Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 1031/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.220 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.1031
Ședința publică de la 23 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Diaconu JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
- - JUDECĂTOR 3: Mircea Mugurel
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și partea vătămată, împotriva deciziei penale nr.149 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, privind pe inculpații - G și -.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns partea vătămată, avocat, apărător ales pentru inculpații - G și -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Procurorul solicită admiterea recursului formulat de Parchetul de e lângă Tribunalul O l t, casarea deciziei și condamnarea inculpaților - G și -, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.220 alin.1, 2 și 3 Cod penal.
Recurenta parte vătămată a solicitat admiterea recursului formulat, întrucât nu se impunea achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.220 Cod penal.
Admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l
Avocat pentru inculpați a solicitat respingerea ambelor recursuri formulate ca nemotivate și netemeinice, motivând că posesia nu a fost tulburată și nu s-a stabilit terenul proprietate privată pentru fiecare parte.
Litigiul are ca obiect stabilirea hotarului între cele două proprietăți, fiind de natură civilă.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr.82/26.03.2009, Judecătoria Caracal în dosarul nr-, în baza dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10.lit.1Cod pr.penală, coroborat cu art.181Cod penal, a dispus achitarea inculpaților - și - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.220 alin.1, 2 si 3 Cod penal.
În baza dispoz. art.181alin.3 Cod penal, raportat la art.91 Cod penal, s-a aplicat inculpaților sancțiunea cu caracter administrativ-amenda în cuantum de câte 800 lei pentru fiecare.
În baza dispoz. art.346 alin.1 s C.P.P.-a respins ca neîntemeiată cererea părții civile privind obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile in cuantum de 10.000 lei și s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii faptelor.
Au fost obligați inculpații la câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 200 lei, respectiv câte 100 lei fiecare, onorariu avocat din oficiu avansata din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr.1803/P/2007 din 29.05.2008 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților - G și -, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev.de art.220 alin.1, 2 si 3 Cod penal, constând în aceea că în luna iulie 2007, cei doi inculpați care au venit din comuna, județul T în vizită la numita, mama inculpatei, din municipiul C,-, jud O, la data de 13.07.2007, au mers în grădină și au înlăturat gardul ce delimitează terenul proprietatea acesteia de terenul proprietatea părții vătămate, ocupând fără drept o parte din terenul părții vătămate.
În rechizitoriu, s-a mai precizat că, inculpații, după ce la data de 13.07.2007 au scos stâlpi de susținere a gardului dintre cele doua proprietăți pe o distanță de circa 3 metri, au fost surprinși de partea vătămată și fiicele acesteia și care au sesizat organele de politie, au încetat activitatea de distrugere a gardului dintre cele doua proprietăți, la data de 16.07.2007, după ora 22,00 au reluat activitatea de distrugere a gardului ce delimita cele doua proprietăți și au construit un nou gard pe aliniamentul stabilit de inculpați, ocupând în mod abuziv o parte din terenul proprietatea părții vătămate, dar întrucât partea vătămată a sesizat din nou organele de politie, cei doi inculpați au plecat la domiciliul lor din comuna, județul
Prima instanță a expus aspectele menționate în rechizitoriu cu privire la mijloacele de probă administrate de organele de cercetare și urmărire penală pe baza cărora s-a reținut situația de fapt descrisă în rechizitoriu respectiv: plângerea părții vătămate; procesul verbal de cercetare la locului încheiat de lucrătorii de poliție la data de 20 iulie 2007; planșele foto; raportul de expertiză întocmit de expertul; declarațiile martorilor, și, precum și declarația martorei.
Instanța de fond a făcut referire la desfășurarea cercetării judecătorești, la administrarea probelor în această fază procesuală respectiv: audierea părții vătămate și a martorilor din acte, și, a încuviințării la solicitarea apărătorului inculpaților a depunerii de acte în circumstanțiere, precizându-se că la termenul de judecata din 2 octombrie 2008 s-a luat act că partea civilă a renunțat la audierea martorilor încuviințați pentru dovedirea pretențiilor civile, urmând să depună acte, că prin încheierea din 30 octombrie 2008 încuviințat suplimentarea probei testimoniale, pe latură penală atât părții vătămate cât și inculpaților cu câte un martor, fiind audiată în ședința publică din 13 noiembrie 2008 martora, iar părțile au depus înscrisuri:chitanța nr.-/1/05.11.2008; adeverința nr.1368/20.10.2008;ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr.2082/P/2008 din 27.10.2008 și adresa de comunicare către partea vătămată, și la termenul de judecata din 4 decembrie 2008 fost audiată și martora propusă de partea vătămată. S-a arătat că întrucât inculpații - G si - nu s-au prezentat în instanță în urma citării, conform art.177C. s-a dispus aplicarea dispoz. art.183, 184.C.P.P. în vederea respectării dreptului de a compărea în fața instanței, de a beneficia în mod real de garanțiile procesuale ale unui proces echitabil, iar pentru punerea în executare a mandatelor de aducere, Postul de Poliție, jud. Taî ntocmit mai multe procese verbale din care a rezultat ca inculpații nu se află la domiciliu, fiind plecați la muncă în Spania, așa cum a declarat și martora, mama inculpatei -, respectiv soacra inculpatului -
Prima instanță a mai precizat că prin încheierea din 16 octombrie 2008, încuviințat la solicitarea apărătorului inculpaților efectuarea unei expertize de către un expert în specialitatea topografie, cadastru, geodezie, stabilind în ședința publică respectivă ca obiective: măsurarea terenurilor atât proprietatea părții vătămate cât și proprietatea martorei, iar în raport de rezultatul măsurătorilor și actele de proprietate depuse la dosarul de urmărire penală, inclusiv cadastrală existentă la Primăria municipiului C, să se stabilească dacă vreuna dintre părți (proprietarii terenurilor) a ocupat din terenul celeilalte, cu individualizarea suprafeței ocupate în mod abuziv, să se stabilească dacă între cele două proprietăți a existat hotar despărțitor și dacă sunt semne că hotarul a fost modificat în mod abuziv, partea vătămată precizând că nu este de acord cu obiectivul fixat de instanță privind măsurarea suprafețelor de teren, atât cel proprietatea sa cât și cel proprietatea martorei.
Raportul de expertiză a fost efectuat de expertul desemnat de instanța de fond, a fost înregistrat sub nr.20/07.01.2009 și s-a depus la dosar la data de 8 ianuarie 2009, iar în urma obiecțiunilor formulate de reprezentantul Ministerului Public și de partea vătămată, prima instanță a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit de acest expert. Suplimentul la raportul de expertiză tehnică nr.145/26.12.2009 a fost efectuat și depus la dosar de expertul la data de 26.01.2009. Apreciind că nu au fost respectate de către expert toate obiectivele fixate de instanța de fond având în vedere și cererea părților, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, a dispus întocmirea unui nou supliment la raport de expertiză. Al doilea supliment la raportul de expertiză la care s-au atașat dovezile de înștiințare a părților, procesul verbal încheiat la data de 18.02.2009 și schița terenului-anexa la raportul de expertiză, au fost depuse la dosar de expertul la data de 25 februarie 2009. Și după efectuarea acestui nou supliment la raportul de expertiză au fost formulate obiecțiuni de către reprezentantul Ministerului Public și partea vătămată, dar acestea au fost respinse de prima instanță ca neîntemeiate, reținându-se și faptul că partea vătămată, încă de la numirea de către instanță a expertului tehnic judiciar în specialitatea topografie, cadastru, geodezie, nu a fost de acord să fie măsurat și terenul proprietatea sa, pe de o parte nefiind de acord cu raportul de expertiză tehnică și suplimentul la acest raport efectuat în cursul cercetării judecătorești, iar pe de altă parte solicitând judecarea în fond a cauzei.
Prima instanță a precizat că analizând ansamblul probator administrat în cauză, atât în cursul cercetării și urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, a reținut următoarele:
Inculpații - G și - domiciliați pe raza comunei, jud.T, în cursul lunii iulie 2007 au venit în vizită, în municipiul C, la domiciliul martorei, mama inculpatei - și soacra inculpatului - G, care este vecină cu partea vătămată.
S-a arătat că din depozițiile martorilor, -fiicele părții vătămate, -prietenă cu fiicele părții vătămate, dar și din declarațiile martorelor -mama, respectiv soacra inculpaților și -vecină cu cele doua proprietăți, a rezultat că la data de 13 iulie 2007 și 16.07.2007, între inculpați și partea vătămată a avut loc un incident, pentru care partea vătămată a anunțat organele de poliție din municipiul
Instanța de fond a reținut că pe de o parte martorii audiați la solicitarea părții vătămate au declarat că inculpații, motivând ca martora are teren mai puțin decât în actele de proprietate, au hotărât să modifice amplasamentul hotarului despărțitor dintre proprietățile părții vătămate și aceea a mamei inculpaților, intrând pe terenul părții vătămate cu 0,5 pe o lungime de aproximativ 4, conform declarației fiicei părții vătămate, pe de altă parte, din declarațiile martorilor audiați la solicitarea avocatului inculpaților a rezultat că inculpații doar au intenționat să schimbe vechiul gard despărțitor dintre proprietatea părții vătămate și a mamei inculpaților, pentru că era într-o stare avansată de uzură, fapt confirmat și de martorii părții vătămate.
S-a mai precizat că în procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 20 iulie 2007 de reprezentanți ai Poliției municipiului C s-a menționat că lungimea totală a gardului mutat este de 12. că stâlpul nr.5 nu a fost mutat de la locul lui, iar raportul de expertiză întocmit de expertul în cursul urmăririi penale, fără a efectua măsurători și la suprafața de teren proprietatea părții vătămate care se învecinează cu proprietatea martorei -mama (soacra) inculpaților, a concluzionat că, datorită intervenției asupra graniței dintre partea vătămată și învinuiți, intravilanul din- și-a mărit suprafața cu 8,91 mp-, în dauna intravilanului deținut de numita, situat pe B-dul -, nr.99, ambele din municipiul C, jud.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică 20/7.01.2009 întocmit de expertul, s-a reținut că la fața locului, în funcție de actele de proprietate ale părților existente în dosarul de urmărire penală și de cadastrală existentă la Primăria mun. C, expertul în specialitatea topografie, cadastru, geodezie, numit de prima instanță, a executat măsurătorile în ceea ce privește suprafața deținută de mama inculpaților, martora, rezultând suprafața de 495,44. suprafață mai mică cu 4,56 față de cea înscrisă în actul de proprietate, iar partea vătămată a refuzat vehement și nu i-a permis expertului să execute măsurătorile la suprafața de teren pe care aceasta o deține conform actelor de proprietate deși acesta fusese stabilit printre obiectivele fixate de instanță pentru întocmirea raportului de expertiză.
S-a menționat în concluziile aceluiași raport de expertiză că expertul tehnic judiciar, neavând posibilitatea să execute măsurătorile suprafeței de teren ce aparține părții vătămate, nu a putut stabili dacă vreuna din părți a ocupat din terenul celeilalte o anume suprafață, cu individualizarea acestei suprafețe și indicarea vecinătăților, apreciindu-se de expert ca fiind posibil ca partea vătămată să dețină diferența de teren în suprafață de 4,56. ce aparține mamei inculpaților.
În raportul de expertiză întocmit de expertul s-a mai precizat că între proprietatea părții vătămate și proprietatea mamei inculpaților a existat și există hotar despărțitor, materializat prin existența unui gard din scândură cu vechime îndelungată și nu există indicii ale modificării abuzive a acestuia.
În suplimentul la raportul de expertiză tehnică, întocmit de expertul tehnic judiciar s-a menționat că măsurători ale terenului proprietatea părții vătămate nu s-au putut executa suplimentul la raportul de expertiză întrucât partea vătămată nu a acceptat efectuarea acestora, că mama inculpaților, nu are mai mult teren decât cel înscris în actele de proprietate, respectiv că suprafața deținută de către martora este de 495,44. cu 4,56m.p. mai puțin decât suprafața înscrisă în actul de vânzare-cumpărare nr.191/26.03.1968.
Expertul tehnic judiciar în suplimentul la raportul de expertiză a precizat că la efectuarea măsurătorilor porțiunii din hotarul despărțitor, așa cum a fost menționat în procesul-verbal întocmit de organele de poliție, după incidentul dintre părți, a concluzionat că inculpații nu au tulburat posesia vreunei suprafețe de teren din proprietatea părții vătămate, iar hotarul despărțitor între proprietățile părții vătămate și martorei, mama celor doi inculpați, se întinde pe lungimea de 20,09, fiind materializat prin existența unui gard din scândură cu vechime îndelungată, neexistând indicii ale modificării abuzive ale acestuia.
Prima instanță a arătat că infracțiunea de tulburare de posesie constă în ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, respectiv că elementul material constă într-o acțiune de ocupare care presupune pe de o parte, pătrunderea în imobil, iar pe de altă parte, rămânerea în acel imobil cu intenția de a-l poseda. S-a precizat că sub aspectul laturii obiective se cere ca ocuparea să se facă fără drept, adică să nu constituie executarea în drept sau aducerea la îndeplinire a unor dispoziții legale, iar pentru existența acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective se cere ca făptuitorul să săvârșească fapta cu intenție directă sau indirectă
S-a reținut că deși în speță trebuie avută în vedere și sancționarea acestei infracțiuni mai severă în urma modificărilor aduse art.220 Cod penal, prin Legea nr.247/2005, față de specificul infracțiunii posibilitatea ca răspunderea penală să fie înlăturată în urma împăcării părților, s-a apreciat că fapta celor doi inculpați realizează în mare măsură elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, iar pe de altă parte că nu există probe concludente care să demonstreze că ocuparea în parte a unei porțiuni din terenul proprietatea părții vătămate s-a săvârșit prin violență sau amenințare, ori prin desființarea semnelor de hotar.
S-a menționat că, de altfel, concluziile raportului de expertiză tehnică, dar și suplimentul la acest raport de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătorești, nu au putut stabili că inculpații - G și - au modificat amplasamentul hotarului despărțitor dintre proprietatea părții vătămate și proprietatea mamei inculpaților, cu atât mai mult să se menționeze că modificarea aliniamentului prin ocuparea unei suprafețe din terenul proprietatea părții vătămate s-a efectuat prin violență sau amenințare, că potrivit depozițiilor martorilor audiați în cauză, atât cei doi inculpați cât și partea vătămată au manifestat în timpul incidentului un comportament violent verbal unul față de celălalt.
Instanța de fond a apreciat că este incontestabil că din punct de vedere strict formal, fapta comisă de cei doi inculpați realizează în mare măsură condițiile prevăzute de dispoz. art.220CP, însă la determinarea gradului de pericol social nu se poate face abstracție de împrejurările ce au ocazionat ori pe fondul cărora s-a produs incidentul, de modul concret de manifestare al inculpaților, dar și al părții vătămate.
S- arătat că deși in abstracto orice faptă incriminată de legea penală prezintă un pericol social, este posibil ca în concret o faptă săvârșită de o persoană să nu atingă gradul minim de pericol social necesar calificării faptei ca infracțiune, iar această posibilitate este consacrată expres chiar în dispozițiile art.18/1 CP, potrivit cărora "nu constituie infracțiune, fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Pe de altă parte, s-a reținut că potrivit art.345al.2 CPP nu se poate dispune condamnarea decât dacă s-a demonstrat că fapta săvârșită întrunește toate elementele necesare calificării acesteia ca infracțiune, inclusiv gradul de pericol social concret, având în vedere și dispoz. art.17CP, iar la aprecierea gradului de pericol social concret al unei fapte nu se poate face abstracție de elementele speciale prevăzute pentru existența infracțiunii, printre care și gradul de pericol social.
În raport de toate aceste elemente și întreg contextul în care inculpații au comis fapta, prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente dispoz. art.181Cod penal, și s-a impus a se examina fapta comisă de cei doi inculpați prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de art.181alin.2 Cod penal, (modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpaților dar și a părții vătămate) și a concluzionat că fapta prin conținutul ei concret nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În consecință, în temeiul art.11 pct.2. lit.a rap.la art.10 lit.1Cod pr.penală, coroborat cu art.181alin.3 Cod penal, s-a dispus achitarea celor doi inculpați pentru infracțiunea prev. de art.220 alin.1, 2 și 3 Cod penal.
În ceea ce privește natura și cuantumul sancțiunii pentru fapta comisă, s-a apreciat că în raport de toate circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii și cele personale ale inculpaților, în cauză este suficientă aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii prev. de art.91 lit.c Cod penal, fiind de natură să conducă la realizarea scopului preventiv educativ și coercitiv, să constituie un avertisment pentru inculpați în aceeași măsură ca și aplicarea unei pedepse și să determine în viitor schimbarea conduitei acestora, în sensul respectării dispozițiilor legale ce ocrotesc valorile sociale încălcate, nefiind necesară antrenarea răspunderii penale și aplicarea unei pedepse.
Referitor la latura civilă, având în vedere probele administrate nemijlocit în cauză, instanța de fond a apreciat că nu sunt realizate condițiile prevăzute de art.998C.civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a celor doi inculpați și în baza dispoz. art.346 alin.1.C.P.P. a respins ca neîntemeiată cererea părții civile, privind obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile în cuantum de 10.000 lei, dar s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei.
Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, apelanții inculpați - G și - și apelanta parte vătămată.
1. Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracala invocat în motivele de apel formulate în scris netemeinicia și nelegalitatea sentinței în sensul că prima instanță nu a făcut o apreciere completă și justă a probelor administrate în cauză și a aplicat în mod greșit dispozițiile art.18/1C.p. în sensul că nu s-a apreciat în mod corespunzător gradul de pericol social al faptei deduse judecății.
Au fost expuse dispoz. art.181Cod penal și s-a susținut că în speță, în mod greșit s-a apreciat de către prima instanță față de conținutul concret, de circumstanțele reale în care a fost comisă fapta și datele care caracterizează persoane celor doi inculpați, că fapta săvârșită de aceștia nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni întrucât o analiză obiectivă a întregului material probator ar fi fost de natură să determine convingerea că fapta săvârșită de inculpați a prezentat pericolul social al unei infracțiuni, că la aprecierea gradului concret de pericol social al faptei comise, instanța trebuia să țină seama de circumstanțele reale în care a fost săvârșită activitatea infracțională, de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (de la 3 la 15 ani închisoare) și de atitudinea sfidătoare manifestată de inculpați în cursul întregului proces penal în sensul că aceștia au părăsit țara după săvârșirea activității infracționale și nu s-au prezentat pentru a fi audiați.
S-a precizat că în perioada 13-16.07.2007 inculpații acționând împreună au desființat semnele de hotar care delimitează terenul proprietatea părții vătămate de terenul numitei (mama inculpatei - ) și au ocupat fără drept, în mod abuziv, suprafața de 8,91 mp. din terenul aparținând părții vătămate, proferând amenințări la adresa acesteia.
S-a susținut că această situație de fapt a fost constatată după săvârșirea activității infracționale cu ocazia cercetării la fața locului efectuată de organele de poliție în prezența martorului asistent (fil.13-14 ds.) și a fost confirmată de martorii (fil.27-28,35-36ds.), (fil.34,36,37ds.), (fil.38-40, 33,34 ds.), (fil.104-105 ds.) și expertiza tehnică judiciară efectuată în cursul urmăririi penale(fil.21-22ds.).
În ceea ce privește raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul judecății, s-a invocat faptul că această expertiză este incompletă întrucât expertul a refuzat în mod nejustificat să răspundă la toate obiectivele stabilite de instanța de judecată, motivând că partea vătămată ar fi refuzat să permită executarea măsurătorilor și la suprafața de teren pe care o deține. S-a susținut în cadrul acestui motiv de apel că de altfel efectuarea unor astfel de măsurători nu era relevantă din punct de vedere juridic în condițiile în care infracțiunea de tulburare de posesie reglementată de art.220C.p. apără posesia și nu proprietatea unui imobil, iar eventualele neînțelegeri și litigii cu privire la stabilirea hotarului despărțitor ori revendicarea vreunei suprafețe de teren era posibilă numai pe calea acțiunii civile la instanța competentă.
Referitor la declarațiile martorei, s-a susținut că sunt subiective având în vedere gradul de rudenie între aceasta și cei doi inculpați care sunt fiica și ginerele martorei și împrejurarea că a avut calitatea de învinuită sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tulburare de posesie prev. de art.26 rap. la art.220C.p. iar prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr.1082/P/27.10.2008 în urma admiterii plângerii formulată de partea vătămată, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestei învinuite și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
2. Inculpații - G și -, au formulat în scris motive de apel, susținând că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie și litigiul este cel mult de natură civilă.
S-a arătat că semnele de hotar dintre cele două proprietăți nu au fost strămutate și doar au intenționat să înlocuiască gardul despărțitor, motiv pentru care chiar au chemat la fața locului pe partea vătămată. În susținerea acestor afirmații s-a făcut referire și la expertiza efectuată în cauză potrivit cărei semnele de hotar nu au fost strămutate și chiar proprietatea mamei(soacrei) celor doi inculpați, a prezentat o lipsă de teren de aproximativ 5 mp. iar partea vătămată nu a permis măsurarea terenului proprietatea sa deși expertul s-a deplasat de trei ori la fața locului (fila 10 ds. apel).
Aceste motive au fost susținute și completate oral la termenul din data de 17 iunie 2009 de apărătorii desemnați din oficiu pentru asigurarea asistenței juridice obligatorii a celor doi inculpați conform art.171alin.3C. S-a invocat în esență greșita apreciere a probelor în sensul că acestea nu au dovedit existența infracțiunii reclamate de partea vătămată și vinovăția inculpaților, astfel că în mod greșit s-a aplicat acestora sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii.
3. Apelanta parte vătămată, a formulat de asemenea în scris motive de apel, susținând că sentința primei instanțe este neîntemeiată și nelegală, invocând în esență greșita apreciere a probelor administrate în cauză, respectiv faptul că din examinarea acestora rezultă că fapta de tulburare de posesie prin ocuparea fără drept ca urmare a desființării și strămutării semnelor de hotar există,constituie infracțiune conform art.220 alin.1,2 și 3.Cod Penal și a fost săvârșită de inculpații - G și -.
A susținut totodată că raportul de expertiză tehnică efectuat în cursul judecății, respectiv suplimentul din data de 18.02.2009, nu reflectă adevărul de la fața locului și că a fost în mod greșit reținut și apreciat de prima instanță, care trebuia să aibă în vedere raportul de expertiză efectuat pe parcursul urmării penale.
Apelanta parte vătămată a concluzionat că în raport de circumstanțele concrete ale comiterii faptei se impunea să se rețină că fapta celor doi inculpați întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care au fost cercetați.
Prin decizia penală nr.149 din 17 iunie 2009, Tribunalul Olta admis apelurile declarate de inculpați, a desființat în totalitate sentința și în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b Cod pr.penală, a achitat inculpații pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.220 alin.1, 2 și 3 Cod penal.
A fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de parchet și partea vătămată.
Motivul de apel formulat de inculpați sub aspectul greșitei aprecieri a probelor în sensul că acestea nu demonstrează existența faptei reclamate de partea vătămată, a elementelor constitutive ale infracțiunii de tulburarea de posesie pentru care s-a dispus trimitere în judecată și ulterior aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv că incidentul este de natură civilă, se constată că este întemeiat.
Probele administrate în cauză nu au demonstrat în mod cert că litigiul dintre părți se circumscrie infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art.220C.p., respectiv vinovăția inculpaților sub aspectul ocupării fără drept a vreunei suprafețe de teren aflată în posesia părții vătămate. Dimpotrivă, în raportul de expertiză efectuat pe parcursul cercetării judecătorești, întocmit de expert în specialitatea topografie, cadastru, geodezie, numit de prima instanță, cu respectarea principiului contradictorialității, precum și suplimentele efectuate la acest raport de expertiză, dispuse ulterior, s-a reținut că în urma măsurătorilor efectuate la fața locului, în funcție de actele de proprietate ale părților existente în dosarul de urmărire penală și de cadastrală existentă la Primăria mun. C, s-a constatat că suprafața de teren deținută de mama, respectiv soacra inculpaților, martora, nu este mai mare decât aceea înscrisă în actele de proprietate, ci dimpotrivă, suprafața de teren a acesteia este de 495,44. cu 4,56. mai puțin decât suprafața înscrisă în actul de proprietate, vânzare - cumpărare nr.191/26.03.1968. S-a mai precizat că partea vătămată a refuzat în mod repetat efectuarea măsurătorilor și a terenului său de către expert, deși acesta fusese stabilit printre obiectivele fixate de instanță pentru întocmirea raportului de expertiză.
S-a menționat de către expertul tehnic judiciar în concluziile raportului de expertiză tehnică inițial, că neavând posibilitatea să execute măsurătorile suprafeței de teren ce aparține părții vătămate, nu a putut stabili dacă vreuna din părți a ocupat din terenul celeilalte o anume suprafață, cu individualizarea acestei suprafețe și indicarea vecinătăților, apreciind ca fiind posibil ca partea vătămată să dețină diferența de teren în suprafață de 4,56. ce aparține mamei inculpaților.
În același raport de expertiză s-a mai precizat că între proprietatea părții vătămate și proprietatea mamei inculpaților a existat și există hotar despărțitor, materializat prin existența unui gard din scândură cu vechime îndelungată și nu există indicii ale modificării abuzive a acestuia.
De asemenea, atât în primul supliment la raportul de expertiză tehnică, întocmit de expertul tehnic judiciar, cât și în al doilea, s-a menționat că nu a fost posibilă efectuarea măsurătorilor și a terenului proprietatea părții vătămate, nici după admiterea obiecțiunilor chiar a acestei părți și ale reprezentantului Ministerului Public la raportul de expertiză inițial, întrucât partea vătămată a refuzat de fiecare dată să permită expertului desemnat de instanță să efectueze măsurători și cu privire la terenul său și i-a interzis să-i încalce proprietatea; au fost întocmite procese verbale de către expert care confirmă această situație atât la data de 20.12.2008, cât și la data de 18.02.2009, acesta din urmă cuprinzând chiar mențiunile exprese ale părții vătămate privind refuzul de a permite expertului desemnat de instanță să efectueze măsurători ale suprafeței de teren deținute de aceasta și de altfel acest refuz a fost confirmat de partea vătămată atât în fața primei instanțe, cât și a instanței de apel.
Expertul tehnic judiciar desemnat de prima instanță, în ultimul supliment la raportul de expertiză a concluzionat că "la efectuarea măsurătorilor porțiunii din hotarul despărțitor, așa cum a fost menționat în procesul-verbal întocmit de organele de poliție, după incidentul dintre părți, inculpații nu au tulburat posesia vreunei suprafețe de teren din proprietatea părții vătămate, iar hotarul despărțitor între proprietățile părții vătămate și martorei, mama celor doi inculpați, se întinde pe lungimea de 20,09, fiind materializat prin existența unui gard din scândură cu vechime îndelungată, neexistând indicii ale modificării abuzive ale acestuia."
Deși în apel apelanta parte vătămată a susținut că în mod greșit prima instanță a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat pe parcursul judecății și a suplimentului efectuat în aceeași fază procesuală întrucât expertul nu a răspuns la toate obiectivele stabilite, motiv similar fiind invocat și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal în apel, tribunalul a constatat că numai la obiectivul privind "stabilirea ocupării de către vreuna dintre părți din terenul celeilalte, ce suprafață a ocupat, individualizarea acestei suprafețe și indicarea vecinătăților", expertul a precizat că referitor la partea vătămată nu a putut efectua măsurători a terenului deținut de aceasta pentru stabilirea acestei suprafețe de teren, dar aceasta se datorează exclusiv refuzului repetat al părții vătămate de a permite efectuarea măsurătorilor de către expert conform mențiunilor anterioare; deși acest obiectiv a fost stabilit de instanță, iar partea vătămată a fost prezentă atât la termenul de judecată la care s-a dispus efectuarea expertizei de specialitate și s-au stabilit obiectivele - 4 decembrie 2008, dar și ulterior când s-a dispus efectuarea suplimentului la raportul de expertiză-15 ianuarie 2009 "efectuarea măsurătorilor terenului și a părții vătămate, terenului mamei(soacrei) inculpaților-martora pentru a se constata dacă aceasta are mai mult teren decât cel din actul de proprietate și dacă inculpații au tulburat posesia vreunei suprafețe de teren din terenul părții vătămate, acestea fiind menționate expres de instanță și la dispunerea ultimului supliment la raportul de expertiză efectuate în cursul judecății la termenul din 5 februarie 2009.
Și la efectuarea acestuia din urmă partea vătămată, prezentă la fața locului, a refuzat expres efectuarea măsurătorilor privind suprafața sa de teren, așa cum rezultă chiar din mențiunile inserate în cuprinsul procesului verbal încheiat la fața locului de expertul tehnic la data de 18.02.2009, refuz exprimat de partea vătămată și în fața instanței de judecată și ulterior la termenul de judecată din data de 26 februarie 2009.
Și potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept, astfel că nu se poate invoca faptul că expertul nu a răspuns la toate obiectivele privind efectuarea măsurătorilor terenului deținut de partea vătămată ca și motiv de nelegalitate a expertizei efectuate în cursul judecății, câtă vreme aceasta nu a fost posibilă tocmai datorită comportamentului repetat al părții vătămate de a fi refuzat efectuarea acestor măsurători.
În ceea ce privește raportul de expertiză efectuat anterior sesizării instanței de judecată, raport de expertiză invocat atât de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, cât și de partea vătămată, în apelurile declarate, s-a constatat că acesta nu a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale și pe de altă parte s-a susținut necorespunzător realității și contrar înscrisurilor atașate la dosar că acesta a fost efectuat în cursul urmării penale.
Astfel, în cuprinsul raportului nu se menționează decât data de 9.11.2007, dată la care s-a și dispus această expertiză de către agentul de poliție. Iar această dată este anterioară începerii urmăririi penale împotriva celor doi inculpați trimiși în judecată în prezenta cauză, rezoluția de începere a urmăririi penale împotriva acestora fiind din data de 22.11.2007, ceea ce denotă că nu este o probă administrată în cursul urmării penale așa cum s-a susținut.
Totodată, s-a constatat că această expertiză a fost dispusă de organele de poliție cu încălcarea dispoz. art.120 C.P.P. în sensul că deși art.120 alin.1 impunea C.P.P. obligația organului de cercetare penală să fixeze un termen la care să cheme toate părțile, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol să li se pună în vedere că au dreptul să facă observații cu privire la întrebările la care expertul trebuia să răspundă, să ceară modificarea sau completarea lor", nu există nicio probă care să confirme că aceste dispoziții au fost respectate, că inculpații (care nu au fost prezenți nici la efectuarea expertizei) au fost înștiințați în vreun fel de organele de cercetare penală și ulterior de expert despre dispunerea și efectuarea expertizei.
Prin urmare, concluziile acestei expertize nu puteau fi folosite în procesul penal întrucât în raport de dispoz. art.64 alin.2 mijloacele C.P.P. de probă obținute fără respectarea dispozițiilor legale nu pot fi folosite în procesul penal.
Aceste aspecte denotă că nu a fost respectat dreptul celor doi inculpați la apărare la dispunerea și efectuarea expertizei efectuate în faza actelor premergătoare urmăririi penale, fără nicio dovadă a încunoștințării acestora și a respectării dispoz. art.120C. Această concluzie s-a impus atât în baza dispoz. art.6 care C.P.P. reglementează expres că " dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal", dar și a dispoz.art.6 din CEDO cu referire la garantarea unui proces echitabil. Pe de altă parte, deși dispozițiile privind dreptul la apărare în această situație nu este de natură să atragă sancțiunea nulității absolute reglementate de art.197 alin.2C. întrucât nu era vorba de apărare obligatorie conform art.171alin.1și 2C. s-a constatat că dispoz.art.197 alin.4 prevăd C.P.P. expres că "încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prev. în alin.2 atrage nulitatea actului în condițiile alin.1-.Instanța ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea acestuia este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei".
Mai mult, concluziile raportului de expertiză efectuat în etapa actelor premergătoare urmăririi penale nu sunt justificate și motivate prin indicarea unor argumente temeinice; din cuprinsul acestui raport de expertiză a rezultat cu certitudine că măsurătorile au fost efectuate numai la terenul deținut de mama (soacra) celor doi inculpați-martora în cauza dedusă judecății, nu și al părții vătămate, așa cum a declarat și aceasta cu prilejul audierii de către prima instanță, expertul a precizat că a efectuat cu ruleta măsurători pe fiecare latură a intravilanului din-, teren care aparține martorei, fără a efectua măsurători și cu privire la terenul posedat de partea vătămată și a concluzionat că "intravilanul din- și-a mărit suprafața cu 8,91 mp în dauna intravilanului deținut de partea vătămată situat pe b-dul - nr.99, reținerea diminuării acestuia din urmă nefiind însă constatată prin măsurători și asupra respectivului teren.
În cauza dedusă judecății pentru toate argumentele și dispozițiile legale expuse, tribunalul a apreciat că nu se putea avea în vedere acea expertiză la dispunerea și efectuarea căreia nu au fost respectate dispozițiile legale.
Dar chiar și în condițiile în care aceasta ar fi fost un mijloc de probă legal administrat, având în vedere toate celelalte probe existente în cauză, neputând fi ignorate și cele din cursul judecății care nu au dovedit că inculpații au ocupat fără drept vreo suprafață de teren aflată în posesia părții vătămate, rezulta un dubiu cu privire la incidența infracțiunii și a vinovăției inculpaților.
Pe de altă parte, în ceea ce privește textul legal incriminator al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați, așa cum a reținut și prima instanță, infracțiunea de tulburare de posesie constă în ocuparea în întregime sau în parte,fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, elementul material constând într-o acțiune de ocupare care presupune, pe de o parte, pătrunderea în imobil, iar pe de altă parte, rămânerea în acel imobil cu intenția de a-l poseda. Sub aspectul laturii obiective s-a impus așadar ca ocuparea să se facăfără drept, iar pentru existența acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective ca făptuitorul să săvârșească fapta cu intenție directă sau indirectă.
Deși prima instanță a făcut referire expresă la conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art.220C.p., iar cu privire la elementul material s-a arătat că acesta constă într-o acțiune de ocupare care presupune pe de o parte, pătrunderea în imobil, iar pe de altă parte rămânerea în acel imobil cu intenția de a-l poseda, nu s-a analizat îndeplinirea acestor condiții în cauza dedusă judecății, respectiv în examinarea faptelor comise de cei doi inculpați. Iar aceste condiții se impunea a fi analizate prioritar și îndeplinite în principal pentru a se putea examina ulterior și gradul de pericol social concret al faptelor, cu atât mai mult cu cât chiar în rechizitoriu s-a reținut că inculpații au încercat să înlăture gardul despărțitor dintre proprietatea numitei și aceea a părții vătămate la data de 13.07.2007 și au procedat astfel pe o distanță de cca 3m, dar au fost surprinși de partea vătămată și fiicele acesteia care au sesizat organele de poliție, iar cei doi inculpați au încetat această activitate, pe care au reluat-o la data de 16.07.2007, după ora 22,00, dar întrucât a partea vătămată a sesizat din nou organele de poliție, cei doi inculpați au plecat cu autoturismul la domiciliul lor din comuna, jud. Nu există așadar nici un element care să dovedească o acțiune de ocupare fără drept a terenului aflat în posesia părții vătămate, în sensul reglementat expres de textul legal incriminator ca element material al laturii obiective astfel cum a fost descris anterior, care să fi fost comisă de cei doi inculpați. Totodată, s-a statuat constant și unitar în teoria și practica judiciară, pe de o parte,că acțiunea de ocupare a unui imobil la care se referă art.220C.p. trebuie să fie efectivă, să aibă o anumită durată în timp, iar pe de altă parte, că posesia nelegitimă nu poate fi opusă proprietarului.
Sentința pronunțată de prima instanță este netemeinică întrucât deși s-a făcut referire la probele administrate în cauză, acestea nu au fost apreciate corect și conform tuturor dispozițiilor legale, s-a reținut în mod greșit că faptele celor doi inculpați realizează în mare măsură elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, respectiv că acestea nu sunt îndeplinite numai sub aspectul gradului concret de pericol social.
Simpla existență a unui incident între părți privind înlocuirea gardului despărțitor vechi și degradat și discuțiile privind lipsa unei suprafețe de teren a mamei(soacrei) inculpaților față de actul de proprietate deținut de aceasta, discuție confirmată și de partea vătămată, nu este de natură să constituie infracțiunea de tulburare de posesie față de cei doi inculpați astfel cum s-a reținut în rechizitoriu, câtă vreme în cauză nu există probe concludente de natură a dovedi cu certitudine săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpați.
Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar expertiza tehnică de specialitate dispusă de prima instanță și efectuată pe parcursul judecății, respectiv suplimentul acesteia a concluzionat în urma măsurătorilor efectuate de expertul tehnic judiciar la fața locului, respectiv a terenului deținut de mama(soacra) inculpaților și a examinării gardului despărțitor dintre acesta și cel deținut de partea vătămată, că inculpații nu au tulburat posesia vreunei suprafețe de teren din proprietatea părții vătămate, că hotarul despărțitor se întinde pe lungimea de 20,09 fiind materializat prin existența unui gard din scândură cu vechime îndelungată și nu există indicii ale modificării abuzive a acestuia.
Raportând această situație de fapt la textul legal incriminator ce reglementează infracțiunea de tulburare de posesie s-a constatat că din perspectiva art.220C.p. fapta inculpaților nu poate fi considerată infracțiune, iar eventualele neînțelegeri dintre părți cu privire la înlocuirea gardului vechi, stabilirea hotarului despărțitor astfel încât atât partea vătămată dar și mama(soacra) inculpaților să poată exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de teren dobândită prin actele de proprietate, actul de vânzare cumpărare, pot fi soluționate fie pe cale amiabilă, fie în cadrul unei acțiuni civile având ca obiect revendicare și grănițuire.
În ceea ce privește forma calificată a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată s-a constatat că s-a reținut la descrierea faptelor "ocuparea fără drept de către inculpații - G și - prin înlăturarea a trei stâlpi de susținere a gardului dintre cele două proprietăți pe o distanță de cca 3 la data de 13.07.2007 și la data de 16.07.2007 construirea unui gard nou pe un alt aliniament", fără a se face nicio referire la altă modalitate prev. de art.220 alin.2 Cod penal, prevăzută alternativ-violență sau amenințare.
Prin urmare, în mod nejustificat s-a susținut în motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal la expunerea situației de fapt că activitatea infracțională desfășurată de cei doi inculpați de ocupare a unei suprafețe de teren s-a exercitat atât prin desființarea semnelor de hotar, dar și cu proferarea amenințărilor la adresa părții vătămate, fără însă ca acestea din urmă să fi fost reținute și în rechizitoriu și fără a se menționa nici în motivele de apel în ce au constat aceste amenințări, iar această completare a situației de fapt nu s-ar putea efectua prin procedura extinderii procesului penal și cu privire la o faptă de amenințare ca modalitate alternativă a infracțiunii prev. de art.220alin.2C.p. întrucât în cauză nu sunt realizate dispoz. art.335 sau 336C. care prevăd expres că aceasta ar fi posibil numai în situația când "în cursul judecățiise descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la acte materiale care intră în conținutul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată sau la săvârșirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracțiunea pentru care este trimis în judecată". Ori, aspectele privind amenințările nu se pot susține că s-au descoperit pe parcursul judecății, câtă vreme la expunerea acestora în motivele de apel se face referire chiar la probele administrate de organele de urmărire penală ceea ce denotă că a existat posibilitatea de a se fi cunoscut încă din acea fază procesuală, a se fi dat eficiență și a se fi reținut situația de fapt invocată chiar de la întocmirea actului de trimitere în judecată; nu s-ar putea înlătura prin această procedură prevăzută expres și limitativ numai pentru descoperirea respectivelor acte materiale sau fapteîn cursul judecății, nu și pentru o eventuală omisiune a reținerii unor fapte pentru care ar existau date sau indicii încădin cursul urmăririi penale. Iar pe de altă parte, în cauza dedusă judecății, așa cum a reținut și prima instanță nu există probe concludente care să demonstreze comiterea unei asemenea fapte, respectiv că ocuparea în parte a unei porțiuni din terenul proprietatea părții vătămate s-a săvârșit prin amenințare.
Chiar partea vătămată deși în cuprinsul primei plângerii penale a făcut referire la amenințări, nu a descris în ce au constat acestea, iar ulterior nici în a doua plângere penală formulată în aceeași cauză și nici al declarațiilor date atât în fața organelor de cercetare și urmărire penală cât și a instanței nu a descris fapta de ocupare fără drept a unei suprafețe de teren proprietatea sa prin amenințarea de către inculpați, ci prin distrugerea unor stâlpi ai vechiului gard și edificarea unuia nou pe un alt amplasament.
Totodată în ceea ce privește varianta agravantă a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați și s-a efectuat cercetarea judecătorească - art.220 alin.2C.p. constând în ocuparea unei suprafețe de teren prin desființarea semnelor de hotar (a gardului despărțitor), s-a constatat că în mod corect a reținut și prima instanță că nu s-a dovedit în cauză cu certitudine, având în vedere toate probele administrate inclusiv concluziile raportului de expertiză tehnică și suplimentul la acest raport de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătorești, astfel cum au fost expuse anterior în sensul că nu s- stabilit nici după efectuarea măsurătorilor efectuate la fața locului de expertul tehnic judiciar că inculpații - G și - au modificat amplasamentul hotarului despărțitor dintre proprietatea părții vătămate și proprietatea mamei(soacrei) inculpaților,.
Toate elementele constitutive ale unei infracțiuni trebuie dovedite și acestea se impune să fie întrunite în mod cumulativ pentru a fi antrenată răspunderea penală a persoanei acuzate, astfel cum prevăd expres și dispoz. art.345 alin.2 conform C.P.P. cărora instanța nu poate condamna pe inculpat decât dacă s-au administrat probe din care să rezulte că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, fiind necesar ca vinovăția acestuia să fie dovedită cu certitudine.
Dacă această certitudine nu rezultă din întreg materialul probator, prezumția de nevinovăție consacrată de legiuitor în dispoz. art.23 alin 11 din Constituția României, art.5/2 și art.66C. este operantă și poate fi completată cu principiul " in dubio pro reo" conform căruia "orice îndoiala este în favoarea inculpatului", iar răsturnarea prezumției de nevinovăție poate avea loc numai pe baza unor dovezi legal administrate, temeinice, convingătoare de natură a înlătura orice urmă de îndoială.
Potrivit dispoz.art.66 alin.1C."învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția", sarcina probei revenind celui care acuză potrivit principiului "actori incumbit probatio".
Prezumția de nevinovăție este consacrată și de dispoz. art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care o reglementează ca pe o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil; iar în speța dedusă judecății, această prezumție nu a fost răsturnată prin probe concludente care să demonstreze vinovăția celor doi inculpați sub aspectul comiterii infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată.
Condamnarea unei persoane în lipsa unor astfel de probe temeinice și ferme reprezintă o nerespectare a dreptului unui inculpat la un proces echitabil, nu ar fi posibilă condamnarea unei persoane pe baza unor probe incerte, neconcludente care nu sunt de natură a fundamenta temeinicia în fapt și în drept acuzației în materie penală.
Mai mult, această prezumție, completată de principiul "in dubio pro reo"menționat anterior se regăsește și în jurisprudența Curții Europene. S-a reținut că dispunerea condamnării unei persoane în lipsa unor probe temeinice, convingătoare și ferme care să fie de natură a înlătura cea mai mică îndoială și care să susțină temeinicia în fapt și în drept a acuzației reprezintă o nerespectare a dreptului unui inculpat la un proces echitabil-cauza Telfner contra Austriei/20 martie 2001,Comisia CEDO,cauza Austria contra Italia, de la Convention.
Totodată, art.63 al.2C. impune ca probele să fie analizate în ansamblu, acestea neavând o valoare prestabilită, astfel că instanța nu poate examina speța dedusă judecății decât în contextul tuturor probelor legal și temeinic administrate atât în faza urmării penale cât și a cercetării judecătorești, iar eventualele contradicții și dubiul relevate de acestea atrag incidența principiilor menționate anterior, acestea fiind în favoarea persoanelor acuzate.
Pentru toate argumentele expuse s-a constatat că nu s-a demonstrat cu certitudine că activitatea desfășurată de cei doi inculpați de încercare a înlocuirii gardului despărțitor dintre terenul proprietatea mamei inculpatei - (respectiv soacra inculpatului - G), gard vechi și degradat așa cum a rezultat din toate probele administrate, precum și din examinarea planșelor fotografice atașate la dosarul de urmărire penală, se circumscrie infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art.220alin.1, 2și 3C.p., cerințele prevăzute de textul legal incriminator pentru existența infracțiunii reclamate nu se regăsesc în cauză având în vedere probele legal administrate, examinate în ansamblu potrivit art.63 alin.2 C.P.P. incidentul fiind de natură civilă, care poate fi soluționat fie pe cale amiabilă, fie în cadrul unei acțiuni civile la instanța civilă.
de toate aceste considerente, tribunalul în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap la art.10 lit.b a C.P.P. dispus achitarea inculpaților.
Referitor la motivul de apel invocat de parchet, privind greșita apreciere a probelor, în sensul că se impunea să se rețină că acestea au demonstrat vinovăția inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și realizarea tuturor elementelor pentru reținerea acestei infracțiuni, motiv invocat și de apelanta parte civilă, pentru toate argumentele expuse anterior, în sens contrar, tribunalul a reținut că sunt neîntemeiate.
De asemenea, neîntemeiată este sub acest aspect și susținerea formulată în cadrul aceluiași motiv de apel invocat de parchet cu privire la aprecierea declarațiilor martorei și înlăturarea acestora având în vedere gradul de rudenie(afinitate) dintre aceasta din inculpați (fiica și ginerele său). Acestea nu se impunea a fi înlăturate întrucât se coroborează și cu alte probe administrate în cursul procesului-raportul de expertiză și suplimentele efectuate pe parcursul judecății, planșa fotografică efectuată de organele de cercetare penală, declarația martorei care a menționat că este vecină cu părțile, merge frecvent în domiciliul mamei(soacrei) inculpaților și a constatat că ulterior incidentului, gardul vechi și uzat din cauza vechimii deși este legat cu sârmă în anumite locuri nu a fost mutat, întrucât deși inculpații au voit să-l înlocuiască și să edifice un gard nou, datorită conflictului cu partea vătămată au renunțat, rămânând în continuare gardul vechi și plasa de sârmă desfăcută și aplecată spre terenul proprietatea mamei(soacrei) inculpaților. Pe de altă parte, sunt invocate declarațiile fiicei părții vătămate-martorele și pentru a se susține condamnarea inculpaților, deși argumentele privind subiectivismul martorilor având în vedere gradul de rudenie al acestora cu părțile, susținute în raport de mama (soacra) inculpaților ar putea fi invocat și în raport de fiicele părții vătămate. Însă această prezumție de subiectivism nu este absolută, astfel că, dacă declarațiile unor martori rude cu părțile se coroborează cu alte probe administrate în cauză ele pot fi avute în vedere. În cauză, declarațiile martorei se coroborează cu alte probe legal și temeinic administrate în cauză, iar pe de altă parte, împrejurarea că fiicele părții vătămate, martorul propus de partea vătămată și martorul au susținut o altă situație, contrară chiar celei relevate de raportul de expertiză tehnică judiciară și suplimentele acestuia efectuate în cauză în urma măsurătorilor efectuate la fața locului asupra terenului deținut de mama(soacra) inculpaților și a hotarului despărțitor, dubiul care ar rezulta determină aplicarea principiilor expuse anterior, conform căror este exclusă posibilitatea condamnării inculpaților în asemenea situație.
este însă și aplicarea dispoz. art.18/1C.p. care ar fi implicat în principal ca fapta reglementată ca element material al laturii obiective al infracțiunii pentru care s-a dispus trimitere în judecată a celor doi inculpați să existe, să fie comisă de inculpați, să realizeze cerințele impuse de textul legal incriminator și numai gradul de pericol social concret care să impună aprecierea acesteia ca infracțiune să nu fie îndeplinit. Ori în cauză nu se poate vorbi de gradul de pericol social concret câtă vreme se constată din toate probele administrate că fapta nu se circumscrie infracțiunii de tulburare de posesie, litigiul fiind de natură civilă așa cum s-a precizat argumentat anterior.
În consecință, pentru toate considerentele expuse, tribunalul a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpați, desființarea sentinței și în baza art.11 pct.2 lit.a rap la art.10 lit.b achitarea C.P.P. acestora sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.220 alin.1, 2 și 3.
Cod PenalAvând în vedere temeiul de drept al soluției de achitare, în baza art.346 alin.4 C.P.P. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea vătămată.
Pentru toate argumentele expuse care au întemeiat soluția dispusă cu privire la apelurile declarate de cei doi inculpați, s-a constatat că motivele de apel formulate de parchet și apelanta parte vătămată, au fost neîntemeiate, urmând a fi respinse.
În baza art.192 alin.3 C.P.P. având în vedere și încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțată în cauză la data de 23 iunie 2009, cheltuielile judiciare în cuantum de 600 lei avansate de stat reprezentând onorarii apărători din oficiu, avansate potrivit art.189 din C.P.P. fondul Ministerului Justiției către Baroul Olt pentru asigurarea asistenței juridice obligatorii conform art.171alin3C.a celor doi apelanți inculpați pe parcursul soluționării apelului (câte 300 lei pentru fiecare conform art.2 lit.b din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocații care acordă asistență juridică în materie penală nr.61573/2008 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România), delegația nr.559/20.05.2009-avocat - pentru apelantul inculpat - G și delegația nr.568/20.05.2009-avocat pentru apelanta inculpată -, au rămas în sarcina statului.
Nemulțumit de această decizie, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și partea vătămată.
Examinându-se probele administrate, în raport de criticile aduse, precum și din oficiu, se reține că situația de fapt este corespunzătoare acestora, în sensul că între părți a existat o neînțelegere cu privire la înlocuirea gardului vechi cu unul nou și stabilirea hotarului despărțitor între cele două proprietăți.
Se mai reține că urmare verificărilor la fața locului în raport cu actele de proprietate, terenul proprietatea mamei (soacrei), celor doi inculpați a prezentat o lipsă de aproximativ 4,56. iar partea vătămată nu a permis măsurătoarea terenului proprietatea sa, deși expertul s-a deplasat de trei ori la domiciliul acesteia.
În același raport de expertiză, s-a precizat că între proprietățile părții vătămate și numita, mama inculpatului există hotar despărțitor materializat prin existența unui gard din scândură vechi pe lungime de 20,09. și nu există indicii ale modificării abuzive a acestuia.
Având în vedere art.220 Cod penal, potrivit cărora constituie infracțiunea de tulburare de posesie "ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat și faptele reținute în sarcina inculpaților, Curtea apreciază că hotărârea atacată va fi menținută ca legală și temeinică sub toate aspectele și se vor respinge ca nefondate recursurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și părții vătămate, potrivit art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și partea vătămată, împotriva deciziei penale nr.149 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, privind pe inculpații - G și -.
Obligă recurenta parte civilă la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărător oficiu în cuantum de 200 lei se va vira din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 23 octombrie 2009.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.CD
Gh-
PS/29.10.2009 23 octombrie 2009.
- Administrația Finanțelor Publice C va urmări și încasa de la rec.parte vătămată suma de 70 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Constantin DiaconuJudecători:Constantin Diaconu, Liana Balaci, Mircea Mugurel
