Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 366/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 366/

Ședința publică de la 19 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Avram

JUDECĂTOR 2: Mița Mârza

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

Grefier-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului penal promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva deciziei penale nr. 30/7.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, privind pe intimatul-inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.178 Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.06.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.06.2008.

CURTEA

Asupra recursului penal de față

Examinând actele și lucrările dosarului,rezultă următoarele:

Prin sentința penală apelată, înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr. 5774/18 decembrie 2007 și care formează obiectul dosarului penal nr-, s-a dispus în baza art. 178 al. 2.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a pen. și art.76 lit.d pen. condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, victimă fiind, fapta din 17.06.2005.

În temeiul art. 71 alin.2 pen. s-au interzis condamnatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a)- c) pen.

În baza art. 81.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 6 luni, conform art. 82.pen.

În temeiul art. 71 alin.5 pen s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

Potrivit art. 359.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen.

S-a luat act că Spitalul Județean de Urgență B, și nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 14 și art. 346 alin. 1.pr.pen. și art. 998-999.civ. art. 1000 alin. 3.civ. și art. 49-50 din Legea nr. 136/1995, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civila

Inculpatul, a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Sistem SRL și cu asigurătorul SC SA, să plătească:

1. părții civile G suma de 71.220 ron, din care 1.220 ron reprezentând daune materiale (cheltuieli făcute cu înmormântarea victimei și pomenirile făcute potrivit tradiției creștine), iar suma de 70.000 ron reprezentând daune morale.

2. părții civile Serviciul de Ambulanță Județean B suma de 200,82 ron, reprezentând contravaloarea prestațiilor medicale de urgență acordate victimei.

În baza art.191 alin.1 și 3.pr.pen, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la 800 ron cheltuieli judiciare către stat.

Pentru ca să pronunțe această sentință prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 17.06.2005, în jurul orelor 23,00-23,30, inculpatul, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind angajat al SC Sistem SRL B, conducea autoutilitara cu nr. de înmatriculare BR-112, pe DE 577 dinspre spre

Pe acostamentul din partea dreaptă la iesirea din localitatea se deplasa un grup de tineri, iar în fața acestora, la o distanță de 5-6 se deplasa victima, pe partea carosabilă.

Datorita faptului ca din sens opus se deplasau vehicule ce aveau în funcțiune luminile de drum și lumini suplimentare, inculpatul nu a mai putut să observe victima care se deplasa pe partea carosabila, înaintea grupului de tineri și a acroșat-o cu partea din față laterală dreapta a autoutilitarei. Urmare impactului, victima a fost proiectată în afara carosabilului unde a decedat datorita leziunilor suferite.

Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 91/A/15.08.2005 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Județean B rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat trans-secționării de trunchi cerebral, consecința fracturilor complexe ale cutiei craniene survenite în cadrul unui politraumatism cu plagă contuză pericraniană, zone excoriate multiple, fracturi pericostale și ruptură de pulon cu hemotorax redus. Leziunile constatate la autopsie s-au putut produce printr-un mecanism complex de lovire-cădere și comprimare în cadrul unui accident rutier. și urina recoltate de la cadavru nu conțin alcool.

Din buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie nr.219/21.06.2005 intocmit de Servicul Judetean de Medicina Legala Bar ezultat ca inculpatul avea la data de 18.06.2005 orele 1,17, alcoolemie zero.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto în faza de urmărire penală.

Expertiza tehnica auto efectuată a concluzionat următoarele:

- locul impactului - DE 577 pe sensul de mers dinspre către B, pe partea carosabila, la aprox. 0,5 de la marginea din dreapta;

- viteza de deplasare a autoutilitarei înainte de impact era de 59,5 km/;

- victima se deplasa pe DE 577 pe carosabil, pe partea dreaptă, încălcând prevederile art. 125 alin.2 si art. 207 pct. B din Regulamantul de aplicare a OUG nr. 195/2002;

- Inculpatul nu a încălcat în nici un fel Regulamentul de aplicare a OUG nr. 196/2002 privind circulația pe drumurile publice;

- accidentul s-a produs ca urmare a imprudenței victimei care a ignorat și încălcat regulile privind circulația pietonilor pe drumurile publice;

- accidentul putea fi evitat numai de victimă dacă respecta regulamentul privind circulația pe drumurile publice și circula pe partea a părții carosabile și având în vedere că drumul era prevăzut cu acostamente, dacă circula pe acesta, nestânjenind prin prezența sa pe carosabil ceilalți participanți la trafic;

- accidentul s-a produs ca urmare a imprudenței victimei care a ignorat și încălcat regulile privind circulația pe drumurile publice, reguli special concepute pentru a asigura posibilitatea de protecție a acestora față de ceilalți participanți la trafic.

În cauză s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză care a să răspundă la întrebarea dacă accidentul putea fi evitat de inculpat dacă acesta se conforma dispozițiilor art. 48 alin.1 din OUG nr. 195/2002 și ale art. 143 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conform căruia conducătorul de autovehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, precum și obligația conducătorului auto ca la apropierea de un vehicul ce circulă din sens opus, să folosească luminile de întâlnire de la o distanță de cel puțin 200, concomitent cu reducerea vitezei.

Expertul desemnat in cauza, ing., în suplimentul la expertiză, a concluzionat că accidentul putea fi evitat dacă inculpatul se conforma dispozițiilor art. 48.1 din OUG nr. 195/2002.

Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a declarat că, la data de 17.06.2005, era angajat al societății Sistem SRL in calitate de șofer si, în jurul orelor 23, la ieșirea din localitatea, din sens opus de deplasau niște tiruri si a simțit ca, în partea dreaptă a parbrizului s-a produs o lovitură. -și seama ce s-a întâmplat a frânat. cu care a apreciat inculpatul că se deplasa era între 50- 60 km/. Inculpatul s-a declarat nevinovat și nu a fost de acord cu despăgubirea părților civile.

În cursul judecății a fost audiată martora, care a declarat că se deplasa împreună cu un grup de tineri, iar in fața sa era un al grup de tineri, printre care si victima, fratele său, care se deplasa pe linia albă a carosabilului. Martora nu își amintește alte detalii.

În temeiul art. 327 alin.3 pr.civ instanța a dat citire depozițiilor date în cursul urmăririi penale de martorii, și, întrucât ascultarea acestora nu a mai fost posibilă.

Din declarațiile martorilor a rezultat că victima se deplasa pe partea carosabilă, singur în fața grupului de tineri la circa 5-6, iar în momentele premergătoare producerii accidentului, din sens opus se deplasau mai multe vehicule care aveau în funcțiune lumini foarte puternice.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu probele adminJ. în cauză.

La dozarea și individualizarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, persoana inculpatului, condițiile și conjunctura în care fapta s-a comis.

Împotriva acestei sentințe în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul și partea responsabilă civilmente SC Sistem SRL

Prin motivele de apel, inculpatul critică modalitatea de rezolvare a laturii civile întrucât nu s-a stabilit proporția culpei celor doi: inculpat și victimă.

Se susține că victimei trebuie să i se rețină o culpă de 70% și doar 30% inculpatului.

S-a susținut deasemeni că față de modalitatea de comitere faptei se impunea achitarea inculpatului.

În apelul său partea responsabilă civilmente precizează că nu se impunea calitatea procesuală reținută întrucât inculpatul avea obligația să nu depășească viteza legală în vederea evitării accidentului și drept urmare prejudiciul trebuie să îl suporte doar inculpatul.

Se solicită în subsidiar să se rețină pentru inculpat o culpă de 30% iar pentru victimă o culpă de 70%.

Prin decizia penală nr.30/7.02.2008 Tribunalul Brăilaa admis apelurile declarate de inculpat și a părții responsabile civilmente.

A desființat în totalitate sentința atacată și în rejudecare a achitat pe inculpat în baza art.11 pct. 2 lit."a" Cod procedură penală în referire la art.10 lit. "d" Cod procedură penală pentru infracțiunea prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal.

În baza art.14 Cod procedură penală și art.346 /2 Cod procedură penală a respins ca nefondate pretențiile civile formulate de partea civilă sub forma daunelor morale și materiale cât și a părții civile Serviciul de Ambulanță precum și a părților civile și.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a fi dispus astfel instanța de apel a reținut că potrivit art.72 alin.1 și 4 din OUG nr. 195/2002 actualizată pietonii sunt obligați să se deplaseze pe trotuar, în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea a părții carosabile în direcția de mers și că victima nu a respectat aceste dispoziții.

Se reține deasemeni că la data când s-a comis fapta victima circula pe carosabil înaintea unui grup de prieteni și că inculpatul din cauza puternice a două autoturisme care circulau din sens invers, nu a mai putut observa existența victimei pe care a acroșat-o, iar în momentul impactului a fost proiectată în afara carosabilului cauzându- moartea violentă.

Se mai precizează că, dacă victima ar fi respectat regulamentul privind circulația pe drumurile publice accidentul nu s-ar fi produs la viteza de 59 km pe oră potrivit raportului de expertiză.

Împotriva acestei soluții date în apel, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Prin motivele de recurs soluția este criticată ca fiind netemeinică și nelegală.

Se precizează că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art.72 pct. 4 din OUG nr. 195/2002 republicată și nici dispozițiile art.48 din același act normativ care se referă la obligațiile șoferului cu privire la regimul legal de viteză și adaptarea acesteia la condițiile de drum, așa încât să poată efectua în siguranță orice manevră.

Se mai arată că, culpa inculpatului constă în aceea că nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

Se solicită în rejudecare casarea deciziei Tribunalului Brăila și condamnarea inculpatului pentru ucidere din culpă cu reținerea de circumstanțe prev. de art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal.

Recursul declarat de Parchet este fondat.

Din verificarea celor două hotărâri și analiza ansamblului probator Curtea constată că instanța de apel dispunând achitarea, pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Cu privire la latura civilă deasemeni se constată că și instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică întrucât deși a vorbit de culpă în producerea accidentului nu stabilit- în funcție de probe în sensul individualizării acesteia.

Din probele dosarului, declarațiile martorilor ca și ale inculpatului, dar și din probele științifice,expertiza auto efectuată rezultă că atât victima cât și inculpatul au încălcat dispozițiile privind circulația pe drumurile publice.

Victima, potrivit art.72 alin. 1 și 4 din OUG nr. 195/2002 actualizată în data de 21.09.2006 avea obligația să circule pe partea a carosabilului (în lipsa trotuarului) și cât mai aproape de marginea părții carosabile și pe direcția de mers.

Din probe rezultă însă că victima nu a respectat această dispoziție fapt ce a condus la producerea accidentului

De observat este însă faptul că la data producerii accidentului în regulamentul privind circulația pe drumurile publice nu intervine această modificare expresă.

Pe de altă parte, chiar din declarațiile inculpatului coroborate și cu celelalte probe rezultă că acesta a fost deranjat de luminile puternice ale celor două autovehicule ce se deplasau din sens invers chiar în momentul când a observat un grup de tineri pe carosabil ce se deplasau pe aceeași direcție de mers, dar și datorită fenomenului de orbire, nu a văzut victima care se afla în fața grupului la câțiva metri, pe care a acroșat-o cu partea dreaptă vehiculului ce îl conducea, la o viteză reținută de expertiză, de 59,5 km/.

Culpa în proporție egală care revine inculpatului rezultă din faptul că deși a văzut grupul de tineri și constatat lumina puternică a autovehiculelor ce circulau din sens opus, a nesocotit cu conștiință un eventual pericol și sac ontinuat să ruleze, chiar dacă avea 59,5 km/ fapt ce a condus la impactul cu victima.

În ceastă condiție au fost încălcate dispozițiile art.48 din OUG nr. 195/2002, republicată care se coroborează cu dispozițiile art.114 alin.2 din Regulamentul de aplicare a G 195/2002 care prevede obligația conducătorului auto de a reduce în mod corespunzător viteza, la întâlnirea cu un alt autovehicul, pe timp de noapte, deci adaptarea la condițiile de drum, astfel încât să se fi putut efectua orice manevră în condiții de siguranță, chiar și oprirea autovehiculului în cazul orbirii aip uternice.

În acest context și având în vedere probele din dosar Curtea a constatat că inculpatul se face vinovat din culpă pentru uciderea victimei, vina acestuia fiind egală cu a victimei care a încălcat la rându-i dispozițiile privind circulația pe drumurile publice.

Față de acestea, în baza art.38515pct. "d" Cod procedură penală urmează să se admită recursul declarat de Parchet.

În rejudecare se va casa decizia Tribunalului Brăila în totalitate și în parte hotărârea instanței de fond pe latură civilă.

Având în vedere culpa egală urmează să se reducă despăgubirile corespunzător față de părțile civile.

Cu privire la celelalte dispoziții ale sentinței penale, Curtea urmează să le mențină.

Conform art.192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Casează în întregime decizia penală nr. 30/07.02.2008 a Tribunalului Brăila și în parte sentința penală nr. 2180/12.11.2007 a Judecătoriei Brăila, numai sub aspectul laturii civile a cauzei și în rejudecare:

Reduce sumele la care a fost obligat inculpatul ( fiul lui și, născut la data de 24.09.1967 în B, cu domiciliul în B, Calea nr.230, -.12, CNP -) în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Sistem SRL (cu sediul în B,str.- - nr.1, județ B) după cum urmează:

- către partea civilă G ( domiciliat în comuna,sat, județ B, CNP -) de la 71.220 lei la 35610 lei.

- către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean B ( cu sediul în B,--3) de la 200,82 lei la 100,41 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 2180/12.11.2007 a Judecătoriei Brăila.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.06.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.-

Tehnored./ 2 ex/25.06.2008

Jud.apel---

Jud.fond-

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 366/2008. Curtea de Apel Galati