Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 92/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIENr. 92
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 3: Anca Ghideanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
Pe rol judecarea recursurilor penale având ca obiect Legea 678/2001, declarate de inculpații, și de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, împotriva sentinței penale nr. 447 din 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința nepublică din data de 18.12.2008 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19.12.2008, când;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr.447 din 8 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Vasluia dispus următoarele:
În temeiul dispozițiilor art.332 alin.2 raportat la art.300 alin.2 Cod procedură penală restituirea cauzei privind pe inculpații, fiul lui și, născut la 11 aprilie 1977 în comuna, județul V, cu domiciliul în comuna, județul V și, fiica lui și, născută la 28 septembrie 1982 în municipiul H, cu domiciliul în municipiul H, str. -, bloc 19,. C,.2,.49, județul V, la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vaslui pentru refacerea urmăririi penale.
Menținerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului nr.98/D/P/2006 din 6 septembrie 2006 asupra autoturismului marca Wolkswagen Passat Variant 1,9 cu seria șasiu - și numărul de înmatriculare -, posesor și respingerea cererii formulate de inculpatul privind ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra acestui autovehicul.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la data de 30 aprilie 2007 în dosarul nr. 98/D/P/2006 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vasluis -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților și, ambii pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și a câte o infracțiune de trafic de minori prevăzută de art. 13 pct. 1 și 3 din Legea 678/2001, ambele infracțiuni aflate în concurs real conform art. 33 lit. a Cod penal.
În esență, în actul de sesizare a instanței se reține în sarcina celor doi inculpați că în perioada anilor 2005-2006 au recrutat, transportat și exploatat sexual în mai multe tinere, printre care și o minoră, obținând în acest mod venituri. Astfel, s-a reținut că martora-victimă, după absolvirea clasei a VII-a a abandonat cursurile școlare datorită situației financiare precare a familiei și s-a mutat la bunici, în satul C, județul V și în luna iunie 2005 l-a cunoscut pe inculpatul care, aflând de starea financiară precară a acesteia, i-a propus să meargă cu el în unde trăiește sora sa, care conviețuiește în concubinaj cu un cetățean și care îi va asigura un loc de muncă profitabil.
După ce a obținut și acordul părinților martorei-victime, inculpatul i-a achitat toate taxele necesare obținerii pașaportului și au plecat împreună din țară, prin vama, ajungând în, unde-i aștepta coinculpata (fostă ) iar martora-victimă s-a prostituat timp de trei luni într-un bar din localitatea, banii obținuți fiind folosiți în majoritatea lor de către inculpați.
După trei luni, martora-victimă a fost trimisă în România, unde a rămas o lună, după care a plecat din nou în, unde a practicat prostituția, împreună cu alte șase tinere.
Martora-victimă locuia în ianuarie 2006 în satul, comuna, județul V și avea o situație materială deosebit de grea. În aceste împrejurări, l-a întâlnit pe inculpatul care venise în vizită la bunici și care o cunoștea pe martora-victimă din copilărie.
Inculpatul i-a propus martorei-victime să meargă cu el în unde se află sora sa care o va ajuta să lucreze într-un bar. Având în vedere situația materială grea, martora-victimă a acceptat și după ce inculpatul i-a achitat toate cheltuielile necesare procurării actelor și transportului martora-victimă a plecat cu avionul la unde a fost așteptată de coinculpata, care a condus- în localitatea unde martora a practicat prostituția în folosul ambilor inculpați. După trei luni martora-victimă a revenit în România și când inculpații au chemat-o din nou aceasta a refuzat.
Martora-victimă a născut un copil dintr-o relație de concubinaj și singura sa sursă de venituri era alocația copilului. În luna martie 2006 aceasta s-a întâlnit în Bârlad cu inculpatul, care aflând de starea materială grea a acesteia i-a propus să meargă cu el în unde ar putea câștiga bani din practicarea prostituției. Martora a acceptat și a fost transportată prin intermediul inculpatului în unde a fost preluată de și exploatată sexual timp de trei luni.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Vaslui la nr- din data de 2 mai 2007și la termenul din 18 iulie 2007 (fiind primul termen la care s-a putut face citirea actului de sesizare) apărătorul ales al inculpaților a invocat nulitatea actelor de urmărire penală și a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale motivat de faptul că atunci când s-a pășit la interogarea inculpaților nu au fost asistați de un avocat înscris într-un barou de avocați, ceea ce echivalează cu o lipsă de apărare a inculpaților. De asemenea, inculpații au susținut că prin Ordonanța din 20 2006 s-au respins cererile formulate privind administrarea unor probe în prezența apărătorului nou angajat membru al Baroului de Avocați I, invocându-se dispozițiile art. 172 alin.1 Cod procedură penală, text ce s-a declarat a fi ulterior neconstituțional, conform Deciziei nr. 1086/2007 a Curții Constituționale.
Verificând întreg dosarul de urmărire penală, instanța a constatat că la data de 6 septembrie 2006 celor doi învinuiți și li s-a adus la cunoștință că sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane, fiind totodată audiați de procuror în prezența unei persoane ce s-a pretins a fi avocat pe nume, dar care s-a dovedit ulterior a nu fi membru al vreunui barou de avocați și nici a Uniunii Naționale a Barourilor din România care funcționează conform dispozițiilor Legii nr. 51/1995.
După trei luni, constatându-se această anomalie, cei doi și-au angajat avocat din Baroul Iași și în prezența acestuia li s-a adus la cunoștință din nou învinuirea. În mod nelegal însă procurorul anchetator a respins cererile inculpaților de refacere a unor acte de urmărire penală, invocând dispozițiile art. 172 alin.1 Cod procedură penală, text care s-a declarat a fi neconstituțional conform Deciziei nr. 1086/2007 a Curții Constituționale.
S-a mai constatat, de asemenea, că procesele verbale de confruntare întocmite în cursul urmăririi penale între inculpați și martori sunt semnate de avocatul care nu era membru al baroului iar procesele verbale de prezentare spre recunoaștere ale martorelor victime sunt făcute în lipsa unui apărător desemnat din oficiu, martorele-victime fiind astfel lipsite de apărare, contrar dispozițiilor Legii 678/2001.
Față de cele reținute mai sus, instanța a constatat că în prezenta cauză se impune ca în baza art. 322 alin. 2 cu referire la art. 300 alin.2 Cod procedură penală să se dispună restituirea la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Inculpatul a reiterat cererea privind ridicarea sechestrului asigurator, cerere respinsă anterior în mai multe rânduri, cu motivarea că autoturismul supus sechestrului asigurator nu are nici o legătură cu pricina în care este cercetat inculpatul.
În legătură cu această cerere instanța a constatat că la data de 6 septembrie 2006 procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra autoturismului marca WOLKSWAGEN PASSAT VARIANT cu seria de șasiu - având numărul de înmatriculare -.
Având în vedere că până în acest moment nu se poate spune dacă inculpatul a folosit ori nu acest autoturism la săvârșirea infracțiunilor, însă având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea 678/2001 bunurile folosite la săvârșirea infracțiunii printre care și autoturismele sunt supuse confiscării instanța a apreciat că se impune în conformitate cu dispozițiile art. 332 alin.3 Cod procedură penală cu referire la art. 163 și următoarele Cod procedură penală și art. 19 din Legea nr. 678/2001 să se mențină sechestrul asigurator instituit prin ordonanța procurorului nr.98/D/P/2006 din 6 septembrie 2006 asupra acestui autoturism.
În termenul prevăzut de art.332 alin.4 Cod procedură penală sentința penală a fost recurată de - Biroul Teritorial Vaslui și de inculpatul pentru motive de netemeinicie.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vasluia susținut că soluția de restituire dispusă are la bază o interpretare eronată a dispozițiilor procedurale care reglementează faza de urmărire penală, atât sub aspectul reținerii nejustificate a încălcării unor prevederi legale, cât mai ales sub aspectul sancțiunii aplicabile în situația în care se reține o asemenea încălcare.
În raport de motivele expuse s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei la Tribunalul Vaslui pentru continuarea cercetării judecătorești.
Prin recursul declarat inculpatul a criticat dispoziția primei instanțe de menținere a sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului marca Wolkswagen Passat Variant 1,9, cu numărul de înmatriculare -, proprietatea sa, susținând nelegalitatea măsurii dispuse în condițiile în care autoturismul sechestrat a fost achiziționat ulterior presupuselor fapte pentru care este cercetat.
Verificând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele în conformitate cu prevederile art.3856alin. ultim Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Prin sentința pronunțată instanța de fond a constatat că audierea inculpaților și s-a făcut în prezența unui avocat lipsit de calitatea de membru al Uniunii Naționale a Barourilor din România, persoană ce a semnat și procesele-verbale întocmite în cursul urmăririi penale cu ocazia confruntării între inculpat și martori, iar martorele-victime au fost lipsite de apărare la momentul prezentării spre recunoaștere a inculpaților.
A constatat de asemenea că în mod nelegal procurorul anchetator a respins cererile inculpaților privind refacerea unor acte de urmărire penală în prezența noului apărător ales.
În raport de cele constatate prima instanță a apreciat că se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale în baza art.322 alin.2 Cod procedură penală, cu referire la art.300 alin.2 Cod procedură penală.
Aprecierea primei instanțe este greșită.
Conform art.332 alin.2 Cod procedură penală instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, iar față de dispozițiile art.171 alin.2 Cod procedură penală inculpații și - nu se aflau în nici una din situațiile pentru care era necesară asistența juridică obligatorie.
Potrivit opțiunii de asistență a inculpaților, în perioada 6 septembrie 2006 - 4 2006 toate actele de urmărire penală au fost efectuate în prezența avocatului ales, respectiv, domnul -, persoană care a depus la dosar împuternicirile avocațiale nr.- și nr.- din 6 septembrie 2006.
Asistența juridică reglementată de art.172 alin.1 din Codul d e procedură penală este una facultativă și nu obligatorie, în cauză nefiind operantă sancțiunea nulității absolute reglementată de dispozițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală.
În speță, asistența juridică a celor doi inculpați nu era obligatorie, fiind asistați de apărătorii pe care și i-au ales, respectiv avocat și - ulterior datei de 4 2006. Împrejurarea că primul apărător nu avea calitatea de membru al Uniunii Naționale a Barourilor din România nu echivalează cu o lipsă de apărare, iar eventualele vătămări cauzate inculpaților vor putea fi înlăturate prin refacerea actelor de urmărire penală în faza cercetării judecătorești cu asigurarea tuturor garanțiilor procesuale consfințite de lege, neimpunându-se restituirea cauzei la procuror în condițiile art.332 alin.2 Cod procedură penală.
De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea primei instanțe potrivit căreia lipsa de apărare a victimelor infracțiunii prevăzute de Legea nr.678/2001 ar atrage restituirea cauzei la procuror în condițiile în care această situație nu se regăsește între cazurile reglementate de legiuitor în alin.2 al art.332 Cod procedură penală.
Lipsa asistenței juridice prevăzută de art.44 din Legea nr.678/2001 ar putea fi sancționată cu nulitatea relativă în condițiile invocării de către victima ce se consideră vătămată și a dovedirii vătămării produse.
În raport de cele expuse anterior Curtea constată că sunt întemeiate criticile formulate de procuror.
Examinându-se și critica formulată de inculpatul Curtea constată că în raport de stadiul procedurilor penale deschise împotriva inculpatului și de dispozițiile art.19 din Legea nr.678/2001 este legală dispoziția instanței de fond de menținere a sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului marca Wolkswagen Passat Variant 1,9, deținător.
Față de cele ce preced, urmează ca în baza art.38515pct.2 lit. d Cod procedură penală să se admită recursul declarat de parchet și să se caseze în parte hotărârea recurată numai cu privire la dispoziția vizând restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Se va dispune trimiterea dosarului pentru continuarea judecății la instanța de fond.
Totodată, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe, ce va fi menținută în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii inculpatului de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra autovehiculului marca Wolkswagen Passat Variant 1,9 și de menținere a sechestrului.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.
Onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu victimelor vor fi avansate din fondul special al Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vaslui împotriva sentinței penale nr.447 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care o casează în parte numai cu privire la dispoziția vizând restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.
Dispune trimiterea dosarului la Tribunalul Vaslui pentru continuarea judecății.
II. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe, pe care menține în ceea ce privește dispoziția de menținere a sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului marca Wolkswagen Passat Variant 1,9 cu seria șasiu - și numărul de înmatriculare -.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu victimelor în cuantum de câte 300 lei vor fi avansate din fondul special al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -
24.XII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Gabriela ScripcariuJudecători:Gabriela Scripcariu, Daniela Dumitrescu, Anca Ghideanu