Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 125/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.2 și 3 din Legea nr.143/2000 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR.125

Ședința publică de la 1 iunie 2009

PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Mirela Ciurezu Gherghe

- - - judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate în încheierea de ședință de la 28 mai 2009, care formează corp comun cu prezenta decizie, având ca obiect apelurile declarate de DIICOT - Biroul Teritorial Dolj și de inculpații și, împotriva sentinței penale nr.80 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Constată că la dosar au fost depuse concluzii scrise pentru apelanții inculpați de către avocat.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA

Asupra apelurilor de față;

Constată că prin sentința penală nr.80 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a dispus:

În baza art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul - născut la 14 iulie 1978, în - (DH), cetățean italian, cu rezidența în Aprilia, Lauri 125 - Italia, necăsătorit, legitimat în baza cărții de identitate nr.AN - emisă la 20 decembrie 2006 de, la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b și c Cod penal.

În baza art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b și c Cod penal.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b și 35 alin.3 Cod penal, au fost contopite pedepsele, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.b și c Cod penal.

A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a, b și c Cod penal, conform art.71 Cod penal.

În baza art.350 Cod pr.penală, rap.la art.88 Cod penal, coroborat cu art.3002Cod pr.penală și art.160 Cod pr.penală, s-a dedus din pedeapsa principală perioada reținerii și arestării preventive, de la 24 iunie 2008, la zi și a fost menținută starea de arest preventiv.

În baza art.117 alin.1 și 3 Cod penal, s-a dispus măsura de siguranță a expulzării față de inculpat, după executarea pedepsei.

În baza art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 1 ianuarie 1950, în, Italia, CNP -, studii medii, asociat la SRL B, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în 1 - Italia, cu reședința în B, strada - - Bl.15.B.9, județul B, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b și c Cod penal.

A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a, b și c Cod penal, conform art.71 Cod penal.

În baza art.350 Cod pr.penală, rap.la art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv de la 5 iulie 2008, la 19 noiembrie 2008.

În baza art.117 alin.1 și 3 Cod penal, s-a dispus măsura de siguranță a expulzării față de inculpat, după executarea pedepsei.

În baza art.17 și 18 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004 și art.118 pct.1 lit.b și pct.5 Cod penal, s-a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 1466,2 grame rezină de cannabis.

A fost confiscată suma de 1.500 euro de la inculpatul.

fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de: câte 65 lei; către martorul; câte 15 lei către martorul; câte 15 lei către martorul G; câte 2.500 lei, cheltuieli judiciare statului; câte 1.330 lei, onorariu traducător și câte 150 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că a fost investită prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Dolj, nr.73 /D/P/2008, prin care au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:, pentru infracțiunile de introducere în țară de droguri de risc prev.de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată prin legea nr.522/2004 și trafic de droguri de risc în formă continuată, prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în final cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, privind concursul real de infracțiuni;, pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri, prev.de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în fapt, că în primăvara anului 2008, inculpații au convenit privitor la înființarea unei societăți comerciale cu sediul în B, sub denumirea SC SRL, având ca obiect importul de produse alimentare și cosmetice și valorificarea în România, prin centre comerciale din B; în aceeași perioadă, a cunoscut pe colaboratorul, propunându- să racoleze persoane în vederea cumpărării de droguri - hașiș și cocaină - și colaboratorul să garanteze pentru solvabilitatea cumpărătorilor și securitatea tranzacțiilor cu aceștia.

În luna mai 2008, inculpatul, prezentat de inculpatul, colaboratorului, s-a deplasat din B în C, împreună cu acest colaborator și au discutat cu o persoană "racolată", respectiv colaboratorul, privitor la o colaborare având ca obiect aducerea de droguri din Italia, respectiv hașiș și cocaină, care să fie vândute colaboratorului.

Înțelegerea dintre inculpatul și colaboratorul a fost ca inculpatul să procure și să aducă din Italia, în scopul vânzării către colaborator, cantitatea de 1,5 kilograme hașiș, la prețul de 3.000 euro/kilogram, în termen de o lună de la discuția din luna mai 2008.

La revenirea în municipiul B, inculpatul, a discutat cu inculpatul, în prezența colaboratorului, stabilind împreună modalitatea de transportare și de vânzare a drogurilor în C, respectiv prima vânzare să fie făcută către colaboratorul și să vizeze cantitatea de 500 grame hașiș, pentru a se convinge de seriozitatea cumpărătorului, privitor la efectuarea plății în condițiile stabilite și a verificării securității tranzacției privitor la descoperirea operațiunii de către poliție. Totodată, inculpatul a hotărât ca drogurile pentru prima tranzacție să fie transportate în autoturismul condus de colaboratorul, iar cei doi inculpați să se deplaseze cu un alt autoturism, după autovehiculul condus de colaborator.

În aceste condiții, în jurul datei de 15 iunie 2008, inculpatul s-a deplasat în Italia, cu avionul, în scopul procurării de hașiș, iar după câteva zile, inculpatul a contactat pe colaboratorul, solicitându-i să-l însoțească în municipiul A I, în vederea preluării unor pachete cu sticle de vin. S-a reținut că inculpatul, în discuția purtată cu acest colaborator, a utilizat expresii precum "colete, pachete, contracte", ceea ce a permis colaboratorului să înțeleagă că este vorba în realitate despre droguri.

În baza acestei înțelegeri, inculpatul și colaboratorul s-au deplasat în municipiul A I cu autoturismul VW Golf cu nr.de înmatriculare italiene, proprietatea inculpatului, iar la destinație inculpatul a contactat o persoană de cetățenie italiană, numitul "", despre care colaboratorul a aflat că se ocupa cu activități de comerț cu produse cosmetice în acest oraș; în timpul nopții cei doi au rămas în apartamentul numitului.

În ziua următoare, colaboratorul și inculpatul au fost conduși de numitul la un depozit situat la periferia orașului, pe drumul de acces A I-C N, la un depozit și aici au fost descărcat dintr-un autocamion, 2 cutii de carton sigilate, alături de paleți cu alte produse, cutiile fiind luate și depozitate de inculpatul în autoturismul VW Golf, după care, inculpatul și colaboratorul s-au deplasat în orașul

În timpul deplasării, la tranzitarea municipiului Sibiu, inculpatul, a deschis una din cutii, constatând că se aflau în interior sticle cu vin, iar după ridicarea unei sticle, colaboratorul a observat prezența unor plăci învelite în staniol, despre care inculpatul a afirmat că "drogurile nu sunt sfărâmate".

La destinație, în municipiul B, drogurile au rămas în posesia inculpatului care le-a depozitat într-un loc neidentificat, până în data de 24 iunie 2008, când inculpatul le-a oferit spre vânzare colaboratorului.

În intervalul 20-21 iunie 2008, inculpatul a intrat în România cu autoturismul marca Renault, înmatriculat în Italia, întâlnindu-se la data de 22 iunie 2008, cu colaboratorul, în municipiul C, județul D, între cei doi efectuându-se o tranzacție, în sensul că inculpatul a vândut colaboratorului cantitatea de 500 grame hașiș cu suma de 1.500 euro.

S-a reținut că inculpatul a avut asupra sa drogul la intrarea în România, drog ascuns în autoturismul Renault, despre venirea sa în România, colaboratorul fiind anunțat telefonic, după care, inculpatul alături de colaborator s-au deplasat pe ruta B-S-C, la locul vânzării drogului - marketul Real din C, către colaboratorul.

În ziua de 24 iunie 2008, inculpatul s-a deplasat din municipiul B în municipiul C cu autoturismul marca Opel Astra, înmatriculat sub nr.NT.41. în care se afla cantitatea de 1,5 kilograme hașiș, în vederea vânzării drogului colaboratorului; s-a reținut că în timpul deplasării, inculpatul a ținut legătura telefonică cu acest colaborator, stabilind un alt loc de întâlnire, în municipiul S, unde s-a realizat vânzarea drogului pentru suma de 10.500 euro, după realizarea tranzacției inculpatul fiind prins în flagrant.

De asemenea, s-a reținut că la data de 26 iunie 2008, inculpatul, aflat în Arestul IPJ D, a contactat telefonic pe inculpatul, întrebându-l dacă a fost controlat de poliție și au fost ridicați banii cu ocazia percheziției domiciliare și cerându-i să schimbe banii respectivi la o Casă de schimb valutar, întrucât sunt marcați, precum și să o contacteze pe prietena sa, numita, care are "niște mărunțiș".

În raport de restul probelor administrate, organul de urmărire penală a stabilit că banii la care s-a referit inculpatul reprezintă o parte din suma de 1.500 euro rezultată din vânzarea drogurilor la 22 iunie 2008, respectiv suma de 500 euro formată dintr-o bancnotă de această valoare.

Audiat asupra acestor aspecte, inculpatul a precizat că suma de 1.500 euro a ajuns în posesia sa la data de 14 iunie 2008, când împreună cu inculpatul s-au deplasat la punctul de lucru al SC SRL B, unde inculpatul a închiriat un autoturism, iar cu această ocazie a avut nevoie de bancnote de valoare mai mică, situație în care inculpatul a schimbat bancnota de 500 euro, cu 10 bancnote de câte 50 euro; inculpatul a arătat că nu cunoștea proveniența bancnotei de 500 euro și a folosit-o ulterior pentru achitarea cazării la un hotel din municipiul

Asupra inculpatului cu ocazia prinderii în flagrant la data de 24 iunie 2008 au fost găsite sumele de 300 euro, formate din 6 bancnote de câte 50 euro și de 763 lei, sume pentru care s-a dispus sechestru provizoriu și consemnarea la CEC, iar de la martora, concubina inculpatului, s-a ridicat suma de 1.000 euro, formată din 2 bancnote a câte 500 euro, bancnote rezultate din vânzarea de droguri către colaboratorul, întrucât bancnotele respective conțin seriile indicate în procesele-verbale de înseriere a bancnotelor predate colaboratorului anterior cumpărării din 22 iunie 2008.

Totodată, s-a constatat că suma achitată de inculpatul pentru folosința autoturismului Opel Astra în intervalul 24 iunie 2008 - 27 iunie 2008, a fost de 153 euro (echivalentul a 570 lei), astfel că, s-a concluzionat că apărarea inculpaților privitor la schimbarea bancnotei de 500 euro în bancnote de valoare inferioară este nefondată, fiind în vădită contradicție cu alte fapte probatorii ce atestă că inculpatul avea asupra sa suma totală de 710 euro (euro și echivalent în lei), la data de 24 iunie 2008, din care ar fi putut realiza plata contractului de închiriere a autoturismului, fără a necesita schimbarea bancnotei de 500 euro.

În cursul urmăririi penale prin ordonanța nr.73/D/P/2008 din 11 iulie 2008, s-a dispus sechestru asigurător asupra autoturismului Renault, cu nr.de înmatriculare AX 299TT, cu serie VF 1KCOEAF-, reținându-se că a fost utilizat de inculpatul pentru introducerea în România și transport a drogurilor.

Față de inculpați s-a dispus măsura arestării preventive, astfel: pentru inculpatul prin încheierea din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, pe o perioadă de 29 zile, iar pentru inculpatul, prin încheierea din 6 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, pe o perioadă de 29 zile, ambii inculpați fiind reținuți definitiv la data de 24 iunie 2008, respectiv 5 iulie 2008; măsurile preventive au fost prelungite conform art.155 și urm.Cod pr.penală, respectiv menținute conform art.3001Cod pr.penală, art.160 Cod pr.penală, pe durata procesului în primă instanță față de, respectiv până la data de 19 noiembrie 2008, față de inculpatul, când prin decizia penală nr.801/2008 a Curții de Apel Craiova, acest inculpat a fost liberat provizoriu sub control judiciar.

Tribunalul Dolj, investit cu soluționarea cauzei în primă instanță a procedat la audierea inculpaților, în prezența apărătorilor aleși și a translatorului de limbă italiană, audierea martorilor:, G, precum și a colaboratorilor și și, reținând probele științifice administrate în faza de urmărire penală (rapoartele de constatare tehnico-științifică nr.- din 14 mai 2008 și nr.- din 25 iunie 2008, emise de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR), alături de datele consemnate în procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice ale inculpaților din perioada 22-26 iunie 2008, datele consemnate în procesele-verbale de redare a declarațiilor colaboratorilor și investigatorului sub acoperire, datele consemnate în procesele-verbale de înserierea bancnotelor euro, folosite în tranzacții de colaboratori, a constatat că situația de fapt expusă în rechizitoriu este pe deplin dovedită față de ambii inculpați.

Astfel, s-a reținut că inculpații se cunoșteau din anul 2007, întâlnindu-se în mod repetat, iar inculpatul prin desfășurarea de activități economice pe teritoriul României a cunoscut pe colaboratorul și, împreună, au convenit cu acesta constituirea unei filiere de trafic de droguri. În acest sens, s-a reținut că martorul, a furnizat date despre discuția purtată cu ambii inculpați, privitor la împrejurările în care trebuiau aduse și transportate drogurile în România și ulterior valorificate, inculpatul fiind cel care a indicat colaboratorului, traseul de urmat, respectiv deplasarea la A I în scopul preluării drogurilor, transportarea lor la B, cu verificarea în timpul deplasării a conținutului cutiilor în care era depozitat hașișul.

În acest context au fost analizate apărările inculpatului, reținându-se că acesta a administrat probe testimoniale în apărare privitor la împrejurarea că nu a părăsit orașul B în perioada 15-20 iunie 2008 (martorii și ), dar aceste probe au fost apreciate ca subiective, date fiind relațiile de prietenie dintre inculpat și martori (fratele concubinei, respectiv angajatul inculpatului).

De asemenea, au fost reținute declarațiile inculpatului, care a relatat că se întâlnea frecvent cu și au ținut legătura telefonic, inculpatul având astfel cunoștință și "chiar impunând anumite activități", privitor la deplasarea inculpatului de la B la C, în scopul vânzării drogurilor.

Totodată, s-a reținut că inculpatul a introdus în țară cantitatea de 2 kilograme cannabis, după cum rezultă din declarațiile colaboratorului, G și recunoașterea din faza de urmărire penală a inculpatului, după care, a realizat două vânzări a cantităților de 500 grame de cannabis la data de 22 iunie 2008 pentru suma de 1.500 euro, respectiv de 1,5 kilograme cannabis, la data de 24 iunie 2008, pentru suma de 10.500 euro, fapte probate cu declarațiile colaboratorilor, martorilor asistenți, procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de prindere în flagrant a inculpatului, procesele-verbale de consemnare a seriilor bancnotelor euro predate colaboratorului pentru cumpărarea drogului și rapoartele de constatare tehnico-științifice privind natura și cantitatea drogurilor.

Apărările formulate de inculpați, privind nelegalitatea actelor procesuale, constând în interceptările convorbirilor telefonice și autorizarea folosirii colaboratorilor și a investigatorului sub acoperire, au fost respinse ca nefondate, reținându-se că au fost respectate dispozițiile procesual penale în materie, neregularitățile invocate nefiind valorificate de inculpați în procedura prev.de art.275 și urm. Cod pr.penală.

În acest mod, s-a reținut că inculpatul a săvârșit atât infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc, prev.de art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, cât și infracțiunea de trafic de droguri în formă continuată, prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, iar inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004.

Reținând astfel că ambii inculpați au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, prima instanță a procedat la condamnarea acestora la pedepse principale privative de libertate și pedepse complementare constând în interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.c Cod penal, la individualizarea judiciară a pedepselor reținându-se împrejurările concrete de comiterea infracțiunilor și datele care caracterizează persoana inculpaților.

În privința modalității de executare a pedepsei principale, s-a dispus regimul privativ de libertate, cu aplicarea corespunzătoare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.b c Cod penal, pe durata prev.de art.71 alin.2 Cod penal, respectiv până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În raport de prevederile art.350 Cod pr.penală și art.88 Cod penal, pentru ambii inculpați, s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive, respectiv: de la 24 iunie 2008, la zi (24 februarie 2009), pentru și de la 5 iulie 2008, la 19 noiembrie 2008, pentru.

Totodată, față de ambii inculpați s-a dispus expulzarea după executarea pedepselor, conform art.917 alin.1 și 3 Cod penal; pentru drogurile și sumele de bani folosite, respectiv rezultate din săvârșirea infracțiunilor s-a dispus - corespunzător prevederilor art.17 și 18 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, coroborat cu art.118 pct.1 lit.b și pct.5 Cod penal - confiscarea sumei de 1.500 euro, respectiv confiscarea și distrugerea cantității de 1466,2 grame rezină cannabis.

În privința măsurii asigurătorii dispusă asupra autoturismului Renault, prin ordonanța nr.73D/P/2008 din 11 iulie 2008, s-a dispus menținerea.

Întrucât în cauză au fost solicitate cheltuieli judiciare de către traducător, apărătorii desemnați din oficiu și martorii, G, prima instanță a reținut aplicarea art.191 alin.1 și 2 Cod pr.penală și ale art.190 Cod pr.penală, dispunându-se obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare probate de aceștia.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel DIICOT - Biroul Teritorial Dolj și inculpații, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:

În apelul parchetului, s-a invocat aplicarea unei pedepse nelegale pentru inculpatul privitor la infracțiunea de introducere de droguri de risc în țară, respectiv în alte limite decât cele prevăzute de lege, precum și omisiunea instanței de a se pronunța asupra confiscării autoturismului marca Renault, utilizat de același inculpat la comiterea infracțiunii; au fost invocate și critici de netemeinicie privind greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, solicitându-se majorarea acestora în raport de pericolul social al infracțiunilor și amploarea fenomenului de trafic de droguri.

În apelul inculpatului, s-a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, privitor la greșita condamnare pentru infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc, solicitându-se achitarea în temeiul art.10 lit.c Cod pr.penală, precum și la greșita individualizare a pedepsei pentru infracțiunea prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, solicitându-se aplicarea unei pedepse reduse, apropiată de durata arestării preventive, cu schimbarea modalității de executare în suspendare condiționată ori suspendare sub supraveghere, conform art.81 Cod penal, respectiv art.861Cod penal.

În motivarea apelului s-a susținut că prima instanță a reținut din declarațiile colaboratorului și investigatorului sub acoperire, folosirea acestora realizându-se numai în faza actelor premergătoare, fără a se efectua alte probatorii după începerea urmăririi penale; de asemenea, în privința interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a arătat că s-au încălcat dispozițiile art.911, 913Cod pr.penală, respectiv că, nefiind începută urmărirea penală, nu se putea obține autorizarea judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. S-a concluzionat, astfel, că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil pentru inculpați, prin încălcarea dreptului la apărare a acestuia. În privința infracțiunii de trafic de droguri, s-a solicitat să se rețină toate circumstanțele reale din speță, la individualizarea pedepsei, respectiv recunoașterea inculpatului, împrejurarea inexistenței unor antecedente penale pentru același tip de infracțiuni, alături de acțiunea investigatorului și a colaboratorilor, invocându-se incidența art.68 alin.2 Cod pr.penală.

În apelul inculpatului, s-a invocat nelegala soluție de condamnare, solicitându-se achitarea acestuia pentru infracțiunea prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, motivându-se că probele de vinovăție reținute de prima instanță au fost nelegal administrate atât sub aspectul utilizării investigatorului sub acoperire și colaboratorilor, cât și privitor la stabilirea situației de fapt, inculpatului administrând probe pertinente în apărare, în sensul că în perioada 5-20 iunie 2008, nu a părăsit municipiul B și deci nu a săvârșit nicio acțiune incriminată de lege. Au fost invocate contradicții între declarațiile colaboratorului, consemnate în procesele-verbale din 20 iunie 2008, 5 iulie 2008, 30 iulie 2008, precum și față de declarația dată în faza de judecată la 17 noiembrie 2008, care permit concluzia inexistenței activității infracționale a inculpatului.

Curtea, analizând apelurile promovate în cauză, reține:

Infracțiunea de trafic de stupefiante, prin natura și complexitatea sa, a impus instituirea de noi mijloace probatorii, sens în care, legiuitorul a dispus modificarea dispozițiilor procesual penale, în sensul autorizării folosirii investigatorilor sub acoperire și a interceptării și înregistrării de convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, urmând ca faptele probante obținute în acest mod să poată constitui temei al angajării răspunderii penale în măsura în care sunt coroborate cu alte probe utile și pertinente cauzei.

Astfel, în speță, actul de trimitere în judecată a celor doi inculpați, se întemeiază atât pe datele rezultate din activitatea colaboratorilor și investigatorului sub acoperire, respectiv datele rezultate din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, cât și pe datele rezultate din declarațiile martorilor asistenți, altor martori care au cunoscut împrejurări referitoare la activitatea infracțională, coroborate cu date rezultate din probe științifice - rapoarte tehnico-științifice care stabilesc natura și cantitatea drogurilor tranzacționate - alături de date consemnate în procesele-verbale de prindere în flagrant a inculpatului, respectiv privitor la seriile bancnotelor utilizate la cumpărarea drogului.

Ori, în raport de prevederile art.2241- 2243Cod pr.penală, investigatorii sub acoperire pot fi folosiți în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea persoanelor față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune (art.2241alin.1 Cod pr.penală), deci, inclusiv în faza actelor premergătoare, dacă infracțiunea care formează obiectul actelor de cercetare penală, face parte din categoria infracțiunilor expres delimitate de lege, inclusiv traficul de stupefiante, legiuitorul impunând numai condiția existenței unor indicii temeinice și concrete că se pregătește săvârșirea acelei infracțiuni.

În speță, aceste cerințe au fost respectate, în dosarul de urmărire penală fiind atașate: procesul-verbal din 15 mai 2008, privitor la audierea unui colaborator la data de 4 mai 2008, acesta furnizând date privitor la activitățile inculpatului, desfășurate atât în Italia, cât și în România, inclusiv privitor la trafic de droguri, sens în care, s-a dispus autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire și a colaboratorilor, prin ordonanța procurorului nr.4D/A/2008 din 4 mai 2008 (filele 6-8 și 11-14 în ); procesele-verbale din 4 mai 2008 (fila 26-28 ), privitor la activitățile observate de dispozitivul de supraveghere - remiterea unei mostre de hașiș de către inculpatul, colaboratorului, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.- din 14 mai 2008, stabilindu-se că este rezină de cannabis, în cantitate de 4,62 grame (filele 30-32 ).

Totodată, se constată că autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire este dată prin lege (art.2242alin.1 Cod pr.penală), în competența procurorului, sintagma "procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală", având semnificație pentru stabilirea competenței materiale și teritoriale a instrumentării urmăririi penale, iar nu pentru stabilirea coincidenței între momentul începerii urmăririi penale și momentul autorizării activității investigatorului. În caz contrar, s-ar ajunge la ineficiența prevederilor art.2241Cod pr.penală, care permite utilizarea investigatorului pentru efectuarea actelor premergătoare, contravenind astfel rațiunii, pentru care s-a legiferat această procedură specială prin Legea nr.281/2003, evidențiată în conținutul art.2243Cod pr.penală, care stabilește valoarea probatorie a datelor și informațiilor obținute de la investigatorul sub acoperire.

Față de aceste considerente, se reține caracterul nefondat al criticilor apelanților inculpați, privitor la nelegalitatea activității realizată de colaboratori și investigatorul sub acoperire.

În ceea ce privește situația de fapt reținută în cauză, instanța de apel constată următoarele:

Pentru inculpatul s-a dovedit că la datele de 22 iunie 2008, respectiv 24 iunie 2008, a vândut unui colaborator ( ), cantitățile de 500 grame rezină de cannabis, pentru suma de 1.500 euro - (faptă probată cu procesul-verbal din 4 iulie 2008, privitor la audierea colaboratorului; rezoluția de eliberare a sumei de 3.000 euro, în vederea cumpărării de drog din data de 22 iunie 2008 - fila 44-46; procesul-verbal din 22 iunie 2008, privind predarea sumei de 1.500 euro către colaborator - fila 49, 51; procesul-verbal din 8 iulie 2008, privind predarea de către martora a două bancnote de câte 500 euro ale căror serii corespund celor consemnate în procesul-verbal din 22 iunie 2008; declarația martorei din 8 iulie 2008 - filele 55-56; procesul-verbal nr.- din 24 iunie 2008, emis de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, care atestă că proba respectivă este constituită din 495,28 grame de rezină de cannabis (masă brută 538,04 grame) - respectiv, cantitatea de 1.457,4 grame cu suma de 10.500 euro (faptă probată cu procesul-verbal din 4 iulie 2008, care consemnează declarația colaboratorului, privind cumpărarea drogului de la inculpatul, remiterea drogului, respectiv a prețului, având loc într-un autoturism Opel Astra; procesul-verbal din 24 iunie 2008 - fila 106 -, privind prinderea în flagrant a inculpatului având asupra sa suma de 10.500 euro, iar la colaborator găsindu-se 10 plăci substanță solidă de culoare oliv, identificată prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.- din 25 iunie 2008, drept rezină de cannabis - filele 117-119, tranzacția având loc într-un autoturism marca Opel Astra; declarațiile martorilor asistenți și G - filele 108-111; procesele-verbale din 24 iunie 2008 - filele 143-153, privind predarea sumei de 10.500 euro colaboratorului, respectiv verificarea corespondenței seriilor bancnotelor găsite asupra inculpatului; declarația inculpatului din 18 iulie 2008, în care recunoaște vânzarea drogului).

În consecință, prima instanță a reținut corect că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, în formă continuată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în modalitatea vânzării fără drept de droguri de risc (cannabis).

Sub aspectul infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc, prev.de art.3 alin.1 din aceeași lege, se constată că a fost dovedită cu datele rezultate din actele premergătoare efectuate de colaboratori și investigatori sub acoperire, care se coroborează cu datele rezultate din interceptarea convorbirilor telefonice din 26 iunie 2008, dintre cei doi inculpați (fila 159 ), coroborate cu recunoașterea inculpatului, respectiv recunoașterea parțială a inculpatului, care a declarat că a descărcat din autoturismul coinculpatului 8 cutii pe care le-a depozitat în apartamentul cumnatului său, iar a doua zi, inculpatul a plecat în C, luând o parte din cutiile respective (declarația din 22 septembrie 2008 - fila 24).

În acest sens, se reține că în procesul-verbal din 5 iulie 2008, s-a consemnat declarația colaboratorului care a asistat la discuția între inculpați privitor la tranzacțiile de droguri viitoare, discuție în cadrul căreia s-a stabilit ca inculpatul să aducă droguri în România, inițial într-o cantitate mai mică, pentru a se verifica seriozitatea cumpărătorului - pe care urma să- găsească colaboratorul - precum și securitatea tranzacției, după care, procurarea și vânzarea drogurilor să se desfășoare regulat.

De asemenea, se constată că inculpatul a fost prins în flagrant în C la data de 24 iunie 2008, împrejurare care coroborată cu declarația inculpatului, conduce la concluzia că drogurile au fost aduse de inculpatul în perioada anterioară intervalului 22-24 iunie 2008, când acest inculpat a realizat cele două acte de vânzare de droguri de risc.

Apărarea formulată de inculpatul, cu ocazia audierii sale la judecata în primă instanță (declarația din 22 septembrie 2008, filele 22-23), în sensul că a cumpărat drogurile din T, de la o persoană indicată de investigator, nu a fost justificată prin nicio probă, respectiv prin dovada staționării inculpatului în T, a discuției purtate cu investigatorul, respectiv cu pretinsul furnizor, ori a stabilirii identității persoanei pe care inculpatul a indicat-o drept însoțitorul său în timpul tranzitării din Italia în România; sub acest ultim aspect, se constată că inculpatul a invederat că nu-și amintește numele persoanei respective, deși ulterior indică detalii despre destinația urmată de această persoană.

Pe de altă parte, se constată că în cauză au fost audiați în faza de judecată colaboratorii și (filele 104, respectiv 146), care au declarat că înțelegerea dintre inculpați și colaboratori a fost ca inculpatul să procure și să transporte drogul în România, discuție anterioară cu 2 luni față de data tranzacțiilor din speță, colaboratorul fiind contactat de inculpatul care l-a anunțat că "marfa sosise în țară și urma să-i fie livrată" colaboratorului; de asemenea, colaboratorul a relatat că a fost apelat de către inculpatul, cât timp acesta se afla în Italia, cerându-i să se deplaseze împreună cu inculpatul la A I, de unde au ridicat două cutii, în care se aflau sticle de vin, iar în fiecare cutie se aflau 4 pachete de hașiș ambalate în staniol.

Aceste împrejurări se coroborează cu datele rezultate din declarația martorului HG(fila 225 p), care arată că la data de 23 iunie 2008, inculpatul a depozitat în boxa de la locuința martorului mai multe cutii cu vin și produse cosmetice, găsite cu ocazia percheziției domiciliare din 25 iunie 2008 (fila 222), confirmându-se faptul că drogurile - observate de colaboratorul într-una din cutiile care conțineau sticle de vin, în timpul deplasării de la A I la B - au fost predate inculpatului, care le-a vândut la 24 iunie 2008, în

Totodată, se reține că această tranzacție a avut ca obiect două calupuri învelite în bandă adezivă care conțineau 1,5 kilograme de substanță solidă de culoare maronie, ceea ce se coroborează cu datele furnizate de colaboratorul, care arătat că în transportul de la I existau 8 baghete de hașiș, precum și cu datele furnizate de colaboratorul, care arată că a fost informat că marfa (2 kilograme droguri) a fost livrată, anterior primei tranzacții din 22 iunie 2008.

Coroborând aceste împrejurări, se reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev.de art.3 din Legea nr.143/2000, numai privitor la drogurile vândute la 22 iunie 2008, respectiv 495,28 grame rezină cannabis, iar pentru cantitatea de 1466,2 grame rezină cannabis, se reține că a ajuns în România prin intermediul unor persoane rămase neidentificate, respectiv în municipiul A I, transportul realizându-se prin ascunderea drogului în cutii cu sticle de vin, într-un autocamion, din depozitul respectiv fiind ridicate de către inculpatul împreună cu colaboratorul și transportate la B, unde au fost depozitate la martorul și HG ulterior predate inculpatului, care le-a comercializat.

Față de această situație de fapt, se constată că ambii inculpați au săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, în formă simplă inculpatul și în formă continuată, inculpatul, pentru ultimul reținându-se că a săvârșit și infracțiunea prev.de art.3 din același act normativ.

În raport de aceste considerente, se reține că vinovăția inculpaților a fost corect stabilită, apelurile acestora și apelul parchetului fiind fondate, privitor la aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în cazul inculpatului - pentru infracțiunea prev.de art.3 din Legea nr.143/2000, modificată, în cazul căreia minimul special este de 10 ani închisoare - precum și la greșita individualizare judiciară a pedepselor sub aspectul raportării la criteriile prev.de art.72 Cod penal.

Astfel, se reține că la stabilirea unei sancțiuni penale, urmează a fi reținute atât pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, raportat la împrejurările concrete de comitere, urmările produse, cât și de împrejurările referitoare la persoana inculpatului, sub aspectul antecedentelor penale, datelor privitoare la pregătirea școlară și ocupație, conduita procesuală, urmând ca întinderea pedepsei și modalitatea de executare să conducă a îndeplinirea scopului preventivo-educativ al răspunderii penale materializată în pedeapsă.

În speță, inculpații, cetățeni italieni, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale pe teritoriul României, inclusiv privitor la trafic de stupefiante, au avut o conduită procesuală cooperantă, iar pentru inculpatul, s-au administrat probe în circumstanțiere privind calitatea acestuia de administrator la o societate comercială.

Totodată, privitor la conținutul pedepselor complementare și accesorii, se reține că infracțiunile deduse judecății nu pot fi reținute drept cauze de nedemnitate electorală, fiind vorba de exercițiul unor drepturi derivate din raporturi juridice constituționale, dezvoltate între statul de naționalitate și cetățeanul său, urmând să se rețină sub acest aspect caracterul fondat al apelurilor; de asemenea, se constată că inculpații nu s-au folosit de o funcție sau profesie pentru săvârșirea infracțiunilor din speță, astfel că este nelegală aplicarea pedepselor complementară și accesorie a interzicerii dreptului prev.de art.64 lit.c Cod penal.

Față de acestea, în cauză urmează să se rețină aplicarea dispozițiilor art.75 lit.c, art.76 lit.a și c și art.80 Cod penal, pentru inculpatul, respectiv art.74 lit.a și c, art.76 lit.c Cod penal, pentru inculpatul, privitor la efectele circumstanțelor personale atenuante, apelurile inculpaților fiind fondate sub acest aspect.

În consecință, în raport de prevederile art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, se va desființa în parte sentința, vor fi repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului, prin descontopirea pedepsei rezultante și se va realiza o nouă individualizare judiciară a pedepselor, în sensul reducerii acestora, astfel: pentru inculpatul la 2 ani și 10 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit. Cod penal, pentru o infracțiune prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit. b Cod penal pentru o infracțiune prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; pentru inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și 1 (unu) an interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a lit.b Cod penal, pentru infracțiune prev. de art.2 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

Pentru inculpatul, reținând starea de concurs real între infracțiunile deduse judecății, se va proceda la recontopirea pedepselor conform art.33 lit.a, 34 lit.b și 35 Cod penal, urmând să se stabilească pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art.381 alin.1 Cod pr.penală, pentru inculpatul, se va deduce în continuare prevenția de la 24 februarie 2009, la zi și va fi menținută măsura arestării preventive, întrucât sunt incidente dispozițiile art.160 alin.3 Cod pr.penală - temeiurile analizate la aplicarea măsurii nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

În ceea ce privește aplicarea măsurilor de siguranță, conform art.17 și 18 din Legea nr.143/2000, modificată, se constată că prima instanță a omis să se pronunțe asupra confiscării și distrugerii cantității de 495,28 grame rezină de cannabis, care a format obiectul vânzării din 22 iunie 2008, omisiune care va fi rectificată prin prezenta decizie.

În ceea ce privește însă confiscarea autoturismului marca Renault, în privința căruia s-a dispus sechestru asigurător prin ordonanța nr.73D/P/2008 din 11 iulie 2008, emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Dolj, se constată că dispozițiile art.17 alin.1 din legea specială, se întregesc cu dispozițiile art.118 lit.b Cod penal, în sensul că se confiscă bunurile care au făcut obiectul infracțiunilor incriminate în art.2-10 din Legea nr.143/2000, dacă sunt ale infractorului.

Ori, din probele existente în dosarul de urmărire penală, rezultă că vânzările de droguri din datele de 22 iunie și 24 iunie 2008, s-au realizat într-un autoturism marca Opel Astra, cu care inculpatul s-a deplasat la locul tranzacțiilor, autoturismul fiind închiriat de inculpat în perioada 24-27 iunie 2008, de la o societate din B, pentru suma de 570 lei; de asemenea, în ceea ce privește autoturismul indisponibilizat prin sechestru asigurător, se constată că la dosar nu există probe concludente în baza cărora să se rețină că inculpatul a adus în România drogurile cu ajutorul acestui autoturism.

În cursul judecății în faza de apel, inculpații au beneficiat de asistență juridică, prin apărători aleși și au fost asistați de traducător autorizat de limbă italiană.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de DIICOT - Biroul Teritorial Dolj și de inculpații și, împotriva sentinței penale nr.80 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Desființează în parte sentința.

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului.

Reține aplicarea art.74 lit.c, art.76 lit.a și c și 80 Cod penal, pentru inculpatul și art.74 lit.a, c, art.76 lit.c Cod penal, pentru inculpatul.

Reduce pedepsele aplicate inculpaților, după cum urmează:

a) pentru inculpatul la 2 ani și 10 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit. Cod penal, pentru o infracțiune prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit. b Cod penal pentru o infracțiune prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b și 35 Cod penal;

Recontopește pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal.

Deduce în continuare prevenția, de la 24.02.2009, la zi și menține starea de arest preventiv față de acest inculpat.

b) pentru inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și 1 (unu) an interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a lit.b Cod penal, pentru infracțiune prev. de art.2 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

În baza art.17 alin.1, art.18 alin.1 din Legea nr.143/2000, dispune confiscarea și distrugerea și a cantității de 495, 28 grame rezină cannabis.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare, în sumă de 650 lei, reprezentând onorariu traducător, rămân în sarcina statului și se vor vira din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, către traducător.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică de la 1 iunie 2009.

- - - - -

Grefier,

- -

Red.jud.MM

PS/24.06.2009

Președinte:Mihai Marin
Judecători:Mihai Marin, Mirela Ciurezu Gherghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 125/2009. Curtea de Apel Craiova