Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 12/2010. Curtea de Apel Constanta

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 12/MP

Ședința publică din 12 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 3: Marius Cristian

Grefier I

Cu participarea Ministerului Public prin Procuror

Pe rol pronunțarea recursurilor penale declarat de inculpatul - domiciliat în localitatea,-, jud. și de partea civilă - domiciliată în localitatea,-, jud. C - împotriva deciziei penale nr. 470/11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect ucidere din culpă (art. 178 cod penal).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9.02.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.02.2010, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin sentința penală nr.99/P din 12.03.2009 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr- s-a dispus:

-în temeiul art. 178 alin. (2) și (5) din Codul penal, condamnarea inculpatului -, născut la data de 01.07.1986 în municipiul C, jud. C, fiul lui și, cetățean român, studii 8 clase și școala profesională, sudor la SC SA M, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat în orașul,-, jud. C, la pedeapsa de trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă;

-în temeiul art. 71 alin. (1) și (2) din Codul penal, interzicerea inculpatului a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal pe durata executării acestei pedepse;

-în temeiul art. 184 alin. (2) și (4) din Codul penal, condamnarea inculpatului - la pedeapsa de zece luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă;

-în temeiul art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată, condamnarea inculpatului - la pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere;

-în temeiul art. 33 lit. b) din Codul penal raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopirea celor trei pedepse principale și aplicarea față de inculpatul - a pedeapsa rezultante de trei închisoare;

-în temeiul art. 88 alin. (1) din Codul penal, scăderea din durata pedepsei aplicate inculpatului - a timpului reținerii și al arestării preventive, de la data de 26.02.2008 până la data de 17.04.2008;

-admiterea, în parte, a acțiunii civile formulate de partea civilă;

-în temeiul art. 998 din Codul civil raportat la art. 49, art. 50 și art. 52 din Legea nr. 136/1995, obligarea inculpatului - și a asigurătorilor de răspundere civilă SC -. SA B și Asigurări Transilvania SA C N să plătească părții civile, în solidar, suma de 100.000 de lei despăgubiri pentru daunele morale și suma de 3.667 lei despăgubiri pentru daunele materiale,

-respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii părții civile sub aspectul celorlalte despăgubiri pentru daunele materiale;

-în temeiul art. 191 alin. (1) din Codul d e procedură penală, obligarea inculpatului să plătească statului suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză;

-în temeiul art. 193 alin. (1) din Codul d e procedură penală raportat la art. 49, art. 50 și art. 52 din Legea nr. 136/1995, obligarea inculpatului - și a asigurătorilor de răspundere civilă SC -. SA B și Asigurări Transilvania SA C N să plătească părții civile, în solidar, suma de 2.000 de lei cheltuieli judiciare efectuate de aceasta în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 306/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalias -a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată și de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 539/254 din 13.03.2008.

În fapt, prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 24.02.2008, inculpatul și prietena sa, au hotărât să meargă împreună cu și - la o discotecă în localitatea, iar deplasarea în această localitate s-a făcut cu autoturismul cu numărul de înmatriculare -, proprietatea inculpatului; până la discoteca din, autoturismul a fost condus de, care deținea permis de conducere, însă, în perioada de timp în care s-au aflat în discotecă, acesta a consumat bere, astfel că, în jurul orelor 24⁰⁰, atunci când cei patru s-au hotărât să se întoarcă în localitatea de domiciliu, inculpatul s-a decis să conducă el autoturismul până în localitatea, deși nu poseda permis de conducere.

Inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare -, martora pe locul din dreapta șoferului, iar și - pe bancheta din spate; inculpatul a mers inițial la locuința prietenei sale din localitatea, de unde aceasta a luat un monitor, după care și-a continuat deplasarea la volanul autoturismului spre orașul.

După ce a parcurs aproximativ 2 km, inculpatul a observat pe sensul său de mers un autoturism și, întrucât acesta se deplasa cu o viteză mai mică, s-a hotărât să-l depășească, însă, lipsit de îndemânare și experiență în conducerea autovehiculelor și neadaptând viteza la condițiile de drum (carosabilul fiind umed), în timpul efectuării manevrei de depășire a pierdut controlul volanului autoturismului, a intrat în balans în momentul în care a încercat să revină pe sa de mers și, ulterior, a ieșit de pe carosabil, izbindu-se de un copac aflat la marginea drumului public.

În urma impactului violent cu acel copac, pasagerii care ocupau bancheta din spate, respectiv și -, au suferit leziuni traumatice care au condus la decesul acestora, martora a fost proiectată în afara autoturismului și a suferit leziuni traumatice grave (pancreatită acută generalizată prin perforație jejunală posttraumatică și șoc septic) care i-au pus viața în primejdie, și chiar inculpatul a suferit leziuni, iar după impact și-a pierdut cunoștința, fiind transportat împreună cu la Spitalul Județean de Urgență

În concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară auto întocmit de expert s-a arătat că viteza de deplasare a autoturismului, în momentul părăsirii părții carosabile, era de 87 km/ și totodată că inculpatul a încălcat prevederile art. 86 alin. (1) din OUG 195/2002, în sensul că a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere, și ale art. 118 lit. d) din Regulamentul privind aplicarea OUG nr. 195/2002, respectiv că a reintrat după depășire pe sensul său de mers fără a se asigura că manevra se poate face în condiții de siguranță.

Din adresa nr. 25867 din data de 25.02.2008 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C, reiese că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În drept, fapta inculpatului - care, urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a provocat din culpă decesul numiților și - a fost încadrată de prima instanță în prevederile art. 178 alin. (2) și (5) din Codul penal, apreciindu-se că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, iar fapta aceluiași inculpat care, urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a cauzat numitei leziuni care i-au pus acesteia viața în pericol a fost încadrată în prev. art. 184 alin. (2) și (4) din Codul penal, considerându-se că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Fapta inculpatului - de a conduce pe drumurile publice din județul C autoturismul cu numărul de înmatriculare - fără a deține permis de conducere a fost încadrată în prev. art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, republicată, constatându-se că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de.

La stabilirea pedepselor față de inculpat, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) din Codul penal, respectiv dispozițiile părții generale, limitele de pedeapsă fixate în norma incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și, prin raportare la consecințele produse prin acțiunea inculpatului asupra integrității fizice a numitei, respectiv cauzarea unor leziuni care i-au pus acesteia viața în pericol, dar, mai ales, asupra celorlalte două victime, și -, constând în decesul acestora la o vârstă fragedă (21 de ani și 17 ani), a constatat că faptele săvârșite de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social concret, aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul a condus autoturismul după ce susținuse, fără succes însă, de 17 ori examenul în vederea obținerii permisului de conducere și a ignorat avertismentul primit anterior din partea organelor judiciare în condițiile în care, cu numai o lună înainte de acea dată, acestuia i se aplicase o sancțiune cu caracter administrativ tot pentru comiterea faptei prevăzute de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, republicată.

Totodată, constatând că infracțiunile pentru care inculpatul a fost judecat în prezenta cauză sunt concurente, în temeiul art. 33 lit. b) din Codul penal raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal, instanța de fond contopit cele trei pedepse principale aplicate inculpatului și a dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea.

În ceea ce privește modalitatea executării pedepsei rezultante, prima instanță, ținând seama de circumstanțele comiterii faptelor (conducerea autoturismului de către inculpat fără ca acesta să dețină permis de conducere care să ateste aptitudinile sale pentru desfășurarea unei astfel de activități și, mai ales, cu ignorarea avertismentului primit anterior din partea organelor judiciare care, prin ordonanța din 17.01.2008 dată în dosarul nr. 2127/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, i-au aplicat acestuia sancțiunea amenzii cu caracter administrativ de 700 de lei pentru comiterea unei fapte similare) și de consecințele grave ale acestora constând în decesul a două persoane tinere, respectiv (21 de ani) și - (17 ani), precum și vătămarea corporală gravă a numitei, a apreciat că numai executarea acesteia în regim de detenție este de natură să conducă la atingerea scopului preventiv - educativ al sancțiunilor de drept penal.

În ceea ce privește acțiunea civilă, prima instanță a luat act că partea vătămată, mama victimei, s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului și a asigurătorului de răspundere civilă la plata sumei de 20.000 de lei despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare și pomenire și a sumei de 100.000 de lei daune morale pentru suferințele provocate de decesul fiului său și, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a admis, în parte însă, pretențiile civile formulate.

Împotriva sentinței penale mai sus menționate, în termen legal au declarat apel inculpatul și asigurătorul Asigurări Transilvania C

Prin decizia penală nr. 470/11.11.2009, Tribunalul Constanțaa dispus următoarele:

În baza art. 379 pct. 1 lit b Cod pr. penală:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul împotriva sentinței penale nr.99/P din 12.03.2009 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr-.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a.

C.P.P.

Admite apelul declarat de către asigurătorul de răspundere civilă Asigurări Transilvania CNî mpotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 382 alin. 2.C.P.P.:

Desființează, în parte, sentința apelată și, rejudecând:

Reduce cuantumul daunelor morale stabilite de prima instanță, de la 100.000 lei la 50.000 lei.

În baza art.999 civ. rap. la art.49,50,52 din Lg.nr.nr.136/1995 obligă pe inculpatul, alături de asigurătorii de răspundere civilă SC -Reasigurare Astra SA B și Asigurări Transilvania C-N la plata sumei de 50.000 lei - daune morale și 3.667 lei - daune materiale, către partea civilă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală:

Obligă pe inculpat la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art.192 alin.3 C.P.P.:

Celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror, inculpat, partea civilă și de la comunicare pentru asigurătorul de răspundere civilă Asigurări Transilvania C "

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Verificând, atât prin prisma criticilor formulate, însă și din oficiu, în limitele impuse de dispozițiile art.371 alin.2 C.P.P. legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, tribunalul constată că prima instanță a efectuat cercetarea judecătorească în mod complet,a realizat o evaluare justă a întregului material probator administrat în cauză, reținând în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, precum și vinovăția inculpatului în comiterea acestora.

Într-adevăr, declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, declarațiile martorilor, -, - - - și, rapoartele de constatare medico - legală nr. 111/2 din 03.03.2008, nr. 110/2 din 04.03.2008 și nr. 115/AC din 27.02.2008, raportul de expertiză tehnică judiciară auto, procesul - verbal de cercetare la fața locului, fotografiile judiciare, adresa nr. 25867 din 25.02.2008 și adresa nr. 25867 din data de 25.02.2008 ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C, certificatele medicale constatatoare ale decesului nr. 110/2 și nr. 111/2, ambele din data de 25.02.2008, demonstrează dincolo de orice dubiu că inculpatul a săvârșit cu vinovăție faptele penale pentru care a fost trimis în judecată.

În referire la operațiunea de individualizare a pedepsei, se constată că instanța de fond a dat eficiența corespunzătoare tuturor criteriilor generale prevăzut de art. 72.Cod Penal, a manifestat echilibru în dozarea pedepselor stabilind pentru fiecare infracțiune săvârșită de inculpat un cuantum care se circumscrie scopului preventiv prevăzut de lege și care este în măsură să asigure constrângerea și totodată reeducarea inculpatului.

În ceea ce privește modalitate de executare a pedepsei stabilite, tribunalul constată că, ținând seama de circumstanțele comiterii faptelor - conducerea autoturismului de către inculpat fără ca acesta să dețină permis de conducere care să ateste aptitudinile sale pentru desfășurarea unei astfel de activități și, mai ales, cu ignorarea avertismentului primit anterior din partea organelor judiciare care, prin ordonanța din 17.01.2008 dată în dosarul nr. 2127/P/2007al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, i-au aplicat acestuia sancțiunea amenzii cu caracter administrativ de 700 de lei pentru comiterea unei fapte similare, dar și de consecințele grave ale acestora constând în decesul a două persoane tinere, respectiv (21 de ani) și - (17 ani), precum și vătămarea corporală gravă a numitei, în mod temeinic prima instanță a apreciat că numai executarea pedepsei rețzultente în regim de detenție este de natură să conducă la atingerea scopului preventiv și a funcțiilor de constrângere și de reeducare a condamnatului, critica formulată de acesta împotriva hotărârii primei instanțe fiind astfel nefondată.

În referire la latura civilă a cauzei, Tribunalul constată că, în mod corect prima instanță a dispus obligarea și a societăților de asigurare la plata despăgubirilor civile către partea civilă.

a de răspundere civilă auto este un contract forțat prin care asigurătorul se obligă, corelativ încasării primelor de asigurare, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule - prejudicii ale bunurilor, integrității corporale sau vieții unor terțe persoane - art.49 și art.50 din Legea nr.136/1995. Mai mult, despăgubirea se plătește de către asigurător chiar și atunci când accidentul este produs de o altă persoană decât asiguratul, necesară fiind implicarea în accident a autovehiculului asigurat, nu și a persoanei asigurate (art.51 alin.1).

Acestea sunt condițiile cumulative pe care legea (art.49 - 52) le instituie pentru angajarea răspunderii asigurătorului și la care se adaugă condițiile suplimentare stabilite prin norme ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (art.53).

Stabilirea și efectuarea despăgubirii (art.54) se realizează în baza contractului de asigurare (art.43 și art.49), fie prin procedura administrativă instituită prin normele Comisiei de Supraveghere (a se vedea art.35 și următoarele din Anexa 1 la Ordinul nr.11/2007, anterior menționat), fie prin hotărâre judecătorească.

Despăgubirea se plătește de către asigurător persoanei păgubite sau asiguratului, dar numai dacă asigurații au despăgubit ei persoanele prejudiciate (art.55).

Despăgubirea plătită de către asigurător celor păgubiți prin accidente produse de autovehicule nu se recuperează de către acesta de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei. Asigurătorul are acțiune in regres pentru despăgubirile plătite numai în cazurile speciale, expres și limitativ prevăzute de art.58 din Legea nr.136/1995. art.58 reprezintă o situație de excepție, derogatorie de la regula potrivit căreia, în această materie, asigurătorul nu are acțiune in regres.

Din această perspectivă, rezultă că răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată, în materia asigurării de răspundere civilă auto, este o răspundere contractuală, asumată prin contractul de asigurare. Este, totodată, o răspundere directă, asigurătorul răspunzând pentru fapta sa de a-și asuma conduita (riscurile acesteia) asiguratului.

Asigurătorul, atunci când acoperă prejudiciul suferit de terțul victimă a accidentului își îndeplinește propria obligație asumată prin contractul de asigurare.

De la această concluzie cu caracter de regulă se derogă numai cazurile prevăzute de art.58 din Legea nr.136/1995 când despăgubirea plătită de către asigurător persoanei păgubite se recuperează de la persoana responsabilă de producerea accidentului.

Numai în aceste cazuri asigurătorul are un rol de simplu garant al plății despăgubirilor, avansând, fără aos uporta în final, o sumă care va reintra în patrimoniul său pe calea regresului. În toate celelalte situații, adică de regulă asigurătorul nu este doar un simplu garant, ci adevăratul debitor al despăgubirii care se cuvinte terțului prejudiciat, deoarece el nu doar avansează, ci suportă, efectiv și definitiv, prejudiciul cauzat prin culpa asiguratorului său.

Aceasta este natura juridică a răspunderii asigurătorului în cazul asigurării de răspundere civilă obligatorie.

Ținând seama de această concluzie, precum și de faptul că în cazul proceselor penale se regăsesc cel mai adesea ipotezele de excepție prevăzute de art.58 din Legea nr.136/1995 - accidentul a fost produs cu intenție, accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, ipoteza cea mai frecventă, etc. asigurătorul va fi obligat la plata despăgubirilor către terța persoană păgubită. Cuantumul acestor despăgubiri trebuie să respecte nivelul stabilit prin normele Comisiei de Asigurări (art.55 alin.1 cu referire la art.53).

Fiind incidente dispozițiile art.58, asigurătorul va avea drept de regres pentru suma plătită ca despăgubire împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, drept ce se va realiza însă în cadrul unui alt proces decât cel penal și prin care asigurătorul a fost obligat la despăgubiri.

În concluzie, în oricare dintre situații - cu sau fără incidența art.58 - asigurătorul va fi obligat la despăgubiri în procesul penal, respectiv la executarea obligației asumate prin contractul de asigurare.

Așadar, temeiul răspunderii asigurătorului în procesul penal este convențional, astfel cum a reținut și prima instanță, iar cel al răspunderii asiguratului este delictual.

Prin urmare, obligațiile asigurătorului și asiguratului față de persoana prejudiciată nu sunt unite prin existența unei obligații unice, ci prin dreptul creditorului de a cere oricăruia dintre aceștia plata în întregime a delictului la care este obligat fiecare în parte. Toate acestea caracterizează o obligație in solidum.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, această interpretare asigură soluționarea eficientă și într-un termen scurt a tuturor raporturilor juridice rezultate din săvârșirea faptelor ce face obiectul cauzei penale.

Potrivit art.52 din Legea nr.136/1995, în cazul în care, pentru același proprietar de vehicul, la data producerii accidentului, existau mai multe asigurări valabile, despăgubirea se plătește integral de către asigurătorul la care s-a adresat persoana păgubită, urmând ca ulterior asigurătorul în cauză să se îndrepte împotriva celorlalți asigurători pentru recuperarea părții de despăgubire, plătită în numele acestora, ținând seama că, potrivit aceluiași text de lege, în situația pluralității de asigurători, despăgubirea se suportă în părți egale de către aceștia.

Așadar prevederea potrivit căreia, în cazul pluralității de asigurătorii, aceștia suportă despăgubirile în mod egal, vizează raporturile ulterioare dintre aceștia, partea civilă având dreptul de a solicita și de a obține despăgubirile integral de la oricare dintre asigurători.

În considerarea celor expuse, prima și cea de a doua critică aduse sentinței apelate de către asiguratorul Asigurări Transilvania C N, apar ca nefondate.

Tribunalul constată că, prin acțiunea ilicită a inculpatului, părții civile i s-a cauzat un prejudiciu constând în suferința provocată de pierderea unei persoane apropiate, de lipsirea pentru tot restul vieții de afecțiunea și de sprijinul fiului ei, în vârstă de numai 21 de ani la data decesului, însă suma de 100.000 de lei acordată de prima instanță cu titlu de daune morale depășește limitele unei reparații echitabile pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă; astfel cum a notat și instanța de fond, ceastă sumă nu reprezintă un echivalent al vieții pierdute, ci o reparație a prejudiciului suferit, dar care nu este permis depăși limitele echității pentru a constitui o îmbogățire fără just temei.

În raport cu acest considerent apelul declarat de către asigurătorul de răspundere civilă Asigurări Transilvania SA CNa pare ca fiind fondat.

Împotriva aceste decizii, în termen legal au declarat recurs inculpatul și partea civilă.

Recurentul inculpat a criticat hotărârea recurată sub aspectul netemeiniciei, vizând cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C.P.P. respectiv în ce privește modul de executare al pedepsei aplicate, apreciind că apelul i-a fost greșit respins, întrucât întrunea condițiile pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 86/1

Recurenta parte civilă se constată ca nu a declarat apel, iar recursul acesteia este admisibil numai in raport de modificarea efectuată in decizia recurata cu privire la nivelul daunelor morale acordate de prima instanța, care au fost reduse de către instanța de apel prin admiterea apelului asiguratorului de răspundere civilă.

Recurenta parte civilă nu si-a motivat recursul in termenul prevăzut delege.

Verificând hotărârea recurată potrivit art. 385/14 C.P.P. curtea apreciază ca recursul părții civile este nefondat, iar recursul inculpatului urmează a fi admis, fiind incidente atât cazul de casare invocat expres, cât si cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1

C.P.P.

Astfel, in ce privește primul motiv de recurs, se constată că acesta este întemeiat, întrucât in raport de datele ce circumstanțiază persoana inculpatului, si de atitudinea acestuia pe timpul procesului, se apreciază ca in cauza pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta si, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

In cauza sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 86/1 atât in ce privește lipsa recidivei, cit si in ce privește nivelul pedepsei aplicate, motiv pentru care urmează a se admite recursul pe latura penala.

De asemenea, se constata că instanța de apel a făcut o greșita aplicare a legii, in ce privește stabilirea răspunderii civile pentru prejudiciul produs ca urmare săvârșirii infracțiunii.

Astfel, se constata ca instanța de apel a obligat pe inculpat alăturat asiguratorilor de răspundere civilă la plata prejudiciului produs, deși in mod legal ar fi trebuit sa îl oblige in solidar cu aceștia.

Motivarea instanței de apel cu privire la caracterul distinct al obligațiilor asiguratorului si asiguratului față de persoana prejudiciată, din care s-ar deduce ca aceștia dintâi nu sunt codebitori ale aceleiași obligații, este greșită si vădit nelegală.

Este de menționat că in momentul producerii unui prejudiciu in patrimoniul unei persoane ca urmare a săvârșirii unui accident de circulație, in același patrimoniu se naște dreptul acestei persoane de a fi despăgubita in limita prejudiciului suferit de către cei ce sunt obligați la despăgubire.

Acest drept este unic si corelativ naște o singura obligație de despăgubire, chiar dacă aceasta obligație incumbă la doua persoane diferite.

In cadrul obligației unice de despăgubire, persoana prejudiciata dobândeste calitatea de creditor, iar cei obligați la despagubire calitatea de debitor.

In cazul producerii unui prejudiciu intr-un accident de circulație, daca proprietarul autovehiculului a fost asigurat pentru răspundere civilă prin asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit capitolului III din Lg. 136/1995 modificată si republicată, potrivit art. 49 coroborat cu art. 51 din Lg. 136/1995 și in condițiile art. 998, 999 cod civil, cei obligați sa acorde despăgubiri, respectiv debitori ai obligației de despăgubire, sunt asiguratorul potrivit dispozițiilor legii civile (art. 49 din Legea 136/1995), si conducătorul autovehiculului potrivit art. 998 și 999 cod civil, indiferent daca acesta din urma avea sau nu calitatea de asigurat.

Indiferent de modul in care se naște obligația de despăgubire, de izvorul distinct al acesteia, cei obligați la despăgubire au calitatea de codebitor în cadrul unui raport juridic civil, obligațional cu pluralitate de debitori.

Aceasta concluzie rezultă din faptul că prejudiciul are caracter unic deși la suportarea lui pot fi obligate mai multe persoane.

În plus se constată că obligația codebitorilor este indivizibilă, fiecare dintre ei fiind ținut să suporte întregul prejudiciu si nu doar o parte din acesta, în ipoteza in care nivelul despăgubirilor nu depășește plafonul de despăgubire al asiguratorului.

Acest tip de răspundere civilă patrimoniala caracterizează obligațiile solidare ale codebitorilor, mai ales datorita faptului că potrivit legii, în aceasta situație, în condiții specifice, oricare dintre codebitori care a făcut plata integrala poate exercita regresul împotriva celorlalți codebitori, iar codebitorul care nu a efectuat plata poate opune creditorului căruia i s-au plătit despăgubirile de către celalalt codebitor și care ar insista să execute în continuare obligația, excepția de executare a acesteia.

Astfel, inculpatul obligat să plătească despăgubirile civile daca și-a executat in totalitate obligația,poate sa ceara restituirea sumei plătite de la asigurator, iar asiguratorul, daca el a achitat prejudiciul, în cazurile prevăzute de lege, poate cere restituirea sumei de la inculpat pe calea regresului.

In cazul in care s-ar aprecia ca asiguratorul si persoana vinovata de producerea accidentului au obligații distincte fata de persoana prejudiciata, s-ar produce in patrimoniul acesteia din urma o îmbogățire fără justa cauza,întrucât cea din urma ar putea sa-și recupereze valoarea prejudiciului de 2 ori atât de la cel obligat potrivit art. 998,999 cod civil, cit si de la asigurator, fără ca aceștia sa poata formula vreo apărare sau vreo excepție apta sa paralizeze o executare silita pornita impotriva lor.

Nu in ultimul rând cu privire la izvorul obligației asiguratorului, se impune sa precizam ca aceasta izvorăște dintr-un contract de asigurare obligatoriu a fi încheiat ale căror clauze de răspundere sunt prevăzute in legea civilă (legea asigurărilor, in condițiile in care nu doar codul civil constituie legea civila, ci si legile speciale).

vreme obligația de achitarea prejudiciul este prevăzuta intr-o dispoziție normativa cu putere de lege, asiguratorul răspunde potrivit legii civile pentru prejudiciile produse de către conducătorul auto, mai ales ca acesta nu este obligatoriu a coincide cu persoana care a încheiat asigurarea de răspundere civila.

Contractul de asigurare civilă specific incident in cauza, are natura unei stipulații fața de terți.

Astfel, deși asigurarea se încheie intre destinatarul autovehiculului si asigurator, acest raport juridic constituie o excepție de la principiul relativității contractelor, întrucât prin voința legii naște drepturi și în patrimoniul unor terți fața de contract, neindividualizați la încheierea contractului si individualizați prin si la momentul producerii accidentului de circulație.

Astfel, producerea evenimentul asigurat naște in patrimoniul conducătorului auto ce nu are calitatea de asigurat, dreptul de a-și recupera prejudiciul la care a fost obligat si pe care l-a achitat de la asigurator, deși nu a încheiat un contract cu acesta, limitat potrivit legii, precum și în patrimoniul persoanei vătămate, dreptul de a fi despăgubit de asigurator, deși nici aceasta nu a încheiat un contract cu cel din urma.

Aceste obligații se prin voința legii, care obliga la încheierea asigurării specifice si stabilește condițiile si limitele răspunderii.

În plus, întrucât asiguratorul are calitatea de comerciant potrivit art. 3.18 din codul comercial, obligația de plata a prejudiciului are caracter solidar potrivit art. 42 din codul comercial, și se deduce de altfel si din dispozițiile legii 136/1995.

Ca atare, acest caz de casare poate fi valorificat si din oficiu și va fi considerat întemeiat conducând la admiterea recursului inculpatului.

Pentru aceste motive curtea va admite recursul declarat de inculpat, va casa in parte hotărârile recurate si rejudecând va dispune:

Va face aplicarea art. 86/1 fata de inculpat, dispunând suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supravegherea Serv. probațiune pe un termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei la care s-a adăugat o perioada de 2 ani, fixând obligațiile si masurile de supraveghere prevăzute de lege si atrăgând atenția condamnatului asupra dispozițiilor vizând neexecutarea cu rea credința a masurilor si obligațiilor impuse.

Totodată, in ce privește latura civila, va stabili caracterul solidar a răspunderii inculpatului si a celorlalți codebitori a obligațiilor de plata a despăgubirilor civile, respectiv asiguratorii de răspundere civila SC Reasigurare SA și, Asigurări Transilvania SA C

In ce privește recursul părții civile întrucât nivelul despăgubirilor a fost corect dozat de către prima instanța, fiind suficient pentru acoperirea prejudiciului moral, si ținând seama si de limitele admisibilității recursului acesteia, curtea îl considera ca nefondat urmând a-l respinge ca atare.

Vor fi menținute dispozițiile din hotărârile recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii, facindu-se si aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 192 cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385¹⁵pct.2 lit."d" Cod procedură penală.

Admite ca fondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.470 din data de 11.11.2009 a Tribunalului Constanța și sentinței penale nr.99/P din 12.03.2009 pronunțată de Judecătoria Mangalia, ambele în același număr de dosar.

Casează în parte hotărârile atacate și rejudecând dispune:

În baza art.86¹Cod Penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța pe un termen de încercare de 5 ani calculat conf.art.86²Cod Penal.

În baza art. 86³Cod Penal, inculpatul se supune măsurilor de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la organul de supraveghere;

b) să anunțe în prealabil orice schi bare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În temeiul art.86³alin.3 Cod Penal impune condamnatului să nu conducă nici un vehicul (lit.e) pe drumurile publice.

Atrage atenția asupra respectării disp.art.86⁴Cod Penal cu referire la revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei.

Face aplic art.71 al.ultim Cod Penal cu privire la art.64 alin.1 lit.a teza II-a și lit.b Cod Penal.

Stabilește răspunderea solidară a inculpatului cu asiguratorul pentru plata despăgubirilor civile stabilite prin decizia apelului.

Înlătură dispoziția de obligare alăturată la despăgubiri civile și celelalte dispoziții contrare prezentei hotărâri.

În baza art.385¹⁵pct.1 lit."b" cod procedură penală respinge recursul părții civile ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 cod procedură penală obligă pe recurenta parte civilă la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2010.

PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,

- - - -

- -

GREFIER,

Red.jud.fond.

Red.jud.apel.

Red.jud.rec.

Tehnodact.- 2ex. 10.03.2010

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Viorica Lungu, Marius Cristian

Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 12/2010. Curtea de Apel Constanta

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 12/2010. Curtea de Apel Constanta