Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 361/2009. Curtea de Apel Ploiesti

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 361

Ședința publică din data de 20 mai 2009

PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu

JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru Ion Stelian

- - -

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de asigurătorul, ROMÂNIA asigurare REASIGURARE",cu sediul în B,- A, sector 2, împotriva deciziei penale nr.43 din data de 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de asigurator, împotriva sentinței penale nr. 142 din 11 decembrie 2008, pronunțată de judecătoria Pogoanele, prin care inculpatul, fiul lui și, ns. la 15.03.1980, domiciliat în comuna Homocea, județ V, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 178 Cod Penal, cu aplicarea art. 81 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul - inculpat, asistat de avocat ales din Baroul Prahova, lipsă fiind recurentul - asigurător SC" România Asigurare Reasigurare"SA B, reprezentantul legal și intimații, și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat pentru intimatul - inculpat și reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.

Curtea a luat act de declarațiile părților, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.

Avocat având cuvântul pentru intimatul - inculpat, solicită respingerea recursului declarat de asigurator ca nefondat, menținerea soluțiilor pronunțate în cauză, ca fiind legale și temeinice, întrucât intimatul - inculpat nu are posibilități financiare să plătească o sumă globală, întrucât acesta nu realizează venituri, având în întreținere și trei copii minori.

În subsidiar, arată că inculpatul este de acord cu plata sumei globale, doar dacă asiguratorul va prelua și suma la care a fost obligat inculpatul, acesta nerealizând venituri. Cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de asigurator ca nefondat, menținerea soluțiilor pronunțate în cauză, ca fiind legale și temeinice.

Intimatul - inculpat având ultimul cuvânt solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.142 din 11 decembrie 2008 judecătoria Pogoanele, în baza art.178 alin.1,2 Cod penal, a condamnat pe inculpatul - fiul lui și, născut la data de 15 martie 1980 în localitatea Adjud, județul V, CNP -, cetățean român, studii 3 clase, căsătorit, 3 copii minori în întreținere, domiciliat în comuna Homocea, județul V, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art.71 alin.2 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal.

În temeiul art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art.82 Cod penal.

Conform art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal, potrivit cărora, dacă în interiorul termenului de încercare cel condamnat săvârșește o nouă infracțiune pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune, precum și asupra prevederilor art.84 din Codul penal, conform cărora, dacă în interiorul termenului de încercare cel condamnat nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.

A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă.

În baza art.14, art. 15, art.346 Cod procedură penală, rap. la art.998 și urm.Cod civil și art.49 și 50 din Legea nr.136/1995 a fost obligat inculpatul împreună cu asigurătorul SC" România Asigurare Reasigurare"SA B, acesta din urmă în limita sumei prevăzute de lege, să plătească în favoarea părților civile născut la data de 25 septembrie 1998, născut la data de 18 iunie 2001 și născut la data de 16 martie 2005, o rentă lunară în cuantum de 225 lei (câte 75 lei pentru fiecare minor) începând cu data de 09 septembrie 2007 și până la împlinirea de către minori a vârstei majoratului.

În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut că la data de 08 septembrie 2009 inculpatul circula pe DN 2E 85, în direcția B - B la volanul autoturismului proprietate personală marca " 1305", cu numărul de înmatriculare - având în cabină pe numiții și; autoturismul era încărcat cu 50 baxuri de roșii, fiecare în greutate de 20 - 25 kg, iar cabina avea două locuri.

În apropierea hanului "" în jurul orei 18,45 la km 71 + 400, în timp ce circula cu o viteză de aproximativ 70 km/, inculpatul a virat la dreapta și a ajuns cu roțile pe acostamentul din pietriș, unde a rulat 24 pe o traiectorie în arc de cerc, după care s-a răsturnat pe partea dreaptă și s-a rostogolit pe carosabil, oprindu-se pe partea laterală stânga a benzii sale de mers.

Deplasându-se la fața locului, organele de poliție au stabilit că evenimentul rutier a avut loc pe DN 2E 85, la km 77 +300 mp. pe raza comunei S, în afara localității, în apropiere de intersecția cu DJ 203. În zonă, partea carosabilă este acoperită cu covor asfaltic în lățime de 12. drumul este în aliniament, se circulă pe câte o bandă de circulație pe sens în lățime de 3,5 fiecare, pe ambele sensuri benzile de circulație fiind mărginite de acostament consolidat în lățime de 2,5 fiecare.

În urma accidentului, pasagerul de lângă șofer, a decedat.

Așa cum reiese din procesul verbal de cercetare la fața locului, zona în care s-a produs accidentul este în aliniament, partea carosabilă este acoperită cu covor asfaltic fără declivități; în momentul accidentului partea carosabilă era acoperită cu apă întrucât ploua. Partea carosabilă este mărginită pe ambele sensuri de acostament cu pământ bătătorit, înțelenit cu iarbă, în lățime de 4 metri. În zonă nu sunt amplasate indicatoare de restricție, avertizare sau obligare. Circulația se desfășoară pe două sensuri de mers, despărțite prin marcaj axial simplu discontinuu, fiecare sens având câte o bandă de circulație în lățime de 3,5 și un acostament consolidat în lățime de 2,5 metri, despărțite prin marcaj discontinuu.

La fața locului a fost găsită autoutilitara " 1305" nr.-, pe sensul de mers B - B, răsturnată pe partea, cu fața către axul drumului și spatele către acostament având roțile presurizate, iar din dreapta spate lipsă. Mașina era perpendiculară pe ax.

A fost identificată o urmă de rulare derapare în lungime de 24. în formă curbilinie, punctul final fiind la 1,10 metri față de marginea carosabilului iar punctul cel mai îndepărtat la 2 metri de carosabil.

De la sfârșitul urmei către U, la distanța de 7 metri a fost identificată o altă urmă de derapare în lungime de 1 metru pe acostamentul sensului de mers. În același document sunt descrise avariile autoutilitarei.

Cu ocazia cercetărilor au fost identificate și alte probe materiale, respectiv vopsea de culoare albă în lățime de 1,5 metri pe acostamentul consolidat până la locul unde a fost găsită autoutilitara.

La fața locului a fost găsit cadavrul numitului, de 32 ani din comuna Homocea, județul V, care era poziționat paralel cu axul drumului.

Celălalt pasager, a fost ușor rănit și a fost transportat la spital.

Cu ocazia necropsiei victimei, s-a constatat că moartea acestuia a fost cauzată de hemoragia meningo-ventriculară și contuziile cerebrale, consecință a fracturii de boltă și bază de craniu, din cadrul unul politraumatism cranio - cerebral și toracic (cu contuzii pulmonare). Leziunile s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și comprimare între planuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier cu victima pasager.

Pentru stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului, dinamicii accidentului, dacă acesta putea fi evitat și de cine, regulile de circulație încălcate, dacă pe caroseria autovehiculului implicat în accident se regăsesc urme de la impactul cu un alt autovehicul (eventual de culoare roșie) dacă autoutilitara corespunde din punct de vedere tehnic, ținându-se cont de cantitatea de încărcătură transportată, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, desemnându-se expertul.

Expertul a arătat că viteza autoutilitarei " 1305" în momentele premergătoare producerii accidentului nu se poate preciza. Cu toate acestea ținând seama de caracteristicile tehnice ale autoutilitarei, vechimea acesteia, sarcina foarte mare și starea carosabilului, a apreciat viteza autoutilitarei în momentele premergătoare accidentului ca fiind de 70 km/

Așa cum reiese din raportul de expertiză, coroborat cu declarația inculpatului, dinamica accidentului a fost următoarea: din cauza unui obstacol (un autovehicul care a pătruns pe sensul său de mers) sau neatenției în conducere și în condițiile unei viteze de deplasare de 70 km/, autoutilitara a fost virată spre dreapta și a ajuns cu roțile pe acostamentul din pietriș, unde a rulat circa 24. pe o traiectorie în arc de cerc, apoi s-a răsturnat spre dreapta, s-a rostogolit pe carosabil unde a lăsat urme de vopsea albă și s-a oprit pe partea laterală stânga, pe sa de mers.

În momentul rulării pe acostament, autoutilitara a rulat cu toate cele 4 roți, iar cea din dreapta spate s-a desprins în momentul în care se reintra pe carosabilul asfaltat ( de urgență) și era presurizată, neavând și neproducând în acest mod răsturnarea mașinii.

Răsturnarea s-a produs aproape de momentul reintrării de pe acostamentul cu iarbă pe de urgență, din cauza ruperii butucului roții dreapta spate în urma suprasolicitării date de sarcina foarte mare de pe puntea spate și a rulării pe acostamentul neamenajat care a produs sarcini suplimentare.

În momentul producerii accidentului, mașina era încărcată cu o sarcină de circa 1.300 kg, mult peste limita maximă admisă de 425 kg.

accidentului era posibilă dacă inculpatul nu supraîncărca mașina, lua în cabină numai un pasager, cât permitea lățimea autoutilitarei și nu pierdea controlul volanului. Astfel a încălcat prevederile art. 148 al.2 din Regulamentul de Aplicare OUG nr. 195/2002, care interzice să se transporte în autovehicul mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare aflat la fila 60 dosar; autovehiculul avea un număr de două locuri ambele pe scaun.

Cauza pierderii controlului a fost manevra de virare a autoutilitarei spre dreapta până la acostamentul cu iarbă și apoi spre stânga pentru ca aceasta să revină cu toate roțile pe carosabil în condițiile unui carosabil ud și a unei viteze mari. La toate acestea se adaugă și lipsa de experiență a conducătorului auto care avea permis de cca.6 luni.

Expertul mai reține că inculpatul "ar fi putut efectua o manevră de frânare ușoară în prima fază a sesizării unui eventual pericol posibil, având în vedere că autoutilitara 1305 se deplasa cu roțile dreapta pe de urgență care este asfaltată, iar ieșirea pe acostament unde coeficientul de aderență este mai mare, să se facă la o viteză că mică, care să nu fie periculoasă".

În ceea ce privește starea de pericol pe care ar fi putut să o creeze o altă mașină din contrasens, expertul constată că mașina implicată în accident nu a avut un impact cu o altă mașină, fapt confirmat în declarațiile date la datele de 9.09.2007 și 8.11.2007. Instanța a înlăturat ca fiind părtinitoare declarația dată de acest martor în timpul cercetării judecătorești, întrucât în această declarație martorul a susținut că mașina care venea din sens opus a atins mașina cu care circulau, iar această susținere nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză.

Inculpatul nu a avut obiecțiuni la raportul de expertiză.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că a avut impresia că din sens opus se apropie un autoturism roșu care circula pe pe care era acesta și pentru a nu se lovi cu acesta, a virat dreapta, ieșind de pe șosea, iar alt autoturism nu fost lovit sau implicat în accident.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că în timp ce circula pe de lângă acostament, a văzut o mașină venind din sens opus pe pe care circula acesta și că nu mai era nicio mașină pe cealaltă bandă de pe sensul său de mers.

Materialul probator administrat în cauză demonstrează culpa inculpatului care, circulând cu viteza de aproximativ 70 km/h, din cauza unui obstacol ( un autovehicul care a pătruns pe sensul său de mers ) sau neatenției în conducere, a pătruns pe acostament și ulterior a revenit pe carosabil moment în care din cauza supăraîncărcării mașinii, aceasta s-a răsturnat și o persoană și-a pierdut viața; Mașina era încărcată cu o sarcină de cca. 1300 kg. peste limita maximă admisă de 425kg. iar în cabină erau mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare. Astfel, inculpatul a încălcat prevederile art. 148 alin.2 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002, care interzice să se transporte în autovehicul mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare.

În final s-a apreciat că fapta inculpatului de a produce prin încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, din culpă, un accident rutier ce a avut ca urmare uciderea numitului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev.de art. 178 al.2

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen asigurătorul SC ROMÂNIA ASIGURARE - REASIGURARE SA B, contestând calitatea sa de parte responsabilă civilmente.

Prin decizia penală nr. 43 din 17.02.2009, Tribunalul Buzăua respins ca nefondat apelul declarat de asigurător, cu motivarea că, SC România Asigurare - Reasigurare SA, este obligată în baza contractului de asigurare, în limita sumei prevăzută de lege, împreună cu inculpatul să despăgubească părțile civile, constatând că sentința atacată este temeinică și legală.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs asigurătorul SC ROMÂNIA ASIGURARE - REASIGURARE SA, criticându-le ca fiind netemeinice și nelegale sub aspectul obligării acestei societăți la daune morale.

Curtea examinând hotărârile recurate în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate precum și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 al.2 și art. 395/9 pr.penală, constată că, recursul este nefondat așa cum se va arăta în continuare:

Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, au fost corect reținute de instanțele anterioare, în sensul că la data de 8.09.2007, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare - pe DN 2E 85, inculpatul a produs un accident de circulație în urma căruia victima a decedat.

Probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de cercetare la fața locului, schița și planșele fotografice, declarații de martori, actele medicale, raportul medico legal de necropsie, procesul verbal de verificare tehnică a autoturismului, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar al acestuia au fost bine analizate și interpretate de instanțe astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârșite.

În această situație inculpatul a fost condamnat de prima instanță - judecătoria Pogoanele - la 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 4 ani calculat în conformitate cu art. 82 și ulterior nu a înțeles să mai declarare apel și recurs.

Asigurătorul SC România Asigurare - Reasigurare SA B, a declarat atât apel cât și recurs în această cauză, fără însă a indica cu certitudine motivele apelului și recursului și fără a se prezenta în instanță pentru a le susține oral.

În recurs a precizat că înțelege să critice hotărârile anterioare sub aspectul obligării acestei societăți la plata daunelor morale.

Verificarea însă a actelor și lucrărilor dosarului precum și a sentinței penale nr. 142/11.12.2008 pronunțată de judecătoria Pogoanele și deciziei penale nr. 43/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, conduce la concluzia că asigurătorul SC România Asigurare - Reasigurare SA Baf ost obligată împreună cu inculpatul dar în limita sumei prevăzută de lege să plătească în favoarea părților civile, și o rentă lunară în cuantum de 225 lei ( câte 75 lei pentru fiecare minor ) începând cu data de 9.09.2007 și până la împlinirea de către minori a vârstei majoratului.

Prin urmare se constată că, asigurătorul a fost obligat împreună cu inculpatul la plata unei prestații perioadice lunare și nicidecum la plata unor daune morale așa cum în mod eronat se susține în recursul declarat.

În atare situație, Curtea urmează ca pe cale de consecință, în temeiul art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală să respingă ca nefondat recursul declarat de asigurătorul SC România Asigurare - Reasigurare SA

Văzând și dispoz. art. 192 al.2 pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de asigurătorul SC" ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE"SA - cu sediul în B,- A, sector 2, Cod poștal -, împotriva deciziei penale nr.43 din data de 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Obligă recurentul la cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează: 40 lei către stat și 300 lei către intimatul - inculpat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru Ion Stelian

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./9.06.2009

nr- judecătoria Pogoanele

Putere

nr- Tribunalul Buzău

Operator de date cu caracter personal/Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Vasile Mărăcineanu
Judecători:Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 361/2009. Curtea de Apel Ploiesti