Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 136/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 136/
Ședința publică din 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Aurel președinte secție
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
- rol fiind judecarea recursului declarat de asigurătorul SC ROMÂNEASCĂ - SA- SUCURSALA, cu sediul în G,-, - 5U2, județul G, împotriva deciziei penale nr. 247/30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (sentința penală nr. 2250/18.12.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-), privind pe inculpatul - ( fiul lui și, ns. la 17.01.1979 în T, domiciliat în T,-, județul G, CNP -
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns av. - reprezentanta recurentului asigurător SC ROMÂNEASCĂ - SA- SUCURSALA G, în baza împuternicirii avocațiale nr. 162 din 04.09.2008 eliberată de Baroul Galați - cabinet individual, și av. -- apărătorul inculpatului intimat -, lipsă, în baza delegației nr. 3882 din 2.09.2008 eliberată din oficiu de Baroul Galați, lipsă fiind intimații părți civile, Spitalul de Copii " Sf. G" și Spitalul Județean "Sf. "
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se prezintă în instanță numita - în calitate de mamă a intimatei parte civilă, care se legitimează cu cartea de identitate seria - nr.- eliberat la data de 29.11.1999 de Poliția G - CNP -.
Reprezentanta recurentului asigurător consideră că procedura de citare nu este îndeplinită cu Spitalul de Copii, întrucât nu este aplicată ștampila și nici nu este indicat numele persoanei care preluat citația.
Avocat - precizează că a verificat citația și într-adevăr este lipsă de procedură cu Spitalul de Copii.
Reprezentanta recurentului asigurător depune la dosar motivele de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public nu apreciază că este lipsă de procedură. Este cert că a fost citat spitalul și din perspectiva părților și momentului procesual în care ne aflăm - este vorba de recursul declarat de SC -,iar din punctul său de vedere chiar dacă s-ar aprecia că este lipsă de procedură, nu ar fi extrem de mare. Curtea, apreciază că procedura este completă și nemaifiind alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul societății recurente învederează că recursul declarat vizează latura civilă cauzei și criticile pe care înțelege să le aducă deciziei penale nr.247/30.04.2008 se referă la dispoziția prin care s-a stabilit în sarcina calitatea de parte responsabilă civilmente, consecința fiind aceea a obligării solidare între societatea de asigurări și inculpat în ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat de inculpat părților civile.
Pornind de la realitatea că în Codul d e procedură penală nu este prevăzută calitatea asigurătorului, în opinia sa singurul fundament legal al citării asigurătorului în procesul penal sunt disp. art. 54 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, dispoziții potrivit cărora, în varianta în care despăgubirile se stabilesc pe cale judecătorească, citarea asigurătorului este obligatorie. De aceea, apreciază că are calitate în cauză, dar nu aceea de parte responsabilă civilmente, ci de asigurător, în limitele prevăzute de legea care reglementează activitatea de asigurare, lege care nu stabilește solidaritatea dintre asigurător și asigurat, în ceea ce privește repararea prejudiciului.
Solicită să se aibă în vedere că în fiecare an legiuitorul emite norme privind asigurarea de răspundere civilă auto pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule. În cauza de față sunt incidente dispozițiile Ordinului 3113/2003 - Ordin al Comisiei de supraveghere a asigurărilor, care stabilește limitele în care asigurătorul răspunde de accidentele de circulație produse în anul 2004.
Dacă s-ar accepta ideea că asigurătorul poate răspunde în solidar cu inculpatul într-o cauză penală, s-ar putea ajunge la depășirea acestor limite, care sunt strict prevăzute de lege.
- de altă parte, solicită să se observe că pentru fi parte responsabilă civilmente trebuie să fie incidente dispozițiile Codului civil privind răspunderea pentru fapta altuia. Ori, relația dintre asigurat și inculpatul asigurat de răspundere civilă, dintre asigurător și inculpatul asigurat este una contractuală, ceea ce nu poate conduce la concluzia că s-ar putea dobândi calitatea de parte responsabilă civilmente.
Practica instanțelor este constantă în ultimii ani în acest sens și anume, faptul că asigurătorul este de fapt un garant al executării obligațiilor de către inculpat, dar nu nelimitat, ci în anumite limite prevăzute de lege.
Solicită admiterea recursului, să se constate că în mod greșit în apel s- stabilit această calitate de parte responsabilă civilmente și obligația solidară, să se stabilească calitatea de asigurat, să se stabilească limitele răspunderii și anume acelea prev. de Ordinul nr. 3113/2003 și să fie obligat doar inculpatul la plata dobânzilor legale, pentru că trenarea dosarului pe rolul instanței, respectiv plata despăgubirilor, deja trenată de 4 ani, este din culpa inculpatului și nu a asigurătorului, care putea oricum să plătească și pe cale amiabilă, dacă acest lucru s-ar fi solicitat.
Avocat - - apărătorul inculpatului intimat - apreciază că decizia nr. 247/2008 este legală și temeinică. În mod corect instanța dispus obligarea în solidar la plata cheltuielilor reprezentând daune materiale și morale față de părțile vătămate, așa încât solicită să se dispună respingerea recursului, cu plata onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu.
- mama părții civile, arată că fiica sa nu se poate prezenta, că sunt 4 ani de când sunt purtați pe drumuri, apreciind că și sumele sunt derizorii. Depune la dosar în xerocopie dispoziția nr.74/23.01.2008 și certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 17/22.01.2008.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, într-adevăr modalitatea de obligare inculpatului în solidar cu asigurătorul este greșită. În mod corect trebuia obligat inculpatul alături de asigurător, practic tot ca un fel de solidaritate, dar deosebită față de ceea ce o atribuie calitatea de parte responsabilă civilmente.
Societatea de asigurare nu poate avea calitate de parte responsabilă civilmente, în acest sens pronunțându-se decizia dată în recursul în interesul legii de ICCJ. Cert este că asigurătorul va trebui, în funcție de dispozițiile legale care au fost invocate corect - disp.art. 54 și 55 din Legea privind asigurările -, să răspundă material alături de inculpat.
Invocă prevederile art. 3859pct. 10 din pr.penală, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unuia din motivele de apel ale procurorului, nu a motivat sub nici o formă acest aspect și nu a răspuns la cererea procurorului de administrare unor noi probe. Această susținere are relevanță din perspectiva angajării răspunderii față de partea vătămată. Partea vătămată a suferit leziuni traumatice pentru care au fost necesare 6-7 zile de îngrijiri medicale, ori potrivit art. 184 al.1 Cod penal, răspunderea penală nu poate fi angajată pentru vătămare corporală din culpă decât dacă numărul de îngrijiri medicale depășește 10 zile. La dosarul de urmărire penală a fost atașat și un certificat medical care nu are rol de act medico-legal și care atestă că leziunile nu au fost numai de natură fizică, ci această parte vătămată a rămas și cu traumatisme de natură psihică.
În acest context nu au fost făcute demersuri pentru a se stabili dacă există legătură de cauzalitate între urmarea respectivă și fapta comisă de către inculpat și implicit dacă se angajează sau nu răspunderea, dar este adevărat că,potrivit art. 184 al. 1 și 3 Cod penal, mai multe despăgubiri decât s-au dat până acum pentru partea vătămată nu i se mai pot da, în recursul părții responsabile civilmente.
Însă, în mod cert trebuie verificat dacă sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru tragerea la răspundere inculpatului și implicit pentru angajarea răspunderii civile asigurătorului pentru infracțiunea prev. de art. 184 al. 1 și 3.Cod Penal, pentru că raportat la actele care sunt în momentul de față, nu se poate vorbi de art. 184 al. 1 și 3 Cod penal, pentru că numărul de zile de îngrijiri medicale nu este mai mare de 10 zile.
Pentru aceste considerente solicită să se dispună admiterea recursului declarat de recurent. Motivele de recurs, în opinia sa, sunt prev. de art. 3859al.2 C.P.P. în ref. la art. 3859al. 1 pct. 14 C.P.P. Solicită să se trimită cauza spre rejudecare la Tribunalul Galați, pentru a răspunde la motivele de apel invocate de către procuror.
Soluția corectă pe latură civilă în ceea ce privește pe asigurător este cea invocată de procuror în apel, pentru că apelul declarat de către procuror devolua soluționarea cauzei pe latură civilă, în întregime, având în vedere că cele două victime erau minore, iar exercitarea acțiunii penale se face din oficiu, procurorul având dreptul să susțină nu numai prin prisma ultimei decizii Curții Constituționale, ci și prin prisma prevederilor art. 18.C.P.P. și 17 C.P.P. privind exercitarea din oficiu a acțiunii civile. Apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, cel puțin pentru a se verifica acest aspect legat de partea vătămată.
Pentru cealaltă parte vătămată soluția este clară și despăgubirile nu pot fi diminuate, având în vedere prejudiciul cauzat, însă, având în vedere că faptele sunt conexe, practic sunt indivizibile, că au fost comise prin același act material, cauza nu poate fi disjunsă și prin urmare se impune trimiterea spre rejudecare întregii cauze la Tribunalul Galați.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr 2250/18.12.2007 Judecătoriei Galați inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al.1,2
A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 (sase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al.1,3
Conform art. 33-34. inculpatul s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de2 (doi) ani inchisoare.
Conform art. 81-82. a fost suspendată executarea pedepselor pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani.
A fost obligat inculpatul la 4.000 lei daune materiale si la 6.000 lei daune morale către partea civilă, cu dobânda legală din ziua plății.
A fost obligat inculpatul la 2.000 lei Ron daune materiale și la 3.000 lei daune morale, către partea civilă, cu dobânda legală din ziua plății.
A fost obligat inculpatul la 244,37 lei Ron către SPITALUL DE URGENTĂ PENTRU COPII "SF.", cu dobânda legală.
A fost obligat inculpatul la 198,11 lei Ron către SPITALUL CLINIC DE URGENTĂ "SF. ", cu dobânda legală.
A fost obligat inculpatul la 400 lei Ron cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul deține permis de conducere categoria "B" din anul 1997, iar în data de 06.11.2004, în jurul 12,20, inculpatul a plecat din mun. T, împreună cu martorul Avanu, deplasându-se către mun. pe conducând autoturismul Opel Astra cu nr.-.
- raza loc., în timp ce se deplasa cu viteza de 69 de km./h, inculpatul a intrat in depășirea unui microbuz care a semnalizat și oprit pe partea dreaptă a șoselei.
Ajungând în apropierea trecerii de pietoni din dreptul Scolii Generale, inculpatul a observat doi copii care se aflau pe marginea din dreapta carosabilului la aproximativ 10 metri de trecere și care - ținându-se de mană - au încercat să traverseze în fugă strada.
- acest fond, inculpatul i-a avertizat cu semnale sonore ale autoturismului, acționând în același timp sistemul de frânare și a încercat să evite accidentul oprind autoturismul pe un spațiu de 35 metri.
Cei doi copii s-au întors pe marginea drumului, apoi s-au răzgândit imediat și s-au angajat din nou în traversarea străzii, în fugă - fiind astfel loviți de partea față a autoturismului.
Urmare accidentului, partea vătămată - minorul a fost proiectată în partea a șoselei pe sensul de mers T-G la cca. de 27,9 metri de trecerea de pietoni,iar cel de-al doilea minor a căzut și el pe carosabil
Inculpatul a oprit mașina pe partea dreaptă. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul de Urgentă G,iar corpul neînsuflețit al victimei a fost scos în afara acostamentului de către persoanele aflate la fata locului, iar decesul acestuia a fost constatat de către echipajul de Salvare.
Martorul ocular Avanu care se afla în partea dreaptă a autoturismului condus de către inculpat, a arătat că inculpatul se deplasa în localitatea cu viteza de aproximativ 70- 80 km/ și în zona trecerii de pietoni, la aproximativ 10 metri, cei doi copii s-au angajat în traversarea străzii alergând unul in fața celuilalt, iar inculpatul nu a mai putut evita să ii lovească.
În plus, martorul a observat la rândul său momentul în care cele două părți vătămate s-au angajat în traversarea străzii in fugă - fiind loviți din plin de o mașină de culoare roșie, care se deplasa cu viteză și care a frânat brusc.
Inculpatul a fost condus la Spital Județean G în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei - după ce in prealabil a fost testat cu aparatul care la poziția 00322 indicat un rezultat de 0,00 mg/ alcool pur în aerul expirat.
Din buletinul de analiză toxicologică a rezultă că inculpatul nu a consumat băuturi alcoolice la data producerii accidentului (filele 20-22).
Din actul de constatare a stării tehnice după accident, a rezultat că autoturismul - condus de inculpat, prezenta o stare tehnică corespunzătoare în momentul producerii accidentului (fila 23).
În speță, expertiza tehnică auto efectuată a stabilit că viteza înainte de producerea accidentului era de 69 km./h, iar în momentul impactului cu părțile vătămate era de aproximativ 43 km./h (filele 53-60).
Inculpatul ar fi putut evita producerea accidentului dacă respecta viteza maximă admisă in localități și dacă ar fi luat în considerare indicatorul de avertizare "Atenție copii", precum și indicatorul presemnalizare "Trecere pietoni". Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 154, 155, 158 lit.l si i din HG 85/2003 - Regulament de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Expertiza tehnică a mai arătat că producerea accidentului a fost favorizată și de modul în care victimele - cei doi copii - s-au angajat în traversare, în fugă și fără să se asigure. Astfel.s-au încălcat și prevederile art. 207 lit.c din HG 85/2003 - Regulament de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Conform raportului de constare medico-legală privind autopsia cadavrului părții vătămate rezultă că moartea minorului a fost violentă, datorându-se insuficientei cardiorespiratorie consecutivă politraumatismului cranio-cerebral și cervical cu fracturi frontale - produs prin lovire și proiectare de un autovehicul în mișcare. Totodată, s-a stabilit că între acest politraumatism și moartea victimei există un raport direct de cauzalitate.
Raportul de constare medico-legal nr. 1314/E/15.11.2004, atestă faptul că partea vătămată prezintă leziuni traumatice produse în condițiile unui accident rutier și au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale (filele 36-37).
Având în vedere lipsa antecedentelor penale și sinceritatea inculpatului, prima instanță a constatat că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate. În consecință, conform dispozițiilor art. 81 Și art. 82. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut următoarele: Partea vătămată - prin reprezentant legal - s-a constituit parte civilă in cauză cu suma de 20.000 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.000 lei Ron daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pomeni ulterioare pentru fiul său decedat, în vârstă de 8 ani) și 10.000 lei daune morale cauzate de șocul psihic datorat morții fiului său.
Spitalul de Urgentă pentru copii "Sf." din G s-a constituit parte civilă în speță cu suma de 244,37 lei, iar Spitalul de Urgentă "Sf.Ap." - cu suma de 198,11 lei Ron.
În dovedirea laturii civile, la cererea părții vătămate a fost audiată martora, iar la cererea părții vătămate, martorul A (fila 112).
Ambele părți civile au depus copii de pe acte și au solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor, în solidar cu asigurătorul SC SA - Sucursala
Analizând și coroborând conținutul tuturor actelor asimilate cauzei și declarațiile martorilor și A, alături de prezumțiile simple judecătorești, prima instanță a dispus conform art. 14.C.P.P. și art. 998. - obligarea inculpatului la plata daunelor materiale în cuantum de 4.000 lei Ron către partea civilă (reprezentând cheltuieli efectuate pentru înmormântarea și pomenile ulterioare, pentru fiul său ), precum și la plata sumei 2.000 lei daune materiale către partea civilă (prin reprezentant legal ) - reprezentând cheltuielile efectuate pentru însănătoșirea minorului, după accidentul suferit.
De menționat că după producerea accidentului minorul partea vătămată a suferit o tulburare anxioasă depresivă care a necesitat tratament trei luni de zile.
În ce privește plata daunelor morale, având in vedere lezarea patrimoniului moral al părților civile și suferința psihică cauzată acestora, prin apreciere, conform art. 14.C.P.P. și art. 998. s-a dispus obligarea inculpatului la plata daunelor morale în cuantum de 6.000 lei către partea civilă și 3.000 lei către partea civilă prin reprezentant legal.
Prima instanță a dispus numai obligarea inculpatului la plata daunelor materiale și morale, ținând seama că răspunderea penală este personală, iar asigurătorul SC SA nu are calitate de parte în procesul penal. In consecință, a înlăturat cererea părților civile privind obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul.
Totodată, conform art. 14.C.P.P. si art. 998. a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare in cuantum de 244,37 lei către Spitalul de copii "Sf." și la 198,11 lei către Spitalul de Urgentă "Sf.Ap.". Împotriva sentinței penale nr. 2250/18.12.2007 Judecătoriei Galația declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați care a criticat soluția pronunțată de instanța de fond pe motive de netemeinicie și nelegalitate, invocând următoarele aspecte:
Instanța de fond nu a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei în conformitate cu disp. art 72 din Codul penal.
Pentru o judicioasă administrare de probatorii instanța de fond trebuia să dispună în cauză efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă infracțiunea comisă a produs urmarea prevăzută de art. 181 Cod penal și cea arătată în art. 182 al 1 și al 2 Cod penal. Această probă determină încadrarea juridică corectă a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului -.
În mod greșit instanța de judecată dispus suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani
Neaplicarea de către instanța de judecată a disp. art 71 alin 2 și 5 din Codul penal este nelegală, instanța fiind obligată să aplice pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi chiar și în condițiile în care a dispus față de inculpatul -, suspendarea condiționată a executării pedepsei principale.
În mod nelegal, prima instanță a dispus numai obligarea inculpatului la plata daunelor materiale și morale motivat de faptul că răspunderea penală este personală, iar asiguratorul nu are calitatea de parte în procesul penal. În mod corect prima instanță în temeiul art.998 și următoarele din Codul civil și art. 55 din Legea nr.136/1996 trebuia să oblige inculpatul și Asiguratorul SC SA în solidar la plata daunelor materiale și morale către partea civilă din prezenta cauză.
Prin decizia penală nr. 247/30.04.2008 a Tribunalului Galați, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația fost admis.
S-a desființat în parte sentința penală nr. 2250/18.12.2007 a Judecătoriei Galați și în rejudecare:
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal, respectiv pe o durată de 4 ani.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit a- c Cod penal, iar conform art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare al suspendării.
Au fost modificate dispozițiile prin care inculpatul a fost obligat la plata daunelor materiale și a daunelor morale către părțile civile și -, în sensul că inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SA - Sucursala G, Agenția T la plata acelorași sume către părțile civile cu dobânda legală din ziua plății.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut următoarele;
"În consecință, potrivit art. 379 pct 2 litera din Codul d e procedură penală se va admite apelul declarat, se va desființa sentința penală nr. 2250/18.12.2007 a Judecătoriei Galați, iar în rejudecare:
Se va înlătura din sentința penală apelată dispoziția prin care în conformitate cu disp. art. 81-82 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor pe durata termenului de încercare de 5(cinci) ani.
Conform art. 81-82 din Codul penal se va dispune suspendarea executării pedepselor pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Conform art.71 al 2 din Codul penal se va interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 alin 1 literele a - c din Codul penal,iar conform art 71 alin 5 din Codul penal se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Se va modifica și dispoziția prin care inculpatul - a fost obligat la plata de daune materiale și daune morale către părțile civile și în sensul că inculpatul va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SA - SUCURSALA G Agenția T la plata acelorași sume către părțile civile cu dobânda legală din ziua plății.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate."
Împotriva deciziei penale nr. 247/30.04.2008 a Tribunalului Galația declarat recurs, în termen legal asiguratorul SC ROMÂNEASCĂ - - SA Sucursala G, criticând-o pe motive de nelegalitate.
În motivarea recursului a susținut că în mod greșit s-a reținut că are calitate de parte responsabilă civilmente și a fost obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, deoarece nu sunt incidente dispozițiile art. 16 Cod proc. penală.
De asemenea, a susținut că în mod greșit a fost obligată în solidar cu inculpatul și la plata dobânzilor aferente sumelor acordate părților civile cu titlul de despăgubiri, deoarece prin obligarea la plata acestor despăgubiri se depășește plafonul maxim stabilit prin Ordinul nr. 3113/2003 pentru anul 2004.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 3859pct. 9 Cod proc. penală, hotărârea este supusă casării când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.
Conform art. 383 alin. 1 Cod proc. penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluțiile prevăzute în art. 379 pct. 2 Cod proc. penală.
Analizând decizia penală recurată, se constată că aceasta nu este motivată, deoarece după ce a prezentat motivele de apel invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, fără să analizeze temeiurile de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției, instanța de apel a concluzionat că "În consecință, potrivit art. 379 pct. 2 litera din Codul d e procedură penală se va admite apelul declarat, se va desființa sentința penală nr 2250/18.12.2007 a Judecătoriei Galați, iar în rejudecare ".
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. c Cod proc. penală, recursul declarat de asiguratorul SC ROMÂNEASCĂ - SA - Sucursala G va fi admis, decizia penală nr. 247/30.04.2008 a Tribunalului Galați va fi desființată și cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Urmează ca în rejudecare, instanța să analizeze și celelalte motive invocate în recurs de către societatea de asigurare.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de asigurătorul SC ROMÂNEASCĂ - SA- SUCURSALA, cu sediul în G,-, - 5U2, județul G, împotriva deciziei penale nr. 247/30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (sentința penală nr. 2250/18.12.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-), privind pe inculpatul - ( fiul lui și, ns. la 17.01.1979 în T, domiciliat în T,-, județul G, CNP - ) și în consecință:
Casează decizia penală nr. 247/30.04.2008 a Tribunalului Galați și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Conform art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul recurs rămân în sarcina statului.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției. DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 04.09. 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.dec.jud./ 17 2008
Jud.apel -L-
Jud.fond
Tehnored.CG/2 ex./17.09.2008
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel