Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 116/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 116/
Ședința publică din 11 Februarie 2010
Curtea compusă din:
Ședința publică din 11 Februarie 2010
Curtea compusă din:
Președinte: dr. - - -, vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 1: Mirela Sorina Popescu
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin
Procuror:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de părțile civile, domiciliată în S, str. sg.mj., nr. 13, - A, apartament 30, județul O, A (fostă ), domiciliată în S, str. sg.mj., nr. 13, - A, apartament 30, județul O, -, domiciliată în S,-, bloc 11, scara B, apartament 8, județul O, și de partea responsabilă civilmente ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - VIENA INSURANCE B, cu sediul în B, sector 2,--33, împotriva deciziei penale nr. 171 din data de 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile de fond asupra recursurilor au avut loc la data de 4 februarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie. Instanța a amânat pronunțarea până la această dată pentru a da posibilitatea apărătorilor să depună la dosar concluzii scrise, urmând a da următoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr. 85 din data de 27 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 25 mai 1988 în Curtea de A, județul A, domiciliat în comuna, satul T, județul A, CNP -, a fost condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.178 alin.2 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 86/2 Cod penal, s-a stabilit un termen de încercare de cinci ani pentru inculpat.
În baza art. 86/3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. la lit. a - d ale acestui text de lege, și anume:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la termenele fixate de această instituție, respectând planul de măsuri ce-i va fi stabilit;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 Cod procedură penală, i s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și 84 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 998 - 999 cod civil și cu art. 50 și 54 din Legea numărul 136/1995, s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile O, domiciliată în S, strada -, numărul 35, blocul 11, scara B, etajul 2, apartamentul 8, județul O, A, ambele domiciliate în S, strada -, numărul 13, blocul C 1, scara A, apartamentul 30, județul O și a fost obligat inculpatul și asigurătorul de răspundere civilă, ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - INSURANCE, cu sediul în B, strada - - 1, numărul 31-33, sectorul 2, să plătească, în solidar, următoarele sume, în modalitățile de mai jos:19.600 lei despăgubiri materiale în solidar tuturor celor trei părți civile; 56.000 lei daune morale către partea civilă, 42.000 lei daune morale către partea civilă a, 35.000 lei daune morale către partea civilă
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând 25% din onorariul apărătorului din oficiu, pentru primul termen de judecată, se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și Libertăților.
În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală și art. 50 și 54 din Legea nr.136/1995, a fost obligat în solidar inculpatul și asigurătorul de răspundere civilă la plata sumei de 7565 lei către cele trei părți civile, tot în solidar, reprezentând cheltuieli de judecată făcute de către acestea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 9 aprilie 2008, în jurul orei 5,30, când afară era încă întuneric, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală, înmatriculat sub numărul - și a plecat de la domiciliul său din comuna, satul T, județul A, îndreptându-se către comuna, cu intenția de a ajunge în municipiul Pitești. În timp ce rula cu autoturismul pe J 703 i pe raza satului Zărnești din comuna, și se apropia de intersecția cu o uliță laterală din acea localitate, inculpatul l-a accidentat grav pe numitul, care a decedat la cca. 2 ore după producerea evenimentului rutier.
În aceeași dimineață, la ora 5,30, victima se afla în stația de autobuz situată pe partea dreaptă a sensului de mers către, în localitatea Zărnești, așteptând un mijloc de transport în comun, împreună cu soția și fiica sa, martorele și respectiv În același moment, către aceeași stație de autobuz, se îndrepta și martora, aceasta dorind să se deplaseze la.
La un moment dat, victima le-a spus rudelor sale că trebuie să meargă la toaletă și astfel, a traversat carosabilul spre zona de lângă căminul cultural, aflat vis-a-vis. După cca.10 minute, victima s-a întors și, ajungând la marginea carosabilului, a fost strigat de soție și fiică și atenționat să se grăbească, fiindcă se apropia autobuzul. s-a angajat astfel în traversarea străzii prin același loc nesemnalizat corespunzător drept trecere pentru pietoni, însă nu s- asigurat în niciun fel când a făcut acest lucru imprudent.
Cu toate că autoturismul condus de inculpat dinspre, circula cu lumina de drum (faza lungă), victima nu a văzut autoturismul și, ignorând apropierea acestuia, a continuat să traverseze strada perpendicular pe zona stației de autobuz.
Inculpatul care circula cu viteza de 65 km/, nu a încetinit nici el viteza, mulțumindu-se să-l claxoneze pe, considerând că acesta se va opri și va renunța să mai traverseze în continuare strada. - a sesizat că nu se întâmplă acest lucru, prea târziu însă, conducătorul auto a acționat sistemul de frânare, dar nu a mai putut evita impactul, care s-a produs pe de deplasare a autoturismului, la o distanță de 0,82. față de axul drumului. Impactul s-a produs inițial în zona membrelor inferioare ale victimei, care au fost lovite cu zona centrală a barei față și a grilei mască a autoturismului, după care victima a fost preluată pe mașinii, s-a izbit cu capul de parbriz și a fost purtată apoi pe cca. 16- 18 metri, până când inculpatul a reușit să oprească mașina; apoi, victima a fost proiectată pe carosabil în fața vehiculului, la o distanță de cca. 6 metri de acesta. La scurt timp, la fața locului a sosit o ambulanță, care a transportat victima la Spitalul Județean A, însă, ca urmare a vătămărilor grave suferite în urma impactului, aceasta a decedat în jurul orelor 8,oo.
Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) întocmit de SML A la data de 09 iunie 2008, rezultat că moartea lui a fost violentă și s-a datorat compresiunii cerebrale, urmare a unui traumatism acut cranio-cerebral soldat cu fractură de bază craniană. Leziunile s-au putut produce în contextul unui accident de trafic rutier, prin mecanism de lovire de corp dur, între acestea și deces, existând legătură directă de cauzalitate. Concluziile actului medico-legal susmenționat concordă cu cele desprinse din certificatul medical constatator al morții emis de aceeași instituție medico-legală ( filele 40-42, 37 dosar urmărire penală).
Din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, instanța de fond a concluzionat că producerea evenimentului rutier și consecințele acestuia s-au datorat culpei concurente a victimei cu cea a inculpatului.
Astfel, victima s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure, încălcând astfel, atât dispozițiile art.72 alin.3 din OUG nr.195/2002 cât și pe cele ale art.167 alin.1 lit.d) din nr.HG1391/2006.
În ce-l privește pe inculpat, s-a reținut că acesta, a încălcat atât prevederile art.48 din OUG nr.195/2002 potrivit cărora, conducătorul de autovehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, precum și prevederile art.49 alin.1 din același act normativ, care instituie obligația conducătorului de vehicul de a circula în localități cu viteza maximă de 50 km./
Așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul G, în momentele premergătoare producerii accidentului de circulație soldat cu vătămarea gravă, a integrității corporale a victimei, urmată de decesul acestuia, autoturismul condus de inculpatul, circulat cu o viteză de circa 65 km/, depășind astfel, substanțial, viteza maximă prevăzută de lege pentru deplasarea autovehiculelor în localități.
Același raport de expertiză, relevă împrejurarea esențială că, în situația în care autoturismul condus de inculpat ar fi circulat cu viteza legală de 50 km/, din momentul în care inculpatul a observat victima pe carosabil, ar fi avut la dispoziție spațiul și timpul necesar pentru oprirea autoturismului, prin acționarea sistemului de frânare a acestuia, fără a se produce impactul cu victima, rămânându- o rezervă de circa 5 metri până la aceasta ( fila 62 dosar urmărire penală). De altfel, inculpatul ar fi avut posibilitatea să evite impactul cu victima, chiar în condițiile deplasării cu viteza de 65 km/, dacă ar fi circulat cu atenție și ar fi observat victima din momentul angajării ei în traversarea drumului public, moment în care ar fi inițiat manevrele de oprire a autoturismului.
Astfel, calculele efectuate de expertul tehnic judiciar care a participat la efectuarea expertizei tehnice din partea părților civile, relevă împrejurarea că în momentul în care victima a pătruns pe carosabil, autoturismul condus de inculpat se afla la o distanță de 70,32. de aceasta, iar spațiul total de oprire al autoturismului la o viteză, chiar de 69 km/, ar fi fost de 53,49. ceea ce înseamnă că în condițiile unei frânări intensive a autovehiculului, inițiată în momentul pătrunderii victimei pe carosabil, acesta s-ar fi oprit la o distanță de 16,87. de traiectoria urmată de pietonul angajat în traversarea drumului public, nefiind posibilă lovirea acestuia.
Întrucât autoturismul condus de inculpat circula cu faza lungă a farurilor care iluminau drumul de la o distanță de 20. și asigura vizibilitatea ambelor benzi de circulație, deci și a sensului opus de mers, putea și trebuia să observe victima chiar din momentul pătrunderii sale pe carosabil, iar faptul că inculpatul nu a observat victima decât după ce aceasta a străbătut distanța de 1,5. din lățimea carosabilului ( așa cum susține inculpatul), demonstrează neatenția conducătorului auto manifestată în conducerea autovehiculului, neatenție ce a determinat începerea cu întârziere a manevrelor de evitare a coliziunii cu victima ( fila 78 dosar urmărire penală).
Datorită faptului că victima s-a angajat în traversarea străzii pe o traiectorie perpendiculară cu axul drumului, în speță, nu există nici îndoială asupra direcției sale de deplasare, așa încât, inculpatul putea și trebuia să prevadă că autoturismul condus de el urma să intre în coliziune cu victima, - dacă nu efectua manevrele de evitare, - imediat ce aceasta a apărut în câmpul său vizual. Prin faptul că inculpatul a claxonat victima abia când a ajuns la 20-30. de aceasta, fără să reducă viteza de deplasare a autoturismului, iar acționarea sistemului de frânare al autoturismului a efectuat-o după avertizarea sonoră, el a încălcat și măsurile de prevedere pentru exercitarea activității de conducător auto.
Pe de altă parte, deși inculpatul avea posibilitatea de a vira autoturismul pe care-l conducea spre stânga, concomitent cu reducerea vitezei de deplasare, pentru a evita lovirea victimei, nu a efectuat o asemenea manevră, cu toate că pe cealaltă bandă de circulație a drumului nu se afla nici un obstacol.
La dosar s-a depus și punctul de vedere motivat al expertului tehnic judiciar, care a participat la efectuarea expertizei tehnice din partea inculpatului în sensul că, vina exclusivă în producerea accidentului de circulație aparține victimei care a pătruns în spațiul de siguranță al inculpatului.
Pentru a-și justifica opinia, expertul a efectuat calculele pentru stabilirea spațiului disponibil de oprire în siguranță a autoturismului, pe baza premiselor necorespunzătoare adevărului că victima s-ar fi angajat în traversarea drumului public cu o viteză de deplasare de 1,34 m/secundă, respectiv, 4,8 km/, reprezentând o medie între un mers rapid și fuga lentă și că victima ar fi parcurs în câmpul vizual al inculpatului o distanță de numai 2,22. Pe baza acestor premise, apreciate de instanță ca fiind false, expertul tehnic a concluzionat că victima ar fi parcurs distanța dintre locul apariției sale în câmpul vizual al inculpatului și până la locul izbirii sale de autoturismul condus de inculpat în timp de 1,66 secunde, situație în care, spațiul disponibil de oprire al autoturismului ar fi fost de numai 29,9. mai mic decât spațiul de oprire în siguranță a autoturismului la viteza legală de 50 km/, care a fost de 34,53.
În cursul urmăririi penale, martora a declarat că victima se deplasa cu pas încet, bătrânesc, atunci când s-a angajat în traversarea străzii, aceeași relatare făcând- și martora care a spus că tatăl său mergea cu pas normal. În raport de susținerile acestor martore, instanța de fond a apreciat eronată total, concluzia teoretică a expertului în sensul că victima se deplasa cumva între o fugă lentă și un mers rapid și pentru acest motiv, punctul de vedere exprimat de expertul nu fost luat în considerare.
În ce privește declarația martorei dată în fața instanței, aceasta a fost privită cu mari rezerve de către judecătorul care a soluționat fondul cauzei față de împrejurarea că, cuprinde unele aspecte contradictorii față de cea de la urmărirea penală, combinat și cu atitudinea psihică precipitată a martorei atunci când a declarat la instanța de fond.
Instanța de fond nu a primit nici punctele de vedere ale părților civile și ale parchetului, în sensul că victima se deplasa în data de 9 aprilie 2008 cu un, aspect ce nu a rezultat din probele administrate în cauză. Nici una dintre părțile civile sau vreun martor nu au relatat aspectul menționat, iar simplul fapt că pe segmentul de drum pe care s-a produs accidentul rutier s-au găsit bucăți de lemn rupte, nu conduce automat la concluzia că folosea acel băț pentru a se ajuta în mers, lemnul găsit la fața locului nici măcar nu avea forma unui, iar inculpatul și martora au declarat că victima avea mâinile libere atunci când s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis. Tot eronată a fost apreciată de către judecătorie și susținerea părților civile că victima se afla pe trecerea de pietoni când a fost lovită, acest lucru, nedesprinzându-se din ansamblul probelor administrate în cauză.
În opinia instanței de fond, inculpatul putea și trebuia să observe victima, încă din momentul pătrunderii ei pe carosabil, când se afla la o distanță de 70,32. de aceasta și s-a conturat starea de pericol, în cauză, nefiind vorba despre apariția victimei în spațiul de siguranță al conducătorului auto; inculpatul a declarat chiar, că a văzut victima din timp, dar în loc să încetinească și, eventual, să oprească autovehiculul, el s-a mulțumit doar să claxoneze, lucru care nu l-a ajutat, fiindcă și-a continuat traversarea.
Concluzionând, judecătoria a apreciat că inculpatul are o culpă de 70 % în producerea accidentului, iar, o culpă de 30 %, acesta din urmă, generând starea de pericol prin angajarea în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Atunci când a fost strigat de soția și fiica lui să se grăbească să ajungă în stație pentru că venea autobuzul, victima trebuia să-și ia toate măsurile de protecție și nu să pătrundă pe carosabil, pornind de la ideea că, eventual, va fi ferită de către conducătorii auto care ar fi putut apărea în zonă cu vehicule în mișcare. Prin urmare, cu toate că inculpatul are o parte mare de vină în producerea accidentului, deoarece, deși putea încetini și opri autoturismul în timp util, după ce a văzut că victima urma să se angajeze în traversarea străzii, nu a procedat așa, totuși nu se poate reține că el este singurul vinovat de cele întâmplate.
Fapta comisă de inculpatul în împrejurările susmenționate și care constă în aceea că în ziua de 9 aprilie 2008, în jurul orelor 5,30, l-a lovit din culpă cu autoturismul pe care-l conducea, pe numitul în vârstă de 77 ani, pe 703 de pe raza satului Zărnești din comuna, județul A, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia, a fost încadrată în drept în dispozițiile art.178 alin.2 din Codul penal care incriminează uciderea din culpă.
La individualizarea pedepsei s-a ținut seama de criteriile prevăzute în art.72 din Codul penal, reținându-se că inculpatul este infractor primar, a recunoscut săvârșirea faptei, dar a susținut nefondat, că nu are nici o culpă deoarece, victima i-a apărut în spațiul de siguranță și că anterior a avut comportare bună în societate. S- mai reținut că fapta dedusă judecății, chiar dacă îmbracă forma culpei, este o infracțiune cu un deosebit grad de pericol social, fiind vorba de suprimarea dreptului la viață, dreptul cel mai de preț pentru o persoană fizică. Chiar dacă victima era o persoană cu vârsta înaintată și a avut și ea o culpă în producerea accidentului, totuși inculpatul nu a fost prudent și nu a analizat în profunzime consecințele faptului că nu a redus viteza de deplasare a autoturismului și până în prezent, nu a despăgubit pe nici o parte civilă cu vreo sumă de bani, motivând că nu are de unde.
Față de cele arătate, instanța de fond a apreciat că, în favoarea inculpatului nu se poate reține nici o circumstanță atenuantă judiciară, pedeapsa proporțională și suficientă pentru resocializarea lui fiind închisoarea de 3 ani, iar scopul sancțiunii poate fi atins și prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, inculpatul, înțelegând prin această modalitate de executare a pedepsei că a comis o faptă gravă, că a greșit și că de acum încolo trebuie să fie mai responsabil, căci altfel i se va aplica pedeapsă privativă de libertate.
Pe latura civilă a cauzei, s- apreciat că acțiunile civile formulate de părțile civile sunt în parte întemeiate.
, soția victimei a solicitat ca inculpatul să-i plătească în solidar cu asiguratorul de răspundere civilă suma de 2.000.000 lei daune morale: fiicele victimei, și Meșina - au solicitat și ele câte 1.500.000 lei daune morale în aceleași condiții și, în fine, toate cele 3 părți civile au cerut și suma de 40.000 lei despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântarea victimei.
Cu înscrisurile depuse la dosar și din declarațiile martorilor, existente la filele 89-94, 134-162, părțile civile au dovedit sume de 28.000 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei și cu pomenile ulterioare de până la un an, restul despăgubirilor materiale nefiind dovedite.
Referitor la daunele morale s-a apreciat că suma totală de 5.000.000 lei cerută de părțile civile cu acest titlu este exagerat de mare, raportat la toate împrejurările concrete ale cauzei.
Mai înainte de toate s-a reținut că victima era o persoană în vârstă de 77 de ani și a avut o vină destul de importantă în comiterea accidentului, ea putând evita impactul cu autoturismul condus de inculpat, dacă era atentă când traversat strada printr-un loc nepermis. Este adevărat că soția victimei, și fiica sa cea mare, au fost la fața locului, au văzut impactul și au suferit o traumă psihică, agravându-și fiecare și starea de sănătate așa cum au declarat martorii propuși în dovedirea laturii civile, suferind chiar o depresie. Victima era o persoană activă și un suport moral pentru familie, nefericitul eveniment producând o ruptură profundă în familie cu multe consecințe negative asupra stării fizice și psihice a părților civile. Astfel, s-a apreciat că suma de 80.000 lei pentru soția victimei și suma de 60.000 lei pentru a, fiica victimei, acoperă prejudicial moral încercat de acestea.
În ceea ce o privește pe partea civilă, s-a reținut că aceasta nu a fost la fața locului și nu a trăit șocul producerii accidentului și al decesului tatălui său, iar starea sa de sănătate este mult mai bună decât a celorlalte două părți civile. Deoarece și această parte civilă a suferit o traumă întrucât tatăl a fost modelul și îndrumătorul ei în viață, s-a apreciat, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei că suma de 50.000 lei acoperă pe deplin prejudiciul moral suferit de această parte civilă.
Aplicând și procentul de culpă reținut în sarcina victimei la comiterea faptei, - de 30% -, inculpatul a fost obligat în solidar cu asiguratorul de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile și al daunelor morale în cuantumul prevăzut în dispozitivul hotărârii.
În fine, inculpatul a fost obligat singur la plata cheltuielilor judiciare către stat și în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă la plata cheltuielilor de judecată către părțile civile.
Împotriva sentinței au declarat apeluri inculpatul -, părțile civile -, și a, precum și partea responsabilă civilmente - Romnească - INSURANCE SA
Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei rețineri a culpei sale în producerea accidentului de circulație, invocând punctul de vedere al expertului consultant. În opinia inculpatului, culpa aparține în exclusivitate victimei, care a apărut în spațiul său de siguranță. Pentru acest motiv, inculpatul a solicitat, în principal, achitarea, iar în subsidiar, reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub limita specială prevăzută de lege și aplicarea art.81 din Codul penal, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Părțile civile au criticat sentința pentru greșita reținere a culpei victimei, chiar și numai în proporție de 30%, în producerea accidentului. Sub aspectul laturii civile a cauzei au invocat greșita soluționare a acesteia, apreciind că se impune acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat, față de împrejurarea că victima, deși persoană în vârstă, aducea un venit substanțial în familie.
Partea responsabilă civilmente a criticat sentința pentru greșita obligare în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, motivând că societatea de asigurări nu este autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii în dauna părților civile, iar fapta este comisă de o altă persoană decât asiguratul respectivei societăți.
Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.17 din 26 noiembrie 2009, respins ca nefondate apelurile declarate în cauză.
În considerentele deciziei s-a reținut că instanța de fond, în mod corect a stabilit culpa comună în producerea accidentului, însă în proporții diferite, contribuția mai mare având-o conducătorul auto, respectiv inculpatul, concluzie desprinsă din raportul de expertiză tehnică auto efectuat de expertul desemnat de organele de poliție, la care au participat și doi experți consilieri ai celor două părți, respectiv inculpat și reprezentanții legali ai victimei.
Inculpatul a condus cu autoturismul cu o viteză peste limita legală prevăzută pentru localități și, deși a observat că victima s-a angajat în traversarea carosabilului, s-a limitat doar la aoc laxona, nesocotind posibilitatea ca aceasta să nu audă, fără însă a încerca să încetinească viteza, iar când a frânat a fost deja prea târziu.
Faptul că undeva, pe sensul opus și la o oarecare distanță, exista un semn de circulație care indica existența în apropiere a trecerii de pietoni, nu poate fi reținut ca agravantă în sarcina inculpatului, deoarece acesta putea să nu-l observe, datorită pomilor din preajmă, a distanței, dar și a faptului că vederea spre respectivul semn de circulație era orientată în sens invers.
Totodată, și victima s-a angajat în traversarea drumului printr-un loc nepermis și la o distanță, oarecum, considerabilă de marcajul de trecere pentru pietoni. Că victima avea sau nu avea, că a traversat drumul încet sau în pas grăbit, nu are importanță din moment ce expertiza, prin calculele tehnice efectuate, a stabilit că aceasta nu a apărut în spațiul de siguranță al șoferului.
A mai reținut tribunalul că nu trebuie neglijat nici faptul că victima a fost strigată și atenționată de soția și fiica sa, care se aflau pe partea opusă a șoselei, în stația de autobuz, să se grăbească pentru că a sosit autobuzul, ceea ce a determinat-o pe aceasta să uite să se mai asigure în momentul angajării în traversare.
În ce privește individualizarea pedepsei, tribunalul a apreciat că nici reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului și nici aplicarea art.81 Cod penal nu s-ar justifica, având în vedere consecințele deosebit de grave ale infracțiunii comise de acesta. Faptul că inculpatul este infractor primar, a recunoscut și regretat fapta, a determinat aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.
Referitor la latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut - contrar celor afirmate de părțile civile - că a fost soluționată corect, cuantumul daunelor morale acordate părților civile a fost apreciat ca fiind considerabil atât în raport cu practica judiciară în materie, dar ținându-se seama și de posibilitățile materiale ale inculpatului care, mai devreme sau mai târziu, va fi obligat să le achite.
În fine, și motivele invocate de asigurătorul de răspundere civilă au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, cu precizarea că asigurarea privește autoturismul și nu pe proprietarul lui și că, din coroborarea prevederilor art.54 alin.4 cu cele ale art.57 alin.1 din Legea nr.136/1995, rezultă că, în cauză, coexistă răspunderea civilă delictuală a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, conform art.998 Cod civil, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare.
Au fost invocate și dispozițiile art.481alin.2 din legea menționată, potrivit cărora "contractul de asigurare atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru pagubele produse terților prin accidente de circulație", concluzionându-se că obligarea în solidar a asigurătorului cu inculpatul la plata despăgubirilor civile dovedite de părțile civile, dispusă de instanța de fond, este legală și temeinică.
Împotriva deciziei au declarat recurs, atât părțile civile, a (fostă ) și -, cât și asigurătorul de răspundere civilă - Românească - INSURANCE SA
Părțile civile, prin apărătorul ales, au criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie atât în ce privește latura penală a cauzei, cât și referitor la modul de soluționare a laturii civile.
În ce privește latura penală, s-a solicitat înlăturarea prevederilor art.861din Codul penal, referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, modalitate de executare a pedepsei stabilită de instanța de fond și menținută de tribunal, majorarea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului și executarea acesteia în regim de detenție. S-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea ușoară în raport de gravitatea faptei comise și de împrejurarea că victima nu a avut nicio culpă în producerea accidentului de circulație, nici măcar în procentul de 30% reținut greșit de instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză. Din probele administrate în cauză rezultă că intimatul inculpat a condus autoturismul cu viteză excesivă, nu a ținut cont de indicatoarele existente la fața locului și care, prin amplasarea lor, aveau menirea de a impune conducătorilor auto obligația de a reduce viteza și de a fi mai vigilenți, conduită care, în cazul în care era adoptată de inculpat, îl ajuta să evite impactul cu victima. Au mai solicitat părțile civile înlăturarea depozițiilor martorilor, depoziții înlăturate și de procuror și privite cu mari rezerve de judecătorul fondului.
În ce privește modul de soluționare a laturii civile, părțile civile, prin apărătorul ales, au solicitat obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă la plata daunelor morale și a despăgubirilor civile în cuantumul cerut cu ocazia constituirii de părți civile. S-a argumentat că, prin dispariția victimei, li s-a creat un mare prejudiciu moral, victima era o persoană activă, era angajat la Uniunea Județeană a Cooperației de Consum O, obținând venituri din activitățile desfășurate ca expert contabil. A mai susținut partea civilă că a împrumutat suma de 20.000 lei de la persoane fizice și suma de 10.000 lei de la locul său de muncă pentru a acoperi cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei și parastasele ulterioare, că nu înțelege de ce daunele morale i-au fost acordate într-un cuantum mai mic decât soției și celeilalte fiice a victimei, în condițiile în care între ea și tatăl său exista o puternică legătură afectivă. În sprijinul solicitării de majorare a cuantumului daunelor morale, părțile civile au depus la dosar hotărâri judecătorești pronunțate în alte cauze (, etc.) de către instanțele din
Asiguratorul de răspundere civilă " Românească Vienna Insurance " Bac riticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate si netemeinicie, in sensul că, potrivit art. 3, 4, 53 si 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România coroborate cu Ordinul nr. 11/2007 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru punerea în aplicare a Normei din 02.10.2007 privind asigurările obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, ar trebui să răspundă numai in limitele obligației stabilită prin legea specială, nu și pentru partea din prejudiciu care depășește limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare A mai susținut recurenta, invocând decizia nr. 1/2005 a Secțiilor unite ale ICCJ - că nu există nici un temei legal care să stipuleze răspunderea solidară a asiguratorului RCA cu asiguratul ori cu conducătorul autovehiculului asigurat RCA. În fine, s-a susținut că daunele morale acordate părților civile sunt exagerat de mari raportat la împrejurările concrete în care s-a produs accidentul de circulație comis de inculpatul.
Examinând hotărârile atacate, atât prin prisma motivelor invocate, care în drept se încadrează in dispozițiile art. 3859alin. 1 pct. 14 și 18 din Codul d e procedură penală, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3859alin. 3 din același cod, curtea constată fondat recursul declarat de părțile civile pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Atât instanța de fond, cât și instanța de apel, cu argumente rezultate din probatoriul administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, dar și cu argumente juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt și au dat infracțiunii deduse judecății încadrarea juridică legală.
Este necontestată împrejurarea că în dimineața zilei de 09 aprilie 2008, în jurul orei 530, când afară era încă întuneric, în timp ce intimatul-inculpat - circula cu autoturismul proprietate personală înmatriculat sub numărul -, cu viteza de cca 65 km/ (peste limita legală admisă în localitate) pe de pe raza satului Zărnești din comuna, județul A și se apropia de intersecția cu o ulița laterală din această localitate, l-a accidentat pe numitul care a decedat la spital, la cca. două ore după producerea evenimentului rutier.
Este adevărat că intimatul-inculpat a circulat cu o viteză peste limita legală prevăzută de lege pentru localități și că, deși a observat că victima s-a angajat in traversarea carosabilului, s-a limitat doar la aoc laxona neluând în considerare posibilitatea ca aceasta să nu audă, fără a încerca să încetinească viteza, iar când a efectuat manevra de frânare era deja prea târziu.
Dar, tot atât de adevărat este și faptul că victima s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și la o distanță oarecum considerabilă de marcajul de trecere pentru pietoni; contrar celor susținute de apărătorul ales al părților civile, din probele administrate în cauză nu rezultă că victima ar fi fost accidentată pe trecerea de pietoni. Tot astfel, nu este de neglijat nici faptul că victima a fost strigată de soția si fiica sa, martorele si a (fostă ), care se aflau pe partea opusă a șoselei, în stația de autobuz și atenționată să se grăbească pentru că a sosit mijlocul de transport în care urmau să urce, ceea ce a determinat-o pe victimă să uite să se asigure în momentul în care s-a angajat în traversarea străzii.
Prin atitudinea sa de a traversa strada printr-un loc nepermis și fără să se asigure, victima a încălcat prevederile art. 72 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, precum si pe cele ale art. 167 alin. 1 lit. d din HG nr. 1391/2006.
Faptul că undeva, pe sensul opus și la o oarecare distanță de locul accidentului se afla un semn de circulație care indica existența în apropiere a indicatorului trecere pentru pietoni - invocat de apărătorul recurentelor părți civile - în mod corect a apreciat tribunalul că nu poate fi reținut ca agravantă în sarcina intimatului - inculpat, față de împrejurarea că acesta din urmă putea sa nu-l observe, datorită pomilor situați în preajmă, a distanței, dar și a faptului că vederea spre respectivul semn era orientată in sens invers.
Expertiza tehnică auto dispusă în cauză și efectuată de către expertul desemnat de organele de poliție a fost corect interpretată de instanțele de judecată, potrivit prevederilor art. 63 alin. 2 din Codul d e procedură penală, concluziile acesteia cu privire la culpă, atât a intimatului - inculpat cât și a victimei, în proporții diferite, coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză. Punctele de vedere exprimate de experții consilieri ai părților, respectiv, intimatul - inculpat și reprezentanții legali ai victimei, recurentele părți civile din prezenta cauză, în mod temeinic argumentat, au fost înlăturate de instanțe; deși au puncte de vedere diferite, atât intre ei, cât și față de expertul desemnat de organul de urmărire penală în ceea ce privește culpa în producerea accidentului, niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nici nu a solicitat efectuarea unei noi expertize care să stabilească dinamica producerii accidentului de circulație.
În ceea ce privește solicitarea apărătorului ales al recurentelor părți civile de a fi înlăturată declarația martorei, curtea constată că aceasta nu a fost determinantă la pronunțarea hotărârilor, așa cum rezultă din considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că "declarația martorei din fața judecătorului cuprinde unele aspecte contradictorii față de cea de la urmărirea penala și combinat și cu atitudinea psihică precipitată a martorei atunci când a dat declarația în fața instanței, această din urmă declarație va fi privită cu mari rezerve ".
Față de cele ce preced, curtea apreciază că, în mod corect s-a reținut o culpă și în sarcina victimei, împrejurare față de care, solicitarea recurentelor părți civile de a reține culpa exclusivă a intimatului - inculpat în producerea accidentului de circulație este nefondată.
În ce privește pedeapsa aplicată intimatului - inculpat de către instanța de fond și menținută de instanța de apel, curtea reține că a fost corect individualizată, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, fiind corectă aprecierea instanței de fond că, prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, modalitate prevăzută de art. 861din codul penal, inculpatul va înțelege că a comis o faptă gravă, că a greșit și că de acum încolo trebuie să fie mai responsabil, căci altfel i se va aplica o pedeapsă privativă de libertate.
Este adevărat că infracțiunea pentru care intimatul - inculpat a fost trimis în judecată și condamnat, prin urmarea produsă și anume, decesul unei persoane, prezintă un grad ridicat de pericol social, însă între criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 din codul penal și care trebuie avute în vedere la stabilirea pedepsei, se numără, alături de gradul de pericol social al faptei și datele referitoare la persoana infractorului și la împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Inculpatul nu are antecedente penale, a comis o infracțiune din culpă, anterior a avut o comportare bună în societate, a recunoscut săvârșirea faptei, iar susținerea că nu el este vinovat de producerea accidentului de circulație nu poate constitui o împrejurare de natură să agraveze răspunderea sa penală: susținerea sa că victima i-a apărut în spațiul de siguranță, s-a dovedit însă a fi, considerent pentru care a fost înlăturată de instanță ca atare.
Aspectele mai sus arătate sunt de natură a convinge instanța de recurs că, într-adevăr, scopul pedepsei cerut de art. 52 din codul penal poate fi atins și fără ca intimatului - inculpat să i se majoreze cuantumul pedepsei și să se dispună executarea acesteia în penitenciar, așa încât și cel de-al doilea motiv de recurs privitor la greșita individualizare a pedepsei invocat de părțile civile apare ca nefondat.
Referitor la latura civilă a cauzei, curtea constată că a fost corect soluționată în ce privește cuantumul daunelor morale și al despăgubirilor materiale la plata cărora a fost obligat intimatul - inculpat în solidar cu asiguratorul de răspundere civilă.
În cererea de constituire de parte civilă, recurentele părți civile au solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 5.000.000 lei daune morale (, soția victimei - 2.000.000 lei, și a - fiicele victimei - câte 1.500.000 lei) și de 40.000 lei despăgubiri materiale, reprezentând cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei și parastasele ulterioare organizate până la 22.01.2009, data constituirii lor ca părți civile (fila 55 dosar instanță de fond).
Este adevărat că, potrivit art.14 din Codul d e procedură penală și art.998 din Codul civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu - în speță intimatul inculpat - este obligat la repararea lui. Dar, tot la fel de adevărat este și faptul că sumele de bani solicitate de recurentele părți civile cu titlu de daune materiale trebuie dovedite, instanțele neputând să le acorde chiar dacă, așa cum s-a precizat în susținerea orală a recursului, "nu pentru toate cheltuielile efectuate au fost procurate chitanțe și facturi, lucru normal", dat fiind motivul pentru care acestea au fost făcute.
Verificând înscrisurile depuse la dosar și luând în considerare cele declarate de martorii, și, propuși de recurentele părți civile în dovedirea pretențiilor formulate (filele 89-94, 134-162 dosar instanță de fond), curtea constată că suma totală cheltuită de recurente cu înmormântarea victimei și parastasele ulterioare este de 28.000 lei, sumă redusă proporțional cu culpa reținută în sarcina acesteia și apreciată corect în procent de 30%.
În ce privește daunele morale, este incontestabil faptul că între victimă și membrii familiei sale - soția și cele două fiice - exista o puternică legătură afectivă, că nu pot fi negate trăirile sufletești profunde la care sunt supuși moștenitorii într-o astfel de situație, dar, așa cum a reținut instanța de apel, nu trebuie uitat nici faptul că daunele morale nu pot fi evaluate pecuniar, stabilirea cuantumului acestora este lăsată la aprecierea instanței și trebuie să reprezinte, mai degrabă, o compensare bănească pentru suferința produsă părților civile recurente și, nicidecum, un prilej de recuperare a unui prezumtiv venit pe care l-ar fi mai putut aduce ipotetic victima care, într-adevăr, deși avea vârsta de 77 de ani, era o persoană activă și realiza venituri din alte activități, așa cum o dovedesc înscrisurile depuse la dosar.
Prin urmare, curtea constată că sumele acordate părților civile recurente cu titlu de daune morale reprezintă o reparație a prejudiciului moral încercat de acestea, iar împrejurarea că în alte cauze, alte instanțe au acordat sume mai mari, cu titlu de daune morale, invocată de apărătorul recurentelor - părți civile, nu prezintă relevanță, fiecare speță având particularitățile ei, urmările produse prin comiterea infracțiunilor fiind diferite de la caz la caz.
Este reală susținerea că recurenta parte civilă a primit daune morale într-un cuantum mai mic decât mama și sora sa, însă la stabilirea acestuia, așa cum rezultă din considerentele sentinței, instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că această parte civilă, spre deosebire de soția și cealaltă fiică a victimei, nu a fost prezentă la locul accidentului și nu a trăit șocul decesului tatălui său, apreciindu-se corect, - fără a nega faptul că și această parte civilă a suferit o traumă, deoarece tatăl a fost modelul și îndrumătorul său în viață, - că suma de 50.000 lei este în măsură să acopere prejudiciul moral ce i-a fost cauzat.
Recursul declarat de părțile civile este fondat sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat intimatul inculpat în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă, în sensul că suma ce li se cuvine cu acest titlu, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, la instanța de recurs, este de 11.247 lei (sumă plătită apărătorului ales cu ocazia deplasării acestuia la instanța de fond pentru a le reprezenta interesele).
În ce privește recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă, curtea constată că nu este fondat.
Din actele și lucrările de la dosar rezultă că, la data de 9 aprilie 2008, data producerii accidentului de circulație soldat cu decesul numitului, autoturismul înmatriculat cu nr. -, condus de intimatul inculpat era asigurat la Românească SA (această societate fiind totuna cu Românească Vienna Insurance SA) - recurenta din prezenta cauză -, iar asigurarea privește autoturismul și nu proprietarul acestuia.
În mod corect instanța de fond a dispus citarea în cauză în calitate de asigurător de răspundere civilă a recurentei, în raport de decizia nr.1/2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit calitatea în procesul penal a societății de asigurare și felul în care aceasta răspunde pentru faptele conducătorilor auto prin care s-au cauzat vătămări corporale, ori a intervenit decesul altor persoane în urma unor accidente de circulație, dispoziție apreciată ca fiind corectă și de către instanța de apel și menținută ca atare.
Obligativitatea instanțelor de judecată de a cita societatea de asigurare în procesul penal ca și asigurător de răspundere civilă rezultă și din coroborarea dispozițiilor art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările, astfel cum a fost modificată, cu cele ale art.57 alin.1 din aceeași lege, dispoziții în baza cărora, în urma producerii unui accident de circulație soldat cu cauzarea unui prejudiciu pentru care s-a încheiat contract de asigurare de obligație de răspundere civilă, coexistă atât răspunderea civilă delictuală a celui care prin fapta sa a cauzat efectele păgubitoare, conform art.998 Cod civil, cu răspunderea contractuală a asigurătorului întemeiată pe contractul de asigurare.
În plus, art.48/1 alin.2 din legea sus menționată prevede că "contractul de asigurare atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru pagubele produse terților prin accidente de autovehicule".
În ce privește Ordinul nr.11/2007 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normei din 2.10.2007 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule care reglementează acest raport juridic de asigurare, invocat de recurentă în motivele de recurs, trebuie reținut că ordinul nu poate înfrânge voința legiuitorului care rezultă fără echivoc din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările, astfel cum a fost modificată, dimpotrivă ordinul trebuie să fie interpretat ca fiind dat în aplicarea unei legi, nu în contra ei. Pe cale de consecință, este legală și temeinică hotărârea instanței de fond, prin care s-a dispus obligarea asigurătorului de răspundere civilă, în solidar cu intimatul-inculpat, la plata către recurentele părți civile a despăgubirilor civile (daune morale și despăgubiri materiale) și a cheltuielilor de judecată efectuate de acestea, soluție menținută și de instanța de apel.
În ce privește cuantumul daunelor morale, curtea constată că au fost corect stabilite, reținându-se culpa victimei, în cauză dovedindu-se existența prejudiciului moral suferit prin pierderea de către părțile civile a unei ființe dragi, soțul și respectiv tatăl acestora, așa încât nu se impune reducerea cuantumului acestora.
Față de cele ce preced, în baza art.385/15 pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, se va admite recursul declarat de părțile civile, -a (fostă ) și, se va casa în parte decizia pronunțată de tribunal, numai în ceea ce privește dispoziția referitoare la respingerea apelurilor declarate de părțile civile, precum și sentința judecătoriei, în sensul că se va majora cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat intimatul-inculpat - în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă - " Românească - Vienna Insurance " SA B către părțile civile, de la 7.565 lei la 11.247 lei.
Totodată, ca urmare a casării în parte a deciziei pronunțate de tribunal, se va înlătura obligarea părților civile la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel în sumă de câte 50 lei.
Neconstatându-se din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârilor atacate, se vor menține în rest dispozițiile sentinței și deciziei.
În baza art.385/15 pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă - " Românească - Vienna Insurance " SA B, împotriva aceleiași decizii penale.
Potrivit dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurenta - " Românească - Vienna Insurance " SA B va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei.
Onorariul parțial de avocat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de părțile civile, - A ( fostă ) și -, împotriva deciziei penale numărul 171 din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul numărul -.
Casează în parte susmenționata decizie, numai în ceea ce privește dispoziția referitoare la respingerea apelurilor declarate de părțile civile, precum și sentința penală numărul 85 din 27 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, și în consecință:
Majorează cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat intimatul - inculpat - în solidar cu asiguratorul de răspundere civilă ASIGURAREA ROMANEASCĂ - INSURANCE B către recurentele - părți civile, de la 7.565 lei la 11.247 lei.
Înlătură obligarea părților civile, - a (fostă ) și - la plata cheltuielilor judiciare către stat, în apel, în sumă de câte 50 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței și deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de ASIGURAREA ROMANEASCĂ - INSURANCE B, împotriva aceleiași decizii penale și în baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, obligă pe această recurentă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial de avocat din oficiu în sumă de 100 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Elena
dr. -, - -
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
3 ex./22.02.2010.
Jud.fond:.
Jud.apel:
.
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Corina Voicu, Elena
