Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 31/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 31 Ap Dosar nr-

Ședința publică de la 26 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Barbu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Munteanu

GREFIER - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul impotriva sentintei penale nr 3 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna in dosarul nr -.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa părtilor.

Procedura indeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în sedinta publică din 13 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedintă din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanta in vederea deliberarii, a amânat pronuntarea pentru 22 mai, apoi pentru 26 mai 2009, când,

CURTEA

Constată că, prin sentința penală nr. 3 din 28.01.2009 a Tribunalului Covasna, în baza art 257 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, născut la 10 februarie 1970 în or, jud C, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile pre de art 64 alin 1 lit a teza a și lit b Cod penal ca pedeapsă accesorie.

În baza art 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit conform art 86/2 Cod penal, care se socotește de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art 86/3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna si să respecte programul stabilit de acesta,

- să anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea:

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art 359 Cod procedura penala, s-a atras atentia inculpatului asupra dispozițiilor prev de art 86/4 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art 71 alin 5 Cod penal, pe durata executării pedepsei sub supraveghere, s-a dispus si suspendarea executării pedepsei accesorii.

S-a constatat că onorariul din oficiu a fost achitat în cursul judecății.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele.

În luna ianuarie 2005, după ce a ieșit de la cursuri, numitul s-a întâlnit cu martorul, care il aștepta pentru a-l duce acasă șți care, între timp, se intâlnise întâmplător cu inculpatul. Deși inculpatul locuiește în mun Sf G, acesta este originar din satul, așa încât acesta îi cunoștea pe cei doi.

Aflând cu acea ocazie faptul că numitul urmează cursurile școlii de șoferi, inculpatul i-a propus acestuia să îl ajute pentru a obține permisul de conducere, sens in care i-a relatat faptul că el ii cunoaște pe lucrătorii de poliție, responsabili cu examinarea și eliberarea permiselor, și are influență asupra lor, putând rezolva, in schimbul sumei de 1000 euro, ca acesta să obțină permisul de conducere. inculpatul a susținut faptul că această sumă de bani ii va fi predată polițistului, fără să il nominalizeze in schimbul "serviciului".

De asemenea, inculpatul a susținut faptul că "a mai rezolvat", tot in acest mod, obținerea permiselor de conducere pentru mai multe persoane, iar, în perioada următoare, numitul s-a consultat cu martorul în legătură cu oportunitatea acestei "oferte".

Deoarece numitul are studii primare si afirmativ nici nu știe să scrise sau să citească, a realizat faptul că nu va putea promova examenul, așa încât s-a hotărât să accepte propunerea învinuitului.

În acest, în data de 18 ianuarie 2005, împreună cu martorul, s-a întâlnit cu inculpatul la restaurantul "" din Sf G, unde inculpatul i-ar relatat faptul că a rezolvat cu polițistul la examen. De asemenea, acesta a fost sfătuit de inculpat să nu completeze chestionarul de examen, și să il depună ultimul, urmând ca acesta să fie completat de lucrătorul de poliție, după care urmau să se întâlnească pentru a primi suma de 1000 euro.

Numitul a fost programat pentru susținerea examenului in data de 02.02.2005, dar nu s-a prezentat, motivând că nu a ajuns la timp, neprezentându-se nici la următoarea programare din data de 03.03.2005, după care l-a căutat pe inculpat, stabilind să se întâlnească ulterior pentru rezolvarea problemei.

În data de 02.05.2005, numitul, însoțit de martorul, s-a întâlnit cu inculpatul în același local din Sf G, ocazie cu care inculpatul i-a spus acestuia că problema este rezolvată, in sensul că nu trebuie să se mai prezinte la examen, urmând să primească permisul de conducere, dar pentru acest lucru polițistul trebuie să -i dea suma de1.500 euro.

a fost de acord, și, deoarece nu avea la el decât 1000 euro, inculpatul oferindu-se să-i împrumute el diferența de 500 euro, cu dobândă de 100 euro. In acest sens, după primirea sumei de 1000 euro, inculpatul a întocmit in doua exemplare un înscris intitulat " chitanța" in care se menționa faptul că numitul împrumuta de la acesta suma de 600 euro, cu termen de restituire in 20 mai 2005, înscrisuri semnate de cei doi si martorul.

Pe exemplarul pe care i l-a dat numitului, inculpatul a scris faptul că a primit de la acesta suma de 1.000 euro.

In următoarele luni, deoarece nu obținuse permisul de conducere, l-a căutat de mai multe ori pe inculpat, acesta promițându-i de fiecare dată faptul că problema se va rezolva, deoarece el a dat banii polițistului, după care i-a spus acestuia că nu se mai poate rezolva deoarece polițiștii sunt controlați și ii va restituit suma de 1.000 euro când o va primi la rândul său.

Inculpatul nu i-a restituit banii numitului, motiv pentru care acesta i-a spus că va depune denunț penal împotriva sa. Ca urmare a acestui fapt, la data de 20 martie 2006, s-a întâlnit cu inculpatul la restaurantul "", de față fiind si martorul si i-a restituit acestuia suma de 400 euro, promițând că restul de 600 euro ii va restituit după două săptămâni când ii va primi de la polițist. In acest sens, inculpatul a întocmit încă o "chitanță" in care a consemnat acest fapt.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, iar în urma rejudecării, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, pentru că fapta ce i se impută nu există.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că nu s-a dovedit faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 275 Cod penal, depoziția martorului nefiind credibilă, deoarece este subiectivă și "pro causa". a fost făcut doar în scopul de a obține de la apelantul inculpat suma de 1000 Euro. În realitate, între părți a existat un raport de drept civil, de împrumut, urmat de desocotirea părților pe bază de chitanță de descărcare.

În subsidiar, apelantul inculpat sa solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, iar în urma rejudecării, reducerea pedepsei la minimul legal de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În susținerea acestui motiv de apel se arată că inculpatul a avut o comportare corespunzătoare în familie și societate, are un copil minor în întreținere și este administrator la SC "" SRL, unde a avut o comportare ireproșabilă.

Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cât și prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt în deplină concordanță cu probele administrate și a dat faptei calificarea juridică corespunzătoare.

Declarațiile martorului denunțător ( 34-41 dosar urmărire penală și 104-105;157-160 dosar tribunal) și ale martorului ( 106; 161-162), care se coroborează între ele, precum și cu chitanțele încheiate între inculpatul și martorul ( 16-22 dosar urmărire penală), cu actele martorului referitoare la urmarea cursurilor școlii de șoferi ( 50-65 dosar urmărire penală), cu procesul-verbal de confruntare a martorilor și ( 117-121 dosar tribunal) și, parțial, cu declarațiile inculpatului ( 10-11 dosar urmărire penală și 79-81; 154-156 dosar tribunal) dovedesc faptul că inculpatul, în luna ianuarie 2005 pretins, iar în luna mai 2005 primit suma de 1000 euro de la martorul, promițând în schimb că, prin influența pe care o are asupra lucrătorilor din cadrul IPJ C, va rezolva ca acesta să obțină permisul de conducere auto, chiar fără să se prezinte la examen.

Inculpatul a negat faptul că a pretins și a primit de la martorul suma de 100 Euro pentru a rezolva să obțină permisul de conducere fără a se prezenta la examen și a susținut că martorul a împrumutat de la el suma de 600 Euro pentru o săptămână, sumă pe care i-a restituit-o cu întârziere, după 3 luni. Inculpatul a susținut că la momentul restituirii acestui împrumut, deoarece a văzut că martorul avea suma de 100 Euro, i-a cerut împrumut suma de 400 Euro pentru 2-3 luni. A întârziat cu restituirea acestei sume, care s-a realizat în două rânduri, respectiv în luna ianuarie 2006, suma de 200 Euro și în luna februarie 2006, suma de 200 Euro. Referitor la restituirea sumei de 400 Euro, inculpatul a expus două variante, una în care i-a dat martorului suma de 400 euro în două rate, în ianuarie și februarie 2006 (declarația din 23.05.2007) și alta în care i-a restituit martorului suma de 400 euro (declarațiile date în cursul urmăririi penale și cea din instanță, din data de 11 iunie 2008). Pentru împrumutul de 600 euro, dat martorului, inculpatul susține că a întocmit chitanța din data de 2 mai 2005, iar pentru restituirea împrumutului de 400 euro luat de inculpat de la martor, a întocmit chitanța din 20 martie 2006.

Susținerile inculpatului nu sunt dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză. Declarațiile martorilor și infirmă varianta inculpatului. În mod constant, atât martorul denunțător, cât și martorul au declarat că suma de bani remisă de martorul inculpatului și anume suma de 100 Euro a fost dată în scopul facilitării obținerii permisului de conducere de către martorul, chiar fără să se prezinte la examen. Că este așa o demonstrează și faptul că în perioada remiterii sumei de bani martorul și depus dosarul la poliție în vederea înscrierii la examenul pentru obținerea permisului de conducere, că a și fost programat pentru susținerea acestui examen și că nu s-a prezentat la examen. Pe de altă parte, martorul a confirmat faptul că inculpatul și martorul denunțător s-au întâlnit în apropierea școlii de șoferi din Sf. G, în perioada în care martorul frecventa cursurile acestei școli și că după ce s-a întocmit înscrisul privind suma de 100 euro, martorul i-a spus că i-a dat inculpatului această sumă pentru a-l ajuta la examenul pentru obținerea permisului de șofer. Și la confruntarea dintre cei doi martori, din ședința publică din data de 23.01.2009 la Tribunalul Covasna, martorul a declarat că i-a auzit discutând pe inculpatul și martorul "că banii se dau pentru a rezolva la școala de șoferi" ( 119 dosar tribunal).

Astfel, mijloacele de probă administrate în cauză nu dovedesc faptul că între părți s-au încheiat două contracte de împrumut, așa cum a susținut inculpatul. De altfel, între declarațiile inculpatului există unele inadvertențe cu privire la împrejurările în care s-a întâlnit cu martorul și cu privire la restituirea sumei de 400 euro. În pofida celor două înscrisuri intitulate chitanțe, în care se menționează sumele de 600 euro și 400 euro cu titlu de împrumut, declarațiile martorilor, procesul verbal de confruntare și actele martorului referitoare la urmarea cursurilor școlii de șoferi și la programarea acestuia pentru susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere dovedesc faptul că martorul a remis inculpatului suma de 1000 euro pentru ca acesta să ii rezolve prin intermediul unui polițist, nenominalizat, obținerea permisului de conducere, chiar fără a se prezenta la examen.

Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 Cod penal, pentru care instanța de fond în mod întemeiat a hotărât tragerea la răspundere penală a inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-a ținut cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea de săvârșire a faptei, de împrejurările acesteia, cât și de persoana inculpatului, care este la prima confruntare cu legea penală, a avut o conduită corespunzătoare în familie și societate. Tribunalul a valorificat în mod judicios criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, aplicând o pedeapsă corespunzătoare atât gradului de pericol social concret al faptei, cât și persoanei inculpatului, fiind de natură a realiza reeducarea inculpatului, și prin prisma modalității de executare a acesteia, care este suspendarea sub supraveghere, prevăzută de art. 86/1 Cod penal. Referatul de evaluare întocmit pentru inculpat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasnaa concluzionat că acesta prezintă perspective medii de reintegrare în societate. În raport de aceste concluzii curtea apreciază că modalitatea de executare stabilită și supunerea inculpatului unor măsuri de supraveghere, în raport și de gravitatea faptei, corespunde scopului pedepsei și nu se impune a fi schimbată, cu suspendarea condiționată a pedepsei, cum nu se impune nici micșorarea pedepsei, aplicată într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 379 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul și va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, apelantul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de inculpatul impotriva sentinței penale nr. 3/28.01.2009 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.

Obligă apelantul inculpat să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs in 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red.EB/19.06.2009

Dact.06.2009

- 2 exemplare -

Jud fond -

Președinte:Elena Barbu
Judecători:Elena Barbu, Aurelia Munteanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 31/2009. Curtea de Apel Brasov