Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 16/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 178 Cod Penal-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 16
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Onița Dumitru JUDECĂTOR 2: Mihai Marin
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Ciurezu
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror -.
.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 211 din data de 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat - apărător ales - reprezentând pe recurentul inculpat, precum și intimatul - parte civilă, lipsind intimații - părți civile Oetru și, asiguratorul - Sucursala O, precum și interpretul autorizat de limbă.
Procedura este legal îndeplinită.
S- făcut referatul oral al cauzei, au fost depuse motive scrise de recurs de către inculpat, prin apărător și, întrucât nu se formulează alte cereri iar reprezentantul Parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispozițiilor art. 38513C.P.P. se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului pentru lipsa culpei, cu consecința corespunzătoare în latura civilă a cauzei.
Intimatul - parte civilă, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca fiind nefondat.
Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, ca fiind nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
În aplicarea dispozițiilor art. 38514C.P.P. din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 429 din 11 mai 2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Slatina, în baza art. 178 alin. 2 Cod Penal, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 01.01.1951 în localitatea, domiciliat în Istambul, Turcia, cu reședința în comuna, sat, județ V - la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 184 alin. 1 și 3 Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare, iar în baza art. 34 lit. b rap. la art. 33 lit. a Cod Penal, s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 81, 82 Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o perioadă de 4 ani și i s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83, 84 privind Cod Penal revocarea.
S-au admis în parte cererile de despăgubiri civile și reținând 20% culpă în sarcina inculpatului și 80% culpă în sarcina victimelor, a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă la plata sumelor cu titlu de despăgubiri civile: 1000 RON către partea civilă din care, 600 RON daune materiale și 400 daune morale; 5000 RON către partea civilă G din care 1000 RON daune materiale și 4000 RON daune morale; 6000 RON către partea civilă din care, 2000 RON daune materiale și 4000 RON daune morale.
A fost obligat asiguratorul de răspundere civilă B la 100 RON lunar, cu titlu de prestație periodică în favoarea minorului, începând cu data de 06.04.2006 până la majorat și pe inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că, în noaptea de 05 aprilie 2006, inculpatul se deplasa pe DN 65, din direcția C - S, cu autoturismul proprietate personală și, în apropierea localității, la km. 47 +340, deși a fost incomodat de farurile unui autovehicul care circula din sens opus cu fază de drum, a continuat să circule cu viteză mare și a observat prea târziu că, în aceeași direcție de mers se deplasa un atelaj cu tracțiune animală în care se aflau victimele și, precum și partea vătămată, astfel că, deși a frânat, a intrat în coliziune cu atelajul, în urma impactului rezultând moartea celor victime arătate și rănirea părții vătămate.
De asemenea, au suferit avarii serioase autoturismul, precum și atelajul.
Din rapoartele de constatare medico-legale-autopsie, se constată că leziunile traumatice ale victimelor s-au produs prin lovire cu și de corpuri dure, în condițiile unui accident rutier și au legătură directă și necondiționată cu decesul acestora.
Și leziunile părții vătămate, pentru care au fost necesare 15 - 16 zile îngrijiri medicale, s-au produs în aceleași condiții.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a reținut drept criterii condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta, pericolul social al acesteia și consecințele produse, gradul de vinovăție sub forma culpei inculpatului în proporție de 20%, precum și circumstanțele personale ale acestuia, care nu are antecedente penale, a avut o poziție sinceră în timpul procesului și a fost de acord să achite despăgubirile solicitate de părțile civile.
Probatoriile administrate în cauză, respectiv: procesul - verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice judiciare, schița locului accidentului, proces-verbal de constatare tehnică al avariilor autoturismului și atelajului, actele de identificare ale autoturismului și ale inculpatului, plângerea și declarațiile părții vătămate, precum și declarațiile părților civile, rapoartele de constatare medico - legală - autopsie privind cele două victime, raportul de constatare medico-legală privind leziunile suferite de partea vătămată, buletinele de analiză toxicologică-alcoolemie ale victimelor, părții vătămate și inculpatului, raportul de expertiză tehnică auto, dovada sumelor achitate de inculpat pentru înmormântarea victimelor, depozițiile martorilor, și G, fișa privind cazierul judiciar al inculpatului, precum și declarațiile acestuia date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești, le-a avut în vedere instanța de fond la stabilirea situației de fapt, la încadrarea juridică, la individualizarea pedepsei și soluționarea laturii civile a cauzei, în condițiile arătate mai sus.
Împotriva sentinței, a declarat apel, în termen, inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică, motivat de faptul că, în mod greșit s-a reținut vinovăția sa sub forma culpei concurente (în procent de 20%) în producerea accidentului, întrucât nu a încălcat nici o dispoziție legală.
Prin decizia penală nr. 211 din 26 septembrie 2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Olta respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 429/11 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Slatina și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat, motivând că în mod justificat instanța de fond a reținut culpa concurentă a inculpatului în proporția arătată, în condițiile în care atunci când a fost incomodat de lumina farurilor autovehiculului ce se deplasa din sens opus, nu a redus viteza până la evitarea oricărui pericol.
Împotriva acestei decizii și a sentinței, a declarat recurs în termen inculpatul, criticându-le pentru netemeinicie, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 C.P.P. în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt, cu consecința pronunțării unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului.
Recursul este nefondat.
Analizând probatoriile administrate în cauză și hotărârile pronunțate, în raport de motivul de recurs invocat, Curtea reține că instanța de fond a încadrat corect fapta și a reținut vinovăția inculpatului sub forma culpei concurente, în procent de 20%, în condițiile în care acesta a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 48 din noul cod rutier, prin care este impusă obligația conducătorului de vehicul să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră, în condiții se siguranță.
În speță, s-a stabilit fără dubiu că inculpatul, în momentul în care a fost incomodat de lumina farurilor autovehiculului care circula din sens opus, nu a adaptat viteza în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, așa cum prevăd dispozițiile legale în materie arătate mai sus și continuând să ruleze cu aceeași viteză, nu a putut evita impactul cu vehiculul cu tracțiune animală care se deplasa în fața sa, în aceeași direcție de mers.
Pe de altă parte, în condițiile în care s-a stabilit că inculpatul a efectuat operațiunea de frânare pe o distanță de 23 metri, iar la momentul impactului, viteza era de 98,28 km/, este logic că viteza autovehiculului condus de inculpat era, înainte de frânare, mai mare decât limita maximă de 100 km./ prevăzută de lege, respectiv art. 49 alin. 4 lit. b din noul cod rutier, însă, aflându-ne numai în calea de atac a inculpatului, instanța de control judiciar nu mai poate interveni, având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 3858privind C.P.P. neagravarea situației în propriul recurs.
Pedeapsa aplicată inculpatului în condițiile reținerii incidenței dispozițiilor prevăzute de art. 81 și următ. Cod Penal, respectă întru totul dispozițiile art. 72 și următ. Cod Penal, raportate la speță și este în măsură să realizeze finalitatea dispozițiilor prevăzute de art. 52
Cod PenalȘi latura civilă a cauzei a fost soluționată în mod corespunzător de către instanța de fond, sumele acordate părților civile având corespondent în probatoriile administrate în cauză și ținând cont de dispozițiile legale ce guvernează această instituție.
Pe cale de consecință, cum susținerile inculpatului recurent nudau conținut cazului de casare invocat, iar la examinarea din oficiu nu se constată alte cazuri dintre cele prevăzute de art. 3859 C.P.P. în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. fi respins recursul declarat de inculpat.
În temeiul dispozițiilor Legii nr. 178/1997 și a Regulamentului de Aplicare a acesteia, din anul 2005, se va dispune plata către interpretul autorizat de limbă, pentru activitatea prestată în ședința de judecată de la 03 decembrie 2007, a sumei de 150 lei, pentru 5 ore, precum și a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli transport.
Inculpatul va fi obligat în baza dispozițiilor art. 192 C.P.P. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu interpret și cheltuieli transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 211 din data de 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Dispune plata către interpret autorizat, pentru activitatea prestată în ședința de judecată de la 03 decembrie 2007 a sumei de 150 lei, pentru 5 ore, precum și a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli transport.
Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariu interpret și cheltuieli transport.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2008
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud. -
Jud. apel:
Dact. 2 ex./ 15 Ianuarie 2008
- 14.01.2008 -
- Administrația Finanțelor Publice, județ V, va încasa de la recurentul - inculpat suma de 850 lei cheltuieli judiciare statului, stabilite la fond, apel și recurs.
Președinte:Onița DumitruJudecători:Onița Dumitru, Mihai Marin, Mirela Ciurezu