Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 267/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

1646/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 267

Ședința publică din data de 16 decembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica

JUDECĂTOR 2: Bădescu Liliana

GREFIER: G -

*****************

MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr. 501 din data de 05.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-inculpați asistată de apărător din oficiu și asistat de apărător din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea întreabă intimații-inculpați dacă doresc să dea declarații în fața acestei instanțe.

Intimatul-inculpat arată că nu dorește să dea o declarație în fața Curții și își menține toate declarațiile date până în prezent.

Intimata-inculpată, de asemenea, arată că nu dorește să dea o declarație în fața Curții și își menține toate declarațiile date până în prezent.

Nefiind cereri de formulat probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel:

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr. 501 din data de 05.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, în dosarul nr-, criticând soluția instanței sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000, iar cel de-al doilea motiv fiind cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei.

Consideră hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, în raport de probele administrate în cauză din care rezultă faptul că inculpatul împreună cu au vândut o doză de heroină martorului cu identitate protejată contra sumei de 50 lei.

La percheziția domiciliară efectuată în cauză s-au găsit seringi și fiole de droguri pe care le foloseau împreună la prepararea și administrarea heroinei. Din declarația martorului denunțător, dată în cursul urmăririi penale, rezultă că inculpatul împreună cu i-au dat o punguță de droguri, pe care a preparat-o, în schimbul unei sume de bani. declarația se coroborează cu înregistrările video efectuate în cauză din care rezultă că ambii inculpați dețineau și vindeau droguri.

Pentru considerentele arătate, solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 37 lit. a Cod penal.

Cu privire la greșita aplicare a pedepsei pentru inculpata, apreciază că nu se poate reține atitudinea sinceră a inculpatei întrucât a negat săvârșirea faptei de către fratele său, motiv pentru care solicită aplicarea unui cuantum sporit al pedepsei inculpatei cu înlăturarea circumstanțelor atenuante și executarea pedepsei în regim de detenție.

În consecință, solicită admiterea apelului formulat de către Parchet și desființarea - în parte - a hotărârii atacate.

Apărătorul din oficiu pentru intimata-inculpată solicită respingerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică având în vedere că instanța de fond a avut în vedere toate circumstanțele atenuante, apreciind că nu constituie un motiv de majorare a pedepsei.

Solicită a se avea în vedere vârsta inculpatei, apreciind că executarea în regim de detenție ar fi o pedeapsă mult prea aspră pentru reeducarea inculpatei.

Apărătorul din oficiu pentru intimatul-inculpat solicită respingerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București ca nefondat, considerând că în mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpatului având în vedere că nu sunt suficiente probe din care să rezulte vinovăția inculpatului. Din declarațiile date reiese că inculpatul nu a vândut droguri, negăsindu-se nicio urmă de drog asupra sa.

Intimata-inculpată arată că a consumat droguri, însă nu mai consumă.

Intimatul-inculpat arată că a consumat droguri vreo 3-4 luni, însă s-a lăsat, s-a angajat și dorește să se reintegreze în societate.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 501 din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în baza disp. art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a și c din Cp. și 76 alin. 1 lit. a din Cod penal, a fost condamnată inculpata, la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a Il-a și b din Cp.

În baza disp. art. 76 alin. 3 din Cod penal, nu s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000.

În baza disp. art 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.74 lit. a și c din Cod penal și art. 76 lit. d din Codul penal, a mai fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa închisorii de 1 (un) an, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri pentru consumul propriu, cu aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a teza a Il-a și b din Cp.

În baza disp. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b din Cod penal, au fost contopite cele două pedepse și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a teza a Il-a și b din Cp.

În baza disp. art. 861alin. 2 din Codul penal și art. 862Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 7 (șapte) ani.

În baza disp. art. 863alin. 1 și 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatei se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a), să se prezinte, în ultima zi a fiecărei luni, la judecătorul desemnat cu supravegherea ei;

b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În baza art.863al.3 lit.a Cod penal, s-a impus inculpatei obligația de a urma un curs de calificare până la finele anului 2009.

Potrivit disp. art.71 alin.ultim din Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, pedepsele accesorii au fost suspendate.

În baza disp. art.359 din Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatei cu privire la disp. art.864din Codul penal a căror nerespectare va atrage revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza disp. art.350 alin.3 lit.b Cod procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză.

În baza disp. art.88 Cod penal, s-a dedus prevenția de la 21.01.2009 la punerea efectivă în libertate a inculpatei.

Prin aceeași sentință penală, în baza art.11, pct.2, lit.a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit.c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru infracțiunile prev. de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 și art.4 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În baza art.350 alin.2 Cod procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în cauză de la data de 21.01.2009, la zi.

În baza disp. art. 17 și 18 din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpată următoarele: cantitatea de 4, 39 gr. heroină rămasă în urma analizelor de laborator depusă la IGPR- cu dovada seria H nr.-/03.02.2009, în vederea distrugerii cu păstrarea de contraprobe.

S-a luat act că suma de 50 lei folosită în cauză a fost pusă la dispoziție din fondul special constituit la nivelul DGPMB.

În baza disp. art. 191 alin.1 Cod procedură penală, a obligat inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut, în fapt, următoarea situație:

La data de 19.01.2009, s-a prezentat la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, martorul cu identitate protejată " ", care a afirmat ca inculpații și comercializează heroină la adresa de domiciliu respectiv B,-, sector 1, contra sumei de 50 lei/doza de heroină, exprimându-și consimțământul de a colabora cu organele de urmărire penală în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate.

În vederea realizării flagrantului, la data de 20.01.2009, în prezența martorului asistent, organele de cercetare penală au procedat la consemnarea într-un proces-verbal a seriilor unor bancnote ce compuneau suma de 50 lei, precum și la capcanarea criminalistică a acestora prin tratare cu fluorescent și inscripționare " droguri".

Lucrătorii de poliție, în prezența aceluiași martor asistent, au efectuat o percheziție corporală asupra martorului denunțător " " ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu deține bani, bunuri, înscrisuri, valori ori substanțe interzise de lege la deținere și s-a procedat la montarea tehnicii audio/video de înregistrare în mediu ambiental.

În continuare, lucrătorii de poliție împreună cu martorii asistenți și denunțătorul s-au deplasat în zona Pieței situată în imediata apropiere a adresei din B,-, din sectorul 1, unde banii înseriați au fost predați acestuia din urmă în vederea realizării flagrantului.

Sub supravegherea lucrătorilor de poliție, desfășurați în dispozitiv în zona menționată, denunțătorul " " a intrat în imobil și a urcat la etajul 1 unde, în prima camera din partea stânga se aflau inculpatul ce repara la ușa de acces, sora sa, inculpata precum și martora, aceasta din urmă părăsind imediat respectiva încăpere.

, după o scurtă conversație cu inculpata, pe care a întrebat-o dacă are să-i dea o doză cu heroină a primit de la inculpata o doză de heroină pentru care i-a înmânat suma de 50 lei.

După ce a primit doza cu heroină, denunțătorul a ieșit din imobil și s-a îndreptat către locul în care se aflau lucrătorii de poliție unde, în prezența martorului asistent, a predat o punguliță din plastic, lipită la un capăt prin ardere, ce conținea un de culoare maronie cu privire la care a declarat că este heroină pe care a cumpărat-o de la inculpații și cu suma de 50 lei.

După percheziționarea denunțătorului, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu deține bani, bunuri, înscrisuri, valori ori substanțe interzise de lege la deținere, dozele cu heroină a fost ridicată de lucrătorii de poliție în vederea expertizării.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. -/22.01.2009 punguliță din plastic predată de către denunțător lucrătorilor de poliție conținea 0,09 gr. heroină.

Proba a fost consumată în cadrul analizelor de laborator.

Audiat fiind, în data de 21.01.2009, inculpatul a negat orice implicare în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa arătând că nu a vândut droguri nici unei persoane, că nu este consumator de droguri de mare risc și că nu a avut cunoștință de drogurile descoperite în camera surorii sale, inculpata. Cu ocazia audierii sale de către judecătorul investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă formulată de către procurorii din cadrul - la data sus-menționată precum și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală în data de 11.02.2009 inculpatul și-a menținut declarațiile, arătând în schimb că este consumator de droguri, iar seringile hipodermice și fiolele de sticlă descoperite în camera sa cu ocazia percheziției domiciliare le folosea împreună cu sora sa, inculpata, la prepararea și administrarea heroinei.

Cu ocazia audierii sale, în calitate de inculpată, în data de 20.01.2009, deși inițial a refuzat să facă orice fel de declarații în cauză, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală la data de 11.02.2008, a recunoscut săvârșirea faptelor, așa cum au fost reținute în actul de inculpare.

Astfel, inculpata a declarat, în fața instanței de judecată în data de 21.01.2009, cu ocazia audierii de către judecătorul investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă formulată de către procurorii din cadrul -, precum și în data de 11.02.2009, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, că ea a fost cea care a vândut o doză cu heroină martorului denunțător în schimbul sumei de 50 lei, fratele său, inculpatul, neavând cunoștință de acțiunile sale întrucât: "tranzacția a avut loc la intrarea în locuință și în acest timp fratele meu repara ușa și, datorită zgomotului produs de activitatea pe care o desfășura, nu a avut posibilitatea de a auzi ce discutam cu martorul și nici nu a intervenit în discuția mea".

În ceea ce privește cantitatea de 4,51 grame heroină descoperită în camera sa cu ocazia percheziției domiciliare, inculpata precizează că-i aparținea, fiind destinată atât consumului propriu cât și vânzării. De asemenea, inculpata mai arată că se ocupa cu vânzarea de droguri întrucât această activitate constituia sursa sa de venituri. Cu privire la camera în care s-au găsit drogurile, inculpata a mai arătat că era folosită doar de către ea, fratele său neavând acces.

A concluzionat prima instanță că faptele inculpatei - care, în data de 20.01.2009 a vândut martorului denunțător cu identitate protejată " " o doză cu heroină și a deținut, la aceeași dată, 4,51 grame heroină în vederea consumului propriu și a comercializării - întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.2 Legea nr. 143/2000 și art.4 alin.2 din Legea 143/2000, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală, circumstanțele personale ale inculpatei - respectiv împrejurarea că aceasta este necunoscută cu antecedente penale, aspect ce a fost apreciat ca și circumstanță atenuantă, atitudinea procesuală sinceră și de regret manifestată de aceasta fiind valorificată conform art.74 lit.c Cod penal și art.76 lit.a, d Cod penal, împrejurarea că aceasta a vândut o singură doză de heroină, astfel încât, s-a apreciat că aplicarea unor pedepse reduse sub minimul special prevăzut de lege pentru cele două infracțiuni este în măsură să atingă scopul preventiv - educativ și sancționator prevăzut de art.52 Cod penal.

În urma aplicării dispozițiilor art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

Totodată, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.861Cod penal și apreciind că față de persoana inculpatei pronunțarea unei hotărâri de condamnare, constituie un avertisment și chiar fără executarea pedepsei, aceasta nu va mai săvârși și alte infracțiuni, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare, stabilit conform art.862Cod penal. Pe durata termenului de încercare, a obligat inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art.863al.1 Cod penal și considerând că pentru reintegrarea socială a acestuia este necesară înlăturarea factorilor negativi asupra comportamentului antisocial relevat prin săvârșirea faptei, a obligat-o pe inculpată să urmeze un curs de calificare până la finalul anului 2009, pentru ca aceasta să se poată încadra în muncă.

În ceea ce-l privește pe inculpatul, prima instanță a apreciat că în cauză nu au fost administrate probe suficiente pentru a putea concluziona cu certitudine că inculpatul a vândut prin intermediul inculpatei doza de heroină.

Astfel, arată Tribunalul, toate probele administrate în cauză relevă împrejurarea că inculpata este cea care i-a înmânat doza de heroină, cea care a primit banii de la martorul cu identitate protejată, pe mâinile acesteia s-au găsit urme de substanțe galben fluorescente de pe banii puși la dispoziție în vederea realizării flagrantului și de asemenea în camera folosită de aceasta seringile hipodermice, fiolele sparte și cele 4,51 gr. heroină.

S-a apreciat că, în condițiile în care niciuna din probele incriminatorii mai sus enumerate nu au fost găsite asupra inculpatului, nu se poate stabili cu certitudine că acesta a avut vreun un rol în vânzarea de heroină cercetată în cauză, în situația în care acesta a negat constant săvârșirea infracțiunii, fiind susținut și de declarația coinculpatei.

S-a reținut că singurul mijloc de probă, ce ar reprezenta un indiciu că inculpatul a participat la tranzacția din data de 20.01.2009, este martorul cu identitate protejată " " care arată că la întrebarea sa ", aveți", inculpatul i-ar fi înmânat sorei sale o punguță și ar fi spus "dă-i". Ori, se observă că nici întrebarea și nici răspunsul nu fac referire la heroină și de altfel nici nu era necesară colaborarea și conlucrarea a două persoane pentru vânzarea unei doze de heroină.

A apreciat Tribunalul că acest mijloc de probă nu se coroborează cu nicio altă împrejurare din care să rezulte participarea inculpatului la fapta de trafic de droguri și nu poate constitui o probă certă, indubitabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, rămânând ca unică soluție respectarea prezumției de nevinovăție prin pronunțarea soluției de achitare a inculpatului.

Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, susținând - în esență - că, în mod greșit a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.1 și 2 și art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și că, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanța de fond a manifestat prea multă clemență, reținând - nejustificat - în favoarea ei circumstanțe atenuante.

În ședința publică din 16 octombrie 2009, inculpații au precizat că nu doresc să facă declarații în fața Curții, subliniind că înțeleg să-și mențină declarațiile date în cauză, în celelalte etape procesuale.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, a actelor anexate, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Curtea constată că apelul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București este fondat, însă în limitele și considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Deși pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a negat că a comis fapta ce i-a fost reținută în sarcină, limitându-se la a recunoaște doar faptul că este consumator de droguri, probele produse cauzei demonstrează - fără dubiu - că acesta a traficat, contra sumei de 50 lei, o doză de heroină; această acțiune a inculpatului rezultă din declarația martorei cu identitate protejată " ", care a arătat că cel care a cerut inculpatei să-i predea cantitatea de heroină menționată mai sus,a fost chiar fratele acesteia - coinculpatul.

Declarația acestei martore este confirmată de înregistrările audio/video, realizate în mediul ambiental, precum și de procesul verbal în care au fost transcrise convorbirile telefonice purtate între martora denunțătoare și cei doi inculpați, cu prilejul perfectării tranzacției (filele 60-65 ); de altfel, declarația coinculpatei conține aceleași elemente relevate de probele anterioare ("tranzacția a avut loc la intrarea în locuință, în timp ce fratele repara ușa"), singura diferență constând în susținerea că inculpatul nu a participat la tranzacție, pentru că "din cauza zgomotului produs de repararea ușii, nu avea cum să audă discuția", dintre sora sa și martora " "; or, este greu de crezut că, aflat chiar lângă cele două persoane, inculpatul nu ar fi auzit sau nu ar fi putut observa că respectivele persoane aveau asupra lor drogurile cu pricina și că puneau la cale o tranzacție - având ca obiect acele groguri.

Curtea nu poate achiesa la concluziile instanței de fond, în sensul că inculpatul nu a avut nici un rol în realizarea tranzacției cu heroină, câtă vreme, probele au demonstrat, fără dubiu, că acesta a fost cel care i-a înmânat sorei sale punguța de heroină, ordonându-i să o dea martorei, iar seringile hipodermice și fiolele de sticlă, descoperite în camera sa cu ocazia percheziției domiciliare, demonstrează că acesta deținea și vindea heroină, în cooperare cu sora sa, inculpata, pe care de altfel, el a și inițiat-o în astfel de acțiuni, implicit în consumul de droguri de mare risc; împrejurările că asupra inculpatului nu au fost găsite urme de droguri sau că nu acesta a înmânat cantitatea de heroină martorei și nici aceea că nu el a fost cel care a "pus mâna pe bani" nu pot forma - nici pe departe - convingerea că inculpatul era străin de cele ce se întâmplau chiar în prezența sa, acest aspecte vizând doar o formalitate ce ține de modul în care s-a acționat fizic la înmânarea drogurilor și a contravalorii acestora, probele arătând - astfel cum s-a argumentat mai sus - că, de fapt, inculpatul a creat premisele și "a comandat" înfăptuirea tranzacției (în momentul respectiv el având mâinile ocupate cu repararea ușii), la care -evident - participa și sora sa; declarația acesteia din urmă va fi înlăturată, având în vedere caracterul subiectiv al mărturiei, împrejurarea că inculpata - cunoscând consecințele la care era expus fratele său - a încercat să îl apere de aceste consecințe, luând asupra sa întreaga responsabilitate a faptei vizând vânzarea de droguri, aspect contrazis însă de procesul verbal de redare a discuțiilor ce au avut loc la data încheierii tranzacției, între martorul denunțător cu identitate protejată " " și cei doi inculpați (filele 60-65 dosar urmărire penală) și de înregistrările audio-video realizate în mediul ambiental.

Așa fiind, Curtea constată că fapta inculpatului este pe deplin dovedită, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc - prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

Cât privește modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, se reține că prima instanță a realizat o justă aplicare a dispozițiilor art.72 din Codul penal, ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală, de natura și gravitatea faptei, dar și de împrejurările în care aceasta a fost comisă și urmările produse.

Astfel, nu se poate trece cu vederea împrejurarea că inculpata a fost atrasă în această activitate de către inculpatul - fratele său - că a fost traficată o singură doză de heroină și că datele personale ale inculpatei pledează în favoarea reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 literele a și c Cod penal; astfel, aceasta se află la prima sa confruntare cu legea penală, având o vârstă fragedă, iar în timpul procesului s-a prezentat în fața autorităților, aceste aspecte îndreptățind instanța să aplice pedepse reduse, coborâte sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante arătate.

Totodată, se apreciază că scopul pedepsei - astfel cum bine a reținut și instanța de fond - poate fi atins, în cazul inculpatei și fără privarea de libertate a acesteia, întrucât, pronunțarea unei condamnări penale constituie un serios avertisment la adresa acesteia.

Având în vedere argumentele expuse, Curtea - în temeiul art.379 pct.2, lit.a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, va desființa - în parte - hotărârea atacată și:

În baza art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, va dispune condamnarea inculpatului la 10 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal, va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-b Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 Cod penal, va revoca beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1222 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 15 din 15 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul București și va contopi pedeapsa aplicată în speță, cu restul rămas neexecutat de 1222 de zile și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, va dispune condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare.

În baza art. 61 Cod penal, va revoca beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1222 zile - rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 15 din 15 ianuarie 2002 Tribunalului București și va dispune contopire acestuia cu pedeapsa aplicată, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, va contopi pedepsele aplicate și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.

Urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a și b Cod penal.

Va deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 21 ianuarie 2009, până la punerea efectivă în libertate.

Va menține, în rest, dispozițiile sentinței atacate.

Văzând și prevederile art.192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 501 din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.

Desființează, în parte, sentința și în fond:

În baza art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, condamnă pe inculpatul la 10 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-b Cod penal pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 Cod penal, revocă beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1222 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 15 din 15 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul București.

Contopește pedeapsa aplicată prin prezenta sentință de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a-b Cod penal cu restul rămas neexecutat de 1222 de zile și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. 2 din legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, condamnă pe inculpatul la 4 ani închisoare.

În baza art. 61 Cod penal, revocă beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1222 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 15 din 15 ianuarie 2002 Tribunalului București.

Contopește pedeapsa de 4 ani închisoare cu restul de 1222 zile rămas neexecutat și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a și b Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 21 ianuarie 2009 până la punerea efectivă în libertate.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Onorariul de avocat din oficiu în cuantum de 200 lei pentru inculpatul și 200 lei pentru inculpata se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

G -

Red.

Dact.

Ex.2

Red. -T,-

Președinte:Cîrstoiu Veronica
Judecători:Cîrstoiu Veronica, Bădescu Liliana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 267/2009. Curtea de Apel Bucuresti