Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 100/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.100/

Ședința publică de la 02 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare apelul penal declarat deDIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - BIROUL TERITORIAL TULCEA, împotriva sentinței penale nr.195 din data de 15 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de Legea nr.143/2000 și art.31 din Legea nr.126/1995.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat - personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.38/2008, emisă de Baroul T - Cabinet individual.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

Întrebat fiind, intimatul inculpat, arată că nu înțelege să dea declarație în fața instanței de apel, aspect consemnat în procesul-verbal atașat la dosar.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.375-376 Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.377 Cod procedură penală.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate din perspectiva modalității de sancționare a inculpatului, Apreciază că, fapta acestuia întrunea gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere natura acesteia, aceea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și deținerea fără drept de obiecte artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice. Inculpatul a fost depistat având asupra sa o cantitate de 3,96 grame rezină de cannabis, acesta precizând că o avea pentru consum propriu.

Inculpatul a refuzat includerea în programul de asistență propus prin referatul instituțiilor din T, după ce a fost luat în evidență, ceea ce dovedește atât lipsa sa de interes pentru situația sa, dar și lipsa de regret pentru faptele comise și posibilitatea acceptată de inculpat de a consuma în continuare droguri atâta timp cât, nu este interesat de o modalitate de a rezolva dependența sa de droguri.

Consideră că, doar cantitatea găsită asupra inculpatului la momentul respectiv nu reflectă consumul real și se impune a fi sancționat acest concurs de infracțiuni cu pedepse prevăzute de minimul special prevăzut de lege.

Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat formulează concluzii de respingere a apelului declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul TERITORIAL TULCEA și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. Au fost avute în vedere circumstanțele de fapt și circumstanțele personale ale inculpatului. Inculpatul are vârsta de 20 de ani, nu are antecedente penale, este încadrat în muncă, a avut o atitudine sinceră și cooperantă, a regretat fapta, iar împrejurarea că ar fi refuzat includerea în programul de asistență medicală este determinat de faptul că nu este un consumator obișnuit, totul a fost ceva întâmplător.

Având ultimul cuvânt, intimatul inculpat arată că regretă fapta.

- CURTEA -

Asupra apelului penal de față:

Tribunalul Tulcea, prin sentința penală nr.195/15 iulie 2008, hotărât:

În temeiul prevederilor art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.1Cod procedură penală și cu referire la art.181Cod penal, achită pe inculpatul:

-- fiul lui și, născut la 6.09.1987 în orașul M, județul T, -, studii 10 clase, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, muncitor în Italia, cu domiciliul stabil în comuna Greci, județul T, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.4 al.1 din Legea nr.143/2000 și respectiv art.31 al.21din Legea nr.126/1995 modificată prin Legea nr.406/2006.

În temeiul prevederilor art.181al.3 Cod penal raportat la prevederile art.91 al.1 lit.c Cod penal,aplică inculpatului -, o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei/RON.

În temeiul prevederilor art.118 al.1, lit.f Cod penal și a prevederilor art.17 al.1 din Legea nr.143/2000.

Confiscă de la inculpatul - cele 50 petarde aflate în custodia T - Serviciul criminalistic și cantitatea de 3,05 gr. rezină de cannabis, aflată în custodia - Direcția cazier judiciar, statistică și evidență operativă.

În temeiul prevederilor art.192 al.1 pct.1 lit.d Cod procedură penală, obligă pe inculpatul - să plătească statului 800 lei/RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în baza actelor de constatare și percheziție corporală, potrivit proceselor-verbale încheiate de lucrătorii de poliție, constatarea tehnico-științifică (vezi filele 22-41), planșe fotografice (fila 11 dosar urmărire penală), raport de expertiză medico-legală psihiatrică, acordarea de asistență medicală, psihologică și socială, declarațiile date de inculpat, rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 și art.31 alin.2 din Legea nr.126/2000 cu aplicarea art.33 lit."a" Cod penal.

În fapt, s-a reținut că la data de 29 decembrie 2007, a procurat din surse neidentificate și deținut fără drept, în vederea consumului propriu, cantitatea de 3,96 gr.rezină de cannabis.

Din analiza probelor biologice ce i-au fost recoltate, s-au identificat în organismul inculpatului compuși de cannabis și implicit că este consumator.

Cu ocazia percheziției corporale, asupra inculpatului s-au găsit și un număr de 52 de petrade (pocnitori).

Instanța de fond, în baza probelor enunțate mai sus, a reținut vinovăția inculpatului în ce privește infracțiunea prevăzută de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, deoarece substanța vegetală solidă, găsită asupra acestuia, în urma testului fizico chimic a rezultat că este o substanță psihotropă, respectiv drog de risc prevăzut în tabelul anexa III a Legii nr.143/2000, procurată numai pentru consum propriu, situație confirmată de probele biologice de urină recoltate de la inculpat.

Din concluziile raportului nr.84820/21 ianuarie 2008 Inspectoratului de Poliție T, se reține că cele 52 de pocnitori (petarde) sunt în stare de funcționare și fac parte din categoria de pocnitori din clasa I, interzise și sancționate de prevederile art.31 pct.21din Legea nr.126/1995, așa cum a fost modificat prin Legea nr.406/2001.

Cu privire la cele 52 de petarde, inculpatul susține că le-a cumpărat din piața din T, pentru a le folosi de sărbătorile din respectivul an (revelion).

Cu privire la persoana inculpatului, nu are antecedente penale, a muncit în Italia, necăsătorit, a avut o atitudine sinceră și cooperantă pe tot parcursul urmăririi penale.

Instanța de fond, a apreciat că ambele fapte pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, sunt lipsite de trăsăturile esențiale, pericol social pentru infracțiune, atât prin atingerile minime aduse valorilor ocrotite de legile speciale menționate, de modul și mijloacele folosite de inculpat și conduita inculpatului, aplicându-i o amendă administrativă.

Împotriva acestei sentințe penale, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, considerând-o nelegală și netemeinică, deoarece o astfel de sancțiune putea s-o aplice și organului de urmărire penală, dar a apreciat că faptele prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni constată a fi întemeiată.

Faptele săvârșite așa cum au fost prezentate au fost recunoscute de inculpat, recunoaștere care s-a dovedit a fi sinceră, cantitatea infimă de drog (cannabis 3,96 gr.) găsită asupra acestuia pentru consum propriu, apreciem că, pe cât posibil alternativa terapeutică și nu cea a pedepsirii trebuie să primeze, mai cu seamă că se află pentru prima oară în conflict cu legea penală.

Astfel, în funcție de cantitatea și calitatea drogului deținut, de circumstanțele faptei instanța a apreciat corect că sunt realizate cerințele art.181Cod penal pentru fapta respectivă.

De asemenea, în ce privește activitatea infracțională ce incriminează infracțiunea prevăzută de art.31 din Legea nr.126/1995, prevede foarte multe modalități, printre care: prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, transportul, introducerea pe piață, depozitarea, încărcarea, încartușarea, elaborarea, mânuirea, comercializarea.

Activitatea infracțională propriu-zisă a inculpatului a constat din deținerea ca urmare a cumpărării de pe piața organizată, a 52 petarde, pentru a le folosi de revelion, ori activitatea acesteia este subsidiară celor prevăzute de textul menționat mai sus, și față de scopul urmărit de făptuitor, în mod corect instanța de fond a apreciat lipsa pericolului social a faptei respective.

Ca atare, motivele invocate prin prezentul apel, se constată a fi nefondate, urmând a-l respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală;

Respinge ca nefondat apelul penal declarat deDIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - BIROUL TERITORIAL TULCEA, împotriva sentinței penale nr.195 din data de 15 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

jud. fond.:

red.dec.jud.: - -

tehnored.gref.

2 ex./13.10.2008

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Viorica Costea Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 100/2008. Curtea de Apel Constanta