Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 211/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 211/ DOSAR NR-
Ședința publică din 3 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 2: Elena Barbu
- - - JUDECĂTOR 3: Manuela Barbu
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 30/A din 3 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza penală de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 20 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 27 martie 2009 și apoi pentru data de astăzi 3 aprilie 2009.
E
Deliberând asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 1492/3.11.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr- a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. La art. 10 lit. D Cod procedură penală inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 3 teza I Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală s-a stabilit ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență următoarele:
La data de 07.10.2005, în jurul orelor 20.15, inculpatul, aflat la volanul autovehiculului cu nr. de înmatriculare -, se deplasa pe Drumul Cetului din B către localitatea, cu o viteză de cca.62 km/ În același autovehicul, pe locul din dreapta față, se afla martorul.
Afară era întuneric, iar pe stradă nu exista nici o sursă de iluminat public, astfel că circulația se desfășura doar la lumina artificială a farurilor, în condiții de vizibilitate redusă.
Ajungând în dreptul SA, inculpatul, care rula aproape de mijlocul drumului, a observat apropiindu-se din sens opus un alt autoturism, ce avea farurile aprinse. În momentele imediat următoare inculpatul a sesizat că în fața autovehiculului său și în același sens de mers se deplasa pe partea carosabilă, la aprox. 1,8 de acostament, victima, îmbrăcat în haine de culoare închisă, fără însemne reflectorizante și fără să aibă vreo sursă de lumină vizibilă.
În fața acestui pericol imprevizibil inculpatul a acționat sistemul de frânare, dar nu a mai reușit să evite impactul, lovind victima cu partea dreaptă a mașinii. Cu toate că inculpatul a încercat să îi acorde primul ajutor, victima a decedat până la sosirea ambulanței.
Organele de poliție sosite la fața locului l-au condus pe inculpat la spital, unde i s-a recoltat o probă de sânge pe baza căreia s-a stabilit că la ora 22.15 prezenta o alcoolemie de 1,15 .
Inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale că nu a observat victima decât de la o distanță de cca.5-10 din cauză că era îmbrăcată cu haine de culoare închisă și din sens opus venea alt autovehicul cu farurile aprinse, astfel că, deși a frânat și a tras de volan stânga nu a mai putut evita impactul (28-31). Inculpatul și-a menținut depoziția și în fața instanței, cu excepția faptului că de data aceasta a arătat că ar fi văzut victima de la doar 2 (45). A mai arătat inculpatul că victima se deplasa aproape pe mijlocul benzii sale, în aceeași direcție de mers.
Declarațiile inculpatului se coroborează cu susținerile martorului (49; 46), care a arătat că nici el nu a observat victima decât la 3 în fața mașinii, deplasându-se cam pe la jumătatea benzii în același sens de mers cu ei, fiind lovită din spate cu partea dreaptă a mașinii.
În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice (34-44), stabilindu-se că viteza autovehiculului condus de inculpat a fost de 62,33 km/. În opinia expertului victima putea fi văzută de la cel mult 30, iar accidentul putea fi evitat de către inculpat doar prin frânare dacă ar fi circulat cu o viteză sub 44,92 km/. S-a concluzionat totodată că victima a circulat pe partea dreaptă a părții carosabile, la circa 1,8 de acostament.
Potrivit art.155 al.1 din HG nr.85/2003 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/, limită care a fost depășită de inculpat.
Prevederile art.48 din OUG nr.195/2002 impun conducătorilor de vehicule obligația de a respecta regimul legal de viteză și de aoa dapta în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Având însă în vedere că limita de viteză de la care inculpatul putea evita accidentul era inferioară limitei maxime prevăzută de lege, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina inculpatului nici o culpă în producerea accidentului. Chiar dacă inculpatul ar fi circulat cu 50 km/ și ar fi observat victima de la distanța de 30, consecințele ar fi fost aceleași; pe de altă parte, inculpatul nu ar fi avut nici un motiv să circule cu o viteză inferioară limitei legale, întrucât nu se găsea în nici una dintre situațiile prevăzute de art. 158 din HG nr. 85/2003, când conducătorul de vehicul este obligat să reducă viteza, dacă prevede un pericol:
a) la trecerea prin intersecțiile cu circulație nedirijată;
b) pe poduri, sub poduri sau în tuneluri;
c) în curbe periculoase sau lipsite de vizibilitate;
d) la trecerile la nivel cu calea ferată;
e) la trecerea pe lângă grupuri și coloane, indiferent dacă acestea se află în mers sau staționează;
f) la trecerea pe lângă animale;
g) în perimetrul piețelor aglomerate;
h) atunci când circulă din direcție opusă tramvaielor, troleibuzelor sau autobuzelor oprite în stații, pe drumurile cu o singură bandă pe sens;
i) la depășirea troleibuzelor și autobuzelor oprite în stații, precum și a tramvaielor aflate în stații prevăzute cu refugiu;
j) pe timp de ceață, ploaie torențială sau ninsoare abundentă;
k) pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare, precum și pe cele acoperite cu polei, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă;
l) în zona de acțiune a indicatoarelor de avertizare "Copii" sau "";
m) la trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
n) la schimbarea direcției de mers prin viraje;
o) atunci când autovehiculul care circulă înaintea sa semnalizează intenția de a schimba de circulație sau direcția de deplasare.
În cuprinsul expertizei s-a mai arătat că deși inculpatul consumase alcool înainte de a se urca la volan, această nerespectare a prevederilor legale nu a reprezentat o cauză a producerii accidentului, în calculele făcute în analiza posibilităților de evitare a impactului fiind luată în considerare comportarea unui conducător auto cu reflexe normale. De altfel, după cum reiese și din buletinul de examinare clinică, reflexele inculpatului nu erau afectate de consumul de alcool.
În schimb, victima a încălcat dispozițiile art. 206 din HG nr. 85/2003, potrivit cu care "se recomandă ca, pe timp de noapte, pietonul care circulă pe partea carosabilă a drumului să poarte, aplicate pe îmbrăcăminte, accesorii reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri", precum și pe cele ale art.207 lit.b din același act normativ, care interzice pietonilor "să circule pe partea carosabilă a drumului public dacă există amenajări rutiere destinate circulației acestora", în zonă existând acostament pe ambele părți ale drumului (33).
În argumentarea existenței laturii subiective a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, s-a susținut prin rechizitoriu că acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă, aceasta reieșind din coroborarea mijloacelor de probă, din care rezultă că apariția victimei în raza vizuală a conducătorului auto a fost intempestivă, aceasta circulând pe timp de noapte pe carosabilul neiluminat. Prima instanță a apreciat însă că nu este întrunită latura subiectivă a infracțiunii de ucidere din culpă, întrucât nici o regulă de circulație nu-i impunea inculpatului obligația de a anticipa prezența pe carosabil a unei persoane care circula total neregulamentar, fără nici un fel de mijloace care să o facă vizibilă, într-o zonă neiluminată și destul de izolată de altfel, pe unde rar se întâmplă să se deplaseze pietoni, astfel cum este Drumul Cetului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul soluției de achitare a inculpatului. Motivele de apel au fost suplimentate în fața instanței de apel în sensul că instanța de fond pronunțând achitarea pentru ucidere din culpă ar fi trebuit să se pronunțe și asupra faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, ca o consecință schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea complexă prevăzută de art. 178 alin. 3 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. 1 Cod penal și cea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Prin decizia penală nr. 30/A/3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul cu același număr a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 178 alin. 3 Cod penal în art. 178 alin. 1 Cod penal și art. 87 din OUG nr. 195/2002.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva sentinței penale nr. 1492/03.11.2008 a Judecătoriei Brașov, pe care a desființat- sub aspectul soluționării laturii penale și a cheltuielilor judiciare.
Rejudecând în aceste limite
În baza art. 178 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și c și alin. 2 Cod penal art. 76 lit. b Cod penal, a condamnat pe inculpatul -la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal
În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de 3 ani stabilit în condițiile 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 191 alin. 1 Cod penal a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile avansate în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut în esență următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. 2, 3 Cod penal, reținându-se în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței că la data de 07.10.2005, având în sânge o alcoolemie peste limita legală, fiind angajat în trafic în zona drumul Cetului din B și depășind limita legală de viteză, a accidentat mortal din culpă pe numitul, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a traficului auto pe drumurile publice. În producerea accidentului s-a solicitat a se reține și culpa victimei, care a încălcat prevederile art. 206 și 207 lit.b din HG 85/2003.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța de fond a stabilit corect starea de fapt reținând că la data de 07.10.2005, în jurul orelor 20.15, inculpatul, aflat la volanul autovehiculului cu nr. de înmatriculare -, se deplasa pe Drumul Cetului din B către localitatea, cu o viteză de cca.62 km/ În același autovehicul, pe locul din dreapta față, se afla martorul. Afară era întuneric, iar pe stradă nu exista nici o sursă de iluminat public, astfel că circulația se desfășura doar la lumina artificială a farurilor, în condiții de vizibilitate redusă. Ajungând în dreptul SA, inculpatul, care rula aproape de mijlocul drumului, a observat apropiindu-se din sens opus un alt autoturism, ce avea farurile aprinse. În momentele imediat următoare inculpatul a sesizat că în fața autovehiculului său și în același sens de mers se deplasa pe partea carosabilă, la aprox. 1,8 de acostament, victima, îmbrăcat în haine de culoare închisă, fără însemne reflectorizante și fără să aibă vreo sursă de lumină vizibilă. În fața acestui pericol imprevizibil inculpatul a acționat sistemul de frânare, dar nu a mai reușit să evite impactul, lovind victima cu partea dreaptă a mașinii. Cu toate că inculpatul a încercat să îi acorde primul ajutor, victima a decedat până la sosirea ambulanței. Organele de poliție sosite la fața locului l-au condus pe inculpat la spital, unde i s-a recoltat o probă de sânge pe baza căreia s-a stabilit că la ora 22.15 prezenta o alcoolemie de 1,15 .
Prin Încheierea ședinței publice din data de 22.09.2008 judecătoria a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanței de judecată din art. 178 alin. 2 și 3 Cod penal în art. 178 alin. 3 teza I Cod penal.
Încadrarea juridică a faptei în conținutul concret al infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. 3 teza este corectă, fapta inculpatului care aflat la volanul autovehiculului cu nr. de înmatriculare -, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,15gr.o% a provocat din culpă decesul victimei întrunind elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Nu s-a putut face dovada în speță că decesul victimei s-a produs ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere privind starea tehnică a autovehicolului, deși la un moment dat în cursul urmării penale s-a început verificarea afirmației inculpatului potrivit căreia sistemul de frânare nu funcționa la eficiența maximă.
Proba esențială administrată în cauză o constituie raportul de expertiză nr. 1950/2005 efectuat în cursul urmăririi penale. Potrivit concluziilor expertului conducătorul auto a încălcat prevederile art. 155 alin. 1 din HG85/2003, rulând cu o viteză de cca. 62,33 km/ față de maximul admis în localitate și art. 181 alin. 1 din HG nr.85/2003 care interzice conducătorului auto să conducă autovehicolul după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul la momentul producerii accidentului având o îmbibație alcoolică de 1,15 gr o%. Cu toate acestea s-a concluzionat că accidentul nu ar fi putut fi evitat chiar dacă inculpatul circula cu viteza de 50 km/ potrivit calculelor acesta putând fi evitat numai la viteza de 44,92 km/, iar faptul că inculpatul se afla sub influența alcoolului nu a influențat producerea accidentului în calcule fiind luat timpul de reacție al unui conducător auto care nu a consumat alcool această ultimă concluzie fiind bazată pe buletinul de examinare clinică potrivit căruia reflexele inculpatului nu au fost afectate de consumul de alcool.
Acest raport de expertiză trebuie însă coroborat cu celelalte probe administrate.
Astfel în declarațiile sale inculpatul a arătat "la data accidentului rulam la volanul autovehicolului pe drumul Cetului către. Afară era întuneric iar eu circulam cu luminile de întâlnire aprinse. la o distanță de aproximativ 2 față de marginea drumului, știind că mai circulă bicicliști sau căruțe, iar vizibilitatea era redusă în zonă, iluminatul public nu funcționa"
Rezultă evident că inculpatul cunoștea drumul pe care circula. S-a considerat că starea în care acesta se afla după ce consumase alcool, ușor euforică, a fost de natură a influența puterea de reacție a inculpatului, dar și de a diminua capacitatea de reprezentare a condițiilor de trafic. Astfel, văzând că pe stradă nu exista nici o sursă de iluminat public, astfel că circulația se desfășura doar la lumina artificială a farurilor, în condiții de vizibilitate redusă, știind așa cum a declarat că oricând putea întâlni o căruță sau un biciclist, cunoscând și starea nu tocmai perfectă a sistemului de frânare(dincolo de faptul că ulterior a fost imposibil a se dovedi acest aspect),în mod normal ar fi trebuit a să reducă viteza chiar dacă nu se găsea în nici una dintre situațiile prevăzute de art. 158 din HG nr.85/2003. Calculele efectuate de expert funcție de probele culese de la fața locului evidențiază faptul că urma de frânare are o lungime de 8,37,viteza la impact a fost de 50,82 km/, autovehicolul a mai rulat 23,3 de la momentul impactului. Calculele efectuate de expert țin seama, în ceea ce ne privește, de condițiile de trafic (lumina farurilor fiind singura în care putea fi văzută victima), de reacțiile de întârziere involuntară în frânare ale unui conducător auto care nu a consumat alcool. Potrivit propriilor declarații inculpatul nu a văzut victima decât la câțiva metri în față (5-6 declară într-o primă declarație) și deși a acționat sistemul de frânare nu a mai avut timp să evite victima. Evident atenția inculpatului a fost diminuată de starea în care se afla, chiar dacă nu se poate reține că aceasta a fost cauza determinantă a accidentului. S-a considerat de aceea că dacă ar fi circulat preventive, față de condițiile de trafic și puterea sa de reacție nu ar fi fost influențată de consumul de alcool, accidentul putea fi evitat.
Nu se poate neglija nici culpa victimei care, deși pe marginea drumului exista acostament, circula pe carosabil aproape de jumătatea benzii de mers a inculpatului, fără a purta însemne reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se mențină ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond de achitare a sa.
În motivarea recursului promovat, întemeiat pe dispozițiile art. 385 ind. 9 pct. 18 Cod procedură penală s-a arătat în esență de către inculpat că instanța de apel stabilit o stare de fapt greșită și a reținut în mod greșit împrejurări de fapt, în dezacord cu probele de la dosar care au condus la pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului; astfel în mod greșit a stabilit instanța de apel că dacă ar fi circulat prudent inculpatul ar fi putut evita accidentarea victimei în condițiile în care raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a stabilit că victima era singura care ar fi putut să evite accidentul dacă ar fi circulat corect pe acostament și nu pe carosabil; de asemenea în mod greșit a stabilit instanța de apel că atenția inculpatului a fost diminuată de consumul de alcool, coroborat cu faptul că știa că are probleme la sistemul de frânare, deși din probe reiese fără dubiu că autoturismul a corespuns din punct de vedere tehnic, eficacitatea frânei fiind de 58% față de un minim admis de 50%. Conform concluziilor expertului tehnic, chiar dacă inculpatul ar fi circulat cu o viteză de 50 km/ în localitate tot nu ar fi putut să evite accidentul, acesta din urmă putând fi evitat doar la viteza de 44,9 km/.
Analizând recursul formulat de către inculpat prin prisma cazului de casare invocat, instanța de recurs constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit doctrinei și practicii judiciare, cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală este incident ori de câte ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.
Așadar prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate de instanța de fond, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că o anumită mărturie, un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate, din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
Pentru a constitui caz de casare în sensul art.385/9 pct. 18 Cod procedură penală, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită "gravă": a) să fie evidentă, adică vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar și b) să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. O eroare poate fi esențială - prin aceea că s-a răsfrânt în mod semnificativ asupra celor hotărâte de instanță; ea se poate referi nu numai la faptele care formează învinuirea, ci și la împrejurările care influențează soluția cauzei.
Prin prisma celor expuse, instanța de recurs constată că atât prima instanță cât și instanța de apel au pronunțat soluții diametral opuse interpretând în mod diferit același material probator administrat în cauză, în speță raportul de expertiză tehnică nr. 1950/5.12.2005 efectuat în faza de urmărire penală de către expertul și declarațiile inculpatului și ale martorului.
Cu toate că în cadrul acestui caz de casare instanței de recurs nu îi este permis să reinterpreteze probele administrate de instanțele inferioare și să ajungă eventual la aoa ltă concluzie decât primele două instanțe urmare a acestei reaprecieri, analizând dacă decizia tribunalului este în acord cu materialul probator administrat în etapa urmăririi penale și în cea a cercetării judecătorești desfășurată în fața primei instanțe se constată că atât martorul menționat cât și inculpatul au avut o poziție oscilantă în cursul procesului penal, declarațiile acestora fiind nuanțate în ceea ce privește aspectele esențiale pentru stabilirea stării de fapt la fiecare audiere, iar cele cuprinse în declarațiile acestora nu se coroborează cu constatările expertului expuse în raportul de expertiză întocmit; cu toate acestea nici una dintre instanțe nu au insistat în lămurirea acestor neconcordanțe și nu au înlăturat motivat unele sau altele dintre probe, astfel încât pentru lămurirea stării de fapt și verificarea concordanței dintre starea de fapt reținută de către instanța de apel și materialul probator existent la dosar, se impune reaudierea inculpatului cu respectarea dispozițiilor art. 70 Cod procedură penală și a martorului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală se va admite recursul formulat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 30/A/2009 care va fi casată urmând a fi desființată totodată și sentința penală nr. 1492/2008 a Judecătoriei Brașov, iar cauza va fi reținută spre rejudecare.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
În baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 30/A din 3 februarie 2009 Tribunalului Brașov, desființând totodată și sentința penală nr. 1492 din 3 noiembrie 2008 Judecătoriei Brașov și reține cauza spre rejudecare.
Stabilește termen pentru rejudecarea cauzei la data de17.04.2009, dată pentru care se vor cita părțile, inculpatul cu mențiunea "prezența obligatorie în vederea ascultării".
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 3 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.NH/10.04.2009
Tehnoredact.DS/13.04.2009/2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel./.
Președinte:Nicoleta HădăreanJudecători:Nicoleta Hădărean, Elena Barbu, Manuela Barbu
