Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 3/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr.2517/87/2009

2712/2009

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA I-a PENAL

Decizia penal.3/

Ședința public din data de 8 ianuarie 2010

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie

JUDECTOR - -

GREFIER ---

.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL BUCURE ȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul-inculpat - împotriva Sentinței penale nr. 122/20.10.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Penal, din Dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns apelantul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de aprtor ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.19.032/26.11.2009, depus la fila 8, lipsind martorul din lucrri -.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz prezența la dosar atât a extrasului de pe Decizia penal nr.4251/17.XII.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penal, din Dosarul nr-, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de apelantul-inculpat împotriva Încheierii de ședinț din data de 04.XII.2009, cu obligarea acestuia la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare ctre stat, precum și a procesului-verbal de imposibilitate de executare a mandatului de aducere privindu-l pe martorul -, în cuprinsul cruia se arat c la domiciliul indicat a fost gsit mama sa, care a declarat c martorul este plecat în Spania din data de 15.IX.2009.

S-a mai referit faptul c starea de arest preventiv a apelantului-inculpat, menținut prin încheierea de ședinț precedent, se va împlini pe data de 1.II.2010, dup care;

Curtea pune în discuție aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. 3 Cod procedur penal cu privire la martorul -, plecat din țar.

Reprezentantul Ministerului Public solicit a se face aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. 3 Cod procedur penal, având în vedere faptul c martorul este plecat din țar și audierea sa nu mai este posibil.

Aprtorul ales al apelantului-inculpat este de acord cu aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. 3 Cod procedur penal.

Curtea, având în vedere mențiunile din cuprinsul procesului-verbal din data de 05.2010, aflat la filele 35-37, din care rezult c martorul - este plecat în Spania din data de 15.IX.2009, situație de fapt învederat și de apelantul-inculpat la termenul anterior, constat c audierea martorului nu mai este posibil, așa încât face aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. 3 Cod procedur penal, urmând s țin seama de declarațiile date de acesta în cursul urmririi penale, și dispune ca proba testimonial s nu mai fie administrat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciaz cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbaterea apelului.

Aprtorul ales al apelantului-inculpat critic sentința penal pentru nelegalitate și netemeinicie, artând c instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevzute de art. 74 lit. a și c Cod penal și nu a fcut aplicarea dispozițiilor art. 76 Cod penal, având în vedere faptul c nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut faptele penale petrecute în noaptea respectiv, chiar dac a negat comiterea infracțiunii prevzut de art. 11 din Legea nr. 143/2000, apreciind c, în raport cu datele personale, perioada de arest preventiv efectuat, luând în considerare și opinia Centrului de prevenire și combatere a consumului de droguri, care a apreciat c inculpatul poate fi reintegrat din punct de vedere social și familial, faptul c relațiile cu mama sa s-au stabilizat, chiar l-a vizitat la locul de deținere din momentul în care a fost arestat și l-a înscris la centrul menționat pentru a primi asistenț de specialitate, consider c se impune reducerea cuantumului pedepselor cu închisoarea, cu aplicarea unor sancțiuni care s fac posibil suspendarea executrii pedepsei sub supraveghere, care sunt apte s asigure scopul prevzut de art. 52 Cod penal.

În egal msur, consider c nu a fost dovedit svârșirea infracțiunii de punere la dispoziție, cu științ, a locuinței în vederea consumului de droguri, întrucât inculpatul cumprase cannabisul pentru consumul propriu și l-a oferit, cu totul accidental, participanților la petrecere, pe fondul consumului de alcool, nefiind, așadar, îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective, a existenței intenției directe, motiv pentru care se impune achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedur penal rap.la art.10 alin.1 lit.d Cod procedur penal.

De asemenea, nu se impunea condamnarea inculpatului nici sub aspectul comiterii infracțiunii de îndemn la consumul ilicit de droguri, prevzut de art. 11 din Legea nr.143/2000, întrucât situația de fapt nu a fost pe deplin elucidat cât vreme, în cursul judecții, martorii au susținut c nu au fost îndemnați s consume drogul, așa încât, nefiind dovedit legtura de cauzalitate dintre îndemn și consum, se impune achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedur penal rap.la art.10 alin.1 lit.d Cod procedur penal.

Totodat, apreciaz c exist o contrarietate între dispozitiv și considerente, de natur s atrag nulitatea absolut a hotrârii penale, întrucât instanța de fond, înclcând normele imperative reglementate în art.356 lit.c Cod procedur penal, nu a fcut o analiz a motivelor pentru care a înlturat declarațiile date de martori în cursul cercetrii judectorești, așa cum oblig textul legal evocat, și las la aprecierea Curții asupra trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Concluzionând, solicit admiterea apelului, desființarea sentinței penale și, pe fond, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedur penal rap.la art.10 alin.1 lit.d Cod procedur penal, achitarea inculpatului sub aspectul svârșirii infracțiunilor prevzute de art.5 și de art.11 alin.1 din Legea nr.143/2000, reținerea circumstanțelor atenuante prevzute de art.74 lit.a și c Cod penal și a dispozițiilor art.76 Cod penal, cu reducerea cuantumului pedepselor cu închisoarea sub minimul prevzut de lege, cu aplicarea prevederilor art.861Cod penal, sau, s aprecieze asupra trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a apelului, artând c reținerea circumstanțelor atenuante este o facultate și nu o obligație a instanței, care nu se impuneau a fi avute în vedere în raport cu motivul invocat, lipsa antecedentelor penale, pedeapsa penal fiind corect individualizat și în ceea ce privește modalitatea de executare, întrucât infracțiunile comise prezint un grad ridicat de pericol social, cu atât mai mult cu cât pedeapsa de 3 ani și 6 luni este cu numai 6 luni peste limita legal la care se poate dispune suspendarea executrii pedepsei, apreciind c executarea în regim de detenție este apt s asigure reeducarea inculpatului. Totodat, consider c, din probele administrate, rezult, cu evidenț, c a pus locuința sa la dispoziție în vederea consumului ilicit de droguri și a îndemnat persoanele prezente s consume, îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor prevzute de art.5 și de art.11 din Legea nr.143/2000 fiind motivat de prima instanț, care, la stabilirea vinovției, a coroborat toate probele administrate în cursul procesului penal și a motivat înlturarea declarațiilor date de martori în fața instanței, considerente pentru care reitereaz concluziile de respingere, ca nefondat, a apelului, cu menținerea strii de arest preventiv a apelantului-inculpat și obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.

Apelantul-inculpat, personal, arat c regret comiterea infracțiunilor, nu va mai svârși alte fapte prevzute de legea penal, mai consumase anterior droguri, iar la petrecere a fumat numai o țigar, lsând la aprecierea Curții.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de faț, constat c, prin sentința penal nr. 122/20.10.2009 pronunțat de Tribunalul Teleorman - Secția Penal în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, condamnarea inculpatului - la o pedeaps de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, același inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare, iar, în baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus condamnarea acestuia la 3 ani închisoare.

În baza art. 11 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) Cod penal raportat la art. 34 lit. b) Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea în pedeapsa cea mai grea, inculpatul - urmând s execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, din momentul rmânerii definitive a hotrârii și pân la terminarea executrii pedepsei.

În baza art. 65 Cod penal, i-a fost aplicat inculpatului pedeapsa complementar a interzicerii drepturilor prevzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe o durat de 3 ani dup executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 Cod procedur penal, s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat din durata pedepsei prevenția de la data de 29.05.2009 la 20.10.2009, conform art. 88 Cod penal.

În baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantitților de cannabis rmase în urma analizelor de laborator, și anume: 167,41 grame, depus la Direcția Judiciar, Statistic și Evidenț Operativ din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu dovada seria H nr. - din 11.06.2009 și cantitatea de 15,19 grame cannabis, depus la Direcția Judiciar, Statistic și Evidenț Operativ din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu dovada seria H nr. - din 06.01.2009.

În baza art. 191 Cod procedur penal, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare ctre stat, în cuantum de 1.500 lei.

Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța de fond a reținut, în esenț, în fapt, c, în perioada noiembrie 2008 - mai 2009, inculpatul - a deținut la domiciliul su cannabis, drog de risc înscris în Tabelul nr. III - anex la Legea nr. 143/2000, atât pentru consumul propriu, cât și în vederea oferirii, spre consum, altor persoane, respectiv martorilor -, - și -.

Astfel, în data de 5.12.2008, denunțtoarea, mama inculpatului, a predat organelor de poliție cantitatea de 17,40 grame canabis, ce aparținea fiului su, iar, cu ocazia percheziției domiciliare din data de 29.05.2009, la locuința inculpatului din comuna, județul T, a fost descoperit cantitatea de 197,47 grame cannabis, aparținând, de asemenea, inculpatului -.

Dup depistarea drogului de risc la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziției, acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge și urin, care au fost supuse analizei de specialitate din partea Institutului Național de Medicin Legal " Minovici" B, cercetrile imunologice efectuate punând în evidenț prezența de tetrahidro-canabinol () în urina recoltat de la inculpat (buletin de analiz toxicologic - alcoolemie nr. 46/U/1.06.2009).

S-a mai reținut, de asemenea, c, în cursul lunii noiembrie 2008, cu științ, inculpatul - a pus la dispoziție locuința sa pentru consumul ilicit de droguri, cu ocazia petrecerii organizate în acest scop oferind martorilor -, - și - țigri confecționate artizanal, ce conțineau cannabis și îndemnându-i pe aceștia s consume cannabisul oferit, îndemn ce a fost urmat de executare din partea respectivilor martori, cu excepția lui -.

Totodat, la începutul lunii decembrie 2008, în timp ce se afla în fața porții locuinței martorului -, în prezența acestuia și a martorilor - și, inculpatul - a confecționat artizanal o țigar din cannabisul pe care îl avea asupra sa, oferind-o spre consum și martorilor prezenți, aceștia, cu excepția martorului -, acceptând îndemnul inculpatului și fumând, împreun cu acesta, respectiva țigar.

În drept, Tribunalul a apreciat c fapta inculpatului - care, fr drept, în perioada noiembrie 2008 - mai 2009, deținut la domiciliul su cannabis drog de risc, perioad în care a și oferit din drogul respectiv spre consum și altor persoane - martorilor (în dou rânduri), (în dou rânduri) și la petrecerea organizat la locuința sa - acestea fumând țigrile cu cannabis oferite de inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc în modalitatea deținerii și oferirii prevzut de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000.

Totodat, s-a apreciat c fapta inculpatului de a deține la locuința sa, fr drept, cannabis (drog de risc) pentru consumul propriu și din care a consumat efectiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc, fr drept, pentru consum propriu prevzut și pedepsit de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului de a pune la dispoziție locuința sa cu ocazia unei petreceri, în luna noiembrie 2008, pentru consumul ilicit de droguri (cannabis), împrejurare în care în locuința sa s-au consumat țigri cu cannabis oferite de inculpat și din care au consumat martorii, și, a fost încadrat de instanța de fond în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 143/2000, care reglementeaz infracțiunea de punere la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.

În ceea ce privește fapta inculpatului, care, cu ocazia petrecerii organizat la locuința sa la sfârșitul lunii noiembrie 2008, îndemnat la consumul ilicit de droguri pe martorii, și, îndemn urmat de executare de ctre acești martori, s-a apreciat c întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii prevzute de art. 11 al. 1 din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea judiciar a pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurrile în care acestea au fost svârșite, limitele de pedeaps stabilite de lege, precum și datele ce caracterizeaz persoana inculpatului, respectiv faptul c este tânr, necunoscut cu antecedente penale și a manifestat o atitudine relativ sincer pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul -, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub urmtoarele aspecte:

1. Greșita condamnare pentru comiterea infracțiunilor prevzute de art. 5 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, solicitându-se achitarea apelantului-inculpat - sub aspectul respectivelor infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedur penal.

S-a susținut c, în cauz, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevzut de art. 5 din Legea nr. 143/2000 sub aspectul laturii subiective, în sensul c inculpatul nu a acționat cu intenție direct, cannabisul fiind achiziționat pentru consumul propriu și oferit accidental participanților la petrecere, pe fondul consumului de alcool.

Referitor la infracțiunea prevzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a artat c, din depozițiile martorilor audiați în faza cercetrii judectorești, nu rezult c aceștia ar fi fost îndemnați de inculpat s consume drogurile, astfel încât, nefiind dovedit legtura de cauzalitate între fapta inculpatului și consumul cannabisului de ctre respectivii martori, lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de îndemn la consumul ilicit de droguri, încriminat de dispozițiile legale menționate.

2. Înclcarea de ctre Tribunal a dispozițiilor art. 356 lit. c) Cod procedur penal, care obligau instanța s analizeze atât probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlturate din evaluarea materialului probator administrat.

S-a susținut c, în speț, instanța de fond nu a fcut o analiz a motivelor pentru care a înlturat declarațiile date de martori în cursul cercetrii judectorești, reținându-le doar pe acelea date în faza de urmrire penal, astfel încât, existând, în opinia apelantului-inculpat, o contrarietate între considerente și dispozitiv, s-a apreciat c se impune desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanț.

3. Greșita individualizare judiciar a pedepselor aplicate inculpatului, fr ca Tribunalul s țin seama de circumstanțele personale ale acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesual sincer, aspecte ce justificau reținerea circumstanțelor atenuante prevzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și c) Cod penal, cu consecința stabilirii unor sancțiuni penale orientate sub minimul special prevzut de lege pentru infracțiunile svârșite.

De asemenea, faț de faptul c inculpatul poate fi reintegrat din punct de vedere social și familial, iar relațiile cu mama sa, denunțtoarea, au fost reluate, aceasta înscriindu-l la Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog T pentru a primi asistenț de specialitate, s-a solicitat de ctre apelant suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, în condițiile art. 861Cod penal, susținându-se c scopul prevzut de art. 52 Cod penal poate fi atins și fr executarea efectiv a pedepsei de ctre inculpat.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin. 2 Cod procedur penal, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciaz apelul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens urmtoarele considerente:

1. Astfel, din situația de fapt, corect stabilit de prima instanț, pe baza analizei probelor administrate, rezult, fr echivoc, c inculpatul -, cu ocazia unei petreceri organizate în luna noiembrie 2008, cu științ, a pus la dispoziție locuința sa pentru consumul ilicit de droguri, oferind martorilor -, - și - țigri confecționate artizanal ce conțineau cannabis și îndemnându-i pe aceștia s consume drogul oferit, îndemn ce a fost urmat de executare din partea respectivilor martori, cu excepția lui -.

Totodat, cu aproximativ o sptmân anterior petrecerii organizate la domiciliul su (iar nu în luna decembrie 2008, așa cum din eroare a reținut Tribunalul), inculpatul, în timp ce se afla în fața porții locuinței martorului -, în prezența acestuia și a martorilor - și, a confecționat, artizanal, o țigar din cannabisul pe care îl avea asupra sa, îndemnându-i la consum și pe martorii prezenți, aceștia, cu excepția martorului -, acceptând îndemnul inculpatului și fumând, împreun cu acesta, respectiva țigar.

Deși inculpatul a avut o atitudine oscilant pe parcursul cercetrilor, Curtea constat, contrar susținerilor apelantului, c vinovția acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor prevzute de art. 5 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 este pe deplin dovedit, concludente în acest sens fiind declarațiile date de martora denunțtoare și de martorii -, -, și - în cursul urmririi penale, depozițiile martorului - date în ambele faze procesuale, declarația dat de inculpat în fața procurorului în 11.06.2009, precum și declarația acestuia dat în fața instanței la termenul de judecat din 23.06.2009, când a recunoscut, fr rezerve, svârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Astfel, audiați fiind de ctre procuror la data de 29.05.2009, martorii -, -, și - au declarat c, într-adevr, cu ocazia petrecerii organizate de inculpat la locuința sa în luna noiembrie 2008, acesta a confecționat o țigar dintr-o materie vegetal despre care le-a spus c este un drog numit marijuana și i-a îndemnat s fumeze din respectiva țigar, îndemn ce a fost urmat de executare din partea martorilor, cu excepția lui -.

În același sens sunt și declarațiile martorei denunțtoare date în cursul urmririi penale, în care aceasta a artat c, în timpul petrecerii organizate în luna noiembrie 2008, inculpatul a urcat la un moment dat în podul locuinței, a luat niște plante uscate și a confecționat o țigar, din care a fumat împreun cu invitații si, precum și declarațiile inculpatului date în fața procurorului pe 11.06.2009 (fila 222 dosar urmrire penal) și în fața Tribunalului pe 23.06.2009 (fila 10 dosar fond), în care a recunoscut c, într-adevr, în timpul petrecerii, i-a îndemnat pe martori s consume din cannabisul pe care îl deținea la locuința sa.

Totodat, este de menționat c, din declarațiile date de martorii - și în cursul urmririi penale, precum și din depozițiile martorului - date în ambele faze procesuale, rezult c, cu aproximativ o sptmân înainte de petrecerea organizat de inculpat, acesta, în timp ce se afla în fața porții locuinței martorului -, a confecționat o țigar din cannabisul pe care îl avea asupra sa și i-a îndemnat și pe martori s fumeze din aceasta, îndemn ce a fost urmat de martorii și -.

Este adevrat c, în cursul cercetrii judectorești, martorii, -, și - au revenit parțial asupra declarațiilor inițiale, artând c inculpatul nu i-a îndemnat s consume cannabis, ci le-a oferit drogul la cererea lor, îns declarațiile de retractare vor fi înlturate de instanț ca nesincere și fcute cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de rspundere penal pentru infracțiunea prevzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

În acest sens, se reține c declarațiile date în faza de urmrire penal conțin o expunere complet și credibil a modului în care s-au derulat evenimentele atât în timpul petrecerii organizate de inculpat, cât și cu ocazia întâlnirii anterioare, din interpretarea coroborat a acestora rezultând, cu certitudine, c inculpatul a fost cel care i-a îndemnat pe martori s consume, ilicit, drogul menționat.

Într-adevr, dispozițiile procesual penale nu confer o valoare probatorie superioar declarațiilor date în faza de urmrire penal, îns, pentru ca acestea s poat fi înlturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declarațiile de retractare s fie susținute de o justificare valabil.

În acest sens, Curtea constat c motivul invocat de martorii anterior menționați, respectiv faptul c ar fi fost constrânși de organul de urmrire penal s dea respectivele depoziții, care le-ar fi fost dictate, nu poate fi reținut de instanț, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea c martorii nu au fcut nicio dovad în acest sens, nefiind înregistrat nicio plângere penal împotriva lucrtorilor de poliție și a procurorului care i-a audiat, iar, pe de alt parte, mențiunile înscrise de martori la finalul declarațiilor date în fața organelor de cercetare penal și a procurorului, în sensul c cele consemnate în cuprinsul depozițiilor corespund cu aspectele relatate de aceștia.

În raport cu situația de fapt reținut, Curtea apreciaz c, în mod corect, fapta inculpatului - de a pune la dispoziție locuința sa în vederea consumului ilicit de droguri, cu ocazia petrecerii organizate în luna noiembrie 2008, fost încadrat în drept în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 143/2000, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective.

Pentru existența infracțiunii prevzut de art. 5 din Legea nr. 143/2000, este necesar, sub aspectul elementului material al laturii obiective, s existe o acțiune de punere la dispoziție a unui local, a unei locuințe sau a oricrui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri sau de tolerare a consumului ilicit de droguri în asemenea locuri.

În cauz, inculpatul este cel care a avut inițiativa organizrii petrecerii și cel care a creat ambianța corespunztoare pentru a atrage consumatorii de droguri, confecționând țigara din cannabis și oferind, astfel, participanților la petrecere posibilitatea consumului ilicit de droguri, activitți ce se circumscriu acțiunii de "punere la dispoziție", ce constituie elementul material al laturii obiective în conținutul constitutiv al infracțiunii prevzut de art. 5 din Legea nr. 143/2000.

Într-adevr, pentru existența acestei infracțiuni, legea condiționeaz ca fptuitorul s pun la dispoziție sau s tolereze consumul de droguri "cu științ", ceea ce presupune ca acesta s aib reprezentarea c punerea la dispoziție sau tolerarea sunt fcute în scopul consumului ilicit de droguri.

În cauz, având în vedere c însuși inculpatul a fost cel care a confecționat țigara din drogurile pe care le deținea la locuința sa și i-a îndemnat pe participanți s fumeze din respectiva țigar, comunicându-le c conține un drog numit marijuana, rezult c acesta a acționat cu științ, svârșind, astfel, infracțiunea cu forma de vinovție cerut de lege, respectiv intenție direct.

Cu privire la proveniența drogurilor, deși inculpatul a susținut în mod constant c plantele respective nu erau interzise de lege pentru consum, fiind culese de pe raza comunei, județul T, afirmație susținut și de martorii - și, Curtea nu o poate reține, având în vedere c, din concluziile raportului de constatare tehnico-științific nr. -/11.06.2009 al Laboratorului Central de Analiz și Profil al Drogurilor a rezultat, cu certitudine, c drogurile ridicate de la inculpat nu fac parte din cannabisul cules de pe raza comunei, având o provenienț diferit, neidentificat pe parcursul cercetrilor.

Referitor la faptele inculpatului care, cu ocazia petrecerii organizate la locuința sa în luna noiembrie 2008, i-a îndemnat pe martorii menționați s fumeze din țigara confecționat din cannabis, îndemn urmat de executare din partea unora dintre martori, Curtea apreciaz c, în mod corect, acestea au fost încadrate în drept de Tribunal în dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective.

Referitor la elementul material al laturii obiective, din probele administrate în cauz și care au fost analizate în dezvoltrile anterioare, rezult c inculpatul i-a determinat pe martori s consume ilicit droguri de risc, acțiune ce a avut ca urmare tocmai consumul de astfel de substanțe interzise, astfel cum se prevede în alin. 1 al art. 11 din Legea nr. 143/2000.

Contrar susținerilor apelantului-inculpat, se constat c între acțiunile de îndemn realizate de acesta și consumul ilicit de droguri de ctre martori exist o strâns legtur de cauzalitate, dovedit de materialul probator administrat, toți martorii declarând c au fumat din țigrile confecționate de inculpat doar ca urmare a îndemnului ce le-a fost adresat, fr s aib vreo inițiativ în acest sens și fr s cear inculpatului s le pun la dispoziție astfel de substanțe.

Referitor la infracțiunea prevzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, faț de situația de fapt constatat, Curtea apreciaz c Tribunalul trebuia s rețin forma continuat prevzut de art. 41 alin. 2 Cod penal, fiind vorba de dou acte materiale, respectiv cel din noiembrie 2008 și cel svârșit cu aproximativ o sptmân înainte (când inculpatul, aflându-se în fața porții locuinței martorului -, a confecționat o țigar din cannabisul pe care îl avea asupra sa și i-a îndemnat și pe martorii prezenți s fumeze din aceasta, îndemn ce a fost urmat de executare de ctre o parte din martori), comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, la un interval de timp scurt și care prezint, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, îns, fiind învestit numai cu apelul declarat de inculpat, instanța de control judiciar nu poate reforma hotrârea primei instanțe sub acest aspect, întrucât ar aduce atingere principiului neagravrii situației în propria cale de atac consacrat de art. 372 Cod procedur penal.

În consecinț, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Curtea apreciaz c nu poate fi reținut critica apelantului privitoare la greșita sa condamnare sub aspectul infracțiunilor prevzute de art. 5 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, neexistând în cauz temeiuri de achitare, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedur penal, astfel cum s-a solicitat în cadrul motivelor de apel.

Cu privire la infracțiunile prevzute de art. 2 alin. 1 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, Curtea constat c inculpatul a recunoscut în mod constant comiterea lor în modalitatea reținut prin actul de sesizare, vinovția inculpatului sub aspectul svârșirii respectivelor infracțiuni rezultând din întregul material probator administrat în cauz, atât în cursul urmririi penale, cât și în faza cercetrii judectorești, respectiv declarațiile martorilor, -, -, - și -, rapoartele de constatare tehnico-științific nr. -/8.12.2008, nr. -/2.06.2009 și nr. -/11.06.2009, procesul-verbal de percheziție domiciliar efectuat la locuința inculpatului, buletinul de analiz toxicologic nr. 46/U/1.06.2009 emis de Institutul Național de Medicin Legal " Minovici" B, procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 3.06.2009 întocmit de organele de poliție, declarațiile inculpatului.

2. Curtea constat ca fiind nefondat și cea de-a doua critic formulat de apelantul - inculpat, apreciind c nu este incident, în cauz, niciuna dintre situațiile prevzute de art. 379 pct. 2 lit. b) Cod procedur penal, care impun desființarea hotrârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Într-adevr, așa cum a susținut și apelantul, instanța de fond nu a analizat decât acele probe pe care s-a întemeiat soluția de condamnare a inculpatului, fr s arate motivele pentru care unele declarații nu au fost reținute în fundamentarea deciziei judiciare pronunțate, îns Curtea apreciaz c aceast împrejurare nu este de natur s determine nulitatea hotrârii Tribunalului, cu consecința rejudecrii cauzei de ctre prima instanț, atâta timp cât lipsa motivrii ori motivarea insuficient sau necorespunztoare a unei sentințe poate fi suplinit ori substituit de instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv integral al cii de atac cu soluționarea creia a fost investit.

În cauz, constatând aceast omisiune a instanței de fond, Curtea a artat la pct. 1 din considerente motivele pentru care declarațiile date în cursul cercetrii judectorești de ctre o parte din martorii audiați nu pot fi reținute, astfel încât a fost înlturat orice vtmare ce ar fi rezultat din nesocotirea dispozițiilor art. 356 lit. c) Cod procedur penal, cu consecința înclcrii dreptului inculpatului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Aprarea Drepturilor Omului și a Libertților Fundamentale.

De asemenea, Curtea constat c nu exist în cauz nici o contrarietate între considerente și dispozitiv, situația de fapt reținut și motivele menționate în partea expozitiv a sentinței fiind în deplin concordant cu soluția pronunțat.

Împrejurarea c, deși în dispozitiv instanța de fond nu a fcut aplicarea prevederilor art. 74, 76 Cod penal, aceasta a menționat în considerente, cu ocazia prezentrii aspectelor reținute la individualizarea judiciar a sancțiunilor penale, c "aplicarea unor pedepse situatesubminimul special . este apt . s asigure finalitatea cerut de dispozițiile art. 52 Cod penal", nu este de natur, în opinia Curții, s conduc la concluzia existenței unei contrarietți între partea expozitiv și dispozitiv, atâta timp cât Tribunalul nu a fcut trimitere în motivare la nici una dintre împrejurrile prevzute de art. 74 Cod penal și nu a menționat c ar fi incident vreuna din circumstanțele atenuante judiciare prevzute de aceste dispoziții legale, fiind vorba de o simpl eroare material, ce poate fi îndreptat în condițiile art. 195 Cod procedur penal.

3. Și sub aspectul proporționalizrii pedepselor aplicate inculpatului, Curtea apreciaz c instanța de fond a fcut o corect individualizare, ținând seama de toate criteriile generale prevzute de art. 72 alin. 1 Cod penal.

Astfel, atunci când aplic pedeapsa, instanța de judecat trebuie s țin seama atât de elementele ce țin de materialitatea faptei în sine, cât și de datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreun aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozitții sociale a celui pe care pedeapsa este chemat s-l reeduce.

Sub acest aspect, Curtea constat c elementele legate de faptele comise și de persoana inculpatului au fost corect valorificate de prima instanț în procesul de individualizare a sancțiunilor penale stabilite, existența acestora justificând aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevzut de lege pentru infracțiunile svârșite.

Astfel, se observ c Tribunalul a avut în vedere la individualizarea pedepselor împrejurrile invocate de apelantul-inculpat, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesual parțial sincer a acestuia, elemente în raport cu care a apreciat c aplicarea unor pedepse orientate spre limita minim prevzut de lege este suficient pentru realizarea scopului prevzut de art. 52 Cod penal.

În acord cu instanța de fond, Curtea apreciaz c respectivele împrejurri nu justific reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a) și c) Cod penal, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor sub minimul special prevzut de lege pentru infracțiunile svârșite, având în vedere în acest sens atât circumstanțele reale ale comiterii faptelor (pe o perioad de timp relativ mare, prin atragerea și a altor persoane în activitatea infracțional, ca urmare a îndemnului adresat acestora la consumul ilicit de droguri, cantitatea relativ mare de substanțe interzise ridicate de la locuința inculpatului), cât și datele ce caracterizeaz persoana inculpatului.

Sub acest din urm aspect, se reține, pe baza concluziilor referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lâng Tribunalul Teleorman (filele 85-87 dosar fond), c, deși, necunoscut cu antecedente penale, inculpatul, pe fondul consumului excesiv de alcool și a anturajului cu influenț negativ, a manifestat un comportament antisocial repetat, fiind sancționat de mai multe ori pentru comiterea unor contravenții prevzute de Legea nr. 61/1991.

Totodat, nu trebuie omise nici declarațiile martorei denunțtoare, mama inculpatului, date în cursul urmririi penale, din care rezult c acesta, din cauza consumului de alcool și de droguri, manifest o atitudine agresiv, precum și mențiunile cuprinse în procesul - verbal de percheziție domiciliar întocmit la data de 29.05.2009 (filele 36-39 ), din care reiese c, în momentul în care lucrtorii de poliție care efectuau percheziția și-au declinat identitatea, inculpatul a devenit violent, îmbrâncindu-i pe aceștia, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea sa.

În ceea ce privește înscrisurile depuse de inculpat în circumstanțiere și aflate la filele 45-65 din dosarul instanței de fond, Curtea constat c aspectele menționate în cuprinsul acestora sunt în evident contradicție cu datele ce rezult din referatul de evaluare psiho-social întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lâng Tribunalul Teleorman, motiv pentru care apreciaz c aceste probe nu furnizeaz elemente reale de care s se țin seama la aprecierea gradului de pericol social concret pe care îl reprezint apelantul și care s justifice reducerea pedepselor cu închisoarea aplicate de Tribunal.

Având în vedere aceste aspecte anterior expuse, precum și faptul c inculpatul a recunoscut și regretat doar comiterea infracțiunilor prevzute de art. 2 alin. 1 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, manifestând o atitudine oscilant în raport cu faptele penale prevzute de art. 5 și art. 11 alin. 1 din aceeași lege, Curtea constat c nu se justific reținerea circumstanțelor atenuante prevzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și c) Cod penal și, implicit, nici aplicarea dispozițiilor art. 861Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executrii pedepsei rezultante, instanța apreciind, faț de datele ce caracterizeaz persoana inculpatului, comportamentul su ulterior comiterii infracțiunilor și multitudinea actelor svârșite, c scopul pedepsei prevzut de art. 52 Cod penal nu poate fi atins decât prin executarea efectiv a acesteia, în regim privativ de libertate.

Ca urmare, faț de aceste considerente, Curtea constat c atât pedepsele principale, cât și cea accesorie și complementar au fost corect stabilite de instanța de fond, ținându-se seama de gravitatea faptelor și gradul de pericol social al inculpatului, motiv pentru care vor fi înlturate și criticile formulate sub acest aspect de apelantul-inculpat.

În consecinț, având în vedere toate aspectele anterior menționate, Curtea apreciaz apelul declarat de inculpatul ca fiind nefondat, motiv pentru care, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) Cod procedur penal, îl va respinge ca atare.

În temeiul art. 383 alin. 11raportat la art. 3002și art.160 alin. 1 și alin. 3 Cod procedur penal, va menține starea de arest a inculpatului, apreciind c temeiurile avute în vedere la luarea msurii arestrii preventive subzist și impun în continuare privarea de libertate acestuia.

În temeiul art. 383 alin. 2 Cod procedur penal, va deduce reținerea și arestarea preventiv începând cu data de 29.05.2009 la zi.

Având în vedere c apelantul este cel care de afl în culp procesual, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedur penal, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art. 379, punctul 1, litera b, Cod procedur penal, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat - împotriva Sentinței penale nr. 122/20.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția penal, din Dosarul nr-.

În temeiul art. 383, alin. 11, Cod procedur penal, raportat la art. 3002, Cod procedur penal, art.160, alin. 1 și alin. 3, Cod procedur penal, menține starea de arest preventiv a apelantului-inculpat

În temeiul art. 383, alin. 2, Cod procedur penal, deduce reținerea și arestarea preventiv începând cu data de 29.2009 la zi.

În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedur penal, oblig pe apelantul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare ctre stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror, iar de la comunicare pentru apelantul-inculpat.

Pronunțat în ședința public din data de 8. 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR,

- - - - -

GREFIER,

- -

Red. - / 26.01.2010

Dact./ 29.01.2010

Ex.3

Red. / Tribunalul Teleorman - Secția Penal

Președinte:Ioana Alina Ilie
Judecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 3/2010. Curtea de Apel Bucuresti