Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 265/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Ședința publică de la 05 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 265
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea declarate deinculpatulșipartea civilaîmpotriva deciziei penale nr.60 din data de 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, in dosarul nr-, având ca obiect infracțiunea de "ucidere din culpă (art.178 Cod penal)",
La apelul nominal făcut in ședința publica, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 28.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă a prezentei hotărâri, când, pentru a fi depuse concluzii scrise de către apărătorul părții civile - av., instanța a mânat pronunțarea pentru azi, 5 mai 2009.
INSTANȚA
Asupra recursurilor penale de față.
Prin sentința penală nr. 616 din 17.10.2007, Judecătoria Pașcania condamnat pe inculpatul fiul lui și, născut la 3.06. 1987 în P, la: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 178 alin. 2 od penal.
În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
S-a stabilit un interval de 2 ani, care alături de cuantumul pensiei aplicate constituie termenul de încercare.
A fost atenționat inculpatul asupra disp. art. 83, 85 Cod penal.
A fost admisă în parte acțiunea civilă a părții civile - prin mandatar și obligat inculpatul să plătească părții civile sumele de 11.000 lei daune materiale și 2000 lei daune morale, reprezentând din totalul daunelor.
Onorarul avocat oficiu în sumă de 100 lei va fi suportat inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
A fost obligat inculpatul să plătească cheltuieli judiciare avansate de stat în sumă de 690 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Inculpatul locuiește în comuna -, jud. I, este posesor al permisului de conducere categ. B și mai folosea autoturismul 1310 cu nr. IȘ-04-, proprietatea rudei sale,.
În seara zilei de 8.07.2006, în jurul orei 22,00, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului împreună cu alți 3 tineri, pentru a merge în mun. Inculpatul a plecat la volanul autoturismului din localitatea de domiciliu, conducând autoturismul pe 85 ajungând la intrarea în localitatea și rulând cu o viteză de aproximativ 70 Km/. Din sens opus venea un alt autoturism cu farurile aprinse. Inculpatul a auzit o bufnitură, iar parbrizul i s-a spart. Inculpatul a oprit autoturismul și la lumina farurilor a văzut în spatele său, în șanț o bicicletă răsturnată și o persoană ghemuită, anunțând ambulanța și organele de poliție. Inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal P pentru recoltare de probe biologice și s-a constatat că acesta nu a consumat anterior băuturi alcoolice. Victima, A, în vârstă de 13 ani care staționa pe partea dreaptă a carosabilului cu bicicleta și a fost lovit de autoturismul condus de inculpat, decedând în drum spre spital.
Din raportul de necropsie rezultă că decesul lui Aaf ost violent, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unui politraumatism cu traumatism cranio - cerebral și traumatism toracic.
În raportul de expertiză tehnică auto efectuată în cauză, s-a concluzionat că viteza de circulație a autoturismului în momentul premergător impactului era de 71,29 Km/ în localitatea, iar cauzele care au concurat la producerea accidentului rutier sunt: viteza peste limita legală admisă, starea tehnică necorespunzătoare a autoturismului, neobservarea de către inculpat a victimei, nerespectarea interdicției de vârstă pentru copii ce conduc biciclete, circulația pe timp de noapte cu o bicicletă neechipată corespunzător.
Starea de pericol a fost creată de ambii participanți la trafic, atât a inculpatului care circula cu o viteză mai mare decât cea legală admisă, starea tehnică necorespunzătoare a autoturismului, cât și de victima minoră, A, care staționa pe marginea părții carosabile, având bicicleta neprevăzută cu sistem de iluminat și dispozitiv reflectorizant.
Reprezentanta legală a victimei minore, - s-a constituit parte civilă cu suma de 3500 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare.
În faza de cercetare judecătorească reprezentanta legală a victimei s-a constituit parte civilă cu suma de 22.240 lei, din care 10.000 lei daune morale și restul de 12.240 lei daune materiale. În cauză a fost introdus în calitate de asigurator ""- Sucursala I, fiind depus contractul pe numele asiguratului, cu o valoare de asigurare de 75,60 RON.
Din probele administrate în cauză: procesul verbal de cercetare la fața locului; schița locului faptei; planșe foto judiciare; verificarea tehnică a autoturismului IȘ-04-, rezultatul probei alcoolemie, certificatul de deces a victimei; certificatul de naștere a victimei, raportul de necropsie privind victima,; raportul de expertiză tehnică auto; declarațiile inculpatului; declarațiile martorilor,; raport de expertiză tehnică - supliment-expert, instanța a reținut următoarele:
Inculpatul este posesor al permisului categ. B, iar la data de 8.07.2006, în jurul orei 22,00 plecat de la domiciliul său din sat de, comuna -, județul I conducând autoturismul 1310 cu nr. IȘ-04-, proprietatea unei rude a inculpatului. Ajungând pe 85 la intrarea în localitatea, jud. I inculpatul rula autoturismul cu o viteză de 71,29 Km/
(peste limita legală de 50 Km/ ).
Autoturismul condus de inculpat a lovit pe minorul A, care staționa pe partea dreaptă a carosabilului cu o bicicletă neechipată corespunzător. Inculpatul nu a observat pe minor, iar datorită stării necorespunzătoare a autoturismului sistemul de frânare a fost ineficient. Urmare a impactului, prin proiectarea victimei, s-a produs decesul minorului A datorat insuficienței cardio-respiratorii acute și traumatismului crinio-cerebral, precum și cel toracic.
Inculpatul, după recoltarea de probe biologice, nu consumase băuturi alcoolice, anterior producerii accidentului rutier.
Starea de pericol a fost creată de ambii participanți la trafic, atât a inculpatului, care conducea autoturismul ce avea o stare tehnică necorespunzătoare și cu o viteză mai mare decât cea admisă pentru rularea prin localități, cât și faptul că nu a observat biciclistul ce staționa pe marginea părții carosabile, dar și victimei minore A, care staționa pe marginea părții carosabile, având bicicleta neechipată cu sistem de iluminare și dispozitiv reflectorizant.
Minorul A avea la data producerii accidentului rutier vârsta de 13 ani.
Nu rezultă din probe că inculpatul ar fi încercat o manevră de ocolire a victimei, iar sistemul de frânare a acționat după impactul cu victima.
În cauză s-a efectuat și un supliment de expertiză care a apreciat că viteza de deplasare a autoturismului, în momentul impactului cu victima, a fost de 48, 44 -55 Km/.
Acest supliment de expertiză tehnică-auto s-a efectuat la 1 an și J după producerea a accidentului rutier, nefiind posibilă constatarea urmelor de frânare și fără a lua în considerare că sistemul de frânare al autoturismului era ineficient la data producerii accidentului, și astfel, instanța nu a reținut concluziile acestui supliment de expertiză tehnică-auto.
Inculpatul de altfel, a și recunoscut culpa sa în producerea accidentului rutier, în ambele faze ale procesului penal.
În drept, fapta inculpatului, care la data de 8.07.2006, în jurul orei 22,00 condus autoturismul cu nr. IȘ-04- pe DE 85, în stare tehnică necorespunzătoare și cu o viteză mai mare decât cea legală admisă, iar în localitatea, jud. I, a accidentat victima minoră A, în vârstă de 13 ani, cauzând decesul acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. și ped. de art. 178 alin. 2 Cod penal.
În cauză instanța a reținut și culpa victimei minore care avea vârsta sub 14 ani, și care conducea pe timp de noapte o bicicletă neechipată corespunzător.
Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, partea civilă -, asiguratorul ASIGURAREA SA I și inculpatul care au solicitat desființarea hotărârii primei instanțe ca nelegală și netemeinică.
La termenul din 5.01.2009 asiguratorul a depus la dosar o cerere înregistrată sub numărul 19838/22.12.2008 prin care a arătat că își retrage apelul formulat în cauză; instanța a luat act de această declarație, potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.
Criticile formulate de partea civilă au vizat modalitatea de apreciere a daunelor morale, suma stabilită de instanța de fond fiind în totală contradicție cu probatoriul testimonial administrat și cu prejudiciul moral suferit de părinții victimei.
Inculpatul, prin motivele de apel a susținut nelegalitatea sentinței primei instanțe atât sub aspectul laturii penale cât și al modului de soluționare a acțiunii civile exercitate în cauză. Astfel inculpatul a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile prev. de art. 47 și 51 Cod penal ce reglementează cazul fortuit și eroarea de fapt ca și cauza care înlătură caracterul penal al faptei. Prin motivele de apel, inculpatul a arătat că nu se poate reține o culpă concurentă în producerea accidentului în sarcina sa, întrucât nu a avut cunoștințe tehnice și nici posibilitatea reală de a bănui că sistemul de frânare al autoturismului este defectat, în condițiile în care nu era proprietarul autovehiculului, iar acesta avea inspecția tehnică efectuată la zi.
Pe de altă parte, instanța de fond, chiar în condițiile reținerii culpei concurente a inculpatului, a apreciat în mod eronat cuantumul despăgubirilor civile, stabilind o sumă mai mare chiar decât cea solicitată de partea civilă.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat că apelurile formulate de partea civilă și inculpat sunt întemeiate doar cu privire la modalitatea de apreciere a despăgubirilor civile, urmând a fi admise potrivit art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a administrat întreg probatoriul testimonial și cu înscrisuri necesare soluționării cauzei, probe ce au stabilit existența infracțiunii de ucidere din culpă atât sub aspectul laturii obiective cât și cu privire la vinovăția făptuitorului.
Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului, planșe foto, verificarea tehnică a autoturismului, raportul de expertiză tehnică auto și declarațiile martorilor, și s-a reținut împrejurarea că la data de 8.07.2006, în jurul orelor 22,00, inculpatul a condus autoturismul proprietatea unei rude pe Drumul European 85, iar la intrarea în localitatea a lovit pe minorul A ce staționa cu bicicleta pe marginea părții carosabile. În urma impactului, victima a decedat.
Pentru stabilirea culpei în producerea evenimentului rutier s-au efectuat două expertize tehnice auto ce au arătat că starea de pericol a fost creată de ambii participanți la trafic. Astfel s-a reținut că inculpatul se face vinovat de conducerea unui autovehicul ce avea o stare tehnică necorespunzătoare la sistemul de frânare, circula cu o viteză mai mare decât cea legală și nu a observat minorul ce staționa pe marginea carosabilului. Victima are o culpă concurentă în producerea evenimentului rutier, acesta circulând pe drumurile publice cu încălcarea interdicției de vârstă (vârsta minorului fiind de 13 ani); cu o bicicletă neechipată corespunzător cu sistem de iluminare și dispozitiv reflectorizant și fără a purta o caschetă de protecție.
Întrucât expertizele tehnice efectuate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești au stabilit în mod contradictoriu viteza de rulare a autovehiculului, instanța de control judiciar a dispus efectuarea unei expertize criminalistice pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului care a stabilit că viteza probabilă a autoturismului în momentul premergător accidentului a fost de 39 km/, iar în momentul impactului cu biciclistul a fost de 21 km/.
Victima ar fi putut preveni accidentarea sa dacă nu ar fi staționat în carosabil pe timp de noapte cu o bicicletă nesemnalizată.
Inculpatul putea evita accidentul prin ocolirea bicicletei, culoarul de deplasare lat de 4 corespunzător benzii de deplasare oferind suficient spațiu. Conducătorul auto ar fi putut evita coliziunea dacă nu ar fi pus în circulație un autovehicul care avea probleme grave la sistemul de frânare. Defecțiunile tehnice la sistemul de frânare nu puteau surveni inopinat, ci ele persistau de o perioadă îndelungată. Defecțiunile sistemului de frânare sunt în directă legătură de cauzalitate cu producerea accidentului.
Față de concluziile raportului de expertiză criminalistică, instanța a apreciat că susținerile inculpatului privind incidența cazului fortuit sau a erorii de fapt în care s-a aflat în momentul producerii accidentului sunt total nefondate și au fost înlăturate, ca atare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 47 Cod penal, cazul fortuit este situația în care acțiunea unei persoane a produs un rezultat pe care aceasta nu l-a urmărit și nu l-a conceput, producerea fiind datorată unei împrejurări neașteptate, adică unei forțe sau energii a cărei intervenție nu a putut fi prevăzută.
Pentru a fi incidente dispozițiile art. 47 Cod penal trebuie îndeplinită, în principal, condiția imprevizibilității absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului, condiție care în speța de față nu se confirmă.
Din expertizele tehnice efectuate în cauză rezultă că defecțiunile la sistemul de frânare nu au survenit inopinat, acest defect putând fi controlat și constatat înainte sau imediat după plecarea în cursă, chiar putând fi sesizat cu ușurința de conducătorul auto care folosea frecvent acest autovehicul proprietatea unei rude apropiate.
Ori, cazul fortuit se întemeiază pe imposibilitatea obiectivă de prevedere a împrejurării neașteptată (în cazul de față a defecțiunii tehnice) datorită limitelor cunoașterii umane. În condițiile în care defecțiunea la sistemul de frânare a intervenit nu din cauza uzurii premature a vehiculului sau a unui defect de fabricație, ci ca urmare a modului de exploatare și întreținere necorespunzătoare a autoturismului, această defecțiune persistând de mai mult timp, în cauză nu sunt întrunite cerințele cazului fortuit.
De asemenea, apar ca fiind total neîntemeiate și susținerile inculpatului privind existența erorii de fapt constând în necunoașterea în momentul producerii accidentului a stării tehnice a autovehiculului întrucât acesta era proprietatea unei rude și avea inspecția tehnică la zi.
Ori, pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 51 Cod penal referitoare la eroarea de fapt este necesar ca eroarea să nu se datoreze culpei făptuitorului. În cazul de față, inculpatul în calitate de conducător auto trebuia și putea să depisteze defecțiunea tehnică la plecarea în cursă, pe timp de noapte și pe un drum intens circulat, nefiind necesară parcurgerea unei distanțe de aproximativ 20 de km, situație față de care inculpatul a acceptat posibilitatea producerii rezultatului faptei.
Față de cele ce preced, Tribunalul a apreciat că instanța de fond a soluționat în mod legal latura penală a cauzei, reținând în mod corect culpa concurentă a inculpatului și victimei în producerea accidentului, hotărârea cuprinzând pe larg motivele pe care se sprijină, cu evocarea corectă și judicioasă a dispozițiilor legale, urmare a efectuării unei analize complete și temeinice a mijloacelor de apărare și a dovezilor administrate în cauză.
Cu toate acestea, trecând la soluționarea laturii civile, prima instanță deși a reținut în mod just existența unui prejudiciu material și moral ce impune o reparație prin acordarea de despăgubiri, a stabilit în mod eronat cuantumul acestora prin raportare la sumele solicitate de partea civilă și la reținerea culpei concurente a victimei.
Drept consecință, Tribunalul a apreciat că față de despăgubirile solicitate de partea civilă de 10.000 lei daune morale și 6200 lei daune materiale prin reducerea cu o doime a acestora ca urmare a reținerii și culpei victimei, despăgubirile acordate au fost modificate, în sensul reducerii daunelor materiale la 3.100 lei și majorării daunelor morale la suma de 5.000 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 369 Cod procedură penală s-a luat act de declarația de retragere a apelului formulat de partea civilă ASIGURAREA - SA
În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul - și de partea civilă -, prin mandatar, fiind criticate pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivându-și recursul, inculpatul a susținut prin apărătorul ales că în mod greșit primele instanțe au reținut culpa comună, a sa și a victimei, în producerea evenimentului rutier. A precizat că vina aparține în exclusivitate victimei care staționa cu bicicleta pe marginea părții carosabile, iar bicicleta nu era echipată corespunzător, cu sistem de iluminare.
S-a mai arătat că expertiza tehnică efectuată în cursul cercetării judecătorești a concluzionat că autoturismul condus de inculpat circula cu o viteză sub limita legală în momentul impactului cu victima.
Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate și achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "d" Cod procedură penală, în cauză lipsind vinovăția în săvârșirea faptei.
Inculpatul a mai precizat că fapta pentru a cărei săvârșire a fost trimis în judecată poate fi săvârșită fie din culpă, cu previziune, fie din neglijență.
A susținut că el nu folosea în mod frecvent acel autoturism, întrucât nu era al său și nu cunoștea împrejurarea că avea defecțiuni la sistemul de frânare, mai ales că din certificatul de înmatriculare rezultă că avea efectuată inspecția tehnică în urmă cu cinci luni.
Cum inculpatul nu cunoștea în momentul conducerii autoturismului starea tehnică a acestuia, s-a invocat incidența în cauză a disp. art. 51 Cod penal, respectiv eroarea de fapt și care constituie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Apărătorul ales al inculpatului a mai invocat și incidența în cauză a disp. art. 47 Cod penal -cazul fortuit - susținând că în fapt, inculpatul a fost orbit de un autoturism ce venea din sens invers, a fr4ânat, iar în momentul intersectării a auzit bufnitura produsă de impactul cu victima pe care nu avea cum să o ocolească fiindcă nu a văzut-
Oricare ar fi motivarea, soluția corectă care se impune a fi pronunțată în cauză este de achitare a inculpatului și de respingere a acțiunii civile.
În motivarea recursului său, partea civilă a susținut că în mod greșit au reținut ambele instanțe că victima accidentului de circulație era un biciclist; în realitate victima era un pieton care staționa regulamentar pe acostament și nu se afla pe bicicletă.
S-a mai subliniat că ambele instanțe au omis să se pronunțe cu privire la răspunderea civilă a asigurătorului, în condițiile în care a fost introdus în cauză încă din faza cercetării judecătorești ce avea loc la instanța de fond.
Așa cum rezultă din prevederile art. 49,50 și 51 din Legea nr. 136/1995, este angajată răspunderea societății de asigurare nu numai atunci când autoturismul este condus de proprietar; important este că autovehiculul cu care s-a comis accidentul să fi fost asigurat la acea dată.
S-a concluzionat în sensul că asigurătorul trebuia obligat la despăgubiri, indiferent cine se afla la volanul autoturismului asigurat.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la udecătoria Pașcani, reținându-se că singurul vinovat de producerea accidentului de circulație este inculpatul.
În subsidiar s-a solicitat obligarea societății de asigurare la plata despăgubirilor civile către partea civilă.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate reține următoarele: primele instanțe au administrat un amplu material probator, au stabilit corect situația de fapt și au făcut o justă încadrare în drept a faptei comise de inculpat.
Probele administrate în cursul urmăririi penale și reconfirmate în faza cercetării judecătorești au relevat faptul că în seara zilei de 08.07.2006, în jurul orelor 22,00, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului 1310, cu numărul de înmatriculare IȘ-04-, proprietatea vărului său și l-a condus pe 85 având direcția de mers de - comuna.
În autoturism se mai aflau martorii:, și.
După intrarea în comuna, autoturismul condus de inculpat rula cu o viteză de 71,20 km/, iar din sens opus venea un alt autovehicul cu luminile aprinse.
În acel context, inculpatul a auzit o bufnitură, motiv datorită căruia a frânat și a dat înapoi. La coborâre a constatat că în șanț se afla o bicicletă și un copil; a anunțat imediat organele de poliție și salvarea.
Expertiza tehnică auto, efectuată în cursul urmăririi penale a concluzionat că viteza de circulație, în momentul premergător impactului a autoturismului condus de inculpat, în localitatea, județul Iaf ost de 71,29 km/.
Că aceasta era viteza reală de deplasare a autoturismului rezultă din declarațiile inculpatului de la urmărirea penală, din declarațiile martorilor aflați în autoturism și din împrejurarea că atunci când i-au fost aduse la cunoștință concluziile expertizei tehnice auto efectuată în cursul urmăririi penale și care stabilea viteza de deplasare a autoturismului ca fiind de 71,29 km/ a declarat că nu are de făcut obiecțiuni.
Potrivit raportului de inspecție tehnică, autoturismul IȘ-04- prezenta dezechilibre ale forțelor de frânare pe punțile față și spate, ineficiența frânelor de serviciu și staționare, joc la mecanismul de direcție.
În concluziile aceluiași raport de expertiză s-a mai consemnat că la producerea evenimentului rutier a contribuit și culpa victimei -A care, deși avea doar vârsta de 13 ani staționa pe bicicleta neechipată cu sistem de iluminare și dispozitiv reflectorizant pe marginea părții carosabile, în aceeași direcție de mers cu cea a autovehiculului condus de inculpat.
Față de această situație de fapt, în mod corect primele instanțe au reținut culpa comună, a inculpatului și a victimei, în proporție de 50% pentru fiecare, în producerea eveniment ului rutier.
de circulație a autoturismului condus de inculpat rezultă din raportul de expertiză tehnică -auto și din declarațiile constante ale acestuia din faza de urmărire penală.
Martorele - și aflate în autoturism au declarat că autovehiculul condus de inculpat rula cu o viteză de aproximativ 70- 80 km/, în momentul premergător impactului.
Audiat de prima instanță, inculpatul a declarat că știe pentru ce a fost trimis în judecată, recunoaște învinuirea ce i se aduce și că nu a văzut victima și nici bicicleta în seara de 8.07.2006.
Dacă inculpatul a fost orbit de un autoturism care circula din sens invers, era obligat să frâneze și să oprească, nu să-și continue deplasarea cu o viteză de 71,29 km/ în localitate.
În fapt, inculpatul avea o experiență redusă în calitate de conducător auto întrucât poseda permis de conducere din luna noiembrie 2005, iar atenția i-a fost distrasă de ceilalți trei tineri care se aflau în autoturismul condus de el și discutau; acesta este motivul real pentru care inculpatul nu a sesizat prezența victimei pe marginea acostamentului, stând pe bicicletă.
Împrejurarea că minorul A se afla pe bicicletă, iar din spate a acesteia era pe partea carosabilă rezultă din declarațiile martorilor: și - - minori care în seara accidentului stăteau de vorbă cu victima.
În mod corect primele instanțe au înlăturat expertiza tehnică efectuată de inginer în cursul cercetării judecătorești și care a concluzionat că viteza de deplasare a autoturismului în momentul impactului cu victima era de 48,44 -55 km/. Expertul a pornit de la premiza greșită că inculpatul a frânat atunci când a văzut victima ori din declarațiile acestuia rezultă că nu a sesizat prezența victimei pe carosabil. În fapt el a frânat după ce a lovit și proiectat victima.
Pentru toate aceste considerente, în mod corect ambele instanțe au reținut culpa comună a inculpatului și a victimei în producerea evenimentului rutier.
Culpa victimei constă în aceea că deși avea vârsta de numai 13 ani a ieșit pe drumul public cu o bicicletă neechipată cu sistem de iluminare și dispozitiv reflectorizant și staționa pe bicicleta care avea din spate pe carosabil, în aceeași direcție de mers cu cea a inculpatului.
Culpa inculpatului constă în aceea că a condus autoturismul pe drumurile publice în localitate cu viteza de 71,29 km/ în condițiile în care viteza maximă admisă era de 50 km/; de asemenea inculpatul a condus autoturismul care prezenta defecțiuni la sistemul de frânare.
Așa fiind, Curtea constată că nu este întemeiat motivul de recurs invocat de inculpat, vizând culpa exclusivă a victimei în producerea evenimentului rutier și nici cel susținut de partea civilă, potrivit căruia inculpatul ar fi avut o culpă exclusivă în săvârșirea faptei.
În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 51 Cod penal, potrivit cărora, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal.
Inculpatul a invocat faptul că nu cunoștea starea tehnică a autoturismului respectiv, acele defecțiuni existente la sistemul de frânare. Susținerea inculpatului este nejustificată; autoturismul aparținea verișorului său, inculpatul mai circulase la volanul acestui autoturism și oricum avea obligația elementară de a asigura, înainte de plecarea în deplasare, că acesta prezintă siguranță pentru a circula pe drumurile publice.
A mai invocat inculpatul între motivele de recurs incidența disp. art. 47 Cod penal, drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Potrivit dispoziției legale -citate, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală și al cărei rezultat este consecința unor împrejurări care nu puteau fi prevăzute.
Or, în prezenta cauză, inculpatul circula în localitate cu o viteză de 71,29 km/ cu un autoturism ce avea grave defecțiuni la sistemul de frânare. Așa cum corect a apreciat și instanța de apel, nu există caz fortuit, în sensul art. 47 Cod penal, atunci când rezultatul faptei prevăzute de legea penală se datorează nerespectării unor dispoziții legale, ca în situația de față.
Pentru aceste considerente, cererea inculpatului de a se dispune achitarea sa apare ca nefondată.
Nici motivul invocat și susținut de partea civilă potrivit căruia victima era un simplu pieton nu are acoperire în probele aflate la dosar. Așa cum au relatat martorii minori și -, victima se afla urcată pe bicicletă ce avea din spate pe carosabil și orientarea de deplasare era aceeași cu direcția de rulare a autoturismului.
În cauză este însă incident motivul de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 10 Cod procedură penală și anume instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Astfel, la termenul din 22.01.2007 la solicitarea apărătorului inculpatului - a fost introdusă în cauză " Românească" SA în calitate de asigurător.
Apărătorul inculpatului a depus în susținerea cererii sale copia certificatului de înmatriculare a autoturismului pe care îl conducea în momentul săvârșirii infracțiunii și copia contractului de asigurare nr. - din 11.01.2006.
Deși prima instanță a citat asigurătorul pentru toate termenele care au mai fost acordate până la soluționarea cauzei, prin hotărârea pronunțată a omis să se pronunțe cu privire la societatea de asigurare.
Sub acest aspect ambele recursuri pronunțate sunt fondate, urmând a fi admise, în baza art. 38515pct. 2 lit. "c" Cod procedură penală. Vor fi casate ambele hotărâri numai în latură civilă și se va dispune trimiterea cauzei la udecătoria Pașcani pentru rejudecare, în aceste limite, urmând ca instanța să se pronunțe și cu privire la asigurătorul Românească - SA
Vor fi menținute toate celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Văzând și dispozițiile articolului 192 alin. 3 Cod procedură penală
PENTREU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de partea civilă - - prin mandatar și de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.60 din 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași și sentinței penale nr.616 din 17.10.2007 pronunțată de Judecătoria Pașcani, hotărâri pe care le casează în latură civilă.
Rejudecând cauza:
Dispune trimiterea dosarului la udecătoriei Pașcani pentru rejudecarea laturii civile și pentru a se pronunța și cu privire la asigurătorul SC " românească" SA
Menține toate celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
15.05.2009
Tribunalul Iași:
Judecătoria Pașcani:
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Otilia Susanu, Mihaela Chirilă
