Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 29/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 29/
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Ani Bogdan
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe G
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 210/A/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ales din cadrul Baroului A, pentru partea civilă lipsă, se prezintă avocat, nereprezentat asigurătorul C " Asigurări" SA - Sucursala
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul ales al inculpatului depune la dosar o caracterizare privind pe inculpat.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul părții civile recurente, avocat, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și obligarea inculpatului, în solidar cu asigurătorul, la plata daunelor morale solicitate, considerând că cererea părții vătămate, în ceea ce privește plata acestor daune este întemeiată și conformă cu dispozițiile legale. Mai arată că suma solicitată ar fi o încercare de reparare parțială a prejudiciului cauzat părții vătămate. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, referitor la recursul părții civile, arată că acesta se bazează pe o cerere formulată în cursul cercetării judecătorești și lasă la aprecierea subiectivă a instanței dacă suma acordată de prima instanță și menținută de instanța de apel reprezintă o dezdăunare corectă.
Referitor la recursul declarat de inculpat, solicită în principal admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât cele două instanțe nu au ținut cont de probele administrate, respectiv concluziile raportului de expertiză tehnică unde în completarea acestui raport s-a concluzionat că inculpatul nu se face vinovat de producerea accidentului. S-a mai precizat că nu s-a lămurit pe deplin dinamica producerii accidentului.
În subsidiar, solicită să se aibă în vedere cea de-a doua expertiză tehnică efectuată și în cazul art. 10 lit. e p Cod Penal să se ia în considerare cazul fortuit prev. de art. 47 Cp, accidentul nedatorându-se culpei inculpatului, ci avarierii autoturismului. În ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului, solicită a se avea în vedere că inculpatul, conform declarațiilor martorilor, a oprit, însă s-a speriat de reacția celor din jur. De asemenea, solicită să se aibă în vedere greșita încadrare juridică a faptei, cea corectă fiind art. 178 al. 2.Cod Penal Referitor la faptul că s-a dispus efectuarea unei expertize cu calculul retroactiv al alcoolemiei, arată că în baza deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, calculul alcoolemiei se face prin mijloace științifice, respectiv recoltarea probelor biologice. Drept urmare, fapta inculpatului constituie contravenție și nu infracțiuni.
De asemenea, arată faptul că inculpatul este student, este încadrat într-un loc de muncă, nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat incidentul și nu ar fi în beneficiul societății ca acesta să execute pedeapsa în stare de detenție, solicitând a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante și să se coboare sub minim pedeapsa ce se va aplica, dispunându-se totodată suspendarea condiționată a executării pedepsei, raportat la persoana inculpatului.
Apărătorul părții civile-recurente, avocat, cu privire la recursul declarat de inculpat, solicită respingerea acestuia ca nefundat, arătând că nu există nici un semn de întrebare cu privire la vinovăția inculpatului, din declarațiile martorilor rezultând starea de fapt și anume că acesta avea îmbibație alcoolică în sânge, a lovit victima și a părăsit locul accidentului, prezentându-se la un interval de trei ore de la producerea accidentului la poliție. Arată că expertiza tehnică auto, precum și cea medico-legală au confirmat vinovăția inculpatului, iar ca urmare a depunerii fotografiilor la dosar de către inculpat, instanța de fond a încuviințat efectuarea unei noi expertize. Solicită a fi înlăturate aceste probe ce au ca scop inducerea în eroare a instanței și a nu se ține cont de expertiza ce a avut ca bază fotografiile efectuate de către inculpat. Mai arată că după producerea accidentului, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul său acasă, neavând nici un fel de problemă la sistemul de frânare.
În replică, apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, arată că inculpatul nu s-a deplasat după accident cu autoturismul său acasă.
Procurorul solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate, daunele morale fiind corect stabilite, iar în ce privește recursul declarat de inculpat consideră că din probe nu rezultă că ar fi vorba de cazul fortuit, urmele de lichid de frână neobservându-se din planșele foto și nici din declarațiile martorilor nereieșind date sub acest aspect. Mai arată, de asemenea, că prima expertiză tehnică auto a stabilit că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, iar cea de-a doua expertiză a fost înlăturată de prima instanță motivat de faptul că nu s-a putut stabili cu exactitate momentul în care aceste fotografii au fost realizate. În ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului, aceasta rezultă că împrejurarea că inculpatul s-a prezentat la organele de poliție după trei ore de la data producerii accidentului, iar în ceea ce privește cuantumul pedepsei, consideră că acesta a fost corect individualizat.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 795/08.04.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-, în baza art. 178 alin. 3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 03.04.1986 în localitatea A, județ A, cetățean român, studii medii, student la Universitatea " " A, domiciliat în municipiul A,-, -. 3-3,. 2, jud. A, cu reședința în localitatea,-, jud. A, posesor al seria - -, CNP: 1.86.04.03.-, fără antecedente penale, la pedeapsa de: 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 89 alin. 1 (fost art. 81 alin. 1) din OUG 195/2002, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei de către conducătorul unui vehicul angajat într-un accident de circulație de pe urma căruia a rezultat moartea unei persoane.
În baza art. 33 lit. a) Cod penal raportat la art. 34 Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare, pe care a fost sporită cu 1 (un) an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului i-au fost interzise exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 346 Cod procedură penală la art.14 alin.3 Cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă, domiciliat în comuna, sat, jud. B și în consecință a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume: - 125,000 (unasutădouăzecișicincimii) lei cu titlu de daune morale; - 4050 (patrumiicincizecilei) cu titlu de daune materiale;
A fost obligat asiguratorul Societatea de asigurare "Unita Vienna Insurance ", cu sediul în A,-, jud. A, la plata tuturor sumelor indicate mai sus cu titlu de despăgubiri civile în măsura în care aceste sume nu sunt achitate de inculpat.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile, suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate. În baza art. 50 din Legea nr. 136/1995 a fost obligat asigurătorul la plata sumei indicate mai sus cu titlu de cheltuieli judiciare în măsura în care această sumă nu este achitată de inculpat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În data de 2 iulie 2006, în jurul orelor 03,40, inculpatul, conducea autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare - pe Calea din municipiul A, în continuarea Bulevardului, în zona A, din direcția Podgoria spre
La un moment dat, după ce a trecut de semaforul montat în fața A, inculpatul pierde controlul autoturismului și intră în derapaj, situație favorizată și de carosabilul umed, cu partea din spate a autoturismului către partea dreaptă a direcției sale de deplasare, îndreptându-se spre o trecere pentru pietoni, marcată în continuarea trotuarului amenajat în fața parcării. Această stare de fapt este confirmată de declarațiile inculpatului de la fila 23 dosar, coroborată cu declarațiile martorilor (fila 41 dosar), (fila 67 dosar) și (fila 68 dosar), toți pasageri în autoturismul condus de inculpat.
Pe trecerea pentru pietoni sus-menționată se aflau două persoane care se deplasau dinspre spre gara CFR. Ca urmare a intrării autoturismului condus de inculpat în derapaj, una din aceste persoane a fost acroșată de partea din spate a autoturismului și aruncată înapoi pe trotuarul de pe care venea. Autoturismul și-a continuat deplasarea și a lovit cu spate dreapta bordura trotuarului. În urma impactului, dreapta spate a suferit avarii, iar axa spate s-a îndoit astfel încât s-a înclinat transversal spre interiorul autoturismului, în partea sa inferioară (planșa foto - fila 53 dosar urmărire penală).
Inculpatul a oprit inițial autoturismul și a coborât din acesta, solicitând ajutorul unui taximetrist pentru a transporta victima la spital sau a anunța serviciile de urgență, după cum rezultă din declarațiile inculpatului de la fila 23 dosar, coroborată cu declarațiile martorilor (fila 41 dosar), (fila 67 dosar) și (fila 68 dosar), coroborată cu declarațiile martorului (fila 69 dosar), taximetristul în discuție. La câteva momente însă, inculpatul văzând starea victimei s-a speriat și a părăsit locul accidentului, (martor - fila 2 dosar urmărire penală și 88 dosar ), prezentându-se apoi în cursul dimineții, în jurul orelor 06,30 la sediul poliției rutiere și declarând că este implicat în acest accident.
S-a reținut faptul că, urmare a accidentului descris mai sus, victima a decedat, după cum rezultă din raportul de autopsie medico-legală de la fila 72-73 dosar urmărire penală, moartea fiind violentă și datorându-se hemoragiei și contuziei meningo-cerebrale consecutive unei fracturi de boltă și bază de craniu.
După prezentarea inculpatului la sediul poliției rutiere, acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean A, unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei din sânge. Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.688/A/5 din 03.07.2006, învinuitul a avut în dimineața zilei de 02.07.2006 o alcoolemie de 0,60 g/l alcool pur în sânge la ora 6,55, respectiv 0,45 g/l alcool pur în sânge la ora 07,55 (fila 103 dosar urmărire penală). Având în vedere intervalul scurs de la ora accidentului până la ora recoltării primei probe biologice, precum și declarația sa potrivit căreia nu a mai consumat băuturi alcoolice după producerea accidentului, în cauză s-a dispus recalcularea alcoolemiei acestuia pentru ora 03,40 când a avut loc accidentul de circulație. Astfel, din raportul de expertiză nr. 2466/18.10.2006 întocmit de Institutul de Medicină Legală T - Comisia pentru interpretarea alcoolemiei rezultă că învinuitul a avut la ora 03,40 o alcoolemie cuprinsă în intervalul aproximativ 0,90 - 1,10 g/l alcool pur în sânge (fila 100 dosar urmărire penală).
Potrivit raportului de autopsie medico-legală și a buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 693/A/5 din 04.07.2006, s-a reținut că victima a avut o alcoolemie de 1,80 g/l alcool pur în sânge (72-74 dosar urmărire penală).
Ca și cauză a producerii accidentului, instanța de fond a reținut concluziile raportului de expertiză tehnică auto efectuată în cursul urmăririi penale (fila 42 și următoarele dosar de urmărire penală) și cele ale raportului de expertiză criminalistică (fila 65 și următoarele dosar urmărire penală) coroborate cu procesul-verbal de verificare tehnică de la fila 37 dosar urmărire penală. Prima instanță a stabilit ca și cauză a producerii accidentului neadaptarea vitezei de deplasare a autoturismului condus de inculpat la condițiile de drum impuse de deplasarea printr-o curbă în care partea carosabilă era umedă. În opinia instanței de fond, producerea accidentului ar fi putut fi evitată dacă inculpatul ar fi redus viteza de deplasare a autoturismului anterior pătrunderii în curbă, astfel încât să aibă în permanență controlul asupra vitezei de deplasare și să poată înscrie autoturismul în limitele benzii corespunzătoare sensului său de deplasare, prevenind astfel apariția fenomenului de derapare. Prima instanță a reținut din rapoartele de expertiză menționate mai sus, că momentul declanșării stării de pericol iminent îl reprezintă momentul în care autoturismul a intrat în derapaj, moment în care din păcate, traiectoria autovehiculului nu mai era controlabilă de către inculpat. Culpa în producerea accidentului și decesul victimei, în opinia instanței, aparține în exclusivitate inculpatului care nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și vizibilitate existente astfel încât să poată rămâne în permanență stăpân pe autovehiculul pe care îl conducea și să îl controleze în orice situație, încălcând astfel dispozițiile art. 48 alin. 1 din OUG 195/2002.
Instanța de fond a înlăturat proba cu planșa foto de la filele 65 și 142 dosar, și pe cale de consecință și concluziile completării raportului de expertiză tehnică auto de la filele 131-144 dosar pentru următoarele considerente.
În primul rând instanța de fond a reținut că nu se poate stabili cu exactitate momentul în care aceste fotografii au fost realizate. Deși inculpatul a susținut că aceste fotografii au fost efectuate în cursul serii de 2 iulie 2006 în jurul orelor 21, de către tatăl său, martorul (fila 90 dosar), prima instanță a constatat că există un dubiu cu privire la veridicitatea acestor susțineri. Astfel instanța de fond a constatat pe de o parte că urmele de lichid de frână prezente în fotografiile depuse de inculpat nu se regăsesc în planșa fotografică de la filele 18-34 dosar urmărire penală, deși aceste fotografii realizate de organele de poliție au fost efectuate imediat după producerea accidentului, în aceste condiții fiind de presupus că în situația în care urmele de lichid de frână ar fi existat, acestea ar fi fost mai proaspete și mai ușor vizibile. De asemenea, s-a reținut că presupusele urme de lichid de frână nu sunt menționate nici în procesul-verbal de cercetare la fața locului de la fila 13 dosar urmărire penală. În aceeași ordine de idei, instanța de fond a reținut și împrejurarea că în planșele foto efectuate imediat după producerea accidentului, de exemplul foto 3 și 4 de la fila 20 dosar urmărire penală, marcajul trecerii pentru pietoni este clar vizibil, pe când în fotografia depusă de inculpat la fila 142 dosar, acest marcaj este în mod cert mult mai șters, indicând trecerea unui interval de timp considerabil între momentele executării acestor fotografii, cu siguranță mai mare decât cele câteva ore scurse, invocate de inculpat.
Pe de altă parte, prima instanță a constatat că nu există nici o certitudine cu privire la împrejurarea că urmele de lichid de frână prezente în fotografiile de la fila 142 dosar, provin de la autoturismul condus de inculpat. Din procesul-verbal de verificare tehnică de la fila 37 dosar urmărire penală s-a constatat că raportat la sistemul de frânare, "există lichid în pahar la nivel normal, racordurile flexibile nu sunt rupte și nu prezintă scurgeri". De asemenea instanța de fond a reținut că ulterior, când puntea spate a fost demontată de expertul tehnic acesta a arătat în fața instanței că "arăt că am dat jos puntea spate cu acea ocazie și din câte îmi amintesc nu am constatat urme de lichid de frână pe acea punte, dar țin să precizez din nou că nu acesta a fost obiectul verificării pe care am efectuat- Probabil însă că dacă ar fi existat scurgeri de lichid de frână pe axa spate acestea mi-ar fi atras atenția".Prima instanță a avut în vedere și împrejurarea că în fotografiile cu axa spate de la fila 54 dosar urmărire penală, se observă doar scurgerile de lichid generate de procedura de demontare a acestei, urmele de lichid fiind în mod cert foarte proaspete și demonstrând că în instalația de frânare mai exista lichid de frână și mult după producerea accidentului. S-a reținut că expertul audiat în fața instanței de fond a confirmat și el această concluzie a instanței, arătând la fila 151 dosar: "după ce mi s-a prezentat fotografia de la fila 57 dosar cu puntea spate demontată, arăt că în opinia mea lichidul de frână care se observă în fotografie provine de la desfacerea în service a punții, deoarece scurgerea pare prea proaspătă".
Prima instanță a înlăturat proba cu planșa foto de la filele 65 și 142 dosar, și pe cale de consecință și concluziile completării raportului de expertiză tehnică auto de la filele 131-144 constatând că din restul probelor administrate în cauză rezultă că sistemul de frânare al autoturismului inculpatului a funcționat normal, cauza accidentului fiind după cum s-a arătat mai sus, neadaptarea vitezei de deplasare a autoturismului condus de inculpat la condițiile de drum impuse de deplasarea printr-o curbă în care partea carosabilă era umedă.
S-a reținut că numitul, fratele victimei, s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 4.050 lei daune materiale și 200.000 lei daune morale.
Instanța de fond a reținut de asemenea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale după cum rezultă din fișa de cazier judiciar de la fila 109 din dosarul de urmărire penală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul, partea civilă și asigurătorul.
Inculpatul nu și-a motivat în scris apelul, dar în instanță a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar în rejudecare să se dispună achitarea inculpatului, întrucât există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv art. 47 Cod penal - cazul fortuit; În subsidiar, raportat la reținerea culpei inculpatului, a solicitat instanței să nu ia în considerare calculul retroactiv al alcoolemiei efectuat în faza de urmărire penală și să se rețină ca încadrare juridică corectă art. 178 al. 2 Cod penal. În circumstanțiere, a solicitat instanței să aibă în vedere că inculpatul este încadrat în muncă, este student, nu are abateri de nici un fel, s-a deplasat cu autoturismul pe distanță scurtă și chiar dacă a părăsit locul accidentului, a făcut acest lucru în situația în care a fost amenințat de persoanele care erau la fața locului. A arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare și reținând circumstanțe atenuante, a solicitat instanței de apel să scadă pedeapsa sub minimul special și să aplice inculpatului pedeapsa sub supraveghere.
Partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și în rejudecare să fie obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale.
În motivare se arată că hotărârea este nelegală deoarece suma de 200.000 lei solicitată ca daune morale este întemeiată pe Ordinul CSA nr. 3180/2004, art. 22 pct. 5 și 6, în care se prevede că despăgubirea acordată de asigurător în baza contractului de asigurare este de 200.000 lei pentru fiecare persoană decedată, dar nu mai mult de 1.000.000 lei indiferent de numărul persoanelor accidentate. S-a mai arătat că victima era fratele părții civile, că acesta a venit în A pentru a-și câștiga existența și pentru a trimite familiei ajutoare în sume de bani, având în vedere că zona în care locuiesc din M este o zonă foarte săracă și nu au posibilitatea de a se angaja pentru câștigarea existenței.
Asigurătorul nu a motivat în scris apelul ci doar a apreciat ca fiind nelegală hotărârea primei instanțe sub aspectul laturii civile a cauzei.
Prin decizia penală nr. 210/A din 30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 795/08.04.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- pe care a desființat-o în latura penală cu privire la sporul aplicat și în consecință a fost înlăturat sporul de 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Au fost respinse apelurile declarate de partea civilă și asiguratorul Asigurări SA sucursala A împotriva aceleiași sentințe penale.
A fost respinsă cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata către acesta a cheltuielilor judiciare.
Au fost obligați partea civilă și asiguratorul la plata către stat a câte 50 lei cheltuieli judiciare. Restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Examinând apelurile în cadrul dat de art. 378 Cod procedură penală și din oficiu conform art. 371 al. 2 Cod procedură penală, tribunalul a apreciat ca fiind fondat apelul inculpatului și ca nefondate apelurile părții civile și asigurătorului.
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, respectiv, în faza de urmărire penală: proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de constatare la fața locului, schița locului accidentului, planșă foto, plic ce conține un CD cu fotografii de la fața locului, plic ce conține pelicule de vopsea ridicată de lângă victimă, proces verbal de verificare tehnică, raport de expertiză criminalistă nr. 160/16.10.2007, raport de autopsie medico-legală nr. 213/B/1 din 03.07.2006, buletine de analiză toxicologică alcoolemie nr. 693/A/5 din 04.07.2006 și 688/A/5 din 03.07.2006, proces verbal de recoltare, buletin de examinare clinică, declarații parte civilă, declarații martori, raport de expertiză nr. 2466/18.10.2006, cazier judiciar, declarații învinuit, cereri probațiune și ordonanțe de respingere/admitere a acestora, dovezi de citare, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; în cursul judecății: memoriu, copie certificat deces, declarație inculpat, declarații martori, constituire de parte civilă, completare raport expertiză, completare raport de expertiză tehnică-auto, declarație expert, Tribunalul Arada constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt în conformitate cu probele administrate în cauză și căreia i-a dat o încadrare juridică corectă.
Astfel, s-a reținut că fapta inculpatului care a condus autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare -, având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,90 g/l alcool pur în sânge, cu o viteză neadaptată la condițiile de drum și întrând în impact cu pietonul, accident în urma căruia acesta din urmă a decedat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de dispozițiile art. 178 alin. 3 Cod penal. Instanța a reținut că inculpatul a condus respectivul autoturism cu nerespectarea dispozițiilor art. 48 alin. 1 din OUG 195/2002. S-a reținut că fapta inculpatului a fost săvârșită în modalitatea culpei fără prevedere, prevăzute de art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b) Cod penal, culpa inculpatului rezultând din nerespectarea dispoziției legale sus-menționate.
Tribunalul a reținut că fapta inculpatului care ulterior impactului a părăsit locul accidentului, deși cunoștea că a produs cel puțin vătămarea integrității corporale a unei persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei de către conducătorul unui vehicul angajat într-un accident de circulație de pe urma căruia a rezultat moartea unei persoane sau vătămarea integrității corporale a unei persoane, prevăzută de art. 89 alin. 1 (fost art. 81 alin. 1) din OUG 195/2002.
S-a apreciat de către instanța de apel că solicitarea inculpatului din apel dea fi achitat dat fiind că există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv art. 47 Cod penal - cazul fortuit, nu este întemeiată. Astfel și instanța de apel a reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului constând în aceea că nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și vizibilitate existente la acel moment. Această situație este relevată, în opinia tribunalului, de concluziile raportului de expertiză auto efectuată în cursul urmăririi penale și de raportul de expertiză criminalistică și de procesul-verbal de verificare tehnică a autoturismului. Din coroborarea acestor probe s-a reținut că rezultă că sistemul de frânare al autoturismului condus de inculpat a funcționat în mod normal și nu a avut nici un rol în producerea accidentului.
S-a apreciat că în mod justificat prima instanță a înlăturat proba cu planșele foto de la filele 65, 142 și concluziile completării raportului de expertiză tehnică auto de la filele 131-144, pentru motivele ce se regăsesc în hotărâre și pentru că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Totodată, instanța de apel a apreciat că cererea inculpatului din apel d e schimbare a încadrării juridice dată faptei din art. 178 alin. 3 în art. 178 alin. 2 Cod penal este neîntemeiată. Astfel, s-a reținut că, potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 688/A/5 din 03.07.2006, inculpatul a avut în dimineața zilei de 02.07.2006 o alcoolemie de 0,60 g/l alcool pur în sânge la ora 6,55, respectiv 0,45 g/l alcool pur în sânge la ora 07,55. Având în vedere intervalul scurs de la ora accidentului până la ora recoltării primei probe biologice, precum și declarația sa potrivit căreia nu a mai consumat băuturi alcoolice după producerea accidentului, în cauză s-a dispus recalcularea alcoolemiei acestuia pentru ora 03,40 când a avut loc accidentul de circulație. Astfel, din raportul de expertiză nr. 2466/18.10.2006 întocmit de Institutul de Medicină Legală T - Comisia pentru interpretarea alcoolemiei rezultă că inculpatul a avut la ora 03,40 o alcoolemie cuprinsă în intervalul aproximativ 0,90 - 1,10 g/l alcool pur în sânge. Acest raport de expertiză a fost determinat de faptul că inculpatul părăsind locul accidentului i-au fost recoltate probe biologice la un interval de câteva ore de la producerea accidentului. S-a reținut de către tribunal că acest raport de expertiză are o valoare științifică și că se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză.
S-a apreciat de către tribunal că pedepsele aplicate inculpatului sunt individualizate cu respectarea dispozițiilor art. 72 Cod penal. Astfel, s-a constatat că prima instanță a reținut lipsa antecedentelor penale dar și atitudinea inculpatului de a nu acorda primul ajutor victimei, precum și încercarea acestuia din cursul procesului penal de a susține contrar adevărului existența unei defecțiuni tehnice a autoturismului determinate de producerea accidentului. Pedepsele aplicate de prima instanță sunt la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. 3 Cod penal și orientate spre minim pentru infracțiunea prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, sens în care acestea sunt în măsură să realizeze scopul pedepsei astfel cum este prevăzut de art. 52 Cod penal. Instanța de apel a apreciat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) Cod penal dat fiind că, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii a fost avută în vedere la individualizarea pedepselor și a determinat aplicarea acestora la minimul, respectiv orientarea spre minimul special prevăzut de lege. De altfel, articolul 74 lit.a) Cod penal cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte (fapte deosebit de grave) pot dobândi doar prin aprecierea instanței valențe atenuante. Tribunalul a considerat că recunoașterea unor realități (inculpatul este integrat în societate) ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere ar reduce în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special pentru infracțiunea săvârșită ar satisface justa individualizare a pedepsei. Or, în cauză, s-a apreciat că faptele prezintă o gravitate deosebită în raport la importanța valorilor specifice ocrotite prin norma de incriminare și modalitatea efectivă de săvârșire a infracțiunilor. În privința sporului de 1 an aplicat de către prima instanță s-a constatat că nu s-a motivat reținerea unui astfel de spor iar, tribunalul a apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare rezultată ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) Cod penal, este suficientă pentru a realiza scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal, sens în care l-a înlăturat.
În latura civilă a cauzei, tribunalul a reținut că prima instanță a obligat inculpatul la plata sumei de 4050 lei cu titlu de daune morale dat fiind că acestea au fost dovedite prin declarațiile martorilor și înscrisurile existente la dosarul cauzei.
În privința daunelor morale instanța de apel a apreciat că suma de 125.000 lei acordată de către prima instanță este suficientă pentru a repera prejudiciul moral cauzat părții civile în calitatea sa de frate al victimei și nu se impune majorarea acestora.
S-a constatat de către tribunal că în mod justificat prima instanță a obligat asigurătorul "Unita Vienna Insurance " la plata despăgubirilor civile în măsura în care acestea nu sunt achitate de inculpat, dat fiind că în momentul producerii accidentului autoturismul 1310 cu nr. de înmatriculare - era asigurat RCA la această societate de asigurare
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 379 pct. 2, lit. a) Cod procedură penală a admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 795/08.04.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- pe care a desființat-o în latura penală cu privire la sporul aplicat și în consecință a înlăturat sporul de 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală tribunalul a respins apelurile declarate de partea civilă și asiguratorul Asigurări SA sucursala A împotriva aceleiași sentințe penale.
Ca urmare a respingerii apelului părții civile, a fost respinsă cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata către acesta a cheltuielilor judiciare.
Împotriva deciziei penale nr. 210/A/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- au declarat recurs, în termen legal inculpatul și partea civilă.
În motivarea recursului său, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului în solidar cu societatea de asigurări UNITA VIENNA INSURANCE SA la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând daune morale. În acest sens, partea civilă a apreciat că suma de 125.000 lei este insuficientă pentru repararea prejudiciului produs de inculpat; învederând că potrivit art. 22 pct. 5 și 6 din Ordinul CSA nr. 3180/2004 despăgubirea acordată de asigurător în baza contractului de asigurare este de 200.000 lei pentru fiecare persoană decedată, dar nu mai mult de 1.000.000 lei indiferent de numărul persoanelor accidentate; că victima este fratele său care a venit în A pentru a-și câștiga existența și pentru a trimite familiei ajutoare în sume de bani.
Prin recursul său, inculpatul a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât cele două instanțe nu au ținut cont de probele administrate, respectiv concluziile raportului de expertiză tehnică unde în completarea acestui raport s-a concluzionat că inculpatul nu se face vinovat de producerea accidentului, respectiv că nu s-a lămurit pe deplin dinamica producerii accidentului. În subsidiar, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere cea de-a doua expertiză tehnică efectuată și să se dispună achitarea sa în temeiul art. 10 lit. e p Cod Penal cu aplicarea prev. art. 47 Cp, accidentul nedatorându-se culpei inculpatului, ci avariilor autoturismului. În ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului, s-a solicitat să se aibă în vedere că inculpatul, conform declarațiilor martorilor, a oprit, însă s-a speriat de reacția celor din jur. De asemenea, solicită să se aibă în vedere greșita încadrare juridică a faptei, cea corectă fiind art. 178 al. 2.Cod Penal Referitor la faptul că s-a dispus efectuarea unei expertize cu calculul retroactiv al alcoolemiei, arată că în baza deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, calculul alcoolemiei se face prin mijloace științifice, respectiv recoltarea probelor biologice și că fapta inculpatului ar constitui contravenție și nu infracțiuni. Pe de altă parte, s-a învederat că inculpatul este student, este încadrat într-un loc de muncă, nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat incidentul și nu ar fi în beneficiul societății ca acesta să execute pedeapsa în stare de detenție, solicitând a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante și să se coboare pedeapsa sub minimul prevăzut de lege, dispunându-se totodată suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Analizând recursurile declarate de inculpat și partea vătămată prin prisma motivelor invocate de acestea și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ce privește cererea inculpatului de casare a hotărârilor atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanțele de fond, instanța constată că nu este incident nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 38515pct. 2 lit. a Astfel C.P.P. nu se poate reține în cauză că instanțele de fond nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile acestora și să influențeze soluția procesului așa cum impun dispozițiile art. 3859pct. 10.C.P.P. întrucât atât Judecătoria Arad, cât și Tribunalul Arad au făcut o completă și amplă analiză a probatoriului, analizând toate cererile și apărările formulate de inculpat. În acest sens, se mai reține și faptul potrivit art. 62 Cod procedură penală, mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o deosebire, în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătorești. Este adevărat că nu există nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, expertizele tehnice efectuate în cauză, instanța având posibilitatea să considere, atunci când declarațiile și concluziile expertizelor lor sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte și a le reține numai pe acelea care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, ceea ce s-a respectat în cauza dedusă judecății noastre.
Starea de fapt a fost corect stabilită de prima instanță și menținută de instanța de apel, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv: procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de constatare la fața locului, schița locului accidentului, planșa foto, procesul verbal de verificare tehnică, raportul de expertiză criminalistă nr. 160/16.10.2007, raportul de autopsie medico-legală nr. 213/B/1 din 03.07.2006, buletinele de analiză toxicologică alcoolemie nr. 693/A/5 din 04.07.2006 și 688/A/5 din 03.07.2006, procesul verbal de recoltare, buletinul de examinare clinică, declarațiile parte civilă, declarațiile martori, raportul de expertiză nr. 2466/18.10.2006, completare raport expertiză, completare raport de expertiză tehnică-auto, declarație expert. Apărarea inculpatului se întemeiază pe planșele foto depuse în dosarul primei instanțe la filele 65 și 142 și concluziile completării raportului de expertiză efectuat de expert, care au în vedere aceste fotografii; planșe foto care nu sunt efectuate de organele judiciare, nu există certitudine în ce privește momentul realizării acestora și sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză. Astfel, în procesul verbal de verificare tehnică din 05.07.2006, semnat de inculpat, se consemnează că la sistemele de frânare nu există scurgeri și există lichid în pahar la nivel normal. Aceste aspecte au fost confirmate de expert și în fața instanței de judecată (fila 151 dosar Judecătoria Arad ). Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 160/2007 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean T s-a concluzionat că producerea accidentului a avut drept cauză neadaptarea vitezei de deplasare a autoturismului, de către inculpat, la condițiile de drum impuse de deplasarea printr-o curbă în care partea carosabilă era umedă. Aceeași concluzie apare și în raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expert, care mai arată și că defecțiunile menționate la autoturismul implicat în accident nu au putut duce la favorizarea unei traiectorii sau a unei situații care să fie cauza producerii accidentului.
Prin urmare, în mod corect instanțele de fond au reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, nefiind incidente dispozițiile art. 47.Cod Penal - cazul fortuit, în condițiile în care nu s-a făcut dovada unei împrejurări mai presus de voința acestuia care să fi determinat rezultatul nefast, sistemul de frânare funcționând în condiții normale, iar defecțiunile autoturismului nefavorizând traiectoria acestuia.
În ce privește modul de determinare a alcoolemiei, in mod corect s-a constatat că a fost stabilită printr-o probă cu valoare științifică, prin adresa nr. 2466/18.10.2006 a IML T comunicându-se o alcoolemie estimată pentru ora 3,40, cuprinsă în intervalul aproximativ 0,90 - 1,10 gr . Această valoare nu se poate considera ca pur teoretică, astfel cum susține inculpatul, câtă vreme are la bază alcoolemiile calculate pentru orele 6,22 și 7,55 când s-au recoltat probele de sânge și faptul că însuși inculpatul a declarat că în intervalul scurs de la data producerii accidentului și până la recoltarea probelor nu a mai consumat băuturi alcoolice.
Încadrarea juridică dată faptei inculpatului care care a condus autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare -, având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,90 g/l alcool pur în sânge, cu o viteză neadaptată la condițiile de drum și întrând în impact cu pietonul, accident în urma căruia acesta din urmă a decedat, este corectă în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de dispozițiile art. 178 alin. 3 Cod penal.
Instanța de recurs constă că este nefondată și cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prev. de art. 178 alin. 3.Cod Penal în infracțiunea prev. de art. 178 alin. 2.Cod Penal formulată de inculpat, având în vedere alcoolemia avută de acesta la momentul accidentului.
În ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei de către conducătorul unui vehicul angajat într-un accident de circulație de pe urma căruia a rezultat moartea unei persoane sau vătămarea integrității corporale a unei persoane, prevăzută de art. 89 alin. 1 (fost art. 81 alin. 1) din OUG 195/2002, instanța constată că este probată de declarațiile martorilor (fila 41 dosar Judecătoria Arad ), (fila 67 dosar Judecătoria Arad ), (fila 68 dosar Judecătoria Arad ), (fila 69 dosar Judecătoria Arad ) și (fila 88 dosar Judecătoria Arad ). Astfel, martorul menționează că inculpatul părăsise locul accidentului înainte de sosirea poliției și salvării, zona era luminată corespunzător și nu s-a adunat grup compact de mai multe persoane, doar o mașină de taxi a oprit, respectiv că nu a auzit ca cineva care trecea pe acolo să fi strigat după inculpat expresii jignitoare. În același sens este și declarația martorei (fila 89 dosar Judecătoria Arad ), care completează că nu l-a admonestat nimeni pe inculpat. Prin urmare, în cauză nu există nici o probă care să conducă la concluzia că inculpatul ar fi părăsit locul accidentului datorită reacției oamenilor prezenți la locul accidentului sau pentru că s-ar fi temut pentru siguranța sa.
În ce privește sancțiunea aplicată, instanța de recurs apreciază că prin decizia penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72.pen. respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Pedepsele de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, respectiv pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în urma contopirii sunt în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52.pen. respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale. În aplicarea dispozițiilor art. 72.pen, instanțele de fond au efectuat o analiză și evaluare completă a circumstanțelor personale ale inculpatului, a condițiilor producerii faptelor și consecințelor acestora, aspecte însușite de instanța de control judiciar. În ce privește cererea de reținere în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal, respectiv conduita anterioară bună a acestuia, instanța reține că această circumstanță atenuantă este una judiciară, nu operează automat, este lăsată la aprecierea judecătorului, chemat să analizeze dacă o astfel de atitudine a inculpatului reflectă un grad de periculozitate scăzut al acestuia și faptul că reeducarea lui se poate realiza și printr-o pedeapsă mai ușoară. Calificarea atitudinii inculpatului nu poate omite rezultatul tragic al faptelor acestuia, natura infracțiunii de părăsire a locului accidentului, care denotă o ignorare a autorităților statului, dar și lipsa de sinceritate a acestuia. Astfel, atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului în fața organelor judiciare, aceasta prezintă relevanță sub aspectul criteriilor generale prev. de art. 72.Cod Penal Este adevărat că inculpatul nu este obligat să recunoască săvârșirea infracțiunilor, legea conferindu-i potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. "dreptul la tăcere", respectiv dreptul de a nu face nicio declarație; dar în măsura în care inculpatul este de acord să dea declarații, potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. sinceră în cursul procesului penal reprezintă potrivit art. 74 lit. c o Cod Penal circumstanță atenuantă, iar comportarea nesinceră în cursul procesului penal, fără a fi reglementată ca o circumstanță agravată, poate fi de natură a influența pedeapsa aplicată prin prisma criteriului precizat de art. 72.Cod Penal "persoana inculpatului". În acest context, conduita inculpatului anterioară infracțiunii denotă un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, însă nu suficient pentru a determina reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a Cod Penal, ci doar orientarea spre minimul special al pedepselor aplicate.
În ce privește daunele morale acordate părții civile, instanța de recurs apreciază că suma de 125.000 lei este rezonabilă și la stabilirea ei au fost avute în vedere atât suferințele părții civile, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Este adevărat că suferința pricinuită de pierderea unui membru al familiei nu poate fi evaluată în bani, însă având în vedere că în urma accidentului produs de inculpat a survenit decesul fratelui părții civile, care venise în A la muncă, deci nu mai locuia cu familia, suma acordată cu titlu de daune morale este una rezonabilă. În același timp, instanța constată că plafonul maxim la care poate fi obligat asigurătorul în urma unui accident de circulație nu are relevanță sub aspectul evaluării daunelor morale, nefiind un criteriu în această privință.
Referitor la cererea părții civile - recurente de obligare a asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, instanța constată că este nefondată. Astfel, se are în vedere că prin dispozițiile deciziei nr. I/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat, în recurs în interesul legii, că societățile de asigurări participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, cât și dispozițiile art. 55 alin.1 din Legea nr. 136/1995, care prevăd că "despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite". Prin urmare, răspunderea societăților de asigurări conform dispozițiilor Legii nr.136/1995 se bazează pe contractul de asigurare; iar legiuitorul prevăzut expres cazurile de răspundere pentru altul (art. 1000 - 1002 din Codul civil) și răspunderea solidară conform art. 1003.civ. iar printre acestea nu se află și răspunderea asigurătorului.
Față de cele anterior arătate, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 210/A/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. constatând culpa procesuală a recurenților în declararea unei căi de atac nefondate, va obliga pe fiecare în parte la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. respinge recursurile declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 210/A/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad.
În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. obligă fiecare parte recurentă la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR.
- - - - - G
Grefier,
Red.- 25.01.2010
Tehnored. - 26.01.2010
Primă instanță: jud. - Judecătoria Arad
Instanța de apel: jud., - Tribunalul Arad
Președinte:Laura Ani BogdanJudecători:Laura Ani Bogdan, Anca Nacu, Gheorghe
