Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 79/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 79
Ședința publică de la 19 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Otilia Susanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea apelului peste termen, avand ca obiect "traficul de influenta (art.257 Cod penal) declarat deinculpata, fiica lui si, nascuta la 24.07.1957 - detinuta in Penitenciarul I, impotriva sentintei penale nr.37 din 17.01.2008, pronuntata de Tribunalul I, in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpata apelanta asistata de av., aparator desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati I, cu delegatie la dosar.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Av., dupa ce a luat legatura cu inculpata apelanta, sustine ca aceasta doreste sa-si retraga apelul formulat.
Interpelata de catre instanta, inculpata apelanta sustine ca a fost incarcerata la data de 2 iunie 2008, avand de executat o pedeapsa de 3 ani inchisoare cu executare. De doi ani de zile sta in spital, toate actele medicale sunt la domnul avocat și nu are cum să le depuna la dosar. Doreste sa-si retraga apelul formulat.
Instanta invedereaza inculpatei apelante, ca aparatorul său a făcut apel peste termen. La dosar s-au depus doua bilete de iesire din spital si un inscris de la Casa Judeteana de Pensii
Interpelata din nou de catre instanta, inculpata recurenta sustine ca, in urma unui accident rutier, are proteza la genunchi și șold. Doreste sa-si retraga apelul.
Dupa ce a luat din nou legatura cu inculpata apelanta, av. sustine ca a reusit s-o convinga pe inculpata să dea o declaratie in cauza și iși mentine apelul formulat.
Instanta constata ca inculpata a lipsit la toate termenele de judecata și pronunțare, raportat la momentul incarcerarii, apelul a fost depus in termen, in temeiul art.365 Codul d e procedura penala.
Instanta repune in termen calea de atac a inculpatei si va trece la judecata pe fond.
Interpelata fiind de catre instanta, inculpata recurenta sustine ca este de acord sa dea declaratie in cauza.
Verificand datele de stare civila, care corespund datelor inscrise la dosarul cauzei, instanta procedeaza la luarea unei declaratii scrise inculpatei apelante, cele declarate fiind consemnate in procesul verbal, care, dupa semnarea de catre inculpata apelanta, grefierul de sedinta si presedintele completului de judecata, se ataseaza la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta acorda cuvantul pe fond.
Av. avand cuvantul pentru inculpata, sustine ca aceasta a recunoscut savarsirea faptei și solicita a se face aplicarea disp. art.74 Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, ținând cont de starea de sanatate a inculpatei. Apreciaza ca pedeapsa este mult prea mare și solicita a fi redusa sub minimul prevazut de lege.
Reprezentanta Ministerului Public avand cuvantul, solicita admiterea apelului si reindividualizarea pedepsei pana la minimul special prevazut de lege, avandu-se in vedere circumstantele invocate de inculpata.
Avand ultimul cuvant inculpata apelanta sustine ca îi pare rău pentru tot ce s-a intamplat si lasa la aprecierea instantei solutia ce urmeaza a se pronunta in cauza.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr. 37 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr- a fost condamnată inculpata-,la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de influență", faptă prevăzută de art. 257 Cod penal.
S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a și b" Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
În baza art. 257 alin. 2 cu referire la art. 256 alin. 2 Cod penal a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 2.000 Euro sau echivalentul în lei a acestei sume calculat la cursul la data plății.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de denunțătorul.
În baza art. 189 și 191 Cod procedură penală inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
în sensul celor de mai sus, instanța a reținut următoarele:
Inculpata - domiciliată în mun. I iar în a doua parte a anului 2004 locuit într-un apartament închiriat situat pe--
Pe aceeași stradă, la numărul 34 locuiește și numita, mama denunțătorului.
în apropiere, cele două persoane, inculpata - și martora, au ajuns să se cunoască și chiar să inițieze o relație de amiciție.
Astfel, în cadrul discuțiilor purtate martora i-a relatat inculpatei faptul că are un băiat pe nume care este căsătorit și care, datorită lipsei unei locuințe proprii, este nevoit să locuiască împreună cu socrii săi în locuința acestora din urmă. În cadrul acelorași discuții, martora i- mai spus inculpatei că fiul său, numitul, depus la Direcția de Administrare a Public și Privat din cadrul Primăriei Municipiului o cerere prin care solicita închirierea unui apartament construit prin Agenția Națională pentru Locuințe.
Se impune arăta că închirierea unei locuințe construită prin programul presupunea îndeplinirea mai multor condiții din partea solicitanților și, în raport de aceasta, acordarea unui punctaj fiecărui solicitant.
După stabilirea punctajului pe care îl îndeplinea fiecare persoană, întrucât numărul celor care aveau punctajul necesar pentru putea încheia un contract de închiriere pentru o locuință construită prin era mai mare decât numărul locuințelor de închiriat, departajarea se efectua de către o comisie de analiză și atribuire de locuințe, comisie din cadrul căreia făceau, între alții, și persoane care îndeplineau funcții de conducere în cadrul I, (în acest sens, declarația martorei aflată la fila 45).
În cadrul discuțiilor purtate cu martora, inculpata afirmat, în mod nereal, că se numește - și că lucrează în calitate de inginer în cadrul
De asemeni, inculpata a susținut față de martora, că se află în relații bune cu persoanele care îndeplineau funcții de conducere în cadrul I, inclusiv cu directorul și cu șeful serviciului administrativ fond locativ, martora. A mai susținut inculpata că datorită trecerii/influenței pe care o are pe lângă cei din conducerea i-ar putea determina pe aceștia să admită cererea martorului privitoare la închirierea unei locuințe chiar dacă acesta nu realiza punctajul necesar pentru atribuirea, cu chirie, unei locuințe.
Mai mult, în cadrul discuțiilor purtate cu, inculpata - susținut că ar putea "aranja" ca martorul să primească, cu chirie, un apartament cu trei camere situat în zona din municipiul I, zonă unde, la acea dată, se construiau câteva blocuri de locuințe de către
În cursul lunii decembrie 2004, inculpata - i- spus martorei că pentru a-i determina pe membrii comisiei de analiză și atribuire locuințelor îi este necesară o sumă importantă de bani, fără indica vreun cuantum, bani care - susținut inculpata - urmau să fie dați directorului și șefului de serviciu.
În ziua de 06.01.2005 martora prezentat- fiului său pe inculpata -. Față de martorul, inculpata s-a prezentat cu identitatea falsă de - și făcut aceleași susțineri, respectiv că lucrează în cadrul I, că se află în raporturi bune cu persoanele din conducerea instituției, persoane care făceau parte din comisia de analiză și atribuire locuințelor Totodată inculpata i- promis martorului că va interveni pe lângă funcționarii pe lângă care susținea că are influență pentru ca aceștia, în condițiile în care nu îndeplinea punctajul necesar atribuirii unei locuințe, să admită cererea făcută de martor în această privință. În cadrul aceleiași întâlniri, inculpata i- spus martorului că pentru a-i determina pe funcționarii indicați, va trebui să dea acestora suma de 2000 euro, bani pe care i- pretins martorului.
De precizat că discuția din 06.01.2005 purtată între inculpata - și martorul avut loc în apartamentul în care locuia la acel moment inculpata, de față fiind și martorele și -.
După discuția cu inculpata, martorul mers la locuința sa, și- strâns toate economiile, adunând astfel 1700 euro, mai împrumutat alte 300 de euro, iar a doua zi, pe 07.01.2005, la ora 12,30, s- întâlnit într-o parcare din spatele Primăriei Municipiului cu inculpata - căreia i- înmânat, într-un plic, suma de 2000 euro.
Se impune arăta că la acea întâlnire, inculpata - venit din curtea interioară Primăriei, creând astfel pentru martorul aparența că își desfășura activitatea în clădirea primăriei unde îți avea sediul și
În zilele următoare, inculpata i- spus martorului că cei 2000 de euro i- dat numitei care i-ar fi spus că până cel mai târziu la data de 30.04.2005, va intra în posesia apartamentului cărui închiriere îi fusese promisă.
În perioada următoare, în mod constant, inculpata - i- dat asigurări martorului cum că ".problema sa se va rezolva".
Văzând că promisiunile inculpatei nu s-au materializat în niciun fel, la data de 27.11.2005, urmare insistențelor membrilor familiei de restitui cei 2000 de euro, inculpata - întocmit un înscris sub semnătură privată pe numele fals de -, în cuprinsul căruia arăta că "mă oblig în fața domnului și să restitui suma de 2500 euro, sumă împrumutată de la domnul, până la data de 3.12.2005, inclusiv" (înscris aflat la fila 20 dosar urmărire penală).
Din declarațiile martorei - rezultă că suma de 2500 euro consemnată de inculpată în înscrisul întocmit la data de 27.11.2005 reprezenta cei 2000 euro care îi fuseseră dați de plus 500 euro cu titlu de dobândă la suma dată la 07.01.2005.
Ulterior, inculpata - s- mutat din apartamentul situat pe- din municipiul și nu mai răspuns la telefon atunci când fost apelată de martorul.
Audiată cu privire la învinuirea imputată, în cursul urmăririi penale, inculpata - recunoscut săvârșirea faptei de trafic de influență, însă, susținut că influența pe lângă funcționari din cadrul era reală. Mai concret, inculpata relatat că "cunoștea într-adevăr pe cineva de la. (vechea denumire a I) I, însă din motive de amiciție, nu doresc să divulg numele respectivului salariat.", susținând că acelei persoane i-ar fi înmânat suma de 2000 euro primită de la martorul pentru ca să fie admisă cererea acestuia de închiriere unei locuințe A mai susținut inculpata că "cunoștința va" ocupa o funcție de conducere în cadrul
Aceste susțineri ale inculpatei - nu pot fi primite întrucât nu sunt confirmate de un alt mijloc de probă, fiind singulare.
Caracterul nesincer al respectivelor susțineri făcute de inculpata - rezultă și din faptul că aceasta nu indicat niciun element pe baza căruia să poată fi identificat funcționarul pe care pretinde că îl cunoștea și căruia i-ar fi dat banii. Or, în ipoteza în care varianta prezentată de inculpată era reală, atitudinea acesteia de refuz de furniza anumite date pe baza cărora să se poată stabili identitatea respectivului funcționar, nu are nicio justificare.
Nu pot fi neglijate nici declarațiile martorei care relatat că o cunoaște doar din vedere pe inculpata - întrucât aceasta venea să-și viziteze sora, pe numita, la locul de muncă, adică la sediul susținut martora că niciodată inculpata sau sora acesteia nu i- cerut, ca în calitatea sa de membru al comisiei de analiză și atribuire locuințelor, să favorizeze pe vreunul dintre solicitanți.
Aceste susțineri al martorei coroborate cu declarațiile martorilor, și - care au relatat că inculpata indicat- pe numita ca fiind unul dintre funcționarii din cadrul pe lângă care are influență; infirmă susținerile inculpatei cum că avea trecere, se afla în raporturi bune cu vreunul dintre funcționarii ce îndeplineau funcții de conducere în
Față de aceste considerente, instanța va înlătura din declarațiile inculpatei afirmațiile referitoare la faptul că ar fi avut o influență reală pe lângă o persoană care îndeplinea funcție de conducere în cadrul
În cursul judecății în primă instanță audierea inculpatei - nu fost posibilă întrucât, deși a fost legal citată, fiind emise chiar și mandate de aducere pe numele ei, inculpata nu s- prezentat la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauză.
Situația de fapt reținută de instanță și redată mai sus și, implicit vinovăția inculpatei - în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: denunțul și declarațiile numitului, înscrisul sub semnătură privată din 27.11.2005, adresa nr. 7614/20.03.2007 I, procesul verbal întocmit cu ocazia verificării în baza de date SEIP I persoanei cu numele " -", ocazie în care s- constatat că nu figurează nicio persoană cu respectivul nume, procesul verbal întocmit cu ocazia recunoașterii făcută de, după fotografie, inculpatei -, declarațiile martorilor, și și aspectele din declarațiile inculpatei în care aceasta recunoscut fapta.
În drept:
- Fapta inculpatei - care în perioada decembrie 2004 - 07.01.2005 pretins și apoi primit de la numitul suma de 2000 euro, susținând în mod nereal că ar avea influență pe lângă persoanele care îndeplineau funcții de conducere în cadrul și care erau și membrii în comisia analiză și atribuire cu chirie locuințelor și că ar interveni pe lângă aceștia pentru ca să fie admisă cererea martorului de închiriere unei locuințe construită prin, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "trafic de influență", prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. 1 Cod penal.
Pentru infracțiunea comisă se va dispune condamnarea inculpatei.
La individualizarea pedepsei și modului ei de executare se va ține seama conform dispozițiilor art. 72 Cod penal atât de gradul de pericol social concret al faptei comise, de modalitatea și împrejurările concrete în care aceasta fost săvârșită - prin săvârșirea două dintre modalitățile alternative prin care se realizează elementul material al laturii obiective, respectiv pretindere și primire, prin crearea unei reprezentări false pentru martorii și că s-ar bucura de trecere pe lângă anumiți funcționari - de urmarea produsă constând în crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare activității de serviciu, cât și de circumstanțele personale ale inculpatei care nu se află la prima încălcare legii penale, anterior fiind condamnată la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea mai multor infracțiuni și care nu adoptat o poziție procesuală de colaborare cu organele judiciare, sustrăgându-se de la judecata în primă instanță.
În raport de aceste aspecte, instanța reține că pedepsele aplicate anterior inculpatei nu și-au atins scopul preventiv, nefiind realizată reinserția socială inculpatei -. Se mai reține că față de fapta ce formează obiectul cauzei de față, inculpata nu manifestat căință, ceea ce duce la concluzia că aceasta nu conștientizat gravitatea faptei comise și consecințele acesteia.
Pentru toate aceste considerente, instanța va aplica inculpatei o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum va fi stabilit peste minimul special prevăzut de lege în așa fel încât pedeapsa concret stabilită să fie proporțională cu gravitatea faptei și cu periculozitatea socială inculpatei.
În ceea ce privește modalitatea de executare pedepsei aplicate, având în vedere condamnările anterioare dispuse față de inculpata - și atitudinea adoptată de aceasta în sensul că s-a sustras de la procesul penal, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea efectivă acesteia, urmând se dispune în acest sens.
Se va face aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. "a și b" Cod penal care reglementează aplicarea pedepsei accesorii.
În conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. 2 raportat la art. 256 alin. 2 Cod penal se va dispune confiscarea de la inculpata sumei de 2000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, calculat în raport de cursul de la data plății, reprezentând suma de bani primită de către inculpată de la cumpărătorul de influență.
În cursul judecății în primă instanță numitul s- constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2000 de euro, reprezentând suma pe care i- înmânat- la data de 07.01.2005 inculpatei - ca "preț" al influenței pe care voia să o cumpere.
Având în vedere că infracțiunea de "trafic de influență" este infracțiune de pericol și nu una de rezultat, instanța reține că urmarea comiterii acesteia nu s-a produs un prejudiciu, situație în care acțiunea civilă formulată de numitul este neîntemeiată, urmând fi respinsă ca atare.
Inculpata - a declarat apel peste termen, precizând că nu a fost prezentă la nici unul din termenele de judecată și nici la pronunțarea hotărârii.
A fost emis mandat de executare a pedepsei fiind arestă la 02 iunie 2008.
Instanța de apel a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 365 alin. 1 din Codul d e procedură penală sub aspectul că inculpata a lipsit la toate termenele de judecată cât și la pronunțare iar apelul a fost introdus anterior expirării duratei de 10 zile de la începerea executării pedepsei, aspect consemnat în partea introductivă a hotărârii.
Pe fondul cauzei, inculpata a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și reducerea pedepsei prin reținerea dispozițiilor art. 74 Cod penal, motivat de starea sa de sănătate constatată prin înscrisurile depuse la dosar.
Conform dispozițiilor art. 378 alin. 1 ind. 1 Cod procedură penală, s-a procedat la ascultarea inculpatei care a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimisă în judecată, și nu a înțeles să solicite administrarea de noi probe în apărare.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat criticii formulate, se constată că apelul de față este întemeiat.
Pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de influență" prevăzută de art. 257 Cod penal, textul incriminator prevede o pedeapsă de la 2 ani la 10 ani închisoare.
Inculpata este cunoscută cu antecedente penale, ultima condamnare fiind hotărâtă prin sentința penală nr. 1541/22.04.1997 și este pensionată prin pierderea capacității de muncă.
La stabilirea și aplicarea pedepsei instanța urmează a avea în vedere, pe de o parte, gradul concret de pericol social și împrejurările de comitere, existența antecedentelor penale cât și starea de sănătate a inculpatei.
În aceste condiții, prin orientarea pedepsei la minimul special prevăzut de lege - 2 ani închisoare - aceasta este aptă să asigure atât scopul prevenției generale cât și a celei speciale.
Verificând și din oficiu conținutul hotărârii pronunțate, nu se constată existența altor temeiuri de natură a conduce la desființarea hotărârii.
Astfel încadrarea juridică este corectă iar apelanta nu a formulat critici sub acest aspect.
S-a dat eficiență și dispozițiilor art. 257 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 256 alin. 2 Cod penal, în sensul că suma de 2.000 Euro a fost confiscată.
Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 379 alin. 2 lit. "a" cu referire la art. 365 alin. 1 Cod procedură penală, se va admite apelul peste termen formulat de inculpata -, se va desființa în parte în latura penală sentința apelată sub aspectul cuantumului de pedeapsă aplicat.
Față de caracterul neexecutoriu al hotărârii pronunțate în apel conform dispozițiilor art. 415 alin. 1 Cod procedură penală se va anula mandatul de executare a pedepsei nr. 38/17.03.2008 și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză iar în baza art. 88 cu referire la art. 381 Cod procedură penală se va deduce la zi durata executată de la 02.06.2008 până la punerea efectivă în libertate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul peste termen declarat de inculpata-, deținută în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 37/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o desființează în parte, în latura penală.
Rejudecând cauza:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatei -, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 Cod penal, de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 38/2008/17.03.2008 emis de Tribunalul Iași. Menține celelalte dispoziții.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei -, dacă nu este arestată în altă cauză.
In baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa ce urmează a executa inculpata, perioada executată cuprinsă intre 02.06.2008 și data punerii efective în libertate.
In baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în apel, rămân în sarcina statului, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu de Baroul Iași, în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondul
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
04.07.2008
2 ex.-
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Otilia Susanu








