Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 100/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.100/A/2009

Ședința publică din 20 octombrie 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.

S-au luat spre examinare - în vederea pronunțării - apelurile declarate de inculpații, și de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței penale nr.247 din 02 mai 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de:

-inc.: trafic ilicit de droguri, prev.de art.2 alin.1, 2 din Legea 143/2000 cu apl.art.75 lit.a pen. art.41 alin.2 pen. și art.37 lit.b pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, prevde art.4 din Legea 143/2000 cu apl.art.41 alin.2 pen. și art.37 lit.a pen.; organizare și conducere a activității de trafic de droguri, prev.de art.10 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 pen. art.37 lit.a pen.; constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art.7 din Legea 39/2003 cu aplic.art.37 lit.a pen. totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

-inc.: trafic ilicit de droguri, prev.de art.2 alin.1, 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, prevde art.4 din Legea 143/2000 cu apl.art.41 alin.2 pen.; organizare și conducere a activității de trafic de droguri, prev.de art.10 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 pen.; constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art.7 din Legea 39/2003, totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

-inc.: trafic ilicit de droguri, prev.de art.2 alin.1, 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.75 lit.a pen, art.41 alin.2 pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, prevde art.4 din Legea 143/2000 cu apl.art.41 alin.2 pen.; aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev.de art.7 din Legea 39/2003, totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

-inc.: trafic ilicit de droguri, prev.de art.2 alin.1, 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.75 lit.a, art.41 alin.2 pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, prevde art.4 din Legea 143/2000 cu apl.art.41 alin.2 pen.; aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev.de art.7 din Legea 39/2003, totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

-inc.: trafic ilicit de droguri, prev.de art.2 alin.1, 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.75 lit.a, art.41 alin.2 pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 din Legea 143/2000 cu apl.art.41 alin.2 pen.; aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev.de art.7 din Legea 39/2003, totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

- inc.: trafic ilicit de droguri, prev.de art.2 alin.1, 2 din Legea 143/2000 cu apl. art.41 alin.2 pen. și art.37 lit.b pen.; conducere și finanțare a activității de trafic de droguri, prev.de art.10 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 pen. art.37 lit.b pen.; constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art.7 din Legea 39/2003 cu aplic.art.37 lit.b pen. totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

-:trafic ilicit de droguri, prev.de art.2 alin.1, 2 din Legea 143/2000 cu apl. art.41 alin.2 pen. și art.37 lit.b pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 din Legea 143/2000 cu apl.art.41 alin.2 pen.; finanțare a activității de trafic de droguri, prev.de art.10 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 pen.; constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art.7 din Legea 39/2003, totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

-:trafic ilicit de droguri, prev.de art.2 alin.1, 2 din Legea 143/2000 cu apl. art.75 lit.a, art.41 alin.2 pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 din Legea 143/2000 cu apl.art.41 alin.2 pen.; aderare și sprijinire unui grup infracțional organizat, prev.de art.7 din Legea 39/2003, totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

-:trafic ilicit de droguri, prev.de art.2 alin.1, 2 din Legea 143/2000 cu apl. art.75 lit.a, art.41 alin.2 pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 din Legea 143/2000 cu apl.art.41 alin.2 pen.; aderare și sprijinire unui grup infracțional organizat, prev.de art.7 din Legea 39/2003, totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 octombrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 247 din 2 mai 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în baza art. 334.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, zis "", - zis "", - zis "", - zis "", - zis "", -, zis "" și - din infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. în infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 13.pen.

Au fost condamnați inculpații:

1. - fiul lui și, născut la 04.02.1982:

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 alin. ultim pen. art. 76 lit. c pen. la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b,d,e pen. pe o durată de 2 ani;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2 și art. 74 alin. ultim pen. art. 76 lit. a pen. la pedeapsa de:

- 6 ( șase) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b,d, e pen. pe o durată de 3 ani;

c) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 alin. ultim pen. art. 76 lit. e pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de:

- 4 (patru) luni închisoare.

d) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 alin. ultim pen. art. 76 lit. d pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de:

- 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

e) Pentru infracțiunea de organizare și conducere a activității de trafic de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 74 alin. ultim pen. art. 76 lit. a pen. la pedeapsa de:

- 6 (șase) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b,d, e pen. pe o durată de 3 ani;

f) Pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. ultim pen. art. 76 lit. b pen. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d, e pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. contopește pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 6 (șase) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d, e pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 37 lit. a pen. s-a constatat că prezentele infracțiuni au fost săvârșite în stare de recidivă mare postcondamnatorie față de pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1450/20.09.2002 a Judecătoriei Oradea.

În baza art. 83.pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei sus-menționate și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în final inculpatul urmând să execute:

- 8 (opt) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64. e pen. pe o durată de 3 ani. după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a,b,d, e pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 10.10.2004 și până la 27.06.2005.

S-a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. s-a impus acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

- să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

- să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

- să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

2. - zis "" - fiul lui și, născut la 17.09.1974;

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și alin. ultim pen. și art. 76 lit. pen. la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b,e pen. pe o durată de 1 an;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2 și art. 74 lit. a și alin. ultim pen. și art. 76 lit. a pen. la pedeapsa de:

- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

c) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, În formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a, c și alin. ultim, art. 76 lit. e pen. precum și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de:

- 4 (patru) luni închisoare.

d) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a, c și alin. ultim, art. 76 lit. d pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare.

e) Pentru infracțiunea de organizare și conducere a activității de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. a pen. la pedeapsa de:

- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

f) Pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. b pen. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. s-au contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa ce mai grea, respectiv aceea de:

- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de arte 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b, e pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 10.10.2004 și până la 27.06.2005.

S-a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. s-a impus acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

- să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

- să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

- să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

3. - - fiul lui și, născut la 07.07.1982;

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. c pen. la pedeapsa de:

- 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2 și art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. a pen. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

c) Pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. b pen. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

În temeiul art. 33 lit. a pen. s-a constatat că infracțiunile sus-menționate au fost comise de inculpat în condițiile concursului real de infracțiuni cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 5116/2003 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 128/22.02.2005 a Curții de Apel Iași.

În temeiul art. 85.pen. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin hotărârea sus-menționată și în baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen. s-a contopit această pedeapsă cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa ce mai grea, respectiv aceea de:

- 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de arte 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b, e pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 29.10.2004 și până la 27.06.2005.

S-a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. s-a impus acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

- să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

- să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

- să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. a fost achitat inculpatul - de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de cumpărare și deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice.

4. zis "" - fiul lui și, născut la 01.08.1984;

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a pen. și art. 76 lit. c pen. la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 1 an;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a și art. 76 lit. a pen. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

c) Pentru infracțiunea de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. b pen. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. s-au contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de arte 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b, e pen. pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în lipsă prin încheierea din data de 8.02.2005 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală în dosarul nr. 943/2005 și s-a sustras judecății.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. a fost achitat inculpatul zis "" de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de cumpărare și deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice.

5. - - fiul lui și, născut la 21.06.1983;

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și art. 76 lit. c pen. la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 1 an;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a, art. 76 lit. a pen. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

c) Pentru infracțiunea de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. b pen. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. s-au contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de arte 64 lit. b, e pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b, e pen. pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în lipsă prin încheierea din data de 8.02.2005 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală în dosarul nr. 943/2005 și s-a sustras judecății.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. a fost achitat inculpatul - de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de cumpărare și deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice.

6. - zis "" - fiul lui și, născut la 28.08.1985;

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. c pen. la pedeapsa de:

- 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. a pen. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare.

c) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a, c și alin. ultim, art. 76 lit. e pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de:

- 3 (trei) luni închisoare.

d) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a, c și alin. ultim, art. 76 lit. d pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare.

e) Pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. b pen. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. s-au contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 86/1 pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 6 ani și 6 luni.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 10.10.2004 și până la 27.06.2005.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

Datele au fost comunicate serviciului sus indicat.

S-a impus inculpatului pe durata termenului de încercare respectarea următoarelor obligații:

a) să nu schimbe domiciliul sau reședința avută și să nu depășească limita teritorială stabilită, decât în condițiile fixate de instanță;

b) să nu frecventeze pe o durată de trei ani de la data rămânerii definitive a hotărârii Barul " ", Magazinul "", Discoteca " și " și Clubul "" din municipiul

c) să nu intre în legătură cu numiții - și.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub upraveghere a executării pedepsei prev. de art. 86/4 pr.pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 5.pen. cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e pen.

Sa menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. s-a impus acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

- să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

- să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

- să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

7. - zis" "- fiul lui și, născut la 31.05.1981;

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. c pen. la pedeapsa de:

- 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. a pen. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare;

c) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a și alin. ultim pen. art. 76 lit. e pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de:

- 3 (trei) luni închisoare;

d) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. d pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de:

- 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

e) Pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. b pen. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare;

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen. s-au contopit pedepsele sus menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 86/1 pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 7 ani.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 10.10.2004 până la 27.06.2005.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

Datele vor fi comunicate serviciului sus indicat.

S-a impus inculpatului pe durata termenului de încercare respectarea următoarelor obligații:

- să nu schimbe domiciliul sau reședința avută și să nu depășească limita teritorială stabilită, decât în condițiile fixate de instanță;

- să nu frecventeze pe o durată de trei ani de la data rămânerii definitive a hotărârii Barul " ", Magazinul, Discoteca " și " și Clubul "" din municipiul

- să nu intre în legătură cu numiții - și.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 86/4 pr.pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin.5 pen. cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e pen.

S-a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. s-a impus acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

- să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

- să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

- să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

8. - zis "" - fiul lui și a, născut la 02.07.1983;

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și alin. ultim pen. art. 76 lit. c pen. la pedeapsa de:

- 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2 și art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. a pen. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare.

c) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit.a, c și alin. ultim, art. 76 lit. e pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de:

- 3 (trei) luni închisoare.

d) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a, c și alin. ultim pen. art. 76 lit. d pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare.

e) Pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. b pen. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. s-au contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 86/1 pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 6 ani și 6 luni.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 10.10.2004 până la 27.06.2005.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

Datele vor fi comunicate serviciului sus indicat.

S-a impus inculpatului pe durata termenului de încercare respectarea următoarelor obligații:

- să nu schimbe domiciliul sau reședința avută și să nu depășească limita teritorială stabilită, decât în condițiile fixate de instanță;

- să nu frecventeze pe o durată de trei ani de la data rămânerii definitive a hotărârii Barul " ", Magazinul, Discoteca " și " și Clubul "" din municipiul

- să nu intre în legătură cu numiții - și.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 86/4 pr.pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 5.pen. cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e pen.

S-a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. s-a impus acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

- să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

- să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

- să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c pr.pen. au fost achitați inculpații:

1. zis "" - fiul lui și, născut la 23.04.1969, de sub învinuirile de săvârșire a infracțiunilor de:

- trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b pen.;

- conducere și finanțare a activității de trafic de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b pen.;

- constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003 și cu aplicarea art. 37 lit. b pen.

2. zis "" - fiul lui și, născut la 24.02.1980, de sub învinuirile de săvârșire a infracțiunilor de:

- trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1,2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.

- conducere și finanțare a activității de trafic de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.;

- constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. a fost achitat inculpatul zis "" de sub învinuirea de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. prin schimbarea încadrării juridice.

În baza art. 357 pct. 2 lit. c rap. la art. 166.pr.pen. s-a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită asupra imobilului situat în I,-(29), bloc 958,. B,. 3,. 17, jud. I, înscris în nr. 19089 I, proprietate comună a inculpatului și soția, sechestru instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași din data de 18.10.2004 și dispus prin încheierea nr. 22681/19.10.2004 a Judecătoriei Iași (549-554, ).

În baza art. 357 pct. 2 lit. e rap. la art. 165.pr.pen. s-a dispus restituirea următoarelor bunuri:

1. Inculpatului - suma de 3.150 Euro ridicată prin procesul-verbal încheiat la data de 13.10.2004 ( 555 - dosar urmărire penală);

- bijuteriile și ceasurile indicate în inventarul de metale prețioase și pietre prețioase aflat la filele 556-559 din dosarul de urmărire penală (pozițiile 1- 24), depuse la Trezoreria municipiului B conform procesului-verbal de predare primire de la filele 562-563, dosar urmărire penală.

2. Inculpatului - sumele de 500 Euro și 400 USD având seriile indicate în procesul-verbal de la fila 564 din dosarul de urmărire penală;

- o unitate centrală calculator (carcasă gri cu albastru) cu CD ram, inscripționată Computer House, ridicată cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 10.10.2004 (291-293).

În temeiul art. 191 alin. 1 și 2.pr.pen. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează: - inculpatul la suma de 10.000 lei; - inculpatul - la suma de 10.000 lei; - inculpatul - la suma de 8.000 lei; - inculpații - și la suma de câte 9.000 lei; - inculpații - și - la suma de câte 8.000 lei; - inculpatul - la suma de 8.150 lei.

Potrivit art. 189.pr.pen. s-a avansat din suma de 450 lei în favoarea apărătorului din oficiu al inculpaților -, - și, av. R, reprezentând onorariu avocatial (3 x 150 lei).

În temeiul art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea inculpaților și au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin rechizitoriul nr. 118/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalte C de Casație și Justiție- DIICOT au fost trimiși la data de 7 februarie 2005 în judecată, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni, inculpații:

zis "" - fiul lui și, născut la 23.04.1969, recidivist.

- trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. 37 lit. b pen.; conducere și finanțare a activității de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 371it. b pen.; constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b pen.; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

2. - fiul lui și, născut la 04.02.1982, recidivist.

- trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 37 lit. a pen.; organizare și conducere a activității de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 37 lit. a pen.; constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a pen.; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

3. zis "" - fiul lui și, născut la 24.02.1980, fără antecedente penale.

- trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 371it. b pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; finanțare a activității de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

4. zis " " - fiul lui, născut la 17.09.1974, fără antecedente penale.

- trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; organizare și conducere a activității de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

5. zis" "- fiul lui și, născut la 31.05.1981, fără antecedente penale.

- trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

6. zis "" - fiul lui și a, născut la 02.07.1983, fără antecedente penale.

- trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2; deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

7. zis "" - fiul lui și, născut la 28.08.1985, fără antecedente penale.

- trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen.;

- deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

8. - fiul lui și, născut la 07.07.1982, fără ocupație, fără antecedente penale.

- trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

9. zis "" - fiul lui și, născut la 1.08.1984, fără ocupație, fără antecedente penale.

- trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; aderare și sprijinire unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

10. - fiul lui și, născut la 21.06.1983, fără antecedente penale

- trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen.; deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; aderare și sprijinire unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen

În actul de sesizare s-au retinut în esentă următoarele:

În anul 2003, inculpații zis "", zis "", zis "" și, au constituit un grup infracțional organizat, condus și coordonat de inculpatul zis "", în scopul derulării unor activități având ca obiect traficul ilicit de droguri de mare risc, respectiv pastile ecstasy și droguri de risc, respectiv cannabis și hașiș, pentru obținerea unor importante beneficii financiare.

La gruparea infracțională astfel constituită, au aderat inculpații zis "", zis "", zis "", și zis "", care prin activitățile ilicite desfășurate au sprijinit efectiv gruparea infracțională pentru atingerea scopului acesteia, respectiv vânzarea drogurilor de mare risc și drogurilor de risc.

S-a reținut în actul de sesizare că inculpatul a organizat și condus activitățile legate de procurarea drogurilor și împreună cu inculpatul au asigurat finanțarea procurării drogurilor. privitoare la natura și cantitatea drogurilor, precum și sumele necesare procurării acestora, au fost transmise de cei doi inculpați către inculpații și, care la rândullor contactau ul căruia îi transmiteau comanda și banii pentru procurarea drogurilor.

erau procurate din spațiul ex-iugoslav și după ce erau introduse ilicit în țară, de către, erau transportate la I și predate inculpaților și, care le distribui au către inculpații zis "", zis "", zis "", și zis "", iar aceștia procedau la vânzarea drogurilor către consumatori.

S-a arătat că în acest mod gruparea infracțională a vândut constant droguri de mare risc și droguri de risc în zona în perioada 2003 - 2004, iar în perioada 15.04.-09.07.2004, investigatori sub acoperire autorizati de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Justiție - Direcți de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism, au procurat cantitatea de 458 comprimate ecstasy.

Activitatea inculpaților zis "", zis "", zis "", și zis "" a fost coordonată și supravegheată de inculpații și, care procedau și la încasarea sumelor obținute din vânzarea drogurilor, o parte din acești bani fiind predați și inculpaților și.

De asemenea, inculpații, zis "", zis "", zis "", și zis "" au deținut, în mod constant, fără drept, droguri, în vederea consumului propriu, în perioada 2003 - 2004.

În cursul urmăririi penale s-a procedat la efectuarea unor investigații complexe, care au constat în interceptarea convorbirilor telefonice, înregistrarea de imagini în mediul ambiental, audieri de martori cu identitate protejată, infiltrarea de investigatori sub acoperire în presupusa rețea, care, împreună cu colaboratorii acestora, au fost autorizați să procure droguri în diferite cantități, de la persoanele cercetate, precum și efectuarea unor verificări care au avut ca obiect identificarea membrilor grupului infracțional organizat, stabilirea rolurilor acestora și activitățile de trafic cu droguri concrete desfășurate de fiecare dintre aceștia. De asemenea, s-au efectuat percheziții la domiciliile inculpaților.

Inculpații (cu excepția inculpaților lor, și ) au fost reținuți în data de 10.10.2004 și arestați preventiv a doua zi de către Tribunalul București. Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 29.10.2004, în timp ce față de inculpații și Tribunalul Bucureștia emis mandate de arestare în lipsă după sesizarea instanței de judecată la data de 8.02.2005.

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București sub nr. 943/2005, instanță în fața căreia la termenul din data de 10.03.2005 s-a invocat excepția nulității mijloacelor de probă a declarațiilor martorilor cu identitate protejată pe motivul nedepunerii la dosar a casetelor audio, a proceselor-verbale întocmite de procuror și a plicurilor sigilate privind transcrierea convorbirilor. S-a mai invocat excepția nulității procesului verbal conținând transcrierile de convorbiri telefonice (vo1.II-IV ) iar la data de 3.02.2005 Parchetul General a solicitat certificarea acestora pentru autorizații emise în perioada 2002-2003 însă instanța a respins această cerere prin încheierea penală nr.37/AI/2005 ( 585-588, voI I ). Tribunalul Bucureștia prorogat pronunțarea asupra acestor aspecte iar la data de 11.04.2005 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Iași, menținând măsura arestării preventive a inculpaților.

La Tribunalul Iași cauza a fost înregistrată sub nr. 3752/2005 iar la primul termen de judecată (28.04.2005) s-a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași, cererea de restituire a dosarului la Parchet precum și cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive. De asemenea, s-a respins excepția nulității declarațiilor martorilor cu identitate protejată ca neîntemeiată, precum și excepția privind nulitatea relativă a proceselor-verbale ce conțin transcrierea convorbirilor telefonice efectuate în cursul anilor -, cu privire la care instanța a reținut că s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. De asemenea, s-a reținut că acesta a fost și motivul pentru care Tribunalul București prin încheierea din data de 3.02.2005 a respins solicitarea Parchetului de certificare a acestor convorbiri, deoarece la data când au fost efectuate legea nu prevedea necesitatea certificării lor de către instanță. S-a mai arătat că împrejurarea că aceste interceptări au fost trecute într-un alt dosar va fi avută în vedere la solutionarea fondului cauzei.

După audierea inculpaților și a martorilor și (299,300) la termenele de judecată din datele de 26.05.2005 și 23.06.2005, la acest ultim termen instanța a încuviințat o serie de probe și a dispus revocarea măsurii arestării preventive față de inculpații și și înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara pentru inculpații, și. Recursul declarat de parchet împotriva aceste încheieri a fost respins de C a de Apel Iași prin decizia 428/27.06.2005.

Între timp, la data de 16.06.2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Cluj, cu menținerea actelor îndeplinite până la acel moment.

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 5435/2005, având în vedere că ultima încheiere a Tribunalului Iași era ulterioară soluționării cererii de strămutare, în ședința de judecată din data de 15.09.2005 s-a pus din oficiu în discuția contradictorie a părților valabilitatea actelor îndeplinite în cauză în fața Tribunalului Iași potrivit dispozițiilor art. 60 alin. 4 rap. la art. 42 alin. 3.pr.pen. apreciindu-se că toate acestea vor fi menținute în cauză.

Pe parcursul judecății în fața Tribunalului Clujs -au administrat următoarele probe:

- s-a procedat la audierea nemijlocită de către instanță un număr de 16 martori: ( ea), zis " " (141, vo1.I), zis "" (142, vO1.I), zis "" (143, vo1.I), zis "" (144, vo1.I), zis "" (145, vo1.I), zis,"" (146, vo1.I), (147, vo1.I), (19l, vo1.I), (192, vo1.I), (190, vo1.I), (257, vo1.I), (258, vo1.I), (410, vo1.II), G (fost învinuit În dosar - 411, vo1.II), ( 622, vo1.III). Marea majoritate a acestor martori apăreau în declarațiile martorilor cu identitate protejată ca fiind persoane care furnizau droguri pe raza municipiului I, având legături cu inculpații din prezenta cauză;

- a fost audiată prin comisie rogatorie la Tribunalul Iași martora, inculpatului ( 496, voI II);

- au fost vizionate în prezența apărătorilor și a procurorilor casetele video depuse la dosarul cauzei conținând imagini înregistrate în mediul ambiental în timpul misiunilor operative ale investigatorilor acoperiți în perioada 24.04.20048.07.2004, cele constatate fiind consemnate în procesul- verbal de la filele -, vo1. II.

- s-a efectuat adresă la compania " România" pentru/a se afla cine a fost în cursul anilor 2003-2004 titularul posturilor telefonice - și - (numere de telefon care apăreau în procesele-verbale întocmite de investigatorii cu identitate protejată - 186, voi. I, dosar instanță) și la Romtelecom pentru a se afla cine este titularul postului telefonic 0232/- de la care au fost contactați în câteva rânduri investigatorii acoperiți, stabilinduse că acesta din urmă aparține martorei, inculpatului, aspect confirmat și de martoră însăși (496, vo1.II);

- pentru considerentele expuse în încheierea din data de 13.02.2006 (277-280 vo1.I, dosar instanță) s-a dispus audierea martorilor cu identitate protejată în modalitatea prevăzută de art. 86 ind. 2 alin. 2.pr.pen. anterior modificării acestuia prin dispozițiile Legii 356/2006, având în vedere că la Tribunalul Cluj nu există aparatura tehnică necesară audierii nemijlocite a acestor martori. Apărarea a avut însă posibilitatea să depună întrebările în scris, lucru pe care l-au făcut toți apărătorii inculpaților, cu excepția apărătorilor inculpaților și ( 259-276,.316, vo1. I).

Având în vedere obiectul prezentei cauze așa cum a fost calificat de către organele de urmărire penală (trafic de droguri săvârșit în interiorul unei rețele de crimă organizată), precum și declarațiile constante ale martorilor cu identitate protejată în sensul că s-ar simți în primejdie dacă identitatea lor reală ar fi cunoscută, s-a apreciat că este prioritară protejarea acestora și că, în acest scop, dreptul la apărare poate suferi anumite limitări, sens în care s-a exprimat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența ei constantă. Există situații când se poate aprecia de instanțele interne că interesele reclamantului (acuzatului) sunt mai puțin importante decât cele ale garantării securității martorilor.

Cu privire la critica adusă de către apărători față de stabilirea acestei modalități de audiere a martorilor cu identitate protejată în prezenta cauză, tribunalul a reținut, în concordanță cu jurisprudența CEDO, că optica justițiabililor cu privire la echitatea desfășurării unui proces nu este de neglijat, dar nu joacă un rol decisiv în această direcție; eventualele aprehensiuni ale acestora, dacă ele există, spre exemplu, în legătură cu caracterul echitabil al procedurilor la care participă, trebuie să poată fi considerate justificate obiectiv. (cauza Kraska c/ Elveției). echității privește însăansamblul procedurii,nelimitându-se la audierea contradictorie a părților ( cauza Edwards ci Regatului Unit).

Principiul egalității armelor presupune ca fiecărei părți trebuie să îi fie oferită posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze în situații de net dezavantaj față de "adversarul"ei (cauza Ankerl clElveției, Kressc c/Franței).In procesele penale, reglementările procedurale urmăresc, în primul rând, să protejeze persoana acuzată de riscurile abuzului de putere din partea organelor de urmărire, astfel că apărarea apare ca fiind cea mai susceptibilă să sufere de lacunele și impreciziile acestor reglementări (cauza Platakou ci Greciei).

Totuși, cunoscând conținutul declarațiilor martorilor cu identitate protejată încă din faza de urmărire penală, apărarea a fost informată și a avut posibilitatea de a adresa toate întrebările pe care le-a crezut de cuviință în scris, astfel încât nu se poate pune problema inegalitătii de arme cu Ministerul Public.

În plus, principiul sus-menționat nu se aplică între părți și tribunal.

Martorul anonim trebuie să fie ascultat de un judecător independent și imparțial, care cunoaște identitatea sa și care poate să facă o apreciere nuanțată atât asupra rațiunilor pentru care martorul vrea să își păstreze anonimatul, cât și asupra credibilității sale. Ca atare, principiul egalității armelor este substituit de principiul echității procesului garantat de judecător. Tribunalul trebuie să asigure echilibrul necesar desfășurării unui proces echitabil, în special în privința comunicării între părți a tuturor pieselor dosarului care vor servi la adoptarea deciziei sale, lucru care în prezenta cauză a fost asigurat de către instanță care a acordat un termen rezonabil apărării (înainte de prima audiere a martorilor anonimi) pentru a-și formula întrebările.

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului contradictorialității prin stabilirea acestei modalități de audiere, instanța reține că o procedură contradictorie implică în esență posibilitatea pentru părțile unui proces de a lua cunoștință de toate piesele și observațiile prezentate judecătorului, de natură să-i influențeze decizia și de a le discuta (cauza CI de ).

Admisibilitatea, administrarea și pertinența probelor sunt probleme ce trebuie reglementate de dreptul intern, însăprocedura in ansamblul ei trebuie să aibă un caracter echitabil(cauza Teixeira de ci Portugaliei). În mod normal, elementele de probă trebuie să fie produse în fața acuzatului, în ședință publică, În vederea unei dezbateri contradictorii, însă din acest principiu nu se poate trage concluzia că, pentru a servi ca mijloc de probă, declarația unui martor va trebui întotdeauna să fie luată de instanță și în public.

De aceea, audierea în acest mod a martorilor cu identitate protejată nu este în sine, incompatibilă cu dispozițiile art. 6 din CEDO, sub rezerva respectării dreptului la apărare, care impune să i se dea acuzatului ocazia adecvată și suficientă să conteste mărturia ce îl incriminează și să-l fi putut interoga în vreun fel pe autorul ei la momentul depunerii acesteia sau la un moment ulterior (cauza Delta c/ Franța, Ludi c/ ).

Din totalul martorilor cu identitate protejată audiați în cursul urmăririi penale a fost posibilă audierea în instanță doar a doi dintre aceștia, respectiv P (308, vo1.I) și G (309, vo1.I). Ceilalți martori cu identitate protejată nu au mai fost prezentați de către parchet, în pofida demersurilor repetate ale instanței de judecată, comunicându-se că atât martorii, cât și colaboratorul nu mai pot fi contactați sau găsiți din motive obiective (schimbat domicilii, plecați din țară), cu toate diligențele depuse de către organele de urmărire penală ( 429, voI. II).

Depozițiile acestor martori au fost analizate coroborat cu restul probelor administrate în dosar, apreciindu-se că, deși c s-a consacrat în jurisprudența CEDO că utilizarea unor astfel de declarații pentru a motiva o hotărâre de condamnare nu este de principiu incompatibilă în orice situații cu dispozițiile convenției, o hotărâre nu poate fi întemeiată inmodexclusivsaudeterminantpe astfel de declarații (cauza Van contra de ).

- din aceleași considerente și văzând și dispozițiile art. 224/4 alin. 1.pr.pen. s-a dispus audierea în aceeași modalitate și a investigatorilor acoperiți (520-521, vol.lI), (522,vol.lI), scu (523-525, vol.lI) și ( 526-527, vo1. II) prin încheierea din data de 30.11.2006 (480-482, vol.lI). Și de această dată s-a acordat apărării un termen de două săptămâni pentru a formula în scris întrebările, însă nici unul dintre apărători nu a depus la dosarul cauzei întrebări pentru cei patru investigatori.

Față de obiecțiile apărării, tribunalul a reținut că, sub rezerva ca drepturile apărării să fie respectate, poate să fie legitim ca autoritățile să dorească păstrarea anonimatului unui agent utilizat pentru activități secrete, nu numai cu scopul asigurării securității lui și a familiei sale, dar și pentru a nu compromite folosirea sa în operații viitoare) Este însă necesar ca cel puțin într-un stadiu al procedurii agentul infiltrat să fie confruntat într-o formă adecvată cu acuzatul sau ca el ori avocatul lui să aibă posibilitatea de a-l interoga, lucru care în cauză s-a realizat prin modalitatea adresării întrebărilor în scris stabilită de către instanță, însă apărătorii nu au înțeles să uzeze de această procedură.

- nu a mai fost posibilă audierea martorilor ( 450-451, voI. II) și (fila 466, voI. II dosar instanță), întrucât aceștia au plecat din țară.

Inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată (cu excepția unor infracțiuni de consum de droguri, recunoscute nuanțat doar de către unii dintre ei) și au invocat fiecare apărări proprii atât pe fondul cauzei, cât și pe cale de excepții procedurale, apărări ce vor fi analizate în contextul examinării infracțiuni or reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați.

Tribunalul Cluja prezentat activitatea fiecărui inculpat prin prisma celor reținute în actul de sesizare și a probelor administrate în fața instanței de judecată

, structura ierarhizată a grupului infracțional, așa cum acesta a fost descris de către procuror, a fost prezentată astfel:

grupării și cei care procurau drogurile mai ales prin intermediul martorului, în special din spațiul ex-iugoslav

-

Preluarea drogurilor, distribuirea către dealerii de cartier, cărora le trasau sarcini și de la care încasau sumele provenite din vânzarea acestora

- -, - -

Furnizorii de droguri către cumpărătorii direcți și consumatori și cei care încasau direct de la acești a sumele de bani obținute din vânzarea drogurilor.

S-a reținut pe baza declarațiilor martorilor cu identitate protejată " " și " " că inculpații zis "", zis "" (ambii foști ), și zis "" s-au constituit într-un grup infracțional organizat în scopul derulării de activități ilicite având ca obiect traficul de droguri, toate operațiunile iIicite fiind organizate și conduse de inculpatul zis "".

Cea mai mare parte a drogurilor, respectiv pastile ecstazy și cannabis, erau introduse în România din spațiul ex-iugoslav și apoi transportate la I unde erau vândute către consumatori. Astfel, inculpații zis "" și zis "" hotărau natura și cantitatea drogurilor care urmau să o achiziționeze și finanțau procurarea acestor droguri, banii și comanda pentru droguri fiind transmise către inculpații și zis "", care la rândul lor contactau ul, în persoana numitului zis " ", cel mai important transportator de droguri din I, căruia îi transmiteau comanda și banii.

În continuare, ul se deplasa singur sau însoțit de alte persoane în exIugoslavia, de unde procura drogurile, pe care le introducea ilicit în țară și apoi le transporta la I, predându-Ie inculpaților și zis "". primite de aceștia erau transmise către inculpații zis "", zis "", iar aceștia le distribuiau către consumatori, banii încasați erau predați inculpați lor și zis "", care la rândul lor predauoparte din sumă inculpaților zis "" și zis "".

1. Cu privire la activitatea infracțională a inculpaților și, s-au reținut următoarele:

Cei doi inculpații au negat în mod constant apartenența sau participarea lor în vreun fel Ia vreo grupare organizată, care are ca obiect traficul de droguri pe raza municipiului

Conform actului de sesizare, aceștia ar fi fost șefii rețelei, cei care angajau și negociau cumpărarea drogurilor în principal din spațiul ex-iugoslav. Potrivit anchetatorilor, cei doi nu intrau niciodată în contact direct cu drogurile, ci trasau doar sarcini celorlalți membrii ai rețelei. Aceste aspecte au fost reținute în principal pe baza declarațiilor martorilor cu identitate protejată, scu, P și De asemenea s-au avut în vedere informațiile obținute pe plan operativ de către investigatorii sub acoperire, inserate în procesul-verbal întocmit de aceștia la data de 21.10.2004. S-a mai arătat că inculpatul zis "", fost sportiv de performanță - practicant de lupte libere - fost plutonier de poliție, a devenit în ultimii ani una dintre cele mai cunoscute persoane ale lumii interlope ieșene, notorietatea sa datorându-se infracțiunilor de mare violență săvârșite în țară și străinătate, împreună cu alte persoane din anturajul său. "Clanului " ca fiind cel mai violent din Iaf ost explicată de unii martori cu identitate protejată, care, cu ocazia audierii lor în cauză, au relatat săvârșirea unor fapte de mare violență, în stil mafiot, de membrii acestui grup infracțional organizat.

Astfel, de exemplu, martorul cu identitate protejată " G" a declarat că, în perioada 1997 - 1999 inculpatul, înarmat cu un automat tip, împreună cu apropiați ai săi, înarmați cu săbii ninja și cuțite, au pătruns în hotelul din localitatea, Polinia, și i-au tâlhărit pe toți cetățenii români cazați, care se aflau în străinătate la muncă, deposedându-i de banii și bijuteriile pe care aceștia le dețineau.

Același martor a relatat că în anul 2002 sau 2003, inculpatul împreună cu inculpatul și fratele acestuia au bătut în parcarea magazinului din I un cetățean italian, în vârstă de 60 ani și un cetățean francez, cărora le-au cerut suma de 500 USD cu taxă de protecție, ocazie cu care inculpatul l-a amenințat pe cetățeanul francez că, dacă nu plătește o să-i pună o "ventuză" sub mașină, adică o bombă (vo1.I 471).

Audiat în fața instanței, martorul a relatat că aceste informații, la fel ca și restul datelor despre inculpații din dosar, le-a aflat "din auzite" întrucât se vorbea despre acest lucru pe raza municipiului I, în timp ce martorul P, care a afirmat că îi cunoaște personal pe cei doi inculpați, nu a fost în măsură să-I recunoască pe inculpatul în fotografia care i-a fost prezentată de către instanță cu prilejul audierii sale (289 ), deși aceasta este o fotografie relativ recentă a inculpatului.

S-a mai arătat în actul de sesizare că inculpații au o notorietate negativă pe raza municipiului I, că ar fi bănuiți de comiterea unor infracțiuni de o maximă violență atât în țară, cât și în străinătate și că la locuința lor s-au găsit articole din ziare în care se face referire la modul de organizare și acțiune a unor grupări criminale celebre, de unde reiese că aceștia aveau preocupări constante în aceeași direcție.

Judecătorul nu poate însă să își întemeieze soluția pe informații indirecte sau pe hotărâri anterioare ce îl privesc pe acuzat (cauza Baragiola c/Elveției). Conform jurisprudenței CEDO (cazul Ludi c/Elveției), trebuie să existe unele rațiuni pentru care acuzatul să fie bănuit că ar fi un traficant de droguri (cazier, deschiderea unei anchete preliminare, găsirea unor droguri asupra sa sau la domiciliul său, procurarea de droguri direct sau prin intermediari, cercetarea activității infracționale a acestuia sau instigarea la comiterea unei astfel de infracțiuni). Prin urmare, instanța va analiza învinuirile ce li se aduc inculpaților prin prisma coroborării tuturor acestor din urmă aspecte și pe baza materialului probator din dosar, cu mențiunea că, potrivit art. 200.pr.pen. probele administrate în faza de urmărire penală servesc doar ca temei pentru trimiterea în judecată, probațiunea trebuind să fie confirmată în cursul judecății în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate.

Cu privire la activitatea propriu-zisă a membrilor rețelei, investigatorii sub acoperire au efectuat mai multe tranzacții autorizate de procuror, dintre care au fost fixate pe suport video, cele din datele de 25.04, 6.05, 4.07 și 8.07.2004. La aceste tranzacții s-a reținut că au participat inculpații, -, și -.

Implicarea inculpaților și în activitatea infracțională a fost reținută pe baza declarațiilor martorilor cu identitate protejată, însă nici o altă probă directă nu a condus la stabilirea fără dubiu și dincolo de orice îndoială rezonabilă a vinovătiei acestora.

Din cuprinsul declarațiilor investigatorilor acoperiți date în fața instanței de judecată, a rezultat că aceștia "au auzit" de gruparea infracțională de la I cunoscută sub numele de "Clanul " cu prilejul instructaj ului efectuat înainte de misiune, ori din afirmațiile colaboratorului, persoană care de asemenea nu a putut fi audiată în cauză în mod nemijlocit de către instanță. Investigatorii sub acoperire nu au intrat niciodată în contact direct cu cei doi inculpați, iar datele despre posibila lor implicare în activitatea infracțională le-au parvenit acestora din relatările unor persoane, relatări făcute cu ocazia întâlnirilor pe care le-au avut în timpul misiunii.

Din declaratia investigatorului acoperit scu a reieșit în mod clar că, în afara datelor furnizate de colaboratorul, restul datelor au fost obținute în cadrul muncii informativ-operative, în general din surse ocazionale și de la alte persoane, din discuții "deducându-se" că această rețea ar fi coordonată de frații mai mari ai familiei. Același investigator a arătat că nu își mai amintește exact dacă i-au fost menționate numele celor doi inculpați dar că se vorbea că,frații "sunt foarte puternici pe raza municipiului I și au foarte mare influență în zonă.

În acest context trebuie menționată împrejurarea că, după arestarea inculpaților, la data de 21.10.2004, investigatorii sub acoperire și scu au întocmit un proces-verbal în care s-a menționat pentru prima dată numele inculpaților și (435-437, vo1.1 ).Rezultă prin urmare că față de cei doi inculpați nu au fost efectuate până la acel moment acte premergătoare în cauză

În acest proces-verbal se face referire și la alți membrii ai familiei și nu doar la cei doi inculpați, respectiv au fost menționate numele lui și, persoane care însă nu au fost cercetate în această cauză, deși numele lui apare și în unele declarații ale martorilor cu identitate protejată, în același context al posibilei implicări în traficul de droguri și traficul de persoane.

Aceste aspecte cuprinse în procesul verbal au fost obținute, așa cum s-a menționat, prin metode specifice de investigare aflate la îndemâna ofițerilor de poliție, însă pentru a se putea reține vinovăția inculpaților, în cauză trebuie să existe și alte probe certe în acest sens.

Potrivit jurisprudenței CEDO, punerea în balanță a intereselor apărării și a argumentelor ce militează în favoarea menținerii anonimatului martorilor pune probleme deosebite atunci când aceștia aparțin forțelor de poliție ale statului.

Dacă este adevărat că interesele acestora, ca și ale familiilor lor, alături de asigurarea operaționalității lor viitoare merită toată protecția dispozițiilor Convenției, trebuie admis și că situația lor diferă într-o anumită măsură de situatia unui martor dezinteresat sau de aceea a victimei. Ei au o îndatorire generală de subordonare față de autoritățile executive statale, de obicei în legătură cu Ministerul Public și de aceea mărturia lor va fi luată în considerare doar în condiții excepționale și doar în măsura în care se coroborează temeinic cu alte mijloace de probă administrate în cauză. In plus, o hotărâre de condamnare nu se poate fundamentaexclusiv sau într-o măsură determinantăpe depozițiilor investigatorilor sau a martorilor cu identitate protejată.

Pe lângă împrejurarea că nu a mai fost posibilă în instanță audierea colaboratorului și a unui număr de 5 martori cu identitate protejată care făceau referiri exprese la cei doi inculpați și care îi indicau ca fiind persoanele care conduc și coordonează întreaga activitate infracțională, instanța a mai constatat că în cursul urmăririi penale, pe baza unor astfel de date, s-a încercat efectuarea unei livrări supravegheate a unui transport de 13.000 comprimate "" (tranzacție despre care s-a presupus că a fost negociată de inculpații și ), pentru care s-a solicitat sprijinul autorităților germane, austriece, ungare și a autorităților competente din Serbia și (589-607 voLI ). Această livrare însă nu s-a realizat, astfel încât nu se poate aprecia că cele învederate de către parchet în acest sens ar fi reale. Mai mult, s-a reținut că la această livrare ar urma să participe o persoană pe nume care a arătat însă, fiind audiat la data de 12.04.2007 în fața instanței, că nu-i cunoaște pe inculpații din acest dosar.

Există la dosar o adresă a MAI - către Ministerul Public (fAl-44, voI. I ) care ar fi de natură să confirme aceste informații, însă aceasta nu poartă nici un număr de înregistrare și nu menționează data la care a fost emisă, astfel încât nu se poate stabili cu certitudine la ce moment s-a făcut prima dată referire în dosar la implicarea inculpatului în această activitate.

Din procesul-verbal întocmit la data de 15.12.2004 (566-568, voLI ), reiese de asemenea că în agenda telefonică a inculpatului nu figurau numerele de telefon ale restului inculpaților din prezenta cauză, cu excepția celor care îi sunt rude, astfel încât nu se poate stabili nici o conexiune directă a acestuia cu restul membrilor retelei.

De asemenea, cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare și corporale la locuințele și asupra celor doi inculpați nu s-au descoperit droguri sau alte elemente de natură să conducă la concluzia că ar exista indicii că aceștia sunt autorii faptelor reținute în sarcina lor sau au vreo legătură cu traficul de droguri.

Cu privire la infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului propriu prev. de art.4 alin.1 și 2 din Legea 142/2000, modif. prin Legea 522/2004, această învinuire a fost reținută în sarcina inculpatului, în principal pe baza unor convorbiri telefonice, purtate de către inculpat în perioada septembrie - noiembrie 2002.

Inculpatul, prin apărătorul său, a contestat valabilitatea interceptărilor acestor convorbiri telefonice, arătând că acesta au fost făcute într-un alt dosar aflat pe rolul organelor judiciare ieșene și că autorizația a vizat o altă persoană decât inculpatul, respectiv pe numitul din I,-, bL829,.A, etaj 2,.8.

De principiu, tribunalul a reținut că interceptarea acestor convorbiri telefonicecu respectarea dispozițiilor lega le în vigoare la acea dată,respectiv pe baza unei autorizații emisă de către procuror, autorizație care a fost prelungită de trei ori pe o durată de câte 30 de zile (vol IV ), este conformă cu dispozițiile legale și nu este afectată de nulitate sub acest aspect.

Mai mult, potrivit prevederilor art.91/2 alin.5 pr.pen. convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate pot fi folosite și în alte cauze penale, dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile cu privire la săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art.91/l alin.1 și 2.pr.pen. (această chestiune vizând toate interceptările telefonice la care se face referire în cauză).

Pe de altă parte însă, s-a apreciat de către tribunal că există alte motive pentru care aceste mijloace de probă nu pot fi valorificate în prezenta cauză.

În primul rând, așa cum reiese din actele dosarului de urmărire penală, atât autorizația propriu-zisă (având nr. S/206/I/8/2002) cât și prelungirile ulterioare din datele de 25.09,22.10 și 21.11.2002 au fost într-adevăr emise pe numele unei alte persoane decât inculpatul (fost ). Chiar dacă ulterior la data de 21.01.2003, s-a întocmit un proces-verbal de către procuror prin care s-a dispus în temeiul art.195 pr.pen. Îndreptarea erorii materiale strecurată în actele sus-menționate cu privire la datele persoanei cu privire la care s-a efectuat interceptarea (9 vo1.IV ), tribunalul a apreciat că în spetă nu se poate vorbi de o eroare materială deoarece datele de identitate ale persoanei pe care o vizează interceptarea sunt un element esenția1. În condițiile în care este vorba de o ingerință a statului în viața privată a unei persoane, această măsură trebuie să fie luată cu maximă precauție, fiind de neconceput ca pe parcursul a patru luni de zile să se emită o autorizație și să fie prelungită pentru o altă persoană decât cea vizată.

Dincolo de acest aspect, în al doilea rând, inculpații au fost trimiși în judecată în prezentul dosar pentru infracțiuni presupus a fi fost comise în perioada 2003 - 2004 însă interceptările sus-menționate datează din cursul anului 2002 și vizează deci o perioadă de timp anterioară celei deduse judecății, astfel încât, raportat la limitele sesizării instanței, aceste mijloace de probă nu ar fi avut oricum relevanță în cauză.

În plus, potrivit declarației inculpatului din fața instanței de judecată din data de 22 mai 2005, acesta a arătat că la momentul arestării sale a solicitat procurorului să i se recolteze probe de sânge în vederea efectuării analizelor de laborator pentru a se constata dacă este sau nu consumator de droguri, însă această solicitare i-a fost respinsă.

De cealaltă parte, din declarațiile co-inculpaților din prezentul dosar care nu sunt rude cu cei doi inculpați, precum și din declarațiile martorilor audiați nemijlocit în fața instanței (), zis " " (141, vo1.I), zis "" (142, vo1.I), zis "" (143, vo1.I), zis "" (144, vo1.I), zis "" (145, vo1.I), zis,"" (146, vo1.I), (147, vo1.I), (191, vo1.I), (192, vo1.I), (190, vo1.I), (257, vo1.I), (410, vo1.II), ( 622, vo1.III) a rezultat că nici una dintre aceste persoane nu îi cunosc în mod direct pe inculpații și Marea majoritate a acestor martori apăreau în declarațiile martorilor cu identitate protejată ca fiind persoane care furnizau droguri pe raza municipiului I, având legături cu toți inculpații din prezenta cauză, membri ai familiei.

Câtă vreme însă, în agendele telefonice ale acestor doi inculpați nu figurau numerele de telefon ale persoanelor sus-menționate și nu există nici o altă dovadă că aceștia ar fi avut sau ar fi întreținut vreo legătură, de orice natură, cu respectivii, instanța a apreciat că aspectele relatate de către martorii cu identitate protejată în sens contrar nu corespund realității, neexistând nici o altă probă cu care aceste declarații să poată fi coroborate. Numele celor doi inculpați nu apar nici măcar în convorbirile telefonice care îi privesc pe inculpații și cu referire la o minimă implicare a acestora în activitățile infracționale ce le-au fost reținute în sarcină.

In același timp, chiar dacă unele aspecte din declarațiile martorilor audiați nemijlocit în fața instanței în ceea ce îi privește pe restul inculpaților nu corespund întrutotul realității și sunt contrazise de alte probe administrate în cauză, nu există nici un fel de alte indicii că aceștia ar fi cunoscut ceva despre implicarea inculpaților și în activități de trafic de droguri pe raza municipiului

Instanța a mai subliniat faptul că, în faza de urmărire penală a mai fost identificat greșit un alt membru al familiei ( G, fost ) ca făcând parte din această grupare, acesta fiind și reținut o perioadă de 24 ore (410-412 voI. 1 ). Ulterior, s-a constatat că acesta a fost confundat cu inculpatul, dispunându-se față de acesta scoaterea de sub urmărire penală în temeiul prevederilor art. 11 pct 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c pr.pen. Această confuzie a fost cel mai probabil posibilă, datorită notorietății negative pe care membrii familiei o au pe raza municipiului I, însă așa cum s-a arătat anterior, nu există probe certe de vinovăție care să poată conduce la concluzia indubitabilă că inculpații și sile_sunt autorii infracțiunilor reținute în sarcina lor în prezenta cauză.

2. În ceea ce privește activitatea infracțională a inculpaților, zis "", și, s-a stabilit că în cazul acestora, lucrurile sunt sensibil diferite, întrucât declarațiile martorilor cu identitate protejată și ale investigatorilor se coroborează sub multe aspecte cu restul materialului probator administrat.

Potrivit rechizitoriului, primii doi inculpați făceau legătura dintre inculpații și, considerați "capii rețelei" și restul inculpaților, care practic erau dealerii de cartier. Probele administrate în cauză au relevat însă, în opinia instanței, o altă stare de fapt și dovedesc într-adevăr existența unui grup infracțional organizat, condus și finanțat de inculpații și (cumnat al celorlalți trei inculpați), grup care acționa pe raza municipiului I, în principal sub coordonarea primului dintre ei. Acesta avea legături strânse cu restul inculpaților din prezenta cauză, se implica activ în procurarea de droguri, stabilirea cantităților și a prețurilor la care acestea erau distribuite, în timp ce inculpatul negocia tranzacțiile internaționale din spațiul exiugoslav, prin intermediul unor martori din prezenta cauză la care se va face pe rând referire.

Înainte de a trece la analiza materialului probator privind pe restul inculpaților, se impune a se preciza că față de aceștia vor fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii și declarațiile martorilor cu identitate protejată care nu au putut fi audiați în mod nemijlocit de către instanță, în măsura în care aspectele din aceste declarații se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.

Faptul că martorul anonim a fost de negăsit pentru a fi audiat în fața instanței nu conduce la paralizarea procedurii, dacă instanțele au utilizat toate mijloacele juridice oferite de normele interne pentru a asigura prezența martorului în discuție și dacă declarația acestui a nu este singurul element de probă care stă la baza condamnării (cauza Calabro c/a Italiei și Germaniei).

În acest sens, în prezenta cauză, instanța de judecată a făcut demersuri repetate pentru a asigura prezența acestora și audierea lor nemijlocită de către președintele completului, de la termenul de judecată din data de 13 februarie 2006 și până la termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2006. Din cursul lunii iunie 2006 (fila 382, vol.lI) până în noiembrie 2006 s-a comunicat instanței de către PICCJ- DIICOT că martorii nu mai pot fi prezentați din motive obiective, în final arătându-se că furnizarea sau comunicarea unor date suplimentare despre motivele imposibilității de prezentare ar fi de natură să pericliteze viața și integritatea corporală a martorilor și a familiilor acestora (429, voI. II, dosar instantă).

În consecință, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. 3.pr.pen. dând citire declarațiilor acestor martori în ședința publică din data de 8 martie 2007 (604-606, vol.III), inculpații arătând la acel moment că nu mai au de făcut alte declarații suplimentare în cauză.

În jurisprudența CEDO s-a statuat că lectura declarațiilor unor martori care au refuzat sau nu au putut să depună mărturie în fața tribunalului nu este, în sine, incompatibilă cu dispozițiile convenției, cu condiția respectării dreptului la apărare. Aceasta presupune ca apărarea să fi cunoscut conținutul acestor declarații și să le fi putut combate iar în situația în care nu a avut obiectiv posibilitatea de a interoga martorul, o hotărâre de condamnare nu trebuie să se întemeieze în mod determinant pe astfel de depoziții (cauza c/a Germaniei, Van a c/a de, Doorson c/ de ).

Ca atare, ceea ce este absolut necesar este ca procesul decizional să îndeplinească, în măsura posibilului, exigențele contradictorialității și ale egalității armelor, dacă interesele acuzatului au fost protejate (cauza Roweet Davis c/Regatului Unit).

Așa cum s-a arătat și în cuprinsul încheierii din data de 13.02.2006, Curtea Europeană a decis că dreptul la divulgarea probelor nu este un drept absolut. într-o procedură penală concretă pot exista interese concurente - ca cele de securitate publică, necesitatea protejării unor martori de represalii sau păstrarea secretă a unor metode ale poliției de cercetare a unor infracțiuni - care pot să fie puse în balanță cu drepturile acuzatului. În unele cazuri poate să apară ca necesară disimularea unor probe față de apărare, spre a fi apărate drepturi fundamentale ale altor persoane sau spre a fi salvargdat un interes public important. Instanța apreciază că această situație este prezentă în cauză, față de împrejurarea că până și cei doi martori cu identitate protejată audiați nemijlocit în cursul judecății au afirmat că se în mod real pentru securitatea lor personală și a familiilor lor, dacă s-ar afla adevărata lor identitate.

Cu privire la împrejurarea că apărarea a contestat credibilitatea acestor martori, susținând că din declarațiile acestora reiese că aproape toți sunt consumatori de droguri și "mici" traficanți la rândul lor și că, în schimbul acestor declarații, li s-ar fi promis de către organele de anchetă obținerea unor condamnări mai ușoare în alte cauze penale având ca obiect traficul de droguri, cu posibilitatea aplicării art. 16 din Legea 143/2000, tribunalul a avut în vedere și existența acestei posibilități, însă a subliniat și faptul că judecătorul nu își întemeiază soluția exclusiv sau în mod determinant pe informații indirecte sau pe hotărâri anterioare ce i-ar putea privi pe martori (cauza Baragiola c/Elveției). Dacă acuzatul invocă inechitatea unei proceduri judiciare pe motiv că alți participanți sau martori au dat declarații care au fost folosite împotriva lor, acesta are dreptul să studieze și să dovedească legalitatea unui astfel de acord al celorlalți cu Ministerul Public. Totuși, câtă vreme atât jurisdicția internă (prin prevederile art. 16 din Legea 143/2000), cât și acuzatul recunoaște și respectiv cunoaște posibilitatea sau existența unui astfel de "acord" (angajament), nu se poate pune problema pronunțării unei hotărâri pe baza unor probe cu privire la care nu s-a putut exercita dreptul la apărare.

Pe lângă declarațiile acestor martori, instanța a avut în vedere la pronunțarea hotărârii declarațiile coinculpaților, ale investigatorilor acoperiți coroborate cu înregistrările video din mediul ambiental, rezultatul perchezițiilor domiciliare, conținutul agendelor telefonice ale inculpaților, contradicțiile din unele declarații potrivit cărora inculpații nu s-ar cunoaște între ei sau nu ar cunoaște martorii audiați nemijlocit în prezenta cauză și interceptările de convorbiri telefonice ale inculpaților și.

Declarațiile martorilor audiați nemijlocit în fața instanței (), zis " " (14l, vol.I), zis "" (142, vo1.I), zis "" (143, vo1.I), zis "" (144, vo1.I), zis "" (145, vo1.I), zis,"" (146, vo1.I), (147, vo1.I), (191, vo1.I), ci ( 192, vo1.I), (190, vo1.I), (257, vo1.I), (410, vo1.II), ( 622, vo1.III) au fost avute în vedere coroborat și sub următoarele aspecte:

- dacă prin acestea se poate dovedi sau nu împrejurarea că inculpații se cunoșteau între ei și care era natura relațiilor dintre aceștia și martori (cu mențiunea că unele din declarații sunt nesincere, așa cum se va arăta ulterior, fiind contrazise de interceptările de convorbiri telefonice și conținutul agendelor telefonice ale inculpaților)

- dacă există date că unii dintre martorii sus-mentionati au fost la rândul lor condamnați sau cercetați pentru infracțiuni de același gen comise pe raza municipiului I (existând deci posibilitatea de a fi subiectivi În prezenta cauză) și dacă din celelalte date ale dosarului reiese că aceștia aveau legături pe această linie ( a traficului de droguri) cu inculpații din prezenta cauză.

Trebuie menționat aici că unii martori au fost condamnați definitiv pentru trafic și consum de droguri și erau încarcerați în cursul urmăririi penale în Penitenciarul Iași. Aceștia au afirmat În fața instanței că au fost supuși la abuzuri și presiuni din partea organelor de anchetă, inclusiv au fost "amenințați" că vor primi pedepse exagerat de mari dacă nu "colaborează", însă oficial nici unul dintre ei nu a înregistrat vreo sesizare penală în acest sens. Mai mult, nici unul dintre martori nu mai este în prezent în detenție, fiind ori puși în libertate pe parcursul procesului, ori liberați condiționat, ori în întreruperi de executări de pedeapsă. În plus, instanța a apreciat ca neverosimilă ipoteza ca procurorii de caz (marea majoritate din B) să fi putut influența în vreun fel hotărârile instanțelor ieșene. De aceea, astfel de declarații, în lipsa unor indicii clare că în cursul urmăririi penale s-ar fi făcut abuzuri asupra unor martori, trebuie privite cu rezerve.

Nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei procesele-verbale întocmite de colaboratorul deoarece acesta are o situație diferită de cea a investigatorilor sub acoperire care pot fi audiați ca martori potrivit 4 dispozițiilor art. 86/1 alin. 7.pr.pen. Rolul colaboratorilor este de a ajuta la strângerea datelor necesare identificării persoanelor implicate în activități de trafic de droguri, deci activitatea acestora de colaborare cu organele judiciare se situează în etapa actelor premergătoare.

Situația colaboratorilor este diferită și de cea a martorilor cu identitate protejată, deoarece în principiu aceste persoane nu sunt chiar dezinteresate șiprovin în marepartechiar dinmediul infracțional cercetat, declarațiile acestora trebuind privite deci cu mari rezerve.

Potrivit art.22 din Legea143/2000polițiștii din formațiunile de specialitate, care acționează ca investigatori acoperiți, precum șicolaboratoriiacestora pot procura droguri, substanțe chimice, esențiale și precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii activităților infracționale și a identificării persoanelor implicate în astfel de activități iar actele încheiate de polițiștii și colaboratorii acestora, prevăzuți la alin. (1), pot constitui mijloace de probă.

Prin urmare, nu este obligatoriu pentru instanță să țină seama de actele întocmite de colaborator, dacă nu a avut posibilitatea să audieze nemijlocit această persoană și să își formeze propria convingere cu privire la credibilitatea sa, spre deosebire de investigatorii sub acoperire care au fost audiați de către judecător.

Nu au fost avute În vedere la solutionarea cauzei nici declaratiile martorilor (206, vo1.1, 300-301 vo1.VIII - Tribunalul Iași ) și ( 207, vo1.1, 299 vo1.VIII - Tribunalul Iași ), întrucât instanța a apreciat că acești doi martori prezintă suficiente garanții de credibilitate. Martorii au dat două declarații diametral opuse în faza de urmărire penală și în fața instanței, în declarațiile de la instanță acuzând presupuse abuzuri ale organelor de anchetă la momentul primelor declarații. Ambii erau la acel moment consumatori de droguri și la data ambelor audieri erau în penitenciar, ca atare este posibil să fi făcut declarații mincinoase ori într-un sens, ori în altul, fie sub presiunea mediului de detenție și a posibilității obținerii unor facilități, fie sub presiunea coinculpaților, care la acel moment se aflau și ei încarcerați în Penitenciarul Iași. Dosarul în care martorul este cercetat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă comisă la data de 23 iunie 2005 în fața Tribunalului Iași este încă în curs de soluționare la Secția 5 Poliție a municipiului I, sub numărul 96211P/2006 (696, vO1.III, dosar instanță). Prin urmare, existând motive justificate de a aprecia că acești martori nu prezintă suficiente garanții de credibilitate, instanța a înlăturat din ansamblul materialului probator depozitiile acestora.

În declarațiile pe care le-au dat în prezenta cauză inculpații și nu au recunoscut decât infractiunea de deținere de droguri în vederea consumului propriu, negând restul acuzațiilor ce le-au fost aduse.

Examinând și restul materialului probator administrat, tribunalul a reținut că din procesele - verbale întocmite în cursul urmăririi penale cu ocazia verificării agendelor telefonice ale inculpatilor reies următoarele:

a) În agenda telefonică inculpatului figura numărul de telefon al inculpatului (), număr care se regăsește și în agenda telefonică a inculpatului, precum și o serie de numere cu prefixuri ale țărilor din fosta, regiune de unde se presupune că proveneau drogurile (numerele indicate la pozițiile 26,33,57,72,73 - filele 571-572 vo1. I );

b) În agenda telefonică a inculpatului apar numerele de telefon ale martorilor (zis " ") despre care a declarat că nu îl cunoaște, precum și numerele de telefon ale inculpaților și, despre care inculpatul a afirmat că îi este prieten (aspect real de altfel, însă din convorbirile telefonice care vor fi analizate ulterior se desprinde fără echivoc că relația dintre cei doi implica într-o mare măsură traficul de droguri). De asemenea, în aceeași agendă a fost găsit numărul de telefon al martorului, poreclit "", persoană indicată de către martorii cu identitate protejată ca fiind unul dintre furnizorii drogurilor pe raza municipiului I și care a și fost condamnat într-un alt dosar pentru infractiuni similare (573-574 vo1.1 )

c) În agenda telefonică a inculpatului apar numerele de telefon ale unora dintre membrii familiei (cu excepția inculpaților și ), a inculpatului, precum și a mai multor martori din prezentul dosar dintre care unii au declarat că nu l-ar cunoaște pe inculpat și despre care martorii cu identitate protejată au declarat că ar fi la rândul lor implicați în traficul de droguri în cadrul rețelei (două numere de telefon ale martorului, poreclit "" precum și numerele de telefon ale martorilor, zis "", zis " ", poreclit "" și a martorului V elea () zis ""). De asemenea, mai apar numerele inculpatului, poreclit "" și a inculpatului, poreclit "" (575-577 vo1.1 ).

d) În agenda telefonică a inculpatului apar numerele de telefon ale martorilor, poreclit "", precum și ale inculpaților, și (578 vo1.1 ).

Aceste aspecte dovedesc că inculpații aveau în fapt legături foarte apropiate atât între ei, cât și cu unii martori din prezentul dosar (care au susținut că nu i-ar cunoaște deloc sau poate doar din vedere), aspecte care reies și din interceptările de convorbiri telefonice din vol.II și III din dosarul de urmărire penală privind pe inculpații și.

Cu privire la valabilitatea interceptărilor convorbirilor telefonice din cursul anului 2003, apărătorul inculpatului a susținut că acestea au fost efectuate cu încălcarea cadrului legal, depășind durata maximă a înregistrărilor prevăzută de art. 91/1 alin. 4 și 5.pr.pen. respectiv autorizațiile emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași (nr. /1/8/2003 și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași (nr. /1/8/2003) au depășit împreună termenul de 120 zile, vizând perioada 12.02.2003-2.10.2003.

Așa cum s-a arătat anterior (pagina 7), Tribunalul Iașis -a pronunțat asupra acestei excepții, respingând- Instanța a reținut că aceste interceptări sau efectuat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, sens în care s-a pronunțat și Tribunalul București prin încheierea din data de 3.02.2005 (585-588 vo1. I ) prin care s-a respins solicitarea Parchetului de certificare a acestor convorbiri, deoarece la data când au fost efectuate legea nu prevedea necesitatea certificării lor de către instanță. Dispozițiile legale în vigoare anterior modificărilor aduse Codului d e procedură penală prin Legea 281/2003 permiteau procurorului să autorizeze astfel de interceptări și nu limitau în timp durata acestora. Din considerente de echitate procedurală însă (având în vedere actualele prevederi ale art. 91/1 alin. 4 și 5.pr.pen.) În prezenta cauză instanța a luat în considerare doar interceptările din primele patru luni (120 de zile), respectiv din perioada 12.02.2003-3.06.2003.

O parte din aceste interceptări au fost redate și în actul de sesizare ( - voI. I ) și vizează convorbiri telefonice purtate între inculpații și în cursul lunilor februariemartie 2003 (29, voI. II ), din care reiese fără echivoc că inculpatul vindea droguri fumizate de inculpatul pe raza municipiului I (41-42, 45-47,51-52,53-55" 72-74, 84, 86-87,124, voI. II ).

s-au purtat pe numărul de telefon - care aparține inculpatului de circa 4 ani, conform propriilor sale declarații, precum și adresei emisă de compania " România" - 186, vol.I, dosar instanță).

Mai reiese din aceste convorbiri că inculpatul ținea legătura în același sens cu o persoană pe nume "" (care apare și în convorbirile dintre martorul și, precum și în declarațiile unor martori anonimi ca fiind una dintre persoanele care au intermediat cumpărarea unui număr de 2000 de pastile ecstasy de pe teritoriul fost iugoslav - 29, 80-81). La fel, acesta a purtat convorbiri cu inculpatul, poreclit "" (38-39, 63-64), precum și cu martorul, poreclit "" (48-49, 117-118,123) care era în strânsă legătură cu inculpații (61-62, voI. II ).

Un alt martor din prezenta cauză care apare în același context în convorbirile telefonice este, poreclit "", care a declarat în mod nesincer în fața instanței că nu i-ar cunoaște pe nici unul dintre inculpații din prezenta cauză (35,125, același volum).

Din conținutul tuturor convorbirilor reiese că inculpatul era contactat în permanență de micii dealeri (inclusiv de inculpații și ) pentru a i se solicita anumite cantități de droguri (în jargon, "sticle", "muguri" "pulover clasic", "", "metri de cablu", "ciocolată", "bomboane") pentru consumatori, stabilea cantitățile și le spunea ce preț să ceară pe ele, discutau despre "calitatea mărfii" și despre "ruperea din marfă" de unii dintre ei. Mai reiese de asemenea, că, la rândul lui, inculpatul," era consumator de cannabis și ecstasy, precum și împrejurarea că el era persoana care aduna banii de la "băieți", aspecte care sunt dovedite și prin alte probe administrate în cauză (93-97, 103-106, voI II, ).

De asemenea, așa cum se va arăta și în continuare, inculpații și colaborau în mod constant în scopul derulării de operațiuni privind traficul de droguri (82-85, 119, 120)

Din actele volumului III ale dosarului de urmărire penală reiese și implicarea inculpatului în activitatea infracțională, precum și alte aspecte care dovedesc că, în ciuda poziției sale de nerecunoaștere, acesta a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa în actul de sesizare. telefonice confirmă declarația martorului cu identitate protejată cu privire la faptul că o mare parte din droguri proveneau din spațiul ex-iugoslav prin intermediul lui " " și a lui "", că acestea erau predate inculpaților și iar ulterior vândute în I de restul inculpaților.

Audiat în fața instanței, martorul, poreclit " ", a arătat că nu îi cunoaște pe nici unul dintre inculpații din prezenta cauză, dar că este adevărat că în cursul anilor 2003-2004 fost de mai multe ori plecat în spațiul ex-iugoslav, întrucât făcea comerț cu diverse produse. A mai reieșit din declarația sa că îl cunoaște și pe martorul, cu care a avut unele divergențe legate de o stație de emisie-recepție, însă nu cunoaște nici o persoană pe nume "" și nici pe martorii, (poreclit "") sau ( 141, vol.I).

Aceste aspecte din declarația martorului instanța le-a apreciat ca fiind nesincere.

În urma verificărilor efectuate în faza de urmărire penală cu privire la martorul zis " " a reieșit că acesta în perioada 2003 -2004 acesta a călătorit deseori în spațiul ex-iugoslav, aspecte confirmate de evidențele poliției de frontieră, din care a rezultat că în perioada 05.04.2003 10.06.2004 numitul a călătorit de 13 ori în fosta, ieșind din țară prin punctul de trecere a frontierei (vol.I 389-390).

Din interceptările de convorbiri telefonice aflate în vol.III din dosarul de urmărire penală reiese că acesta îl cunoștea foarte bine pe inculpatul, zis "" și că aspectele relatate de martorii cu identitate protejată potrivit cărora martorul aducea droguri din spațiul ex-iugoslav pentru acest inculpat și pentru inculpatul sunt reale. La fel și împrejurarea că în perioada 21-25 aprilie 2003 martorul a fost sechestrat în Serbia întrucât nu a avut suma de 5.000 Euro necesară cumpărării unei cantități de 2.000 pastile de ecstasy (evidențele poliției de fronntieră confirmă faptul că martorul a părăsit țara prin punctul de frontieră la data de 19.04.2003 și a reintrat în țară la data de 26 aprilie 2004).

Martorul l-a sunat pe inculpatul, zis "", relatându-i aceste aspecte și solicitându-i să îl ajute să scape. De asemenea, în această tranzacție a fost implicat și martorul, aspect care reiese fără dubiu din convorbirile telefonice purtate din spațiul exiugoslav, prefixul internațional fiind 038 - actualul prefix al ( 6-8,1115). Din aceste convorbiri reiese și că martorul îl cunoaște și pe "", care l-a însoțit pentru efectuarea respectivei tranzacții (13).Din ultima convorbire reiese și că inculpatul era consumator de droguri, aspect-care se coroborează și cu declarațiile acestuia din faza de urmărire penală și din fața instanței (216) în care a recunoscut că este consumator de marijuana și ecstasy.

Cele sus-expuse contrazic declarațiile inculpatului potrivit cărora l-ar cunoaște pe ( ), dar nu a avut niciodată relații de colaborare sau pe linie de afaceri cu acesta.

Aspectele sus-menționate sunt confirmate și prin declarațiile martorilor anonimi, și scu (501-504 ) care îl indică pe ca fiind una din persoanele care împreună cu distribuia droguri pe raza mun.

În sfârșit, cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la domiciliile inculpați lor s-au constatat următoarele:

a) la domiciliul inculpatului a fost găsită o cantitate de 0,18 grame rezină de cannabis, care a fost evidențiată ca atare în urma examinării tehnico-științifică, despre care inculpatul a declarat că îi aparține iar ulterior a precizat că era pentru consumul propriu (211-216, 219-221, vo1.I ).

b) la domiciliul inculpatului a fost descoperit un recipient metalic de culoare galbenă prevăzut cu un tub metalic exterior, stabilindu-se ulterior prin constatare tehnico-științifică că acesta conținea urme de (cannabis) - 317- 319, voLI

c) la domiciliul inculpatului a fost găsită în unitatea centrală a calculatorului de plastic incolor care conținea mai multe fragmente vegetale ( 0,36 grame) despre care inculpatul a afirmat în prezența martorilor asistenți că este cannabis și că îi aparține, afirmații pe care și le-a menținut și cu ocazia declarațiilor date în faza de urmărire penală în prezența apărătorului ales (233-235, - voLI ).

Se desprinde așadar fără echivoc concluzia că inculpațiișicoordonau pe raza municipiului Ior ețea de trafic de droguri bine organizată, rolul primului dintre ei fiind de a distribui prin restul inculpaților (, și ), precum și prin intermediul altor persoane, dintre care și unii dintre martorii din acest dosar, droguri de risc și de mare risc procurate în principal din spațiul ex-iugoslav de către cel de al doilea inculpat În principal prin intermediul martorului. Cu privire la activitatea infracțională a martorilor, instanța de judecată nu a fost investită iar reprezentantul parchetului nu a solicitat extinderea procesului penal în temeiul prevederilor art. 337.pr.pen. astfel încât instanța a fost ținută de limitele sesizării sale, potrivit dispozițiilor art. 317.pr.pen.

Așa cum s-a arătat anterior, în interiorul acestei grupări cel mai important rol îl avea inculpatul, care avea preocupări constante în atragerea în rețea și a altor dealeri, stabilea prețul și cantitățile, era consultat de distribuitori cu privire la prețurile practicate și la cantitățile vândute, colabora cu membri ai altor rețele de cartier, făcând uneori schimburi de "marfă", discuta cu dealerii despre calitatea acesteia și locurile unde urma să fie vândută și trasa sarcini exacte celorlalti membrii ai retelei.

Cea mai apropiată legătură o avea cu inculpatul, aspect care reiese fără echivoc din interceptările de convorbiri telefonice. Acesta la rândul lui ținea legătura telefonic cu inculpații, și. Prin intermediul lui, în rețea au fost atrași și inculpații și, probele administrate în cauză (inclusiv întâlnirile avute cu investigatorii acoperiți) relevând împrejurarea că în cursul anului 2004 acești din urmă trei inculpați participau cel mai activ și în mod constant la tranzacții de droguri de mare risc în cantități însemnate.

În ceea ce îl privește pe inculpatul, acesta a avut o poziție oscilantă și în cea mai mare parte nesinceră pe parcursul derulării procesului.

În prima declarație din faza.de urmărire penală ( 248-249, vol.I ) acesta a recunoscut ca este consumator de ecstasy si hașiș, precum și că ficunoaște pe toți inculpații din cauză,declarația fiind dată în prezența apărătorului ales.

În cea de a doua declarație dată în fața unui nou apărător ales inculpatul a recunoscut că a participat la tranzacția din data de 14 aprilie 2004 ( 257-259, voI. I ), deși a susținut că nu a știut inițial despre ce este vorba. A confirmat participarea la acea tranzacție și a inculpaților, și, precum și faptul că știa că inculpații, și sunt traficanți de droguri. Această declarație a inculpatului se coroborează în totalitate cu declarațiile investigatorilor acoperiți, care au relatat că toți cei patru inculpați sus-menționați au fost prezenți la acea întâlnire și cu procesul-verbal întocmit de aceștia (38-39, voI. I ).Inculpații și inculpatul nu s-au întâlnit cu investigatorii, așteptând în autoturismul condus de cel de al doilea inculpat, înJimp ce inculpații și au tranzacționat cumpărarea. Inculpatul a arătat însă că la un moment dat în mașină a urcat o persoană necunoscută, care a purtat o discuție foarte scurtă cu inculpatul.

În sfărșit, în cea de a treia declarație ( 529-530) inculpatul și-a menținut declarația anterioară și a recunoscut în detaliu infracțiunea de cumpărarea și deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu și chiar că împreună cu inculpatul consumau substanțe psihotrope însă a refuzat testarea la poligraf (declarație dată tot în prezența apărătorului ales)..

Inculpatul a revenit în mod nejustificat asupra acestor declarații în fața instanței, susținând că a fost amenințat și timorat de procuror (deși declarațiile din faza de urmărire penală au fost date în prezența apărătorilor aleși) însă nu a formulat plângere penală împotriva anchetatorului. A mai arătat că nu îi cunoaște foarte bine decât pe inculpații și eL

Instanța apreciat însă, în contextul întregului material probator administrat, că susținerile inculpatului din fața judecătorului sunt nesincere, cu atât mai mult cu cât a doua și a treia declarație din faza de urmărire penală au fost date în prezența celui de al doilea apărător ales, după ce inculpatul a renunțat la primul. Este greu de crezut că toți apărătorii care l-au asistat pe inculpat în faza de urmărire penală și-ar fi încălcat deontologia profesională (cum s-a încercat să se sugereze ulterior în fața instanței de judecată) pentru a da declarații despre fapte pe care nu le-ar fi comis. Este însă mult mai plauzibil ca inculpatul să fi fost sincer la acel moment, pentru a beneficia de prevederile art. 16 din Legea 143/2000 privind înjumătățirea limitelor de pedeapsă aplicabile.

Pe lângă interceptările de convorbiri telefonice la care s-a făcut anterior referire, inculpatul este asociat și indicat ca participant la această grupare infracțională și de către martorul anonim ( 508, voLI ) care îl nominalizează pe inculpat ca fiind consumator de droguri împreună cu inculpatul (declarație care se coroborează cu însăși declarația inculpatului din faza de urmărire penală). Un alt aspect din declarația martorului care se coroborează cu probele rezultate din interceptările telefonice este acela că martorul a relatat că inculpatul aducea drogurile în România iar inculpatul era unul dintre principalii furnizori pe piața din Aceleași date au fost furnizate și de martorul cu identitate protejată. Mai mult, investigatorii acoperiți scu și au aflat aceleași date despre inculpat și au fost în măsură să îl identifice personal pe acesta.

Este exclusă ipoteza (în contextul în care s-a dovedit că inculpatul era angrenat în vânzarea de droguri furnizate de către inculpatul pe raza municipiului I) ca investigatorii să îl fi confundat cu o altă persoană (cum s-a insinuat de către apărare). Chiar dacă sa menționat în procesul-verbal întocmit la data de 17.04.2004 ( 17, voLI ) că un participant la tranzacția efectuată la data de 14.04.2004 pe nume "" ar fi de etnie rromă și chiar dacă se exclude din ansamblul materialului probator declarația colaboratorului, există, așa cum s-a arătat, alte probe temeinice de vinovăție. De altfel, așa cum s-a arătat anterior inculpatul a recunoscut că a fost prezent la acea tranzacție în declarația dată în data de 3 noiembrie 2004.

Numărul de telefon indicat de către investigatorii acoperiți în conținutul acestui proces-verbal (-) aparține într-adevăr martorului (258, vol.I), persoană care deși a declarat că nu a împrumutat nimănui telefonul în cursul lunii aprilie 2004, nu este totuși total străină de familia inculpatului (fiind vecini). Ca o remarcă cu privire la posibilul subiectivism al acestui martor, instanța va menționa doar că acesta a afirmat că a aflat "din presă" despre presupusa activitate infracțională a inculpatului, deși așa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală acesta a fost martor asistent la percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului în cursul lunii octombrie 2004 și a aflat în mod nemijlocit cu acea ocazie că inculpatul a declarat că drogurile găsite la locuința sa îi aparțin.

În agenda telefonică a inculpatului au fost găsite mai multe numere de telefon aparținând membrilor familiei și în plus ale unor persoane (hi), (inculpatul ) expres menționate în declarația martorului anonim scu ca fiind dintre cele care aduceau hașiș și ecstasy din Serbia, inclusiv a unui anume "" despre care același martor anonim afirmă că aducea droguri din aceeași țară pentru inculpatul. Mai mult, din declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală a reieșit în mod clar că din anturajul acestui a făceau parte persoane despre care cunoștea că sunt implicate în traficul de droguri de mare risc. Prin urmare, instanța a apreciat că toate aceste date reprezintă mai mult decât niște "coincidențe nefericite" constituind probe temeinice care sunt de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție față de inculpatul.

În ceea ce îi privește pe inculpații, zis "" și zis ""activitatea acestora a fost analizată de către instanță în același context, deoarece situațiile juridice ale acestora sunt aproape identice, cu mențiunea că inculpatul a participat la o singură vânzare autorizată iar inculpatul la două tranzacții directe și la o intermediere.

Înainte de a trece la analizarea stării de fapt, instanța s- pronunțat asupra exceptiilor invocate de către apărătorul inculpatului cu privire la valabilitatea autorizărilor emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru investigatorii sub acoperire și colaboratorii acestora.

S-a invocat în esență nulitatea ordonanței de autorizare a investigatorilor sub acoperire emisă la data de 14 aprilie 2004 (4-9, vol.I ) deoarece s-a autorizat prin aceasta procurarea a 10 pastile ecstasy de la numitul prin intermediul colaboratorului și a celor doi investigatori și scu. În acest sens s-a arătat că în adresa Inspectoratului General al poliției nr.03019l3/D2/Sl/PP din data de 14.04.2004, se menționează în mod expres că la data de 14.04.2004, colaboratorul a luat legătura telefonic cu numitul care i-a comunicat că dorește să-i vândă droguri. Prin ordonanța nr.56/A!2004 din dosarul nr.118/P/14.04.2004, s-a menționat de asemenea, că la data de 14.04.2004, parchetul a fost sesizat în legătură cu faptul că " " vinde droguri pe raza municipiului I și s-a mai aratat că prin adresele din 13.04.2004 și din 14.04.2004, inspectoratul a solicitat autorizarea investigatorilor tot cu privire la numitul, fără a se face referire la inculpatul. În consecință, s-a conc1uzionat că această probă nu ar putea fi folosită împotriva inculpatului deoarece autorizația vizează o altă persoană, astfel încât procurarea celor 10 pastile de ecstasy intermediate de către acesta nu este o probă obținută în mod legal.

Aceasta deoarece abia prin ordonanta nr.60/A/2004 (27-32) din data de 17.04.2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat cu privire la inculpatul (zis ") și s-a autorizat procurarea a 15 comprimate ecstasy de la inculpat, precum și de la inculpații și.

În al doilea rând, s-a invocat în cauză provocarea din partea investigatorilor, arătându-se că inculpatul nu a intenționat să vândă el din proprie inițiativă aceste pastile, cu scopul de a obține un folos material pentru el, ci a fost șantajat de către investigatori sau alte persoane, comițând fapta sub imperiul constrângerii psihice, prin amenințări, promisiuni și oferirea de bani, invocându-se astfel împrejurarea că aceste mijloace de probă au fost ilegal obținute prin prisma dispoz.art.64 alin.2 și art.68 pr.pen.

Cu privire la valabilitatea ordonanței nr. 56/ A/2004 tribunalul a reținut că prin acest act s-a făcut referire la o posibilă tranzacționare de pastile ecstasy de către numitul, sens în care au fost autorizați să acționeze cei doi investigatori, însă în același timp această acțiune viza și strângerea datelor privind existența infracțiunii și identificarea membrilor rețelei, ocazie cu care s-a stabilit că inculpatul face parte din această rețea. Potrivit prevederilor art. 18 din Legea 39/2003 autorizarea pentru folosirea polițiștilor sub acoperire se dă de către procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prin ordonanță motivată, care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 203 din Codul d e procedură penală, următoarele:

a) indiciile temeinice care justifică măsura și motivele pentru care măsura este necesară;

b) identitatea sub care polițistul sub acoperire urmează să desfășoare activitățile autorizate;

c) numele lucrătorului din structura specializată, desemnat ca persoană de legătură a polițistului sub acoperire;

d) activitățile pe care le poate desfășura polițistul sub acoperire;

e) perioada desfășurării activităților autorizate.

Ca atare, câtă vreme în autorizație s-a făcut referire la activitățile pe care le va desfășura polițistul sub acoperire, precum și la împrejurarea că acesta este autorizat să strângă date privind existența infracțiunii și identificarea membrilor rețelei, intrarea în legătură cu inculpatul s-a circumscris limitelor autorizației și implicit legii.

Actele de cercetare efectuate în cauză precum și autorizațiile ulterioare au confirmat participarea inculpatului la încă o intermediere (în data de 21.04.2004) care a condus la tranzacția realizată cu inculpații, și, precum și la implicarea sa în tranzacția din data de 6 mai 2004.

De altfel, din declarația inculpatului din fața instanței a reieșit că investigatorii i-au fost prezentați de numitul chiar la tranzacția a cărei autorizare o contestă, iar cea de a doua declarație a inculpatului din faza de urmărire penală confirmă participarea inculpatului ("") la aceeași tranzacție ( 257-259 vo1.I ).

Cu privire la obținerea probelor prin încălcarea prevederilor art. 64 alin. 2 și art. 68.pr.pen. (ca urmare a provocării din partea agenților infiltrați) trebuie verificată împrejurarea dacă inculpatul invocă că, în condițiile în care anterior nu a mai săvârșit astfel de fapte, nu ar fi comis niciodată infracțiunea dacă agenții provocatori nu ar fi intervenit și acționat din proprie inițiativă (cauza Teixeira de ci Portugaliei). In special în lupta împotriva traficului de stupefiante, este esențial să nu se creeze o "intenție criminală" din partea polițiștilor, ci aceștia să folosească "intenția criminală deja existentă" iar în cursul procedurii inculpatul să fi avut posibilitatea să îi interogheze pe polițiști. Utilizarea metodelor specifice de investigație este admisă în cea mai mare parte a țărilor membre ale Consiliului Europei, mai ales în cazul infracțiunilor de crimă organizată.

Tribunalul a reținut în primul rând că investigatorii sub acoperire au fost audiați în prezenta cauză de către judecător iar apărătorii au avut posibilitatea de a adresa întrebări în scris acestora, neînțelegând însă să uzeze de acest drept.

Din chiar declarația inculpatului din fața instanței reiese că inculpatul nu a fost provocat în acest sens, dimpotrivă el le-a spus investigatorilor că este consumator, însă le poate face rost de droguri de la inculpatul. Inculpatul a primit banii pentru droguri (și se pare chiar un comision de 100 lei) astfel încât invocarea ulterioară a provocării nu se justifică.

De asemenea, inculpatul a recunoscut în fața instanței participarea și la tranzacția din data de 6 mai 2004. În plus, în declarația din fața instanței inculpatul a arătat că la acea întâlnire inculpatul a stat la masă tot timpul cu cei doi investigatori.

În condițiile în care s-a dovedit (cum s-a arătat anterior) că inculpatul făcea parte din grupul infracțional și avea legături cu restul membrilor grupării (purtând chiar convorbiri telefonice în acest sens cu inculpatul încă din cursul anului 2003 iar în agenda inculpatului figura la momentul arestării numărul său de telefon) este exclus ca acesta să fi fost provocat de investigatori să comită fapta, rezoluția sa infracțională în acest sens fiind demult luată și pusă în executare cu alte prilejuri.

Ca atare, instanța a apreciat ca fiind nesincere declarațiile inculpatului din fața instanței prin care a susținut că nu a știut ce vinde de fapt inculpatul în data de 6 mai 2004. În sensul că inculpații și făceau parte dintre persoanele care vindeau pe raza municipiului I droguri de risc și mare risc, sub coordonarea inculpatului este și declarația martorului anonim scu.

Cu privire la faptul că inculpatul păstra telefonic legătura cu investigatorii acoperiți care îl contactau la numărul de telefon al mătușii sale, chiar și aceștia au confirmat acest aspect. Mai mult, din declarația martorei reiese că a fost sunată în două rânduri, în urmă cu aproximativ 3 ani, de către un care îl căuta pe inculpat (în acea perioadă inculpatul locuind temporar la ea), aspect confirmat și de investigatorul cu numele de cod.

Referitor la persoanele care ar fi sunat-o insistent pe martoră în cursul nopții, afirmația că aceștia ar fi fost investigatorii din prezenta cauză sunt speculații, fiind foarte posibil (dată fiind activitatea infracțională a inculpatului) ca aceste persoane să fi fost chiar din anturajul acestuia și să îl fi căutat pentru a le furniza droguri.

Ca atare, este dovedită implicarea inculpaților și, alături de inculpatul, și în tranzacția din 6 mai cu investigatorii sub acoperire și, având ca obiect o cantitate tranzacționată de 50 pastile de ecstasy din care s-au vândut efectiv doar 48. S-au efectuat înregistrări în mediul ambiental iar inculpatii (în special inculpatul

) au apărut în imaginile video alături de inculpatul. În imagini este surprins clar momentul în care investigatorul cu nume de cod îi înmânează banii inculpatului pe sub masă (aspect confirmat inițial prin declarația inculpatului din fața instanței - 215,vol.VIII după care a revenit și și-a nuanțat declarația). Declarația din fața instanței a inculpatului confirmă și efectuarea propriilor sale deplasări cu acea ocazie la casele de schimb valutar.

În declarația din fața instanței acest din urmă inculpat a admis că și-a dat seama că e vorba de o tranzacție de droguri intermediată în principal de inculpatul care a pronunțat cuvântul "marfă", dar cu toate acestea inculpatul a rămas la fața locului, s-a deplasat pentru a schimba banii la casa se schimb valutar (confirmându-se astfel susținerilor investigatorilor acoperiți cu privire la modalitatea în care membrii grupării operau, respectiv solicitau de fiecare dată să fie schimbați banii de teamă de a nu fi marcați, lucru care s-a întâmplat la fiecare dintre întâlnirile pe care le-au avut cu inculpații). Practic, inculpatul a asistat la toată tranzacția, implicându-se în derularea acesteia, atitudine ce denotă participarea sa conștientă la comiterea faptei, în condițiile în care recunoaște că a realizat ce se întâmpla exact acolo.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 instanța reține că ambii inculpați au recunoscut în propriile declarații faptul că erau consumatori de droguri de risc și de mare risc, aceste aspecte coroborându-se cu depozițiile martorilor anonimi, care îi indică pe inculpații și atât ca și consumatori, cât și ca mici dealeri de droguri. Cei doi inculpați făceau parte dintre dealerii așa zis mai "mărunți" în cadrul retelei (în general, aceștia sunt în mod frecvent și consumatori), neputând intermedia vânzări în cantități foarte mari. În prezenta cauză, tranzacțiile și discuțiile cu privire la livrarea sau posibila livrare de sute sau mii de pastile de ecstasy s-au purtat cu inculpații, și aspect confirmat și de declarațiile investigatorilor cu identitate protejată și de înregistrăriile din mediul ambiental.

Cu privire la inculpații, și, zis ""aceștia au fost identificați în înregistrările din mediul ambiental, primul fiind și prezent in fata instanței, astfel încât s-a putut efectua o identificare exactă. Inculpatul are si un tatuaj in formă de dragon pe brațul drept, împrejurare pe care a confirmat-o și în instanță, semnul particular respectiv fiind vizibil în înregistrările din data de 8 iulie 2004.

În ceea ce îi privește pe ceilalți doi inculpați care s-au sustras judecății, aceștia au fost identificați pe baza fotografiilor existente la dosarul cauzei, a inculpatului în dosarul de urmărire penală (39l, voI. I ) iar a inculpatului la dosarul instanței de judecată ( 587, vol.II)

Cu privire la inculpatul, acesta a participat la mai multe întâlniri cu investigatorii în primăvara-vara anului 2004 și nu doar în data de 8 iulie 2004, cum a susținut.

Trebuie precizat că inculpatul apare în procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire sub numele de G, deoarece inițial acesta a fost confundat cu unul dintre frații. Așa cum s-a arătat anterior, față de G (fost ) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriu.

. din mediul ambiental confirmă întru totul susținerile investigatorilor cu privire la întâlnirile avute cu cei trei inculpați și la modul de derulare al tranzacțiilor. De altfel, inculpatul în declarațiile sa nu a negat întâlnirea din 8 iulie însă a susținut că i-ar cunoaște doar din vedere pe inculpații și, că ar fi discutat doar despre tranzacționarea unei mașini și nu s-a implicat prea mult în discuții, lucru contrazis de imaginile video care confirmă faptul că inculpatul a participat activ la discuțiile purtate ( 456-458 vol.l ).precum și de împrejurarea că cei trei inculpați s-au întâlnit și în alte ocazii pentru a tranzacționa vânzări de droguri.

Spre exemplu, la întâlnirea din 8 iulie, imaginile video au confirmat cele consemnate de investigatori în procesele-verbale, inclusiv cu privire la orele exacte când au fost sunați de către inculpați și la orele când aceștia au părăsit locația Pizza, revenind spre seară în jurul orelor 20,30. La acea tranzacție au fost achiziționate 300 de pastile de ecstasy, cu logoul Mitsubishi, care apar filmate la sfârșitul înregistrării.

Inculpatul a fost indicat și de inculpații și ca fiind furnizor de droguri (în principal ecstasy la prețul de 50 lei bucata) și de inculpatul în declarația dată în prezența apărătorului ales în faza de urmărire penală (fila 257-259 voI. I, ) Atunci inculpatul a arătat că știa că inculpații, și comercializează droguri pe raza municipiului

Totodată, așa cum reiese din actele dosarului, cei trei inculpați au fost implicați și în tranzacția din 24 aprilie 2004, tranzacție intermediată de inculpatul la data de 21.04.2004 (47-50 voI. I ). In înregistrările video, inculpatul este identificat ca fiind cel cu freza "punk", solid și ras pe părțile laterale ale capului iar inculpatul cu un tatuaj pe mâna, tuns scurt, șaten, fața ovală, astenic. De altfel, acest din urmă inculpat a participat la toate tranzacțiile efectuate prin intermediul investigatorilor acoperiți, apărând în toate înregistrările, fiind astfel dovedită împrejurarea că el și inculpatul (al cărui număr de telefon apărea în agendele telefonice ale coinculpaților, și ) aveau legături cu restul grupării.

Aceste aspecte reies și din declarațiile martorilor cu identitate protejată, aceștia relatând care erau legăturile dintre acești trei inculpați și restul membrilor retelei.

Martorul cu identitate protejată "scu " a relatat că în perioada martie - aprilie 20004, numitul s-a întâlnit la barul din centrul orașului I, cu doi cetățeni din Republica M de la care au luat o cantitate importantă de pastile ecstasy, pe care apoi a predat-o inculpatului, care, în aceeași zi, a "făcut cinste" mai multor persoane, printre care și martorului, cu câte o pastilă ecstasy. respective au fost ulterior puse în vânzare prin intermediul lui " " și inculpatul zis "".

Martorul a mai declarat că inculpatul ținea drogurile ascunse la prieteni și vindea rar droguri și atunci doar prietenilor apropiați, precizând că, de regulă, drogurile lui erau vândute consumatorilor de inculpații, zis "", "", " " și alții.

Același martor a mai arătat că, inculpatul zis "" vindea pentru inculpatul pastile ecstasy și hașiș la prețul de 10 euro/ ecstasy și 10 USD/gr. hașiș.

Din declarațiile martorilor cu identitate protejată " " și " ", a rezultat că drogurile erau predate inculpaților și zis ""și erau transmise către inculpații zis "", zis "", iar aceștia le distribui au către consumatori, banii încasați erau predați inculpaților și zis "".Aceleași referiri apar și în declarația martorului cu identitate protejată care a arătat că este consumator de droguri încă din anul 2002 și a precizat că a cumpărat pastile ecstazy de la inculpații, și zis "". Același martor a arătat că, drogurile erau vândute la prețul de 500.000 lei/pastilă ecstazy și 700.000 pliculeț/marijuana.

În sfârșit, acesta a mai arătat că inculpatul cumpăra pastile ecstazy de la inculpatul fie direct, fie prin intermediul inculpatului zis "", pe care apoi le consuma Împreună cu martorul (voI.I 192-193).

Ca atare, instanța a apreciat ca fiind pe deplin dovedită vinovăția acestor inculpați sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii prev. de art.2 alin.! și 2 din Legea nr.143/2000.

Probele administrate în cauză nu au dovedit însă dincolo de orice rezonabilă împrejurarea că în perioada dedusă judecății cei trei ar fi cumpărat sau deținut droguri în vederea consumului propriu. Apar unele aspecte în acest sens în declarația martorului cu identitate protejată, însă această declarație nu se coroborează în mod temeinic cu restul probelor administrate.

Inculpații și nu au fost audiați niciodată în prezenta cauză iar inculpatul a arătat că a consumat o singură dată cocaină în Spania în cursul anului 2002, deci anterior perioadei 2003-2004. La locuința inculpatului nu s-au găsit droguri cu ocazia percheziției ( 202-206, voI. I ) iar locuința inculpatului nu a fost percheziționată. A fost găsit cannabis în locuința inculpatului, însă fratele acestui aad eclarat că acesta era pentru consumul său propriu (349-342 voI. I ).

Doar inculpații și au arătat în faza de urmărire penală că "au auzit" că inculpații și ar fi consumatori, însă nu au "fumat" niciodată împreună.

În aceste condiții, instanța a făcut aplicarea principiului "in dubio pro reo" cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea 143/2000 reținută în sarcina inculpați lor, și.

Starea de fapt descrisă a fost probată cu următoarele mijloace de probă:

Urmărire penală:

Volumul

- procese-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire (17, 38-39,47-50,80-82,98-99,112-114,128,137,435-437,438);

- rapoarte de constatare tehnico-științifică (filele 19-22, 51-58, 83-87, 115- 119, 220-222, 239-241, 317-321, 348-352, 366-370);

- dovezi de predare a drogurilor (filele 23,59, 88, 120,353,371);

- procese-verbale de percheziție domiciliară (filele 153-159, 211-216, 233-235,261-262,274-276,291-293,305-312,337, 339, 342, 393-395,401-404,415,421-423,427-429);

- procese-verbale agende telefonice ale inculpați lor (filele 566-579);

- verificări pentru procedura de trimitere în judecată în lipsă a inculpaților și (filele 372-388, 496-497);

- declarații martori cu identitate protejată (filele 173-188, 192-193, 197-200,208-209,470-472,476-477,501-504,508);

- declarațiile inculpați lor (filele 166-167,170,228,231,248-249,252,257-259, 268-269, 272, 282-285, 288, 299, 327-330, 335, 454-458, 462, 464, 524-525,527-528,529-530,531-532,533,534-535,536-538);

- procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

VOLUMUL II

- autorizații de interceptare a convorbirilor telefonice ale inculpatului (filele 1-12);

- procese-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate (13-143);

VOLUMUL III

- autorizații de interceptare a convorbirilor telefonice ale inculpatului (filele 1-3);

- procese-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate (filele 4-16);

Faza de judecată:

- declarațiile inculpaților din fața Tribunalului Iași (voI. VIII).

Actele din dosarele Tribunalului Cluj:

- declarațiile martorilor (), zis " " (141, voLI), zis "" (142, voLI), zis "" (143, voLI), zis "" (144, voLI), zis "" (145, voLI), zis,"" (146, voLI), (147, voLI), (191, voLI), (192, voLI), (190, voLI), (257, voLI), (258, voLI), (410, voLII), G (fost învinuit în dosar 411, voLII), ( 622, voLIII), ( 496, voI II);

- procesele-verbale de redare a imaginilor înregistrate în mediul ambiental în timpul misiunilor operative ale investigatorilor acoperiți în perioada 24.04.2004-8.07.2004 (filele 563-565, voI. II).

- răspunsurile comunicate de compania " România" ( 186, voI. 1)șiRomtelecom cuprivirela titularulpostului telefonic0232/- care aparține martorei:

- declarațiile martorilor cu identitate protejată și P (vo1.I 308,309);

- declarațiile investigatorilor acoperiți (520-521, vol.lI), (522,vo1.II), scu (523-525, vo1.lI) și ( 526-527, voI. II).

În drept:

La ultimul termen de judecată instanța a pus în discuția contradictorie a părtilor, în baza art.334 pr.pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor retinute în sarcina inculpatilor, zi "V ", zis "", zis "", zis "", zis "", zis "" și din infracțiunea prevăzută de art4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. în infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 13.pen. sens în care se va proceda la condamnarea inculpați lor având în vedere actualele prevederi și limite de pedeapsă ale art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004.

1. Fapta inculpatului care, în cursul anului 2003, constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpatul zis "", grup la care au aderat și la care au fost atrase ulterior și alte persoane, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.

Fapta aceluiași inculpat care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, în perioada martie 2003 - 2004, organizat și condus săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de organizare și conducere a activității de trafic de droguri, în formă continuată, prev. de art.l0 din Legea nr.143/2000 cu aplic. artAI alin.2 pen.

1. Fapta inculpatului, constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a distribuit, a pus în vânzare și a vândut în perioada 2003 - 2004, cu trei sau mai multe persoane împreună, diferite cantități de droguri de mare risc și droguri de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art41 alin.2 pen. și art.75 lit.a pen.

Fapta inculpatului care, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut droguri de risc și mare risc fără drept, în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, În formă continuată, prev. de art4 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000 modificată prin Legea 522/2004, cu aplic. alin.2 pen. și art. 13.pen.

Având în vedere că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite mai înainte de a fi intervenit o hotărâre de condamnare definitivă pentru una dintre acestea, în cauză sunt aplicabile dispozițiile de art.33 lit a pen.

Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a suferit anterior o condamnare la pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, În formă agravantă, prev. de art.72 lit b din Legea nr.56/1992, prin sentința penală nr.1450 din 20.09.2002 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare.

Având în vedere că faptele reținute în sarcina acestui a au fost săvârșite în timpul termenului de încercare de 4 ani urmează a se constata că inculpatul a săvârșit prezentele infracțiuni în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 pen.

2. Fapta inculpatuluizis "" care, în cursul anului 2003, constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpatul, grup la care au aderat și au atras ulterior și alte persoane, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.

Fapta aceluiași inculpat care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, în perioada martie 2003 - 2004, organizat și condus săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de organizare și conducere a activității de trafic de droguri, în formă continuată, prev. de art.10 din Legea nr.143/2000 cu aplic. artAI alin.2 pen.

Fapta inculpatuluizis "",constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a distribuit, a pus în vânzare și a vândut în perioada 2003 - 2004, diferite cantități de droguri de mare risc și droguri de risc, fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art.2 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art41 alin.2 pen.

Fapta inculpatuluizis "" care, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut droguri de risc și de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art4 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea 522/2004 cu aplic. artA 1 alin.2 pen. și art. 13.pen.

3. Fapta inculpatului care, a aderat la grupul infracțional organizat constituit din inculpații și zis "", în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri și a sprijinit efectiv gruparea infracțională prin primirea de droguri și vânzarea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.

Fapta inculpatului constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale și la diferite intervale de timp, a vândut cu trei sau mai multe persoane împreună, în perioada 2003 - 2004, diferite cantități de droguri de mare risc și droguri de risc, fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art41 alin.2 pen. și art.75 lit.a pen.

Având în vedere că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite mai înainte de a fi intervenit o hotărâre de condamnare definitivă pentru una dintre acestea, în cauză sunt aplicabile dispozițiile de art.33 lit.a pen.

Din fișa de cazier judiciar solicitată în cursul judecății reiese că prezentele infracțiuni sunt concurente și cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 5116/2003 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 128/22.02.2005 a Curții de Apel Iași, fiind deci aplicabile prevederile art. 85 Cod penal.

În baza considerentelor expuse în starea de fapt, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. instanța a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de cumpărare și deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, apreciind că fapta nu există.

4. Fapta inculpatuluizis ""care, a aderat la grupul infracțional organizat constituit din inculpațiiși zis "", în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri și a sprijinit efectiv gruparea infracțională prin primirea de droguri și vânzarea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.

Fapta inculpatuluizis ""constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale și la diferite intervale de timp, a vândut cu trei sau mai multe persoane împreună, în perioada 2003 - 2004, diferite cantități droguri de mare risc și droguri de risc, fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Având în vedere că infractiunile de mai sus au fost săvârșite mai înainte de a fi intervenit o hotărâre de condamnare definitivă pentru una dintre acestea, în cauză sunt aplicabile dispozitiile de art.33 lit.a pen.

În baza considerentelor e puse în starea de fapt, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. instanța a dispus achitarea inculpatului zis "" de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de cumpărare și deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, apreciind că fapta nu există.

5. Fapta inculpatului care, a aderat la grupul infracțional organizat constituit din inculpațiiși zis "", în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri și a sprijinit efectiv gruparea infracțională prin primirea de droguri și vânzarea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.

Fapta inculpatului constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale și la diferite intervale de timp, a vândut cu trei sau mai multe persoane împreună, în perioada 2003 - 2004, diferite cantități de droguri de mare risc și droguri de risc, fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 pen. și art.75 lit.a pen.

Având în vedere că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite mai înainte de a fi intervenit o hotărâre de condamnare definitivă pentru una dintre acestea, în cauză sunt aplicabile dispozițiile de art.33 lit.a pen.

În baza considerentelor expuse în starea de fapt, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. instanța a dispus achitarea inculpatuluizis ""de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de cumpărare și deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev.și ped. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, apreciind că fapta nu există.

6. Fapta inculpatuluizis" "care, a aderat la grupul infracțional organizat constituit din inculpațiiși zis "", în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri și a sprijinit efectiv gruparea infracțională prin primirea de droguri și vânzarea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.

Fapta inculpatului zis" ", constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale și la diferite intervale de timp, a vândut cu trei sau mai multe persoane împreună, în perioada 2003 - 2004, diferite cantități de droguri de mare risc și droguri de risc, fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art.2 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. alin.2 pen. și art.75 lit.a pen.

Fapta inculpatuluizis" ",care la diferite intervale de timp în perioada 2003-2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut droguri de risc fără drept (cannabis și hașiș), în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art4 alin. 1 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea 522/2004 cu aplic. artAI alin.2 pen. și art. 13.pen.

Fapta inculpatuluizis" ",care la diferite intervale de timp în perioada 2003-2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut droguri de mare risc fără drept (ecstasy), în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art4 alin. 2 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea 522/2004 cu aplic. alin.2 pen. și art. 13.pen.

Având în vedere că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite mai înainte de a fi intervenit o hotărâre de condamnare definitivă pentru una dintre acestea, în cauză sunt aplicabile dispozițiile de art.33 lit.a pen.

7. Fapta inculpatuluizis ""care, a aderat la grupul infracțional organizat constituit din inculpațiiși zis "",În scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri și a sprijinit efectiv gruparea infracțională prin primirea de droguri și vânzarea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.

Fapta inculpatuluizis ""constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale și la diferite intervale de timp, a vândut cu trei sau mai multe persoane împreună, în perioada 2003 - 2004, diferite cantități de droguri de mare risc și droguri de risc, fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. alin.2 pen. și art.75 lit.a pen.

Fapta inculpatuluizis ""care la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut droguri de risc (cannabis și hașiș), fără drept, în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale in fracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art4 alin.l din Legea nr.143/2000,modificată prin Legea 522/2004, cu aplic. art.4l alin.2 pen. și art. 13.pen.

Fapta inculpatuluizis ""care la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut droguri de mare risc (ecstasy), fără drept, în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art4 alin2 din Legea nr.143/2000,modificată prin Legea 522/2004, cu aplic. alin.2 pen. și art. 13.pen.

Având în vedere că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite mai înainte de a fi intervenit o hotărâre de condamnare definitivă pentru una dintre acestea, în cauză sunt aplicabile dispozițiile de art.33 pen.

8. Fapta inculpatuluizis ""care, a aderat la grupul infracțional organizat constituit din inculpațiiși zis "",în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri și a sprijinit efectiv gruparea infracțională prin primirea de droguri și vânzarea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.

Fapta inculpatuluizis "",constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale și la diferite intervale de timp, a vândut cu trei sau mai multe persoane împreună, în perioada 2003 - 2004, diferite cantități de droguri de mare risc și droguri de risc, fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art.2 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. alin.2 pen. și art.75 pen.

Fapta inculpatuluizis ""care la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut droguri de risc (cannabis și hașiș), fără drept, în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art4 alin.1 din Legea nr.143/2000,modificată prin Legea 522/2004, cu aplic..2 pen. și art. 13.pen.

Fapta inculpatuluizis ""care la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut droguri de mare risc (ecstasy), fără drept, în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art4 alin2 din Legea nr.143/2000,modificată prin Legea 522/2004, cu aplic. alin.2 pen. și art. 13.pen.

Având în vedere că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite mai înainte de a fi intervenit o hotărâre de condamnare definitivă pentru una dintre acestea, în cauză sunt aplicabile dispozițiile de art.33 pen.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților, în temeiul prevederilor art. 72.pen. instanța a avut în vedere situația personală a fiecăuia dintre ei, gradul de implicare în activitatea infracțională, rolul fiecăruia în cadrul grupării, numărul de tranzacții derulate și dovedite fără echivoc în prezenta cauză, atitudinea inculpaților pe parcursul procesului (incluzând și faza de urmărire penală), împrejurarea că toți inculpații (cu excepția inculpaților și, care s-au sustras judecății) s-au prezentat la toate termenele de judecată fixate în cauză, dovedind că înțeleg posibilele implicații ale unui proces penal, precum și gradul de sinceritate al fiecăruia pe parcursul soluționării cauzei și măsura în care declarațiile acestora au contribuit la aflarea adevărului.

1.În ceea ce îl privește pe inculpatul, acesta este recidivist, nu a recunoscut comiterea faptelor (exceptând deținerea de droguri pentru propriul consum) iar probele administrate în cauză au dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta era practic liderul rețelei și persoana de a cărei părere toți ceilalți membrii ai rețelei ascultau. Acesta coordona practic și relațiile cu alte rețele de traficanți de droguri de pe raza municipiului Cu toate acestea, instanța a ținut seama de împrejurarea că inculpatul este infirm, are un nivel de educație redus (absolvent al unei singure clase primare) și s-a prezentat în cauză la toate termenele de judecată, sens în care va reține în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin. ultim pen. urmând a da eficiență dispozițiilor art. 76.penal pentru fiecare dintre infractiunile retinute în sarcina acestuia.

În consecință, instanța a aplicat inculpatului următoarele pedepse:

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art.74 alin. ultim pen. art.76 lit.c pen. pedeapsa de:

- 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b,d,e pen. pe o durată de 2 ani;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2 și art. 74 alin. ultim pen. art.76 lit.a pen. pedeapsa de:

- 6 (șase) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b,d, e pen. pe o durată de 3 ani;

c) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 alin. ultim pen. art.76 lit.e pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, pedeapsa de

- 4 (patru) luni închisoare.

d) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art.4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 alin. ultim pen. art.76 lit.d pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, pedeapsa de:

- 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

e) Pentru infracțiunea de organizare și conducere a activității de trafic de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 74 alin. ultim pen. art.76 lit.a pen. pedeapsa de:

- 6 (șase) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b,d, e pen. pe o durată de 3 ani;

f) Pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. ultim pen. art.76 lit.b pen. pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, d, e pen. pe o durată de 2 ani;

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. va constata că infracțiunile au fost comise în condițiile concursului real și va contopi pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 6 (șase) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, d, e pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 37 lit. a pen. s-a constatat că prezentele infracțiuni au fost săvârșite în stare de recidivă mare postcondamnatorie față de pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1450/20.09.2002 a Judecătoriei Oradea.

În baza art. 83.pen. se va dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei sus-menționate și executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în final inculpatul urmând să execute:

- 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Instanța a apreciat că, raportat la gravitatea infracțiunilor imputate, s-a impus aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d și e pen. deoarece o persoană care conduce și coordonează activități legate de traficul de droguri nu poate fi în măsură să își exercite în condiții optime drepturile părintești sau să devină tutore sau curator al unui minor sau incapabil, existând un risc sporit de a atrage acea persoană (și chiar proprii copii) într-un mediu infracțional extrem de nociv.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a,b,d, e pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 10.10.2004 și până la 27.06.2005.

În cauză, prin Încheierea din data de 23 iunie 2005 s-a dispus față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură ce a fost menținută în cursul judecății. Prin dispozițiile Legii 356/2006 în sarcina persoanelor față de care se instituie această măsură preventivă s-a prevăzut și instituirea unei serii de obligații de natură a garanta eficacitatea acestei măsuri. Legea procedural penală fiind de imediată aplicare, în temeiul art. 145/1 pr.pen. tribunalul a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. îi va impune acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

b) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

c) să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

2. Cu privire la inculpatul, tribunalul va reține că acesta era un membru de vârf al rețelei și cel care se preocupa în mod direct de achiziționarea drogurilor din spațiul ex-iugoslav, împrejurare care s-a demonstrat cu prisosință din conținutul convorbirilor telefonice. Rolul său în cadrul rețelei era deci unul deosebit de important. De cealaltă parte însă, instanța va reține că acesta este la prima confruntare cu legea penală și a avut o atitudine corespunzătoare pe parcursul derulării cercetării judecătorești, fiind prezent la toate termenele de judecată, sens în care va reține în favoarea sa circumstanțele atenunate prevăzute de art.74 lit.a și alin. ultim pen. urmând a da eficență dispozițiilor art. 76.penal pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina acestuia.

În consecință, instanța a aplicat inculpatului următoarele pedepse:

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și alin. ultim pen. și art. 76 lit.c pen. pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b,e pen. pe o durată de 1 an;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2 și art. 74 lit. a și alin. ultim pen. și art. 76 lit. a pen. pedeapsa de:

- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

c) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit.a, c și alin. ultim, art. 76 lit. e pen. precum și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, pedeapsa de:

- 4 (patru) luni închisoare.

d) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a, c și alin. ultim, art. 76 lit. d pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare.

e) Pentru infracțiunea de organizare și conducere a activității de trafic ilicit de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. a pen. pedeapsa de:

- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

f) Pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. b pen. pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. va constatat că infracțiunile au fost comise în condițiile concursului real și a contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa ce mai grea, respectiv aceea de

- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de arte 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Instanța a apreciat că, raportat la gravitatea infracțiunilor imputate, s-a impus aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e pen. deoarece o persoană care conduce și coordonează traficul de droguri nu poate fi în măsură să devină tutore sau curator al unui minor sau incapabil, existând un risc sporit de a atrage acea persoană într-un mediu infractional nociv.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.a, b, e pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88.pen. s-a desus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 10.10.2004 și până la 27.06.2005.

În cauză, prin încheierea din data de 23 iunie 2005 s-a dispus față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură ce a fost menținută în cursul judecății. Prin dispozițiile Legii 356/2006 în sarcina persoanelor față de care se instituie această măsură preventivă s-a prevăzut și instituirea unei serii de obligații de natură a garanta eficacitatea acestei măsuri. Legea procedural penală fiind de imediată aplicare, în temeiul art. 145/1 pr.pen. tribunalul a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. îi va impune acestui a, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

b) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază

În vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

c) să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

3, 4, 5. Cu privire la inculpații, și, instanța a avut în vedere rolul acestora în derularea tranzacțiilor cele mai importante din cadrul rețelei, faptul că s-a dovedit că cei trei erau în măsură să angajeze tranzacționarea a sute de pastile de ecstasy și au fost cei care au negociat aceste tranzacții direct cu investigatorii sub acoperire.

În plus, inculpații și s-au sustras urmăririi penale și judecății, ceea ce este de natură să le atragă ambilor o pedeapsă mai mare decât pentru inculpatul care s-a prezentat în fața instanței de judecată. Se va ține seama de asemenea de lipsa antecedentelor penale ale fiecăruia la data săvârșirii faptelor, sens în care se va reține în favoarea lor circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 pen. urmând a da eficiență dispozițiilor art. 76.penal pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina acestora.

În consecință, instanța a aplicat inculpaților următoarele pedepse:

Pentru inculpatul -:

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit a și alin. ultim, art. 76 lit c pen. pedeapsa de:

- 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit a pen. art. 41 alin. 2 și art. 741it. a și alin. ultim, art. 76 pen. pedeapsa de:

- 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

c) Pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit a și alin. ultim, art. 76 lit b pen. pedeapsa de

- 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

În temeiul art. 33 pen. s-a constatat că infracțiunile susmenționate au fost comise de inculpat în condițiile concursului real de in fracțiuni cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală 15116/2003 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 128/22.02.2005 a Curtii de Apel Iași.

În temeiul art. 85.pen. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin hotărârea sus-menționată și în baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen. se va contopi această pedeapsă cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa ce mai grea, respectiv aceea de:

- 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de arte 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale.

Instanța a apreciat că, raportat la gravitatea infracțiunilor imputate, se impune aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e pen. deoarece o persoană care conduce și coordonează traficul de droguri nu poate fi în măsură să devină tutore sau curator al unui minor sau incapabil, existând un risc sporit de a atrage acea persoană într-un mediu infractional nociv.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b, e pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 29.10.2004 și până la 27.06.2005.

În cauză, prin încheierea din data de 23 iunie 2005 s-a dispus față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură ce a fost menținută în cursul judecății. Prin dispozițiile Legii 356/2006 în sarcina persoanelor față de care se instituie această măsură preventivă s-a prevăzut și instituirea unei serii de obligații de natură a garanta eficacitatea acestei măsuri. Legea procedural penală fiind de imediată aplicare, în temeiul art. 145/1 pr.pen. tribunalul a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. îi va impune acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

a)să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

b) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

c) să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Pentru inculpatul zis "":

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a pen. și art. 76 lit. c pen. pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 1 an;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a și art. 76 lit. a pen. pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

c) Pentru infracțiunea de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. b pen. pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. instanța a contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de arte 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Instanța a apreciat că, raportat la gravitatea infracțiunilor imputate, se impune aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e pen. deoarece o persoană care conduce și coordonează traficul de droguri nu poate fi în măsură să devină tutore sau curator al unui minor sau incapabil, existând un risc sporit de a atrage acea persoană într-un mediu infractional nociv.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b, e pen. pe durata executării pedepsei urmând a se constata că inculpatul a fost arestat în lipsă prin încheierea din data de 8.02.2005 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală în dosarul 943/2005 și s-a sustras judecății.

Pentru inculpatul -:

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și art. 76 lit. c pen. pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 1 an;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a, art. 76 lit. a pen. pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

c) Pentru infracțiunea de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. b pen. pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani;

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. s-au contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b, e pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Instanța a apreciat că, raportat la gravitatea infracțiunilor imputate, se impune aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e pen. deoarece o persoană care conduce și coordonează traficul de droguri nu poate fi în măsură să devină tutore sau curator al unui minor sau incapabil, existând un risc sporit de a atrage acea persoană într-un mediu.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b, e pen. pe durata executării pedepsei și s-a constatat că inculpatul a fost arestat în lipsă prin încheierea din data de 8.02.2005 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală în dosarul 943/2005 și s-a sustras judecății.

6,7,8. La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților, și instanța a avut în vedere rolul fiecăruia dintre ei în cadrul grupului, împrejurarea că în general aceștia erau implicați în tranzacții mărunte, faptul că erau la rândul lor consumatori și împrejurarea că se află la prima confruntare cu legea penală. De asemenea, instanța a ținut seama de atitudinea relativ sinceră a inculpaților și din faza de judecată, care a fost de natură să contribuie la aflarea adevărului și că în prezenta cauză aceștia doi au fost implicați într-un număr redus de tranzacții. Ținând seama și de împrejurarea că inculpații s-au prezentat la toate termenele de judecată, instanța a apreciat că aceștia au conștientizat deja gravitatea infracțiunilor care le-au fost imputate iar rolul educativ al procesului penal a început să se realizeze.

Situația este aproape similară și în cazul inculpatului, acesta a avut o atitudine sinceră în faza de urmărire penală, s-a prezentat la toate termenele de judecată iar în plus la individualizarea pedepsei s-a ținut seama și de starea de sănătate a inculpatului, acesta suferind de hepatita

În consecință, instanța a reținut în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 pen. și a dat eficiență dispozițiilor art. 76.penal pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina acestora, și a aplicat următoarele pedepse:

Inculpatului - zis "":

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. c pen. pen. pedeapsa de:

- 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. a pen. pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare.

c) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit.a, c și alin. ultim, art. 76 lit. e pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, pedeapsa de:

- 3 (trei) luni închisoare.

d) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a, c și alin. ultim, art. 76 lit. d pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice, pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare.

e) Pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. b pen. pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. a contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 3 (trei) ani închisoare.

Apreciind, datorită circumstanțelor personale ale inculpatului că reeducarea acestuia se poate realiza și fără executarea efectivă a pedepsei și că pronunțarea prezentei condamnări constituie un avertisment serios pentru acesta, de natură a-l determina să evite pe viitor implicarea în alte activități infracționale, în baza art.86/1 pen. instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 6 ani și 6 luni.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 10.10.2004 și până la data 27.06.2005.

Pe duratatermenuluide încercareinculpatulseva supune următoarelormăsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

Datele vor fi comunicate serviciului sus indicat.

Inculpatului i se va impune pe durata termenului de încercare respectarea următoarelor obligații:

a) să nu schimbe domiciliul sau reședința avută și să nu depășească limita teritorială stabilită, decât în condițiile fixate de instanță;

b) să nu frecventeze pe o durată de trei ani de la data rămânerii definitive a hotărârii barul, magazinul, discoteca " și " și clubul "" din municipiul I, locații unde, așa cum reiese din actele dosarului, se comercializează droguri.

c) să nu intre în legătură cu numiții - și .

I s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/4 pr.pen. și s-a făcut aplicarea art.71 alin.5 pen. cu privire la drepturile prevăzute de art. 64. a, b și e pen.

În cauză, prin încheierea din data de 23 iunie 2005 s-a dispus față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură ce a fost menținută în cursul judecății. Prin dispozițiile Legii 356/2006 în sarcina persoanelor față de care se instituie această măsură preventivă s-a prevăzut și instituirea unei serii de obligații de natură a garanta eficacitatea acestei măsuri. Legea procedural penală fiind de imediată aplicare, în temeiul art. 145/1 pr.pen. tribunalul a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. îi va impune acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

b) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

c) să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. Inculpatului - zis" ":

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. c pen. pedeapsa de:

- 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată. -1:). și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. a pen. pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare;

c) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit.a și alin. ultim pen. art. 76 lit. e pen. și art.13.pen. prin schimbarea încadrării juridice pedeapsa de:

- 3 (trei) luni închisoare;

d) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2C.pen. art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. d pen. și art. 13 pen. prin schimbarea încadrării juridice pedeapsa de:

- 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

e) Pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 761it. b pen. pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare;

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen. instanța a contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 3 (trei) ani inchisoare.

Din aceleași considerente care au fost expuse în cazul inculpatului, în baza art.86/1 pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 7 ani.

Termenul de încercare va fi orientat însă spre durata maximă având în vedere că s-a dovedit în cauză față de acest inculpat că în cursul anului 2003 acesta s-a implicat activ și constant în traficul de droguri fumizate de inculpatul, în timp ce inculpații și au fost implicați într-un număr mai redus de tranzactii.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 10.10.2004 până la 27.06.2005.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

Datele vor fi comunicate serviciului sus indicat.

S-a impus inculpatului pe durata termenului de încercare respectarea următoarelor obligații:

a) să nu schimbe domiciliul sau reședința avută și să nu depășească limita teritorială stabilită, decât în condițiile fixate de instanță;

b) să nu frecventeze pe o durată de trei ani de la data rămânerii definitive a hotărârii barul, magazinul, discoteca " și " și clubul "" din municipiul

c) să nu intre în legătură cu numiții - și.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/4 pr.pen. și s-a făcut aplicarea art.7l alin.5 pen. cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e pen.

În cauză, prin încheierea din data de 23 iunie 2005 s-a dispus față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură ce a fost menținută în cursul judecății. Prin dispozițiile Legii-în sarcina persoanelor față de care se instituie această măsură preventivă s-a prevăzut și instituirea unei serii de obligații de natură a garanta eficacitatea acestei măsuri. Legea procedural penală fiind de imediată aplicare, în temeiul art. 145/1 pr.pen. tribunalul a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. îi va impune acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

b) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

c) să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Inculpatului - zis "":

a) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2.pen. și art. 74 lit. a și alin. ultim pen. art. 76 lit. c pen. pedeapsa de:

- 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare;

b) Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. art. 41 alin. 2 și art. 74 lit. a și alin. ultim, art. 76 lit. a pen. pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare.

c) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit.a, c și alin. ultim, art. 76 lit. e pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice pedeapsa de:

- 3 (trei) luni închisoare.

d) Pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 74 lit. a, c și alin. ultim pen. art. 76 lit.d pen. și art. 13.pen. prin schimbarea încadrării juridice pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare.

e) Pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și alin.ultim, art. 76 lit. b pen. pedeapsa de

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b pen. și art. 35.pen. sau pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:

- 3 (trei) ani închisoare.

Din considerentele expuse și în cazul inculpatului, în baza art.86/1 pen. instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 6 ani și 6 luni.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 10.10.2004 până la 27.06.2005.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

Datele vor fi comunicate serviciului sus indicat.

Inculpatului i se va impune ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele obligații:

a) să nu schimbe domiciliul sau reședința avută și să nu depășească limita teritorială stabilită, decât în condițiile fixate de instanță;

b) să nu frecventeze pe o durată de trei ani de la data rămânerii definitive a hotărârii barul, magazinul, discoteca " și " și clubul "" din municipiul

c) să nu intre în legătură cu numiții - și.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/4 pr.pen. și s- făcut aplicarea art.71 alin.5 pen. cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e pen.

În cauză, prin Încheierea din data de 23 iunie 2005 s-a dispus față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură ce a fost menținută în cursul judecății. Prin dispozițiile Legii 356/2006 în sarcina persoanelor față de care se instituie această măsură preventivă s-a prevăzut și instituirea unei serii de obligații de natură a garanta eficacitatea acestei măsuri. Legea procedural penală fiind de imediată aplicare, în temeiul art. 145/1 pr.pen. tribunalul a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara iar în baza art. 145 alin. 1/1 pr.pen. și impus acestuia, până la rămânerea definitivă a hotărârii, următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză;

b) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat;

c) să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Pentru primele trei infracțiuni reținute în sarcina acestor din urmă inculpați, legea prevede aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi însă, având în vedere modalitatea de executare a pedepsei principale, instanța a apreciat că dispozițiile art. 35.pen. nu sunt aplicabile în această situație. Aceasta deoarece pedepsele complementare se aplică alături de pedeapsa închisorii cu detenție (chiar dacă legea nu distinge) și se execută după executarea pedepsei principale. Or, în cazul suspendării condiționate sau a suspendării sub supraveghere, executarea pedepsei coincide cu expirarea termenului de încercare, dată la care condamnatul este reabilitat de drept, astfel încât nu poate suferi alte incapacități sau interdicții de natură penală derivate din acea condamnare. De asemenea, în cazul pedepselor complementare nu există prevederi similare cu cele care vizează pedepsele accesorii, referitoare la suspendarea acestora pe durata termenului de încercare (art. 71 alin. 5.pen.). în aceste condiții, instanța a apreciat că în cazul pedepselor mai mari de 2 ani închisoare a căror executare este suspendată condiționat sau sub supraveghere, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi nu poate fi dispusă, chiar dacă legea o prevede.

II. Din considerentele expuse la punctul (1) din starea de fapt instanța a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.c pr.pen. achitarea inculpaților:

1. zis "" de sub învinuiri le de săvârșire a infracțiunilor de:

- trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b pen.;

- conducere și finanțare a activității de trafic de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b pen.;

- constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003 și cu aplicarea art. 37 lit. b pen.

2. zis "" de sub învinuirile de săvârșire a infracțiunilor de:

- trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, prev. și ped. De art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.

- conducere și finanțare a activității de trafic de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.;

- constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, apreciind că nu s-a dovedit că acești doi inculpați au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de sesizare.

Din aceleași considerente, în baza art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. a dispus achitarea inculpatului zis "" de sub învinuirea de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. prin schimbarea încadrării juridice, apreciind că față de acest inculpat fapta nu există.

În cursul urmăririi penale s-a procedat la instituirea unui sechestru asigurător asupra locuinței proprietate personală a inculpatului și au fost ridicate de la domiciliile celor doi inculpați mai multe bunuri (inclusiv sume de bani și bijuterii) despre care s-a apreciat că ar provine din activitatea infracțională.

Intrucât în prezenta cauză nu s-a dovedit că aceste bunuri ar proveni din infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză și nici că ar fi deținute în contra dispozițiile legale, în condițiile în care nu s-a putut dovedi implicarea celor doi inculpați în activitatea infracțională reținută în sarcina lor, în baza art. 357 pct.2lit.e rap. la art.165 pr.pen. instanța a dispus restituirea următoarelor bunuri:

1. Inculpatului - suma de 3.150 Euro ridicată prin procesul-verbal încheiat rdata de 13.10.2004 ( 555 - dosar urmărire penală);

- bijuteriile și ceasurile indicate în inventarul de metale prețioase și pietre prețioase aflat la filele 556-559 din dosarul de urmărire penală (pozițiile 1- 24), depuse la Trezoreria municipiului B conform procesului-verbal de predare primire de la filele 562-563, dosar urmărire penală.

2. Inculpatului - sumele de 500 Euro și 400 USD având seriile indicate în procesul verbal de la fila 564 din dosarul de urmărire penală;

- o unitate centrală calculator (carcasă gri cu albastru) cu CD ram, inscripționată Computer House, ridicată cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 10.10.2004 (29l-293).

De asemenea, în baza art. 357 pct.2 lit.c rap. la art.166 pr.pen. s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită asupra imobilului situat în I,-(29), bloc 958,. B el. 3. 17 jud I, înscris în CF 19089 I, proprietate comună a inculpatului și soția, sechestru instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași din data de 18.10.2004 și dispus prin încheierea nr.2268 1/19.10.2004 a Judecătoriei Iași (549-554, ).

Din actele dosarului reiese că drogurile (rezină de cannabis) ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost consumate cu ocazia efectuării probelor de laborator, astfel încât nu mai există în prezent cantități care să poată fi supuse confiscării speciale.

În temeiul art. 191 alin. 1 și 2.pr.pen. instanța a obligat pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpații, și.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluja criticat hotărârea atacată ca netemeinică, sub aspectele:

- achitarea inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b pen.; conducere și finanțare a activității de trafic de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b pen.; constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art.7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

- achitarea inculpaților, - și, pentru săvârșirea infracțiunilor de: cumpărare și deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și 13.pen.

- reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea tuturor inculpaților condamnați.

În motivarea apelului, s-a arătat că vinovăția inculpaților și a fost dovedită cu probele de la dosar: declarațiile martorilor cu identitate protejată; perchezițiile domiciliare ( ocazie cu care s-au găsit la domiciliile inculpaților arme); informațiile obținute pe plan operativ de către investigatorii sub acoperire și menționate în procesul-verbal din 21.10.2004. Rezultă din aceste mijloace de probă că cei doi inculpați erau capii rețelei, care angajau și negociau cumpărarea drogurilor, că erau cunoscuți în I pentru faptele de violență comise în țară și străinătate, la domiciliile lor găsindu-se înscrisuri și fragmente din ziare pe această temă, precum și arme. Este adevărat că, din actele dosarului rezultă că cei doi inculpați nu intrau direct în contact cu drogurile și că, martorii cu identitate protejată au aflat despre activitatea acestora din auzite, iar investigatorii sub acoperire, cu prilejul instructajului efectuat înainte de misiune sau din afirmațiile colaboratorului. Trebuie avut în vedere însă, că este vorba în cauză de o situație excepțională dată de caracterul infracțiunilor în discuție, precum și maniera în care se acționa ( rezultată și din declarațiile martorilor audiați nemijlocit de către instanță, cei care procurau drogurile sau le introduceau în țară și le vindeau, necunoscându-i pe cei doi inculpați direct, ci doar prin "notorietatea" de care se bucurau), așa încât informațiile au putut fi obținute doar prin metode specifice de investigare.

În privința inculpaților, - și, rezultă din declarațiile Inculpaților, a martorului cu identitate protejată și chiar declarația inculpatului - că aceștia erau consumatori de droguri.

Nu se justifică reținerea de către prima instanță, de circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților condamnați, în raport de gravitatea faptelor comise, de atitudinea unora dintre ei în cursul procesului - nesinceritate sau recunoașterea parțială sau nuanțată a faptelor (, și ) sau sustragerea de la judecată ( inculpații și ) ori, anterior comiterii prezentelor infracțiuni, respectiv, antecedentele penale ale altora ( inculpatul este recidivist).

Inculpatul, prin apărător, a solicitat desființarea sentinței apelate și, rejudecând, să se dispună achitarea sa de sub învinuirile de comitere a tuturor infracțiunilor reținute în sarcina sa, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a pr.pen. deoarece probele administrate în cauză nu au dovedit vinovăția sa.

Declarația martorului dată în cursul urmăririi penale, nu poate fi avută în vedere, acest martor declarând că nu știe să scrie și să citească și, deci, rezultă că a declarat conform celor învederate de procuror.

De asemenea, înregistrările convorbirilor telefonice dintre și, nu pot fi folosite ca mijloace de probă, deoarece, acestea au fost transcrise abia la 2 săptămâni după arestarea inculpaților și se referă la convorbiri din anii 2002-2003, cu aproape doi ani înainte de momentul transcrierii.

Deși est condamnat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, nu s-au găsit în cauză pastilele ce se susține că le-ar fi traficat, iar în privința drogului de risc - cannabis - s-a găsit la domiciliul său doar cantitatea de 0,3 grame, dar nu s-a dovedit că această cantitate îi aparținea inculpatului, putând aparține oricui din familie.

Inculpatul a recunoscut că în anumite condiții a consumat droguri, dar nu a fost prins în timpul consumului și nici nu s-a găsit asupra lui vreo cantitate de droguri.

Infracțiunea de trafic de droguri de mare risc nu poate fi reținută în sarcina sa, deoarece referitor la tranzacția controlată din data de 15 aprilie 2004, la care se susține că ar fi participat inculpatul, există contradicții între declarațiile colaboratorului și ale investigatorilor sub acoperire - participanți la misiune, iar pe de altă parte, nici el și nici inculpatul ( despre care se susține, de asemenea, că ar fi participat) nu recunosc acest episod ca fiind real.

În ceea ce privește infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, întrucât, instanța de fond a dispus achitarea inculpaților și - pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat și i-a condamnat doar pe cei doi inculpați, inculpatul nu poate fi autorul acestei infracțiuni, pentru că el nu putea adera la un grup format din două persoane, pentru grupul infracțional, în sensul legii trebuind să existe cel puțin trei persoane, care l-au constituit.

Inculpatul, prin același apărător ca și inculpatul, a solicitat de asemenea, achitarea pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, din aceleași motive și cu aceeași argumentație.

În plus, s-a arătat că are o situație mai specială, în sensul că a fost victima unui accident de tren la vârsta de trei ani și a avut numeroase probleme medicale, dar, cu toate acestea, s-a prezentat la fiecare termen stabilit de instanță, cheltuind sume de bani foarte mari cu transportul la instanță.

Față de inculpat nu poate fi reținută sarea de recidivă, deoarece, sentința Judecătoriei Oradea, avută în vedere de instanța de fond, a fost modificată în apel, inculpatul fiind în final, achitat pentru infracțiunea ce ar fi constituit primul termen al recidivei, raportat la faptele reținute în prezentul dosar.

Inculpatul a solicitat desființarea sentinței penale pronunțate de prima instanță și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c pr.pen. pentru toate infracțiunile se i s-au reținut.

Din probele dosarului rezultă cu certitudine că, nu sunt îndeplinite în privința sa, condițiile existenței infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat. Declarațiile investigatorilor sub acoperire, ale colaboratorilor și martorilor cu identitate protejată, nu se coroborează cu nicio altă probă. Instanța, în mod greșit a ținut seama de declarațiile martorilor cu identitate protejată, întrucât aceștia nu au fost audiați conform normelor procedurale, fiind încălcat dreptul la apărare al inculpatului.

Din declarațiile martorilor și percheziția domiciliară - nu rezultă că inculpatul a cumpărat sau vândut droguri sau că a deținut droguri pentru consum propriu. pastilelor de ecstasy intermediată de inculpat, nu a fost autorizată și din această cauză, mijloacele de probă obținute ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Inculpatul solicitat desființarea sentinței penale pronunțate de prima instanță și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună, în principal, achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c pr.pen. iarîn subsidiar, redozarea pedepsei aplicate, având ca modalitate de executare suspendarea condiționată, conform art.81 pen.

De observat că, fiecare dintre colaboratorii sub acoperire sunt persoane care consumă droguri sau sunt traficanți de droguri. Declarațiile martorilor cu identitate protejată, nu pot fi avute în vedere întrucât sunt contradictorii și nu se coroborează între ele și nici cu restul probelor.

S-a arătat că pedeapsa aplicată este excesivă și discriminatorie în raport cu pedepsele aplicate celorlalți inculpați. S-a reținut neîntemeiat împrejurarea că inculpatul s-a sustras judecății, în fapt, el muncește în străinătate din anul 2004, cu mult înainte de începerea urmăririi penale, are un copil bolnav, care a trebuit să suporte o operație dificilă, toate aceste nevoi impunând plecarea din țară. În lipsa unei încunoștințări, și-a exercitat dreptul la libera circulație și la liberă muncă, nu i s-a pus în vedere să nu părăsească teritoriul țării.

Inculpatul a solicitat desființarea sentinței penale pronunțate de prima instanță și pronunțând o nouă hotărâre,în principal,să se dispună achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c pr.pen. pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc și mare risc, organizare și conducere a activității de trafic ilicit de droguri, constituire a unui grup infracțional organizat și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, conform art.18/1 pen. pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Instanța de fond a reținut o stare de fapt complet diferită de cea din actul de sesizare, nesusținută de nici o probă de la dosar. Astfel, instanța a reținut că inculpatul ar fi unul din principalii furnizori de droguri ai grupului, printre organizatorii și coordonatorii grupului. Din declarațiile martorilor audiați nu rezultă că inculpatul ar fi făcut trafic de droguri de risc sau mare risc, nici unul dintre martori neputând arăta în ce ar fi constat măcar unul din actele materiale, care ar intra în componența acestei infracțiuni.

Infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat nu a fost probată, deoarece pentru a exista infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, trebuie să existe un grup de 3 persoane, care are ca scop săvârșirea de infracțiuni. Din probatoriul administrat nu rezultă coeziunea psihică între membrii așa - zisului grup, sau măcar un grup a cărui activitate, inculpatul să o fi coordonat. Chiar dacă s-a dovedit că, unii dintre coinculpați se cunosc între ei, aceste relații au fost doar la nivelul de cunoștințe, legăturile dintre aceștia neputându-se circumscrie noțiunii de "grup organizat".

Unele din probele reținute de instanță - înregistrările convorbirilor telefonice ale inculpatului - nu sunt de natură să ducă la stabilirea vinovăției neechivoce a inculpatului, deoarece nu există certitudinea că aceste înregistrări se referă la faptele pentru care a fost trimis în judecată, iar în ceea ce privește deplasările sale în străinătate, acestea sunt motivate de faptul că sora sa este căsătorită cu un cetățean iugoslav și a fost în vizită la aceasta.

Totodată, administrarea unor probe în fața instanței de fond ( audierea martorilor cu identitate protejată și a investigatorilor sub acoperire), nu s-a făcut în condiții procedurale, încălcându-se dreptul la apărare a inculpatului, apărătorii neputând adresa direct întrebări, în condiții de contradictorialitate.

Referitor la infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri în vederea consumului propriu, inculpatul a arătat că a consumat o singură dată canabis, în urmă cu câțiva ani.

În ceea ce privește persoana inculpatului, s-a arătat că acesta este angajat, are un loc de muncă stabil, are o familie și are în întreținere un copil cu probleme medicale.

Deoarece inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate în Spania, fiind încarcerat la închisoarea / din 24.04.2007 ( filele 250, 289 dosar apel, vol.I ), din datele furnizate de autoritățile spaniole rezultând că, acesta nu va putea fi pus la dispoziția autorităților române decât după rezolvarea procesului aflat pe rolul instanțelor spaniole, prin încheierea din 07 ianuarie 2009, s-a disjuns cauza privind apelul inculpatului și apelul Parchetului relativ la acest inculpat, împotriva sentinței penale nr. 247/2007 a Tribunalului Cluj ( filele 184 -186 dosar apel vol. II).

Verificând hotărârea atacată, în baza materialului și lucrărilor de la dosarul cauzei, precum și a probelor administrate în fața instanței de apel, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.378 pr.pen. Curtea a constatat următoarele:

Apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și ale inculpaților, au fost formulate în termenul legal, iar apelul inculpatului a fost formulat peste termenul prev. de art.363 alin.3 pr.pen. dar înăuntrul termenului prev. de art.365 alin.1 pr.pen. el lipsind atât la toate termenele de judecată, cât și de la pronunțare, așa încât, acesta va fi soluționat ca apel peste termen.

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, un probatoriu amplu și complex, de altfel, judicios analizat și interpretat, s-a reținut de către judecătorul fondului o stare de fapt corectă, ce a fost încadrată juridic corespunzător, în infracțiunile menționate, după care, prin valorificarea eficientă a criteriilor prev. de art.72 pen. s-au aplicat pedepse judicios individualizate ca și cuantum și modalitate de executare, pentru fiecare inculpat în parte cu specificațiile de rigoare. Instanța a analizat riguros și cu mare acuratețe toate probele, atât cele pe care și-a sprijinit soluția, cât și cele ce au fost înlăturate, făcând trimitere de fiecare dată la mijloacele de probă pe care și-a întemeiat fiecare punct de vedere.

Fără a relua întreaga argumentație a instanței de fond, pe care instanța de apel și-o însușește în totalitate, vom releva în continuare doar considerentele pentru care apelurile formulate în cauză nu sunt fondate, cu excepția apelului inculpatului, aceasta și pe baza probelor nou administrate în apel.

În fața instanței de apel, au fost audiați inculpații, și ( filele 137-142 dosar apel vol. I), inculpații, și (filele 133-136 dosar apel vol. I) arătând că nu doresc să declare nimic în această fază procesuală, iar inculpații și nu s-au prezentat la nici un termen de judecată în apel.

De asemenea, în apel au fost audiați în condițiile art. 86/1 alin.1 și 7.pr.pen. investigatorii sub acoperire cu nume de cod:, (filele 67-87 dosar apel vol. III), precum și martorii cu identitate protejată G, P ( filele 88-97 dosar apel vol. III).

Nu au mai putut fi audiați în apel, martorii cu identitate protejată, scu și colaboratorul, din informațiile comunicate de organele de urmărire penală rezultând că, deși căutați în repetate rânduri, aceștia nu au fost găsiți la domiciliile sau reședințele lor sau nu se află pe teritoriul României ( fila 109 dosar apel vol. III), context în care instanța a făcut și ea aplicarea dispozițiilor art.327 alin.3 pr.pen. dând citire declarațiilor acestor martori din cursul urmăririi penale, în ședința publică din 6 octombrie 2009.

. În ceea ce priveșteapelul parchetului, acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

1.) În mod corect, instanța fondului a dispus achitarea inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b pen.; conducere și finanțare a activității de trafic de droguri, în formă continuată, prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b pen.; constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr. 39/2003 - cu arătarea concretă a argumentelor care au condus la convingerea instanței că aceștia nu au comis faptele reținute în sarcina lor.

Astfel, instanța a apreciat corect că, doar datele rezultate din depozițiile investigatorilor sub acoperire și a martorilor cu identitate protejată, în lipsa coroborării cu alte probe ale cauzei - nu pot fundamenta convingerea clară, neechivocă, fără niciun dubiu - de vinovăție a inculpaților.

Cei doi inculpați nu au participat la niciuna din tranzacțiile autorizate efectuate de investigatorii sub acoperire; în agendele telefonice ale acestor doi inculpați nu figurau numerele de telefon ale coinculpaților ( cu excepția celor care le sunt rude) și nici ale persoanelor indicate de martorii cu identitate protejată ca fiind furnizorii de droguri și aflați în legătură cu toți inculpații din dosar; coinculpații din cauză precum și martorii audiați nemijlocit de către instanță au arătat că nu îi cunosc direct pe cei doi inculpați, deși acești martori apar în declarațiile martorilor cu identitate protejată, ca fiind în legătură cu inculpații; numele celor doi inculpați nu sunt menționate nici în convorbirile telefonice ce îi vizează pe inculpații și;cu ocazia perchezițiilor domiciliare nu s-au găsit al cei doi inculpați droguri sau alte bunuri care să releve vreun indiciu că ar avea vreo legătură cu traficul de droguri.

Justificate sunt și considerațiile instanței privind incertitudinea momentului în care se face prima dată referire la implicarea inculpaților în această activitate, în contextul în care, la 21.10.2004, după arestarea inculpaților, investigatorii sub acoperire cu nume de cod: și, menționează pentru prima dată numele celor doi inculpați; pe de altă parte, nici implicarea inculpaților în livrarea supravegheată a unui transport de 13.000 de pastile, ce nu a mai avut loc, în cele din urmă - nu s-a putut dovedi, dat fiind că, adresa MAI - invocată de instanță, în mod întemeiat, nu a fost luată în considerare în sprijinul confirmării acelei presupuneri, neavând nr. de înregistrare, data la care a fost emisă, iar martorul ( despre care se susține de către parchet că urma să participe la livrare) audiat în instanță, a arătat că nu-i cunoaște pe inculpații din dosar.

Din declarațiile investigatorilor sub acoperire, audiați procedural și în fața instanței de apel, a rezultat că aceștia nu au intrat în contact cu cei doi inculpați, că informațiile din procesele-verbale întocmite în cauză le-au aflat de la persoanele cu care s-au întâlnit sau cu care au tranzacționat, cu ocazia pregătirii misiunilor ori de la colaboratorul.

scu a arătat că, știa despre existența unei grupări de traficanți de droguri ce acționa pe raza județului I, formată din membrii familiei, că liderul grupului era unul dintre frații - "", informații obținute în cadrul activității "informativ operative" desfășurate, fără a putea preciza modul de organizare, roluri determinate ale fiecărui membru, etc. Prezentați fiindu-i în instanță inculpații, l-a recunoscut pe inculpatul.

, a relatat despre tranzacțiile la care a participat, arătata că numele de și "nu-i spun nimic" și, dintre inculpații prezentați de instanță, l-a recunoscut pe inculpatul, deși erau prezenți și inculpații și.

, a relatat în fața instanței de apel că, structura grupării era realizată în funcție de cel mai în vârstă dintre frați, pe care-l chema "", că acesta nu prea apărea la întâlniri, că "fiecare membru al familiei avea câte o atribuțiune și se ocupa de un segment", fără a arăta în concret rolul sau atribuția ce revenea fiecăruia; mai mult, i-a recunoscut din grupul prezentat de instanță pe inculpații și - ca fiind persoanele de la care a cumpărat droguri, deși conform proceselor verbale întocmite de el și investigatorul cu care a lucrat - scu, precum și din declarațiile inculpaților care au participat efectiv la aceste tranzacții, s-a stabilit cu certitudine că inculpații și nu au participat la tranzacțiile efectuate de acești doi investigatori.

, de asemenea, a relatat doar despre o singură tranzacție la care a participat, arătând că nu cunoaște nimic despre inculpații și, că aceste nume nu-i spun nimic și că avea informații generale despre existența unei grupări sub numele de "clanul " de la polițiștii care lucraseră înainte în dosar, că s-a discutat despre obiectul dosarului în momentul când a fost autorizat să participe la tranzacție.

Martorul cu identitate protejată G, a arătat că-și menține declarațiile date în curul urmăririi penale, deși apar o serie de contradicții față de cele relatate în fața instanței de apel. A arătat în fața prezentei instanțe că știe că, inculpatul se ocupa de procurarea drogurilor, iar inculpatul de vânzarea drogurilor împreună cu, că aceste împrejurări le-a aflat în mod direct, fără a arăta în concret cum anume, deși nu a asistat personal la astfel de vânzări, că știe că printre vânzătorii de droguri, alături de mai erau și persoanele cunoscute sub numele de "", "", sau " - persoane care, însă, așa cum s-a arătat, audiate nemijlocit de prima instanță, nu au confirmat nimic în legătură cu susținerile martorului cu identitate protejată relativ la cei doi inculpați. Contrar susținerilor de la urmărire penală, a arătat că nu cunoaște nimic despre modul cum erau gestionate sumele de bani obținute din vânzarea drogurilor și că nu cunoaște nimic despre o persoană cunoscută sub numele de " ". L-a identificat în instanță doar pe, nu și pe, prezent și el în sala de judecată.

Și între depozițiile martorului cu identitate protejată P, se constată a exisa contradicții. Astfel, deși la urmărire penală a arătat că știe cum erau introduse drogurile în țară - prin i, care circulau cu avionul sau prin colete ascunse, în fața instanței de apel, nu a putut preciza nimic în legătură cu acest aspect, spunând că nu știe cum erau introduse drogurile în țară. A identificat în instanța de apel doar pe și, deși era prezent și. La fel ca și martorul G, a indicat persoane care ar fi vândut droguri pentru cei doi inculpați, persoane care, însă, audiate nemijlocit de judecătorul fondului, nu au confirmat susținerile sale.

În ceea ce privește martorii cu identitate protejată, scu și colaboratorul - care nu au putut fi audiați nici de instanța de apel, pentru motivele mai sus arătate, se constată că, deși instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin.3 pr.pen. dând citire declarațiilor acestor martori din cursul urmăririi penale - depozițiile acestora nu pot fundamenta, fără echivoc, o soluție de condamnare a celor doi inculpați, pentru următoarele considerente:

Martorii și, audiați în cursul urmăririi penale ( filele 192-194, 508-509 vol. I dosar ), nu fac nicio referire la inculpații și, arătând ( cel de al doilea martor) doar că, în I există un grup de persoane, cunoscut sub numele de " clanul " din care fac parte mai mulți frați, care se ocupă cu traficul de droguri.

Martorii, și scu, audiați și ei în cursul urmăririi penale (filele 181-188,197-200, 501-504 vol. I dosar ), fac referire la cei doi inculpați, în sensul că este fratele cel mare și șeful clanului, că el coordonează activitățile ilicite ale membrilor grupului, iar este cel care, direct, este implicat în procurarea drogurilor. Aceste declarații pot fi considerate ca suficiente pentru trimiterea în judecată a celor doi inculpați, dar nu și pentru a fundamenta o soluție de condamnare a acestora, pentru că, martorii neputând fi audiați nemijlocit, în condiții de contradictorialitate și de către o instanță independentă, pentru a putea asigura inculpaților un proces echitabil, declarațiile lor se impunea să poată fi coroborate și cu alte probe administrate în cauză, ceea ce în speță, așa cum a arătat judecătorul fondului, nu s-a realizat, susținerile lor nefiind confirmate de nicio altă probă - declarații de martori sau coinculpați.

Colaboratorul, face referire în declarația de la urmărire penală (filele 13-16 vol. I dosar p) despre tranzacția din 15.04.2004 efectuată împreună cu investigatorii sub acoperire și scu ( în care nu au fost implicați inculpații și ), precum și despre discuțiile purtate cu despre un transport important de droguri din Italia, pe care ar fi trebuit să-l facă împreună cu martorul, presupusa operațiune care nu s-a mai realizat și care, așa cum s-a arătat, nu a fost confirmată de alte probe, nici chiar de martorul audiat nemijlocit în instanță, care a arătat că nu-i cunoaște pe inculpații din dosar.

Deși apelul parchetului nu vizează și soluția de achitare a inculpatului, pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc și mare risc prev. de art.4 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000, se constată de către C că și această soluție este corectă, instanța argumentând judicios, de ce nu pot fi avute în vedere mijloacele de probă mai sus arătate, precum și interceptările convorbirilor telefonice din perioada septembrie - noiembrie 2002 ( pe care se întemeiază în principal, această acuzație) - pe de o parte, pentru că autorizațiile au fost date pentru o altă persoană, iar pe de altă parte, interceptările vizează o perioadă anterioară celei stabilite ca fiind, cea a comiterii infracțiunilor deduse judecății.

2.) Se constată, de asemenea, că nu sunt fondate nici criticile privind achitarea inculpaților - și, pentru săvârșirea infracțiunilor de: cumpărare și deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu în formă continuată, prev. și ped. de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000.

Aceasta, pentru că, probele indicate de parchet și pe care s-a întemeiat trimiterea inculpaților în judecată, nu pot fi valorificate decât ca indicii în acest sens, nefiind confirmate în fața instanței și, chiar și în faza de urmărire penală nu au conținutul cert, clar, să dovedească comiterea faptelor.

La locuința inculpatului nu s-au găsit droguri cu ocazia percheziției; drogurile găsite la locuința inculpatului - cannabis, s-au dovedit a fi pentru consumul propriu al fratelui inculpatului -; inculpații și au declarat în cursul urmăririi penale că "au auzit" că și ar fi consumatori, însă nu au fumat niciodată împreună, iar martorul cu identitate protejată, invocat în apelul parchetului, declară la urmărire penală (filele 192-193 vol. I dosar ) că inculpații erau "consumatori înrăiți", fără a preciza dacă i-a văzut vreodată consumând sau dacă au consumat împreună.

Așa fiind, corect prima instanță a făcut aplicarea principiului " in dubio pro reo" cu privire la comiterea de către acești inculpați a infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000.

3.) Curtea constată că prima instanță a aplicat pedepse just individualizate pentru toți inculpații, astfel că și critica privind reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestora, se privește ca neîntemeiată.

În motivele de apel ale parchetului, sub acest aspect, se face o referire trunchiată doar la atitudinea unora dintre inculpați, relativ la recunoașterea sau negarea faptelor comise.

Instanța însă, a făcut o analiză detaliată a tuturor criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art.72 pen. cu raportare concretă la situația de fapt a fiecărui inculpat - gradul de implicare și rolul fiecărui inculpat în ansamblul activității infracționale deduse judecății; numărul de tranzacții dovedite, cu cantitatea aferentă de droguri, la care a participat fiecare inculpat; atitudinea fiecăruia relativ la faptele imputate și la derularea procesului - recunoașterea parțială sau totală ori nuanțată a faptelor, prezentarea în instanță; atitudinea inculpaților anterior comiterii prezentelor fapte - cu sau fără antecedente penale; situația personală a fiecăruia - gradul de instruire, starea de sănătate, etc.

II.Apelurile inculpaților, șisunt, de asemenea, nefondate, iar apelulinculpatuluieste fondat doar sub aspectul greșitei rețineri a stării de recidivă, după cum se va arăta în continuare.

Așa cum a arătat judecătorul fondului, situația inculpaților apelanți este mult diferită de cea a inculpaților și, deoarece declarațiile investigatorilor și ale martorilor cu identitate protejată, relativ la ei, se coroborează cu restul probelor administrate în cauză: declarațiile coinculpaților, înregistrările video din mediul ambiental, perchezițiile domiciliare, conținutul agendelor telefonice ale inculpaților, declarațiile martorilor audiați nemijlocit în fața instanței, interceptările convorbirilor telefonice ale inculpaților și, precum și ale acestuia din urmă cu inculpații și și cu martorii și.

Instanța a analizat fiecare din aceste categorii de probe, a arătat care sunt reținute în sprijinul soluției ce s-a dat în cauză și cele care au fost înlăturate, precum și motivele pentru care s-a procedat în acest fel.

Rezultă deci, din acest material probator că, că inculpații și coordonau pe raza municipiului Ior ețea de trafic de droguri bine organizată, rolul primului dintre ei fiind de a distribui prin restul inculpaților (, și ), precum și prin intermediul altor persoane, dintre care și unii dintre martorii din acest dosar, droguri de risc și de mare risc procurate în principal din spațiul ex-iugoslav, de către cel de al doilea inculpat, în principal prin intermediul martorului.

Fiind de acord cu întreaga argumentație a instanței de fond, Curtea va releva doar aspectele esențiale, necesare pentru a se pronunța asupra motivelor de apel. În ceea ce privește motivele de apel ale inculpatul,un prim aspect invocat, s-a referit la declarația martorului dată în cursul urmăririi penale, care nu trebuie avută în vedere, acest martor declarând că nu știe să scrie și să citească și, deci, rezultă că a declarat conform celor învederate de procuror.

După cum se poate observa, declarația acestui martor a fost înlăturată de prima instanță, care a apreciat corect că nu pot fi folosite ca mijloace de probă valide declarațiile sale, precum și ale martorul, pentru motivele arătate în considerentele hotărârii (ambii au dat două declarații diametral opuse în faza de urmărire penală și în fața instanței, în declarațiile de la instanță acuzând presupuse abuzuri ale organelor de anchetă la momentul primelor declarații; ambii erau la acel moment consumatori de droguri și la data ambelor audieri erau în penitenciar, ca atare este posibil să fi făcut declarații mincinoase ori într-un sens, ori în altul, fie sub presiunea mediului de detenție și a posibilității obținerii unor facilități, fie sub presiunea coinculpaților, care la acel moment se aflau și ei încarcerați în Penitenciarul Iași; în plus, martorul a fost cercetat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă comisă la data de 23 iunie 2005 în fața Tribunalului Iași, necunoscându-se soluția din acest dosar la dat prezentei hotărâri (696, vol. III, dosar fond ).

Împrejurarea că înregistrările convorbirilor telefonice dintre și, au fost transcrise abia la 2 săptămâni după arestarea inculpaților și se referă la convorbiri din anii 2002-2003, deci, cu aproape doi ani înainte de momentul transcrierii - nu este un impediment pentru folosirea acestora ca mijloace de probă. Așa cum a arătat prima instanță, au fost reținute ca valide și concludente, doar interceptările din primele patru luni - 120 zile, respectiv, din perioada 12.02.2003 - 03.06.2003, în conformitate cu reglementarea actuală a dispoz. art.91/1 alin.4,5 pr.pen. iar faptul că transcrierea acestor înregistrări s-a făcut după o perioadă mai mare de timp, de la data interceptării efective, nu reprezintă o încălcare a vreunei dispoziții legale, art.91/3 alin.1 pr.pen. neprevăzând vreun termen în care să se realizeze redarea convorbirilor în procese-verbale. Dar, chiar și dacă legea ar impune un asemenea termen, pentru că nu se prevede ca fiind sancționată cu nulitatea absolută încălcarea unui eventual astfel de termen, ar fi incidentă în cauză sancțiunea nulității relative, dacă s-ar fi invocat în condițiile și termenele prev. de art.197 alin.1, 4.pr.pen. ceea ce nu s-a realizat în cauză.

În privința drogului de risc (cannabis), ce s-a găsit la domiciliul său, în sensul că nu s-a dovedit că drogul îi aparținea inculpatului, putând aparține oricui din familie - Curtea constată că, instanța a arătat probele care susțin acuzația de deținere de droguri de risc pentru consum propriu - însăși recunoașterea inculpatului cu ocazia percheziției, în prezența martorilor asistenți; declarațiile sale ulterioare, din cursul urmăririi penale în prezența apărătorilor aleși. Revenirea din cursul judecății, asupra acestei recunoașteri, nu se justifică, după cum nu poate fi primită nici explicația că, în primele declarații a fost sfătuit greșit de apărătorul ales, având în vedere că a avut mai mulți apărători și deci, e greu de crezut, că toți apărătorii și-au încălcat deontologia profesională, și că singurul care nu a abdicat de la aceasta, este cel care l-a asistat în cursul judecății.

Restul acuzațiilor - deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, trafic de droguri de risc și mare risc - sunt descrise de instanță în paragraful referitor la acest inculpat și la ceilalți apelanți - cu arătarea probelor care dovedesc faptele, cu precizarea că, nu au fost avute în vedere procesele-verbale întocmite de colaboratorul ( cum greșit s-a invocat de apelant, în sensul că susținerile colaboratorului sunt contrazise de declarațiile investigatorilor).

Considerațiile mai sus expuse, relativ la inculpatul, sunt valabile și în privința inculpatului, care a avut același apărător, ce susținut, în esență, aceleași apărări pentru ambii inculpați.

În ceea ce privește susținerea că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, iar în sarcina inculpatului, infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, pe motiv că, întrucât inculpații și au fost achitați pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, doar și, deci numai două persoane nu mai puteau constitui un grup, iar nu putea adera la un grup format din două persoane, un grup care nu întrunește nr. legal de membri - Curtea arată următoarele:

, dacă se au în vedere definițiile legale în materie, apărarea formulată în acest sens, ar putea fi considerată întemeiată.

Potrivit art.2 lit. a din Legea nr.39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Latura obiectivă a infracțiunii prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 se poate realiza prin inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup, aceste acțiuni fiind alternative, săvârșirea oricăreia dintre acestea realizând conținutul infracțiunii.

De asemenea, jurisprudența este în sensul că prin "constituire" se înțelege intrarea în grupul infracțional, a cărui activitate este caracterizată prin durata în timp și realizarea unui scop infracțional comun.

Pe de altă parte însă, atât din actul de sesizare, cât și din starea de fapt reținută de instanță rezultă că, în perioada 2003-2004, inculpații și au vândut constant droguri de risc și mare risc în zona, prin intermediul celorlalți inculpați, drogurile provenind din spațiul ex-iugoslav, introduse în țară de către un, transportate la I și predate celor doi. Este clar că, activitatea grupării desfășurându-se pe o anumită perioadă; fiecare persoană ( verigă) din acest lanț având un rol bine determinat - contactare furnizor, asigurarea resurselor financiare, procurare droguri, introducere în țară, transport, predare droguri, distribuire, vânzare, etc.; realizând un scop comun - această grupare întrunește toate elementele pentru a fi un grup infracțional organizat în sensul legii, inclusiv cel referitor la numărul minim de persoane, chiar dacă, doi din cei considerați inițial ca fiind cei care au constituit grupul au fost achitați pentru această faptă. Au rămas alți doi inculpați - și, care, prin modul lor de acțiune, s-a dovedit că finanțau și coordonau întreaga activitate a grupului, dar și persoanele care asigurau achiziționarea drogurilor din străinătate, ii - pe care organul de urmărire penală nu-i introduce în acest lanț infracțional, deși le descrie amănunțit activitatea, îi situează în dosar ca pe simpli martori, deși s-a dovedit că ei aveau un rol determinant, ei procurau drogurile, restul acțiunilor grupului nefiind posibile în lipsa activității lor și că, aceștia au existat încă din momentul inițial al activității infracționale, au constituit practic, chiar dacă tacit, grupul infracțional, alături de și. În acest sens, acțiunile, poziția și rolul, cel puțin lui zis " " sunt foarte bine conturate și se circumscriu elementelor caracteristice noțiunii de "constituire" și celei de "grup infracțional organizat". Este irelevant că acest martor nu a fost cercetat, sau cel puțin nu în acest dosar, sau că procurorul nu a solicitat extinderea procesului penal și cu privire la această persoană, de vreme ce subiectiv și obiectiv, s-a dovedit că era un membru important al grupului, încă din momentul inițial, chiar acela al constituirii grupului, că a consimțit, chiar dacă nu în mod expres, la constituirea grupului, de vreme ce fără contribuția sa, activitatea grupului privind traficul de droguri nu ar fi putut exista, grupul în sine nu ar fi existat.

Așa fiind, în mod corect s-a reținut în sarcina celor doi inculpați și, infracțiunile de constituire și, respectiv, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat.

S-a reținut însă, în mod greșit, că infracțiunile din prezenta cauză au fost comise de inculpatul în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a pen. față de condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată, aplicată prin sentința penală nr. 1450 din 20.09.2002 a Judecătoriei Oradea. Aceasta deoarece, prin decizia penală nr. 359/A/30 noiembrie 2007 Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr.287/R/15 mai 2008 Curții de Apel Oradea, sentința de condamnare a fost desființată, iar inculpatul achitat în baza art. 11 pct.2 lit. a rap. al art.10 lit.b/1 pr.pen. aplicându-i-se o amendă administrativă ( filele 235-240 vol. I dosar apel și filele 18-21 vol. II dosar apel ) - împrejurare care, de altfel, nu a fost cunoscută primei instanțe la data pronunțării hotărârii apelate, căile de atac fiind soluționate ulterior acestei date.

În ceea ce privește criticile formulate de inculpatul, Curtea constată că și acestea sunt nefondate.

Nu se justifică achitarea sa de sub învinuirile comiterii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, pentru că probele administrate de prima instanță, cele care au fost reținute de judecător, confirmă întrutotul vinovăția acestui inculpat, care a participat la două tranzacții directe și la o intermediere ( în 14.04.2004, 21.04.2004 și 06.05.2004).

Instanța a arătat detaliat care sunt probele care au format convingerea că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin.1, art. 2 alin.2 art. 4 alin.1, art. 4 alin.2 din Legea nr.143/2000, răspunzând totodată excepțiilor ridicate de acesta, în apărare, cu ocazia judecării fondului cauzei.

Astfel, este neîntemeiată susținerea că procurarea pastilelor de ecstasy intermediată de inculpat, nu a fost autorizată și din această cauză, mijloacele de probă obținute ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. S-au arătat de către judecător, motivele pentru care ordonanța procurorului nr.56/A/2004 emisă în dosarul de urmărire penală nr.118/P/2004, de autorizare a procurării unui nr. de 10 pastile de ecstasy este legală și ca atare, probele obținute în baza acestei autorizații pot fi folosite în proces. Chiar dacă autorizația nu l-a vizat în mod special pe inculpatul ( ci pe numitul ), câtă vreme ordonanța de autorizare a procurării drogurilor cuprinde toate mențiunile prev. de art. 18 din Legea nr. 39/2003, iar printre activitățile autorizate se menționa și strângerea datelor cu privire la existența infracțiunii și identificarea membrilor rețelei, intrarea polițistului în legătură cu inculpatul, corect s-a apreciat că se circumscrie limitelor autorizației, inculpatul însuși recunoscând în declarația de la instanță, că la această tranzacție i-a cunoscut pe investigatori.

Nu este fondată nici critica privind luarea în considerație de către prima instanță a declarațiilor martorilor cu identitate protejată, întrucât aceștia nu au fost audiați conform normelor procedurale, fiind încălcat dreptul la apărare al inculpatului.

Dintre martorii cu identitate protejată, instanța a procedat doar la audierea martorilor G și P, într-adevăr, nu în condițiile prev. de art.86/1 pr.pen. datorită lipsei mijloacelor tehnice corespunzătoare, această procedură fiind însă realizată conform legii, la instanța de apel ( filele 88-97 dosar apel vol. III).

Ceilalți martori cu identitate protejată, scu nu au fost audiați nici de judecătorul fondului, dar nici de instanța de apel, pentru motivele anterior arătate, dar, Curtea constată pe de o parte, că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.327 alin.3 pr.pen. dându-se citire declarațiilor acestor martori din cursul urmăririi penale, iar pe de altă parte, declarațiile acestor martori, ca și ale investigatorilor sub acoperire (audiați și aceștia în condițiile art.86/1 pr.pen. de către instanța de apel), nu sunt singurele probe incriminatoare, ci, așa cum a arătat și instanța de fond, se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din restul probelor administrate în cauză, în acord deci cu dispozițiile art.86/1 alin.6 pr.pen.

Au fost dovedite și infracțiunile de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu - inculpatul însuși recunoscând în declarațiile sale că era consumator, aspecte cere se coroborează și cu depozițiile martorilor cu identitate protejată.

În privința infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, Curtea constată că, la fel ca și celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, a fost dovedită cu probele indicate de prima instanță, iar în privința întrunirii elementelor constitutive ale acestei infracțiuni sun valabile explicațiile date în cazul inculpatului.

În privința motivelor invocate de inculpatul, Curtea constată că,solicitarea de achitare a acestuia, în baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. c pr.pen. este neîntemeiată, probele dosarului dovedind, fără echivoc, că este autorul faptelor reținute în sarcina sa, cu toată argumentația prezentată de instanță în momentul analizării faptelor acestuia, alături de situația inculpaților și.

Nu se impune nici redozarea pedepselor aplicate acestui inculpat, ca solicitare subsidiară în apel, dat fiind faptul că, instanța a ținut seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art.72 pen. respectiv de natura și gravitatea infracțiunilor comise, nr. de tranzacții la care participat, el împreună cu inculpatul fiind cei care au tranzacționat direct cu investigatorii sub acoperire, cantitățile de droguri tranzacționate, dar și faptul că nu are antecedente penale, aspect reținut, de altfel, ca circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că, acesta s-a sustras judecății, la fel ca și inculpatul, în acest sens fiind demersurile efectuate în cursul urmăririi penale pentru ca aceștia să fie audiați, demersuri din care rezulta că, la respectivele date, nu figurau ca ieșiți din țară, fiind astfel evident că, s-au sustras cercetărilor, imediat după arestarea celorlalți inculpați la 10.10.2004 ( filele 372-376, 377- 388, 398, 496-497 vol. I, dosar ).

Așa fiind, nu este posibilă suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, deoarece, raportat la cuantumul acesteia, corect stabilit de prima instanță, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 alin.2 pen.

În privința inculpatului, Curtea constată că, nu sunt fondate nici criticile acestuia.

Soluția de achitare a inculpatului în baza 11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c pr.pen. pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc și mare risc, organizare și conducere a activității de trafic ilicit de droguri, constituire a unui grup infracțional organizat - nu poate fi dispusă în cauză, instanța de fond pronunțând în mod întemeiat condamnarea inculpatului pentru aceste infracțiuni, soluție bazată pe ansamblul probelor administrate și reținute ca utile și concludente cauzei, cu arătarea expresă a motivelor pentru care anumite probe au fost înlăturate de instanță.

S-a dovedit fără echivoc, că inculpatul împreună cu inculpatul, coordonau pe raza municipiului I, o rețea de trafic de droguri bine organizată, el fiind cel care asigura procurarea drogurilor din spațiul ex-iugoslav, prin intermediul numitului. drogurilor este așadar, una acțiunile alternative prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunii prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000.

Referitor la criticile privind folosirea ca mijloace de probă a unor interceptări a convorbirilor telefonice ce-l privesc pe inculpat, în condițiile în care, nu există certitudinea că aceste înregistrări se referă la faptele pentru care a fost trimis în judecată sau că audierea martorilor cu identitate protejată și a investigatorilor sub acoperire, nu s-a făcut în condiții procedurale, încălcându-se dreptul la apărare a inculpatului - Curtea, fără a reitera considerațiile deja expuse sub acest aspect, arată doar că, instanța fondului, cu ocazia analizării situației inculpatului a explicat pe larg care interceptări sunt valide și pot fi folosite ca mijloace de probă și care nu au fost luate în considerație; a arătat, de asemene că, pe lângă aceste probe, starea de fapt relativ la inculpat este susținută și de alte probe administrate, menționate și interpretate corect.

În privința martorilor cu identitate protejată sau a investigatorilor, motivele pentru care declarațiile acestora ( unii dintre ei, audiați în condițiile art.86/1 pr.pen. la instanța de apel, iar relativ la alții, făcându-se aplicarea dispozițiilor art.327 alin.3 pr.pen.) au fost luate în considerare sunt arătate la analiza motivelor de apel formulate de inculpatul.

Infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, s-a dovedit a fi fost a fost și ea comisă de inculpat, prin modul de acțiune descris în considerentele hotărârii atacate și probat cu mijloacele de probă indicate de instanță, reliefându-se în concret, toate elementele necesare existenței infracțiunii, inclusiv sub aspectul numărului de membrii necesar pentru existența grupului infracțional, în sensul legii, sub acest din urmă aspect, pentru considerentele mai sus expuse cu ocazia analizării aceleași chestiuni față de inculpatul.

Referitor la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri în vederea consumului propriu și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ - apreciem ca nejustificată această critică a sancțiunii aplicate de prima instanță, în contextul în care, în procesul individualizării pedepselor, instanța a avut în vedere ansamblul activității infracționale a inculpatului, neputând, în mod izolat să valorifice criteriile prev. de art.72 pen. raportat doar la această faptă. Așa fiind, ținând seama de faptul că inculpatul a fost condamnat pentru un concurs de infracțiuni, dar și de celelalte elemente - natura și gravitatea faptei, gradul de participare la activitatea infracțională dedusă judecății, persoana inculpatului - fără antecedente penale, împrejurare, de altfel, reținută ca circumstanță atenuantă în favoarea sa, se constată că și acestui inculpat i-au fost aplicate pedepse just individualizate, în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art.52 pen.

În consecință, pentru toate considerentele, mai sus expuse, în baza art. 379 pct.1 lit.b pr.pen. vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpații, și, precum și apelul peste termen declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 247 din 2 mai 2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj.

În baza art.379 pct.2 lit.a pr.pen. va fi admis apelul declarat de inculpatul împotriva aceleași sentințe, pe care o va desființa doar sub aspectul greșitei rețineri a stării de recidivă și a revocării suspendării condiționate, față de acest inculpat.

Pronunțând o nouă hotărâre, în aceste limite, se va înlătura aplicarea dispozițiilor art.37 lit.a pen. în raport de toate infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința apelată; se va înlătura aplicarea dispozițiilor art.83 pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr.1450/20.09.2009 a Judecătoriei Oradea, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de: 6 (șase) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,d,e pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art.381 pr.pen. rap. la art.88 pen. se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților,., și timpul detenției preventive de la 10.10.2004 la 27.06.2005 și se va menține față de acești inculpați măsura obligării de a nu părăsi țara, cu aceleași obligații impuse de instanța de fond.

Se va constata că inculpații.și au fost arestați în lipsă prin încheierea din 08.02.2005 a Tribunalului, Secția a II a Penală, dos nr.943/2005, iar inculpatul.este arestat în altă cauză.

Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

În baza art.189 pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C, următoarele sume cu titlu de onorarii apărători din oficiu: 490 lei ( av. - onorarii integrale de câte 150 lei pentru inculpații. și și 40 lei, onorariu parțial pentru inculpat 200 lei (avoc., onorarii parțiale de câte 50 lei, pentru inculpații, și.); 500 lei ( avoc., onorariu integral de 400 lei pentru inculpat și parțial, de 100 lei, pentru inculpat ); 100 lei ( avoc., onorariu parțial pentru inculpat ) - sume ce se vor plăti din fondul.

În baza art.192 alin.2 pr.pen. vor fi obligați inculpații apelanți să plătească cheltuieli judiciare în favoarea statului, după cum urmează:

- 7000 lei ( din care 40 lei, onorariu avocațial parțial) -. - 7500 lei ( din care 400 lei, onorariu apărător avocațial) - .

- 7000 lei ( din care 50 lei, onorariu avocațial parțial). - 8000 lei ( din care 150 lei, onorariu avocațial) -.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 pr.pen. privind restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpații, și, precum și apelul peste termen declarat de inculpatul - împotriva sentinței penale nr. 247 din 2 mai 2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj.

II. Admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.247 din 2 mai 2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, pe care o desființează doar sub aspectul greșitei rețineri a stării de recidivă și a revocării suspendării condiționate, față de acest inculpat.

Pronunțând o nouă hotărâre, în aceste limite:

- înlătură aplicarea dispozițiilor art.37 lit.a pen. în raport de toate infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința apelată;

- înlătură aplicarea dispozițiilor art.83 pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr.1450/20.09.2009 a Judecătoriei Oradea, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de:6 (șase) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,d,e pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art.381 pr.pen. rap. la art.88 pen. deduce din pedepsele aplicate inculpaților, și timpul detenției preventive de la 10.10.2004 la 27.06.2005 și menține față de acești inculpați măsura obligării de a nu părăsi țara, cu obligațiile impuse de instanța de fond.

Constată că inculpații și au fost arestați în lipsă prin încheierea din 08.02.2005 a Tribunalului, Secția a II a Penală, dos nr.943/2005, iar inculpatul.este arestat în altă cauză.

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C, următoarele sume cu titlu de onorarii apărători din oficiu: 490 lei ( av. - onorarii integrale de câte 150 lei pentru inculpații, și și 40 lei, onorariu parțial pentru inculpat 200 lei (avoc., onorarii parțiale de câte 50 lei, pentru inculpații, și ); 500 lei ( avoc., onorariu integral de 400 lei pentru inculpat și parțial, de 100 lei, pentru inculpat ); 100 lei ( avoc., onorariu parțial pentru inculpat ) - sume ce se vor plăti din fondul.

Obligă inculpații apelanți să plătească cheltuieli judiciare în favoarea statului, după cum urmează:

- 7000 lei ( din care 40 lei, onorariu avocațial parțial) - - 7500 lei ( din care 400 lei, onorariu apărător avocațial) - ,

- 7000 lei ( din care 50 lei, onorariu avocațial parțial) - 8000 lei ( din care 150 lei, onorariu avocațial) -.

Restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpații, și de la comunicare cu inculpații, și.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red./Dact.

5 ex./16.11.2009

Președinte:Ana Covrig
Judecători:Ana Covrig, Săndel Macavei

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 100/2009. Curtea de Apel Cluj