Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 70/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 70

Ședința publică de la 18 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciubotariu

JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea apelului penal, având ca obiect " Legea nr.143/2000", promovat de inculpatul apelant -, fiul lui și, născut la data de 21 martie 1982, arestat preventiv într-o altă cauză, în prezent aflat în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr.537 din data de 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2009 ( cu participarea atunci în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a doamnei procuror ), susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea apărătorului inculpatului să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 mai 2009.

După deliberare,

Curtea,

Asupra apelului penal de față.

Prin sentința penală nr. 537/19 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- s-as hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul -, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-trafic de droguri de risc prev.și ped.de de art. 2 al.1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza disp. art. 65 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, pentru o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce va fi executată conform disp. art. 66 Cod penal.

- fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de disp.art.288 alin.1 Cod penal, cu aplicarea disp.art.41 alin.2 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul disp. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele cu închisoarea stabilite prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal deduce din durata pedepsei închisorii aplicată prin sentința penală de față, perioada reținerii respectiv de la data de 29.05.2007 ora 00,00 până la data de 30.05.2007 ora 00,00.

În baza art. 35 alin.1 Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioadă de 2 (doi) ani calculată de la momentul executării pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 17 al.1 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea a 103,9 grame cannabis, depus la IGPR - Direcția Judiciar și Evidență Operativă, în baza dovezii seria D nr. -/23.07.2007.

În temeiul disp. art. 17 al.2 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea sumei de 300 lei de la inculpatul.

În temeiul disp.art.118 lit.b Cod penal dispune confiscarea următoarelor bunuri aparținând inculpatului:

- un harddisk marca seria - -, capacitate 80 Gb;

- două dispozitive din lemn, de formă dreptunghiulară, prevăzute cu un cadru și o șină metalică ascuțită;

- un metalic cu un cap din material plastic;

- un pachet conținând circa 100 de folii din plastic folosite la plastifieri prin laminare;

- un pachet de hârtie fotografică cu dimensiunile de 10x15;

- 5 seturi de fotografii de diferite mărimi folosite la întocmirea unor documente de identitate, bunuri ridicate de organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare, în baza procesului verbal din data de 28.05.2007, aflate în Camera de Corpuri Delicte a

În temeiul disp. art. 348 Cod procedură penală dispune desființarea integrală a înscrisurilor oficiale falsificate, respectiv a cărții de identitate cu seria - - emisă pe numele și a permisului de conducere cu seria I - S emis pe numele, înscrisuri aflate în Camera de Corpuri Delicte a

În baza disp. art. 191 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 11.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În pronunțarea acestei sentințe instanța a reținut următoarele:

Inculpatul locuiește în orașul Tg. județul I și este student la Universitatea " " din Din actele de cercetare penală efectuate în cauză începând din luna octombrie 2006, urmare a autodenunțului numitului, rezulta că inculpatul este implicat, alături de alți tineri din anturajul său, în activități ilicite de consum și oferire spre consum de droguri de risc, considerente pentru care din luna octombrie 2006 activitatea acestora a constituit obiectul monitorizării de către organele de poliție.

Prin ordonanța procurorului din data de 26.04.2007 ( prelungită la data de 24.05.2007) au fost autorizate în cauză atât folosirea investigatorului acoperit cu nume de cod "" și a colaboratorului acestuia cu nume de cod "-" cât și cumpărarea de la inculpat a cantității de 50 grame cannabis, 30 grame de rezină cannabis și 50 comprimate ecstasy, ulterior reușindu-se și infiltrarea în anturajul inculpatului a investigatorului acoperit și a colaboratorului acestuia.

Din conținutul proceselor verbale întocmite de ofițerul de legătură din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Iași la 03.05, 14.05 și 25.05.2007 rezultă că la date diferite din cursul lunilor aprilie - mai 2007, colaboratorul organelor judiciare cu nume de cod "-" a fost contactat telefonic de inculpatul care i-a oferit spre vânzare droguri, cele trei tranzacții - în cadrul cărora inculpatul i-a vândut colaboratorului în schimbul sumei de câte 100 lei la fiecare, trei pliculețe din material plastic autosigilante conținând o substanță vegetală de culoare, tocată mărunt - având loc în orașul Târgu și fiind efectuate sub supravegherea investigatorului sub acoperire autorizat.

După finalizarea fiecărei tranzacții plicurile cumpărate de la inculpat și remise de colaborator investigatorului sub acoperire au fost sigilate cu sigiliul 21601 și predate ofițerului de legătură din cadrul I, fiind ulterior supuse analizei tehnico-științifice.

Fiind expertizate la Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul, în cele trei plicuri supuse analizei - conținând fragmente de substanță vegetală mărunțite în greutate netă de 6,4 grame, 6,1 grame și respectiv 4,2 grame - fost pusă în evidență tetrahidrocannabinol (), substanță psihotropă, biosintetizată de planta care, conform Tabelului anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr.522/2004 constituie drog de risc (în acest sens sunt rapoartele de constatare tehnico științifică aflate la filele 28-29, 51-52 și 74-75 dosar urmărire penală).

În baza autorizațiilor nr. 68 și 69/25.05.2007, emise de către Tribunalul Iași în dosarul nr-, la data de 28.05.2007, organele de poliție din cadrul I, împreună cu procurorul din cadrul DIICOT au efectuat, la domiciliul inculpatului din- și respectiv în imobilul folosit de către acesta, situat în cadrul fostei fabrici de cărămidă din orașul Târgu,-

În prezența martorilor asistenți, și, în aceasta locație (folosința preponderent de către inculpat) a fost găsită în mai multe ambalaje (cutii de carton, saci textil și pungi din plastic, pliculețe autosigilante) o cantitate importantă de substanță vegetală de culoare, cu miros înțepător, parte din ea tocată mărunt, iar o altă parte așezată la uscat. În camera folosită de către inculpat au mai fost găsite importante cantități de pliculețe din plastic, autosigilante, transparente, de diferite dimensiuni, unele dintre ele prezentând urme de substanță vegetală asemănătoare celei mai sus menționate; în biroul din camera a fost găsită o bucată de substanță vegetală solidificată de culoare maro, cu aspect de rezină; au fost găsite, de asemenea, mai multe dispozitive folosite preponderent de consumatorii de droguri (narghilele, dintre care două prezentau un lichid de culoare maro-deschis precum și o pipă care avea urme de substanță vegetală parțial arsă).

În aceeași încăpere au mai fost găsite și ridicate de către organele de poliție următoarele bunuri: un ansamblu de dispozitive electronice și mecanice, precum și materiale (hârtie fotografică specială, folie din plastic transparent, folosită la laminarea hârtiei, fotografii tip pașaport, permis conducere auto) destinate contrafacerii unor documente care servesc identificării persoanelor; o carte de identitate și un permis auto, pe numele, respectiv, aparent falsificate.

Din concluziile raportului de constatare numărul -/29.05.2007, întocmit de către Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul - I rezultă că probele puse la dispoziție individualizate sub nr. 1, 2, 3 b, 4, 4 b, 5 a-5 i, conțineau cantitatea totală de 1,8 grame rezină de caannabis și 141,1 grame cannabis.

În cauză a fost efectuată o percheziție informatică, urmare a autorizației de percheziție numărul 71/29.05.2007, emisă de către Tribunalul Iași în dosarul numărul nr-. Din conținutul procesului verbal de percheziție, rezultă ca pe hard-ul calculatorului ridicat de la inculpat sunt stocate mai multe imagini ce reprezintă scanări asupra unor documente de identitate, românești și străine, scanări ale unor fotografii ce se folosesc cu precădere la confecționarea documentelor de identitate, scanări ale unor ștampile și steme oficiale, de care se folosesc autoritățile - ștampila notar public, ștampila folosită de poliția de frontieră, etc. Printre aceste scanări a fost identificată și fotografia numitului precum și o carte de identitate pe numele, din

Documentele care servesc identificării persoanelor au fost supuse unei constatări tehnico-științifice criminalistice, de către specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic al I, din conținutul raportului numărul 25494/01.06.2007 rezultând că, cartea de identitate pe numele și permisul de conducere pe numele nu sunt autentice; ele au fost confecționate artizanal prin scanarea unor documente autentice, prelucrare digitală, imprimare și apoi laminare cu folie PVC. De asemenea s-a mai constatat că atât cartea de identitate cât și permisul de conducere auto ar fi putut fi tăiate cu dispozitivele confecționate artizanal, găsite la percheziția domiciliară efectuată la data de 28.05.2007 la imobilul folosit de către inculpat în orașul Târgu,-

Din procesele verbale din data de 29.05.2007, de verificare a datelor de identificare menționate pe cartea de identitate pe numele rezultă că seria și numărul acesteia, respectiv 76288 au fost eliberate pe numele, domiciliat în B, sector 5,- A, CNP-ul menționat pe cartea de identitate falsificată (-)nefiind atribuit vreunei persoane.

Conform acestei informații, rezultă că pentru falsificarea cărții de identitate pe numele a fost folosită copia scanată a cărții de identitate originale eliberată pe numele lui (CNP -), prelucrarea digitală referindu-se la modificarea fotografiei, a numelui și a primelor 7 cifre ale CNP-ului, precum și a anului eliberării - în loc de 4.07.2001 a fost trecută 04.07.2006. A fost verificată în baza de date și conformitatea fotografiei persoanei de sex feminin cu numele, constatându-se ca persoana respectivă nu figurează în baza de date națională. Ca urmare se reține că aceasta persoană nu este cetățean român, iar falsificarea a fost efectuată cel mai probabil în vederea obținerii de către această persoană a dreptului de liberă circulație în Europa.

Interpelat în cursul urmăririi penale cu privire la faptele imputate, s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații în cauză prev.de art.70 alin.2 Cod procedură penală atât în calitate de învinuit - filele 104, 105 dosar urmărire penală- cât și de inculpat - fila 108 dosar urmărire penală.

Audiat asupra situației de fapt în cursul cercetării judecătorești inculpatul a negat comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, susținând că nu a deținut și nu a comercializat droguri pe teritoriul țării și că obiectele ridicate de organele de poliție - care se presupune că ar fi fost folosite la falsificarea unor înscrisuri - sunt de fapt lucruri comune ce pot fi achiziționate de la orice librărie.

Examinând declarațiile date de în raport de toate celelalte mijloace de probă se constată însă că acestea sunt izolate în contextul probator și în evidentă contradicție cu ansamblul probelor ce vizează activitatea sa infracțională, complexul probator administrat dovedind fără dubiu vinovăția inculpatului în comiterea faptelor imputate.

Astfel, existența faptelor și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite de următoarele mijloace de probă:

- procesul verbal de consemnare a denunțului formulat de numitul coroborat cu procesele verbale din 20 și 22.11.2006, 21.02 și 20.04.2007 întocmite de lucrătorii operativi din cadrul I din care rezultă implicarea inculpatului, alături de alte persoane -, - în activități ilicite de trafic și consum de droguri de risc

- procesele verbale întocmite de ofițerul de legătură din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Iași la 03.05, 14.05 și 25.05.2007 care atestă faptul că la date diferite din cursul lunilor aprilie - mai 2007, inculpatul i-a vândut trei pliculețe conținând cannabis, colaboratorului organelor judiciare cu nume de cod "-" în schimbul sumei de câte 100 lei la fiecare - tranzacțiile având loc în orașul Târgu, ca urmare a convorbirilor telefonice dintre inculpat și colaborator.

-rapoartele de constatare tehnico științifică nr.-/27.04.2007, nr.-/16.05.2007, nr.-/24.05.2007 și nr.-/29.05.2007 întocmite de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul, (aflate la filele 28-29, 51-52, 74-75 și 95-102 dosar urmărire penală) din care rezultă că atât în cele trei plicuri cât și în probele supuse analizei - ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 28.05.2007 - a fost pusă în evidență tetrahidrocannabinol (), substanță psihotropă, biosintetizată de planta și care, conform Tabelului anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr.522/2004, constituie drog de risc.

De asemenea, din procesul verbal și planșa foto aferentă întocmite de lucrătorii de poliție judiciară la data de 10.05.2007 cu ocazia supravegherii operative și a video - filmării activității desfășurate de inculpat la data respectivă (efectuată în temeiul autorizației nr.91/02.05.2007 emisă de Tribunalul Iași ) se reține că, la data de 10.05.2007, în jurul orei 18.45 inculpatul care conducea un scuter pe str. - - din orașul Tg., s-a oprit la un moment dat lângă un autoturism staționat în care se afla un tânăr ce nu a fost identificat, căruia i-a remis un obiect de mici dimensiuni primind în schimb o sumă de bani, tranzacția fiind efectuată fără ca tânărul să coboare din autoturism, prin geamul deschis al portierei șoferului.

- procesele verbale din data de 10.05.2007 și 16.05.2007 în care sunt redate convorbirile telefonice efectuate de inculpat la datele de 03, 04,09,10,11 și 13 mai 2007de la postul telefonic cu numărul 0724.539.883 (interceptate în baza autorizației nr.89/02.05.2007 eliberată de Tribunalul Iași ) al căror conținut confirmă elemente de fapt ce probează modalitatea de acțiune a inculpatului - contactarea acestuia de către diferite persoane care îi solicită droguri, folosind un limbaj "codificat" dar uzitat de consumatorii de droguri atât în ceea ce privește cantitatea, bunul solicitat cât și prețul, stabilirea unor întâlniri imediate și a locațiilor în care urmau să se efectueze tranzacțiile.

- declarațiile martorilor și G care- deși pe parcursul cercetării judecătorești au încercat inițial să zădărnicească aflarea adevărul retractându-și declarațiile date în timpul urmăririi penale- au revenit asupra depozițiilor, confirmând faptul că în cursul lunilor aprilie -mai 2007 cunoscând faptul că inculpatul deține și comercializează cannabis și-au procurat droguri de la inculpatul, declarații care coroborate cu depoziția martorului, probează de asemenea activitatea ilicită a inculpatului sub aspectul deținerii de droguri în vederea comercializării, a modalității de stabilire a contactelor cu persoanele interesate și modalității de livrare a drogurilor.

- procesele verbale de percheziție domiciliară și de percheziție în sistem informatic (efectuate în baza autorizațiilor nr. 68/ 25.05.2007, 69/25.05.2007 și respectiv 71/29.05.2007 emise de Tribunalul Iași ) coroborate cu raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/29.05.2008, raportul de percheziție En Case și raportul de constatare științifică nr.2549/01.06.2007 - probează atât deținerea de către inculpat în locuința situată în oraș Târgu nr.2 A (fosta fabrică de cărămidă) a unei cantități totale 141,1 grame cannabis și 1,8 grame rezină de cannabis, precum și a unor obiecte destinate folosirii sau utilizate pentru cântărirea și ambalarea dozelor comercializate - foițe de pergament, plicuri din material plastic transparent autosigilante, capace din material plastic - cât și deținerea și folosirea de către inculpat a unor dispozitive electronice și mecanice pentru contrafacerea unor documente de identitate sau care servesc identificării persoanelor, respectiv o carte de identitate pe numele și un permis de conducere autovehicule pe numele.

En Case efectuată în sistemul informatic ridicat de la inculpat, respectiv a harddisk-ului marca seria - - a evidențiat existența a 9 fișiere de tip imagine conținând diverse fotografii a unor persoane, documente și imagini a unor ștampile oficiale, fișierele menționate conținând și o parte din imaginile utilizate de inculpat la confecționarea înscrisurilor oficiale falsificate; din coroborarea acestor elemente de fapt cu cele relevate de raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică întocmit de J I - Serviciul Criminalistic, rezultă că acțiunile de falsificare și confecționare a cărții de identitate pe numele și a permisului de conducere autovehicule pe numele, au fost realizate de inculpat prin folosirea dispozitivelor electronice și mecanice menționate și utilizând materiale similare celor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare - hârtie fotografică de un anumit tip, folii din material plastic utilizate în plastifieri prin laminare.

În acest context apărările inculpatului, referitoare la faptul că obiectele și materialele găsite și ridicate de organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare, constituie bunuri obișnuite ce pot fi achiziționate din orice librărie sunt lipsite de relevanță, întrucât prin conținutul constitutiv al infracțiunii de fals material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale este incriminată acțiunea de falsificare și nu deținerea unor bunuri de genul celor menționate de inculpat.

Pentru considerentele anterior expuse instanța apreciază că declarațiile inculpatului - de simplă negare a faptelor imputate - nu sunt suficiente pentru a dovedi lipsa de temeinicie a probelor administrate în cauză, prezumția de nevinovăție stabilită în favoarea inculpatului prin disp.art.66 Cod procedură penală fiind înfrântă în prezenta cauză de întregul ansamblu probator ce dovedește fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În drept:

- Faptele inculpatului de a deține la data de 28.05.2007 la reședința sa, în vederea comercializării, cantitatea totală de 141,1 grame cannabis și 1,8 grame rezină de cannabis, de a vinde pe parcursul lunii mai 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat (3 acte materiale) investigatorului acoperit "" și colaboratorului acestuia "-" cantitatea totală de 16,7 grame cannabis pentru suma de 300 lei și de a oferi spre consum, în mod repetat, droguri de risc numiților, și, în cursul lunilor octombrie - decembrie 2006, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc în forma continuată prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004 cu aplicarea disp.art.41 alin.2 Cod penal.

Faptele aceluiași inculpat de a falsifica cu ajutorul unor sisteme informatice și mecanice artizanale o carte de identitate pe numele precum și un permis de conducere autovehicule pe numele, ambele acte fiind apte să producă consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată prev. și ped. de disp.art.288 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Infracțiunile menționate au fost comise de inculpat în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal.

La individualizarea judiciară pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului se va ține seama conform dispozițiilor art. 72 Cod penal atât de gradul de pericol social concret al fiecăreia dintre infracțiuni, de modalitatea și împrejurările concrete în care acestea au fost comise cât și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale dar a adoptat o poziție procesuală nesinceră pe parcursul desfășurării procesului penal - de negare constantă a comiterii faptelor și de ignorare a evidenței probelor de vinovăție.

Ca urmare, în raport de criteriile expuse va aplica inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre infracțiunile comise, cuantumul acestora fiind stabilit proporțional cu gravitatea faptei și cu periculozitatea socială a acestuia și se va face aplicarea dispozițiilor penale care reglementează sancționarea concursului de infracțiuni, inculpatul urmând ca, în baza disp.art.33 lit. a și art.34 lit. b să execute pedeapsa cea mai grea.

Pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 se vor aplica, alături de pedeapsa principală închisorii, și pedeapsa complementară interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. și b Cod penal.

Se va face aplicarea dispozițiilor penale care reglementează sancționarea concursului de infracțiuni. De asemenea se va face și aplicarea dispozițiilor art. 35 Cod penal care reglementează aplicarea pedepselor complementare în caz de concurs de infracțiuni.

Pe durata și în condițiile prev. de disp. art. 71 va fi interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. și Cod penal și în temeiul disp. art. 88 Cod penal se va deduce din durata pedepsei aplicate perioada reținerii, respectiv de la data de 29.05.2007 ora 00,00 la data de 30.05.2007 ora 00.00.

În temeiul dispozițiilor art. 17 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 se va dispune confiscarea cantității de 103,9 grame cannabis rămase după efectuarea analizelor chimice (depusă la IGPR - Direcția Judiciar și Evidență Operativă) precum și confiscarea de la inculpat a sumei de 300 lei obținută din comercializarea drogurilor.

În temeiul disp.art.118 lit.b Cod penal se va dispune confiscarea următoarelor bunuri aparținând inculpatului, folosite de acesta la falsificarea înscrisurilor oficiale:

- un harddisk marca seria - -, capacitate 80 Gb;

- două dispozitive din lemn, de formă dreptunghiulară, prevăzute cu un cadru și o șină metalică ascuțită;

- un metalic cu un cap din material plastic;

- un pachet conținând circa 100 de folii din plastic folosite la plastifieri prin laminare;

- un pachet de hârtie fotografică cu dimensiunile de 10x15;

- 5 seturi de fotografii de diferite mărimi folosite la întocmirea unor documente de identitate, bunuri ridicate de organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare, în baza procesului verbal din data de 28.05.2007, aflate în Camera de Corpuri Delicte a

În temeiul disp.art.348 Cod procedură penală se va dispune desființarea integrală a înscrisurilor oficiale falsificate, respectiv a cărții de identitate cu seria - - emisă pe numele și a permisului de conducere cu seria I - S emis pe numele, înscrisuri aflate în Camera de Corpuri Delicte a

În termen legal sentința astfel pronunțată a fost apelată de inculpatul - care prin motivele scrise a formulat următoarele critici.

1) Nulitatea hotărârii pronunțate cu consecința restituirii cauzei la procuror pentru refacerea tuturor actelor de urmărire penală motivat de faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 12 alin.8 din Legea 508/2004 în sensul că procurorul anchetator DIICOT nu a fost desemnat spre a instrumenta infracțiuni săvârșite de minori sau asupra minorilor, cu referire la denunțul oral al numitului - situație în care se solicită încetarea procesului penal conform disp. art. 11 pct. 2 lit. "b" coroborat cu art. 10 lit. "f" Cod procedură penală.

2) pentru infracțiunea de fals se impune reluarea cercetărilor de către organul competent respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, întrucât procurorul DIICOT nu avea o asemenea competență.

3) pentru infracțiunea de "fals material în înscrisuri oficiale" se impune achitarea (art. 11 pct. 2 lit. "a" și art. 10 lit. "a" Cod procedură penală) cu motivația că cele două acte "cartea de identitate" și "permisul de conducere" sunt pregătitoare iar infracțiunea nu a fost consumată situație în care fapta se încadrează în art. 20 raportat la art. 288 Cod penal;

4) pedeapsa a fost greșit individualizată - fiind prea aspră raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunilor - cea privitor la traficul de droguri - a cărei dovedire este la limita provocării.

În faza judecării căii de atac inculpatul a fost interpelat în sensul suplimentării declarației, cu eventuale aspecte faptice relevate ulterior pronunțării hotărârii de condamnare, context în care a arătat - conform încheierii de dezbateri din 11 mai 2009, că-și menține cele relatate în fazele procesuale anterioare.

Examinând actele și lucrările dosarului raportat criticilor formulate cât și din oficiu, Curtea reține următoarele:

În ce privește primul motiv de critică:

În conformitate cu disp. art. 12 alin. 3 din Legea nr. 508/17 noiembrie 2004, actualizată, "pentru infracțiunile prevăzute la alin. 1 (în cauză lit. "f") săvârșite de minori sau asupra minorilor, urmărirea penală se efectuează de procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, anume desemnați de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin rechizitoriu (pct.3) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc către minorul, întrucât fapta nefiind probată, nu există.

Inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță pentru comiterea infracțiunii de "trafic de droguri" constând în aceea că a oferit în mod repetat drogurile de risc numiților -, -G, - cât și investigatorului acoperit și colaboratorului acestuia.

Cum infracțiunea în speță are ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la sănătatea publică iar inculpatul a fost scos de sub urmărire penală sub aspectul oferirii de droguri, în instrumentarea cauzei sunt inaplicabile dispozițiile speciale din Legea nr. 508/2004.

Neîntemeiată este și cea de a doua critică formulată de inculpat.

În conformitate cu disp. art. 34 lit. a Cod procedură penală există conexitate "când două sau mai multe infracțiuni sunt săvârșite prin acte diferite, de una sau mai multe persoane împreună, în același timp și în același loc".

este justificată întrucât se poate asigura o viziune de ansamblu asupra tuturor aspectelor cauzelor respective și asigură celeritatea în soluționarea cauzelor.

Aceste dispoziții se aplică și organelor de urmărire penală conform art. 45 alin. 1 Cod procedură penală.

În respectarea acestui principiu, în mod legal urmărirea penală s-a desfășurat sub aspectul săvârșirii de către inculpat atât a infracțiunii de "trafic de droguri" cât și a celei de "fals material în înscrisuri oficiale", nefiind necesară disjungerea și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani.

Cu privire la cea de a treia critică se constată de asemenea că este neîntemeiată.

Din probele dosarului rezultă că inculpatul a plăsmuit cu ajutorul unor sisteme informatice și mecanice confecționate artizanal o carte de identitate pe numele " " precum și un permis de conducere auto pe numele " ", ambele acte fiind apte să producă consecințe juridice.

Fapta are caracter consumat întrucât acțiunea de falsificare a fost dusă până la capăt și s-a produs urmarea periculoasă prin crearea unor înscrisuri oficiale false cu aparență de autenticitate și aptitudinea de a produce consecințe juridice.

Ar fi existat tentativă -după cum arată apelantul - în situația în care executarea acțiunii de falsificare ar fi fost întreruptă datorită unor împrejurări independente de voința inculpatului, ceea ce nu este cazul în speța de față.

În evaluarea tratamentului sancționator instanța fondului, instanța fondului a evaluat corespunzător criteriile de individualizare a pedepsei conform disp. art. 72 Cod penal.

Pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri" în formă continuată (art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 modificată și completată cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal) se află la limita minimă prevăzută prin textul incriminatoriu.

Au fost avute în vedere pericolul social al faptelor, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire cât și poziția procesuală nesinceră a inculpatului.

În cauză nu există temeiuri care analizate fiind să conducă la reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.

Critica privind existența vreunei provocări reprezintă numai o apărare a inculpatului neexistând în dosarul cauzei probe care să confirme împrejurarea invocată.

Verificând și din oficiu hotărârea pronunțată se constată că în mod greșit s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. "a" teza I Cod penal.

Dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. "a" (teza I) -c din Codul penal nu se poate face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței în funcție de criteriile stabilite de art. 71 alin. 3 Cod penal. (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 74/2007).

Instanța nu a motivat necesitatea aplicării acestei pedepse accesorii a interzicerii dreptului de a alege iar faptele pentru care inculpatul este condamnat nu-l fac nedemn în exercitarea acestui drept.

Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală se va admite apelul declarat de inculpatul -, se va desființa în parte în latura penală hotărârea pronunțată numai sub aspectul înlăturării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate și se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul -, fiul lui și, născut la 21.03.1982, aflat în Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr.537 din 19 septembrie 2008 Tribunalului Iași pe care o desființează în parte în latură penală și rejudecând:

Înlătură din sentință dispoziția privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii "dreptului de a alege" prevăzută de art.64 alin.1 lit. "a" teza I Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză penală.

Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

02.06.2009

Tribunalul Iași:

-

Operator de date cu caracter personal - cod 30 67

CURTEA DE APEL IAȘI

Dosar nr-

Emisă la data de 3 iunie 2009.

Către

PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ

Vă comunicăm alăturat copie de pe decizia penală nr.70 din data de 18 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul cu numărul de mai sus spre a-i fi înmânată de luare la cunoștință inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 21 martie 1982, în prezent deținut în unitatea dvs.

Președinte, Grefier,

Președinte:Ciubotariu
Judecători:Ciubotariu, Daniela Dumitrescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 70/2009. Curtea de Apel Iasi