Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 35/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 35
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpatul, părțile civile, și, împotriva deciziei penale nr.79/A/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul - recurent asistat de avocat ales, lipsă părțile civile -recurente, reprezentate de avocat, lipsă părțile civile intimate și părțile responsabil civilmente.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul părților civile, avocat solicitat admiterea recursurilor declarate în ce privește latura civilă a cauzei și menținerea hotărârii pronunțată de Judecătoria Timișoara pe latura penală. În motivare a arătat că instanța de apel în mod greșit a reținut culpa comună în locul cuplei exclusive a inculpatului și tot astfel au fost respinse despăgubirile civile solicitate. Pe de altă parte instanțele au respins și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată și în mod greșit au fost cenzurate despăgubirile civile reprezentând cheltuieli de înmormântare. A solicitat respingerea recursului declarat de inculpat.
Apărătorul inculpatului - recurent a solicitat admiterea recursului, reținerea culpei comune a inculpatului și victimei, aplicarea circumstanțelor atenuante și în consecință reducerea cuantumului pedepsei și a despăgubirilor civile, iar în ce privește recursul părților civile a pus concluzii de respingere.
Procurorul a solicitat respingerea ambelor recursuri, Tribunalul în mod corect a reținut culpa comună și a dozat corect atât despăgubirile materiale cât și cele morale. Pe de altă parte pedeapsa aplicată inculpatului este corect individualizată în raport cu fapta și culpa evidentă a acestuia.
Inculpatul - recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că regretă fapta și este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2467 din 19.09.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 773/2005 inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4(patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2.pen. și i-a fost interzisă acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c C pen. pe durata și în condițiile art. 71 al. 2.pen.
În baza art. 861.pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 862.pen. a stabilit un termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863al. 1.pen. pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:a). să se prezinte în datele de 15 martie, 15 septembrie, 15 decembrie al fiecărui an, la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Timiș;b). să anunțe,în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;c).să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 863al. 3 lit. d pen. pe durata termenului de încercare, a impus inculpatului obligația de a nu conduce vehicule.
În baza art. 71 al. 5.pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 863al. 2.pen. s-a dispus ca un exemplar al sentinței să fie comunicat Serviciului de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Timiș.
În baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864.pen. raportat la art. 83 și art. 84.pen.
În baza art. 346.C.P.P. inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă CNAS-CJAS Tas umei de 18.541,39 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată .
În baza art. 346.C.P.P. inculpatul a fost obligat să plătească părții civile - în calitate de reprezentantă legală a părții civile - suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale și au fost respinse în rest pretențiile formulate.
În baza art. 346.C.P.P. a obligat inculpatul să plătească părților civile și - suma de 40.000 RON ( câte 20.000 RON fiecăruia) cu titlu de daune morale, de asemenea, a fost obligat inculpatul să plătească părților civile și câte 50 RON lunar, pentru fiecare, cu titlu de pensie de întreținere, de la data producerii accidentului până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 25 de ani și a respins în rest pretențiile formulate.
În baza art. 357 al. 2 lit. c a C.P.P. menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra imobilului proprietatea inculpatului, situat în T, Zona, str. -,.44,.C,. 2 înscris în CF nr. 5351 până la concurența sumei la care a fost obligat față de toate părțile civile.
În baza art. 346.p Cod Penal a respins acțiunea civilă exercitată de părțile civile, și față de partea responsabilă civilmente.
În baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 54 al. 3 din Legea nr. 136/29.12.1995 privind asigurările și reasigurările în România a respins acțiunea civilă exercitată de părțile civile, și față de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și de Carte, precum și de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
În baza art. 193.C.P.P. raportat la art. 134 al. 6 din Statutul Profesiei de avocat din 2004, respins cererea părților civile, și privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele:
În data de 28.05.2004, în jurul orelor 16,00, inculpatul s-a aflat pe locul șoferului în autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare 3377XQ93-parcat pe întâia de circulație de pe Bv., în dreptul imobilului cu nr. 46, pe direcția de mers T - L - având ușa față întredeschisă cu 0,15.
După un anumit timp de staționare în această poziție, fără a se asigura, inculpatul a mărit deschiderea spre stânga a portierei, în condițiile în care din spatele autoturismului se apropia partea vătămată ce conducea un moped marca, la o distanță laterală de autoturism de aproximativ 0,3o
a intrat în coleziune - conform raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, ce descrie dinamica producerii accidentului - într-o prima fază cu maneta de acționare a frânei roții față cu portiera autoturismului, impactul a determinat frânarea roții, urmată de lovirea cu ghidonul, apoi mopedul a intrat în derapaj ușor lateral, partea vătămată a fost aruncat din șa, i-a zburat casca de protecție de pe cap, a căzut pe carosabil, lovindu-se puternic cu capul de acesta, a intrat în comă și a decedat la spital după câteva zile, ca urmare a leziunilor suferite.
Raportul medico-legal de autopsie a părții vătămate a concluzionat că moartea acestuia a fost de natură violentă, datorându-se contuziilor și dilacerării cerebrale consecutive unui traumatism cranio - cerebral, soldat cu: fractură de boltă și bază de craniu,hemoragie extradurală, subdurală, leptomeningee și intraventriculară, în cadrul unui poli traumatism cu fractură de ambele oase antebraț drept; leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu și/sau de corpuri dure, în cadrul unui accident de circulație.
În speță, prima instanță a constatat că fapta săvârșită de către inculpatul - care a staționat cu autoturismul la o distanță de 0,90 de bordură, în condițiile în care avea posibilitatea de a staționa cât mai spre bordură ca și vehiculele oprite din fața sa, având ușa întredeschisă - contrar dispozițiilor art. 173 pct. 1 din G nr. 85/23.01.2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ce stipulează că: " în localități, vehiculele oprite sau staționate voluntar pe partea carosabilă trebuie așezate cât mai aproape de marginea din dreapta a sensului de mers, paralel cu trotuarul sau cu axul drumului, pe un singur rând, dacă printr-un mijloc de semnalizare nu se dispune altfel" și art. 178 pct. 1 din G nr.85/23.01.2003 ce "interzice conducătorului de autovehicul și pasagerilor ca în timpul opririi sau staționării să deschidă sau să lase deschise ușile acestuia ori să coboare fără să se asigure că nu creează un pericol pentru circulație" - prin care s-a produs un accident de circulație ce a cauzat moartea părții vătămate - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, art. 178 al. 2.pen.
Sub aspect subiectiv, prima instanță a reținut că inculpatul a acționat sub forma culpei simple, fiind în exclusivitate responsabil de producerea accidentului de circulație ce a avut ca rezultat moartea victimei, deoarece acest accident nu avea loc - conform concluziilor raportului de expertiză tehnică auto - în condițiile în care conducătorul auto nu ar fi mărit, fără să se asigure, distanța în lateral a deschiderii inițiale a ușii, chiar în condițiile în care conducătorul mopedului ar fi circulat la o distanță de cca 0,30 lateral stânga față de autoturism.
Prin urmare, instanța a înlăturat apărarea inculpatului că în producerea accidentului se face vinovată și partea vătămată, ca fiind neconformă realității și în neconcordanță cu concluziile expertizei efectuate în cauză.
La stabilirea răspunderii penale a inculpatului, Judecătoria Timișoaraa avut în vedere criteriile generale de individualizare stabilite de art. 72.pen. precum și faptul că din analiza fișei de cazier judiciar a rezultat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, având o bună conduită anterior săvârșirii infracțiunii, dar raportat la împrejurarea că s-a reținut culpa sa exclusivă în producerea accidentului, se va stabili și aplica o pedeapsă la mediul special al acestei infracțiuni, și l-a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 4(patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, interzicându-i acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c pen. pe durata și în condițiile art. 71 al. 2.pen.
Văzând că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale privitoare la: cuantumul pedepsei ce a fost aplicată, de 4 ani, la inexistența unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, ținând cont de persoana condamnatului, de comportamentul său după producerea faptei, de faptul că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei, așa cum este prevăzut de art. 52.pen. poate fi atins chiar și fără executare efectivă.
Analizând devizul cheltuielilor de spitalizare efectuate cu partea vătămată, prima instanță a constatat că acțiunea civilă exercitată de CNAS-CJAS T este întemeiată în întregime, astfel că, în baza art. 346.C.P.P. a admis-o.
Conform actelor de stare civilă depuse la dosar, Judecătoria Timișoaraa reținut că au calitate de moștenitori legali ai părții vătămate defuncte doar descendenții săi - părțile civile și, iar partea civilă nu are calitatea de moștenitoare legală a părții civile, întrucât la data decesului părții civile, nu mai era soția acestuia, căsătoria dintre ei fiind desfăcută din vina ambilor soți, prin sentința civilă nr. 20924/15.12.1998 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 15084/1998.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri, coroborate cu declarații martori, prima instanță a apreciat că daunele materiale solicitate în cadrul acțiunii civile promovate de către - dar numai în calitate de reprezentantă legală a părții civile - sunt în parte întemeiate, astfel că, a admis în parte acțiunea civilă și, în baza art. 346.C.P.P. a obligat inculpatul să plătească părții civile - în calitate de reprezentantă legală a părții civile - suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale, și au fost respinse în rest pretențiile formulate ca neîntemeiate, întrucât în ceea ce privește exercitarea acțiunii penale în nume propriu nu are calitate procesuală.
În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de către moștenitorii legali ai părții vătămate: și, prima instanță a reținut că este întemeiată, în parte, în sensul că aceste persoane au suferit un prejudiciu moral prin pierderea unui părinte, la o vârstă timpurie la care aveau nevoie de sprijinul moral și ocrotirea acestuia, de îndrumarea lui, prin urmare, în baza art. 346.C.P.P. a obligat inculpatul să plătească părților civile și - suma de 40.000 RON ( câte 20.000 RON fiecăruia) cu titlu de daune morale, iar în rest a respins pretențiile formulate ca neîntemeiate.
Din analiza înscrisurilor privind veniturile pe care le obținea partea vătămată, depus de către la dosar, prima instanță a reținut împrejurarea că partea vătămată nu a figurat în evidențele fiscale ca persoană fizică autorizată, iar din adresa nr. 18805/12.12.2005 a CNPAS- s-a evidențiat faptul că partea vătămată a beneficiat de o pensie de invaliditate începând cu data de 05.03.2004 în sumă de 2.- ROL/lună, prima plată efectuându-se în luna aprilie 2004 în cuantum de 3.868.000 ROL. Ținând cont de nevoile părților civile și, de posibilitatea de plată a inculpatului, de veniturile dovedite - realizate de partea vătămată dar și de dispoziția instanței, prin care s-a luat act că partea civilă căreia i-au fost încredințați minorii nu solicită pensie de întreținere, în baza art. 346.C.P.P. Judecătoria Timișoaraa obligat inculpatul să plătească părților civile și câte 50 RON lunar, pentru fiecare, cu titlu de pensie de întreținere, de la data producerii accidentului până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 25 de ani și a respins în rest pretențiile formulate ca fiind neîntemeiate.
În baza art. 357 al. 2 lit. c a C.P.P. menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra imobilului proprietatea inculpatului.
În același timp, prima instanță a reținut că partea responsabilă civilmente a înstrăinat inculpatului, printr-un contract de vânzare-cumpărare, autoturismul implicat în accident, iar până la perfectarea tranzacției, inculpatul a folosit autoturismul în baza unui contract de comodat încredințat de către proprietar, astfel că în baza art. 346.p Cod Penal a respins acțiunea civilă exercitată de părțile civile, și față de partea responsabilă civilmente. Totodată, s-a constatat că între această persoană și inculpat nu există nici un raport de prepușenie, în baza căruia acesta să răspundă pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului.
Judecătoria Timișoaraa admis ca fiind întemeiate excepțiile lipsei calității procesuale în proces invocate de Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România și de Carte și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor potrivit prevederilor art. 57 al. 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările reasigurările în România, reținând că potrivit art. 54 al. 4 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, citarea asigurătorului în proces este obligatorie; iar din adresa nr. 04 E 17465 RO a Biroului central Francez, remisă Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, rezultă împrejurarea că, data producerii accidentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare 3377 XQ 93 nu era asigurat, fiind proprietatea lui, domiciliat în Franța. Totodată, au fost menționate dispozițiile art. 57 al. 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, reținându-se că acestea stabilesc că drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule deținute de persoane asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 48 al. 2, respectiv, dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile pe teritoriul României sau numărul de înmatriculare atestă existența asigurării potrivit convenției bilaterale încheiate între Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din țara de origine.
Prima instanță a mai reținut și dispozițiile art. 56 al. 1 din Legea nr. 136/1995, în raport de care a constatat că din examinarea înscrisurilor depuse la dosar rezultă că autoturismul implicat în accident nu avea asigurare internațională valabilă tip Carte, pe teritoriul României și nici nu a plătit primele datorate, apreciind că acțiunea civilă nu se poate îndrepta împotriva Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România pentru lipsa sa de calitate procesuală.
În privința Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prima instanță a reținut că este o autoritate administrativă autonomă ce are drept obiect principal de activitate supravegherea pieței asigurărilor, neavând calitatea de a fi citată ca asigurător în cadrul litigiilor privind stabilirea despăgubirilor. Pentru aceste motive, în baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 54 al. 3 din Legea nr. 136/29.12.1995 privind asigurările și reasigurările în România, a respins acțiunea civilă exercitată de părțile civile, și față de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și de Carte, precum și de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru lipsa de calitate procesuală a acestora.
În ce privește cheltuielile de judecată, s-a reținut că apărătorul părților civile a depus la dosar - necertificată în conformitate cu originalul, copia xerox a contractului de asistență juridică nr. 557/31.04.2004 încheiat între Societatea Civilă de Avocați Prof.. Dr. și Asociații și, având ca obiect asistența juridică și reprezentarea, onorariul stabilit fiind în cuantum de 100.000.000 lei +TVA, onorariu de succes ce se va achita la recuperare, după rămânerea definitivă a hotărârii, conform clauzelor convenite între părți - și a solicitat cheltuieli de judecată constând în acest onorariu neîncasat încă. Totodată, prima instanță a constatat că art. 134 din Statutul profesiei de avocat din 2004 prevede că onorariile pot fi stabilite în onorarii orale, onorarii fixe, onorarii de succes, onorarii formate din combinarea criteriilor mai sus enunțate, iar la al. 6 se prevede că " avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat, să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar", în funcție de rezultatul sau de serviciul furnizat, onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul fix sau oral. Astfel, prima instanță a apreciat că onorariul de succes nu a fost stabilit în conformitate cu normele legale invocate și că cererea părților civile, și privind acordarea cheltuielilor de judecată este nelegală.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, în termen legal, apel înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 19.12.2006 sub nr-.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat că sentința apelată este netemeinică și nelegală în ce privește individualizarea pedepsei, fiind dată cu încălcarea criteriilor prevăzute de art. 72.pen. și că în mod excesiv s-a stabilit ca modalitate de executare suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani, perioadă pentru care s-a dispus și interdicția de a mai conduce vehicule în conformitate cu art. 863al.3 lit. d pen. Inculpatul a apreciat că această obligație este excesivă câtă vreme accidentul nu s-a datorat unei conduceri imprudente din partea sa și îl pune în situația de a nu putea să asigure plata despăgubirilor către părțile civile. Totodată, inculpatul a susținut că instanța a soluționat în mod greșit și acțiunea civilă, învederând că a fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare către CJAS T în cuantum de 18.541,39 lei Ron, deși chetuielile de spitalizare comunicate de Spitalul Clinic de Urgență T au fost în sumă de 18.541.390 lei Rol, respectiv 1.854,13 lei Ron. Pe de altă parte, apelantul inculpat a susținut că daunele materiale pentru înmormântare au fost stabilite în mod arbitrar la suma de 20.000 lei Ron, fără a se avea în vedere cheltuielile efectiv efectuate de partea civilă și luând în considerare un deviz de construcție a unui monument funerar, avându-l ca beneficiar pe reprezentantul părții civile, deși instanța era obligată să aibă în vedere doar sumele achitate de partea civilă pentru evenimentele ocazionate de decesul victimei. Inculpatul a mai contestat și cuantumul daunelor morale, apreciind că suma de 400.000.000 lei rol este cu totul nejustificată în contextul în care copii nu se aflau în întreținerea victimei, părinții fiind divorțați și ei rămânând în întreținerea mamei, iar victima nu le putea asigura asemenea venituri dintr-o pensie de 267 lei ron.
Împotriva aceleiași sentințe penale au declarat apel și părțile civile, și, solicitând desființarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărârii în sensul admiterii în totalitate a acțiunii civile așa cum a fost formulată și obligarea inculpatului în solidar cu Fondul de protecție a victimelor străzii la plata despăgubirilor civile.
În motivarea apelului, părțile civile au arătat că au solicitat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în solidar cu Fondul de protecție a victimelor străzii, iar instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere. Pe de altă parte, au arătat că prima instanță a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale a, deși dispozițiile art. 2 din Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii prevăd că "fondul se constituie, se administrează și se utilizează de către ", iar art. 24 prevede că "fondul va fi citat în mod obligatoriu prin, despăgubirea fiind plătită de către fond în baza hotărârii judecătorești irevocabile". În al doilea rând, s-a susținut că în mod greșit instanța a respins despăgubirile părții civile, reținând că aceasta nu mai are calitate, fiind divorțată de victimă la data producerii accidentului, deși în temeiul art. 24.C.P.P. orice parte care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială poate exercita acțiunea civilă; iar pe de altă parte arătându-se că s-a dovedit că deși căsătoria a fost desfăcută, aceștia au continuat să trăiască și să se gospodărească împreună într-o stare de concubinaj; că la data decesului tocmai plecase în Germania cu un contract de muncă de 300 euro/lună, pentru a-și întreține mai bine copiii, și datorită decesului fostului soț a fost nevoită să se întoarcă în țară pentru a avea grijă de copii. În al treilea rând, părțile civile au învederat că în mod greșit a fost cenzurată de instanță constituirea de parte civilă, omițându-se vârsta fragedă la care au rămas fără unul dintre părinți, că mai sunt foarte mulți ani până la terminarea studiilor și până când se vor putea întreține singuri; că sumele acordate cu titlu de pensie de întreținere sunt infime față de sumele pe care le câștiga tatăl acestora și de care sunt privați (30.000.000 lei rol/lună; 300 euro/lună salariul mamei din Germania). Totodată, au arătat că trebuie să fie avut în vedere și faptul că un an de studiu universitar constă între 400-600 euro, iar întreaga pensie de întreținere de pe un an nu ar ajunge nici pentru achitarea taxelor de școlarizare, neincluzând celelalte cheltuieli necesare unui trai decent. În motivarea apelului, părțile civile au mai susținut că le-a fost respinsă suplimentarea probatoriului cu martorul, pe latură civilă, fără nici o motivare și că li s-a respins cererea privitoare la cheltuielile de judecată, deși au depus contractul de asistență juridică, că prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat, fără a le indica.
Prin decizia penală nr.79/A/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a au C.P.P. fost admise apelurile declarate de inculpatul apelant, și părțile civile și, și în baza art. 379 pc.t 1 lit. b C.P.P. s-a respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată.
S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând, în baza art. 187 al. 2.p inculpatul, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de " ucidere din culpă".
În baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului și în baza art. 82.Cod Penal s-a stabilit termen de încercare de 4 ani, cu atragerea atenției inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.
Cod PenalÎn baza art. 346.C.P.P. inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Tas umei de 1.854,2 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate., iar părții civile în calitate de reprezentantă legală a părții civile, și părții civile suma de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale.
În baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 998,999.civ. inculpatul a fost obligat să plătească fiecărei părți civile și câte 20.000 lei, cu titlu de daune morale, respectiv să plătească fiecărei părți civile și câte 150 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, de la data producerii accidentului până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani de fiecare beneficiar.
În baza art. 61 din Legea nr. 136/1995 și Ordinul nr. 3113/2003 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurătorilor a fost obligat Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata despăgubirilor civile menționate mai sus, din fondul de protecție a victimelor străzii, alături de inculpat, până la limita de 70.000 lei pentru fiecare persoană păgubită, dar nu mai mult de 350.000 lei în total.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că apelul inculpatului este întemeiat în ce privește modul de individualizare a pedepsei și culpa în producerea evenimentului, precum și în ce privește cuantumul despăgubirilor reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate, cuantumul daunelor materiale, iar apelul părților civile și este întemeiat în ce privește cuantumul pensiei de întreținere și obligarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata despăgubirilor civile alături de inculpat; apelul părții civile fiind nefondat.
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, cu excepția împrejurării că s-a reținut în mod netemeinic culpa exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului fără a se da o interpretare corectă concluziilor și constatărilor raportului de expertiză tehnică auto judiciară întocmit de expert. Astfel, în raportul de expertiză s-a concluzionat că inculpatul, conducătorul autoturismului, a încălcat prevederile art. 173 pct. 1 și ale art. 178 pct. 1 din nr.HG 85/2003, respectiv distanța de staționare față de bordură și staționarea cu ușile deschise; iar victima, conducătorul mopedului, a încălcat prevederile art. 42 din nr.OUG 195/2002 și prevederile art. 131 și 150 pct. C din nr.HG 85/2003, respectiv deplasarea pe I deși erau vehicule staționate, efectuarea unei manevre de depășire și nepăstrarea față de vehiculul depășit a unei distanțe laterale suficiente, având în vedere că ușa era deja întredeschisă și se putea observa din timp. În același sens, expertul arată că în condițiile în care ușa față a fost deschisă cu o fantă de 0,30, corespunzătoare momentului impactului, dacă victima se deplasa la o distanță laterală de cel puțin 0,50 față de extremitatea laterală a autovehiculului staționat, impactul nu avea loc și de asemenea acest impact nu se producea dacă victima circula pe a II-a, chiar și în ipoteza în care ușa era deschisă aproape complet. Pe de altă parte, în raportul de expertiză se arată că accidentul nu avea loc în condițiile în care conducătorul auto nu mărea distanța în lateral a deschiderii inițiale a ușii, chiar și în condițiile în care conducătorul mopedului circula la o distanță de cca. 0,30 lateral stânga față de autoturism, dar dacă victima lua măsurile legale de păstrare a unei distanțe laterale suficiente, chiar și în condițiile de modificare a deschiderii ușii accidentul nu se producea. Prin urmare, producerea accidentului soldat cu decesul conducătorului mopedului este rezultatul unui concurs de factori și omisiuni de respectare a normelor legale și de prevedere imputabile ambilor conducători, atât inculpatului, cât și victimei. Ar fi inechitabil a reține culpa doar a inculpatului în producerea evenimentului, câtă vreme nici victima nu a respectat obligațiile ce îi reveneau ca participant la traficul rutier și care ar fi putut conduce la evitarea unui rezultat tragic.
Încadrarea juridică dată faptei de prima instanță este corectă având în vedere că accidentul de circulație s-a datorat și culpei inculpatului, care nu a respectat dispozițiile art. 173 pct. 1 și 178 pct. 1 din nr.HG 85/2003, și urmare a accidentului a rezultat moartea părții vătămate.
Instanța de apel a apreciat că prima instanță nu a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art.72 pen. respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. În aplicarea dispozițiilor art. 72.pen, se impune efectuarea unei analize și evaluări complete a circumstanțelor personale ale inculpatului, a condițiilor producerii faptei și consecințelor acesteia. Astfel deși nu se poate face abstracție de rezultatul deosebit de grav al acțiunilor inculpatului, de pericolul social al unor asemenea conduite, trebuie avut în vedere că există și culpa concurentă a victimei, trebuie reținută valoarea normelor juridice încălcate, că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, precum și limitele de pedeapsă stabilite de textul special. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că aplicarea față de inculpat a sancțiunii de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "ucidere din culpă", cu suspendarea condiționată a pedepsei în condițiile art. 81.Cod Penal este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52.pen. respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale. Reținând că scopul acestei pedepse poate fi atins chiar și fără executare efectivă date fiind circumstanțele personale ale inculpatului și modalitatea de comitere a faptei, iar în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legale privitoare la: cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată și inexistența unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, instanța de apel a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în temeiul art. 81.Cod Penal, atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.
Cod PenalÎn ce privește modul de soluționare al acțiunii civile în cadrul procesului penal, s-a constatat că partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență T s-a constituit parte civilă cu suma de 18.542.000 lei Rol, constând în cheltuielile de spitalizare ale defunctului, comunicată prin adresa nr. 1508/14.03.2005 (fila 32 dosar fond), iar prin sentința penală apelată inculpatul a fost obligat la plata unor despăgubiri în cuantum de 18.541,39 Ron, care depășesc pretențiile părții civile menționate și nu este justificată de documentele depuse în cauză. Prin urmare, instanța de apel în baza art. 346.C.P.P. a obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Tas umei de 1.854,2 lei, reprezentând contravaloarea reală a cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate.
Pe de altă parte, s-a constatat că prin cererea depusă în cauză în data de 08.03.2005 (fila 42 dosar fond), părțile civile au solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de înmormântare, pomenire și parastas în cuantum de 100.000.000 lei Rol; cheltuieli cu amenajarea locului de veci în cuantum de 100.000.000 lei Rol; daune morale în cuantum de 3.500.000.000 lei Rol; stabilirea unei contribuții lunare de întreținere pentru descendenții și și despăgubiri periodice pentru veniturile nerealizate prin decesul tatălui reprezentând echivalentul a 400 Euro - 15.000.000 lei Rol pe lună pentru fiecare până la majorat și în continuare până la finalizarea studiilor, în total 62.400 Euro - 2.340.000 lei Rol; despăgubiri periodice pentru reprezentând echivalentul în lei a 300 Euro pe lună - 11.250.000 lei Rol, de la data decesului fostului soț și până la împlinirea condițiilor de pensionare 22.05.2014, respectiv în total 46.000 Euro.
În ce privește despăgubirile materiale solicitate, s-a reținut că există dovezi (facturi fiscale, chitanțe aflate la filele 19-26 dosar UP coroborate declarația martorei ), care justifică numai prejudiciul de 10.000 lei. Prin urmare, în baza art. 346.C.P.P. va obliga inculpatul să plătească părții civile în calitate de reprezentantă legală a părții civile, și părții civile suma de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale. Totodată, instanța de apel constată că suma de 10.000 lei solicitată cu titlu de cheltuieli cu amenajarea locului de veci nu poate fi inclusă în cuantumul despăgubirilor materiale, nefiind dovedită. Astfel, părțile civile se prevalează de o comandă/deviz încheiat în data de 02.04.2005 pe numele care conține o ofertă de preț de la SRL, act care nu atestă plata vreunor lucrări în legătură de cauzalitate de fapta inculpatului întrucât pe de o parte este emis pentru o persoană care nu are calitatea de parte civilă în proces și este doar o ofertă de preț.
În ce privește cuantumul daunele morale, instanța de apel a apreciat că suma acestora este rezonabilă și la stabilirea ei au fost avute în vedere atât suferințele părții vătămate, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. În acest sens, instanța de apel consideră că trebuie avute în vedere pe de o parte suferințele pricinuite de pierderea unui părinte, prematur și în circumstanțe tragice, la o vârstă la care copii aveau nevoie de sprijinul și susținerea acestuia, iar pe de altă parte că această suferință nu poate conduce la o îmbogățire fără just temei, că se impune a fi stabilită o sumă rezonabilă, precum și existența unei culpe a victimei în producerea evenimentului. Este adevărat că decesul unei persoane apropiate ar putea fi privit ca o pierdere incomensurabilă și că din această perspectivă nici o sumă de bani nu pare a fi suficientă, dar nu aceasta este perspectiva din care judecătorul trebuie să aprecieze daunele morale, ci din aceea a momentului și împrejurărilor în care s-a produs, având în vedere că în mod inevitabil, mai devreme sau mai târziu, viața fiecărui om ajunge la final. Din aceste motive, în baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 998,999.civ. suma de 20.000 lei (Ron) apare ca fiind justificată pentru fiecare dintre copii victimei, respectiv pentru părțile civile și.
Referitor la cererea de stabilire a unei contribuții lunare pentru părțile civile și, instanța de apel constatat că în mod corect prima instanță a stabilit că inculpatului îi incumbă această obligație, însă cuantumul său nu a fost evaluat în mod corect. Astfel, faptul că prin sentința civilă nr. 20924/1998 pronunțată de Judecătoria Timișoara, minorii au fost încredințați mamei, iar în sarcina victimei nu a fost stabilită o contribuție de întreținere este lipsit de relevanță, câtă vreme obligația de întreținere dintre părinți și copii minori (la care sunt asimilați și cei care se află în continuarea studiilor) este una legală, poate fi executată și benevol, fără a se impune existența unei hotărâri judecătorești. Mai mult, datorită caracterului imperativ al dispozițiilor legale din codul familiei care reglementează obligația de întreținere, nu este admisibilă o renunțare cu caracter definitiv, la dreptul de întreținere pentru viitor. Pe de altă parte, în materia civilă delictuală prevăzută de art. 998, 999.civ. interesează prejudiciul efectiv și integral, iar în acest context se reține din declarațiile martorilor și că minorii se aflau în îngrijirea victimei, beneficiind de întreținerea și condițiile materiale ale acesteia. În ce privește cuantumul acestor despăgubiri periodice, instanța de apel reține că ele sunt menite a compensa lipsa întreținerii de care beneficiau minorii de la victimă, întreținere care se raportează nu numai la nevoile părților civile și, ci și la condițiile materiale ale victimei, în contextul în care copiii au dreptul de a se bucura de aceleași condiții de trai ca și părinții lor. Este adevărat că potrivit adresei nr. 18805/12.12.2005 a CNPAS- victima a beneficiat de o pensie de invaliditate începând cu data de 05.03.2004 în sumă de 2.672.190 ROL/lună, prima plată efectuându-se în luna aprilie 2004 în cuantum de 3.868.000 ROL, dar din declarațiile martorilor și rezultă că acesta realiza venituri suplimentare în cuantum de 2.500 - 3.000 lei lunar din grădinărit și activități de reparații. Împrejurarea că victima nu figura în evidențele fiscale cu aceste venituri este lipsită de relevanță sub aspectul pe care îl analizăm, respectiv cel al contribuției de întreținere, întrucât răspunderea civilă delictuală presupune repararea integrală a prejudiciului efectiv cauzat copiilor victimei și nu analiza sursei veniturilor sau respectării de către victimă a normelor privind practicarea unor activități sau declararea veniturilor. Luând în considerare ca punct de plecare în stabilirea despăgubirilor lunare suma de 2.500 lei ca venit lunar realizat de victimă, instanța de apel are în vedere că dispozițiile art. 94 alin.1 fam. impuneau victimei să contribuie la întreținerea celor doi copii până la plafonul maxim de 1/3 din căștigul din muncă; că părților civile și le-a fost stabilită o pensie de urmaș de 86,45 lei lunar fiecare (care este scăzută din suma ce reprezintă lipsa întreținerii, fiind un prejudiciu recuperat) și împrejurarea că în producerea accidentului a fost reținută și culpa victimei. Pe de altă parte, trebuie precizat că posibilitățile materiale ale inculpatului nu reprezintă un criteriu pentru stabilirea acestei contribuții întrucât răspunderea civilă delictuală presupune repararea prejudiciului integral și efectiv suferit de părțile civile. Astfel fiind, în baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 998,999.civ. a obligat inculpatul să plătească fiecărei părți civile și câte 150 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, de la data producerii accidentului până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani de fiecare beneficiar. S-a reținut și faptul că inculpatul nu poate fi obligat la plata unei sume globale, calculată anticipat până la terminarea studiilor de către părțile civile și întrucât obligația inculpatului înlocuind obligația de întreținere a victimei are prin esența ei un caracter de prestație succesivă, menită să asigure parte din mijloacele necesare traiului lunar al beneficiarilor săi.
În ce privește pretențiile părții civile, instanța de apel a constatat că în mod corect acestea au fost respinse de către prima instanță. Astfel, o dată cu desfacerea căsătoriei părții civile cu victima, a încetat și obligația de întreținere și sprijin reciproc. Faptul că partea civilă ar fi continuat să întrețină relații de concubinaj cu victima este lipsit de relevanță juridică și mai mult, chiar partea civilă recunoaște că se afla în străinătate astfel că nu poate fi vorba de o gospodărire împreună cu victima. Împrejurarea că datorită decesului victimei, partea civilă ar fi fost nevoită să se întoarcă în România pentru a avea grijă de copii, pierzând posibilitatea realizării unui câștig în străinătate, nu poate fi reținută ca temei pentru obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri întrucât părții civile i-au fost încredințați copii spre creștere și educare cu ocazia divorțului, revenindu-i obligația de a-i supraveghea, a veghea la dezvoltarea lor, iar nu victimei. Pe de altă parte, decesul fostului soț nu se poate transforma într-o sursă de îmbogățire fără just temei și de asigurare a mijoacelor necesare subzistenței unei persoane care are capacitatea de muncă și de întreținere.
Cu privire la soluția pronunțată de prima instanță în raport cu pretențiile formulate față de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, instanța de apel a constatat că aceasta nu a avut în vedere dispozițiile art. 61 din Legea nr. 136/1995 și respingerea pretențiilor este nelegală. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 136/1995 a fost constituit fondul de protecție a victimelor străzii în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule supuse înmatriculării, dacă autovehiculul nu este asigurat pentru răspundere civilă, al cărui administrator este Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și împotriva căruia se exercită drepturile persoanelor păgubite în caz de litigiu. Având în vedere că autoturismul în speță nu era asigurat, că accidentul s-a produs în data de 28.05.2004, în baza art. 61 din Legea nr. 136/1995 și Ordinul nr. 3113/2003 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurătorilor instanța va obliga Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata despăgubirilor civile menționate mai sus, din fondul de protecție a victimelor străzii, alături de inculpat, până la limita de 70.000 lei pentru fiecare persoană păgubită, dar nu mai mult de 350.000 lei în total. Referitor la solicitarea ca instanța de apel să dispună desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru nepronunțarea asupra temeiului de drept al răspunderii Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România menționat anterior s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b C.P.P. administratorul fondului de protecție a victimelor străzii fiind citat în primă instanță.
În ce privește susținerile părților civile în sensul că prima instanța a soluționat în mod greșit cererea de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, instanța de apel a reținut că soluția este corectă, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 134 și 135 din Statutul profesiei de avocat din 25.09.2004. Astfel, conform art. 134 alin. 6 "avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat; în cauzele penale, onorariul de succes nu poate fi practicat decât în legătură cu latura civilă a cauzei; onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat". Prin dispozițiile art. 135 din statutul profesiei de avocat s-a interzis avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact "de quota litis", pact definit ca o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare. Cum în speță, prin contractul de asistență juridică nr. 557/2004 a fost fixat doar onorariul de succes, în cauză sunt incidente dispozițiile sus menționate, astfel că nu poate fi obligat inculpatul la suportarea acestor cheltuieli.
Împotriva deciziei penale nr.79/A/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș in dosar - au declarat recurs inculpatul și părțile civile, și.
In motivarea recursului declarat de părțile civile se solicită admiterea acestuia, casarea deciziei penale recurate, deoarece instanța de apel a greșit când a modificat sentința primei instanțe, in sensul reținerii culpei comune, in locul culpei exclusive a inculpatului, deoarece nici unul dintre cei doi martori audiați nu au văzut momentul producerii accidentului, iar din probele administrate reiese vinovăția inculpatului, care staționa la aprox.1 metru de bordură, cu ușa întredeschisă și a mărit deschiderea ușii fără să se asigure. Se arată în motivarea recursului că nu există o altă probă care să contrazică această stare de fapt, iar raportul de expertiza concluzionează că inculpatul nu se putea asigura in oglinda retrovizoare, deoarece in poziția in care se afla portiera acesta nu mai avea contact vizual cu oglinda, iar normele indicate ca fiind încălcate de către victimă au caracter orientativ, lăsate la aprecierea conducătorului.
Al doilea motiv de recurs al părților civile se referă la respingerea despăgubirilor solicitate de partea civilă, reținându-se că aceasta nu are calitate, din moment ce era divorțată de victimă la data producerii accidentului, dar se omite a se avea in vedere că orice parte care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, poate exercita acțiunea civilă, iar probele administrate au dovedit că partea a fost căsătorită cu victima, dar deși căsătoria a fost desfăcută, aceștia au continuat să trăiască si să se gospodărească intr-o stare de concubinaj. In acest sens s-a dovedit că la data decesului, reclamanta a obținut un contract de muncă în Germania urmând a primi 300 Euro lunar, dar urmare a decesului a fost nevoită să se întoarcă în țară pierzând această remunerație, la care ar trebui obligat inculpatul.
Al treilea motiv de recurs se referă la respingerea a unei părți din pretențiile civile formulate, respectiv a sumei acordate cu titlu de pensie de întreținere, fără a fi luat în calcul costul unui an de studiu universitar.
Al patrulea motiv de recurs se referă la respingerea capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată, câtă vreme contractul de asistență juridică prevedea onorariu de succes, astfel că instanțele nu puteau cenzura și interpreta voința părților.
Al cincilea motiv de recurs se referă la greșita respingere a despăgubirilor civile constând în cheltuielile de înmormântare, cu motivarea că documentul justificativ depus la dosar este doar o ofertă de preț și nu s-a luat astfel în calcul că acesta se coroborează și cu declarațiile martorilor care arată sumele care au fost cheltuite cu înmormântarea.
In motivele de recurs ale inculpatului se solicită reindividualizarea judiciară a pedepsei și aplicarea unei pedepse orientată spre minim, deoarece in producerea evenimentului rutier vinovăția aparține și victimei, care a circulat cu viteză mare și nu s-a asigurat in momentul efectuării depășirii, solicitându-se totodată și reducerea cuantumului daunelor materiale, respectiv cheltuielile ocazionate de înmormântare, precum și a daunelor morale, deoarece suma acordate celor doi minori este nejustificată, în contextul în care nu se mai aflau în întreținerea victimei, ci urmare a divorțului părinților în întreținerea mamei, contribuția victimei fiind raportată la venitul lunar realizat.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate, din prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu potrivit art. 385/6 p Cod Penal, Curtea apreciază că decizia penală recurată este legală și temeinică, în deplină concordantă cu ansamblul probelor administrate în cauză.
In mod corect instanța de apel a reținut culpa comună a inculpatului și a victimei, prin interpretarea concluziilor si constatărilor raportului de expertiză tehnică auto judiciară întocmit de expertul. Vinovăția inculpatului care staționa cu autoturismul la 1 metru de bordură, cu portiera întredeschisă și care fără a se asigura a efectuat manevra de deschidere portiere, este de necontestat, dar la producerea urmărilor atitudinii culpabile a inculpatului se suprapune și conduita victimei, care se deplasa pe I deși erau vehicule staționate și a efectuat manevra de depășire fără a păstra față de vehiculul depășit a unei distanțe laterale suficiente, având în vedere că ușa era întredeschisă și se putea observa din timp. De altfel, așa cum reiese din concluziile raportului de expertiză la producerea accidentului soldat cu moartea victimei au concurat o serie de factori și omisiuni de respectare a normelor legale, imputabile ambelor persoane participante la trafic. Raportat la cele menționate primul motiv de recurs al părții civile este neîntemeiat și raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art. 72.p reținându-se si culpa concurentă victimei și faptul că inculpatul este lipsit de antecedente penale, pedeapsa aplicată de către instanța de apel este corect individualizată și în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de către acesta de noi fapte antisociale, fiind deci neîntemeiat acest motiv de recurs al inculpatului.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs al părții civile, instanța de recurs apreciază că în ipoteza în care partea civilă a continuat să întrețină relații de concubinaj cu victima, nu se poate pune problema unei conviețuiri intre părți și unei gospodăriri care să ducă la obligarea inculpatului la plata întreținerii de care victima ar fi lipsită. Chiar partea civilă susține că la data decesului fostului soț se afla în Germania în derularea unui contract de muncă ce îi aducea un venit de 300 Euro pe lună, iar întoarcerea ei în România nu poate reprezenta sursa unei îmbogățiri fără justă cauză. Motivația părții.civile potrivit cu care întoarcerea în țară și prin urmare pierderea contractului de muncă s-a făcut datorită decesului fostului soț, este inexactă, întrucât partea civilă a fost cea căreia i-au fost încredințați spre creștere și educare cei doi copii minori, și în temeiul acelei hotărâri judecătorești avea obligația de a-i supraveghea pe minori și de a veghea la creșterea lor, ceea ce presupunea prezența fizică a mamei alături de copii.
În privința celui de-al treilea motiv de recurs, referitor la suma acordată cu titlu de daune morale, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a prejudiciului cauzat prin decesul tatălui, fiind evident că nu se poate pune problema evaluării lor precise, urmând a se lua în calcul împrejurări exterioare care pot duce la stabilirea unei sume de bani, care ar putea constituit o reparație suficientă, Curtea însușindu-și într-u totul motivarea instanței de apel. Cu privire la contribuția lunară acordată pentru părțile civile și este înafara oricăror discuții că aceste părți civile,în calitate de fiii ai defunctului beneficiază de contribuție de întreținere, la calculul căreia urmează a se avea în vedere suma de bani cu care victima contribuia in mod efectiv la creșterea și educarea copiilor, luându-se ca bază de calcul veniturile pe care aceasta le realiza pe durata unei luni, iar din depozițiile martorilor audiați rezulta că victima realiza venituri suplimentare pensiei de invaliditate pe care o primea, și care rezultau din grădinărit și activități de reparații, astfel că suma acordată de către instanța de apel, respectiv de 150 lei lunar pentru fiecare minor este corect individualizată, raportat la criteriile generale prev.de art. 998, 999 cod civ, care obligă la repararea prejudiciului integral si efectiv suferit de părțile civile.
Cu motivația mai sus prezentată,Curtea va respinge și cel de-al doilea motiv de recurs al inculpatului,prin care s-a solicitat diminuarea cuantumului despăgubirilor civile acordate.
Al patrulea motiv de recurs al părții civile se referă la neacordarea avocatului a onorariului de succes, raportat la care Curtea apreciază că în mod corect a fost respinsă solicitarea, potrivit disp.art. 134 și 135 din Statutul profesiei de Avocat, onorariul de succes nefiind stabilit în conformitate cu normele legale invocate.
Al cincilea motiv de recurs se referă la cuantumul reprezentând cheltuieli de înmormântare neacordate, cu privire la acest capăt de cerere, Curtea de Apel apreciază că în mod corect, instanța de apel a calificat devizul încheiat la 02.04.2005 pe numele ca drept o ofertă de preț emisă de SC " " SRL cu privire la amenajarea locului de veci, act care nu a făcut dovada derulării unor lucrări la plata cărora să fie obligat inculpatul, cu atât mai mult cu cât a fost emis către o persoană care nu este parte în proces și care nu are interes în prezenta cauză.
Astfel fiind, n temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct.1 lit. B p Cod Penal va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul, părțile civile, și, împotriva deciziei penale nr.79/A/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Văzând și prevederile art.192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct.1 lit. B p Cod Penal respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul, părțile civile, și, împotriva deciziei penale nr.79/A/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art.192 alin.2 p Cod Penal obligă pe fiecare recurent - inculpat și părțile civile - la plata sumei de câte 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședința publică azi 24 Ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.AN/tehnored AJ
2 ex/11.02.2008
Prima instanță: Judec.T-
Apel: Trib.T -,
11 Februarie 2008
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Ion Dincă, Victor Ionescu
