Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 12/2010. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 12/

Ședința publică din 26.01.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Mariu Damian Mitea

Grefier - I -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

Pe rol judecarea apelului penal declarat de - SERVICIUL TERITORAIL C, și inculpatul - domiciliat în M, str. - -. A,. 15, jud. C, împotriva sentinței penale nr. 383/14.10.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul inculpat asistat de apărători aleși avocați și în baza delegațiilor depuse la dosar, intimatul inculpat asistat de avocat ales în baza delegației depuse la dosar, și intimatul inculpat asistat de avocat din oficiu în baza delegației depuse la dosar.

Procedura legal îndeplinită cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.

Apelurile sunt declarate în termen potrivit art. 363, 366 cod pr. penală; apelul - Serviciul Teritorial Constanța este motivat potrivit art. 374 cod pr. penală, iar apelul inculpatului este nemotivat conform art. 374 cod pr. penală.

Curtea aduce la cunoștința intimaților inculpați și dispozițiile art. 70 al. 2 cod pr. penală, în sensul că au dreptul de a nu da nici o declarație și li se pune în vedere că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor, aceștia precizând că nu doresc să dea declarație în fața instanței de apel, aspect consemnat în caietul de ședință.

Curtea întreabă părțile dacă mai au cereri, probe, excepții de formulat și văzând că nu sunt, în baza art. 377 cod pr. penală, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate ca netemeinică și nelegală, criticând-o pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, sens în care solicită majorarea pedepselor și diferențierea acestora, cu aceeași modalitate de executare, raportat la gradul de participare al inculpatului, acesta fiind cel care a inițiat săvârșirea infracțiunii, cooptându-i pe ceilalți doi inculpați, dar și față de circumstanțele personale ale acestuia. Arată că deși instanța de fond a constatat în mod corect că inculpatului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, a dispus condamnarea celor trei inculpați la aceeași pedeapsă de 1 an închisoare, în condițiile în care aceștia au avut contribuții diferite la săvârșirea infracțiunii. Inculpatul a achiziționat aproximativ 4 kg. rezină de cannabis, urmărind să obțină din traficarea drogurilor suma de 80.000 lei, și pentru a nu fi prins, i-a implicat în această activitate infracțională și pe inculpații și.

Apărătorul apelantului inculpat, avocat, solicită să se ia act că motivul de apel al parchetului este redozarea pedepsei și nu modalitatea de executare. Solicită admiterea apelului declarat de inculpatul, desființarea sentinței apelate ca netemeinică și nelegală și pe fond, solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 2 al. 1 din Lg. 143/2000 în art. 4 al. 1 din Lg. 143/2000, cu art. 15 din Lg. 143/2000, pentru care solicită achitarea, dar și în cazul neschimbării încadrării juridice. În subsidiar, solicită menținerea disp. art. 16 din Lg.143/2000 raportat la art. 4 al. 1 din lege. Pentru trafic de droguri, respectiv cantitatea de 1247,2 gr. cannabis, este cazul de impunitate prev. de art. 15 din Lg.143/2000, întrucât la fila 6 din rechizitoriu se motivează de ce nu este aplicabil art. 15 din Lg.143/2000 față de inculpatul, respectiv că acesta s-a aplica doar dacă denunțul ar viza alte fapte decât cele pentru care este cercetat, dar această condiție nu este prevăzută de art. 15 din Lg.143/2000. Arată că rezoluția de începerea urmăririi penale este din 2.06.2009 și se extinde și pentru inculpatul. Pentru inculpatul, procesul verbal de prindere al acestuia fiind făcut cu ora 6,30 - 7,15, înainte de începerea urmăririi penale respectiv ora 11,00, conform rezoluției, iar declarația lui a fost luată între orele 17,25 - 17,55.

În concluzie, solicită aplicarea dispozițiilor art. 15 din Lg. 143/2000 raportat la cantitatea de droguri, iar infracțiunea de trafic de droguri a absorbit deținerea de droguri.

Avocat pentru același inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate ca netemeinică și nelegală, și pe fond, solicită achitarea inculpatului potrivit art. 10 lit. a cod pr. penală, întrucât fapta nu există, cu precizarea că probele au fost administrate nelegal pentru fapta din 2.06.2009, respectiv declarația inculpatului fiind luată cu încălcarea disp. art. 68 cod pr. penală, acesta fiind provocat de agentul sub acoperire, nu a avut contact direct cu agentul sub acoperire, drogurile fiind obținute de la o terță persoană, respectiv de la agentul provocator.

Reprezentantul Parchetului arată că colaboratorul era autorizat, iar faptul că i-a oferit bani inculpatului nu înseamnă că l-a provocat; cu privire la schimbarea de încadrare juridică, arată că la datele de 17.05.2009 și 2.06.2010, inculpatul i-a vândut aceiași cantitate de droguri colaboratorului, a oferit droguri spre vânzare, iar a condus autoturismul cu care erau transportate drogurile, sens în care infracțiunea de trafic de droguri există, și nu poate fi reținut art. 4 din lege, ci două infracțiuni prev. de art. 2 din Lg. 143/2000 în formă continuată, solicitând respingerea cererii.

Referitor la art. 15 din Lg. 143/2000, arată că s-a invocat și la fond, motivându-se de ce nu a fost reținută această dispoziție, în sensul că inculpații au fost depistați pe baza informațiilor și probelor strânse de parchet. În concluzie, solicită respingerea apelului declarat de inculpatul.

Avocat pentru intimatul inculpat arată că este de acord cu apelul declarat de parchet, în sensul redozării pedepselor cu menținerea modalității de executarea, iar cu privire la reținerea art. 16 din Lg. 143/2000, arată că există o adresă din care rezultă că acesta a participat la prinderea altei persoane, impunându-se și reținerea art. 22 raportat la cantitatea de droguri, inculpatul precizând că drogurile erau la domiciliul bunicului său, acest aspect constituind o circumstanță favorabilă inculpatului, ca și faptul că inculpatul a conștientizat fapta.

Avocat pentru intimatul inculpat solicită respingerea apelului declarat de parchet ca nefundat, menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, pedeapsa fiind corect dozată raportat la contribuția minoră a acestui inculpat faptă.

Apelantul inculpat arată că achiesează la concluziile apărătorului și regretă fapta.

Intimatul inculpat achiesează la concluziile apărătorului.

Intimatul inculpat achiesează la concluziile apărătorului.

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 383/14.10.2009, Tribunalul Constanțaa dispus:

"Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru inculpatul.

Respinge cererile aplicare a art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 21 pentru inculpatul și de aplicare a art. 15 și 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 22 pentru inculpatul.

1. În baza art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2c.p. ; art. 74 alin.1 lit.a și c și alin.2 - art. 76 alin.1 lit.c și art. 16 din Legea nr. 143/2000;

Condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic a drogurilor de risc în formă continuată.

Face aplic. art. 65 alin. 3 rap. art. 76 alin. 3 privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin.1,2;

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b

În baza art.86/1;

Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru inculpat.

În baza art.86/2 alin.1;

Fixează termen de încercare de 3 ani, termen compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani.

Pe durata termenului de incercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d respectiv:

-să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune;

-să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art.86/3 alin. 4,

Încredințează supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatului către SERVICIUL DE PROBAȚIUNE DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA

În baza art.359 C.P.P.;

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86/4.

În baza art. 71 alin. 5;

Pe durata suspendării sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de la data de 2.06.2009 până la data de 9.07.2009.

2. În baza art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2; art. 74 alin.1 lit.a și c și alin.2 - art. 76 alin.1 lit.c;

Condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic a drogurilor de risc în formă continuată.

Face aplic. art. 65 alin. 3 rap. art. 76 alin. 3 privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin.1,2;

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b

În baza art.86/1;

Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru inculpat.

În baza art.86/2 alin.1;

Fixează termen de încercare de 3 ani, termen compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani.

Pe durata termenului de incercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d respectiv:

-să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune;

-să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art.86/3 alin. 4,

Încredințează supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatului către SERVICIUL DE PROBAȚIUNE DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA

În baza art.359 C.P.P.;

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86/4.

În baza art. 71 alin. 5;

Pe durata suspendării sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de la data de 2.06.2009 până la data de 9.07.2009.

3. În baza art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin.1 lit.a și c și alin.2 - art. 76 alin.1 lit.c și art. 16 din Legea nr. 143/2000;

Condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic a drogurilor de risc.

Face aplic. art. 65 alin. 3 rap. art. 76 alin. 3 privind pedeapsa complementară.

În baza art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74 alin.1 lit.a și c și alin.2 - art. 76 alin.1 lit.c;

Condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 33 lit.a - art. 34 lit.b;

Inculpatul execută pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 1 an închisoare.

Face aplic. art. 65 alin. 3 rap. art. 76 alin. 3 privind pedeapsa complementară în raport de pedeapsa rezultantă.

În baza art. 71 alin.1,2;

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b

În baza art.86/1;

Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată pentru inculpat.

În baza art.86/2 alin.1;

Fixează termen de încercare de 3 ani, termen compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani.

Pe durata termenului de incercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d respectiv:

-să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune;

-să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art.86/3 alin. 4,

Încredințează supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatului către Serviciul De Probațiune De Pe Lângă Tribunalul Constanța.

În baza art.359 C.P.P.;

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86/4.

În baza art. 71 alin. 5;

Pe durata suspendării sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 118 lit.b;

Dispune confiscarea în folosul statului a cântarului marca " S" cf. procesului - verbal din 02.06.2009 - fila 27

În baza art. 17 alin. 1 din Legea 143/2000, dispune confiscarea cantităților de droguri, substanțe care au fost testate în laborator și care au fost depuse (cu excepția a ceea ce s-a consumat în urma analizelor) la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, conform dovezilor seria H nr. -; seria H nr. - și seria H nr. - din 13.07.2009 - filele 84 - 86 dosar.

În baza art. 191 alin. 1 C.P.P.;

Obligă pe fiecare inculpat la câte 1.100 lei cu titlul cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 1.000 lei pentru fiecare inculpat reprezintă cheltuieli judiciare către stat efectuate în timpul urmăririi penale."

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța nr. 170/D/P/2009 din data 17.06.2009 înregistrat la această instanță sub nr. de dosar - s-a dispus trimiterea în judecată penală a inculpaților

- fiul lui și, născut la data de 14.06.1990, în M, jud. C, domiciliat în M, str. - -. A,. 15,. în M,-, jud. C, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de: - trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin.l din Legea nr. 143/ 2000, cu aplic, art. 41 alin.2 pen. cu aplic.art.16 din Legea 143/2000;

- fiul lui și, născut la 22.12.1986 în M, domiciliat în M,-, -. B,. 22, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de: - trafic de droguri cie risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin.l din Legea nr. 143/ 2000, cu. aplicarea 41 alin.2 pen. și

- fiul lui și, născut la 02.12.1987 în, domiciliat în sat., hzd. C, în M, str. - -. B,. 21, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunilor:

- trafic de droguri de risc, pitv. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/ 2000, cu aplic.art.16 din Legea 143/2000;

- conducere pe dnimnriiie publice a nl autovehicul fără a poseda permis de

conducere, prev, de art. 86 al.1 din OUG 195/2002; ambele cu aplic. art.33 lit.a

S-a reținut în actul de sesizare al instanței că la data de 16.05.2009 lucrătorii de poliție din cadrul de Combatere a Organizate C s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane neidendiicate, una dintre acestea cunoscut sub numele de "", desfășoară activități de trafic de droguri de risc pe raza municipiului

Prin ordonanța cu nr.23 A/2009 din 16.05.2009 a Biroului Teritorial Constanța din cadrul 1.CO. a fost autorizat investigatorul sub acoperire cu identitatea " " și colaboratorul acestuia cu identitatea " ", pentru strângerea datelor și informațiilor privind existența activității infracționale desfășurate de persoanele neidentificate și a altor persoane implicate în această activitate infracțională ce făcea obiectul cercetărilor, precum și procurarea de la acestea sau de la alte persoane din anturajul lor de rezină de cannabis.

La data de 17.05.2009 colaboratorul sub acoperire a negociat cu numitul "" cumpărarea cantității de 9 grame de rezină de cannabis pentru suma de 500 lei.

La data de 1.06.2009 colaboratorul sub acoperire a fost contactat de numitul "" din M care i-a adus la cunoștință faptul că el va pleca în Spania unde va sta timp de două săptămâni, cu scopul de a cumpăra "hașiș" și i-a adus totodată la cunoștință faptul că numitul "", care 1-a însoțit la tranzacția anterioară din 17.05.2009 deține hașiș pe care dorește să-1 vândă.

Prin ordonanța din 1.06 2009 același colaborator sub acoperire a fost autorizat să cumpere rezină de cannabis de la numitul "" și de la persoane din anturajul acestuia iar în aceeași seară, numitul "", identificat ulterior în persoana inculpatului i-a adus la cunoștință colaboratorului sub acoperire că dispune de cantitatea de 3 Kg.de "hașiș" pe care intenționează să o vândă cu suma de 65.000 lei și s-a înțeles cu acesta ca în cursul acelei seri să-i vândă 1,2 Kg. de "hașiș" contra sumei de 27.000 lei.

Aceștia și-au stabilit ca loc de întâlnire zona Hotelului "" din

Așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 2.06.2009 de lucrătorii de poliție din cadrul de Combatere a Organizate C la întâlnirea cu colaboratorul sub acoperire și-au făcut apariția inculpatul și inculpatul într-un autoturism marca "Peugeot 206", înmatriculat cu nr. - condus de acesta din urmă.

Inculpatul a coborât din mașină, cu scopul de a verifica banii pe care trebuia să-i primească de la colaboratorul sub acoperire, iar în perioada imediat următoare, au intervenit lucrătorii de poliție.

Din procesul verbal încheiat de lucrătorii de poliție cu această ocazie rezultă că în autoturismul sus-menționat, într-un rucsac au fost găsite cinci calupuri de substanță vegetală solidă de culoare maro închis, ambalate în folii de plastic transparent de formă dreptunghiulară, cu lungime de 12,5 cm. lățime de 6,5 cm. și grosime de 2,8 cm. In același autoturism a fost găsit un cântar electronic marca "S".

Așa cum rezultă din procesul verbal încheiat de lucrătorii de poliție inculpatul a venit la întâlnire, ocazie cu care a fost imobilizat.

Acesta a recunoscut că mai deține aproximativ 3 kg.de rezină de cannabis și și-a manifestat disponibilitatea de a le preda de bună-voie lucrătorilor de poliție, motiv pentru care aceștia din urmă l-au însoțit în localitatea 23 August unde inculpatul a dezgropat dintr-o gradină un sac din plastic transparent pe care 1-a predat 1 organelor de poliție în interiorul căruia au fost găsite 12 calupuri identice cu cele găsite în autoturismul maica "Peugeot 206", înmatriculat cu nr. -.

In baza autorizației nr.137 emisa de Tribunalul Constanța la data de 2.06.2009 la domiciliul inculpatului a fost efectuată o percheziție, ocazie cu care, în garaj a fost găsită și ridicată cantitatea de 87,6 grame rezină de cannabis, presată sub forma unui calup paralelipipedic, ambalată in folie din material plastic transparent.

În baza autorizației nr. 136 emisa de Tribunalul Constanța la data de 2.06.2009 la domiciliul inculpatului a fost găsită și ridicată cantitatea de 12,1 grame rezină de cannabis, constituita din 15 fragmente, ambalate fiecare în folie din material plastic transparent.

Inculpatul a declarat că a aflat de la inculpatul că a achiziționat o cantitate mare de droguri în schimbul căreia și-a dat autoturismul marca Volskwagen Passat.

Din adresa cu nr. 42544 din 15.06.2009 a Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor C din cadrul Instituției Prefectului Județului C rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere.

În ședința publică din data de 13.10.2009 s-a solicitat pentru inculpatul a se face aplicarea art.15 din.143/2000.

De asemenea solicită în sarcina acestui inculpat să se rețină art.16 din.143/2000 întrucât a formulat un denunț față de alți făptuitori, așa cum rezultă din adresa înaintată de parchet.

În raport de situația de fapt expusă se solicită a se face aplicabilitatea art 22 pentru acest inculpat.

Pentru inculpatul se solicită, potrivit situației de fapt conform căreia inculpatul a fost identificat că vândut 2,7 gr.rezină cannabis și imediat a colaborat înainte de a se dispune începerea urmăririi penale aplicarea art.15 din Legea 143/2000.

În raport de situația de fapt expusă se solicită a se face aplicabilitatea art 21 pentru acest inculpat.

S-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru inculpatul față de solicitările de aplicare ale textelor enunțate anterior din faptele reținute în rechizitoriu respectiv din art. 2 alin. 1 din.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2.cod penal și art.16 din Legea 143/2000, în 3 infracțiuni prev. de art. 2 alin. 1 din.143/2000 toate cu aplic art. 33 lit.a și fiecare cu aplic. art.16 din Legea 143/2000,

-pentru fapta din 17.05.2009 - pentru cantitatea de 2,7 gr. rezină de cannabis;

- pentru fapta din 2.06.2009 când a vândut cantitatea de 1247, 2 gr. rezină de cannabis,

- pentru fapta din 2.06.2009 când a deținut cantitatea de 12,1 gr. rezină de cannabis,

La aprecierea incidenței textelor de lege invocate în apărarea inculpaților cât și a necesității schimbării de încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului instanța va reține următoarele aspecte:

Nu se impune aplicarea pentru inculpații și a art.15 din.143/2000 conform căruia nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță autorităților competente participarea sa la o asociație sau înțelegere în vederea comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-10, permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți deoarece în economia acestui text se prevede modalitatea de aplicare, iar în cauză apărarea conform căreia organele de urmărire penală nu ar fi descoperit drogurile sau participanții este o simplă supoziție în condițiile concrete ale cauzei în care există autorizație de percheziție iar participanții au fost identificați prin cu totul alte mijloace și nu prin denunțul inculpaților

Astfel aplicarea art.15 din.143/2000 nu este condiționată intrinsec de recunoașterea deținerii altor cantități de drog ci de identificarea altor participanți ori acest aspect nu s-a realizat în cauză.

Mai mult nu se impune a se reține în sarcina inculpatului aplicabilitatea disp. art.16 din.143/2000 conform căruia persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la Jal imitelor pedepsei prevăzute de lege deoarece așa cum rezultă din procesul verbal încheiat de lucrătorii de poliție inculpatul a venit la întâlnire, ocazie cu care a fost imobilizat dar și mai mult aplicabilitatea acestui text de lege nu este condiționată intrinsec de recunoașterea deținerii altor cantități de drog ci de identificarea altor participanți ori acest aspect nu s-a realizat în cauză.

Cu atât mai mult în raport de ansamblul probator administrat în cauză respectiv procese verbale ale investigatorului sub acoperire; raport de constatare tehnico-științifică nr. - din 20.05.2009; procesul verbal ce prindere în flagrant a inculpatului; proces verbal de depistare a inculpatului; proces verbal de ridicare a drogurilor predate de inculpatul; raport ce constatare tehnico-științifică nr. - din 09.06.2009 a Laboratorului de Analiza și Profil al Drogurilor din cadrul de Combatere a Organizate C; procese verbale de percheziție ia domiciliile inculpaților șl; raport de constatare telmico-științifică nr. - din 11.06.2009; procese verbale de identificare din 03.06.2009 încheiat de lucrătorii de poliție din cadrul C; procese verbale de percheziție domiciliară din 04.06.2009 nu rezultă vreun indiciu conform căruia inculpații sau ar fi comis faptele în forma tentativei sau ar fi încercat să desisteze pentru a beneficia de aplicarea art. 21 și respectiv art.22

În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru inculpatul din faptele reținute în rechizitoriu respectiv din art. 2 alin. 1 din.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2.cod penal și art.16 din Legea 143/2000, în 3 infracțiuni prev. de art. 2 alin. 1 din.143/2000 toate cu aplic art. 33 lit.a și fiecare cu aplic. art.16 din Legea 143/2000, aceasta nu se impune fiind evidentă rezoluția infracțională unică în baza căreia a traficat și a deținut droguri la datele de 17.05.2009 și respectiv 2.06.2009, când fără intervenția investigatorului sub acoperire activitatea infracțională ar fi continuat.

În termen legal, împotriva aceste hotărâri au declarat apel DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța și inculpatul, criticând-o sub aspectul nelegalității si netemeiniciei.

Apelul declarat de DIICOT vizează greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, acesta fiind cel care a inițiat săvârșirea infracțiunii, i-a cooptat pe ceilalți doi inculpați situație in care se impune majorarea pedepsei pentru acest inculpat.

Apelul inculpatului vizează netemeinicia si nelegalitatea soluției instanței de fond, în sensul greșitei încadrări juridice solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000 in infracțiunea de deținere de droguri prev. de art. 4 al. 1 din Legea 143/2000, infracțiune pentru care solicita achitarea.

In subsidiar, solicita menținerea la încadrarea juridica a dispozițiilor art. 15 din Legea. 143/2000 si art. 16 din aceeași lege.

C de-al doilea apărător al inculpatului solicită achitarea inculpatului în condițiile art. 10 lit. a cod pr. penală, întrucât probele au fost administrate nelegal prin încălcarea art. 68 cod penal, fiind provocat de agentul sub acoperire.

Examinând legalitatea si temeinicia apelurilor in raport de criticile formulate curtea constata următoarele:

Apelul inculpatului este nefondat si urmează a fi respins pentru următoarele motive.

Potrivit art. 68 cod penal, este oprit a se întrebuința violente, amenințări ori alte mijloace de constrângere precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe. In al. 2 se prevede de asemenea că este oprit a determina o persoana să savârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, in scopul obținerii unei probe.

Folosirea unui investigator sub acoperire in scopul surprinderii in flagrant delict a infracțiunii de trafic de droguri nu constituie o incălcare a prev. art. 68 al. 2 cod penal, potrivit cărora este oprit a determina o persoana sa săvârșească sau sa continuie săvârșirea unei fapte penale in scopul obținerii unei probe, întrucât, de vreme ce inculpatul a luat hotărârea de a comite si a comis in mod repetat acțiuni specifice traficului de droguri, mai înainte de a se fi întâlnit cu investigatorul sub acoperire, nu aceste este cel care îl determina sa săvârșească sau sa continuie săvârșirea acestora, astfel ca solicitarea privind achitarea nu poate fi admisa de către instanța față de ansamblul probator administrat in cauza.

In cauza nu sunt aplicabile nici cerințele art. 15 din Legea 143/2000 potrivit cărora nu se pedepsește persoana care mai înainte de a fi începută urmărirea penala denunța autoritarilor competente participarea sa la o asociație sau înțelegere in vederea comiterii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 2-10, permițând astfel identificarea si tragerea la răspundere penala a celorlalți participanți. Este posibila aplicarea art. 15 din Legea 143/2000 numai daca a avut loc identificarea altor participanți, aspect care in cauza de față nu s-a realizat. Ceilalți inculpați si nu au fost descoperiți datorita declarațiilor inculpatului, ci datorită activității desfășurate de lucrătorii de politie delegați in acest scop si care au făcut obiectul flagrantului delict.

Pe cale de consecința motivele de apel invocate de apelantul sunt neîntemeiate.

Apelul declarat de către DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, vizează doar greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, acesta este întemeiat. Activitatea infracționala desfășurata de inculpatul prezintă un pericol social deosebit in condițiile in care el a fost cel care a achiziționat cantitatea de 4 kg rezina de cannabis si i-a atras in activitatea infracționala pe ceilalți doi inculpați si Se impune a face o diferențiere cu privire la cuantumul pedepselor aplicate celorlalți doi inculpați astfel ca prin admiterea apelului se va dispune majorarea pedepsei pentru acest inculpat la 1 an și 6 luni inchisoare cu menținerea art. 861cod penal - suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Trebuie făcută precizarea că si apărătorul inculpatului, cu ocazia punerii concluziilor pe fond, a fost de acord cu majorarea acestei pedepse, ca de altfel si inculpatul in ultimul cuvânt.

Pe cale de consecința, curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Pr. Pen. Va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - inculpat împotriva sentinței penale nr. 383/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a Pr. Pen. Va admite apelul formulat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța împotriva sentinței penale nr. 383/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

În baza art. 382 alin. 2. Pr. Pen. Va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, va dispune:

Va majora pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2. Pen. art. 74 alin. 1 lit. a,c Pen. și art. 76 alin. 1 lit. c Pen. de la 1 an închisoare la 1( unu ) an și 6 (șase ) luni închisoare.

În baza art. 86 ind. 1. Pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit in condițiile art. 86 ind. 2 alin. 1. Pen.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192 alin. 2. Pr. Pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. 3. Pr. Pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 189. Pr. Pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat ( ) se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în favoarea Baroului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 379 pct. 1 lit. b Pr. Pen. respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - inculpat împotriva sentinței penale nr. 383/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a Pr. Pen. admite apelul formulat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța împotriva sentinței penale nr. 383/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

În baza art. 382 alin. 2. Pr. Pen. desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând, dispune:

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2. Pen. art. 74 alin. 1 lit. a,c Pen. și art. 76 alin. 1 lit. c Pen. de la 1 an închisoare la 1( unu ) an și 6 (șase ) luni închisoare.

În baza art. 86 ind. 1. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit in condițiile art. 86 ind. 2 alin. 1. Pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192 alin. 2. Pr. Pen. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. 3. Pr. Pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 189. Pr. Pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat ( ) se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în favoarea Baroului

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.01.2010.

PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

I -

Red.jud.fond.

Red.jud.apel. -

Dact. 2 ex./28.01.2010

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Mariu Damian Mitea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 12/2010. Curtea de Apel Constanta