Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 34/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(Număr în format vechi 62/2010)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 34

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ion Tudoran Corneliu Bogdan

JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea APELURILOR declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul împotriva sentinței penale 946/F din 22.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I -a penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul - intimat - inculpat, personal, aflat în stare de arest la Penitenciarul Rahova, asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Se audiază inculpatul, declarațiile acestuia fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public susține apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și critică hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor ce au fost aplicate, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, având în vedere natura și gravitatea faptelor de trafic de droguri, precum și faptul că, astfel cum inculpatul a declarat încă de la început, consuma droguri de 10 ani, fiind dependent de acestea; totodată, s-a avut în vedere și împrejurarea că acesta mai este cercetat pentru trafic de droguri, astfel cum rezultă din examinarea fișei de cazier. Este arestat în altă cauză pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie; toate aceste aspecte denotă faptul că inculpatul a intrat din nou în conflict cu legea penală și a dat dovadă de perseverență infracțională.

Față de amploarea acestui fenomen infracțional, reprezentat de traficul de droguri și deținerea în vederea consumului, având în vedere și consecințele nefaste care se produc pentru sănătatea publică, apreciază că se impune aplicarea unor pedepse intr-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim de detenție.

De asemenea, având în vedere că inculpatul este arestat în altă cauză, trebuie avută în vedere împrejurarea că este imposibil ca dispozițiile art. 86 ind. 1 Cod penal, privind suspendarea sub supraveghere, să fie puse în executare.

Critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei complementare interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II -a și lit. b Cod penal; având în vedere faptele săvârșite de inculpat apreciază că acesta este nedemn să exercite drepturile prevăzute de textul de lege sus menționat.

În consecință, solicită admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii instanței de fond și rejudecând, să se aplice pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu executarea în regim de detenție, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II -a și lit. b Cod penal și, totodată, să se constate că inculpatul este arestat în altă cauză.

Apărătorul din oficiu al apelantului - intimat - inculpat solicită respingerea apelului declarat de parchet, ca fiind nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpat, referitor la infracțiunea de trafic de droguri, prev. de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, solicită achitarea în temeiul disp. art. 11 rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală, fapta nu există.

Este de reținut declarația inculpatului (fila 81), unde acesta recunoaște deținerea pentru consum propriu; nu recunoaște că a vândut heroină martorului, însă precizează că a fost bătut de către organele de poliție pentru a declara în acest sens. Martorul în declarația dată (fila 79), arată că declarația dată la poliție a fost dictată și, în realitate, niciodată nu a cumpărat heroină de la inculpat.

În ceea ce privește infracțiunea de consum de droguri, solicită redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate, apreciind că pedeapsa de 6 luni este mult prea mare în raport de fapta săvârșită; cu aplicarea art. 86 ind. 1 Cod penal.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că vinovăția inculpatului a fost temeinic dovedită; deși acesta solicită achitarea pentru traficul de droguri, în cauză există probe temeinice, respectiv declarațiile sale date în faza de urmărire penală în care a recunoscut traficul de droguri și deținerea în vederea consumului, procesul verbal de constatare a faptei, organele de poliție au observat momentul în care a avut loc întâlnirea dintre inculpat și martorul, ocazie cu care a primit suma de 50 lei de la martor, sumă găsită asupra lui cu ocazia percheziției corporale, iar asupra martorului s-au găsit drogurile cumpărare de acesta de la inculpat. Mai există declarațiile martorului, date în faza de urmărire penală, din care rezultă ca a cumpărat droguri de la inculpat. Faptul că inculpatul și martorul au revenit în fața instanței de fond asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală nu poate conduce - în mod automat - la înlăturarea declarațiilor date în acea fază procesuală, având în vedere faptul că aceștia nu au oferit explicații plauzibile cu ocazia revenirii, iar declarațiile din faza de urmărire penală, așa cum a arătat, se coroborează și cu procesul verbal de constatare întocmit în cauză, astfel încât, susținerile inculpatului, prin apărătorul său ales, sunt nefondate.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Parchetul și-a expus punctul de vedere în apelul declarat.

În consecință, solicită respingerea - ca nefondat - a apelului declarat de inculpat.

Apelantul - intimat - inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr.946 din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 în art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000.

În baza din art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.74 alin.2 Cod penal și art.76 lit.a, art.76 alin.3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul - (fiul lui și, născut la data de 27.09.1985 în B, domiciliat în B,-,.4,.2,.33, sector 3, CNP --, cetățean român, studii - 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, necunoscut cu antecedente penale la data comiterii faptelor) la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

S-a făcut aplicarea art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal, pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. art.74 alin.2 și Cod Penal art.76 lit.d Cod Penal, a mai fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

S-a făcut aplicarea art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b pedeapsă Cod Penal accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.86/5 alin.1 raportat la art.85 alin.1 Cod penal, s-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, prin sentința penală nr.206/02.02.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, definitivă prin neapelare, pe care a contopit-o cu pedepsele aplicate în speță, în temeiul art.33 lit.a - 34 lit.b și Cod Penal art.86/5 alin.1 Cod Penal, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b Cod Penal, pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.86/1 alin.1 și 2 și art.86/2 Cod Penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 8 ani.

În temeiul disp. art.86/3 alin.1 Cod Penal, pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte în ultima zi a fiecărei luni la judecătorul desemnat cu supravegherea lui;

-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate de mijloacele lui de existență.

În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii.

În temeiul disp. art.359 C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 Cod Penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000, s-a confiscat de la inculpatul suma de 50 lei depusă la CEC Bank - Unitatea Latină cu recipisa de consemnare nr.-/1 din 10.03.2009 și chitanța nr.-/1 din 10.03.2009.

S-a constatat consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,12 grame heroină.

În temeiul disp. art.art.191 alin.1 C.P.P. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut - în fapt - următoarea situație:

1. La data de 16.01.2007, în jurul orei 1830, lucrători de poliție din cadrul poliției sector 3, aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe str. -. - -, sector 3 au observat că numiții și s-au întâlnit cu inculpatul, că acesta din urmă a primit o sumă de bani de la persoanele menționate, iar apoi că și-au continuat drumul împreună pe str. R

S-a procedat la oprirea și legitimarea celor trei persoane, iar în urma percheziției corporale efectuate, asupra martorului a fost găsită o punguță ce conținea o substanță pulverulentă, ce a fost ridicată de organele de poliție în vederea expertizării.

Potrivit raportului de constatare tehnico - științifică nr.-/24.01.2007, s-a stabilit că aceasta conținea cantitatea de 0,12 grame heroină, drog de mare risc prevăzut în Tabelul Anexă nr. I din Legea nr.143/2000, proba fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

Cu privire la heroina găsită asupra sa, martorul a declarat cu ocazia depistării sale, consemnându-se și în procesul verbal încheiat de lucrătorii de poliție că a cumpărat o doză de heroină de la inculpatul, cu suma de 50 de lei, pentru aoc onsuma injectabil.

Totodată, în urma percheziției corporale efectuate, asupra inculpatului - a fost găsită suma de 193 lei, compusă dintr-o bancnotă de 50 lei, 13 bancnote a câte 10 lei, două bancnote a 5 lei și 3 bancnote de câte 1 leu, inculpatul declarând că bancnota de 50 de lei găsită asupra sa a primit-o de la martorul, în schimbul dozei de heroină pe care i-o dăduse.

Suma de 50 lei ridicată de la inculpatul a fost consemnată la CEC Bank conform recipisei nr.-/1 din 10.03.2009 și chitanței nr. -/1 din 10.03.2009, iar suma de 143 lei a fost restituită familiei inculpatului, întrucât nu s-a putut stabili că provine din săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

2. La data de 13.10.2008, lucrători de poliție din cadrul Secției 11 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că în scara 1 blocului 15 situat pe-, se află o persoană care consumă droguri.

Deplasându-se la fața locului, a fost depistat inculpatul care avea asupra sa o seringă ce conținea o substanță lichidă de culoare maronie, un pliculeț cu sare de lămâie și două fiole sparte ce prezentau urma de materie.

Potrivit raportului de constatare tehnico - științifică nr.-/04.11.2008, s-a stabilit că atât în seringa hipodermică cât și în cele două fiole s-au pus în evidență heroină, drog de mare risc prev. în Tabelul Anexă nr. I din Legea nr.143/2000, probele după extracție fiind distruse.

Cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 reținută în sarcina sa, inculpatul a declarat, constant în cursul urmăririi sale, inclusiv cu ocazia depistării sale de către organele de poliție (făcându-se mențiune în cuprinsul procesului verbal fil. 7-8 dup) că, la data de 16.01.2007, în jurul orei 1800, s-a întâlnit cu martorul căruia i-a vândut o doză de heroină cu suma de 50 de lei, doză pe care o cumpărase în aceeași zi de la numitul.

S-a menționat că, față de numitul, parchetul a dispus disjungerea cauzei și cercetarea acestuia într-un dosar separat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000.

În cursul cercetării judecătorești, audiat fiind, inculpatul a revenit asupra celor declarate, precizând că nu a vândut heroină martorului, fiind doar consumator de substanțe stupefiante.

Instanța fondului a înlăturat apărarea inculpatului din cursul judecății, întrucât probele administrate dovedesc contrariul și anume că a vândut o doză de heroină martorului cu suma de 50 de lei, iar în acest sens s-a avut în vedere procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de lucrătorii de poliție, în care s-a consemnat că inculpatul s-a întâlnit cu martorul, că acesta din urmă i-a înmânat o sumă de bani, că la perchezițiile corporale s-au găsit asupra inculpatului suma de 193 lei ce conținea și suma de 50 lei primită de la numitul pentru doza de heroină vândută, iar asupra martorului o doză de heroină cumpărată de la inculpat cu suma de 50 lei.

S-a mai arătat că mențiunile procesului verbal de constatare a infracțiunii se coroborează cu declarațiile martorului care a relatat că împreună cu prietena sa - - s-au deplasat pe str. - - pentru se întâlni cu inculpatul, că a cumpărat de la acesta o doză de heroină cu suma de 50 de lei, moment în care au fost depistați de organele de cercetare penală, care au găsit asupra sa heroina procurată de la inculpat. În cursul cercetării judecătorești, același martor a revenit asupra celor declarate la procuror, precizând că nu a cumpărat nicio doză de heroină de la inculpatul la data de 16.01.2007. Însă, față de faptul că nu a oferit în schimb nicio motivație, o explicație rezonabilă cu privire la schimbarea în totalitate a depoziției sale, singura precizare fiind aceea că a dat declarația la urmărire penală, în sensul în care a fost menționată pentru a nu fi reținut de organele de urmărire penală. Față de o asemenea motivație, Tribunalul a înlăturat - ca nesinceră - depoziția martorului din cursul cercetării judecătorești, reținând că declarația de la urmărire penală este cea care corespunde adevărului, avându-se în vedere dispozițiile art. 63.pr.pen, potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, dar și împrejurarea că depoziția a fost consemnată la scurt timp după producerea incidentului, la 16.01.2007 și, nu în ultimul rând, că se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul procesului penal.

Martora, prietena martorului la acea vreme, a precizat că la data de 16.01.2007 se aflau împreună pe str.- -, că acesta s-a întâlnit cu inculpatul, fără a observa momentul comercializării heroinei. De altfel, a precizat martora, nici nu cunoștea împrejurarea că prietenul său, martorul era consumator de heroină.

În ceea ce privește infracțiunea deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000, inculpatul a declarat constant că la data de 13.10.2008 a fost depistat în scara 1 blocului 15A situat pe- în timp ce avea asupra sa o seringă și două fiole ce conțineau heroină, ambele fiind destinate consumului propriu. Depoziția sa se coroborează cu procesul verbal încheiat de organele de poliție (fila 42 dos. dup) cu ocazia depistării sale și cu declarația martorului asistent G care a relatat că a văzut momentul în care organele de poliție au găsit asupra inculpatului o seringă și două fiole ce s-au dovedit a conține heroină.

Așadar, prima instanță a apreciat că probele strânse pe parcursul procesului penal, respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rapoarte de constatare tehnico - științifică nr. -/24.01.2007, nr. -/04.11.2008, coroborate cu depozițiile martorilor, G, dovedesc pe deplin că la data de 16.01.2007 inculpatul a comis infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin. 2 din Legea nr.143/2000, iar la data de 13.10.2008 pe cea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev. de art.4 din Legea nr.143/2000.

Cu privire la solicitarea inculpatului, de schimbare a încadrării juridice a faptei din trafic de droguri de mare risc în infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 din Legea nr.143/2000, Tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată și a respins-o ca atare, întrucât probele administrate au dovedit că inculpatul a vândut martorului o doză de heroină, ceea ce realizează elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin. 2 din Legea nr.143/2000. Textul prevăzut de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 enumeră acțiunile ce constituie latura obiectivă a infracțiunii de trafic de droguri, printre acestea figurând și oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea ori transportul acestora

În cauză, s-a constatat că probele administrate au evidențiat latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art.2 din Legea nr.143/2000, în modalitatea normativă a vânzării de droguri de mare risc, iar sub aspectul laturii subiective a acestei infracțiuni, Tribunalul a apreciat că este evidentă intenția inculpatului, care și-a dat seama că a realizat, fără drept, traficul de stupefiante, prevăzând că prin acțiunea sa a pus în pericol sănătatea publică, rezultat pe care, de altfel, l-a și urmărit sau, cel puțin, a acceptat producerea lui.

Așa fiind, Tribunalul a apreciat că vinovăția inculpatului - sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, este pe deplin dovedită și evidențiată de probele aflate la dosarul cauzei, ce au fost administrate pe parcursul procesului penal.

S-a menționat în cuprinsul rechizitoriului că pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a denunțat activitatea infracțională a numitului, care se ocupa cu vânzarea de heroină, însă audiat fiind, inculpatul a precizat că nu a formulat niciun denunț împotriva sus-numitului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, iar în dosarul de urmărire penală nu se află atașat un astfel de denunț al inculpatului.

A concluzionat prima instanță că, în drept, faptele inculpatului, în modalitatea în care au fost săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin. 2 din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev. de art.4 din Legea nr.143/2000, aflate în concurs real prev. de art. 33 lit.a pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege, gradul de pericol social și împrejurările comiterii faptelor, cantitatea de droguri deținută în vederea vânzării/consumului propriu, circumstanțele reale în care au fost comise faptele, împrejurările care atenuează răspunderea penală și datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

În favoarea inculpatului, prima instanță a reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin 2 Cod penal, în raport de cantitatea redusă de heroină ce a fost traficată - 0,12 grame heroină (o singură doză), respectiv deținută pentru consum propriu - 12 unități de lichid, că a avut o atitudine de recunoaștere a infracțiunii de consum de droguri, că inculpatul este tânăr - în vârstă de 24 de ani.

Urmare a reținerii circumstanțelor atenuante judiciare, inculpatul a fost condamnat la câte o pedeapsă cu închisoarea (pentru fiecare act material), ce au fost coborâte sub minimul special, conform dispozițiilor art. 76 lit. a, d Cod penal, până la un cuantum care să asigure realizarea scopului preventiv dar și educativ prevăzut de art.52 Cod penal.

Din fișa de cazier judiciar, s-a reținut că prin sentința penală nr.206 din 02.02.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4, definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 - 209 lit. a, e, g, i pen. S-a constatat că în cauză sunt incidente disp. art. 85 alin.1 pen, întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile deduse judecății înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, motiv pentru care în temeiul disp. art.86/5 alin.1 rap. la art.85 alin.1 s Cod Penal-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.206/02.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, definitivă prin neapelare, pe care a contopit-o cu pedepsele aplicate în speță, în temeiul art.33 lit.a - 34 lit.b și Cod Penal art.86/5 alin.1 Cod Penal, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

În baza art.76 alin.3 Cod penal, instanța fondului a arătat că nu aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, avându-se în vedere circumstanțele atenuante reținute în favoarea acestuia.

În prezenta cauză, referitor la interzicerea dreptului de a alege, deci a dreptului electoral de a participa la procesul de alegere a organelor democratice ale statului, prin exercitarea dreptului de vot, Tribunalul a apreciat că severitatea unei astfel de interdicții, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituțional nu este justificată și nu se află în legătură directă cu tipul infracțiunilor reținute în cauză. Tot astfel, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii este exclusă pe considerentul absenței oricărei conexiuni, având semnificație penală, între activitățile infracționale ale inculpatului și o anumită funcție, profesie sau activitate care să îi fi facilitat acestuia săvârșirea infracțiunilor pentru care va fi condamnat.

Însă, arată Tribunalul, natura, modalitatea săvârșirii faptelor, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a și lit.b (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ), motiv pentru care a făcut aplicarea art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b Cod penal, pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale de inculpat.

Apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86/1 Cod penal, ținând seama de comportamentul inculpatului anterior, dar și ulterior comiterii faptei, că pronunțarea condamnării constituie un serios avertisment pentru acesta, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție că inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni, Tribunalul a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 86/2 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe, cu privire la greșita individualizare judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, în cuantum și modalitate de executare, precum și cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal.

Inculpatul, prin apărător, critică hotărârea primei instanțe cu privire la greșita sa condamnare pentru fapta de trafic de droguri de mare risc, solicitând achitarea, întrucât fapta nu există, iar cu privire la fapta de consum droguri - pe care o recunoaște - se susține că pedeapsa aplicată este prea mare.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și probele noi administrate în calea de atac, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București este fondat, în timp ce apelul inculpatului este nefondat, pentru următoarele argumente:

Prima instanță a făcut o analiză judicioasă a întregului probatoriu al cauzei și a stabilit, pe baza acestuia, o situație de fapt corectă și o încadrare juridică legală.

Astfel, potrivit art.345 Cod procedură penală, instanța hotărăște asupra învinuirii inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condamnarea pronunțându-se dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Din analiza dosarului cauzei rezultă că la data de 16.01.2007, în jurul orei 1830, lucrători de poliție din cadrul poliției sector 3, aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe str. -. - -, sector 3 au observat că numiții și s-au întâlnit cu inculpatul, că acesta din urmă a primit o sumă de bani de la persoanele menționate, iar apoi că și-au continuat drumul împreună pe str.R Procedându-se la oprirea și legitimarea celor trei persoane, iar în urma percheziției corporale efectuate, asupra martorului a fost găsită o punguță ce conținea o substanță pulverulentă, ce a fost ridicată de organele de poliție în vederea expertizării.

Cu privire la heroina găsită asupra sa, martorul a declarat cu ocazia depistării sale, consemnându-se și în procesul verbal încheiat de lucrătorii de poliție că a cumpărat o doză de heroină de la inculpatul, cu suma de 50 de lei, pentru aoc onsuma injectabil.

Totodată, în urma percheziției corporale efectuate, asupra inculpatului - a fost găsită suma de 193 lei, compusă dintr-o bancnotă de 50 lei, 13 bancnote a câte 10 lei, două bancnote a 5 lei și 3 bancnote de câte 1 leu, inculpatul declarând că bancnota de 50 de lei găsită asupra sa a primit-o de la martorul, în schimbul dozei de heroină pe care i-o dăduse.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită - cu certitudine și fără echivoc - pe baza următoarelor mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rapoarte de constatare tehnico - științifică nr.-/24.01.2007, nr.-/04.11.2008, declarații martori, G, declarațiile inculpatului.

În faza de cercetare judecătorească au fost audiații inculpatul și martorii G,.

Deși la urmărirea penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptei de trafic de droguri de mare risc, la cercetarea judecătorească, acesta - ca de altfel și martorul, și-au schimbat depozițiile, însă nu au oferit nicio motivație - care să fie susținută și prin probe - în mod corect, instanța fondului le-a înlăturat, întrucât probele administrate au dovedit contrariul, având în vedere coroborarea dintre mențiunile procesului verbal de constatare a infracțiunii cu declarațiile martorilor și.

Așa fiind, Curtea constată că fapta comisă de inculpatul, la data de 16.01.2007 este pe deplin dovedită, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc - prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la infracțiunea deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000, Curtea constată că inculpatul a recunoscut, în mod constant, comiterea acesteia, în sensul că, la data de 13.10.2008 a fost depistat în scara 1 blocului 15A situat pe- în timp ce avea asupra sa o seringă și două fiole ce conțineau heroină, ambele fiind destinate consumului propriu.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată întemeiată critica Parchetului, privitoare la stabilirea unei pedepse disproporționat de mică în raport cu gravitatea concretă a faptelor săvârșite și respectiv nefondată cererea inculpatului de reducere a pedepsei la care a fost condamnat în primă instanță.

Față de amploarea acestui fenomen infracțional, reprezentat de traficul de droguri și deținerea în vederea consumului, având în vedere și consecințele nefaste care se produc pentru sănătatea publică, Curtea apreciază că se impune aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim de detenție.

Este adevărat că în favoarea inculpatului au fost reținute, în mod corect și motivat circumstanțe atenuante, iar Curtea le va menține ca atare, însă având în vedere că, anterior, acesta a mai beneficiat de o asemenea modalitate de executare - suspendarea sub supraveghere - inculpatul nu a apreciat clemența instanței și nu a înțeles că trebuie să se reeduce, o astfel de împrejurare conducând la concluzia că o asemenea modalitate de executare nu poate asigura scopul pedepsei, prevăzut la art.52 Cod penal.

De asemenea, având în vedere că inculpatul este arestat în altă cauză, Curtea reține că este imposibil ca dispozițiile art. 861Cod penal, privind suspendarea sub supraveghere, să fie puse în executare.

Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, va desființa sentința atacată și, rejudecând cauza în fond, va decide astfel:

Ținând seama de dispozițiile art.345 și următoarele din Codul d e procedură penală, Curtea va pronunța în privința inculpatului o nouă hotărâre de condamnare, pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.74 alin. 2 și art. 76 lit. a Cod penal, art. 76 alin. 3 Cod penal, îl va condamna pe inculpatul la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

Va face aplicarea art. 71 Cod penal și art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.

Conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal, va condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

Va face aplicarea art. 71 Cod penal și interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 865alin. 1 raportat la art. 85 alin. 1 Cod penal, Curtea va dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 206/2.02.2009 a Judecătoriei Sectorului 4 B, definitivă prin neapelare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, va contopi pedepsele din prezenta hotărâre: de 6 ani, 3 ani și 1 an și 6 luni și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

Va face aplicarea art. 71 Cod penal și interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, litera b Cod penal ca pedeapsă accesorie.

Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 17 alin. 2 din legea nr.143/2000, va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 50 lei depusă la Cec Bank, Unitatea Latină, cu recipisa de consemnare nr. -/1 din 10.03.2009 și chitanța nr. -/1 din 10.08.2009, provenită din comiterea infracțiunii.

Va constata consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,12 grame heroină.

Va face aplicarea art. 191 Cod procedură penală, cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de stat cu judecarea cauzei la fond.

Pe cale de consecință, față de aspectele mai sus arătate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași hotărâri, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Conform art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală:

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Desființează sentința penală nr.946/22.10.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală și, pe fond:

În baza art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2 și art. 76 lit. a Cod penal, art. 76 alin. 3 Cod penal, condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Face aplicarea art. 71 Cod penal și art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.

Conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

Face aplicarea art. 71 Cod penal și interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 865alin. 1 raportat la art. 85 alin. 1 Cod penal, dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 206/2.02.2009 a Judecătoriei Sectorului 4 B, definitivă prin neapelare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, contopește pedepsele din prezenta hotărâre: de 6 ani, 3 ani și 1 an și 6 luni și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 Cod penal și interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, litera b Cod penal ca pedeapsă accesorie.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 17 alin. 2 din legea nr.143/2000, confiscă de la inculpatul suma de 50 lei depusă la Cec Bank, Unitatea Latină, cu recipisa de consemnare nr. -/1 din 10.03.2009 și chitanța nr. -/1 din 10.08.2009.

Constată consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,12 grame heroină.

În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care se avansează 200 lei onorariul avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției, la fond.

II. Conform art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 946/22.10.2009 a Tribunalului București.

Obligă apelantul la 800 lei cheltuieli judiciare în apel, din care se avansează onorariul avocatului din oficiu din fondul Ministerului Justiției, în cuantum de 100 lei.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

--- --- - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact.

Ex.2

Red.--

Președinte:Ion Tudoran Corneliu Bogdan
Judecători:Ion Tudoran Corneliu Bogdan, Lavinia Lefterache

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 34/2010. Curtea de Apel Bucuresti