Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 92/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.92/A/2008
Ședința publică din 14 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Munteanu Traian judecător
JUDECĂTOR 2: Soane Laura Dumitrescu Adina
Procuror: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-au luat în examinare apelurile penale declarate de inculpații apelanți, din S M,-, județul S M și, din S M,-,.41, județul S M, împotriva sentinței penale nr.214/P din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul apelant personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale emise la 23.09.2008 de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual și pentru inculpatul apelant lipsă, apărătorul său ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale emise la 23.09.2008 de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Potrivit art.378 alin.1/1 din Codul d e procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar.
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea apelurilor cu care a fost legal investită.
Apărătorul inculpatului apelant avocat solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, a se dispune achitarea inculpatului potrivit dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 Cod procedură penală și art.18/1 Cod penal, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În subsidiar, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și în urma rejudecării cauzei, să se dispună redozarea pedepsei raportat la circumstanțele atenuante care se pot reține în favoarea inculpatului.
În motivarea apelului se arată că din probele administrate la dosar rezultă că în mod cu totul accidental inculpatul a săvârșit această infracțiune, fără a beneficia de vreun folos material, că inculpatul regretă săvârșirea faptei, pe care a recunoscut-o în fața instanței și că nu are antecedente penale. Pe de altă parte, ținând seama că drogurile nu erau de M risc, fiind o cantitate infimă, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și apreciază că o sancțiune administrativ este suficientă pentru îndreptarea inculpatului și realizarea scopului legii penale.
În subsidiar, ținând seama de împrejurările de mai sus care pot fi avute în vedere ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, solicită a se dispune redozarea pedepsei considerând că pedeapsa aplicată de instanța de fond este mult prea aspră raportat la împrejurările comiterii faptei și faptul că inculpatul nu are antecedente penale.
Apărătorul inculpatului avocat solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate, în sensul redozării pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatului până la concurența pedepselor aplicate celorlalți inculpați precum și eliminarea dispozițiilor privind aplicarea art.86/3 alin.1 lit.a, b, c, d Cod penal, arătând că, deși toți coinculpații au săvârșit fapte similare, lui i-a fost aplicată o sancțiune ce totalizează cu 1/3 mai mult decât pedeapsa aplicată celorlalți. Se solicită de asemenea înlocuirea modalității de executare a pedepsei făcându-se aplicarea dispozițiilor art.81 din Codul penal, arătând că cei doi inculpați au comis împreună faptele și chiar dacă inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței solicită reevaluarea poziției sale procesuale și a i se aplica același tratament judiciar.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelurilor ca nefondate, menținerea hotărârii apelate ca legală și temeinică.
În ceea ce îl privește pe inculpatul apreciază că instanța de fond a fost deosebit de blândă în ceea ce privește pedeapsa aplicată, inculpatul sustrăgându-se atât de la urmărirea penală cât și de la judecată.
Referitor la inculpatul apreciază că pedeapsa aplicată este legală și temeinică și nu se impune redozarea acesteia, față de gradul de pericol social al faptelor săvârșite.
Inculpatul apelant, în ultimul său cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.214/P din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-au hotărât următoarele:
1. În baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.74, 76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul -G, porecla, fiul lui G și -, născut la 04.03.1983 în S M, CNP -, cetățenia română, studii 8 clase și școală profesională, necăsătorit, manipulant marfă la SC S M, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale,. în S M,-/13, jud.S M, pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc fără drept la pedeapsa de:
- 1 ( un ) an și6 ( sase ) luni închisoare.
2. În baza art.26 raportat la art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.74, 76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul -G, cu datele personale de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la vânzare de droguri de risc fără drept la pedeapsa de:
- 1( un ) an închisoare.
3. În baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.74,76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul -G, cu datele personale de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc fără drept la pedeapsa de:
- 2 ( doi ) ani închisoare.
4. În baza art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplic.art.33 lit.a Cod penal și a art.74, 76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul -G, cu datele personale de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu la pedeapsa de:
- 3 ( trei ) luni închisoare.
În baza art.33, 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de:
- 2 ( doi ) ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale iar în baza art.71 alin.5 Cod penal și a pedepselor accesorii, pe durata prev. de art.82 Cod penal, stabilind 4 ani termen de încercare.
În baza art.359 Cod procedură penală, a învederat inculpatului consecințele dispozițiilor art.83 Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din data de 13.01.2005 până în data de 13.03.2005 inclusiv.
II.1. În baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000, a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 31.07.1982 în S M, CNP -, cetățenia română, studii medii, necăsătorit, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale,. în S M,-,.41, jud.S M, pentru săvârșirea infracțiunii de oferirea de droguri de risc fără drept la pedeapsa de:
-3 ( trei ) ani închisoare și interzicerea în baza art. 65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit.a Cod penal a drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
2. În baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000, a condamnat pe inculpatul cu datele personale de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc fără drept la pedeapsa de:
- 3 ( trei ) ani închisoare și interzicerea în baza art. 65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit.a Cod penal a drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
3. În baza art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, a condamnat pe inculpatul, cu datele personale de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept, în vederea consumului propriu la pedeapsa de:
- 8 ( opt ) luni închisoare.
In baza art.33, 34 lit.b Cod penal, inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de:
- 3 ( trei ) ani închisoare și interzicerea în baza art.65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit.a Cod penal a drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.71 Cod penal, a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.86 indice alin.2 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale iar în baza art.71 alin.5 Cod penal și a pedepselor accesorii pe durata prev. de art.86 indice 2 Cod penal, stabilind 5 ani termen de încercare, încredințând supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
În baza art.86 indice 3 Cod penal, a impus inculpatului respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art.86/3 alin.1 lit.a, b, c si d Cod penal, respectiv:
a) să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.359 Cod procedură penală, a învederat inculpatului consecințele dispozițiilor art.83 Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din data de 13.01.2005 până în data de 13.03.2005 inclusiv.
În baza art.65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit.a Cod penal, a interzis exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
III.1. În baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.74, 76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul, fiul lui - și, născut la 11.05.1982 în S M, CNP -, cetățenia română, studii medii, necăsătorit, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale,. în S M,-, jud.S M, fără forme legale în S M,-,.2,.7, jud.S M, pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc fără drept la pedeapsa de:
- 1 ( un ) an și 6( sase ) luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal, a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale iar în baza art.71 alin.5 Cod penal și a pedepselor accesorii pe durata prev. de art.82 Cod penal, stabilind 3 ani și 6 luni termen de încercare.
În baza art.359 Cod procedură penală, a învederat inculpatului consecințele dispozițiilor art.83 Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din data de 13.01.2005 până în data de 13.03.2005 inclusiv.
IV.1. În baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.74, 76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 12.08.1985 în S M, CNP -, cetățenia română, studii 10 clase, necăsătorit, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale,. în S M,-, jud.S M, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și vânzare de droguri de risc fără drept la pedeapsa de:
- 2 ( doi ) ani închisoare.
2.În baza art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și a art.74, 76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul, cu datele personale de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept, în vederea consumului propriu la pedeapsa de:
- 3 ( trei ) luni închisoare.
În baza art.33, 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de:
-2 ( doi ) ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale iar în baza art.71 alin.5 Cod penal și a pedepselor accesorii pe durata prev. de art.82 Cod penal, stabilind 4 ani termen de încercare.
În baza art.359 Cod procedură penală, a învederat inculpatului consecințele dispozițiilor art.83 Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din data de 17.01.2005 până în data de 15.02.2005 inclusiv.
În baza art.17 alin.2 din Legea 143/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul Gas umei de 180 RON, precum și a sumei de 40 RON - sume dobândite prin valorificarea drogurilor.
În baza art. 17 alin.2 din Legea 143/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 100 RON, sumă dobândită prin valorificarea drogurilor.
În baza art.17 alin.1, art. 18 alin.1 din Legea 143/2000, a dispus confiscarea cantității de 6 grame canabis ( rămasă din cantitatea de 9,30 gr. vândută de inculpatul G ), a cantității de 36 gr.canabis ( rămasă din cantitatea de cannabis vândută de inculpatul ).
În baza art.17 alin.1 din Legea 143/2000 a dispus confiscarea cantității de canabis ( ridicată de la inculpatul ), a cantității de 3 gr.canabis ( înmânată de inculpatul G colaboratorului ) și constată că aceste cantități au fost consumate cu prilejul analizelor.
În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală, a obligat inculpații la plata sumei de 2000 lei RON, cheltuieli judiciare către stat, câte 500 lei RON fiecare.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin rechizitoriul din 13 septembrie 2007, emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în dosar nr.41/D/P/2004, au fost trimiși în judecată inculpații G, cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de vânzare droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 ( pct.1 din rechizitoriu ); complicitate la vânzare de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.26 Cod penal raportat la art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 ( pct.2 din rechizitoriu ); vânzare de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 ( pct.4 din rechizitoriu ), cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de oferire de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 ( pct.3 din rechizitoriu ); vânzare de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 ( pct.4 din rechizitoriu );, cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 ( pct.4 din rechizitoriu ), și, cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și vânzare de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 ( pct.2 din rechizitoriu ).
Prin rechizitoriu s-a reținut că, în vara anului 2004, inculpații G și aflând de la numitul despre un teren situat în zona lui, jud. B, cultivat cu canabis, s-au deplasat în acel loc de unde au cules plante din cultura canabis, pe care ulterior le-au consumat preparându-și țigări iar o parte au pus în vânzare după cum urmează:
1. n noaptea de 25/26.09.2004, inculpatul -G a vândut cantitatea de 9,30 gr. canabis pentru suma de 1.800.000 lei vechi investigatorului sub acoperire autorizat cu numele de cod conform autorizației din 24.09.2004, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire. Cantitatea de canabis vândută de inculpatul -G a fost supusă analizelor de specialitate, iar din raportul de constatare medico-științifică nr. -/8.10.2004, rezultă că în proba înaintată spre analiză s-a pus în evidență tatrahidrocanabinol ( ) substanță psihotropă, biosintetizată
de plata canabis. Canabisul face parte din tabelul anexă nr.3 din Legea 143/2000.
Cantitatea de 6 gr. canabis rămasă în urma analizelor a fost depusă la IGPR - Direcția cazier judiciar și evidență operativă, cu dovada seria B nr.3349 din 13 oct. 2004.
Din procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire rezultă că în aceeași dată, inculpatul -G, poreclit, a consumat canabis sub formă de țigări împreună cu învinuitul și numitul.
Faptele inculpatului -G ntrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. și ped. de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 și vânzare de droguri de risc fără drept, prev. de art.2 alin.1 din Legea 143/2000, în cauză fiind aplicabile prevederile art.33 lit.a Cod penal.
În temeiul art.17 alin. 2 Cod procedură penală, instanța dispus confiscarea de la inculpatul -G a sumei de 180 RON ( 1.800.000 lei vechi ) dobândită de acesta prin valorificarea drogurilor iar în temeiul art. 17 alin. 1 și art. 18 alin. 1 din Legea 143/2000 instanța a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 6 gr. canabis rămasă în urma analizelor de laborator din cantitatea de 9,30 gr. vândută de inculpatul investigatorului sub acoperire, dispunând totodată păstrarea de contraprobe.
2. În data de 23.10.2004, inculpatul -G i-a pus în legătură pe investigatorul sub acoperire cu numele de cod și pe colaboratorul cu numele de cod cu inculpatul, inculpatul spunându-le investigatorului și colaboratorului că el nu mai deține canabis dar inculpatul are canabis și este dispus să-l vândă. In aceste împrejurări inculpatul a vândut investigatorului acoperit cu numele de cod, cu care s-au întâlnit lângă cimitirul de pe str.- din municipiul S M, unde au fost conduși de inculpatul -G, pentru suma de 1.400.000 lei vechi, trei pachete cu materie vegetală de culoare verzuie, despre care a afirmat că este canabis. Acestea au fost supuse analizelor de laborator stabilindu-se că cele trei pachete conțineau după cum urmează: 16,33 gr. primul pachet, 16,81 gr. al doilea pachet și 13,36 gr. al treilea pachet.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr.- din 29.10.2004 a rezultat că în probele supuse analizelor s-a pus în evidență tetrahidrocanabinol ( ) substanță psihotropă biosintetizată de plantă canabis. Canabisul face parte din tabelul anexă nr.3 din Legea 143/2000.
Cantitățile de canabis rămase în urma analizelor de laborator, 13 gr. prin prima probă, 13 gr. din a doua probă și 10 gr. din a treia probă, au fost depuse la IGPR - Direcția cazier judiciar și evidență operativă, cu dovada seria B nr.3385 din 29.10.2004, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că investigatorul acoperit a plătit pentru cantitatea de canabis vândută de inculpatul suma de 1.400.000 lei din care partea inculpatului era de 400.000 lei, în temeiul art. 17 alin.2 din Legea 143/2000, instanța a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 100 RON ( 1.000.000 lei vechi ) iar de la inculpatul G confiscarea sumei de 40 RON ( 400.000 lei vechi ) dobândită de aceștia prin valorificarea drogurilor.
În temeiul art. 17 alin. 1 și art. 18 alin. 1 din Legea 143/2000, instanța a dispus confiscarea cantității de 36 gr. canabis rămasă în urma analizelor de laborator din cantitatea de canabis vândută de inculpatul și distrugerea acesteia, dispunând totodată păstrarea de contraprobe.
Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vânzare de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.2 alin.l din Legea 143/2000.
Fapta inculpatului -G de a pune în legătură pe inculpatul cu persoanele interesate să cumpere droguri ( investigatorul și colaboratorul autorizat în cauză ) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate de vânzare de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.26 Cod penal raportat la art.2 alin.1 din Legea 143/2000.
Din declarația inculpatului rezultă că din canabisul cules împreună cu inculpatul -G a fumat în trei rânduri împreună cu acesta canabis, din care ei și-au confecționat țigări.
Fapta inculpatului de a deține și consuma canabis fără drept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu fără drept, prev.și ped. de art.4 alin.1 din 143/2000.
3. În data de 12 ianuarie 2005, inculpații -G, -, și învinuiții - și s-au întâlnit la barul din municipiul S M de unde, după ce au consumat băuturi alcoolice, s-au deplasat în parcul din centrul municipiului S M, unde au consumat împreună canabis fumând pe rând dintr-o țigară confecționată de inculpatul -G dintr-o cantitate de canabis pe care o avea asupra sa inculpatul, pe care l-au amestecat cu tutunul dintr-o țigară.
De asemenea în data de 12 ianuarie 2005, după amiaza, inculpații, - și învinuita - au consumat droguri, respectiv canabis, fumând dintr-o țigară confecționată din canabis și tutun, canabisul fiind pus la dispoziție tot de inculpatul.
Fapta inculpatului - de a oferi inculpaților, -G și învinuiților - și spre consum canabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.2 alin.1 din Legea 143/2000.
Fapta aceluiași inculpat de a deține fără drept canabis și de a consuma fără drept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. și ped. de art.4 alin.l din Legea 143/2000.
În cauză a fost începută urmărirea penală față de învinuiții, și, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu constând în aceea că, în datele de 12 și 13 ianuarie 2005, au deținut fără drept canabis pe care l-au consumat, așa cum rezultă din cele mai sus expuse, dar întrucât din probele administrate în cauză rezultă că aceștia au consumat împreună cu inculpații mai sus arătați droguri fumând aceeași țigară pusă la dispoziție de inculpatul -, urmează a se dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților -, și, întrucât aceștia nu au deținut efectiv drogul, așa încât lipsește latura obiectivă a acestei infracțiuni.
4. În data de 13 ianuarie 2005, inculpatul -G, a luat legătura cu învinuitul, întrebându-l pe acesta dacă nu cunoaște vreo persoană dispusă să vândă canabis, întrucât în cursul serii urma să se întâlnească cu două persoane interesate să cumpere canabis ( investigatorul sub acoperire și colaboratorul ). In aceste împrejurări inculpatul a luat legătura cu inculpatul despre care știa că are de vânzare canabis, stabilind să se întâlnească la barul din municipiul S M, loc în care urma să vină și inculpatul pentru a lua de la inculpatul canabisul pe care îl promisese că-l va vinde investigatorului sub acoperire și colaboratorului cu care se întâlnise în data de 13 ianuarie 2005, orele 19,30 în fața pizzeriei de unde s-au dus împreună la localul No din municipiul S M, situat sub barul din municipiul S La barul No din municipiul S M, inculpatul -G poreclit, a cerut investigatorului și colaboratorului sub acoperire să-l aștepte după ce în prealabil a primit de la aceștia suma de 6.000.000 lei, reprezentând prețul pentru 15 gr. de canabis, despre care le-a spus că urmează să o aducă în câteva minute și a ieșit din local deplasându-se la barul unde s-a întâlnit cu inculpatul, care avea deja asupra lui canabisul primit de la inculpatul acesta din urmă aflându-se la o altă masă în barul. Inculpații și -G au intrat imediat în toaleta barului unde inculpatul i-a dat inculpatului o cantitate de canabis împachetată într-un șervețel, canabis primit de la inculpatul iar inculpatul i-a dat inculpatului la solicitarea acestuia suma de 3.000.000 lei vechi, preț pe care-l stabilise inculpatul pentru cantitatea de canabis pusă în vânzare.
Inculpatul Gac oborât apoi în fața barului No unde i-a înmânat șervețelul cu canabis colaboratorului autorizat, moment în care a fost imobilizat de lucrătorii de poliție.
În același timp au fost imobilizați de lucrătorii de poliție și identificați, inculpații și, care se aflau în barul. Cu prilejul prinderii în flagrant a inculpaților asupra inculpatului - au mai fost găsite pe lângă alte bunuri două pachețele cu materie vegetală, unul în greutate de 1,6 gr. și respectiv 1,9 gr. care în cursul cercetărilor au fost supuse analizei. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 14.01.2005, rezultând că în probele înaintate analizelor s-a pus în evidență tetrahidrocanabinol ( ) substanță psihotropă biosintetizată de planta canabis. Canabisul face parte din tabelul anexă nr.3 din Legea 143/2000.
Întreaga cantitate de canabis ridicată de la inculpatul - cu prilejul prinderii sale în flagrant a fost consumată cu prilejul analizelor, instanța urmând a dispune confiscarea acestei cantități, în temeiul art.17 alin.l din Legea 143/2000 și a constata că aceasta a fost consumată cu prilejul analizelor.
Cantitatea de canabis înmânată de inculpatul -G colaboratorului a fost în greutate de 3 gr. și în urma analizelor de laborator s-a constatat că aceasta era canabis punându-se în evidență în proba analizată tetrahidrocanabinol ( ) substanță psihotropă biosintetizată de planta canabis. Canabisul face parte din tabelul anexă nr.3 din Legea 143/2000, întreaga cantitate de canabis respectiv 3 gr. a fost consumată cu prilejul analizelor la care a fost supusă, așa cum rezultă din raportul de constatare științifică -/14.01.2005.
n temeiul art.17 alin.l din Legea 143/2000, instanța a dispus confiscarea cantității de 3 gr. canabis ridicată de la inculpatul -G și a constatat că aceasta a fost consumată cu prilejul analizelor.
În momentul prinderii în flagrant a inculpaților asupra acestora s-au găsit următoarele sume de bani: asupra inculpatului suma de 1.000.000 lei vechi, compusă din 2 bancnote a 500.000 lei, cu seriile 002B- și 008B-; asupra inculpatului -G suma de 1.500.000 lei vechi, compusă din 3 bancnote a 500.000 lei cu seriile 008C-, 032D-, 001C-, iar asupra inculpatului - suma de 2.000.000 lei vechi, compusă din 4 bancnote a câte 500 lei având seriile 031A-, 008C-, 002D- și 043B-. Toate aceste bancnote fiind date de colaboratorul cu numele de cod și investigatorul cu numele de cod, inculpatului -G drept preț pentru canabisul pe care acesta urma să-l vândă. fiind puse la dispoziția investigatorului și colaboratorului de către ofițeri din cadrul S
Fapta inculpaților -G, - și, întrunește elementele constitutive ale vânzare de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art.2 alin. 1 din Legea 143/2000.
Inculpații -G și, recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, astfel cum ele au fost descrise, inculpatul declarând că a cerut suma de 3.000.000 lei de la inculpatul, drept preț al canabisului pe care l-a primit de la inculpatul ca să-l vândă, întrucât acest preț fusese stabilit de către inculpatul, iar după ce a primit acești bani de la inculpatul, i-a dat acestuia suma de 2.000.000 lei, care s-au și găsit asupra inculpatului, iar el și-a păstrat suma de 1.000.000 lei.
Inculpatul - nu recunoaște că ar fi deținut canabis, nici în vederea consumului propriu și nici că ar fi vândut canabis, declarațiile acestuia fiind nesincere și sunt contrazise de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpatului, faptul că asupra sa au fost găsite în momentul prinderii în flagrant două pachețele conținând canabis, iar cu prilejul percheziției domiciliare efectuată la locuința acestuia au fost găsite șervețele identice cu cel în care era ambalat canabisul pe care inculpatul l- vândut prin intermediul inculpaților și respectiv investigatorului sub acoperire. De asemenea, din buletinul de analiză medicală toxicologică nr.2 din 19.01.2005, emis de Serviciul de Medicină Legală S M în laboratorul de toxicologie, sub nr. 124/2005 întocmit în urma analizării probelor recoltate de la inculpatul - în vederea determinării screemingului pentru prezența drogurilor în probele recoltate de la acesta s-a pus în evidență droguri rezultatul fiind pozitiv la tetrahidrocanabinol.
5. Din declarația învinuitului -, rezultă că acesta ar fi cumpărat în vederea consumului propriu în toamna anului 2004 o cantitate de marijuana de la inculpatul -G pentru care i-ar fi plătit acestuia suma de 100.000 lei vechi, iar la sfârșitul lunii decembrie 2004 ar fi cumpărat de la inculpatul canabis, pentru care ar fi plătit acestuia suma de 500.000 lei vechi, învinuitul - susținând că ar fi consumat drogurile singur fără a vinde sau oferi cuiva din acestea.
Pentru acest considerent a fost începută urmărirea penală față de el pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare și deținere de droguri de risc fără drept, în vederea consumului propriu. Având în vedere că această declarație a învinuitului nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză și nu s-a putut dovedi fără echivoc că acesta ar fi cumpărat drogurile de la inculpații -G și și în afară de declarația învinuitului nu există vreo altă probă din care să rezulte că acesta ar fi deținut și consumat droguri, urmează a se dispune scoatere acestuia de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.4 alin.l din Legea 143/2000 și a nu se începe urmărirea penală față de -G și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 alin.l din Legea 143/2000, constând în aceea că ar fi vândut învinuitului canabis și respectiv marijuana.
6. În cauză s-au efectuat acte premergătoare și față de numiții, și numiții, persoane a căror identitate nu a putut fi stabilită, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunilor prev. de art.2 alin.1 și art.4 alin.1 din Legea 143/2000, dar întrucât în cursul cercetărilor nu au rezultat date și indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către susnumiți a infracțiunilor mai sus arătate, urmează a se dispune a nu se începe urmărirea penală față de aceștia pentru infracțiunea prev.de art.2 alin.1 și art.4 alin.1 din 143/2000, întrucât faptele nu au fost comise de aceștia.
Aceste fapte se stabilesc prin: procese-verbale de începere a urmăririi penale ( filele l-5 ), procese verbale de sesizare din oficiu și referate cu propunere de continuare a cercetărilor ( filele 15-16 ), proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și planșe foto ( filele 18-34 ), procese-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii și declarațiile învinuiților și inculpaților ( filele 35-75 ), declarațiile numiților, ( filele 76-81), autorizații pentru procurarea de droguri și pentru folosirea investigatorilor acoperiți ( filele 82-84, 92-93 ), procese-verbale ale investigatorului acoperit ( filele 85-91, 96-97 ), proces-verbal și planșe foto cuprinzând seria bancnotelor care au fost puse la dispoziția colaboratorului în vederea cumpărării autorizate de droguri ( filele 94-95 ), rapoarte constatare tehnico-științifică, procese-verbale și dovezi de depunerea drogurilor la IGPR ( filele 98-116 ), planșe foto ( filele 117-121 ), adrese rezoluții motivate și buletine analiză toxicologică ( filele 122-165 ), declarații de martor ( filele 166-167 ), factură telefon ( fila 169 ), proces-verbal de recunoaștere după fotografie și planșe foto ( filele 170-174 ), caziere ( filele 175-182 ), ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale ( filele 183-186 ), încheierile nr.3/14.01.2005, 14/10.02.2005, 4/18.01.2005 ale Tribunalului Satu Mare și mandatele de arestare preventive emise în temeiul acestora ( filele 188-197 ), ordonanțe reținere ( filele 198-199 ), acte depuse de inculpatul -G ( filele 200-204 ), ordonanță de delegare ( fila 205 ), încheieri prin care s-au autorizat efectuări de percheziții și autorizații emise în temeiul acestora precum și procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor ( filele 206-218, 226-229 ), plic conținând șervețele în care au fost ambalate drogurile ( filele 220-221 ), planșe foto cu aspecte de la perchezițiile efectuate în cauză ( filele 223-225, 233-237 ), procese-verbale de citire a memoriei telefoanelor ( filele 230-232, 238-239 ), procese-verbale ( filele 248, 249), împuterniciri avocațiale ( filele 242-247 ), procese verbale de prezentarea materialului de urmărire penală ( filele 250-253 ).
Acțiunea penală a fost pusă în mișcare față de inculpații -G, și -, prin ordonanțele din 14 ianuarie 2005, iar față de inculpatul prin ordonanța din 18 ianuarie 2005.
În temeiul art.262 pct.l lit.a și b Cod procedură penală, art.249 Cod procedură penală, raportat la art.11 pct.l lit.b Cod procedură penală, și art.10 lit.a și d Cod procedură penală, art.228 Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.
Instanta analizând actele si lucrările dosarului a reținut vinovătia inculpaților în săvârșirea faptelor ce li se impută cu atât mai mult cu cât aceștia își recunosc vinovăția atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței și în cauza au fost administrate probe din care rezultă cu certitudine vinovăția acestora, de altfel inculpatul G chiar a fost prins în flagrant când a înmânat șervețelul cu canabis colaboratorului autorizat. Deși inculpatul a avut o atitudine nesinceră, declarațiile acestuia sunt contrazise de probele administrate în cauză.
In drept faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de vânzare de droguri de risc fără drept prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000; complicitate la vânzare de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la art.2 alin.1 din Legea143/2000; vânzare fără drept de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000, și deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu, prev. și ped. de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
La dozarea și individualizarea pedepsei ce se va stabili inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 din Codul penal:
gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate medie, raportat la cantitatea de droguri traficată;
modul și împrejurările concrete în care au fost săvârșite infracțiunile, în concurs fiind incidente dispozițiile art.33 lit.a Cod penal;
persoana inculpatului, care are nu antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală dar și atitudinea sinceră a acestuia în fața organelor judiciare, împrejurări ce vor fi reținute ca circumstanțe atenuante, prev. de art.74 lit.a și c Cod penal.
limitele speciale ale pedepsei, conform prevederilor Legii 143/2000.
Fată de cele ce preced, făcând aplicarea dispozițiilor art.76 Cod penal, instanta a orientat pedeapsa sub minimul special, astfel că în baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.74,76 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc fără drept la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare.
In baza 26 Cod penal raportat la art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.74,76 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la vânzare de droguri de risc, fără drept la pedeapsa de 1 an închisoare.
In baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.74,76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc fără drept la pedeapsa de 2 ani închisoare.
In baza art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și cu aplicarea art.74,76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul G pentru săvârșirea infractiunii de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Reținând că faptele au fost săvârșite în concurs, instanta n baza art.33, 34 lit.b Cod penal, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ( doi ) ani închisoare.
In ce privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, în sensul că a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata prev. de art.82 Cod penal, stabilind 4 ani termen de încercare având convingerea că și în acest mod pedeapsa își va realiza scopul educativ prev. de ar.52 Cod penal și pe viitor inculpatul nu va mai săvârși fapte prevăzute de legea penală. Făcând aplicarea dispozițiilor art.359 Cod procedură penală, a învederat inculpatului consecințele revocării suspendării condiționate a executării acestei pedepse, astfel cum este ea reglementată de art. 83 Cod penal, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.
Instanta făcând aplicarea dispozițiilor art.71 Cod penal, a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza II și b Cod penal pe durata executarii pedepsei, dar raportat la modul de executare a pedepsei principale cu suspendare, a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal, dispunând suspendarea și a pedepselor accesorii.
Raportat la faptul că inculpatul a fost reținut și arestat în cursul urmăririi penale, fiind luată măsura reținerii la data de 13.01.2005 și a arestării preventive din data de 14.01.2005, prelungită până la data de 13.03.2005 inclusiv, instanța în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata re ținerii și arestării preventive din data de 13.01.2005 pana la 13.03.2005 inclusiv.
II. In drept faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de oferire de droguri de risc fără drept, prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000; vânzare de droguri de risc fără drept, prev. și ped.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 și deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu, prev. și ped. de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
La dozarea și individualizarea pedepsei ce a fost stabilită inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 din Codul penal:
gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate mică raportat la cantitatea de droguri traficată;
modul și împrejurările concrete în care au fost săvârșite infracțiunile, în concurs fiind incidente dispozițiile art.33 lit.a Cod penal;
persoana inculpatului, care deși nu are antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penala dar are o atitudine nesinceră în fața organelor judiciare;
limitele speciale ale pedepsei, conform prevederilor Legii 143/2000.
Față de cele ce preced, instanța nu a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, astfel ca n baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000, l-a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea în baza art. 65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit.a Cod penal a drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
In baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000 a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc, fără drept la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea în baza art. 65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit.a Cod penal a drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
In baza art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu la pedeapsa de 8 luni închisoare.
Reținând că faptele au fost săvârșite în concurs, instanța n baza art.33, 34 lit.b raportat la art.35 alin.3 Cod penal, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ( doi ) ani închisoare și interzicerea în baza art. 65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit.a Cod penal a drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
In ce privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.86 indic.1 alin.2 Cod penal, în sensul că a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata prev. de art.86 indic.2 Cod penal, stabilind 5 ani termen de încercare având convingerea că în acest mod pedeapsa își va realiza scopul educativ prev. de art.52 Cod penal și pe viitor inculpatul nu va mai săvârși fapte prevăzute de legea penală.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.359 Cod procedură penală, a învederat inculpatului consecințele revocării suspendării sub supraveghere a acestei pedepse, astfel cum este ea reglementată de art. 83 Cod penal, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.
Instanta a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
În baza art.86 indice 3 Cod penal, a impus inculpatului respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art.86 indice 3 alin.1 lit.a, b, c și d Cod penal respectiv:
a) să se prezinte la datele fixate de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Instanța făcând aplicarea dispozițiilor art.71 Cod penal, a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal, pe durata executării pedepsei, dar raportat la modul de executare a pedepsei principale cu suspendare, a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal, dispunând suspendarea și a pedepselor accesorii.
Raportat la faptul că inculpatul a fost reținut și arestat în cursul urmăririi penale, fiind luată măsura reținerii la data de 13.01.2005 și a arestării preventive din data de 14.01.2005, prelungită până la data de 13.03.2005 inclusiv, instanța în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din data de 13.01.2005 până la 13.03.2005 inclusiv.
Totodată, conform art.65 alin.1 din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Când aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, cum este în speță, sunt incidente dispozițiile art.65 alin.3 din același cod, potrivit cărora condiția arătată în alin.1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită.
In speță, aplicarea pedepselor complementare este obligatorie, întrucât limitele de pedeapsă prevăzute de art.2 alin.1 sunt închisoare de la 3 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi, astfel că instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.65 Cod penal și a art.53 pct.2 lit.a Cod penal și în baza textelor legale amintite, a interzis exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal pe o durată de 2 ani.
III. In drept fapta inculpatului ntrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vânzare de droguri de risc, fără drept, prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000.
La dozarea si individualizarea pedepsei stabilite inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 din Codul penal:
gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate mică raportat la cantitatea de droguri vândută;
modul și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea;
persoana inculpatului, care are nu antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală dar și atitudinea sinceră a acestuia în fața organelor judiciare, împrejurări ce vor fi reținute ca circumstanțe atenuante, prev. de art.74 lit.a și c Cod penal;
limitele speciale ale pedepsei, conform prev. Legii 143/2000.
Față de cele ce preced făcând aplicarea dispozițiilor art.76 Cod penal, instanța a orientat pedeapsa sub minimul special, astfel că n baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.74,76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc, fără drept la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare.
In ce privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, în sensul că a dispus suspendarea condiționată a executarii acesteia pe durata prev. de art.82 Cod penal, stabilind 3 ani și 6 luni termen de încercare având convingerea că și în acest mod pedeapsa își va realiza scopul educativ prev. de ar.52 Cod penal și pe viitor inculpatul nu va mai săvârși fapte prevăzute de legea penală.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.359 Cod procedură penală, a învederat inculpatului consecințele revocării suspendării condiționate a executării acestei pedepse, astfel cum este ea reglementată de art. 83 Cod penal, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.
Instanța făcând aplicarea dispozițiilor art.71 Cod penal, a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe durata executării pedepsei, dar raportat la modul de executare a pedepsei principale cu suspendare, a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal, dispunând suspendarea și a pedepselor accesorii.
Raportat la faptul că, inculpatul a fost reținut și arestat în cursul urmăririi penale, fiind luată măsura reținerii la data de 13.01.2005 și a arestării preventive din data de 14.01.2005, prelungită până la data de 13.03.2005 inclusiv, instanța în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din data de 13.01.2005 până la 13.03.2005 inclusiv.
IV. In drept faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de deținere și vânzare de droguri de risc, fără drept, prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea143/2000 și deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu, prev. și ped. de art.4 alin.1 din Lg.143/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
La dozarea și individualizarea pedepsei ce se va stabili inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 din Codul penal:
gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate medie, raportat la cantitatea de droguri traficată;
modul și împrejurările concrete în care au fost săvârșite infracțiunile, în concurs fiind incidente dispozițiile art.33 lit.a Cod penal;
persoana inculpatului, care are nu antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală dar și atitudinea sinceră a acestuia în fața organelor judiciare, împrejurări ce vor fi reținute ca circumstanțe atenuante, prev. de art.74 lit.a și c Cod penal;
limitele speciale ale pedepsei conform prevederilor Legii 143/2000.
Față de cele ce preced, făcând aplicarea dispozițiilor art.76 Cod penal, instanța a orientat pedeapsa sub minimul special, astfel că n baza art.2 alin.1 din Legii 143/2000 cu aplicarea art.74, 76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și vânzare de droguri de risc, fără drept la pedeapsa de 2 ani închisoare.
In baza art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal si cu aplicarea art.74,76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Reținând că faptele au fost săvârșite în concurs, instanța în baza art.33, 34 lit.b Cod penal, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ( doi ) ani închisoare.
In ce privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, în sensul că a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata prev. de art.82 Cod penal, stabilind 4 ani termen de încercare având convingerea că și în acest mod pedeapsa își va realiza scopul educativ prev. de art.52 Cod penal și pe viitor inculpatul nu va mai săvârși fapte prevăzute de legea penală.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.359 Cod procedură penală, a învederat inculpatului consecințele revocării suspendării condiționate a executării acestei pedepse, astfel cum este ea reglementată de art. 83 Cod penal, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.
Instanța făcând aplicarea dispozițiilor art.71 Cod penal, a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II b Cod penal, pe durata executării pedepsei, dar raportat la modul de executare a pedepsei principale cu suspendare, a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal, dispunând suspendarea și a pedepselor accesorii.
Raportat la faptul că inculpatul a fost reținut și arestat în cursul urmăririi penale, fiind luată măsura reținerii la data de 17.01.2005 și a arestării preventive din data de 18.01.2005, până la data de 15.02.2005, instanța în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din data de 17.01.2005 pana la 15.02.2005 inclusiv.
Instanța a apreciat că în ceea ce-i privește pe inculpații G, și, suspendarea condiționată a executarii pedepsei este suficientă și nu se justifică supravegherea acestora, respectiv suspendarea sub supraveghere a pedepsei în condițiile în care nu numai că sunt la primul contact cu legea penală dar deși a trecut destul de mult timp de la săvârșirea faptelor, aproximativ 4 ani, aceștia nu au mai avut abateri penale, s-au prezentat în mod conștiincios la termenele de judecată, s-au angajat, au absolvit cursuri de învățământ superior, prin întreaga lor atitudine au dovedit că au săvârșit faptele de care sunt învinuiți în mod accidental.
Din aceleași considerente arătate mai sus, instanța nu a aplicat și pedepse complementare inculpaților G și deși pedeapsa aplicată este de 2 ani, reținând în favoarea acestora circumstanțe atenuante, astfel că potrivit dispozițiilor art.76 alin.3 "când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi poate fi înlăturată".
Nu se poate reține același lucru și în favoarea inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră în fața organelor de urmărire penală, după care s-a sustras de la judecată, nu s-a prezentat la nici un termen, deși nu avea cum să nu știe de proces, cu atât mai mult cu cât a avut apărător ales, astfel că instanța apreciat că doar suspendarea condiționată a pedepsei rezultante nu este suficientă, scopul pedepsei nu ar fi atins în acest mod și suspendarea sub supraveghere a pedepsei răspunde mai bine coordonatelor stabilite de legiuitor prin dispozițiile art.72 și art.52 Cod penal.
Dispozițiile art.17 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 prevăd că drogurile care au făcut obiectul infracțiunilor se confiscă, și se confiscă și banii dobândiți prin valorificarea drogurilor. Astfel că, în baza textelor de lege amintite, a dispus confiscarea de la inculpatul Gas umei de 180 RON, precum și a sumei de 40 RON - sume dobândite prin valorificarea drogurilor.
În baza art.17 alin.2 din Legea 143/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 100 RON, sumă dobândită prin valorificarea drogurilor.
În baza art.17 alin.1, art. 18 alin.1 din Legea 143/2000, a dispus confiscarea cantității de 6 gr.canabis ( rămasa din cantitatea de 9,30 gr.vândută de inculpatul G ), a cantității de 36 gr.canabis ( rămasa din cantitatea de cannabis vândută de inculpatul ).
În baza art.17 alin.1 din Legea 143/2000, a dispus confiscarea cantității de canabis ( ridicată de la inculpatul ), a cantității de 3 gr.canabis ( înmânată de inculpatul G colaboratorului ) și constată că aceste cantități au fost consumate cu prilejul analizelor.
In baza art.191 alin.2 Cod procedură penală, a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a apreciat că au fost respectate dispozițiile procesuale care garantează drepturile inculpaților pe parcursul desfășurării procesului penal și cu privire la aflarea adevărului fiind respectat și dreptul la un proces echitabil astfel cum este reglementat de art.6 alin.1 din Convenție, conform căruia "orice persoană are dreptul la judecarea într-un termen rezonabilde către o instanță .care va hotarî.asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa".
In ceea ce privește termenul rezonabil, în cauză nu au existat perioade semnificative de inactivitate în cursul cercetării judecătorești, fiind soluționată cauza în mai puțin de 1 an de la sesizarea instanței.
Inculpatii au beneficiat de dreptul la apărare, având apărător ales, mai puțin inculpatul G, căreia instanța i-a desemnat apărător din oficiu, care i-au reprezentat la toate termenele de judecată, inculpații au fost prezenți la toate termenele de judecată și li s-a acordat cuvântul pe fond, cu excepția inculpatului care s-a sustras de la urmărire și judecată.
Împotriva sentinței penale mai sus arătată au formulat apel inculpații și, solicitând admiterea acestora și modificarea hotărârii atacate după cum urmează:
Inculpatul prin avocatul său a arătat că solicită modificarea în parte a sentinței, în sensul reducerii pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa până la concurența pedepselor aplicate celorlalți inculpați precum și eliminarea dispozițiilor privind aplicarea art.86/3 alin.1 lit.a, b, c, d Cod penal, arătând că, deși toți coinculpații au săvârșit fapte similare, lui i-a fost aplicată o sancțiune ce totalizează cu 1/3 mai mult decât pedeapsa aplicată celorlalți; s-a cerut totodată înlocuirea modalității de executare a pedepsei aplicate - solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal arătând că, împrejurarea că inculpatul nu a fost prezent pe parcursul judecății, nu exclude posibilitatea aplicării textului de lege mai sus arătat, cu atât mai mult cu cât mama inculpatului a fost prezentă la fiecare termen de judecată, iar aceasta nu are cunoștință de locul unde se află inculpatul și nici dacă acesta știe despre procesul ce se desfășoară împotriva sa.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței apelate solicitând achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 raportat la art.18/1 Cod penal întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar în subsidiar, redozarea pedepsei raportat la circumstanțele atenuante care se pot reține în favoarea sa.
În motivarea apelului formulat inculpatul a arătat că, din probele administrate în cauză, rezultă că în mod cu totul accidental a ajuns să săvârșească această infracțiune și că anterior sau ulterior faptei nu a mai săvârșit vreo altă faptă penală; a arătat că a vrut să împrumute niște bani de la coinculpatul care i-a spus că nu are bani la el, dar că urmează să primească de la coinculpatul suma de 3 mil. lei, sumă din care îi va da și acestuia 1 mil.lei.
Inculpatul a precizat că i s-a cerut de către coinculpatul să-i înmâneze un pachețel inculpatului, lucru pe care acesta l-a și făcut, iar din suma de 3 mil.lei primită la înmânarea pachetului și-a reținut și el suma de 1 mil.lei.
Examinând apelurile formulate, din oficiu și prin prisma motivelor invocate, Curtea va reține următoarele:
Prima instanță a reținut în mod corect că, inculpații G și se fac vinovați de faptele pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. și ped. de art.4 alin.1 din legea 143/2000 și vânzare de droguri de risc fără drept prev. și ped. de art.2 alin.1 din legea 143/2000 ( inculpatul ) și respectiv vânzare de droguri de risc fără drept prev. și ped. de.2 alin.1 din Legea 143/2000 ( inculpatul ), aspecte ce rezultă din întregul material probator administrat în cauză, inclusiv declarațiile de recunoaștere date de către inculpatul.
A fost dovedită și vinovăția inculpatului care în faza de urmărire penală nu a recunoscut deținerea canabisului în vederea consumului propriu și nici vânzarea canabisului, iar în fața instanței nu s-a mai prezentat pentru a fi audiat, aspect ce a rezultat din declarațiile coinculpaților G și care au relatat cu lux de amănunte modalitatea de comitere a faptelor reținute în sarcina lor.
Declarațiile celor doi martori se coroborează și cu buletinul de analiză medicală toxicologică nr.2/19.01.2005 emis de Serviciul de Medicină Legală S M în Laboratorul de sub nr.124/2005 din care rezultă că în probele de sânge recoltate de la inculpatul s-a pus în evidență droguri, rezultatul fiind pozitiv la tetrahidrocanabinol.
Raportat la starea de fapt reținută în rechizitoriu și confirmată de probele administrate în cursul judecării procesului, Curtea apreciază că apelurile celor doi inculpați sunt întemeiate motiv pentru care le va admite și va dispune modificarea sentinței apelate după cum urmează:
În ceea ce-l privește pe inculpatul, Curtea va reține că acesta a recunoscut comiterea faptelor, că nu are antecedente penale, iar cantitatea de drog traficată de acesta este foarte mică - 3 grame canabis, aspecte care în mod corect au fost reținute ca circumstanțe atenuante în favoarea acestuia de către instanța de fond, și care permit reducerea pedepsei aplicate inculpatului de la 1 an și 6 luni închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal până la 3 luni închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal, pedeapsă care apreciem că poate atinge scopurile prevăzute de art.52 Cod penal, putând duce la formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială cu atât mai mult cu cât inculpatul nici anterior și nici ulterior comiterii faptei din prezenta cauză nu a mai avut alte contacte cu legea penală, fiind angajat în muncă.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, Curtea va constata că, în sarcina acestuia se impune a fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a Cod penal, inculpatul fiind la primul contact cu legea penală, urmând a se proceda la reducerea pedepselor aplicate de la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 până la 2 ani închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale și de la 8 luni închisoare până la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art.4 alin.1 din Legea 143/2000.
În baza art.33, 34 Cod penal, se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, fără a-i mai aplica vreun spor astfel că inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa în faza de urmărire penală, iar ulterior nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat nu poate constitui un impediment pentru reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 lit.a Cod penal, care are în vedere conduita buna avută de inculpat înainte de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată în condițiile în care, legea procesual penală recunoaște inculpatului dreptul de a nu da nici o declarație, iar sarcina probațiunii revine organelor de urmărire penală, iar din declarațiile mamei sale rezultă că acesta ar fi plecat la muncă în străinătate.
Apreciind că, scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a acestuia, Curtea va înlătura dispozițiile privind aplicarea art.86/2 și 86/3 Cod penal, iar în baza art.81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal și a pedepselor accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform art.82 Cod penal.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală,
ADMITE apelurile penale declarate de inculpații ȘI împotriva sentinței penale nr.214 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o desființează în sensul că:
Descontopește pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și lit.b Cod penal și interzicerea în baza art.65 Cod penal raportat la art.53 pct.2 lit.a Cod penal a drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani aplicată inculpatului în pedepsele componente de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o durată de 8 luni închisoare.
Reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a Cod penal.
Reduce pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 până la2 ani închisoarecu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale și de la 8 luni închisoare până la6 luni închisoarepentru infracțiunea prev. și ped. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000.
În baza art.33-34 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, fără a-i mai aplica vreun spor, astfel că inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de:
-2 ani închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Înlătură dispozițiile privind aplicarea art.86/2 și 86/3 Cod penal.
În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform art.82 Cod penal.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an 6 luni închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal până la 3 luni închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal.
Menține dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului conform art.81 și 71 alin.5 Cod penal pe durata unui termen de încercare de 2 ani 3 luni stabilit conform art.82 Cod penal.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și comunicare cu inculpatul.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
decizie - judecător - -
În concept - 28.10.2008
Judecător fond -
decizie - - -
2 ex./28.10.2008
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Soane Laura Dumitrescu Adina