și 1003. Civ. i-a obligat în solidar pe inculpații, și la plata sumei de 10.000 (zece mii) lei în favoarea prții civile și 5000 (cinci mii) lei în favoarea prții civile.

În ce privește aplicarea dispozițiilor art. 19 din L 678/2001 privind confiscarea sumelor de bani obținuți de inculpați din activitatea infracțional, instanța a apreciat c din declarațiile prților vtmate coroborate cu celelalte probe administrate în cauz inculpata a obținut din exploatarea prții vtmate aproximativ 20.000 (douzeci mii) RON, iar inculpații, au obținut din exploatarea prților vtmate și suma de aproximativ 13.500 (treisprezece mii cinci sute) RON și respectiv 400 (patru sute) RON.

Întrucât instanța a acordat despgubiri în cuantum de 3000 (trei mii) Euro în echivalent lei la data plții efective în favoarea prții civile, 10.000 (zece mii) lei în favoarea prții civile și 5000 (cinci mii) lei în favoarea prții civile, în baza art. 19 din L 678/2001 s-a dispus confiscarea sumei de 15.000 (cincisprezece mii) lei de la inculpata, a sumei de 1500 (o mie cinci sute) RON de la inculpatul și a sumei de 1500 (o mie cinci sute) RON de la inculpatul.

Instanța a mai reținut c inculpata a obținut beneficii și din practicarea prostituției de ctre martorele iu și (), beneficii pe care le-a apreciat, din coroborarea declarațiilor acestora cu transcrierea interceptrilor telefonice, ca fiind în sum de 4000 (patru mii) RON.

Ca atare în baza art. 329 al. 4 Cp s-a dispus confiscarea sumei de 4000 (patru mii) RON de la inculpata.

Împotriva acestei hotrâri au declarat apel în termen - Serviciul Teritorial Alba I și inculpații, și.

În apelul - Serviciul Teritorial Alba I s-a solicitat în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. admiterea apelului și desființarea parțial a hotrârii penale atacate în sensul de a se dispune majorarea pedepselor aplicate inculpaților, iar inculpatei s i se aplice pedepsele accesorii și complementare prev. de art. 64 lit. d

Cod Penal

În motivarea apelului s-a apreciat de ctre - Serviciul Teritorial Alba Ic hotrârea instanței de fond este nelegal și netemeinic, astfel:

1. În mod nejustificat instanța de fond a pronunțat, individualizând pedepsele aplicate, pedepse mici inculpaților, fr a ține seama de criteriile de individualizare a pedepselor astfel cum sunt acestea cuprinse în disp. art. 72.Cod Penal Tribunalul a reținut conduita bun a inculpaților și lipsa antecedentelor penale drept circumstanțe atenuante care au dus la coborârea pedepselor aplicate îns nu a ținut seama de pericolul social al faptelor deduse judecții, de împrejurarea c acestea s-au svârșit într-o perioad îndelungat de timp și c infracțiunile au fost curmate doar prin intervenția organelor de poliție. De asemenea, instanța de fond a stabilit pedepsele fr a aplica vreun spor.

Deși în motivele scrise - Serviciul Teritorial Alba Ia solicitat reținerea circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. a pentru Cod Penal inculpați, oral reprezentantul nu a mai susținut acest motiv de apel artând c faț de infracțiunile deduse judecții, reținerea acestei circumstanțe nu era necesar.

2. Instanța de fond trebuia s-i interzic inculpatei, ca pedeaps accesorie și complementar și drepturile printești prev. de art. 64 lit. d deoarece Cod Penal aceasta are doi copii minori în întreținere, iar faț de natura și gravitatea faptelor svârșite aceasta se impunea.

Prin aprtorul ales inculpații au solicitat admiterea apelurilor așa cum au fost formulate în scris deoarece hotrârea instanței de fond este nelegal și netemeinic, în mod greșit s-a reținut vinovția inculpaților și s-au aplicat pedepse în cuantum ridicat și cu executare în regim de detenție.

În subsidiar s-a solicitat admiterea apelurilor, reducerea pedepselor aplicate inculpaților precum și schimbarea modalitții de executare a acestora.

În motivarea apelurilor se arat c în ce o privește pe inculpata acesteia nu i se poate reține vinovția, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, ci cele ale infracțiunii de prostituție. Prțile civile au practicat și ele prostituția la fel ca și inculpata, iar organele de poliție au pus la cale o "înscenare" în complicitate cu prțile civile care au dat declarații acuzatoare la adresa ei, deși faptele nu corespund adevrului. Inculpata nu a constrâns în nici un mod prțile civile și nici nu le-a lipsit de libertate pentru ca acestea s practice prostituția în favoarea ei, nu a exploatat prțile civile ci doar a fcut un act de binefacere cazând prțile civile care nu aveau unde s locuiasc, fiindu-i mil de ele. În concluzie, inculpata solicit achitarea pentru svârșirea infracțiunii de trafic de minori, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de prostituție.

La fel, netemeinic este și reținerea infracțiunii de proxenetism în sarcina inculpatei, deoarece prțile vtmate și erau și ele prostituate și au dat declarații acuzatoare la adresa inculpatei pentru a scpa de rspunderea penal.

Nici în cazul inculpaților și nu exist probe de vinovție. Astfel, inculpatul este fiul inculpatei și nu a ajutat-o pe aceasta s practice prostituția. Singura sa vinovție este c a întreținut o relație cu partea vtmat dar nu a participat la svârșirea faptelor.

Inculpatul a fost angajat ca șofer de ctre inculpata pentru o perioad scurt de timp dar nu a avut cunoștinț de svârșirea niciunei fapte penale și nici nu a participat la svârșirea acestora.

Pentru solicitarea subsidiar s-a solicitat a se avea în vedere c inculpații nu prezint un pericol pentru ordinea public, au copii în întreținere iar inculpații și au un loc de munc.

Curtea de Apel examinând hotrârea atacat prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu conform disp. art. 371 al.2 constat C.P.P. c apelul declarat de - Serviciul Teritorial Alba I este fondat și va fi admis, iar apelurile inculpaților sunt nefondate și vor fi respinse, din urmtoarele considerente:

Analizând motivele apelului declarat de - Serviciul Teritorial Alba I Curtea constat c pedepsele aplicate de instanța de fond inculpaților sunt legale și temeinice. Astfel, la individualizarea pedepselor aplicate, ținând seama de criteriile de individualizare a pedepselor prev. de art. 72.Cod Penal, instanța de fond a reținut în favoarea inculpaților circumstanța atenuant prev. de art. 74 lit. a Cod Penal, constatând comportarea bun a acestora și faptul c nu au antecedente penale, circumstanț personal care a profitat fiecrui inculpat și corespunde realitții.

În același timp instanța de fond a ținut seama de limitele de pedeaps stabilite de lege, de caracterul continuat al faptelor svârșite de inculpați, de gravitatea și gradul de pericol social al acestora și de faptul c inculpații au dat dovad de nesinceritate pe parcursul procesului penal.

Este adevrat c potrivit art. 80 al. 2.Cod Penal, în caz de concurs între circumstanțele atenuante și circumstanțele agravante coborârea pedepselor sub minimul special nu este obligatorie, dar se apreciaz de ctre Curtea de Apel c în mod corect instanța de fond a stabilit pedepsele pentru fiecare inculpat, iar acestea nu se impun a fi majorate, ținând seama de împrejurrile svârșirii lor, de mediul în care au fost svârșite, de persoana inculpaților și de gradul lor de instrucție și percepere a faptelor. Sub toate aceste aspecte pedepsele aplicate sunt temeinice și corespund scopului pedepselor astfel cum acestea au fost definite în conținutul disp. art. 52.Cod Penal

În ce privește motivul de apel al - Serviciul Teritorial Alba I referitor la neaplicarea de ctre instanța de fond a pedepsei complementare prevzute de art. 64 lit. d și Cod Penal a pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d în Cod Penal ce o privește pe inculpata, acest motiv este întemeiat și va fi admis. Astfel, inculpata are doi copii minori iar faț de natura și gravitatea faptelor svârșite, cu precdere asupra unor persoane minore, se impune ca acesteia s-i fie interzise drepturile printești ca pedeaps accesorie și complementar, calitatea de printe fiind incompatibil cu faptele svârșite.

În apelul su, inculpata a solicitat în principal achitarea pentru svârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism afirmând pe de o parte c nu se face vinovat de svârșirea lor, iar pe de alt parte c s-ar impune schimbarea încadrrii juridice dat faptelor în infracțiunea de prostituție. Se susține c de fapt inculpata practica prostituția alturi de persoanele vtmate, nu le-a constrâns sau exploatat în nici un fel pe acestea, iar gzduirea nu a oferit-o în scopul obținerii unor venituri ci în scop de binefacere. Se mai afirm c nu s-a dovedit c le-ar fi constrâns pe minorele, și s practice prostituția, acestea acuzând-o în declarațiile date pentru a scpa de rspunderea penal pentru prostituție.

Analizând probele aflate la dosarul cauzei, atât cele administrate în cursul urmririi penale cât și cele administrate în cursul cercetrii judectorești în fond a cauzei, se constat c apelul inculpatei este nefondat.

Astfel, în mod constant minorele, și au artat în declarațiile date c au fost recrutate, transportate, cazate și obligate s practice prostituția în favoarea inculpatei, alturi de aceasta fiind implicați și inculpații și. Deși inculpata contest conținutul declarațiilor date de prțile vtmate, nu a putut face vreo dovad c acestea nu au relatat constant adevrul. Mai mult, partea vtmat a declarat în prim instanț ( fila 29 dos. fond. ) c a fost contactat de rudele inculpatei care i-au dat și o sum de bani ca parte a câștigului su și pentru a-și schimba declarațiile date în defavoarea inculpatei.

Din probele administrate în cauz a rezultat c inculpata practica prostituția dar, în același timp a racolat, gzduit și transportat minore în vederea practicrii prostituției în scopul de a obține sume mai mari de bani, în svârșirea acestor fapte fiind implicați și inculpații și. Faptul c și inculpata se prostitua nu exclude activitatea infracțional a acesteia de a exploata minori în folosul propriu, astfel c aceast aprare a inculpatei nu se susține.

Deși inculpata a susținut constant c nu a gzduit minorele pe care la exploata obligându-le s practice prostituția în propriul folos, în apel a afirmat c a oferit gzduire acestora în scop de binefacere, fapt contrazis de declarațiile prților vtmate și a martorilor audiați.

Declarațiile prților vtmate sunt susținute și de declarațiile martorilor audiați atât în faza de urmrire penal cât și în faza cercetrii judectorești. Se remarc declarațiile martorilor ( fila 107 dos. fond. ) și G ( fila 108 dos. fond ) din care rezult cu certitudine c inculpata era persoana care plasa contra cost clienților în vederea practicrii de relații sexuale pe minorele și, încasa în avans sumele de bani convenite și transporta minorele la locul convenit cu clientul.

Probele testimoniale care dovedesc vinovția inculpatei sunt susținute și de procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate ale inculpatei și din care a reieșit activitatea infracțional a acesteia, faptul c racola victimele și le plasa în înțelegere cu ceilalți inculpați, clienților. Relevante în acest sens sunt convorbirile telefonice redate la filele 1-4, 7-19, 21-32, 36-37, 43-48, 50-58, 92-110 din vol. 1 - interceptri.

S-a dovedit și svârșirea de ctre inculpat a infracțiunii de proxenetism. Inculpata a înlesnit practicarea prostituției și a tras foloase de pe urma practicrii prostituției de ctre martorele iu și ( ). Faptele au fost dovedite prin declarațiile martorelor, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate aflate în vol. 1 - interceptri, la filele 5, 6, 19, 20, 117, 118, 121. precum și de prinderea în flagrant a inculpatei pe când încerca s plaseze martorele unui investigator sub acoperire, ocazie cu care inculpate, pentru a nu fi depistat a înghițit banii pltiți de investigator.

De altfel, inculpata a recunoscut în mare parte în cursul urmririi penale svârșirea faptelor, dar a revenit asupra declarațiilor date în cursul cercetrii judectorești, fr a justifica credibil aceast revenire.

În ce privește solicitarea subsidiar a inculpatei de reducere a pedepsei și de schimbare a modalitții de executare a acesteia, așa cum s-a mai artat, Curtea apreciaz c pedeapsa aplicat inculpatei a fost just individualizat și având în vedere gravitatea faptelor svârșite, nu se impune a fi schimbat modalitatea de executare a acesteia. În aceste condiții Curtea apreciaz c apelul inculpatei este nefondat și va fi respins.

Prin apelurile lor inculpații și au solicitat în principal achitarea invocând c nu se fac vinovați de svârșirea nici unei fapte reținute în sarcina lor, iar în subsidiar reducerea pedepselor aplicate și executarea acestora într-o modalitate care s exclud detenția deoarece au o situație material și familial grea.

Curtea constat c apelurile inculpaților și sunt nefondate și vor fi respinse, din urmtoarele considerente:

Examinând probele administrate în cauz rezult c inculpații apelanți au svârșit cu vinovție faptele ce li se rețin în sarcin. Astfel, prțile vtmate, și au artat în declarațiile lor c au fost transportate la locurile în care urmau s întrețin relațiile sexuale cu clienții gsiți de ctre inculpata, atât de ctre inculpatul cât și de ctre inculpatul. Mai mult, partea vtmat a artat c a fost agresat atât de ctre inculpat cât și de ctre inculpatul.

Declarațiile prților vtmate sunt susținute de declarațiile martorilor ( filele 128-129, 155-157 dos. urm. pen. și fila 73 dos. fond ), ( filele 130-131, 152-154 dos urm. pen. și fila 106 dos. fond ), martor care arat c a fost lovit de ctre inculpatul care o cuta pe sora sa, partea vtmat care fugise.

Conținutul proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate relev de asemenea vinovția inculpaților apelanți și. Astfel, din conținutul convorbirilor telefonice redate la filele 23, 24, 35 și 59 din vol 1 - interceptri rezult c inculpatul era implicat în activitatea infracțional de plasare a victimelor unor clienți în vederea întreținerii de relații sexuale. La fel din convorbirile redate la filele 83-86 vol. 1 - interceptri rezult implicarea inculpaților alturi de inculpata în transportul și supravegherea prților vtmate, precum și modalitatea în care inculpații împrțeau banii rezultați din activitatea infracțional ( fila 33 vol. 1 - interceptri ).

Și inculpatul a recunoscut cu ocazia audierilor de la urmrire penal atât activitatea sa infracțional cât și cea a inculpaților și, dar ulterior a revenit asupra declarațiilor date, fr a justifica credibil aceast revenire.

Nici sub aspectul solicitrii subsidiare apelurile inculpaților și nu sunt fondate. Instanța de fond a aplicat celor doi inculpați pedepse sub minimul special dând dovad de clemenț raportat la faptele dovedit a fi svârșite de inculpați și la gravitatea acestora, astfel c nu se mai impune reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate și nici schimbarea modalitții de executare, în caz contrar nemaifiind atins scopul pedepsei astfel cum a fost acesta prevzut în disp. art. 52.Cod Penal

Faț de cele expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a se C.P.P. va admite apelul declarat de -Serviciul Teritorial Alba I în limitele artate și vor fi respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații, și.

În baza art. 192 al. 2.C.P.P. inculpații apelanți, și vor fi obligați s plteasc fiecare în favoarea statului suma de 320 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de T - Serviciul Teritorial Alba I împotriva sentinței penale nr. 268/20.10.2008 pronunțat de Tribunalul Alba - Secția Penal și în consecinț:

Desființeaz hotrârea atacat numai sub aspectul neaplicrii pedepsei complementare prevzute de art. 64 lit. d și Cod Penal a neaplicrii pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d în Cod Penal ce o privește pe inculpata și, procedând la o nou judecare a cauzei în aceste limite:

Aplic inculpatei alturi de pedeapsa rezultant de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b și Cod Penal pedeapsa complementar a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. d

Cod Penal

În baza art. 71.Cod Penal interzice inculpatei și drepturile prevzute de art. 64 lit. d Cod Penal, pe durata executrii pedepsei principale.

În baza art. 383 al. 1/1 rap.C.P.P. la art. 350.C.P.P. menține starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 383 al. 2.C.P.P. rap. la art. 88.Cod Penal deduce din pedeapsa aplicat inculpatei perioada arestului preventiv din 9.01.2008 și pân la data de 4.03.2009.

În baza art. 383 al. 1/1 rap.C.P.P. la art. 350.C.P.P. menține msura obligrii de a nu prsi localitatea AIl uat faț de inculpații și, iar în baza art. 383 al. 2.C.P.P. rap. la art. 88.Cod Penal deduce din pedeapsa aplicat inculpaților perioada arestului preventiv din 9.01.2008 și pân la data de 8.07.2008 în ce-l privește pe inculpatul și de la 9.01.2008 și pân la data de 7.05.2008 în ce-l privește pe inculpatul.

Menține în rest celelalte dispoziții ale hotrârii atacate.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații, și.

Oblig pe inculpații apelanți, și s plteasc fiecare în favoarea statului suma de 320 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpații și și de la comunicare cu celelalte prți.

Pronunțat în ședinț public, azi 4 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR,

- - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored 2 ex/03.04.2009

fond

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 6/A/2009

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de T - Serviciul Teritorial Alba I împotriva sentinței penale nr. 268/20.10.2008 pronunțat de Tribunalul Alba - Secția Penal și în consecinț:

Desființeaz hotrârea atacat numai sub aspectul neaplicrii pedepsei complementare prevzute de art. 64 lit. d și Cod Penal a neaplicrii pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d în Cod Penal ce o privește pe inculpata și, procedând la o nou judecare a cauzei în aceste limite:

Aplic inculpatei alturi de pedeapsa rezultant de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b și Cod Penal pedeapsa complementar a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. d

Cod Penal

În baza art. 71.Cod Penal interzice inculpatei și drepturile prevzute de art. 64 lit. d Cod Penal, pe durata executrii pedepsei principale.

În baza art. 383 al. 1/1 rap.C.P.P. la art. 350.C.P.P. menține starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 383 al. 2.C.P.P. rap. la art. 88.Cod Penal deduce din pedeapsa aplicat inculpatei perioada arestului preventiv din 9.01.2008 și pân la data de 4.03.2009.

În baza art. 383 al. 1/1 rap.C.P.P. la art. 350.C.P.P. menține msura obligrii de a nu prsi localitatea AIl uat faț de inculpații și, iar în baza art. 383 al. 2.C.P.P. rap. la art. 88.Cod Penal deduce din pedeapsa aplicat inculpaților perioada arestului preventiv din 9.01.2008 și pân la data de 8.07.2008 în ce-l privește pe inculpatul și de la 9.01.2008 și pân la data de 7.05.2008 în ce-l privește pe inculpatul.

Menține în rest celelalte dispoziții ale hotrârii atacate.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații, și.

Oblig pe inculpații apelanți, și s plteasc fiecare în favoarea statului suma de 320 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpații și și de la comunicare cu celelalte prți.

Pronunțat în ședinț public, azi 4 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR,

ss - - ss - - -

Pentru conformitate,

Decizia nu a rmas definitiv inculpații:, și și DIICOT- Serviciul Teritorial Alba au declarat recurs.

Grefier,

Președinte:Dana Ghițoaica
Judecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Alba Iulia