Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 676/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 676
Ședința publică din data de 19.11.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dumitru Petruș Judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Mariana Cristache
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public - a fost reprezentat de Procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de revizuenta ( domiciliată în comuna, județul V) împotriva deciziei penale nr. 200 din data de 7 iulie 2008 Tribunalului Vrancea pronunțată în dosarul nr- - sentința penală nr. 139 din 14.04.2008 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr-.
La apelul nominal a lipsit revizuenta, aceasta fiind reprezentată de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că la dosar s-a depus un memoriu formulat de recurentă pentru a fi avute în vedere la pronunțare, după care:
Curtea, din oficiu pune în discuție excepția admisibilității recursului declarat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se aprecia asupra competenței de soluționare a cauzei, înaintea excepției de admisibilitate, considerând că dacă este vorba despre o cerere de revizuire pronunțată de Tribunalul Vrancea, competența acestei noi cereri de revizuire aparține Tribunalului Vrancea, care se va pronunța asupra admisibilității.
În condițiile în care s-a formulat o contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate în recurs, pronunțate de Tribunalul Vrancea, competența îi aparține aceleiași instanțe, să soluționeze cauza, pentru a verifica dacă aceasta este admisibilă sau nu, motiv pentru care se impune declinarea la Tribunalul Vrancea.
Apărătorul desemnat din oficiu solicită a se aprecia dacă prezenta cauză este o revizuire sau o contestație în anulare, urmând a se dispune scoaterea cauzei de pe rol pentru a fi trimisă la instanța competentă.
Consideră că este vorba despre un recurs la revizuire și nu de o contestație în anulare, fiind vorba despre o cale de atac împotriva unei decizii de recurs care a avut ca obiect de rezolvare revizuirea.
Reprezentantul Ministerului Public urmează a se aprecia dacă este vorba despre un recurs împotriva unei decizii de recurs într-o cerere de revizuire și în atare condiții urmează a fi respins ca fiind inadmisibil.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată cele ce urmează:
Prin sentința penală nr. 139/14.04.2008 a Judecătoriei Adjud, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire pronunțată de revizuienta, împotriva sentinței penale nr. 297/30.10.1996 a Judecătoriei Adjud, rămasă definitivă prin decizia penală nr.49/1997 a Tribunalului Vrancea.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, revizuienta a fost obligată la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, revizuienta,în cererea sa, nu a invocat și nici nu a dovedit nici unul din cazurile prev. de art. 394 Cod procedură penală, text de lege care reglementează instituția revizuirii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, motivând faptul că instanța de fond nu a soluționat corect dezbaterea masei succesorale rămasă de pe urma părinților săi și, prin neaducerea unor martori propuși pentru stabilirea corectă a tuturor bunurilor rămase de pe urma defuncților.
Examinând sentința în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în condițiile art. 3856pct.3 Cod procedură penală, Tribunalul Vranceaa constatat că, prima instanță corect a dispus respingerea cererii întrucât nu este îndeplinită vreuna din condițiile prevăzute de art. 394 lit. a,e Cod procedură penală, privind cazurile de revizuire.
Așa fiind, în baza art. 38515pct.1 Cod procedură penală, recursul declarat de revizuenta împotriva sentinței penale nr. 139 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Adjud, în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Vrancea prin decizia penală nr. 200 din data de 7.07.2008 - dată în ședință publică, fiind definitivă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta, cerere ce a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr- la data de 21.07.2008.
RECURSUL DE FAȚĂ ESTE INADMISIBIL.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul d e procedură penală, hotărârea judecătorească poate fi supusă căilor de atac ordinare - apelul și recursul - acestea neputând fi exercitate împotriva unei hotărâri definitive care, potrivit dispozițiilor art. 415 alin. 1 Cod procedură penală, devin executorii.
Conform prevederilor art. 385 indice 1 Cod procedură penală pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 litera a Cod procedură penală ( infracțiuni în rândul cărora sunt enumerate și cele de insultă și calomnie prevăzute de art. 205 și respectiv 206 Cod penal).
Cum împotriva sentinței penale nr. 139 din 14 aprilie 2008, pronuntată de Judecătoria Adjud, în dosarul nr- revizuenta a exercitat deja calea de atac a recursului în fața Tribunalului Vrancea, care s-a pronunțat prin decizia penală nr. 200 din data de 7.07.2008, soluție definitivă;
Împotriva deciziei penale nr. 200 din data de 7.07.2008 a Tribunalului Vrancea, soluție definitivă, a declarat recurs revizuenta, cererea fiind înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI.
La primul termen de judecată din data de 17.10.2008 s-a dispus amânarea cauzei, la cererea recurentei revizuentei, care a solicitat termen pentru a-și angaja apărător ales.
La termenul de judecată din data de 19.11.2008 s-a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, acesta fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive.
Așa fiind, întrucât nu pot fi atacate cu recurs hotărârile definitive, acesta urmează a fi respins ca atare, conform prevederilor art. 385 indice 15 pct. 1 litera a Cod procedură penală.
Văzând și prevederile art. 192 Cod procedură penală, urmează a fi obligat recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta ( domiciliată în comuna, județul V) împotriva deciziei penale nr. 200 din data de 7 iulie 2008 Tribunalului Vrancea pronunțată în dosarul nr- - sentința penală nr. 139 din 14.04.2008 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr-.
În baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă revizuenta - recurentă la 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red. 21 2008
Recurs: - -
Fond:
Președinte:Dumitru PetrușJudecători:Dumitru Petruș, Ion Avram, Mariana Cristache