Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 169/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 169/
Ședința publică din data de 4 martie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram judecător
JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier: - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pentru astăzi fiind judecarea recursurilor formulate de inculpatul G și partea civilă "" B prin " " G împotriva deciziei penale nr. 167 din 18 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 februarie 2010, care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 4 martie 2010, când,
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Prin cererile conexe înregistrate pe rolul acestei instanțe sub nr- inculpatul G și asigurătorul de răspundere civilă auto "" B au formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 167 din 18 septembrie 2009 Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr-.
Prin decizia penală nr. 167 din 18 septembrie 2009 Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpatul G și asigurătorul "" B împotriva sentinței penale nr. 1155 din 23 iunie 2009 Judecătoriei Brăila, pronunțată în dosarul nr-.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, Tribunalul Brăila, a avut în vedere că prin sentința penală apelată, înregistrată sub nr. 3831 din 10 iulie 2009 și care formează obiectul dosarului penal nr-, Judecătoria Brăilaa hotărât astfel:
În temeiul art.14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală, art. 999 Cod civil, art.49-54 din Legea 136/1995, art. 7 din Ordinul nr.3108 din 10 decembrie 2004 Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în referire la Anexa 3 lit. b (pentru anul 2005) și art.313 din Legea 95/2006, s-a admis în parte acțiunea civilă a părților civile și (născut la 3 noiembrie 1985) și în totalitate a părții civile (născut la 7 noiembrie 1987) și a fost obligat numai asigurătorul de răspundere civilă "" A B în limita sumei de 100.000 lei RON, iar pentru suma ce depășește 100.000 lei, a fost obligat numai inculpatul G plata către aceștia a următoarelor sume:
- către partea civilă a sumei totale de 55.500 lei, din care 40.000 lei reprezintă daune morale și 15.500 lei reprezintă daune materiale. A fost obligat numai asiguratorul "" să plătească părții civile această sumă;
- către partea civilă (născut la 3 noiembrie 1985) a sumei totale de 28.000 lei, din care 20.000 lei reprezintă daune morale și 8.000 lei reprezintă prestația periodică aferentă perioadei august 2005-martie 2007 inclusiv, transformată în sumă globală. A fost obligat numai asiguratorul "" A să plătească părții civile această sumă;
- către partea civilă (născut la 7 noiembrie 1987) a următoarelor sume: 20.000 lei reprezentând daune morale + 18.400 lei reprezentând prestația periodică aferentă perioadei august 2005-mai 2009 inclusiv, transformată în sumă globală; + în continuare 400 lei/lună reprezentând prestație periodică pentru perioada iunie 2009 până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani (la 7 noiembrie 2013). Din aceste sume, a fost obligat numai asiguratorul "" A să plătească părții civile suma de 16.500 lei, iar restul sumelor (3500 lei + 18.400lei + prestația periodică de 400 lei/lună în continuare începând cu luna iunie 2009), a fost obligat să o plătească numai inculpatul singur.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul G la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru ca să pronunțe această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul nr. 671/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a fost trimis în judecată inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al.2 Cp, reținându-se în fapt că la data de 2 august 2005 condus auto OPEL -, iar pe raza localității a adormit la volan, motiv pentru care a intrat pe contrasens fapt ce a condus la coliziunea cu autotrenul condus de care circula regulamentar și la decesul numitei
Prin sentința penală nr.618 din 16 martie 2007 pronunțată în dosarul nr.5038/2006 al Judecătoriei Brăil a în baza art. 178 al.2 Cod penal cu aplicarea art.74 Cod penal - 76 lit.d Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului G la 6 luni închisoare cu suspendare condiționată conform art. 81 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, victimă
În baza art.15 Cod procedură penală în referire la art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul SC Reasigurare G la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă și 35.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către și i-a respins cererea părții vătămate de constituire de parte civilă cu suma de 3.000 lei ca nefondată.
În baza art.14 Cod procedură penală în referire la art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.156 lei cu titlu de prestație periodică totală către și cuvenită în perioada august 2005 - martie 2007 și în continuare câte 324 lei prestație periodică lunară în favoarea acelorași părți civile începând cu luna aprilie 2007 și până la terminarea studiilor celor doi copii ai victimei dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, respectiv 3 noiembrie 2011 pentru și 7 noiembrie 2013 pentru.
În baza art.189-191 Cod procedură penală și art.193 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare (onorariu avocat) pentru partea civilă.
Prin decizia penală nr.256 din data de 18 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, s-a desființat sentința penală nr.618 din data de 16 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Brăila, în dosarul nr.5038/2oo6, reținându-se în esență că la termenul din data de 23 iunie 2006 s-a dispus introducerea în cauză a societății de asigurare ""
La termenul din 25 iulie 2006, societatea de asigurare fiind indusă în eroare de conținutul adresei trimisă de instanță a comunicat că nu se constituie parte civilă deși în realitate nu aceasta avea calitatea în care fusese citată, fiind citată în mod corect ca asigurator de răspundere civilă începând cu termenul din 8 septembrie 2007.
Față de acest considerent, având în vedere prevederile art.54 al.2 din Legea nr.136/1995 potrivit căreia acțiunea în despăgubiri provocate de accidentele de circulație se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia, tribunalul a reținut că la judecata în fond, la unele termene la care s-au admis și administrat probe, s-a făcut fără citarea societății de asigurare.
Văzând prevederile art.379 pct.2 litera "b" Cod procedură penală, potrivit cărora în lipsa unei părți nelegal citate s-a admis apelul, a desființat sentința primei instanțe și a dispus rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată ( Judecătoria Brăila ).
Prin sentința penală nr. 379 din 14 martie 2008 Judecătoriei Brăila, dată în dosar -, în urma rejudecării cauzei s-a dispus condamnarea inculpatului G la 6 luni închisoare cu suspendare condiționată conform art. 81 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, iar pe latură civilă s-a dispus obligarea inculpatului în solidar cu asiguratorul " Reasigurare " G, la plata sumelor de 40000 lei cu titlu de daune morale și 30.000 Ron reprezentând daune materiale pentru partea civilă; 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă; 20.000 Ron către partea civila, cu titlul de daune morale.
Totodată a fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 400 Ron, cu titlu de prestație periodică totală către și, cuvenită pe perioada august 2005 - martie 2007 și în continuare câte 400 Ron prestație periodică lunară în favoarea lui și începând cu luna aprilie 2007 și până la terminarea studiilor celor doi copiii ai victimei, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
În baza art. 189- 191 Cod procedură penală și art. 193 cod procedură penală: s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și în solidar cu asiguratorul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare (onorariu avocat), pentru partea civilă.
Prin Decizia penală nr. 142/03.06.2008 a Tribunalului Brăila, s-au respins apelurile declarate de către inculpatul G și asiguratorul SC împotriva acestei sentințe.
Prin Decizia penală nr. 585/22.10.2008 a Curții de APEL GALAȚI, s-au admis recursurile declarate de inculpatul G și asiguratorul SC SA, s-a casat în parte (doar sub aspectul laturii civile), decizia penală nr. 142/03.06.2008 a Tribunalului Brăila și sentința penală nr. 379/14.03.2008 a Judecătoriei Brăila și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță. A fost menținută latura penală a cauzei și actele procesuale îndeplinite până la 14 martie 2008.
În motivarea acestei decizii se arată că nu au fost administrate următoarele probe și rezolvate următoarele aspecte:
- nu s-a stabilit dacă și beneficiază de pensie de urmaș de pe urma mamei lor a și care este cuantumul acesteia.
- deși s-a solicitat nu au fost efectuate demersurile necesare stabilirii salariului pe care l-ar fi obținut în prezent defuncta a, dacă ar fi fost în viață.
- nu a fost avut în vedere că fratele inculpatului a despăgubit parte civilă cu aproximativ 40 milioane lei și nu a fost diminuată corespunzător despăgubirea materială acordată de instanță.
- nu au fost lămurite contradicțiile pe latură civilă dintre declarațiile părții civile și ale martorilor și.
- nu a fost lămurită pe deplin latura civilă.
- suma acordată de instanță depășea plafonul de 1 mld.lei ROL în limita căruia putea fi obligat asiguratorul conform Ordinului CSA 3108/2004.
În prezenta cauză, au fost reaudiate părțile civile (filele 43-44), și, inculpatul G și martorii și, au fost audiați martorii, și au fost depuse înscrisuri.
S-au solicitat și comunicat relații privind pensia de urmaș a celor doi copii și veniturile pe care le-ar fi obținut defuncta a dacă ar fi trăit de la data morții - la zi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În primul rând, culpa exclusivă a inculpatului G în producerea accidentului de circulație din 2.08.2005, soldat cu decesul numitei a, a fost definitiv stabilită, cauza de față privind doar latura civilă.
Ca urmare, în cauză prima instanță a plecat de la principiul reglementat de art. 998-999.civ. că " rice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa".
Totodată, cu privire la plata despăgubirilor, în cauză sunt direct aplicabile dispozițiile Legii 136/1995, la data accidentului (2.08.2005), inculpatul G având încheiată poliță de asigurare obligatorie RCA valabilă seria - nr.-/26.04.2005 la SC SA -fila 23, dosar nr. 5038/2006.
Ca urmare, față de dispozițiile Legii 136/1995, la data accidentului inculpatul era asigurat în limita unui anumit plafon pentru toate pagubele (distrugeri de bunuri, vătămare corporală sau deces) care se produc prin accidente de autovehicule.
Având în vedere existența valabilă a contractului de asigurare, în măsura în care se produce riscul asigurat - constând în pagube produse terților prin accidente rutiere, asigurătorul este obligat să acorde despăgubiri. Așadar, pe latură civilă inculpatul (persoana asigurată) este acoperit în limita plafonului stabilit de lege, el nemaiputând fi obligat în limita acelei sume să plătească despăgubiri - producându-și efectele contractul de asigurare, caz în care în limita acelui plafon, față de terțele persoane păgubite, va răspunde numai asigurătorul. Inculpatul urmează să răspundă doar pentru sumele ce depășesc plafonul prevăzut de lege.
Astfel, potrivit art. 49 din Legea 136/1995 (în vigoare atât la data accidentului cât și în prezent) - Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, în conformitate cu: a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de autovehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;
Art. 50 prevede că: Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel autovehicul (cazul din speță), cu excepția conducătorului autovehiculului respectiv.
Potrivit art. 54 din Legea 136/1995: Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Potrivit art. 7 din Ordinul A nr. 3108/10.12.2004 pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicul (M Of. partea I, nr.1214/17.12.2004), În unul și același accident produs pe teritoriul României, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri, în limitele de despăgubire valabile la data accidentului.
Limitele de despăgubire se stabilesc anual prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Pentru anul 2005, respectiv anul 2006, limitele de despăgubire sunt cele prevăzute în anexa nr. 3.
Potrivit anexei 3 acestui Ordin, pentru anul 2005, limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RCA a căror valabilitate începe în anul 2005 și în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2005 sunt următoarele:
a) de la 1.000.000 lei până la maximum 3.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe și indirecte de peste 1.000.000 lei;
b) până la 1.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
Totodată, în cauză a fost lămurită problema neagravării situației în propria cale de atac, invocată de avocatul inculpatului.
Astfel, acesta a precizat că instanța nu poate în prezenta rejudecare să oblige inculpatul la plata unor sume mai mari decât cele stabilite inițial prin sentința penală nr. 618/2007 a Judecătoriei Brăila, întrucât această sentință a fost desființată în apelul inculpatului.
S-a constatat că în cauză nu intervine principiul neagravării situației în propria cale de atac față de această sentință, întrucât sentința a fost apelată nu numai de inculpat și de asigurator, ci și de procuror, apelul Parchetului nefiind în favoarea inculpatului.
Mai mult, sentința penală nr. 618/2007, a fost desființată în întregime prin decizia penală nr. 256/2007 a Tribunalului Brăila, pentru lipsa de procedură cu asiguratorul, fiind anulate toate actele procedurale întocmite în cauză, judecata fiind reluată de la citirea actului de sesizare.
Ca urmare, în cea de-a doua judecare a cauzei, părțile civile au avut posibilitatea din nou să se constituie parte civilă, ceea ce au și făcut, instanța neputând să agraveze în prezenta rejudecare situația inculpatului din sentința penală nr. 379/2008.
În plus, în prezenta rejudecare, instanța este ținută să respecte dispozițiile Deciziei nr. 585 din 22 octombrie 2008 Curții de APEL GALAȚI, decizie din care a rezultat implicit că instanța poate acorda sumele cu care părțile civile s-au constituit în a doua judecată a cauzei, motivul rejudecării fiind tocmai acela al stabilirii exacte a cuantumului daunelor materiale, inclusiv a prestației periodice.
În prezenta cauză, părțile civile, și s-au constituit părți civile cu aceleași sume, respectiv (soț supraviețuitor) - 30.000lei daune materiale și 40.000 lei daune morale, iar copii majori și s-au constituit părți civile cu 20.000 lei fiecare - daune morale și 400 lei/lună prestație periodică de la data accidentului până la terminarea studiilor.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de, în toate declarațiile acestuia a precizat că solicită cu acest titlu cheltuielile de înmormântare, servicii funerare și pomeniri ulterioare potrivit tradiției. Prima instanță a reținut că nu s-a constituit parte civilă cu sume de bani folosite pentru cheltuielile curente sau întreținerea copiilor, precizând totodată că împrumuturile la bănci le-a făcut în acest scop și pentru achitarea datoriilor.
În consecință, s-a luat în calcul contractele de credit depuse la dosar (care atestă că partea civilă a contractat împrumuturi la bănci), întrucât sumele împrumutate au fost destinate altor cheltuieli decât cheltuielile de înmormântare, servicii funerare și pomeniri ulterioare potrivit tradiției, iar partea civilă a solicitat doar daune materiale legate de acoperirea acestor cheltuieli.
Din declarațiile martorilor, și, rezultă că după decesul soției, s-a împrumutat la ei cu o sumă totală de 15.500lei, bani folosiți la înmormântare, pomeniri ulterioare sau alte cheltuieli necesare. La această sumă se adaugă și suma de 4000 lei (din care 2000 lei cash și 2000 lei constând în achiziționarea de bunuri și servicii necesare înmormântării) dată de fratele inculpatului - - părților civile cu ocazia înmormântării, rezultând un total de 19.500 lei.
Potrivit deciziei de casare, din această sumă prima instanță a scăzut suma de 4000 lei plătită de părților civile în numele fratelui său.
Din suma de 30.000 lei pretinsă de cu titlu de daune materiale (cheltuielile de înmormântare, servicii funerare și pomeniri ulterioare potrivit tradiției), prima instanță i-a acordat suma de 15.500 lei reprezentând diferența dintre suma totală dovedită și ceea ce s-a plătit în numele inculpatului.
În ceea ce privește prestația periodică solicitată de cei doi copii majori și, a rezultat următoarele:
În primul rând, deși majori, ambii copii se află în continuarea studiilor, fiind studenți - conform adeverințelor.
Sumele pretinse de cei doi reprezintă în fapt tot despăgubiri constând în prestațiile pe care le plătea victima și de care urmașii acesteia au fost lipsiți.
Astfel, cum se arată în decizia de casare, în situația în care urmașii beneficiază de pensie (de urmaș) de la stat, inculpatul va putea fi obligat doar la plata unor prestații periodice rezultate din diferența dintre veniturile lunare pe care le afecta victima urmașilor săi și pensia de urmaș.
În acest sens, la dosar s-au atașat atât situația pensiei de urmaș încasată de cei doi fii, cât și situația veniturilor nete ce ar fi fost încasate de victima a, dacă ar fi trăit de la data accidentului, până în prezent.
Din aceste înscrisuri a rezultat următoarele: Media veniturilor nete ce ar fi fost încasate de defuncta a dacă ar fi trăit, pentru perioada aug-dec.2005 este de 1185 lei/lună, ceea ce înseamnă o sumă de 592,5 lei/lună pentru fiecare copil. Pensia de urmaș în această perioadă a fost de 95 lei/lună.
În anul 2006, media veniturilor nete ce ar fi fost încasate de defuncta a este de 1599 lei/lună, ceea ce înseamnă o sumă de 799,5 lei/lună pentru fiecare copil. Pensia de urmaș în această perioadă a fost în medie de 107 lei/lună.
În anul 2007, media veniturilor nete ce ar fi fost încasate de defuncta a este de 2351 lei/lună, ceea ce înseamnă o sumă de 1175,5 lei/lună pentru fiecare copil. Pensia de urmaș în această perioadă a fost în medie de 181 lei/lună.
În anul 2008, media veniturilor nete ce ar fi fost încasate de defuncta a este de 2877 lei/lună, ceea ce înseamnă o sumă de 1438,5 lei/lună pentru fiecare copil. Pensia de urmaș în această perioadă a fost în medie de 260 lei/lună.
În anul 2009 (perioada ianuarie -aprilie) media veniturilor nete ce ar fi fost încasate de defuncta a este de 3062 lei/lună, ceea ce înseamnă o sumă de 1531 lei/lună pentru fiecare copil. Pensia de urmaș în această perioadă a fost de cca. 300 lei/lună.
Conform calculului a rezultat că veniturile lunare de care cei doi copii au fost lipsiți ca urmare a decesului mamei lor sunt mai mari de 400lei/lună/copil. S-a constatat că instanța nu poate da mai mult decât s-a cerut, și nici nu poate agrava situația inculpatului și a asigurătorului față de sentința penală nr. 379/2008, când s-a acordat această sumă.
În ceea ce privește pe, din declarația acestuia coroborat cu situația privind pensia de urmaș, a rezultat că s-a angajat începând cu luna aprilie 2007.
Potrivit art. 47 al.2 din Ordinul CSA 3108/2004, în cazul obligării la prestații bănești periodice, sumele stabilite în condițiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de muncă, ținându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale și de alte dovezi care stabilesc aceste situații, cu respectarea limitelor maxime de despăgubire stabilite potrivit art. 7.
Ca urmare, prestația periodică s-a acordat acestuia doar pentru perioada august 2005 - martie 2007, dată la care a încetat starea de nevoie, nemaiavând relevanță dacă se află sau nu în continuarea studiilor. Totodată, fiind posibil, ușor de calculat, și mai ușor de executat, prima instanță a acordat această sumă printr-o sumă globală. Astfel, fiind vorba de o prestație de 400 lei/lună X 20 de luni, a rezultat o sumă globală de 8000 lei.
În ceea ce privește prestația periodică solicitată de, din rațiunile expuse s-a acordat și acestuia o sumă globală pentru perioada trecută, respectiv august 2005- mai 2009 (46 de luni) X 400 lei/lună, rezultând o sumă globală de 18.400 lei.
Deoarece se află în continuarea studiilor și nu lucrează s-a dispus obligarea inculpatului la plata către unei prestații periodice de 400 lei/lună în continuare către acesta, începând cu luna iunie 2009 până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani (la 7.11.2013).
În privința daunelor morale solicitate de cei trei, având în vedere vârsta defunctei a - de doar 40 de ani, dispariția neașteptată, relațiile de afecțiune care există și se consolidează într-o căsnicie, dar și cele dintre mamă - fiu, faptul că acea persoană nu va mai fi văzută niciodată de cei dragi, s-a apreciat că moartea acesteia a creat o inevitabilă și mare suferință soțului și copiilor acesteia, prejudiciu moral ce se impune a fi reparat prin echivalent. Instanța a constatat că sumele pretinse de cei trei cu titlu de daune morale sunt mai mult decât rezonabile și au fost acordate în totalitate.
Ca urmare, având în vedere că părții civile i s-a acordat o sumă mai mică decât cea cerută cu titlu de daune materiale, iar părții civile i s-a acordat prestația periodică doar până în luna martie 2007, iar nu până la finalizarea studiilor, Judecătoria a admis în parte acțiunea acestora și în totalitatea pretențiile lui.
În baza art. 189- 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat și a cheltuielilor de judecată către partea civilă.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termen legal, inculpatul și asigurătorul.
Cauza a fost înregistrată în apel la data de 10 iulie 2009 și s-a acordat un termen la 4 septembrie 2009. Pe parcursul acestui interval, la 21.08.2009, inculpatul s-a prezentat la instanță și a solicitat eliberarea unei copii după hotărârea instanței de fond.
În privința apelului declarat de către inculpatul G, a rezultat următoarele: deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la proces, pentru a-și formula motivele de apel, deși a avut circa două luni la dispoziție. La primul termen de judecată, respectiv 4 septembrie, a solicitat în scris, un termen în vederea angajării unui apărător. Deși procedura a fost completă, iar inculpatului i s-a desemnat un apărător din oficiu, conform dispozițiilor art. 171.pr.pen. cauza s-a amânat la data de 18 septembrie 2009, când, prin fax, este primită o cerere din partea unui avocat care solicită amânarea cauzei, fiind apărător ales, având în vedere "protestul magistraților". Situația este inexactă, doamna avocat nu avea delegație în cauză, iar protestul magistraților brăileni, au exceptat cauzele penale cu arestați, cu minori, sau care impun alte urgențe.
În speță, este vorba de o faptă comisă de către inculpat, la data de 2 august 2005, deci de circa 4 ani de zile și privește latura civilă a cauzei, respectiv faptul că inculpatul, profesor la Seminarul Teologic din G, în vârstă de 30 ani, a adormit la volanul autoturismului și a produs un accident de circulație, soldat cu moartea victimei a, în vârstă de 40 ani și rănirea altor persoane. Cei doi copii și soțul acesteia, de patru ani, nu au beneficiat de sumele de bani cuvenite cu titlu de prestație periodică lunară, daune morale și daune materiale.
Ca atare, instanța a luat act de faptul că inculpatul nu dorește decât tergiversarea cauzei, pentru a se sustrage de la plata sumelor stabilite de către instanță.
În apelul declarat de către "" SA G, s-a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele motive:
1. Că instanța de fond în mod greșit a obligat unilateral societatea la plata de despăgubiri către părțile civile. Societatea nu are nici un raport civil cu părțile civile și nu este îndeplinită una din condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția. Societatea nu are nici o culpă în producerea accidentului. dintre partea civilă și societate este dată de inculpat, care este asiguratul societății și care este vinovat de producerea accidentului. Instanța de fond, trebuia să oblige societatea numai în solidar cu inculpatul. Societatea răspunde în locul inculpatului, în virtutea raporturilor de asigurare. În același timp, societatea se poate regresa împotriva asiguratului numai în condițiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1996 privind asigurările și reasigurările din România.
2. Că daunele materiale în valoare de 23.000 lei, acordate părților civile, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 42 din Normele de despăgubire aprobate prin Ordinul CSA nr. 3108 din 10.12.2004, valabile la data producerii accidentului, care menționează în mod concret și precis ce daune se acordă în caz de deces. În apelul declarat împotriva primei hotărâri, s-a enunțat conținutul art. 42 și faptul că aceste daune se acordă numai după ce acestea sunt probate cu acte justificative. Instanța de fond, în rejudecare nu a ținut cont de faptul că inculpatul G, a plătit prin fratele său, suma de 2.000 lei pentru înmormântare, cât și celelalte cheltuieli legate de acest eveniment.
3. Că acordarea de daune morale în suma totală de 80.000 lei, depășește cu mult sumele acordate în jurisprudența din România.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel invocate de către apelanta SC SA G, cât și din oficiu, în privința ambelor apeluri, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2.pr.pen. s-a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt în baza probelor administrate în cauză, privind latura civilă.
Cu privire la solidaritatea dintre asigurator și inculpat, tribunalul a constatat că instanța de fond corect a avut în vedere că potrivit art. 48 - 56 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările, plata despăgubirilor se face de către asigurător, în limita maximă a despăgubirilor cuprinse în contractul de asigurare, neputându-se astfel reține o solidaritate cu răspundere civilă între asigurat și asigurător.
Și calculul daunelor materiale s-a constatat a fi corect, detaliat motivat în cuprinsul sentinței, având la bază atât declarațiile martorilor audiați:, și, cât și faptul că din suma totală s-a scăzut suma de 4000 lei, plătită de, părților civile, în numele fratelui său
Cât privesc daunele morale acordate soțului supraviețuitor și celor doi copii, a rezultat următoarele: potrivit art. 14.pr.pen. raportat la art. 998 - 999.civ. orice faptă a omului săvârșită cu intenție, sau prin neglijență, ori prin imprudență, care a cauzat altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Obligația răspunderii civile delictuale nu este condiționată de alte împrejurări, în afara producerii unui prejudiciu, care în speță, nu trebuie dovedit. În temeiul acestor dispoziții legale, prejudiciul nepatrimonial constituie un element structural al răspunderii civile delictuale, alături de fapta ilicită, din culpa autorului și de raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. În raport de aceste considerente, coroborate cu actele dosarului, din care rezultă că victima era o femeie tânără (40 ani), mamă a doi băieți, căsătorită, un loc de muncă, tribunalul constată că sumele acordate cu titlu de daune morale sunt justificate.
Împotriva deciziei penale nr. 167 din 18 septembrie 2009 Tribunalului Brăila în termen legal au formulat recurs inculpatul G și asigurătorul ""
În recursul formulat inculpatul Gaa rătat că locuiește în G, micro 17, - 12, scara 2, etaj 4,. 39, acesta fiind domiciliul său, așa cum rezultă din actul său de identitate.
De altfel, inculpatul a arătat în cursul procesului penal (fapt consemnat în încheierea de ședință din 17 decembrie 2007 Judecătoriei Brăila - fila 27 verso, dosar nr. -) că solicită comunicarea actelor de procedură la această adresă, la care de altfel are domiciliul, potrivit legii.
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpatul la această adresă s-a întors cu mențiunea "destinatar necunoscut", împrejurare firească atâta timp cât, deși citat în G, codul poștal trecut pe citație este identic cu codul poștal al localității, județul G, respectiv -.
Nu s-a putut reține că s-a îndeplinit procedura de citare cu inculpatul în localitatea, județul G, întrucât inculpatul nu locuiește acolo, anunțând schimbarea de domiciliu în conformitate cu dispozițiile art. 177 alin. 3 Cod procedură penală.
A arătat inculpatul că judecata cauzei în apel s-a desfășurat în absența apărătorului ales, fiind încălcat astfel dreptul la apărare al inculpatului, drept consacrat de art. 6, art. 171 Cod procedură penală și art. 24 din Constituția României.
Pentru termenul din 18 septembrie 2009, apărătorul inculpatului a depus la dosarul cauzei cerere de amânare, solicitând acordarea unui nou termen de judecată, având în vedere împrejurarea că magistrații erau în protest, potrivit Hotărârii din 31 august 2009 Adunării Generale a Magistraților de la Tribunalul Brăila.
Deși protestul magistraților de la Tribunalul Brăilaa fost adus la cunoștința publică prin afișarea Hotărârii Adunării Generale pe site-ul Tribunalului Brăila, deși unui dintre magistrații Tribunalului Brăila care a participat la soluționarea cauzei a semnat Hotărârea nr. 1 Adunării Generale prin care s-a decis continuarea protestului hotărât în Adunarea Generală din 31 august 2009, în aceeași zi același magistrat (președintele Tribunalului Brăila - judecător ) a pronunțat decizia pe care a recurat-
Cauza soluționată nu se încadrează în cele declarate de lege urgente, astfel încât desolidarizarea magistraților de protestul pe care organizația profesională din care fac parte l-a inițiat ar fi trebuit, de asemenea, adusă la cunoștința publică.
Prin urmare, respingerea cererii de amânare formulată este nu doar nelegală, ci abuzivă, întrucât protestul magistraților organizat în scopul garantării justițiabilului a accesului la un act de justiție conform cu legea, a avut ca rezultat chiar încălcarea drepturilor fundamentale ale părților în procesul penal.
Trecând chiar și peste aceste împrejurări, a solicitat inculpatul să se observe că a fost complet lipsit de apărare, în timp ce părțile civile au avut în cauză doi apărători: un apărător ales și apărătorul desemnat din oficiu să-i apere interesele inculpatului apelant.
Aceasta a fost singura concluzie ce a putut fi extrasă din realitatea faptică, deoarece ambii apărători au pus concluzii de admitere a apelului, primul pe motiv că hotărârea instanței este legală, iar cel care a fost desemnat să apere interesele inculpatului și care va fi și plătit din fondurile Ministerului d e Justiție, că "hotărârea instanței este bună".
Dacă poziția apărătorului ales al părților civile a fost explicabilă, apărarea formulată de avocatul desemnat din oficiu a făcut ca prezenta hotărâre să fie casabilă sub aspectul nerespectării unui drept fundamental, și anume dreptul la apărare.
Prin respingerea ca nefondat a apelului declarat s-a dispus menținerea în totalitate a măsurilor luate prin sentința penală nr. 1155/2009 pronunțată de Judecătoria Brăila.
A mai solicitat inculpatul, să se constate că la soluționarea cauzei a fost încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac, principiu consacrat de dispozițiile art. 372 alin. 1 Cod procedură penală.
Acordarea despăgubirilor ar trebui să se realizeze cu respectarea principiului neagravării situației în propria sa cale de atac, iar raportarea ar trebui să se facă la obligațiile impuse prin sentința penală nr. 618 din 16 martie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 5038/2006 al Judecătoriei Brăila.
Prin această sentință, inculpatul a fost obligat către părțile civile, în solidar cu asigurătorul " Reasigurare " la plata următoarelor sume:
- 50.000 lei cu titlul de daune morale pentru partea civilă și
- 35.000 lei cu titlul de despăgubiri civile către;
- a fost respinsă cererea părții vătămate, de constituire de parte civilă cu suma de 3.000 lei ca nefondată;
- a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.156 lei cu titlul de prestație periodică totală către și, cuvenită în perioada august 2005 - martie 2007, și
- câte 324 lei prestație periodică lunară în favoarea acelorași părți civile începând cu luna aprilie 2007 și până la terminarea studiilor celor doi copii ai victimei, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani;
- cheltuieli judiciare.
Totalizând aceste sume, inclusiv prestațiile periodice calculate la zi, a rezultat că inculpatul avea obligația de plată a sumei de 98.924 lei, sumă ce urma să fie suportată integral de asigurător, întrucât se încadrează în plafonul de 100.000 lei prevăzut de Ordinul nr. 3108/2007 al
Motivarea instanței în sensul că în cauză acest principiu nu este aplicabil deoarece sentința penală nr. 618 din 16 martie 2007 "a fost desființată în întregime" și numai produce efecte, este ilogică și nelegală.
, deoarece, dacă se reține că principiul neagravării situației în propria cale de atac se aplică și după casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu există nicio regulă care să se refere la casarea integrală și casarea parțială. Aplicarea principiului garantează faptul că, deși este desființată în totalitate hotărârea, instanța care rejudecă trebuie să aibă grijă ca celui care s-a plâns de conținutul hotărârii să nu i se creeze o situație mai grea.
Nelegală, pentru că dacă se afirmă că prima sentință a fost casată în întregime și din acest motiv nu s-ar mai aplica principiul neagravării situației în propria cale de atac, ar rezulta că acesta este aplicabil doar în cazul casării parțiale. Atunci, însă, n-ar mai fi vorba despre neagravarea situației în propria cale de atac, ci despre autoritatea de lucru judecat a părții din sentință ce a rămas nedesființată.
Pe logica susținerilor instanței de fond, în sensul că o sentință desființată integral nu mai trebuie luată în considerare la aplicarea principiului neagravării situației în propria cale de atac ar însemna că acest principiu nu se mai aplică nicicând și că poate fi înlăturat și atunci când instanța de apel desființează și judecă sau când instanța de recurs casează și reține spre rejudecare.
Totuși, în deplină contradicție cu cele susținute mai sus, judecătorul fondului a reținut că și sentința penală nr. 379/2008 a Tribunalului Brăilaa fost desființată în totalitate, dar că inculpatul nu va putea fi obligat la mai mult decât s-a reținut prin această sentință.
Ceea ce este relevant pentru a reține temeinicia argumentării este că, dacă nu ar fi declarat (primul apel), inculpatul nu ar mai fi avut de plătit nimic, deoarece contractul de asigurare acoperea suma de 98.924, sumă ce, oricum, este mai mică decât ceea ce pretind să li se acorde acum, părțile civile.
Părțile civile nu au formulat apel nici împotriva primei sentințe și nici împotriva celei ce a urmat, însușindu-și soluțiile pronunțate de către instanță.
Primul apel a formulat doar de către inculpat și de către " Reasigurare " SRL G, precum și de către reprezentantul Ministerului Public.
Atât apelul declarat de " Reasigurare " SRL G, cât și cel declarat de către reprezentantul Ministerului Public au fost apeluri declarate în favoarea inculpatului.
Această concluzie a reieșit din lecturarea motivelor de apel formulate de părțile indicate, acestea neîncercând, pe latură civilă, să obțină o agravare a situației sale, ci, dimpotrivă, motivele au vizat incorecta soluționare a laturii civile în ceea ce îl privește.
Susținerea instanței de fond că "apelul parchetului a fost mai degrabă un apel "fără rezerve" nu are temei legal, deoarece o cale de atac nu poate fi declarată decât în favoarea sau în defavoarea inculpatului, neexistând instituția apelului fără rezerve.
Stabilirea împrejurării dacă o cale de atac este în favoarea sau în defavoare se realizează în funcție de motivarea acesteia, dacă reprezentantul Ministerului Public nu a indicat expres aceasta.
A fost evident că, pe latură civilă apelul a fost declarat în favoarea inculpatului.
În doctrină s-a reținut că efectul neagravării situației în propria cale de atac se aplică tuturor căilor de atac, constituind o garanție pentru înfăptuirea justiției; agravarea situației în propria cale de atac ar însemna o satisfacție pentru partea potrivnică, de a obține ceea ce nu s-a cerut - ultra petita - întrucât, deși nu s-a exercitat calea de atac în defavoare, s-a pronunțat o soluție mai gravă în calea de atac a părții care solicita o soluție mai favorabilă.
Deși art. 372 alin. 1 Cod procedură penală se referă la neagravarea situației în propriul apel, doctrina și practica sunt unanime în a statua că acest principiu se aplică și în cazul în care cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Astfel, s-a arătat că "în ceea ce privește rejudecarea cauzei de către prima instanță sau de către instanța de apel nu a existat divergență de opinii, autorii considerând că, la soluționarea cauzei, prima instanță sau instanța de apel nu poate agrava situația părții în a cărui recurs s-a casat hotărârea inițială, nefiind nicio rațiune să se aplice efectul la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, iar la rejudecarea cauzei de către instanța de trimitere acest efect să devină inaplicabil". ( Gr. "Teoria și practica recursului penal", Editura, I, 2002, pag. 191).
Practica judiciară a îmbrățișat în mod constant acest punct de vedere (,.nr.339/199 în Revista "Dreptul" nr. 3/2000, pag. 141;.nr. 2688/1995, în Buletinul Jurisprudenței 1995, pag. 250, Curtea de Apel Oradea, decizia penală nr. 35/A/2009, publicată în Revista de drept penal nr. 3/2009, pag. 164-168, pe care o anexează).
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale acordate către partea vătămată solicită inculpatul, să se aibă în vedere faptul că acesta a declarat, audiat fiind nemijlocit de completul ce trebuie să soluționeze cauza, că acestea constau în "cheltuieli cu servicii funerare și pomeniri ulterioare potrivit tradiției".
Aceeași partea vătămată a arătat, în suplimentul de declarație luat, că, "banii împrumutați i-a folosit pentru cheltuielile curente și întreținerea copiilor".
Față de aceste susțineri solicită să se constate că din probele administrate a rezultat că respectivele cheltuieli privind serviciile funerare (îmbălsămare, sicriu, cruce, transport - 2000 lei) au fost suportate de inculpat, care a mai înmânat părților civile, prin fratele său, suma de 2000 lei.
Din facturile depuse la dosarul cauzei, care au atestat cheltuielile făcute de partea civilă cu pomenirile ulterioare (11 august 2006, 14 august 2005, 31 august 2005) a rezultat că suma alocată acestor cheltuieli este dovedită doar în limita a maximum 2.300 lei, cum, de altfel, a reținut și instanța de recurs prin decizia penală nr. 585/R/2008 a Curții de APEL GALAȚI; în urma probelor administrate nemijlocit la rejudecarea cauzei situația despăgubirilor materiale este aceeași.
De altfel, martorii audiați în cauză au arătat și ei că sumele de bani împrumutate au fost alocate întreținerii copiilor, neprecizând și nedovedind cât anume din banii cu care au afirmat că l-au împrumutat pe inculpat au fost cheltuiți efectiv pentru organizarea pomenilor.
Potrivit art. 1191 Cod civil, articol aplicabil în egală măsură la soluționarea acțiunii civile alăturate acțiunii penale, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Instanța nu poate acorda o sumă cu titlu de despăgubiri materiale doar la simpla cerere, în absența unor probe care să dovedească întinderea daunelor materiale cauzate.
Solicită să se constate că creditele și celelalte împrumuturi pe care le-a realizat partea civilă nu pot reprezenta temei de admitere a cererii de obligare la plata despăgubirilor materiale. Aceasta deoarece chiar solicitantul a precizat că acestea (împrumuturile) au fost utilizate pentru cheltuieli curente și întreținerea copiilor.
De altfel, audiată fiind în prima fază procesuală (fila 17 dosar nr. 5038/2006), partea civilă a arătat la 9 iunie 2006: "apreciez că am cheltuit pentru înmormântarea respectivă și pentru pomenile ulterioare, cu precizarea că în august 2006 urmează să fac de 1 an de zile, vreo 40.000.000 lei vechi.
Aceste cheltuieli au fost acoperite în întregime de inculpat.
De asemenea, partea civilă a arătat că "față de cele expuse, arăt că am fost nevoit să mă împrumut cu diverse sume de bani pentru a face față acestor cheltuieli (de întreținere) și de a susține cheltuielile cu cei doi copii. Am făcut astfel un împrumut la BRD pentru suma de 60.000.000 lei, conform unui contract în curs de derulare pe 5 ani și am mai împrumutat de la aproximativ 4 persoane suma de încă 60.000.000 lei".
Ori, în condițiile în care instanța a reținut că urmașilor defunctei li se datorează o contribuție lunară de întreținere ce se va acorda de la data decesului mamei lor, faptul că au fost contractate acele credite și alte împrumuturi nu mai prezintă nicio relevanță. Aceasta deoarece contribuția de întreținere reprezintă tocmai veniturile de care au fost lipsiți prin decesul persoanei întreținătoare, inculpatul neputând fi ținut să achite cheltuieli pe care copiii decedatei nu și le-ar fi putut permite dacă aceasta ea în viață.
Concluzionând, a acorda și contribuția lunară de întreținere și sumele pentru împrumuturi reprezintă o dublă plată, iar suma de 15.000 lei acordată cu titlu de despăgubiri materiale nu se justifică.
Solicită ca din cuantumul sumelor ce vor fi acordate cu titlu de prestație periodică pentru fiecare persoană aflată în continuarea studiilor (și care nu poate depăși, în opinia inculpatului, suma de 324 lei), să se deducă sumele primite cu titlu de pensie de urmaș.
Aceasta deoarece "în situația în care cei îndreptățiți la despăgubire au dreptul la pensie de urmaș, ei trebuie să se adreseze mai întâi asigurărilor sociale pentru stabilirea pensiei și numai dacă pensia nu acoperă integral prejudiciul încercat, pot sesiza instanța de judecată pentru a solicita despăgubiri în completare. Pentru obținerea despăgubirilor în completare solicită să fie luate în considerare sumele de bani pe care victima le afecta pentru pregătirea profesională a celui ce beneficia de pensia de urmaș". (Tribunalul Suprem, Secția civilă, Decizia nr. 1132/1971 nepublicată, "Teoria generală a obligațiilor, pag.154).
Cât privește cuantumul daunelor morale solicită inculpatul să se aprecieze asupra acestora și prin prisma faptului că acesta a răspuns solicitării părților civile de a le transporta la domiciliu, inculpatul nedorind să facă altceva decât să sprijine întreaga familie, așa cum a făcut-o în nenumărate rânduri înaintea acestui accident nefericit.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 167 din 18 septembrie 2009 Tribunalului Brăila și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
În recursul formulat "" Baa rătat că cele două hotărâri recurate sunt nelegale și netemeinice, conform art. 361 - 385 din Codul d e procedură penală și art. 304, pct. 7-9 din Codul d e procedură civilă, în ceea ce privește latura civilă, pentru următoarele motive:
1. Instanța de apel cât și cea de fond nu a ținut cont de decizia Curții de APEL GALAȚI pronunțată în dosar nr. - și în mod greșit a obligat unilateral societatea asigurătoare la plata de despăgubiri către părțile civile. Societatea nu are nici un raport civil cu părțile civile și nu este îndeplinită una din condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția. Societatea nu are nici o culpă în producerea accidentului. dintre partea civilă și societatea asigurătoare este dată de inculpat, care este asiguratul societății și care este vinovat de producerea accidentului. Instanța de fond trebuia să oblige societatea asigurătoare numai în solidar cu inculpatul. Aceasta nu răspunde în locul inculpatului în virtutea raporturilor de asigurare. În același timp, societatea se poate regresa împotriva asiguratului numai în condițiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1996 privind asigurările și reasigurările în România.
Consideră că daunele materiale în valoare de 23.000 lei, acordate părților civile s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 42 din Normele de despăgubire aprobate prin Ordinul CSA nr. 3108 din 10 decembrie 2004, valabile la data producerii accidentului, care menționează în mod corect și precis ce daune se acordă în caz de deces. În apelul declarat împotriva primei hotărâri s-a enunțat conținutul art. 42 și faptul că aceste daune se acordă numai după ce acestea sunt probate cu acte justificative. Instanța de fond în rejudecare nu a ținut cont de faptul că inculpatul Gap lătit prin fratele său suma de 2000 lei pentru înmormântare cât și celelalte cheltuieli legate de acest eveniment.
Și acordarea de daune morale în sumă totală de 80.000 lei, consideră că depășește cu mult sumele acordate în jurisprudența din România. La apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 618 din 16 martie 2007 s-au anexat câteva hotărâri din jurisprudența în cazuri similare.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 167 din 18 septembrie 2009a Tribunalului Galați și a sentinței penale nr. 1155 din 23 iunie 2009 Judecătoriei Brăila și în rejudecare obligarea în solidar a inculpatului și asigurătorului de răspundere civilă auto la despăgubiri către părțile civile însă într-un cuantum mai redus, potrivit jurisprudenței depuse la dosar.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, din următoarele considerente:
1) Recursul inculpatului G este nefondat din următoarele considerente:
a) Sub aspectul greșitei citări în apel -
Acest motiv se dovedește neîntemeiat deoarece inculpatul a fost citat la toate adresele cunoscute. Motivul vizând faptul că citația emisă cu destinația G, cartier 17, - 12,. 39 poartă un alt cod poștal decât cel al municipiului G, codul poștal - fiind în realitate codul poștal al comunei, județul G se dovedește nefondat, deoarece citațiile au fost emise la data de 13 iulie 2009 pentru termenul de judecată din 4 septembrie 2009.
Conform cererii de la fila 18 dosar apel, la data de 21 august 2009 inculpatul a făcut o cerere prin care solicită eliberarea unei copii de pe sentința penală nr. 1155 din 23 iunie 2009 Judecătoriei Brăila, rezultând deci că știa de proces.
De asemenea, citația emisă pentru municipiul Gaf ost remisă la adresa indicată, municipiul G având în realitate codul poștal -, în timp ce localitatea, județul G are codul poștal -, fapt ce reiese de pe ștampilele poștale aplicate pe citații. De altfel, codul poștal, nu constituie un element obligatoriu pe citații, conform art. 176 Cod procedură penală.
De altfel, acest motiv de recurs se circumscrie prevederilor art. 3859alin. 1 pct. 21 Cod procedură penală putând fi invocat numai în scris, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum reiese din coroborarea prevederilor art. 3859alin. 3 Cod procedură penală cu art. 38510Cod procedură penală sub sancțiunea neluării în considerare a acestui motiv de recurs.
b) C de-al doilea motiv, vizând judecarea cauzei în apel, în lipsa apărătorului ales se dovedește nefondat.
Apărătorul ales al inculpatului de la fond (avocat ), nu a depus în apel delegație de avocat ales, astfel încât nu avea calitate procesuală în cauză iar solicitarea acestuia de a se proceda la amânarea cauzei comunicată prin fax, în lipsa delegației de apărător ales, era o cerere a unei persoane lipsite de calitate procesuală, instanța de apel nefiind ținută de această cerere.
Chiar dacă în perioada respectivă s-a desfășurat protestul magistraților, acesta a avut forme diferite de la o instanță la alta, iar adunările generale ale judecătorilor au stabilit la fiecare instanță, ce cauze se judecă pe durata protestului și ce cauze se amână.
În această situație, părțile și avocații lor aveau obligația să se prezinte la instanțe pentru a lua termen în cunoștință sau pentru a pune concluzii.
Tribunalul Brăilaa motivat urgența în soluționarea cauzei prin vechimea acesteia raportat cu momentul producerii accidentului (2 august 2005) și până în prezent, perioada de timp în care minorii și, au fost lipsiți de sprijinul financiar al mamei lor
c) C de-al treilea motiv de recurs vizând nerealizarea unei apărări efective inculpatului de către apărătorul desemnat din oficiu se dovedește nefondat, deoarece apărătorul desemnat din oficiu a pus concluzii, cu bună-credință, conform probelor de la dosar și intimei sale convingeri.
d) C de-al patrulea motiv de recurs, vizând încălcarea principiului neagravării situației în propria cale de atac, "non reformatio in pejus" se dovedește nefondat.
Împotriva sentinței penale nr. 618 din 16 martie 2007 Judecătoriei Brăila, pronunțată în dosar nr. 5038/2006 au formulat apel, pe latură civilă atât inculpatul G cât și asigurătorul "" B dar și Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
Din analiza motivelor de apel formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, rezultă într-adevăr, așa cum a arătat și instanța de fond, că apelul era un apel "fără rezerve" în sensul că au fost invocate motive de nelegalitate favorabile atât inculpatului G, dar și părților civile, mai cu seamă că partea civilă era minor la acea dată, iar Ministerul Public poate susține din oficiu, interesele minorilor.
Prin decizia penală nr. 256 din 18 septembrie 2007 Tribunalului Brăila au fost admise toate apelurile iar sentința penală nr. 618 din 16 martie 2007 fost desființată în totalitate.
În această situație nu se mai poate vorbi de principiul neagravării situației în propria cale de atac, "non reformatio in pejus" deoarece apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila conținea elemente defavorabile inculpatului și asigurătorului, care conduceau la agravarea situației juridice a acestora.
e) În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale acordate părții vătămate se constată că acestea au fost corect stabilite, în conformitate cu probele administrate în susținerea laturii civile a cauzei, respectiv înscrisuri, martori și prezumții legate de obiceiuri legate de ritualul înhumării și pomenile ulterioare.
f) cuantumul sumelor acordate cu titlu de prestație periodică copiilor victimei, numiții și, au fost corect calculate și stabilite avându-se în vedere și pensia de urmaș primită de către aceștia.
g) cuantumul daunelor morale stabilite a fost corect individualizat, raportat la suferința pricinuită părților civile prin decesul mamei, respectiv a soției, a, de vârsta acesteia avută la momentul producerii accidentului, etc.
2) Recursul asigurătorului de răspundere civilă auto "" B este nefondat din următoarele considerente:
a) motivul vizând netemeinicia cuantumului daunelor materiale în valoare de 23.000 lei este nefondat.
Instanțele au avut în vedere cuantumul daunelor materiale stabilite nu numai pe bază de înscrisuri, așa cum susține asigurătorul în baza art. 42 din Normele de despăgubiri aprobate prin Ordinul nr. 3108 din 10 decembrie 2004 al Președintelui, ci și depozițiile martorilor audiați pe latură civilă și prezumțiile juridice, pentru a realiza o despăgubiri integrală a părților civile, sub aspectul daunelor materiale.
b) instanța de fond a avut în vedere faptul că inculpatul prin fratele său, a plătit de bună-voie suma de 2.000 lei, la stabilirea cuantumului daunelor materiale.
c) Sumele acordate cu titlu de daune morale nu sunt exagerate raportat la împrejurările comiterii faptei, persoana victimei, vârsta acesteia, suferințele încercate de soțul acesteia și de cei doi fii.
d) motivul de recurs privitor la obligarea unilaterală a asigurătorului la despăgubiri către părțile civile, când în realitate ar fi trebuit obligați în solidar asigurătorul și inculpatul se dovedește nefondat.
Pentru a putea fi obligați în solidar, ar fi trebuit ca ambii să fie autorii faptului juridic ilicit cauzator de prejudicii.
Or, inculpatul singur, este autorul faptului juridic ilicit cauzator de prejudicii iar asigurătorul răspunde alături de inculpat, în baza contractului de asigurare, obligatoriu prin voința legii.
Analizând recursurile formulate din oficiu, conform prevederilor art. 3859alin. 2, 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că acestea sunt fondate, în cauză subzistând motivul de recurs prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 171Cod procedură penală în vigoare conform deciziei nr. 783 din 12 mai 2009 Curții Constituționale.
În opinia Curții, se impunea obligarea asigurătorului de răspundere civilă auto alături de inculpat la despăgubiri în cuantum de 100.000 lei pentru fiecare dintre părțile civile și singur, pentru sumele care depășeau 100.000 lei, pentru fiecare dintre părțile civile.
În opinia Curții asigurătorul de răspundere civilă auto răspunde alături de inculpat, aflându-ne în prezența unei obligații "in solidium".
Temeiul răspunderii juridice a inculpatului își are sorgintea în faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii (art. 998-999 Cod civil), în timp ce asigurătorul răspunde alături de asigurat, în temeiul prevăzut de art. 49, 50 Legea 136/1995, prin voința legiuitorului, însă până la concurența unei anumite sume, stabilite unilateral de către asigurător, cu toate că asigurarea este obligatorie pentru toți conducătorii auto, prin voința legii.
Acest punct de vedere vine să creeze o egalitate de tratament juridic între părțile civile oferindu-le posibilitatea de regres, la alegere, între asigurător și inculpat.
Deși părțile civile sunt o familie, constituirea de parte civilă în procesul penal s-a făcut în mod individual.
În această situație, procedeul adoptat de instanța de fond ar fi discriminatoriu în sensul că asigurătorul ar despăgubi numai pe unele dintre părți iar inculpatul pe altele, aceasta deoarece este cunoscut că în general, părțile civile își îndreaptă acțiunea în dezdăunare în principal împotriva asigurătorului, care dispune de mijloace financiare mai mari, în comparație cu inculpatul.
Acest punct de vedere este favorabil asigurătorului, deoarece, în cazul de față el nu are acțiune în regres împotriva inculpatului iar în prezent îi este mai favorabil ca și inculpatul să răspundă pentru ceea ce depășește suma maximă ce poate fi acordată drept despăgubire pentru fiecare dintre cele trei părți vătămate.
Acest punct de vedere este favorabil și inculpatului deoarece în acest mod nu mai este obligat singur, la plata către partea civilă a sumei de 21.900 lei și a unei prestații periodice de 400 lei/lună.
Așa fiind și văzând prevederile art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, Curtea va admite recursurile formulate de inculpatul G și asigurătorul de răspundere civilă auto ""
Va casa decizia penală nr. 167 din 18 septembrie 2009 Tribunalului Brăila și în parte sentința penală nr. 1155 din 23 iunie 2009 Judecătoriei Brăila și în rejudecare va obliga pe asigurătorul de răspundere civilă auto "" B alături de inculpatul G, până la concurența sumei de 100.000 lei / persoană și pe inculpatul G singur pentru ceea ce depășește această sumă la despăgubiri către părțile civile, și.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței penale recurate, iar în baza prevederilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentelor recursuri penale, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursurile formulate de inculpatul G (fiul lui și, născut la data de 17.10.1975 în localitatea Tg.B, jud.G, CNP - -) domiciliat în G,-, - 12,. 2,.4,. 39, jud.G și asigurătorul de răspundere civilă auto "" B, cu sediul în B,-,sector 1 împotriva deciziei penale nr. 167/18.09.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila (sentința penală 1155 din 23.06.2009 pronunțată de Judecătoria Brăila ).
Casează decizia penală nr.167/18.09.2009 a Tribunalului Brăila și în parte sentința penală nr. 1155/23.06.2009 a Judecătoriei Brăila și în rejudecare:
Obligă pe asigurătorul de răspundere civilă auto "" B, cu sediul în B,-,sector 1, alături de inculpatul G până la concurența sumei de 100.000 lei de persoană și pe inculpatul G singur pentru ceea ce depășește această sumă, la despăgubiri civile după cum urmează:
- către partea civilă, domiciliat în G,-, - 10A,. 4, jud.G, a sumei totale de 55.500 lei, din care 40.000 lei daune morale și 15.500 lei daune materiale;
- către partea civilă, domiciliat în G,-, - 10A,. 4, jud.G, a sumei totale de 28.000 lei din care 20.000 lei daune morale și 8.000 lei suma globală aferentă prestației periodice pentru perioada august 2005 - martie 2007, inclusiv;
- către partea civilă, domiciliat în G,-, - 10A,. 4, jud.G:
- 20.000 lei cu titlu de daune morale;
- 18.200 lei sumă globală reprezentând prestație periodică pentru perioada august 2005 - mai 2009;
- 400 lei/ lună prestație periodică începând cu luna iunie 2009 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani ( la 07.11.2013)
Menține restul dispozițiilor sentinței penale nr. 1155/23.06.2009 a Judecătoriei Brăila.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 martie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./09.03.2010
Tehnored./15.03.2010/2 ex.
Fond:
Apel: --
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru
