Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 219/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
190/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.219/
Ședința publică din data de 5 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-asigurător de răspundere civilă SC Asigurări SA împotriva deciziei penale nr. 648/A/24.XI.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-asigurător de răspundere civilă SC Asigurări SA, prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare, intimații-părți civile și, personal și asistați juridic apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. 387.603/05.II.2010, la dosar, intimatul-parte civilă G, prin apărătorul ales, din cadrul Baroului B, cu aceeași delegație, lipsind intimatul-inculpat -, pentru care a răspuns apărătorul ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. 32.449/05.II.2010, la dosar, și intimatul-parte civilă Spitalul Clinic de Urgență
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul-asigurător de răspundere civilă, prin consilier juridic, depune la dosar motivele de recurs.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-asigurător de răspundere civilă, prin consilierul juridic, precizează că, deși în scris, a invocat dispozițiile art. 3859pct. 9 Cod procedură penală, recursul este întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171Cod procedură penală, după care susține oral motivele de recurs dezvoltate în scris, criticând hotărârile atacate pentru greșita rezolvare a laturii civile, arătând că daunele materiale stabilite la aproximativ 16.000 lei nu au fost dovedite cu înscrisuri, iar despăgubirile morale și cheltuielile judiciare sunt exagerat de mari, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârilor judecătorești și, pe fond, diminuarea despăgubirilor materiale și morale, precum și a cheltuielilor de judecată.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat arată că despăgubirile materiale au fost dovedite și lasă la aprecierea Curții asupra daunelor morale.
Apărătorul ales al intimaților-părți civile, și G solicită respingerea, ca nefondat, a recursului, arătând că motivul de critică invocat de recurentul-asigurător de răspundere civilă nu se examinează din oficiu, potrivit art.3859alin.3 Cod procedură penală, iar recurentul nu a depus motivele de recurs în termenul prevăzut de art.38510alin.1 și 2 Cod procedură penală. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată și depune la dosar, în original, chitanța nr. -/3.II.2010 și factura nr. -/3.II.2010.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu obligarea recurentului-asigurător de răspundere civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând că critica formulată s-ar încadra în cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171Cod procedură penală, dar acesta nu este, însă, incident în cauză, întrucât instanța de fond a stabilit corect sumele acordate părților civile.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 178/20.05.2009 pronunțată de Judecătoria Buftea - Secția penală în dosarul nr-, s-a dispus, în temeiul art. 178 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b, c Cod penal, art. 74 alin. 2 Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 80 Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a ll-a si lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe o durata de 3 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, a fost suspendată, pe durata suspendării executării pedepsei principale, executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 359 Cod procedura penală, au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate.
Totodată, s-a dispus prelungirea dreptului de circulație al inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.05.2009, dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca măsura dispusă să fie comunicată șefului Serviciului Politie Rutiera din cadrul
În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală și art. 14 Cod procedură penală, raportate la art. 998 si urm. cod civil si art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B - împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul Asigurări și bligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 57.614,29 lei și dobânda legală de la data pronunțării sentinței până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de daune materiale, asigurătorul răspunzând in limitele și condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, modificată și de Ordinul nr. 113.133/28.11.2006 emis de
În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 și urm. Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și bligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 25.000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlul de daune morale, în parte, asigurătorul Asigurări răspunzând în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, modificată și de Ordinul nr. 113.133/28.11.2006 emis de
S-a luat act că partea civilă a renunțat la capătul de cerere având ca obiect daune materiale.
În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 și urm. Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și bligat inculpatul să plătească acesteia suma de 25.000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlul de daune morale, in parte, asigurătorul Asigurări răspunzând în limitele si condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, modificată și de Ordinul nr. 113.133/28.11.2006 emis de
Totodată, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 16.100 lei, cu titlul de daune materiale, în parte, asigurătorul Asigurări A răspunzând în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, modificată și de Ordinul nr. 113.133/28.11.2006 emis de
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect daune materiale - acoperirea prejudiciului viitor.
În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 și urm. Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G și bligat inculpatul să plătească acesteia suma de 25000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlul de daune morale, în parte, asigurătorul Asigurări A răspunzând în limitele si condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, modificată si de Ordinul nr. 113.133/28.11.2006 emis de
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile G suma de 16.100 lei, cu titlul de daune materiale, în parte, asigurătorul Asigurări răspunzând în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, modificată și de Ordinul nr. 113.133/28.11.2006 emis de
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect daune materiale - acoperirea prejudiciului viitor.
În temeiul art. 193 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile G suma de 2.802,40 lei cu titlul de cheltuieli judiciare făcute de această parte, asigurătorul Asigurări A răspunzând în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, modificată și de Ordinul nr. 113.133/28.11.2006 emis de
În temeiul art. 193 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1.020 lei cu titlul de cheltuieli judiciare făcute de această parte, asigurătorul Asigurări A răspunzând în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, modificată și de Ordinul nr. 113.133/28.11.2006 emis de
În temeiul art. 193 alin. 6 Cod procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, solicitarea părții civile privind acordarea de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 193 alin. 6 Cod procedură penală, s-a luat act că inculpatul nu a solicitat cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 430 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, în data de 23.09.2007, în jurul orelor 19,00, inculpatul se deplasa, la volanul autoturismului marca Citroen cu nr. de înmatriculare B-46-, pe 1, din direcția P către B, pe întâi a sensului său de mers, cu o viteza de aproximativ 70 km/. Ajuns în zona trecerii de pietoni din satul, comuna, județul I, inculpatul a ignorat obligațiile ce îi reveneau, de a reduce viteza, și, întrucât vizibilitatea îi era relativ obturată de autoturismele care circulau pe a doua a sensului său de mers și de curbura drumului, nu a observat faptul că două persoane, respectiv victima și soțul său, se angajaseră în traversare pe trecerea de pietoni. De asemenea, inculpatul nu a observat faptul că autoturismele de pe a doua a sensului său de mers au oprit la trecerea pentru pietoni, continuând să se deplaseze fără a reduce viteza iar, în momentul în care l-a observat pe partea civilă angajat în traversare, a început să frâneze, însă nu a reușit să oprească autoturismul, care a intrat în impact cu victima, ce se afla în traversare pe trecerea de pietoni, în urma soțului sau. Ca urmare a accidentului, a rezultat vătămarea corporala a victimei, care a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență B în perioada 23.09.2007- 27.10.2007, dată la care a decedat.
Din raportul de expertiză medico-legală de necropsie nr. A- întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, a rezultat că moartea victimei, survenită la data de 27.10.2007, a fost violentă, datorându-se unor leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de corp dur/plan dur, în condițiile unui accident rutier și care au avut legătură directă de cauzalitate cu decesul.
Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile inculpatului, care a recunoscut si regretat comiterea faptei, precizând că accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni, declarațiile părții civile, raportul de expertiză tehnică auto nr. 9546/07.11.2008 întocmit de expertul, procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de I la data de 23.09.2007 și planșele foto aferente, schița locului accidentului, raportul de expertiză medico-legală de necropsie nr. A- întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici"
Cu privire la locul producerii accidentului, instanța a reținut faptul că mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit de I la data de 23.09.2007 ( 30 ) nu atestă împrejurarea că impactul s-ar fi produs la o distanță de 10 de trecerea de pietoni, ci doar că autoturismul a fost găsit oprit la această distanță de trecerea de pietoni, o asemenea susținere, în sensul că impactul nu s-ar fi produs pe trecerea de pietoni, fiind infirmată de întreg probatoriul examinat, în special de raportul de expertiză tehnică auto, de declarațiile inculpatului, precum și de planșele foto aflate la dosar, din care rezultă în mod cert că însuși inculpatul a indicat, la momentul efectuării cercetării la fața locului, faptul că accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni ( 37 ).
În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului, de a provoca, din culpă, decesul unei persoane, în timpul exercitării unei activități reglementate de lege - conducerea unui autoturism pe drumurile publice, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale incidente (obligația de a reduce viteza de circulație), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal și, ținând seama de faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut, în general, o conduită corespunzătoare, a depus eforturi pentru acoperirea prejudiciului produs și a adoptat o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul desfășurării procesului penal, a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a), b) și c) Cod penal.
Totodată, față de circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că acesta a recunoscut și regretat sincer fapta comisă, și-a asumat integral răspunderea, a fost marcat profund de producerea accidentului, instanța a reținut în beneficiul acestuia și dispozițiile art. 74 alin. 2 Cod penal.
Având, însă, în vedere dinamica accidentului, în special faptul că inculpatul a ignorat indicatoarele de avertizare, nu a avut o conduită preventivă, care se impunea a fi adoptată în condițiile unui trafic intens, instanța de fond a apreciat că sunt incidente și circumstanțele agravante prevăzute de art. 75 alin. 2 Cod penal.
În raport cu circumstanțele personale ale inculpatului și atitudinea sa sinceră și cooperantă, instanța a stabilit că scopul pedepsei, prevăzut de dispozițiile art. 52 Cod penal, poate fi atins și fără executarea acesteia, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 81 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constatat că acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenta B este întemeiată, cuantumul prejudiciului fiind dovedit prin înscrisurile depuse la dosar de această instituție și fiind în valoare de 57.614,29 lei - contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei - la care se adaugă dobânda legală de la data pronunțării hotărârii (conform opțiunii părții civile, care se impune în conformitate cu principiul disponibilității, de vreme ce, în materia răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept de la momentul săvârșirii faptei ilicite) și până la achitarea debitului.
Referitor la acțiunile civile formulate de părțile civile, și G, instanța a constatat că fapta inculpatului care, din culpă, a produs un accident de circulație soldat cu decesul victimei, soția părții civile și mama părților civile si G, producându-le acestora din urmă un prejudiciu material si moral, întrunește, conform art. 998 și urm. Cod civil, condițiile răspunderii civile delictuale, atât sub aspect obiectiv (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate), cât și din punct de vedere subiectiv (culpa).
Cu privire la cuantumul prejudiciului material suferit de părțile civile si G (în condițiile în care partea civilă a renunțat la pretențiile materiale formulate în cauză), instanța a arătat că acesta rezultă din declarațiile martorilor propuși de părțile civile și înscrisurile (chitanțe, facturi fiscale) depuse la dosar de acestea pe parcursul cercetării judecătorești, fiind reprezentat de cheltuielile de înmormântare și pomenire a victimei, precum și de cele privind ridicarea unui monument funerar.
Sub aspectul cheltuielilor cu spitalizarea victimei, s-a constatat faptul că acestea nu au fost dovedite nici prin înscrisuri și nici prin declarațiile martorilor, iar, în privința "atențiilor" acordate medicilor în timpul internării victimei, instanța a apreciat că asemenea "cheltuieli" nu au un caracter licit, astfel încât nu pot fi acordate.
În privința cuantumului daunelor materiale, instanța a reținut faptul că acestea nu pot fi dovedite întotdeauna exclusiv prin înscrisuri, având în vedere că, în fața unui eveniment atât de grav, cum este decesul unei persoane dragi, părțile civile, de regulă, nu sunt preocupate să-și "conserve" mijloacele de probă, aflându-se, în opinia instanței, într-o imposibilitate morală de a-și preconstitui probatoriul.
Pe baza probelor administrate, instanța a apreciat că valoarea prejudiciului material produs până în prezent părților civile si G este în cuantum total de 32.200 lei, fiind dovedită prin coroborarea chitanțelor și facturilor fiscale depuse la dosar cu declarațiile martorilor audiați. De asemenea, din declarațiile părților civile coroborate cu declarațiile martorilor, instanța a reținut faptul că părțile civile si G au contribuit în cote egale la efectuarea acestor cheltuieli.
Sub aspectul prejudiciului material viitor, instanța a reținut faptul că acesta nu este cert, întrucât nu este sigur faptul că acest prejudiciu, reprezentat de valoarea cheltuielilor de pomenire viitoare, se va produce, nefiind sigură nici valoarea sa, cu atât mai mult cu cât depinde exclusiv de voința părților civile, atât sub aspectul producerii, cât și sub cel al cuantumului. Ca urmare, instanța a apreciat ca nefondat capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune materiale reprezentând acoperirea prejudiciului viitor.
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de părțile civile, s-a constatat faptul că existența acestuia este, în mod firesc, prezumată, având în vedere legăturile de rudenie existente între victimă si părțile civile, cuantificarea unui asemenea prejudiciu neputându-se realiza în mod matematic, ci revenindu-i instanței sarcina de a stabili o valoare a despăgubirilor care să compenseze suferința produsă.
La stabilirea în concret a cuantumului despăgubirilor, instanța a luat în considerare nu doar împrejurarea că victima era soția, respectiv mama părților civile, ci și faptul că era o persoană foarte apropiată de aceștia, o persoana dragă, care îi sprijinea și împreuna cu care formau o familie, împrejurări care au format convingerea instanței cu privire la suferința deosebită produsă părților civile prin decesul victimei.
Sub aspectul suferinței produse părților civile, instanța a reținut și faptul că victima a fost internată și a suferit o perioadă destul de mare (mai mult de o lună de zile), perioadă în care, în mod firesc, părțile civile au sperat că aceasta își va reveni și au suferit pentru starea în care se afla.
Pentru a nu permite, însă, o îmbogățire fără justă cauză a părților civile și având în vedere că acestea nu au dovedit împrejurări suplimentare de natură să justifice acordarea despăgubirilor civile în cuantumul solicitat, instanța a limitat cuantumul acestora la suma de cate 25.000 euro, în echivalent în lei la data plății, pentru fiecare parte civilă, considerând că respectiva sumă corespunde prejudiciului moral suferit de acestea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile civile, și G, precum și asigurătorul de răspundere civilă Asigurări, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelurile declarate, părțile civile au invocat netemeinicia hotărârii atacate, sub aspectul cuantumului redus al daunelor morale ce le-au fost acordate, solicitând majorarea acestuia la suma de 60.000 euro pentru fiecare parte.
Asigurătorul de răspundere civilă Asigurări a criticat sentința pronunțată de instanța de fond sub aspectul nerespectării dispozițiilor art. 51 alin. 2 din Ordinul A nr. -/2006, potrivit cărora putea fi obligat doar la plata despăgubirilor materiale dovedite cu documente fiscale (facturi, chitanțe, bonuri etc.), în speță la plata sumei de 16.306 lei reprezentând contravaloare sicriu, taxă de îmbălsămare, contravaloare monument funerar, sumă probată cu chitanțele și facturile depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, a criticat sentința Judecătoriei și sub aspectul cuantumului exagerat al daunelor morale ce au fost acordate părților civile, apreciindu-se că au fost încălcate prevederile art. 51 alin. 2 lit. d) din Ordinul A nr. -/2006, în conformitate cu care asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciul moral "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".
Totodată, invocând dispozițiile art. 41 din Legea nr. 135/1995 și art. 15 pct. 6 din Ordinul A nr. -/2006, apelantul-asigurător de răspundere civilă a solicitat exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată efectuate de părți în cursul procesului penal.
Prin decizia penală nr. 648/A/24.11.2009, Tribunalul București - Secția a II-a penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-asigurător de răspundere civilă Asigurări i de apelantele-părți civile, și G și a bligat pe fiecare dintre apelanți la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corespunzător situația de fapt și a dat o corectă calificare juridică faptelor deduse judecații, procedând la o riguroasă analiză a conținutului materialului probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești.
În ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile, instanța de apel a reținut că, într-adevăr, fapta inculpatului a produs părților civile un prejudiciu material și moral, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în conformitate cu dispozițiile art. 998 și urm. Cod civil.
Sub acest aspect, s-a arătat că, în mod corect, instanța de fond a acordat despăgubiri materiale, chiar în condițiile în care o parte dintre acestea nu au putut fi dovedite cu înscrisuri, având în vedere că părțile civile s-au aflat într-o imposibilitate morală de a-și preconstitui probatoriul, fiind preocupate, în principal, de salvarea vieții victimei. În aceste condiții, s-a apreciat că valoarea despăgubirilor materiale stabilite de instanța de fond, în sumă de 32.200 lei, câte 16.100 lei pentru fiecare parte civilă, dovedită atât cu înscrisuri, cât și cu declarațiile martorilor, este una corectă, așa încât critica asigurătorului sub acest aspect a fost considerată ca fiind nefondată.
În privința daunelor morale, Tribunalul a apreciat că suma de bani stabilită de instanța de fond cu acest titlu este în măsură să aline suferința părților civile, fără pretenția de aoa coperi, căci nu se poate compensa bănește pierderea unei persoane atât de apropiate, respectiv soția și mama părților civile. În același sens, s-a arătat că suferințele produse pe nedrept părților civile, care au suferit o perioadă destul de mare, mai bine de o lună de zile, acestea nutrind că victima va supraviețui, sunt reparate prin acordarea unei sume de bani care, în cauză, a fost judicios stabilită de instanța de fond și care nu conduce nici la o îmbogățire nejustificată a părților civile si nici la o diminuare vădită a patrimoniului inculpatului, în parte și a asigurătorului Asigurări
În consecință, s-a apreciat că suma de 75.000 euro acordată cu titlu de daune morale celor trei părți civile, la care a fost obligat inculpatul, iar, în parte, și asigurătorul Asigurări, care răspunde în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995 modificată și de Ordinul nr. -/28.11.2006 emis de, este proporțională cu prejudiciul produs acestora și nu există motive de majorare la suma de 60.000 euro pentru fiecare parte civilă, așa cum au susținut în motivele de apel, și nici de reducere a acestei valori, astfel cum a susținut asigurătorul, constatându-se, așadar, de către Tribunal că sunt nefondate criticile apelanților formulate sub acest aspect.
Totodată, instanța de apel a constatat că, în mod corect, s-a dispus de către Judecătorie obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare provocate de prezentul proces penal, iar, în parte, și a asigurătorului de răspundere civilă Asigurări, în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, modificată și de Ordinul nr. -/2006 emis de A.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, asigurătorul de răspundere civilă Asigurări, pe motive de nelegalitate.
Astfel, reiterând criticile formulate în apel, recurentul-asigurător de răspundere civilă a susținut că hotărârile atacate sunt contrare legii, fiind pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. 2 lit. a), b) și d) și art. 15 pct. 6 din Ordinul nr. -/2006 al A, precum și a celor cuprinse în art. 41 din Legea nr. 135/1995.
Făcând referire la prevederile art. 51 alin. 2 lit. a) și b) din Ordinul nr. -/2006 al A, recurentul-asigurător de răspundere civilă a arătat că nu putea fi obligat la plata despăgubirilor civile materiale decât în cuantumul dovedit cu documente justificative (facturi, chitanțe, bonuri etc.), fiind vorba, în speță, de suma de 16.306 lei reprezentând contravaloarea sicriului, taxa de îmbălsămare și contravaloarea monumentului funerar, valoare ce a fost probată cu chitanțele și facturile depuse la dosarul cauzei, restul sumei, în cuantum de 15.894 lei, fiind dovedită exclusiv prin declarațiile martorilor și neputând, în consecință, să fie suportată de societatea de asigurare.
De asemenea, recurentul-asigurător de răspundere civilă a criticat hotărârile atacate și sub aspectul cuantumului exagerat al daunelor morale ce au fost acordate părților civile, apreciindu-se că au fost încălcate prevederile art. 51 alin. 2 lit. d) din Ordinul A nr. -/2006, în conformitate cu care asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciul moral "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".
Totodată, apreciind că atât instanța de fond, cât și cea de apel au nesocotit dispozițiile art. 41 din Legea nr. 135/1995 și cele ale art. 15 pct. 6 din Ordinul A nr. -/2006, recurentul-asigurător de răspundere civilă a susținut că, în mod eronat, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de părți în cursul procesului penal.
Deși în cuprinsul motivelor scrise de recurs au fost invocate dispozițiile art. 3859alin. 1 pct. 9 Cod procedură penală, la termenul de judecată din data de 5.02.2010, când au avut loc dezbaterile asupra căii de atac promovate în cauză, reprezentantul convențional al recurentului-asigurător de răspundere civilă a precizat că recursul declarat se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 171Cod procedură penală.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 171Cod procedură penală, cât și din oficiu, potrivit art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază sentința pronunțată de instanța de fond și decizia dată în apel ca fiind legale și temeinice și ca nefondat recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
În primul rând, Curtea constată că dispozițiile art. 51 din Ordinul nr. -/2006 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a căror nerespectare a fost invocată de recurentul-asigurător de răspundere civilă, nu își găsesc aplicabilitatea în cauza dedusă judecății, aceste prevederi reglementând exclusiv modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin vătămare corporală sau deces, în urma unui accident de circulație, atunci când stabilirea dezdăunărilor se stabilește pe baza convenției dintre asigurat, persoana prejudiciată și asigurătorul de răspundere civilă.
Astfel, potrivit art. 45 din ordinul menționat, despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 49 din Legea nr. 136/1995, fie pe baza convenției dintre asigurat, persoana prejudiciată și asigurătorul de răspundere civilă, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care nu s-a putut realiza respectiva înțelegere dintre părți.
Articolul 48 din același ordin reglementează condițiile în care despăgubirile pot fi stabilite pe baza convenției dintre asigurat, persoana prejudiciată și asigurătorul de răspundere civilă în situația în care accidentul de autovehicul face obiectul unui proces penal, iar art. 51 cuprinde o enumerare a categoriilor de cheltuieli ce pot face obiectul unei asemenea convenții, precum și modalitatea în care acestea trebuie dovedite pentru ca asigurătorul să își poată asuma, prin convenția încheiată, obligația de plată a despăgubirilor solicitate de persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces.
În cauză, însă, stabilirea despăgubirilor nu s-a realizat pe baza convenției dintre asigurat, persoana prejudiciată și asigurătorul de răspundere civilă, pentru a fi incidente prevederile art. 51 din Ordinul nr. -/2006 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ci prin hotărâre judecătorească, dovedirea existenței elementelor răspunderii civile delictuale revenind victimelor prejudiciului și putând fi făcută prin orice mijloc de probă, inclusiv cea cu martori, fiind vorba de dovedirea unor fapte juridice stricto sensu. În același sens sunt și dispozițiile art. 14 alin. 1 din ordinul menționat, care prevăd că asigurătorul are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru paguba suferită în urma accidentului provocat de asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire și dovedite prin orice mijloc de probă.
În al doilea rând, în ceea ce privește critica referitoare la cuantumul exagerat al daunelor morale ce au fost acordate părților civile, Curtea apreciază că aceasta nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 3859alin. 1 Cod procedură penală.
Astfel, din motivarea recursului, se observă că recurentul-asigurător de răspundere civilă a solicitat o reapreciere a cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță și menținute de Tribunal, reapreciere care nu este posibilă în calea de atac a recursului care, fiind eminamente devolutivă asupra chestiunilor de drept, nu permite cenzurarea elementelor stabilite de instanțele inferioare în urma unui proces de interpretare a probelor administrate. Daunele morale se raportează, în esență, la un prejudiciu de ordin afectiv, care nu este susceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, ci este supus unei aprecieri esențial subiective a instanțelor de judecată.
Așadar, reindividualizarea cuantumului daunelor morale nu este posibilă în recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 171Cod procedură penală, nefiind incidentă niciuna dintre cele două ipoteze alternative reglementate de acest text de lege, dar nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală, având în vedere împrejurarea că stabilirea unei anumite valori a despăgubirilor pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial este rezultatul exclusiv al unui proces de apreciere a probelor administrate, iar nu al unei erori grave de fapt, rezultată în urma unei contrarietăți evidente și de necontestat între situația reținută de instanță și aspectele ce rezultă din actele dosarului.
În al treilea rând, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului, că soluția instanței de fond, de obligare a asigurătorului de răspundere civilă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de părțile civile G și, este în deplină concordanță cu dispozițiile legale în vigoare, respectiv art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora despăgubirile se acordă de asigurător atât pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare, cât și pentru cheltuielile de judecată efectuate de persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Referitor la dispozițiile legale invocate sub acest aspect de recurentul-asigurător, respectiv cele ale art. 41 din Legea nr. 136/1995 și art. 15 pct. 6 din Ordinul nr. -/2006 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Curtea constată că acestea reglementează alte situații decât cea care se regăsește în speța dedusă judecății, și anume suportarea de către asigurător, în cazul asigurării de răspundere civilă facultativă, a cheltuielilor făcute de asigurați în procesul civil (art. 41 din Legea nr. 136/1995 ) și interdicția impusă asigurătorului de a acorda despăgubiri pentru amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care este obligat asiguratul răspunzător de producerea prejudiciului (art. 15 pct. 6 din Ordinul nr. -/2006), textul având în vedere, așadar, sancțiunile penale pecuniare la care asiguratul a fost condamnat de instanța penală, iar nu cheltuielile de judecată la plata cărora acesta a fost obligat.
În consecință, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Curtea constată că hotărârile pronunțate de instanța de fond și cea de apel sunt legale și temeinice, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 171Cod procedură penală și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, să poată fi luat în considerare din oficiu, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, recursul declarat de recurentul-asigurător de răspundere civilă Asigurări va fi respins, ca nefondat.
Având în vedere că recurentul-asigurător de răspundere civilă este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar, în temeiul dispozițiilor art. 193 alin. ultim Cod procedură penală, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimații-părți civile, și G, conform chitanței și facturii fiscale depuse la dosar (filele 13-14).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-asigurător de răspundere civilă Asigurări împotriva Deciziei penale nr. 648/A/24.XI.2009 Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 193, alin. ultim, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-asigurător de răspundere civilă să plătească intimaților-părți civile, și G suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-asigurător de răspundere civilă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5.II.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
-
Red./Dact. /18.02.2010
Ex.2
Red.-- II.
Red. -Jud.
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu, Vasile
