Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
PREȘEDINTE: Ghideanu Anca
JUDECĂTOR 2: Susanu Claudia
GREFIER: - -
Cu participarea procurorului
Ședința publică din 07 februarie 2008
DECIZIA PENALĂ Nr. 7
Pe rol judecarea apelurilor penale având ca obiect trafic de minori - Legea 678/2001 art.13- promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași si inculpatul, aflat in stare de libertate, împotriva sentinței penale nr. 472/21.06.2005 pronunțată de Tribunalul Iași in dosarul nr. 9102/2005 - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința nepublică din data de 31.01.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 07.02.2008, când,
CURTEA DE APEL:
Asupra apelurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 472 din 21.06.2005 Tribunalului Iași a dispus următoarele:
Disjunge cauza în ceea ce-l privește pe inculpatul, fiul lui G și, născut la 10.02.1970 în I, cu domiciliul în comuna, sat i Noi, județul I, cunoscut cu antecedente penale și dispune trimiterea ei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în vederea începerii urmăririi penale față de acesta.
Condamnă pe inculpatul G, fiul lui și, născut la 21.04.1971 în comuna, județul I, cu domiciliul în P,-, -.6,.408, județul I, cunoscut cu antecedente penale, la pedepsele de:
- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1 Cod penal;
- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1 Cod penal;
- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.71 din Ordonanța de Urgență nr. 105/2001.
Conform disp. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, contopește pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3(trei) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, cuprinsă între 09.05.2003 și 22.12. 2004.
Conform disp. art.1 din Legea 543/2002, constată integral grațiată pedeapsa de 2 (doi) ani și 6(șase) luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea in fracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1 Cod penal.
În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d Cod procedură penală, achită pe inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001 și de trafic de minori, prev. de art. 13 alin.1 din Legea 678/2001.
Conform disp. art. 14 și 346 Cod procedură penală, cu referire la disp. art.998 Cod civil, obligă pe inculpatul G să plătească părții civile, cu domiciliul în satul, județul, Republica M, suma de 1050 dolari SUA reprezentând despăgubiri civile.
Conform disp. art.14 și art. 346 Cod procedură penală, cu referire la disp. art.998 Cod civil, obligă pe inculpatul G să plătească părții civile, cu domiciliul în localitatea,-, Republica M, suma de 600 dolari SUA reprezentând despăgubiri civile.
Respinge acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă, cu domiciliul în comuna, satul, județul
Conform disp. art. 191 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul G să plătească statului suma de 20.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași dat în dosarul nr.103/P/2003, la data de 27.06.2003, s-au dispus următoarele:
- trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 și art. 13 din Legea 678/2001, înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal (două) fapte), și de organizare a trecerii frauduloase a frontierei, prev. de art. 71 alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 105/2001 aprobată prin Legea 242/2002, cu aplicarea arz. 33 lit. a Cod penal;
- neînceperea urmăririi penale față de numitul, fiul lui G și, născut la 10.02.1970, în I, față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 și art. 13 din Legea 678/2001.
Prin actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului G s-au reținut următoarele:
În perioada ianuarie -martie 2003 inculpatul le-a indus în eroare pe părțile vătămate G și din Republica M, promițându-le acestora că le va obține vize prin Ambasada Germaniei la B, sens în care a încasat de la acestea suma de 950 dolari
În vara anului 2001 inculpatul a constituit un grup format din cca 21 cetățeni din Republica M cărora le-a promis că îi va duce la lucru în încasând de la fiecare câte 600- 1000 dolari SUA.
Inculpatul a transportat până la frontiera cu unde i-a abandonat.
În partea expozitivă a rechizitoriului au fost reținute următoarele:
În fapt:
Inculpatul este locuitor al municipiului P, are antecedente penale.
1. În cursul lunii octombrie 2002 l-a contactat pe inculpatul G și l-a întrebat pe acesta dacă l-ar putea duce la lucru în Italia.
Inculpatul i-a promis că îl va ajuta să plece în Italia, unde va lucra în construcții.
După o perioadă relativ scurtă de timp, l-a întrebat pe inculpat dacă poate asigura locuri de muncă și pentru femei, iar inculpatul i-a spus că le poate asigura locuri de muncă la baruri, ca dansatoare sau menajere.
Numitul a discutat cu martorul și i-a povestit acestuia ce a discutat cu inculpatul.
Martorul a luat legătura cu verișoara sa, și cu, le-a spus acestora că inculpatul G le poate duce în Italia unde vor lucra ca ospătari sau menajere. Numitul le-a spus părților vătămate că va merge cu ele în Italia și vor lucra împreună.
Părțile vătămate au fost de acord să plece la lucru în Italia și au plecat împreună cu martorul și cu în municipiul P, la o garsonieră în care locuia cu inculpatul
În garsoniera respectivă se aflau 2 femei din Republica M și partea vătămată din PNc are așteptau să plece în Italia. Este de precizat faptul că partea vătămată era minoră în vârstă de 17 ani, aceasta le-a povestit celorlalte două părți vătămate că a fost luată de inculpatul G în timp ce se întorcea de la bunicii săi.
La scurt timp după ce părțile vătămate au mers în apartament, a venit G care le-a spus acestora că vor pleca în aceeași noapte.
Plecarea a fost amânată și părțile vătămate au stat în garsonieră cca. 2 zile.
După 2 zile inculpatul a luat cele 3 părți vătămate respectiv, și și, împreună cu cu o dubiță, au plecat spre graniță.
Când au ajuns în apropiere de T S, inculpatul a dus părțile vătămate într-un fost cămin de nefamiliști, a luat 2 camere și le-a cazat.
Părțile vătămate au stat în cameră cu numitul. Imediat după ce s-au cazat, inculpatul le-a cerut părților vătămate și învinuitului buletinele, apoi a plecat în oraș.
În aceeași seară inculpatul s-a întors, s-a culcat, iar a doua zi dimineața a purtat o convorbire telefonică. La scurt timp, a sosit un autoturism în care se aflau 2 cetățeni.
Părțile vătămate și au observat când unul din cetățenii i-a dat o sumă de bani inculpatului. Acesta le-a spus părților vătămate să urce în autoturismul sârbilor, iar el va veni cu o altă mașină și le va duce în Italia.
Părțile vătămate, și au urcat în autoturismul sârbilor și au plecat cu aceștia.
Inculpatul a plecat în municipiul P, lăsându-l pe numitul în camera de cămin. Este de precizat faptul că, inculpatul, deși cunoștea faptul că părțile vătămate nu dețin pașapoarte, a organizat trecerea frauduloasă a acestora prin intermediul călăuzelor sârbe.
Părțile vătămate au fost trecute fraudulos frontiera de către cei doi, au fost la o casă, pe teritoriul unde au fost preluate de alți doi cetățeni.
Părțile vătămate au fost cu un autoturism până la o altă casă unde au stat circa 2 zile.
În această perioadă, minora a fost cumpărată de un cetățean și a fost nevoită să plece cu acesta.
Părțile vătămate și au fost preluate de un alt cetățean.
În timp ce se deplasau cu autoturismul acestuia, au fost oprite de organele de poliție.
Părțile vătămate au povestit ce li s-a întâmplat și au fost repatriate.
În drept:
Fapta inculpatului G întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "trafic de persoane", prevăzută de art. 12, 13 din Legea 678/2001, organizarea trecerii frauduloase a frontierei, prev. de art. 71 alin. 2 din OUG105/2001 aprobată prin Legea 242/2002 cu art. 33 lit. a Cod penal.
Față de numitul urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale întrucât se consideră că acesta nu a avut intenția de a racola părțile vătămate în vederea traficării acestora, ci a discutat să plece împreună cu ele în Italia.
2. În cursul lunii ianuarie 2003 partea vătămată l-a cunoscut pe inculpatul G prin intermediul unei persoane din Republica M pe nume care i-a spus că inculpatul se ocupa cu obținerea de vize pentru cetățeni moldoveni.
În data de 2.01.2003 partea vătămată a venit în România, s-a deplasat în municipiul P unde s-a întâlnit cu inculpatul
Partea vătămată era însoțită de tatăl său, -
Inculpatul a luat părțile vătămate, le-a dus într-un apartament situat în municipiul Părțile vătămate i-au spus inculpatului că ar dori să plece în străinătate. Acesta le-a spus că le poate face rost de vize de la Ambasada Germaniei la
Inculpatul le-a cerut părților vătămate suma de 950 USD pentru a le face rost de 3 vize.
Inculpatul le-a spus părților vătămate că are nevoie de pașapoarte, adeverințe de naștere, buletine de identitate și contractele de muncă.
Părțile vătămate s-au deplasat în Republica M, au luat actele respective și suma de 500 USD pe care i-au dat numitei, cetățean al În aceeași zi, partea vătămată s-a întâlnit cu și i-a predat documentele și 450 USD.
Astfel, în data de 9.01.2003 partea vătămată i-a dat numitei suma de 950 USD.
În data de 11.01.2003, inculpatul a sunat-o pe partea vătămată, s-a deplasat în România însoțită de, s-a întâlnit cu inculpatul, însă acesta i-a reproșat părții vătămate că nu a venit singură și a refuzat să-i mai restituie actele.
În perioada următoare inculpatul a sunat-o pe partea vătămată și i-a spus că îi restituie actele num ai dacă îi mai dă 100 USD. În același timp, inculpatul i-a promis că în curând vor ieși vizele.
În data de 20.02.2003 inculpatul a sunat-o pe partea vătămată și i-a spus acesteia să vină în România să ia actele și invitațiile pentru Germania.
Inculpatul a cerut din nou încă 100 USD pentru înapoierea actelor.
Partea vătămată s-a deplasat în România în data de 21.02.2003 având asupra sa suma de 100 USD.
După ce s-au întâlnit, inculpatul i-a spus părții vătămate că va primi vizele, însă, dacă poate să îi mai găsească o persoană care dorește să plece în Germania, cu viză în schimbul sumei de 1700 USD.
În momentul respectiv partea vătămată și-a dat seama că a fost indusă în eroare și, după plecarea inculpatului, s-a prezentat la organele de poliție pentru a depune plângere.
Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel încât părțile vătămate au pretenții în cauză.
În drept:
Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.1 Cod penal.
3. În vara anului 2001 mai mulți locuitori din orașul, Republica M au aflat de la un concetățean pe nume că în municipiul P există o persoană pe nume G care duce oameni în la muncă contra sumei de 800 USD.
Astfel, în luna iunie 2001 partea vătămată s-a deplasat în municipiul P unde a luat legătura cu inculpatul.
Acesta i-a spus părții că, în schimbul sumei de 800 USD o poate duce legal în și îi poate asigura un loc de muncă.
Partea vătămată a fost de acord, i-a dat inculpatului 800 USD și a fost cazată la domiciliul inculpatului unde se aflau și, ambii din Republica Partea vătămată a aflat că și ceilalți doi cetățeni moldoveni îi dăduseră inculpatului câte 800 USD pentru a fi duși la muncă în.
Partea vătămată a locuit la locuința inculpatului și a părinților acestuia până când inculpatul a format un grup de 21 cetățeni din Republica Cu două microbuze inculpatul a transportat grupul în, apoi i-a dus până la frontiera cu unde cetățenii moldoveni au fost abandonați.
Grupul a fost prins de poliția de frontieră elenă și a fost returnat în data de 5.08.2001.
În drept:
Fapta inculpatului de aoi nduce în eroare pe partea vătămată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 Cod penal.
În cauză în cursul urmăririi penale, cetățeanul Gad at o declarație în fața organelor de poliție din Republica M prin care a precizat că, în luna octombrie 2002 inculpatul a racolat un număr de 5 cetățeni din Republica M de la care a pretins și primit 8500 USD pentru a le face rost de vize și a-i trimite la muncă în Italia.
În baza declarației date de partea vătămată urmează ca organele judiciare din Republica M să efectueze cercetări pentru această faptă".
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul Gaf ormulat plângere împotriva soluției dispuse de procuror prin rechizitoriul dat în dosarul nr. 103/P/2003, privind neînceperea urmăririi penale față de numitul, față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 și art. 13 din Legea 678/2000.
Plângerea a format obiectul dosarului penal nr.3273/2004 al Tribunalului Iași soluționat prin încheierea pronunțată la data de 11 octombrie 2004, prin care s-au dispus următoarele:
În baza art. 2781alin. 8 lit. c Cod procedură penală, s-a admis plângerea formulată de petentul G, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva soluției de neîncepere urmăririi penale privind pe numitul dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și în consecință:
- s-a desființat mențiunea din dispozitivul rechizitoriului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numitul, fiul lui G și, născut la data de 10.02.1970 în municipiul I, domiciliat în satul i Noi, comuna, județul I;
- a fost pusă în mișcare acțiunea penală privind pe inculpatul pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.12 din Legea 678/2001;
- s-a reținut cauza spre judecare și s-a fixat termen de judecată pentru data de 18.11.2004, cu citarea inculpatului și a intimatului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere că la data de 02.07.2003, Tribunalul Iașia fost investit prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași cu soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul G, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, trafic de persoane și organizarea trecerii frauduloase a frontierei.
Pe parcursul cercetării judecătorești instanța de fond a dispus audierea inculpatului, a părților vătămate, precum și a martorilor, și.
Din analiza mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și în prima fază a cercetării judecătorești, Tribunalul constată că soluția Parchetului de neîncepere a urmăririi penale privind pe numitul, este în mod vădit nelegală și netemeinică, probele existente la dosar stabilind cu certitudine următoarea situație de fapt:
În luna octombrie 2002, numitul l-a contactat pe martorul, căruia i-a cerut să îi spună dacă are cunoștință despre tinere care doresc să lucreze în Italia ca barmane și dame de companie, promițându-le un loc de muncă în această țară unde lucra și soția lui.
Martorul le-a prezentat intimatului pe părțile vătămate și cărora acesta din urmă le-a promis obținerea unui loc de muncă în Italia, promițându-le totodată și obținerea de pașapoarte, precum și asigurarea transportului.
Părțile vătămate au fost cazate într-o garsonieră din P unde au cunoscut-o și pe minora, ce urma să aibă aceeași destinație. Ulterior victimele au fost transportate și însoțite de în municipiul DTS, unde au fost vândute unor cetățeni care ler-au dus în Serbia. Nefiind însoțite de acte de identitate și fiind vândute de mai multe ori, victimele au fost depistate de poliția sârbă, două dintre acestea, respectiv și fiind repatriate de o organizație umanitară.
Pentru aceste considerente, instanța a desființat mențiunea din dispozitivul rechizitoriului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numitul, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.12 din Legea 678/2001 și, apreciind că în cauză sunt suficiente probe pentru judecarea cauzei, a fixat termen de judecată la data de 18.11.2004 cu citarea părților, când, instanța de judecată a dispus reunirea sa la prezenta cauză, care formează obiectul dosarului 8665/2003.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța con stată următoarele:
În fapt, la începutul lunii iunie 2001, partea vătămată, din localitatea, Republica M, a fost vizitată de o cunoștință a sa din aceeași localitate, pe nume, care a întrebat-o dacă nu dorește să meargă să lucreze și ea în, afirmând totodată că are posibilitatea să contacteze o persoană din România care le poate ajuta să ajungă acolo și al cărui număr de telefon îl are de la un cetățean din orașul lor și care se află deja în. Partea vătămată a fost interesată de propunerea făcută iar ulterior a sunat la acel număr și astfel a luat legătura cu inculpatul G care i-a spus că le poate ajuta să plece legal în în schimbul sumei de 800 dolari SUA, precizând că urmează să le contacteze el telefonic după câteva zile pentru a se forma un grup mai mare de persoane pentru deplasarea în. După două zile, inculpatul G i-a comunicat părții vătămate să vină în România, în orașul P, de unde urma să fie transportată în țara de destinație.
Partea vătămată a plecat spre România împreună cu numita și o altă persoană din, iar când au ajuns în P, au fost așteptate de inculpatul G care le-a condus în apartamentul tatălui său unde se mai aflau alte patru persoane din Republica M, printre care și, tot din.
Inculpatul Gas pus tuturor că trebuie să mai aștepte deoarece trebuia să fie completat un grup de 18 persoane și a discutat cu partea vătămată și însoțitorii ei detalii legate de placare, precizând că le va lua pașapoartele pentru a aranja trecerea graniței printr-un punct vamal dintre România și. Inculpatul a primit actele cerute, precum și suma de câte 500 dolari SUA de la și de la celelalte două persoane. În con textul acestei discuții, inculpatul a susținut față de partea vătămată că totul este legal și poate să-i ofere și un loc de muncă în.
După aproximativ 20 de zile, timp în care au locuit la soacra inculpatului G, undeva la țară, partea vătămată și celelalte persoane, la care s-au mai adăugat alte 10 -12, au fost transportate cu două microbuze la TSu nde însă nu au putut trece granița, revenind în Aici, au rămas trei zile, după care au plecat iarăși spre T, iar la 25 iulie 2001 au trecut în prin punctul de frontieră și s-au cazat la un motel din apropierea punctului de frontieră, un de au stat două zile. Aici, inculpatul G le-a comunicat că el se va întoarce la P pentru a mai aduce un grup de persoane, urmând ca partea vătămată și conaționalii săi să se deplaseze mai departe cu fratele său,. Inculpatul G s-a reîntors în România, părăsind grupul de persoane care, ulterior, a fost călăuzit de prin către, fiind abandonat la granița dintre cele două state, după ce partea vătămată a mai dat încă 100 dolari SUA pentru a ajunge în. După ce a dispărut, partea vătămată a apelat la alte călăuze care au trecut fraudulos frontiera către, unde a fost depistată de organele de poliție care au returnat-o în România.
Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost în sumă de 600 dolari SUA și nu a fost recuperat, partea vătămată constituindu-se parte civilă în procesul penal cu această sumă.
În cursul lunii octombrie 2002, martorul a fost vizitat la domiciliu de numitul care i-a spus că efectuează activități de transport de persoane în Italia și l-a rugat să găsească două tinere care ar dori să plece să lucreze în Italia într-un bar de noapte, cu contract de muncă, promițându-i în acest context martorului că-l va duce și pe el în Italia să lucreze în construcții.
Ulterior, numita, din satul, comuna, județul Iaf ost abordată de vărul său, martorul, care a întrebat-o dacă nu vrea să lucreze în străinătate ca ospătăriță, spunându-i că are o cunoștință care o poate duce la lucru într-un bar din Italia. s-a arătat interesată de oferta primită, însă a menționat că nu are nici bani, nici pașaport, dar martorul a asigurat-o că nuv or fi probleme, deoarece va fi ajutată în acest sens de cunoștința sa.
Martorul a întrebat-o totodată pe verișoara sa dacă nu mai cunoaște și alte fete care ar dori să meargă la muncă în Italia, iar a menționat-o pe vara sa,. În aceeași zi, martorul a revenit la domiciliul lui împreună cu, care i-a vorbit despre condițiile de lucru în Italia și anume va lucra într-un bar ziua ca barmană, iar noaptea ca damă de companie, urmând a împărți câștigul obținut în mod egal cu patronul său. a fost de acord, dar ulterior s-au deplasat toți trei la locuința numitei.
Aici, i-a relatat acesteia despre perspectiva de a fi angajată în Italia și în ce condiții anume, tânăra exprimându-și interesul față de propunerea făcută, de a lucra în Italia, împreună cu verișoara ei, precizând însă că nu are bani și nici pașaport, dar a primit asigurări de la că va achita el sumele de bani necesare eliberării pașaportului și se va ocupa totodată de transport, urmând a-i fi restituiți banii după ce va începe să lucreze în Italia.
A doua zi a revenit la locuința lui unde se mai aflau și, iar toți patru au plecat în P, cu o mașină condusă de. Acolo s-au dus cu toții într-un apartament unde se aflau două femei din Republica M și o tânără din P N, pe nume, născută la data de 12.04,1985, care urma să plece și ea în Italia. Ulterior, în acea locuință au venit inculpatul G și numitul care au purtat o discuție cu. Acesta le-a comunicat numitelor și că inculpatul G este cel care se ocupă de transportul lor, însă nu vor mai pleca în acea seară, ci a doua zi, iar martorului i-a spus că nu mai sunt locuri în microbuzul ce urma să plece spre Italia, urmând ca acesta să fie anunțat ulterior despre data plecării. Atunci martorul a plecat la domiciliul său, în satul, comuna, județul
A doua zi, după miezul nopții, inculpatul G și numitul au plecat către T S cu microbuzul condus de numitul, ajungând în după amiaza zilei următoare. Toate persoanele s-au cazat la un m hotel aflat la aproximativ 15 kilometri de T S, ocupând o cameră împreună cu cele trei fete, iar ceilalți o altă cameră. A doua zi dimineața, cele trei tinere au fost preluate de doi cetățeni - pe care anterior inculpatul G i-a contactat telefonic - și care le-au transportat cu un autoturism și le-a trecut fraudulos granița către Serbia, unde minora a fost preluată de un alt cetățean a cărei identitate nu a fost stabilită, după care a dispărut, iar și au fost depistate de organele de poliție și deferite justiției, fiind condamnate la închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, iar după executarea pedepsei au fost repatriate prin intermediul Organizației Internaționale pentru. Modul în care a fost identificată de către autoritățile din Serbia și referită către a îndreptățit acest organism internațional să o considere implicată ca victimă într-un caz de trafic de persoane și să îi acorde asistența specifică, în consecință.
În cursul lunii octombrie 2002, deplasându-se cu un microbuz pe ruta I -Chișinău, partea vătămată din localitatea, județul, Republica Mac unoscut-o pe numita care, printre altele, i-a spus că are posibilitatea să obțină vize în spațiul pentru cetățeni moldoveni, prin intermediul unei cunoștințe din România. Partea vătămată și-a exprimat interesul în acest sens și a primit de la atât numărul ei de telefon, cât și pe cel al inculpatului G, cel care se ocupa de rezolvarea vizelor.
Ulterior, la data de 31.12.2002, partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpat cu care a stabilit să se întâlnească după două zile în La data fixată, partea vătămată s-a deplasat împreună cu tatăl său, G mai întâi în I, iar apoi în P, unde cei doi s-au întâlnit cu inculpatul, cu care au purtat discuții referitoare la vize. Partea vătămată a spus inculpatului că dorește obținerea de vize într-o țară din Uniunea Europeană pentru tatăl și fratele său, și pentru numitul, tot din Republica M, pentru a putea merge cu toții să se angajeze în străinătate. În acel con text, inculpatul le-a propus să le facă rost de vize pentru Germania prin intermediul unei persoane din conducerea Ambasadei Germaniei și a cerut pentru demersurile pe care le va face suma de 500 dolari pentru rudele părții vătămate și 450 dolari SUA pentru colegul de facultate al lui, precum și actele acestora.
A doua zi, pe data de 03.01.2003, după întoarcerea în Republica M, partea vătămată s-a întâlnit cu prin intermediul căreia a trimis inculpatului G suma de 500 dolari SUA, cerută de acesta pentru obținerea vizelor lui G și, precum și pașapoartele lor, buletinele de identitate, adeverința de căsătorie a părinților părții vătămate și adeverința de student a fratelui acestuia. Partea vătămată a predat actele și banii numitei în prezența martorului, iar în aceeași zi inculpatul i-a comunicat că a intrat în posesia lor, însă nu va face nici un demers pentru obținerea vizelor până nu va primi actele și suma de 500 dolari de la cea de-a treia persoană,.
a luat legătura cu căruia i-a adus la cunoștință că a discutat cu inculpatul despre vize și a remis acestuia un avans de 500 dolari SUA și actele și că trebuie să trimită și el documentele și banii, urmând ca ulterior inculpatul să contacteze pentru a-i înmâna documentele și vizele promise.
Ulterior, la 09.01.2003, numitul, în prezența lui numitul, în prezența lui s-a întâlnit cu în orașul și i-a dat suma de 450 dolari SUA și actele solicitate, respectiv pașaportul, buletinul, cartea de muncă, adeverința de studii și certificatul de naștere.
După două zile, inculpatul Gal uat legătura cu partea vătămată căreia i-a cerut să se deplaseze în Vama pentru a-i preda actele, mai puțin pașapoartele, însă întâlnirea nu s-a concretizat, stabilindu-se o alta, la data de 14.01.2003. Atunci s-a deplasat împreună cu în Vama, unde s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus părții vătămate că nu are nici un act la el, după care a plecat, însă ulterior a contactat-o telefonic și i-a spus că nu îi va da documentele decât în schimbul sumei de 100 dolari SUA. În perioada 14 ianuarie - 20 februarie 2003, partea vătămată a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul G care tot amâna restituirea actelor și a vizelor promise dar la data de 20.02.2003, acesta a stabilit cu ea o întâlnire pentru a doua zi, spunând părții vătămate că are actele și invitațiile pentru obținerea vizelor și că trebuie să aducă suma de 100 dolari SUA pentru toți trei pentru a primi documentele.
La data de 21.02.2003, s-a întâlnit cu inculpatul G în Vama, acesta venind, ca și anterior, cu autoturismul marca Cielo condus de martorul.
Inculpatul a spus părții vătămate care îi dă toate actele înapoi dacă îi dă 100 dolari SUA, lucru pe care partea vătămată a fost nevoită să îl facă, gândindu-se că va mai mult refacerea acestor documente, aparținând tatălui său, fratelui său și prietenului acestuia. În aceste circumstanțe, a dat inculpatului suma cerută, primind de la acesta actele celor trei persoane pentru care apelase la inculpat în vederea obținerii vizelor pentru Germania.
Inculpatul a comunicat părții vătămate că nu poate obține decât patru vize odată, astfel încât i-a cerut să mai aducă oap atra persoană interesată și care trebuia să plătească suma de 1700 dolari SUA în schimbul vizei și a locului de muncă în străinătate, după care, pretextând că merge să ducă invitațiile în Germania, a plecat, iar partea vătămată, dându-și seama că a fost înșelată, a sesizat organele de poliție.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1050 dolari SUA.
Inculpatul G nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, susținând că în perioada 2001-2002 nu a călăuzit persoane din Republica M spre, în schimbul sumei de câte 800 dolari SUA de la fiecare și nu a racolat tinere pentru a le trafica în Serbia. A afirmat inculpatul că în luna octombrie 2002, a adus trei tinere în locuința pe care el o subînchiriase și unde locuiau deja alte două persoane, și l-a întrebat dacă îi poate găzdui pentru o noapte. A arătat inculpatul că a doua zi, aflând despre deplasarea lui la T S, a apelat la el pentru a-l transporta, împreună cu cele trei tinere, în aceeași localitate, lucru cu care a fost de acord, însă odată ajunși la destinație, nu cunoaște ce anume s-a mai întâmplat cu cei patru, el rezolvându-și problemele și întorcându-se în P împreună cu și.
A afirmat inculpatul că o cunoaște pe partea vătămată, însă nu a pretins ori primit vreo sumă de bani de la aceasta.
În suplimentul de interogatoriu luat inculpatului în ședința publică din data de 01.04.2004, acesta a declarat că recunoaște fapta comisă în dauna părții vătămate care s-a petrecut în condițiile descrise în rechizitoriu, însă numai în ceea ce privește teritoriul României, cu precizarea că a cerut părții vătămate 600 de dolari și nu 800.
În apărare, inculpatul Gap ropus proba cu acte și cea testimonială, solicitând audierea în calitate de martori a numiților, și, probă admisă și administrată de instanță.
Audiat nemijlocit de instanța de judecată, martorul a declarat că la solicitarea numitului a efectuat o cursă la T S și, deși trebuia să-i mai însoțească doar inculpatul G, au mai venit încă patru persoane, trei fete și un băiat pe nume, iar pe durata deplasării, în microbuzul pe care îl conducea, aceste patru persoane au stat împreună în spate, iar inculpatul în față lângă el și. A relatat martorul că a fost cel c are i-a plătit contravaloarea transportului dus -întors, ei plecând din P pe la orele trei dimineața și ajungând la T S, în jurul orelor 17, unde s-a cazat până a doua zi când, în jurul orelor 10,00 - 12,00 plecat înapoi spre P, împreună cu și inculpatul G, iar celelalte patru persoane au rămas. A susținut martorul că atunci când s-au cazat, el inculpatul și au stat împreună într-o cameră, iar cu cele trei fete în altă cameră, iar relația era mai apropiată între și fete decât între inculpat și acestea.
În declarația dată în cursul judecății, martorul, propus de inculpat în apărare, a arătat că îl cunoaște pe numitul, deoarece îi este prieten și vecin al mamei sale, în satul i Noi, comuna. A afirmat martorul că a fost întrebat de dacă nu cunoaște fete care doresc să meargă la muncă în Italia, la soția lui și că personal s-a întâlnit cu cele două părți vătămate și, atât în i Noi, cât și în i și care erau însoțite de și, iar acesta i-a spus că cele două vor merge în Italia, la muncă.
A susținut martorul aflându-se în T, la vara sa, unde l-a găzduit pentru câteva zile pe, acesta l-a sunat pe și i-a spus să meargă la cele două fete din să le ceară să declare la poliție că vinovat este și nu el. martorul a precizat că, după ce a auzit această discuție telefonică, l-a întrebat pe despre ce este vorba, iar acesta i-a spus că este implicat, împreună cu într-un dosar de trafic de persoane, iar el trebuia să le ducă pe cele două fete în Italia, însă el le-a dat altei persoane și nu mai știe nimic de ele. Când martorul l-a întrebat ce contribuție are în această situație, a spus că nu știa nimic în legătură cu fetele, însă nu era să răspundă el, iar din acest motiv pleacă în Italia.
Audiat la solicitarea inculpatului, martorul a afirmat că îl cunoaște pe, iar acesta, după ce a plecat în Italia, l-a sunat cerându-i să meargă să vorbească cu părțile vătămate pentru ca acestea să nu depună mărturie împotriva lui. Martorul a mai precizat că l-a întrebat dacă nu cunoaște două fete pentru a le duce în Italia, lucru cu care el nu a fost de acord.
Situația de fapt reținută de instanță rezultă din întregul material probator administrat în cauză, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, copiile actelor de stare civilă aparținând cetățenilor moldoveni, G, și, declarațiile acestora, procesul verbal de sesizare din oficiu, procesele verbale de constatare, procesele verbale de citire a înscrisurilor, procesul verbal de verificare a numitei, procesul verbal de sesizare, adresa nr. 3/27.826 din 15.05.2003 emisă de Ministerul Afacerilor Interne al M - Direcția Delicte și Informaționale, depozițiile martorilor, G, adresa de răspuns primită de la Ambasada Germania la data de 15.05.2003, înscrisurile denumite "Invitația" și redactate în limba germană, precum și traducerea lor în limba română, adresa emisă la data de 14.03.2003 de Direcția a Poliției de Frontieră din, dovezile de reținere a obiectelor (înscrisuri) eliberată de Poliția de Frontieră, declarația numitului, procesul verbal de percheziție domiciliară, declarațiile inculpatului G, coroborarea tuturor probelor formând convingerea instanței asupra vinovăției acestuia.
În drept, fapta inculpatului G care, în cursul lunii iunie 2001, pretins și primit de la partea vătămată suma totală de 600 dolari SUA, sub pretextul că îi va facilita deplasarea în unde îi poate obține legal un loc de muncă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.1 Cod penal.
Fapta inculpatului G constând în aceea că în cursul lunii octombrie 2002 organizat trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către părțile vătămate, și, prezintă conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 71 alin.1 din Ordonanța de Urgență nr. 105/2001.
Fapta inculpatului G constând în aceea că în perioada ianuarie -februarie 2003 solicitat și a primit de la partea vătămată suma totală de 1050 dolari SUA, inculpatul susținând în mod neadevărat că prin intermediul unei persoane din conducerea Ambasadei Germaniei din România, poate obține vize în acest stat pentru cetățeni moldoveni, partea vătămată apelând în acest sens pentru tatăl și fratele ei, precum și pentru un prieten al acestuia, inculpatul inducând-o astfel în eroare, în scopul de a-și însuși sumele de bani astfel dobândite, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut prin rechizitoriu și săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 și art. 13 din Legea 678/2001, a căror încadrare juridică a fost ulterior completată de către reprezentantul Parchetului în ședința publică din 01.04.2004, în sensul indicării alineatului 1 pentru fiecare dintre acestea, faptele constând în aceea că, în luna octombrie 2002, inculpatul le-a racolat pe părțile vătămate, și, le-a ajutat să treacă fraudulos frontiera de Stat a României și le-a vândut unor proxeneți.
Potrivit disp.art.12 alin. 1 din Legea nr.678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Conform disp. art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, recuperarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracțiunea de trafic de min ori și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Prin prisma acestor dispoziții legale și raportat la materialul probator administrat în cauză, prima instanță a apreciat că nu se poate reține vinovăția inculpatului G în comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 și art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678, întrucât activitatea infracțională desfășurată de inculpat în raport de părțile vătămate, și s-a rezumat doar la transportarea lor din P la T S și organizarea trecerii lor frauduloase a frontierei de stat a României către, nefiind utilizate în acest sens de către inculpat vreunul dintre mijloacele expres prevăzute de lege - amenințarea, violența sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda ori înșelăciunea, abuzul de autoritate sau profitarea de imposibilitatea părților vătămate de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane - relevante fiind declarațiile părților vătămate și din care rezultă că s-au deplasat de bună voie și că inculpatul nu a exercitat asupra lor nici un fel de formă de constrângere ori inducere în eroare, aspecte confirmate și de declarațiile martorilor, și, coroborarea acestor probe atestând faptul că a fost cel care a contactat victimele, le-a oferit locuri de muncă în Italia, a discutat cu ele despre condițiile de lucru și le-a asigurat că va suporta cheltuielile privind obținerea pașapoartelor.
Astfel, partea vătămată a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești că vărul său, martorul a fost cel care a întrebat-o dacă nu vrea să lucreze în Italia, iar ulterior a venit la domiciliul său însoțit de (pe care partea vătămată îl numește în declarațiile din cursul urmăririi penale, pentru ca în cursul judecății să-l indice drept o persoană din ) cu care s-a deplasat la locuința verișoarei sale, căreia acesta i-a spus să meargă și ea la muncă în Italia, lucru cu care aceasta a fost de acord în urma discuțiilor purtate cu.
Partea vătămată afirmat în declarațiile date în cursul urmăririi penale că în luna octombrie 2002 la domiciliul său au venit, însoțită de și (de fapt martorul și ) care i-au propus să plece în Italia împreună cu vara ei să lucreze ca ospătar, lucru pe care l-a acceptat.
Martorul în mod constant a relatat în toate declarațiile date în cursul procesului penal că a fost cel care l-a întrebat dacă poate găsi două fete care să meargă în Italia pentru a lucra ca ospătărițe, că acesta a discutat cu vara sa, și ulterior cu, despre deplasarea în Italia și condițiile de lucru - în timpul zilei ca barmanițe, iar noaptea, dacă vor dori, vor putea întreține relații sexuale cu clienții - dându-le totodată asigurări că le va obține pașapoarte și, de asemenea, le-a luat pe fete de la domiciliu și le-a dus în apartamentul din
în cursul cercetării judecătorești, martorul a precizat că nu nai are alt prenume, însă părinții, cunoștințele și cei din sat îi spun.
Martorul a declarat că in luna octombrie 2002 s-a deplasat cu un microbuz la T S, împreună cu inculpatul pentru a ridica niște colete, iar cu o zi înainte de plecare a fost contactat de care a menționat că merge în străinătate și i-a solicitat să se deplaseze și el cu aceeași mașină, însoțit de trei persoane, lucru cu care martorul a fost de acord. A relatat martorul că odată ajunși la destinație s-au cazat, el împreună cu inculpatul și șoferul într-o cameră, iar împreună cu cele trei persoane de sex feminin în altă cameră. A precizat martorul că pe parcursul deplasării l-a auzit pe când a interzis celor trei fete să vorbească cu ei, Martorul a mai afirmat că a doua zi a plecat împreună cu inculpatul și șoferul microbuzului la punctul de unde trebuiau ridicate coletele, iar a rămas la hotel cu tinerele respective, fără a se mai reîntâlni ulterior.
Mai mult decât atât, instanța a constatat că, în speță, nu există nici o probă certă care să dovedească faptul că inculpatul ar fi traficat părțile vătămate prin vânzarea lor către cetățenii, dar și susținând în declarațiile date că, în prezența lor, inculpatul a primit o sumă de bani în valută de la niște cetățeni care le-au preluat ulterior și le-au trecut granița în Serbia, însă aceste declarații, nu se coroborează cu n ici un alt mijloc de probă.
Potrivit art. 75 Cod procedură penală, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, ori în contextul materialului probator administrat în cauză, declarațiile părților vătămate referitoare la împrejurarea că cei doi cetățeni au remis inculpatului o sumă de bani în schimbul lor, au un caracter cu totul singular și prin ele însele nesprijinite de vreun alt element de ordin probator sunt lipsite de forță probantă, atât timp cât, în conformitate cu exigențele im puse de normele procesual penale, nu au o valoare probatorie deosebită, superioară altor probe și nici o valoare dinainte stabilită, potrivit dispozițiilor art. 63 alin.2 Cod procedură penală, ce exclud o ordine de preferință a probelor administrate.
Pe de altă parte, probele administrate în cauză nu au demonstrat cu certitudine că acțiunea inculpatului de a transporta părțile vătămate din P la TSa fost efectuată în scopul exploatării lor în vreuna din modalitățile arătate în art. 2 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, conform căruia, prin exploatarea unei persoane se înțelege: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe; efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Faptul că partea vătămată menționează în declarația sa din cursul cercetării judecătorești că a "realizat că deplasarea sa nu se realizează în scopul că precizat de inculpatul pentru a merge la muncă în Italia ca ospătărițe și că dacă li s-ar fi spus că sunt pentru a practica prostituția", nu constituie un element de ordin probator suficient pentru a proba existența unui asemenea scop urmărit de inculpatul G, deoarece aceste susțineri nu sunt confirmate de alte dovezi administrate în cauză, inclusiv declarațiile părții vătămate și n u se regăsesc nici măcar în declarațiile date de în cursul urmăririi penale.
Apreciind că faptelor descrise prin rechizitoriu și reținute în sarcina inculpatului G ca fiind infracțiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr.678/2001 le lipsește unul dintre elementele infracțiunii, prin neîndeplinirea unor cerințe esențiale care privesc atât latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 12 - întrucât nu s-a dovedit că fapta s-a comis în vreuna dintre modalitățile cerute de legiuitor (prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane) - dar și latura subiectivă pentru ambele infracțiuni, respectiv inexistența scopului exploatării, instanța a dispus achitarea inculpatului G infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. 1 și art. 13 alin. 1 din Legea 678/2001.
În ceea ce privește pe, instanța a constatat că acesta a dobândit calitatea procesuală de inculpat prin efectul dispoziției din încheierea pronunțată de Tribunalul Iași la data 11 octombrie 2004 în dosarul penal nr. 3273/2004, fără însă ca să fi avut calitatea de învinuit în cadrul urmăririi penale desfășurate în cauză și care l-a vizat doar pe inculpatul G, în aceste circumstanțe procedându-se de către in stanța de judecată la declanșarea procesului penal față de în lipsa desfășurării urmăririi penale cu privire la acesta, ca activitate prealabilă judecății, cu caracter obligatoriu în speță, dat fiind existența unei acțiuni penale îndreptate împotriva sa.
Potrivit art. 228 Cod procedură penală, organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit.1.
Conform art. 229 Cod procedură penală, persoana față de care se efectuează urmărirea penală se numește învinuit cât timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa iar în această calitate, se bucură de o serie de drepturi și garanții procesuale.
Astfel, potrivit prevederilor art. 202 alin. 3 Cod procedură penală, organul de urmărire penală este obligat să explice învinuitului sau inculpatului, precum și celorlalte părți drepturile lor procesuale, iar în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 3 Cod procedură penală, care garantează dreptul la apărare, organele judiciare au obligația să-l încunoștințeze, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii exercitării apărării. Aceleași norme procesual penale cu valoare de principiu consacră dreptul oricărei părți de a fi asistată de apărător în tot cursul procesului penal (art. 6 alin. 4 Cod procedură penală), precum și obligația organelor judiciare să încunoștințeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul verbal de ascultare (art. 6 alin.5 Cod procedură penală).
Această obligație este prevăzută și în articolul 6 alin. 3 lit. a din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căreia, orice acuzat are, dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii cauzei acuzației aduse împotriva sa, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului lâmurind înțelesul termenilor de "cauză" și "natura acuzației" aduse împotriva unei persoane, arătând că acestea se referă la "faptele imputate, respectiv la calificarea juridică a acestora, precum și la circumstanțele agravante existente" (Hotărârea din 22.1996 pronunțată în cauza De Torres contra Spaniei), însă informarea în mod amănunțit nu trebuie, în nici un caz să fie ulterioară investirii instanței de judecată cu soluționarea cauzei.
În speță, a avut doar calitatea de făptuitor față de care s-au efectuat acte premergătoare, astfel încât în ceea ce-l privește, nu s-a parcurs o fază a procesului penal, respectiv urmărirea penală, instanța fiind direct investită cu soluționarea acțiunii penale puse în mișcare împotriva sa, consecința acestei dispoziții fiind dobândirea calității de parte în procesul penal, anume cea de inculpat.
Chiar dacă prin referatul de declinare a urmăririi penale cu nr. II - 332.975 din 19.06.2003 întocmit la data de 18.06.2003 de lucrătorii din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog I s-a menționat că la data de 09.05.2003, prin ordonanța nr. 103/P/2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iașia dispus, pe lângă punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea inculpatului G, și începerea urmăririi penale împotriva numitului, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și trecerea frauduloasă a frontierei unui stat străin, faptă prev. și ped. de art.323 și art. 215 Cod penal, art. 12 din Legea 252/2003 pentru aprobarea OUG112/2001, această mențiune este evident eronată, în condițiile în care actul procesual invocat cuprinde dispoziții referitoare exclusiv la inculpatul
În acest context, este evident că eludarea dispozițiilor legale referitoare la obligativitatea efectuării urmăririi penale ca fază procesuală distinctă ce premerge judecății prin care se rezolvă acțiunea penală - pusă în mișcare față de - are drept consecință o nelegală sesizare a instanței de judecată, dar și încălcarea drepturilor procesuale ale învinuitului în cursul urmăririi penale, cu repercusiuni negative importante pe planul garantării dreptului la apărare.
Instanța, investită cu soluționarea fondului cauzei cu privire la inculpatul, a constatat că este sesizată în condiții de neregularitate ca urmare a nerespectării dispozițiilor procesual penale ce reglementează faza urmăririi penale, situație în care va dispune restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de, cu respectarea exigențelor impuse de normele procesual penale, această soluție impunând disjungerea cauzei în ceea ce- privește pe acesta.
Referitor la inculpatul G, la individualizarea judiciară a pedepselor și a modului de executare s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv împrejurările concrete în care s-a desfășurat activitatea infracțională, gradul de pericol social al acesteia relevat și de importanța valorilor sociale ocrotite de lege cărora li s-a adus atingere prin faptele inculpatului, de multitudinea și specificul faptelor comise, dar și de gravitatea consecințelor produse configurată de cuantumul prejudiciilor cauzate și de situația recuperării lor.
Ținând seama și de circumstanțele personale ale inculpatului care a avut o conduită procesuală necorespunzătoare pe parcursul procesului penal, de negare a săvârșirii faptelor și este cunoscut cu antecedente penale, s-a apreciat că reeducarea acestuia este posibilă prin aplicarea unor pedepse cu închisoare într-un cuantum situat peste limita minimului special prevăzut de normele și prin executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante ca urmare a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, urmând totodată a constata integral grațiată pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea, în vara an ului 2001, infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1 Cod penal, fiind incidente în cauză disp. art. 1 din Legea 543/2002.
Consecință a condamnării inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, s-a aplicat acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 Cod penal, pe durata și în condițiile stabilite de art. 71 Cod penal.
S-a făcut în cauză aplicarea disp. art. 88 Cod penal, în conformitate cu care urmează a se deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, cuprinsă între 09.05.2003 și 22.12.2004, dată la care s-a dispus punerea în libertate.
Având în vedere că prin activitatea infracțională desfășurată de inculpatul - constând în inducerea în eroare a unor persoane fizice prin prezentarea drept reală a unor fapte mincinoase, în scopul obținerii unor foloase materiale injuste - au fost cauzate prejudicii părților vătămate și care au formulat pretenții civile în cauză, a fost obligat inculpatul, în conformitate cu disp. art.14 și art. 346 Cod procedură penală, cu referire la disp. art. 998 Cod civil, la plata de despăgubiri către părțile civile, în cuantum de 600 dolari pentru și de 700 dolari SUA pentru.
Având în vedere că nu a fost antrenată răspunderea penală a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001, instanța a respins ca neîntemeiate pretențiile civile formulate în cauză de partea vătămată, neexistând o legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul invocat de aceasta.
În termen legal hotărârea a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul și criticată ca nelegală și netemeinică.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iașia criticat soluția de achitare a inculpatului G pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane prev.de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 și de trafic de minori prev. de art. 13 alin.1 din Legea 678/2001, susținând că vinovăția inculpatului a fost probată prin plângerile și declarațiile părților vătămate, și ce se coroborează cu depozițiile martorilor, și.
În condițiile în care probele administrate în cauză, în cele două faze ale procesului penal au demonstrat în mod cert că inculpatul Gat raficat părțile vătămate prin vânzarea lor către cetățeni în scopul exploatării lor, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane și respectiv trafic de minori, soluția de achitare dispusă de prima instanță este greșită.
C de-al doilea motiv de apel invocat de parchet a vizat nelegalitatea disjungerii cauzei privind pe inculpatul și trimiterea ei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
Susține apelantul că, în raport de încheierea pronunțată la data de 11 octombrie 2004 prin care a fost admisă plângerea formulată de petentul inculpat G împotri8va soluției de neîncepere a urmăririi penale privind pe numitul, fiind pusă în mișcare acțiunea penală și reținută cauza spre rejudecare, instanța de fond trebuia să soluționeze cauza fără a dispune trimiterea ei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de.
Motivându-și apelul declarat, inculpatul a criticat dispoziția instanței privind punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, susținând că potrivit art. 235, 262 Cod procedură penală acesta este atributul exclusiv al Ministerului Public, iar, prin investirea directă a instanței cu soluționarea acțiunii penale i s-a încălcat dreptul la apărare.
Pe fond a invocat faptul că probele administrate nu confirmă vinovăția sa în comiterea faptei pentru care este cercetat.
Prin decizia penală nr. 64/MF/28.09.2006, Curtea de Apel Iași a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul cu domiciliul în comuna, sat i Noi, județul I, împotriva sentinței penale nr. 472 din 21.06.2005 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre care a fost desființată în parte.
Rejudecând cauza:
A înlăturat dispoziția vizând disjungerea cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul, fiul lui G și, născut la 10.02.1970 în I, cu domiciliul în comun a, sat Noi, județul I, cunoscut cu antecedente penale și trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în vederea începerii urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
S-a dispus trimiterea cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul la Tribunalul Iași pentru continuarea judecății.
S-au menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor au rămas în sarcina statului.
Onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu inculpatului G și martorelor victime în cuantum de câte 150 RON (, și ) au fost avansate din fondul special al Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
Admițând accesul la justiție al persoanelor nemulțumite de soluțiile de neurmărire penală și controlul judecătoresc asupra acestor soluții date de procuror, legiuitorul a decis ca, atunci când pe baza reevaluării materialului probator, instanța constată că probele erau suficiente pentru trimitere în judecată și că deci procurorul în mod greșit nu și-a exercitat atribuțiile specifice de punere în mișcare a acțiunii penale și de sesizare a instanței să transfere judecătorului aceste funcții procesuale specifice urmăririi penale.
Prin urmare, dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. "c" Cod procedură penală modifică modul de exercitare a funcțiilor procesuale de urmărire penală și de judecată întrucât încheierea de reținere a cauzei spre judecare, în urma admiterii plângerii devine actul de sesizare al in stanței și de punere în mișcare a acțiunii penale.
Prin pronunțarea încheierii, judecătorul preia activitatea specifică exercitării funcțiilor de urmărire penală.
Acesta este și motivul pentru care judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea în condițiile art. 2781alin. 8 lit. "c" Cod procedură penală și reține cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei,devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia, în caz contrar fiind încălcat principiul separării funcțiilor de urmărire de cele de judecată, dar și principiul dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Față de cele expuse anterior, având în vedere și dispozițiile alin. 8 lit. c ale articolului 1781Cod procedură penală potrivit cărora în situația reținerii cauzei spre rejudecare, dispozițiile privind judecata în primă instanță se aplică în mod corespunzător, Curtea constată că prima instanță a fost legal sesizată și era obligată să efectueze cercetarea judecătorească și să se pronunțe pe fondul cauzei.
Prin urmare, critica formulată de Parchet privind greșita disjungere a cauzei și trimiterea ei la procuror în vederea începerii urmăririi penale este fondată.
Verificând hotărârea apelată și sub aspectul soluției de achitare a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, criticată prin apelul declarat de Parchet, Curtea constată următoarele:
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului G că în luna octombrie 2002, le-a racolat pe părțile vătămate, și (minoră), le-a ajutat să treacă fraudulos frontiera de stat a României și le-a vândut unor proxeneți.
Din coroborarea tuturor probelor rezultând din ansamblul mijloacelor de probă dispuse și administrate în faza de cercetare penală, cât și în mod direct, nemijlocit a celei judecătorești, instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, a perceput în mod real conținutul probelor în reținerea stării de fapt ce confirmă soluția de achitare dispusă.
Săvârșirea cu vinovăție a unei fapte prevăzute de legea penală și care prezintă pericol social trebuie stabilită pe bază de probe, prezumția de nevinovăție neputând fi anulată decât prin certitudinea instanței asupra vinovăției inculpatului, făcută pe bază de probe neîndoielnice.
Referitor la apelul declarat de inculpatul, în raport de criticile formulate de inculpat, ce a solicitat a se constata nevinovăția sa, și de soluția ce se impune în cauză - continuarea judecății de către prima instanță în ceea ce-l privește pe acest inculpat - Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a admis ambele apeluri declarate în cauză de Parchet și de inculpatul - împotriva sentinței penale nr. 472/21 iunie 2005 Tribunalului Iași, ce a fost desființată în parte în sensul înlăturării dispoziției primei instanțe privind disjungerea cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul și trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în vederea începerii urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 S-a dispus trimiterea cauzei în ceea ce- privește pe inculpatul la Tribunalul Iași pentru continuarea judecății, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, urmând a invoca și susținerile inculpatului privind nevinovăția, invocate în fața instanței de apel. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor au rămas în sarcina statului, onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpatul G și martorele victime urmând a fi suportate din fondul special al Ministerului Justiției.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul G,
Prin recursul declarat, parchetul a solicitat, pe fond, condamnarea inculpatului G pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2000, susținând și motivul de recurs privind vicierea procedurii de citare cu partea vătămată la data soluționării apelului. Recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului său, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de apel. Prin decizia civilă nr. 6985/29 noiembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 64 din 28 septembrie 2006 Curții de Apel Iași - Secția pentru Minori și Familie.
A fost casată decizia penală și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
A fost respins,ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 64 din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel Iași - Secția pentru Minori și Familie.
A fost obligat recurentul - intimat - inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța în acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Recursul formulat de parchet este admisibil sub aspectul nerespectării dispozițiilor art. 291 Cod procedură penală din următoarele motive:
La termenul de judecată din 21 septembrie 2006, când instanța de apel a constatat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul la dezbateri, procedura de citare la domiciliul părții vătămate a fost viciată.
Astfel, deși partea vătămată sus-menționată a fost citată la adresa de domiciliu, dovada de îndeplinire a procedurii de citare arată că aceasta s-a realizat fără respectarea dispozițiilor legale deoarece citația a fost afișată însă fără a se menționa motivul afișării și nici locul când a fost afișată (fila 228 dosar instanță apel).
Pentru aceste considerente, urmează a fi casată decizia penală nr. 64 din 28 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, Curtea a constatat că acesta este inadmisibil întrucât inculpatul nu a exercitat calea de atac a apelului, iar prin admiterea apelului parchetului de către instanța de control judiciar nu s-a schimbat, pe fond, situația inculpatului.
În consecință, a fost respins recursul declarat de inculpat, ca inadmisibil, fiind obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr-.
Curtea, verificând hotărârea apelată și actele și lucrările dosarului prin prisma deciziei de casare cu trimitere a Înaltei Curți de Casație și Justiție a criticilor formulate în cele 2 recursuri, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală constată următoarele:
În apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași se critică soluția de achitare a inculpatului G pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, și de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, susținându-se că vinovăția inculpatului a fost probată prin plângerile și declarațiile părților vătămate, și, ce se coroborează cu depozițiile martorilor, și .
În condițiile în care probele administrate au demonstrat în mod cert că inculpatul Gat raficat părțile vătămate prin vânzarea lor către cetățenii în scopul exploatării lor, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, soluția de achitare dispusă de prima instanță este greșită.
Al doilea motiv de apel al parchetului s-a referit la nelegalitatea disjungerii cauzei privind pe inculpatul și trimiterea ei la parchet pentru începerea urmăririi penale.
S-a susținut în motivarea apelului că față de conținutul încheierii din 11 octombrie 2004, prin care a fost admisă plângerea formualtă de petentul G împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de numitul cu privire la care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și reținută cauza spre rejudecare, instanța de fond trebuia să o soluționeze fără a mai dispune trimiterea la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de învinuitul.
În motivarea apelului său, inculpatul a criticat dispoziția instanței de fond vizând punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, susținând totodată că potrivit dispozițiilor art. 235 și 262 Cod procedură penală acesta este atributul exclusiv al Ministerului Public și că prin investirea directă a instanței cu soluționarea acțiunii penale a fost încălcat dreptul la apărare.
A mai susținut inculpatul că probele administrate până în prezent nu au confirmat vinovăția sa în raport cu fapta pentru care a fost cercetat.
Reapreciind materialul probator administrat prin prisma motivelor invocate de Parchet și de inculpatul, dar sub toate aspectele de fapt și de drept, și în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că hotărârea pronunțată de Tribunalul Iași este legală și temeinică.
În mod corect prima instanță a apreciat că în sarcina inculpatului G nu pot fi reținute infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. 1 și 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001.
Latura obiectivă a infracțiuni de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1 Legea 678/2001 presupune efectuarea uneia din următoarele activități cerute de textul incriminator: recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani, ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului, persoanei care are autoritate asupra altei persoane în scopul exploatării acesteia.
Articolul 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 încriminează: "recuperarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani în scopul exploatării acesteia".
Materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și reconfirmat în faza cercetării judecătorești relevă că activitatea infracțională a inculpatului în raport cu părțile vătămate, și s-a rezumat doar la transportarea acestora din orașul P, la T S, și la organizarea trecerii frauduloase a frontierei de stat, din România în Serbia. În realizarea acestui scop, inculpatul nu a folosit nici unul din mijloacele expres prevăzute de lege, respectiv amenințarea, violența, alte forme de constrângere, răpirea, frauda, înșelăciunea, abuzul de autoritate, imposibilitatea părților vătămate de a se apăra, ori de a-și exprima voința, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.
Relevante sunt în acest caz declarațiile părților vătămate și, care au relatat că deplasarea au făcut-o de bună voie la T S și că inculpatul nu exercitat asupra lor nici o formă de constrângere ori de inducere în eroare.
Aceleași aspecte au fost confirmate de martorii, și, care au relatat că a fost cel care a contactat martorele-victime, le-a oferit locuri de muncă în Italia, a discutat cu ele despre contractele de muncă, asigurându-le că va suporta el cheltuielile pentru obținerea pașapoartelor.
Partea vătămată a declarat în mod constant că vărul său, a fost cel care a întrebat-o dacă vrea să lucreze în Italia și, ulterior, a venit la domiciliul său însoțit de inculpatul.
Martora - victimă este verișoară cu, iar aceasta din urmă a venit la locuința sa însoțită de inculpatul și de martorul propunându-i să meargă la muncă în Italia, pentru a lucra în calitate de ospătar.
Martorul a relatat în mod constat că inculpatul i-a propus să găsească două tinere care să meargă la muncă în Italia, unde să lucreze în calitate de ospătar.
Așa cum a reținut și prima instanță, în cauză nu există probe certe care să dovedească împrejurarea că inculpatul ar fi traficat părțile vătămate prin vânzarea lor unor cetățeni.
Susținerile părților vătămate și sunt singulare și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, iar potrivit dispozițiilor art. 75 Cod procedură penală acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau împrejurări ale cauzei.
Faptelor descrise în rechizitoriu și reținute în sarcina inculpatului G ca fiind infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. 1 și 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii respectiv cerința esențială care privește latura obiectivă a infracțiunii; în cauză nu s-a dovedit că fapta a fost comisă prin vreuna din modalitățile cerute de legiuitor: amenințare, violență, alte forme de constrângere, răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate.
Nici sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sus-menționate, întrucât nu s- urmărit exploatarea acestora prin obligarea la practicarea prostituției și pe cale de consecință nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatului și pentru săvârșirea acestor două infracțiuni.
Așa fiind, soluția de achitarea a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 în baza art. 11 pct. 2 lit. a și 10 lit. d Cod procedură penală este temeinică și legală urmând a fi menținută, iar apelul declarat de parchet apare ca nefondat, urmând a fi respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Cu ocazia rejudecării, Curtea a mai constatat că prima instanță a aplicat inculpatului G, pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.
Întrucât Curtea a fost investită doar cu apelul parchetului în defavoarea inculpatului G și vizând doar soluția de achitare pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, nu a putut lua în discuție înlăturarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. c, d și e Cod penal, care au fost aplicate în mod nelegal.
Nici al doilea motiv de apel invocat de parchet nu este fondat.
Cu privire la numitul s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001. Prin rechizitoriul dat în dosarul nr. 103/P/2003 s-a dispus a nu se începe urmărirea penală față de numitul pentru infracțiunile cu privire la care a fost cercetat.
Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul G, plângere ce a format obiectul dosarului penal nr. 3273/2004 al Tribunalului Iași.
Prin încheierea de ședință pronunțată la 11 octombrie 2004, în baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. c Cod procedură penală, fost admisă plângerea petentului împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale cu privire la numitul, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, a fost desființată mențiunea din dispozitivul rechizitoriului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, a fost reținută cauza spre judecare fixându-se termen la data de 18 noiembrie 2004.
În mod corect prima instanță apreciat că în cauză se impunea disjungerea cu privire la inculpatul și trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în vederea începerii urmăririi penale.
Strângerea probelor în scopul exercitării acțiunii penale nu poate avea loc decât în cadrul unei urmăriri penale, așa cum este prevăzut expres în art. 200 Cod procedură penală.
În situația rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale ori a ordonanțelor de clasare, faza urmăririi penale lipsește și pe cale de consecință nu se poate vorbi de probe legal administrate. Singura activitate a organului judiciar în cazul acestor acte o reprezintă instituția actelor premergătoare, prevăzută de art. 224 Cod procedură penală. Acestea premerg începutului urmăririi penale și sunt efectuate pentru a fundamenta decizia cu privire la declanșarea sau nu a acestei prime faze a procesului penal.
Faptul că în cadrul actelor premergătoare sunt efectuate anumite activități sau operațiuni care au aparența unor acte procedurale specifice urmării penale, nu le conferă această natură proprie acestei faze a procesului penal. Ele vor continua să își păstreze caracterul sui generis de acte premergătoare, de investigații prealabile fără a putea constitui probe în sensul art. 63 Cod procedură penală.
Prin urmare, sintagma conținută de art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. c Cod procedură penală referitoare la suficiența probelor semnifică faptul că a fost realizat atât obiectul, cât și temeiul acțiunii penale și care nu poate avea loc decât în faza de urmărire penală, nu și în aceea a actelor premergătoare.
Așa fiind, sfera de aplicare a dispozițiilor art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. c Cod procedură penală cuprinde numai soluțiile de scoatere de sub urmărirea penală și de încetare a procesului penal, fiind inaplicabile actelor de netrimitere în judecată întemeiate exclusiv pe acte premergătoare.
Față de cele expuse, în mod corect prima instanță a constatat că în cauză au fost eludate dispozițiile legale referitoare la obligativitatea efectuării urmăririi penale, ca fază procesuală distinctă ce premerge judecății, având drept consecință nelegala sesizare a instanței de judecată și încălcarea drepturilor procesuale ale învinuitului în cursul urmăririi penale, cu repercusiuni negative în planul garantarii dreptului la apărare al acestuia.
Urmează ca, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. Cod procedură penală, să fie respins apelul parchetului ca nefondat și cu privire la acest ultim motiv invocat.
Și apelul declarat de inculpatul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prima instanță, prin hotărârea pronunțată disjuns cauza cu privire la acest inculpat și a trimis-o la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în vederea începerii urmăririi penale.
Prin măsura luată s-a urmărit administrarea unui probatoriu complet și în privința acestui inculpat, după începerea urmăririi penale audierea cu respectarea dispozițiilor art. 69 și 71 Cod procedură penală, în scopul respectării dreptului la apărare, ca și garanție a unui proces echitabil.
Soluția la care s-a oprit tribunalul este în acord și cu practica instanței de la Strasbourg care, în interpretarea Convenției, a statuat că orice persoană care este acuzată trebuie să beneficieze de anumite drepturi și garanții încă de la primele ore ale interogării sale de către organele de cercetare penală, întrucât, în caz contrar, dreptul la apărare ar suferi atingeri grave, uneori chiar ireparabile, oricare ar fi justificarea unei asemenea situații, ceea ce ar fi incompatibil cu drepturile garantate acuzatului de art. 6 din Convenție.
După începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală are obligația, potrivit art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, să aducă la cunoștința învinuitului fapta ce formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de avea un apărător, precum și dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, inculpatul beneficiază de dreptul de a fi informat asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa, conform art. 6 paragraful 3 lit. a din Convenție, ceea ce semnifică aducerea la cunoștință acuzatului a faptelor materiale ce i se reproșează și a calificării juridice ce li se dau. Acest drept trebuie privit în strânsă corelație cu dreptul de a-și pregăti apărarea în bune condiții, acesta din urmă fiind reglementat de art. 6 paragraful 3 lit. b din Convenție. Toată această activitate procesuală nu poate avea loc decât după începerea urmăririi penale împotriva persoanei cercetate.
Prin prisma acestor dispoziții procedurale, soluția pronunțată de Tribunalul Iași în privința inculpatului are menirea tocmai de a asigura valorificarea deplină a dreptului la apărare în ceea ce îl vizează pe acesta.
Susținerea inculpatului potrivit căreia prin hotărârea pronunțată prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare este nefondată și, pe cale de consecință, apelul promovat urmează a fi respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală și 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 472 din 21 iunie 2005 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe inculpatul apelant să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului parchetului rămân în sarcina statului.
Onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpatul intimat G și pentru cele șapte martore victime, în cuantum de câte 100 lei fiecare, vor fi suportate din fondul special al Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpatul G și de la comunicare pentru părțile lipsă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex./ 18.02.2008
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Ghideanu AncaJudecători:Ghideanu Anca, Susanu Claudia
