Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 203/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.203/2008
Sedința publică din 31 martie 2009
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
- - -JUDECĂTOR 3: Monica
- - judecător
-grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
-procuror
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de părțile civile și împotriva deciziei penale nr. 340/A/15.XII.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr- La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de inculpatul intimat și motive de recurs, formulate de părțile civile recurente și.
Apărătorul inculpatului intimat și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri cu precizarea ca părțile să-și spună punctul de vedere și cu privire la dispoziția instanței de apel respectiv la înlăturarea obligației solidare de plată a despăgubirilor civile a părții responsabile civilmente SC SA cu inculpatul intimat.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat solicită respingerea recursurilor părților civile ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică decizia penală atacată.
Învederează că în cauză se impunea menținerea obligației de plată a despăgubirilor civile a părții responsabile civilmente SC SA P în solidar cu inculpatul intimat.
Pe fondul cauzei arată că partea vătămată s-a constituit parte civilă după citirea actului de sesizare a instanței.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursurilor părților civile, casarea deciziei penale atacate și rejudecând:
- a se admite cererea de constituire a părții civile, întrucât acesta nu a fost citat în cauză, astfel că nu a avut posibilitatea reală de se constitui parte civilă în termenul prevăzut de lege.
- a se dispune obligarea părții responsabile civilmente SC SA P în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile.
Învederează în susținere că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile a comitentului pentru prepusul său.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față
Prin sentința penală nr.478/15.09.2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul, la:
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev și ped de art. 178 al.2 cod penal
- 1(un) an închisoare pentru infracțiunea de nerespectare de către orice persoană a obligațiilor și normelor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă prev și ped de art. 38al.1 din legea 319/2006.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile civile prev de art. 64 lit a,b,c în condițiile prev de art. 71 Cod penal.
În baza art. 81.82 rap. la art. 71 al.5 cod penal a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe o perioadă de 4 ani reprezentând termen de încercare.
A atras atenția inculpatului asupra disp art. 83 cod penal.
În baza art. 14 și 346 cod procedură penală rap la art. 998 și 1000 al.3 cod civil a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SA să plătească părții civile suma de 7500 lei reprezentând despăgubiri civile și suma de 40 000 lei reprezentând daune morale
în baza art. 14 și 346 cod procedură penală rap la art. 998 și 1000 al.3 cod civil a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Se SA să plătească părții civile, suma de 40 000 lei reprezentând daune morale.
A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă ca nedovedită. Respinge în rest acțiunea civilă.
A constatat că părțile vătămate - moștenitori ai victimei (fostă ), și nu s-au constituit părți civile în cauză.
A constatat că SC Insurance SA B are calitatea de asigurător.
În baza art. 193 al.4 cod procedură penală a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Se SA să plătească părților civile și suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 al.3 cod procedură penală a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Se SA P să plătească suma de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în data de 03.08.2007, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, inculpatul, conducător al autobasculantei cu număr de înmatriculare -, nu a respectat dispozițiile legale și măsurile stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, surprinzând și accidentând mortal în incinta SC SRL P pe victima, care, în urma leziunilor suferite a decedat la data de 04.08.2007.
Constatând vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia și l-a obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SA P la plata despăgubirilor civile.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen părțile civile și, precum și asiguratorul UNITA VIENNA INSURANCE SA.
Prin decizia penală nr.340/A/15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr- a fost admis apelul declarat de asigurator, a fost respinsă ca tardiv formulată cererea de constituire de parte civilă a numitului.
De asemenea a fost înlăturată obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SA la plata despăgubirilor civile.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.
Prin aceeași decizie au fost respinse apelurile formulate de către părțile civile și.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că sub aspectul laturii civile instanța de fond a dat o soluționare corectă în ce privește obligarea inculpatului la plata despăgubirilor către partea civilă atât a celor materiale cât și morale, acestea fiind în măsură a compensa suferința psihică pricinuită părții civile, urmare a decesului fiului său.
S-a mai reținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat că cererea de constituire de parte civilă formulată de nu este tardivă, întrucât a fost făcută după citirea actului de sesizare.
Tot greșit a reținut instanța de fond calitatea de parte responsabilă civilmente a societății la care era angajat inculpatul, deși în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen părțile civile și, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea acesteia spre rejudecare instanței de apel.
În esență, în motivarea recursului declarat se arată că în mod greșit a fost respinsă cererea părții civile ca fiind tardiv formulată, întârzierea în depunerea cererii datorându-se instanței de fond. În aceste condiții partea civilă consideră că se impune majorarea daunelor morale cu suma care s-ar fi cuvenit părții civile.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu se constată că recursurile declarate sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art.385/9 pct.9 Cod procedură penală hotărârile sunt supuse casării în cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.
În speță,pe de o parte în conținutul expunerii deciziei penale atacate se reține că SC SA nu are calitatea de parte responsabilă civilmente întrucât inculpatul angajat la această societate în momentul producerii accidentului nu se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu, intrând în incinta societății în interes personal și fără să anunțe conducerea.
Prin urmare, în conținutul expunerii instanța de apel conchide: "se va înlătura obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile".
Pe de altă parte, în dispozitivul hotărârii atacate se arată: "Respinge ca tardiv formulată cererea de constituire de parte civilă a numitului.
Înlătură obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SA la plata despăgubirilor civilecătre această parteîn sumă de 40.000 lei.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.
Față de aceste considerente, existând o contrazicere între motivarea soluției și dispozitivul hotărârii.
În consecință, în baza art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală recursurile părților civile vor fi admise și se va dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel.
Cu ocazia rejudecării apelului vor fi analizate și celelalte motive de recurs invocate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de părțile civile și împotriva deciziei penale nr. 340/A/15.XII.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr- și în consecință:
Casează decizia penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de instanța de apel - Tribunalul Hunedoara.
Onorariul apărătorului numit din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/3.04.2009
;
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Tiberiu Peter, Monica