Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 1552/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

DOSAR NR-

2424/2009

DECIZIA PENALĂ NR.1552/

Ședința publică din data de 02 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină

JUDECĂTOR 2: Niculae Stan

JUDECĂTOR 3: Vasile

GREFIER

**************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuriledeclarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SRL din C împotriva Deciziei penale nr.126/A din data de 02 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală în Dosarul nr- și Sentinței penale nr.112/F din data de 19 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Fetești în Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul inculpat, personal și asistat juridic de apărător ales, avocat, în baza împuternicirii nr.72432/31.10.2009, depusă la dosar și recurenta parte responsabilă civilmente SC SRL din C, reprezentată de apărător ales, avocat, în baza împuternicirii nr.72432/31.10.2009, lipsă fiind intimatul parte vătămată, intimatul parte civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - din B și intimatul asigurător de răspundere civilă SC ASIGURĂRI SA - Sucursala

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar a motivelor scrise de recurs, formulate de inculpat și partea responsabilă civilmente.

Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.

Apărătorul ales al recurentului inculpat și recurentei parte responsabilă civilmente solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, susținând că aceasta a nesocotit dispozițiile legale imperative privitoare la garantarea dreptului de apărare, la necesitatea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele, pe bază de probe și respectiv la ascultarea inculpatului (care nu a fost audiat, deși a fost prezent la toate termenele de judecată, mai puțin la ultimul termen, când a fost soluționată cauza), astfel cum sunt prevăzute în art.3, art.6, art.65, art.66, art.287 din Codul d e procedură penală și art.6 CEDO, sens în care face referire la cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală.

În susținerea acestui motiv de recurs, arată că, pentru stabilirea situației de fapt privind dinamica producerii accidentului, s-a solicitat, în completarea probatoriului administrat, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, însă această probă a fost respinsă, astfel că inculpatul nu a putut dovedit timpul efectiv de reacție și dacă avea în concret posibilitatea de evitare a impactului cu victima, având în vedere locul prin care aceasta s-a angajat în traversare, respectiv prin spatele unui în raport cu poziția de circulație a inculpatului. Arată că, prin proba solicitată, se putea dovedi că inculpatul, indiferent de viteza cu care circula, nu avea posibilitatea de a evita producerea accidentului.

Pentru acest motiv, solicită, în principal, în temeiul art.38515pct.2 lit.c din Codul d e procedură penală, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în vederea administrării probei constând într-un supliment la raportul de expertiză criminalistică, care să lămurească dinamica producerii accidentului, prin raportare la pătrunderea pe carosabil a victimei prin spatele -ului și cum a influențat acest fapt vizibilitatea inculpatului și posibilitatea de evitare a accidentului de circulație, avându-se în vedere declarațiile martorilor oculari și, care au certificat modalitatea de pătrundere a victimei pe carosabil, ceilalți martori audiați nefiind prezenți la fața locului, pentru a putea relata împrejurările producerii accidentului, astfel că declarațiile lor nu pot fi luate în considerare.

În subsidiar, susține că instanțele de fond și apel au comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite, atât sub aspectul condamnării inculpatului, cât și sub aspectul obligării acestuia la plata de despăgubiri civile, motiv pentru care, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, solicită achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală și, pe cale de consecință, respingerea acțiunilor civile exercitate față de acesta și partea responsabilă civilmente.

În susținerea acestui motiv de recurs, solicită a se avea în vedere declarațiile celor doi martori oculari anterior menționați, precum și concluziile raportului de expertiză, care dovedesc că victima s-a angajat în traversare printr-un loc nepermis și fără a se asigura, astfel că starea de pericol a fost creată numai de către aceasta, întrucât inculpatul conducea autoturismul fără să efectueze vreo manevră prin care să pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic, chiar raportul de expertiză concluzionând că acesta nu putea evita impactul prin frânare și nici nu avea o altă posibilitate de evitare, situație în care, în mod greșit, s-a dispus condamnarea sa, prin reținerea unei culpe concurente cu victima la producerea accidentului.

De asemenea, susține că este nelegală dispoziția instanței de apel d e înlăturare a obligării asigurătorului, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, astfel cum a dispus instanța de fond, fiind încălcate prevederile art.54, art.57 alin.1 și art.481alin.2 din Legea nr.136/1995, precum și Decizia nr.I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub acest aspect invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.9 din Codul d e procedură penală.

Tot pe latură civilă, susține că este greșită soluția de obligare a inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile, întrucât nu s-a făcut dovada întrunirii cerințelor prevăzute de art.1000 alin.3 din Codul civil, sens în care invocă împrejurarea că, la momentul accidentului de circulație, inculpatul nu era prepusul părții responsabile civilmente, simplul fapt că se afla la volanul și conducea autoturismul aparținând acesteia nefiind de ajuns pentru a atrage răspunderea lor civilă solidară, chiar avându-se în vedere calitatea inculpatului de administrator al părții responsabile civilmente.

În măsura în care se vor respinge motivele de recurs anterior invocate, solicită casarea în parte a hotărârilor pronunțate de către instanțele inferioare și, în temeiul cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, reducerea pedepsei aplicate inculpatului, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 lit.a, b și c din Codul penal, precum și a despăgubirilor civile, prin reținerea culpei majoritare a victimei, deși, în opinia sa, culpa îi aparține în totalitate acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, încă din faza de urmărire penală, când s-a întocmit raportul de expertiză criminalistică și un supliment la acesta, s-a răspuns aspectului invocat în apărare de către inculpat, fiind analizată de către expert împrejurarea că victima ar fi pătruns pe drumul național prin spatele unui aflat în mișcare, astfel că susținerile acestuia din recurs sunt neîntemeiate.

De asemenea, în raport cu probatoriul administrat, respectiv declarațiile martorilor, concluziile raportului de expertiză, procesul verbal de cercetare la fața locului, apreciază că, în mod corect, a fost reținută culpa comună a victimei și inculpatului în producerea accidentului, întrucât, deși victima a pătruns pe carosabil printr-un loc nepermis și fără a se asigura, inculpatul putea evita accidentul, dacă ar fi circulat cu viteza legală admisă pe acel sector de drum, astfel că, sub acest aspect, ambele hotărâri sunt legale și temeinice.

Totodată, apreciază că, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, au fost respectate dispozițiile art.72 din Codul penal, la cuantificarea acesteia fiind avute în vedere inclusiv circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea art.81 din Codul penal.

Cu privire la neascultarea inculpatului în apel, arată că aceasta nu constituie un motiv care să impună trimiterea cauzei spre rejudecare, neexistând niciun text de lege care să prevadă o asemenea soluție, întrucât împotriva inculpatului a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în primă instanță, acesta fiind audiat de către instanța de fond, iar hotărârea respectivă a fost menținută și de către instanța de apel, în fața căreia, de altfel, inculpatul nu a fost prezent la termenul de judecare a cauzei, astfel că acea instanță nu a avut posibilitatea de a-l întreba dacă dorește să dea o nouă declarație.

Pe latura civilă a cauzei, arată că aceasta a fost în mod corect soluționată cu privire la partea civilă, deoarece din probatoriul administrat rezultă culpa comună a inculpatului și victimei în producerea accidentului, astfel că primul dintre ei a fost legal obligat la despăgubiri materiale și morale în raport cu prejudiciul suferit, dar și cu această împrejurare.

În ceea ce o privește însă pe partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ -, arată că, în mod nelegal, instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata întregii sume reprezentând contravaloarea prejudiciului, întrucât, având în vedere culpa comună, acesta trebuia obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, numai la plata a Jd in acea sumă, el având o culpă proprie de 50% în producerea accidentului.

Cu privire la asigurător, arată că, în raport cu Decizia nr.I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel, în mod corect, a înlăturat obligarea acestuia, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile și a precizat că hotărârea pronunțată îi este doar opozabilă, acest fapt neînsemnând că asigurătorul nu va fi ținut să plătească despăgubiri către partea civilă, în situația în care aceasta va solicita plata despăgubirilor de la asigurător.

În privința părții responsabile civilmente SC SRL din C, arată că, în mod corect, aceasta a fost obligată, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, întrucât, la momentul accidentului, între ei exista un raport de prepușenie, inculpatul desfășurându-și activitatea în cadrul societății respective, în funcția de administrator, iar faptul că nu avea calitatea de șofer angajat nu înseamnă că un asemenea raport nu exista și, ca atare, că nu ar opera răspunderea acelei societăți, în calitate de parte responsabilă civilmente.

În consecință, solicită admiterea recursurilor declarate de inculpat și partea responsabilă civilmente și casarea în parte a ambelor hotărâri, exclusiv în sensul obligării inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - numai a sumei reprezentând 50% din prejudiciul cauzat acesteia.

Apărătorul ales al recurentului inculpat și recurentei parte responsabilă civilmente, în replică, arată că trebuie stabilit un alt raport procentual de culpabilitate între victimă și inculpat, în opinia sa neputându-se reține o culpă egală, având în vedere situația concretă de fapt, ci trebuie reținută o culpă majoritară a victimei, în raport cu care să se stabilească și proporția de achitare a despăgubirilor civile.

Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că, în mod greșit, nu s-a ținut seama de faptul că victima a traversat prin spatele unui camion, fără a se asigura, astfel că solicită reaprecierea situației de fapt. Mai arată că, în expertizele efectuate în cauză, se fac numai presupuneri, fără a se realiza vreun calcul care să stabilească că accidentul putea fi evitat. De asemenea, nu s-a ținut seama de viteza de circulație și de faptul că autovehiculul pe care îl conducea avea o încărcătură de 800 de kilograme.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

PrinSentința penală nr.112/F din data de 19 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Feteștia hotărât astfel:

În baza art.178 alin.1 și 2 rap. la art.74 lit.a și c și art.76 lit.d din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 26 iulie 1968 în orașul Cernavoda, județul C, CNP -) la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art.71 din Codul penal și art.3 din Protocolul 1 CEDO, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a (cu excepția dreptului de a participa la alegerile legislative) și lit.b din Codul penal, pe durata executării pedepsei.

În baza art.81-82 din Codul penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În baza art.71 alin.5 din Codul penal, a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A pus în vedere inculpatului prevederile art.359 din Codul d e procedură penală.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii.

A obligat pe inculpat la plata către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - din Bas umei de 286,55 lei, reprezentând despăgubiri civile.

A obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL din C și cu asigurătorul SC ASIGURĂRI SA - Sucursala C, la plata către partea civilă a sumei de 7.500 lei, reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 25.000 lei, reprezentând daune morale.

În baza art.111 alin.6 din OUG nr.195/2002, a acordat inculpatului dreptul de a circula cu autovehiculul până la rămânerea definitivă a hotărârii, dar nu mai mult de 30 de zile, sens în care a dispus comunicarea către Postul de Poliție al comunei, județul Iau nei copii de pe dispozitivul sentinței.

În baza art.191 alin.1 și art.349 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut, pe baza probatoriului administrat în cauză, următoarea situație de fapt:

Inculpatul, domiciliat în municipiul C, este administrator al SC SRL din aceeași localitate.

La data de 15 aprilie 2005, în jurul orelor 09:30, inculpatul conducea autoutilitara marca 1304 cu număr de înmatriculare -, aparținând societății anterior menționate, pe /, în direcția B -

Ajuns în comuna, județul I, inculpatul a observat că victima se afla în traversarea șoselei, mergând dinspre stânga spre dreapta sensului său de mers, fără o asigurare prealabilă.

Cu toate că inculpatul a acționat sistemul de frânare și volanul spre dreapta, victima a fost lovită de partea din față a autoutilitarei și proiectată ulterior în șanțul de pe partea dreaptă a drumului.

După producerea impactului, victima, în vârstă de 68 de ani, a fost transportată la Spitalul orașului Țăndărei, iar apoi a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență - din B, unde a decedat la data de 04 mai 2005.

Prin raportul medico-legal de necropsie nr.3/705/200/19.07.2005, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului septic, cu insuficiențe multiple de organ, consecință a unui politraumatism cu hemoragie meningee și contuzie corticală, multiple fracturi costale la ambele hemitorace cu volet costal anterior drept și pneumotorax bilateral, fractură bimaleolară gleznă dreaptă. La examenul extern al cadavrului, s-au mai constatat multiple excoriații și echimoze pe cap, trunchi și membre, care s-au putut produce în același context cu leziunile tanato-generatoare.

Prin același raport, s-a stabilit că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire de un corp dur, în condițiile producerii unui accident rutier la data de 15 aprilie 2005 și se află în legătură directă și necondiționată cu decesul victimei.

De asemenea, s-a stabilit că victima nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Inculpatului i s-au recoltat probe de sânge, stabilindu-se că nici acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Prin expertiza tehnică auto realizată în cauză, s-a concluzionat că viteza de circulație a autoutilitarei, în premomentul producerii accidentului, a fost de 81 km/, că inculpatul a încălcat prevederile art.154 alin.1 și art.155 alin.1 din HG nr.85/2003, iar victima a încălcat art.205 alin.3 din același act normativ.

Totodată, s-a concluzionat că accidentul putea fi evitat de către inculpat, dacă acesta circula cu viteza legală admisă în localitate ( 50 km/) sau își păstra traiectoria inițială, dar și de către victimă, dacă se asigura că traversarea șoselei se putea face în condiții de siguranță.

În același timp, s-a menționat că era obligația conducătorului auto să aibă o conduită preventivă, știind că autoutilitara pe care o conducea era încărcată și că, la o frânare bruscă, aceasta putea fi împinsă spre înainte din cauza forței de inerție.

Prin raportul de expertiză criminalistică nr.493/27.12.2006 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice B, s-a concluzionat că viteza inițială de deplasare a autoutilitarei conduse de inculpat a fost de cca. 77 km/, iar victima putea preveni accidentarea dacă s-ar fi angajat în traversarea drumului public doar după o prealabilă asigurare.

De asemenea, s-a concluzionat că șoferul nu putea evita producerea accidentului, însă l-ar fi putut preveni dacă ar fi circulat cu viteza maximă legală admisă.

Astfel, producerea accidentului a fost determinată atât de angajarea victimei în traversarea drumului public fără o prealabilă asigurare, cât și de deplasarea autovehiculului condus de inculpat cu o viteză mult superioară celei maxime, legal admisă pe segmentul de drum respectiv.

În același timp, starea de pericol a fost creată de către victimă, prin pătrunderea sa pe DN2, iar aceasta nu ar fi fost lovită dacă nu s-ar fi angajat în traversare fără să se asigure.

Situația de fapt descrisă a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile martorilor, raport de expertiză medico-legală, raportul de expertiză tehnică și precizările la acesta, raportul de expertiză criminalistică și suplimentul la acesta, declarațiile părții vătămate, raportul medico-legal de necropsie și procesul-verbal de efectuare a actelor premergătoare.

Fiind audiat, inculpatul a declarat că nu se consideră vinovat de producerea accidentului de circulație și că viteza de deplasare reținută în expertize este prea mare, susținând că el se deplasa cu o viteză de numai aproximativ 50 km/.

Judecătoria nu a reținut însă apărările inculpatului, apreciind că acestea sunt înlăturate de probatoriul administrat în cauză (declarațiile martorilor, rapoartele de expertiză).

Astfel, martorii și și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală.

Din declarațiile martorilor și, a rezultat că inculpatul a încercat să o evite pe victimă prin frânarea autoturismului, că, între locul de trecere pentru pietoni și locul unde s-a produs accidentul, este o distanță mare și că inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind că acesta nu a consumat băuturi alcoolice.

În drept, Judecătoria a constatat că fapta inculpatului care, la data de 15 aprilie 2005, circulând pe raza localității cu autoutilitara marca având număr de înmatriculare -, a produs și din culpa sa un accident de circulație, soldat cu decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1 și 2 din Codul penal.

Judecătoria a apreciat că, în egală măsură, la producerea accidentului a contribuit atât fapta inculpatului, care a condus pe drumul public cu o viteză mai mare decât cea maximă, legal admisă pe respectivul segment de drum, cât și conduita imprudentă a victimei, care s-a angajat în traversarea acelui drum, fără o prealabilă asigurare că poate proceda astfel în condiții de siguranță, situație în care a reținut culpa concurentă a persoanelor implicate, în proporție de câte 50% pentru fiecare.

Pentru infracțiunea săvârșită, Judecătoria a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă, gradul concret de pericol social al faptei, persoana infractorului, precum și împrejurările care atenuează răspunderea lui penală.

Astfel, ținând seama de vârsta inculpatului, de faptul că acesta a avut o comportare bună înainte de săvârșirea infracțiunii și de împrejurarea că s-a prezentat în fața autorităților, Judecătoria a reținut în favoarea lui circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit.a și c din Codul penal, cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special, conform art.76 lit.d din Codul penal.

Având în vedere împrejurările comiterii infracțiunii, dar și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, Judecătoria a considerat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea ei în regim de detenție, motiv pentru care a făcut aplicarea art.81-82 din Codul penal.

Pe latură civilă, Judecătoria a constatat că, fiul victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale (cheltuieli cu înmormântarea și pomenirile ulterioare ale defunctului) și respectiv cu suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale.

Martorul, audiat la cererea părții civile, a declarat că s-a cheltuit cu înmormântarea victimei (la care au participat aproximativ 150 de persoane) și cu organizarea obiceiurilor creștinești suma de 25.000 lei. De asemenea, a precizat că, înainte de a deceda, victima a stat în spital 3 săptămâni, interval de timp în care a avut nevoie de însoțitor și că partea civilă a fost nevoită să vândă 60 de oi, 2 cai și 4 vite, pentru a acoperi toate aceste cheltuieli.

Potrivit art.998-999 din Codul civil, autorul faptei ilicite este obligat să acopere prejudiciul efectiv produs persoanei vătămate, la stabilirea întinderii despăgubirilor neluându-se în considerare starea lor materială, acest element putând fi avut în vedere, eventual, numai la stabilirea modalității de plată a despăgubirilor (global sau în rate). De asemenea, forma vinovăției nu constituie, în principiu, un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, autorul prejudiciului răspunzând integral, chiar și pentru culpa cea mai ușoară și indiferent dacă a prevăzut sau nu acel prejudiciu în momentul săvârșirii faptei. În același timp, obligația de despăgubire instituită de dispozițiile legale anterior menționate nu distinge după natura prejudiciului, astfel încât este supus reparării atât prejudiciul material, produs prin încălcarea unui drept patrimonial, cât și prejudiciul moral, produs prin vătămarea unor drepturi nepatrimoniale sau unor interese legal ocrotite.

Pe de altă parte, reținând că, la producerea accidentului, victima și inculpatul au avut o culpă concurentă egală, Judecătoria a apreciat că acesta din urmă trebuie să acopere numai J din prejudiciile cauzate.

Pornind de la aceste considerente, Judecătoria a constatat că partea civilă a efectuat cheltuieli cu înmormântarea și parastasele tradiționale organizate în memoria victimei și, de asemenea, acesteia i-a fost cauzată o suferință foarte puternică prin decesul tatălui său, motive pentru care l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri civile, materiale și morale, în procent de 50 % din cele solicitate.

Reținând că, pentru autoturismul implicat în accident, a fost încheiată o poliță de asigurare cu SC ASIGURĂRI SA - Sucursala C, Judecătoria a dispus obligarea inculpatului, în solidar și cu asigurătorul respectiv, la plata despăgubirilor civile anterior menționate către partea civilă.

În sfârșit, având în vedere adresa nr.13962/12.08.2008 a părții civile SPITALULUI CLINIC DE URGENȚĂ - din B, Judecătoria l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 286,55 lei, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea victimei.

Împotriva acestei sentințe,au declarat apelîn termenul legalParchetul de pe lângă Judecătoria Fetești(la data de 26 mai 2009),inculpatul(la data de 22 mai 2009) șipartea responsabilă civilmente SC SRLdin C (la data de 26 mai 2009).

În motivele scrise de apel, Parchetul a criticat sentința atacată doar sub aspectul omisiunii obligării inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - din

În dezbateri, Parchetul a invocat oral și un al doilea motiv de apel, susținând că este greșită reținerea solidarității inculpatului cu asigurătorul, în ceea ce privește achitarea despăgubirilor civile stabilite în cauză.

Inculpatul, în susținerea orală a apelului declarat, a solicitat, în principal, achitarea sa, în temeiul art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, pe motiv că starea de pericol a fost creată exclusiv de către victimă, care a pătruns în spațiul de siguranță al autoturismului, iar, din probele cauzei, rezultă că el nu a încălcat nicio regulă de circulație care să aibă legătură cu producerea accidentului și, în subsidiar, reducerea pedepsei, precum și a cuantumului despăgubirilor civile, prin reținerea culpei majoritare a victimei în producerea acelui accident.

Partea responsabilă civilmente, susținând toate motivele de apel invocate de inculpat, a solicitat în plus înlăturarea obligării sale, în solidar cu acesta, la plata despăgubirilor către partea civilă.

PrinDecizia penală nr.126/A din data de 02 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Penală a hotărât astfel:

În baza art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, a admis apelurile declarate de archetul de pe lângă Judecătoria Fetești și de inculpatul .

A desființat în parte sentința penală apelată, cu privire la omisiunea obligării inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor de spitalizare, la greșita obligare a asigurătorului, în solidar cu inculpatul și partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile către partea civilă și la greșita aplicare a dispozițiilor art.7 din Legea nr.76/2008 și, rejudecând cauza în fond, a hotărât următoarele:

A obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 286,55 lei, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - din

A înlăturat obligarea asigurătorului SC ASIGURĂRI SA - Sucursala C, în solidar cu inculpatul și partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 7.500 lei, reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 25.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă și a constatat opozabilitatea hotărârii pronunțate față de asigurător.

A înlăturat aplicarea art.7 din Legea nr.76 /2008.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.379 pct.l lit.b din Codul d e procedură penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC SRL din

A obligat pe apelanta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat și la plata către partea civilă a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat că situația de fapt stabilită de către prima instanță este corectă, aceasta fiind rezultatul unei analize ample și obiective a unui material probator suficient, corecte fiind, de asemenea, și reținerea vinovăției inculpatului în comiterea faptei, precum și încadrarea ei juridică în dispozițiile art.178 alin.1 și 2 din Codul penal.

În cursul procesului penal, inculpatul și-a susținut în mod constant nevinovăția în producerea accidentului de circulație din data de 15 aprilie 2005, soldat cu decesul victimei și, totodată, a contestat viteza de deplasare reținută în expertizele dispuse în faza urmăririi penale.

Tribunalul a apreciat însă, în acord cu cele reținute și de către instanța de prim grad, că această apărare a inculpatului este contrazisă de probele cauzei, ambele expertize, tehnică auto și criminalistică (inclusiv suplimentul la cea din urmă), concluzionând în sensul unei culpe comune, a victimei și a conducătorului auto, în producerea evenimentului rutier.

Astfel, contrar susținerilor din apel, Tribunalul a constatat că expertiza criminalistică a stabilit, drept cauze ale accidentului, atât angajarea victimei în traversarea drumului public fără o prealabilă asigurare, cât și deplasarea autovehiculului condus de inculpat cu o viteză de 77 km/, mult superioară celei maxime legal admise pe respectivul segment de drum.

Referitor la viteza de deplasare a autoutilitarei conduse de inculpat, Tribunalul a constatat că, în cauză, s-a dispus și efectuat și un supliment la raportul de expertiză criminalistică, în care s-a concluzionat că viteza de 77 km/ reprezintă viteza din momentul declanșării stării de pericol (din premomentul producerii accidentului).

Față de materialul probator deja existent la dosar, Tribunalul a apreciat că prima instanță a procedat în mod corect, respingând solicitarea inculpatului privind administrarea unei noi probe cu expertiza de specialitate în domeniul producerii accidentelor rutiere.

Inculpatul a învederat și în apel necesitatea lămuririi cauzei printr-o nouă expertiză privind dinamica producerii accidentului, în funcție de prezența pe carosabil, în spațiul de siguranță al autovehiculului condus de acesta, a unui (camion), prin spatele căruia ar fi traversat victima.

Inculpatul și-a întemeiat această apărare pe depozițiile martorilor oculari și.

Tribunalul a apreciază însă că declarațiile acestor martori nu sunt în măsură să-l disculpe pe inculpat, întrucât, contrar celor susținute în apel, ceea ce se poate reține cu certitudine din declarațiile lor este doar aspectul angajării victimei în traversarea drumului public printr-un loc nemarcat ca trecere de pietoni și fără o asigurare prealabilă, conduită care a și atras, de altfel, reținerea corectă a culpei proprii în producerea accidentului. În schimb, referitor la prezența unui camion () în zona accidentului, declarațiile celor doi martori sunt contradictorii, după cum contradictorie este și mărturia inculpatului, care a susținut că victima a apărut din spatele unui aflat în deplasare (fila 40, dosar de fond), față de mărturia martorului, care a menționat angajarea victimei în traversarea străzii prin spatele unui camion staționat (fila 124, dosar de fond).

Pe de altă parte, nici din declarațiile celorlalte persoane ascultate în cauză, respectiv martorii și, nu rezultă situația invocată de inculpat, declarațiile acestora fiind doar în sensul inexistenței marcajului de trecere pentru pietoni și, implicit, al unei neglijențe manifestate de victimă în traversare și respectiv al unei circulații rutiere obișnuite (iar nu exagerate) la momentul accidentului și ulterior acestuia.

Pentru motivele anterior expuse, Tribunalul a apreciat ca fiind nefondate criticile referitoare la situația de fapt reținută de către instanța de fond și, implicit, la vinovăția inculpatului, considerând că apărările acestuia nu se regăsesc în materialul probator existent la dosar și, ca atare, nu pot fi primite, expertizele de specialitate dispuse în cauză relevând indubitabil nerespectarea, și de către inculpat, a unor dispoziții legale privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, Tribunalul nu a reținut nici apărarea inculpatului, în sensul că nerespectarea acelor dispoziții, privitoare la viteza de circulație, nu ar avea legătură cu producerea accidentului, cu motivarea că, la o viteză legală, accidentul ori cel puțin rezultatul final dezastruos al acestuia puteau fi evitate.

În consecință, Tribunalul a apreciat că nu se mai impune completarea materialului probator, dovezile deja existente asigurând fiecărei părți participante la proces atât posibilitatea de a-și face cunoscute elementele pe care se bazează apărările proprii, cât și posibilitatea de a lua la cunoștință și de a discuta orice concluzie prezentată judecătorului în scopul de a-i influența decizia, în concordanță cu principiul contradictorialității, intim legat de ideea de egalitate a armelor și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, hot. Stankiewicz, hot. Martinie).

Tribunalul a mai constatat că nici criticile din apelurile inculpatului și părții responsabile civilmente, referitoare la individualizarea pedepsei și respectiv la cuantumul despăgubirilor acordate părții civile - persoană fizică, nu sunt întemeiate.

Astfel, Tribunalul a apreciat că prima instanță, reținând în mod corect o culpă comună a victimei în producerea accidentului, a dat suficientă eficiență juridică împrejurărilor concrete de comitere a faptei, prin pronunțarea în privința inculpatului a unei pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege și a cărei executare a fost suspendată condiționat. De asemenea, prima instanță a analizat cu justețe și circumstanțele favorabile inculpatului (comportarea bună înainte de săvârșirea faptei, vârsta, prezența în fața autorităților), pedeapsa aplicată acestuia fiind pronunțată în limite legale și în raport cu dispozițiile art.52 din Codul penal, astfel că nu se impune reindividualizarea ei.

Pe latură civilă, Tribunalul a apreciat că soluția primei instanțe se bazează pe probele administrate și pe aprecierea justă a suferinței cauzate părții civile, prin moartea tragică a unei rude apropiate. Astfel, în mod corect, a fost apreciată ca dovedită contribuția bănească exclusivă a părții civile pentru înmormântarea și pomenirea victimei (tatăl său), precum și cuantumul cheltuielilor pretinse, conform declarației martorului. De asemenea, în mod corect, la stabilirea sumelor cuvenite părții civile, s-a ținut seama și de culpa victimei în producerea accidentului.

Tribunalul a mai constatat că solicitarea părții responsabile civilmente, de înlăturare a obligării sale de la plata, în solidar cu inculpatul, a despăgubirilor civile către partea civilă, este cu atât mai surprinzătoare cu cât aceasta nu este nici măcar argumentată. Dincolo de acest aspect, față de împrejurările producerii accidentului rutier, inculpatul aflându-se la volanul autoutilitarei aparținând SC SRL din C, al cărei administrator este, Tribunalul a apreciat ca fiind nefondată această solicitare, cu motivarea că, în cauză, sunt incidente în mod indubitabil dispozițiile art.1000 alin.3 din Codul d e procedură civilă. De altfel, aceeași parte responsabilă civilmente și-a recunoscut calitatea și, implicit, și obligația de plată, în solidar cu inculpatul, în ceea ce privește cheltuielile de spitalizare ale victimei, datorate celeilalte părți civile din cauză, respectiv SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - din B, conform concluziilor formulate în susținerea orală a apelului.

Tribunalul a constatat însă că hotărârea primei instanțe este criticabilă, pentru aspectele invocate în apelul Parchetului și care, parțial, privesc și interesele inculpatului, precum și pentru un motiv pe care l-a analizat din oficiu.

În acest sens, Tribunalul a apreciat că, în mod nejustificat, prima instanță a omis solidaritatea părții responsabile civilmente cu inculpatul, în privința despăgubirilor acordate părții civile, și aceasta cu atât mai mult cu cât a reținut existența solidarității între cele două părți, în ceea ce privește plata cheltuielilor de spitalizare. Întrucât prejudiciul cauzat părții civile anterior menționate este rezultatul faptei ilicite a inculpatului, iar răspunderea părții responsabile civilmente este atrasă de raportul de prepușenie cu inculpatul și de comiterea faptei de către acesta din urmă în exercitarea funcției de administrator al societății respective, Tribunalul a considerat întemeiate apelurile Parchetului și inculpatului, sub acest aspect.

Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că reținerea de către prima instanță a solidarității asigurătorului SC ASIGURĂRI SA - Sucursala C este contrară dispozițiilor legale în materie și Deciziei nr.I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, conform cărora singura calitate pe care o poate avea societatea de asigurare, ca participant în procesul penal, este aceea de asigurător de răspundere civilă, căruia hotărârea pronunțată îi este opozabilă, motiv pentru care se impune modificarea corespunzătoare a sentinței apelate.

În sfârșit, Tribunalul a constatat, din oficiu, ca fiind greșită aplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art.7 din Legea nr.76/2008 (privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Judiciare), reținând că, din economia prevederilor ambelor aliniate ale articolului anterior menționat, rezultă că prelevarea probelor biologice de la persoana condamnată definitiv la pedeapsa închisorii are în vedere doar situația unei condamnări la o pedeapsă cu executare efectivă. Astfel fiind, întrucât în speță executarea pedepsei aplicate inculpatului a fost suspendată condiționat, dispozițiile anterior menționate nu sunt incidente, aplicarea lor trebuind înlăturată.

Împotriva ambelor hotărâri din fond și apel,au declarat recursîn termenul legal (la data de 06 octombrie 2009)inculpatulșipartea responsabilă civilmente SC SRLdin

În motivele scrise de recurs, susținute și ocazia dezbaterilor, inculpatul și partea responsabilă civilmente au criticat hotărârile atacate, sub următoarele aspecte:

1. instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale imperative privitoare la garantarea dreptului de apărare și la necesitatea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele, pe de o parte, prin respingerea nefondată a cererii de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză criminalistică, care să aibă în vedere împrejurarea că victima s-a angajat intempestiv în traversarea drumului public prin spatele unui care circula pe celălalt sens în raport cu poziția autovehiculului condus de inculpat și care i-a obturat acestuia vizibilitatea, situație în care accidentul s-ar fi produs indiferent de viteza sa de circulație, fără a exista posibilitatea de evitare, iar, pe de altă parte, prin neascultarea inculpatului în calea de atac, împrejurări în raport cu care s-a invocat cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală și s-a solicitat, în temeiul art.38515pct.2 lit.c din Codul d e procedură penală, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

2. instanțele de fond și apel au comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite, atât sub aspectul condamnării inculpatului, cât și sub aspectul obligării acestuia la plata de despăgubiri civile, sens în care s-a susținut că au fost ignorate declarațiile martorilor oculari și, precum și concluziile raportului de expertiză, care dovedesc că victima este singura responsabilă de producerea accidentului, întrucât s-a angajat în traversare printr-un loc nepermis și fără a se asigura, inculpatul neavând vreo posibilitate de a evita impactul cu aceasta, împrejurare în raport cu care s-a invocat cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală și s-a solicitat, în temeiul art.38515pct.2 lit.b cu ref. la art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, achitarea inculpatului și, pe cale de consecință, respingerea acțiunilor civile exercitate față de acesta și partea responsabilă civilmente.

3. instanța de apel a dispus în mod nelegal - prin încălcarea prevederilor art.54, art.57 alin.1 și art.481alin.2 din Legea nr.136/1995 și respectiv a Deciziei nr.I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - înlăturarea dispoziției din sentința primei instanțe de obligare a asigurătorului, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, sub acest aspect fiind invocat cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.9 din Codul d e procedură penală.

4. instanțele de fond și apel au dispus în mod greșit obligarea părții responsabile civilmente, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unui raport de prepușenie între aceștia și, ca atare, nici îndeplinirea cerințelor prevăzute de art.1000 alin.3 din Codul civil, sub acest aspect nefiind invocat niciun caz de casare.

5. instanțele de fond și apel au aplicat inculpatului o pedeapsă greșit individualizată și l-au obligat pe acesta la despăgubiri civile prea mari, împrejurări în raport cu care, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, s-a solicitat reducerea pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 lit.a, b și c din Codul penal, precum și diminuarea despăgubirilor civile, prin reținerea culpei majoritare a victimei.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, cu luarea în considerare a tuturor cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că recursurile cu care a fost sesizatăsunt fondate, însă pentru un alt aspect decât cele susținute în prezenta cale de atac, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

În legătură cu motivele de recurs susținute de inculpat și partea responsabilă civilmente, Curtea constată că acestea sunt nefondate, în speță nefiind incident niciunul dintre cazurile de casare invocate.

1. Respingerea de către instanța de apel, ca de altfel și de către instanța de fond, a cererii inculpatului de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză criminalistică nu i-a încălcat acestuia dreptul la apărare și nici nu a împiedicat lămurirea deplină și justă a cauzei, câtă vreme administrarea probei solicitate este în mod vădit neutilă.

Astfel, în raportul de expertiză criminalistică nr.493/27.12.2006 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B (filele 64-70, dosar de urmărire penală), ale cărui concluzii au fost menținute, în urma obiecțiunilor formulate de inculpat, prin raportul de expertiză criminalistică nr.289/24.09.2007 întocmit de același laborator (filele 75-79, dosar de urmărire penală), a fost analizată inclusiv împrejurarea traversării drumului public de către victimă prin spatele unui care se deplasa în sens contrar celui în care circula autovehiculul condus de inculpat.

Expertul, pornind de la situația reală a unor declarații contradictorii ale inculpatului și martorilor oculari și în legătură cu împrejurarea anterior menționată, a constatat că, față de situația incertă privind condițiile în care conducătorul auto putea să observe victima pe carosabil, nu se poate stabili cu certitudine momentul declanșării stării de pericol, în funcție de modul în care s-a deplasat pietonul până la impact.

În schimb, expertul a constatat că se poate determina distanța la care se afla autovehiculul condus de inculpat, în raport cu locul determinat al impactului, în momentul în care conducătorul auto a realizat"necesitatea acționării intensive a sistemului de frânare", moment în care, teoretic, s-a declanșat starea de pericol iminent, calculând această distanță ca fiind de cca. 52.

De asemenea, expertul a calculat că autovehiculul condus de inculpat se putea opri în această distanță (până la impactul cu victima) dacă ar fi circulat cu o viteză de cca. 66 km/.

În schimb, la momentul declanșării stării de pericol, inculpatul a condus autovehiculul cu viteza de cca. 77 km/, în condițiile în care viteza legală maximă admisă pe acel sector de drum public era de numai 50 km/.

Rezultă astfel, fără niciun dubiu, că, din momentul în care a început să frâneze puternic (conduită care nu poate fi explicată decât prin observarea victimei angajate în traversare), inculpatul ar fi putut preveni producerea accidentului, având posibilitatea să oprească autovehiculul în spațiul ce îl despărțea de pieton, dacă ar fi circulat cu o viteză legală, ceea ce în concret nu s-a întâmplat, tocmai acest motiv determinând reținerea culpei inculpatului, care a încălcat prevederile art.154 alin.1 și art.155 alin.1 din HG nr.85/2003.

În ceea ce privește neascultarea inculpatului în apel, Curtea constată, în primul rând, că aceasta nu era obligatorie, potrivit art.378 alin.11din Codul d e procedură penală, în condițiile în care el a fost ascultat de către prima instanță (filele 40-41, dosar de fond) și condamnat de către instanța respectivă.

În al doilea rând, Curtea constată că, la termenul când s-a judecat apelul său (02 octombrie 200), inculpatul a lipsit, fără a dovedi vreodată existența unui caz de imposibilitate de prezentare, apărarea fiindu-i însă asigurată de către avocatul ales, pe care l-a împuternicit inclusiv cu dreptul de reprezentare, conform art.174 alin.1 din Codul d e procedură penală, astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială nr.72398 din data de 03 septembrie 2009 (fila 26, dosar de apel).

Nu în ultimul rând, Curtea constată că neascultarea inculpatului în apel nu l-a privat pe acesta de un proces echitabil, câtă vreme apărările formulate în calea de atac de către avocatul ales care îl reprezenta în mod legal nu au diferit cu nimic de cele susținute în fața primei instanțe, când inculpatul a putut să-și afirme personal punctul de vedere, asupra căruia acesta nu a revenit niciodată.

2. Contrar susținerilor din recurs, Curtea constată că instanțele de fond și apel, în urma unei analize judicioase a întregului probatoriu al cauzei, au stabilit o situație de fapt corectă, pe baza căreia au pronunțat și respectiv menținut o hotărâre legală de condamnare a inculpatului, prin reținerea unei culpe concurente și egale a acestuia și a victimei.

În acest sens, Curtea reiterează aspectele menționate la parag.1, astfel cum au rezultat din raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză.

În același timp, Curtea observă că declarațiile martorilor oculari și (filele 89 și respectiv 123, dosar de fond), invocate în apărare de către inculpat, nu conțin elemente care să îl deculpabilizeze.

Astfel, cel dintâi martor a relatat cum a văzut-o pe partea vătămată luată pe autovehiculului condus de inculpat și aruncată pe marginea șoselei, unde a rămas inertă, a confirmat că aceasta traversa strada printr-un loc nemarcat ca trecere de pietoni și a precizat că nu poate estima viteza de deplasare a autovehiculului anterior menționat și, mai mult, contrazicând susținerile inculpatului, a afirmat că nu a văzut trecând prin zonă vreun camion la momentul producerii accidentului, când traficul era oricum unul redus.

C de-al doilea martor, care circula din sens contrar inculpatului, a relatat că victima a traversat printr-un loc nemarcat ca trecere de pietoni, a parcurs sensul său de mers și a fost acroșată de autovehiculul condus de către inculpat"când mai avea puțin și părăsea partea carosabilă"aferentă sensului acestuia de mers (ceea ce confirmă concluziile raportului de expertiză criminalistică că, la o viteză legală, inculpatul avea posibilitatea să evite impactul), a afirmat că victima a traversat prin spatele unui parcat pe sensul său de mers (iar nu în mișcare, cum a susținut inculpatul), a opinat că existența acelui autovehicul obtura vizibilitatea conducătorilor auto care circulau din sens invers (părere, pe de o parte, subiectivă, întrucât martorul nu avea perspectivă asupra traficului din sensul opus de mers celui în care se deplasa, iar, de pe altă parte, și nerelevantă, câtă vreme datele menționate în raportul de expertiză criminalistică au fost calculate în funcție de momentul când inculpatul a început să frâneze puternic, sesizând astfel un pericol iminent) și a precizat că inculpatul circula cu o viteză 50- 60 km/ (aspect contrazis de concluziile științifice ale aceluiași raport de expertiză criminalistică).

În raport cu reținerea corectă a culpei egale a inculpatului și victimei în producerea accidentului (în condițiile în care ambii au nesocotit prevederi legale ce reglementează circulația pe drumurile publice, inculpatul prin conducerea autovehiculului cu o viteză peste limita maximă admisă, iar victima prin traversare printr-un loc nepermis și fără a se asigura), în mod corect s-au stabilit la J și despăgubirile civile către partea civilă (fiul victimei), a căror întindere, atât în ceea ce privește daunele materiale, cât și în ceea ce privește daunele morale, a fost cuantificată și prin luarea în considerare a declarației martorului și respectiv prin aprecierea justă a suferințelor cauzate părții civile prin pierderea intempestivă a părintelui său.

3. Instanța de apel a dispus în mod legal înlăturarea dispoziției din sentința primei instanțe de obligare a asigurătorului, în solidar cu inculpatul și cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile către partea civilă, constatând numai opozabilitatea hotărârii pronunțate față de acesta.

Sub acest aspect, Curtea constată că, prin Decizia nr.I din data de 28 martie 2005 (invocată chiar de către recurenți), pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție și obligatorie pentru instanțele judecătorești cât privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate, conform art.4142alin.3 teza a II-a din Codul d e procedură penală, s-a statuat, în aplicarea dispozițiilor art.54 alin.4 și art.57 din Legea nr.136/1995, că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, iar nu de parte responsabilă civilmente sau de garant al plății despăgubirilor civile.

În aceste condiții, nefiind parte responsabilă civilmente, conform art.24 alin.3 din Codul d e procedură penală, asigurătorul nu este chemat să răspundă în procesul penal pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului.

De asemenea, întrucât răspunderea civilă a asigurătorului nu are un temei delictual, nefiind o răspundere pentru fapta altuia, potrivit art.1000 alin.1 din Codul civil, acesta nu poate fi ținut la repararea pagubelor în solidar cu inculpatul care le-a provocat, conform art.1003 din Codul civil.

Cu toate acestea, hotărârea pronunțată pe latură civilă îi este opozabilă asigurătorului (acesta fiind și motivul citării sale în procesul penal, pentru a avea astfel posibilitatea de se apăra), urmând ca persoana păgubită, în faza de executare, să opteze între a se îndrepta împotriva inculpatului și părții responsabile civilmente (în privința cărora răspunderea este solidară, având un temei delictual) sau direct împotriva asigurătorului, caz în care acestuia îi revine obligația de plată a despăgubirilor civile, în limitele legale, obligație ce are un temei contractual, rezultând exclusiv din contractul de asigurare încheiat cu persoana răspunzătoare delictual de producerea pagubei.

4. Instanțele de fond și apel au dispus în mod legal obligarea părții responsabile civilmente, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, deși au reținut un temei greșit al acestei obligații, care nu este răspunderea comitentului pentru fapta prepusului (reglementată de art.1000 alin.3 din Codul civil), ci răspunderea persoanei juridice pentru faptele ilicite săvârșite de către organele sale cu prilejul exercitării funcției lor (prevăzută de dispozițiile art.35 alin.3 și 4 din Decretul nr.31/1954).

Potrivit acestor din urmă dispoziții, răspunderea persoanei juridice față de terți este solidară cu cea a persoanelor fizice care, acționând ca organe ale sale, au săvârșit o faptă ilicită.

În speță, la momentul accidentului, a cărui producere este rezultatul și a unei fapte ilicite proprii a inculpatului, conform celor menționate la parag.1 și 2, acesta avea calitatea de administrator al societății parte responsabilă civilmente (aspect necontestat), conducea un autovehicul (o autoutilitară marca ) înmatriculat și asigurat pe numele societății respective (filele 111-112, dosar de urmărire penală) și, de asemenea, transporta cu acel autovehicul mărfuri pentru aceeași societate, în greutate de cca. 700- 800 kg (potrivit propriilor susțineri), transportul acestora constituind în mod evident un act de administrare a patrimoniului societății, ce intra în sfera atribuțiilor specifice funcției sale, împrejurări care, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, dar și a prevederilor art.24 alin.3 din Codul d e procedură penală, atrag răspunderea solidară a inculpatului și părții responsabile civilmente.

5. Instanțele de fond și apel au aplicat și respectiv menținut în privința inculpatului o pedeapsă în mod just individualizată, la stabilirea căreia s-a dat eficiența cuvenită tuturor criteriilor menționate în art.72 din Codul penal.

Astfel, în favoarea inculpatului au fost reținute deja circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit.a și c din Codul penal, în considerarea conduitei sale înainte și după săvârșirea faptei, cu consecința reducerii pedepsei cu 1 an sub minimul special prevăzut în norma de incriminare (2 ani închisoare), conform art.76 alin.1 lit.d din Codul penal.

În favoarea inculpatului nu poate fi reținută și circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74 lit.b din Codul penal, astfel cum s-a solicitat în recurs, întrucât, deși au trecut aproximativ 4 ani și 6 luni de la producerea accidentului, acesta nu a prezentat nicio dovadă că ar fi întreprins vreun demers pentru a repara, fie și parțial, pagubele pricinuite.

Totodată, Curtea constată că nu se justifică a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante judiciare deja acordate, având în vedere consecința foarte gravă a faptei, respectiv decesul unei persoane, chiar dacă aceasta din urmă a avut o culpă proprie în producerea acelui rezultat și întrucât, în caz contrar, pedeapsa s-ar dovedi în mod vădit disproporționată în raport cu gradul concret de pericol social al faptei, cu privire la care nu se poate neglija că este urmarea directă a încălcării de către inculpat a prevederii legale ce reglementează viteza de circulație pe drumurile publice, cu atât mai mult cu cât acestuia i s-a acordat și beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei, în condițiile art.81-82 din Codul penal.

Curtea constată, de asemenea, că nu există vreun motiv pertinent pentru a se reține o culpă majoritară a victimei în producerea accidentului (vinovăția acesteia fiind de aceeași natură și proporțională cu cea a inculpatului, întrucât ambii au încălcat dispoziții legale privitoare la regimul circulației pe drumurile publice), astfel că acest aspect nu poate fi valorificat, nici pe latură penală, prin reducerea pedepsei, dar nici pe latură civilă, prin diminuarea cuantumului despăgubirilor.

II. Din oficiu, Curtea constată însă că ambele hotărâri pronunțate de către instanțele inferioare sunt nelegale, întrucât, deși au reținut în mod just culpa comună egală a victimei și inculpatului în producerea accidentului, l-au obligat totuși pe acesta din urmă, în prima cale de atac în solidar și cu partea responsabilă civilmente (dispoziție corectă față de aspectele menționate la pct.I, parag.4), la plata integrală a prejudiciului suferit de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - din B, constând în cheltuielile în sumă de 286,55 lei ocazionate de consultațiile și investigațiile efectuate cu privire la victimă în trei camere de gardă ale acelui spital, la data de 15 aprilie 2005, conform adresei nr.13962/12.08.2008 (fila 16, dosar de fond), în mod legal inculpatul și partea responsabilă civilmente trebuind obligați, în solidar, numai la plata a Jd in acea sumă, procent corespunzător culpei proprii a celui dintâi în provocarea prejudiciului respectiv.

În consecință, Curtea va proceda la reformarea ambelor hotărâri, exclusiv sub acest aspect, întemeindu-se pe cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171din Codul d e procedură penală (repus în vigoare ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.783 din data de 12 mai 2009), în raport cu care apreciază că, deși autoritatea de jurisdicție constituțională nu s-a pronunțat în mod explicit în acest sens, poate fi invocat și din oficiu, conform art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, întrucât interpretarea istorico-teleologică și cea sistematică ale deciziei respective, prin care se constată neconstituționalitatea dispoziției de abrogare a art.3859alin.1 pct.171din Codul d e procedură penală (cuprinsă în art.I pct.185 din Legea nr.356/2006), conduc la concluzia că și norma ce reglementează modul de invocare a acestui caz de casare (art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală) nu poate fi decât cea în varianta reglementată anterior modificării aduse prin Legea nr.356/2006 (art.I, pct.187).

Față de toate aceste considerente, Curtea în temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, va admite recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SRL, va casa în parte atât decizia din apel, cât și sentința primei instanțe și, rejudecând cauza în fond, va reduce suma la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - din B de la 286,55 lei la 143,275 lei, reprezentând despăgubiri civile corespunzătoare culpei proprii a inculpatului.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței, întrucât nu există motive legale de casare a acestora.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în ambele recursuri vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SRL din C împotriva Deciziei penale nr.126/A din data de 02 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală în Dosarul nr- și Sentinței penale nr.112/F din data de 19 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Fetești în Dosarul nr-.

Casează, în parte, decizia și sentința și, în fond, rejudecând:

Reduce suma la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - din B de la 286,55 lei la 143,275 lei, reprezentând despăgubiri civile corespunzătoare culpei proprii a inculpatului.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. jud. / Ex.2 / 13.11.2009

/ -

-

Președinte:Carmen Veronica Găină
Judecători:Carmen Veronica Găină, Niculae Stan, Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 1552/2009. Curtea de Apel Bucuresti