Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 2/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 2/A/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.01.2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G- Președintele instanței
JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela Dumitrescu Adina
PROCUROR: - -
GREFIER: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul apelant, fiul lui și a lui, născut la 24.08.1961, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale pronunțată de Tribunalul Bihor, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, faptă prevăzută și pedepsită de art.2 din Legea nr.143/2000.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Se constată că dezbaterile în apel a cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2009 când părțile au pus concluzii asupra apelului concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 15.01.2009, dată la care s-a și hotărât prezenta cauză.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra apelului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.407/P din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, n baza art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000, a fost condamnat inculpatul, fiul lui si, la 24.08.1961 in Turcia, domiciliat în, Turcia, cetățean, posesor al pașaportului seria --T, nr.-, eliberat de autoritățile turce, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de M risc la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare si interzicerea în baza art. 65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit. a Cod penal a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. Cod penal pe o perioada de 2 ani.
În baza art.3 alin.1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul, cu datele personale de mai sus, pentru ăvârșirea infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de M risc la pedeapsa de 15 (cincisprezece) ani închisoare si interzicerea în baza art.65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit. a Cod penal a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b, Cod penal pe o perioada de 2 ani.
În baza art.33, 34 lit. b raportat la art.35 alin.3 Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de15 (cincisprezece) aniînchisoare si interzicerea în baza art.65Cod penalrap. la art.53 pct.2 lit. aCod penala drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b,Cod penalpe o perioada de 2 ani.
În baza art.71 Cod penal i-a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza II si lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit. a Cod penal i-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza II si lit. b Cod penal pe o durata de 2 ani.
În baza art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului iar in baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata durata re ținerii si arestării preventive de la data de 04.01.2008 la zi.
În baza art.17 alin.1 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantit ății de droguri ridicate de la inculpat: 127,802 kilograme heroina si 225,6 grame ambalaje droguri ce se află in urma disponibilizării la Inspectoratul General al Politiei Române - Direcția Judiciar si Evidenta Operativa.
În baza art.18 alin.1 din Legea nr.143/2000, s-a dispus distrugerea drogurilor si ambalajelor cu urme de droguri, la ămânerea definitiva a hotărârii, cu păstrarea contraprobelor, respectiv 5 grame heroina.
În baza art.17 alin.2 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a autotrenului marca " IVECO" cu nr. de înmatriculare 27 LT 301 si a remorcii cu nr. de înmatriculare 27 AE 847, lăsat in custodia Inspectoratului Județean al Politiei de Frontiera S M, precum si a sumelor de 6.465 lire turcești, 250 Euro si 150 grivne ucrainiene, 3 telefoane marca Nokia si 7 cartele.
În baza art.117 Cod penal raportat la art.111 Cod penal i-a interzis inculpatului ămânerea pe teritoriul României după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.189 Cod procedură penală raportat la art.190 Cod procedură penală s- dispus virarea din contul Ministerului Justiției in contul BCR 251.0.1.0.-.0226. l, COD IBAN.RO.24. 0226.0-0001 pe seama d-nei interpret a sumei de 60 RON, reprezentând plata a 3 ore de activitate prestata.
În baza art.189 Cod de procedură penală s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați SMa sumei de 100 lei RON reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu avocat, conform delegației pentru asistenta judiciară obligatorie, nr.125 8/2008.
În baza art.191 alin.1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4000 lei RON, cheltuieli judiciare ătre stat.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că la data de 02.01.2008, Inspectoratul General al Politiei de Frontier - Direcția de Combatere a a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu privire la faptul că, în perioada 01.01.2008 - 02.01.2008 urma să fie introdusă în țară o cantitate însemnată de heroină, ascunsă în autocamionul cu numărul de înmatriculare 27LT301 și în remorca acestuia cu numărul de înmatriculare 27AE847, aparținând companiei turce ( 1-3).
șa cum rezultă din procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit de către lucrătorii de poliție judiciară, aceștia au fost informați de către organele de poliție germane () cu privire la iminenta intrare pe teritoriul României a autocamionului și semiremorcii atașate acestuia menționate mai sus, precum și că, anterior, pe baza unor informații similare, autoritățile competente germane au capturat, cu câteva zile înainte de sărbătorile de C ale anului 2007, cantitatea de 150 heroină ( 4).
Ulterior, în urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că autocamionul mai sus menționat, având remorca cu numărul de înmatriculare 27 AE 847, intrat în România la data de 01.01.2008, ora 16:06, prin Punctul de Trecere a Frontierei, județul S M, aflat la granița României cu Ucraina ( 5-6).
Totodată s-a stabilit că acest autocamion a fost condus, atât cu ocazia intrării sale pe teritoriul României, cât și ulterior, până la depistarea sa, de către inculpatul, cetățean, ce călătorea singur.
șa cum a rezultat din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procedându-se la efectuarea unui control asupra autocamionului și semiremorcii conduse de către inculpatul s-a constatat că acesta nu transporta nici un fel de mărfuri ( 52-55).
De asemenea, din același proces verbal a mai rezultat că, în timpul percheziției efectuate asupra autotrenului și a semiremorcii atașate acestuia menționate mai sus, în structura acesteia din urmă (sub ) au fost identificate părți metalice ce prezentau urme de mastic (), care, respectiv că, după îndepărtarea acestuia, au fost descoperite, amenajate pe lonjeroane, patru compartimente, prevăzute cu uși verticale.
Dup ă deschiderea acestor compartimente (special confecționate pentru ascunderea de droguri) au fost găsite 254 pachete paralelipipedice ambalate în folie de plastic de culoare galben-ocru, de dimensiuni aproximativ egale (cea. 18x10x4 cm și greutate de cea. 500 grame fiecare) ce conțineau o substanță pulverulentă, de culoare galben-maroniu, care a reacționat pozitiv la testul efectuat cu trusa narcotest pentru heroină.
Cele 254 pachete descoperite în împrejurările arătate mai sus au fost sigilate cu sigiliul Ml nr. 51884 și ridicate în vederea efectuării analizelor de laborator.
Astfel, potrivit raportului de constatare tehnico- științifică nr. - din 10.01.2008 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul Inspectoratului General al Poliției, rezultă că în cele 254 pachete menționate mai sus a fost descoperită cantitatea netă de " 127,818 kilograme substanță care conținea heroină (diacetilmorfină), cu o concentrație în heroină de 65,7% 2%.
(diacetilmorfin ă) face parte din Tabelul l, anexă la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Cantitatea de 5,00 grame substanță care conținea heroină ambalată și sigilată cu sigiliul tip Ml nr. 50093, fost predată organului de cercetare penală drept contraprobă.
Cantitățile de 119,79 kilograme substanță care conținea heroină presată sub forma a 238 calupuri paralelipipedice, 8,12 kilograme substanță care conținea heroină (16 calupuri analizate), rămase după efectuarea analizelor de laborator și după reținerea contraprobei, precum și ambalajele celor 16 calupuri ( 225,6 grame), au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip Ml cu nr. 50093 și predate organului de cercetare penală" (fil.71-81).
Cu ocazia percheziției efectuate asupra inculpatului au mai fost descoperite trei telefoane mobile - marca Nokia, precum și unele înscrisuri (fil.56-57).
Fiind audiat cu privire la împrejurările în care acesta a deținut, transportat și introdus pe teritoriul României cantitatea de 127,818 kilograme heroină, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, susținând că nu ar fi cunoscut faptul că în autovehiculul pe care îl conducea se aflau aceste droguri (107-113,165).
Aceste apărări ale inculpatului sunt înlăturate însă de probele administrate în cauză, referitoare la modul său de operare, rezultând în mod indubitabil vinovăția acestuia.
Astfel, șa cum a rezultat și din mențiunile înscrise de către autoritățile competente în pașaportul acestuia, inculpatul a intrat pe teritoriul Ucrainei la data de 27.12.2007, venind cu un avion din Turcia ( 21-51).
A rezultat astfel că inculpatul s-a deplasat din Turcia în Ucraina special pentru a prelua autocamionul și semiremorca aferentă în care au fost descoperite cele 127,818 kilograme heroină, în vederea transportării acestor droguri către Europa de Vest.
Totodată, așa cum am arătat mai sus, cu ocazia percheziționării acestui autovehicul s-a constatat că nu transporta nici un fel de încărcătură.
Fiind întrebat, după depistarea sa, care erau scopul deplasării sale și destinația sa, inculpatul nu a putut să le indice.
Mai mult, în cabina autocamionului condus de către inculpat a fost găsită și ridicată o plăcuță cu un număr de înmatriculare (27 BF 186) pentru care inculpatul nu a putut prezenta acte justificative, ce nu aparținea autovehiculului cu care circula acesta.
Și cu privire la această plăcuță de înmatriculare, inculpatul a pretins că, deși se afla în cabina autocamionului pe care îl conducea, nu ar fi văzut-o până în momentul în care aceasta i-a fost arătată de către organele de urmărire penală.
În cauză există indicii temeinice că această plăcuță de înmatriculare urma să fie folosită pentru aoî nlocui pe cea aplicată pe semiremorca în care a fost descoperită cantitatea de heroină menționată mai sus, astfel încât aceasta să nu mai poată fi identificată de către autorități.
Faptul ă inculpatul are poziția unei persoane de încredere în cadrul acestei rețele internaționale de traficanți de droguri rezultă și din împrejurarea că acestuia i-a revenit sarcina de a transporta o cantitate deosebit de M de heroină.
Trebuie menționat și faptul că, așa cum s-a arătat în Raportul de evaluare pe anul 2007 întocmit de către Agenția Națională Antidrog din Cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, prețul de vânzare en-gros (cantități de ordinul kilogramelor) al heroinei pe teritoriul României variază între 15.000 -20.000 EURO. rezultat astfel că, valoarea întregii cantități de 127,818 kilograme heroină este de aproximativ 2.000.000 - 2.500.000 EURO, prețul acesteia, vândută en-detail fiind câteva ori mai
De asemenea, prețul de vânzare al heroinei în țările din Europa de Vest este mult mai M decât cel practicat în România.
Cu ocazia audierii sale inculpatul a declarat ă este șofer de circa 27 ani, împrejurări în care a lucrat ocazional, fără a încheia contracte scrise, la diverse societăți din Turcia, efectuând transporturi internaționale în Europa de și țări din ( 98).
Inculpatul a declarat ă, pe data de 26.12.2007, s-a întâlnit cu un cunoscut al său, despre care știe că este și el șofer de, ce are porecla, acesta venind la domiciliul său. Inculpatul a declarat ă numitul, cunoscând că nu avea de lucru în perioada respectivă, i-a spus că un șofer al societății comerciale turce, se accidentase în timp ce se afla în Ucraina, căzând de pe acoperișul autocamionului pe care îl conducea, și își rupsese o mână și un picior.
Inculpatul a precizat ă el nu îl cunoaște pe șoferul despre care numitul i-ar fi spus că s-a accidentat.
Din declarațiile inculpatului a rezultat că, în aceste împrejurări, numitul i-a propus să meargă el în Ucraina pentru a-i lua locul șoferului care se accidentase, urmând să primească suma de 500 USD în schimbul acestui serviciu.
Inculpatul a mai declarat ă numitul i-a mai spus că trebuia să ia camionul respectiv din, să se deplaseze cu el în România, localitatea S M, de unde, conform declarațiilor sale, trebuia să sune în Turcia, la societatea comercială, căreia îi aparținea autovehiculul, pentru a afla dacă trebuia să încarce marf ă, ce tip de marfă și de unde anume, precum și ce să facă în continuare.
Inculpatul a declarat ă nu știe nici în prezent unde anume trebuia să ajungă cu acel camion, ca destinație finală în eventualitatea în care ar fi încărcat marfă sau ce trebuia să facă cu acel autovehicul în ipoteza în care nu ar fi preluat nici o încărcătură.
Inculpatul a ar ătat că a acceptat propunerea făcută de numitul și a primit de la acesta suma de 1.000 Euro pentru aof olosi cu titlul de cheltuieli de drum (carburant, taxe etc.), precum și o carte de vizită a societății comerciale, un bilet de avion în format electronic pentru ruta - Istambul - și un bilet cu adresa parcării din în care se aflau autocamionul și remorca pe care trebuia să le preia.
Inculpatul a declarat ă, drept urmare pe data de 27.12.2007, dimineața a plecat cu avionul din localitatea și a până la, unde a găsit, într-o parcare autocamionul și remorca sa, luând cheile de la un paznic, plecând ulterior spre România, așa cum îi spusese numitul .
Totodată, inculpatul a arătat că, după îndeplinirea formalităților de trecere a frontierei a parcat autovehiculul în fața unui ghișeu situat lângă punctul de trecere a frontierei pentru a plăti taxa aferentă autorizației de transport internațional rutier de mărfuri. Acesta a pretins că a rămas în acel loc până în momentul în care a fost depistat de către organele de urmărire penală, întrucât nu a putut să plătească taxa respectivă, având asupra sa doar o bancnotă de 200 Euro care era puțin deteriorată, rămasă din cei 1.000 Euro primiți de la numitul .
Inculpatul a declarat ă nu a contactat niciodată nici o persoană din cadrul companiei, precum și că, pentru a rezolva problema apărută, l-a contactat telefonic pe numitul . Din declarațiile inculpatului a rezultat că numitul i-a spus că, urmare solicitării sale, i-a trimis suma de 250 Euro prin sistemul, precum și că el nu a putut ridica acești bani întrucât, pe data de 02.01.2007, toate oficiile din municipiul S ce oferea asemenea servicii de transfer de bani erau închise.
În afara faptului că inculpatul, în mod nesincer, a declarat că a efectuat această călătorie la cererea unei persoane căreia nu-i cunoaște nici numele cu exactitate, fără a lua legătura vreodată, înainte sau în timpul deplasării, cu societatea comercială al cărei camion ar fi trebuit să-l conducă și care ar fi trebuit să-l remunereze pentru munca prestată, precum și că nu a cunoscut niciodată destinația sa ori ce mărfuri trebuia să transporte, fără ca măcar să știe dacă urma să efectueze vreun transport, acesta a perseverat în încercarea sa de disimulare a adevărului cu privire la activitatea sa infracțională, precum și a celorlalți membri ai rețelei internaționale de traficanți de droguri din care face parte.
Astfel, inculpatul a declarat ă, de când a plecat din Turcia, respectiv în toată perioada în care s-a aflat în Ucraina și în România, nu a stabilit cu numitul sau cu vreo altă persoană să se întâlnească cu cineva anume, cetățean sau de altă naționalitate.
În acest sens, inculpatul a precizat că, în timp ce se afla în România, nici numitul și nici o altă persoană nu i-au spus să se întâlnească sau să aștepte să fie contactat de cineva anume.
Aceste afirma ții ale sale au fost contrazise de cele consemnate în procesele verbale din 04.01.2008 întocmite de către organele de poliție judiciară, privind datele stocate în agendele telefoanelor mobile găsite asupra inculpatului, telefoane despre care acesta din urmă a declarat că îi aparțin (84-94).
Astfel, s-a constatat ă, în timp ce se afla pe teritoriul României, inculpatul a primit pe telefonul său mobil, procurat de acesta în ziua plecării sale din Turcia către Ucraina, un mesaj text tip SMS, de la numitul, aflat la un număr de telefon din Turcia, prin care acesta i-a comunicat să aștepte în fața intrării vămii (Punctul de Trecere a Frontierei, județul S M), pentru a se întâlni cu un "transporter" (un alt, cu un alt autocamion), indicându-i parțial numărul de înmatriculare.
Din cele prezentate mai sus rezult ă că inculpatul urma să predea pe teritoriul României semiremorca în care se afla disimulată cantitatea de 127,818 heroină, unui alt membru al rețelei de narcotraficanți din care face parte, pentru a fi transportată în Europa de Vest.
Aceast ă concluzie a rezultat și din faptul că inculpatul nu are viză de intrare decât în Rusia, Ucraina și România, nu și pentru țări din Europa de Vest.
În acest mod, specific rețelelor internaționale specializate în traficul de droguri, se urmărește îngreunarea depistării traseelor urmate de autovehiculele folosite pentru transportarea drogurilor, schimbarea acestor autovehicule fiind însoțită de multe ori și de schimbarea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, în acest mod se explică și prezența plăcuței cu numărul de înmatriculare 27 BF 186, găsită în cabina autocamionului condus de către inculpat.
La aceasta se adaugă un alt mod de operare specific traficanților de droguri pentru a-și disimula comunicațiile telefonice cu privire la activitățile ilicite desfășurate.
Astfel, șa cum rezultă din declarațiile inculpatului, acesta și-a procurat, în momentul în care a părăsit teritoriul Turciei, plecând spre Ucraina, un telefon nou (second hand), deși avea alte două telefoane mobile asupra sa, urmărind astfel să nu îi poată fi identificat codul. Totodată, pentru a nu i se cunoaște nici numărul telefonic utilizat, acesta și-a procurat o cartelă telefonică din Ucraina, pe care a introdus-o în telefonul nou achiziționat, scopul fiind acela de a nu le fi interceptate convorbirile telefonice.
De altfel, atât din declarațiile inculpatului cât și din procesele verbale privind datele stocate în memoria telefoanelor sale rezultă că acesta a comunicat cu numitul doar de la acest telefon. Totodată, din aceleași procese verbale rezultă că numitul a folosit, foarte multe numere telefonice în convorbirile cu inculpatul schimbându-le permanent, evident tot cu scopul de a evita interceptarea convorbirilor telefonice, descoperirea activităților lor ilicite și tragerea lor la răspundere penală.
De asemenea, asupra inculpatului a fost ăsită și ridicată suma de 250 EURO, 6.475 lire turcești și 15,50 grivne ucrainene ( 122-126).
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că suma de 6.475 lire turcești reprezintă contravaloarea a aproximativ 3.758 Euro, sumă care, împreună cu cei 250 Euro, totalizând astfel aproximativ 4.000 Euro reprezintă suma de bani primită de către inculpatul de la ceilalți membri ai rețelei de narcotraficanți pentru transportul celor 127,818 kilograme heroină, în condițiile în care venitul lunar al acestui inculpat era de aproximativ 200 USD lunar, respectiv aproximativ 150 Euro, așa cum chiar el a arătat în declarațiile sale (119-120).
Mijloace de Probă:
-proces verbal de constatare a infrac țiunii flagrante din 03.01.2008 al Biroului Teritorial Satu Mare din Cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, delegați în cauză, privind pe inculpatul și planșe foto ( 52-55, 60-70);
-raport de constatare tehnico- științifică numărul - din 10.01.2008 al Inspectoratului General al Poliției Române - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, (71-81);
-declara ții martori asistenți și ( 58-59);
-procese verbale de investigații ale lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră -Direcția de Combatere a, Serviciul de Combatere a cu Interzise (4-6, 8-11,119-121, 123-129,157, 161);
-declara țiile inculpatului (107-118, 165);
-procese verbale de ridicare și consemnare conținutului memoriei agendelor telefonice ale cartelelor ridicate de la inculpatul cu ocazia reținerii (fil.84-94);
-copie pașaport inculpat ( 21-51);
-copii carnete ridicate de la inculpatul cu ocazia cercet ărilor ( 154-155);
-nota de constatare nr. - din 17.01.2008 a Registrului Auto Român - Reprezentanța S cu privire la auto-tirul și remorca conduse de inculpatul (159-160).
Instanța analizând actele si lucrările dosarului a reținut vinovăția inculpatului in săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis in judecată, deși acesta nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor nici in cursul urmăririi penale nici in fata instanței de judecată dar această poziție procesuală intră însă în contradicție cu întreg materialul probator administrat în cursul urmăririi penale.
Ba chiar mai mult, declarațiile lui sfidează simțul realității, vin in contradicție cu logica, in condițiile in care este șofer internațional de atâția ani si nu a reușit sa explice si de ce suma de bani oferita era mult mai M decât primea in mod obișnuit pentru o cursa, nu a putut explica prezenta plăcutei de înmatriculare,găsite in cabina autocamionului condus de către inculpat, nu a putut prezenta acte justificative
Nu a putut sa indice scopul deplasării sale, destinația, pretinzând ca urma sa afle pe parcurs aceste detalii dar a recunoscut ca a vorbit cu numitul după ce a intrat pe teritoriul României dar că a discutat doar de problema banilor.
Este oarecum neverosimil ca un șofer internațional sa accepte un transport, fara a cunoaște aproape nici un detaliu: nici destinația, nici încărcătura, nici motivul pentru care a primit mai mulți bani decât ar fi o cursa obișnuită. In mod cu totul bizar, nici când vorbește la telefon cu cel care l-a angajat,nu-l întreabă pe acesta nici un detaliu despre transport, ce marfa urma sa transporte, care era destinația finala, nu poate justifica de ce avea mai multe telefoane.
Instanța în baza probelor administrate a apreciat că rezultă fără nici un dubiu vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis in judecata, prezumția de nevinovăție consacrata in art.66 Cod procedură penală a fost înlăturată prin probele administrate, inculpatul nereușind sa dovedească lipsa de temeinicie a probelor acuzării.
Faptele ăvârșite de către inculpatul constând în aceea că, la data de 01.01.2008, ora 16.06 introdus pe teritoriul României, prin Punctul de Trecere al Frontierei, județul S M, venind din Ucraina, cantitatea de 127,818 kilograme heroină (drog de risc), pe care le-a de ținut și transportat pe teritoriul țării noastre, droguri ambalate sub forma a 254 pachete paralelipipedice, disimulate în structura semiremorcii cu numărul de înmatriculare 27 AE 847, atașată autotrenului pe care-l conducea, cu nr. de înmatriculare 27 LT 301, împrejurări în care a fost depistat la data de 02.01.2008, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de M risc și trafic ilicit internațional de droguri de M risc, fapte prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, respectiv de art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, totul cu aplic, art.33 lit. a penal.
La dozarea și individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 din Codul penal respectiv gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate deosebit de M raportat la valoarea sociala ocrotită in dispoziția legală, cantitatea M de droguri ( 127,818 kilograme cantitate ); modul si împrejurările concrete in care au fost săvârșite infracțiunile, în concurs, fiind incidente dispozițiile art.33 lit. a Cod penal; limitele speciale ale pedepsei, conform prevederilor Legii nr.143/2000.
Astfel că în baza art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 l-a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii trafic ilicit de droguri de M risc la pedeapsa de 12 ani închisoare si interzicerea în baza art. 65 Cod penal raportat la art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal pe o perioada de 2 ani.
În baza art. 3 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.33 lit. a Cod penal l-a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de M risc la pedeapsa de 15 ani închisoare si interzicerea în baza art. 65 Cod penal raportat la art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal pe o perioada de 2 ani.
Reținând că faptele au fost săvârșite în concurs, instanța în baza art. 33, 34 lit. b raportat la art. 35 alin. 3 Cod penal a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 15 (cincisprezece) ani închisoare și interzicerea în baza art. 65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit. a Cod penal a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b, Cod penal pe o perioada de 2 ani.
de stupefiante reprezintă una dintre cele mai grave infracțiuni contra sănătății publice. le sau produsele stupefiante sunt substanțe chimice extrase din anumite plante si prelucrate chimic, care, introduse in organism pe diferite căi, provoacă o stare euforică specifică si creează obișnuința de intoxicare sau toxicomania, una dintre cele mai grave pericole pentru sănătatea publică, in special pentru tineret, categoria de populație cea mai vulnerabila la acest flagel.
Consumul de droguri este periculos pentru sănătatea persoanelor si constituie totodată un factor criminogen, deoarece pe cei drogați să săvârșească infracțiuni, în vederea procurării drogurilor de care sunt dependenți. De aceea, incriminarea si sancționarea faptelor de trafic de stupefiante au devenit o necesitate stringenta.
Faptul ca operațiunile cu substanțe stupefiante sunt producătoare de venituri fabuloase a stimulat dezvoltarea pe plan internațional a criminalității in acest domeniu, fenomen care a atras atenția statelor asupra necesității de a coopera pentru combaterea traficului de droguri.
Pentru considerentele arătate, instanța a apreciat că raportat la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și la persoana inculpatului, singura modalitate de executare a pedepsei rămâne privarea de liberate, și scopul educativ al pedepsei nu se poate realiza in alt mod.
Raportat la faptul ca inculpatul a fost judecat in stare de arest preventiv, întrucât prin ordonanța nr. 1 din 04.01.2008 a Parchetului de e p. ângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a dispus reținerea învinuitului pentru o durată de 24 ore, de la data de 04.01.2008, ora 04:05, până la data de 05.01.2008, ora 04:05, prin ordonanța nr. 1/D/P/2008 a acestui parchet din 04.01.2008, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de acest inculpat pentru infracțiunile sus-menționate mai sus, iar prin încheierea nr- din 04.01.2008, Tribunalul București - Secția l-a Penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 04.01.2008, până la data de 02.02.2008, inclusiv, emițând mandatul de arestare preventivă nr. 1//04.01.2008, instanța in baza art.350 Cod de procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului iar în baza art.88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata re ținerii și arestării preventive din data de 04.01.2008 la zi.
Instanța făcând aplicarea dispozițiilor art.71 Cod penal interzis condamnatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza II si lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei,
Totodată, conform art.65 alin.1 din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Când aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, cum este în speță, sunt incidente dispozițiile art.65 alin.3 din același cod, potrivit cărora condiția arătată în alin.1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită.
În speță, aplicarea pedepselor complementare este obligatorie, întrucât limitele de pedeapsa prevăzute de art.2 alin.1 si art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, sunt închisoare de la 3 ani la 15 ani,respectiv de la 10 la 20 de ani siinterzicerea unor drepturi, iar cele prevăzute de art.3 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000, sunt închisoare de la 10 la 20 de ani, respectiv de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi, astfel că instanța reținând dispozițiile art.65 Cod penal și a art.53 pct.2 lit. a Cod penal și raportat la Decizia nr.XXIV din 16 aprilie 2007, prin care Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, stabilind ca pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, prevăzuta in legea penala in conținutul art.64 din Codul penal, se aplica în condițiile art.65 din același cod si inculpaților cetățeni străini, - în baza textelor legale de mai sus, a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza II si lit. b Cod penal pe o durata de 2 ani.
Potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.143/2000 drogurile care au făcut obiectul infracțiunilor prevăzute la art.2-10 se confiscă, iar potrivit dispozițiilor art.18 din Legea nr.143/2000 drogurile ridicate in vederea confiscării se distrug.
Astfel, în lumina textelor legale mai sus amintite, instanța a dispus confiscarea cantității de droguri ridicate de la inculpat: 127,802 kilograme heroina si 225,6 grame ambalaje droguri ce se afla in urma disponibilizării la Inspectoratul General al Politiei Române - Direcția Judiciar si Evidenta Operativa si va dispune distrugerea drogurilor si ambalajelor cu urme de droguri, la ămânerea definitiva a hotărârii, cu păstrarea contraprobelor, respectiv 5 grame heroina.
Reținând că autovehiculul a fost transformat pentru a putea fi ascunse drogurile, respectiv au fost confecționate compartimente pentru ascunderea drogurilor si in vederea săvârșirii infracțiunilor au fost folosite de către inculpat telefoanele mobile iar banii au fost obținuți tot in acest scop ilicit, instanța, de asemenea, a dispus confiscarea de la inculpat a autotrenului marca " IVECO" cu nr. de înmatriculare 27 LT 301 si a remorcii cu nr. de înmatriculare 27 AE 847, lăsat in custodia Inspectoratului Județean al Politiei de frontiera S M, precum si a sumelor de 6.465 lire turcești, 250 Euro si 150 grivne ucrainene, 3 telefoane marca Nokia si 7 cartele.
Instanța a apreciat că se impune luarea măsurii de siguranță a expulzării raportat la faptele penale săvârșite de acesta, valorile sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor, valori fata de care inculpatul a arătat dispreț, exista pericolul de a comite noi infracțiuni daca ar rămâne pe teritoriul României, astfel că în baza art.117 Cod penal raportat la art.111 Cod penal a interzis inculpatului ămânerea pe teritoriul României după executarea pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel inculpatul solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii instanței de fond și procedând la rejudecarea cauzei de către instanța de apel să se pronunțe o decizie prin care să se dispună achitarea sa în temeiul dispozițiilor articolului 11 punctul 2 litera a raportat la articolul 10 litera d) Cod procedură penală, întrucât lipsește latura subiectivă a infracțiunii prevăzute și pedepsite de articolul 2 aliniat 1 și 2 și articolul 3 aliniat 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
Examinând sentința apelată prin prisma motivului invocat cât și din oficiu, conform prevederilor articolului 3 aliniat 2 și articolul 378 Cod procedură penală, instanța de apel constată că aceasta este netemeinică și nelegală, însă pentru un alt motiv decât cel invocat de inculpat și în consecință, în baza dispozițiilor articolului 379 punctul 2 litera a Cod procedură penală va fi admis apelul declarat de inculpat, se va desființa sentința penală nr. 407/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în sensul că se va înlătura dispozițiile privind confiscarea de la inculpat a sumei de 6465 lire turcești, dispunându-se restituirea acestei sume de bani către inculpat.
Critica formulată de inculpat, că lipsește latura subiectivă a infracțiunilor prevăzută de articolul 2 aliniat 1 și 2, articolul 3 aliniat 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, este neîntemeiată.
Din actele și lucrările aflate la dosar, rezultă că inculpatul, cetățean, la data de 1.01.2008, orele 16.06 introdus pe teritoriul României, prin Punctul de Trecere al Frontierei, județul S M, venind din Ucraina, cantitatea de 127,818 kg heroină -droguri de M risc-, ambalată sub forma a 254 pachete paralelipipedice, disimulate în- înmatriculare 27 AE 847, atașată autotrenului pe care-l conducea, cu nr. de înmatriculare 27 LT 301. Prețul întregii cantități de heroină este de 2.000.000-2.500.000 Euro (a se vedea registrul de evaluare /2007 întocmit de Agenția Națională Antidrog).
Inculpatul a negat, în mod constant, atât în faza de urmărire penală (filele 107-118, 144, 165), cât și în faza de cercetare judecătorească (filele 137; 135) săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat, pretinzând că este șofer de 27 de ani și la solicitarea numitului - cetățean, a acceptat să conducă autotrenul cu nr. 27 LT 301, aparținând firmei A Turcia din Ucraina în România (filele 1-3), necunoscând că în autovehicul se aflau droguri.
Potrivit mențiunilor inserate de autoritățile Ucrainei în pașaportul inculpatului, rezultă că acesta avea viză pentru Ucraina obținută la 13.11.2007, valabilă până la 12.11.2008 (fila 29), iar la 27.12.2007 a intrat pe teritoriul Ucrainei, venind cu un avion din Turcia (filele 21-51), pentru a prelua autocamionul și semiremorca, în vederea transportării acestor droguri către Europa de Vest (a se vedea procesul verbal de sesizare din oficiu în care s-a menționat că organele de poliție din România au fost informate de organele de poliție germane - - cu privire la intrarea pe teritoriul țării noastre a unei cantități importante de droguri - filele 4; 8).
Cu ocazia percheziției efectuate asupra autotrenului (filele 52-55) s-a constatat că în autocamion și semiremorcă nu se află nici un fel de mărfuri, iar în structura semiremorcii, sub șasiu, au fost identificate părți metalice ce prezentau urme de mastic, iar după îndepărtarea chitului au fost descoperite amenajate pe lonjeroane 4 compartimente prevăzute cu uși verticale, în care au fost găsite 254 pachete paralelipipedice ambalate în folie de plastic de culoare galben-ocru, de dimensiuni aproximativ egale (circa 18x10x4 cm) și în greutate de circa 500 grame fiecare (filele 67-68), ce conțineau heroină (a se vedea raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3337/10.01.2008 filele 75-77).
Procedându-se la efectuarea percheziției corporale asupra inculpatului, cu respectarea prevederilor articolului 106 Cod procedură penală, s-a constatat că acesta avea asupra sa 3 telefoane mobile-marca NOKIA, precum și unele înscrisuri (filele 56-57) inclusiv suma de 250 Euro, 6475 lire turcești și 150 grivne ucrainiene (filele 56; 119).
Inculpatul nu a putut da nici un răspuns plauzibil cu privire la scopul deplasării și destinația sa, de altfel nici nu a putut indica unde trebuia să ajungă după oprirea în S M și nici dacă urma să încarce sau nu marfă în autotren.
Cu privire la plăcuța de înmatriculare 27 BF 186 găsită în cabina autocamionului (fila 5) inculpatul a susținut că nu a văzut-o până în momentul în care aceasta i-a fost arătată de organele de poliție. În realitate, este neverosimil că din data de 27.12.2007, când a preluat autotrenul și până în 01.01.2008, să nu fi observat în cabină acest număr de înmatriculare. În fața instanței de apel inculpatul a susținut că "numărul de înmatriculare a apărut ca un diavol în cabină" ( fila 36). Inculpatul a declarat că la plecare din Turcia, numitul i-a dat 1.000 Euro pentru transport (cheltuieli de drum), o carte de vizită a societății, un bilet de avion pe ruta -ADASA-ISTAMBUL-, un bilet conținând adresa unei parcări din de unde urmează să ridice autotrenul și remorca, iar la întoarcere în Turcia trebuia să primească 500 $ (contravaloarea transportului). Referitor la sumele de bani găsite asupra sa, inculpatul a susținut că cei 350 Euro, provin din cei 1.000 Euro pe care i-a înmânat, când a plecat din Turcia. De asemenea, inculpatul a arătat că și cei 150 grivne ucraineene au aceeași sursă de proveniență (banii au fost schimbați în ), iar suma de 6475 lire turcești îi aparține, provenind din vânzarea unui autovehicul marca Opel Astra în Turcia (fila 35 verso, dosar instanța de Apel).
Inculpatul, în mod constant, a afirmat că a acceptat să efectueze cursa, "suma de 500 $ părându-i-se tentantă" pentru că, de obicei primea 300 $ "sumă din care trebuia să suporte și cheltuielile legate de hrană pe timpul transportului (fila 137 dosar instanța de fond). Totodată, inculpatul a relevat cu ocazia audierii sale de către procuror și în faza de cercetare judecătorească, că nu cunoaște decât porecla persoanei care i-a dat banii - și nu a lucrat niciodată la firma AT. De asemenea, inculpatul a arătat că nu știe care era destinația spre care urma să se îndrepte, știind că în S M, trebuia să primească instrucțiuni prin telefon de la.
La întrebările formulate de către instanța de fond și apel cu privire la cele trei telefoane și cele 7 cartele, inculpatul a declarat în mod nereal că-i aparțin, că avea doar 4-5 cartele telefonice, una fiind procurată de el din Ucraina și avea nevoie de trei telefoane pentru a putea vorbă în mai multe rețele.
În realitate, este de notorietate că folosind un singur telefon și una sau mai multe cartele, se poate vorbi în orice rețea de telefonie mobilă (fila 35).
Potrivit susținerilor inculpatului, acesta trebuia să mai primească de la 250 euro pentru plata taxei aferente autorizației de transport internațional rutier de mărfuri, întrucât lucrătorii de la punctul de frontieră nu i-au primit "o bancnotă de 200 Euro pentru că era puțin ruptă (fila 112). Inculpatul a arătat că l-a contactat telefonic pe și acesta i-a răspuns printr-un mesaj că i-a trimis bani, dar el nu i-a putut ridica, fiindcă băncile erau închise.
Din procesele verbale existente în dosarul de urmărire penală (filele 84-87; 88-89; 90-94), rezultă că inculpatul l-a contactat telefonic sau a fost contactat de către că a trimis sau a primit mesaje de la acesta, în intervalul 28.12.2007-02.01.2008. Având în vedere probele existente la dosar, inclusiv susținerile inculpatului cu privire la modul în care i s-a oferit această cursă de o persoană necunoscută, contra unei sume de bani substanțiale (1.000 Euro + 500 Dolari), împrejurarea că nu i s-a comunicat inițial destinația, nu avea marfă în și remorcă, nu a fost contactat în intervalul călătoriei de reprezentanții firmei -proprietara autovehiculului, toate instrucțiunile le primea prin mesaje scrise, codate (cifrate), justificările puerile sau bizare cu privire la aspectele legate de fapte, în mod corect instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de M risc și trafic internațional de droguri de M risc, fapte prevăzute și pedepsite de articolul 2 aliniat 1 și 2, articolul 3 aliniat 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea articolului 33 litera b Cod penal.
. juridice date de instanța de fond faptelor sunt de asemenea corecte.
constituie potrivit I anexă la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, fiind drog de M risc. Deținerea și transportul de către inculpatul a cantității de 127, 808 Kg heroină și introducerea în țară a acestei substanțe, constatate cu același prilej la punctul de frontieră constituie infracțiune distinctă prevăzută de articolul 2 aliniat 1 și 2 și articolul 3 aliniat 1 și 2 din Legea 143/2000.
Instanța de fond în mod judicios a făcut aplicarea dispozițiilor articolului 17 aliniat 2 din Legea nr. 143/2000 cu privire la cele trei telefoane, 7 cartele de telefon mobil, fiind dovedit că acestea au servit la realizarea laturii obiective a infracțiunii prevăzute și pedepsite de articolul 2 și 3 din Legea 143/2000. Totodată, în mod judicios s-a făcut aplicarea dispozițiilor legale referitoare la confiscarea autotrenului și semiremorcii-articolul 17 aliniat 1 din Legea 143/2000 și articolul 118 litera f -, fiind dovedit că mijlocul de transport a fost adaptat în scopul realizării laturii obiective a infracțiunii de trafic internațional de droguri de M risc ( a se vedea în acest sens și decizia nr. XVIII/205 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secțiile unite). Instanța de control judiciar apreciază că, societatea căreia îi aparține autotrenul și semiremorca a cunoscut scopul folosirii autovehiculului, pe de o parte, întrucât durata procedurilor penale în România nu a solicitat restituirea bunului, iar pe de altă parte, deoarece modificările artizanale efectuate pentru a se putea depozita cele 254 pachete cu heroină nu se putea face fără acordul său.
În ceea ce privește confiscarea specială a sumelor de 250 Euro și 150 grivne, aplicarea dispozițiilor articolului 17 aliniat 2 din Legea nr. 143/2000 s-a realizat în mod corect de către instanța de fond, fiind demonstrat cu probele administrate în cauză, inclusiv cu depozițiile inculpatului, că acești bani provin din cei 1.000 Euro pe care i-a primit de la pentru efectuarea cursei.
Examinând din oficiu cauza, conform articolului 371 aliniat 2 Cod procedură penală, ținând seama și de dispozițiile articolului 372 aliniat 1 Cod procedură penală, instanța de apel constată că, în mod eronat instanța de fond a confiscat suma de 6465 lire turcești, echivalentul a 3758 Euro ( a se vedea procesul verbal existent la fila 120), deoarece nu s-a dovedit că această sumă de bani provine de la sau alte persoane, membre ale grupului infracțional. Inculpatul, întrebat doar în fața instanței de apel cu privire la proveniența acestei sume de bani a declarat că aceștia i-a obținut din vânzarea autoturismului proprietate personală marca "Opel Astra" în Turcia. Atâta timp cât organele de urmărire penală nu au probat lipsa de temeinicie a susținerilor inculpatului, văzând și dispozițiile art. 63 aliniat 1 teza finală și aliniat 2 Cod procedură penală, instanța de apel va admite apelul declarat de inculpat și va dispune înlăturarea prevederilor referitoare la confiscarea de la inculpat a sumei de 6465 lire turcești, sumă ce i se va restitui inculpatului (suma a fost ridicată și predată pe bază de proces verbal la Casieria Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - filele 131; 121).
Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța de control judiciar constată că prima instanță a valorificat în mod judicios, în sistemul pugnitiv, criteriile prevăzute de articolul 72 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind necesară a-și atinge scopul prevăzut de art. 52 Cod penal.
Modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunilor, pericolul social sporit al infracțiunilor comise de inculpat, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, atitudinea postinfracțională a inculpatului, constând în negarea comiterii infracțiunilor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzută de articolul 2 și 3 din Legea nr. 143/2000 au fost avute în vedere de instanța de judecată la individualizarea pedepsei și se reflectă în mod obiectiv în pedeapsa aplicată inculpatului.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din 04.01.2008 a Tribunalului București - Secția I penală pe baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 1/P/04.01.2008 (fila 145) indicându-se ca temei al luării măsurii dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Ulterior măsura a fost menținută de instanța de fond și de apel.
Având în vedere că temeiul care a stat la baza luării măsurii nu s-a modificat, văzând că, în speță, sunt respectate dispozițiile articolului 5 paragraful 1 litera a din Convenția d l Strasbourg, instanța de apel, conform articolului 382 aliniat 1 indice 1 Cod procedură penală combinat cu articolul 350 aliniat 1 Cod procedură penală și articolul 160/b Cod procedură penală va menține starea de arest preventivă față de inculpat.
În conformitate cu prevederile art. 383 aliniat 2 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată durata efectivă executată până la 15.01.2009.
În temeiul articolului 189 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru avocat din Oficiu, sumă ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art, 379 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală.
Admite apelul penal declarat de inculpatul născ.la 24.08.1961,în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr. 407 din 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o desființează în sensul că: înlătură dispoziția privind confiscarea de la inculpat a sumei de 6465 lire turcești; dispune restituirea acestei sume de bani către inculpat.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea Baroului de Avocați B suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, care va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 160/b Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpatului și deduce din pedeapsă arestul preventiv până la 15 ianuarie 2009.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu inculpatul arestat.
Pronunțată în ședința publică azi 15 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - -
RED.. JUD.
ÎN 19.01.2009
RED. FOND
TEHNOREDACT.
26.01.2009 / 2 EX.
Președinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe, Pătrăuș Mihaela Dumitrescu Adina