Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 165/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 165

Ședința publică de la 15 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Otilia Susanu

JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

La ordine fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpații, și împotriva sentinței penale nr. 292 din data de 29 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 08 2009, în ședință publică, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi când,

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor penale de față.

Prin sentința penală nr. 292 din 29 iulie 2009, Tribunalul Vasluia condamnat pe inculpații:

1., fiul lui și, născut la data de 17.09.1979 în B, sector IV, cu același domiciliu, str. -. - nr. 10,. 10,. A,. 20, sect. III, fără forme legale în sat și comuna, județul V CNP - la următoarele pedepse:

-3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzut de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004;

-6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004.

În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

2., fiul lui și, născut la data de 30.05.1987 în mun. V, cu același domiciliu, str. - -, Bl. 198 Sc. Ap. 6, jud. V, CNP -, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:

-3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzut de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004;

-6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, modificată Legea nr. 522/2004.

În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei ) ani închisoare.

3., fiul lui și -, născut la data de 18.05.1986, în mun. V, cu același domiciliu, str. - -, Bl. 211, Sc. C,. 6, județul V, CNP -, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:

-3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzut de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004;

-6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004.

În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 350 alin. 1 Cod penal, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților și în baza art. 88 alin. 1 Cod penal, s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 24 februarie 2009 la zi.

În baza art. 118 lit. f Cod penal, s-a dispus confiscarea cantității de 800 drog de risc -rezină de cannabis, găsită la locuința inculpatului, cantitatea de 15,9 de rezină de cannabis găsită la locuința inculpatului și a cantității de 6,9 de rezină de cannabis găsită la locuința inculpatului.

În temeiul art. 118 lit. a, b și e Cod penal s-a confiscat în folosul statului suma de 3226 lei ridicată de la inculpatul și depuse la CEC, cu chitanța nr. -/I și cu recipisa de consemnare nr. -, ambele din data de 4.03.2009, precum și a următoarelor bunuri: cântar electronic, aparat de confecționat țigări și o tabacheră -înregistrate la poziția 56/2009 în registrul de corpuri delicte al instanței.

S-a dispus conservarea a 3 CD-uri sigilate ce conțin înregistrările efectuate în cauză.

În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1400 lei, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, iar pe inculpații și să plătească cu același titlu suma de câte 1100 lei fiecare, către stat.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Din toamna anului 2008, inculpatul a început să dețină la locuința din sat-comuna o cantitate relativ mare de cannabis.

Tot din această perioadă inculpații și cumpărau de la inculpatul cantități de cannabis pe care le ofereau spre consum și le vindeau unor consumatori din municipiul V, tranzacțiile efectuându-se în cluburi, alte locuri publice, dar și în locuințele inculpaților.

Un gram de cannabis era vândut de către inculpați cu suma de 50 lei.

În vederea dovedirii întregii activități infracționale desfășurate de către inculpați, la data de 10.02.2009, prin ordonanța procurorului, s-a dispus folosirea în cauză a investigatorului acoperit și a unui colaborator, pentru procurarea unei cantități de cannabis.

În baza autorizației, colaboratul cu nume de cod " ", la data de 10.02.2009, a cumpărat de la inculpatul o cantitate de 0,3 grame cannabis.

Prin rezoluția procurorului din data de 11.02.2009, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice în vederea expertizării drogului cumpărat de către colaborator de la inculpatul. În urma expertizării drogului cumpărat la data de 10.02.2009 de către colaborator s-a constatat că drogul este cannabis, considerat drog de risc conform tabelului anexă nr. 3 din Legea 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004.

În ziua de 24.02.2009, inculpații și au stabilit să se deplaseze în comuna, la locuința inculpatului pentru a cumpăra cannabis pe care urma să-l distribuie către consumatorii din municipiul Astfel, inculpatul l-a contactat pe martorul, care lucrează la o firmă de taxi din municipiul V, pentru a-i transporta pe el și pe inculpatul în comuna.

În jurul orelor 15.00 martorul împreună cu cei doi inculpați au plecat din municipiul V cu scopul de a ajunge în satul la locuința inculpatului. Când au ajuns la locuința inculpatului, martorul a rămas la poartă, în autoturism, iar inculpații și au intrat în imobil. Martorul a declarat că "acolo am oprit în fața aceluiași imobil unde opream de obicei și, în timp ce eu am rămas în mașină, și au intrat în imobilul respectiv. Cei doi au stat în casa respectivă circa 30 de minute" (fila 45 dosar ).

În momentul în care inculpații și s-au reîntors la autoturism, aceștia aveau asupra lor o de dimensiuni mai mari în care se afla o cantitate mare de cannabis. Pe drumul de întoarcere către municipiul V cei doi inculpați și-au confecționat țigări în care au pus cannabis și pe care le-au fumat. De asemenea, cantitatea de cannabis pe care inculpații au cumpărat-o de la inculpatul au împărțit-o în cantități mai mici, pregătind-o astfel pentru vânzare.

La intrarea în municipiul V, autoturismul în care se aflau inculpații și a fost oprit de către lucrătorii de poliție și în baza ordonanței procurorului prin care s-a dispus autorizarea de percheziții corporale s-a procedat la efectuarea acesteia.

În urma percheziției corporale asupra inculpatului s-au găsi în buzunarul dreapta al bluzei de trening cu care era îmbrăcat trei pungi transparente de plastic ce conțineau fiecare o substanță vegetală de culoare -maroniu. De asemenea, și asupra inculpatului s-au găsit în buzunarele gecii cu care era îmbrăcat patru pungi transparente de plastic ce conțineau o substanță vegetală de culoare -maroniu.

Verificându-se și interiorul autoturismului s-a constatat că pe bord, dar și în alte locuri din interior se aflau două mucuri de țigări dar și fragmente vegetale de culoare.

În urma analizei s-a stabilit că fragmentele vegetale în cantitate totală de 6,9 grame găsite asupra inculpatului conțin tetrahidrocannabinol, substanță psihotropă biosintetizată de plantă cannabis (Raport de constatare tehnico-științifică nr. -/25.02.2009 - fila 168 dosar ).

Și substanța vegetală găsită asupra inculpatului a fost analizată și, de asemenea, s-a constatat că aceasta conține tetrahidrocannabinol, substanță psihotropă biosintetizată de plantă cannabis (Raport de constatare tehnico-științifică nr. -/25.02.2009 - fila 161 dosar ).

În autoturismul cu care au fost transportați inculpații și au fost găsite două fragmente de țigarete confecționate artizanal și pe care s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol, dar și 0,1 grame cannabis (Raport de constatare tehnico-științifică nr. -/25.02.2009 - fila 174 dosar ).

În legătură cu drogurile de risc găsite în autoturismul pe care îl conducea, martorul a declarat: "cei doi și-au confecționat o țigară cu cannabis și au fumat din acea țigară" referindu-se la inculpații și (fila 45 dosar ).

În baza autorizației de percheziție domiciliară emisă de Tribunalul Vaslui în dosarul nr- s-a efectuat la data de 24.02.2009 percheziții domiciliare la locuințele inculpaților, și.

În urma percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului din satul, s-au identificat plante uscate de cannabis care erau puse în diferite locuri din casă, fragmente de țigarete, muguri de plantă uscată de cannabis, iar în podul casei, pe jos, erau răspândite plante de culoare. De asemenea, s-a constatat că inculpatul deținea la domiciliul său un cântar electronic, de dimensiuni mici.

De la domiciliul inculpatului s-a ridicat o cantitate totală de 800 grame cannabis, 7,9 grame semințe de cannabis dar și un număr de 49 resturi de țigarete confecționate artizanal. Analiza acestora a pus în evidență tetrahidrocannabinol, substanță psihotropă biosintetizată de plantă cannabis (Raport de constatare tehnico-științifică nr. -/25.02.2009 - fila 152 dosar ).

Inculpații, și, cu privire la cantitățile de cannabis găsite la locuințele lor și asupra acestora, au declarat în cursul urmăririi penale că drogurile de risc erau pentru consumul propriu. Apărările inculpaților au fost înlăturate de către martorii ce au fost audiați în cauză.

Astfel, inculpatul a declarat că, în ziua de 24.02.2009, la locuința sa a venit vărul său, inculpatul cu care însă nu a discutat deoarece acesta avea să-i transmită un mesaj tatălui său. Inculpatul a mai susținut că nu-l cunoaște pe inculpatul, vărul său, doar precizându-i că a venit însoțit de un prieten care însă îl aștepta afară. Aceste susțineri sunt infirmate de fotografiile efectuate cu ocazia înregistrării de imagini în baza Autorizației nr. 9/11.02.2009 emisă de Tribunalul Vaslui prin care s-a stabilit că în ziua de 17.02.2009, inculpații și au mers la locuința inculpatului din satul, dar și de fotografiile efectuate în ziua de 24.02.2009 unde se observă clar că ambii inculpați au coborât din autoturismul condus de către martorul și au rămas în imobilul respectiv circa 40 de minute.

De asemenea, martorul a declarat că "Am mai fost în casa din comuna unde locuia împreună cu și și am văzut că acolo mai erau și alte persoane, respectiv, zis am văzut când toți cei prezenți confecționau țigări cu cannabis cannabis-ul pe care-l fumam la locuința din era al lui " (fila 49 dosar ). Declarația martorului este confirmată și de către martorul care a declarat că și el i-a transportat pe inculpații și la locuința inculpatului, în toamna anului 2008.

În legătură cu cantitatea de cannabis găsită asupra celor doi inculpați, inculpatul a declarat că nu cunoaște dacă provin de la locuința sa și că nu a oferit spre vânzare sau consum cannabis lui sau altor persoane.

Susținerile inculpatului au fost infirmate atât de inculpații și care au declarat că de fiecare dată când au mers la au luat de la inculpat diferite cantități de cannabis, dar și de martorii audiați în cauză.

Martorul a declarat că a mers la locuința lui în luna septembrie 2008 împreună cu și cu de unde, aceștia din urmă, au luat drogul denumit cannabis. Martorul a relatat că " eu i-am dus de mai multe ori am intrat și eu în casă la și vedeam cum acesta le oferă cannabis lui și. că la început le dădea pe gratis, apoi a început să vândă cu 30 lei gramul. avea și un cântar electronic cu ajutorul căruia cântărea drogurile și cumpărau cam de 100 lei când mergeam eu, însă s-a întâmplat ca să cumpere și de 300 lei cannabis de la ". (fila 50 dosar ).

Apărarea precum că drogurile găsite atât cu ocazia percheziției domiciliare cât și cu ocazia percheziției corporale, erau pentru consumul propriu a fost însușită și de către inculpații și.

Martorii audiați în cauză au infirmat și apărarea celor doi inculpați. Astfel, martorul a declarat că a cumpărat de la o țiplă care conținea marijuana și pentru care a dat inculpatului suma de 50 lei. A arătat martorul că țipla respectivă conținea un gram de marijuana (după spusele lui ) iar din respectiv țiplă confecționa 3-4 țigări. A precizat același martor că el cumpăra frecvent marijuana de la inculpatul, respectiv o dată sau de două ori p săptămână (declarație aflată la fila 46 dosar ).

Și martorul a confirmat faptul că inculpații și vindeau și ofereau spre consum altor persoane cantități de cannabis pe care le luau de la inculpatul. Astfel, martorul a relatat că " se întâlneau cu prietenii lor și acasă la pentru a consuma cannabis iar cannabis-ul era pus la dispoziție de și. Am fost o singură dată când și le ofereau cannabis prietenilor lor"(declarație aflată la fila 46 dosar ).

În discuțiile telefonice pe care inculpații le aveau cu persoanele cărora le ofereau spre vânzare cannabis aceștia foloseau un limbaj codificat atunci când se refereau la droguri, de exemplu "o sticlă cu vin", "sticle cu whisky", "băuturi", "adidași", "blugi". Relevante sunt în acest sens convorbirile telefonice purtate de inculpatul în zilele de 13.02.2009 și 15.02.2009 (procese verbale de redare a convorbirilor aflate la filele 191, respectiv 194 dosar ) și de inculpatul în zilele de 13.02.2009 și 21.02.2009 (procese verbale aflate la filele 191, respectiv 204).

De asemenea, în cursul urmăririi penale s-a stabilit că inculpații, și sunt consumatori de droguri de risc, așa cum rezultă din buletinele de analiză toxicologică aflate la filele 231-233.

În ceea ce privește inculpatul s-a stabilit în urma analizei toxicologice că a consumat și droguri de mare risc, respectiv cocaină.

În drept, faptele inculpatului, de a oferi, de a vinde și a deține droguri de risc, precum și a deține droguri de risc pentru consum propriu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 2 alin.1, art. 4 alin.1 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Modalitățile care realizează conținutul elementului material al infracțiunilor comise de către inculpat au fost probate ca fiind oferirea, vânzarea și deținerea de droguri de risc, scopul infracțiunii urmărit de către inculpat fiind obținerea unor sume de bani, dar și deținerea de droguri de risc pentru consumul propriu.

În drept, faptele inculpatului, de a cumpăra, de a oferi, de a vinde și a deține droguri de risc, precum și de a deține droguri de risc pentru consum propriu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 2 alin.1, art. 4 alin.1 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Modalitățile care realizează conținutul elementului material al infracțiunilor comise de către inculpat au fost probate ca fiind cumpărarea, oferirea, vânzarea și deținerea de droguri de risc, scopul infracțiunii urmărit de către inculpat fiind obținerea unor sume de bani, dar și deținerea unor astfel de droguri de risc pentru consumul propriu.

În drept, faptele inculpatului, de a cumpăra, de a oferi, de a vinde și a deține droguri de risc, precum și de a deține droguri de risc pentru consum propriu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 2 alin.1, art. 4 alin.1 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Modalitățile care realizează conținutul elementului material al infracțiunilor comise de către inculpat au fost probate ca fiind cumpărarea, oferirea, vânzarea și deținerea de droguri de risc, scopul infracțiunii urmărit de către inculpat fiind obținerea unor sume de bani, dar și deținerea unor astfel de droguri de risc pentru consumul propriu.

În ceea ce privește solicitarea apărătorului inculpatului de a se dispune achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004 motivat de faptul că nu sunt probe de vinovăție, instanța a respins-o întrucât din probele administrate în timpul urmăririi penale și în timpul cercetării judecătorești, rezultă indubitabil că acesta a comercializat droguri coinculpaților și, aspect confirmat și de deținerea de către acest inculpat a unui cântar electronic, a unui aparat de confecționat țigări și o tabacheră, plus cantitatea de 800 grame cannabis.

De asemenea, au fost respinse cererile avocatului inculpatului de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 51 Cod penal deoarece acesta a fost în eroare de fapt neavând reprezentarea că planta denumită popular cânepă are un regim special, că este interzisă vânzarea acesteia în condițiile în care în România, în magazine specializate se vând astfel de plante.

A fost respinsă și solicitarea de achitare a aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în baza art. 10 lit.c Cod procedură penală, probele administrate în cauză făcând dovada activității infracționale de trafic de droguri a inculpatului.

Instanța a înlăturat declarațiile martorilor propuși de inculpatul, respectiv și pentru că aceștia nu se coroborează cu materialul probatoriu administrat în cauză.

Instanța a respins solicitarea apărătorului inculpatului de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a Cod procedură penală, întrucât nu există probe la dosar din care să rezulte că ar fi făcut trafic de droguri, cu excepția unei singure declarații de martor, aspect contrazis de probele administrate în cauză: declarații de martori, deplasările la locuința inculpatului, găsirea cantității de 6,9 grame cannabis în urma percheziției domiciliare, convorbiri telefonice, cumpărarea de la acest inculpat de cannabis de către colaboratorul autorizat - - a cantității de 0,3 grame drog.

Instanța a înlăturat declarațiile martorilor și - propuși de inculpatul ca fiind subiective.

De asemenea, a fost respinsă cererea inculpatului prin care inculpatul solicită achitarea sa în baza art.10 lit. "d" Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri, pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii subiective, deoarece intenția inculpatului era aceea de a consuma cannabisul și nicidecum de a-l deține, întrucât consumul fără deținere este imposibil de realizat.

S-a dovedit în cauză că inculpatul făcea deplasări la domiciliul inculpatului, ce deținea aparatură specială de cântărit și de confecționat țigări, de la care cumpăra cannabis.

La domiciliul acestui inculpat s-a găsit cantitatea de 6,9 grame cannabis, plus cantitatea de 0,3 grame pe care a vândut-o colaboratorului cu nume de cod.

În plus, instanța a avut în vedere și aspectul că inculpatul era angajat în muncă la Direcția Generală pentru Protecția Copilului V și, cu atât mai mult, s-a apreciat că faptele comise de acesta sunt mai grave, dacă se are în vedere locul său de muncă și atribuțiile stabilite prin fișa postului.

În prezenta cauză, cei trei inculpați au aceeași parte de vină, au comis faptele cu vinovăție și în scopul obținerii ilicite de bani.

Probele administrate pe tot parcursul procesului penal au fost obținute în mod legal, contrar susținerilor inculpatului prin cei doi avocați angajați, care au încercat să interpreteze în favoarea inculpatului orice cuvânt, frază și orice probă administrată.

Pentru faptele comise, inculpaților li s-a aplicat fiecăruia câte o pedeapsă pentru fiecare faptă comisă.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere dispozițiilor art.72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpaților, cu mențiunea că inculpatul era angajat la Direcția Generală pentru Protecția Copilului V, împrejurare care atenuează sau agravează răspunderea penală și scopul special prev. de art.52 Cod penal.

S-a subliniat că, deși infracțiunile deduse judecății sunt grave, totuși nu poate fi ignorată conduita anterioară a inculpaților, astfel că acestora li s-a aplicat minimul special al pedepselor prev. de legea specială pentru faptele comise, pedepse care vor fi executate în regim de detenție.

Au fost interzise inculpaților drepturile prev. de art.64 lit. "a" teza II-a și lit. "b" Cod penal, pe durata prev. de art.71 Cod penal.

Gravitatea faptelor comise îi fac pe inculpați nedemni de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.

Infracțiunile fiind comise în concurs real, în temeiul art.33 lit. "a" și art.34 lit. "b" Cod penal, au fost contopite pedepsele urmând ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea.

Pentru că urmărirea penală și cercetarea judecătorească s-au desfășurat în condițiile stării de arest preventiv a inculpaților și pentru că li s-au aplicat pedepse privative de libertate, în temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală, instanța a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpați și în baza art.88 alin.1 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 24 februarie 2009 la zi.

În baza art.118 lit. "f" Cod penal, s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantității de 800 grame de cannabis găsit la locuința inculpatului, a cantității de 15,9 grame de cannabis găsit la inculpatul.

De asemenea, au fost confiscate, de la inculpatul, în folosul statului, un cântar electronic, un aparat de confecționat țigări și o tabacheră, precum și suma de 3226 lei, consemnată la. la dispoziția instanței, cu chitanța nr.-/8 din 04.03.2009 și cu recipisa de consemnare nr.-/1 din 04.03.2009 (filele 235 și 236 dosar ).

S-a dispus consemnarea a 3 CD-uri sigilate, ce conțin înregistrările efectuate în cauză și înregistrate la poziția 56/2009 în Registrul de corpuri delicte al instanței.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen inculpații, și -, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.

Motivându-și apelul, inculpatul a susținut că în mod greșit a fost reținută în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în condițiile în care nu există probe că ar fi comis o asemenea faptă. La el veneau prietenii săi și verișorul și își luau singuri din substanța pe care o avea la domiciliu, fără a li se percepe nici un.

Față de această situație de fapt, a solicitat a se dispune achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În legătură cu infracțiunea de deținere de droguri pentru consum propriu, inculpatul a precizat că este un consumator de droguri și în acest scop le și deținea la reședința sa, a recunoscut că se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni dar a menționat că nu are antecedente penale și a solicitat aplicarea unei pedepse dozate sub minimul special și cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În motivarea apelului său inculpatul a susținut, prin apărătorul ales, că în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea celor două infracțiuni în condițiile în care el a fost într-o eroare de fapt cu privire la natura plantei aflate în locuința verișorului său și care o folosea la prepararea unor ceaiuri.

S-a precizat că inculpatul i-a spus că acea plantă nu este cannabis și că are ca efect creșterea poftei de mâncare.

Întrucât a fost în eroare de fapt cu privire la natura și caracteristicile acelei plante, s-a susținut că în cauză este incident art. 51 Cod penal, deci o cauză care înlătură caracterul penal al faptei și s-a solicitat a se dispune achitarea.

Inculpatul a mai arătat că în viața de zi cu zi avea un comportament normal, aspect subliniat de martorii și HG, împrejurare ce dovedește odată în plus că nu era un consumator de droguri.

A mai susținut inculpatul că fapta pe care a comis-o are un grad scăzut de pericol social și s-ar putea realiza reeducarea lui și prin aplicarea unei amenzi penale.

În legătură cu fapta de trafic de droguri, realizată în modalitatea oferirii spre consum a unor astfel de substanțe, inculpatul a arătat că nu a fost dovedită vinovăția sa, nu s-a lămurit dacă ceea ce a oferit el prietenilor era "cannabis sativa" așa cum incriminează legea ori era "rezină de canabis".

A precizat inculpatul că în fapt el a fost condamnat pentru o faptă cu un alt conținut și a solicitat a se dispune achitarea.

În subsidiar, a precizat că față de lipsa antecedentelor penale, de durata arestării preventive executate, se poate aprecia că se va realiza reeducarea și prin aplicarea unor pedepse dozate sub minimul special și prin suspendarea executării simplă ori sub supraveghere.

În motivarea apelului promovat, inculpatul - a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, existând contradicție între considerente și dispozitiv.

În considerentele hotărârii nu sunt descrise faptele corespunzătoare celor două încadrări juridice; pe de altă parte, în considerentele sentinței se arată că asupra inculpatului - s-ar fi găsit cantitatea de 15,9 grame canabis, iar în dispozitiv este indicată cantitatea de 6,9 grame rezină de canabis.

Inculpatul a mai susținut că materialul probator administrat în cauză nu confirmă pe deplin existența faptelor și vinovăția sa.

În legătură cu înregistrările convorbirilor telefonice ale inculpaților s-a susținut că instanța de fond nu a analizat legalitatea acestora și nici utilitatea și pertinența lor, în condițiile în care nu privesc faptele din 10.02.2009 și 24.02.2009, fapte pentru care inculpatul a fost condamnat.

S-a subliniat că în cauză nu erau îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 91 indice 1 Cod procedură penală.

Apărătorii aleși ai inculpatului au mai susținut că prima instanță a trecut cu vederea nelegalitatea actelor îndeplinite de colaboratorul autorizat cu numele de cod " " care a depășit sfera activităților stabilite prin ordonanța procurorului nr. 9/D/P/2009 din 10.02.2009.

Potrivit art. 4 din ordonanța sus-menționată, colaboratorul " " avea competența de a procura cantitatea de 50 grame canabis și de a strânge date și informații privind existența infracțiunilor ce formează obiectul cercetărilor, comise de numiții și.

Pe cale de consecință, acțiunea colaboratorului, de a cumpăra cantitatea de 0,3 grame canabis de la numitul este nelegală.

În cauză nu există nici o dovadă care să ateste că activitatea colaboratorului ar fi fost direct supravegheată de investigatorul sub acoperire.

Apărătorii acestui inculpat au mai subliniat că relatările colaboratorului nu pot fi reținute ca probe în dovedirea vinovăției acestuia întrucât nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.

Nici un alt mijloc de probă nu confirmă actul material din data de 10.02.2009 reținut în sarcina inculpatului, iar cele două procese-verbale întocmite de polițist și procuror la data de 10.02.2009 sunt contradictorii, incomplete și ambigue.

Astfel, în procesul-verbal încheiat se subcomisarul se consemnează că substanța vegetală a fost cumpărată de colaboratorul autorizat de la, iar în actul întocmit de procuror se precizează că acea cantitate a fost cumpărată de către colaboratorul autorizat de la.

Nu sunt indicate data, locul și împrejurările în care a avut loc această tranzacție, descrierea vânzătorului, ori prețul plătit.

S-a mai precizat în motivarea apelului că în mod greșit prima instanță a reținut în motivarea sentinței că la locuința inculpatului s-ar fi găsit cantitatea de 6,9 gr canabis în condițiile în care, în procesul-verbal de percheziție domiciliară se consemnează că la domiciliul acestuia nu s-au găsit droguri.

Au mai arătat apărătorii că declarațiile martorilor audiați nu confirmă nici existența faptelor și nici vinovăția acestui inculpat. Au fost exemplificate declarațiile martorilor:, -,.

S-a concluzionat că pentru fapta din data de 10.02.2009, actele de urmărire penală întocmite sunt contradictorii, nelegale, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă și deci nu au forță probatorie.

Mai mult, vizează o cantitate infimă, de 0,3 gr canabis care s-a și epuizat în procesul de analiză.

Cantitatea găsită asupra inculpatului în ziua de 24.02.2009 era de 6,9 gr canabis, destinată consumului propriu; așa se și explică faptul că la domiciliul inculpatului apelant nu s-au găsit alte cantități de drog.

S-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. "d" Cod procedură penală.

În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate și suspendarea condiționată ori sub supraveghere a pedepsei având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, dar sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală reține următoarele: prima instanță, apreciind materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și reconfirmat în faza cercetării judecătorești a reținut corect vinovăția inculpaților făcând o justă încadrare în drept a faptelor comise de aceștia.

Probele administrate în cauză au relevat împrejurarea că, începând din toamna anului 2008, inculpatul a deținut la reședința sa din comuna județul Voc antitate însemnată de canabis, drog pe care îl folosea atât pentru consumul propriu cât și pentru a-l comercializa, oferindu-l spre consum verișorului său și prietenului acestuia -.

La rândul lor inculpații și - foloseau canabisul cumpărat de la inculpatul, atât pentru consum propriu, cât și pentru a-l oferi unor prieteni apropiați contra cost ori gratuit.

Că așa s-au petrecut lucrurile rezultă din declarațiile martorilor audiați atât în cursul urmăririi penale cât și în baza cercetării judecătorești.

Astfel, martorul a declarat că în toamna anului 2008 i-a transportat pe inculpații și - în mai multe rânduri în comuna la locuința inculpatului zis "". Martorul a mai precizat că la început dădea celor doi inculpați anumite cantități de canabis în mod gratuit după care a început să le vândă cu 30 lei gramul. În acest scop, își procurase un cântar electronic pentru a cântări cantitatea pe care le-o vindea. Martorul a mai subliniat că la o deplasare inculpații obișnuiau să cumpere canabis cam de 100 lei, iar uneori inculpatul cumpăra chiar și de 300 lei.

Cei doi inculpați ajunsese să-l solicite pe martor să-i transporte săptămânal la pentru a cumpăra droguri; a mai precizat martorul că inculpații cumpărau o cantitate mai mare decât cea care le-ar fi fost necesară pentru consumul propriu și că i-au oferit și lui însă a refuzat.

Martorul a mai relatat că cei doi inculpați obișnuiau să consume din drogul adus de la la locuința numitului zis "" unde l-au invitat și pe el, însă a refuzat să-i însoțească.

Martorii și - au declarat că, la solicitarea inculpatului au mers la locuința verișorului acestuia, în comuna pentru a-i repara un calculator. Acolo se afla și toți cei trei inculpați și-au confecționat țigări cu canabis pe care le-au fumat în prezența lor.

Martorul - a mai precizat că el a fost de trei ori și în locuința lui zis "", unde se aflau inculpații și; aici se consuma canabis adus de. La terminarea petrecerii inculpatul și i-au dat inculpatului câte 10 lei.

Tot în toamna anului 2008, martorul - l-a transportat pe inculpatul în comuna, la verișorul său, în trei rânduri, sub pretextul că are de rezolvat niște probleme de familie.

Martorul a declarat că el a transportat pe inculpatul la de aproximativ 10 ori, cu taxiul pe care lucrează în calitate de conducător auto. La două din aceste deplasări inculpatul a fost însoțit și de inculpatul.

Martorul a mai relatat că în timp ce erau în taxi, inculpații au fumat țigări cu canabis, i-au oferit și lui o asemenea țigară; a mai precizat martorul că în luna ianuarie 2009 auzit discutându-se prin oraș că inculpatul a vândut canabis la o discotecă.

Martorul a declarat că a cumpărat de la inculpatul marijuana cu 50 lei țipla și că de la același inculpat își cumpăra frecvent drogul de care avea nevoie odată sau de două ori pe săptămână; tranzacția avea loc în general la apartamentul inculpatului; o singură dată s-au întâlnit la Clubul "K" din municipiul

Față de această situație de fapt, în mod corect s-a reținut în sarcina fiecăruia din cei trei inculpați săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 și cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din aceeași lege.

Susținerile inculpaților și potrivit cărora ar fi fost în eroare cu privire la natura plantei culese de la marginea unei tarlale aflate în apropierea locuinței sale sunt mincinoase și făcute pro cauza; inculpatul a efectuat deplasări în străinătate, a consumat și acolo droguri și le cunoștea foarte bine proprietățile și efectele. Așa se și explică faptul că și-a procurat la reședința sa o balanță electronică pentru a cântări cantitățile de drog, o mașină de confecționat țigări, o tabachere, iar la percheziția domiciliară efectuată i s-a găsit cantitatea de 800 grame canabis; 7,9 grame semințe de canabis și 49 resturi de țigări confecționate artizanal.

Potrivit art. 51 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Pentru ca eroarea de fapt să înlăture în mod deplin caracterul penal al unei fapte intenționate se cer îndeplinite următoarele condiții: făptuitorul să nu fi cunoscut în momentul săvârșirii faptei existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei; eroarea de fapt să se fi manifestat în momentul săvârșirii faptei; fapta săvârșită să fie prevăzută de legea penală.

Pentru a opera această cauză care înlătură caracterul penal al faptei trebuie să existe "eroare de fapt" și nu "îndoială" -adică o cunoaștere nesigură; în acest din urmă caz, săvârșirea faptei implică acceptarea de către făptuitor a rezultatului faptei sale, rezultat pe care el îl acceptă ca posibil ori ca probabil.

Din modul în care s-au derulat activitățile în prezenta cauză rezultă cu certitudine că nici unul dintre inculpați nu a fost în eroare cu privire la natura plantei pe care o vedeau și respectiv o cumpărau; atât cât și erau consumatori de droguri și în special de canabis și îi cunoșteau efectele asupra organismului.

Așa se și explică grija pe care o manifestau pentru a nu fi depistați, limbajul codificat utilizat în convorbirile telefonice purtate.

Din această perspectivă, Curtea reține că în mod corect prima instanță a înlăturat declarațiile martorilor - și HG- care au declarat că după ce fumau țigările cu canabis, inculpații aveau un comportament normal și că acea plantă deci nu era un drog.

Susținerile acestor martori sunt contrazise chiar de declarațiile inițiale ale inculpaților și de rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite în cauză și care au concluzionat că probele ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la reședința inculpatului și cu prilejul perchezițiilor corporale efectuate asupra inculpaților și - au pus în evidență tetrahidrocanabinol () substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis.

S-a mai subliniat că planta cannabis face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004 privind prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri (filele 152-169 urmărire penală).

Susținerile inculpatului potrivit cărora, nu ar fi oferit spre consum cannabis unor prieteni și cunoștințe sunt contrazise de declarațiile martorilor audiați în cauză și anume:, -,.

Nici susținerea inculpatului potrivit căreia deținea la domiciliu acea cantitate de cannabis, doar pentru consum propriu, nu este reală.

Scopul deținerii acestei cantități de 800 grame îl constituia, pe lângă necesitatea consumului propriu și vânzarea către grupul de clienți pe care-i avea în municipiul V operațiune realizată prin intermediul inculpaților și -.

Pe cale de consecință, Curtea constată că apelurile declarate de inculpații și sunt nefondate sub acest aspect.

Pedepsele aplicate au fost bine dozate, la nivelul minimului special, iar în urma contopirii pedepselor de bază nu li s-a aplicat nici un spor.

Deși pentru infracțiunea prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000, este prevăzută și aplicarea pedepsei complementare, prima instanță a omis să o aplice, cu toate că era obligatorie față de cuantumul pedepsei principale și de dispoziția imperativă a legii speciale.

Cum Curtea a fost investită doar cu apelurile inculpaților nu va putea înlătura această nelegalitate întrucât ar încălca dispozițiile art. 372 alin. 1 Cod procedură penală.

Față de cantitatea mare de droguri deținută la domiciliu și vândută de inculpatul, de durata în timp a activității infracționale, de natura relațiilor sociale lezate și de pericolul social deosebit al faptelor comise, Curtea constată că apelul promovat de inculpatul este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 379 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală.

Apelul inculpatului va fi admis pentru următorul motiv: deși în procesul verbal încheiat la data de 24 februarie 2009 de organele de poliție s-a consemnat că în urma percheziției corporale efectuate asupra acestuia s-au găsit 4 pungi ce conțineau substanță vegetală, de culoare maroniu și care, în urma analizelor s-a dovedit a fi cannabis, prima instanță a dispus confiscarea cantității de 15,9 grame de rezină de canabis găsită la locuința inculpatului.

Așa fiind, urmează ca în baza art. 379 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 382 alin. 2 Cod procedură penală să fie admis apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 292 din 29.07.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre ce va fi desființată în parte în latura penală, în sensul că va fi consemnat că se dispune confiscarea cantității de 15,9 grame rezină de cannabis găsită asupra inculpatului cu ocazia percheziției corporale și nu a percheziției domiciliare, cum greșit s-a consemnat în dispozitivul sentinței penale.

Față de durata în timp a activității infracționale desfășurate de acest inculpat, de concursul de infracțiuni reținut în sarcina sa, de natura relațiilor sociale lezate și de gradul ridicat de pericol social al acestora, Curtea constată că nu se justifică schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante.

În baza art. 350 Cod procedură penală va fi menținută starea de arest a inculpaților și iar în baza art. 88 Cod penal, se va deduce din pedepsele ce urmează a executa aceștia și arestarea preventivă cuprinsă între 29.07.2009 și 15.12.2009.

Inculpatul - a susținut în motivarea apelului promovat că hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală și că există contradicție între considerentele și dispozitivul acesteia în ceea ce privește cantitatea de cannabis ce i se impută și locul unde ar fi fost găsită.

Afirmațiile inculpatului sunt în parte fondate; este adevărat că atât în motivarea sentinței, cât și în dispozitivul acesteia se reține că la domiciliul inculpatului - s-ar fi găsit cantitatea de 6,9 grame cannabis, drog cu privire la care s-a dispus confiscarea, în baza art. 118 lit. "f" Cod penal.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că această cantitate de cannabis a fost găsită asupra inculpatului - cu prilejul percheziției corporale, efectuate la data de 24.II.2009.

La domiciliul inculpatului - nu a fost găsită nici o cantitate de drog.

Sub acest aspect apelul este fondat urmând a fi admis și a se modifica dispozitivul sentinței penale în sensul că se va menționa confiscarea cantității de 6,9 grame rezină cannabis, găsită asupra inculpatului -, cu ocazia percheziției corporale și nu la domiciliul acestuia.

Critica vizând împrejurarea că în considerentele sentinței nu sunt descrise faptele reținute în sarcina acestui inculpat este nefondată; prima instanță a prezentat pe larg situația de fapt și a analizat probele în baza cărora a pronunțat hotărârea de condamnare, precum și pe cele care le-a înlăturat motivat.

Interceptarea convorbirilor telefonice a celor trei inculpați a avut loc cu respectarea disp. art. 91 indice 1 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, în cauză fiind emise autorizațiile nr. 3,4,5 din data de 11.02.2009 de către procurorul Administrarea acestei probe s-a dovedit a fi utilă cauzei și necesară pentru a demonstra activitatea infracțională desfășurată de inculpați.

În legătură cu nelegalitatea actelor îndeplinite de colaboratorul autorizat și cu depășirea atribuțiilor stabilite prin ordonanța procurorului care a efectuat urmărirea penală, Curtea constată următoarele: activitatea din data de 10.02.2009 când inculpatul - ar fi vândut cantitatea de 0,3 grame cannabis colaboratorului autorizat nu a fost reținută în sarcina inculpatului nici ca infracțiune distinctă și nici ca act material al unei infracțiuni continuate. Așa cum s-a reținut atât în rechizitoriu cât și în motivarea primei instanțe, s-a recurs la folosirea investigatorului acoperit și a unui colaborator pentru a se putea obține o probă certă cu privire la natura substanței pe care aceștia o cumpărau de la și apoi o vindeau sau o ofereau spre consum prietenilor și cunoscuților.

Fiind vorba doar de o probă, aprecierea acesteia se face conform art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că aceasta nu are o valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Așa cum am subliniat, actele întocmite la data de 10.02.2009 de organul de urmărire penală și de investigatorul sub acoperire reprezintă probe care, coroborate cu cele obținute la data de 24.02.2009 au făcut pe deplin dovada faptului că inculpatul -, împreună cu inculpatul s-au deplasat în ziua de 24.02.2009 la locuința inculpatului în comuna județul V de unde au cumpărat cannabis, drog din care și-au confecționat câte o țigară în timp ce se deplasau spre municipiul V cu taxiul condus de martorul, martor căruia i-au oferit spre consum cannabis.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză mai rezultă că inculpatul - a cumpărat și a vândut cantități de cannabis și a oferit spre consum numiților -, asemenea produs, fapte care în drept întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 2 al. 1 și 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 și pentru a căror săvârșire a fost condamnat de prima instanță.

Curtea apreciază totuși că apelul promovat de inculpatul este întemeiat și sub următorul aspect: inculpatul a fost depistat deținând o cantitate relativ mică de cannabis, respectiv 6,9 grame, numărul persoanelor cărora le-a oferit spre consum este foarte mic, iar singura vânzare dovedită către colaboratorul acoperit vizează cantitatea infimă de 0,3 grame cannabis.

Având în vedere și circumstanțele personale ale acestui inculpat: necunoscut cu antecedente penale, absolvent al învățământului superior, încadrat în câmpul muncii, singurul care a fost de acord să dea declarație la instanța de fond și foarte bine caracterizat de colegi, prieteni și de alte autorități locale, Curtea apreciază că față de acest inculpat se va putea realiza reeducarea și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate.

Urmează ca în baza art. 379 pct. 2 lit. a raportat la art. 382 alin. 2 Cod procedură penală să fie admis apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 292/29.07.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre ce va fi desființată în parte în latura penală.

Rejudecând cauza, va fi înlăturată dispoziția vizând aplicarea față de acest inculpat și a disp. art. 71 și 64 lit. "a" teza a II-a și litera "b" Cod penal.

În baza art. 861Cod penal se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.

În baza art.862Cod penal se va fixa termenul de încercare de 5 ani.

În baza art.863Cod penal, pe durata termenului mde încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta lunar la judecătorul delegat de la biroul executări penale de la ribunalul Vaslui;

b) va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

d) nu va desfășura nici o activitate care ar putea avea legătură cu faptele pentru care este judecat;

e) nu va intra în legătură cu coinculpații și nici cu celelalte persoane implicate în cauză.

Vor fi învederate inculpatului disp. art.864Cod penal.

În baza art. 350 slin. 3 lit. "b" Cod procedură penală se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului - de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 10/U/25.II.2009 emis de Tribunalul Vaslui dacă nu este arestat în altă cauză.

Se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului - perioada executată, cuprinsă între 20.07.2009 și data punerii efective în libertate.

Vor fi menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Văzând și dispozițiile articolului 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de inculpații-, fiul lui și -, născut la data de 18 mai 1986, deținut în Penitenciarul Iașiși, fiul lui și, născut la data de 30 mai 1987 în municipiul V, ambii deținuți în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 292 din 29 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care o desființează în parte, în latură penală.

Rejudecând cauza:

Pentru inculpatul:

Înlătură dispoziția vizând aplicarea față de acest inculpat a art. 71 și 64 lit. "a" teza a II-a și litera "b" Cod penal.

În baza art. 861Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.

În baza art. 862Cod penal fixează termen de încercare 5 ani.

În baza disp. art. 863Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în ultima zi de vineri a fiecărei luni la judecătorul delegat la biroul executări penale de la ribunalul Vaslui;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

d) să nu desfășoare nici o activitate care ar putea avea legătură cu faptele pentru care este condamnat;

e) să nu intre în legătură cu coinculpații ori cu celelalte persoane implicate în cauză.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal.

În baza art. 350 alin. 3 lit. "b" Cod procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, fiul lui și -, născut la data de 18 mai 1986, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 10/U/ 25 februarie 2009 emis de Tribunalul Vaslui, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 88 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate, perioada executată cuprinsă între 29.07.2009 și data punerii efective în libertate.

Constată că asupra inculpatului s- găsit cantitatea de 6,9 grame rezină canabis, la percheziția corporală, cantitate cu privire la care s-a dispus confiscarea, în baza art. 118 lit. "f" Cod penal.

Pentru inculpatul.

Constată că asupra acestui inculpat s-a găsit cantitatea de 15,9 grame rezină de canabis, cu ocazia percheziției corporale și nu la domiciliu, cum s-a consemnat în minuta sentinței penale.

Menține dispoziția vizând confiscarea acestei cantități de canabis, în baza art. 118 lit. "f" Cod penal de la inculpați.

II. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 17.09.1979 în municipiul B, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpaților și, iar în baza art. 88 Cod penal, deduce din pedepsele ce urmează a executa aceștia și perioada cuprinsă între 29.07.2009 - 15.12.2009.

Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Obligă pe inculpatul să plătească statului suma de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare, sumă în care a fost inclus și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu de Baroul Iași, în cuantum de 200 lei și care va fi avansat din fondul

Cheltuielile judiciare efectuate în apelurile declarate de inculpații și vor rămâne în sarcina statului, potrivit 192 al. 3 Cod procedură penală.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

30.12.2009

Tribunalul Vaslui:

-SimJ.

Președinte:Otilia Susanu
Judecători:Otilia Susanu, Maria Cenușă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 165/2009. Curtea de Apel Iasi