Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 1690/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
2747/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1690/
Ședința publică din data de 07 decembrie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuriledeclarate de inculpatul și de partea responsabilă civilmente SC. SA împotriva Deciziei penale nr.137/A din data de 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică,au răspunsrecurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației nr.-/07.12.2009 (atașată la fila 25 din dosar) și intimații părți civile și, amândoi personal,lipsă fiindrecurenta parte responsabilă civilmente SC. SA și intimatul parte civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ din
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că, în citativul întocmit pentru termenul de astăzi, s-a menționat în mod greșit calitatea de intimat a inculpatului, acesta având în realitate calitatea de recurent, potrivit declarației sale de recurs, aflată la fila 73 din dosarul de apel.
Curtea procedează la legitimarea intimaților părți civile, pe baza seria - nr.-, CNP -, domiciliată în comuna, satul, județul C și, pe baza seria - nr.-, CNP -, domiciliat în municipiul Oltenița,-, -.A,.4, județul
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței, în temeiul art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală și, pe fondul cauzei, reducerea pedepsei aplicate acestuia, pe care o apreciază ca fiind prea mare în raport cu faptele săvârșite.
În acest sens, solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, are trei copii minori în întreținere, la momentul arestării avea un loc de muncă, iar mama sa este grav bolnavă.
De asemenea, arată că inculpatul a fost de acord cu plata despăgubirilor civile stabilite, a recunoscut faptele și nu s-a sustras urmăririi penale.
În ceea ce privește recursul declarat de partea responsabilă civilmente, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Intimatul parte civilă solicită respingerea ambelor recursuri formulate în cauză, ca nefondate, întrucât consecințele produse prin faptele inculpatului, care a condus în stare de ebrietate, au fost foarte grave, tatăl său decedând, iar vărul său fiind spitalizat o perioadă îndelungată și rămânând cu traume psihice în urma accidentului.
Intimata parte civilă solicită menținerea hotărârilor pronunțate până în prezent în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că, în speță, este incident cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, întrucât, în primul rând, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra motivele de apel ale asiguratorului, depuse în scris la dosar, astfel că, sub acest aspect, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În al doilea rând, consideră că, pentru lămurirea situației de fapt, se impune ca instanța de apel să verifice dacă este posibilă audierea părții vătămate, persoană care a fost implicată în accident și cunoaște date despre modul în care s-a produs acesta, astfel că, și pentru motivul anterior arătat, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare. Totodată, cu ocazia rejudecării, este necesar ca instanța de apel să dispună completarea raportului de expertiză aflat la dosar, pentru a se lămuri prin ce calcule și în ce modalitate s-a ajuns la stabilirea distanței de numai 7,5 metri, pe care conducătorul autoturismului, în speță inculpatul, ar fi avut-o la dispoziție pentru a opri mașina mai înainte ca impactul cu cele două persoane accidentate să se producă.
În concluzie, solicită admiterea recursurile declarate de inculpat și de partea responsabilă civilmente, casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Călărași, cu menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat arată că este de acord cu cererea reprezentantului Ministerului Public de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel, însă consideră că nu se mai impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, având în vedere circumstanțele personale ale acestuia, dar și faptul că accidentul produs a fost doar o întâmplare nefericită în viața sa.
Intimatul parte civilă arată că nu este de acord cu motivul de casare invocat de reprezentantul Ministerului Public.
Intimata parte civilă arată că nu este de acord cu rejudecarea cauzei și solicită menținerea hotărârile pronunțate în cauză.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei și punerea în libertate, precizând că are trei copii minori în întreținere, mama sa este grav bolnavă, iar soția nu poate întreține singură familia și, de asemenea, arătând că a recunoscut și regretă faptele comise.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.168/F din data de 17 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Oltenițaa hotărât astfel:
A respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art.178 alin.1 și 3 din Codul penal și art.184 alin.2 și 4 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.
În temeiul art.178 alin.1 și 3 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 25 decembrie 1970 în municipiul Oltenița, județul C, CNP -) la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul art.184 alin.2 și 4 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b din Codul penal, a contopit pedepsele aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare.
A făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit.a și b din Codul penal.
În temeiul art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive, începând cu data de 14 noiembrie 2008 și până la zi.
A constatat că partea vătămată și victima au avut o culpă de 50% în producerea evenimentului rutier.
În temeiul art.14 din Codul d e procedură penală și art.998 din Codul civil, a obligat pe inculpat, alături de asigurătorul SC SA (în limitele stabilite prin contract), plata sumei de 15.000 lei, daune morale, către partea civilă și la plata sumei de 25.000 lei, daune morale, către partea civilă (reprezentând 1/2 din cuantumul apreciat de instanță).
A obligat pe inculpat, alături de asigurătorul SC SA (în limitele stabilite prin contract), la plata sumei de 4.625,39 lei, despăgubiri materiale, către partea civilă (reprezentând 1/2 din daunele materiale dovedite).
A obligat pe inculpat, către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ din B, la plata sumei de 8.815,7 lei (reprezentând 1/2 din cheltuielile de spitalizare efectuate cu victima ) și la plata sumei de 2.730,64 lei (reprezentând 1/2 din cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată ).
În temeiul art.189 alin.1 și art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.178 alin.1 și 3 din Codul penal, art.184 alin.2 și 4 din Codul penal și art.86 alin.1 din OUG 195/2002, toate cu aplic. art.33 lit.a din Codul penal, reținându-se următoarea situație de fapt:
Inculpatul locuiește în comuna, județul C și, până la data de 14 octombrie 2008, lucrat la SC PRES MARI SRL.
La data de 28 septembrie 2008, inculpatul a cumpărat de la numitul autoturismul 1310 cu număr de înmatriculare B-26-.
În seara zilei de 09 octombrie 2008, în jurul orei 1830, inculpatul, împreună cu soția sa, și cu fiica lor minoră, în vârstă de 10 luni, au plecat cu acest autoturism la domiciliul socrilor din comuna.
Pe traseu, autoturismul a fost condus de inculpat, care a rulat inițial pe drumul pietruit din localitatea sa de domiciliu și apoi pe câmp.
Cei doi soți au lăsat-o pe minoră la bunicii materni și, pe același traseu, au revenit în comuna.
La scurt timp, inculpatul a fost contactat telefonic de către socrul său, care i-a spus că fetița plânge și i-a cerut să revină în comuna, pentru a lua copilul.
Inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului și a circulat până în comuna respectivă, pe drumul public și pe câmp.
La locuința socrilor, inculpatul a consumat 100 ml Ť. fără a fi observat de cineva, astfel cum a declarat acesta. Inculpatul a mai precizat că, în cursul zilei de 09 octombrie 2008, la ora 0200, început să facă Ť. la cazanul comunal și, până la ora 1200, consumat Ť. într-o cantitate pe care nu a putut-o aprecia, iar, la domiciliul său, după masa de prânz, a mai consumat un litru de bere.
După o J de oră, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului și l-a condus pe spre comuna, în acesta, pe bancheta din spate, aflându-se soția sa și cele două fiice.
Când a ajuns pe raza satului (din comuna ), inculpatul a observat că, pe carosabil, pe partea dreaptă, se deplasau în aceeași direcție de mers două persoane, prezența acestora fiind semnalată la circa 100-150 distanță, în fața autoturismului.
Din cauza lipsei deprinderii în tehnica conducerii autoturismului și cantităților de alcool ingerate, la ora 2045, în zona km42+600m, inculpatul i-a surprins și accidentat pe cei doi pietoni, care au fost proiectați pe carosabil, astfel: (60 de ani), pe sensul de mers Oltenița - C (cu fața în sus, la circa 1-1,5m de marginea părții carosabile, capul fiind orientat spre Oltenița, iar picioarele spre C) și (24 de ani), la aproximativ 10-15 distanță, pe sensul opus.
Impactul cu cei doi pietoni a fost puternic și a fost perceput de martorul ocular, care a ieșit din magazinul situat în satul, pe partea dreapta a direcției de mers Oltenița - C, pe și a sunat de îndată la 112.
La locul accidentului, a sosit și martorul, care le-a recunoscut pe cele doua victime, întrucât erau rudele sale.
Apoi, au sosit în zonă organele de poliție și două ambulanțe, care au transportat ambele victime la spital.
Cei doi pietoni, și, au fost internați în Spitalul Clinic de Urgență din B, unde, la data de 26 octombrie 2008, cel dintâi a decedat.
Din fișa conținând constatările preliminare privind rezultatul autopsiei, rezultă că moartea numitului a fost violentă, s-a datorat insuficienței funcționale multiple de organe și sisteme, consecința unui politraumatism cu multiple fracturi costale bilateral, rupturi pleuro pulmonare drepte, fractură de coloană vertebrală lombară, fractură cominutivă omoplat drept, fractură deschisă la ambele oase gambă în 1/3 distală, hemoragie meningee, aceste leziuni traumatice putându-se produce prin lovire cu și de corpuri dure sau planuri dure, în condițiile unui accident rutier și având legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul.
Cheltuielile de spitalizare privind îngrijirile medicale acordate victimei, în perioada 09-26 octombrie 2008, au fost în cuantum de 17.631,47 lei.
Partea vătămată a fost internată în perioada 09-23 octombrie 2008, contravaloarea asistenței medicale acordate acestuia fiind de 5.461,28 lei.
Din raportul de constatare medico-legală nr.1139/19.11.2008, întocmit de C, rezultă că partea vătămată a suferit leziuni produse prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident rutier, care necesită 100-110 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii, dacă nu survin complicații, leziunile de violență punându-i în primejdie viața.
În urma accidentului, inculpatul, soția sa și cele două fiice nu au suferit leziuni sau vătămări corporale.
La ora 2138, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest Printer, care a indicat 1,55 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Din buletinul de analiză toxicologică, rezultă că, la ora 2220, inculpatul a avut o alcoolemie de 2,10 gr.0/00, valoare care nu a fost contestată.
Acest grad sporit al îmbibației alcoolice din sânge, coroborat cu rezultatele buletinului de examinare clinică, în care s-a consemnat că inculpatul era confuz, avea vorbirea dizortică și își păstra cu dificultate echilibrul, relevă că starea de beție avansată a fost cauza principală care a generat producerea accidentului.
Celelalte buletine de analiză toxicologică atestă că, la momentul producerii accidentului, victima nu a avut alcool în sânge, iar partea vătămată a avut o alcoolemie de 1,90 gr.0/00.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că și cele două victime au avut o culpă de 50% la producerea evenimentului rutier, întrucât au încălcat dispozițiile art.72 alin.1 din OUG nr.195/2002, în care se stipulează că" sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia pe acostamentul din partea a drumului, în direcția lor de mers. Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea a părții carosabile, în direcția lor de mers".
În faza de urmărire penală, (fiul victimei ) s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântare și obiceiurile creștinești, precum și daune morale.
Partea vătămată nu a fost ascultată, întrucât este imobilizată la pat și are episoade temporare de amnezie, motiv pentru care a fost audiată mama acesteia, care s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000.000 lei.
Din verificările efectuate, rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere.
În faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut și a regretat faptele comise, însă, pentru a-și atenua răspunderea penală, a susținut că, în perioada premergătoare accidentului, a fost orbit de farurile unui alt autoturism, care circula din sens invers.
Această ipoteză a fost răsturnată de martorul, care a sosit prompt la locul accidentului și nu a văzut să circule prin zonă vreo altă mașină.
Ca urmare a accidentului, autoturismul condus de inculpat a suferit multiple avarii, astfel rezultă din procesul verbal întocmit la data de 10 octombrie 2008 de către maistrul din cadrul C 012.
Având în vedere numărul și gravitatea faptelor comise de inculpat, la data de 14 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenițaa formulat propunere de arestare preventivă a acestuia, iar prin încheierea din aceeași dată, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Oltenițaa admis această propunere, dispunând în consecință arestarea preventivă a inculpatului, pentru 30 de zile, începând cu data respectivă și până la data de 13 decembrie 2008.
În cursul cercetării judecătorești, (fiul victimei ) s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 RON, daune morale, menționând că nu solicită despăgubiri materiale.
De asemenea, (mama părții vătămate ) s-a constituit parte civilă cu suma de 60.000 RON, din care 10.000 RON, despăgubiri materiale (reprezentând contravaloarea transportului la spital și a tratamentului aplicat fiului său, pe care l-a suportat integral, fiind însoțitoarea acestuia) și 50.000 RON, daune morale.
Inculpatul a recunoscut că, în seara de 09 octombrie 2008, la ora 2045-2050, pe raza satului din comuna, a condus autoturismul 1310 cu număr de înmatriculare B-26-, fără a poseda permis de conducere și în stare de ebrietate și a accidentat pe, care ulterior a decedat și pe, care suferit leziuni ce au necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale.
Au fost audiați martorii, și, care, prin declarațiile date, au relatat faptele percepute personal, astfel cum au fost reținute și în rechizitoriu.
Pe latură civilă, au fost audiați martorii (pentru partea civilă ) și (pentru partea civilă ).
La cererea inculpatului, s-a admis proba cu înscrisuri, proba cu un martor în circumstanțiere ( ) și proba cu expertiză tehnică auto, având următoarele obiective: dacă inculpatul putea sau nu să evite accidentul; stabilirea poziției pe carosabil a fiecăruia dintre cei doi pietoni în momentul în care, pentru conducătorul auto, s-a declanșat starea de pericol; stabilirea locului impactului primar, în raport cu elementele fixe din teren (stâlpi, margini carosabil, etc.), elementele caroseriei autoturismului implicat și părțile anatomice ale pietonilor accidentați; stabilirea cauzelor producerii accidentului; indicarea posibilităților tehnice de evitare a accidentului și a persoanelor (dintre cele implicate) care au avut aceste posibilități; stabilirea dinamicii producerii accidentului și a configurației carosabilului în zona producerii accidentului.
În raport cu ansamblul probator existent la dosarul cauzei, constând în procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto cu aspectele fixate cu acea ocazie, schița locului în care s-a produs accidentul, declarațiile martorilor, adresa Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, buletinele de analiză toxicologică și examinare clinică, rapoartele de constatare medico-legală, actele medicale și deconturile cheltuielilor de spitalizare, Judecătoria a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum au fost menționate în rechizitoriu.
Sub aspectul încadrării juridice, Judecătoria a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea inculpatului de schimbare a acesteia din infracțiunile prevăzute de art.178 alin.1 și 3 din Codul penal și art.184 alin.2 și 4 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu motivarea că, din ansamblul probator, rezultă fără echivoc că inculpatul a încălcat normele imperative de conduită preventivă rutieră, faptă care a generat producerea accidentului de circulație și, implicit, consecințele grave asupra celor două persoane accidentate.
Reținând vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile generale prevăzute în art.72 din Codul penal, Judecătoria a aplicat inculpatului, pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni, câte o pedeapsă cu închisoarea, pe care, constatând că infracțiunile respective au fost săvârșite în concurs real, le-a contopit, conform art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b din Codul penal, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, cu aplicarea art.71 rap. la art.64 lit.a și b din Codul penal.
Judecătoria a mai apreciat, în raport cu același probatoriu, că persoanele accidentate au avut o culpă de 50% în producerea evenimentului rutier, întrucât au încălcat dispozițiile art.72 alin.1 din OUG nr.195/2002 (anterior menționate), în condițiile în care circulau pe carosabil, în partea dreaptă a acestuia, pe aceeași direcție de mers cu autoturismul condus de inculpat și, mai mult, victima avea ea însăși o alcoolemie de 1,90 gr.0/00.De asemenea, a apreciat că cealaltă parte de culpă, în procent de 50%, aparține inculpatului, întrucât a condus autoturismul fără a poseda permis (neavând astfel deprinderile necesare pentru a-l conduce) și având o alcoolemie de 2,10 gr.0/00.
În funcție de culpa constatată, Judecătoria l-a obligat pe inculpat, alături de asigurător, la plata de daune morale în cuantum de din cele apreciate ca fiind juste pentru repararea prejudiciului suferit (de 30.000 RON, pentru victima și respectiv de 50.000 RON, pentru partea vătămată ).
În aprecierea daunelor morale, Judecătoria a avut în vedere că, în cazul victimei decedate, acestea sunt de natură a suferințele psihice ale fiului său, determinate de moartea prematură a tatălui, de care era foarte apropiat sufletește, cu atât mai mult cu cât evenimentul s-a produs o dată cu nașterea celor 2 fiice ale sale, iar, în cazul părții vătămate ce a suferit leziuni corporale, sunt în măsură să acopere prejudiciul fizic și psihic suferit de aceasta, cu atât mai mult cu cât actuala ei stare psiho-fizică este ireversibilă.
De asemenea, l-a obligat pe inculpat, tot alături de asigurător, la plata de despăgubiri materiale către partea civilă, în cuantum de din cele dovedite, constând în 600 lei c/val transport (conform declarației martorului ), 500 lei c/val împrumutului contractat pentru a se îngriji de fiul său (potrivit declarației aceluiași martor), 33 lei (conform chitanței nr.2762/2008, atașată la fila 226 din dosar), 7.616,38 lei, c/val spitalizării părții civile, în calitate de însoțitor al fiului său accidentat (fila 294 din dosar), 261,16 lei și 240,25 lei c/val bonuri fiscale cu privire la medicamentele cumpărate de partea civilă pentru fiul său (filele 312-313 din dosar), în total 9.250,78 lei.
Totodată, l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ din Bas umei reprezentând din cheltuielile de spitalizare efectuate cu victima și cu partea vătămată.
Împotriva acestei sentințe,au declarat apelîn termenul legalinculpatul(la data de 17 iulie 2009) șipartea responsabilă civilmenteSC. SA (la data de 24 iulie 2009).
Inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prevăzute de art.178 alin.1 și 3 din Codul penal și art.184 alin.2 și 4 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu motivarea că expertiza efectuată în cauză a concluzionat că, pentru orice conducător auto aflat în deplinătatea facultăților de a conduce un autovehicul, era imposibilă evitarea impactului cu cei doi pietoni, neexistând timpul necesar de reacție, în timp ce aceștia din urmă, prin conduita lor, au generat în exclusivitate rezultatele produse, întrucât au circulat în timpul nopții pe carosabil, pe partea dreaptă a drumului, iar nu pe cea, fără veste reflectorizante și s-au înscris intempestiv în traversarea acelui drum printr-un loc unde nu exista trecere de pietoni, situație în care nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea faptelor de ucidere din culpă și respectiv de vătămare corporală din culpă. În subsidiar, inculpatul a solicitat reconsiderarea cuantumului pedepsei și a modalității de executare, în raport cu circumstanțele sale personale și cu gradul de vinovăție proprie a victimelor iar, pe cale de consecință, și reevaluarea întinderii despăgubirilor civile la plata căror a fost obligat, constatându-se, totodată, că, în mod greșit, prima instanță a apreciat ca având calitate procesuală de parte civilă, cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, o altă persoană decât cea vătămată prin acea infracțiune.
Partea responsabilă civilmente a criticat sentința apelată sub aspectul greșitei sale citări în cauză în calitatea procesuală anterior menționată, iar nu în cea corectă de asigurător, sens în care a făcut referire la Decizia nr.I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv sub aspectul greșitei sale obligări, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, susținând că, în lipsa unui raport de prepușenie, o astfel de obligație este lipsită de temei legal.
PrinDecizia penală nr.137/A din data de 19 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Penală a decis astfel:
În baza art.379 pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat și partea responsabilă civilmente.
A menținut starea de arest preventiv a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata arestării preventive, începând cu data de 14 noiembrie 2008 și până la zi.
A obligat pe fiecare apelant la plata sumei de câte 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a apreciat că problema schimbării de încadrare juridică nu poate fi pusă în maniera susținută de inculpat, argumentele invocate de acesta putând fundamenta, cel mult, o cerere de achitare, în baza art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, cu privire la infracțiunile prevăzute de art.178 alin.1 și 3 din Codul penal și art.184 alin.2 și 4 din Codul penal, care au un conținut distinct și nu pot fi absorbite în infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Referitor la faptele de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, Tribunalul a apreciat că ele au fost săvârșite de către inculpat și că între activitatea materială a acestuia, pe de o parte și decesul și respectiv lezarea integrității corporale a persoanelor accidentate, pe de altă parte, există un raport direct de cauzalitate. De asemenea, a reținut că faptele respective au fost comise în condițiile în care inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 2,1 gr.0/00(probată prin analiza toxicologică de laborator), a cărei valoare depășește limita legală.
În ceea ce privește apărarea inculpatului, în sensul nevinovăției sale în producerea evenimentului rutier, Tribunalul a apreciat că ea nu poate fi primită, întrucât concluziile raportului de expertiză, care avansează ideea că acesta nu putea să evite impactul, trebuie interpretate prin raportare la condițiile și împrejurările concrete ale comiterii faptelor, din care rezultă că imposibilitatea evitării accidentului a fost determinată de lipsa capacității de reacție promptă a inculpatului, care, având simțurile mult diminuate de alcoolul consumat, a condus autoturismul pe un drum public, încălcând astfel în mod flagrant dispozițiile legii circulației și, mai mult, la momentul respectiv, nu poseda permis de conducere, ceea ce înseamnă că, nici în situația în care nu ar consumat alcool, nu avea abilități tehnice de conducere.
De asemenea, cu privire la apărările inculpatului, în sensul că ar fi orbit de farurile unui autovehicul care circula din sens invers și respectiv că victimele s-ar fi angajat în traversare în spațiul său de siguranță, Tribunalul a apreciat că acestea sunt infirmate de declarațiile martorului, care a fost prezent la locul comiterii faptelor.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat ca fiind corectă încadrarea juridică dată faptelor de parchet și însușită de către instanța de fond.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Tribunalul a apreciat că aceasta a fost în mod just realizată, din perspectiva dispozițiilor art.72 din Codul penal și raportat la vinovăția inculpatului și la consecințele produse.
Cu privire la calitatea de parte civilă a numitei, Tribunalul a apreciat ca fiind nefondată critica inculpatului, reținând că, potrivit art.24 alin.1 din Codul d e procedură penală, persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare materială este parte în procesul penal, prin constituirea ei ca parte civilă, or, în speță, sus-numita este mama părții vătămate (imobilizată la pat o lungă perioadă de timp) și a suportat personal toate cheltuielile legate de spitalizarea și vindecarea leziunilor suferite de fiul său, situație în care prejudiciul s-a produs în patrimoniul acesteia și astfel trebuie recuperat de la inculpat.
Pentru aceleași considerente, Tribunalul a apreciat ca fiind nefondat și apelul părții responsabile civilmente.
Împotriva deciziei Tribunalului,au declarat recursîn termenul legalinculpatul(la data de 21 octombrie 2009) șipartea responsabilă civilmenteSC. SA (la data de 29 octombrie 2009).
Inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, a solicitat reducerea pedepselor la care a fost condamnat în primă instanță.
Partea responsabilă civilmente, fără a invoca în concret vreun caz de casare dintre cele prevăzute în art.3859alin.1 din Codul d e procedură penală, a reiterat criticile formulate în apel, privitoare la greșita stabilire a calității sale procesuale și respectiv la nelegala sa obligare, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Publica invocat incidența în speță a cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, pe care Curtea l-a pus în discuția părților, conform art.3859alin.4 din Codul d e procedură penală.
Examinând decizia atacată, prin prisma tuturor actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, având în vedere și dispozițiile art.3859alin.2 din Codul d e procedură penală, Curtea constată căambele recursuri sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Instanța de apel, încălcând dispozițiile art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală (ce reglementează efectul integral devolutiv al căii de atac cu care a fost sesizată), nu a examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept ale acesteia, situație în care nu a observat că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită prin probele administrate.
Astfel, în speță, pe latură penală, nu s-a stabilit dacă într-adevăr partea vătămată, trăgând-o după ea și pe victima, a inițiat o acțiune bruscă și fără asigurare prealabilă de traversare a drumului public printr-un loc nepermis, ipoteză pe care s-au întemeiat concluziile raportului de expertiză tehnică auto (întocmit în cursul cercetării judecătorești în primă instanță).
Sub acest aspect, instanța de apel a reținut în mod greșit că ipoteza anterior menționată - susținută în mod concordant de inculpat și de martora (soția sa, care se afla în autoturismul pe care el îl conducea) - ar fi fost infirmată prin declarațiile martorului, întrucât martorul respectiv nu a asistat la momentul efectiv al producerii accidentului, ci, potrivit propriilor afirmații, abia după impact, auzind zgomotul produs de acesta, a ieșit din magazinul în care se afla și a constatat consecințele evenimentului rutier.
În aceste condiții, în lipsa oricărui alt martor ocular, care să contrazică ipoteza respectivă, instanța de apel era datoare să verifice dacă este posibilă ascultarea părții vătămate (niciodată audiată, deși este singura persoană care poate oferi informații concludente asupra aspectului în discuție), sens în care trebuia să solicite acte medicale din care să rezulte starea psiho-fizică actuală a acesteia și, de asemenea, să examineze posibilitatea audierii ei chiar și la domiciliul său, conform art.77 rap. la art.74 din Codul d e procedură penală, iar, în raport cu conținutul unei eventuale declarații contrare a părții vătămate, să dispună efectuarea unui supliment de expertiză, potrivit art.124 alin.1 din Codul d e procedură penală sau, după caz, efectuarea unei noi expertize, conform art.125 din Codul d e procedură penală.
Totodată, instanța de apel, asemenea de altfel și instanței de fond, nu a oferit nicio motivație pertinentă pentru care a înlăturat în întregime concluziile raportului de expertiză tehnică auto, potrivit cărora accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a celor doi pietoni, iar inculpatul nu a avut la dispoziție vreo posibilitate tehnică de a evita impactul cu aceștia, chiar dacă ar fi fost într-o stare fiziologică optimă (atent, odihnit, conducând prudent și fără să aibă alcool în sânge), întrucât, ca urmare a inițierii intempestive a acțiunii de traversare a drumului public de către cele două persoane accidentate (singura ipoteză avută în vedere de expert, conform celor anterior menționate), el nu a avut timpul material necesar pentru a putea opri autoturismul prin frânare (deși circula cu numai aproximativ 30 km/), impactul producându-se"în interiorul timpilor de întârzieri involuntare, specifici ființei umane, aflată într-o stare normală de sănătate psihică și fizică", iar încălcarea de către acesta a regulilor de circulație, deși gravă,"nu a favorizat și/sau determinat producerea accidentului".
Prin urmare, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică auto, independent de situația că inculpatul nu poseda permis de conducere și avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală (fapte care constituie infracțiuni de sine stătătoare, săvârșite cu vinovăție în forma intenției), acesta nu putea în concret să evite accidentarea celor doi pietoni, întrucât niciun alt conducător auto (chiar neaflându-se într-o astfel de situație) nu putea să o facă, împrejurare care ar fi de natură să excludă orice formă a culpei inculpatului, ca element constitutiv al laturii subiective a infracțiunilor prevăzute de art.178 alin.1 și 3 din Codul penal și respectiv de art.184 alin.2 și 4 din Codul penal.
Din analiza conținutului raportului de expertiză tehnică auto, se constată însă, dincolo de concluziile formulate, că nu rezultă cu claritate modalitatea și mai ales criteriile în raport cu care s-a determinat de către expert distanța de 7,5 ce ar fi existat între autoturismul condus de inculpat și cei doi pietoni, la momentul inițierii intempestive a traversării drumului public de către aceștia, mult mai mică decât distanța de 15,50 care i-ar fi fost necesară oricărui conducător auto aflat într-o stare fiziologică optimă pentru a putea evita impactul și, de asemenea, că ultima distanță menționată se află în contradicție cu alte distanțe indicate de expert, în conținutul aceluiași raport, ca reprezentând tot spațiul necesar pentru oprirea fără consecințe a autoturismului de către un astfel de conducător (circa 11 și respectiv minim 14 ), aspecte ce trebuie lămurite cu certitudine, prin efectuarea unei noi expertize tehnice auto de către Institutul Național de Expertize Criminalistice, conform art.125 din Codul d e procedură penală.
Față de aceste considerente, având totodată în vedere regimul specific al probatoriului ce poate fi administrat în prezenta cale de atac, conform art.38514alin.1 din Codul d e procedură penală, care nu permite în recurs decât prezentarea de înscrisuri noi, precum și împrejurarea că nepronunțarea cu privire la unele dintre probele esențiale ale cauzei (care sunt de natură a influența însăși soluția procesului) constituie motiv legal de casare, potrivit art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că, în speță, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Această soluție se impune, conform aceluiași caz de casare anterior menționat, și pe latură civilă, întrucât, pe de o parte, instanța de apel, încălcând de asemenea dispozițiile art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, nu a lămurit dacă partea civilă avea drept de reprezentare în procesul penal pentru fiul său major (partea vătămată ), în condițiile în care, cel puțin în ceea ce privește daunele morale, numai acesta din urmă era îndreptățit să solicite repararea prejudiciului suferit, conform art.24 alin.1 și 2 rap. la art.14 alin.2 și 5 din Codul d e procedură penală, întrucât prejudiciul respectiv, prin însăși natura sa, este strict legat de persoana celui vătămat printr-o faptă penală.
Pe de altă parte, aceeași instanță, încălcând dispozițiile art.378 alin.4 din Codul d e procedură penală, nu s-a pronunțat asupra niciunuia dintre motivele scrise de apel ale părții responsabile civilmente SC. SA (citată astfel în procesul penal), nemotivând de ce a reținut, în privința sa, această calitate procesuală, iar nu pe cea invocată (de asigurător) și nici de ce a menținut obligarea ei, alături de inculpat, la plata despăgubirilor civile, deși s-a solicitat în mod explicit să se constate că o astfel de răspundere nu operează în cauză, în lipsa existenței unui raport de prepușenie.
Pentru toate aceste motive, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.c teza I din Codul d e procedură penală, va admite ambele recursuri cu care a fost sesizată, va casa în întregime decizia atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, respectiv Tribunalul Călărași, care, conformându-se dispozițiilor art.38518alin.1 din Codul d e procedură penală, va proceda în sensul celor mai sus arătate.
Întrucât, pentru aceleași motive anterior expuse, nu este lămurită până în prezent situația de fapt, cu privire la două dintre cele trei infracțiuni ce fac obiectul trimiterii în judecată a inculpatului, probatoriul cauzei, astfel cum se înfățișează în prezent, relevând serioase dubii asupra săvârșirii lor, iar privarea sa de libertate nu se mai justifică (cu atât mai mult cu cât, independent de acest aspect, chiar instanțele inferioare au reținut culpa comună a victimei și părții vătămate în producerea accidentului) și depășește deja un termen rezonabil, Curtea constată că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în ceea ce îl privește, astfel încât, în temeiul art.139 alin.1 din Codul d e procedură penală, va dispune, din oficiu, înlocuirea acelei măsuri cu cea a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu excepția datelor când trebuie să se prezinte în fața organelor judiciare.
În temeiul art.145 alin.11lit.a-d din Codul d e procedură penală, Curtea va stabili că, pe durata măsurii astfel dispuse, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința, fără încuviințarea instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
Totodată, în raport cu natura singurei infracțiuni necontestate dintre cele care fac obiectul trimiterii în judecată a inculpatului (conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice), Curtea, în temeiul art.145 alin.12lit.d din Codul d e procedură penală, va impune acestuia, pe durata măsurii dispuse, și obligația să nu conducă niciun vehicul.
În temeiul art.145 alin.22din Codul d e procedură penală, Curtea va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de el măsura arestării preventive.
Având în vedere înlocuirea măsurii arestării preventive în sensul celor anterior menționate, Curtea va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea nr.19/UP/14.11.2008 emis de Judecătoria Oltenița, dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea ambelor recursuri vor rămâne în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a inculpatului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, conform art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpatul și de partea responsabilă civilmente SC. SA împotriva Deciziei penale nr.137/A din data de 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală în Dosarul nr-.
Casează, în întregime, decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, Tribunalul Călărași.
În temeiul art.139 alin.1 din Codul d e procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu excepția datelor când trebuie să se prezinte în fața organelor judiciare.
În temeiul art.145 alin.11din Codul d e procedură penală, pe durata măsurii dispuse, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința, fără încuviințarea instanței de judecată;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În temeiul art.145 alin.12lit.d din Codul d e procedură penală, impune inculpatului, pe durata măsurii dispuse, și obligația să nu conducă niciun vehicul.
În temeiul art.145 alin.22din Codul d e procedură penală, atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de el măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea nr.19/UP/14.11.2008 emis de Judecătoria Oltenița, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Pentru judecător, aflat în concediu
de odihnă, semnează președintele
completului de judecată.
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 17.12.2009
/ Hodel -
- Oltenița
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină, Niculae Stan, Vasile
