Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 392/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 392/
Ședința publică din data de 26 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
JUDECĂTOR 3: Zoița
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:
S-a luat în examinare recursul penal formulat de partea vătămată - domiciliată în Nord,-, județul C - împotriva deciziei penale nr. 84/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1712/18.12.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- - privind pe inculpatul - domiciliat în, sat,-, județul C - trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 220 cod penal.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 25 iunie 2009, când curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 26 iunie 2009, când s-a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 1712/18.12.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, în baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. raportat la art.10 lit.d pr.pen a fost achitat inculpatul - fiul lui lui și, născut la 09.07.1955 în loc. de - judetul T, cetătean român, domiciliat în sat, com. -,judetul C, având CNP - -, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută de art.220 alin.1 pen.
În baza art.346 alin.2 pr.pen. au fost respinse pretențiile civile formulate de partea civilă, ca nefondate.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.b pr. pen. a fost obligată partea civilă, domiciliată în Nord,-, jud. C, CNP - -, la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansare de stat.
În baza art.193 Cod pr. pen. au fost respinse pretențiile privind cheltuielile judiciare formulate de partea civilă, ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin adresa nr. 740/2006 a Tribunalului Constanțaa fost înaintat instanței dosarul de fond cu soluția pronunțată în recurs, respectiv decizia penală nr. 1782/20.09.2006 prin care a fost casată sentința penală recurată și s-a dispus trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare pentru soluționarea fondului cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței sub numărul - din data de 20.02.2007.
Prin plângerea penală prealabilă, partea vătămată a arătat că, în baza titlului de proprietate nr.23176/1465/31.01.2002, deține în proprietate o suprafață de teren de 8,8 ha în satul (parcela nr.467/1/4 în suprafață de 3000 mp, parcela nr.467/1/5 în suprafață de 5800 mp), suprafață ce a făcut obiectul unui contract de arendă cu SC. - până la data de 19.03.2004, conform declarației de reziliere înregistrată la Primăria.
Partea vătămată a reclamat faptul că inculpatul folosește în mod abuziv această suprafață de teren, cultivând-o cu rapiță și.
După reziliere, partea vătămată a constatat că societatea inculpatului îi lucrase terenul, motiv pentru care i-a solicitat să-i elibereze terenul, dar acesta a refuzat, motivând că are o înțelegere cu cel ce lucrase terenul anterior. Având în vedere acest refuz, partea vătămată l-a convocat pe inculpat la executor, unde deși s-a prezentat a refuzat să elibereze terenul ori să îi achite contravaloarea lipsei de folosință a terenului.
Pe latură civilă, partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului de a lăsa în deplină proprietate și posesie terenul și obligarea acestuia la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului.
În susținerea plângerii formulate, cu ocazia rejudecării, partea vătămată a depus contract de arendare.
Au fost reaudiați martorii din primul ciclu procesual, având în vedere dispozițiile deciziei de casare, în vederea rezolvării fondului cauzei.
A fost audiat inculpatul și partea vătămată.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 60.383.136 ROL, reprezentând lipsa de folosință a terenului.
Cu privire la cererea de efectuare a unei expertize tehnice agricole, formulată de partea vătămată, aceasta a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 25.05.2008.
Conform fișei de cazier judiciar, inculpatul nu are antecedente penale.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe.
Examinând actele și lucrările dosarului s-au reținut următoarele:
În declarația dată (14), inculpatul a arătat că, a cultivat rapiță în anul 2003, însă pe niște terenuri în suprafață de 23 ha situate în partea dreaptă a suprafeței de 5,8 ha ce aparține părții vătămate, lăsând libere cele 5,8 ha despre care știa că sunt ale părții vătămate, însă nu le știa cu exactitate locația, de aceea a lăsat liber un teren situat lângă terenul de 3 ha ce aparținea părții vătămate, arătând că știa cu aproximație locația acestei suprafețe de 3 ha în stânga cimitirului turcesc.
Inculpatul a precizat că, în ianuarie 2004 partea vătămată nu i-a spus niciodată că terenul cultivat de acesta cu rapiță ar fi proprietatea sa, abia în aprilie 2004 partea vătămată i-a spus că a reziliat contractul avut cu SC. 64, proprietatea martorului.
a declarat că a făcut o compensație cu în anul 2001 pentru ca acesta să nu mai vină din în, iar inculpatul să meargă la rândul său în, motiv pentru care a arătat că a lucrat terenurile din din anul 2001.
Inculpatul nu se consideră în vreun fel obligat contractual față de partea vătămată, considerând că martorul era cel ce avea obligații contractuale față de partea vătămată, iar conform procesului verbal de compensare încheiat cu martorul avea dreptul să lucreze tot terenul părții vătămate.
Situați relatată de inculpat este confirmată și de martorul, care declară(36) că a încheiat un contract de arendare cu partea vătămată, pe care l-a reziliat în martie 2004, martorul având calitatea de.
Acesta precizează că, în anul agricol 2003-2004 convenit cu inculpatul, fără a exista acordul părții civile, care nu era necesar conform contractului de arendare, să facă un schimb de terenuri, deoarece terenul părții vătămate era la 20 km de ferma sa și întâmpina dificultăți în efectuarea lucrărilor agricole, motiv pentru care terenul părții civile i l-a dat spre cultivare inculpatului, iar inculpatul i-a dat un teren al său ce-l avea în administrare, lângă ferma martorului pentru a-l administra, arătând că aceste schimburi de terenuri sunt frecvente în cazul muncilor agricole.
Actul de compensare încheiat între inculpatul și martorul se află depus în primul ciclu procesual(17), confirmând înțelegerea existentă între cei doi.
În declarația sa(169) partea vătămată arată că a dat terenul său inițial în arendă martorului, însă în toamna anului 2003 acesta nu i-a mai plătit cota-parte ce i-o datora, motiv pentru care a reziliat -verbal- în toamna anului 2003 contractul de arendă, însă în mod oficial, în primăvara anului 2004, considerând că terenul va fi lăsat liber în continuare pentru a putea încheia un alt contract de arendă, însă în ianuarie 2004 constatat că terenul era cultivat cu rapiță de inculpatul .
Martorii, și confirmă faptul că inculpatul a cultivat pământul aparținând părții vătămate, însă și existența unei înțelegeri între inculpat și martorul, iar ultimul dintre martori arată că partea vătămată i-a cerut inculpatului să nu-i mai cultive pământul, însă deja pământul era cultivat cu rapiță și, cultura era în stadiu avansat, partea vătămată neprimind, deși a solicitat nici un sau produse de la inculpat.
Conform art.220 pen. tulburarea de posesie constă în ocuparea în tot sau în parte a unui imobil aflat în posesia altuia fără consimțământul acestuia sau refuzul de a-l elibera.
Ceea ce legea protejează este posesia legitimă a unui imobil, în acest caz fiind considerată posesie și detenția precară.
Este necesar ca posesia să fie a altei persoane decât a făptuitorului.
Având în vedere că, din analiza și coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă că inculpatul exercita o posesie de fapt în condiții de legalitate, probate de actul de compensare încheiat între acesta și martorul, acesta a săvârșit fapta, lipsind unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv elementul intențional, dar și latura obiectivă, în sensul că nu se poate aprecia că avut loc ocuparea suprafeței de teren fără consimțământul posesorului.
Acest consimțământ a fost dat în scris prin actul de compensare încheiat între inculpatul și martorul, posesia transmițându-se, temporar, prin acordul posesorului-, fiind evidentă buna-credință a inculpatului care a acționat în baza acordului oferit de, care avea în exploatare terenul al cărui proprietar este partea vătămată.
Pretențiile civile formulate de partea vătămată au fost respinse, pe motivul că nu au fost dovedite sub aspectul existenței și al posibilităților de evaluare, sarcina probei revenind părții civile. Prejudiciul încercat de partea vătămată, a cărui certitudine sub formă bănească nu a dovedit-o (raportul de expertiză tehnică agricolă concluzionând doar posibilitatea obținerii unei sume în condițiile arendării terenului), putea fi evitat printr-o diligență suficientă în exercitarea prerogativelor de proprietar cu privire la terenul arendat, intervenția părții civile fermă, într-o formă neechivocă, având loc, însă în mod tardiv, după ce deja pământul era cultivat cu rapiță și și cultura era în stadiu avansat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel partea vătămată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul soluționării laturii penale cât și a laturii civile.
Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr. 84 din 12 februarie 2009, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a admis ca fondat apelul formulat de apelanta parte civilă împotriva sentinței penale nr. 1712/18.12.2007 a Judecătoriei Constanța, a desființat sentința penală și rejudecând a dispus:
Obligarea inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă în sumă de 7823,98 lei.
În baza art. 192 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 200 lei.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către partea civilă în sumă de 500 lei pentru judecata în fond și 1000 lei pentru judecata în apel, reprezentând onorariu avocat ales.
S-au înlăturat din sentința penală dispozițiile art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală și art. 193 Cod procedură penală.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate (enumerate mai ), tribunalul a reținut că în anul agricol 2003 - 2004, inculpatul și martorul au convenit să facă schimb de terenuri, cauza fiind dificultățile în efectuarea lucrărilor agricole, datorită distanței mari la care erau situate terenurile, astfel încât, ca fiecare să lucreze terenul celuilalt.
Partea vătămată, inițial a dat terenul în arenda martorului, în toamna anului 2003, însă acesta nu i-a plătit cota parte datorată, motiv pentru care partea vătămată a reziliat contractul de arendă, în toamna anului 2003, iar în mod oficial în primăvara anului 2004, pentru ca în luna ianuarie 2004 să constate că terenul fusese cultivat cu rapiță și de către inculpat.
Martorii audiați au confirmat acest fapt, dar și înțelegerea între inculpat și.
Nu există motive pentru ca mărturia vreunui martor audiat în cauză să fie înlăturată, întrucât martorii au relatat împrejurările pe care le cunosc ori au legătură cu cauza și se coroborează în contextul ansamblului probator, fiind astfel apte a satisface exigențele art. 78 cod procedură penală, contrar susținerilor apelantei.
Elementul material al infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 cod penal, constă într-o acțiune de ocupare dar și într-o inacțiune, constând în refuzul de a elibera imobilul.
Așadar, pentru întregirea laturii obiective se cere, în primul rând, ca ocuparea să nu aibă caracter legal ori să nu constituie aducerea la îndeplinire a unor dispoziții legale, iar în al doilea rând, ocuparea să privească un imobil aflat în posesia altuia.
În ceea ce privește inacțiunea, refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat, constă într-un refuz explicit dar și unul ascuns, când autorul amână în mod nejustificat părăsirea imobilului.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
Prin incriminarea acestei fapte, se urmărește asigurarea unei pașnice și netulburate posesii de fapt a bunurilor imobile, deci inclusiv detenția.
Raportând hotărârea atacată la mijloacele de probă administrate, tribunalul a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și a reținut că nu poate fi angajată răspunderea penală, nefiind întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de tulburare de posesie, sub aspect obiectiv și subiectiv.
Posesia de fapt exercitată de inculpat nu a încălcat norma penală de incriminare, în condițiile în care acesta a lucrat și a cultivat terenul temporar, în baza înțelegerii cu martorul, care avea în exploatare terenul părții vătămate, materializată în actul de compensare încheiat între cei doi.
Prin urmare, soluția de achitare a inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d cod procedură penală, este legală.
În privința laturii civile însă, instanța de fond nu și-a exercitat pe deplin rolul activ, în conformitate cu prevederile art. 4 cod procedură penală astfel că, fără a desfășura toate activitățile pe care le presupunea soluționarea acțiunii civile, a respins-o ca nefondată.
Pornind de la dispozițiile art. 14 cod procedură penală, exercitarea acțiunii civile în procesul penal este o consecință a promovării acțiunii penale, ceea ce înseamnă că nu pot fi acordate despăgubiri decât cele rezultate din săvârșirea unei infracțiuni.
În speță, având în vedere temeiul de drept în baza căruia inculpatul a fost exonerat de răspundere penală și probatoriul administrat, partea vătămată este îndreptățită la despăgubiri civile, pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a terenului, cuantificat prin expertiza de specialitate completată în urma obiecțiunilor formulate (la fond înainte de casare și în apel).
Valoarea lipsei de folosință a terenului a fost stabilită de expert prin raportare la producția de Kg la hectar, iar în ceea ce privește modul de calcul, instanța de apel a apreciat că acesta trebuie să includă subvenția acordată de stat în anul 2004, pentru 1 kg de, raportat la producția aferentă întregii suprafețe de teren, astfel cum a stabilit expertul, desemnat în cursul judecății în apel. Acesta a stabilit că valoarea lipsei de folosință este 58.227.136 lei, reactualizată reprezentând 7.823,98 lei.
In termen legal, împotriva hotărârilor pronunțate, partea vătămată a formulat recurs prin care solicită casarea acestora și pe fond acordarea despăgubirilor civile așa cum au fost stabilite in raportul de expertiză existent in cauză, efectuat de expertul parte.
Cu privire la acțiunea penală, recurenta susține că, in cauză sunt aplicabile disp. art. 3859pct. 18 cod pr. penală - eroarea gravă de fapt, ceea ce a dus la greșita achitare a inculpatului.
Examinând legalitatea și temeinicia recursului declarat, în raport de criticile formulate, curtea constată următoarele:
Instanța de fond și instanța de apel, a analizat probele administrate in cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești și au reținut că, in anul agricol 2003 - 2004, inculpatul, împreună cu martorul au convenit să facă schimb de terenuri ( cauza fiind dificultăți in efectuarea lucrărilor agricole ), datorită distantei mari la care erau situate terenurile, urmând ca fiecare să lucreze terenul celuilalt.
Partea vătămată a dat terenul in arendă in toamna anului 2003 martorului si întrucât nu i-a plătit cota datorată, partea vătămată a reziliat contractul in toamna anului 2003.
In primăvara anului 2004, partea vătămată a constatat că terenul său fusese cultivat cu rapiță si de către inculpat. In aceste condiții in baza probatoriului administrat s-a stabilit: înțelegerea dintre inculpat si martorul astfel că, in mod corect instanțele cu privire la infracțiunea de tulburare de posesie, au stabilit inexistența laturii obiective ( întrucât ocuparea are un caracter legal).
Sub aspect subiectiv, nu se poate reține refuzul inculpatului întrucât terenul ocupat de acesta s-a făcut cu consimțământul posesorului ceea ce echivalează cu buna credință a inculpatului in exploatarea terenului al cărui proprietar este partea vătămată.
Așadar, din punct de vedere al laturii penale, hotărârile recurate sunt legale si temeinice, nefiind aplicabile disp. art. 3859pct. 18 cod pr. Penală.
Cu privire la acțiunea civilă, Tribunalul Constanta ca instanță de apel a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile stabilite intr-un raport de expertiză prin raportare la producția de Kg. / hectar.
De asemenea, cu privire la contravaloarea producției, instanța de apel a avut in vedere si subvenția acordată de stat in anul 2004 pentru un kg. de astfel că, valoarea reactualizată pentru care s-a dispus obligarea inculpatului a fost de 7823,98 lei.
Cu privire la expertul parte ing., din perspectiva modului de calcul al veniturilor brute, trebuie să aibă in vedere o pierdere de maxim 5 %, cu un preț de 4500 lei/ Kg. și acordarea subvenției pentru întreaga suprafața cultivată și nu doar la o J de hectar.
În apel, expertul tehnic judiciar numit de instanță, ing. a răspuns acestor critici. Astfel pentru valorificarea prețșului de vânzare s-a luat in calcul un preț mediu, dovedit cu acte contabile, astfel că, prețul solicitat de 4500 lei/Kg. a fost un prețș maxim in anul 2004, iar prețul recomandat de Ministerul Agriculturii a fost de 5500 lei insă nu a ținut cont nici un cumpărător și nici nu a fost practicat pe piață.
De asemenea, partea vătămată nu a făcut dovada că inculpatul ar fi cultivat terenul in totalitate cu aceeași cultură.
In aceste condiții, criticile privind acțiunea civilă sunt neîntemeiate si pe cale de consecință cum nici din oficiu nu au fost găsite nulități de natură a duce la casarea hotărârilor recurate, curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală, va respinge ca nefondat recursul părții vătămate.
În temeiul art. 193 cod pr. penală, va obliga recurenta la plata către intimatul inculpat a cheltuielilor de judecată de 500 lei ( onorariu avocat ).
În baza art. 192 alin. 2 cod pr. penală, va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală;
Respinge ca nefondat recursul penal formulat de partea vătămată - domiciliată în Nord,-, județul C - împotriva deciziei penale nr. 84/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1712/18.12.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- - privind pe inculpatul - domiciliat în, sat,-, județul
În temeiul art. 193 cod pr. penală
Obligă recurenta la plata către intimatul inculpat a cheltuielilor de judecată de 500 lei ( onorariu avocat ).
În baza art. 192 alin. 2 cod pr. penală;
Obligă pe recurenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 iunie 2009.
Pentru Președinte de complet, JUDECĂTORI,
- - -, aflat în - -
în temeiul art. 312 cod pr. penală
semnează
Președinte de instanță -
GREFIER,
Jud. fond:
Jud. apel: /
Red.. Jud.
Tehnodact. Gref.
2 ex./08.07.2009
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Maria Uzună, Zoița
