Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 1543/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
1837/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.1543/
Ședința publică din data de 30 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Ioana Alina
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurentul-parte civilă și de recurentul-asigurător de răspundere civilă Vienna Insurance împotriva Deciziei penale nr.75/A/10.VII.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-parte civilă, personal, și intimatul-inculpat -, personal și asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului T, cu delegația nr.1.678/2.IX.2009, aflată la fila 10, lipsind recurentul-asigurător de răspundere civilă Vienna Insurance
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul-parte civilă precizează că nu a putut să-și angajeze apărător, depune la dosar motivele de recurs și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, anume fotografii de pe monumentul funerar.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales al intimatului-inculpat apreciază că proba nu este utilă cauzei.
Curtea respinge, ca inutilă, proba cu înscrisuri constând în fotografii ale monumentului funerar, formulată de recurentul-parte civilă, întrucât prin motivele de recurs s-a solicitat numai majorarea daunelor morale.
Nemaifiind alte cereri, Curtea, din oficiu, pune în discuție inadmisibilitatea recursului declarat de recurentul-asigurător de răspundere civilă, precum și cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171Cod procedură penală cu privire la obligarea asigurătorului de răspundere civilă la suportarea despăgubirilor civile stabilite de instanță, după care acordă cuvântul în dezbatere.
Recurentul-parte civilă, personal, arată că nu există date că, înainte de producerea accidentului, comportamentul inculpatului a fost unul adecvat, cu atât mai mult cu cât a luat autoturismul de la firmă sau de la tatăl său și nu a ajutat familia victimei, așa încât nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante și, pe latură civilă, arată că nu a primit niciun fel de despăgubire de la inculpat, iar suma stabilită de instanță nu acoperă suferința determinată de pierderea fiicei. Apreciază că recursul declarat de recurentul-asigurător de răspundere civilă nu este admisibil și acesta trebuie să răspundă alături de inculpat la acoperirea daunelor morale și materiale.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului, arătând că victima accidentului a fost prietena inculpatului, acesta a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii, este student la arhitectură, are numai 22 de ani, avea permis de conducere de 3 luni, nu a avut nicio abatere până la această vârstă, așa încât, în raport și cu înscrisurile depuse la dosar, este pe deplin justificată reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a și c Cod penal, pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, fiind corect individualizată. De asemenea, sumele de 18.000 lei și de 50.000 lei, acordate cu titlu de despăgubiri materiale și morale, sunt îndestulătoare, așa încât reiterează solicitarea de respingere a recursului declarat de partea civilă, cu respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de asigurătorul de răspundere civilă, urmând ca acesta să răspundă, în contradictoriu cu inculpatul, la acoperirea despăgubirilor civile.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de partea civilă, arătând că instanțele au făcut o corectă individualizare a pedepsei, ca și cuantum și modalitate de executare, chiar dacă inculpatul nu a avut, în mod constant, o atitudine sinceră, schimbându-și apărările în funcție de momentul oportun și, de asemenea, cuantumul despăgubirilor morale a fost corect evaluat.
Cât privește cazul de casare pus în discuție din oficiu, apreciază că în mod greșit au soluționat instanțele latura civilă a cauzei, întrucât operează răspunderea contractuală directă între asigurătorul de răspundere civilă și inculpat, așa încât solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârilor penale și, pe fond, obligarea asigurătorului la plata daunelor morale și materiale, în limita plafonului stabilit pentru anul 2007, iar, dacă plafonul ar fi depășit, obligarea inculpatului la suportarea diferenței.
Intimatul-inculpat, personal, arată că este student în anul II și regretă cele întâmplate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 12/29.01.2009 pronunțată de Judecătoria de Vede în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 1 an, cu aplicarea disp. art. 74 și 76 lit. d Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, fixându-se termen de încercare, în baza art. 82 Cod penal, de 3 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, în condițiile prev. de art. 71 alin. 5 Cod penal, și s-au pus în vedere acestuia dispozițiile art. 83 Cod penal privind consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni în perioada termenului de încercare.
A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă și obligat inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă SC SA la plata sumei de 18.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și la 50.000 lei reprezentând daune morale.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 200 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, în noaptea de 8.09.2007, în jurul orelor 2200, inculpatul a plecat din Municipiul A, conducând autoturismul marca Ford cu număr de înmatriculare - proprietatea tatălui său, împreună cu prietena sa, și cu încă trei prieteni, martorii, și, pentru a viziona un spectacol în Municipiul de Vede.
În jurul orelor 2400, inculpatul împreună cu prietenii săi, care se aflau pe bancheta din spate a mașinii, iar pe scaunul din dreapta față al autoturismului, fără ca vreunul din ocupații mașinii să poarte centuri de siguranță, au plecat din de Vede spre Municipiul
La ieșirea din de Vede, au făcut o scurtă oprire la stația GRUP pentru unele cumpărături, după care inculpatul a demarat la volanul autoturismului, rulând pe DE 70, accelerând și ajungând după aproximativ 900 metri la o viteză de peste 94 km/, deși era întuneric afară și inculpatul obținuse permisul recent, cu câteva săptămâni, fiind șofer începător.
cu această viteză, inculpatul a pierdut controlul volanului, deplasându-se spre partea față de axul drumului pe contrasens, revenind apoi pe sensul său de mers, pe o traiectorie curbă, perpendiculară față de drum, autoturismul părăsind partea carosabilă și răsturnându-se de mai multe ori dincolo de șanțul din afara șoselei.
În momentul răsturnării autoturismului, caroseria a suferit avarii în proporție de 90%, conform constatărilor inspecției auto, astfel că portierele s-au deschis, iar victima a fost proiectată în exterior, suferind leziuni grave și decedând imediat. Inculpatul a fost testat alcoolscopic după producerea accidentului, rezultatul fiind negativ, fapt atestat prin buletinul de analiză întocmit cu acea ocazie.
În urma necropsiei efectuate asupra cadavrului victimei, s-a stabilit că moartea acesteia a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne consecutive unui traumatism cranio - toracic cu fracturi costale și pulmonare, produse prin lovire cu și de corpuri dure, prin decelerație, în condițiile unui accident de trafic rutier.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere depozițiile martorilor oculari, și, care au relevat că inculpatul a pierdut controlul volanului pentru câteva secunde, redresând apoi mașina, după care s-au trezit într-un "dâmb", precum și raportul de expertiză criminalistică din 17.07.2008, întocmit de INEC Laboratorul Interjudețean de expertize Criminalistice B, care a confirmat dinamica producerii accidentului și a concluzionat că vinovat de producerea accidentului se face inculpatul, prin necorelarea de către acesta a modului de efectuare a manevrelor din timpul mersului cu viteza de deplasare din acel moment. S-a arătat că inculpatul ar fi putut preveni producerea accidentului dacă ar fi adaptat modul în care a efectuat manevrele din timpul mersului cu viteza de deplasare din acel moment, astfel încât să mențină controlul asupra traiectoriei autovehiculului.
Referitor la aspectul invocat, în sensul că și victima ar fi avut o culpă pentru că nu purta centura de siguranță, instanța a reținut că această împrejurare este fără legătură cauzală cu culpa inculpatului care a produs accidentul soldat cu decesul victimei, accident care nu se poate aprecia că s-ar fi produs ca urmare a faptului că victima nu era asigurată cu centură, analiza legăturii cauzale incluzând doar cauza și efectul.
În drept, instanța a apreciat că fapta săvârșită de inculpat, constând în producerea accidentului de circulație, pe fondul culpei exclusive, accident din care a rezultat decesul unei persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de pericolul social al infracțiunii, determinat de consecințele acțiunii infracționale, și anume decesul unei persoane, dar și de împrejurările în care s-a produs fapta, pe fondul lipsei de experiență ca șofer a inculpatului, care își obținuse permisul de conducere recent, în luna august 2007, și nu pe fondul consumului de alcool care ar fi evidențiat o lipsă de responsabilitate a acestuia în traficul rutier.
Totodată, instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, care este la prima abatere de acest fel, vârsta acestuia de 19 ani, conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii, atitudinea după comiterea faptei, acesta prezentându-se la toate termenele de judecată și manifestând regret pentru cele întâmplate.
Totodată, instanța a reținut și faptul că inculpatul a depus stăruință pentru a repara paguba pricinuită, prin intermediul tatălui său, care a încercat să ajute financiar familia victimei, ajutor care i-a fost însă refuzat.
Având în vedere aceste împrejurări, instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și a aplicat acestuia o pedeapsă orientată sub minimul special, conform art. 74 și 76 lit. d Cod penal, iar, față de circumstanțele personale ale inculpatului, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, apreciind că scopul educativ și coercitiv al acesteia va fi atins și dacă se face aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal.
Cu privire la latura civilă exercitată de tatăl victimei, instanța a reținut că partea civilă a solicitat să fie despăgubită cu suma de 20.000 lei cu titlu de daune materiale, constând în cheltuieli cu înmormântarea și pomenirile.
Pe baza depozițiilor martorilor și, instanța a constatat că partea civilă a dovedit doar efectuarea unor cheltuieli în valoare de 18.000 lei, iar nu de 20.000 lei, cât a solicitat, așa încât inculpatul a fost obligat să plătească doar această sumă cu titlu de despăgubiri materiale.
Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă, în sumă de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea suferinței pricinuite prin pierderea fiicei sale, instanța le-a apreciat ca fiind exagerate și că suma de 50.000 lei constituie un echivalent rezonabil al suferinței pricinuite. Pentru a stabili acest cuantum, instanța a avut în vedere în primul rând vârsta victimei, de 19 ani, și reparația pentru prejudiciul de afecțiune și pentru a suferința părții civile în calitate de părinte.
Cu privire la asigurătorul de răspundere civilă SC SA, acesta a fost introdus în cauză având în vedere că autoturismul marca Ford Focus condus de inculpat, proprietatea SC SRL, a fost asigurat în perioada 30.10.2006 - 29.10.2007 cu polița de asigurare seria - nr. -/30.10.2006 emisă de această societate de asigurări.
Făcând referire la dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. I din 28.03.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, precum și la prevederile art. 481alin. 2 și art. 57 al. 2 din Legea nr. 136/95, instanța a concluzionat că, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 cod civil a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995. Așadar, având în vedere că cele două feluri de răspundere, respectiv cea civilă delictuală și cea contractuală coexistă în cauză, instanța a obligat pe asigurător, alături de inculpat, în limitele prevăzute de contractul de asigurare, să despăgubească partea civilă ale cărei cereri au fost admise.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede și partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul declarat de parchet a vizat greșita obligare a asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor către partea civilă, contrar dispozițiilor Legii nr. 136/1995 și ale Codului civil, precum și omisiunea instanței de fond de a menționa expres circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului și în baza cărora s-a făcut aplicarea prevederilor art. 76 lit. d Cod penal.
Partea civilă a criticat soluția pronunțată de judecătorie atât sub aspectul laturii penale, solicitând înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului și majorarea pedepsei aplicate, cât și sub aspectul laturii civile, solicitând majorarea cuantumului daunelor morale stabilite de instanța de fond.
Prin decizia penală nr. 75/A/10.07.2009, Tribunalul Teleorman - Secția penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede împotriva sentinței penale nr. 12/29.01.2009 a Judecătoriei de Vede, a desființat în parte hotărârea atacată și, pe fond, rejudecând, în baza art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a și Cod penal, a condamnat pe inculpatul la 1 an închisoare.
A obligat inculpatul în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA la plata sumelor de 18.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și la 50.000 lei cu titlu daune morale.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă împotriva aceleași sentințe și a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost cuantificată în raport cu toate criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 Cod penal, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, având în vedere pericolul social al faptei, împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârșită, urmările produse, respectiv moartea victimei, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care se află la prima încălcare a legii penale, a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a regret-o, este tânăr și a fost afectat de pierderea victimei, cu care se afla în relații de prietenie.
Constatând că instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului împrejurările arătate în art. 74 lit. a) și c) Cod penal și, fără să facă trimitere la aceste prevederi legale, le-a dat totuși semnificația juridică necesară și a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiat motivul de apel invocat de parchet sub acest aspect și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) Cod penal, menținând cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de instanța de fond față de aprecierea că finalitatea cerută de art. 52 Cod penal poate fi atinsă și în acest mod. S-a arătat sub acest aspect că prima instanță a adaptat răspunderea penală a inculpatului la toate împrejurările comiterii faptei și a stabilit o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei de ucidere din culpă, dar și cu periculozitatea inculpatului și trăsăturile personalității sale.
Tribunalul a mai reținut că, în mod greșit, judecătoria a obligat societatea de asigurare alături de inculpat la plata despăgubirilor către partea civilă, cunoscut fiind caracterul limitat, derivat contractului de asigurare, care exclude asimilarea poziției sale ca parte responsabilă civilmente. S-a arătat că, potrivit art. 54 alin. ultim din Legea nr. 136/1995, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, dar răspunderea sa nu decurge din legea civilă pentru a fi persoană responsabilă civilmente, ci dintr-un contract de asigurare.
A subliniat instanța de apel că, deși judecătoria reține toate aceste aspecte în considerentele hotărârii pronunțate, în dispozitiv obligă societatea de asigurare alături de inculpat, deși trebuia obligată în contradictoriu.
Prin urmare, Tribunalul a arătat că sentința atacată trebuie reformată și sub acest aspect, în sensul obligării inculpatului în contradictoriu cu SC SA B la plata despăgubirilor civile către partea civilă.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, Tribunalul a mai constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de bază care guvernează răspunderea civilă a inculpatului și l-a obligat pe acesta la înlăturarea consecințelor dăunătoare ale faptei sale ilicite și culpabile, în scopul repunerii pe cât posibil a părții civile în situația anterioară producerii prejudiciului material și moral suferit. S-a apreciat că prima instanță a stabilit cuantumul daunelor morale în raport cu efectul infracțiunii săvârșite de inculpat, concretizată în stări de fapt rezultate din probe care se referă la modificările prejudiciabile morale intervenite în viața și familia părții civile, fiind neîndoielnic că acesta a suferit un prejudiciu afectiv ce impune reparație și a stabilit un cuantum care răspunde principiilor justeții și calității.
În ceea ce privește despăgubirile materiale, Tribunalul a apreciat că judecătoria a reținut corect că între evenimentul morții victimei și cheltuielile făcute de partea civilă există raport cauzal, prejudiciul efectiv suferit cuprinzând și cheltuielile pentru pomenirile tradiționale, precum și pentru ridicarea unui monument funerar, prejudiciu situat la nivelul sumei de 18.000 lei.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termen legal, partea civilă și asigurătorul de răspundere civilă Vienna Insurance (fost ), criticându-le pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin recursul declarat, recurentul - parte civilă a invocat greșita reținere în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și c) Cod penal, solicitând înlăturarea lor și stabilirea unei pedepse într-un cuantum mai mare, având în vedere că intimatul nu a depus diligențe pentru acoperirea prejudiciului cauzat și nu există date din care să rezulte că, anterior producerii accidentului, ar fi avut un comportament ireproșabil. Totodată, sub aspectul laturii civile, a reiterat criticile formulate în cadrul motivelor de apel și a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor morale la care inculpatul a fost obligat de prima instanță.
Referitor la motivele de recurs invocate de asigurătorul de răspundere civilă Vienna Insurance (fost ), acestea privesc greșita obligare a societății de asigurare la plata cheltuielilor de înmormântare, care nu au fost probate cu documente justificative, ci doar cu martori, susținându-se că, în speță, s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 136/1995 și art. 42 alin. 2 lit. a) din Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a lor.
La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2009, când au avut loc dezbaterile asupra recursurilor declarate în cauză, Curtea a pus în discuția părților incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 171Cod procedură penală, în varianta greșitei aplicări a dispozițiilor art. 54 alin. 2 din Legea nr. 136/1995, precum și inadmisibilitatea recursului promovat de asigurătorul de răspundere civilă Vienna Insurance.
Sub acest din urmă aspect, Curtea arată că, potrivit dispozițiilor art. 3851alin. 4 Cod procedură penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 Cod procedură penală nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.
Așadar, exercitarea recursului este condiționată de folosirea prealabilă a apelului, dacă legea prevede această cale de atac, iar persoanele care nu au folosit calea apelului pot declara recurs împotriva deciziei instanței de apel numai cu privire la modificările aduse sentinței ca urmare a admiterii apelului declarat de o altă persoană dintre cele prevăzute în art. 362 Cod procedură penală.
În speță, sentința primei instanțe a fost apelată numai de către partea civilă și de Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede, fiind desființată parțial ca urmare a admiterii apelului declarat de Parchet, asigurătorul de răspundere civilă neexercitând apel în cauză, deși a fost obligat alături de inculpat la plata despăgubirilor civile. Ca urmare, cei îndreptățiți de lege să declare recurs atât împotriva sentinței, cât și a deciziei sunt numai partea civilă și Ministerul Public, în timp ce asigurătorul de răspundere civilă poate folosi această cale de atac numai împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel și numai cu privire la modificările pe care aceasta le-a adus sentinței judecătoriei și care, în cauză, îi sunt oricum favorabile, având în vedere că a fost înlăturată obligarea sa la plata despăgubirilor civile alături de inculpat, din considerentele deciziei rezultând că formularea "în contradictoriu" folosită de Tribunal se referă doar la opozabilitatea hotărârii pronunțate față de asigurător.
Criticile formulate, însă, de recurentul - asigurător de răspundere civilă vizează exclusiv legalitatea sentinței pronunțate de judecătorie, asigurătorul invocând greșita sa obligare la plata cheltuielilor de înmormântare, care nu au fost probate cu documente justificative, ci doar cu martori, și susținând că, în speță, s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 136/1995 și art. 42 alin. 2 lit. a) din Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a lor.
Ca urmare, față de toate aceste considerente anterior expuse și având în vedere împrejurarea că, prin motivele formulate, recurentul - asigurător de răspundere civilă nu a invocat nelegalitatea și netemeinicia deciziei pronunțate în apel, ci greșita aplicare a legii de către prima instanță, deși împotriva hotărârii pronunțate de aceasta nu a înțeles să folosească calea de atac a apelului, Curtea, ținând seama de prevederile art. 3851alin. 4 Cod procedură penală, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă Vienna Insurance. în temeiul dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. a) Cod procedură penală.
Referitor la recursul formulat de partea civilă, este de menționat că, deși nu au fost invocate cazurile de casare aplicabile, critica privitoare la greșita reținere în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și c) Cod penal, precum și solicitarea de înlăturare a acestora și stabilire a unei pedepse într-un cuantum mai mare, nu poate fi încadrată decât în dispozițiile art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, caz de casare prin prisma căruia vor fi analizate respectivele motive invocate de recurent.
În ceea ce privește critica formulată de recurent sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, respectiv neacordarea integrală a daunelor morale solicitate, Curtea apreciază că aceasta nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 3859alin. 1 Cod procedură penală.
Astfel, din motivarea recursului, se observă că partea civilă a solicitat o reapreciere a cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță și menținute de Tribunal, reapreciere care nu este posibilă în calea de atac a recursului care, fiind eminamente devolutivă asupra chestiunilor de drept, nu permite cenzurarea elementelor stabilite de instanțele inferioare în urma unui proces de interpretare a probelor administrate. Daunele morale se raportează, în esență, la un prejudiciu de ordin afectiv, care nu este susceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, ci este supus unei aprecieri esențial subiective a instanțelor de judecată.
Reindividualizarea cuantumului daunelor morale nu este posibilă în recurs nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală, având în vedere împrejurarea că stabilirea într-un cuantum inferior celui solicitat a despăgubirilor pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial este rezultatul exclusiv al unui proces de apreciere a probelor administrate, iar nu al unei erori grave de fapt, rezultată în urma unei contrarietăți evidente și de necontestat între situația reținută de instanță și aspectele ce rezultă din actele dosarului.
Așadar, se constată că soluțiile pronunțate de instanța de fond și cea de apel, sub aspectul cuantumului daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul, nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, Curtea urmând să examineze recursul declarat de partea civilă numai prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală.
Sub acest aspect, Curtea constată că, deși Judecătoria și Tribunalul au reținut atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, dând eficiență circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c) Cod penal, materialul probator administrat în cauză nu confirmă manifestarea unei asemenea atitudini din partea intimatului - inculpat, acesta încercând prin declarațiile date să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare cu privire la împrejurările comiterii faptei, cu intenția evidentă de a-și diminua vinovăția în producerea accidentului de trafic rutier care a avut ca urmare moartea victimei. Astfel, inculpatul a susținut atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, că ar fi încercat să evite un animal aflat pe carosabil ( sau ) și din acest motiv ar fi pierdut controlul volanului, având în vedere și lipsa sa de experiență ca șofer, însă niciunul dintre martorii audiați în cauză nu au confirmat prezența unui astfel de animal, care, chiar dacă ar fi existat, nu constituia o stare de pericol pentru conducătorul auto, care să justifice luarea unor măsuri de evitare extreme.
Chiar dacă, față de aceste considerente, se impune înlăturarea circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c) Cod penal, Curtea apreciază că datele existente în cauză nu justifică o reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în sensul majorării cuantumului acesteia, astfel cum a solicitat recurentul - parte civilă, în mod corect instanțele de fond și de apel reținând în favoarea acestuia dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a) Cod penal, față de conduita bună manifestată de inculpat înainte de comiterea faptei.
Astfel, se reține că, anterior săvârșirii infracțiunii de față, inculpatul și-a conformat conduita exigențelor legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente, și a manifestat un comportament corespunzător atât în familie, cât și în cadrul celorlalte relații sociale (pe parcursul studiilor liceale s-a remarcat prin rezultatele foarte bune la învățătură și prin implicarea în diverse activități desfășurate la nivelul școlii, iar în prezent este student la Facultatea de și Urbanism " " din B), aspect ce rezultă din adeverințele și caracterizările depuse la dosarul de fond.
Ca urmare, față de datele ce caracterizează persoana inculpatului și gradul de pericol social concret al faptei comise, Curtea apreciază că pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, conform art. 81 Cod penal, a fost corect individualizată, fiind aptă să conducă la realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 Cod penal.
Examinând hotărârile atacate și prin prisma cazului de casare invocat din oficiu, respectiv cel prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 171Cod procedură penală, Curtea constată că, în cauză, s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 54 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, republicată și modificată, potrivit cărora "în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia".
Așadar, asigurătorul, în baza contractului de asigurare, răspunde direct față de terțele persoane păgubite prin accidente de autovehicule produse de asigurați, despăgubirile acordându-se, astfel cum se prevede în art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Prin obligarea asigurătorului de răspundere civilă la suportarea integrală a despăgubirilor civile pe care instanța de apel le-a stabilit în sarcina inculpatului, Curtea apreciază că nu se încalcă principiul neagravării situației în propriul recurs, având în vedere, pe de o parte, faptul că societatea de asigurare este mai solvabilă decât inculpatul, iar, pe de altă parte, împrejurarea că, în apel, inculpatul nu fusese obligat în solidar cu asigurătorul, ci singur, din considerentele deciziei rezultând că formularea "în contradictoriu" folosită de Tribunal se referă doar la opozabilitatea hotărârii pronunțate față de asigurător.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d) Cod procedură penală, va admite recursul formulat de partea civilă, va casa, în parte, atât decizia penală, cât și sentința judecătorie și, în fond, rejudecând, va dispune, în temeiul art. 178 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) Cod penal, raportat la art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal, condamnarea inculpatului - la 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală, art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 49 din Legea nr. 136/1995, va admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă și, în consecință, va dispune obligarea asigurătorului de răspundere civilă " - Vienna Insurance " la plata către acesta a sumelor de 18.000 lei, despăgubiri materiale, și de 50.000 lei, daune morale.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile de procedură pentru judecarea apelului declarat de apelantul-parte civilă vor rămâne în sarcina statului.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. a) Cod procedură penală, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-asigurător de răspundere civilă " - Vienna Insurance " împotriva aceleiași decizii penale și, având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile de procedură pentru judecarea recursului formulat de recurentul-parte civilă vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de recurentul-parte civilă împotriva Deciziei penale nr. 75/A/10.VII.2009, din care face parte integrantă încheierea de ședință din data de 23.VII.2009 ale Tribunalului Teleorman - Secția penală, din Dosarul nr-, și a Sentinței penale nr. 12/29.2009 a Judecătoriei de Vede, județul T, din Dosarul nr-.
Casează, în parte, atât decizia penală, cât și sentința penală și, în fond, rejudecând:
În temeiul art. 178, alin. 1 și alin. 2, Cod penal, cu aplicarea art. 74, alin. 1, litera a, Cod penal, raportat la art. 76, alin. 1, litera d, Cod penal, condamnă pe inculpatul - la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, în variantă agravată, asupra victimei -.
În temeiul art. 14, Cod procedură penală, art. 346, alin. 1, Cod procedură penală, cu aplicarea art. 49 din Legea nr. 136/1995, admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă și, în consecință, obligă pe asigurătorul de răspundere civilă " - Vienna Insurance " să-i plătească sumele de 18.000 lei, despăgubiri materiale, și de 50.000 lei, daune morale.
În temeiul art. 192, alin. 3, Cod procedură penală, cheltuielile de procedură pentru judecarea apelului declarat de apelantul-parte civilă rămân în sarcina statului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera a, Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-asigurător de răspundere civilă " - Vienna Insurance " împotriva aceleiași decizii penale.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-asigurător de răspundere civilă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 192, alin. 3, Cod procedură penală, cheltuielile de procedură pentru judecarea recursului formulat de recurentul-parte civilă rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - ---
GREFIER,
-
Red. /Dact.
Ex.2/23.11.2009
Red / Tribunalul Teleorman
Red. / Judecătoria de Vede
Președinte:Daniela Panioglu
Judecători:Daniela Panioglu, Magdalena Iordache, Ioana Alina
