Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 118/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.118
Ședința publică din data de 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul - Biroul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpații fiul lui - și -, născut la data de 13 mai 1988, în prezent aflat în Penitenciarul Focșani, județul V și fiul lui și, născut la data de 17 februarie 1983, domiciliat în localitatea Cernavodă,-, -.1,.1, apart.7, județul C, împotriva sentinței penale nr.156 din data de 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10 decembrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când, instanța pentru a da posibilitatea apărătorului ales al apelantului - inculpat, să depună la dosar concluzii scrise și având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 16 decembrie 2009 când a dat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.156 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția penală în dosarul nr- au fost condamnați inculpații:
1.- fiul lui și, născut la data de 13 mai 1988 în municipiul B, cu același domiciliu, str.- -, bloc 3, apart.20, județul B, fără antecedente penale, a fost condamnat la pedepsele de 8 luni închisoare și respectiv 1 an închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de droguri prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, cu reținerea disp.art.74 și art.76 Cod penal, fapte din cursul lunii iunie 2007 și respectiv octombrie - decembrie 2008 și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de tâlhărie prev.de art.20 Cod penal rap.la art.211 alin.2/1 lit.a cu aplic.art.74, art.76 Cod penal.
Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
- 2 -
2. - fiul lui și, născut la 08 martie 1985 în municipiul D, județul H, fără antecedente penale, domiciliat în orașul Cernavodă, str.- -, - 1,.B,.3, apart.23, județul C, la pedepsele de 10 luni închisoare, 4 luni închisoare și respectiv 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni la Legea privind combaterea traficului ilicit de droguri prev.de art.2 alin.1 (două fapte) și art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie prev.de art.20 Cod penal, rap.la art.211 alin.2/1 lit.a cu aplic.art.74 și art.76 Cod penal.
Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților și iar în baza art.88 Cod penal, s-a computat din pedepse reținerea și arestarea preventivă de la 13 februarie 2009 la zi, pentru inculpatul și de la 14 februarie 2009 la zi pentru inculpatul.
Prin aceeași sentință penală a mai fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie prev.de art.20 Cod penal, rap.la art.211 alin.2/1 lit.a Cod penal, cu aplic.art.74, art.76 Cod penal, inculpatul fiul lui și, născut la 17 februarie 1983 în municipiul Cernavodă, județul C, cu același domiciliu,-, -.1,.1, apart.7, județul
În baza art.71 Cod penal, li s-au interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata executării pedepselor.
Pentru inculpatul s-a computat din pedeapsă reținerea acestuia pe timp de 24 de ore, din data de 13 februarie 2009.
S-a dispus confiscarea cantității de 31,04 grame rezină de cannabis și 10 capsule amfepramonă, aflate în custodia organelor de urmărire penală (IGPR - Direcția Judiciar).
În baza art.118 alin.1 lit.e Cod penal, a fost confiscată de la inculpatul suma de 700 lei, iar de la inculpatul suma de 1.000 lei, bani obținuți din vânzarea drogurilor.
În fine, inculpații și au fost obligați la câte 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul la 1.000 lei cu același titlu, din care 300 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în esență, următoarea situație de fapt:
La data de 06 iunie 2007 organele de poliție judiciară din cadrul B, s-au sesizat din oficiu că în cursul lunii iunie 2007, inculpatul a procurat, deținut fără drept și a oferit spre vânzare 19 comprimate despre care acesta a afirmat că sunt droguri, iar în combinație cu alcool ar produce un efect halucinogen puternic.
În atare situație, a fost autorizată introducerea unui investigator acoperit și colaborator, prin intermediul cărora au fost procurate două probe operative
- 3 -
(cannabis - fragmente vegetale și o substanță pulverulentă de culoare albă, despre care s-a afirmat că ar fi heroină).
La data de 20 iunie 2007 fost procurată de la inculpatul de către investigatorul acoperit 0,56 grame fragmente vegetale - influorescență de culoare, stabilindu-se prin analizele de laborator că acestea conțin - substanță psihopotropă biosintetizată de cannabis, care de asemenea este înscrisă în Anexa nr.III la Legea nr.143/2000
S-a stabilit că la 25 iunie 2007 prin același investigator a fost cumpărată de la inculpat cantitatea de 0,43 grame, substanță pulverulentă de culoare albă, dar în urma analizelor de laborator s-a constatat că aceasta nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope.
Situația de fapt descrisă mai înainte a fost stabilită pe baza declarațiilor investigatorului sub acoperire, precum și din rapoartele de constatare tehnico - științifică întocmite de Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul IGPR.
Cu ocazia cercetărilor, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii în modalitatea descrisă mai sus.
Referitor la inculpatul, s-a reținut că în cursul lunii noiembrie 2007 vândut unui colaborator autorizat, cantitatea de 1,75 grame, rezină de cannabis, contra sumei de 350 lei, iar în data de 29 noiembrie 2007 fost identificat ca deținând cantitatea de 0,09 grame rezină de cannabis, în privința căreia inculpatul a declarat că era destinată consumului propriu.
S-a mai reținut că la data de 29 noiembrie 2007 lucrători de poliție din cadrul de Combatere a Organizate C, aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe raza orașului Cernavodă, au observat două persoane cu un comportament suspect într-un autoturism cu număr de înmatriculare AB-357-D, iar în urma legitimării s-a constatat că la volan se afla inculpatul, iar în partea dreaptă martorul .
Asupra inculpatului a fost găsită o țiplă din plastic transparentă care conținea substanță vegetală solidă, despre care a declarat că aceasta reprezintă hașiș, fiind cumpărată de la o persoană necunoscută din
În urma analizelor de laborator, s-a stabilit că această substanță este rezină de cannabis.
Cercetările au continuat prin introducerea în cauză a unui investigator acoperit și interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat, așa încât, prin aceste mijloace de investigare s-a stabilit că inculpatul procura rezină de cannabis de la o persoană din județul C care a fost identificată ulterior în persoana inculpatului.
S-a stabilit că în intervalul noiembrie - decembrie 2008 inculpatul s-a întâlnit în mai multe rânduri cu inculpatul de la care a procurat rezină de cannabis, iar în aceeași perioadă, același inculpat a vândut și oferit spre consum această substanță martorilor și.
S-a dovedit că în același interval, investigatorul acoperit "" a cumpărat în două rânduri de la inculpatul, cantitățile de 25,79 grame, respectiv 5,64 grame rezină de cannabis.
- 4 -
Pe parcurs, inculpatul a relatat investigatorului acoperit că poate procura o cantitate mai mare de droguri, acesta din urmă s-a arătat interesat pentru a achiziționa 1 kg rezină de cannabis, pentru care ar fi dispus să plătească suma de 10.000 Euro.
Ulterior, cei doi s-au întâlnit în municipiul B pentru definitivarea tranzacției, ocazie cu care investigatorul a arătat inculpatului suma de 10.000 Euro pe care o avea asupra sa, convenind să efectueze tranzacția peste circa o săptămână.
În dimineața zilei de 13 februarie 2008 inculpatul l-a contactat telefonic pe investigator, întrebându-l dacă are banii, acesta i-a răspuns afirmativ și că dorește să facă tranzacția, situație în care să-i aducă marfa.
În aceeași zi, inculpatul l-a sunat pe investigator, spunându-i că a intervenit o mică problemă, în sensul că investigatorul trebuie să meargă la băieții din C, pentru a ridica marfa. Acesta nu a fost de acord cu propunerea respectivă și a insistat ca să vină cu marfa în
a dat numărul de telefon al investigatorului "unor băieți" din C, așa încât, acesta a fost sunat de o persoană care s-a recomandat " și care l-a întrebat dacă are banii.
S-a stabilit că această persoană este inculpatul și care a fost de acord să se întâlnească în municipiul B cu investigatorul, după ce acesta i-a comunicat că are banii asupra sa pentru tranzacție.
În acest timp, investigatorul acoperit a ținut legătura cu inculpatul și a pretins ca acesta să aducă marfa și să primească prețul, stabilind să se întâlnească în parcarea auto aflată lângă restaurantul "Mc,s" din municipiul În continuare, inculpatul l-a așteptat pe inculpatul la intrarea în municipiul B dinspre municipiul S, acesta venind cu autoturismul însoțit de inculpatul și de martorul.
Inculpatul a urcat în autoturismul inculpatului și împreună s-au deplasat în parcarea restaurantului "Mc,s" unde stabilise punctul de întâlnire atât cu investigatorul acoperit cât și cu inculpatul.
Inculpații și s-au apropiat de autoturismul în care se afla investigatorul acoperit și care avea ambele geamuri de la portierele față întredeschise.
Inculpatul i-a spus acestuia că persoana care-l însoțește, se numește "" și că posedă marfa, fapt confirmat de acesta din urmă.
Inculpatul a solicitat investigatorului să-i permită intrarea în mașină pentru a discuta, dar investigatorul a precizat că dorește să facă afacerea numai cu, solicitând ca acesta să aducă marfa și să-i remită prețul.
Inculpatul a insistat să fie lăsat să intre în autoturism, zicând că dacă ar fi avut un i l-ar fi pus la cap.
În aceste condiții, instigatorul le-a spus că nu mai face tranzacția și că o lasă pe altă dată.
- 5 -
După aceea a pornit motorul autoturismului, a părăsit parcarea, moment în care unul din ceilalți doi tineri care-i însoțeau pe inculpații și a lovit cu piciorul din partea din spate autoturismul.
sub acoperire a plecat spre ieșirea din municipiul B în direcția Rm.S, observând că în urma sa se află autoturismul condus de, care-l urmăreau.
La un moment dat la ieșirea din municipiul B, inculpatul l-a depășit și a început să facă manevre stânga - dreapta în fața autoturismului investigatorului, în acest mod circulându-se o distanță de circa 3 - 4 km.
În autoturismul inculpatului se afla și inculpatul care a ținut permanent legătura prin telefonul mobil cu inculpatul pentru a-l dirija în urmărirea investigatorului acoperit, întrucât nu cunoștea orașul.
În încercarea de a face depășirea autoturismului urmăritor, investigatorul sub acoperire a fost blocat de autoturismul condus de inculpatul.
Autoturismul investigatorului a fost lovit în spate de către autoturismul "Opel Vectra" condus de inculpatul și în acel moment inculpații și au coborât din autoturism și s-au îndreptat spre mașina investigatorului, dar când erau la circa 1 - 2 metri au fost imobilizați de către lucrătorii de poliție care erau pregătiți pentru intervenție.
Cu ocazia cercetărilor, inculpatul a recunoscut că a cumpărat în mai multe rânduri rezină de cannabis de la inculpatul, recunoaștere care se coroborează și cu declarațiile martorilor, și.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că numai a consumat împreună cu astfel de substanță, dar fapta acestuia este dovedită cu declarațiile inculpatului, coroborate cu declarațiile martorilor menționați mai înainte, declarația și rapoartele investigatorului acoperit, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, precum și din raportul de constatare întocmit de Laboratorul de Specialitate din cadrul IGPR.
Instanța de fond a stabilit în sarcina inculpaților vinovăția acestora și pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de tâlhărie prev.de art.20 Cod penal, rap.la art.211 alin.2/1 lit.a Cod penal, constând în aceea că a urmărit pe investigatorul acoperit cu intenția de a-l deposeda de suma de bani pe care acesta o avea asupra sa, pentru a achita prețul cantității de drog pe care intenționa să o cumpere.
Inculpații și știau de la inculpatul că potențialul cumpărător, respectiv investigatorul acoperit posedă asupra sa, suma de 10.000 Euro pentru cumpărarea unui kg de rezină de cannabis, fiind de acord să se deplaseze în municipiul B pentru efectuarea tranzacției, deși în realitate nu aveau asupra lor cantitatea respectivă de droguri.
Reținând vinovăția inculpaților, instanța i-a condamnat pe inculpați la diferite pedepse privative de libertate, la stabilirea pedepselor ținând seama de criteriile generale prev.de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de împrejurările care
- 6 -
agravează ori atenuează răspunderea penală, precum și persoana fiecărui inculpat în parte.
Față de inculpați, s-a apreciat că se justifică reținerea de circumstanțe atenuante personale prev.de art.74, art.76 Cod penal, stabilind astfel pedepse sub limita minimă prevăzută de textul de lege.
Împotriva sentinței au declarat apel inculpații și.
În ședința publică de astăzi, inculpatul, personal, a declarat că înțelege să-și retragă apelul, instanța urmând să ia act de această situație, potrivit art.369 alin.1 Cod procedură penală.
Dând eficiență disp.art.70 Cod procedură penală, Curtea a procedat la audierea inculpatului prezent -, care a consimțit în acest sens, susținând că nu se face vinovat de fapta pentru care a fost condamnat.
În susținerea apelului, apărătorul acestuia a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este motivată pe indicii indirecte, deși din declarațiile martorilor și ale inculpaților rezultă că acesta nu a comis infracțiunea de tâlhărie și nu a efectuat acte de violență asupra investigatorului sub acoperire pentru a-l deposeda de bani sau bunuri,așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Inculpatul nu a știut adevăratul scop al deplasării în municipiul B, nu a cunoscut despre tranzacția convenită, respectiv de faptul că urma să-i înmâneze investigatorului sub acoperire o cantitate de droguri în schimbul unei mari sume de bani.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și în consecință, a se dispune achitarea, deoarece nu a comis această faptă.
Curtea, verificând hotărârea atacată conform art.378 Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului în raport de critica invocată și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd disp.art.371 alin.2 Cod procedură penală, constată că apelul declarat de inculpatul este nefondat.
Prima instanță a reținut corect situația de fapt așa cum a fost arătată mai înainte, iar încadrarea juridică a faptei este legală.
Atât cu ocazia cercetărilor penale cât și în instanță, inculpatul a avut atitudine nesinceră, nerecunoscând fapta și alături de ceilalți inculpați a negat intenția de a-l deposeda de bani prin mijloace violente pe investigatorul sub acoperire.
Intenția inculpaților și de a obține suma de 5.000 Euro de la investigator, este probată de discuția pe messenger din data de 13 februarie 2009, când a fost stabilită întâlnirea pentru vânzarea cantității de 1 kg de hașiș.
De asemenea și existența sumei de bani asupra investigatorului acoperit apare într-o altă discuție purtată în data de 12 februarie 2009 între inculpați.
Având în vedere derularea ulterioară a faptelor, investigatorul acoperit s-a retras încercând să nu se deconspire, iar inculpații au plecat în urmărirea acestuia, pentru ca mai apoi să-l blocheze la aproximativ 5 km de B, pe partea a drumului european 85 după efectuarea unor manevre periculoase în trafic, coroborată
- 7 -
cu lipsa vreunei sume semnificative asupra inculpaților, apare ca evidentă intenția cu care au acționat cei trei inculpați, și.
De aceea, fapta inculpatului de a adresa amenințări și de a ajuta la exercitarea de acte de violență în data de 13 februarie 2008 la adresa investigatorului acoperit introdus în cauză, în scopul deposedării acestuia de suma de 5.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.20 Cod penal, rap.la art.211 alin.1/1 lit.a Cod penal.
Ca atare, critica invocată de inculpat că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa este neîntemeiată și în mod legal prima instanță a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 10 luni închisoare, care să fie executată în regim de detenție, la individualizarea pedepsei ținându-se seama de toate criteriile prev.de art.72 Cod penal.
Împrejurarea că este tânăr, nu are antecedente penale, precum și condițiile în care a participat la comiterea faptei, au fost reținute de prima instanță drept circumstanțe atenuante personale prev.de art.74 Cod penal.
În consecință, Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, motiv pentru care apelul declarat de inculpatul se privește ca fiind nefondat și va fi respins în consecință, conform art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Totodată, urmează a se lua act conform art.369 alin.1 Cod procedură penală, că inculpatul și-a retras apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe pronunțată în prezenta cauză.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, domiciliat în orașul Cernavodă,-, -AS,.A,.1,.7, județul C, împotriva sentinței penale nr.156 din data de 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția penală.
Ia act că inculpatul domiciliat în municipiul B, str.- -,.3 C,.20, județul B, și-a retras apelul declarat împotriva aceleiași hotărâri penale.
Obligă inculpații la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 decembrie 2009.
Președinte Judecător
Grefier
- 8 -
Red.VM
Tehnored.EV
2 ex./08.01.2010
dos.f- Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Cristina Georgescu